jurisprudenta penala.sintetizata

` Jurisprudenta I.C.C.J. ****** Drept penal 2002-2010

DREPT PENAL

Partea generala

TRASATURILE INFRACTIUNII . VINOVATIA. PERICOL SOCIAL. LATURA OBIECTIVA SI SUBIECTIVA.

Art. 18 1 Faţă de împrejurarea că inculpatul a mai fost anterior condamnat, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, tot pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art.36 alin.1 din Decretul nr.326/1966, aplicarea prevederilor art.181 C.pen. pentru noua infracţiune nu se justifică. Faptul că la scurt timp după săvârşirea infracţiunii inculpatul a obţinut permisul de conducere, că a fost sincer în cursul procesului şi are, la locul de muncă, o bună comportare, constituie împrejurări de care instanţa trebuie să ţină seama la stabilirea pedepsei, în cazul dat aplicarea amenzii în locul închisorii fiind corespunzătoare. Decizia Secţiei penale nr.1125 din 28 februarie 2002

Art. 18 Fapta unui inculpat recidivist, de a provoca scandal într-un bar, tulburând grav liniştea şi ordinea publică, prezintă pericolul social al unei infracţiuni, neavând relevanţă faptul că în local se prezentau programe de o moralitate îndoielnică, pentru persoane aflate sub influenţa băuturilor consumate. Secţia penală, decizia nr. 2416 din 22 mai 2003

UNITATEA INFRACTIUNILOR . PLURALITATE DE INFRACTIUNI

Art. 215 Paguba cauzată prin infracţiune continuată este constituită din totalul daunelor materiale provocate prin acţiunile sau inacţiunile componente, indiferent dacă există constituire de parte civilă pentru întreaga pagubă sau dacă numai o parte dintre persoanele vătămate sunt cunoscute şi participă ca părţi civile în proces.

Art. 33, 41, 211 Sustragerea, prin violenţe, de bunuri de la două părţi vătămate, chiar dacă toate bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, în contexte diferite, la un interval de timp, prin modalităţi şi în locuri diferite, constituie două infracţiuni de tâlhărie în concurs real, iar nu o infracţiune de tâlhărie în forma continuată, deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor rezoluţii distincte, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală, neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare, în ansamblul său. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3389 din 18 iunie 2004

1


CONCURSUL DE INFRACTIUNI. RECIDIVA. CONTOPIREA PEDEPSELOR

Art. 37 1. Condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultată din contopirea a trei pedepse cu închisoare stabilite pentru infracţiuni concurente, nu constituie prim termen al recidivei prevăzute în art.37 alin.1 lit.c C.pen. Pentru incidenţa acestui caz de recidivă trebuie să existe cel puţin trei condamnări, succesive, la pedepse până la 6 luni închisoare, iar nu o singură condamnare la pedeapsa rezultantă de 6 luni, urmare contopirii a trei pedepse stabilite pentru infracţiuni aflate în concurs.

2. Când condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, conform art.40 C.pen., nu sunt întrunite, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni, ceea ce înseamnă că, dacă pedeapsa anterioară, care se contopeşte cu noua pedeapsă, a fost executată în totul sau în parte, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei rezultante, conform art.36 alin.3 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.1087 din 27 februarie 2002

Art. 37 În cazul în care infracţiunea continuă este săvârşită în cursul termenului de încercare al suspendării executării unei pedepse anterioare, dar se consumă după expirarea termenului,, sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen. privitoare la recidiva de după executare. Secţia penală, decizia nr.3003 din 24 iunie 2003

Art. 38, 62 După executarea pedepsei într-o închisoare militară, cel condamnat este, potrivit art. 62 alin. (5) C. pen., reabilitat de drept. Ca atare, în cazul săvârşirii din nou, cu intenţie, a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, conform art. 38 alin. (2) C. pen. starea de recidivă nu poate fi reţinută. Secţia penală, decizia nr. 4236 din 3 octombrie 2003

Art. 37, 38 În cazul în care instanţa de apel înlătură aplicarea dispoziţiilor privind recidiva, constatând că pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea, reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă nu este obligatorie dacă gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana infractorului nu justifică o asemenea reducere.

art. 37 Inculpatul care a săvârşit din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, după împlinirea termenului prevăzut pentru graţierea condiţionată a unei pedepse anterioare cu închisoarea mai mare de 6 luni, se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind îndeplinite condiţiile stabilite în art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

36 C.p. Conform art. 36 alin. (1) C. pen., care reglementează contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi art. 35 din acelaşi cod, iar potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. În accepţiunea art. 36 alin. (3) C. pen., prin „ceea ce s-a executat” se înţelege numai

2


pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată, iar nu şi intervalul de timp scurs de la data liberării condiţionate, în cazul în care cel condamnat a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3008 din 26 septembrie 2008

CAUZE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Xx În cazul în care recoltarea probelor biologice nu se face imediat, alcoolemia din momentul conducerii se calculează pe baza unor date certe privind ora consumului de către inculpat a băuturilor alcoolice şi de alimente, ţinând seama de felul şi cantitatea acestora, toate raportate la alcoolemia stabilită pe baza probelor recoltate mai târziu.Calculul retroactiv al alcoolemiei efectuat pe baza datelor rezultate din declaraţiile făptuitorului coroborate cu declaraţiile unor martori împreună cu care acesta a consumat băuturile, declaraţii făcute în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, nu poate fi înlăturat printr-un calcul efectuat pe baza altor date privind consumul de alcool şi de alimente susţinute de inculpat în faţa instanţei de apel, a căror realitate nu rezultă din alte probe. Decizia Secţiei penale nr.403 din 24 ianuarie 2002

Art. 20, 174 Fapta unei persoane de a pătrunde în casa fostei sale concubine, de a insista să reia convieţuirea, trăgând de hainele ei şi rupându-le, urmată de lovirea cu pumnul în faţă a soţului acesteia care a intervenit în apărarea femeii nu constituie un atac de natură a pune în pericol grav persoana acesteia. Riposta soţului femeii de a lovi în cap cu toporişca pe agresor nu îndeplineşte, sub acest aspect, condiţiile unei apărări legitime prin depăşirea limitelor din cauza tulburării sau temerii, prevăzută în art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen., din lipsa gravităţii pericolului cauzat de atacul victimei.

Într-o atare situaţie sunt incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de provocarea persoanei vătămate, produsă prin violenţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6279 din 25 noiembrie 2004

Art. 48, 125 În cazul în care prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se conchide că la data săvârşirii faptei inculpatul avea discernământul mult diminuat, dar nu abolit, achitarea lui în temeiul art. 48 C. pen. este greşită.

Dacă într-un atare caz există îndoieli cu privire la responsabilitatea inculpatului, instanţa trebuie să dispună efectuarea unei noi expertize psihiatrice şi avizarea de comisia competentă a actelor medico-legale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1575 din 4 martie 2005

Art. 47 Nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 47 C. pen. referitoare la cazul fortuit, dacă inculpatul, care nu a respectat regulile de circulaţie pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol, având pregătirea şi experienţa necesară, putea şi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, şi anume producerea unui accident de circulaţie, condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nefiind îndeplinită. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6373 din 10 noiembrie 2005

Art. 44 Escaladarea unui gard şi pătrunderea victimei pe proprietatea inculpatului nu este de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. pen., dacă victima nu a desfăşurat un atac de natura celui la care se referă art. 44 alin. (2) din acelaşi cod, iar agresiunea săvârşită de

3


inculpat asupra victimei nu a fost determinată exclusiv de pătrunderea, fără drept, a acesteia pe proprietatea inculpatului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2406 din 12 aprilie 2006

Art. 51 Incidenţa prevederilor art. 51 alin. (1) C. pen. referitoare la eroarea de fapt - potrivit cărora nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei - este exclusă în caz de îndoială, de cunoaştere nesigură, deoarece în acest caz făptuitorul acceptă posibilitatea producerii rezultatul faptei şi, deci, fapta este săvârşită cu intenţie indirectă. Prin urmare, fapta de a introduce în ţară droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu este săvârşită în condiţiile erorii de fapt, dacă făptuitorul, exercitându-şi funcţia şi având experienţă în domeniul transportului internaţional, a introdus în ţară colete cu droguri primite spre transport fără a verifica conţinutul acestora, întrucât cunoaşterea nesigură a conţinutului coletelor implică acceptarea de către făptuitor a posibilităţii de a primi spre transport şi de a introduce în ţară substanţe interzise, cum sunt drogurile. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3033 din 11 mai 2006

art. 176 Uciderea unei femei gravide constituie omor deosebit de grav şi se încadrează în prevederile art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., numai dacă infractorul a cunoscut, în momentul săvârşirii infracţiunii, starea de graviditate a victimei. În caz contrar, elementul circumstanţial de agravare prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. nu operează, fiind aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) C. pen. referitoare la eroarea de fapt.

Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială asupra situaţiei de femeie gravidă, cât şi subiectiv, atunci când această situaţie a fost adusă la cunoştinţa infractorului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4245 din 14 septembrie 2007

art. 44, 73 Legitima apărare propriu-zisă, reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen., se caracterizează prin existenţa unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, în timp ce „excesul de apărare” sau „excesul justificat”, prevăzut în art. 44 alin. (3) C. pen., care este asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub imperiul căreia s-a aflat cel ce a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul.

Spre deosebire de „excesul de apărare”, „excesul scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci constituie o circumstanţă atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., şi constă în depăşirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de tulburare sau temere. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 686 din 26 februarie 2008

art. 49 alin. (2) Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. pen., starea de beţie voluntară completă poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.

Beţia voluntară preordinată constituie întotdeauna o circumstanţă agravantă, în timp ce beţia voluntară simplă poate constitui o circumstanţă atenuantă, însă numai atunci când este completă, capacitatea persoanei de a înţelege şi de a voi, precum şi de a fi stăpână pe acţiunile sale fiind abolită.

4


În consecinţă, reţinerea stării de beţie voluntară a făptuitorului, ca circumstanţă atenuantă, nu este justificată în cazul în care, deşi la originea stării de anormalitate psiho-fizică a acestuia în momentul săvârşirii faptei de viol care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută în art. 197 alin. (3) C. pen., s-a aflat acţiunea sa conştientă de consumare a băuturilor alcoolice, starea de beţie voluntară nu a fost completă, ci incompletă, nefiindu-i abolită, ci numai afectată, capacitatea de înţelegere, de stăpânire a propriilor reacţii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2209 din 11 iunie 2009

art. 44, art. 73 lit. b) 1. Legitima apărare presupune ca atacul material, direct şi injust pentru înlăturarea căruia persoana săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală să fie imediat - iminent sau actual. Nu se află în stare de legitimă apărare, în sensul art. 44 C. pen., persoana care săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală după scurgerea unui interval de timp de la consumarea atacului, în timp ce victima se retrăgea în fugă, întrucât atacul nu era nici iminent şi nici actual.

2. Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., presupune săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă. Prin urmare, circumstanţa atenuantă legală a provocării nu poate fi reţinută, dacă făptuitorul nu a avut certitudinea că violenţa a fost exercitată de persoana vătămată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009

5


CIRCUMSTANTE ATENUANTE. AGRAVANTE

Art. 74 Atacarea unei persoane în vârstă, pe stradă, în prezenţa trecătorilor şi deposedarea ei prin violenţă de portofelul cu bani şi acte, în condiţiile flagrantului delict, constituie o infracţiune la a cărei sancţionare vârsta făptuitorului, de 29 de ani, împrejurarea că, fiind prins de martori la locul faptei, a recunoscut săvârşirea acesteia şi lipsa unor condamnări anterioare nu pot fi reţinute drept circumstanţe atenuante. Secţia penală, decizia nr. 2673 din 4 iunie 2003

Art. 23, 75 Circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin.(1) lit. c) C. pen. presupune săvârşirea infracţiunii de către un infractor major şi unul minor împreună, în condiţiile participaţiei penale prevăzute în art. 23 din acelaşi cod. Conducerea unui autovehicul, succesiv, de un inculpat major şi de unul minor, ambii fără a avea permis de conducere nu realizează cerinţa ca infracţiunea să fie comisă împreună, fiecare săvârşind o infracţiune distinctă ca autor, prin natura ei fapta nefiind susceptibilă de coautorat. I.C.C.J, secţia penală, decizia nr. 3666 din 1 iulie 2004

Art. 73 Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare; pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată ca gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.

Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4038 din 1 iulie 2005

Art. 20, 73, 174 În cazul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor, acţiunea persoanei vătămate de a nu recunoaşte o datorie, cu consecinţa refuzului de a plăti inculpatului o sumă de bani, nu constituie act de provocare, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6167 din 1 noiembrie 2005

Art. 44, 73 În cazul în care inculpatul a săvârşit fapta de omor asupra victimei, după ce atacul acesteia constând în lovituri aplicate cu pumnul a încetat, nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen., întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condiţiile unui atac imediat, iar pe de altă parte, atacul victimei nu prezintă un pericol care să ameninţe grav viaţa inculpatului, mijloacele folosite de victimă în atacul său nefiind în măsură să justifice riposta inculpatului. În acest caz, sunt incidente, însă, prevederile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a săvârşit fapta de omor în condiţiile unei puternice emoţii şi tulburării cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 785 din 7 februarie 2006

Art. 74, 211 Dacă infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită asupra unui minor, într-un loc public şi în timpul nopţii, prin agresiuni fizice şi constrângere morală, persistenţa în obţinerea de bani şi bunuri de la victimă reflectând temeritatea inculpaţilor, împrejurarea că aceştia nu au fost

6


anterior condamnaţi şi că prejudiciul material a fost parţial reparat nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006

Art. 28, 211 Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor, în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. În raport cu aceste prevederi, în cazul complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, exercitarea de violenţe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât şi complicele să-şi asigure scăparea în urma săvârşirii faptei de sustragere, constituie o circumstanţă privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui, dacă acesta a acţionat în consens cu autorul în desfăşurarea întregii activităţi infracţionale şi a prevăzut modalitatea de a-şi asigura scăparea, între care şi aceea de a exercita violenţe asupra persoanei vătămate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2892 din 8 mai 2006

Art. 75, 175 Infracţiunea de omor săvârşită asupra soţului se încadrează în prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. În acest caz, este nelegală reţinerea circumstanţei agravante prevăzute în art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. referitoare la săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei, întrucât aceeaşi împrejurare nu poate atrage o dublă agravare a răspunderii penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2992 din 11 mai 2006

art. 79 În cazul în care instanţa reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, indicarea în hotărâre a împrejurării care constituie circumstanţă atenuantă, motivarea reţinerii acesteia prin referire la probe şi încadrarea împrejurării care constituie circumstanţă atenuantă în prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), b) sau c) ori ale art. 74 alin. (2) C. pen. sunt obligatorii, potrivit art. 79 din acelaşi cod. Prin urmare, este nelegală hotărârea prin care instanţa nu motivează sau motivează prin exprimări generale împrejurările reţinute ca circumstanţe atenuante şi le încadrează generic în prevederile art. 74 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2253 din 26 aprilie 2007

art. 74, art. 76 În cauzele referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dacă instanţa reţine în favoarea inculpatului atât cauza de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege reglementată în art. 16 din Legea nr. 143/2000, cât şi circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., va reduce minimul special al pedepsei la jumătate, potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi va coborî pedeapsa sub această limită, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, conform art. 76 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1006 din 19 martie 2008

art. 75 1. Circumstanţa agravantă legală prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, presupune ca făptuitorii să acţioneze împreună în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, întrucât numai în acest caz fapta prezintă o periculozitate sporită, pentru că făptuitorii se ajută reciproc, iar cooperarea la săvârşirea faptei le măreşte forţa de acţiune şi le creează condiţii de natură să îngreuneze descoperirea faptei şi identificarea lor. În consecinţă, această circumstanţă agravantă nu poate fi reţinută în cazul în care persoanele inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi nu au acţionat împreună, ci separat, în locuri şi în perioade de timp diferite.

2. Infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, implică o acţiune de constituire a grupului, activitatea infracţională prelungindu-se în mod natural până în momentul intervenţiei unei acţiuni contrare

7


care o întrerupe, fără a fi necesară o hotărâre pentru prelungirea acţivităţii infracţionale şi, prin urmare, îmbracă forma unei infracţiuni continue. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1981 din 3 iunie 2008

75 alin. (1) lit. a) C. pen. Infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de mai multe persoane împreună se încadrează în prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În acest caz, instanţa nu poate reţine în sarcina inculpaţilor şi circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât săvârşirea faptei de mai multe persoanei împreună se regăseşte, ca element circumstanţial de agravare, în conţinutul infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, aceeaşi împrejurare neputând conduce la o dublă agravare a răspunderii penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2191 din 18 iunie 2008

Art. 74. Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este

posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. „Conduita bună” a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009

Art.74. Circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, nu presupune numai lipsa antecedentelor penale ale acestuia, ci şi atitudinea corectă faţă de familie, relaţiile de muncă şi, în general, întreg contextul relaţiilor sociale.

Atitudinea de recunoaştere a faptelor de către inculpatul care a realizat că nu poate decât să întârzie descoperirea faptelor, neputându-se sustrage răspunderii penale, întrucât urmele lăsate se constituie într-un probatoriu care exclude orice dubiu asupra vinovăţiei sale, nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2313 din 18 iunie 2009

C. pen., art. 73 lit. b); C. proc. pen., art. 385 9 alin. (1) pct. 10. .Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Atitudinea victimei infracţiunii de omor deosebit de grav, de a solicita acordarea unui nou termen pentru restituirea unei datorii, nu constituie un act de provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

C. pen., art. 73 lit. b) Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., constă în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Un conflict vechi între inculpat şi persoana vătămată, în legătură cu o suprafaţă de teren pentru care între inculpat şi persoana vătămată a avut loc un proces, nu poate avea semnificaţia unei provocări, întrucât, pe de o parte, provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe de altă parte,

8


provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2678 din 22 iulie 2009

PEDEPSELE PRINCIPALE, ACCESORII, COMPLEMENTARE

Art. 55 1. În cazul unei infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, alternativ cu închisoarea, instanţa alege mai întâi una dintre pedepsele alternative.Dacă pedeapsa aleasă este detenţiunea pe viaţă, trebuie să ţină seama de prevederile art.55 alin.1 C.pen., potrivit cărora aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârtsa de 60 de ani, nu i se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în locul acesteia aplicându-i-se pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.

2. În cazul revocării liberării condiţionate, regimul contopirii pedepsei stabilite pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi a restului ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară este cel prevăzut în art.61 alin.1 partea finală, iar nu în art.39 alin.2 C.pen., chiar dacă infracţiunea ulterioară a fost săvârşită în condiţiile recidivei de după condamnare prevăzută în art.37 alin.1 lit.a din acelaşi cod. Decizia Secţiei penale nr.338 din 23 ianuarie 2002

Art. 64, 71, 175, 175, 385 Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti, care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se aplică, potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă instanţa constată că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim. Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti inculpatului care a săvârşit infracţiunea de omor calificat asupra tatălui său constituie o măsură necesară pentru protejarea minorului, urmărind acest scop legitim. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4013 din 30 iunie 2005

Art. 64-71 Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) şi, după caz, în art. 64 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., în cazul în care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii sau suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata suspendării, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Prin urmare, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii sau suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, instanţa nu poate înlătura aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., ci suspendă executarea acestei pedepse accesorii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6316 din 31 octombrie 2006

9


art. 64, 71 În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, dacă instanţa constată că, în raport cu gravitatea infracţiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporţionalităţii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 623 din 2 februarie 2007

!!! C. pen., art. 72, art. 851. În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ

cu pedeapsa închisorii, cum este infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 C. pen., dacă prima instanţă a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa de apel care apreciază că se impune aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă trebuie să motiveze alegerea pedepsei alternative a detenţiunii pe viaţă în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

2. În conformitate cu Decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă. Din considerentele deciziei rezultă că, prin excepţie de la regula instituită prin dispozitiv, instanţa de control judiciar poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor, dacă prima instanţă, fiind legal învestită, a omis să se pronunţe în această privinţă.

Prin urmare, dacă necontopirea pedepselor nu reprezintă o omisiune a primei instanţe, instanţa de apel nu poate dispune direct în calea de atac a apelului anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei conform art. 85 C. pen. şi contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile care au făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă cu suspendarea condiţionată a executării. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 487 din 10 februarie 2010

10


SUSPENDAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI

Art. 86 Durata reţinerii şi a arestării preventive nu se scade din durata suspendării executării pedepsei, termenul de încercare calculându-se potrivit art.82, respectiv art.862, sau art.110 C.pen. în cazul minorului.Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii numai în cazul în care se revocă suspendarea executării. Decizia Secţiei penale nr.1356 din 13 martie 2002

Art. 83, 120 În cazul graţierii condiţionate de respectarea unui termen în care cel condamnat să nu săvârşească o infracţiune intenţionată, efectele definitive ale graţierii se produc numai după împlinirea acelei condiţii.În consecinţă, reducerea termenului de încercare privind suspendarea executării pedepsei, conform art.120 alin.2 C.pen., cu durata pedepsei pronunţate de instanţă, nu se produce decât la data când graţierea devine efectivă, în condiţiile menţionate, iar nu la data constatării graţierii condiţionate a pedepsei. În cazul în care înăuntrul termenului de încercare stabilit de instanţă şi înainte ca graţierea să devină efectivă, condamnatul săvârşeşte o infracţiune intenţionată, suspendarea executării pedepsei trebuie revocată potrivit art.83 alin.1 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.1923 din 11 aprilie 2002

Suspendarea executarii Prin pedeapsă prevăzută de lege, în sensul prevederilor art. 81 alin. (3) şi art. 861 alin. (3) C. pen., se înţelege pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată, iar nu pedeapsa aplicabilă în cazul tentativei potrivit art. 21 C. pen. În consecinţă, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, suspendarea executării pedepsei nu se poate dispune. Secţia penală, decizia nr. 4106 din 30 septembrie 2003

Minor. Suspendare În cazul în care inculpatul minor, în cursul termenului de încercare a suspendării executării pedepsei aplicate anterior, săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care se dispune internarea într-un centru de reeducare, suspendarea executării nu poate fi revocată deoarece, potrivit art. 83 C. pen., revocarea se dispune numai când pentru noua infracţiune s-a aplicat o pedeapsă, iar nu o măsură educativă. Secţia penală, decizia nr. 3933 din 23 septembrie 2003

Suspendare … În cazul în care se dispune anularea suspendării executării pedepsei conform art. 85 alin.(1) şi art. 865 alin. (1) C. pen., se aplică dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau la recidivă, prin contopirea pedepsei anterioare cu noua pedeapsă potrivit art. 34 şi 35 sau, după caz, potrivit art. 39 alin. (1) – (3) C. pen. Secţia penală, decizia nr. 5037 din 6 noiembrie 2003

Art. 81, 211 În cazul tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întrucât, potrivit prevederilor art. 81 alin. (3) din acelaşi cod, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă, între altele, în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, iar prin pedeapsa prevăzută de lege în sensul acestor prevederi se înţelege pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată, şi nu pedeapsa aplicabilă în cazul tentativei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 744 din 1 februarie 2005

11


Art. 73, 86 1 , 20, 175 Potrivit art. 81 alin. (3) şi art. 861 alin. (3) C. pen., suspendarea executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege din partea specială a Codului penal sau din legi speciale prin care se incriminează fapta, iar nu pedeapsa aplicabilă pentru tentativă sau ca urmare a circumstanţei atenuante a provocării.

Pedeapsa prevăzută în art. 175 C. pen. pentru infracţiunea de omor calificat fiind mai mare de 15 ani închisoare, executarea pedepsei aplicate pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, cu reţinerea provocării, nu poate fi suspendată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1086 din 14 februarie 2005

Art. 86 1 , 110, 110 1 Prin derogare de la prevederile generale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate minorului, termenul de încercare se stabileşte potrivit art. 110 C. pen., iar nu potrivit art. 862 C. pen., fiind compus din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2522 din 14 aprilie 2005

Art. 74, 76, 81, 86 1 Potrivit art. 81 alin. (3) şi art. 861 alin. (3) C. pen., suspendarea executării pedepsei nu poate fi dispusă, între altele, în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta ca infracţiune, fără luarea în considerare a unor cauze de reducere a pedepsei, cum ar fi cea prevăzută în art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind traficul ilicit de droguri. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5944 din 21 octombrie 2005

Art. 86 1 După abrogarea art. 861 alin. (3) C. pen. prin Legea nr. 278/2006, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 861 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., numai dacă instanţa apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului şi de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni, aşa cum se prevede în art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5432 din 21 septembrie 2006

art. 83 Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii este obligatorie, conform art. 83 alin. (1) C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune intenţionată pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare. În acest caz, instanţa nu poate dispune o nouă suspendare condiţionată a executării pedepsei, indiferent dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81 alin. (1) lit. b) privind durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea anterioară, întrucât, potrivit art. 83 alin. (3) C. pen., numai dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă - nu şi atunci când aceasta este săvârşită cu intenţie - instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar revocarea primei suspendări nu mai are loc. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 212 din 22 ianuarie 2008

12


art. 86 1 , 110 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 861 şi urm. C. pen. este aplicabilă infractorilor minori, cu derogările stabilite în Titlul V al Părţii generale - „Minoritatea”, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile de drept penal prevăzute în celelalte titluri ale Părţii generale a Codului penal se aplică şi minorilor, în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute pentru majori, dacă nu sunt prevăzute expres derogări, interziceri sau condiţii diferenţiate pentru minori, iar pe de altă parte, o concluzie contrară, în sensul că prevederile art. 861 şi urm. C. pen. nu ar fi aplicabile infractorilor minori, ar conduce la crearea unui tratament defavorabil pentru infractorii minori în raport cu cei majori.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată infractorilor minori, termenul de încercare se stabileşte conform art. 110 C. pen., iar nu potrivit art. 862 C. pen., întrucât în Titlul V al Părţii generale sunt cuprinse, pentru infractorii minori, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun cu privire la termenul de încercare al suspendării executării pedepsei - condiţionată, sub supraveghere sau sub control. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4002 din 4 decembrie 2008

13


MASURI DE SIGURANTA

Expulzare În cazul în care expulzarea cetăţeanului străin l-ar expune în ţara de origine persecuţiei religioase şi, totodată, ar aduce grave prejudicii materiale şi morale familiei, luarea acestei măsuri de siguranţă nu se justifică. Decizia Secţiei penale nr.600 din 1 februarie 2002

Confirmare internare medicală Instanţa, hotărând asupra confirmării măsurii internării medicale a făptuitorului, dispusă provizoriu de procuror în cursul urmăririi penale, este obligată să asculte concluziile apărătorului, iar dacă cel internat nu are apărător, să-i asigure unul din oficiu. Dacă judecata a avut loc în lipsa apărătorului, hotărârea este supusă casării în temeiul art.385 9

alin.1 pct.6 sau, după caz, al art.410 Partea a II-a pct.6 C.proc.pen. Secţia penală, decizia nr.1192 din 7 martie 2003

XXX Partea nerevendicată din folosul material realizat de făptuitor este supusă confiscării potrivit art. 118 lit. d) C. pen., deoarece a fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii şi nu serveşte la despăgubirea persoanelor vătămate. Secţia penală, decizia nr.2598 din 30 mai 2003

Internare medicală Pentru soluţionarea cererii de încetare a internării medicale formulată de persoana internată, în cazul în care avizul unităţii sanitare la care se referă art. 434 alin. (2) C. proc. pen. şi actele medicale depuse nu sunt lămuritoare cu privire la starea sănătăţii acestuia, se impune efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă cel internat s-a însănătoşit şi nu mai prezintă pericol pentru societate, dacă măsura internării poate fi înlocuită cu cea a obligării la tratament medical, sau internarea medicală trebuie menţinută. Secţia penală, decizia nr. 2742 din 6 iunie 2003

Expulzare Măsura de siguranţă a expulzării poate fi luată şi faţă de condamnatul care a obţinut din partea statului român protecţie umanitară condiţionată, dar numai dacă măsura este impusă de raţiuni privind siguranţa naţională sau ordinea publică. În atare situaţie, cel expulzat nu poate fi trimis, conform art. 23 alin. (1) lit. m) din O.G. nr.102/2000, în teritorii unde viaţa sau libertatea i-ar fi ameninţate pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice. Secţia penală, decizia nr. 2949 din 19 iunie 2003

Confiscare Când inculpatul plăteşte celui păgubit, în cursul procesului, o sumă de bani reprezentând valoarea lucrului sustras, banii obţinuţi de el din vânzarea lucrului nu pot fi confiscaţi în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., deoarece au servit la despăgubirea persoanei vătămate. Secţia penală, decizia nr. 3683 din 11 septembrie 2003

Xx Autoturismul cu care făptuitorul a venit din străinătate având asupra sa, în buzunarul hainei, o cantitate de droguri ce urma să fie vândută în România nu este supus confiscării potrivit art. 118 lit. c) C. pen., deoarece drogul nu a fost ascuns în autoturism şi, ca atare, acesta nu a servit la săvârşirea infracţiunii. Secţia penală, decizia nr. 4333 din 8 octombrie 2003

14


Expulzare. Cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie nu poate fi expulzat, potrivit art. 117 alin. (4) C. pen., dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat; pentru ca textul să fie incident, acest risc trebuie dovedit de către făptuitor. Secţia penală, decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2003

Art. 118 lit. d Banii dobândiţi de participanţi prin săvârşirea infracţiunii se confiscă în baza art. 118 lit. d) C. pen., dispunându-se obligarea fiecăruia la plata sumei de care a beneficiat în urma vânzării lucrurilor sustrase, iar nu la plata întregii sume, în solidar. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 391 din 19 ianuarie 2005

Art. 118 În cazul confiscării speciale a sumei de bani dobândite în mod vădit de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunii, este nelegală obligarea solidară a acestora la plata întregii sume către stat cu titlu de confiscare specială, atâta vreme cât fiecare a dobândit o sumă distinctă, întrucât măsurile de siguranţă constituie sancţiuni şi, ca atare, au caracter personal şi exclud solidaritatea. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4457 din 21 iulie 2005

Art. 118 … 1. În cazul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prin oferirea de bani uneia dintre persoanele prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cum sunt poliţiştii cu atribuţii de constatare a infracţiunilor, confiscarea specială a sumelor de bani se dispune în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, iar nu în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., norma cuprinsă în legea specială având prioritate faţă de norma generală.

2. Confiscarea specială a dispozitivelor apte să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică, în cazul săvârşirii infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării unor astfel de instrumente de plată prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002, se dispune în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. referitor la bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale, şi nu în temeiul art. 118 lit. d) din acelaşi cod, întrucât aceste bunuri nu sunt dobândite prin săvârşirea infracţiunii menţionate, ci sunt deţinute în contra dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 365/2002, prin deţinerea lor fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în acest text de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 473 din 25 ianuarie 2006

Art. 118 Potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile, inclusiv sumele de bani, dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Prin urmare, sumele de bani dobândite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală care servesc la despăgubirea persoanei vătămate nu sunt supuse confiscării, indiferent dacă despăgubirile sunt acordate pentru acoperirea prejudiciului material sau a celui moral.

Notă: După pronunţarea deciziei nr. 3045 din 12 mai 2006, art. 118 C. pen. a fost modificat şi completat prin Legea nr. 278/2006, publicată în M. Of. nr. 601 din 12 iulie 2006. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 278/2006, prevederile art. 118 lit. d) C. pen. se regăsesc, într-o formă modificată, în prevederile art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3045 din 12 mai 2006

15


MINORI

Art. 211 Luarea măsurii educative a mustrării faţă de minorul în vârstă de 17 ani, cu rea comportare, autor al unei tâlhării săvârşite ziua, în public, împreună cu un alt minor, nu corespunde criteriilor menţionate în art. 100 alin. (1) C. pen.

Minor. Internare Faţă de minorul de 15 ani care ziua, în public, săvârşeşte o tâlhărie, iar din ancheta socială rezultă că în familie nu i se poate asigura o educaţie şi supraveghere corespunzătoare, se justifică luarea măsurii de internare într-un centru de reeducare, conform art.104 C. pen., iar nu aplicarea pedepsei închisorii cu suspendarea condiţionată a executării. Secţia penală, decizia nr.2767 din 10 iunie 2003

C. pen ., art. 33 , art. 34, art. 99, art. 109, art. 174, art. 176 lit. a), art. 209 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 334, art. 3859 alin. (3). În cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa rezultantă maximă care poate fi aplicată minorului este de 20 de ani închisoare, întrucât Codul penal prevede pentru minorul care răspunde penal un sistem sancţionator special, în cadrul căruia limita maximă a pedepsei închisorii este, potrivit art. 109 alin. (2) C. pen., de 20 de ani. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4316 din 1 septembrie 2004

art. 110 În cazul suspendării executării pedepsei aplicată minorului - condiţionată, sub supraveghere sau sub control - termenul de încercare se stabileşte conform art. 110 C. pen., fiind compus din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5266 din 6 noiembrie 2007

art. 34, art. 109, art. 176 În cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, săvârşită de un minor, dacă instanţa alege dintre pedepsele alternative prevăzute în art. 176 C. pen. pedeapsa închisorii, limita maximă specială a pedepsei închisorii aplicabilă minorului este, conform art. 109 alin. (1) C. pen., închisoarea de 12 ani şi 6 luni, prin reducerea la jumătate a limitei maxime speciale de 25 de ani închisoare. În sensul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., prin maximul special al pedepsei închisorii, în cazul concursului de infracţiuni săvârşite de un minor, se înţelege limita maximă specială a pedepsei celei mai grele, redusă la jumătate conform dispoziţiilor referitoare la pedepsele pentru minori. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1334 din 10 aprilie 2008

art. 100, art. 262 1. În conformitate cu prevederile art. 100 C. pen., la alegerea sancţiunii - măsură educativă sau pedeapsă - care se aplică infractorului minor se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Prin urmare, la alegerea sancţiunii care se aplică infractorului minor instanţa trebuie să ţină seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar nu numai de elementele de natură să caracterizeze persoana minorului.

Aplicarea unei pedepse este justificată, în cazul în care infractorul minor a săvârşit infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav şi de tâlhărie, aflate în concurs, aducând atingere atât vieţii, cât şi patrimoniului victimei, iar modalitatea de comitere a faptei dovedeşte un comportament de o extremă violenţă şi indiferenţă faţă de viaţa victimei, pe

16


care, după ce a lovit-o în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage un bun pe care victima îl avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconştienţă în stradă.

PRESCRIPTIA

Prescripţie Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe în cazul în care cel condamnat, după începerea executării pedepsei, se sustrage de la executare; în acest caz, un nou termen de prescripţie curge de la data sustragerii de la executarea în continuare a pedepsei.Termenele de prescripţie a executării se stabilesc în raport cu pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare, de la a cărei dată începe să curgă termenul de prescripţie, şi nu se reduc în raport cu pedeapsa redusă ulterior, cum este cazul aplicării art.2 din Decretul nr.11/1988, sau ca urmare a graţierii parţiale sau a comutării pedepsei în alta mai uşoară. Singurul caz de reducere a termenelor de prescripţie este cel prevăzut în art.129 şi se referă la situaţia când la data săvârşirii faptei condamnatul era minor. Decizia Secţiei penale nr.792 din 12 februarie 2002

Art. 453 n perioada cât executarea pedepsei este amânată potrivit art. 453 C. proc. pen., cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se suspendă conform art. 128 alin. (2) C. pen. Ca atare, într-o asemenea situaţie termenul de prescripţie prevăzut în art. 126 începe să curgă de la data când amânarea executării pedepsei a expirat. Secţia penală, decizia nr. 4692 din 22 octombrie 2003

Prescripţie Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate, potrivit art. 124 C. pen. La stabilirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, se ţine seama de pedeapsa prevăzută de lege la data săvârşirii infracţiunii, dacă această lege este mai favorabilă. Secţia penală, decizia nr. 826 din 11 februarie 2004

Xx Cererea de extrădare în vederea executării unei pedepse definitive întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei; ca atare, din momentul întreruperii, un nou termen de prescripţie începe să curgă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4543 din 27 iulie 2005

Art. 31 din Legea nr. 36/1995, potrivit căruia notarii publici nu pot fi cercetaţi fără avizul ministrului justiţiei, abrogat prin O. U. G. nr. 25/2005, a constituit până la data abrogării o dispoziţie legală care suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale în sensul art. 128 alin. (1) C. pen., pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţilor profesionale ale acestora.

Art. 123 Conform art. 123 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe numai prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. Ca atare, audierea făptuitorului în faza actelor premergătoare nu constituie un act care întrerupe cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, întrucât cel audiat nu a dobândit calitatea de învinuit. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2218 din 5 aprilie 2006

17


Art. 10 lit. g Dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale prevalează asupra prevederilor în materia graţierii şi, prin urmare, dacă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa a fost graţiată, instanţa pronunţă încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen, iar nu condamnarea inculpatului urmată de constatarea că pedeapsa aplicată a fost graţiată I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5516 din 26 septembrie 2006

GRATIEREA

Legea nr . 543/2002 În cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de suspendare a executării pedepsei, aceasta se revocă şi se execută alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Dacă pedeapsa anterioară constituie primul termen al recidivei de după condamnare, după revocarea executării nu se poate constata graţierea acesteia deoarece operează exceptarea de la graţiere datorată calităţii de recidivist a inculpatului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.548 din 25 ianuarie 2005

18


Partea speciala

INFRACTIUNII CONTRA VIETII

Art. 175, 179 1. Sechestrarea unei persoane timp de mai multe zile, supunerea ei la repetate violenţe şi cauzarea de leziuni cu potenţial de şoc şi de primejduire a vieţii victimei, continuarea violenţelor şi după ce aceasta ameninţă că se va sinucide, cu urmarea că victima s-a aruncat pe fereastră de la etajul 6 al imobilului, decedând, constituie infracţiunea de omor, iar nu aceea de determinare a sinuciderii.

2. În cazul în care, urmare a agresiunii, victima s-a aruncat pe fereastră în stradă şi moartea s-a produs în stradă, loc public, fapta constituie omor calificat şi se încadrează în prevederile art.175 lit.c C.pen. Decizia Secţiei penale nr.811 din 13 februarie 2002

Art. 183 Lovirea unei persoane, cu consecinţa unor contuzii cranio-cerebrale vindecabile în 7-8 zile, dar care au declanşat o meningită acută, survenită la un organism cu grave alterări hepato-renale şi miocardice, cu urmarea morţii victimei, constituie infracţiunea prevăzută în art.183 C.pen., între agresiune şi deces existând o legătură indirectă de cauzalitate, în sensul că în lipsa contuziilor cranio-cerebrale moartea nu s-ar fi produs în acel moment. Decizia Secţiei penale nr.1173 din 5 martie 2002

Art. 176, 211 Fapta persoanei surprinse asupra încercării de a săvârşi un furt dintr-o încăpere, de a trage cu pistolul mitralieră asupra uşii prin care mai multe persoane încearcă să intre , rănind pe una dintre acestea în picior, în scopul de a-şi asigura scăparea, constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art.176 lit.a în concurs cu tentativa la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.1 C.pen., iar nu tentativă la infracţiunea de furt calificat în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală gravă. Decizia Secţiei penale nr.1304 din 12 martie 2002

Art. 176 Aplicarea de numeroase lovituri cu corpuri dure, timp de aproape două ore, asupra capului, trunchiului şi membrelor victimei, cu urmarea unor leziuni traumatice pe 40% din suprafaţa corpului şi a decesului acesteia după două ore de la încetarea agresiunii caracterizează fapta ca omor deosebit de grav prevăzut în art.176 lit.a C.pen. Decizia Secţiei penale nr.1341 din 13 martie 2002

Art. 176 Torturarea victimei, timp de peste trei ore, prin lovirea ei cu pumnii, cu picioarele, cu bâta, cu o cărămidă şi, în final, cu toporul, cauzându-i moartea în chinuri şi incendiind apoi cadavrul, constituie fapte de o cruzime ieşită din comun pentru care aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă este justificată. Decizia Secţiei penale nr.1860 din 9 aprilie 2002

19


Art. 20, 175 În soluţionarea laturii civile a procesului, instanţa trebuie să stabilească dacă leziunile suferite de victimă au avut ca urmare diminuarea capacităţii sale de muncă. În cazul în care capacitatea de muncă a părţii civile a fost afectată, inculpatul trebuie obligat la plata unei prestaţii băneşti lunare evaluate în raport cu veniturile pe care aceasta le realiza anterior săvârşirii faptei, indiferent dacă ele proveneau dintr-o activitate remunerată sau din munca depusă în propria gospodărie. Secţia penală, decizia nr.2197 din 25 aprilie 2002

Art. 175 Luarea hotărârii în seara precedentă săvârşirii omorului, urmată de înarmarea făptuitorilor cu toporul şi un ciomag, pândirea victimei în apropierea locuinţei acesteia şi agresarea ei după ce a ieşit din casă, constituie împrejurări ce caracterizează infracţiunea de omor calificat cu premeditare. Secţia penală, decizia nr.2672 din 28 mai 2002

Art. 178 Uciderea unei persoane din culpa conducătorului de autovehicul a cărui alcoolemie depăşeşte limita legală constituie infracţiunea complexă prevăzută în art.178 alin.3 C.pen., în care infracţiunea prevăzută în art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 este absorbită. Ca atare, condamnarea făptuitorului pentru ambele aceste infracţiuni, în concurs, este greşită. Decizia nr.3169 din 20 iunie 2002

Art. 175 În cazul în care, în urma unei agresiuni săvârşite cu intenţia de a ucide două persoane, una dintre victime moare iar viaţa celeilalte este salvată, există concurs între infracţiunea consumată de omor şi tentativa la infracţiunea de omor.Fapta constituie infracţiune unică de omor deosebit de grav săvârşită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele decedează, şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav asupra a două sau mai multor persoane numai dacă infracţiunea a rămas în fază de tentativă în raport cu toate victimele. Decizia nr.3507 din 4 iulie 2002

Art. 176 Pentru încadrarea juridică a infracţiunii în prevederile art.176 lit.c C.pen., este necesar fie să existe o condamnare anterioară definitivă a inculpatului pentru prima faptă, fie ca ambele omoruri, comise în împrejurări diferite, să fie judecate împreună, în condiţiile concursului. Existenţa la data condamnării inculpatului pentru omor a unui alt proces în curs pentru săvârşirea anterioară de către acelaşi inculpat a unei alte infracţiuni de omor nu îndreptăţeşte condamnarea acestuia conform art.176 lit.c C.pen. Decizia nr.5117 din 26 noiembrie 2002

Art. 175 În cazul în care este săvârşit asupra unei rude apropiate care locuieşte împreună cu făptuitorul, omorul este calificat conform art.175 lit.c C.pen., circumstanţa agravantă prevăzută în art.75 lit.b din acelaşi cod neputând fi reţinută, deoarece este cuprinsă în forma calificată a infracţiunii. Decizia nr.5543 din 13 decembrie 2002

Art. 175 Uciderea victimei în curtea şcolii, în prezenţa mai multor persoane, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută în art.175 lit.i C.pen., atât în raport cu locul comiterii care, conform art.152 lit.a din acelaşi cod, este loc public, cât şi conform art.152 lit.b, în raport cu prezenţa persoanelor în acel loc, cu observaţia că prevederile art.145 C.pen., care definesc termenul „public”, nu sunt incidente. Secţia penală, decizia nr.66 din 9 ianuarie 2003

Art. 175 Săvârşirea omorului în scopul de a se răzbuna pe cel care, într-un proces anterior, a făcut declaraţii nefavorabile inculpatului şi a contribuit , astfel, la condamnarea sa, constituie, în

20


cazul dat, o faptă săvârşită din motive josnice; în consecinţă, instanţa trebuie să reţină existenţa circumstanţei agravante prevăzute în art.75 lit.d C.pen., şi să aplice o pedeapsă conform prevederilor art.78 din acelaşi cod. Secţia penală, decizia nr.686 din 12 februarie 2003

Art. 175 Uciderea de către mamă, imediat după naştere, în condiţiile premeditării, a copilului constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.a şi c C.pen. Împrejurarea că, potrivit actelor medico-legale, copilul era neviabil din cauza unei afecţiuni congenitale, este irelevantă, de vreme ce în momentul naşterii acesta era viu. Secţia penală, decizia nr.922 din 21 februarie 2003

Xx Inculpatul condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă datorează o prestaţie bănească lunară copiilor minori ai victimei de la data decesului acesteia, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Secţia penală, decizia nr.1577 din 27 martie 2003

Art. 174 În cazul în care unul dintre participanţii la încăierare încearcă să ucidă pe un altul, fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu şi infracţiunea de încăierare în concurs cu cea dintâi. Secţia penală, decizia nr.1639 din 1 aprilie 2003

Art. 175 Încercarea de a ucide o persoană din răzbunare, după verificarea prin telefon dacă este acasă, deplasarea făptuitorului în comuna unde domiciliază victima şi pândirea ei spre a se convinge că este singură în locuinţă constituie acţiuni ce caracterizează premeditarea infracţiunii de omor prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen. Secţia penală, decizia nr. 2333 din 20 mai 2003

Art. 175, 177 Ascunderea de către mamă a sarcinii faţă de persoanele din familie şi constatarea medico-legală psihiatrică în sensul că, deşi la examenul medical făptuitoarea prezintă o stare depresiv anxioasă, nu se poate reţine existenţa unei tulburări psihice cauzate de naştere, discernământul critic fiind păstrat în acel moment, constituie date ce impun concluzia că uciderea copilului nou-născut constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 175 lit. c), iar nu aceea de pruncucidere prevăzută în art. 177 C. pen. Secţia penală, decizia nr. 5797 din 10 decembrie 2003

Omor Fapta inculpatului de a asmuţi câinii asupra victimei, cu consecinţa decesului ca urmare a multiplelor plăgi muşcate, constituie infracţiunea de omor, iar nu de ucidere din culpă. Secţia penală, decizia nr. 1671 din 25 martie 2004

Art. 20, 174-175, 181 Aruncarea de la mică distanţă a unei pietre de pavaj spre capul unei persoane şi rănirea acesteia, cu urmarea unor leziuni ce necesită 25 de zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie indirectă, iar nu infracţiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 181 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2740 din 20 mai 2004

Art. 152, 175 Barul este un loc accesibil publicului numai în timpul cât este deschis, nu şi după închiderea localului. Nefiind totdeauna accesibil publicului, pentru ca fapta să fie considerată săvârşită în public se cere, potrivit art. 152 lit. b) C. pen., ca localul să fie, în momentul comiterii, accesibil publicului şi să fie de faţă două sau mai multe persoane. Omorul comis într-un bar după închidere, în prezenţa unei singure persoane, constituie o faptă care nu satisface nici una din

21


cerinţele prevăzute în art. 152 C. pen. pentru a fi socotită ca săvârşită în public. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3665 din 1 iulie 2004

Art. 37, 72, 175, 192, 197 1. Uciderea unei persoane după violarea ei constituie, în lipsa altui mobil, infracţiunea de omor calificat comis pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni prevăzută în art. 175 lit. h) C. pen.

2. Violarea de domiciliu prin pătrunderea pe timp de noapte în locuinţa unei femei în vârstă, violarea ei în condiţiile unor acte grave de violenţă şi apoi uciderea victimei prin sugrumare, de către un infractor recidivist cu repetate condamnări anterioare şi comportare nesinceră în cursul procesului nu justifică stabilirea pedepselor în apropierea minimului prevăzut de lege şi neaplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă în urma contopirii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3762 din 6 iulie 2004

art. 174-175, 177 Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere, de către mama care nu se află într-o stare de tulburare patologică pricinuită de naştere constatată pe baza unei expertize medico-legale, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, ci pe cele ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 lit. c) C. pen. Stările conflictuale, cum ar fi temerea de reacţia părinţilor sau oprobriul celor din jur, care pot influenţa psihicul inculpatei, constituie mobiluri ale săvârşirii faptei şi nu au semnificaţia juridică a unor tulburări pricinuite de naştere, aşa cum prevede art. 177 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4956 din 4 octombrie 2004

Art. 20, 175, 182 Aruncarea cu intensitate, de la mică distanţă, a cuţitului în direcţia unei persoane, cu urmarea producerii unei plăgi înţepate toracice cu leziuni cardiace şi primejduirea vieţii victimei constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu vătămare corporală gravă, fapta fiind săvârşită cu intenţia de a ucide rezultată din arma folosită, modul de acţionare a făptuitorului şi urmarea produsă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5532 din 27 octombrie 2004

Art. 20, 174, 182 Lovirea unei persoane în cap cu o coadă de topor, cu urmarea unei fracturi craniene cu pierdere de substanţă osoasă şi infirmitate fizică permanentă şi invaliditate caracterizează tentativa infracţiunii de omor, existând intenţia de a ucide, iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă ce exclude o atare intenţie.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6002 din 18 noiembrie 2004

Art. 174-175, 179 Fapta inculpatului care, prin violenţe fizice şi psihice, a constrâns victima să se arunce pe fereastra situată la etajul 4 al unui imobil, decedând, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, iar nu pe cele ale infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii, întrucât în cazul acestei din urmă infracţiuni sinuciderea trebuie să fie rezultatul voinţei libere a victimei, fără a exista constrângere. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6567 din 8 decembrie 2004

Art. 20, 175, 182 Declanşarea unei altercaţii, iar la riposta violentă a celui agresat, lovirea acestuia cu o bâtă şi cu picioarele în zona capului şi abdomenului, cu extirparea splinei şi punerea în primejdie a vieţii victimei, constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu vătămare corporală gravă, fapta fiind săvârşită cu intenţia de a ucide.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 361 din 18 ianuarie 2005

22


Art. 20, 177 … 1. Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere, de către mama care s-a aflat într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere, constatată pe baza unei expertize medico-legale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere prevăzută în art. 177 C. pen. Dacă acţiunea de ucidere a mamei aflată într-o astfel de stare nu şi-a produs efectul, copilul nou-născut fiind salvat, soluţia de achitare a acesteia este legală, întrucât tentativa la infracţiunea de pruncucidere nu este incriminată.

2. Omisiunea instanţei de a desemna un curator al copilului nou-născut pentru judecata cauzei nu constituie un motiv de casare, dacă nou-născutul a fost reintegrat în familia mamei sale printr-o hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1948 din 22 martie 2005

Art. 30, 174-175 Lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, cu urmarea unor plăgi care, după suturare, au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece într-o atare situaţie numai datorită întâmplării rezultatul letal sau unul periculos pentru viaţă nu se produce. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3570 din 8 iunie 2005

Art. 174-175 Ameninţarea repetată a unei persoane cu moartea, o durată mai mare de timp, urmată de deplasarea inculpatului înarmat cu topor şi cuţit la domiciliul victimei şi uciderea acesteia, întruneşte elementele caracteristice ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4582 din 3 august 2005

Art. 176 lit. f Omorul săvârşit asupra unui poliţist, de către inculpatul condamnat anterior pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj asupra victimei, pe care, după liberarea din penitenciar, a ameninţat-o că o va ucide din cauza acestei condamnări, se încadrează în prevederile art. 176 lit. f) C. pen. referitoare la omorul deosebit de grav, fapta fiind săvârşită asupra unui poliţist în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestuia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5531 din 30 septembrie 2005

Art. 174-176, 208, 211 Uciderea în urma unei certe între foşti concubini şi apoi însuşirea de către inculpat a unor obiecte ale victimei, nu confirmă neîndoielnic intenţia acestuia de a o ucide pentru a săvârşi o tâlhărie. Nefiind stabilit un atare mobil, faptele se încadrează în infracţiunile de omor prevăzută în art. 174 şi de furt prevăzută în art. 208 alin. (1) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5931 din 21 octombrie 2005

Art. 174-176, 211 În cazul infracţiunii prevăzute în art. 176 lit. d) C. pen., împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând, între altele, în săvârşirea unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru existenţa infracţiunii ca acest scop să fie numai urmărit de făptuitor, iar nu şi realizat efectiv. Dacă scopul urmărit de făptuitor - săvârşirea unei tâlhării - a fost realizat efectiv, faptele se încadrează atât în infracţiunea de omor deosebit de grav, cât şi în cea de tâlhărie, aflate în concurs real. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1250 din 27 februarie 2006

Art. 20, 174-175, 182 Fapta inculpatului de a stropi victima cu benzină şi de a-i da foc, provocându-i arsuri pe 10% din suprafaţa corpului, ce au necesitat pentru vindecare 45 de zile de

23


îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., referitor la omorul săvârşit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane, iar nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, întrucât prin modul de săvârşire a faptei, provocând combustia victimei, inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii decesului acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1597 din 13 martie 2006

Art. 20, 73, 175 Există tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., privind omorul săvârşit cu premeditare, atunci când fapta a fost săvârşită în ziua următoare unui conflict, mobilul fiind răzbunarea, iar făptuitorul a plănuit agresiunea, s-a înarmat, a ascuns arma pentru a surprinde victima fără apărare şi a agresat-o.

Luarea hotărârii de a agresa victima, sub imperiul dorinţei de răzbunare, nu are semnificaţia unei tulburări în sensul art. 73 alin. b) C. pen., deoarece starea de tulburare prevăzută în textul de lege menţionat este legată în timp de acţiunea victimei, iar premeditarea exclude, sub acest aspect, împrejurarea avută în vedere de lege pentru reţinerea provocării. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1730 din 17 martie 2006

art. 175, 176 1. În cazul omorului calificat săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei de a se apăra trebuie să fie preexistentă faptei, iar nu consecinţa acţiunii făptuitorului.

2. Omorul săvârşit într-un gang, ca spaţiu de trecere deschis cu ieşire la stradă în ambele părţi, constituie omor calificat prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., referitor la omorul săvârşit în public, întrucât un astfel de loc este prin natura şi destinaţia lui accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen., chiar dacă la momentul comiterii faptei nu este prezentă nicio altă persoană în afara făptuitorului şi a victimei.

3. Omorul săvârşit prin lovirea repetată a victimei cu un corp dur în zona capului, până la zdrobirea craniului, se încadrează în prevederile art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, deoarece în acest caz violenţa exercitată de făptuitor în suprimarea vieţii depăşeşte caracteristicile unei acţiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 88 din 11 ianuarie 2007

art. 176 Uciderea a două persoane, în aceeaşi împrejurare, întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. referitor la omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, chiar dacă făptuitorul a folosit pentru uciderea acestora mijloace diferite, o atare împrejurare fiind lipsită de relevanţă sub aspectul încadrării juridice în prevederile art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 338 din 22 ianuarie 2007

art. 175, 176, 211 1. Fapta inculpatului care, intrând în locuinţa victimei cu consimţământul acesteia şi profitând de un moment în care victima nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprinsă de victimă, a agresat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a ucis-o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. referitor la omorul săvârşit pentru a ascunde comiterea unei tâlhării şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., aflate în concurs real.

24


2. Uciderea victimei în aceste condiţii nu întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. referitor la omorul săvârşit din interes material, întrucât uciderea victimei a avut loc ca urmare a unei rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind determinată de un interes material. În acest caz, inculpatul a săvârşit omorul fără a avea reprezentarea foloaselor materiale pe care le-ar dobândi în urma morţii victimei, fără a avea convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor reveni de drept şi, în consecinţă, prevederile art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. nu sunt incidente. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2080 din 19 aprilie 2007

art. 174-176 1. Premeditarea implică existenţa unui interval de timp între luarea rezoluţiei infracţionale şi executarea infracţiunii, chibzuirea făptuitorului asupra modului în care va săvârşi infracţiunea şi concretizarea rezoluţiei infracţionale în acte de pregătire, de natură a înlesni comiterea acesteia. Prin urmare, dacă între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi executarea infracţiunii de omor a trecut un interval de timp, în care făptuitorul a chibzuit asupra modului de ucidere al victimei şi a efectuat acte de pregătire, constând în înarmarea acestuia cu un cuţit şi procurarea mijloacelor pentru imobilizarea victimei, iar apoi a pătruns în imobilul în care locuia victima, a stat ascuns în imobil mai multe ore, aşteptând ca victima să rămână singură, şi a ucis-o, fapta se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul calificat săvârşit cu premeditare.

2. Omorul săvârşit asupra soţului, după pronunţarea hotărârii civile de divorţ, dar înainte de rămânerea irevocabilă a acesteia, constituie omor calificat şi se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

3. Omorul deosebit de grav săvârşit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare peroanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi de procedeele folosite. În cazul în care inculpatul a conceput şi executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferinţe prelungite în timp şi intense, care au depăşit cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere - făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuţit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuţit în zona anterioară şi posterioară a toracelui - fapta constituie omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008

art. 174-176, 20 1. Cruzimile, ca element circumstanţial de agravare al omorului prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., implică, pe de o parte, ferocitatea acţiunii violente comise asupra victimei, iar pe de altă parte, sentimentul de oroare pe care aceasta îl provoacă. Aplicarea a 36 de lovituri de cuţit victimei, în prezenţa copilului minor al acesteia, faptă care nu şi-a produs efectul datorită intervenţiei medicale prompte, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

art. 177 Potrivit art. 177 C. pen., constituie infracţiunea de pruncucidere uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Prin „stare de tulburare pricinuită de naştere”, în sensul art. 177 C. pen., se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei

25


tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de către majoritate mamelor, instalându-se spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii.

Tulburările pricinuite de naştere, avute în vedere de legiuitor atunci când a incriminat în art. 177 C. pen. pruncuciderea, ca formă a omorului care atrage o răspundere penală atenuată, sunt tulburările de natură psiho-patologică, cum ar fi psihoza puerperală clasică, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme. Nu pot fi considerate tulburări pricinuite de naştere, în sensul art. 177 C. pen., tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea, şi nici manifestările emoţional-afective, determinate de stările conflictuale în care se găseşte mama care nu-şi doreşte copilul. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 176

art. 20, 74, 174, 182 1. Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, fiind relevată intenţia de ucidere, dacă a fost săvârşită pe fondul unui conflict anterior între infractor şi victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (cuţit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecinţe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viaţa victimei), la care se adaugă atitudinea infractorului imediat după săvârşirea faptei, constând în dispariţia sa de la domiciliu şi sustragerea de la urmărirea penală.

C. pen., art. 20, art. 152 lit. a), art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) Tentativa la infracţiunea de omor, săvârşită în zona peronului unei staţii CFR, loc care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului în sensul art. 152 lit. a) C. pen., se încadrează în prevederile art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constituind tentativă la infracţiunea de omor calificat, săvârşit în public. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1628 din 4 mai 2009

C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i); Legea nr. 61/1991, art. 11 alin. (1) pct. 1; C. proc. pen., art. 63 alin. (2)

În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire. Expresia folosită de legiuitor - „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” - se interpretează în sensul că, prin voinţa legiuitorului, portul, fără drept, a unuia dintre instrumentele apte să provoace moartea enumerate în art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 poate fi prevăzut ca element constitutiv sau ca element circumstanţial de agravare în conţinutul unei infracţiuni complexe.

Dispoziţiile art. 175 C. pen. referitoare la omorul calificat nu prevăd, ca element circumstanţial de agravare al omorului, portul, fără drept, a unui instrument apt să provoace moarte şi, în consecinţă, portul, fără drept, a unuia dintre instrumentele enumerate în art. 11 alin. (1) pct. 1

26


din Legea nr. 61/1991 şi punerea în executare, cu ajutorul acestuia, în public, a hotărârii de a ucide victima, executare întreruptă sau care nu şi-a produs efectul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, aflate în concurs real.

C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) Premeditarea, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un interval de timp acţiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire, de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii. În consecinţă, dacă între momentul luării rezoluţiei infracţionale de a ucide victima şi săvârşirea infracţiunii de omor a trecut un interval de timp care a fost mai îndelungat decât cel obişnuit, iar infractorul a conceput un plan de realizare a rezoluţiei infracţionale, prin care a reuşit, folosindu-se de o altă persoană, să atragă victima la o oră târzie din noapte, într-un loc retras, necirculat, unde a ucis-o, fapta constituie omor calificat săvârşit cu premeditare. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1910 din 25 mai 2009

C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d Uciderea unui minor în vârstă de 7 ani, având o dezvoltare ponderală deficitară, constituie infracţiunea de omor calificat, prevăzută în dispoziţiile art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., referitoare la omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra. I.C.C.J. Secţia penală, decizia nr. 4215 din 16 decembrie 2009

C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. b)Fapta inculpatului care, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a

ucide victimele - fosta sa soţie şi prietenul acesteia -, s-a înarmat, a pătruns în locuinţa fostei sale soţii, a aşteptat sosirea victimelor şi, în momentul în care acestea au intrat în locuinţă, le-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, care datorită intervenţiei unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

În acest caz, circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., referitoare la săvârşirea infracţiunii din motive josnice, nu poate fi reţinută, întrucât luarea hotărârii de a ucide victimele, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare a fost reţinută ca împrejurare caracterizând premeditarea şi a constituit - alături de împrejurarea că inculpatul a chibzuit asupra faptei, s-a înarmat, a pătruns în locuinţă şi a aşteptat sosirea victimelor - temeiul încadrării juridice a faptei în forma calificată a infracţiunii de omor prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2979 din 22 septembrie 2009

C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) Uciderea unui minor în vârstă de 7 ani, având o dezvoltare ponderală deficitară, constituie infracţiunea de omor calificat, prevăzută în dispoziţiile art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., referitoare la omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra. I.C.C.J. Secţia penală, decizia nr. 4215 din 16 decembrie 2009

27


LOVIREA SAU VATAMAREA SANATATII

Art. 182 Lovirea unei persoane în faţă cu cuţitul, cu urmarea unor cicatrice care nu pot fi înlăturate şi care afectează expresia feţei, constituind un prejudiciu estetic, se încadrează în prevederile art.182 C.pen. (alin.2 la data judecării, alin.3 în urma modificării prin Legea nr.169/2002), deoarece prin vătămarea corporală se cauzează sluţirea victimei. Decizia Secţiei penale nr.1522 din 21 martie 2002

Art. 183 Fapta de a aplica victimei numeroase lovituri, cauzându-i multiple echimoze şi fractură de col femural, nu constituie infracţiunea de omor dacă decesul survine după o lună, ca urmare a unei bronhopneumonii, complicaţie apărută în evoluţia fracturii de femur. Întrucât victima nu a fost dusă la spital, aşa cum a recomandat medicul, fiind necorespunzător îngrijită, cauzalitatea indirectă dintre agresiune şi deces nu constituie temei pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de omor, ci pe aceea de vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art.183 C.pen. Secţia penală, decizia nr.1305 din 14 martie 2003

Art. 182 Fapta prin care s-au pricinuit părţii vătămate contuzii maxilare urmate de extracţia unor dinţi care, reimplantaţi de îndată, şi-au redobândit integral funcţiile normale, durata îngrijirilor medicale necesare vindecării nedepăşind 60 de zile, constituie infracţiunea de vătămare corporală prevăzută în art.181, iar nu de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 C. pen., deoarece nu s-a produs părţii vătămate o sluţire sau infirmitate. Secţia penală, decizia nr. 3188 din 2 iulie 2003

Xx În cazul unui accident de circulaţie, uciderea unei persoane de către conducătorul unui autovehicul care, deşi a circulat cu viteza legală, nu a respectat semnificaţia unui indicator rutier şi nu a redus viteza astfel încât să poată efectua o depăşire în condiţii de siguranţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. (2) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1245 din 18 februarie 2005

28


INFRACTIUNI PRIVITOARE LA LIBERTATE PERSOANEI

Art. 195 … Confecţionarea unor dispozitive de interceptare a convorbirilor telefonice, în scopul ascultării acestora pentru a verifica fidelitatea unei soţii constituie infracţiunea prevăzută în art.195 sau, după caz, complicitate la această infracţiune, iar nu infracţiune de confecţionare de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor prevăzută de Legea nr.51/1991. Secţia penală, decizia nr.1492 din 25 martie 2003

Art. 189, 194 Fapta de a lipsi de libertate o persoană şi de a o obliga, în schimbul eliberării, la plata unei sume de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravată prevăzută în art. 189 alin. (2) C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de şantaj, întrucât şantajul este absorbit, ca element circumstanţial de agravare, în această formă agravată a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1192 din 17 februarie 2005

Art. 192 Fapta inculpatului de a pătrunde, fără drept, în locuinţa victimei, în condiţiile în care aceasta s-a opus pătrunderii, comunicându-i că nu acceptă prezenţa inculpatului în locuinţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (1) C. pen., întrucât, într-o atare situaţie, inculpatul a avut reprezentarea faptului că a pătruns în locuinţă fără consimţământul victimei şi, deci, a prevăzut rezultatul faptei constând în atingerea adusă libertăţii persoanei şi a acceptat posibilitatea producerii lui. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1461 din 7 martie 2006

art. 194 Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de şantaj, constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Prin urmare, fapta inculpatului de a constrânge partea vătămată, prin ameninţarea cu moartea a sa şi a membrilor familiei sale, să îi dea o sumă de bani, în scopul de a dobândi în mod injust această sumă de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen. Pentru existenţa infracţiunii de şantaj nu este necesar ca partea vătămată să dea inculpatului suma de bani cerută, elementele constitutive ale infracţiunii fiind întrunite chiar dacă suma de bani nu a fost efectiv dată, deoarece şantajul este o infracţiune îndreptată, în principal, împotriva libertăţii morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva împotriva voinţei sale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3508 din 3 noiembrie 2008

29


INFRACTIUNI PRIVITOARE LA VIATA SEXUALA

Art. 197 Săvârşirea violului asupra unei minore, cu deflorare şi cauzarea prin lovire a unor leziuni traumatice necesitând îngrijiri medicale, precum şi comportarea nesinceră în cursul procesului sunt împrejurări în raport cu care lipsa antecedentelor penale a inculpatului nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante. Decizia Secţiei penale nr.603 din 1 februarie 2002

Art. 197, 175 Uciderea victimei infracţiunii de viol,după săvârşirea violului, pentru a o împiedica să ţipe şi a ascunde, astfel, săvârşirea infracţiunii, constituie infracţiunile de viol prevăzută în art.197 alin.1 şi de omor calificat prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.h C.pen., aflate în concurs, iar nu aceea de viol având ca urmare moartea victimei prevăzută în art.197 alin.3 din acelaşi cod. Decizia nr.4569 din 29 octombrie 2002

art. 198 … Întreţinerea repetată de relaţii sexuale orale cu minori de acelaşi sex determinaţi la aceasta prin darea de bani de către făptuitor, constituie infracţiunea de relaţii sexuale cu minori prevăzută în art. 198 alin. (3) C. pen., iar nu aceea de trafic de minori prevăzută în art. 13 din Legea nr. 678/2001, care presupune o activitate prealabilă de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, în scopul exploatării acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4981 din 5 octombrie 2004

Art. 131, 197; c.p.p. art. 386 lit. c 1. În cazul infracţiunii de viol, potrivit art. 197 alin. (4) C. pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate numai pentru fapta prevăzută în art. 197 alin. (1). Prin urmare, pentru faptele prevăzute în art. 197 alin. (2) şi (3), acţiunea penală punându-se din mişcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile nu înlătură răspunderea penală, iar în lipsa unei prevederi exprese, împăcarea părţilor nu înlătură răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

2. Retragerea plângerii prealabile, în cazul faptelor prevăzute în art. 197 alin. (2) şi (3) C. pen. şi împăcarea părţilor, în cazul faptelor prevăzute în art. 197 alin. (1)-(3) nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. c) C. proc. pen., referitor la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe în dosar, întrucât, în aceste cazuri, nici retragerea plângerii prealabile şi nici împăcarea părţilor nu înlătură răspunderea penală. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3339 din 27 mai 2005

174, 175, 197 Fapta de viol săvârşită asupra victimei, urmată de uciderea acesteia de către inculpat prin asfixie mecanică, prin obstrucţia căilor respiratorii superioare, pentru ca victima să nu ţipe şi bănuind că a fost recunoscut de aceasta, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1), cât şi pe cele ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - 175 alin. (1) lit. h) C. pen., referitoare la omorul comis pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni, iar nu elementele constitutive ale infracţiunii de viol care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută în art. 197 alin. (3) teza a II-a C. pen., întrucât moartea

30


victimei nu a constituit rezultatul praeterintenţionat al infracţiunii de viol, ci inculpatul, obstrucţionând căile respiratorii superioare ale victime, a prevăzut rezultatul faptei de omor şi a acceptat posibilitatea producerii lui. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3341 din 21 octombrie 2008

art. 189, 197 1. Actul sexual, rămas în forma tentativei, săvârşit prin constrângerea victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, urmat de comiterea unui al doilea act sexual consumat, prin constrângerea aceleiaşi victime şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constituie infracţiunea de viol în forma continuată, prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod. În cazul în care, în scopul săvârşirii infracţiunii de viol, victima minoră a fost lipsită de libertate, prin răpire, de mai multe persoane împreună, fiind supusă unor suferinţe pe durata lipsirii de libertate, prin exercitarea unor acte de violenţă fizică repetate, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., aflată în concurs cu infracţiunea de viol.

2. Dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol asupra victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pe care o cunoştea şi ale cărei trăsături somatice erau cele normale pentru un copil sub 15 ani, nu sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (2) C. pen. referitoare la eroarea de fapt secundară şi, în consecinţă, dispoziţiile art. 197 alin. (3) C. pen. nu pot fi înlăturate din încadrarea juridică a faptei de viol. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1148 din 30 martie 2009

C. pen., art. 20, art. 197 alin. (1) şi (3) Dacă agresiunea sexuală asupra victimei minore în vârstă de 7 ani, săvârşită profitând de imposibilitatea ei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorată vârstei, a fost întreruptă prin intervenţia unei alte persoane, înainte de consumarea actului sexual, fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., iar nu ale infracţiunii de viol în forma consumată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1712 din 11 mai 2009

INFRACTIUNI CONTRA DEMNITATII

Art. 206 Pentru existenţa infracţiunii de calomnie se cere ca fapta afirmată ori imputată să fie determinată, individualizată concret, precum şi ca făptuitorul să fie conştient că acea faptă este neadevărată. Ca atare, afirmaţia făcută despre o persoană „că este hoţ”, precum şi împrejurarea că în activitatea de gestionar a părţii vătămate au existat nereguli reale, nu permit reţinerea infracţiunii de calomnie.

Xx Infracţiunea de calomnie prevăzută în art.206 C.pen. şi infracţiunea de calomnie şi ameninţare a avocatului în timpul exercitării profesiei prevăzută în art.33 alin.2 din Legea nr.51/1995 (devenit, în urma modificării, art.37 alin.2) nu sunt fapte penale identice, utlima având subiect pasiv calificat şi alt regim juridic cu privire la sesizarea instanţei.

31


INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Art. 213 Fapta de a efectua, timp de trei luni, convorbiri pentru suma de peste 33 de milioane de lei de la postul telefonic dobândit o dată cu cumpărarea apartamentului dar rămas pe numele vânzătorului, fără a se face de către părţi demersurile necesare pentru transferul postului pe numele cumpărătorului apartamentului, nu constituie infracţiunea de abuz de încredere şi deschide persoanei păgubite numai calea unei acţiuni în daune la instanţa civilă, deoarece existând în contract clauză de transfer a postului, deţinătorul nu a dispus de el fără drept. Decizia Secţiei penale nr.20 din 8 ianuarie 2002

Art. 211 Atacarea unei persoane, în timp de noapte, pentru a o jefui şi lovirea ei în cap cu consecinţa unor grave traumatisme craniene, îndreptăţesc partea vătămată să primească despăgubiri cu titlu de daune morale de la făptuitor. Secţia penală, decizia nr.389 din 24 ianuarie 2001

Art. 215 Emiterea unui bilet la ordin, ştiind că pentru valorificare nu există acoperirea necesară, nu se încadrează în prevederile art.215 alin.4 C.pen., biletul la ordin neputând fi asimilat cecului; o atare faptă, dacă a fost săvârşită cu intenţia de a înşela şi s-a pricinuit o pagubă, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art.215 alin.1, 2 şi 3 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.663 din 6 februarie 2002

Art. 211, 221 Fapta de a lua parte la adoptarea hotărârii de a săvârşi o tâlhărie, la stabilirea modului de a acţiona, la pândirea victimei şi la urmărirea ei, urmată de participarea la împărţirea bunurilor sustrase acesteia de către autor prin violenţă, caracterizează complicitatea la infracţiunea de tâlhărie, iar nu infracţiunea de tăinuire care constă, între altele, din primirea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără vreo contribuţie cu caracter de înlesnire a săvârşirii acesteia de către autor Decizia Secţiei penale nr.769 din 12 februarie 2002

Art. 211 Pentru ca infracţiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însuşirea bunului; dacă acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componenta sa adiacentă, întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări s-a consumat, fapta, în întregul ei, constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie. Decizia Secţiei penale nr.1204 din 6 martie 2002

Art. 215 Emiterea de către făptuitor a unui cec fără acoperire ce fusese anterior declarat de titular ca fiind furat nu constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art.215 alin.4, ci aceea de înşelăciune în convenţii prin folosirea de mijloace frauduloase prevăzută în art.215 alin.1, 2 şi 3 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.1488 din 20 martie 2002

Art. 209 Împrejurarea că făptuitorii au fost surprinşi sustrăgând produse petroliere din conductă, după ce au umplut mai multe butoaie cu produsul sustras până în acel moment, când le-au abandonat şi au fugit de la locul faptei, nu atribuie acesteia caracterul de tentativă la

32


infracţiunea de furt; cantitatea sustrasă din conductă şi pusă în recipiente a fost scoasă din posesia părţii vătămate, furtul acesteia fiind, deci, consumat. Decizia Secţiei penale nr.1770 din 3 aprilie 2002

Art. 215 Constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art.215 alin.4 C.pen. emiterea cecului de către titularul contului la instituţia de credit. Folosirea cecului fără acoperire de o altă persoană decât titularul, pentru inducerea în eroare a unei personae cu prilejul încheierii unui contract constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art.215 alin.1, 2 şi 3 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.1927 din 11 aprilie 2002

Art. 211 Smulgerea unui obiect din mâna persoanei vătămate constituie un mod violent de însuşire a bunului, deposedarea făcându-se prin folosirea forţei. Secţia penală, decizia nr.2025 din 17 aprilie 2002

Art. 211 Primirea de la persoana vătămată a unei sume în valută pentru a obţine în schimb, pe loc, echivalentul în lei, urmată de lovirea acesteia şi fuga făptuitorului cu banii, constituie infracţiunea de tâlhărie. În atare situaţie persoana vătămată nu a pierdut posesia banilor prin faptul că i-a înmânat făptuitorului pentru a-i număra şi verifica; ea a fost deposedată numai în momentul când acesta a lovit-o şi a fugit cu valuta. În consecinţă, fapta săvârşită este aceea de furt prin întrebuinţare de violenţe prevăzută în prima modalitate alternativă din art.211 alin.1 C.pen. Secţia penală, decizia nr.2037 din 17 aprilie 2002

xx Fapta de a prezenta, cu ajutorul unor înscrisuri false, acte de comerţ efectuate în ţară drept acte de export, în scopul sustragerii de la plata accizelor şi a TVA, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art.12 din Legea nr.87/1994, iar nu infracţiunea de înşelăciune. Secţia penală, decizia nr.2287 din 8 mai 2002

art. 209 Persoana care efectuează convorbiri telefonice de la un post aparţinând altuia, fără consimţământul acestuia, săvârşeşte infracţiunea de furt prin însuşirea contravalorii impulsurilor consumate fără drept. Secţia penală, decizia nr.2574 din 22 mai 2002

Art. 211 Pentru obligarea la daune morale a autorului unei tâlhării, săvârşită în public, prin smulgerea unor bijuterii de la gât şi pulverizarea de substanţe lacrimogene în faţă, partea văîtămată trebuie să facă dovada că prin infracţiune a suferit un prejudiciu care ar putea fi reparat în această modalitate. Secţia penală, decizia nr.2608 din 23 mai 2002

Art. 220 În cazul în care, la data dobândirii posesiei terenului, aceasta s-a făcut în baza unor acte legale, iar ulterior actele au fost anulate, dreptul de proprietate fiind reconstituit în favoarea altei persoane, necedarea terenului de către posesorul de fapt nu constituie infracţiune. Secţia penală, decizia nr.2650 din 24 mai 2002

Art. 215 Fapta de a participa, în baza unei înţelegeri prealabile, la licitaţia unor bunuri oferind preţuri reduse, cu scopul ca un alt ofertant să le poată obţine la un preţ apropiat celui de pornire, constituie infracţiunea de înşelăciune în paguba proprietarului bunurilor licitate. Secţia penală, decizia nr.2708 din 29 mai 2002

33


Art. 215 1 În cazul unor infracţiuni prin care s-a cauzat o pagubă Casei de Economii şi Consemnaţiuni de către un angajat al său, făptuitorul va fi obligat să plătească , pe lângă paguba efectiv produsă, o dobândă anuală de 92,33% stabilită de CEC prin instrucţiuni interne, în temeiul art.10 din Ordonanţa Guvernului nr.9/2000. Secţia penală, decizia nr.2723 din 29 mai 2002

Art. 215 Obţinerea unui credit pentru asigurarea unor activităţi ale societăţii comerciale beneficiare şi depunerea imediată a banilor de către administrator într-un cont la purtător cu dobândă mai mare, în beneficiul său propriu, urmată de restituirea împrumutului numai prin executare asupra bunurilor cu care s-a garantat, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută în art.215 alin.3 C.pen. Secţia penală, decizia nr.2801 din 31 mai 2002

Art. 213 Însuşirea de către cel angajat prin contract de prestări de servicii pentru achiziţionarea unor mărfuri, a banilor primiţi de la angajator, constituie infracţiunea de abuz de încredere, iar nu aceea de delapidare, făptuitorul neavând calitatea de funcţionat. Decizia nr.3502 din 4 iulie 2002

Art. 209 Furtul unor vite de pe izlazul comunal constituie infracţiunea de furt calificat prevăzut în art.209 alin.1 lit.e C.pen., islazul fiind, în raport cu prevederile art.152 lit.a din acelaşi cod, loc public. Secţia penală, decizia nr.541 din 5 februarie 2003

Art. 215 În cazul în care, în momentul încheierii contractului, cecul emis pentru plata mărfii nu îndeplinea condiţiile de validitate prevăzute în art.1 din Legea nr.59/1934, neavând aplicată ştampila societăţii comerciale emitente, prevederile art.215 alin.4 C.pen. nu sunt incidente. Întrucât, însă, cecul nu avea acoperirea necesară, folosirea lui constituie un mijloc fraudulos de inducere în eroare a societăţii comerciale vânzătoare, fapta încadrându-se în prevederile art.215 alin.1, 2 şi 3 C.pen Secţia penală, decizia nr.632 din 7 februarie 2003

Art. 209 Pentru a se reţine agravanta consecinţelor deosebit de grave ale infracţiunii de furt, în modalitatea perturbării activităţii, este necesar să se facă dovada că perturbarea deosebit de gravă s-a produs efectiv, iar nu că ea s-ar fi putut produce, infracţiunea fiind, în toate formele ei, una de rezultat, iar nu de pericol. Secţia penală, decizia nr.1865 din 10 aprilie 2003

Xx Producerea unui accident de circulaţie cu un autovehicul furat prin violenţă şi condus fără permis de autorul tâlhăriei nu îl scuteşte pe acesta de obligaţia de a nu părăsi locul accidentului, motivând că prin rămânerea în acel loc până la sosirea poliţiei s-ar autoincrimina pentru săvârşirea anterioară a tâlhăriei şi a conducerii fără permis. Secţia penală, decizia nr.1877 din 11 aprilie 2003

Art. 209 Efectuarea de convorbiri prin racordarea ilicită la circuitul telefonic al altei persoane constituie furt de energie electrică în sensul prevederilor art.208 alin.2 C.pen. Secţia penală, decizia nr.1947 din 16 aprilie 2003

Art. 209, 211 Săvârşirea furtului de către mai mulţi făptuitori, dintre care unul, fără o înţelegere prealabilă cu ceilalţi, acţionează cu violenţă faţă de persoana care încearcă să-l reţină, după care toţi participanţii fug de la locul faptei, nu constituie infracţiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută în art.211 alin. (1) teza ultimă decât pentru cel care a întrebuinţat violenţa

34


pentru a-şi asigura scăparea, fapta celorlalţi constituind infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a), cu reţinerea eventuală şi a altor agravante. Într-un atare caz sunt incidente prevederile art. 28 alin. (2) C. pen., potrivit cărora circumstanţele privitoare la faptă, ca în speţă, nu se răsfrâng asupra participanţilor dacă aceştia nu le-au cunoscut şi nici nu le-au prevăzut. Secţia penală, decizia nr. 2062 din 6 mai 2003

Art. 209 Sustragerea unor vane şi hidranţi dintr-o coloană de irigaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., chiar dacă sistemul de irigaţii nu era în stare de funcţionare datorită sustragerii şi degradării altor componente. Secţia penală, decizia nr. 2150 din 9 mai 2003

Art. 209 Constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 209 alin. 3 lit. b) C. pen. sustragerea unor dale din beton de la canalul de irigaţii, deoarece ele aparţin sistemului de irigaţii, cu rolul de a face impermeabil canalul de scurgere a apei spre solurile ce trebuie irigate. Împrejurarea că, de mai mulţi ani, sistemul de irigaţii nu a mai funcţionat este irelevant, de vreme ce el exista fizic la data săvârşirii furtului. Secţia penală, decizia nr. 2558 din 29 mai 2003

Art. 215 Paguba cauzată prin infracţiune continuată este constituită din totalul daunelor materiale provocate prin acţiunile sau inacţiunile componente, indiferent dacă există constituire de parte civilă pentru întreaga pagubă sau dacă numai o parte dintre persoanele vătămate sunt cunoscute şi participă ca părţi civile în proces.

Art. 213 Persoana căreia i s-a încredinţat de către poliţie un bun în custodie nu săvârşeşte infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului, deoarece raportul juridic nu există între custode şi proprietar, ci între custode şi organul de poliţie, faţă de care ea are obligaţia de a nu înstrăina, distruge sau modifica bunul şi de a-l restitui la cerere. Secţia penală, decizia nr. 2941 din 19 iunie 2003

Art. 209, 211 Faptele succesive de furt consumat, de tentativă de furt şi de tentativă de furt prin întrebuinţare de violenţe săvârşite în aceeaşi împrejurare şi asupra aceluiaşi patrimoniu constituie, pentru toate faptele, infracţiunea unică de tâlhărie, agresiunea finală având ca scop scăparea făptuitorului de tragerea la răspundere pentru toate sustragerile, consumate şi tentate, comise anterior actelor de violenţă sau, după caz, pentru păstrarea bunurilor sustrase succesiv. Secţia penală, decizia nr. 3582 din 9 septembrie 2003

Art. 211 Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se încadrează în prevederile alineatului final al art. 211 C. pen. Dacă fapta a fost săvârşită în timpul nopţii, într-un loc public, de două sau mai multe persoane împreună ori în alte împrejurări agravante prevăzute în art. 211 alin. (2) şi (3) C. pen., la încadrarea juridică trebuie să se ţină seama şi de aceste agravante, care vor fi avute în vedere la stabilirea pedepsei în limitele prevăzute în art. 211 alin. final. Secţia penală, decizia nr. 3726 din 12 septembrie 2003

Art. 215 Folosirea într-o tranzacţie comercială a unui cec fără acoperire obţinut fraudulos de făptuitor nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (4) C. pen., textul presupunând folosirea cecului de către titularul real şi licit al acestuia. În atare caz, fapta constituie înşelăciune în contracte prin mijloace frauduloase prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod. Prin

35


falsificarea unui cec, în sensul prevederilor art. 282 C. pen., se înţelege plăsmuirea sau alterarea imprimatului filei cec, iar nu completarea lui prin menţionarea unei sume pentru care nu există acoperirea necesară. Secţia penală, decizia nr. 3748 din 16 septembrie 2003

Art. 209 Electromotorul montat la o staţie de pompare a apei folosită pentru colectarea apei din canalul de desecare a terenului constituie o componentă a sistemului de irigaţii, sustragerea acestuia încadrându-se în prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen. Secţia penală, decizia nr. 3855 din 18 septembrie 2003

Art. 211 Unitatea sau pluralitatea de infracţiuni complexe de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen. este determinată de obiectul acţiunii principale, aceea de furt ; ca atare, dacă sustragerea este săvârşită dintr-un singur patrimoniu, există o unică infracţiune de tâlhărie, indiferent de numărul persoanelor agresate de făptuitor pentru însuşirea lucrului sau pentru păstrarea bunului furat, pentru înlăturarea urmelor infracţiunii sau pentru a-şi asigura scăparea. Secţia penală, decizia nr. 4271 din 7 octombrie 2003

Art. 209 Prevederile art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen. sunt aplicabile în cazul sustragerii de cabluri sau alte componente de comunicaţii, indiferent dacă sunt incluse în instalaţii de telecomunicaţii sau radiocomunicaţii, ori se află depozitate în afara instalaţiilor, dar sunt destinate acestora. Secţia penală, decizia nr. 4380 din 9 octombrie 2003

Art. 209 Furtul unei sacoşe în care se află o borsetă conţinând acte de identitate se încadrează în prevederile art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen. numai dacă se face dovada că făptuitorul a cunoscut această din urmă împrejurare. Secţia penală, decizia nr. 4840 din 29 octombrie 2003

Art. 215 Fapta administratorului unei societăţi comerciale, de a achiziţiona marfă de calitate inferioară, scutită de taxe şi accize, de a o vinde drept produse de calitate superioară, purtătoare de taxe şi accize, şi de a însuşi valoarea acestor din urmă componente ale preţului constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., săvârşită în dauna cumpărătorilor, iar nu infracţiunile de delapidare prevăzută în art. 2151 şi de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. 297 din acelaşi cod. Ultimele infracţiuni nu pot fi reţinute deoarece societatea comercială nu este prejudiciată prin fapta săvârşită, iar marfa nu a fost falsificată ori substituită. Secţia penală, decizia nr. 5524 din 27 noiembrie 2003

Art. 209 În raport cu prevederile art. 152 lit. a) C. pen., furtul unor bunuri alfate în holul sau pe palierele imobilelor unde intrările nu sunt păzite constituie furt calificat potrivit art. 209 alin. (1) lit. e) din acelaşi cod, fapta fiind săvârşită într-un loc care este totdeauna accesibil publicului. Secţia penală, decizia nr. 5641 din 3 decembrie 2003

Furt calificat Sustragerea de cabluri electrice de pe stâlpi de susţinere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cablurile constituind componente ale reţelelor electrice. Secţia penală, decizia nr. 1889 din 6 aprilie 2004

Furt; tâlhărie Infracţiunea de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin scopul în care făptuitorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea: săvârşirea furtului, înlăturarea urmelor infracţiunii sau asigurarea scăpării. În cazul în care prin violenţe sau ameninţări nu se urmăreşte un

36


atare scop, dar după agresarea persoanei vătămate făptuitorul sustrage bunuri ale acesteia, în baza unei rezoluţii distincte, intervenite ulterior agresiunii, faptele constituie infracţiunea de furt în concurs real cu una din infracţiunile contra persoanei prevăzute de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2175 din 22 aprilie 2004

Tâlhărie Tâlhărie. Violenţe. Faptă săvârşită de o persoană având asupra sa o substanţă paralizantă. Furt. Tentativă Fapta de a sustrage bunuri dintr-o locuinţă, făptuitorul fiind surprins în momentul în care încerca să părăsească locul, având asupra sa bunurile părţii vătămate, şi utilizarea de către acesta a unui spray paralizant pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie săvârşită de o persoană având asupra sa o substanţă paralizantă, iar nu ale tentativei la infracţiunea de furt calificat. Secţia penală, decizia nr. 2717 din 19 mai 2004

Art. 41, 208-209 Fapta inculpatului care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, instigă la sustragerea de produse petroliere şi, ulterior, sustrage asemenea produse întruneşte elementele infracţiunii de furt calificat în forma continuată, calitatea de instigator la infracţiunea de furt calificat fiind absorbită de cea de autor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2745 din 20 mai 2004

Art. 215 … Emiterea de cecuri în numele unor societăţi comerciale, ştiind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară şi pricinuindu-se astfel o pagubă posesorului cecurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar nu pe cele ale infracţiunii prevăzute în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2839 din 26 mai 2004

Art. 208-211 Agresarea poliţistului în timpul exercitării funcţiunii şi în legătură cu actele îndeplinite de el, urmată de însuşirea unor lucruri aparţinând acestuia, căzute pe jos în timpul agresiunii, nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci aceea de furt, din lipsa intenţiei de folosire a violenţei în scopul săvârşirii sustragerii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3307 din 16 iunie 2004

Art. 215, 254 Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3622 din 30 iunie 2004

Art. 221, 264 Fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni, fără o înţelegere prealabilă cu autorul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, iar nu pe cele ale favorizării infractorului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4646 din 20 septembrie 2004

Art. 211 Smulgerea unui lanţ de la gâtul părţii vătămate constituie infracţiunea de tâlhărie în forma consumată, iar nu tentativă la infracţiunea de tâlhărie, deoarece furtul, care constituie acţiunea principală a infracţiunii de tâlhărie, s-a consumat în momentul în care inculpatul a smuls lanţul de la gâtul părţii vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost găsite asupra inculpatului,

37


ci pe caldarâm, la locul săvârşirii faptei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5601 din 29 octombrie 2004

Art. 208-209 Potrivit art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002, nu beneficiază de prevederile legii de graţiere cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru infracţiunea de furt de autovehicule. În sensul acestei legi, furtul de autovehicule priveşte atât luarea unui autovehicul din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept prevăzută în art. 208 alin. (1) C. pen., cât şi luarea unui autovehicul din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, cu scopul de a-l folosi pe nedrept prevăzută în art. 208 alin. (4) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5852 din 9 noiembrie 2004

Art. 41, 209, 211 Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui, negăsirea unor bunuri asupra ei şi fuga acesteia spre a se salva, urmată de îndată de sustragerea unor bunuri din autoturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracţiunea complexă de tâlhărie, iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază şi furt în cea de-a doua, deoarece fapta are caracterul unei infracţiuni unice în raport cu persoana victimei, cu timpul şi locul săvârşirii faptei şi cu scopul urmărit de făptuitor I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5886 din 10 noiembrie 2004

Art. 209, 211 Înţelegerea între două persoane de a sustrage un bun aflat asupra uneia dintre ele, dar aparţinând altuia, prin simularea unei agresiuni asupra acesteia şi luarea bunului de cea de-a doua constituie infracţiunea de furt, iar nu aceea de tâlhărie, însuşirea nefiind săvârşită printr-o agresiune reală asupra unei persoane vătămate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6236 din 24 noiembrie 2004

Art. 208, 211 Smulgerea unui obiect din mâna persoanei vătămate care, opunându-se, rămâne cu o parte a acestuia în mână, impune concluzia că acţiunea făptuitorului a fost violentă, ceea ce caracterizează fapta ca tâlhărie; este greşită, deci, considerarea faptei drept furt săvârşit printr-o acţiune brutală numai asupra obiectului, iar nu asupra persoanei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6544 din 7 decembrie 2004

Art. 211, 215 Fapta şoferului de taxi, de a sili, sub ameninţări şi blocarea portierelor pentru a împiedica coborârea, pe pasageri de a plăti sume ce depăşesc tariful normal al unor curse, constituie infracţiunea de tâlhărie, iar nu de înşelăciune.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 135 din 10 ianuarie 2005

Art. 26, 209, 221 Pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de furt, în modalitatea promisiunii de a tăinui bunurile sustrase, nu se cere ca promisiunea să fie expres formulată. În cazul în care, în mod repetat, o persoană cumpără de la autorul unor furturi de autoturisme, numeroase piese ale acestora ştiind că ele provin din furt, fapta sa constituie un ajutor moral dat autorului la săvârşirea furturilor, acesta ştiind că are asigurată valorificarea bunurilor sustrase. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 166 din 11 ianuarie 2005

Art. 192, 211 În cazul infracţiunii de tâlhărie, săvârşită prin pătrunderea inculpatului, fără drept, în locuinţa părţii vătămate, nu există concurs de infracţiuni între violarea de domiciliu şi tâlhărie, ci o infracţiune unică de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. referitor la săvârşirea tâlhăriei într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia, violarea de domiciliu fiind

38


adsorbită în această variantă agravată a infracţiunii de tâlhărie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 398 din 19 ianuarie 2005

Art. 211, 213 Luarea de către inculpat a unui telefon mobil, cu consimţământul părţii vătămate, în scopul de a-l repara în schimbul unei sume de bani, urmată de refuzul de a-l restitui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, iar nu pe cele ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât inculpatul a intrat în posesia bunului mobil în baza unui raport juridic patrimonial. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 439 din 20 ianuarie 2005

Art. 209 … Urmărirea şi judecarea infracţiunilor de furt calificat prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen. potrivit procedurii prevăzute în art. 467-479 C. proc. pen. nu este obligatorie, deoarece art. II1 din Legea nr. 456/2001, în care se prevedea că aceste infracţiuni se urmăresc şi se judecă potrivit procedurii stabilite în art. 467-479 C. proc. pen., a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, care a modificat art. 466 C. proc. pen. referitor la cazurile de aplicare a procedurii speciale privind urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 513 din 24 ianuarie 2005

Art. 20, 211 Dacă inculpatul nu a luat nici un bun de la partea vătămată faţă de care a întrebuinţat ameninţări în scop de furt, întrucât aceasta nu avea asupra sa bunuri, fapta constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie, iar nu infracţiunea de tâlhărie în forma consumată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1234 din 18 februarie 2005

Art. 211 Infracţiunea de tâlhărie săvârşită într-un vagon, în care partea vătămată locuia şi care era adaptat condiţiilor de locuit, se încadrează în prevederile art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârşită într-o locuinţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3120 din 18 mai 2005

Art. 208-209, 278 Fapta inculpaţilor, de a tăia fire din cupru de la reţeaua de telecomunicaţii a CFR, fiind surprinşi de către poliţişti după ce acestea au fost rulate pentru a fi transportate, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută în art. 276 alin. (1) C. pen., cât şi pe cele ale infracţiunii de furt calificat, în forma consumată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4431 din 18 iulie 2005

Art. 209 În cazul în care o persoană sustrage de pe câmp, la marginea triajului C.F.R., piese metalice disparate, fără a-şi da seama că acestea constituie piese ale unor vagoane de pe care au fost demontate, fapta nu poate fi încadrată în prevederile art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5512 din 29 septembrie 2005

Art. 208 După o ceartă într-un local, în stare de beţie, cu partea vătămată, urmărirea ei la plecare, agresarea şi doborârea acesteia şi apoi însuşirea mai multor bunuri căzute din buzunarul victimei în cădere, constituie infracţiunea de tâlhărie, iar nu de lovire urmată de furt. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6310 din 8 noiembrie 2005

Art. 209 Fapta inculpatului care a efectuat săpături pe un teren aflat în curtea casei sale, având cunoştinţă de faptul că în locul unde a săpat este amplasată o conductă petrolieră, a înlăturat instalaţia cu robinet existentă şi, fiind stropit de un jet de motorină, a fugit în casă, constituie

39


tentativă la infracţiunea de furt calificat, potrivit prevederilor art. 209 alin. (5) C. pen., în baza cărora efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a unei conducte de transport a produselor petroliere este asimilată tentativei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6746 din 30 noiembrie 2005

Art. 215 Fapta inculpatului de a deconta contravaloarea unor cupoane pentru agricultori, pe baza unor facturi fiscale ce consemnează operaţiuni fictive privind cumpărarea şi vânzarea bunurilor care pot fi achitate pe bază de cupoane, cauzându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) C. pen., privind săvârşirea faptei prin folosirea de mijloace frauduloase. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 390 din 23 ianuarie 2006

Art. 211, 213 Dacă partea vătămată, din cauza temerii, a remis inculpatului un bun aflat asupra sa, pe care inculpatul a refuzat ulterior să i-l restituie, însuşindu-şi bunul, fapta constituie infracţiunea de tâlhărie, şi nu infracţiunea de abuz de încredere. Într-un atare caz, lipseşte situaţia premisă a infracţiunii de abuz de încredere, şi anume deţinerea bunului de către inculpat în baza unui titlu, iar refuzul inculpatului de a restitui bunul nu realizează latura obiectivă a acestei infracţiuni, în condiţiile în care la momentul refuzului infracţiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea bunului de către partea vătămată ca urmare a temerii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 467 din 25 ianuarie 2006

Art. 210 Furtul săvârşit de către făptuitorul care locuieşte într-o încăpere din imobilul persoanei vătămate, pusă la dispoziţie de aceasta, nu atrage incidenţa prevederilor art. 210 C. pen. referitoare la pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă, dacă bunurile au fost sustrase din acea parte a imobilului în care făptuitorul nu avea acces, fiind destinată exclusiv persoanei vătămate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1836 din 22 martie 2006

Art. 208-209 Sustragerea de bunuri în scopul însuşirii lor pe nedrept, precum şi sustragerea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pentru transportul acestor bunuri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt prevăzute în art. 208 alin. (1) şi art. 208 alin. (4) C. pen., aflate în concurs real. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2257 din 6 aprilie 2006

Art. 211… 1. Deposedarea victimelor de bunuri, sub ameninţarea acestora cu o armă de vânătoare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., referitor la fapta săvârşită de o persoană având asupra sa o armă.

2. Potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, constituie infracţiunea de braconaj vânătoarea fără permis şi fără autorizaţie de vânătoare legală sau, după caz, fără autorizaţie legală, iar prin vânătoare, ca acţiune, se înţelege, aşa cum prevede art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea ori capturarea vânatului sau orice altă activitate cu aceeaşi finalitate. Prin urmare, fapta inculpatului care, împreună cu un coinculpat, s-a deplasat pe un câmp în scopul de a căuta, hăitui şi vâna animale, fără autorizaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj la vânătoare, prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, chiar dacă inculpatul nu avea asupra sa o armă de vânătoare, ci numai coinculpatul, şi nici nu au reuşit să împuşte vreun animal. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2554 din 18 aprilie 2006

40


Art. 215 1 , 249 Fapta inculpatului, având calitatea de casier la o societate comercială, de a-şi însuşi din gestiune, la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută în art. 2151

C. pen., în forma continuată, iar nu pe cele ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2643 din 27 aprilie 2006

Art. 215 În cazul infracţiunii de înşelăciune comisă în formă continuată, rezultatul infracţiunii este unic şi reprezintă suma prejudiciilor produse prin fiecare acţiune ce intră în conţinutul infracţiunii continuate şi, prin urmare, dacă valoarea totală a prejudiciului cauzat prin infracţiunea de înşelăciune în formă continuată depăşeşte suma de 200.000 RON, sunt incidente prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. referitoare la înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave. Împrejurarea că, după comiterea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată, inculpatul a achitat, în parte, sumele reprezentând prejudiciu cauzat părţilor vătămate nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice, ci numai sub aspectul rezolvării laturii civile. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2760 din 3 mai 2006

Art. 211 Elementele constitutive ale variantei agravate a infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen. sunt întrunite ori de câte ori fapta de tâlhărie a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, în condiţiile participaţiei. În cazul în care unul dintre inculpaţi a exercitat violenţe asupra victimei, iar cel de-al doilea a deposedat victima de un bun aflat asupra sa, inculpaţii au calitatea de coautori ai infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3146 din 17 mai 2006

Art. 215 Inducerea în eroare a unei societăţi de asigurare, prin folosirea unor înscrisuri false, cu prilejul încheierii şi executării unui contract de asigurare, se încadrează atât în prevederile art. 215 alin. (1) şi (2), cât şi în prevederile art. 215 alin. (3) C. pen., chiar dacă cel care a săvârşit acţiunea de inducere în eroare nu este parte în contractul de asigurare, întrucât scopul acţiunii de inducere în eroare îl constituie obţinerea unui folos material injust, pentru sine sau pentru altul, în acest caz, pentru titularul contractului de asigurare I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5049 din 6 septembrie 2006

Art. 209 … Sustragerea bobinelor care controlează electric prezenţa unui tren pe o porţiune de linie de cale ferată se încadrează în prevederile art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., referitor la furtul privind instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, iar nu în prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 289/2005 privitoare la sustragerea de componente ale căii ferate, întrucât bobinele ce controlează electric prezenţa unui tren pe o porţiune de linie de cale ferată constituie instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar în sensul art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5260 din 14 septembrie 2006

art. 41, 146, 215 În cazul infracţiunii de înşelăciune în forma continuată, dacă prin acţiunile de emitere a mai multor cecuri asupra unor instituţii de credit, ştiind că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară, s-au cauzat pagube materiale în patrimoniul mai multor persoane fizice ori juridice, a căror valoare totală depăşeşte suma de 200.000 RON, fapta se încadrează şi în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. referitoare la înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 73 din 10 ianuarie 2007

41


art. 211 Tâlhăria săvârşită într-o cameră de cămin studenţesc se încadrează în prevederile art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârşită într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia, întrucât camera de cămin echivalează sub aspect locativ cu locuinţa persoanei vătămate, iar nu în prevederile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârşită într-un loc public. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 249 din 17 ianuarie 2007

art. 189, 211 1. În cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen. în modalitatea punerii victimei în neputinţă de a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie se absoarbe în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni. Dacă, însă, timpul în care victima este lipsită de libertate depăşeşte timpul cât s-a desfăşurat comiterea infracţiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 din acelaşi cod.

2. Dacă punerea victimei în neputinţă de a se apăra, prin imobilizare, în scopul sustragerii bunurilor, a avut ca urmare moartea victimei, fapta de tâlhărie se încadrează în prevederile art. 211 alin. (3) C. pen., întrucât moartea victimei este urmarea infracţiunii de tâlhărie. 3. Faptele de tâlhărie şi de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite de mai multe persoane împreună se încadrează în prevederile art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună şi în prevederile art. 189 alin. (2) C. pen. referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În acest caz, instanţa nu poate reţine şi circumstanţa agravantă legală prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât elementele circumstanţiale de agravare primează asupra aplicării circumstanţei agravate legale şi o exclud. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1839 din 3 aprilie 2007

art. 209 1. Furtul comis într-o zonă de siguranţă feroviară, marcată prin indicatoare de avertizare, în care accesul persoanelor neautorizate este interzis, nu se încadrează în dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., referitoare la furtul calificat săvârşit într-un loc public.

2. Dacă nici procurorul prin rechizitoriu şi nici prima instanţă în hotărârea de condamnare nu a reţinut, în încadrarea juridică a faptei, prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de apel, judecând apelul declarat de procuror, nu poate reţine aceste prevederi fără a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 244 din 23 ianuarie 2008

C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) Încheierea unui contract simulat de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin inducerea şi menţinerea în eroare a vânzătorului cu privire la caracterul pur formal al contractului - vânzătorul având convingerea că va redeveni proprietar al imobilului potrivit înţelegerii dintre părţi - şi vânzarea imobilului de către cumpărător unei terţe persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută în dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1384 din 13 aprilie 2010

42


INFRACTIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

Art. 239 Faptele de insultă, calomnie şi ameninţare săvârşite împotriva primarului, în timp ce acesta se află în exerciţiul funcţiunii şi pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii constituie infracţiunea de ultraj prevăzută în art.239 C.pen., deoarece primarul are calitatea de funcţionar public iar funcţia sa implică exerciţiul autorităţii de stat. Decizia Secţiei penale nr.604 din 1 februarie 2002

art. 246 Schimbarea de către un funcţionat a destinaţiei fondurilor băneşti ale unei cooperative, dacă s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale acesteia, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art.246, iar nu aceea de deturnare de fonduri prevăzută în rt.3021 C.pen., deoarece prin urmările cauzate nu s-a adus o vătămare unei unităţi la care se referă acest din urmă text de lege. Secţia penală, decizia nr.2572 din 22 mai 2002

art. 249 Neîndeplinirea corespunzătoare de către funcţionar, timp de un an şi jumătate, a obligaţiei sale de serviciu de a efectua periodic controlul gestiunilor din unitate se află în raport de cauzalitate cu însuşirea banilor de către casierul gestionar care, în cazul unor controale corespunzătoare efectuate la timp, nu ar fi avut posibilitatea să delapideze, în mod repetat şi sistematic, importante sume de bani. Prejudiciul, în atare situaţie, fiind produs datorită concursului dintre culpa funcţionarului cu atribuţii de control şi fapta delapidatorului, ambii sunt ţinuţi să răspundă solidar pentru acoperirea acestuia. Secţia penală, decizia nr.2575 din 22 mai 2002

Ultraj Lovirea mai multor funcţionari publici aflaţi în exerciţiul funcţiunii,ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în aceeaşi împrejurare, constituie tot atâtea infracţiuni de ultraj săvârşite în concurs, iar nu o singură infracţiune sub formă continuată. Secţia penală, decizia nr.1136 din 6 martie 2003

Xx În cazul în care, prin împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, se cauzează o pagubă acelei persoane, instanţa penală este datoare să oblige pe inculpat la plata despăgubirilor civile. Secţia penală, decizia nr.1539 din 26 martie 2003

249 c.p. Fapta poliţistului, însărcinat cu evidenţa proceselor verbale de contravenţie şi valorificarea lor prin dare în plată, de a nu-şi îndeplini timp de peste un an această obligaţie, cu urmarea că amenzi contravenţionale de peste 150 de milioane de lei s-au prescris, constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevederile art. 181 C. pen. nefiind incidente într-un atare caz. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5204 din 13 octombrie 2004

Art. 242, 272 Infracţiunea prevăzută în art. 242 C. pen. este o infracţiune contra autorităţii, al cărei obiect material îl constituie orice înscris care se află în păstrarea ori deţinerea unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi prevăzute în art. 145, cu excepţia înscrisurilor emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori destinate acestora.

43


Distrugerea acestor din urmă înscrisuri, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, constituie infracţiunea prevăzută în art. 272 C. pen. şi constituie o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei

Ca atare, distrugerea unor procese verbale de constatare a unui accident rutier şi a probelor biologice recoltate pentru analiză se încadrează în prevederile art. 272 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 159 din 11 ianuarie 2005

Art. 211, 239 Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmară de folosirea unui spray paralizant împotriva unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2 1) lit. b) C. pen., cât şi pe cele ale infracţiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, aflate în concurs. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 90 din 10 ianuarie 2006

art. 147, 246, 258 În raport cu prevederile art. 147 C. pen., care definesc noţiunile de funcţionar public şi funcţionar în sensul legii penale, precum şi în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora această profesie este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, avocatul nu are nici calitatea de funcţionar public şi nici calitatea de funcţionar şi, în consecinţă, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6003 din 12 decembrie 2007

art 246 Fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în scopul de a ascunde comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. constituie o infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi se încadrează în prevederile art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, iar fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen., constituie, de asemenea, o infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi se încadrează în prevederile art. 248 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

art. 145, art. 147, art. 249 Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod, iar acest din urmă text se referă, între altele, la serviciile de interes public. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.

Din economia prevederilor art. 147 alin. (1) C. pen. raportat la art. 145 din acelaşi cod şi ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale şi, în consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen.

C. pen., art. 249 alin. (1) Fapta notarului public, săvârşită din culpă, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cuprins în lista monumentelor istorice, fără a-şi îndeplini în mod corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul şi-a exercitat dreptul de preemţiune - condiţie prevăzută, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării, în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice - întruneşte elementele

44


constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 alin. (1) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1423 din 15 aprilie 2009

INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITATI DE INTERES PUBLIC

Art. 254 1. În cazul în care cel mituit este surprins în flagrant primind banii puşi de către poliţie la dispoziţia denunţătorului, aceştia se restituie poliţiei, neputându-se dispune, totodată, şi confiscarea sumei de la inculpat prin obligarea lui la plată.

2. Când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,condamnatul trebuie să se supună tuturor măsurilor de supraveghere prevăzute în art.863 alin.1 C.pen., instanţa neputându-l obliga să se supună numai unora dintre acestea. Decizia Secţiei penale nr.1753 din 2 aprilie 2002

Art. 254 Fapta paznicului de a participa la sustragerea unor bunuri aflate în paza sa, în urma acceptării promisiunii că va primi o parte din banii ce se vor realiza prin valorificarea bunurilor sustrase, constituie infracţiunea de furt, nu şi cea de luare de mită, de vreme ce banii au fost promişi pentru fapta sa de furt, iar nu pentru o acţiune sau inacţiune privitoare la îndatoririle sale de serviciu. Secţia penală, decizia nr.2706 din 29 mai 2002

Mită Expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice, desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare şi retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize are calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită Secţia penală, decizia nr.1785 din 8 aprilie 2003

Mită Lichidatorul judiciar al unei societăţi comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită. Secţia penală, decizia nr.1786 din 8 aprilie 2003

Art. 254 Fapta persoanei având calitatea de director de bancă, de a pretinde sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în forma agravată prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen., directorul de bancă având calitatea de funcţionar cu atribuţii de control. Secţia penală, decizia nr. 744 din 6 februarie 2004

Art. 26, 33, 254 Infracţiunea de luare de mită se caracterizează prin aceea că funcţionarul pretinde, primeşte sau acceptă promisiunea unor foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestora; scopul, ca element al laturii subiective, nu presupune realizarea lui pe linia laturii obiective a infracţiunii. În cazul în care scopul se realizează prin săvârşirea unei fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, aceasta nu este absorbită în luarea de mită, ci constituie o faptă penală distinctă, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2083 din 20 aprilie 2004

45


Art. 254 Condiţia prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., ca fapta funcţionatului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3334 din 17 iunie 2004

Art. 145, 147, 254 Persoana care are calitatea de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale are, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., calitatea de funcţionar şi, prin urmare, poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6351 din 29 noiembrie 2004

Art. 248, 254 1. Primirea unei sume de bani de către un funcţionar, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, chiar dacă această sumă de bani ar fi primită cu titlu de împrumut, întrucât împrumutul constituie un folos în sensul art. 254 C. pen.

2. Directorul general al unei societăţi comerciale are calitatea de funcţionar cu atribuţii de control în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. şi, prin urmare, poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită în varianta agravată. Fapta săvârşită de directorul general al unei societăţi comerciale se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, iar în temeiul art. 30 din această lege, hotărârea definitivă de condamnare se poate publica în ziarele centrale sau locale menţionate în hotărâre.

3. Fapta directorului general al unei societăţi comerciale având ca acţionar unic consiliul local care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, încheie în numele acestei societăţi contracte, cu nerespectarea prevederilor legale şi a hotărârii adunării generale a acţionarilor, şi prin aceasta cauzează o pagubă patrimoniului societăţii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6860 din 17 decembrie 2004

Art. 256-257 … În cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen., suma de bani pretinsă de inculpat nu este supusă confiscării, dacă a fost folosită pentru prinderea în flagrant delict a inculpatului şi, ulterior, restituită denunţătorului, fapta fiind denunţată organului de urmărire penală înainte de sesizarea acestuia cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2083 din 25 martie 2005

Art. 257 Existenţa infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. nu presupune existenţa unei influenţe reale a făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca influenţa, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2398 din 12 aprilie 2006

Art. 257 … În art. 5 din Legea nr. 78/2000 se prevede, între altele, că, în înţelesul acestei legi, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute în art. 254 - art. 257 C. pen., iar potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunile de luare de mită - prevăzută în art. 254 C. pen., de dare de mită - prevăzută în art. 255 C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută în art. 256 C. pen.

46


şi de trafic de influenţă - prevăzută în art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. Având acest conţinut, dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu au influenţă asupra încadrării juridice a faptei şi, prin urmare, dacă fapta de trafic de influenţă săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000 a fost încadrată în prevederile art. 257 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000 nu se impune schimbarea încadrării juridice a acesteia în prevederile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2901 din 8 mai 2006

art. 215, 257 În raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă asupra unui funcţionar, cât şi atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de către o persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de înşelăciune.

Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acţiune ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune -, prin voinţa legiuitorului constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influenţă existând, însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3420 din 25 iunie 2007

art. 254 Luarea de mită se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, dacă această categorie de atribuţii ale funcţionarului rezultă din fişa postului sau din dispoziţii legale, iar pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase ori nerespingerea acesteia se realizează în exercitarea atribuţiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuţiile de control. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4976 din 24 octombrie 2007

art. 24, art. 255 1. În conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 254 C. pen., infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită în această modalitate nu este necesar ca oferirea de bani sau de alte foloase necuvenite să fi fost urmată de acceptare sau de executare, fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase. De asemenea, nu este necesar ca scopul urmărit - îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcţionar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau săvârşirea unui act contrar acestor îndatoriri - să fi fost realizat.

2. Făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcţionar, în modurile şi în scopurile arătate în art. 254 C. pen., are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) din acelaşi cod, şi nu de complice, chiar dacă banii ori foloasele provin de la alte persoane, iar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau actul contrar îndatoririlor de serviciu se referă la acestea, întrucât, potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârşeşte

47

lnk:CPE%20PRL%201000000%201997%20257


în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, indiferent de modalitatea de comitere a acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 181 din 21 ianuarie 2008

art. 257 1. Fapta inculpatului, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi deţinând o funcţie de conducere în cadrul unei unităţi de poliţie, care pe fondul desfăşurării procedurii de cercetare disciplinară a unui ofiţer din cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie, a pretins de la acesta din urmă o sumă de bani, pentru a-i facilita aplicarea unei sancţiuni disciplinare favorabile şi, în acest scop, şi-a traficat influenţa în calitate de ofiţer deţinând o funcţie de conducere pe lângă membrii comisiei disciplinare, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

art. 254, 256 Faptele funcţionarului, de a pretinde şi primi o sumă de bani care nu i se cuvine, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, înainte de realizarea actului, şi de a primi o nouă sumă de bani, ulterior îndeplinirii aceluiaşi act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără ca această din urmă sumă să fi fost solicitată sau oferită anterior realizării actului, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen., cât şi pe cele ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen., aflate în concurs. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2842 din 17 septembrie 2008

art. 254, 256 Latura obiectivă a primirii de foloase necuvenite constă, potrivit dispoziţiilor art. 256 C. pen., în primirea de bani sau de alte foloase necuvenite, după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără o înţelegere prealabilă. Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primeşte banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

Prin urmare, dacă făptuitorul a primit banii pe care i-a pretins anterior, iar actul îndeplinit de către acesta este ilicit, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3313 din 20 octombrie 2008

art. 254 alin. (2) Fapta persoanei care, în calitate de agent de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pretinde şi primeşte o sumă de bani, în scopul de a nu sancţiona cu amendă contravenţională persoana ce a săvârşit contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât agentul de poliţie constituie, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, o persoană care are, potrivit legii, atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 693 din 27 februarie 2009

art. 257 Fapta persoanei de a pretinde şi primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen., indiferent dacă influenţa este sau nu reală şi chiar dacă funcţionarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1083 din 25 martie 2009

48


C. pen., art. 257, Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1) şi (3), C. proc. pen., art. 47 alin. (2), art. 197, art. 300

Fapta persoanei, care are calitatea de agent de poliţie, de a primi o sumă de bani în scopul de a interveni pentru soluţionarea unui dosar penal înregistrat la parchet, astfel încât persoana la care se referă dosarul penal să nu fie trasă la răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000. În acest caz, reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului şi, în consecinţă, schimbarea modalităţii de executare a acesteia nu se justifică, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptei, relevat de faptul că, deşi inculpatul avea obligaţia să respecte legea şi să impună celorlalte persoane aceeaşi obligaţie, acesta a încălcat-o, folosindu-se de calitatea sa de agent de poliţie, calitate care i-a permis să convingă persoana de la care a primit suma de bani că va interveni pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar penal, iar după consumarea infracţiunii, inculpatul a negat constant fapta, încercând să denatureze adevărul.

C. pen., art. 254, art. 255, art. 257, Legea nr. 78/2000, art. 61, art. 7 alin. (1) şi (3) 1. Faptele persoanei, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, de a pretinde şi primi sume de bani, în scopul de a administra probe în favoarea uneia dintre părţi ori de a nu administra probe în dosare penale, şi de a pretinde şi primi sume de bani lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorilor pentru a-i determina să adopte soluţii de netrimitere în judecată în dosare penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real de infracţiuni, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

2. Persoanele care denunţă faptele, conform art. 255 alin. (3) C. pen. şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, au dreptul la restituirea banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri pe care le-au dat, în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. şi art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, fără a avea calitatea de părţi civile în procesul penal, ci calitatea de martori. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3690 din 10 noiembrie 2009

C. pen., art. 254; Legea nr. 78/2000, art. 6, art. 7 alin. (1)Faptele persoanei, care are calitatea de comisar al Gărzii Financiare, de a pretinde şi primi

o sumă de bani de la administratorul unei societăţi comerciale, precum şi de a pretinde şi primi foloase care nu i se cuvin de la administratorul unei alte societăţi comerciale, în scopul de a nu efectua controale la aceste societăţi, de a anunţa controalele şi de a nu aplica sau de a aplica la limita minimă legală sancţiuni contravenţionale, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de luare de mită, în forma agravată referitoare la săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, prevăzute în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real de infracţiuni. În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate şi înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea acesteia sub supraveghere este justificată, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de folosirea funcţiei în scopuri ilicite. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie 2010

49


INFRACTIUNI CARE IMPIEDICA INFAPTUIREA JUSTITIEI

Art. 209, 264 1. Înţelegerea între o persoană şi autorii furtului, de a transporta bunurile furate cu autoturismul, survenită într-un moment când bunurile fuseseră scoase din depozit şi erau duse spre a fi aruncate peste gardul curţii, constituie pentru cel dintâi infracţiunea de favorizare a infractorului, iar nu complicitate, deoarece ajutorul nu a fost dat autorului înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, ci a survenit după consumarea acesteia, fără existenţa unei înţelegeri anterioare.

2. În cazul furtului unor bunuri în valoare de 51 milioane de lei în 1999, la care au participat 5 participanţi, coautori şi complici, ajutaţi de favorizator, nu se justifică suspendarea executării pedepsei, în atare situaţie aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia fiind lipsită de temei. Decizia Secţiei penale nr.1072 din 27 februarie 2002

Art. 209 Sustragerea unor bunuri dintr-un autoturism şi surprinderea de către poliţie a făptuitorului lângă maşină, cu bunurile sustrase asupra sa, constituie furt consumat, iar nu tentativă la această infracţiune. Decizia Secţiei penale nr.1124 din 28 februarie 2002

Art. 271 Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art.271 alin.1 C.pen., se cere ca organul de executare să acţioneze cu deplina respectare a legii. În cazul în care o hotărâre civilă se pune în executare fără somaţie şi cu depăşirea prevederilor din titlul executoriu de către organul de executare, acesta se situează în afara protecţiei conferite de lege, iar făptuitorul nu poate fi condamnat pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Decizia Secţiei penale nr.1995 din 15 aprilie 2002

Art. 269 În cazul în care pedeapsa ce se execută este de 30 de ani închisoare, ce constituie maximul general al pedepsei închisorii prevăzut în art.53 pct.1 lit.b C.pen., pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare nu se mai adaugă, conform art.269 alin.3 din acelaşi cod, la pedeapsa care se execută, deoarece s-ar depăşi maximul general al pedepsei Secţia penală, decizia nr.230 din 17 ianuarie 2003

xx Deţinerea şi punerea în circulaţie, fără autorizaţia prevăzută de lege, a unui pistol cu gaze întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen., deoarece, potrivit legii, deţinerea şi efectuarea de operaţiuni cu arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare sunt supuse autorizării.

Art. 260 Potrivit art. 260 C. pen., constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, între altele, fapta martorului care într-o cauză penală nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Prin urmare, dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5430 din 22 octombrie 2004

50


Art. 269 În cazul dat, evadarea nu s-a produs din starea legală de executare a pedepsei, deoarece hotărârea de condamnare, deşi definitivă, nu fusese pusă în executare în ziua pronunţării; inculpatul nefiind, deci, în executarea acelei pedepse, statutul său juridic era de arestat preventiv, situaţie în care prevederile art. 269 alin. (3) C. pen. nu erau incidente.

În atare caz, soluţia corectă este aceea a regimului concursului real de infracţiuni.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2165 din 30 martie 2005

Art. 260 Potrivit art. 260 alin. (1) C. pen., fapta martorului care, participând în această calitate într-o cauză, face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, indiferent dacă instanţa care a soluţionat cauza a înlăturat din ansamblul probator administrat declaraţiile date de acesta ca fiind nesincere, întrucât infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale, neavând relevanţă dacă au influenţat sau nu soluţia pronunţată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1319 din 28 februarie 2006

Art. 264, 322 1. Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune existenţa a două grupări, care săvârşesc acte de violenţă una asupra celeilalte. Prin urmare, atunci când există numai gruparea inculpaţilor, iar victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare, neavând cunoştinţă de intenţia inculpaţilor şi reacţionând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.

2. În cazul favorizării infractorului prevăzută în art. 264 C. pen., partea vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal atât împotriva infractorului favorizat, cât şi împotriva favorizatorului, dar numai în cazul favorizării reale constând în ajutorului dat unui infractor pentru a asigura folosul sau produsul infracţiunii, iar nu şi în cazul favorizării personale, atunci când ajutorul a fost dat celui care a săvârşit o infracţiune contra integrităţii corporale şi sănătăţii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, întrucât, în acest caz, între acţiunea favorizatorului şi prejudiciul cauzat victimei prin infracţiunea contra integrităţii corporale şi sănătăţii nu există legătură de cauzalitate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4204 din 30 iunie 2006

Art. 266 Fapta inculpatului, având calitatea de ajutor de şef de post la poliţia unei comune, de a întrebuinţa violenţe împotriva unei persoane în exercitarea activităţii de cercetare penală, pentru a obţine de la aceasta o declaraţie de recunoaştere a unei fapte de furt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6218 din 26 octombrie 2006

art. 269 Fapta persoanei condamnate, aflată în executarea unei pedepse privative de libertate în regim semideschis, de a evada dintr-un punct de lucru al penitenciarului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 269 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 269 alin. (3) C. pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 81 din 10 decembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3912 din 27 noiembrie 2008

51


262 C.p. Potrivit art. 262 alin. (1) C. pen., infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni constă în omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, art. 175, art. 176, art. 211, art. 212, art. 2151, art. 217 alin. (2) - (4), art. 218 alin. (1) şi art. 276 alin. (3) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută în art. 262 C. pen. constă în inacţiunea aceluia care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni grave, la care se referă acest text de lege, omite să o denunţe de îndată. Verificarea măsurii în care obligaţia de denunţare a fost îndeplinită de îndată se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, întrucât, numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 96 din 19 ianuarie 2009

C. pen., art. 26, art. 254, art. 264; Legea nr. 78/2000, art. 17 lit. a)1. Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de complice

la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., să părăsească locul unde urma să fie surprinsă de organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

2. Complicitatea la săvârşirea infracţiunii de luare de mită nu presupune întrunirea de către complice, ci numai de către autorul infracţiunii de luare de mită, a calităţii de funcţionar cu atribuţii în îndeplinirea actului în legătură cu care se pretind sau se primesc banii ori foloasele necuvenite. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1978 din 27 mai 2009

C. pen., art. 271 alin. (2) Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. presupune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti. Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, în forma prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., este necesar să existe, ca situaţie premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deţinerea unui imobil.

Nu constituie o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deţinerea unui imobil, în sensul art. 271 alin. (2) C. pen., hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea parţială a unui act administrativ, şi anume un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren emis de o instituţie publică în favoarea unei persoane juridice şi obligarea aceleiaşi instituţii publice la emiterea unui astfel de act în favoarea unei alte persoane juridice. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2328 din 14 iunie 2010

52


INFRACTIUNI DE FALS

Art. 289, 291 Falsificarea unor înscrisuri aparţinând S.N.P. – Petrom S.A. şi folosirea lor nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, deoarece această societate comercială nu este o persoană juridică de interes public, iar bunurile acesteia, de asemenea, nu sunt de interes public în sensul prevederilor art.145 şi 150 alin.2 C.pen.; ca atare, faptele menţionate constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art.290 C.pen. Decizia Secţiei penale nr.660 din 6 februarie 2002

Art. 288, 290 Fapta angajatului unei societăţi comerciale de a întocmi facturi fictive şi de a le folosi în vederea însuşirii unor sume de bani din gestiune constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art.290 C.pen., iar nu aceea de fals intelectual prevăzută în art.289 C.pen. raportat la art.41 din Legea nr.82/1991. Decizia nr.1219 din 6 martie 2002

Fals privind identitatea Fapta inculpatului care, după expulzarea din ţara unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, aflat în stare de recidivă în raport cu mai multe condamnări suferite în România, pentru care a fost dat în urmărire generală, îşi atribuie o falsă identitate în faţa organelor poliţiei de frontieră, în scopul de a se sustrage de la executarea pedepselor şi de a putea obţine un nou paşaport pe numele său real, constituie o faptă care prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prevederile art.181 C. pen. nefiind aplicabile. Secţia penală, decizia nr. 2534 din 28 mai 2003

Xx Înscrierea de date nereale în carnetul de muncă, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, constituie fals intelectual, acest act având, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976, caracter de înscris oficial. Falsificarea unei adeverinţe eliberate de o cooperativă meşteşugărească privind vechimea în muncă şi veniturile unor cooperatori constituie fals în înscrisuri sub semnătură privată, acest act, în raport cu prevederile art. 150 alin. (2) C. pen., neavând caracterul unui înscris oficial. Secţia penală, decizia nr. 2822 din 12 iunie 2003

Fals in inscrisuri sub semnatura privata 1. Falsificarea de borderouri de achiziţie şi de facturi fiscale, de către administratorul unei societăţi comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, deoarece societăţile comerciale, fiind persoane juridice de drept privat, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 145 C. pen., iar înscrisurile emise de societăţile comerciale nu sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) din acelaşi cod.

2. Condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, care îl face nedemn de a exercita această profesie, atrage, potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, obligaţia instanţei de a comunica Oficiului registrului comerţului dispozitivul hotărârii de condamnare, iar neîndeplinirea acestei obligaţii constituie motiv de casare a hotărârii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2412 din 4 mai 2004

53


Art. 289, 290, 291… Fapta de a înregistra în contabilitate acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute în realitate, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală şi ale celei de fals intelectual prevăzută în Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Notă: 1. În urma republicării Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale în M. Of. nr. 545 din 29 iulie 2003, prevederile art. 13 se regăsesc în art. 11 alin. (1) lit. c).

2. În urma republicării Legii contabilităţii nr. 82/1991 în M. Of. nr. 48 din 14 ianuarie 2005, prevederile art. 40 se regăsesc în art. 43. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005

Art. 297 … Fapta inculpatului de a confecţiona produse calitativ necorespunzătoare şi de a le vinde ambalate şi etichetate ca cele fabricate de o altă societate comercială, creând convingerea compărătorilor că produsele sunt fabricate de această societate, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. 297 C. pen., cât şi pe cele ale infracţiunilor de concurenţă neloială prevăzute în art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5241 din 16 septembrie 2005

Art. 215, 290 Faptele administratorului unei societăţi comerciale, de a falsifica documente ale societăţii şi, pe baza acestora, de a obţine un credit, pe care în lipsa documentelor falsificate nu l-ar fi obţinut şi pe care nu l-a rambursat, se încadrează în prevederile art. 290 C. pen. referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în cele ale art. 215 C. pen. privind infracţiunea de înşelăciune, iar nu în prevederile art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 în care este incriminată, între altele, fapta administratorului societăţii comerciale, care prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6017 din 19 octombrie 2006

art. 290 1. Fapta administratorului unei societăţi comerciale, de a folosi creditul bancar acordat societăţii pentru realizarea unui contract comercial, în scopul achitării unor datorii proprii şi al unor datorii ale societăţii - unele dintre acestea către o altă societate comercială în care îndeplinea tot funcţia de administrator - punând astfel societatea în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contract şi de a funcţiona, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, constând în folosirea, cu rea-credinţă, de către fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

2. În conformitate cu prevederile art. 290 raportat la art. 288 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin urmare, întocmirea de facturi proformă în care sunt consemnate operaţiuni comerciale fictive, fără ca facturile să fie falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 564 din 18 februarie 2008

art. 31 alin. (2), art. 289, art. 292, art. 293 C. proc. pen., art. 19 alin. (4) 1. Faptele inculpatului, de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană - proprietar al

54


terenurilor înscrise într-un certificat de moştenitor - şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor şi proprietar al terenurilor pe care le înstrăinează, determinând prin acţiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului - constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor -, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 alin. (1) C. pen., ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. şi ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen.

C. pen., art. 215, art. 290, C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. g) 1. Fapta de a emite file cec, ştiind că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară, pe

baza cărora făptuitorul a preluat mărfuri de la societăţi comerciale, prejudiciind astfel patrimoniul acestora, fără ca beneficiarii filelor cec să cunoască împrejurarea că nu există disponibilul necesar acoperirii lor, se încadrează în dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen.

2. Fapta de a întocmi file cec, semnate sub o identitate falsă, şi de a le folosi pentru ridicarea unor mărfuri de la societăţi comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen.

55


INFRACTIUNI PRIVIND VIATA DE FAMILIE

Art. 305 Infracţiunea de abandon de familie prevăzută în art. 305 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind o infracţiune continuă, data săvârşirii infracţiunii în raport cu care se stabileşte incidenţa legilor de graţiere este cea a epuizării infracţiunii constând fie în plata pensiei de întreţinere, fie în condamnarea inculpatului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2022 din 15 aprilie 2004

C. pen., art. 33 lit. b), art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) şi d), art. 176 alin. (1) lit. a), art. 306Fapta părintelui, de a exercita în mod repetat violenţe asupra copilului său minor, care au

avut ca rezultat paralizia parţială a copilului, şi de a reitera exercitarea violenţelor asupra copilului după paralizia parţială a acestuia, cauzând decesul victimei minore, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută în art. 306 C. pen., aflate în concurs ideal de infracţiuni, întrucât prin exercitarea violenţelor repetate, care în final au cauzat decesul minorului, părintele a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1646 din 5 mai 2009

INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELATII PRIVIND CONVIETUIREA SOCIALĂ

Art. 323 Săvârşirea mai multor furturi a unor bunuri de acelaşi fel de către mai mulţi făptuitori, la propunerea unuia dintre ei, fără să existe o organizare a grupului, reguli de acţionare, o ierarhie a membrilor şi repartizare a rolurilor, nu constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută în art.323 C.pen., ci una sau mai multe forme de participaţie prevăzute în titlul II Capitolul III din Partea Generală a Codului penal.

Art. 319 Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art.319, în modalitatea profanării unui cadavru, este necesar ca acţiunile materiale de vătămare, degradare etc. să fie comise cu intenţia de a leza sentimentul de respect datorat morţilor şi amintirii acestora. În consecinţă, scoaterea cadavrului din casă, lăsarea acestuia pe un câmp şi incendierea lui, în scopul de a şterge urmele unui omor, nu constituie profanare, deoarece lipseşte intenţia specifică laturii subiective ce caracterizează această infracţiune. Secţia penală, decizia nr.907 din 21 februarie 2003

Prostitutie. Trafic persoane Recrutarea unei minore în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei se încadrează în prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu în prevederile art. 329 alin. (2) C. pen. Ori de câte ori sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane sau de trafic de minori, dându-se eficienţă principiului potrivit căruia specialul primează generalului, fapta se încadrează în prevederile art. 12 ori ale art. 13 din Legea nr. 678/2001, şi nu în prevederile art. 329 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2550 din 11 mai 2004

56


Art. 329 … Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, între altele, prin înşelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate pentru a munci în condiţii avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituţiei în scopul exploatării ei de către făptuitor, constituie infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4158 din 17 august 2004

Art. 329 1. Spre deosebire de infracţiunea de trafic de persoane, în cazul infracţiunii de proxenetism, recrutarea şi traficul de persoane nu se face în scopul obligării la practicarea prostituţiei, persoana recrutată sau traficată practicând de bună-voie prostituţia, iar proxenetismul sub forma constrângerii la prostituţie nu presupune recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementat ca o variantă alternativă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. 329 alin. (2) C. pen. Prin urmare, ori de câte ori recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane s-a realizat prin constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituţiei, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001.

2. Infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în Legea nr. 678/2001 este o infracţiune complexă, absorbind în conţinutul ei infracţiunea de proxenetism în variantele prevăzute în art. 329 al. (2) şi (3) C. pen., precum şi infracţiunile de lovire şi ameninţare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5999 din 15 noiembrie 2004

Art. 323 Fapta inculpaţilor de a se asocia în scopul de a fura obiecte de cult din bisericile situate într-o anumită zonă, de a-şi organiza activitatea pentru a procura unelte necesare pătrunderii prin efracţie în incinta acestora şi autoturisme necesare deplasărilor, pentru programarea spargerilor şi valorificarea obiectelor de cult sustrase, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută în art. 323 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 385 din 19 ianuarie 2005

Art. 329 În cazul în care persoana recrutată a ştiut că scopul inculpaţilor este acela ca ea să practice prostituţia şi să primească de la ea o parte din banii câştigaţi pe această cale, fără a fi constrânsă ori a se folosi una din modalităţile prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, fapta constituie infracţiunea de proxenetism, iar nu trafic de persoane incriminată de legea menţionată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2939 din 11 mai 2005

Art. 329 … În cazul în care persoana recrutată nu ştie că, după ce va fi dusă în străinătate, nu va obţine un loc de muncă, aşa cum a fost încredinţată prin înşelăciune de către inculpat, ci va trebui să practice prostituţia împărţind banii câştigaţi cu el, fapta constituie infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, iar nu de proxenetism.

Fapta săvârşită faţă de o minoră, căreia i s-a promis prin înşelăciune un loc de muncă în străinătate, iar părinţilor li s-au oferit foloase pentru obţinerea consimţământului la plecarea minorei constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzută în art. 13 din Legea nr. 678/2001. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4968 din 7 septembrie 2005

Art. 174, 175, 322 Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune o pluralitate de subiecţi activi, constituiţi în cel puţin două grupări, care să se lupte între ele, să-şi

57


aplice lovituri reciproce. Ca atare, atunci când există numai gruparea inculpaţilor, victima căreia i-au cauzat moartea fiind singură, fapta se încadrează în prevederile referitoare la infracţiunea de omor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5991 din 25 octombrie 2005

Art. 264, 322 1. Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune existenţa a două grupări, care săvârşesc acte de violenţă una asupra celeilalte. Prin urmare, atunci când există numai gruparea inculpaţilor, iar victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare, neavând cunoştinţă de intenţia inculpaţilor şi reacţionând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.

art. 319 Fapta de a incendia un cadavru, în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de omor, iar nu în scopul de a profana, de a necinsti rămăşiţele pământeşti ale unei persoane, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3670 din 18 iulie 2007 !!!!!!!!

art. 74, 175, 319 1. Omorul săvârşit de făptuitor asupra bunicii sale, urmat de profanarea cadavrului victimei, în scopul de a împiedica descoperirea faptei de omor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi ale celei de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C. pen, în concurs real de infracţiuni, întrucât - aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 35 din 22 septembrie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - în cazul în care acţiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului, aceste două fapte distincte, succesive, au fiecare un obiect juridic diferit, deoarece lezează fiecare o altă valoare socială, respectiv în cazul omorului viaţa persoanei, iar în cazul infracţiunii de profanare de morminte respectul datorat morţilor, adică acele valori avute în vedere de legiuitor la incriminarea celor două fapte în texte autonome.

C. pen., art. 323; Legea nr. 678/2001, art. 12, art. 13; Legea nr. 39/2003, art. 8Iniţierea şi constituirea de către trei persoane a unui grup, în vederea săvârşirii de

infracţiuni privind traficul de persoane - grup care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa unui grup infracţional organizat -, urmate de săvârşirea, de către aceleaşi persoane împreună, a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prin înşelăciune, exploatarea victimelor constând în obligarea la practicarea prostituţiei, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi în art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din aceeaşi lege, aflate în concurs real de infracţiuni. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2226 din 12 iunie 2009

58

jurisprudenta penala.sintetizata

Documents