Consideraţii generale privind dreptul afacerilor

1) Dreptul afacerilor este definit ca o tehnică de gestionare şi organizare în serviciul scopurilor economice, sociale şi culturale ale întreprinderii. Dreptul afacerilor s-a dezvoltat din dreptul comercial tot aşa cum acesta din urmă s-a dezvoltat din dreptul civil. Dreptul afacerilor în România este o ramură de drept autonomă coexistând cu dreptul comercial, deci nu se poate face o separaţie rigidă între cele două discipline.

2) Izvoarele normative ale dreptului afacerilor sunt:- Constituţia este o lege fundamentală, se modifică prin referendum;- Legea este actul normativ emis de către Parlament;- Hotărârea sunt emise de camerele parlamentare;- Ordonanţa care poate fi urgenţă sau ordinală (simplă);- Actele unor autorităţi publice centrale (Ministere, BNR, Comisia naţională de valori

materiale, Comisia Concurenţei, Oficiul Român pentru drepturile de autor)Actul normativ este un act desemnat pentru a face o reglementare juridică sau de drept.Izvoarele de drept pot să fie scrise şi nescrise.

3) Principiile dreptului afacerilor – ca în orice ramură de drept principiile au menirea nu numai să caracterizeze, să individualizeze o anumită ramură de drept, dar să – şi ofere un ghid personal cuprinzător de orientare în raporturile juridice respective.Aceste principii sunt:

a) principiul libertăţii în comerţ;b) principiul aparenţei în comerţ;c) principiul caracterului oneros;d) principiul concurenţei loiale şi normale;e) principiul promovării dreptului consumatorului .

Principiul libertăţii în comerţ

Are o latură de factură preponderent economică – libertatea de întreprindere şi o latură de factură preponderent juridică – libertatea de expresie juridică.

Libertatea de întreprindere sau de inţiativă este expresia cea mai concentrată şi substanţială a economiei de piaţă .

Constituţia o exprimă în art.134 alin.(2) lit.a ca fiind libertatea comerţului prin obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Libertatea de întreprindere înseamnă cu alte cuvinte o libertate de a întreprinde, de a concepe, de a realiza fonduri, de a face plasamente de valori, de a constitui întreprinderi lucrative, de a valorifica un capital etc.

Libertatea în comerţ se exprimă prin : - libertatea de formă;- libertatea de alegere a instrumentului juridic;- libertatea de alegere a legii aplicabile.

Spre deosebire de dreptul civil unde anumite acte şi operaţiuni juridice trebuie să îmbrace o formă solemnă, autentică pentru a fi validă.

În dreptul afacerilor nu există în principiu condiţionarea validităţii de o anumită formă, ex: contractul de societate nu trebuie autentificat.

Libertatea de formă poate nu contravine existenţa contractelor tip, cadru şi contractelor de adeziune.

1

Contractul tip este un contract ale cărui, clauze sunt în majoritatea lor prefabricate de către ofertantul contractului, ele având drept scop să faciliteze perfectarea operaţiunilor, să evite lacune de stipulaţie şi să ofere afacerii un instrument juridic elaborat.

Contractul tip are şi spaţii libere în care părţile introduc stipulaţii particulare pentru o anumită afacere.

Reguli pentru utilizarea contactelor tip:

- o clauză refabricată nu se socoteşte modificată dacă modificarea nu este perfect identică în toate exemplarele;

- prevalează clauza adăugată din spaţiile libere care contrazice clauza prefabricată;- contractele cadru sunt un gen de contracte tip, dar de extracţie legală şi care sunt

aprobate prin diferite acte normative (sunt extrase), ex: contractul de asigurări, de şcolarizare, adeziune – sunt expresia unei voinţe predominante ale agenţilor economici care oferă serviciul: ex: contract de transport de cale ferată, furnizor a apei, a gazelor.

Libertatea de alegere a instrumentului juridic presupune că partenerii în afaceri sunt liberi să utilizeze un contract reglementat sau fabricat de ei.

Libertatea de alegere a legii aplicabile este libertatea de alegere a legii, apare în dreptul internaţional.

Principiul aparenţei în afacerile şi contractele comerciale

Potrivit acestui principiu, omul, firma de afaceri este îndreptăţit să se încreadă în aparenţa profesională, să reacţioneze în consideraţia acesteia. Dacă părţile unui act au fost în eroare de bună credinţă actul făcut în această stare este valid. Acest principiu înseamnă că comerciantul trebuie să se orienteze după aparenţa profesională, el nu este îndatorat potrivit legii să facă investigaţii pentru a stabili provenienţa finală a mărfii, respectarea legii în circulaţie cu acestea până la el, stabilirea reputaţiei partenerului, realitatea calităţii de subiect de drept a acestuia.

Principiul caracterului oneros ale actelor şi operaţiunilor juridice de natură comercială

Potrivit acestui principiu, afacerile beneficiază de o prezumţie de caracter oneros. Dacă contractul comercial este dubios, confuz, judecătorul sau arbitrul este îndreptăţit să stabilească el valoarea plăţii sau a contraprestaţiei. Codul comercial face chiar menţiune expresă că spre deosebire de codul civil în dreptul comercial unele contracte sunt oneroase ( ex: contractul de mandat, contractul de vânzare- cumpărare etc).

Principiul concurenţei loiale şi normale în afaceri

Cu tot caracterul oneros, speculativ, competitiv al afacerilor acestea trebuie să se realizeze într-o manieră onestă şi de cultivare a egalităţii de şansă. Mediul juridic concurenţial a fost edificat pe două laturi comportamentale : concurenţa loială ale cărei încălcări sunt reprimate legislativ prin Legea 11/1991 care este Legea privind combaterea concurenţei neloiale, lege care interesează în principal raporturile juridice particulare dintre comercianţi (firme şi oameni de afaceri). Concurenţa comercială normală de piaţă reglementată de Legea 21/1996 a concurenţei care interesează conduita de viaţă relevantă şi care aparţin domeniului dreptului public. Art. 1 din legea 21/1996 arată că: comercianţii sunt obligaţi să işi exercite activitatea de bună credinţă potrivit uzanţelor cinstite cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. Buna credinţă în principiu se prezumă şi ea rezidă în conduita orientată de convingerea serioasă privind realitatea împrejurărilor şi circumstanţelor. Este deci de bună credinţă cert care acţionat convins că o face în

2

mod licid, conform cu angajamentele asumate, încrezându-se într-o realitate pe care a perceput-o în mod serios şi responsabil. Nu i se poate reproba eventuala eroare în care s-a aflat. Consecinţele bunei credinţe consistă în principal în exonorarea de consecinţe prejudiciabile ale conduitei.

Principiul promovării şi protecţiei drepturilor consumatorului

Dreptul consumatorului asemenea drepturile omului reprezintă pentru dreptul afacerilor religia sfârşitului de sec. XX – începutul sec XXI . Dreptul consumatorului este promovat şi apărat de Legea 21/1996.

Ulterior au apărut şi alte rglementări juridice privind dreptul consumatorului şi anume:- OG 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale care instituie

dreptul consumatorului la denunţarea unilaterală a unei asemenea contract;- OG 130/2000 care reglementează contractele la distanţă;- Legea 148/2000 privind publicitatea care aduce prohibiţii şi limitări pentru

publicitatea care manipulează excesiv gustul consumatorului şi care priveşte produse dăunătoare;

- Legea 193/2000 care reglementează protecţia consumatorului prin conţinutul contractelor comerciale;

- Legea 365/2002 privind comerţul electronic.În dreptul comunitar, protecţia intereselor consumatorilor a fost direcţionată legislativ şi

administrativ pe următoarele direcţii:A. Informarea consumatorilor (etichetarea mărfurilor şi publicitate):

- Tehnici particulare de contractare ( contractele la distanţă, contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, comerţul electronic etc);

- Sănătatea şi securitatea consumatorului ( adică accesul pe piaţă numai al produselor fără defecte, sigure şi nenocive).

B. Subiecţii protecţiei consumatorilor sunt:1. consumatorul;2. agentul conomic;3. producătorul;4. distribuitorul;5. vânzătorul;6. prestatorul.

Obiectul protecţiei

Îl reprezintă produsele noi folosite sau recondiţionate, şi serviciile comercializate pentru consumator.

Sunt exceptate de la protecţie produsele comercializate ca antichităţi şi cele reparate cu condiţia informării consumatorului asupra acestei intervenţii.

Elementele protecţiei consumatorului sunt:- calitatea produsului sau serviciului;- produs sigur;- declaraţia de conformitate;- termenul de garanţie;- termenul de valabilitate;- data durabilităţii minimale;- durata medie de utilizare pentru produsele de folosinţă îndelungată;- viciul ascuns.

3

Elemente fundamentale

La nivelul societății umane, comportamentul oamenilor este supus unor reglementări. După natura lor aceste reglementări se realizează prin norme sau reguli și sunt de următoarea natură:

- morală;- religioasă;- juridică.

Odată cu apariția statului ca principală instituție de organizare și conducere socială a apărut dreptul. Dreptul se definește ca ansamblu de norme, principii și ramuri de reglementare a conduitei umane.

Dreptul a apărut și sa dezvoltat împreună cu evoluția statului.Dreptul medieval, dreptul specific societății moderne, dreptul societății contemporane.Legătura dintre stat și drept se relevă sub următoarele aspecte:

- normele juridice, sunt emise de către organe specializate ale statului;- interpretarea și aplicarea revin altor organe.

Normele juridice

Norma juridică adică norma de drept este elementul fundamental al dreptului. Norma juridică este o regulă generală esențială impersonală și obligatorie care

reglementează comportamentul indivizilor și grupurilor sociale.Norma de drept se caracterizează deci prin:

- generalitatea;- impersonalitatea;- obligativitatea.

Obligativitatea normei juridice se realizează pe bază de convingere, educație sau la nevoie se impune prin forță de constrângere a statului.

Normele juridice au o structură trihotonică (3 componente):- ipoteza;- dispoziția;- sancțiunea.

Ipoteza se concretizează în situațiile în care se aplică norma, respectiv persoanele care trebuie să îndeplinească dispoziția normei.

Dispoziția este acea parte a normei prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților care participă la raporturile juridice. Aceste dispoziții pot fi de acțiune sau nonacțiune.

Sancțiunea constă în consecințele pe care le suportă persoanele atunci când încalcă dispozițiile legale.

Sancțiunile sunt:a) Sancțiuni juridice penale: detenția, privarea de anumite drepturi, amendă penală,

confiscarea de bunuri și aplicarea unor sancțiuni complementare de siguranță;b) Sancțiuni contravenționale: amendă contravențională, închisoare contravențională,

confiscarea de bunuri și confiscarea unor drepturi;c) Sancțiuni de drept al munci: avertismentul, mutarea disciplinară, desfacerea de

drepturi salariale și desfacerea contractului de muncă.d) Subiectele raportului juridic: subiectele rapoartelor juridice sunt:

- persoane fizice;- persoane juridice.

Persoanele fizice sunt oamenii în individualitatea lor, participanți activi sau pasivi la rapoartele juridice.

Persoana fizică se caracterizează prin competență juridică care la rândul său se concretizează în capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.

4

Capacitatea de folosință se concretizează în toate drepturile ce revin persoanei fizice de la naștere până la moarte în baza normelor juridice.

Capacitatea de exercițiu reprezintă posibilitatea stabilită de lege ca persoană fizică să își exercite direct și în nume propriu capacitatea de folosință.

Capacitatea de exercițiu este condiționată de: vârstă și sănătate mintală.După vârstă se împart în:

- minori fără capacitate de exercițiu (14 ani);- minori cu capacitate de exercițiu restrânsă (14-18 ani);- majori (+18 ani).

După sănătatea mintală se împart în:- persoane sănătoase psihic;- persoane bolnave psihic;- persoane handicapate psihic.

Persoanele juridice sunt colectivități constituite în anumite scopuri admise de lege și a căror activitate este reglementată de stat prin acte normative.

Ramurile de drept sunt:- drept public;- drept privat.

Ramurile de drept public se caracterizează prin: - participanții la rapoartele din dreptul public sunt statul sau anumite instituții ale

statului iar pe de altă parte persoanele fizice sau persoanele juridice.Raporturile stabilite se întemeiază pe acte normative care instituie o autoritate specială a

statului sau instituțiilor sale.

Raportul de drept privat se caracterizează prin:- părțile au libertate de acțiune pentru a stabili sau înceta aceste raporturi;- părțile au o poziție juridică legală.

Aplicarea normelor juridice, aplicarea dreptului prezintă două aspecte:- aplicarea dreptului în spațiu;- aplicarea dreptului în timp.

Aplicarea dreptului în spațiu se bazează pe principiul teritorialității naționale conform căruia actele normative ale unui stat se aplică pe teritoriul statului respectiv.

Exista două exceptii:1. excepția de extindere, adică în incinta ambasadelor și consulatelor române din

străinătate, bordul navelor și aeronavelor aflate temporar în străinătate, cetățenii români aflați în misiuni oficiale sau în calitate de turiști;

2. excepția de restrângere: ambasadele și consulatele străine de pe teritoriul româniei sau la bordul navelor și aeronavelor străine aflate temporar în spațiul românesc, imunitatea diplomatică.

Aplicarea în timp se realizează între două momente:- orice lege funcționează din momentul intrării în vigoare până la abrogare;- cetățenia este raportul reciproc dintre un anumit stat și persoanele fizice care se află

sub ocrotirea acestui stat.Persoanele fizice se împart din acest punct de vedere în:

- cetățeni;- străini;- apatrizi.

5

Cetățenia se dobândește și se pierde conform legii, statul are decizia de a stabili condițiile de aprobare a cetățeniei, căile de dobândire a cetățeniei române sunt:

- naștere și cel puțin un părinte român;- adopție:- acordare oficială.

Acordarea cetățeniei la cerere se face cu respectarea unor condiții:- să respecte legile;- să cunoască țara și limba.

Restrâgerea cetățeniei se poate face la cerere și ca sancțiune.

Subiectele raportului juridic comercial

Participanții la rapoartele juridice comerciale pot fi persoane fizice sau persoane juridice care au caracter comerciant.

Persoanele fizice sunt cunoscute în calitate de comerciant dacă îndeplinesc următoarele condiții:

- au vârsta minimă privită legii;- să desfășoare o activitate comercială continuă iar principalele venituri să fie

dobândite din această activitate;- să cunoască prvederile legislației comerciale financiar fiscale, penale și civile

precum și codurile procedurale și soluționarea conflictelor de interese;- să obțină autorizație administrativă pentru prestarea actelor și faptelor de comerț;- să aibă sănătate mintală și capacitate deplină de exercițiu;- să dispună de anumite condiții necesare realizării actelor comerciale;- dobândirea unor cunoștințe în domeniile acreditate în studii de specialitate.

Persoanele juridice sunt societățile comerciale, regii autonome unității cooperatiste, asociații familiale și liber profesioniștii.

Societățile comerciale sunt colectivități umane constituite pe baza acordului de voință a asociaților care pun împreună bani, bunuri și muncă în scopul procedurii și comercializării unor bunuri economice urmarând să obțină profit.

Regiile autonome au calitate de comercianți producând anumite bunuri și servicii de interes național, proprietar este statul.

Unitățile cooperatiste create în domeniul producției de natură agricolă, meșteșugărească și participă într-un procent important la satisfacerea unor componente ale cererii pieței.

Obligațiile comercianților

Comercianții au următoarele obligații:- respectarea concurenței legale;- completarea unor documente primare obligatorii;- plata relevărilor la bugetul public.

În domeniul afacerilor producția și desfacerea mărfurilor are loc în condiții de concurență.Concurența loială se realizează cu respectarea unor reguli formulate juridic de care depinde

respectarea și împlinirea tuturor intereselor tuturor participanților la raporturile de piață.Concurența neloială considerată și nelegală apare atunci când se manifestă anumite

comportamente care îi pot dezavantaja pe unii ofertanți de mărfuri. Fenomenele de concurență neloială pot consta în:

- practicarea unor prețuri de dumping;- denigrarea prin diferite metode a calității mărfurilor oferite de către firmele

concurente;

6

- utilizarea elementelor de firmă împreună cu marfa de subcalitate;- producerea și comercializarea unor mărfuri contrafăcute cu semnele firmelor;- încercarea de a obține contracte pe termen lung cu acceptarea unor compromisuri de

la firmele care asigură aprovizionarea tehnico materială inclusiv pentru comercianții concurenți.

O altă obligație a comercianților este și completarea la zi a unor documente: registru de casa, casa de marcat, notă de recepție etc.

Comercianții au obligația de a prezenta periodic instituțiilor administrativ fiscale documente referitoare la situația financiară a firmei.

Izvorul obligației în raporturile comerciale: cea mai importantă situație în stabilirea obligațiilor comercianților în raporturile cu partenerii de afaceri îl constituie contractele comerciale.

Contractul este acordul de voință stabilit între părți cu scopul de a produce drepturi și obligații reciproce. Orice contract pentru a fi valid trebuie încheiat cu respectarea următoarelor condiții:

- părțile să aibă capacitate deplină de exercițiu;- părțile să își exprime în mod liber acordul de voință.

Dacă nu se respectă acordul de voință ne aflăm în situația unor vicii de consimțământ: violența, înșelăciunea, eroarea de persoane sau eroare materială, dolul.

- stabilirea contractului cu respectarea procedurii prevazute de lege.- stabilirea și respectarea unor anumite obiecte în legatură cu care nu se încheie

contractul,- stabilirea unor prețuri reale și în forma acceptată de piață.

Societățile comerciale. Legea 31/ 1990

Societățile comerciale se pot constitui în una din următoarele forme:a) societăți în nume colectiv ale cărui obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul

social și cu răspundere nelimitată a tuturor asociaților;b) societate în comandita simplă a cărui obligațiuni sociale sunt garantate cu

patrimoniul social și cu răspundere nelimitată și solidară a asociaților. Comanditații răspund numai până la concurența aportului lor. Comanditarul are 5% aportul, el va răspunde în fața legii cu 5% conform aportului;

c) societate în comandită pe acțiuni ale cărui capital social este împărțit pe acțiuni iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspundere nelimitată și socială a asociaților. Comanditarii sunt obligați numai la plata acțiunilor lor;

d) societate pe acțiuni (S.A.) ale cărui obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii sunt obligați la plata acțiunilor;

e) societate cu răspundere limitată (S.R.L.) ale cărui obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, asociații sunt obligați numai la plata părților.

La înființare este obligatoriu existența unui statut. Cei care înființează o societate comercială se numesc fondatori, nu vor putea fondatori conform art. 29 din legea 31 următoarele: persoanele care au fost condamnați pentru gestiune frauduloasă, abuz, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită precum și pentru alte infracțiuni pedepsite conform legii.

Conducerea societății comerciale este:1. Adunarea Generală Ordinară.

Actiunea generală ordinară se întrunește cel putin odată pe an în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar. Adunarea generală ordinară dezbate următoarele: aprobă sau modifică bilanțul contabil, alege administratorii sau cenzorii, stabilește bugetul de venituri și cheltuieli, hotărâște gajarea, încheierea sau desființarea

7

unităților. Pentru validarea deliberărilor adunării generale ordinare este necesar prezența a cel puțin jumătate din capitalul social, iar hotărârile se iau de acționarii ce dețin majoritatea absolută.

2. Adunarea generală extraordinară.Este nevoie de a se ține de câte ori apar probleme care trebuie lămurite: prelungirea duratei societății, mărirea capitalului, schimbarea obiectului societății, schimbarea formei societății, mutarea sediului, fuziunea cu alte societăți, reducerea capitalului social, dizolvarea anticipată a societății, orice modificare a contractului sau a statutului. Pentru validarea deliberărilor adunării extraordinare sunt necesare: prezența acționarilor, ¾ din capitalul social iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acționari reprezentând cel puțin jumătate din capitalul social. La convocările ulterioare este necesară prezența acționarilor reprezentând jumătate din capitalul social iar hotărârile să fie luate cu votul ce reprezintă cel puțin o treime din capitalul social. Hotărârile adunării generale cele care sunt contrare contractului de societate sau statutului pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în monitorul oficial.

Consiliul de administrație:

Este format din administratorii numiți de adunarea generală, pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administrație este necesară prezența personală a cel puțin jumătate din numărul administratorilor. Deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Consiliul de administrație poate incredința executarea operațiilor societății unor directori executivi.

Cenzorii:

Societatea pe acțiuni va avea trei cenzori. Cenzorii se aleg pe o durată de 3 ani, cel puțin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil.

Dizolvare, fuziunea și lichidare

Dizolvarea societăților:

Fiecare asociat are dreptul să ceară dizolvarea (lichidarea) societății.Dizolvarea se poate cere în următoarele situații:

a) Trecerea timpului stabilit pentru durata societății,b) Imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea acestuia,c) Hotărârea Adunării Generala a Acționarilor,d) Falimentul,e) Reducerea capitalului social sub minimum legal,f) Societățile pe acțiuni se dizolvă și când numărul de acționari s-a redus sub 5,

dacă au trecut mai mult de 6 luni de la reducerea lui și nu a fost completat.Dizolvarea societăților comerciale trebuie să fie înscrisă în Oficiul Registrului Comerțului și

publicat în Monitorul Oficial. Terții pot face o poziție împotriva dizolvării societăților în termenul prevăzut de lege, opoziția suspendă executarea hotărârii de dizolvare.

Dizolvarea societăților înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa are efect față de terți numai după trecerea unui termen de 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

8

Fuziunea societăților:

Fuziunea mai multor societăți se hotărâște de fiecare societate în parte. Fiecare societate care a cerut fuziunea trebuie să îndeplinească niște condiții prevăzute de lege.

Odată cu cererea de înscriere la hotărârea de fuziune societățile trebuie să depună bilanțul contabil. Societatea care încetează de a exista în urma fuziunii va depune la Oficiul Registrului Comerțului o declarație despre modul cum a hotărât să stingă pasivul. Fuziunea nu poate a avea efect decât după 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu unele excepții. În cursul termenului prevăzut oricare creditor a societății care fuzionează va putea face opoziție la instanță. Opoziția suspendă executarea fuziunii până la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești.

Lichidarea societăților:

Lichidarea societăților trebuie să respecte următoarele reguli:1. Până la intrarea în funcțiune a lichidatorilor administratorii continuă mandatul lor2. Actul de numire a lichidatorilor trebuie depus prin grija lichidatorilor la Oficiul

Registrului Comerțului pentru a fi publicat în Monitorul Oficial,3. Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii, ei sunt datori în dată

după funcție ca împreună cu administratorii să facă un inventar, să încheie un bilanț contabil care să constate situația exactă a activului și pasivului și să le semneze. Lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-a încredințat, actele societății, de asemenea ei vor ține un registru cu toate operațiile lichidării, în ordine cronologică. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor, de asemenea lichidatorii vor putea:a) Să stea în judecată și să fie acționați în interesul lichidării,b) Să execute și să termine operațiile de comerț referitoare la lichidare,c) Să vândă prin licitație publică imobilele și orice avere imobiliară a societății,d) Vânzarea bunurilor nu se va face în bloc,e) Să facă tranzacții,f) Să lichideze și să încaseze creanțele societății chiar în caz de faliment al

debitorului,g) Să facă împrumuturi neipotecare. Ei nu pot însă să constituie ipotecii asupra

bunurilor în afară de cazurile când sunt autorizați prin instanță. Lichidatorii care interprind noi operații comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal și solidari de executarea lor. Lichidatorii nu pot plăti asociațiilor nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuvenii din lichidare înainte achitării creditorilor societății. Lichidatorii care probează (fac dovada) prin prezentarea bilanțului că fondurile de care dispune societății nu sunt eficiente să acopere pasivul exigibil (să plătească datoriile) trebuie să ceară sumele necesare asociațiilor care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dar aceștia sunt obligați să le procure. Lichidatorii care au achitat datoriile societății cu proprii lor bani nu vor putea să exercite împotriva societății dreptul mai mari decât acelea ce aparția creditelor plătiți.

Infracțiuni privitoare la societățile comerciale:

Se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni – 2 ani sau amendă de la 20.000 – 100.000 lei:1. Fondatorii, administratorii și directorii care în prospectele, rapoartele și

comunicările adresate publicului ori Adunării Generale a Acționarilor arată cu

9

rea credință fapte nereale asupra constituirii societății, condițiile economice ale acestuia sau le ascunde,

2. Administratorii și directorii care în lipsă de bilanț ori contra rezultă din bilanț sau în baza unui bilanț fals au încasat sau au plătit dividente din beneficii fictive,

3. Administratorii, directorii și ceilalți funcționari ai societății comerciale pentru a-și procura lor sau altora un câștig în paguba societății, răspândesc știri false sau întrebuințează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea sau scăderea valorii acțiunilor sau altor obligații al societății,

4. Administratorii și directorii care cu rea credință folosesc bunurile sau creditul societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care ei sunt interesați direct sau indirect.

Se mai pedepsesc cu închisoarea de la 1 lună – 1 an sau cu amendă de 10.000 lei în sus administratoriilor și directorilor care:

1. În Adunarea Generală a Acționarilor se folosesc de acțiunile nesubscrise sau nedistribuite acționarilor,

2. Emit obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale,3. Emit acțiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preț inferior

valorii nominale,4. Acordă împrumuturi sau avansuri asupra acțiunilor societății,5. Prezintă cu rea credință acționarilor un bilanț sau aratp fapte inexacte asupra

condițiilor economice al societăților comerciale în vederea ascunderii situației reale.

De asemenea se pedepsesc cu amendă cu 5.000 – 10.000 lei:1. Administratorii și directe care dobândesc acțiuni alte societăți în cazurile oprite

de lege,2. Îndeplinesc hotărârea adunării generale înainte de expirarea termenelor prevăzute

de lege,3. Nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea acțiunilor neplătite,4. Totodată pedepsele se aplică și persoanele care votează în adunarea generală ca

poprietari de acțiuni ce nu le aparține în realitate, ba mai mult se pedepsesc chiar și atunci când votul nu a influențat asupra luării hotărârii,

5. Se pedepsesc de asemenea persoane care în schimbul unui avantaj material își i-au obligația de a vota într-un anumit sens în adunarea generală sau de a nu lua parte la vot.

Se pedepsește de asemenea sustragerea sau distrugerea evidențelor societății sau ascunderea unei părți din activul societății, înfățișarea de îndatoriri neexistente sau prezentarea în registrele societăți sau în alte acte a unor sume nedatorate.

În cazul în care într-o societate cu răspundere limitată părțile sociale sunt ale unei singure persoane aceasta are calitate de asociat unic. Drepturile și obligațiile ce revin adunării generale îi revin de această dată asociatului unic.

O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate (SRL). O societatea cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană.

Încadrarea salariațiilor la societățiile comerciale se face pe bază de contract de muncă cu respectarea prevederilor Codului Muncii și a regimului de asigurărilor sociale al personalului unităților de stat. Salarizarea se stabiliște prin liberul acord al părților cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege. La societățile comerciale la care statul nu este unic acționar pot fi încadrați și salariați ai altor societăți astea urmând să-și desfășoare activitatea în afara programelor

10

de muncă al societăților de la care provin. La aceste societăți pot lucra persoane pensionate la limită cu vârstă sau invaliditate gr.III.

Constituirea de societăți comerciale cu participarea străină în asociere cu persoane juridice sau persoane fizice române sau cu capital integral străin se efectuează cu respectarea dispozițiilor legii românești (Legea 31/1990 și Legea privind investițiile de capital străin în România) și înregistrați la agenția română pentru promovarea investițiilor și a asistenței economice din străinătate.

Din beneficiile anuale în lei cuvenite părții străine o cotă parte din aportul acesteia la capitalul vărsat poate fi transferată în străinătate în valută convertibilă prin schimb valutar efectuat de banca română de comerț exterior sau alte bănci autorizate.

Contractele comerciale

Contractele comerciale se definesc ca modalități de exprimare a raporturilor de transfer a drepturilor de proprietate asupra bunurilor. Contractele comerciale îmbracă mai multe forme:

a) Contracte comerciale de vânzare – cumpărare;b) Contracte de transport de mărfuri;c) Contracte de mandat;d) Contracte de reprezentare;e) Contracte de gaj;f) Contract de comodat;g) Contract de închiriere;h) Contract de prestări servicii.

Structura și conținutul unui contract comercial

Indiferent de forma care o îmbracă contractul comercial are următorul conținut obligatoriu:1. Denumirea contractului;2. Data și locul închirierii;3. Elemente de identificare a părților participante la contract;4. Obiectul contractului;5. Elemente de identificare a obiectului contractului;6. Obligațiile părților;7. Prețul și forma de plată;8. Termenul de finalizare;9. Alte clauze (dacă este cazul);10. Specificarea numărului de exemplare;11. Semnăturile părților.

Contractul de vânzare – cumpărare

Este cea mai întâlnită formă de contract comercial, prezintă următoarele caracteristici juridice:

a) Este un contract consensual;b) Bilateral;c) Sinalagmatic;d) Cu termeni scurt de executare;e) Se încheie în formă scrisă.

Caracteristicile specifice contractului de vânzare – cumpărare:a) Obiectul contractului îl reprezintă operațiuni de natură comercială;b) Părțile au calitatea de vânzător sau pe de altă parte cumpărător;

11

c) Prețul operațiunilor se achită conform clauzelor contractuale.

Vânzătorul are următoarele obligații:a) Predarea mărfii plătite de cumpărător;b) Garanția pentru vicii ascunse;c) Garantarea de evițiune.

Cumpărătorul are următoarele obligații:a) Plata prețurilor;b) Preluarea și transportul mărfii cumpărate;c) În cazul cumpărării și neridicării mărfii cumpărate în termen cumpărătorul

trebuie să plătească plăți suplimentare.

Contractul comercial de mandat

Contractul comercial de mandat este un contract:a) Bilateral;b) Sinalagmatic;c) Oneros;d) Cu executare în termen scurt.

Caracteristici ale contractului comercial de mandat: se încheie între 2 părți: mandant și mandatar.

Scopul contractului constă în împuternicirea mandatarului să încheie în numele și pe cheltuiala mandantului anumite acte comerciale.

Obligațiiloe părților:A. Ale mandantului:

- Să asigure procura sau împuternicirea pentru mandatar;- Să asigure resursele bănești necesare pentru îndeplinirea contractelor;- Să plătească onorariul convenit;- Să deconteze toate cheltuielile efectuate în mod justificat de către mandatar în

scopul îndeplinirii mandatului

B. Ale mandatarului:- Să acționeze în mod responsabil și profesionist;- Să prezinte documentele de decont;- Să prezinte raportul referitor la modul în care șe-a îndeplinit mandatul;- Să păstreze confidențialitatea despre situațiile considerate secret de către

mandant.

Contract de comision

Contractul de comision este un contract bilateral, oneros, sinalagmatic, cu executare în termen scurt sau succesiv.

Se încheie între două părți denumite:- Comitent- Comisionar.

Scopul acestui contract este realizarea unor operații comerciale specifice în nume propriu de către comisionar dar cu mărfuri aparținând comitentului.

Obligațiile părților:A. Ale comitentului:

12

- Asigură fondul de marfă și condiții de comercializare pe care le transferă comisionarului;

- Se obligă ca bunurile să fie de calitate corespunzătoare și admise în circuitul comercial;

- Trebuie să cedeze comisionarului o parte din veniturile încasate în urma comercializări acestor bunuri (procent comision);

- Trebuie să îndeplinească orice alte clauze convenite de comun acord și stipulate în contract.

B. Ale comisionarului:- Să procedeze în mod activ și profesionist pentru asigurarea comercializării

acestor bunuri;- Să raporteze în termenul oportun situația derulării contractului;- Să depună în contul comitentului sumele de bani justificate având dreptul la

reținerea comisionului cuvenit;- Să nu substitue mărfurile provenite de la comitent;- Să respecte toate reglementările juridice privind actele și faptele de comerț

inclusiv respectarea cerințelor de concurență loială.

Contract de consignație

Contractul de consignație este un contract bilateral, sinalagmatic și oneros.Se încheie între două părți și anume:

- Consignant;- Consignatar.

Consignatarul depune spre vânzare anumite bunuri mobile în depozitele consignantului.Obligațiile părților:

A. Ale consignantului:- Să păstreze și să comercializeze bunurile preluate de la consignatar;- Să înștiințeze proprietarii bunurilor în legătură cu executarea contractelor și

să depună documentele și sumele datorate;- Să returneze bunul depus spre vânzare în cazul în care acesta nu a fost vândut

în termenul convenit;- Să compeseze valoriile stricăciunilor produse bunului datorită vinovăției sale.

B. Ale consignantului:- Să stabilească un preț real al bunului predat;- Să-și ridice bunul în cazul nevânzării acestuia;- Să acopere anumite cheltuieli specifice.

Contractul de franciză

Contractul de franciză este un contract bilateral, sinalagmatic și oneros.Se încheie între două părți și anume:

- Francizarul;- Francizantul.

Are ca scop transferul dreptului de utilizare a unor invenții, mărci sau licențe de producție.Obligațiile părților:

A. Ale francizarului:- Informațiile și bunurile transferate prin franciză trebuie să corespundă din

perspectiva eficienței practice;- Să respecte cerințele generale ale oricărui contract;- Să ofere întreaga documentație în legătură cu obiectul contractului.

13

B. Ale francizantului:- Să respecte cerințele de confidențialitate;- Să nu cedeze acest drept unui terț fără acordul francizarului;- Să respecte legislația în vigoare în legătură cu derularea contractului.

CODUL MUNCII

Codul muncii reglemeatează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă. Modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă precum și jurisdicția muncii.

Contractul de muncă se aplică:a) Cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă care prestează muncă în

România;b) Cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă în străinătate în baza unor

contracte încheiate cu un angajator român cu excepția cazului în care legisșația statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabil;

c) Cetățenilor străini sau apatrizi încadrați cu contract individual de muncă care prestează munca pentru un angajator român (pe teritoriul României);

d) Persoanele care au dobândit statutul de refugiat și se încadrează cu contract de muncă pe teritoriul României.

Contractul individual de muncă

Încheierea contractului individual de muncă: Contractul individual de muncă este acel contract în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze munca pentru un angajator în schimbul unei renumerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată prin excepție se poate încheia și pe durată determinată în condițiile expres prevăzută de lege. Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă în calitate de salariat și la împlinirea vârstei de 15 ani dar numai cu acordul părinților sau reprezentanții legali pentru anumite activități prevăzute de lege. Încadrarea în muncă la locurile de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se face numai după împlinirea vârstei de 18 ani. Absolvenții instituțiilor de învățământ se încadrează la debutul lor în profesie pe baza unei perioade de probă de cel mult 6 luni. Pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern și în contractul individual de muncă. Perioada de probă constituie vechime în muncă. Angajarea succesivă a mai mult de 3 persoane pe perioade de probă pe același post este interzisă.

Executarea contractului individual de muncă: Drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii prin negociere în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.

Salariatul are în principal următoarele drepturi:- La salarizare pentru munca depusă;- La repaus zilnic și săptămânal;- La concediu de odihnă anual;- La egalitatea de șanse și de tratament;- La demnitate în muncă;- La securitate și sănătate în muncă;

14

- La acces la formarea profesională;- La informare și consultare;- La a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă;- La protecție în caz de concediere;- La negociere colectivă și individuală;- De a participa la acțiuni colective;- De a adera la un sindicat.

Salariatul îi revin în principal următoarele obligații:- De a realiza norma de muncă după caz de a îndeplinii atribuțiile ce îi revin

conform fișei postului;- De a respecta disciplina muncii;- De a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, contractul colectiv

de muncă și contractul individual de muncă;- De a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii;- De a respecta fidelitatea față de angajator în executarea atribuțiilor;- De a respecta secretul de serviciu.

Angajatorul în principal are următoarele drepturi:- Să stabilească organizarea și funcționarea unității;- Să stabilească atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat;- Să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarciniilor de serviciu;- Să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să amplice sancțiuni.

Angajatorului îi revin în principal următoarele obligații:- Să informeze salariații asupra condițiilor de muncă;- Să asigure permanent condiții tehnice și organizatorice avute în vedere la

stabilirea normelor de muncă;- Să acorde salariațiilor toate drepturile de decurg prin lege;- Să comunice periodic salariaților situația economico – financiar al

întreprinderii;- Să se consulte cu sindicatul în privința deciziilor care vor afecta substanțial

drepturile și interesele salariațiilor;- Să plătească toate impozitele, contribuțiile aflate în sarcina sa;- Să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat;- Să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal al salariaților.

15