girlshare.ro_1.dreptul comertului international

41
Dreptul comertului international. Anul IV. Drept. 2010-2011 1. Uzantele sunt de regula : 1) Uzantele sunt de regulă ? a) - acte şi fapte stipulate contractual cu prilejul încheierii unui contract din sfera de comerţ internaţional. - acte şi fapte manifestate independent de orice activitate contractuală - acte şi fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziţii legale în materie. b)- acte şi fapte manifestate independent de orice activitate contractuală - acte şi fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziţii legale c) -acte şi fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziţii legale în materie. - acte şi fapte prevăzute de lege 2. Raportul juridic de drept comercial international apartinând ordinilor juridice nationale vizeaza : 2) Subiectele raportului juridic de dreptul comertului international apartinând ordinei juridice nationale sunt ? a)- comercianţii (persoane fizice) - societăţi comerciale b)- regiile autonome - societăţi comerciale c)- uniunile economice internaţionale fără caracter guvernamental - comercianţii (persoane fizice) 3. Daca o societate comerciala are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state determinant pentru identificarea nationalitatii acesteia este : 21. Daca o societate comerciala are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state determinant pentru identificarea nationalitatii acesteia este: a. locul unde se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare b. locul de constituire al societăţii comerciale respective c. oricare dintre sediile în care societatea comercială îşi desfăşoară activităţile sale statutare.

Upload: mirela-sonea

Post on 18-Dec-2015

272 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

dreptul comertului international

TRANSCRIPT

Dreptul comertului international

Dreptul comertului international. Anul IV. Drept. 2010-2011

1.Uzantele sunt de regula :

1) Uzantele sunt de regul ?

a) - acte i fapte stipulate contractual cu prilejul ncheierii unui contract din sfera de comer internaional.

- acte i fapte manifestate independent de orice activitate contractual

- acte i fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziii legale n materie.

b)- acte i fapte manifestate independent de orice activitate contractual

- acte i fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziii legale

c) -acte i fapte contrare unor prevederi contractuale sau chiar unor dispoziii legale n materie.

- acte i fapte prevzute de lege

2.Raportul juridic de drept comercial international apartinnd ordinilor juridice nationale vizeaza :

2) Subiectele raportului juridic de dreptul comertului international apartinnd ordinei juridice nationale sunt ?

a)- comercianii (persoane fizice)

- societi comerciale

b)- regiile autonome

- societi comerciale

c)- uniunile economice internaionale fr caracter guvernamental

- comercianii (persoane fizice)

3.Daca o societate comerciala are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state determinant pentru identificarea nationalitatii acesteia este :

21. Daca o societate comerciala are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state determinant pentru identificarea nationalitatii acesteia este:

a. locul unde se afl centrul principal de conducere i gestiune a activitii statutare

b. locul de constituire al societii comerciale respective

c. oricare dintre sediile n care societatea comercial i desfoar activitile sale statutare.

4.nchiderea procedurii de reorganizare judiciara se face :

4) nchiderea procedurii de reorganizare judiciar se face?

a. prin pronunarea unei sentine de ctre judectorul sindic;

b. prin pronunarea unei hotrri de ctre tribunal, la cererea judectorului sindic

c. de ctre judectorul sindic mpreun cu administratorul;

5.Potrivit principiului de jure gestionis persoanele fizice si juridice, din state diferite, se situeaza :

5) Potrivit principiului de jure gestionis persoanele fizice si juridice , din state diferite, se situeaz ?

a. pe poziii diferite, n raport de modul de gestionare a afacerii comerciale

b. pe poziie de egalitate juridic, chiar i statele fiind n aceast postur

c. ca titulare egale de drepturi i obligaii.

6.Membrii Grupului de Interes Economic, raspund :

6) Cum raspund Membrii Grupului de Interes Economic ?

a. nelimitat i solidar pentru obligaiile sociale ale grupului cu excepia cazului n care contractele ncheiate cu terii cocontractani, s-a prevzut astfel;

b. nu sunt obligai la rspunderea nelimitat i solidar.

c. rspund doar n raport de aportul personal adus la capitalul Grupului de Interes Economic.

7.Trasaturile caracteristice ale contractului de comert international sunt :

7) Trsturile caracteristice ale contractului de comert international sunt ?

a. - comercialitatea - internationalitatea

b. internationalitatea

- universalitatea

c. - nationalitatea

- universalitatea

8.n situatia n care se iveste un conflict ntre o uzanta comerciala si o clauza contractuala care a fost stipulata n mod expres va prevala:

8) n situatia n care se iveste un conflict ntre o uzant comercial si o clauz contractual care a fost stipulat n mod expres va prevala ?

a. uzana comercial;

b. clauza stipulat;

c. se las la aprecierea prilor.

9.Caracteristicile fundamentale ale raporturilor juridice sunt:

10) Caracteristicile fundamentale ale raporturilor juridice sunt?

a) -caracterul patrimonial;

-caracterul comercial;

-caracterul internaional;

b) - caracterul internaional;

-caracterul patrimonial;

c) -caracterul normativ

-caracterul comercial;

10.n obiectul dreptului comertului international nu sunt incluse:

11) n obiectul dreptului comertului international nu sunt incluse?

a. societile mixte constituite cu participare romn n strintate

b. societile comerciale cu capital integral strin constituite n Romnia;

c. contractul de leasing;

11.Concurenta, mbraca mai multe forme, precum:

12) Concurenta mbrac mai multe forme, precum?

a) - concurena loial;

- concurena neloial;

- convenia anticoncurenial;

b. - concurena neloial;

- convenia anticoncurenial;

c. - convenia anticoncurenial; - convenia concurenial;

12. Lex voluntatis este principiul potrivit caruia:

13) Lex voluntatis este principiul potrivit cruia?

a) - prile pot alege legea competent care s guverneze coninutul contractului;

- convenia anticoncurenial;

- prin acordul prilor se determin legea contractului de comer internaional

b) - prile pot alege legea competent care s guverneze efectele contractului;

- prile pot alege legea competent care s guverneze forma contractului

c) - prin acordul prilor se determin legea contractului de comer internaional

- prile pot alege legea competent care s guverneze forma contractului

13.Locul executarii platii n cazul executarii voluntare a obligatiilor contractuale este :

14) Locul executrii pltii n cazul executrii voluntare a obligatiilor contractuale este ?

a) - acelai stipulat in contract

- cel care rezult din intenia prilor

- cel care rezult din natura operaiunii comerciale

b) - cel care rezult din intenia prilor

- cel care rezult din natura operaiunii comerciale

c) - cel care rezult din natura operaiunii comerciale

- cel n care s-a obligat partea la formarea contractului.

14.n raportul dintre comisionar si comitent exista relatii de :

15) n raportul dintre comisionar si comitent exist relatii de ?

a) - intermediere;

- de mandat;

b) -de reprezentare.

- de mandat;

c) - amicale

- intermediere;

15.n cazul Aquis-ului comunitar n domeniul intermedierii agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzactiile ncheiate , n termenul prevazut , atunci cnd :

16) n cazul Aquis-ului comunitar n domeniul intermedierii agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzactiile ncheiate , n termenul prevzut , atunci cnd?

a) - i se ncredineaz o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni

- deine exclusivitatea pentru o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni

- atunci cnd tranzacia a fost ncheiat mpreun cu un client care aparine zonei sau grupului respectiv

b) - deine exclusivitatea pentru o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni

c) - atunci cnd tranzacia a fost ncheiat mpreun cu un client care aparine zonei sau grupului respectiv

- a obinut contracte economice importante ceea ce nseamn mrirea volumului desfacerilor

.

16.Obligatia de conformitate a marfurilor are drept obiect :

17) Obligatia de conformitate a mrfurilor are drept obiect ?

a. predarea ctre cumprtor a mrfurilor care fac obiectul contractului

b. mrfurile a cror cantitate, calitate i tip s fie corespunztoare ntru totul celor stipulate n contract c. orice modalitate de ndeplinire a clauzelor contractuale pe care i-a asumat-o n mod voluntar vnztorul.

17.Cumparatorul are dreptul de a cere rezolutiunea contractului de vnzare internationala :

18) Cumprtorul are dreptul de a cere rezolutiunea contractului de vnzare international?

a. n caz de nerespectarea de ctre vnztor a oricreia dintre obligaiile ce rezult din contract sau din convenia de la Viena din 1980

b. n caz de nepredare a mrfurilor de ctre vnztor n termenul prevzut n contract i nici n termenul suplimentar acordat de cumprtor. ??????c. n orice moment al derulrii contractului de vnzare internaional a mrfurilor dac aa crede de cuviin

18.n cadrul contractului de factoring, partile sunt :

19) n cadrul contractului de factoring prtile sunt ?

a) - factorul;

- utilizatorul;

b) - utilizatorul;

- utilizatorul;

c) - furnizorul (productorul).

- vnztorul

19.Grupurile de interes economic, prezinta unele caractere specifice:

20) Grupurile de interes economic prezint unele caractere specifice?

a) - activitatea grupului are caracter accesoriu;

- se pot constitui cu sau fr capital social;

- pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant;

b) - se pot constitui cu sau fr capital social;

-numrul membrilor nu poate fi mai mic de 20.

c) -pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant;

-numrul membrilor nu poate fi mai mic de 20.

20.Care dintre obligatiile urmatoare apartin franchisorului .

21) Care dintre obligatiile urmtoare apartin franchisorului ?

a) - cedeaz concesiunea mrcii sau a serviciilor

-urmrete respectarea metodelor i mijloacelor de comercializare

b) -achit redevena calculat n procente (sau ntr-o cot fix)

- cedeaz concesiunea mrcii sau a serviciilor

c) - asigur rentabilitatea investiiei

-urmrete respectarea metodelor i mijloacelor de comercializare

-cedeaz concesiunea mrcii sau a serviciilor

21.Clauza compromisorie este stipulatia prin care partile contractante convin ca un viitor litigiu sa fie solutionat

22) Clauza compromisorie este stipulatia prin care prtile contractante convin ca un viitor litigiu s fie solutionat ?

a. pe cale judectoreasc;

b. pe cale arbitral.

c. prin tranzacie;

22.Compromisul se refera la un litigiu :

23) Compromisul se refer la un litigiu ?

a) - care se va nate n viitor;

-artndu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire.

b) - care este nscut deja;

- artndu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire.

c) - la care nu se arat obiectul litigiului;

- artndu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire.

23.Instanta de judecata va retine spre solutionare o conventie arbitrala, daca:

24) Instanta de judecat va retine spre soluionare o convenie arbitral dac?

a) - convenia arbitral este lovit de nulitate;

- tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile prtului n arbitraj;

- prtul i-a formulat aprrile n fond, fr nici o rezerv ntemeiat pe convenie arbitral;

b) - tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile prtului n arbitraj;

- reclamantul solicit a se pronuna instana.

c) - prtul i-a formulat aprrile n fond, fr nici o rezerv ntemeiat pe convenie arbitral;

- reclamantul solicit a se pronuna instana.

24.Cererea reconventionala depusa de prt se va judeca :

25) Cererea reconventional depus de prt se va judeca ?

a. cu prioritate naintea cererii introduse de reclamant

b. concomitent cu cererea introdus de reclamant.o dat cu cererea introdus de reclamant.

c. dup cererea introdus de ctre reclamant

25.n cazul arbitrajului organizat de catre o institutie permanenta , taxele pentru organizarea arbitrajului se stabilesc si se platesc :

26) n cazul arbitrajului organizat de ctre o institutie permanent , taxele pentru organizarea arbitrajului se stabilesc si se pltesc ?

a. prin hotrrea tribunalului n jurisdicia creia i are sediul reclamantul

b. conform regulamentului instituiei permanente de arbitraj

c. prin hotrrea tribunalului n jurisdicia cruia i are sediul prtul

26.Hotarrea arbitrala poate fi desfiintata numai pe calea :

27) Hotrrea arbitral poate fi desfiintat numai pe calea ?

a. recursului n anulare;

b. aciunii n anulare;

c. recurs n interesul legii;

27.Prin raportul juridic de drept al comertului international se ntelege :

28) Prin raportul juridic de dreptul comertului international se ntelege ?

a. norma de dreptul comercial aplicabil ntr-un caz anume determinat ;

b. o relaie social reglementat de o norm de drept comercial internaional;

c. raportul patrimonial reglementat de o norm de drept comercial internaional;.28.Daca o clauza este interpretabila din cauza redactarii sale ori dintr-un alt considerent se aplica regula de drept conform careia contractul:

29) Dac o clauz este interpretabil din cauza redactrii sale ori dintr-un alt considerent se

aplic regula de drept conform creia contractul?

a. va produce efecte potrivit inteniilor prilor la momentul ncheierii contractului

b. nu va produce efecte pentru a nu vtma interesele legitime ale prilor

c. se va supune analizei periodice a prilor contractante;

29.Clauza compromisorie, care reprezinta acordul partilor de a supune litigiile ce s-ar putea naste n legatura cu contractul arbitrajului si a renunta la dreptul de a apela la organul de juridictie ale statelor , este exprimata :

30) Clauza compromisorie care reprezint acordul prtilor de a supune litigiile ce s-ar putea naste n legtur cu contractul arbitrajului si a renunta la dreptul de a apela la organul de juridictie ale statelor , este exprimat

a) - n Lex fori

- ntr-un nscris separat;

b) - n cuprinsul contractului de comer internaional

- ntr-un nscris separat;

c) - ntr-o tranzacie.

- n cuprinsul contractului de comer internaional

30.Leasingul este tranzactia la care iau parte :

31) Leasingul este tranzactia la care iau parte ?

a) - productorul de bunuri;

- finanatorul;

- utilizatorul

b) - finanatorul;

- utilizatorul

c) - brokerul;

- utilizatorul

31.n caz de forta majora, ori n caz fortuit, carausul :

32) n caz de fort major ori n caz fortuit crusul ?

a. nu are nici o obligaie deoarece este exonerat de rspundere

b. l va ncunotina despre aceste situaii pe expeditor, de ndat

c. returneaz mrfurile ctre expeditor iar acesta va apela la un alt cru;

32.Pronuntarea hotarrii arbitrale poate fi amnata, sub conditia ncadrarii n termenul de noua luni de la constituirea tribunalului arbitral,cu33) Pronuntarea hotrrii arbitrale poate fi amnat sub condiia ncadrrii n termenul de nou luni de la constituirea tribunalului arbitral ?

a. cu apte zile;

b. cu douzeci i unu de zile

c. cu paisprezece zile;

33.Conflictul de competenta existent intre o instanta de judecata si un tribunal arbitral, va fi solutionat:

34) Conflictul de competent dintre o instant de judecat si un tribunal arbitral va fi solutionat?

a. de instana de judecat ierarhic superioar,

b. de Camera de Comer i Industrie,

c. de prile litigiului comercial internaional;

34.n cazul executarii voluntare, de regula, plata este facuta :

35) n cazul executrii voluntare de regul, plata este fcut ?

a) - de ctre debitor

- de ctre o alt persoan n numele debitorului

b) - de ctre executorul judectoresc;

- de ctre debitor

- de ctre o alt persoan n numele debitorului

c) - de o ter persoan, n numele executorului judectoresc

- de ctre o alt persoan n numele debitorului

35.Moratoriul - este institutia juridica prin care executarea hotarrii de declansare a procedurii falimentului, se face la cererea:

36) Moratoriul este institutia juridic prin care executarea hotrrii de declansare a procedurii

falimentului se face la cererea?

a. debitorului;

b. judectorului sindic;

c. creditorilor;

36.Statutul juridic al sucursalei nfiintate de catre o societate comerciala ntr-o alta tara este supus :

38) Statutul juridic al sucursalei nfiintate de ctre o societate comercial ntr-o alt tar este supus ?

a) - legii naionale a societii comerciale

- legii naionale pe teritoriul creia i desfoar activitatea sucursala

- ambele jurisdicii naionale;

b) - legii naionale pe teritoriul creia i desfoar activitatea sucursala

- legii naionale a societii comerciale

c) -ambele jurisdicii naionale;

- legea naionalitii fondatorilor.

37.Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial :

39) Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial ?

a) - Comercialitatea;

- internaionalitatea;

- patrimonialitatea;

b) - internaionalitatea;

- patrimonialitatea;

c) - patrimonialitatea;

- naionalitatea.

38.Raspunderea debitorului este conditionata de existenta unui raport de cauzalitate ntre :

40) Rspunderea debitorului este conditionat de existenta unui raport de cauzalitate ntre ?

a. fapta pgubitoare i prejudiciul cauzat;

b. fapta pgubitoare i daunele interese;

c. fapta pgubitoare i daunele morale;

39.n lipsa unei ntelegeri ntre parti, cheltuielile arbitrale se suporta :

120. In lipsa unei intelegeri intre parti cheltuielile arbitrale se suporta:

a. de ambele pri

b. de partea care a pierdut litigiul

c. sunt trecute n seama tribunalului arbitral;

.40.Judecatorul sindic este numit de catre :

42) Judectorul sindic este numit de ctre ?

a. preedintele instanei care aplic procedura reorganizrii judiciare;

b. comerciant (persoan fizic sau juridic );

c. de Oficiul Registrului Comerului de pe lng Tribunalul Judeean ori a municipiului Bucureti;

41.Creditorii pot solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciara, numai pentru starea de insolventa a debitorului :

44) Creditorii pot solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciar numai pentru starea de insolvent a debitorului

a. deja existent;

b. iminent;

c. viitoare;

42.Raportul juridic de comert international este format:

45) Raportul juridic de comert international este format?

a. pri, obiect si cauz;

b. drepturile i obligaiile asumate de ctre pri;

c. aciunile titularului dreptului subiectiv;

43.n cazul sesizarii tribunalului arbitral, prtul va face ntmpinarea n termen de :

46) n cazul sesizrii tribunalului arbitral prtul va face ntmpinarea n termen de ?

a. cincisprezece zile;

b. treizeci de zile;

c. patruzeci i cinci de zile;

44.Obligatia de a nmna scrisoarea de trasura apartine :

47) Obligatia de a nmna scrisoarea de trsur apartine ?

a. expeditorului;

b. ntreprinztorului;

c. cruului;

45.n cadrul contractului de comision, comisionarul lucreaza:

48) n cadrul contractului de comision comisionarul lucreaz?

a) - n numele comitentului

- n nume propriu dar n contul comitentului;

b) - n numele celui care l remunereaz - n nume propriu dar n contul comitentului;

c) -n nume propriu.

- n nume propriu dar n contul comitentului;

46.n conformitate cu dispozitiile legale incidente in materie, pot propune un plan de reorganizare judiciara sau de lichidare, urmatoarele categorii :

49) n conformitate cu dispozitiile legale pot propune un plan de reorganizare judiciar sau de

lichidare urmtoarele categorii ?

a) - debitorul

- comitetul creditorilor

b) - comitetul creditorilor

- debitorul

c) - creditorii

-asociaii din societile comerciale, asociaiile cooperatiste i grupurile de interes economic.

- debitorul

- comitetul creditorilor

47.Factorul este acel intermediar care lucreaza :

50) Factorul este acel intermediar care lucreaz ?

a. n nume propriu;

b. n numele aderentului

c. in numele brokerului

48.Poate Lex voluntatis sa reglementeze si asupra formei actelor juridice ?

51) Poate Lex voluntatis s reglementeze si asupra formei actelor juridice ?

a. nu, deoarece condiiile de form ale unui act juridic sunt stabilite de legea care i crmuiete fondul;

b. da pentru c atunci cnd o astfel de lege a fost desemnat de ctre pri principiul Lex voluntatis va cuprinde n reglementarea sa i forma actului juridic;

c. da, pentru c opereaz principiul libertii conveniilor.

49.Pentru a fi valida declaratia de rezolutiune (reziliere) a contractului international de marfuri adresata celeilalte parti aceasta trebuie facuta prin:52) Pentru a fi valid declaratia de rezolutiune (reziliere) a contractului international de mrfuri adresat celeilalte prti aceasta trebuie fcut prin ?

a. scrisoare deschis;

b. notificare;

c. prin orice alt mijloc de comunicare;

50.Obligatia carausului nceteaza :

53) Obligatia crusului nceteaz ?

a) - cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul a fost ncunotinat de aceasta;

- cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul ia remis scrisoarea de crat.

b) - cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul poate dispune de ele.

- cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul ia remis scrisoarea de crat.

c) - cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul a fcut cererea de predare cruului;

- cnd mrfurile au ajuns la destinaie iar destinatarul ia remis scrisoarea de crat.

51.Izvoarele dreptului comertului international sunt :

54) Izvoarele dreptului comertului international sunt ?

a) - cu caracter intern;

- cu caracter internaional;

b. - cu carcter general

- cu caracter internaional;

c. - cu carcter comun

- cu caracter internaional;

52.Dupa efectele lor, contractele de comert international, se clasifica n :

55) Dup efectele lor contractele de comert international se clasific n ?

a) - contracte constitutive de drepturi;

- contracte translative;

- contracte declarative;

b) - contracte translative;

- contracte constitutive de drepturi;

c) - contracte declarative;

- contracte tipice.

53.Principiile care trebuie sa guverneze interpretarea contractelor de comert International sunt:

56) Principiile care trebuie s guverneze interpretarea contractelor de comert international sunt?

a) - principiul bunei credine;

- principiul loialitii;

- principiul colaborrii ntre pri;

b) - principiul loialitii;

- principiul colaborrii ntre pri;

c) - principiul colaborrii ntre pri;

- principiul egalitii dintre pri.

54.Caracterele juridice ale contractului de vnzare n comertul international care l delimiteaza de contractul de vnzare cumparare comerciala de drept comun sunt:

57) Caracterele juridice ale contractului de vnzare n comertul international care l delimiteaz de contractul de vnzare cumprare comercial de drept comun sunt?

a) - caracterul comercial;

- caracterul internaional;

b) - caracterul naional

- caracterul comercial;

c) - caracterul patrimonial.

- caracterul comercial;

55.Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial:

58) Sunt elemente definitorii ale raportului juridic de drept comercial?

a. comercialitatea;

b. internaionalitatea;

c. ambele

56.n raport de forta lor juridica, uzantele se clasifica n:

61) n raport de forta lor juridic uzantele se clasific n?

a. uzane convenionale;

b. uzane normative;

c. ambele variante

57.Conventia internationala, este izvor al dreptului international, doar n masura n care are drept scop:

62) Conventia international este izvor al dreptului international doar n msura n care are drept scop:

a) - s remedieze dificultile provenite din diversitatea legilor naionale;

- s uniformizeze regulile de drept internaional privat;

b) - s uniformizeze regulile de drept internaional privat; - s remedieze dificultile provenite din diversitatea legilor naionale;

c) - s creeze un drept substanial i material uniform;

- uniformizarea dreptului substanial.

- s remedieze dificultile provenite din diversitatea legilor naionale;

- s uniformizeze regulile de drept internaional privat;

.

58.Codificarea dreptului comertului international presupune:

63) Codificarea dreptului comertului international presupune?

a. o activitate de comasare a normelor dreptului de comer internaional lsat la latitudinea statelor interesate, conform principiului libertii comerului;

b. un proces contient la care iau parte statele lumii alturi de organizaiile internaionale interesate;

c. constituirea premiselor unui drept material uniform n domeniu.

59.Statutul juridic al sucursalei nfiintate de catre o societate comerciala ntr-o alta tra este supus:

66) Statutul juridic al sucursalei nfiintate de ctre o societate comercial ntr-o alt tar este supus?

a) - legii naionale a societii comerciale;

- legii naionale pe teritoriul creia i desfoar activitatea sucursala;

- ambele jurisdicii naionale;

b) -legii naionale pe teritoriul creia i desfoar activitatea sucursala;

- ambele jurisdicii naionale;

c) - ambele jurisdicii naionale;

- Lex voluntatis.

60.nchiderea procedurii de reorganizare judiciara se face:

67) nchiderea procedurii de reorganizare judiciar se face?

a. prin pronunarea unei sentine de ctre judectorul sindic;

b. prin cererea formulat n acest sens de ctre administrator;

c. ambele variante

61.Caracterul sinalagmatic al contractelor de comert international, este conferit de faptul ca:

73) Caracterul sinalagmatic al contractelor de comert international este conferit de faptul c?

a. dau natere la drepturi i obligaii corelative pentru pri;

b. prile sunt numai dou;

c. sunt cu titlu gratuit;

62.Contractele de comert international, se divid dupa obiectul lor, n contracte care genereaza obligatii:

74) Contractele de comert international se divid dup obiectul lor n contracte care genereaz obligatii?

a) - de a da;

- de a nu face.

- de a face;

b) -de a face;

- de a repara;

c) - de a repara;

- de a nu face.

63.Contractele de comert international de lunga durata, se ncheie de catre parti pe o perioada de timp mai mare de:

75) Contractele de comert international de lung durat se ncheie de ctre prti pe o perioad de timp mai mare de?

a. 3 ani;

b. 5 ani;

c. 2 ani;

..64.Clauzele unui contract de comert international se interpreteaza de catre parti dupa:

76) Clauzele unui contract de comert international se interpreteaz de ctre prti dup?

a) -clauza clientului cel mai favorizat;

- dup buna credin.

b) -dup intenia comun a prilor contractante;

- dup buna credin.

c) - dup sensul literar al termenilor utilizai n contract;

- dup buna credin.

65.Locul executarii platii n cazul executarii voluntare a obligatiilor contractuale este:

77) Locul executrii pltii n cazul executrii voluntare a obligatiilor contractuale este?

a) - acelai stipulat n contract;

- cel care rezult din intenia prilor;

- cel n care s-a obligat partea la formarea contractului.

b) - cel care rezult din intenia prilor;

- cel n care s-a obligat partea la formarea contractului.

c) - cel care rezult din natura operaiunii comerciale;

- cel n care s-a obligat partea la formarea contractului.

66.O oferta, chiar daca este irevocabila, poate fi retractata ?

78) O ofert, chiar dac este irevocabil, poate fi retractat ?

a) - da, dac retractarea ajunge la destinatar naintea ofertei;

- da, dac revocarea ajunge la destinatar mai nainte ca acesta s fi expediat acceptarea.

- da, dac retractarea ajunge la destinatar n acelai timp cu oferta;

b) - da, dac retractarea ajunge la destinatar n acelai timp cu oferta;

- da, dac revocarea ajunge la destinatar mai nainte ca acesta s fi expediat acceptarea.

c) -nu, deoarece este irevocabil;

- da, dac revocarea ajunge la destinatar mai nainte ca acesta s fi expediat acceptarea.

67.Legea aplicarii falimentului este:

79) Legea aplicrii falimentului este?

a. Lex societatis;

b. Lex voluntatis;

c. Lex fori

68.Numarul membrilor Grupului de Interes Economic nu poate fi mai mare de:

81) Numrul membrilor Grupului de Interes Economic nu poate fi mai mare de?

a. 50;

b. 40;

c. 20;

.......

69.n materia vnzarii internationale de marfuri, cumparatorul are urmatoarele obligatii principale:

83) n materia vnzrii internationale de mrfuri cumprtorul are urmtoarele obligatii principale?

a) - s solicite ndeplinirea tuturor clauzelor contractuale din partea vnztorului;

- s preia mrfurile predate de ctre vnztori;

b) - s plteasc preul convenit pentru marf;

- s preia mrfurile predate de ctre vnztori;

c) - s preia mrfurile predate de ctre vnztori;

- s ntocmeasc proces verbal de constatare pentru mrfurile puse la dispoziia sa de ctre vnztor.

70.Drepturile si obligatiile care revin partilor din contractul international de transport, fac obiectul:

84)Drepturile si obligatiile care revin prtilor din contractul international de transport fac obiectul?

a. att clauzelor contractuale, ct i prevederilor normelor naionale i internaionale n materie;

b. clauzelor contractuale deoarece se aplic principiul Lex voluntatis;

c. normelor elaborate la nivel naional i internaional;

71.Conventia arbitrala ncheiata de catre parti are urmatoarea caracteristica:

85) Conventia arbitral ncheiat de ctre prti are urmtoarea caracteristic?

a) - este un contract bilateral;

- consensual i comutativ;

-este un act de dispoziie, deoarece prile renun la garaniile acordate de instanele judectoreti

b) - consensual i comutativ;

- este un act de dispoziie, deoarece prile renun la garaniile acordate de instanele judectoreti;

c) -este un act de dispoziie, deoarece prile renun la garaniile acordate de instanele judectoreti;

- caracter patrimonial.

72.n cazul existentei compromisului se va aplica:

86) n cazul existentei compromisului se va aplica?

a. legea statului de la sediul arbitrajului;

b. legea de la domiciliul prtului;

c. legea de la sediul, fondul de comer ori reedina prtului;

73.Actul de compromis trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii:

87) Actul de compromis trebuie s ndeplineasc urmtoarele conditii?

a) - litigiul s fie actual;

- exprimarea voinei ca litigiul s fie supus arbitrajului;

- desemnarea arbitrilor care vor statua asupra arbitrajului;

- organizarea i procedura n cazul arbitrajului ad-hoc.

b) - exprimarea voinei ca litigiul s fie supus arbitrajului;

- desemnarea arbitrilor care vor statua asupra arbitrajului;

- organizarea i procedura n cazul arbitrajului ad-hoc.

c) - desemnarea arbitrilor care vor statua asupra arbitrajului;

- organizarea i procedura n cazul arbitrajului ad-hoc.

74.Clauza compromisorie presupune:

88) Clauza compromisorie presupune?

a) - acordul prilor de a supune litigiile acestora unui arbitraj;

- existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal ce se vor nate cu privire la ace contract.

- existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal;

b) - existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal;

- existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal i se refer la litigiile existente;

c) - existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal i se refer la litigiile existente;

- existena unei stipulaii sau clauze cuprinse n contractul principal ce se vor nate cu privire la ace contract.

75.Criteriul comercialitatii se defineste:

3. Criteriul comercialitatii se defineste:

a. prin opoziie cu actul sau faptul de drept civil;

b. prin nelegerea prilor;

c. prin referire la normele dreptului naional;

76. Sunt recunoscute de plin drept n Romnia,persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite n statul a carui nationalitate o au?

90) Sunt recunoscute de plin drept n Romnia persoanele juridice strine cu scop patrimonial, valabil constituite n statul a crui nationalitate o au?

a. nu, deoarece au fost constituite n raport cu o legislaie naional;

b. da, pentru c legea romn recunoate de plin drept personalitatea juridic a societilor comerciale strine;

c. da, ns numai dup rentocmirea actului constitutiv, potrivit cerinelor legii romne;

77.Creditorii pot solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciara numai pentru starea de insolventa debitorului:

91) Creditorii pot solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciar numai pentru starea de insolvent a debitorului?

a. deja existent;

b. iminent;

c. viitoare;

78.Potrivit regulii de interpretare a continutului contractelor de comert international, n situatia n care apare un conflict ntre o uzanta cu caracter local si o uzanta codificata, are precadere:

92) Potrivit regulii de interpretare a coninutului contractelor de comert international, n situatia n care apare un conflict ntre o uzant cu caracter local si o uzant codificat are precdere?

a. uzana local deoarece n acest loc a fost ncheiat contractul;

b. uzana codificat deoarece are vocaie internaional;

c. acea uzan care este cea mai apropiat de intenia prilor.............

79.n cazul solutionarii unui litigiu comercial international de catre instantele judecatoresti, conform dispozitiilor legale, competenta teritoriala apartine:

95) n cazul solutionrii unui litigiu comercial international de ctre instantele judectoresti, conform dispozitiilor legale, competenta teritorial apartine?

a. instanelor de la domiciliul reclamantului;

b. instanelor de la domiciliul prtului;

c. instanelor de la reedina, sediul ori fondul de comer al prtului;

80.Sucursalele societatilor comerciale de nationalitate straina, constituite n Romnia, se ghideaza dupa :

96) Sucursalelor societtilor comerciale de nationalitate strin constituite n Romnia sunt crmuite de ?

a) - lex societatis, deoarece nu au personalitate juridic proprie;

- lex societatis, deoarece sunt dependente economic total de societatea - mam;

b) - lex societatis, deoarece sunt dependente economic total de societatea - mam;

- lex voluntatis.

c) - lex fori;

- lex voluntatis.

81.Sucursala constituita n strainatate de o societate comerciala romna:

97) Sucursala constituit n strintate de o societate comercial romn?

a) - legea romn, deoarece are personalitatea juridic a societii mam;

- legea care crmuiete condiia juridic a comerciantului n ara n care i desfoar activitatea;

b) - legea care crmuiete condiia juridic a comerciantului n ara n care i desfoar activitatea;

-lex fori;

c) -lex voluntatis;

-lex fori;

82.n domeniul intermedierii n comertul international, se aplica principiul, daca partile au convenit astfel:

99) n domeniul intermedierii n comertul international se aplic principiul, dac prtile au convenit astfel?

a. lex voluntatis;

b. lex fori;

c. lex rei sitae;

83.Dupa criteriul obiectului lor de activitate, bursele de marfuri se clasifica n:

100) Dup criteriul obiectului lor de activitate, bursele de mrfuri se clasific n?

a) - burse generale;

- burse de mrfuri;

b) - burse de valori mobiliare;

- burse de mrfuri;

c) - burse de mrfuri;

- burse de valori imobiliare.

...........84.Printre consecintele juridice determinate de momentul formarii contractului amintim:

101) Printre consecintele juridice determinate de momentul formrii contractului amintim?

a) - capacitatea prilor, care trebuie s existe la acel moment;

- existena viciilor de consimmnt, care se apreciaz la momentul formrii contractului;

- soluionarea conflictelor de legi n timp se face inndu-se seama de data formrii contractului;

b) - existena viciilor de consimmnt, care se apreciaz la momentul formrii contractului;

- soluionarea conflictelor de legi n timp se face inndu-se seama de data formrii contractului;

c) - soluionarea conflictelor de legi n timp se face inndu-se seama de data formrii contractului;

- capacitatea prilor, care trebuie s existe la acel moment;

85.O oferta nu poate fi revocata n urmatoarele cazuri:

102) O ofert nu poate fi revocat n urmtoarele cazuri?

a) - dac ea arat, fixnd un anumit termen pentru acceptare sau n orice alt mod c este irevocabil;

- dac este rezonabil ca destinatarul s considere oferta ca irevocabil i dac a acionat n consecin;

b) - pn la momentul cnd contractul a fost ncheiat;

- dac este rezonabil ca destinatarul s considere oferta ca irevocabil i dac a acionat n consecin;

c) - dac revocarea ajunge la destinatar mai nainte ca acesta s fie expediat acceptarea.

- dac ea arat, fixnd un anumit termen pentru acceptare sau n orice alt mod c este irevocabil;

86.Acceptarea poate fi tacita, rezultnd dintr-o comportare care sa exprime vointa de acceptare a destinatarului ofertei, cum ar fi:

103) Acceptarea poate fi tacit, rezultnd dintr-o comportare care s exprime vointa de acceptare a destinatarului ofertei, cum ar fi?

a. nceputul de executare al unui contract;

b. expedierea lucrului ori a preului;

c. ambele variante

87.Cu privire la modul de redactare a conditiilor generale, se pot deosebi mai multe categorii:

104) Cu privire la modul de redactare al conditiilor generale se pot deosebi mai multe categorii?

a) - condiii generale elaborate de ctre una dintre prile contractante i oferite celeilalte;

- condiii generale elaborate de ctre un grup al prilor;

- condiii generale elaborate de ctre o organizaie neutr;

b) - condiii generale elaborate de ctre un grup al prilor;

-condiii generale elaborate de ctre o organizaie neutr;

c) - condiii generale elaborate de ctre o organizaie neutr;

- condiii generale elaborate de ctre una dintre prile contractante i oferite celeilalte;

88.Functiile esentiale ale clauzei de arbitraj, sunt:

105) Functiile esentiale ale clauzei de arbitraj, sunt?

a.soluionarea litigiului;

b. s acorde arbitrilor puteri n sensul soluionrii litigiului;

c. ambele variante

ANS: C

89.n baza contractului de vnzare comerciala internationala, vnzatorul are urmatoarele obligatii principale:

107) n baza contractului de vnzare comercial international, vnztorul are urmtoarele obligatii principale ?a) - predarea mrfii;

- transmiterea proprietii asupra acesteia;

- remiterea documentelor referitoare la marf;

- conformitatea mrfii cu stipulaiile contractuale;

b) - transmiterea proprietii asupra acesteia;

- remiterea documentelor referitoare la marf;

- conformitatea mrfii cu stipulaiile contractuale;

c) - remiterea documentelor referitoare la marf;

- conformitatea mrfii cu stipulaiile contractuale;

90.Marfurile sunt conforme contractului n urmatoarele situatii:

108) Mrfurile sunt conforme contractului n urmtoarele situatii?

a. sunt proprii folosinei crora servesc n mod obinuit mrfuri de acelai tip;

b. posed calitile unei mrfi pe care vnztorul a prezentat-o cumprtorului ca mostr sau model;

c. ambele variante

91.Pentru ca reprezentarea sa si produca efectele sale specifice, aceasta trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii:110) Pentru ca reprezentarea s si produc efectele sale specifice, aceasta trebuie s ndeplineasc urmtoarele conditii?

a. s existe o mputernicire, autorizaie sau procur;

b. raportul de reprezentare s fie cunoscut de ctre teri;

c. ambele variante

92Titulatura de "cooperare economica si tehnico-stiintifica", face obiectul dreptului comertului international:

92. Titulatura de "cooperare economica si tehnico-stiintifica", face obiectul dreptului comertului international: a.doar la nivel europeanb.nuc.da

93.Organizarea, dupa caz, a relatiilor economice internationale trebuie sa tina seama de

93. Organizarea, dupa caz, a relatiilor economice internationale trebuie sa tin seama de :a.interesele legitime ale tuturor tarilorb.interesele sociale ale statelor civilizatec.intereselorOrganizatiei Natiunilor Unite

....94.Noile principii ale relatiilor interstatale in materie comerciala, impun respectarea dreptului fiecarui stat la :

94. Noile principii ale relatiilor interstatale in materie comerciala, impun respectarea dreptului fiecarui stat la : a.suveranitateb.impunerea mijloacelor economice nationalec.interventia directa sau indirecta a factorului in domeniul afacerilor internationale

95.Conform dispozitiilor Cartei ONU, indatorirea statelor in materie comerciala, este aceea de a:95. Conform dispozitiilor Cartei ONU, indatorirea statelor in materie comerciala, este aceea de a: a. coopera unele cu altele in domeniul relatiilor internationaleb. coopera in domeniul militarc. favoriza progresul si stabilitatea economica internationala

96. Interdependenta economica a statelor, existenta n scopul accelerarii progresului economic general, impune:

96.Interdependenta economica a statelor,existenta in scopul accelerarii progresului economic general,impune:a. inlaturarea discriminarii in calea schimbului liber de valori materiale ale statelorb.implicarea Membrilor Grupului Economicec.introducerea ordinii economice europene

97.Raporturile de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala, incidente in sfera schimburilor comerciale, se bazeaza pe:

* deplina echitate si egalitate in drepturi, avantajul reciproc cu eliminarea restrictiilor si barierelor artificiale

97.Raporturile de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala,incidente in sfera schimburilor comerciale,se bazeaza pe:a.inegalitatea drepturilor b.avantajul reciprocc.existenta obstacolelor tarifare

98.Calificarea notionala a comercialitatii apartine:

98.Calificarea nationala a comercialitatii apartine:a.dreptul intern al fiecarei tarib.dreptul europeanc.dreptul romano-germanic

99.Determinarea comercialitatii cunoaste n diferite sisteme nationale de drept, doua conceptii:

99.Determinarea comercialitatii cunoaste in diferite sisteme nationale de drept,doua conceptii:a.institutionala si legiferatab.nationala si interdisciplinarac.subiectiva si obiectiva

100.Natura obiectiva a actelor si faptelor de comert exterior sta la baza precizarii caracterului comercial al acestora si n conceptia :

100.Natura obiectiva a actelor si faptelor de comert exterior sta la baza precizarii caracterului comercial al acestora si in conceptia:a.dreptului romanb.dreptului americanc.dreptului german

101.Raporturile juridice ale comertului exterior se particularizeaza fata de raporturile juridice de comert interior prin prezenta elementului de:

101.Raporturile juridice ale comertului exterior se particularizeaza fata de raporturile juridice de comert interior prin prezenta elementului de:a.internationalitateb.comercialitate institutionalac.nationalitate

102.Criteriile definitorii consacrate internationalitatii raporturilor de comert exterior sunt retinute in cuprinsul:

102.Criteriile definitorii consacrate internationalitatii raporturilor de comert exterior sunt retinute in cuprinsul:a.dreptului comercial romanb.uzantelor civilec.conventiilor internationale

103.Caracterizarea dreptului comertului international, se fundamenteaza pe anumite exigente, bazate indeosebi pe:

103.Caracterizarea dreptului comertului international,se fundamenteaza pe anumite exigente,bazate indeosebi pe:a.certitudine operationalab.certitudine economica si socialaccertitudine judiciara

104.Rapiditatea activitatilor benefice comertului international, comporta n mod necesar simplificarea acestora, prin adoptarea unor decizii:

NU.... b. imediate

105.Probatiunea datei certe a contractului comercial se poate face:

* prin orice mijloc de proba

a.

b.

c. prin orice mijloc de prob

106.Termenele de prescriptie", au durate mai scurte n dreptul comercial, dect n:

*dreptul civil, de exemplua. dreptul civil

b.

c.

107.In domeniul comertului international, s-a organizat o jurisdictie speciala si anume:

* arbitrajului international108.Dovada existentei contractului comercial, de tip international, se poate face:

*prin orice mijloace cu martori sau prezumtii

.109.Tratatul si cutuma sunt:

*izvoare ale dreptului comertului international

110.Acordul "de vointa" a doua sau mai multe state, prin care acestea reglementeaza ntr-un anumit mod o anumita sfera a relatiilor internationale, crend, modificnd ori abrognd pe cele existente, poarta denumirea de:

* tratat international

a. tratatb.c.

111.Tratatele de colaborare si asistenta mutuala ncheiate de tara noastra cu alte state, statornicind cadrul politico-juridic al dezvoltarii colaborarii cu acestea, includ si clauze privind

*clauze privind intensificarea colaborrii economicea.

b.

c. intensificarea colaborrii economice

112.Reglementarea unor conflicte de legi n materie de cambie si bilet la ordin, a fosta adoptata in urma:

* conventiei de la Geneva din 7 iunie 1930

a.

b.

c. Conventia de la Geneva din 7 iunie 1930

113.In prezent, cel mai vechi izvor al dreptului comertului international este considerat a fi:

* cutuma

a.b.

c. cutuma

114.Dreptul diplomatic a aparut ca o consecinta a:

* pe cale cutumiara

a. unificarii cutumelor

b. unificarii normativec.

115.n situatia aplicarii legislatiei nationale a unui stat la un anumit raport juridic, este posibil ca legislatia comerciala a statului respectiv sa se completeze cu:

* legislatia civilaNU... b. legislatia penala

116.Dreptul comun comercial, in Romania, este fundamentat indeosebi pe continutul:

* codului comercial si al legii 31/1990

a.

b.

c. Codului Comercial

117.Legea nr. 31/1990, asigura reglementarea unitara a functionarii:

* societatii comercialea. societtilor comerciale

b.

c.

118.Uniform Comercial Code, este aplicabil n:

* SUA

119.Uzantele sunt binecunoscute in doctrina, sub titulatura de:

* obiceiul juridic

a.

b. obiceiuri juridicec. stipulatii contractuale120.Uzantele conventionale, au ca temei:

* vointa partilor care se permanentizeaza treptat in anumite domenii

a. vointa partilor

b.

c.

121.Uzantele internationale comerciale uniforme, sunt consacrate de:

* practica comerciala internationala

a.

b.

c. practica in materie comercial international

122.Principiile dreptului comertului international, sunt in numar de:

*trei123.Modalitatea de alegere a normelor aplicablie conntractelor de drept comercial international, se regasesc in doctrina, sub denumirea de:

* intortems

124.Spatiul economic al Uniunii Europene, a fost fondat in anul:

*1957...125.Tratatul de la Masstrich din anul 1992, a consfintit din perspectiva dreptului comertului international:

* integrarea pe multiple planuri pentru 450 mil oameni

a. libera circulatie a marfurilor

b. accesul nellimitat al comerciantilor din afara spatiului european

c.

126.Tratatul Nord-American de Liber Schimb, reprezinta o alternativa a spatiului economic european, tarile semnatare ale acestuia fiind:* SUA, Canada, Mexic

127.Raporturile juridice comerciale internationale se concretizeaza, n principal, n:

* contracte comerciale internationale si in titluri de valoarea.

b.

c. contracte comerciale internationale

128.Principiul libertatii conventiilor, exprima regula potrivit careia, fiecare subiect de drept se obliga prin propria lui vointa, numai la:

*vointa sa, ceea ce consider c este in interesul su si in msura in care doreste

129.n contractele comerciale internationale, puterea vointei partilor este:

* mai accentuata decat in conventiile interne fiind in acelasi timp controversata

130.In cazul aplicarii principiului lex voluntatis, partile pot opta n acest sens si asupra unei legi care nu are nicio legatura obiectiva cu contractul:

* pentru legea aplicabila conditiilor de fond si efectelor juridice ale contractelor, spre exemplu

a. dab.c.

131.Codul Comercial al SUA, restrnge posibilitatea de optiune a partilor numai la legile statelor cu care contractul are legatura rezonabila:

* face exceptie de la aceasta regula

132.Raporturile de comert international se stabilesc cu preponderenta:* intre persoane juridice si fizice din diferite state

a.

b.

c. ntre persoane fizice si juridice din diferite state

....133.Statul suveran apare n calitatea sa de subiect de drept civil, actionnd jure gestionis si fiind reprezentat, de regula, de:

* ministerul de finante

a. Ministerul de Finante

b.

c.

134.n viziunea conceptiei subiective, de inspiratie germana, calitatea de comerciant este recunoscuta persoanei fizice care-si nregistreaza o firma n:

* Registrul de comert

a.

b.

c. registrul de comert

135.In viziunea conceptiei obiective, de inspiratie franceza, calitatea de comerciant este recunoscuta persoanei fizice care savrseste n nume propriu:

* acte si fapte de comert

a.

b.

c. acte si fapte de comert

136.Sistemele juridice cer pentru a putea efectua acte de comert, ca persoana fizica sa aibe:

* capacitate de exercitiu

NU... a. capacitate de folosinta

137.Legislatiile care cunosc dualitatea dreptului privat, disting societatile comerciale de:

* societatea civila

a.

b.

c. societatile civile

138.Potrivit criteriului clasic, societatea al carei obiect declarat n contractul de societate sau statut, consta n efectuarea de fapte calificate de comert, este:

* societatea comerciala

139.Potrivit criteriului formal, orice societate, independent de obiectul ei de activitate, este comerciala, daca s-a constituit:

* in anumite forme prevazute expres

NU... b. in termenul legal de 30 de zile

.........140.Majoritatea legislatiilor, cat si conventiile internationale bilaterale si multilaterale n materie, consfintesc principiul recunoasterii de plin drept a:

a.

b.

c. a personalittii juridice a societtilor comerciale strine

141.In general, conventia internationala presupune un acord de vointa precis si liber exprimat ntre:

*dou sau mai multe state, prin care se creeaz,se modific sau se sting norme de drept internaional sau raporturi juridice internaionale.142.Camera Internationala de Comert, a standardizat o serie de:

* uzante comerciale uniforme internationalea.NUReguli internationale pentru interpretarea actelor normativeb. NU Reguli internationale de comertc.uzante comerciale uniforme internationale

143."Libertatea conventiilor", constituie in dreptul comertului international:*un principiu al dreptului comertului international NU... b. un ansamblu de uzante internationale

144.Conditia juridica a societatilor comerciale straine, are n vedere ntinderea drepturilor pe care o societate straina le poate avea:

* pe teritoriul altui stat

a. pe teritoriul altui statb.c.145.Contractele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala, sunt specifice dreptului comertului international:

* multiple

146.Contractele de comert international, se incheie de regula, pe termen:

* scurt

147.Contractele de comert international,, de lunga durata, se incheie pe o perioada minima de:

*de cinci ani

a.

b.

c.5 ani

148.Contractele de cooperare economica internationala pentru lucrari de marfuri, coproductie,prestari de servicii si executari de lucrari n conditii de reciprocitate, se stabilesc ndeosebi pe perioade de:

*10 -15 ani

a.

b.

c. 10-15 ani

149.Contractele pentru importul materiilor prime de baza se stabilesc astfel nct sa asigure aprovizionarea acestora pe perioade de:

*15 -25 ani

a.

b.

c. 15-25 ani

150.In sfera contractelor moderne, apartinand dreptului comertului international, regasim contractul de:

* leasing , base-back factoring, know-how, consulting, turism, export complexa.

b.

c. know-how

151.Contractul de comert international se caracterizeaza, din punct de vedere strict juridic, ca fiind un contract:

* titlu oneros si sinalgamatic

a.

b.

c. cu titlu oneros

152.Plata n contractul comercial este portabila, facndu-se, de regula, la sediul:

* creditorului

a.

b.

c. creditorului

153.Principiul "libertatii contractuale" este consacrat in dreptul national, prin discpozitiile articolului:

*art.969 cod civil

154.Garantiile privind calitatea marfii, conditiile de ambalaj, marcare si etichetare, expediere si transport, sunt clauze contactuale obligatorii, in acceptiunea dreptului comertului international:

* incheiat prin acordul partilor trebuie sa cuprinda in functie de specificul operatiei de comert exterior

a.

b.

c. da

155.Referitor la contractele de comert international, legislatia noastra prevede ca, raporturile contractuale stabilite cu o parte straina, cat si modificarea acestora:

* se constata in forma scrisa cu respectrea conditiilor pt valabilitatea conventiilor

a.

b. se incheie exclusiv in forma autenticac. se constat n form scris

156.Uniformizarea binecunoscutelor norme de drept material n domeniul contractelor de comert international, se realizeaza:* pe cale contractuala si legala

a.

b. pe calea contractuala sau legala

c.

157.Prin adoptarea Conventiei de la Viena, din anul 1980, s-a reglementat:

* vanzarea internationala de marfuri

a.b.

c. vnzarea international de mrfuri

158.Litigiile de comert international, daca exista o conventie in acest sens, sunt de competenta:

*Curtii de Arbitraj

159.Transmiterea unor cunostinte tehnice, informatii, documentatii sau procedee complexe, care reprezinta o noutate relativa si subiectiva, nefiind brevetate din cauza elementelor insuficiente de originalitate sau a lipsei de interes, fac obiectul contractului de:* know-how

160.Operatiunea prin care o persoana cumpara unele bunuri de la un vnzator, pentru a le nchiria unui client solicitator, reprezinta esenta contractului de:*leasing a.

b.

c.leasing

@@@@@@@@@@@@@@@@***intrebari din grila de anul trecut care nu se mai regasesc in cea de anul acesta, sunt dublate sau altfel enuntate

Trsturile dreptului international sunt?

a) - caracterul normativ;

- elementul de internaionalitate;

- caracterul interdisciplinar;

b) - caracterul interdisciplinar;

- caracterul interdisciplinar;

c) - caracterul comercial

ANS : ASubiectele raportului juridic de dreptul comertului international apartinnd ordinii juridice nationale sunt?

a) - comercianii ( persoane fizice ) i societile comerciale;

- grupurile de interes economic.

- regiile autonome;

b) - regiile autonome;

- grupurile de interes economic.

c) - uniunile economice internaionale fr caracter guvernamental;

- grupurile de interes economic.

ANS : AUn raport juridic ce contine elemente de internationalitate n structura sa si n mprejurrile referitoare la nasterea, modificarea sau stingerea apartine?

a. dreptului comerului internaional;

b. dreptului internaional privat;

c. dreptului comunitar;

ANS : BDac concordatul , adic ntelegerea intervenit ntre debitor si adunarea creditorilor a fost omologat de tribunal ?

a) - starea de faliment nceteaz

- masa credal este desfiinat

- debitorul poate fi urmrit , n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respective;

b) -masa credal este desfiinat

- debitorul poate fi urmrit , n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respective;

c) - debitorul poate fi urmrit , n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respective;

-debitorul nu mai poate fi urmrit.

ANS : AIzvoarele dreptului comercial international sunt?

a) - cu caracter intern;

- cu caracter internaional;

b) - cu caracter general;

- cu caracter internaional;

c) - cu caracter particular

- cu caracter internaional;

ANS : A Uzantele sunt de regul?

a. acte i fapte stipulate contractual cu prilejul ncheierii unui contract din sfera de comer internaional;

b. acte i fapte manifestate independent de orice activitate contractual;

c. ambele variante

ANS :C

Concordatul poate fi propus de ctre?

a) - comerciantul debitor;

- creditori;

- judectorul sindic;

b) - creditori;

- judectorul sindic;

c) - judectorul sindic;

- instan.

ANS : A

Moratoriul este institutia juridic prin care executarea hotrrii de declansare a procedurii falimentului se face la cererea?

a. debitorului;

b. judectorului sindic;

c. creditorilor,

ANS : ASubiectele raporturilor juridice de dreptul comertului international apartinnd ordii juridice internationale sunt?

a. statele;

b. organizaiile interguvernamentale;

c. ambele variante

ANS : CMoratoriul poate fi decis de tribunalul comercial n urmtoarele conditii?

a) - dac comerciantul dovedete c este solvabil,

- dac tribunalul a consultat adunarea creditorilor;

- dac comerciantul dovedete c faptele produse nu-i sunt imputabile;

b) -dac comerciantul dovedete c faptele produse nu-i sunt imputabile;

- dac tribunalul a consultat adunarea creditorilor;

c) - dac tribunalul a consultat adunarea creditorilor;

- dac tribunalul a consultat adunarea creditorilor;

ANS : A

Dac concordatul, adic ntelegerea intervenit ntre debitor si adunarea creditorilor a fost omologat de tribunal?

a) - starea de faliment nceteaz;

- masa credal este desfiinat;

- debitorul poate fi urmrit, n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respectiv;

b) - masa credal este desfiinat;

- debitorul poate fi urmrit, n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respectiv;

c) - debitorul poate fi urmrit, n mod individual n limita sumelor convenite prin concordatul respectiv;

- starea de faliment nu nceteaz

ANS : ADac o societate comercial are mai multe sedii pe teritoriile mai multor state, determinant pentru identificarea nationalittii acesteia este?

a. locul unde se afl centrul principal de conducere i gestiune a activitii statutare;

b. locul de constituire al societii comerciale respective:

c. oricare dintre sediile n care societatea comercial i desfoar activitile sale statutare;

ANS: A si va pierde cumprtorul dreptul su de a cere daune interese din partea vnztorului n situatia n care va recurge la un alt mijloc?

a. da;

b. nu;

c. nu exist acest drept;

ANS : BTrsturile caracteristice ale contractului de comert international sunt?

a) -comercialitatea;

- internaionalitatea;

b) - naionalitatea;

- internaionalitatea;

c) - patrimonialitatea.

- internaionalitatea;

ANS : A

n cazul procedurii falimentului notificarea va cuprinde?

a) - termenul limit pentru nregistrarea cererii de admitere a creanelor n vederea ntocmirii tabelului suplimentar al creanelor;

- termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creanelor;

- termenul de ntocmire a tabelului definitiv consolidat al creanelor;

b) - termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creanelor;

- termenul de ntocmire a tabelului definitiv consolidat al creanelor;

c) - termenul de ntocmire a tabelului definitiv consolidat al creanelor;

- termenul limit pentru nregistrarea cererii de admitere a creanelor n vederea ntocmirii tabelului suplimentar al creanelor;

ANS : A

n cazul Aquis-ului comunitar n domeniul interpretrii, agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzactiile ncheiate, n termenul prevzut, atunci cnd?

a) - i se ncredineaz o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni;

- deine exclusivitatea pentru o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni;

- atunci cnd tranzacia a fost ncheiat mpreun cu un client care aparine zonei sau grupului respectiv;

b) - deine exclusivitatea pentru o anumit zon geografic sau un anumit grup de clieni;

- atunci cnd tranzacia a fost ncheiat mpreun cu un client care aparine zonei sau grupului respectiv;

c) - atunci cnd tranzacia a fost ncheiat mpreun cu un client care aparine zonei sau grupului respectiv;

- a obinut contracte economice importante, ceea ce nseamn mrirea volumului desfacerilor.

a. ab. bc. c

ANS: A

Obligatia de a nmna scrisoarea de trsur apartine?

a. expeditorului;

b. ntreprinztorului;

c. cruului;

ANS: A

Pentru a repartiza ntre ele riscurile derivnd din fluctuatiile preturilor pe durata relatiilor lor financiare, prtile contractante au posibilitatea de a stabili o legtur de unitate de valoare cu unul din urmtoarele elemente?a) - moneda creditorului;

- moneda debitorului;

- moneda unei tere ri;

- aurul monetar.

b) - moneda debitorului;

- moneda unei tere ri;

- aurul monetar.

c) - moneda unei tere ri;

- aurul monetar.

a. ab. bc. c

ANS: A

n cazul n care vnzarea se efectueaz franco vagon frontiera vnztorului, obligatiile prtilor sunturmtoarele?

a) - vnztorul suport cheltuielile de transport ale mrfii pn la frontiere de stat a rii sale,

- ca dat a livrrii se consider data tampilei aplicat pe scrisoarea de trsur de ctre staia de frontier la care marfa se pred, de ctre calea ferat a rii vnztorului ctre calea ferat care preia marf.

-cheltuielile de transbordare sau de schimbare a osiilor sunt n sarcina cumprtorului;

- dreptul de proprietate asupra mrfii i riscul eventualelor pierderi sau avarii ale mrfii trec de la vnztor la cumprtor, din momentul predrii mrfii de ctre calea ferat a rii vnztorului ctre cile ferate care preiau marfa;

b) -cheltuielile de transbordare sau de schimbare a osiilor sunt n sarcina cumprtorului;

- dreptul de proprietate asupra mrfii i riscul eventualelor pierderi sau avarii ale mrfii trec de la vnztor la cumprtor, din momentul predrii mrfii de ctre calea ferat a rii vnztorului ctre cile ferate care preiau marfa;

c) - dreptul de proprietate asupra mrfii i riscul eventualelor pierderi sau avarii ale mrfii trec de la vnztor la cumprtor, din momentul predrii mrfii de ctre calea ferat a rii vnztorului ctre cile ferate care preiau marfa;

- ca dat a livrrii se consider data tampilei aplicat pe scrisoarea de trsur de ctre staia de frontier la care marfa se pred, de ctre calea ferat a rii vnztorului ctre calea ferat care preia marf.

a. ab. bc. c

ANS: A