dreptul persoanei la respectarea vietii private in jurisprudenta cedo

7/30/2019 Dreptul Persoanei La Respectarea Vietii Private in Jurisprudenta Cedo

1/32

Universitatea Petre Andrei

Master Stiinte Penale Anul II, Suceava JURISPRUDENTA CEDO IN MATERIE

PENALA

Dreptul persoanei la respectarea vietii

private in jurisprudenta CEDO (art. 8)

Coordonator:

Prof. Conf. Mihaela Pamfil

Masterand:

1


2/32

2010

CUPRINS

I.Consideratii generale.............................................................................2

II.Dreptul la respectarea vietii private si de familie................................6

III.Inviolabilitatea domiciliului..............................................................14IV.Inviolabilitatea corespondentei.........................................................18

V.Consideratii generale asupra limitarilor dreptului persoanei la

respectarea vietii private si de familiei..................................................24

VI.BIBLIOGRAFIE.................................................................................31

I. Consideratii generale

Art. 8 parag. 1 din Conventia europeana se refera la dreptul oricarei persoane la

respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2


3/32

Acest text isi are sorgintea in art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului, care

stipuleaza ca nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in familia

sa, in domiciliul sau ori in corespondentaa, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputajiei sale;

orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.

De asemenea, acest drept este garantat si protejat si de Pactul international cu privire la

drepturile civile si politice (art. 17).

In literatura juridica de specialitate s-a aratat ca organele Conventiei europene au recurs

la o interpretare dinamica si evolutiva a prevederilor sale, cu deosebire in aceasta materie,

adaptata continuu evolutiei obiceiurilor si necesitatilor sociale. Asa fiind, instanta de contencios

european al drepturilor omului a definit Conventia europeana ca un instrument viu ce trebuie

interpretat in lumina conditiilor vietii actuale

Mai trebuie subliniat ca art. 8 "este primul dintr-o serie de patru texte ale Conventiei care

protejeaza drepturi ce semnifica respectul socialindividului. Precizam ca celelalte texte din aceasta

categorie apartin art. 9 (libertatea de gandire, de constiinta si de religie), art. 10 (libertatea de exprimare)

si art. 11 (libertatea de intrunire si de asociere) din Conventia Europeana.

Din prevederile art. 8 rezulta si faptul ca autoritatilor statale le incumba atat obligatii negative, cat

si obligatii pozitive in raport cu respectul dreptului la viata privata, la viata familiala, respectul

domiciliului unei persoane si al secretului corespondentei sale, adica, pe de o parte, sa nu faca ceva de

natura a impiedica exercitiul lor de catre titularii carora le sunt recunoscute (persoane fizice sau entitati

sociale), iar, pe de alta parte, sa indeplineasca anumite obligatii, imperios necesare asigurarii respectului

efectiv al acestora.

In fond, cu referire la obligatiile negative ale statelor member, consacrarea acestui drept

urmareste "protectia individului impotriva actiunilor arbitrare din partea autoritatilor publice" ( cauza

Kroon Olandei, 1994)1.

Cu timpul, pe baza interpretarii dinamice a textului art. 8, jurisprudenta Curtii Europene a

largit aria obligatiilor inaltelor parti contractante spre obligatiile pozitive. Dintre acestea, cu titlu

de exemplu enumeram: adoptarea unor masuri legislative de asigurare a unui statut favorabilcopilului natural, in sensul ca alaturi de mama sa, sa se bucure de o viata de familie normala

(cazul Marckx impotriva Belgiei, 1979); statele contractante sa fie dotate cu mijloacele juridice

adecvate si suficiente, care sa le permita indeplinirea obligatiilor pozitive care le revin conform

1 Bianca Selejan-Gutan,Protectia europeana a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.149.

3


4/32

art.8 (speta Ignaccolo-Zenide contra Romaniei, hotararea din 25 ianuarie 2000)2; autoritatile

penitenciare au obligatia pozitiva de a asigura detinutilor toate rechizitele necesare pentru a putea

coresponda cu instanta europeana (cauza Cotlet impotriva Romaniei, 2003)3.

Cu privire la ambele tipuri de obligatii ce revin statelor membre, profesorul Corneliu

Birsan a retinut doua idei principale, si anume: "acestea trebuie sa asigure realizarea unui just

echilibru intre interesele individuate si cele ale societatii, luate in ansamblul ei, pe de o parte; pe

de alta parte, in ambele ipoteze, statele se bucura de o anumita marja de apreciere in indeplinirea

acestor obligatii, marja care este supusa controlului Curtii".

Prevederile art. 8 din Conventia europeana au fost receptionate corespunzator in legislatia

nationala penala a numeroase tari din Europa.

Spre exemplu, in capitolul VII intitulat "Atingeri aduse personalitatii" din noul Cod penal

francez4, sectiunea I "Atingeri aduse vietii private", sunt incriminate faptele care aduc atingere vietiiintime -familiale si private - a unei persoane. Potrivit art. 226-1 din acest cod este pedepsit cu un an

inchisoare si amenda cel care, cu ajutorul unui procedeu oarecare, in mod voit, aduce atingere intimitatii

vietii private a altuia: 1) prin interceptarea, inregistrarea sau transmiterea fara consimtamantul autorului

lor, a cuvintelor rostite cu titlu privat sau confidential; 2) prin fixarea, inregistrarea sau transmiterea fara

consimtamantul acestuia a imaginii unei persoane aflate intr-un loc privat.

Cu aceleasi sanctiuni este pedepsit faptul de a pastra, a aduce sau a lasa sa se aduca la cunostinta

publicului sau a unui tert, sau de a folosi in orice maniera ar fi, orice inregistrare sau document obtinut cu

ajutorul unuia din actele prevazute la art. 226-1.

De asemenea, este incriminata fabricarea, importul, detinerea, ex -punerea, oferirea,

inchirierea sau vanzarea, in absenta unei autorizatii ministeriale (decret al Consiliului de Stat), a

unor aparate concepute pentru a detecta de la distanta convorbiri, permitand realizarea

infractiunilor definite mai sus.

Totodata, este reprimata fapta de a realiza o publicitate pentru a promova un aparat

susceptibil de a permite realizarea acestor infractiuni, in cazul in care aceasta publicitate

constituie o incitare la comiterea infractiunii.

Conform art. 226-8 intitulat "Atingeri aduse reprezentarii persoanei", constituie

infractiune fapta de a publica fara consimtamantul persoanei un montaj, realizat cu imagini sau

2 Corneliu Barsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi si libertati.,

Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2005, p.596.3 Idem.4 Nouveau code penal, mode demploi. Preface de M. Michelle Vanzelle, Documents dirige par Jean Claude

Ziberstein. Union genenarle dEditions1993, p. 285-287.

4


5/32

cuvinte ale acesteia.

In fine, mai trebuie aratat ca legislatia penala franceza regrupeaza in capitolul "Atingeri

aduse personalitatii", vatamarile aduse vietii private, violarea domiciliului, denuntul calomnios,

atingerile aduse secretului profesional, secretului corespondentei si atingerile aduse drepturilor

personale rezultand din existenta fisierelor (evidentelor) informatice5.

La randul sau Codul penal spaniol in Titlul X "Delicte impotriva intimitatii, a dreptului la

propria imagine si contra inviolabilitatii domiciliului" incrimineaza in Capitolul I, faptele ce

constituie infractiuni prin atingerile aduse dreptului la intimitate.

Astfel, conform art. 197-1 cel care, in scopul descoperirii secretelor si al patrunderii in

intimitatea altei persoane, fara consimtamantul acesteia, se va folosi de documente, scrisori,

mesaje postale electronice sau de oricare alte documente sau efecte personale, ori daca

intercepteaza telecomunicatiile acesteia sau foloseste instrumente (mijloace) tehnice de ascultare,

transmisie, imprimare sau reproducere a sunetului sau imaginii, sau orice alt semnal de

comunicatie, va fi pedepsit cu inchisoare de la unu la patru ani si amenda.

Aceleasi pedepse se vor aplica celui care, fara a fi autorizat, va folosi, utiliza sau

modifica, in dauna unei terte persoane, datele cu caracter personal sau familial ale acesteia, care

se afla in fisiere sau suporturi informatice, electronice sau teleimprimate, sau in orice alt fel de

arhive sau registru public ori privat.

Pedepsele de mai sus se aplica celui care, fara a fi autorizat, accede prin oricare mijloc la

aceste date pe care le altereaza sau le utilizeaza in dauna titularului sau unei terje persoane.

Legea penala spaniola prevede si formele agravate ale acestor infractiuni. De pilda, daca

faptele sus-mentionate sunt comise de persoane responsabile cu evidenta fisierelor, a suporturilor

informatice, electronice etc., acestea vor fi pedepsite cu inchisoare de la 3 la 5 ani.

De asemenea, cand aceste fapte se refera la date cu caracter personal privind ideologia,

religia, credintele, sanatatea, originea rasiala sau viata sexuala, sau daca victima este minor ori

un handicapat, se vor aplica pedepsele prevazute de la jumatatea lor superioara (art. 197-5).

In situatia cand faptele prevazute in art. 197-5 se savarsesc in scop lucrativ, pedeapsa

aplicata va fi inchisoarea de la patru la sapte ani. In sfarsit, potrivit art. 198 din Codul penal

spaniol, functionarul public care, in afara cazurilor permise de lege, prevalandu-se de functia pe

care o indeplineste va comite vreuna din faptele de mai sus, va fi sanctionat cu aceeasi pedeapsa,

5 Eliodor Tanislav,Dreptul la intimitate, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997, p.133-134.

5


6/32

insa nu mai redusa decat jumatate din maximul pedepsei, si, in plus, i se va interzice exercitarea

functiei respective pe o perioada de la 6 la 12 ani.

Deopotriva, Codul penal Italian6, in art. 615 bis. (1) referitor la amestecul ilicit in viata

privata prevede ca oricine, folosindu-se de instrumente de inregistrare vizuala sau sonora, isi

procura in mod nepermis informatii sau imagini care aduc atingere vietii private a unei persoane

aflata in locuri private sau in dependinte care apartin de acestea, se pedepseste cu privare de

libertate de la 6 luni la 4 ani. Exceptand cazul in care fapta constituie o infractiune mai grava, cu

aceleasi pedepse este sanctionata si persoana care dezvaluie sau difuzeza publicului, indiferent

prin ce mijloace, informatiile sau imaginile obtinute in modurile indicate mai inainte.

La fel, Codul penal maghiar in art. 177 incrimineaza ca o infractiune autonoma fapta de

violare a intimitatii.

Consideram, de lege ferenda, ca se impune completarea Titlului II "Infractiuni contra

persoanei" din Codul penal roman cu un capitol distinct privind incriminarea faptelor care

constituie infractiuni la viata intima si privata, la imaginea persoanei, in sensul reglementarilor

din legislatiile penale franceza, italiana, spaniola, maghiara la care ne-am referit in cuprinsul

acestei sectiuni, in vederea alinierii legislatiei noastre penale la toate exigentele impuse de art. 8

din Convenfia europeana.

II. Dreptul la respectarea vietii private si de familie

Acest drept al persoanei la respectarea vietii sale private si de familie stipulat la art. 8

parag. 1 din Conventia europeana, implica neamestecul statului in viata cetatenilor sai, exceptie

facand cazurile in care acest amestec ar fi justificat de necesitatea de a impiedica savarsirea unor

fapte in contradictie cu principiile statului de drept sau care pun in pericol securitatea nationala si

siguranta publica.

Referindu-se la notiunea de "viata privata" din perspectiva Conventiei europene si a

jurisprudentei instantaelor de la Strasbourg, mai multi autori romani si straini au apreciat ca in

legatura cu aceasta nu exista o definitie exacta, continutul ei modificandu-se in functie de mai

6 Franchi Feroci Ferrari, Codici e leggi dItalia, Codice penale 1995, Editore Ubrico Hoelpi, Milano, p. 104-105.

6


7/32

multi factori, dintre care precizam: perioada la care se raporteaza, mediul si societatea in care

individul isi petrece viata.

Totodata, dreptul la respectul vietii private la care se referea art. 8 din Conventia

europeana este unul complex, cu numeroase modificari generate de jurisprudent Curtii Europene.

Acest drept subsumeaza, printre altele, dreptul la secretul vietii private, dreptul la integritatea

fizica si morala a persoanei, inclusiv cea sexuala, dreptul persoanei de a stabili si dezvolta relatii

cu semenii sai si, mai nou, dreptul la un mediu inconjurator sanatos7, etc.

Avand in vedere cele expuse mai sus, reiese ca notiunea de "viata privata", cuprinde

"dreptul persoanei la viata privata intima, personala, dreptul acesteia la viata privata sociala si

dreptul persoanei la un mediu inconjurator sanatos".

In legatura cu aplicarea dispozitiilor art. 8 sub aspectul dreptului la secretul vietii private,

in cauza Rotaru contra Romaniei (hotararea din 29 martie 2000)312, Curtea Europeana a constatat o

incalcare a acestor prevederi de catre autoritatile statului roman.

Reclamantul a invocat in plangerea sa, printre altele, nesocotirea dreptului la respectarea vietii

private, datorata faptului ca Serviciul Roman de Informatii (S. R. I.) detine si foloseste un fisier continand

date personale.

In drept, instanta internationala a remarcat ca detinerea si folosirea de catre S. R. I. a unor

informatii privind viata privata a reclamantului nu erau masuri "prevazute de lege" (Curtea Europeana

subliniaza ca sintagma "prevazut de lege" inseamna nu doar o anume baza legala, ci si calitatea legii in

cauza), ceea ce este suficient pentru a se constata incalcarea art. 8.

Astfel, Curtea de la Strasbourg a constatat o incalcare, de catre autoritatile statului roman, a art. 8

din Conventia europeana, relevand ca sistemul romanesc de strangere si arhivare a informatiilor nu

furnizeaza garantii suficiente impotriva abuzurilor si nici garantii procedural suficiente, deoarece Legea

14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I, nu prevede nicio procedura de control in timpul

aplicarii masurii sau dupa ce aceasta a incetat (de preferat, in opinia instantaei europene de contecios al

drepturilor omului, este controlul asigurat - cel putin si in ultima instanta - de catre puterea judecatoreasca

care ofera cele mai largi garantii de independenta).

In acest cadru se inscrie si problema confidentialitatii datelor medicale.

Potrivit instantaei europene, principiul confidentialitatii informatiilor despre sanatate constituie o

componenta a protectiei vietii private. Este aici vorba, pe de o parte, despre protectia vietii private a

bolnavilor, iar, pe de alta parte, de mentinerea increderii in sistemul de sanatate. De asemenea,

comunicarea sau divulgarea unui dosar medical trebuie insotita de garantii corespunzatoare de natura sa

7 Corneliu Barsan, op. cit., p. 600.

7


8/32

impiedice anumite abuzuri. Totusi, ea poate fi facuta din anumite ratiuni, cum ar fi nevoia urmaririi unor

infractori sau pentru a permite publicitatea procedurilor judiciare8.

In fine, asa cum rezulta din raportul Comisiei Europene formulat in cauza Winer contra

Regatului Unit (1986)9, protectia stipulata in art. 8 se extinde si asupra ingerintelor din partea

unor persoane particulare, ca de pilda, detectivii particulari sau jurnalistii. Pentru prevenirea si

sanctionarea unor asemenea ingerinte in acest drept, statul trebuie sa reglementeze strict

raspunderea unor asemenea categorii de particulari.

O alta componenta a vietii private, in sensul art. 8, este integritatea fizica si morala a

persoanei care include si viata sexuala.

In jurisprudenta Curtii Europene a fost viu discutata chestiunea daca exista o violare a

dreptului la viata privata, prin incriminarea homosexualitatii. Instanta europeana a precizat ca

interzicerea de catre stat a actelor homosexuale practicate in intimitate intre adulti care au

consimtit la aceste acte, constituie o incalcare a art. 8 din Conventia europeana.

Astfel, in cazul Jeffrey Dudgeon contra Marii Britanii10, Curtea Europeana a examinat

situatia reclamantului cetatean britanic rezident in Irlanda de Nord, care a sustinut in plangerea

sa ca legislatia din aceasta tara, care interzice raporturile homosexuale intre adulti chiar cu

consimtmantul acestora, constituie o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii particulare. Pe

de alta parte, el a reclamat si faptul ca, fiind homosexual, a fost supus unor discriminari carora nu

le sunt supusi homosexualii in alte parti ale Marii Britanii, unde se aplica legea din anul 1967 cu

privire la delictele sexuale si unde actele de homosexualitate practicate in particular intre barbati

in varsta de peste 21 de ani nu constituie delicte.

Instanta europeana a admis ca exista anumite diferentieri in ceea ce priveste tratamentul

juridic al homosexualilor in Marea Britanie si Irlanda de Nord, dar ca in ciuda acestor

contradictii, in ultima perioada, autoritatile din Irlanda de Nord s-au abtinut de a mai trage la

raspundere penala actele de homosexualitate consimtite comise de persoane in varsta de peste 21

de ani.

Curtea Europeana a admis ca in spet dedusa judecajii s-a produs o incalcare a

prevederilor art. 8. De asemenea, a refuzat cererea de despagubiri a reclamantului apreciind ca

8 Bianca Selejan-Gutan, op. cit., p. 151.9 Idem.10 V. Duculescu,Protectia juridical a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p.110.

8


9/32

hotararea pe care a pronuntat-o constituie o despagubire morala suficienta, dar a obligat statul

parat sa-i plateasca cheltuieli de judecata in valoare de 3. 315 lire.

Intr-o alta speta (cazul Mondinos contra Ciprului), Curtea de la Strasbourg s-a pronuntat

asupra reclamatiei introdusa de Mondinos, homosexual si presedintele "Miscarii de eliberare a

homosexualilor din Cipru", care a sustinut ca se afla intr-o acuta si permanenta teama de o

condamnare penala in temeiul dispozitiilor legale din Cipru, care incrimineaza relatiile

homosexuale.

Instanta europeana de contencios al drepturilor omului a decis cu majoritate elocventa de

voturi ca interzicerea in legea cipriota a relatiilor homosexuale intre barbati adulti, chiar daca

acestea au loc in intimitate si cu consimtmantul ambilor parteneri, constituie o violare a

prevederilor art. 8 din Conventia europeana si a hotarat ca petentul sa primeasca o despagubire in

valoare de 40. 000 de lire cipriote, cu titlu de cheltuieli de judecata.

In opinia Curtii Europene sunt nesocotite prevederile art. 8 si in situatia in care legea

nationala nu asigura o protectie adecvata vietii private a individului pretinzand ca victima, chiar

suferind de grave tulburari psihice, sa faca intotdeauna personal plangere in caz de viol (X contra

Olandei)11.

O problema cu caracter polemic este aceea care se refera la persoanele transsexuale,

deoarece nici in prezent nu exista un consens european in aceasta materie.

Astfel, intr-o prima etapa, jurisprudent Curtii Europene a decis ca nu exista o violare a

dispozitiilor art. 8, atunci cand autoritatile nationale refuza sa elaboreze noi acte de nastere

persoanelor care si-au schimbat, intre timp, sexul, in sensul ca reclamantele - inregistrate la

nastere ca avand sex masculin - printr-un tratament de conversie sexuala au devenit de sex

feminin (speta Scheffield si Hersham contra Angliei, hotararea din 30 iulie 1998) 12. S-a apreciat

ca statul are o larga marja de apreciere pentru a justifica refuzul sau de a recunoaste juridic noua

identitate sexuala a transsexualilor operati, dupa parerea instantaei europene transsexualismul

ridicand inca probleme complexe de natura stiintifica, juridica, morala si sociala.

Cu toate acestea, in ultima perioada, Curtea Europeana, cu ocazia solutionarii unor cauze

avand ca obiect problema legata de transsexualitate, a retinut existenta unor elemente clare si

incontestabile care demonstreaza o tendinta internationala continua nu numai spre o acceptare

sociala crescanda a persoanelor transsexuale, dar si spre o recunoastere juridica a noii identitati

11 George Antoniu,Implicatii penale ale Constitutii Europene, Revista de drept penal nr. 3/2005, p.306.12 Idem.

9


10/32

sexuale a transsexualilor care au suferit o operatie de schimbare a sexului (mai ales cand

conversiunea sexuala s-a produs in deplina legalitate, legislatia interna recunoscand o asemenea

posibilitate).

In acest mod, in spete precum B. contra Frantei (1992), Christine Goodwin contra

Regatului Unit (2002) si I. contra Regatului Unit (2002), instanta europeana de contencios al

drepturilor omului a recunoscut fara dubii, dreptul persoanei de a-si schimba identitatea.

O alta componenta a respectului vietii private este dreptul persoanei la imagine (de exemplu,

publicarea imaginii unei persoane, fara consimtamantul ei, daca ar avea ca urmare prejudicierea materiala

sau morala a acesteia, reprezinta o nesocotire a art. 8). Acest drept a fost recunoscut de Curtea de la

Strasbourg cu ocazia solutionarii unor spete care s-au aflat pe rolul sau, cum ar fi: Peck contra Regatului

Unit (2003)13, Perry contra Regatului Unit (2003). In plus, instantele de la Strasbourg, cu

deosebire in perioada care marcheaza ultimul deceniu al secolului trecut si inceputul secolului alXXI-lea, au inclus in sfera protectiei vietii private si dreptul persoanei la un mediu inconjurator

sanatos.Astfel, poluarea sonora cauzata de exploatarea unui aeroport aflat in vecinatatea domiciliului

reclamantilor, poluarea chimica ori pericolul radiatiilor nucleare au o influenta directa asupra sanatatii

persoanei, respectiv asupra dreptului la respectul vietii private si familiale, garantat de art. 8 din

Conventia europeana.

Spre exemplu, in aceasta materie este elocvent cazul Lopez Ostra contra Spaniei, el avand

conotatii si cu privire la dreptul persoanei la respectarea domiciliului.

In fapt, in anul 1988, petitionara de origine spaniola locuia, impreuna cu familia sa, in cartierul

"Disputacion del Rio el Lugarico", la cateva sute de metri de centrul Lorca (Murcia). In luna iulie 1988 a

inceput sa functioneze, la cativa metri de casa ei, o uzina pentru tratarea reziduurilor lichide si

solide provenite de la o tabacarie din Lorca, uzina finantata de un consortiu de firme din

industria pielariei. Fumul emanat de la aceasta uzina a cauzat suparari si probleme de sanatate

multor persoane din zona, inclusiv reclamantei.

Aceasta situtie de fapt a determinat autoritatile municipale sa evacueze persoanele care

locuiau langa uzina si, in cele din urma, la 9 septembrie 1989 sa dispuna incetarea partiala a

activitatii uzinei.

Dupa intoarcerea acasa, reclamanta a continuat sa aiba probleme de sanatate si a observat

o deteriorare a mediului inconjurator si a calitatii vietii.

13 Pentru amanunte legate de aceste spete a se vedea Bianca Selejan-Gutan, op. cit., p. 153-154.

10


11/32

Ca urmare, ea a facut o cerere catre directia administrativa apartinand de Murcia

Audiencia Teritorial prin care solicita sa-i fie protejate drepturile fundamentale. Dupa ce a mai

facut demersuri la Agentia pentru mediu si natura din Murcia si la Curtea Suprema, toate ramase

fara rezultat. In februarie 1992, reclamanta si familia sa s-au mutat intr-un apartament situat in

centrul orasului, platit de municipalitate.

Apoi, reclamanta s-a adresat instantaelor de la Strasbourg, Curtea Europeana apreciind ca

atingerile grave ale mediului pot sa afecteze sanatatea si bunastarea unei persoane, precum si

placerea de a trai in ambianta domiciliului sau.

In acelasi timp, instanta internationala a considerat ca trebuie luata in seama necesitatea

unui just echilibru intre interesele concurente, cum ar fi interesul societatii in ansamblu, in specia

al orasului Lorca pentru bunastarea sa economica, inclusiv de a avea o uzina de tratare a

reziduurilor, si acela al reclamantei de a locui in condijii omenesti, intr-un mediu sanatos.

Curtea Europeana a constatat ca municipalitatea nu numai ca nu a luat, dupa inchiderea

partiala a statiei de epurare, masuri in vederea protejarii dreptului petitionarei la respectul

caminului sau, precum si a vietii sale private si de familie, dar, mai mult, a nesocotit hotararile

instantaelor date in acest scop.

Tot astfel, autoritatea municipala avea obligatia pozitiva de a adopta masuri adecvate in

vederea incetarii sau reducerii poluarii in zona si de a asigura protectia vietii private si de familie

impotriva ingerintelor simplilor particulari.

In concluzie, Curtea Europeana a decis ca statul parat nu a mentinut un just echilibru intre

interesul bunastarii economice a orasului Lorca si interesul reclamantei de a se bucura de

respectarea vietii sale private si de familie si a domiciliului sau, ceea ce inseamna ca au fost

incalcate prevederile art. 8 din Conventia europeana.

In ceea ce priveste dreptul la respectul vietii familiale garantat de art. 8 din Conventia

europeana, mentionam ca acest drept subiectiv impune statelor membre obligatia de a actiona in asa fel

incat sa permita oricarei persoane sa duca o viata de familie normala si de a dezvolta relatii

efective in cadrul acesteia.

In practica instantaelor de la Strasbourg s-a remarcat ca garantand acest drept, art. 8

presupune existenta unei familii, si ca notiunea de familie desemneaza o legatura de rudenie

careia i se adauga o relatie efectiva. Mai mult, judecatorul european a apreciat ca "familia", in

sensul prevederilor art. 8, nu se rezuma numai la raporturile de casatorie, dreptul la respectarea

11


12/32

vietii familiale fiind valid atat in cazul familiei "naturale", cat si in cel al familiei"legitime", din

momentul in care se poate vorbi despre o viata de familie efectiva (cazul Marckx contra Belgiei,

1979).

Asadar, din punctul de vedere al instantaei europene, acest drept apare in numeroase ipostaze:

dreptul la casatorie si de a intemeia o familie, dreptul parintilor de a relationa cu copiii lor, drepturile

copilului natural14.

De exemplu, CurteaEuropeana a statuatcasunt nesocotite dispozitiile art. 8, dacase pune

in executare decizia de expulzare a petitionarului care este stabilit de 20 de ani in Franta, unde a

invatat si unde este casatorit cu o persoana de cetatenie franceza, nascuta din parinti francezi.

Daca petitionarul ar fi expulzat in aceste circumstante de drept si de fapt, aceasta ar afecta grav

viata sa familiala, intrucat sotia sa n-ar putea sa-1 urmeze in Algeria fara dificultati semnificative

(Beldjoudi contra Frantei; Moustaquim contra Belgiei).In cauza Berrehab contra Olandei instanta de contencios european al drepturilor omului a

decis ca se incalca prevederile art. 8 in situatia in care nu se acorda tatalui autorizatie de sedere

in tarapentru a-si vedea copilul nou-nascut.

Dimpotriva, aceeasi instanta a considerat ca nu exista o nesocotire a prevederilor art. 8 din

Conventia europeana in situatia cand lipsa unei vieti de familie se datoreaza comportamentului

petitionarilor, care se opun masurilor adoptate de autoritati pentru restrangerea fenomenului imigratiei,

inclusiv prin neautorizarea sotiilor imigrantilor de a-si aduce sotii cu titlu permanent. In cazul Monory

impotriva Romaniei si Ungariei (hotararea din 5 aprilie 2005, definitiva la 5 iulie 2005)15 - asupra caruia

ne vom indrepta atentia mai mult - reclamantul s-a plans, printre altele, de faptul ca autoritatile

romane nu au facut eforturi suficiente pentru a asigura inapoierea copilului sau in vederea

reluarii de catre el a exercitiului drepturilor parintesti, ca urmare a actiunii ilegale a sotiei sale de

a deplasa copilul din Ungaria unde sotii aveau domiciliul comun.

In fapt, in anul 1994, reclamantul s-a casatorit cu C. M., de cetatenie romana si ungara,

iar in anul urmator s-a nascut fiica lor V.

In luna decembrie 1998, reclamantul impreuna cu sotia si fiica sa au vizitat familia dinRomania a lui C. M., iar dupa ce reclamantul a revenit in (Ungaria, sotia sa a hotarat sa se

stabileasca impreuna cu fiica lor in Romania. Astfel, la 4 ianuarie 1999 aceasta a introdus, la

Judecatoria Satu Mare, o actiune de divort, solicitand si incrediintarea minorei.

14 Bianca Selejan-Gutan, op. cit. 155.15 Publicata in M. Of., partea I, nr. 1055 din 26 noiembrie 2005.

12


13/32

La 8 octombrie 2003 printr-o sentinta ramasa definitiva la 19 februarie 2004, instanta a

stabilit domiciliul copilului la mama pana la terminarea divortului, 1-a obligat pe reclamant la

plata unei pensii de intretinere si i-a acordat acestuia dreptul de a-si vizita copilul.

Mai trebuie precizat, fara a intra in amanunte, ca in legatura cu acest caz s-au derulat in

acest rastimp o procedura in fata instantaelor din Romania in baza Conventiei de la Haga din 25

octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii, precum si un proces de

divort si incrediintare a copilului, in principal in fata instantaelor ungare.

Cu referire la acest proces aratam ca Judecatoria din Vac (Ungaria), printr-o hotarare din

29 octombrie 2003, a pronuntat divortul partilor si a incredintat copilul paratei C. M., obligandu-

1 pe reclamant la plata unei pensii de intretinere lunare in favoarea minorei.

Cu referire la capatul de cerere privind pretinsa incalcare a prevederilor art. 8, in primul

rand Curtea Europeana a remarcat faptul ca relatia dintre reclamant si fiica sa intra in sfera vietii

de familie, in sensul art. 8 din Conventia europeana.

La fel, a reiterat in temeiul jurisprudentei sale anterioare in materie, ca posibilitatea

parintelui si a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezinta un element

fundamental al vietii de familie, iar masurile nationale care stanjenesc aceasta posibilitate

constituie o ingerinta in dreptul protejat de art. 8, deoarece obligatiile pozitive impuse statelor de

aceasta norma conventional au in vedere si luarea masurilor in scopul asigurarii reunirii

parintelui cu copilul sau.

Asadar, autoritatile romane erau obligate sa se conformeze tuturor indatoririlor impuse de

Conventia de la Haga, in sensul luarii tuturor masurilor provizorii, inclusiv a celor extrajudiciare,

care ar fi putut ajuta la "prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru partile

interesate". Cu toate acestea, autoritatile nu au luat nicio astfel de masura, limitandu-se la

reprezentarea reclamantului in fata instantaelor romane.

Mai mult, astfel de cazuri necesita solutionarea in procedura de urgenta (trecerea timpului

putand avea consecinte iremediabile asupra relatiilor dintre copii si parintele care nu locuieste cu

acestia), ceea ce nu s-a intamplat in aceasta speta deoarece a trecut o perioada de 12 luni de la

data introducerii cererii reclamantului de inapoiere a copilului si pana la data pronuntarii unei

hotarari definitive.

Avand in vedere cele de mai sus, instanta europeana a statuat ca autoritatile romane nu au facut

eforturi adecvate pentru a-1 sustine pe reclamant in incercarea sa de a obtine inapoierea copilului in

13


14/32

scopul exercitarii drepturilor parintesti, fiind, prin urmare, incalcate prevederile art. 8 din Conventia

europeana.

Cerintele de principiu ale Conventiei europene privind respectarea vietii private si de familie a

persoanei sunt consacrate si in Constitutia Romaniei, care prevede in art. 26 alin. 1 ca autoritatile publice

trebuie sa respecte si sa protejeze viata intima, familiala si privata; persoana fizica are dreptul sa

dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele

moravuri (art. 26 alin. 2).

Aceste prevederi constitutionale se reflecta si in legislatia noastra penala. De pilda, in art.

196 C. pen. este incriminata fapta de divulgare a secretului profesional, in art. 197 C. pen. este

prevazuta si pedepsita infractiunea de viol, iar in art. 199 C. pen. este incriminata fapta de seductie.

In legatura cu incriminarea faptelor de relatii sexuale intre persoane majore de acelasi sex,

Romania s-a aliniat la tendinta europeana (mai ales din Europa Occidentala) de a nu se maiincrimina asemenea fapte, lucru ce vine in acord atat cu prevederile Conventiei europene, cat si

cu jurisprudenta instantaei europene.

Totodata, legea penala romana ofera, in mare masura, un cadru adecvat pentru

solutionarea spetelor similare celor cu care s-a confruntat Curtea Europeana.

In acest fel, cu privire la protectia vietii private a persoanelor care sufera de grave

tulburari psihice, la art. 197 alin. 1 fraza a doua C. pen., este incriminat actul sexual, de orice

natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, profitand de imposibilitatea acesteia de a

se apara ori de a-si exprima vointa. Cu toate ca, de regula, in asemenea situatii actiunea penala se

pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, conform art. 131 alin. 5 C. pen. in

cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercifiu ori cu capacitate de

exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

III. Inviolabilitatea domiciliului

Este cunoscut faptul ca romanii considerau locuinta ca un refugiu, un azil sacru al

persoanei. O lege speciala (lex Cornelia de injuriis) pedepsea nu numai patrunderea prin violenta

in locuinta unor persoane, dar si fapta unui particular de a smulge din locuinta pe cineva pentru

a-1 preda justitiei.

14


15/32

De asemenea, legislatia britanica numeste locuinta persoanei "fortareata sa", iar Revolutia

franceza proclama din primele clipe: "casa fiecarui cetatean este un loc inviolabil".

La randul lor, asa cum s-a precizat deja, Declaratia universala a drepturilor omului si

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice proclama inviolabilitatea

domiciliului.

Conform prevederilor art. 8 din Conventia europeana, libertatea proprie include si dreptul

individului de a avea un domiciliu, adica un loc ales in mod liber, unde sa-si desfasoare viata

personala in mod permanent, la adapost de amestecul nedorit din partea altora.

Atat viata privata cat si viata de familie, precum si exercitiul dreptului la corespondentaa

sunt puternic conexate de domiciliul persoanei.

Mai mult, din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene, notiunea de "domiciliu", in

sensul art. 8, dobandeste noi valente, largindu-si sfera de acoperire si asupra locului unde o

persoana isi desfasoara activitatea profesionala, precum si, in anumite limite, asupra sediilor si

agentiilor unei societati comerciale.

In sensul celor invocate mai inainte sunt si rezolvarile la care a ajuns Curtea de la

Strasbourg, in spetele Kopp contra Elvetiei (hotararea din 25 martie 1998) si Niemietz contra

Germaniei (hotararea din 16 decembrie 1992).

Astfel, in primul caz, instanta europeana a constatat ca sediile profesionale, cum ar fi

cabinetele de avocat (in speta cabinetul de avocati Kopp si asociatii), fac parte din domiciliul

persoanei, fiind cuprinse implicit in notiunea de viata privata. Asadar, masura luata de

autoritatile statului parat de a pune sub ascultare convorbirile profesionale ale reclamantului cu

clientii sai, aduce grave prejudicii dreptului de aparare si necesitatii de a respecta secretul

profesional in relatia dintre avocat si client, in aceste conditii exista o incalcare a dispozijiilor art.

8 din Conventia europeana.

Cu privire la cel de-al doilea caz, reclamantul (avocatul Niemietz) s-a plans ca perchezitia

efectuata de autoritatile judiciare la cabinetul sau de avocatura constituie o incalcare a

dispozitiilor art. 8 din Conventia europeana, ceea ce a lezat clientela cabinetului sau si reputatia

sa de avocat.

Guvernul german a contestat existenta unui amestec, motivand ca art. 8 delimiteaza in

mod peremptoriu intre viata privata si domiciliu, pe de o parte, si localurile profesionale, pe de

alta parte.

15


16/32

Referitor la vocabula engleza "home"cuprinsa in textul englez la art. 8, judecatoral

european a aratat ca in unele state contractante, printre care si Germania, se admite ca ea se

extinde la localurile profesionale. Mai mult, aceasta exegeza vine in acord deplin cu versiunea

franceza a textului, intrucat termenul de "domiciliu"are o conotatie mai larga decat "home"

(acasa) si poate include, de pilda, biroul unei persoane care desfasoara o profesie libera, cum este

si aceea de avocat.

De asemenea, Curtea Europeana a remarcat ca, in general, a interpreta cuvintele "viata

privata" si "domiciliu" ca incluzand anumite localuri sau activitati profesionale sau comerciale ar

raspunde obiectului si felului esential al art. 8.

Asa fiind, localul profesional poate intra in nofiunea de "domiciliu", in sensul

prevederilor art. 8, instanfa europeana de contencios al drepturilor omului considerand ca au fost

nesocotite aceste norme conventionale.

Tot potrivit Curtii Europene statele membre pot fi raspunzatoare pentru incalcarea acestui

drept si in situatia atingerilor grave ale mediului prin poluare de orice fel, aspect de natura a lipsi

persoana de bucuria folosirii domiciliului sau (a se vedea speta Lopez Ostra contra Spaniei,

precitata).

Charles R Beitz, The idea of human rights. Oxford: Oxford University Press, 2009, p. 118;

Intr-o alta speta Suragiu contra Romaniei (hotarea din 20 aprilie 2004, definitiva la 10

noiembrie 2004), reclamantula sesizat la 7 octombrie 1998 Comisia Europeans, plangandu-se, printre

altele, de inactiunea autoritatilor in ceea ce priveste incetarea atingerilor aduse de terti dreptului sau la

respectarea domiciliului, astfel cum este garantat in art. 8.

Curtea Europeana a considerat ca autoritatile competente ale statului roman nu au depus toate

eforturile pentru a face sa inceteze atingerile aduse de catre terti, timp de cativa ani acestui drept

(perioada 13 noiembrie 1995, data la care autoritatile administrative desemnate sa aplice legea privind

fondul funciar i-au eliberat lui M. O. un titlu de proprietate asupra terenului pe care se afla casa

reclamantului, si pana la 18 mai 2001, cand reclamantului nu i s-au mai ingradit drepturile la respectarea

domiciliului).

Instanta internationala a observat ca, in rastimpul mentionat, toate plangerile penale ale

reclamantului privind violarea de domiciliu (art. 192 C. pen.) s-au incheiat cu solutii de

16


17/32

netrimitere in judecata, in pofida probelor testimoniale si a inscrisurilor de la dosar care

dovedeau vinovatia lui M. O. In plus, a retinut ca o controversa juridica privind validitatea

dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului aferent imobilului unde isi stabilise

domiciliul, nu poate exonera autoritatile de orice responsabilitati in ceea ce priveste ingradirile

repetate, din partea unor terti, ale dreptului garantat de art. 8 (de exemplu, intentia lui M. O. si a

familiei sale de a demola casa reclamantului).

De asemenea, autoritatile administratiei locale din Falticeni sunt cele care au creat si

intretinut controversa juridica, ca urmare a eliberarii catre un tert a unui al doilea titlu de

proprietate asupra terenului aferent casei reclamantului (titlu anulat la 6 octombrie 1999). In

acelasi timp, Curtea Europeana a retinut ca niciodata dreptul de proprietate al reclamantului

asupra imobilului de domiciliu nu a fost contestat de autoritati, de terti ori de Guvernul parat, si

ca prima sanctiune administrativa aplicata impotriva lui M. O. s-a dat abia la 18 mai 2001, cu

toateca incalcarile aduse de acesta dreptului reclamantului la domiciliul sau se repetau aproape zilnic de

un an si jumatate.

In concluzie, instanta europeana a considerat ca, in acest fel, au fost nesocotite de catre statul

roman prevederile art. 8, prin neindeplinirea obligatiei pozitive de a depune toate eforturile pentru a

determina incetarea atingerilor aduse, de catre terti, acestui drept.

Relativ la felul in care este asigurat dreptul persoanei asupra domiciliului sau, Curtea Europeana a

statuat ca nu sunt incalcate dispozitiile art. 8 daca reclamantul a consimtit ca localul sau, unde avea si

domiciliul, sa fie perchezitionat spre a se cauta si retine filme si documente care ar fi putut evidentia

activitatea sa ilegala.

Cu referire la acest drept apreciem ca legislatia romana raspunde in cea mai mare parte

exigentelor Conventiei europene.

Astfel, Constitutia Romaniei stipuleaza ca "domiciliul si resedinta sunt inviolabile" si ca

nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori resedinta unei persoane fara invoirea

acesteia (art. 27 alin. 1).

In temeiul acestor dispozitii si urmarind sa ocroteasca libertatea persoanei si sub acest

aspect, legiuitorul a incriminat, in art. 192 alin. 1 C. pen., fapta de a patrunde fara drept, in orice

mod, intr-o locuinja, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea, fara

consimtamantul persoanei care le foloseste, sau refuzul de a le parasi la cererea acesteia

(pedeapsa fiind inchisoarea de la 6 luni la 4 ani).

17


18/32

Preocuparea pentru apararea eficienta a inviolabilitatii domiciliului rezida si in

reglementarea formelor agravate ale infractiunii de violare de domiciliu. De pilda, se

sanctioneaza mai sever decat varianta tip de la art. 192 alin. 1 C. pen. fapta savarsita in

urmatoarele imprejurari (art. 192 alin. 2 C. pen.): de o persoana inarmata, de doua sau mai multe

persoane impreuna, in timpul noptii sau prin folosire de calitati mincinoase (pedeapsa este

inchisoarea de la 3 la 10 ani).

In practica noastra judiciara aceste dispozitii au fost interpretate in mod larg, spre a se

asigura eficienta ocrotirii domiciliului unei persoane. Astfel, s-a decis ca exista violare de

domiciliu si atunci cind o persoana patrunde fara drept prin escaladare intr-o camera in care

locuiau mai multe fete, intr-un internat scolar, chiar daca imobilul apartinea unei unitati publice;

la fel, daca proprietarul patrunde in locuinta chiriasului inainte de a fi pusa in executare hotararea

de evacuare a acestuia ori daca chiriasul avea ordin de repartitie asupra camerei; sau daca sotul

despartit de sotia sa si cu domiciliul flotant in alta parte, patrunde fara drept in fosta locuinta

comuna16.

De asemenea, in doctrina penala romana s-a apreciat ca notiunea de locuinta nu cuprinde

numai imobilele anume construite pentru a fi folosite ca atare (spre exemplu, casa, apartament,

camera), dar si orice contructie in care o persoana intelege sa-si traiasca viata, chiar daca nu ar

putea servi in mod normal acestui scop (cabana, bordei, barca impreuna cu cabina de locuit etc.).

IV. Inviolabilitatea corespondentei

Art. 8 parag. 1 din Conventia europeana proclama dreptul persoanei de a-si comunica

prin scris, prin telefon ori pe cale radiotelefonica sau prin orice alte mijloace de comunicare

gandurile si opiniile sale fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice.

In consecinta art. 8 ocroteste toate tipurile de corespondenta, inclusiv cea din zilele

noastre - comunicarea prin mijloace electronice.

Acest drept este stipulat si in art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului,

precum si in art. 17 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

Se stie ca, in decursul istoriei, deschiderea corespondentei a fost folosita deseori ca

mijloc secret de informare de catre guvernanti. Saint-Simon, in memoriile sale, arata ca "cel mai

16 Practica judiciara, vol. III, coordonatori George Antoniu si Constantin Bulai, Ed. Academiei Romane, Bucuresti,

1992, p. 84-86.

18


19/32

cumplit dintre toate mijloacele prin care regele Ludovic al XlV-lea a fost timp de mai multi ani

informat -inainte ca aceasta sa se bage de seama - a fost acela de a deschide scrisorile".

Cu privire la corespondentaa scrisa un interes aparte prin raportare la prevederile art. 8,

atat in doctrina, cat si in jurisprudent instantaelor de la Strasbourg, 1-a constituit dreptul la

corespondenta in situatii cu caracter special, cum ar fi corespondentaa detinutilor ori a

persoanelor internate in institutii medicale specializate, datorita starii lor psihice.

Necesitatea respectarii acestui drept al persoanei rezulta si din deciziile pronuntate de

Curtea Europeana.

Spre exemplu, in cauza Messina contra Italiei, reclamantul s-a plans ca in timpul

detentiei sale, a intampinat unele greutati in legatura cu expedierea si primirea corespondentei.

Analizand aceasta sesizare instanta europeana a constata ca in timp ce reclamantul

sustine ca nu a primit o parte din corespondentaa adresata lui, dimpotriva guvernul italian

motiveaza ca i s-a predat detinutului intreaga corespondentaa, aceasta rezultand din registrul cu

scrisorile primite de detinut.

Curtea Europeana a apreciat ca probele prezentate de guvernul statului parat nu sunt

convingatoare si ca atare au fost incalcate prevederile art. 8, statul italian fiind obligat sa

plateasca reclamantului suma de 5 milioane de lire italiene pentru dauna morala suferita.

Ramanand in acelasi registru tematic, relevam ca intr-o alta cauza, si anume Petra contra

Romaniei (hotararea din 23 septembrie 1998) insanta europeana de contencios al drepturilor

omului a constatat realizarea verificarii corespondentei scrise a detinutului fara nicio decizie

judiciara luata in acest sens si fara existenta posibilitatii depunerii unei plangeri impotriva acestei

masuri, refinand, in acest fel, incalcarea de catre statul parat a prevederilor art. 8 chiar prin

impiedicarea reclamantului de a purta correspondent atat cu Comisia Europeana, cat si cu familia

sa, precum si cu autoritatile publice interne.

In mod asemanator, in speta Silvestru Cotlet impotriva Romaniei (hotararea din 3 iunie

2003), Curtea Europeana a constatat incalcarea de catre autoritatile romane a prevederilor art. 8

din Conventia europeana prin: refuzul de a pune la dispozitia detinutilor cele necesare pentru

corespondentaa acestora cu instantaele de la Strasbourg; deschiderea corespondentei

reclamantului detinut destinate Comisiei Europene si Curtii Europene ori cea provenind de la

aceste instantae; intarzierea in sosirea si expedierea corespondentei reclamantului destinate

Comisiei Europene.

19


20/32

Tot Curtea Europeana a decis ca se incalca prevederile art. 8 in legatura cu dreptul

individului la respect asupra corespondentei, daca se iau masuri de cenzurare a corespondentei pe

care petitionarul o trimite din penitenciar, inclusiv corespondentaa adresata avocatului sau ori

Comisiei europene (instanta europeana acordand o atentie deosebita confidentialitatii

corespondentei unui detinut cu avocatul sau ori cu organele Conventiei europene), ori daca nu se

transmite corespondenta unei persoane in timpul detinerii provizorii.

In cazul A. contra Frantei17, Curtea Europeana a analizat plangerea doamnei A., medic

cardiolog din Paris, care a fost acuzata de instigare la omor, retinandu-se ca ar fi indemnat pe

numitul M. Gehrking sa ucida o anumita persoana. Cel instigat a denuntat fapta autoritatilor si

pentru a face dovada afirmatiilor sale, a chemat la telefon din biroul comisarului de politie pe

inculpata, convorbirea fiind inregistrata. Judecatorul de instructie a dat o ordonanta de neurmarire,

motivand ca nu sunt suficiente probe de vinovatie a inculpatei.

Adresandu-se Curtii de la Strasbourg, reclamanta a sustinut ca prin inregistrarea fara

consimtamantul sau a convorbirii particulare pe care a avut-o cu martorul M. Gehrking, autoritatile

franceze au incalcat prevederile art. 8 din Conventia europeana.

Curtea Europeana, pe baza celor aratate, in unanimitate, a considerat ca inregistrarea convorbirii

mentionate constituie o ingerinta in viata privata a reclamantei, astfel ca statul francez trebuie sa raspunda

platind o suma de bani care sa constituie o satisfactie echitabila pentru prejudiciul moral suferit de

petitionara.

Anumite incalcari ale libertatii de comunicare se petrec si in alte fari. Spre exemplu, in

Spania, o foarte cunoscuta afacere de interceptare ilegala de radiotelefoane - inclusiv Cel al

regelui - a dus la inlSturarea sefului serviciilor secrete (Cesid), iar in Marea Britanie adeseori

pricipele Charles, ca si prima sa sotie, au fost supusi unor interceptari neautorizate.

Pe linia respectarii art. 8 din Conventia europeana si pentru a afla adevarul asupra unor

incalcari grave ale textului indicat, Curtea de Casatie si Justitie a Frantei a decis la data de 4

martie 1997, continuarea anchetei in cazul interceptarii ilegale a convorbirilor telefonice operate

de serviciul antiterorism al fostului presedinte Francois Mitterand, in perioada 1983-1986.

Printre cei interogati s-a aflat si fostul consilier-sef al presedintelui Gilles Menage,

precum si consilierul-sef al premierului din acea perioada, Laurent Fabius.

17 Constantin Paun,Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de drept penal nr. 1/1994,

p.151-152.

20


21/32

Ocrotirea inviolabilitatii corespondentei este stipulata si in Constitutia Romaniei. In art.

28, se prevede explicit ca "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al

convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".

De asemenea, sub denumirea marginala "Violarea secretului corespondentei", in art. 195

C. pen. este incriminata fapta de "deschiderea unei corespondente adresate altuia, ori

interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte

mijloace de transmitere la distanta, fara drept", iar in alin. 2 al art. 195 C. pen., sunt incriminate

faptele "de sustragere, distrugere sau retinere a unei corespondente, precum si divulgarea

continutului unei corspondente, chiar atunci cand a fost trimisa, deschisa sau a fost deschisa din

greseala, ori divulgarea continutului unei convorbiri sau comunicari interceptate, chiar in cazul in

care faptuitorul a luat cunostinta de aceasta din greseala sau din intamplare". Fapta incriminata la

art. 195 C. pen. se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

In doctrina penala s-a interpretat dispozitia citata in sensul ca sanctionarea faptuitorului

nu este conditionata de continutul sau forma corespondentei; de asemenea, este indiferent modul

cum corespondenta a ajuns la destinatie (printr-un serviciu public ori prin bunavointa unei

persoane).

In conceptia doctrinei romane pot sa deschida corespondenta altei persoane parintii,

educatorii, profesorii si, in genere, persoanele care se ocupa si au sarcina de a asigura buna

desfasurare a procesului de educatie si de instruire a minorilor, ori de cate ori exista indicii ca

prin continutul sau o corespondenta ar pune in pericol dezvoltarea morala a minorului.

Sunt in drept sa procedeze la deschiderea corespondentei trimise unui inculpat organele

judiciare (instanta de judecata la propunerea procurorului, in cursul urmaririi penale, sau din

oficu in cursul judecatii, iar in cazuri urgente si temeinic justificate si procurorul, care este

obligat sa informeze de indata despre aceasta instanta, conform art. 98 C. pr. pen.), administratia

penitenciarelor pentru cei care se afla in executarea pedepselor; la fel persoanele imputernicite

chiar de destinatar ori chiar de expeditor pot deschide corespondenta (de pilda, cei care

indeplinesc lucrari de secretariat, sau cei care ajuta pe o persoana bolnava sa-si citeasca

corespondenta)18.

In legatura cu cenzurarea corespondentei persoanelor aflate in stare de arest preventiv sau

de detinere, in doctrina penala romana mai recent s-a apreciat, in mod corect, ca potrivit Legii nr.

18 V. Dongoroz si colaboratorii,Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, Partea speciala, Vol. III, Ed.

Academiei, Bucuresti, 1971, p. 332-334.

21


22/32

23/1969 privind executarea pedepselor, republicata si a Regulamentului privind executarea unor pedepse

si a masurii arestarii preventive, atat persoanele arestate preventiv cat si cele detinute in executarea

pedepsei aveau dreptul de a primi si transmite corespondenta particulara in anumite limite.

De exemplu, in conformitate cu art. 40 alin. 1 din Legea nr. 23/1969, republicata persoanele aflate

in arest preventiv puteau trimite scrisori inchise numai organului care efectueaza urmarirea penala,

procurorului, procurorului sef al unittii de procuratura, procurorului ierarhic superior al acestuia, precum

si altor organe.

Cu referire la cei condamnati aflati in executarea pedepsei inchisorii, potrivit art. 20 din acelasi

act normativ, corespondenta al carei continut era apreciat de comandantul penitenciarului ca

necorespunzator procesului de reeducare a condamnatului se retinea, iar, daca era cazul, se inainta

organelor competente.

Din aceste prevederi reiese fara niciun dubiu ca administratia penitenciarului a exercitat, pana de

curand, o verificare a corespondenta celor arestati preventiv si a celor aflati in executarea condamnarii,

lucru ce era contrar prevederilor art. 8 din Conventia europeana.

In scopul punerii de acord a legislatiei penale romane cu prevederile art. 8, unii autori romani, cu

drept cuvant, au sugerat modificarea legii de executare a pedepselor, in sensul de a se stipula, explicit,

"posibilitatea persoanelor arestate preventiv sau condamnate de a purta corespondenta - in limitele

apreciate de autoritati - dar fara a fi controlata de vreun organ".

In acest sens un pas inainte s-a facut prin O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale

persoanelor aflate in executarea pedepselor , dar mai ales prin noul act normativ in materia executarii

pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, si anume Legea nr.

275/2006, care raspunde in mare masura atat exigentelor art. 8 din Conventia europeana, cat si solutiilor

pronuntate de Curtea Europeana in acest domeniu.

Astfel, dreptul la corespondenta al persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de

libertate este garantat (art. 45 alin. 1). De asemenea, corespondenta are caracter confidential si nu poate fi

deschisa sau refinuta decat in limitele si conditiile prevazute de lege (art. 45 alin. 2).

Corespondenta condamnatilor poate fi deschisa, fara a fi citita, in prezent acestora, in scopul

prevenirii introducerii in penitenciar, prin intermediul acesteia a drogurilor, a substantelor toxice,

explozibililor sau a altor asemenea obiecte a caror detinere este interzisa (art. 45 alin. 3). Mai mult,

conform prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale art. 5 din Legea nr. 275/2006, corespondenta persoanei

aflate in executarea pedepsei privative de libertate poate fi deschisa si retinuta daca exista indicii

temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni, si numai pe baza dispozitiilor emise, in scris si motivat,

de catre judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

22


23/32

Consideram ca o prevedere foarte important, in sensul adaptarii legislatiei romanesti la exigentele

Conventiei europene, este cea inscrisa la art. 45 alin. 6, potrivit careia dispozitiile privind deschiderea si

retinerea corespondentei nu se aplica in cazul corespondentei condamnatului cu aparatorul, cu

organizatiile neguvernamentale care isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei drepturilor omului,

precum si cu instante sau organizatiile internationale a caror competent este acceptata ori recunoscuta de

Romania (dintre acestea facand parte, evident, si Curtea Europeana, n. n.).

In acelasi timp, legea, in art. 46, stipuleaza si masuri pentru asigurarea exercitarii dreptului

condamnatului la corespondenta, cum ar fi: punerea la dispozitia condamnatului a materialelor necesare

pentru realizarea corespondentei, amplasarea de cutii postale in interiorul penitenciarului etc.

Cu referire la dreptul la convorbiri telefonice, art. 47 din lege prevede ca persoanele aflate in

executarea pedepselor privative de libertate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele

publice cu cartel, instalate in penitenciare, iar aceste convorbiri au un caracter confidential, efectuandu-se

sub supraveghere vizuala.

In fine, dispozitiile referitoare la dreptul la corespondenta si la dreptul la convorbiri telefonice se

aplica in mod corespunzator persoanelor retinute sau arestate preventiv, in masura in care nu contravin

dispozitiilor prevazute in Titlul V, intitulat "Executarea masurilor preventive privative de libertate".

Relativ la interceptarea corespondentei primite sau transmise de o persoana, consideram ca

modificarile aduse art. 98 C. pr. pen. combinat cu art. 91 1 C. pr. pen. prin Legea nr. 281/2003 si prin

Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru

modificarea altor legi," raspund mai bine exigentelor impuse de solutiile promulgate de Curtea Europeana

in materie, prin aceea ca prevad pe langa posiblitatea organului judiciar de a dispune asemenea masuri, si

garantii efective ca aceste modalitati de investigare vor fi folosite numai in scopurile propuse si numai in

limita necesara atingerii acestora, iar nu in mod abuziv.

Astfel, interceptarea corespondentei, ca si interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau

comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se vor realiza

"cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau

supravegheaza urmarirea penala, in conditiile prevazute de lege, daca sunt date sau indicii

temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se

efectueaza din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt

ori pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori

cercetarea ar fi mult intarziata".

Totodata, "autorizatia se da pentru durata necesara interceptarii si inregistrarii, dar nu mai

mult de 30 de zile, in camera de consiliu, de un judecator de la instanta careia i-ar reveni

23


24/32

competent sa judece cauza in prima instata sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in

a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau

supravegheaza urmarirea penala. Autorizatia poate fi reinnoita, inainte sau dupa expirarea celei

anterioare, in aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand

depasi 30 de zile. Durata totala a interceptarilor (inclusiv a celor privind corespondenta n. n.) si

inregistrarilor autorizate, cu privire la aceeasi persoana si la aceeasi fapta, nu poate depasi 120 de

zile".

O prevedere foarte importanta privind alinierea legislatiei noastre procesual penale la

exigentele Conventiei europene si la jurisprudentei Curtii Europene este cea cuprinsa in art. 91

alin. 6 C. pr. pen., conform careia "inregistrarea convorbirilor (inclusiv interceptarea

corespondentei, n. n.) dintre avocat si partea pe care o reprezinta sau asista in proces nu poate fi

folosita ca mijloc de proba decat daca din cuprinsul acesteia rezulta date sau informatii

concludente si utile privitoare la pregatirea sau savarsirea de catre avocat a unei infractiuni dintre

cele prevazute la alin. 1 si 2 (ale art. 9 PC. pr. pen., n. n.)".

Astfel, aceasta prevedere raspunde unor propuneri facute de-a lungul timpului in

literatura noastra juridica de specialitate, in sensul elaborarii si adoptarii unei reglementari mai

concrete a interceptarii liniilor telefonice si a deschiderii corespondentei, mai ales in ceea ce

priveste relatia avocat-client, pentru ca asemenea ingerinte ale autoritatii sa corespunda cerintelor

Conventiei Europene19.

V. Consideratii generale asupra limitarilor dreptului

persoanei la respectarea vietii private si de familiei

In art. 8 parag. 2 din Conventia europeana sunt prevazute si unele limitari posibile ale

drepturilor stipulate in parag. 1 al art. 8. Aceste restrangeri sunt admise numai in masura in care

sunt prevazute de lege si daca ele constituie o masura care, intr-o societate democratica, este

necesara pentru securitatea nationala, siguaranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea

ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor

si libertatilor altora.

19 Constantin Paun, Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de drept penal nr. 3/1998, p.

155-156.

24


25/32

Disopzitiile art. 53 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei sunt concordante cu normele

conventionale invocate in alineatul precedent. Astfel, legea noastra fundamentala stipuleaza cazurile

cand este justificata o anumita restrangere a exercitiului unor drepturi si libertati (inclusiv a celor

referitoare la viata privata, familiala, la domiciliu si la corespondenta).

Aceasta limitare se face numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea

securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor;

desfasurarea procesului penal, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale

unui sinistral deosebit de grav. Restrangerea trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica, sa fie

proportionala cu situatia care a generat-o si sa nu aduca atingere existentei dreptului sau libertatii.

In privinta libertatii vietii de familie, de pilda, unele limitari sunt impuse de exigentele moralei si

asigurarii unei vieti familiale sanatoase. Ele sunt expresii ale apararii vieti de familie.

Constitutia Romaniei in art. 48 alin. 1 prevede ca "familia se intemeiaza pe casatoria liber

consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea,

educatia si instruirea copiilor".

Sub acest aspect legea penala romana incrimineaza fapta de bigamie (art. 303 C. pen.), ca

manifestare care aduce atingere relatiilor de familie, precum si faptele de abandon de familie (art. 305 C.

pen.), de rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C. pen.) si de nerespectarea masurilor privind

incrediintarea minorului (art. 307 C. pen.), ca manifestari care aduc atingere relatiilor de familie sub

aspectul nerespectarii obligatiilor legale, care revin sotilor si parintilor.

Viata intima a persoanei suporta si ea o serie de limitari justificate potrivit art. 8 parag. 2 din

Conventia Europeana.

Amintim aici incriminarea actului sexual cu un minor (art. 198 C. pen.), a perversiunii sexuale

(art. 201 C. pen.), a coruptiei sexuale (art. 202 C. pen.), a incestului (art. 203 C. pen.), a traficului

de stupefiante si de substante toxice, a contaminarii venerice si a transmiterii sindromului

imunodeficitar dobandit (art. 309 C. pen.), a prostitutiei (art. 328 C. pen.), a proxenetismului (art.

329 C. pen.), a cersetoriei (art. 326 C. pen.), a jocului de noroc (art. 330 C. pen.), manifeste care

contravin principiilor de decenta si moralitate a vietii sexuale, care aduc atingere sanatatii

publice ori pun in pericol moralitatea publica.

In literatura si doctrina noastra penala s-a relevat ca unele dintre faptele incriminate la

care am facut trimitere mai inainte, ca de exemplu, raspandirea de materiale obscene, prostitutia

ori jocul de noroc, care desi restrang libertatea persoanei, "in alte legislatii asemenea fapte sunt

25


26/32

mai nuantate incriminate, ceea ce le face intr-o anumita viziune, mai compatibile cu prevederile

art. 8 din Conventie20.

Totodata, art. 106 C. pr. pen. permite efectuarea perchezitiei corporale a persoanei in

anumite situatii.

Aspectele infatisate evidentiaza faptul ca viata privata a persoanei este ocrotita de legea

penala romana numai in anumite conditii si numai daca nu sunt aduse atingeri unor

comandamente superioare.

De asemenea, inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justitiei, nu poate servi ca

mijloc de protejare a raufacatorilor, nu poate duce la imposibilitatea luarii masurilor necesare

pentru salvarea vietii sau averii unei persoane, ori pentru apararea securitatii nationale si a ordinii

publice.

Legea fundamentaia prevede in art. 27 alin. 2 situatiile in care legea ordona, pentru

aplicarea ei, sa se patrunda in locuinta unei persoane, si anume: pentru executarea unui mandat

de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; pentru inlaturarea unei primejdii privind viata,

integritatea fizica sau bunurile unei persoane; pentru apararea securitatii nationale sau a ordinii

publice; pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.

Avand in vedere implicatiile juridice, morale dar si sociale ale perchezitiilor domiciliare,

Constitutia Romaniei stipuleaza in art. 27 alin. 3 si 4 ca perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de

judecator si ca pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege, iar in timpul noptii acestea sunt

interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante. Mai mult, conform art. 100 alin. 6 C. pr. pen.

perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale.

De asemenea, potrivit art. 100 - 105 C. pr. pen., este permisa, in conditiile prevazute de

lege, perchezitionarea domiciliului, cand exista indicii temeinice ca efectuarea acesteia este

necesara pentru descoperirea si strangerea probelor.

In plus, conform dispozitiilor art. 104 alin. 5 C. pr. pen., este interzisa efectuarea in acelasi

timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale in aceeasi cauza, care prin natura lor impiedica persoana la

care se face perchezitia sa participe la perchezitie".

In acest sens sunt sj orientarile Curtii Europene. Asa, de pilda, in cazul Murray contra

Angliei3*1 reclamantii s-au plans impotriva patrunderii fara drept si a perchezitionarii domiciliului

familial de catre organele militare. Instanta europeana a decis ca ingerintele armatei in exercitarea de

20 George Antoniu si colaboratorii, op. cit.,p. 310.

26


27/32

catre reclamanti a drepturilor lor la viaja privata sj de familie, precum sj a domiciliului lor erau

justificate, fiind in conformitate cu prevederile art. 8 parag. 2 din Conventia Europeana.

In primul rand, arata instanta internationala, masura reclamata era "prevazuta de catre

lege", si se urmarea realizarea scopului legitim, acela de a preveni savarsirea de infractiuni; ca

atare masura aparea ca necesara intr-o societate democratica.

Instanta europeana de contencios al drepturilor omului subliniaza, in al doilea rand,

necesitatea pentru stat de a lua masuri eficiente pentru a preveni agresiunile teroriste, necesitate

care tine seama de responsabilitatea care revine guvernului ales intr-o societate democratica de a

asigura protectia cetatenilor si a institutiilor statului de drept impotriva amenintarilor

organizatiilor teroriste, precum si de a lua masuri preventive de arestare a persoanelor banuite de

savarsirea infractiuni lor de terorism.

In al treilea rand patrunderea in domiciliu si perchezitionarea acestuia s-au efectuat prin

mijloace legale, iar aceste mijloace nu sunt disproportionate in raport cu scopul legitim urmarit.

Intr-o alta speta, Laskey, Jaggard si Brown contra Angliei (hotararea din 19 februarie

1997), reclamantii au sesizat fosta Comisie Europeana la 14 decembrie 1992, invocand, printre

altele, ca au fost nesocotite dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana.

In fapt, in anul 1987, mai multe casete video inregistrate dupa reuniuni cu caracter

sadomasochist, implicand pe reclamanti si pe alti 44 de homosexuali, au cazut in mainile politiei

cu prilejul efectuarii unei anchete de rutina asupra altor chestiuni. Inculpatii si alte persoane aufost trimisi in judecata pentru comiterea mai multor infractiuni, cum ar fi loviri si vatamari

corporale provocate in timpul practicilor sado-masochiste care s-au derulat pe o perioada de zece ani.

La data de 19 decembrie 1990 reclamantii au fost condamnati la diferite pedepse cu inchisoare,

pedepse care au fost reduse substantial de instanta de apel.

Potrivit concluziilor Curtii Europene in cauza practicile sado-masochiste au antrenat un grup

mare de oameni, asemenea practici avand loc in mai multe camere echipate special, iar sedintele erau

inregistrate pe casete video distribuite prin membrii grupului.

Vazand aceste circumstante, instanta europeana a precizat ca nu toate practicile mentionate inaceasta cauza fac parte din sfera vietii private.

Referitor la legitimitatea ingerintelor autoritatilor, Curtea Europeana a considerat ca, in asemenea

situatii, autoritatile nationale sunt suverane in aprecierea lor, statul putand sa foloseasca legea penala si

impotriva unor practici care atrag prejudicii corporale, indiferent ca acestea se savarsesc intr-un cadru

sexual sau nu.

27


28/32

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca reclamantii s-au dedat la practici care au

produs leziuni coporale, si nu simple rani trecatoare, asa cum pretind acestia.

In aceste conditii ratiunile invocate de autoritati, pentru a justifica masurile luate, apar ca

pertinente si suficiente.

Cu privire la faptul daca aceste masuri au fost proportionate cu scopul legitim urmarit, din actele

dosarului cauzei reiese ca practicile sado-masochiste s-au desfasurat de-a lungul unei perioade mari de

timp, si ca ele au avut un caracter organizat.

Fata si de imprejurarea ca pedepsele aplicate inculpatilor au fost ulterior reduse de instanta de

apel, Curtea Europeana a apreciat ca masurile luate impotriva reclamantilor n-ar putea fi considerate

disproportionate.

In concluzie, instanta internationala mentionata a considerat ca autoritatile nationale erau

in drept sa traga la raspundere pe reclamanti, iar condamnarea lor constituie o masura necesara

intr-o societate democratica, pentru a pastra sanatatea membrilor acesteia.

Pentru aceste motive, in unanimitate, s-a decis ca nu exista o violare a art. 8 din

Conventia Europeana.

Solutia Curtii Europene este in acord cu legislatia penala romana. In masura in care in

cadrul practicilor sado-masochiste s-au produs vatamari corporale grave, asemenea fapte

conform art. 182 C. pen. (Vatamarea corporala grava) constituie o infractiune care se urmareste

din oficiu.

Chiar daca s-ar fi produs loviri si vatamari mai usoare, caracterul organizat al practicilor

sado-masochiste releva existenta unei asocieri in vederea comiterii de infractiuni contra

integritatii corporale a membrilor grupului respectiv, astfel ca faptele ar putea fi incadrate in art.

323 C. pen. (Asocierea pentru savarsirea de infractiuni). Pericolul acestei fapte consta in simplul

act al asocierii in scopul aratat, neinteresand mobilul comiterii unor asemenea fapte (satisfacerea

apetitului sexual), deoarece legea nu pretinde existent unui mobil anume pentru savarsirea

acestor fapte.

Tot asa, fapta de detinere ori de raspandire, chiar in cadrul unui grup restrans de

persoane, a casetelor video cu inregistrarea practicilor sado-masochiste, intruneste elementele

constitutive ale infractiunii de raspandire de materiale obscene (art. 325 C. pen.). Nu intereseaza

daca raspandirea a avut loc in mod oneros sau gratuit, si nici mobilul cu care a fost comisa fapta.

Principiul inviolabilitatii corespondentei (inclusiv componenta sa relativ mai noua care

este corespondenta electonica) si a convorbirilor telefonice ar putea cunoaste, de asemenea,

28


29/32

restrangeri. Sub acest aspect, atat in legislatia tarilor democratice, cat si in practica judiciara s-a

evidentiat ca exercitarea acestei libertati comporta o restrangere ori de cate ori interesul justitiei o

pretinde, si anume in vederea descoperirii infractiunilor si infractorilor.

Acest drept de a obtine, refine, citi si folosi in procesul penal corespondenta care vine si care

pleaca de la persoanele invinuite de savarsirea unor fapte penale, trebuie insa sa fie prevazut de lege,

realizat dupa o procedura stricta si numai pe baza aprobarii organului judiciar competent, si cu

respectarea tuturor drepturilor persoanei, mai ales a drepturilor la viata familiala, intima si privata.

Din acest punct de vedere in art. 98 alin. 1 C. pr. pen. se stipuleaza: "Instanta de judecata,

la propunerea procurorului, in cursul urmaririi penale, sau din oficiu, in cursul judecatii, poate

dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina si sa predea scrisorile, telegramele si

orice alta corespondenta, si obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie

direct, fie indirect".

In art. 91 alin. 2 C. pr. pen. se precizeaza si situatiile in care pot fi autorizate aceste

interceptari si inregistrari, si anume: "in cazul infractiunilor contra sigurantei nationale prevazute de

Codul penal si de alte legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante, trafic de

arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, in cazul

infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea

faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul unor alte infractiuni grave

ori al infractiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare electronica".

Asemenea interceptari si inregistrari pot fi facute si la cererea motivata a persoanei vatamate

privind convorbirile ori comunicarile efectuate de aceasta prin telefon sau prin orice mijloace electronice

de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza obiectul cercetarii, cu autorizarea

judecatorului (art. 91 alin. 8 C. pr. pen.).

Despre efectuarea interceptarilor si inregistrarilor mentionate procurorul sau lucratorul

din cadrul politiei judiciare delegat de procuror intocmeste un proces-verbal (acesta fiind

certificat pentru autenticitate de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala

in cauza), la care ataseaza, in plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrareaconvorbirii. Suportul original se pastreza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, si

va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia.

De asemenea, conditiile si modalitatile de efectuare a interceptarilor si inregistrarilor mai

inainte mentionate sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in cazul inregistrarilor in mediul

ambiental, localizarii sau urmSririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.

29


30/32

Totodata, constituie mijloace de proba si inregistrarile de imagini, cu respectarea

prevederilor procedurale invocate mai sus, cu precizarea ca procedura de certificare a acestora

este cea stipulata in cazul interceptarilor si inregistrarilor convorbirilor sau comunicarilor, cu

exceptia redarii in forma scrisa, dupa caz.

La fel, Legea privind siguranta nationala a Romaniei nr. 51/1991 prevede in art. 13 ca in

cazul unei amenintari la adresa sigurantei nationale, se poate solicita procurorului, cu respectarea

prevederilor codului de procedura penala, autorizarea efectuarii unor acte, in scopul culegerii de

informatii, constand in interceptarea comunicatiilor, cautarea unor informatii, documente sau

inscrisuri pentru a caror obtinere este necesar accesul intr-un loc, la un obiect sau deschiderea

unui obiect; ridicarea si repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea

informatii lor pe care acestea le contin, cat si inregistrarea, copierea sau obtinerea de extrase prin

orice procedee; instalarea de obiecte, intretinerea si ridicarea acestora din locurile in care au fost

depuse.

Legea stipuleaza insa ca mijloacele de obtinere a informatiilor necesare sigurantei

nationale nu trebuie sa lezeze, in niciun fel, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor,

viata particulara, onoarea sau reputatia lor ori sa-isupuna la ingradiri ilegale.

Astfel, orice cetatean care se considera vatamat in drepturile sau libertatile sale poate

sesiza oricare din comisiile permanente pentru apararea si asigurarea ordinii publice ale celor

doua camere ale Parlamentului (art. 16 alin. 3).

30


31/32

VI. BIBLIOGRAFIE

1. Bianca Selejan-Gutan,Protectia europeana a drepturilor omului, Ed. All Beck,Bucuresti, 2004;

2. Corneliu Barsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole.

Vol. I. Drepturi si libertati., Ed. C.H. Beck, Bucuresti;

3. Eliodor Tanislav,Dreptul la intimitate, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997;

4. V. Duculescu,Protectia juridical a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti;

5. George Antoniu,Implicatii penale ale Constitutii Europene, Revista de drept penal nr.

3/2005;

6. Practica judiciara, vol. III, coordonatori George Antoniu si Constantin Bulai, Ed.

Academiei Romane, Bucuresti, 1992;

7. Constantin Paun,Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de

drept penal nr. 1/1994;

31


32/32

8. Constantin Paun,Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de

drept penal nr. 3/1998.