MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE,

ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

DUMITRU DANILOV

„DREPTUL PENAL INTERNAȚIONAL”

REFERAT

Conducător ştiinţific: Maliujco Inga,

lector superior

Autorul:

CHIŞINĂU, 2015

Cuprins

Introducere

I. Abordări conceptuale a dreptului internațional penal

II. Conceptul și formele infracțiunilor internaționale

III. Instituții juridice penale internaționale

Studiu de caz

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Introducere

Actualitatea temei. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a turismului a condus la

apariţia de noi forme de criminalitate, necunoscute anterior, a căror prevenire şi contracarare

a reprezentat pentru instituţiile abilitate acţiuni dificile, uneori chiar imposibil de a fi

întreprinse. În acest context era necesară găsirea unor mijloace juridice de cooperare

internaţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, care prin

ramificaţiile sale devin internaţionale.

În foarte multe cazuri, aşadar, aplicarea legii penale a unui stat în vederea tragerii la

răspundere penală a infractorilor necesită îndeplinirea pe teritoriul altui stat a unor acte şi

măsuri necesare pentru realizarea represiunii, începînd de la descoperirea infracţiunilor,

identificarea şi arestarea infractorilor, percheziţii, audieri de martori şi expertize şi terminînd

cu solicitarea şi acordarea extrădării, ori cu recunoaşterea hotărîrilor penale străine.

Astfel, interesul pe care fiecare stat îl are în vederea combaterii fenomenului

infracţional, necesitatea unei apărări internaţionale contra anumitor infracţiuni, a unei

protecţii internaţionale a drepturilor omului, ca şi necesitatea administrării în bune condiţii a

justiţiei penale, au făcut să apară ideea de drept penal internaţional şi de asistenţă juridică

internaţională de colaborare între state în domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor.

Acordarea reciprocă de către state a asistenţei juridice internaţionale de drept penal ocupă un

loc important în cooperarea internaţională în scopul combaterii criminalităţii.

Scopul lucrării constă în determinarea rolului și esenței dreptului internațional penal.

Obiectivele cercetării. Lucrarea respectivă își propune drept obiective:

abordarea conceptuală a dreptului internațional penal;

determinarea izvoarelor dreptului internațional penal;

definirea și identificare infracțiunilor criminale;

identificarea instituților juridice penale internaționale;

determinarea rolului Republicii Moldova în combaterea infracțiunilor internaționale.

Structura lucrării. Lucrarea e compusă din introducere, 3 capitole, studiu de caz,

concluzii și recomandări, bibliografie.

Cuvinte-cheie: drept penal internațional, infracțiuni, infracțiune internațională,

instituții penale internaționale etc.

I. Abordări conceptuale a dreptului internațional penal

Dreptul internaţional penal face parte din ordinea juridică internaţională, cuprinzînd

normele de drept intern care au şi un element de extranietate, in ce priveşte locul săvarşirii

faptelor sau a producerii consecinţelor acestora, naţionalitate făptuitorilor, locul unde aceştia

se află după săvarşirea infracţiunilor etc. Deşi există o deosebire netă intre aceste două ramuri

de drept ele se interpătrund, realizando stransă legătură intre dreptul intern al statelor şi

dreptul internaţional penale.

Pe parcursul secolului XX-lea mai mulţi autori au incercat definirea acestei ramuri de

drept. Printre primii se numără romanul Vespasian V. Pela, care definea dreptul internaţional

penal ca fiind totalitatea regulilor de fond şi formă care guvernează modul de exercitare a

acţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordinea publică internaţională

şi armonia intre popoare.

O altă definiţie dată de belgianul Ştefan Glaser inţelege prin drept internaţional penal

ansamblul de reguli juridice, recunoscute in relaţiile internaţionale, care au drept scop de a

proteja ordinea juridică sau socială internaţională prin reprimarea actelor care ii aduc

atingere.

În prezent dreptul internaţional penal este definit ca ansamblul normelor juridice

instituite prin convenţii internaţionale in scopul apărării ordinii şi legalităţii internaţionale şi

care sancţionează infracţiunile ce aduc atingere normelor şi principiilor de drept

internaţional.1

În literatura juridică se folosește atît denumirea de drept internațional penal, cît și cea de

drept penal internațional. Problema nu este numai de terminologie, cele doua sintagme

exprimînd concepte relativ diferite.

Dreptul internațional penal face parte din ordinea juridică internaționala, pe cînd dreptul

penal internațional apără ordinea interna a fiecărui stat. Dreptul penal internațional cuprinde

norme de drept intern care au și un element de extraneitate, în ce priveste locul săvîrșirii

faptelor sau al producerii consecințelor acestora, naționalitatea făptuitorilor, locul unde

aceștia se află dupa săvîrșirea infracțiunilor, cînd toate aceste elemente sau unele din ele nu

sunt întrunite în cadrul național, împrejurari de natură au determinat competența de judecată a

instanțelor naționale.

Dreptul penal internațional constituie astfel domeniul în care statele își cer reciproc

sprijin pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern. Din cadrul acestuia fac parte

1 Burian A., Drept internațional public, Chișinau 2009, Editura USM, p.515.

normele referitoare la extrădare, la asistența judiciară în cauze penale, la aplicarea legilor

naționale în cazul infracțiunilor săvîrșite în străinătate, la recunoațterea hotărîrilor penale

pronunțate de instanțele judecătorești ale altor state sau la regulile de jurisdicție penală în

cazul infracțiunilor săvîrșite de către trupele străine aflate în tranzit sau staționate pe teritoriul

altui stat ori împotriva unor asemenea trupe etc.

Deși din punct de vedere teoretic deosebirea dintre cele două concepte este destul de

clara, în practică, la stadiul actual de dezvoltare a dreptului internațional penal, problema

prezintă o mai mică importanță, între dreptul internațional penal și dreptul penal internațional

existînd o strînsă întrepătrundere, în fond dreptul penal internațional constituind un ansamblu

de reguli, în general de ordin procedural, prin care se realizează o strînsă legatura între

dreptul intern al statelor și dreptul internațional penal în probleme cu caracter penal ce țin

adesea atît de ordinea internă a statelor, cît și de cea internațională.2

În opinia profesorului Vintila Dongoroz și a colaboratorilor săi, nu exista un drept

penal internațional, există doar ramuri de drept penal național. Faptul că acest drept penal

național poate avea eficiență și în raport cu anumite fapte săvîrșite în afara teritoriului

statului, nu-i schimbă caracterul de drept penal național.

Astfel, extrădarea, precum și comisiile rogatorii, recunoașterea hotărîrilor penale sau a

altor acte judiciare străine sunt noțiuni de drept material și procedural din dreptul penal intern

cu care operează convențiile referitoare la cooperarea statelor pentru prevenirea și

sancționarea infracțiunilor, transformîndu-se, în dinamica funcționării lor, în instituții de bază

ale dreptului penal internațional.3

Subiectele dreptului internațional penal sunt statele. Ele au creat dreptul internațional

penal si sunt parti la raporturile juridice reglementate de acesta, chiar daca statelor nu li se pot

aplica sanctiuni penale. Persoanele fizice, fie ca functionari ai statului, fie ca particulari, apar

mai mult ca obiect al raporturilor penale internaționale, decat ca subiect direct al lor.

Statele se obligă prin tratate să introduca în ordinea juridică internă normele pe baza

cărora să traga la raspundere penală pe autorii crimelor internaționale și, ca regulă, instanțele

de judecată naționale sunt competente să judece. Sancționarea prin instanțe penale

internaționale reprezintă o excepție, chiar și în reglementarea noului Statut al Curții Penale

Internaționale (principiul complementarității). Rezultă ca persoana fizica autoare a

infracțiunilor internaționale are calitatea de subiect de drept în ordinea juridică internă și

numai în mod excepțional in cea internațională. Dreptul internațional nu creează obligații

2 http://www.qreferat.com/referate/drept/Dreptul-internațional-penal-ca623.php (vizitat 02.12.2015);3 http://www.creeaza.com/legislatie/drept/Dreptul-penal-internațional-DP655.php (vizitat 02.12.2015);

direct în sarcina persoanei fizice, ci prin intermediul statului care se angajează ratificînd

tratatele internaționale.4

Izvoarele dreptului internaţional penal sunt aceleaşi ca şi in cazul dreptului

internaţional public – tratatele internaţionale, cutuma internaţională şi in unele cazuri

deciziile organizaţiilor internaţionale. Din totalitate de tratate internaţionale, izvoare ale

dreptului internaţional penal vom exemplifica următoarele:

• Acordul privind urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război ai Puterilor Europene

ale Axei, semnat la 8 august 1943;

• Statutul tribunalului militar internaţional de la Nurnberg, semnat la Londra la 8 august

1945;

• Statutul tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient, adoptat la 19 ianuarie

1946;

• Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată de Adunarea

Generală a ONU, la 9 decembrie 1948;

• Convenţiile de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor armate, semnate la 12

august 1949;

• Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei

semenilor, semnate la 2 decembrie 1949

• Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale in caz de conflict armat, de la Haga din 14

mai 1954;

• Convenţia europeană de asistenţă juridică in materie penală, din 20 martie 1959;

• Convenţia privind infracţiunile şi alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor, semnată

la Tokio in septembrie 1963;

• Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii,

adoptată de Adunarea Generală a ONU la 26 noiembrie 1968;

• Convenţia pentru reprimarea capturii ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 26 decembrie

1970;

• Convenţia privind prevenirea şi reprimarea actelor teroriste, semnată la Washington la 2

februarie 1971;

• Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite, indreptate contra securităţii aviaţiei civile,

adoptată la Montreal la 23 septembrie 1971.

II. Conceptul și formele infracțiunilor internaționale4 http://www.qreferat.com/referate/drept/Dreptul-internațional-penal-ca623.php (vizitat 02.12.2015);

Infracţiunea internaţională este acţiunea sau omisiunea sancţionată cu o pedeapsă

pronunţată şi executată în numele comunităţii statelor. Obiectul protecţiei prin normele de

drept penal internaţional este dat de interesul internaţional universal, expresie a valorilor

comune ale societăţii internaţionale. Astfel, conform criteriului valorilor ocrotite, respectiv

norma de drept şi obligaţia corespunzătoare acesteia care au fost încălcate, infracţiunea

internaţională suportă o divizare dihotomică: crime internaţionale şi delicte internaţionale,

crimele internaţionale mai fiind denumite infracţiuni internaţionale prin natură, iar delictele

internaţionale infracţiuni convenţionale5

Infracţiunea internaţională se caracterizează prin următoarele elemente constitutive:

• Elementul material, cere constă dintr-un act material, voluntar şi fizic, care poate fi comis

numai de o persoană fizică. Acest act se poate manifesta sub două forme, ca acţiune (delicta

commissiva), sau ca inacţiune ori omisiune (delicta ommissiva).

• Elementul ilicit, condiţionează existenţa infracţiunii internaţionale. Caracterul ilicit al faptei

este elementul fundamental al infracţiunii internaţionale care atrage sancţiunea penală pentru

persoana vinovată. Este necesar să se ţină cont de gradul de periculozitate a actului ilicit,

deoarece infracţiunile care cad sub incidenţa normelor dreptului internaţional penal sunt

numai cele de natură să aducă atingere valorilor supreme a comunităţii internaţionale.

• Elementul subiectiv se referă la raportul cauzal dintre infracţiunea comisă şi autorul ei.

Acest element presupune nu numai voinţa persoanei de a comite actul respectiv, dar şi

conştiinţa caracterului ilicit al faptei.

Infracţiunile internaţionale se pot clasifica după mai multe criterii. Cel mai important

criteriu de clasificare a infracţiunilor este cel al valorilor ocrotite. Din acest punct de vedere,

infracţiunile internaţionale se divid in crime internaţionale şi delicte internaţionale. Crimele

internaţionale sunt denumite uneori infracţiuni internaţionale prin natură, iar delictele

internaţionale sunt denumite infracţiuni convenţionale.

Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav

pericol social pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere

unor obligaţii internaţionale esenţiale.

Pentru prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul

Tribunalului militar internaţional de la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei

categorii:

• Crime de război;

• Crime impotriva umanităţii;5 http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/19.-p.170-178.pdf (vizitat 02.12.2015);

• Crime contra păcii.

Crimele de război datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a

populaţiilor, au fost scoase in afara legii şi, pentru a impiedica şi descuraja comiterea lor, a

fost creată o instituţie juridică nouă – răspunderea internaţională a statelor şi persoanelor

vinovate de comitere a astfel de crime.

Crimele contra umanităţii au fost definite pentru prima oară in Statutul Tribunalului

militarinternaţional de la Nurnberg. Conform articolului 6 al Statutului constituie crime

contra umanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman comis

impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive

politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă încalcă sau nu legea internă a ţării unde au fost

comise.

Crimele contra umanităţii, asemenea celorlalte crime internaţionale, pot fi comise de

organele unui stat sau de persoane particulare, in timp de pace sau de război dată de Statutul

Tribunalului militar internaţional de la Nurnberg. Conform articolului 6 lit. a din Statut

constituie crime contra păcii:

• Plănuirea, pregătirea, dezlănţuirea sau purtarea unui război de agresiune, sau a unui război

cu violarea tratatelor, a garanţiilor sau a acordurilor internaţionale;

• Participarea la un plan premeditat sau un complot pentru săvarşirea actelor menţionate

menţionate mai sus.

Carta ONU proclamă principiul neagresiunii, ca principiu fundamental al dreptului

internaţional. Articolul 2 pct. 4 din Cartă dispune: “Toţi membrii Organizaţiei se vor abţine,

în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie

împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod

incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite”.

Un moment de referinţă in consacrarea existenţei principiului neagresiunii il

constituie, Pactul Ligii Naţiunilor (1919), care a limitat dreptul tradiţional al statelor de a

porni război. În caz de survenire a unui diferend intre membrii Ligii, aceştia erau obligaţi să-i

caute rezolvare prin mijloace paşnice. Şi numai în caz de imposibilitate de a parveni la o

soluţie paşnică, ele puteau recurge la război. Pactul mai prevedea şi aplicarea de sancţiuni

faţă de statul vinovat de încălcarea acestei restricţii.

III. Instituții juridice penale internaționale

Cooperarea internațională în vederea combaterii infracțiunilor internaționale s-a

încercat de-a lungul secolelor prin astfel de proiecte precum cel al juristului elveţian Gustav

Moynier care a conceput în anul 1872 organizarea unei “Jurisdicţii criminale internaţionale”

sau  convenţia de la Haga, din 1907 este un prim act de rezonanţă internaţională prin care s-a

încercat instituirea unei Curţi internaţionale de prize maritime.

 Proiectele de realizare a unor instanţe internaţionale penale au devenit realitate la

finele celui de-al doilea război mondial. Au fost instituite în 1945 pentru a judeca pe

responsabilii celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii:

-                     Tribunalul militar internaţional de la Nurnberg creat de puterile victorioase în urma

“Acordului privind urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război ai Puterilor europene

ale Axei” din 8 august 1945 care să judece pe criminalii de război nazişti ale căror crime erau

fără localizare geografică precisă. Acest tribunal a condamnat la moarte 12 persoane, la

muncă silnică pe viaţă 3 persoane, la închisoare între 10 şi 20 de ani 4 persoane, iar în

privinţa a 3 inculpaţi s-a dispus achitarea.

-          Tribunalul internaţional penal Tokio creat în condiţii istorice asemănătoare cu cele ale

Tribunalului de la Nurnberg ce a fost convenit în cuprinsul “Declaraţiei de la Postdam” din

26 iulie 1945 semnate de S.U.A., Marea Britanie şi China, acest tribunal fiind cadrul juridic

necesar pentru a pedepsi pe militanţii japonezi răpunzători de crimele comise în Extremul

Orient. A condamnat la moarte 7 persoane, la închisoare pe viaţă 11 persoane iar la detenţie

pe viaţă 7 persoane.

Proiectele precum şi funcţionarea efectivă a celor două instanţe penale internaţionale

de la finele celui de-al doilea război mondial vizau numai crimele internaţionale, crimele cele

mai grave a căror distincţie şi specificitate era dată de lezarea valorilor supreme ale

comunităţii internaţionale – pacea şi securitatea – şi nu de vreun element de extraneitate al

vreunei crime ce ar aparţine unui drept naţional. 6

Din punct de vedere al competenţei “ratione materiae”, astfel de crime ce afectau grav

pacea şi securitatea internaţională, ce puteau fi judecate de instanţele internaţionale penale

propuse sau create erau într-un plan mai general: crimele de război, crimele contra păcii – în

special agresiunea – sau crimele contra umanităţii, dintre care se poate detaşa nu numai ca

rezonanţă dar şi ca actualitate genocidul şi terorismul.

    Privit prim prisma competenţei “ratione personae” era vizată responsabilitatea

penală individuală – departe de orice protecţie a actului de stat sau a ordinului ierarhic – în

principiu a elitei puterii, a guvernanţilor aflaţi la putere sau a responsabililor aflaţi în etajele 6 https://www.scribd.com/doc/270529388/Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte (vizitat 03. 11. 2015);

imediate ale ierarhiei puterii, care trebuiau să conştientizeze că este sau urma să fie o lege şi

pentru ei, şi mai presus de ei, care să antreneze o atare răspundere penală.

Cum o justiţie intenaţională penală temporară îşi avea limitele sale – şi experienţa

trăită la tribunalele internaţionale de la Nurnberg şi Tokio o demonstra cu prisosinţă –

comunitatea internaţională după război devenea preocupată din ce în ce mai mult pentru

instituirea unei jurisdicţii internaţionale penale cu caracter permanent. În acest sens

Organizaţia Naţiunilor Unite, cea mai reprezentativă organizaţie mondială înfiinţată imediat

după finele celui de-al doilea război mondial a însărcinat organismul său specializat, Comisia

de drept internaţional să redacteze în paralel două proiecte şi anume: Proiectul unei jurisdicţii

criminale internaţionale şi Proiectul unui cod al crimelor contra păcii şi securităţii

umanităţii.   

A trebuit să treacă aproape cincizeci de ani, să vină momentul istoric de mare răscruce

al anului 1989 cînd, în această zonă atat de explozivă a Balcanilor a izbucnit sangerosul

conflict din Iugoslavia. S-au comis crime, s-au comis atrocităţi de o parte şi de alta şi, din

nou, comunitatea internaţională n-avea instrumentul judiciar penal internaţional oportun şi

necesar prin care să judece guvernanţii ce au săvarşit sau ordonat astfel de crime ce au afectat

grav pacea şi securitatea internaţională. Pentru crearea unui asemenea instrument juridic, mai

exact, pentrru crearea unei instanţe internaţionale penale, de această dată, Organizaţia

Naţiunilor Unite a hotărat să meargă pe două drumuri paralele: unul pentru înfiinţarea unei

instanţe internaţionale penale permanente – prin rezoluţia numărul 4733 din 25 noiembrie

1992 a O.N.U. – iar altul pentru înfiinţarea unor instanţe internaţionale ad-hoc, temporare

numai pentru conflictul din Iugoslavia.

Această ultimă instanţă intitulată Tribunalul Internaţional Penal pentru fosta

Iugoslavie a fost înfiinţată de Consiliul de Securitate al O.N.U. care a decis prin rezoluţia nr.

808 din 22 februarie 1993 şi prin rezoluţia nr. 827 din 25 mai 1993 “stabilirea unui tribunal

internaţional pentru scopul unic de a pedepsi persoanele responsabile de violări grave ale

dreptului umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii între 1 ianuarie 1991 şi o dată ce

urmează a fi stabilită de Consiliul de Securitate la restabilirea păcii” aşa cum rezultă expres

din titlul celei de-a doua rezoluţii a Consiliului de Securitate al O.N.U. enunţată mai sus.

Sediul acestui tribunal s-a dispus a fi la Haga.

Tot în această perioadă Consiliul de Securitate al O.N.U. prin rezoluţia nr. 955 din 8

noiembrie 1994 a înfiinţat o altă instanţă similară cu Tribunalul internaţional penal de la Haga

pentru fosta Iugoslavie şi anume Tribunalul internaţional pentru Ruanda.  

            Sunt multe limite ale acestui Tribunal pentru fosta Iugoslavie ca şi cele vizînd

Tribunalele de la Nurnberg şi Tokio, toate fiind circumscrise de altfel de limitele fireşti ale

unei justiţii temporare ad-hoc. De aceea celălat drum ales de O.N.U. pentru o justiţie

permanentă e mult  mai sigur, e mult mai bun. 7

            Astăzi Curtea Penală Internaţională ca instanţă internaţională penală permanentă a

devenit realitate. În ce condiţii a fost creată, care este viitorul ei confundat cu cel al justiţiei

penale internaţionale, iată cateva întrebări la care încercăm să răspundem mai jos. .

            Curtea penală internaţională a devenit realitate după anul de graţie al istoriei 1989,

demersurile pentru crearea unei astfel de instanţe internaţionale penale permanente fiind

începute în anul 1992 – cum se arăta mai înainte – de către Comisia de drept internaţional a

O.N.U.

            Aceste demersuri au fost împlinite la Conferinţa diplomatică a plenipotenţialilor

Naţiunilor Unite asupra înfiinţării unei Curţi penale internaţionale desfăşurată la Roma în

perioada 15 iunie – 17 iulie 1998 cand a fost adoptat Statutul de la Roma al Curţii penale

internaţionale.

            Din 148 de state prezente la vot au votat 120 de state – printre care şi Romania – 7 au

fost împotrivă şi 21 s-au abţinut.

            De altfel, la Haga în cadrul Curţii penale internaţionale în acest for juridic de mare

amplitudine şi rezonanţă se pot concentra şi totodată se pot soluţiona cauzele penale

internaţionale avînd ca obiect crimele cele mai grave prin care sunt lezate şi atacate valorile

supreme ale comunităţii internaţionale pacea şi securitatea.

            Războiul mondial împotriva terorismului a fost declanşat. Statele Unite ale Americii

au fost lovite din plin şi în consecinţă riposta este oportună şi necesară. Pînă la urmă teroriştii

– cei mai mulţi dintre ei – vor fi prinşi şi deferiţi justiţiei.

            Curtea penală internaţională poate oferi cadrul procesual juridic al  unei justiţii penale

internaţionale eficiente privind tragerea la răspundere penală a autorilor actelor de

terorism.    8         

Studiu de caz: Rolul Republicii Moldova în combaterea infracțiunilor internațional

7 https://www.scribd.com/doc/270529388/Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte (vizitat 03. 11. 2015);8 Idem.

Republica Moldova ca și membră a comunităţii mondiale, nu poate duce o luptă

eficientă cu criminalitatea internaţională fără a se implica activ în procesul comunităţii

mondiale, deoarece starea criminogenă existentă cere de la organele de drept de a se alinia, a

se racorda în permanenţă la cadrul legislativ internaţional, la strategia şi tactica de apărare a

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului a altor state.

În acest scop Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de Convenţii şi Tratate

internaţionale atît multilaterale, cît şi bilaterale, privind acordarea asistenţei juridice

internaţionale in materie penală. Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul

rînd, cu scopul de a facilita şi accelera cooperarea în materia de drept penal internaţional şi a

executării deciziilor, simplificînd procedura extrădării între statele membre, punînd în

aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor şi în special ale

sancţiunilor aplicate criminalităţii organizate.

Republica Moldova acordă atenţie sporită problemelor cooperării internaţionale în

materie penală. În acest context, este de menţionat, faptul că activitatea de cooperare

internaţională a Republicii Moldova are ca bază prevederile art. 8 al Constituţiei Republicii

Moldova în care este stipulat că: „Republica Moldova se obligă să respecte Carta

Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state

pe principiile şi normele unanim recunoscute, ale dreptului internaţional”.

Aceste stipulări şi-au găsit o reglementare mai amplă în Capitolul IX din Codul de Procedură

Penală al Republicii Moldova, capitol intitulat „Asistenţa juridică internaţională în materie

penală", adoptat prin Legea nr. 122 XV din 14.03.2003 şi pus în vigoare din 13 iunie 2003

prin Legea cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii

Moldova nr. 205 XV din 29.05.2003.

Continuînd perfecţionarea cadrului juridic ce ţine de cooperarea internaţională în

drept penal, fiind inspirat de Acţiunea comună nr.98/427/JHA din 29 iunie 1998 privind

bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală, adoptată de Consiliul

Uniunii Europene, la 01.12.2006 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 372.XVI

a adoptat Declaraţia privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie

penală. Tot la 01.12.2006 Parlamentul a adoptat şi o lege specială - Legea cu privire la

asistenţa juridică internaţională în materie penală nr. 371 XVI în care a fost stipulat cu

maximă certitudine cadrul juridic privind dreptul penal internaţional, reglementînd asistenţa

juridică internaţională în materie penală, volumul şi formele, subiecţii şi conţinutul acesteia,

procedura adresării şi executării comisiilor rogatorii, conţinutul şi forma acestora, procedura

efectuării extrădării, transferul persoanelor condamnate etc.

Colaborarea statelor în lupta împotriva criminalităţii se realizează, în principal, prin

semnarea sau aderarea la convenţii internaţionale prin care statele îşi asumă obligaţii, de a

reprima, prin mijloace proprii, anumite categorii de infracţiuni.

Actualmente întru soluţionarea problemelor ce ţin de drept penal internaţional se

aplică direct dispoziţiile convenţiilor şi tratatelor (acordurilor) ce au fost semnate şi ratificate

de Republica Moldova în materie de asistenţă juridică internaţională. În acest context e de

menţionat că Republica Moldova a semnat şi ratificat:

Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală semnată la Strasbourg la

20 aprilie 1959 (ratificată de Parlamentul RM la 26 septembrie 1997 pentru Republica

Moldova este în vigoare din 5 mai 1998);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală,

întocmit la 17 martie 1978, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001;

Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale

şi penale semnată la Mensc la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul RM la 16 martie

1995, pentru Republica Moldova este în vigoare din 26 martie 1996);

Convenţia europeană de extrădare semnată la 13 decembrie 1957 (ratificată de Parlamentul

RM la 14 mai 1997, pentru Republica Moldova este în vigoare din 31 decembrie 1997);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare, întocmit la 15 octombrie 1975, în

vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001;

Al doilea Protocol adiţional, întocmit la Strasbourg la 17 martie 1978, în vigoare pentru

Republica Moldova din 21 iunie 2001;

Tratatul moldo-romîn privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la

Chişinău la 6 iulie 1996, în vigoare din 22 martie 1998;

Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală, semnat

la Ankara la 22 mai 1996, în vigoare din 03 decembrie 1996;

Protocolul privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi

Ministerul Public Romîn, încheiat la Chişinău la 10 februarie 2005 etc.9

Concluzii și Recomandări

9 Codul Penal al Republicii Moldova;

Dreptul internaţional penal, ca ramură a dreptului internaţional public, a apărut şi s-a

dezvoltat pe baza unei cooperări internaţionale şi a actelor internaţionale prin care anumite fapte

au fost incriminate ca infracţiuni internaţionale.

  În virtutea aplicării normelor de drept internaţional penal, statele cooperează pe plan

internaţional prin elaborarea a numeroase convenţii pentru combaterea infracţiunilor

internaţionale prin care sunt incriminate anumite fapte şi se stipulează pedepsirea vinovaţilor.

  Aceste convenţii cuprind şi obligaţia statelor de a introduce prevederile lor în

legislaţia lor penală.  În ceea ce priveşte dreptul internaţional penal acesta reglementează

faptele penale care aduc atingere relaţiilor paşnice dintre popoare, precum şi drepturilor

fundamentale ale omului, cum ar fi: crimele contra păcii şi omeniri, crimele de război,

crimele contra umanităţii, cît şi pe cele prin care sunt afectate sau tulburate alte valori

fundamentale pentru societatea umană sau activităţi importante pentru colaborarea

internaţională şi anume, infracţiuni internaţionale, cum ar fi: terorismul internaţional,

infracţiunile împotriva persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, capturarea sau

deturnarea de aeronave, pirateria maritimă, distrugerea cablurilor submarine, traficul ilicit de

droguri, circulaţia şi traficul publicaţiilor obscene, falsificarea de monedă, sclavia şi traficul

de sclavi, traficul de femei şi de copii, viol, sclavaj sexual, prostituţie forţată, sterilizare

forţată, pedofilie, infracţiuni privitoare la bioetică, atentatele la securitatea personalului

Naţiunilor Unite, comerţul ilegal al bunurilor culturale, infracţiuni referitoare la

telecomunicaţii şi informatică, infracţiuni referitoare la protecţia intereselor economice. Fiind

o ramură a dreptului public ce se bazează, şi totodată, se află în relaţii de corelaţie reciprocă

cu normele generale ale acestui drept, se constituie din norme materiale şi din norme procesuale. De

asemenea, prin crearea Curţii Penale Internaţionale, şi-a constituit propriul aparat represiv,

aplicîndu-se atunci cînd este săvîrşită o infracţiune internaţională.

  Mai putem spune că dreptul internaţional penal se prezintă ca un cod perfect unitar,

coerent şi legiferat ce se exercită în forme speciale, adica apără cele mai importante valori

internaţionale şi ordinea juridică internaţională, reprimînd infracţiunile internaţionale şi

stabilind obligaţiile internaţionale ce revin statelor în această materie.

Bibliografie

1. Burian A., Drept internațional public, Chișinau 2009, Editura USM.

2. Andronovici Constantin. Drept internaţional public. Ed. Graphix. Iaşi, 1993;

3. Mazilu Dumitru, prof. univ. dr. Drept internaţional public. Vol. II. Ed. Lumina lex,

Bucureşti, 2002;

4. Diaconescu Gheorghe dr.,Genocidul, Ed. Militară, Bucureşti, 1991;

Diaconu D.,

5.Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate. Ed.ALLBECK. Bucureşti;

6. Codul Penal al Republicii Moldova;

7. http://www.qreferat.com/referate/drept/Dreptul-internațional-penal-ca623.php (vizitat

02.12.2015);

8. http://www.creeaza.com/legislatie/drept/Dreptul-penal-internațional-DP655.php (vizitat

02.12.2015);

9. http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/19.-p.170-178.pdf (vizitat 02.12.2015);

10. http://www.qreferat.com/referate/drept/Dreptul-internațional-penal-ca623.php (vizitat

02.12.2015);

11. https://www.scribd.com/doc/270529388/Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte

(vizitat 03. 11. 2015);