SUPORT DE CURS PENTRU REALIZAREA PROIECTULUI DE DIPLOMA LA MATERIA DREPT PENAL

INTERNATIONAL

I. Drept penal internaţional. Noţiune. Obiect. Scop.

1. Noţiunea D.P.I.

E cunoscut faptul că valorile sociale fundamentale sunt stabilite de Const Rom şi ocrotite de dr pen care e constituit dintr-un ansamblu de norme jur edictate de puterea legiuitoare prin care se stab faptele ce constituie infracţiuni, condiţiile de tragere la răsp pen precum şi pedepsele şi alte măsuri ce se pot apl sau lua de inst de jud în scopul restab ordinii de dr şi a prevenirii săv de noi infracţiuni.

D.P.I. se apl în exclusivitate şi necond pe teritoriul statului unde acesta îşi exercită suveranitatea. Numai pe cale de exc, D.P.I. sau intern se apl şi unor infracţiuni săv în străinătate potr principiilor personalităţii, realităţii şi universalităţii, dar aceasta doar în baza unor convenţii inaţ de coop în combaterea criminalităţii.

În doctrina pen s-a admis posib existenţei unui D.P.I. care ar fi aplicat alături de D.P.Naţ. şi care ar cuprinde acele reglem pen care interesează comunitatea inaţ şi care sunt consacrate prin convenţiile create între state.

Ar putea fi conceput pe de o parte un D.P.I. mondial constituit din normele care sancţionează pe cei ce săvârşesc crime contra păcii, umanităţii sau războiului, normele adoptate de ONU prin convenţie care ulterior sunt ratificate de statele membre ale acestei organizaţii; pe de altă parte, un D.P.I. regional, adică un D.P.Eu. care cuprinde ansamblul de norme pen comune statelor europene şi prevăzute în convenţiile încheiate între aceste state.

D.P.I. poate fi definit ca fiind acea parte a dr pen constituit dintr-un ansamblu de norme de incriminări şi sancţiuni a unor fapte contra ordinii publice inaţ şi care pune în pericol pacea şi omenirea ca valoare soc fundamentală pt comunitatea inaţ în ansamblul său.

D.P.Eu. spre deosebire de D.P.I. e constituit dintr-un ansamblu de reglementări cu implicaţii pen susceptibile să introducă în viaţa internă jur unele principii noi şi comune pe care să le respecte statele europene în legislaţia lor pen naţ.

Aceste reguli comune pt statele europene au fost adoptate de Cons Europei cunoscut sub den de Marea Europă care cuprinde 45 de

state şi de U.E. cunoscută sub den de Mică Europă constituită din 27 de state.

2. Obiectul D.P.I.

Ob D.P.I. e constituit din relaţiile de apărare soc a celor mai importante valori cum sunt: pacea, umanitatea sau cele privitoare la respectarea regulilor privind ducerea războaielor. D.P.I. are caracter subsidiar; el devine aplicabil numai dacă statul pe teritoriul căruia s-au săv crimele nu a ratificat convenţia inaţ în materie. Prin urmare, D.P.I. acţionează numai dacă nu a fost apl D.P.Naţ. ori faptele sunt săv în locuri ce nu sunt supuse jurisdicţiei pen prin crimele contra păcii şi omenirii.

3. Scopul D.P.I.

În ipoteza în care devine aplicabil, D.P.I. are ca scop reprimarea crimelor împotriva păcii şi omenirii şi restabilirea ordinii jur inaţ, cât şi prevenirea consecinţelor deosebit de grave ale acestor crime. Datorită periculozităţii cu totul deosebite a crimelor contra păcii şi omenirii, acestea nu sunt supuse prescripţiei răsp pen sau executării pedepsei, întrucât consecinţele lor nu pot fi trecute în uitare.

II. Noţiunea de crimă sau de infracţiune internaţională. Elemente constitutive şi clasificare.

1. Noţiunea de infracţiune internaţională.

Noţiunea de infracţiune internaţională poate fi def ca o faptă constând într-o acţiune sau omisiune săv cu vinovăţie de către o pers în calitate de agent al statului sau în nume şi interes propriu prin care se încalcă dr şi interesele ocrotite de D.P.I. şi care e incriminată şi pedepsită de D.P.Naţ.

Din def rezultă că la infracţiunea inaţ identificăm anumite particularităţi în rap cu infracţiunea zisă naţ. Dacă infracţiunea naţ are ca ob de ocrotire val soc stab de Const şi necesare existenţei şi dezv unui stat, infracţiunea inaţ are ca ob acele rel şi val soc care prezintă relevanţă şi interes în ocrotirea lor pt toate statele comunităţii inaţ.

Infracţiunea din dr intern are rolul de reglem în legislaţia naţ pe când infracţiunea inaţ are ca sursă formală convenţiile inaţ adoptate prin voinţa statelor părţi şi ... sau ratificate de acestea. Sub activ prev de legea română poate fi orice pers fiz sau jur ce îndepl cond răsp pen. Sub activ al infracţiunii inaţ nu poate fi decât o pers fiz şi care acţionează în calitate de agent de stat sau în nume şi interes propriu.

Cea mai evidentă particularitate e aceea privitoare la consecinţele ei care sunt cele mai grave, afectând interesele comunităţii de state în ansamblul său. O ultimă particularitate e aceea privitoare la imprescriptibilitatea infracţiunilor inaţ care au ca ob de ocrotire pacea şi omenirea.

2. Elemente constitutive.

a. elem mat constă în orice faptă comisă sub forma acţiunii sau inacţiunii şi care e incriminată în categoria crimelor contra păcii şi omenirii. Actul fizic mat a unor asemenea crime ia forma diferitelor aspecte în funcţie de configuraţia faptei incriminate în convenţiile inaţ.

b. elem ilicit e un alt factor ce condiţionează existenţa infracţiunii inaţ. Caracterul ilicit a unor asemenea fapte rezultă din încălcarea unei norme de D.P.I. cuprinsă într-o convenţie inaţ sau într-un alt act de jurisdicţie inaţ.

Infracţiunile inaţ nu pot fi reprimate dacă au intervenit anumite cauze justificative: legitima apărare, starea de urgenţă sau cauze care înlătură caracterul penal: cazul fortuit, constrângerea, iresponsabilitatea, minoritatea, etc.

c. elem moral – pt a constitui infracţiune, actul incriminat tb să fie săv cu forma de vinovăţie proprie cerută de norma de incriminare.

3. Clasificarea infracţiunii internaţionale.

Infracţiunile inaţ pot fi clasificate după mai multe criterii între care însă cel mai relevant e cel al ob infracţiunii. Potrivit acestui criteriu, infracţiunile inaţ se pot clasifica în două categorii:

a. infracţiunile săv de pers fiz în numele sau în contul unui stat din care fac parte crimele contra păcii, împotriva umanităţii şi cele de război;

b. comise de pers particulare în afara împuternicirii din partea vreunei autorităţi, cum sunt terorismul, traficul ilicit de droguri,

circulaţia şi traficul de publicaţii obscene, falsul de monedă, sclavia, traficul de sclavi, femei, copii, etc.

Alte categorii de infracţiuni inaţ sunt de competenţa instanţelor naţ ale statului pe teritoriul căruia au fost săv dacă acesta a ratificat convenţia inaţ în care sunt prevăzute aceste infracţiuni. În baza convenţiei inaţ unde au sediul asemenea infracţiuni statele coop pt a reprima în term rezonabil şi cu maximă eficienţă astfel de fapte. Pt combaterea şi reprimarea infracţiunilor inaţ prin care se ocrotesc cele mai importante valori sociale în care e interesată atât comunitatea statelor lumii, cum sunt pacea, umanitatea şi războiul s-a înfiinţat la iniţiativa ONU şi prin voinţa statelor.

III. Curtea Penală Internaţională. Structura şi funcţia Curţii Penale Internaţionale.

1. Natura juridică a C.P.I.

La 17 iulie 1998 a fost adoptat Statutul C.P.I. care a fost deschis spre semnare până la 31 decembrie 2000 la serviciul ONU din New York. Statutul, potr art 126, va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a 60-a zi după data depunerii celui de-a 60-leainstrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângă Secretariatul General al ONU.

Acest Statut fiind considerat, pe lângă un instrument pt promovarea justiţiei, şi unul pt încurajarea păcii la niv UE şi a Cons Eu a fost promovată o campanie de accelerare a procesului de ratificare prin includerea sa pe lista celor mai importante 25 de doc ale secolului.

Parl Eu a adoptat o rezoluţie prin care a recomunicat statelor membre ale UE să ratifice doc în cel mai scurt timp posibil, adresând totodată Cons Eu invitaţia de a considera ratificarea drept una dintre priorităţile sale de acţiune pe anul 2001.

În urma acestei acţiuni, cât şi a voinţei statelor, la 1 iulie 2002 intră în vigoare Statutul înfiinţează primul Tribunal Permanent având competenţa să judece pers vinovate de cele mai grave încălcări ale D.I. umanitar şi anume genocidul, crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi, în perspectiva definirii, crima de agresiune. România a semnat Statutul la 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin L 111 din 13 martie 2002 publicată în M.O. nr. 211 din 28 martie 2002.

Până la începutul anului 2006 nr statelor ce au ratificat Statutul era de peste 100. C.P.I., potr statutului său, dispunde d epersonalitate jur inaţ fiind competentă să îşi exercite funcţiile pe teritoriul oricărui stat parte la Statut. Competenţa C.P.I. e relativ restrânsă, constând iniţial din numai 3 crime la care urmează să se adauge şi crima de agresiune care ulterior va fi definită.

Sediul C.P.I. e la Haga (Olanda), oraş bine cunoscut pt bogata tradiţie jur în domeniul inaţ, aici fiind şi sediul C.I. de Just. a Naţ.Unite precum şi al Trib Inaţ pt fosta Iugoslavie şi multe alte instituţii inaţ. Curtea are legătură cu ONU, cu statele părţi ale Statutului, dar şi cu statele terţe.

2. Legea aplicabilă de C.P.I.

În judecarea cauzelor aduse spre soluţionare Curtea aplică prevederile Statutului şi ale Convenţiei de la Geneva privind D.P.I. umanitar, acestea fiind:

a. Convenţia pt prevenirea şi reprimarea crimei de genocid adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1949; România devine parte la această Convenţie la 2 noiembrie 1950 prin aderare ca urmare a decretului 236/1950.

b. Convenţia pt îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate din campanie 14 mai 1954 Geneva.

c. Convenţia pt îmunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare 12 august 1949 Geneva, ratificată de România la 1 iunie 1954.

d. Convenţia privitoare la protecţia pers civ în timp de război 12 august 1949 Geneva, ratificată de România la 14 mai 1954.

e. Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii adoptată de Adunarea Generală a ONU 26 noiembrie 1968, ratificată de România la 30 iulie 1969.

f. Convenţia pt protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat încheiată la haga la 14 mai 1954, ratificată de România la 28 ianuarie 1958.

De asemenea, C.P.I. poate aplica şi alte acte normative, inclusiv din legislaţia naţ a diferitelor sisteme judiciare care au jurisdicţie asupra crimei respective. Curtea poate avea în vedere şi hotărârile sale anterioare atunci când e nevoie să aplice unele dispoziţii ale Statutului într-un mod mai restrictiv decât prevăd tratatele inaţ.

De precizat că la aplicarea şi interpretarea normelor în sancţionarea făptuitorilor, Curtea tb să ţină seama de dr şi libertăţile fundamentale ale omului general recunoscute pe plan inaţ şi fără nicio discriminare.

La ratificarea Convenţiei de la Geneva din 1949, România a prevăzut, la data ratificării, anumite rezerve. Prin L 277/15 mai 2002 toate aceste rezerve au fost înlăturate, ceea ce presupune că textele convenţiilor îşi produc consecinţele în forma lor prevăzută în aceste convenţii.

3. Elementele răspunderii penale.

Potr art 28 din Statut, o pers răsp pen pt o crimă ce intră în jurisdicţia Curţii numai dacă ea a săv în mod nemijlocit crima ori prin intermediul altei pers, neavând relevanţă dacă acea pers e sau nu resp pt fapta săv. Atrage răsp pen şi fapta de a ordona, solicita sau determina săv unor astfel de crime dacă ele au avut loc sau făptuitorul a presupus că vor avea loc.

Angajează răsp pen şi orice alte acte cum sunt cele de procurare a mijl nec săv crimei precum şi orice acte de înlesnire sau ajutare fiz sau psihică a autorului crimei respective. Atrage răsp pen, pe lângă activitatea fiz, şi cea psihică; făptuitorul tb să conştientizeze că oricare dintre actele fiz mat ce contribuie la săv faptei se realiz în mod nemijlocit. În privinţa răsp pen Statutul vine şi dezvoltă şi acele cauze care fie că justifică fapta, fie că exclude vinovăţia făptuitorului.

4. Normele de bază ale Curţii Penale Internaţionale.

Principiile gen ale legii pen sunt considerate principii sau norme de bază care tb respectate de către Curte în stabilirea răsp pen ori a excludeii ei. Asemenea principii sunt:

A. Principiul non bis in idem (puterea lucrului judecat) e consacrat în art 20 din Statut potr căruia nimeni nu poate fi judecat de Curte pt actele constitutive de crime pt care a fost deja judecat sau achitat de aceasta. Nimeni nu poate fi judecat de o altă instanţă pt o crimă de competenţa Curţii dacă deja aceasta s-a pronunţat asupra ei fie prin condamnare sau achitare.

Potr art 20 (3) Curtea poate judeca o pers care a fost judecată de o altă instanţă numai dacă procedura în faţa acelei instanţe avea ca

scop să sustragă pers respectivă responsabilă pen ori dacă nu s-au respectat garanţiile prev de D.I.

B. Principiul nullum crimen sine lege e prev în art 22 din Statut, potr căruia o pers nu poate răsp în baza Statutului decât atunci când comportamentul ei constituie, în mom în care se produce, o crimă care intră în competenţa C.P.I. Statutul precizează că la definirea unei crime se va face o strictă interpretare şi nu va fi extinsă incriminarea prin analogie. În caz de ambiguitate, disp va fi interpretată întotdeauna în favoarea pers acuzate, urmărite sau condamnate.

C. Principiul nulla poena sine lege e prev în art 23 din Statut care consacră acest principiu într-o formă relativ limitată, prevăzând că acuzatul poate fi condamnat doar la pedepsele stabilite de Statut. În Statut, art 77-80, se prev că pt infracţiunile de competenţa Curţii se apl pedeapsa închisorii pe durata maximă de 30 de ani sau detenţiunea pe viaţă la care se poate adăuga o amendă sau confiscarea de bunuri sau averi care provin direct sau indirect din crime fără prejudicierea terţilor de bună-credinţă.

D. Principiul neretroactivităţii legii pen. Statutul prev în art 44 că nicio pers nu va fi resp pen pt acţiunile săv anterior intrării în vigoare a legii care le consacră. Dacă un tratat e revizuit, acest principiu presupune o exc admisă în mod tradiţional şi anume aceea de aplicare imediată pers acuzate, urmărite sau condamnate a disp legale noi dacă se constată că sunt mai favorabile pt pers respectivă.

E. Principiul răsp pen individuale – potr art 25 din Statut, Curtea va avea competenţă asupra pers fiz care au comis crime de competenţa ei, putându-le impune răsp pen individualizată şi aplicarea de pedepse. Statutul nu face nicio referire la pers minore în privinţa răsp pen ceea ce denotă că ele, indiferent de nat sau forma lor, nu răsp pen.

Potr art 26 din Statut, Curtea nu are competenţă asupra făptuitorului care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Pt asemenea situaţie, competenţa să judece pe minori revine numai instanţelor naţionale.

5. Structura Curţii Penale Internaţionale.

Potr art 34 al Statutului, C.P.I. are urmatoarea structură organizatorică:

A. Preşedinţia;B. Secţiile şi camerele Curţii;

C. Biroul procurorului;D. Grefa şi personalul C.P.I.

A. Preşedinţia C.P.I. e condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi abilitaţi în mod colegial cu buna admin a Curţii. Aceştia sunt aleşi cu vot majoritar absolut a judecătorilor pe un mandat de 3 ani. Vicepreşedinţii îl pot înlocui pe preşedintele Curţii numai în cazul în care acesta a fost recuzat şi nu poate să îşi îndeplinească funcţia. Preşedintele are drept sarcină buna admin a Curţii. De asem, preşedintele poate îndeplini şi alte funcţii care îi sunt conferite de Statut.

B. Curtea e organizată pe 3 secţii:- secţia de apel;- secţia de primă instanţă;- secţia preliminară.Secţia de apel e compusă din preşedintele Curţii şi 4 judecători,

iar celelalte 2 secţii sunt constituite din câte 6 judecători. Funcţiile judecătorilor Curţii sunt executate pe camere. Camera de apel e compusă din toţi judecătorii secţiei de apel.

Funcţiile camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecători ai secţiei preliminare, fie de un singur judecător de la această secţie, iar funcţiile camerei de primă instanţă sunt exercitate de 3 judecători ai secţiei de primă instanţă. Judecătorii numiţi la secţia de apel vor funcţiona în cadrul acesta pe toată durata mandatului lor.

Judecătorii numiţi în celelalte secţii vor funcţiona pe o perioadă de 3 ani care poate fi prelungită până la judecarea în întregime a unei cauze ca care a fost sesizată Camera.

Secţia de apel poate să confirme, să anuleze, să revizuiască sentinţele adoptate de camera de primă instanţă ceea ce dovedeşte că secţia de apel, d.p.d.v. ierarhic, e superioară celorlalte având cel mai important rol în cadrul jurisdicţiei C.P.I.

C. Biroul procurorului e un organ distinct în cadrul Curţii şi acţionează independent.

În art 42 din Statut sunt prev cond de accedere la postul de procuror, atribuţiile şi limitele acestuia precum şi modul de alegere şi recuzare, cond de accedere la Biroul procurorului şi cere ca pers propusă să fie de o moralitate exemplară, de o mare competenţă profesională şi să aibă o legală experienţă în instrumentarea cauzelor

de crime şi a urmărilor lor penale. De asem, se cere să cunoască şi să aibă o practică curentă în cel puţin una din limbile de lucru ale Curţii.

Biroul procurorului are ca atribuţii să primească orice comunicare sau informaţie în forma cuvenită privind crimele ce ţin de competenţa Curţii, să le examineze şi să îşi susţină acuzarea în faţa Curţii. Biroul procurorului e condus de un procuror care e sprijinit de unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi să procedeze la orice acte pe care Statutul le cere procurorului.

Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de ... diferite. Procurorul e ales prin vot secret de Adunarea statelor părţi cu majoritate absolută din rândul membrilor acestora. Procurorii adjuncţi sunt aleşi după aceeaşi procedură de pe o listă cu candidaţii prezentaţi de procurori. Procurorul prezintă pt fiecare post de procuror adjunct 3 candidaţi şi obţine postul cel care are majoritatea absolută a judecătorilor.

Procurorul şi procurorii adjuncţi îşi exercită funcţia pe o perioadă de 9 ani şi nu pot fi realeşi; aceştia nu pot desfăşura alte activităţi sau alte funcţii care ar fi incompatibile cu activitatea pe care o efectuează în cadrul biroului procurorului. Procurorul numeşte consilierii dintre specialiştii de dr pe diferite domenii.

D. Grefa şi personalul C.P.I. Grefa răspunde de aspectele nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii. Grefa sau registratura Curţii e compusă din grefier – are rol de a conduce, având totodată şi un rol principal în administrarea Curţii. Grefierul şi grefierul adjunct trebuie să fie o pers de o înaltă moralitate şi o mare competenţă având experienţă şi cunoaştere în vorbirea curentă a unei limbi dintre cele utilizate de Curte.

Judecătorii aleg grefierul cu majoritate absolută prin vot secret. Acesta e ales pe o perioadă de 5 ani, eligibil încă odată; îşi exercită funcţia cu normă întreagă. Grefierul e ales cu majoritatea absolută a judecătorilor pe o perioadă de 5 ani.

Procurorul şi grefierul au atribuţii în selectarea şi numirea personalului din cadrul serviciului. Înainte de a presta funcţia prevăzută de Statut, judecătorul, procurorul şi procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierii adjuncţi îşi iau angajamentul solemn de a exercita atribuţiile în deplină imparţialitate şi conştiinţă.

6. Judecătorii Curţii Penale Internaţionale.

C.P.I. are în structura sa 18 judecători aleşi în mod secret de Adunarea statelor părţi pt un mandat de 9 ani. Preşedintele poate, dacă apreciază că e necesar, să propună ca numărul acestora să fie mai mare de 9 ani.

Judecătorii sunt aleşi dintre pers care se bucură de o înaltă consideraţie morală caracterizată prin imparţialitate şi integritate şi care îndeplineşte condiţiile în statul lor pt a exercita activitate în înaltele funcţii juridice.

Fiecare candidat tb să aibă competenţă în dr şi procedură penală şi experienţa necesară în procedura penală ca judecător, procuror, avocat sau altă funcţie similară ori să aibă competenţă în domeniul dr internaţ, dr internaţ umanitar, protecţiei dr omului, experienţă îndelungată într-o profesie juridică relevantă pt activitatea Curţii. O altă cond e aceea de a cunoaşte şi vorbi curent o limbă din cele utilizate de Curte: engleză sau franceză. În procedura alegerii judecătorilor statele părţi trebuie să ţină seama de reprezentarea proporţională şi a tuturor sistemelor juridice, cât şi o anumită proporţie între judecătorii bărbaţi şi femei.

Se are în vedere ca judecătorii propuşi să fie dintre cei care asigură totalitatea specialităţii şi domeniile legale de crime de competenţa Curţii.

Candidaţii sunt nominalizaţi de statele părţi din rândul celor mai reputaţi specialişti în domeniu. Ei tb să aibă cetăţenia statelor părţi la Statut dar nu neapărat cetăţean al statului care l-a propus. Fiecare stat parte la Statut nominalizează un singur candidat. Dacă acesta are dublă cetăţenie va fi considerat ca având cetăţenia statului în care el îşi exercită în mod obişnuit dr civ şi pol.

Pe baza acestor propuneri se întocmesc 2 liste, una conţine candidaţii cu competenţe în dr penal şi procedură penală şi una conţine candidaţii cu competenţă în domeniile dr internaţ. Sunt declaraţi aleşi acei 18 judecători care au obţinut prin vot secret majoritar absolut a statelor părţi şi votante.

7. Imunităţile şi privilegiile magistraţilor şi personalului Curţii Penale Internaţionale.

Potr art 48 din Statut Curtea se bucură pe teritoriul statelor părţi de privilegii şi imunităţi necesare îndeplinirii misiunii sale. Judecătorul, procurorul, procurorii adjuncţi şi grefierul se bucură în

exercitarea funcţiilor lor şi în activitatea legată de aceasta de privilegiile şi imunităţile acordate şefilor misiunilor diplomatice.

După expirarea mandatului lor ei continuă să se bucure de imunitate în orice procedură legală pt acte verbale sau scrise ori pt actele care au fost încheiate în exerciţiul funcţiilor lor oficiale. Grefierul adjunct, personalul biroului precum şi personalul grefei se bucură de imunităţi, privilegii şi facilităţi necesare exercitării funcţiei lor stabilite în prevederile Statutului Curţii.

Avocaţii, experţii, martorii şi celelalte pers a căror prezenţă este necesară la sediul Curţii beneficiază de tratamentul necesar bunei funcţionări a Curţii. Conform art 48, paragraful 5 din Statut, privilegiile şi imunităţile nu au caracter absolut, ele putând fi ridicate în conformitate cu principiile consacrate în această prevedere:

a. în cazul unui judecător sau procuror imunitatea se ridică prin decizia adoptată cu votul majoritar absolut al judecătorilor;

b. în cazul grefierului acestea pot fi ridicate de preşedinte;c. în cazul procurorilor adjuncţi şi personalului Birolului

procurorului acestea pot fi ridicate de procuror;d. în cazul grefierilor adjuncţi şi personalului grefei acestea se

ridică de grefier.

8. Limba oficială şi limba de lucru uitlizate de Curte.

Potr art 50 din Statut, limba oficiale ale Curţii sunt: engleza, araba, spaniola, franceza, rusa. Hotărârile Curţii şi celelalte decizii sunt publicate în limbile oficiale. Limbile de lucru ale Curţii sunt engleza şi franceza. Regulamentul de procedură şi probe prevăd că pot fi folosite ca limbi de lucru ale Curţii şi alte limbi dintre cele oficiale dacă aceasta e în sprijinul soluţionării eficiente a cauzei.

IV. Competenţa Curţii Penale Internaţionale şi exercitarea acesteia.

1. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după materie.

Potr. art 5 din Statut competenţa Curţii e limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. În baza Statutului, Curtea are competenţă în ceea ce priveşte următoarele crime:

A. Crima de genocid;B. Crimele împotriva umanităţii;C. Crimele de război;D. Crima de agresiune.

A. Genocidul. Definiţia legală a genocidului e prev în art 6 din Statut. Cf acestui text prin crima de genocid se înţelege oricare din următoarele fapte săvârşite cu intenţia de a distruge în întreg sau în parte un grup naţional, etnic, rasial, religios:

a. uciderea de membri ai grupului;b. vătămări grave a integrităţii fizice, mintale privind membri

ai grupului;c. suprimarea cu intenţie a grupului sau supunerea acestuia la

condiţii care să conducă la distrugerea fizică, totală sau parţială;d. măsuri vizând împiedicarea naşterilor în sânul grupului;e. transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup.În C.pen. în vigoare, genocidul e incriminat în art 357 şi are

acelaşi conţinut pe care îl descrie Statutul. În plus, C.pen. în vigoare prevede o variantă agravantă a genocidului atunci când o asemenea faptă e comisă în timp de război.

E incriminată în C.pen. în vigoare şi o variantă nouă a genocidului sub denumirea marginală de incitare în vederea săvârşirii genocidului. În noul C.pen. crima de genocid e prevăzută în Titlul I al părţii speciale, chiar în textul de debut al acestui titlu. E criticabilă o asemenea concepţie cu privire la modul de sistematizare a infracţiunii de genocid deoarece ea poate fi înţeleasă doar după examinarea infracţiunilor contra persoanei.

În proiectul C.pen., infracţiunea de genocid e prevăzută în Titlul XII (ultimul) în care sunt înscrise toate modalităţile normative ale acestei fapte cuprinse în Statut şi, în plus, e prevăzută şi o nouă variantă sub denumirea de incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid.

B. Crimele împotriva umanităţii. În art 7 din Statut se prevede că prin crime împotriva umanităţii se înţelege una din faptele menţionate mai jos când aceasta e comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi anume:

a. omorul;b. exterminarea;

c. supunerea la sclavie;d. deportarea sau transferarea forţată de persoane;e. întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate

fizică, cu violarea dispoziţiilor fundamentale ale D.P.I.;f. tortura;g. violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, sterilizarea forţată

sau orice altă formă de violenţă sexuală de o gravitate comparabilă;h. persecutarea oricărui grup sau colectivităţi identificabile din

motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual sau în funcţie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în D.I.;

i. dispariţiile forţate de persoane;j. crima de apartheid;k. alte fapte inumane cu caracter analog cauzând cu intenţie

suferinţe sau vătămări corporale ale sănătăţii fizice, psihice sau morale.

În paragraful 2 art 7 din Statut se explică înţelegerea unor termeni sau expresii utilizate în incriminarea acestor fapte.

În C.pen. în vigoare nu sunt prev crimele împotriva umanităţii în formularea cuprinsă în Statut. Noul C.pen. prev crimele împotriva umanităţii tot în Titlul I (crime şi delicte împotriva persoanei). Proiectul C.pen. descrie pe larg crimele contra umanităţii în ultimul Titlu al părţii speciale, o redare aproape fidelă a prevederilor Statutului.

C. Crimele de război. În art 8 din Statut se prevede că prin crime de război se înţelege: infracţiuni grave cuprinse în Convenţia de la Geneva din 12 august 1949 şi care constau în oricare din actele menţionate mai jos dacă ele se referă la pers sau bunuri protejate prin dispoziţiile Convenţiei de la Geneva, şi anume:

1. omuciderea intenţionată;2. tortura şi tratamentele inumane, inclusiv experienţele

biologice;3. fapta de a cauza cu intenţie suferinţe sau de a vătăma grav

integritatea fizică sau sănătatea;4. distrugerea sau însuşirea de bunuri nejustificată de necesitate

militară şi executarea pe scară largă într-un mod ilicit şi arbitrar ;5. fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană

protejată să servească forţelor unei puteri inamice;

6. fapta de a priva cu intenţie un prizonier de război sau oricare altă persoană protejată de dr său de a fi judecata regulamentar şi imparţial;

7. luarea de ostatici;8. alte violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile

conflictelor armate internaţionale în cadrul stabilit de D.I.C.pen. în vigoare incriminează această faptă sub denumirea de

tratamente neomenoase în art 358. Noul C.pen. incriminează sub aceeaşi denumire o parte din faptele prevăzute de Statut, dar în Titlul I al părţii speciale. Vechiul C.pen. incrimina în art 442, cu denumirea marginală de infracţiunea de război contra persoanei, toate faptele înscrise în art 8 din Statut.

D. Crima de agresiune. În ceea ce priveşte crima de agrsiune, Statutul nu o defineşte prevăzând că ea va urma să fie definită în perioada următoare.

2. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după locul săvârşirii crimei.

Dpdv al locului săvârşirii crimei, CPI e competentă în primul rând pt crimele prev în Statut săvârşite pe teritoriul oricărui stat parte la Statut sau de către cetăţenii unui asemenea stat. În al doilea rând CPI e competentă să judece crimele săvârşite pe teritoriul unui stat terţ şi de cetăţenii lui, dacă acel stat a acceptat jurisdicţia Curţii.

CPI e competentă şi în cazul în care un stat terţ a extrădat pe o pers care nu e cetăţeanul său, în vederea judecării lui. Extrădarea, în acest caz, se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pt a opera această instituţie.

Jurisdicţia naţională e competentă să judece crimele săvârşite pe teritoriul oricărui stat, el nu e obl să predea presupuşii criminali Curţii. CPI va judeca doar atunci când niciun alt stat nu va fi dispus să o facă.

Dacă un stat procedează la tragerea la răspundere penală a vinovatului, el tb să o realizeze cu respectarea prevederilor prevăzute de Statut în aplicarea pedepsei celui vinovat.

3. Competenţa Curţii Penale Internaţionale în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii.

Potr art 11 din Statut, CPI are competenţă numai asupra crimelor săvârşite după intrarea în vigoare a Statutului, adică după 1 iulie 2002. În cazul în care unele state devin parte la Statut după intrarea lui în vigoare, jurisdicţia Curţii va opera numai pt crimele săvârşite după intrarea în vigoare a ratificării de către stat a Statutului, cu excepţia cazului în care statul respectiv a formulat o declaraţie în care îşi exprimă voinţa ca asemenea crime să fie soluţionate de Curte.

4. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după persoane.

CPI e competentă să judece şi să pedepsească pers fiz vinovate de săvârşirea infracţiunilor aflate sub jurisdicţia Curţii dacă au împlinit vârsta de 18 ani.

Pers jur sau statele, chiar dacă ele au fost implicate în pregătirea sau săvârşirea unor crime de competenţa CPI nu pot fi trase la răspundere penală, deoarece răspunderea penală e întotdeauna personală, ci nu colectivă.

Calitatea de şef de stat, de Guvern, de parlamentar sau de funcţ publ nu exonerează de la răspundere penală pe făptuitor şi nici nu constituie o cauză de diminuare, de reducere a pedepsei.

Comandantul trupelor militare, în cazul săvârşirii unor crime de competenţa Curţii, răspunde pt acestea dacă se constată că nu a luat nicio măsură pt combaterea şi prevenirea acestora şi nici nu a sesizat săvârşirea lor.

5. Exercitarea competenţei Curţii Penale Internaţionale.

CPI poate să îşi exercite competenţa faţă de crimele săvârşite prevăzute în Statut în următoarele situaţii:

a. dacă fapta în care una sau mai multe dintre aceste crime par a fi comise e deferită procurorului de către un stat parte;

b. dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par a fi comise e deferită procurorului Consiliului de Securitate care acţionează potr Cartei Naţiunilor Unite;

c. dacă procurorul a deschis o anchetă cu privire la una dintre cele 3 crime.

Dacă un stat parte sesizează procurorul de comiterea unei crime acel stat prezintă circumstanţele în care s-a comis crima, cât şi probele pe care ea se întemeiază.

Procurorul, la sesizarea unui stat parte ori din proprie iniţiativă, va verifica informaţiile primite şi poate cere noi informaţii oricăror state parte sau ONU ori unor organizaţii interguvernamentale sau neguvernamentale precum şi altor surse de încredere.

Dacă procurorul consideră că informaţiile se verifică şi există probe cu privire la vinovăţia făptuitorului, solicită Camerei preliminare autorizarea continuării urmăririi sau anchetei în cauza respectivă.

În cazul în care Camera preliminară consideră că cererea procurorului de autorizare e fondată, va autoriza deschiderea anchetei şi continuarea acesteia de către procuror.

Procurorul, după efectuarea urmăririi cauzei şi strângerii probelor de învinuire persoanei, va sesiza Camera de primă instanţă care va continua procesul stabilind dacă pers este vinovată sau nu.

Când se confirmă vinovăţia pers, Camera de primă instanţă, după procedurile stabilite de Statut, va decide sancţionarea acelei persoane prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de maxim 30 de ani ori a detenţiunii pe viaţă. La pedeapsa închisorii se poate adăuga o amendă sau confisca bunurile sau averea în măsura în care acestea provin din săvârşirea infracţiunii, dar fără să prejudicieze persoanele vătămate prin comiterea faptei.

6. Recursul împotriva deciziei Camerei de primă instanţă.

Pers condamnată sau procurorul în numele ei poate să solicite admiterea recursului, în baza unei cereri motivate, împotriva deciziei Camerei de primă instanţă. Camera de apel, dacă va considera că cererea e întemeiată poate infirma soluţia Camerei de primă instanţă sau o poate confirma ori reţine pt a fi judecată în apel dacă sunt noi elemente în cauză.

7. Revizuirea.

După rămânerea definitivă a hot de condamnare a celui vinovat, acesta sau orice pers în numele ei, poate cere revizuirea pt unele din urm motive: viciu de procedură; eroare de dr; eroare de fapt; orice alt motiv care a condus la pronunţarea unei hot netemeinice.

În cazul în care Camera de apel apreciază ca întemeiată cererea de revizuire poate să trimită cauza la Camera de primă instanţă în forma anterioară sau într-o nouă componenţă.

V. Dreptul Penal Internaţional regional sau european şi influenţele acestuia asupra

Dreptului Penal Naţional.

1. Noţiunea Dreptului Penal European.

DPE cuprinde un ansamblu de reglem cu implicaţii penale, susceptibile să introducă în viaţa politicii europene unele principii noi şi comune pe care să le respecte statele europene în legislaţia lor penală internă.

DPE cuprinde 3 mari categorii de dispoziţii:a. cereri rezultate din activitatea Consiliului Europei;b. cereri referitoare la activitatea UE;c. cereri ce rezultă din Convenţia de cooperare încheiată între

cele 2 organisme europene.

2. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Europei.

Consiliul Europei a luat fiinţă îm 1949 şi are sediul în Strassbourg, capitala Alsaciei, situat la frontiera germano-franceză. Treptat, celor 10 state fondatoare, s-au alăturat alte state şi în prezent nr lor e de 46 (la nivelul anului 2006).

Consiliul Europei e compus din Comitetul Miniştrilor şi Adunarea Parlamentară. Potr art 12 din Statut, CM e organul competent să acţioneze în numele Consiliului Europei. Fiecare stat membru e reprez în CM de ministrul de externe, iar când acesta nu poate participa e înlocuit de un supleant, de regulă un membru al Guvernului.

CM examinează, la recomandarea AP sau din proprie iniţiativă, măsurile de natură să realizeze scopul Consiliului Europei inclusiv încheierea de acorduri sau convenţii. CM se sprijină în activitatea sa pe comitete şi comisii cu caracter consultativ sau tehnic pe care le poate înfiinţa atunci când se consideră a fi necesar.

AP e potr art 12 al Statutului, organul deliberativ al Consiliului Europei şi poate adopta şi formula recomandări cu privire la orice problemă ce ţine de scopul şi atribuţiile Consiliului Europei.

AP e formată din reprez ai Parlamentelor naţionale a căror mărime de determinată de întinderea teritorială a statului, nr de locuitori şi de contribuţia financiară sau bugetară la Consiliul Europei.

În ceea ce priveşte Secretariatul General, potr Statutului, el nu face parte din categ organelor chemate să desfăşoare activitate politică sau să efectueze programele Consiliului Europei.

SG e cel la care se depozitează convenţiile şi tratatele în siguranţă, cât şi actele de semnare sau ratificare a convenţiilor sau acordurilor Consiliului Europei.

3. Organizarea şi funcţionarea UE.

UE a fost fondată în 1992 prin Tratatul de la Maastricht modificat prin tratatul de la Amsterdam intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 ratificat de toate statele membre ale UE. Ţările membre ale UE sunt 27. Rom a devenit membră a UE la 1 ianuarie 2007. potr art 7 din Tratatul de înfiinţare a UE, realizarea misiunilor acesteia e asigurată de:

A. Parlamentul european. Membrii PE sunt numiţi de Parlamentul naţional din membrii acestora. Membrii PE sunt 782, acest număr a fost stab după aderarea Bulgariei şi a României. României i-au fost alocate 32 de parlamentari europeni.

PE cuprinde un Birou, comisii şi grupuri politice parlamentare. Biroul e format din Preşedintele Parlamentului, 14 vicepreşedinţi şi 5 chestori aleşi prin vot secret de parlamentari pe o perioadă de 2 ani şi ½. Comisiile permanente sunt înfiinţate de parlamentari; nr acestora în prezent fiind de 20. Membrii se pot organiza pe grupuri politice. Durata legislaturii e de 5 ani. PE lucrează pe sesiuni.

B. Consiliul UE e compus din 27 de membrii, câte un reprez al fiecărui stat membru. Preşedinţia consiliului e asigurată prin rotaţie de fiecare stat membru pt o perioadă de 6 luni. Reprezentantul României va fi preşedintele UE în anul 2019.

C. Comisia europeană e alcătuită din 27 de membri; câte unul pt fiecare stat membru. Comisia europeană e condusă de un preşedinte şi 5 vicepreşedinţi, madatul fiind de 5 ani. Aceasta are diferite atribuţiuni stabilite de Tratatul de constituire a UE.

D. Curtea de Justiţie e compusă din judecători şi avocaţi generali numiţi de comun acord pt o perioadă de 6 ani de către guvernanţii statelor membre. În prezent, C de J e compusă din 27 de

judecători şi 8 avocaţi generali. La intrarea în funcţie, atât judecătorii, cât şi avocaţii depun un jurământ prin care se angajează să îşi exercite funcţiile imparţial şi să nu divulge secretul profesional.

Judecătorii sunt desemnaţi prin vot secret, iar ei îşi aleg preşedintele pt un mandat de 3 ani care poate fi reînnoit. C de J lucrează în camere formate de 3-5 judecători şi în marea cameră formată din 11 judecători.

C de J de la Luxembourg e o instituţie ce funcţionează permanent; vacanţele judecătorilor fixate de aceasta întrerupe activitatea dar nu suspendă termenele procedurale.

E. Curtea de Conturi. Aceasta numără în prezent 27 de membri numiţi pe o perioadă de 6 ani cu posibilitatea reînnoirii mandatului. C de C are ca atribuţii verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor comunităţii şi a controlului asupra instituţiilor şi statelor membre în măsura în care ele au beneficiat şi folosit fonduri comunitare.

VI. Rolul Consiliului European în crearea cadrului juridic de cooperare între statele membre.

1. Contribuţia CE la crearea unui spaţiu juridic european.

Din datele raportului Secretariatului Gen al CE rezultă că din mom înfiinţării CE şi până în prezent au fost elaborate şi deschise semnării de către statele membre 196 de acorduri, tratate şi convenţiidin care în vigoare sunt 162.

Pe lângă aceste tratate, CE a adoptat şi numeroase recomandări adresate statelor membre ce pot fi transformate în convenţii sau acorduri. A fost instituit şi dezvoltat un sistem de cooperare a luptei comităţii statelor europene împotriva terorismului şi pt reducerea acţiunii factorilor criminogeni.

Prin acestea, CE a contribuit în mod eficient la armonizarea legislaţiilor naţ ale statelor membre.

2. Convenţii ale Consiliului European ca fundament al noului dr european.

Pt ilustrarea rolului pe care l-a avut şi îl are CE în elab unei legislaţii europene specifice prezentăm în cele ce urmează cele mai

importante dintre aceste convenţii, urmând ca apoi, să facem referire la convenţiile europene cu implicare europeană. Acestea sunt:

a. Conv pt apărarea dr omului şi a libertăţilor fundam a fost deschisă spre semnare la Roma 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1959. Conv enumeră lista dr şi libertăţilor fundam ale omului aşa cum au fost amendate prin protocoalele adoptate ulterior convenţiei.

Conv şi-a pus amprenta asupra legislaţiei tuturor statelor membre ale UE. Conv pt apărarea dr omului şi a libertăţilor fundam protocoalelor adiţionale a fost ratificat de România prin L 30/1994.

b. Carta Europeană revizuită a fost încheiată la Strassbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de Rom prin L 74/1999. Carta reprez un echivalent al dr omului în domeniul protecţiei drepturilor sociale şi economice.

c. Conv cadru pt protecţia minorităţilor naţionale a fost deschisă spre semnarea statelor membre la Strassbourg pe 1 februarie 1995 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. România a ratificat această conv prin L 33/ 9 aprilie 1995.

d. Conv culturală europeană a fost deschisă semnării la Paris în 1954 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1955. ea are ca obiectiv să dezvolte înţelegerea între popoarele europene şi să aprecieze reciproc diversitatea culturală a acestora şi să protejeze cultura europeană. România a aderat la Conv culturală europeană prin L 77/1991.

e. Carta Europeană a autonomiei locale a fost deschisă semnării la Strassbourg în 1985 şi a intrat în vigoare la 17 decembrie 1988. România a ratificat Carta prin L 199/17 noiembrie 1997.

f. Conv europeană privind statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost deschisă spre semnare la 15 noiembrie 1975 şi a intrat în vigoare în 1978. România a ratificat prin L 101/16 septembrie 1992.

g. Conv privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatului natural în Europa a fost deschisă spre semnare în 1997 şi a intrat în vigoare în 1999.

3. Convenţia naţională pt combaterea criminalităţii şi mijloacele de întărire ale comunităţii statelor membre ale Consiliului Europei.

Activitatea CE s-a manifestat şi în adoptarea unor conv privitoare la combaterea în comun a criminalităţii. Au fost adoptate, în acest sens, următoarele convenţii:

a. Conv europeană pt combaterea terorismului a fost deschisă spre semnare statelor membre ale CE la Strassbourg la 27 ianuarie 1977 şi a intrat în vigoare la 4 august 1978. România a ratificat conv europeană pt reprimarea terorismului prin L 19/28 februarie 1997 cu rezerva dreptului de a nu extrăda în condiţiile prevăzute de convenţie. Pe plan intern în baza acestei conv au fost adoptat următoarele acte normative:

- OUG 14/2001 pt sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice;

- OUG 159/2001 pt prevenirea şi combaterea finanţării activităţii de terorism;

- OUG 153/2001 pt aplicarea rezoluţiei nr. 1373/2001 a Consiliului de Securitate al ONU pt combaterea terorismului.

Noul C.pen. adoptat în 2004 în baza Conv a procedat la incriminarea faptelor de terorism în Titlul IV al părţii speciale intitulat „Crime şi delicte de terorism”.

b. Conv europeană privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război a fost deschisă spre semnare statelor membre la 25 ianuarie 1974 la Strassbourg. România a ratificat prin OUG 91/30 martie 1990.

În concordanţă cu această conv, C.pen. în vigoare, noul C.pen. şi proiectul C.pen. conţin dispoziţii de consacrare a imprescr infracţiunilor contra umanităţii şi de război.

c. Conv pen privind corupţia a fost deschisă spre semnarea statelor membre, câz şi a statelor nemembre participante la votarea ei, la Strassbourg la 27 martie 1999 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. România a ratificat prin L 27/16 ianuarie 2002.

În urma ratificării, prin L 161/2003 s-au adus modificări substanţiale legii 78/2000 prin modificarea faptelor de corupţie şi introducerea, prin L 78/2000, a secţiunii 41 cu denumirea „Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene”.

De asemenea, de această dispoziţie s-a ţinut seama şi la reglementarea faptelor de corupţie în noul C.pen, cât şi în proiectul C.pen.

d. Conv referitoare la spălarea, depistarea, reţinerea şi confiscarea produselor infracţiunilor a fost deschisă spre semnare la

Strassbourg la 8 noiembrie 1990 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993.

România a ratificat prin L 363/15 mai 2002. Ca urmare a ratificării acestei conv au fost incriminate unele fapte ca spălarea banilor şi au fost modificate prevederile art 118 privind confiscarea specială, dar şi alte legi speciale care prevedeau ca măsură de siguranţă confiscarea specială.

e. Conv europeană pt reprimarea infracţiunilor rutiere a fost deschisă spre semnare la Strassbourg la 30 noiembrie 1964 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1972.

România a ratificar această conv prin L 183 din 1997. Această conv prevede reguli de cooperare a statelor semnatare cu privire la urmărirea, judecarea şi executarea sancţiunilor aplicate pt infracţiunile rutiere. Se instituie regula că statul semnatar pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea are posibilitatea de a-l urmări şi judeca el însuşi pe făptuitorul infracţiunii ori să solicite statului de reşedinţă, atunci când e cazul, să judece pe făptuitor.

De asemenea, se prevede că în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către un străin, statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea, poate, după ce a condamnat şi judecat pe infractor, să ceară statului de reşedinţă să execute hotărârea.

În conv sunt prevăzute faptele care pot constitui infracţiuni la regimul rutier, iar statele membre au dreptul, dar şi obligaţia de a le cuprinde în legislaţia internă. De dispoziţiile acestei conv s-a ţinut seama la adoptarea OUG 195/2002 privind regimul circulaţiei rutiere.

f. Conv europeană referitoare la despăgubirea victimilor infracţiunii violente a fost deschisă semnării la 24 ianuarie 1983 la Strassbourg şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1988.

Conv are la bază principiul justiţiei sociale care impune ca un stat să îşi indemnizeze nu doar pe proprii cetăţeni, dar şi pe alte victime ale unor violenţe produse pe teritoriul său (imigranţii, turiştii, studenţii străini).

Deşi România nu a semnat ratificarea conv, Parlamentul a adoptat, în sensul convenţiei, L 211/27 mai 2004 privind unele măsuri pt a asigura protecţie victimelor infracţiunilor.

g. Conv europeană pt prevenirea torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane sau degradante a fost deschisă spre semnare la 26 noiembrie 1987 la Strassbourg şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1989.

România a ratificat această conv prin L 19/1990, iar prin L 20/1990 s-au produs unele modificări în dispoziţiile C.pen în vigoare. Astfel, a fost introdus în C.pen art 2671 cu titlul marginal „Tortura”, text care reproduce fără modificări prevederile convenţiei.

De asemenea, în baza acestei conv, s-au produs modificări şi în privinţa expulzării şi a extrădării unde a fost introdusă condiţia de a nu exista date din care să rezulte că pers expulzată sau extrădată va fi supusă torturii sau unor pedepse sau unor tratamente inumane sau degradante.

h. Conv europeană privind controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari a fost deschisă semnării la 28 iunie 1978 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1982. România a ratificat această conv prin L 116/1997.

Prevederile conv au fost avute în vedere la adoptarea L 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cât şi la stabilirea conţinutului incriminării faptelor săvârşite prin încălcarea acestui regim.

i. Conv asupra criminalităţii informatice a fost deschisă spre semnare la 23 noiembrie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 iunie 2004. această conv a fost ratificată de România prin L 64/24 martie 2004.

Conv stabileşte măsuri de ordin penal ce urmează a fi luate la nivel naţional pt incriminarea faptelor care privesc sfera informatică, dar şi principii generale referitoare la cooperarea internaţ în materie.

De prevederile acestei conv s-a ţinut seama la incriminarea faptelor în materie, la formularea noului C.pen, dar şi la armonizarea celor existente în vigoare.

j. Conv privind dr omului şi biomedicina a fost deschisă spre semnare la 4 aprilie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 1999. de prevederile acestei conv s-a ţinut seama la incriminarea faptelor de creare ilegală de embrioni umani şi clonarea umană în noul C.pen.

Pe lângă aceste conv, adoptarea la nivelul CE, care în mare măsură sunt reflectate în legislaţia penală naţ a fiecărui stat membru, inclusiv România, sunt şi alte conv adoptate de ONU care produc aceleaşi efecte (reflectate în legislaţia naţ).

a. Conv asupra substanţelor psihotrope adoptată de ONU la Viena în 1971 a fost ratificată de România prin L 118/1992. De dispoziţiile acestei conv s-a ţinut seama la instituirea regimului substanţelor psihotrope, cât şi la incriminarea faptelor ce se comit prin încălcarea acestui regim.

b. Conv asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope a fost deschisă spre semnare în 1999; în conţinutul acesteia sunt incluse dispoziţii referiotare la infracţiune, pedepse şi alte sancţiuni în domeniul traficului de stupefiante.

România a aderat la această conv prin L 118/2001; de precizat că prevederile conv au fost avute în vedere la adoptarea L 143/2000 privitoare la combaterea traficului şi consumului de droguri, cât şi la incriminarea faptelor săvârşite la acest regim.

VII. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reforma legii penale române.

1. Sistematizarea dispoziţiilor Convenţiei.

Conv a fost semnată la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Parlam Rom a ratificat această conv prin L 30/1994.

În cuprinsul său, Conv consacră o serie de principii de largă inspiraţie umanistă de nat să creeze un cadru juridic adecvat dezvoltării personalităţii umane şi a ocrotirii acesteia împotriva abuzurilor autorităţilor. Aceste principii au influenţat şi influenţează hotărâtor legislaţia internă a statelor europene.

Cons Eu depune eforturi ca statele membre să modifice corespunzător legisl civ, admin, legisl priv la fam, la procesul muncii, cât şi legisl pen în rap cu aceste principii profund umaniste şi pe deplin corespunzătoare stadiului actual de dezv a rel soc.

Conv eu a dr omului şi libertăţilor fundam e sistematizat pe 3 titluri:

I. „Drepturi şi libertăţi”;II. „Curtea Europeană a Drepturilor Omului”;III. „Dispoziţii diverse”.În primul titlu, „Drepturi şi libertăţi”, sunt reglem urm dr şi lib:a. dr la viaţă;b. interzicerea torturii;c. interzicerea sclaviei şi a muncii forţate;d. dr la lib şi sig;e. dr la un proces echitabil;f. dr la respectarea vieţii private şi de familie;g. libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie;

h. lib de exprimare;i. lib de întrunire şi asociere;j. dr la căsătorie;k. dr la un recurs efectiv;l. interzicerea discriminării;m. interzicerea abuzului de drept.Prin protocoalele adiţionale a fost completată lista acestor dr şi

lib consacrate în Conv în forma sa iniţială; astfel, prin primul protocol adiţional la Conv se reglem:

a. prot proprietăţii;b. dr la instruire;c. dr la alegeri libere.Protocolul IV recunoaşte alte dr şi lib care se adaugă la cele

precedente:a. interzicerea lipsirii de lib;b. libera circulaţie;c. interzicerea expulzării propriilor cetăţeni;d. interzicerea expulzării colective de străini.Protocolul VI completat prin protocolul XIII reglem abolirea

pedepsei cu moartea.Prin protocolul VII, semnat la Strassbourg în 1987, statele

semnatare au convenit asupra altor dr şi lib, acestea fiind:a. garanţii procesuale în cazul expulzării de străini;b. dr la două grade de jurisdicţie în materie penală;c. dr la despăgubire în caz de eroare judiciară;d. dr de a nu fi judecat sau pedepsit de 2 ori pt aceeaşi faptă;e. egalitatea între soţi.Prin protocolul XII, semnat la Roma în 2000, statele semnatare

au convenit asupra interzicerii generale a discriminării.Procesul de adaptare a legii pen rom la preved Conv a început

chiar cu adoptarea Constituţiei Rom din 1991, revizuită în 2003. de asem, celelalte acte normative care au fost adoptate până în prezent sau se află în procesul adoptării, au avut şi au în vedere pricipiile consacrate de Conv în materia dr şi lib omului.

2. Examinarea disp pen cuprinse în Conv Eu şi a modului de reflectare a acesteia în legislaţia internă.

A. Dr la viaţă. Prima disp cu apl pen din Conv Eu se referă la dr la viaţă. Potr art 2 paragraf 1: „Dr la viaţă a oricărei pers e protejat de lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal dacă infracţiunea e sancţionată cu acea pedeapsă în lege”.

În temeiul art 2 paragraf 2 „moartea nu e considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui art în cazurile în care ar rezulta din recurgerea absolut necesară la forţă în anumite situaţii”:

a. pt a asig apărarea unei pers împotriva violenţei ilegale;b. pt a efectua o arestare legală sau pt a împiedica evadarea

unei persoane legal reţinute;c. pt a reprima, cf legii, tulburări violente sau o insurecţie.Prin prevederile protocolului VI şi XIII pedeapsa cu moartea a

fost abolită ceea ce înseamnă că dispoziţiile art 2 paragraf 1 a devenit inaplicabil.

După cum se observă, ipotezele în care poate fi folosită forţa prin care se cauzează moartea unei persoane sunt strict limitate.

Prima ipoteză vizează situaţia în care autorităţile pot recurge la forţa care să provoace moartea pt a apăra o pers împotriva unor violenţe ilicite. În acest caz agentul autorităţii are calitatea de intervenient pt apărarea altei pers, ceea ce înseamnă legitima apărare pt altul.

Conv Eu nu reglem sit în care agentul autorităţii e el cel agresat şi e pusă în pericol viaţa sa. Jurisprudenţa CEDO a statuat că se poate folosi de către un agent al autorităţii forţa care are ca urmare moartea unei alte pers în cazul în care agresorul a acţionat cu mijloace alte sau proprii de a ucide.

În privinţa ipotezei în care poate fi folosită forţa cauzatoare de moarte şi anume pt reprimarea unei tulburări violente sau a unei insurecţii în legislaţia internaţ nu avem o lege care să reglem o asemenea ipoteză.

Sunt însă unele disp care pot fi invocate sau care răspund cerinţelor Conv şi anume: art 162 (2) C.pen., cât şi unele prevederi cuprinse în L 51/1991 privitoare la siguranţa naţională.

B. Interzicerea torturii. Potr art 3 din Conv „nimeni nu poate fi suspus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”.

În privinţa constatării încălcării disp art 3, CEDO are o bogată experienţă practică cuprinzând, printre altele, şi cauze ale căror

reclamanţi au fost cetăţeni români. Avem în vedere cauzele Anghelescu contra României, Bursuc contra României şi Mogoş contra României.

În primul caz, CEDO a decis că au fost încălcate prevederile art 3 din Conv prin tratamente degradante la care a fost supus reclamantul de către polţie şi a obl statul să plătească reclamantului 7.000 € pt prejudiciul moral adus acestuia.

În a doua cauză CEDO a decis că violenţele la care a fost supus reclamantul au fost deosebit de grave şi de nat să îi creeze acestuia suferinţe grave, hotărând ca statul rom să plătească cu titlu de despăg suma de 10.000 €.

În cea de-a treia cauză, statul rom a fost obl să plătească 40.000 € cu titlu de prejudiciu material şi moral adus reclamantului.

Prevederile art 3 din Conv Eu îşi găseşte un corespondent satisfăcător în dispoziţiile legale în vigoare din ţara noastră. Astfel, Constituţia României prevede în art 22 (2) că: „nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant.”

Dispoziţiile art 3 din Conv Eu corespund şi Conv adoptate sub egida ONU privitoare la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradantecare a fost adoptată de România prin L 19/1990, iar ca urmare a ratificării acesteia au fost introduse în C.pen. disp art 269 cu titlul marginal „Tortura” şi s-au modificat disp art 117 C.pen. privitoare la expulzarea străinilor, cât şi disp referitoare la extrădare.

C. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Potr art 4 paragraf 1 şi 2 din Conv, „nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire şi nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie”.

Cf paragraf 3, art 4 din Conv nu se consideră forţată sau obligatorie în sensul prevăzut de art:

a. orice muncă impusă normal unei persoane supuse detenţiei în cond legii sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;

b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;

c. orice serviciu impus în situaţie de criză sau de calamităţi ce ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;

d. orice muncă sau serviciu ce fce parte din obligaţiile civile normale.

În practica CEDO s-a ridicat problema înţelegerii noţiunii de muncă forţată sau obligatorie. În această privinţă, Curtea a decis că nu constituie muncă obligatorie sau forţată asistenţa judiciară acordată de un avocat unei persoane lipsite de posibilităţi materiale şi căreia apărarea se realizează din oficiu.

Legisl rom cu privire la conţinutul acestor dispoziţii a satisfăcut integral exigenţele în materia interzicerii sclaviei şi a muncii din oficiu. Const Rom consacră în art 42 pricipiul potrivit căruia munca forţată e interzisă; se prevede că nu constituie muncă forţată în sensul Const Rom:

a. activităţi pt îndeplinirea îndatoririlor militare;b. munca unei pers condamnate prestată în condiţii normale în

perioada de deţinere sau liberare condiţionată;c. prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt

pericol precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

C.pen. rom în vigoare incriminează în art 191 fapta de a supune o pers, în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie.

De asem, C.pen. în vigoare, în art 190 incriminează sclavia care constă în „punerea sau ţinerea unei pers în stare de sclavie sau traficul de sclavi”.

d. Dr la libertate şi la siguranţă. Acest dr e consacrat în art 5 din Conv care în paragraf 1 prevede că „orice pers are dr la lib şi sig”; „nimeni nu poate fi lipsit de lib sa cu excepţia urm cazuri potrivit legii”:

a. dacă e deţinut legal pe baza condamnării de un tribunal competent;

b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pt nesupunerea la o hot pronunţată cf legii de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente atunci când există motive temeinice ce ar fi putut împiedica să săvârşească infracţiunea sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d. dacă e vorba de detenţia legală a unui minor hotărâtă pt educarea sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală în scopul aducerii în faţa curţii competente;

e.dacă e vorba de detenţia legală a unei pers susceptibile să transporte o boală contagioasă, a unui alienat mintal, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f. dacă e vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei pers pt a preveni sau împiedica intrarea pe un teritoriu sau care se află într-o procedură de expulzarea sau de extrădare.

Potr paragraf 2 art 5 „orice pers arestată tb să fie informată, într-un termen cât mai scurt posibil şi într-o limbă pe care o cunoaşte, asupra acuzaţiei care i se aduce acesteia”.

În temeiul paragraf 2, art 5 orice pers arestată tb să fie adusă în faţa unui judecător sau a unui magistrat care e abilitat de lege să exercite funcţii judiciare şi să i se explice dr de a fi judecat într-un termen cât mai scurt pt fapta săvârşită.

În paragraf 4, art 5 se prevede că orice pers care a fost arestată sau reţinută din eroare sau în mod abuziv au dr la despăgubiri materiale sau morale. Aceste largi prevederi ale Conv sunt satisfăcute pe deplin în legislaţia noastră internă.

În Constitiţie, art 23 (1) e consacrat principiul cf căruia lib inividului şi siguranţa pers sunt inviolabile, iar în (2) se prevede că reţinerea sau arestarea unei pers sunt permise numai cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

În legătură cu dispoziţiile art 5 din Conv, C.proc.pen. cuprinde, de asem, dispoziţii ce satisfac pe deplin cerinţele prevederilor Conv în materie.

E. Dr la un proces echitabil. Potr art 6 paragraf 1 din Conv, „orice pers are dr ca pricina să fie examinată echitabil, în mod public, în timp util sau rezonabil de către un tribunal competent şi imparţial, stabilit de lege, care să rezolve fie contestaţia asupra dr şi obl cu caracter civil, fie temeinicia oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei”.

Judecata tb să se desfăşoare în mod public, dar totuşi accesul presei sau al publicului pe întraga durată sau o parte a procesului poate fi ... atunci când anumite interese generale sau persoane o cer.

În paragraf 2 se prevede că orice acuzat are în special dr:

a. să fie informat în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o cunoaşte sau o înţelege, în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei împotriva sa;

b. să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi dacă nu dispune de mijloacele necesare pt a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci când interesele o cer;

d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau vorbeşte limba folosită la audiere.

Aceste ample prevederi ale Conv au fost dezvoltate şi explicate în practica Conv Eu la care au fost şi 16 sesizări făcute de către reclamanţi cetăţeni români în perioada 2004-2006. Toate aceste sesizări au fost considerate ca fiind întemeiate şi Curtea a obligat statul român la plata unor prejudicii materiale sau morale.