DREPT PRIVAT ROMANActivitate seminar-2p; cel putin trei seminare pt intrarea in examenCurs 7.10.2014Obiectul dreptului privat roman:Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast, vast si complex, format din numeroase ramuri si institutii juridice. Acest sistem de drept a trait o viata milenara, caci el isi are originea in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la moartea Imparatului Justinian, adica din sec. 8 i.H., pana in sec. 6 d.H.. Pentru a intelege specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca la origine si romanii, ca si alte popoare ale Antichitatii, au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar, spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie clara intre normele juridice, normele religioase si normele de morala, dovada ca, inca din epoca foarte veche, romanii au desemnat normele dreptului prin cuvintul ius, iar normele religioase prin cuvantul fas. Mai mult decat atat, la romani, ideologia/gandirea juridica si-a pus amprenta asupra intregii vieti spirituale, asupra intregii culturi si, de aceea, se spunea ca asa cum grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi, iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada ca a fost discipolul/elevul unui mare jurisconsult. Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista, in mod paradoxal, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala. Spre exemplu, printr-un text din opera legislativa a Imparatului Justinian, ni s-a transmis definitia jurisprudentei, sau definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text, jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia justi atque in justi scientia.Jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept. In aceasta definitie, este evident, dreptul se confrunta si cu religia, si cu morala. Apoi, printr-un text al marelui jurisconsult Ulpiano, ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpiano, juris precepta suum .. honeste vivere, alterum non ledere suum quique tribuere. Principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau. De data aceasta, dreptul se confunda cu morala, deoarece primul principiu (a trai in mod onorabil) tine de domeniul moralei, iar urmatoarele doua principii sunt de domeniul dreptului. Jurisconsultul clasic Celsus ne-a transmis definitia dreptului. Potrivit lui Celsus, jus est ars boni et acqui. Dreptul este arta binelui si a echitabilului. Si de data aceasta, dreptul se confunda cu morala, intrucat conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de echitate are doua sensuri, doua acceptiuni: un sens moral si un sens juridic. Faptul ca, in unele texte clasice, persista confuzia dintre drept, religie si morala, isi are explicatia sa. In primul rand, romanii au fost un popor profund conservator, traditionalist, care si-a pastrat stravechile valori, n-a renuntat niciodata la ele, chiard aca acele valori erau depasite de evolutia istoriei, de noile realitati sociale. In al doilea rand, romanii au fost un popor pragmatic, aveau un ascutit simt practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor si-a pus amprenta si pe cercetarea fenomenului juridic, caci jurisconsultii romani, profesorii de drept, nu-si incepeau lectiile cu introduceri istorice sau consideratii teoretice, ci isi incepeu lectiile cu expunerea unor spete (cazuri practice), pe care le analizau impreuna cu discipolii lor si constatau ca printre acele spete/cazuri exista elemente comune, pe baza carora incercau sa formuleze anumite reguli sau principii de drept, dar acele principii, acele reguli generale, erau consacrate, adica erau recunoscute ca atare de toti jurisconsultii, numai daca erau in masura sa ofere solutii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit domeniu. In al treilea rand, romanii nu aveau mania teoretizarii (de vreme ce erau pragmatici), spre deosebire de greci, care erau teoreticieni neintrecuti. De aceea, romanii au formulat putine definitii, si acelea, preluate, imprumutate, de la greci, iar vechii greci nu faceau distinctie intre drept si morala, dimpotriva, ei considerau ca dreptul este o componenta a moralei (frumos, dar fals, naiv).

Practica juridica romana a creat acele concepte, categorii si principii, care au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice. De aceea, ele au fost receptate, au fost preluate, si in Evul Mediu, si in societatea moderna si au fost aplicate cu deplin succes. Acest fenomen, unic in istorie, a fost posibil datorita faptului ca romanistii (cercetatorii dreptului roman) s-au preocupat foarte serios de reconstituirea tezaurului gandirii juridice romane inca de la inceputul Evului Mediu. Astfel, in secolul 7 d.H., la Ravenna (Italia), s-a fondat prima scoala de drept roman, prima scoala care si-a propus sa reconstituie valorile juridice romane, iar in secolul 10, in orasul Pavia (Italia), s-a fondat o scoala similara de drept roman. Lucrarile elaborate de reprezentantii acestor scoli s-au pierdut, le-au distrus barbarii, astfel incat, noi, modernii, le cunoastem numai din izvoare indirecte-surse indirecte, adica alte lucrari care s-au referit la ele. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific remarcabil, deoarece reprezentantii acelor scoli nu au cunoscut Digestele Imparatului Justinian - se ratacisera, apoi au fost redescoperite (Digestele lui Justinian sunt o culegere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut, pe cand Digestele s-au pastrat, astfel incat, prin intermediul Digestelor, au putut fi reconstituite, in linii mari, lucrarile jurisconsultilor clasici). In sec. 11, la Bologna, profesorul Irnelius a fondat scoala glosatorilor. Glosatorii s-au condus, in cercetarile lor, dupa metoda exegetica, in sensul ca au cercetat, au comentat, au explicat, de asa maniera, textele juridice romane, incat acele texte sa poate fi intelese si de profani, si de aceia care n-aveau pregatire de specialitate, care nu erau romanisti. Acele comentarii, acele explicatii, sunt denumite glose, insa, acele glose, acele comentarii nu s-au aplicat in practica instantelor judecatoresti, ceea ce inseamna ca scoala glosatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Acursius, care a scris Marea Glosa care cuprinde peste 96000 de comentarii (96260). In sec. 14, tot la Bologna, profesorul Bartulus a fondat scoala post glosatorilor sau bartoliana. Postglosatorii s-au condus dupa metoda dogmatica, intrucat ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane, ci au cercetat glosele, comentariile glosatorilor, cu scopul de a extrage din acele glose principii juridice care sa fie aplicate in practic instantelor, astfel incat scoala postglosatorilor, bartolienii, a avut o finalitate practica, iar principiile formulate de postglosatori s-au aplicat nu numai in Italia, ci in intreaga Europa de Apus (principiile juridice nu se confunda cu definitiile, caci principiile sunt de domeniul practicii, pec and definitiile tin de domeniul teoriei; asadar, principiile sunt romane, teoria este greaca). Acele principii ale postglosatorilor s-au aplicat mai cu seama in Germania, in satuletele germane de pe atunci, and Germania nu era unificata, deoarece, in sec. 15, germanii au renuntat la dreptul lor national, care era primitiv(?) si au receptat, au preluat principiile formulate de postglosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la realitatile din Germania Medievala. Pe aceasta cale, in sec. 16, in Germania, s-a format un nou sistem de drept denumit uzus modernus pandectarum, adica dreptul modern al pandectelor (Digestele Imparatului Justinian erau denumite de greci pandecte). Prin urma,re dreptul modern al pandectelor este dr modern al digestelor. In sec. 16, in Franta, profesorul Alciat a fondat scoala istorica a dreptului roman. Aparitia acestei scoli a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman, deoarece, reprezentantii acestei scoli au valorificat, pe langa textele juridice romane, si cunostinte din alte domenii, cum ar fi istoria, filosofia, filologia (mai ales). Cel mai valoros reprezentant al scolii istorice a fost profesorul Jacques Cujas, care, pentru prima oara(!!) a incercat, si a si reusit partial, sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici, pe baza digestelor imparatului Justinian. La inceputul sec. 19, mai exact la 1802, prin prelegerile, prin lectiile, pe care le-a tinut la Universitata din M profesorul Saviglin a fondat noua scoala istorica a dreptului roman. Aceasta scoala a marcat o noua inflorire a cercetarilor de drept roman, pentru ca, in coceptia lui S., nu statul creeaza dreptul, un drept creat de stat, spunea el, este nelegitim. Dreptul este creatia constiintei poporului, spiritului national, si se exprima, spune S, numai in forma nescrisa a traditiei juridice. Cu alte cuvinte, este legitim numai dreptul nescris, dreptul cutumiar, traditia juridica a poporului. Traditia juridica germana s-a format pe baza principiilor formulate de postglosatori si, de aceea, intelegerea corecta a traditiei juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman . Asa se explica faptul ca cei mai mare romanisti sunt germani, nu italieni sau francezi. In a doua jumatate a sec. Al 19-lea, tot in Germania, s-a afirmat, in mod stralucit, cu rezultate exceptionale, profesorul Theodor Mommsen, care a scris cea mai buna istorie a Romei (!) si, totodata, a fost si este considerat cel mai mare romanist al tuturor timpurilor. T. Mommsen s-a condus in cercetarile sale dupa metoda dialectica, in sensul ca a cercetat fenomenul juridic roman in stransa relatie cu realitatile economice, sociale si politice.La inceputul sec. 20 s-a remarcat, in Franta, la Sorbona, profesorul Paul Frederique Girard, care este autorul unui tratat model de drept roman, mai ales pt profesorii din Romania, pe care i-a si format.P. F. Girard a elaborat o colectie, colectia Girard, in 6 volume, a tuturor textelor juridice romane, iar in perioada interbelica, s-a remarcat in mod deosebit, in Italia, profesorul Pietro Bonfante, care a elaborat, impreuna cu un colectiv de sute de persoane, cea mai buna editie a operei legislative a Imparatului Justinian.La noi, la romani, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput odata cu Titu Maiorescu, caci Titu Liviu Maiorescu a publicat lucrarea In contra scoalei Banutiu, prin care arata ca institutiile juridice romane pot fi intelese corect numai daca sunt cercetate, in stransa relatie cu formele de organizare, pe care le-a cunoscut statul roman in evolutia sa istorica. La inceputul sec. 20, s-a remarcat la Universitatea din Bucuresti, profesorul Stefan Longinescu (fratele chimistului), cu doctorat in Germania, care a publicat un tratat in doua volume, deosebite de apreciate si in tara si in strainatate (mai ales in Germania, unde se formase).In perioada interbelica, s-au remarcat, la Club profesorul Ion Catuneanu, iar la Bucuresti profesorii Nicolae Corodeanu(!), Grigore Dimitrescu( cel mai accesibil curs), Constantin Stoicescu, precum si Gheorghe Dumitriu.Dupa al doilea razboi mondial, catedrele de drept roman au fost ilustrate in mod stralucit, la Bucuresti, de C-tin Tomulescu, membru al Academiei de Drept Roman de la Perugia (ce mai respectabila institutie din domeniu), la Cluj, de Vladimir Hanga, iar la Iasi de Mihai Jacota. Toate lucrarile mentionate, precum si alte mii de lucrari (~50000) se afla la biblioteca facultatii de Drept Univ. Din Bucuresti.La cursul nostru nu vom cerceta intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman, deoarece dreptul privat este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat concepte, principii si institutii care se aplica si astazi. Fireste, romanii au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat, dar nu au teoretizat aceasta distinctie. Abia la sfarsitul sec. 2 d.H., jurisconsultul Ulpian ne indica criteriul, pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpian, publicum jus es cvod ad statum rei romane specta privatum cvom ad singulorum utilitate.Adica, dreptul public este Acela care se refera la organizarea statului, iar dreptul privat este Acela care se refera la interesele fiecaruia. Aceasta definitie este criticabila, deoarece, in conceptia lui Ulpian, ar exista anumite norme de drept, care dau expresie unor interese generale ale societatii alaturi de alte norme de drept, care dau expresie unor interese individuale. In realitate, toate normele dreptului, fara exceptie, exprima interese generale ale societatii. Nu exista norme de drept care sa exprime interese individuale, de aceea, distinctia dintre dreptul public si dreptul privat trebuie facuta pe baza altui criteriu si anume, pe baza criteriului sferei de reglementare juridica, intrucat normele dreptului public reglementeaza anumite categorii de relatii sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale