drept financiar si fiscal

DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

Disciplină de specialitate

la specializarea

ASISTENŢĂ MANAGERIALĂ ŞI SECRETARIAT

Titular curs,

Prof. univ. dr. Ionel BOSTAN

2010

Ionel Bostan ● Drept financiar public

CUPRINS

Capitolul 1 Definiţia, obiectul şi izvoarele dreptului financiar; normele şi raporturile specifice ………………………………………………...

1.1. Definiţia şi obiectul dreptului financiar ………………………… 1.2. Izvoarele dreptului financiar ……………………………………. 1.3. Normele şi raporturile de drept financiar ………………………. 1.4. Poziţia dreptului financiar în cadrul sistemului de drept ……….. Capitolul 2 Bugetul public naţional ……………………………………………..

2.1. Prezentare generală ……………………………………………... 2.2. Bugetul statului ………………………………………………….

2.2.1. Definirea bugetului de stat; principalele teorii privind natura sa juridică şi principiile dreptului bugetar …………………

2.2.2. Cuprinsul bugetului de stat ………………………………… 2.2.2.1. Veniturile bugetului de stat ……………………………… 2.2.2.2. Cheltuielile bugetului de stat …………………………….

Capitolul 3 Derularea procesului bugetar ……………………………………...

3.1. Elemente esenţiale pentru înţelegerea procesului bugetar ……… 3.2. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar …………….. 3.3. Procesul bugetar …………………………………………………

3.3.1. Proceduri privind elaborarea bugetelor ……………………. 3.3.2. Calendarul bugetar ………………………………………… 3.3.3. Prevederi referitoare la investiţii publice …………………. 3.3.4. Execuţia bugetară ………………………………………….

3.4. Finanţele instituţiilor publice …………………………………… Capitolul 4 Bugetul asigurărilor sociale de stat ………………………………..

4.1. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat ……………….. 4.2. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat ………………. 4.3. Sistemul public de pensii ………………………………………..

4.3.1. Obiective …………………………………………………... 4.3.2. Contribuabilii sistemului public de pensii …………………. 4.3.3. Cotele de contribuţie de asigurări sociale (C.A.S.) ………...

4.4. Procedura bugetului asigurărilor sociale ……………………….. Capitolul 5 Bugetele locale ………………………………………………………

5.1. Preliminarii ………………………………………….. 5.2. Reglementări în materie …………………………………………

5.2.1. Veniturile şi cheltuielile bugetare …………………………. 5.2.2. Principii, reguli şi responsabilităţi ………………………… 5.2.3. Procesul bugetar …………………………………………… 5.2.4. Competenţe în stabilirea impozitelor şi taxelor locale ……..


5.2.5. Calendarul bugetar ………………………………………… 5.2.6. Investiţiile publice locale ………………………………….. 5.2.7. Execuţia bugetară ………………………………………….. 5.2.8. Împrumuturi. Fonduri de risc. Verificări. Excedente ………

5.3. Criza financiară şi insolventa unităţilor administrativ-teritoriale 5.4. Unele dispoziţii instituţionale (Legea 273/ 2006 privind finanţele publice locale) …

Capitolul 6 Împrumutul public ………………………………………………….

6.1. Aspecte teoretice ……………………………………………….. 6.2. Împrumutul public – trăsături şi tipologie ……………………… 6.3. Reglementarea împrumuturilor publice …………………………

6.3.1. Datoria publică internă …………………………………….. 6.3.2. Datoria publică externă …………………………………….

● Bibliografie …………………………………………………… ….


Capitolul 1

DEFINIŢIA, OBIECTUL ŞI IZVOARELE DREPTULUI FINANCIAR; NORMELE ŞI

RAPORTURILE SPECIFICE

1.1. Definiţia şi obiectul dreptului financiar

Literatura de specialitate relevă faptul că „ştiinţa dreptului financiar public se afirmă într-o

interferenţă deosebită cu ştiinţa finanţelor publice”1. De altfel conceptele specifice finanţelor

publice2 stau la baza ideilor şi teoriilor dreptului financiar care sunt reflectate în conţinutul

reglementărilor juridice privitoare la bugetul public, impozite, taxe, cheltuieli bugetare etc.

În privinţa definirii dreptului financiar, se apreciază3 că aceasta este dată de ansamblul actelor

normative care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti

ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale

societăţii.

Dreptul financiar se concentrează predilect asupra noţiunilor, teoriilor şi reglementărilor

juridice referitoare la4:

• bugetul de stat şi procedura elaborării, aprobării şi executării lui;

• cheltuielile bugetare şi finanţarea instituţiilor publice;

• teoria impozitelor, legislaţia şi procedura fiscală;

• cuprinsul şi procedura bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi

fondurilor speciale;

• teoria şi operaţiunile creditului public intern şi extern;

• controlul financiar.

1.2. Izvoarele dreptului financiar

Între izvoarele dreptului financiar evidenţiem existenţa a patru categorii de norme juridice:

a) Prevederile constituţionale. Acestea stabilesc competenţa organelor puterii le-

1I. Gliga, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 40. 2Se apreciază că ştiinţa finanţelor publice este atât o ramură a ştiinţelor economice cât şi o ramură a ştiinţei publice care studiază mijloacele şi tehnicile financiare - cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, buget etc., prin care statul intervine nu numai în domeniul economic ci şi în domeniile social şi politic - cf. M. Duverger, Finances publiques, Presses Universitaires de France, Paris, 1978, p. 18-27 apud I. Gliga, ibid. 3D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. 1, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 79 4I. Gliga, op. cit., p. 42.


gislative şi executive în materie de buget public, cuprinzând şi dispoziţii privitoare la

organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

b) Legile. Între acestea se detaşează:

− legea privind finanţele publice;

− legile bugetare anuale;

− legile fiscale.

c) Acte normative emise de organele centrale ale autorităţii executive. Aici se

includ:

− ordonanţele guvernamentale;

− hotărârile de guvern;

− instrucţiunile, ordinele şi precizările Ministerului de Finanţe.

d) Hotărâri ale consiliilor locale. Prin acestea se aprobă anual bugetele proprii ale

unităţilor administrativ-teritoriale, măsurile de executare şi conturile de execuţie a acestor

bugete; tot prin hotărâri ale consiliilor locale se stabilesc cotele unor impozite şi taxe locale şi se

acordă anumite înlesniri fiscale.

Unele lucrări5 aşează între izvoarele dreptului financiar şi regulamentele, normele şi alte

acte cu caracter normativ emise de Banca Naţională a României.

1.3. Normele şi raporturile de drept financiar

Definite drept „reguli de conduită stabilite sau recunoscute de stat, care cuprind drepturile şi

obligaţiile subiecţilor participanţi la raportul de drept financiar şi a căror respectare este

asigurată de către stat”6, normele juridice financiare prezintă o anumită specificitate în raport cu

ceea ce reprezintă în general norma juridică7, diferenţiindu-se semnificativ prin sancţiune.

Sancţiunea, care se constată de către organele fiscale şi financiare, în acest context, poate

îmbrăca forme ca:

• amendă fiscală;

• aplicarea majorărilor de întârziere, dobânzilor şi penalităţilor;

5I. Condor, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996. 6D.D. Şaguna, op. cit., p. 82. 7Conţinutul normei de drept financiar are aceeaşi structură logico-juridică - ipoteză, dispoziţie şi sancţiune - precum şi o construcţie externă dată de modul de exprimare al actelor normative: capitole, secţiuni, articole, alineate, şi paragrafe [cf. D.D. Şaguna, ibid.].


• suspendarea finanţării etc.

Raporturile de drept financiar sunt, de fapt, „relaţii sociale care iau naştere şi se sting în

procesul constituirii, repartizării, şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate

de normele juridice financiare”8, putându-se grupa, în funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor

publice, în:

• raporturi juridice bugetare;

• raporturi juridice fiscale;

• raporturi juridice de control financiar şi fiscal;

• raporturi juridice de credit public etc.

Raporturile de drept financiar se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de stat

şi organele sale. În cadrul acestor raporturi, fără excepţie, unul dintre subiecte este statul, printr-

un organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de purtător al autorităţii de stat.

Această particularitate creează o poziţie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte participante,

faţă de subiectul purtător al autorităţii de stat.

Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale

de voinţă a statului, prin forme specifice prevăzute de normele juridice financiare.

Această particularitate oferă posibilitatea executării directe a creanţelor fiscale de către

organele de stat, fără a fi necesară, în acest sens, o hotărâre judecătorească.

[Sursa: D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, p. 83]

În tabelul nr. 1.3.1. redăm pe scurt unele elemente care reflectă faptul că raporturile juridice

financiare se disting, faţă de celelalte raporturi de drept, printr-o serie de particularităţi.

8 Ibid., p. 83.


Tabel nr. 1.3.1. Repere privind diferenţierea raporturilor juridice financiare faţă de celelalte

raporturi de drept

Nr. crt.

Elemente de particularizare

Specificaţie

0 1. 2. A. Statul - reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară, învestit cu atribuţii în procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor publice.

1. Subiecte participante

B. Persoane fizice sau juridice. Persoanele fizice pot fi:

cetăţeni români; cetăţeni străini rezidenţi (reprezentanţi diplomatici, comercianţi,

doctoranzi, studenţi, apatrizi); cetăţeni străini nerezidenţi (specialişti, oameni de cultură, artişti,

sportivi). În cadrul persoanelor juridice se includ: regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice etc.

2. Conţinutul raporturilor de drept financiar

Este dat de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante al căror cuprins este stabilit în legătură cu necesitatea şi importanţa constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului.

3. Obiectul raporturilor de drept financiar

Este foarte diferit datorită: sferei extinse şi complexe a finanţelor publice (prognoză, organizare

bugetară, control financiar etc.); actelor normative şi operaţiunilor specifice cu privire la activitatea

fiscală. [Sursa: Adaptare după D.D. Şaguna, op. cit., p. 85]

1.4. Poziţia dreptului financiar în cadrul sistemului de drept

În mod evident, dreptul financiar face parte integrantă din dreptul public9, cuprinzând

totalitatea normelor juridice prin intermediul cărora se mobilizează, se administrează şi se

repartizează fondurile băneşti destinate satisfacerii nevoilor publice10.

Înţelegerea unei discipline atât de complexă şi, în acelaşi timp, profundă, presupune deţinerea

de cunoştinţe din aproape toate ramurile de drept, dar şi din economie (finanţe publice).

Reprezentarea grafică din figura nr. 1.4.1. sugerează existenţa legăturilor dintre dreptul financiar

şi alte discipline.

9I. Condor, op. cit., p. 79 „Acea parte a dreptului care tratează constituirea şi funcţionarea organelor centrale şi locale de stat, relaţiile dintre persoane (fizice sau juridice) şi stat, relaţiile dintre persoanele care sunt în legătură directă cu statul. Dreptul public cuprinde, în general, dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar (după unele opinii, dreptul fiscal) şi dreptul penal”. 10Problematica financiară ce caracterizează agenţii economici, persoanele fizice, societăţile non-profit etc. ţine de dreptul privat.


Fig. 1.4.1. Legăturile dreptului financiar cu alte discipline

În prezent, conceptul de drept financiar capătă un contur din ce în ce mai pronunţat, această

importantă ramură a dreptului impunându-se tot mai mult în cadrul sistemului contemporan de

drept.

DREPT CIVIL

DREPT COMERCIAL

• Se aseamănă, deoarece cuprind norme juridice care reglementează în mod prioritar raporturi patrimoniale având ca obiect drepturi şi obligaţii exprimate în bani.

• Se deosebesc, deoarece dreptul financiar cuprinde norme referitoare la mobilitatea, admi-nistrarea şi repartizarea fondurilor băneşti necesare satisfacerii nevoilor publice, iar dreptul civil şi dreptul comercial cuprind norme ce reglementează relaţiile băneşti dintre persoanele fizice şi/sau juridice.

Ştiinţa finanţelor publice cercetează aspecte-le legate de procurarea resurselor necesare, utilizarea lor în spirit de economie, repartiza-rea sarcinilor fiscale, contractarea şi rambur-sarea împrumuturilor de stat, întocmirea şi executarea echilibrată a bugetului, respecta-rea anumitor reguli care ţin de disciplina financiară şi de buna gestionare a fondurilor.

Corelaţiile dintre cele două ramuri sunt date de: în ambele raporturi, cel puţin unul din

subiecte este un organ al statului; aparatul financiar face parte din sistemul

administrativ de stat; reglementarea celor două categorii de

raporturi se face prin aceeaşi metodă a subordonării părţii raportului juridic.

Conexiunile sunt determi-nate de constatarea şi combaterea infracţiunilor din domeniul financiar.

Conexiunile sunt determi-nate de formarea şi utilizarea fondurilor pentru asigu-rările sociale de stat.

DREPT PENAL

DREPTUL MUNCII

DREPT FINANCIAR

FINANŢE PUBLICE

DREPT ADMINISTRATIV


Capitolul 2

BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL

2.1. Prezentare generală

Considerat veriga centrală a sistemului financiar din cadrul unui stat, bugetul public constituie

„expresia unui tip specific de relaţii financiare – relaţiile bugetare – care se manifestă în procesele

formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale de la nivel naţional şi

de la nivelul unităţilor sale administrativ-teritoriale”11.

Structura sistemului bugetar din România corespunde structurii organizatorice a statului.

Într-o altă abordare, bugetul public reprezintă document de bază, având putere de lege, prin

care se stabilesc atât natura şi mărimea veniturilor ce se utilizează la dispoziţia statului, dar şi

categoriile şi nivelul alocaţiilor bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanţarea diverselor

activităţi în cadrul unui exerciţiu bugetar (de regulă, un an).

Etimologic, cuvântul buget îşi are originea în latinescul „bulgo” – a cărui semnificaţie este

aceea de „pungă cu bani”. Ulterior, în Franţa s-au folosit expresiile „bouge” şi „bougette”, cu sensul

de „săculeţ”. În Anglia, prin cuvântul „budget” se înţelegea mapa de piele a Cancelarului Trezore-

riei, în care erau aduse la Parlament documentele referitoare la situaţia veniturilor şi cheltuielilor

statului. În ţările române, folosirea expresiei „buget” s-a introdus prin Regulamentele organice

(1831 - 1832), în care se vorbea despre „biudje” sau „bugea”.

În privinţa conţinutului bugetului public naţional (autohton), la acesta face referire atât

Constituţia ţării, cât şi Legea finanţelor publice.

Constituţia României, în art. 137 arată că bugetul public naţional cuprinde „bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor”.

Apoi, în Legea privind finanţele publice12 se stipulează că resursele financiare publice se constituie

şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele

altor instituţii publice cu caracter autonom, bugetul fondurilor provenite din credite externe

contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte conturi se asigură din

fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului

financiar.

11I. Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara, 1995, p. 79. 12Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002.


2.2. Bugetul statului

Locul cel mai important în cadrul actualului sistem bugetar al României îl deţine bugetul de

stat13 care, de altfel, îndeplineşte un rol major în raport cu celelalte bugete componente.

Situaţia se explică prin faptul că în bugetul de stat regăsim o pondere apreciabilă a veniturilor

publice, prin intermediul acestuia finanţându-se importante sectoare şi activităţi: sănătate, cultură,

artă, învăţământ, apărare, ordine publică, siguranţă naţională etc.

2.2.1. Definirea bugetului de stat; principalele teorii privind natura sa juridică şi principiile

dreptului bugetar

Definit drept actul de stabilire şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului,

bugetul de stat este şi „un procedeu tehnico-financiar de fixare şi coordonare a veniturilor cu

cheltuielile din fiecare an; de asemenea, el este un act de conducere a gestiunii financiare a

statului”14.

Sub aspectul naturii juridice a bugetului de stat, literatura de specialitate vine cu o serie de

teorii regăsite în prima parte a secolului douăzeci. Dintre acestea, le prezentăm sintetic pe cele mai

importante15:

(1) Teoria bugetului de stat act – condiţiune de natură administrativă este centrată pe

faptul că în statele moderne, prin bugetele anuale, sunt condiţionate atât veniturile cât şi cheltuielile

publice, sub aspecte parţial diferite, dar comune actelor administrative de acest fel.

(2) Teoria naturii juridice de lege a bugetului statului este fondată pe constatarea că „legea

este orice deciziune emanată de la puterea legislativă, iar în împrejurarea în care bugetul statului

este o decizie a legislatorului, el este o lege propriu-zisă”16.

(3) Teoria bugetului de stat lege (şi simultan) act administrativ susţine, pornind de la

deosebirea dintre legea finală şi legea materială, că bugetul de stat „este lege, în partea lui creatoare

de dispoziţii generale, şi act de administraţie în partea creatoare de acte individuale şi concrete”17.

Apoi, mai există unele teorii care consideră că bugetul de stat este „un act de planificare

financiară care, în urma adoptării de către organul suprem al puterii de stat, printr-o lege emisă în

acest scop, dobândeşte natura juridică specifică de lege”18, sau mai simplu, „principalul plan

financiar anual cu caracter operativ al statului”19.

13Lucrările de specialitate utilizează cu acelaşi sens noţiunile de buget de stat şi buget al administraţiei centrale de stat. 14Dr. C. Albuţ, C. Diaconu, Drept financiar, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1998, p. 24. 15I. Gliga, Drept financiar public, Editura All, Bucureşti, 1994, pp. 51-52. 16Ibid., citându-se după C. de Malberg, Contribution à la théorie generale de l’État, Paris, 1920, p. 154. 17Ibid., citându-se după L. Duguit, Traité de Droit constitutionnel, vol. II, Paris, 1923, p. 144. 18D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 13. 19Ibid.


Arătăm că, deşi este un plan, bugetul de stat are o pregnantă natură juridică de lege,

Parlamentul adoptând anual Legea bugetului de stat. Guvernul elaborează proiectele bugetului de

stat şi le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea prevederilor

bugetare.

Principiile care stau la baza elaborării, aprobării, executării şi încheierii bugetului de stat sunt

redate în cele ce urmează.

• Principiul universalităţii

- Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.

- Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia

donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.

• Principiul publicităţii

- Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:

a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul

aprobării acestora;

c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a

bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;

d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului

bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

• Principiul unităţii

- Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura

utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.

- Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme şi denumiri, se

introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia celor provenite

din venituri proprii şi subvenţii din surse publice, precum şi a celor pentru constituirea, potrivit

legii, a fondurilor de stimulare a personalului.

- Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi ale

Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu

destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.

- În vederea respectării principiilor bugetare, Guvernul va propune Parlamentului modificarea

actelor normative pentru desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în

bugetul de stat.


• Principiul anualităţii

- Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care

corespunde exerciţiului bugetar.20

- Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget

aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

• Principiul specializării bugetare

- Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi,

respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora,

potrivit clasificaţiei bugetare.

• Principiul unităţii monetare

- Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

• Reguli privind cheltuielile bugetare

- Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările

conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

- Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele publice şi nici angajată şi efectuată din

aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

- În acelaşi timp, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţă şi plătită

dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

• Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare

- În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror

aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, iniţiatorii au

obligaţia să prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea

cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii trebuie să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanţelor

20Referindu-se la datele anului bugetar, I. Talpoş, în op. cit., pp. 105-106, arată că în diverse ţări ale lumii au fost stabilite astfel: - între 1 ianuarie şi 31 decembrie în: Austria, Belgia, Brazilia, Franţa, Germania, Grecia, Indonezia, Olanda, Peru, România, Venezuela etc.; - între 1 aprilie şi 31 martie următor în: Canada, Danemarca, India, Iordania, Irak, Japonia, Marea Britanie etc.; - între 1 iulie şi 30 iunie următor în: Australia, Filipine, Italia (din 1964), Pakistan, Suedia etc.; - în fine, între 1 octombrie şi 30 septembrie următor în: S.U.A. - începând din anul 1976 (până la care anul bugetar coincidea cu anul calendaristic). Fiecare dintre datele menţionate prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, fiind argumentate pro şi înserate critici diverse. Referindu-ne la data de 1 ianuarie, care este una dintre cele mai obişnuite pentru începerea anului bugetar, menţionăm din criticile care i se aduc şi anume: - parlamentarii dispun de un timp prea restrâns pentru discutarea şi votarea bugetului, ce se limitează la maximum un trimestru - între data reluării sesiunii după vacanţa de vară şi 31 decembrie; - data fixată obligă la efectuarea de previziuni bugetare în primăvară, când lipsesc informaţiile cu privire la recoltele agricole ale verii şi ale toamnei. Desigur, acest ultim inconvenient se poate elimina, dar presupune efortul îm-bunătăţirii previziunilor bugetare cuprinse în proiectul legii bugetului public, în momentele cunoaşterii nivelului recoltelor. Data de 1 iulie este criticată prin aceea că, valoarea bugetului în ajunul vacanţei parlamentare de vară obligă, deseori, la dezbateri făcute în grabă, având consecinţe asupra cunoaşterii aprofundate de către parlamentari a cifrelor bugetare şi dând câştig de cauză guvernului. Data de 1 aprilie este considerată a fi cea mai avantajoasă, argumentându-se prin aceea că: - oferă un timp destul de lung parlamentarilor pentru discutarea şi votarea autorizaţiei bugetare (de la reluarea sesiunii în septembrie-octombrie şi până la 31 martie – adică aproximativ două trimestre); - există posibilitatea de a avea la dispoziţie elemente de judecată mai apropiate de realitate, în legătură cu producţia agricolă.


Publice sau al altor instituţii implicate, fişa financiară care însoţeşte expunerea de motive sau nota

de fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă cu eventualele modificări

intervenite în proiectul de act normativ. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra

bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani;

b) eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;

c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;

d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.

- După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative

numai în condiţiile arătate anterior, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor

sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.

2.2.2. Cuprinsul bugetului de stat

Bugetul statului nostru, ca de altfel al oricărui stat, cuprinde în mod constant două părţi, şi

anume veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare.

2.2.2.1. Veniturile bugetului de stat

„Veniturile statului sunt o parte pe care fiecare cetăţean o dă din

bunul său pentru a avea siguranţa celeilalte părţi rămasă lui, sau de a se

bucura deplin de aceasta”.

[Montesquieu, „Spiritul legilor”, cartea XIII]

Ansamblul resurselor băneşti care alimentează bugetul de stat constituie sistemul de venituri

bugetare.

Veniturile bugetare sunt mijloacele de alcătuire a bugetului de stat care se mobilizează în

baza unor prevederi legale exprese, edictate de fiecare stat în funcţie de politica sa economico-

financiară privind repartiţia produsului intern net şi mobilizarea unor surse externe (accesibile)21.

Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor

şi veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice şi fizice, cu luarea în consideraţie a

potenţialului lor economic şi a altor criterii stabilite de lege; apoi, orice sumă care se cuvine statului

se face venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

Veniturile nefiscale se referă la dividendele încasate de stat corespunzător cotei de capital

deţinută de societăţi comerciale, la plăţile către buget din profitul net al regiilor autonome

(societăţilor naţionale), la venituri de la instituţii publice etc.

21I. Talpoş, op. cit., p. 176.


Veniturile de capital se referă la încasările realizate din valorificarea unor bunuri ale

instituţiilor publice şi din valorificarea stocurilor rezervelor de stat şi din mobilizare.

2.2.2.2. Cheltuielile bugetului de stat

Conţinutul părţii de cheltuieli a bugetului de stat este dat de mai multe categorii de cheltuieli,

între care mai importante sunt cele social-culturale, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă

naţională, pentru organele puterii de stat, pentru cercetare ştiinţifică, datorie publică etc.

Asemenea cheltuieli (de fapt, cheltuielile publice în general) sunt caracterizate de trei

elemente constitutive22:

• întrebuinţarea unei sume de bani;

• de către o persoană juridică (stat, instituţie, comună etc.);

• în vederea satisfacerii unei trebuinţe publice.

Clasificaţia cheltuielilor (desprinsă din clasificaţia bugetară care reprezintă gruparea,

numerotarea şi denumirea legală a veniturilor şi cheltuielilor bugetare) prezintă două faţete: una

funcţională şi una economică.

În cadrul clasificaţiei funcţionale, cheltuielile bugetare, grupate pe părţi, se divizează mai

departe pe capitole şi subcapitole.

Clasificaţia economică are menirea să precizeze speciile şi subspeciile de cheltuieli limitativ

admise şi finanţate din bugetul de stat, introducând articolele de cheltuieli.

În structură economică, cheltuielile bugetului de stat se împart astfel:

1. Cheltuieli curente, acestea la rândul lor fiind divizate după cum urmează:

a) cheltuieli de personal

b) cheltuieli materiale şi servicii

c) subvenţii

d) prime

e) transferuri

f) dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli

g) rezerve

2. Cheltuieli de capital

3. Împrumuturi acordate

4. Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane

la credite:

a) rambursări de credite externe

22După unii autori francezi (G. Jčze, L. Trotabas), apud I. Gliga, op. cit., p. 83.


b) plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe

Ordonatorii principali de credite au obligaţia să se încadreze în cheltuielile de personal,

numărul maxim de posturi şi în structura acestora, prevăzute pentru fiecare în legea bugetară anuală,

prin stabilirea şi comunicarea numărului de posturi, salariilor de bază, indemnizaţiilor de conducere

şi celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, prevăzute de lege, ordonatorilor secundari, iar

aceştia ordonatorilor terţiari de credite bugetare.

În bugetul de stat nu pot fi înscrise cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează a fi

efectuate; dacă în cursul execuţiei bugetare se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a

căror aplicare presupune majorarea cheltuielilor aprobate prin buget (sau reducerea veniturilor),

iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi mijloacele necesare acoperirii „golului” care s-ar crea astfel.

Cheltuielile prevăzute în bugetul de stat reprezintă paliere maximale ce nu pot fi depăşite, iar

modificarea lor se poate face numai în condiţiile legii.

În prezent cheltuielilor bugetare le sunt asimilate cheltuielile efectuate din fonduri băneşti

speciale23 (pentru sănătate, turism, drumuri etc.) întrucât şi aceste fonduri sunt supuse aprobării

Parlamentului, alăturat bugetului de stat.

23Pe măsura stabilizării şi restructurării sectoarelor economice şi bugetare, Guvernul analizează şi propune Parlamentului desfiinţarea fondurilor speciale constituite în afara bugetului de stat ori a bugetului asigurărilor sociale sau includerea acestora în bugetele respective.


Capitolul 3

DERULAREA PROCESULUI BUGETAR

3.1. Elemente esenţiale pentru înţelegerea procesului bugetar

Legea finanţelor publice24 stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind

formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile

instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.25

Dispoziţiile legii arătate se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:

a) bugetului de stat;

b) bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) bugetelor fondurilor speciale;

d) bugetului trezoreriei statului;

e) bugetelor instituţiilor publice autonome;

f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;

g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale

căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;

i) bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc

veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin

eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe

anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru.

Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice,

programelor, acţiunilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi

alte reglementări, şi vor fi angajate şi folosite în strictă corelare cu gradul previzionat de încasare a

veniturilor bugetare.

24Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002. 25Potrivit lui I. Talpoş, op. cit., p. 119: „Procesul bugetar are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea unui număr de subiecţi, de natură diferită (şcoli, spitale, universităţi, departamente, ministere, societăţi comerciale, regii autonome, partide politice), fiecare cu interesele, nevoile şi posibilităţile sale. Procesul bugetar este ciclic, realizându-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare. Procesul bugetar este strict reglementat, astfel că în derularea sa concretă se impune respectarea legislaţiei în materie şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de către Ministerul Finanţelor”.


Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile

bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar (a se vedea Anexa 1).

Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele indicate anterior, în cadrul cărora se

angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite,

iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag

răspunderea celor vinovaţi. Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de

angajament şi creditele bugetare, iar în vederea realizării acestor acţiuni ordonatorii de credite

încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul

bugetar respectiv.

În cadrul legilor bugetare anuale se includ următoarele:

a) legea bugetului de stat, legea de rectificare a bugetului de stat;

b) legea bugetului asigurărilor sociale de stat, legea de rectificare a bugetului asigurărilor

sociale de stat.

Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,

elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi

proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar.

Rezultatele fiecărui exerciţiu bugetar se aprobă prin:

a) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat;

b) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat.

3.2. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele

instituţiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele

fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor publice se

aprobă astfel:

a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele

creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile,

prin lege;

b) bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop prin legi

speciale;

c) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetele prevăzute la lit. a), prin lege, ca

anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;

d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către

ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;


e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către organul

de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.

Bugetele prevăzute la lit. d) şi e) se aprobă în termen de 15 zile de la data publicării legii

bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de Guvern în

contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.

În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către

Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul

de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă.

În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care

determină majorarea nivelului deficitului bugetar. Subliniem că tot Parlamentul adoptă legile

contului general anual de execuţie.

Guvernul vizează realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele

economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament,

asigurând:

a) elaborarea raportului privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi

proiecţia acesteia în următorii 3 ani;

b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare

Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;

c) exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, scop

în care examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau

îmbunătăţirea echilibrului bugetar;

d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare şi a contului

general anual de execuţie;

e) utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa, pe bază

de hotărâri.

În domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele

atribuţii:

a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul

bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi

ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;

b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;

c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora;


d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi

procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor,

controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;

e) solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;

f) aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora;

g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;

h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de

credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;

i) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale

veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru

reglementarea situaţiei;

j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea

înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin

implicaţii financiare;

k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii

principali de credite;

l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau

fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;

m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a

fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată

Guvernului României;

n) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a

balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar;

o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale

Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de realizare a

balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de

acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plăţi externe;

p) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe privind

acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare

a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în

probleme financiare, valutare şi de plăţi;

r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.

Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate

ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor

publice autonome. Aceştia pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali


sau altor persoane special împuternicite. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor

preciza limitele şi condiţiile delegării.

În cazurile prevăzute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali

sau persoanele desemnate prin aceste legi.

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor

principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul

propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt

ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora.

Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul

propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori

terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora.

Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai

pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate

şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare, după reţinerea a 10% din

prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia

cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate

integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10 % se face în semestrul al doilea, după

examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.

Toate instituţiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat conform legii.

Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în

limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor

publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale, răspunzând de:

a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi

aprobate;

b) realizarea veniturilor;

c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;

d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;

e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare

asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului

de lucrări de investiţii publice;

g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;

h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.


Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care

afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate conform reglementărilor

legale în domeniu.

Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de

ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil, numai cu viza prealabilă de

control financiar preventiv propriu.

NOTĂ: Controlul financiar preventiv delegat se exercită de Ministerul Finanţelor Publice,

conform legislaţiei în domeniu (O.G. nr. 119/1999, cu modificări ulterioare).

3.3. Procesul bugetar

3.3.1. Proceduri privind elaborarea bugetelor

Legile bugetare cuprind:

a) la venituri, estimările anului bugetar;

b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în

structura funcţională şi economică a acestora;

c) deficitul sau excedentul bugetar;

d) reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Anexele aceloraşi legi includ:

a) sintezele bugetelor la care face referire legea finanţelor publice;

b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;

c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a

acestora;

d) alte anexe specifice.

Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin

Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:

a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se

elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;

b) politicilor fiscale şi bugetare;

c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale

altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau

ratificate;

d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de

buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;


f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor

acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi

de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care

trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi

estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;

g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de

transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;

h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare, veniturile fiind

structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole,

precum şi alineate.

Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată, iar numărul de

salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la

bugetul fiecărui ordonator principal de credite. (Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii

publice nu poate fi depăşit).

Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de

angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.

Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, iar fondurile

externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite şi se

aprobă o dată cu acestea.

În bugetul de stat se includ şi Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul

de intervenţie la dispoziţia Guvernului:

Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori

principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului,

pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele

locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a

transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din

împrumuturi externe.

Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de

credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru

finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii

persoanelor fizice sinistrate.


NOTĂ: În cursul exerciţiului bugetar, Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi

majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de

necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.

3.3.2. Calendarul bugetar

Indicatorii macroeconomici şi sociali prevăzuţi pentru anul bugetar pentru care se elaborează

proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, vor fi elaboraţi de organele abilitate până la

data de 31 martie a anului curent şi vor fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.

Din punct de vedere metodologic, în etapa elaborării proiectului bugetului de stat sunt

deosebit de importante evaluarea şi calculul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, metodele aplicate

în acest scop.

Pentru evaluarea şi calculul veniturilor bugetare, cele mai des utilizate metode sunt evaluarea

directă şi reportarea cu anumite majorări a veniturilor din anul precedent.

Metoda evaluării directe este preferabilă deoarece oferă perspectiva estimării reale a

veniturilor, cu condiţiile de a fi sinceră şi temeinică. Această metodă se aplică cu preferinţă în

special pentru estimarea impozitelor directe pe veniturile cetăţenilor şi pe profiturile societăţilor

capitaliste.

Metoda reportării veniturilor din anul precedent cu anumite majorări este mai operativă

însă şi utilitatea ei este condiţionată de stabilirea cât mai judicioasă a proporţiei cu care se

majorează cuantumul veniturilor reportate, deci tot pe baza unei estimări reale a evoluţiei probabile

a veniturilor şi a consumurilor supuse impozitelor directe şi respectiv indirecte.

Pentru evaluarea cheltuielilor este mai accesibilă metoda denumită quasi-automatică care

constă în a reporta în mod automat cuantumul cheltuielilor din anul precedent cu excepţia

cheltuielilor pentru care se cer modificări motivate.

Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 1 mai, obiectivele

politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi

următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,

urmând ca acesta să le aprobe până la data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru buget, finanţe

şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale

finanţelor publice.

Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1

iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru (vezi exemplul de mai jos) care va specifica contextul

macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a

acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.


În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de

cheltuieli, acestea vor fi adaptate de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.

Până la data de 15 iunie Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite

limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să

depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta,

pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3

ani (comunicate în condiţiile arătate mai sus), însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.

Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le

înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat, iar autorităţile

administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate şi de

sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii

principali de credite asupra acestora, iar în caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.

Proiectele de buget şi anexele la acesta, odată definitivate, se depun la Ministerul Finanţelor

Publice până la data de 1 august a fiecărui an.

Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de

credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care

le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică

pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii

3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au

fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor

publice.

Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a

Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.

După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta le supune

spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,

articole, precum şi alineate şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi

creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.

Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe

termen mediu şi nu fac obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului

bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de


cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia

cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz,

1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele

din anul precedent.

Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie

a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din

prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

3.3.3. Prevederi referitoare la investiţii publice

Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri

publice se cuprind în proiectele de buget, în baza programelor de investiţii publice, care se prezintă

ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.

Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programul de investiţii publice, pe

clasificaţia funcţională şi vor transmite pentru fiecare obiectiv de investiţii inclus în programul de

investiţii informaţii financiare şi nefinanciare.

Informaţiile financiare vor include:

a) valoarea totală a proiectului;

b) creditele de angajament;

c) creditele bugetare;

d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;

e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;

f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.

Informaţiile nefinanciare vor include:

a) strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile

investiţionale şi legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină introducerea în

programul de investiţii a obiectivelor noi în detrimentul celor în derulare;

b) descrierea proiectului;

c) stadiul fizic al obiectivelor.

Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va elabora strategia în domeniul investiţiilor

publice, pe baza propunerilor de programe de investiţii elaborate de ordonatorii principali de

credite, iar Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi

informaţiile referitoare la programele de investiţii necesare în procesul de elaborare a bugetului.

Tot Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice criteriile de evaluare şi

selecţie a obiectivelor de investiţii publice, analizează programul de investiţii din punct de vedere al

încadrării în limitele de cheltuieli stabilite, al respectării criteriilor de selecţie şi prioritizare şi a


eşalonării creditelor bugetare în funcţie de durata de execuţie a obiectivelor şi coordonează

monitorizarea întregului program de investiţii, scop în care va solicita ordonatorilor principali de

credite toate informaţiile necesare.

Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se finanţează,

potrivit legii, din fonduri publice se aprobă de către:

a) Guvern, pentru valori mai mari de 130 miliarde lei;

b) ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 miliarde lei şi 130 miliarde

lei;

c) ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 18 miliarde lei, cu avizul prealabil al

ordonatorului principal de credite.

Documentaţiile tehnico-economice aferente investiţiilor publice ce se realizează pe bază de

credite externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, se supun aprobării

Guvernului.

Limitele valorice privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale

obiectivelor de investiţii noi se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia

indicilor de preţuri.

Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele

de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice,

respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor

asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.

Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea

fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.

(Această operaţiune este supusă controlului financiar preventiv).

Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii principali de credite urmăresc derularea

procesului investiţional, în conformitate cu dispoziţiile legii, şi întocmesc rapoarte trimestriale de

monitorizare, pe care le transmit Ministerului Finanţelor Publice.

În cazul în care, pe parcursul derulării procesului investiţional, apar probleme în

implementarea unui obiectiv, ordonatorul principal de credite consemnează în raportul de

monitorizare cauza şi măsurile ce se impun pentru remedierea acestui lucru.

În situaţia în care, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se poate

realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita Ministerului

Finanţelor Publice, până la data de 31 octombrie, redistribuirea fondurilor între proiectele înscrise în

programul de investiţii anexă la buget, aceştia fiind responsabili de realizarea obiectivelor de

investiţii incluse în programele de investiţii.


În privinţa angajamentelor legale, din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi

alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, acestea se vor efectua

în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.

NOTĂ: În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate pe:

investiţii în continuare şi investiţii noi, iar "alte cheltuieli de investiţii" pe categorii de investiţii.

Poziţia “alte cheltuieli de investiţii” cuprinde următoarele categorii de investiţii:

a) achiziţii de imobile;

b) dotări independente;

c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a altor

studii aferente obiectivelor de investiţii;

d) cheltuielile de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru

prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale -

cutremure, inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum şi

cheltuielile legate de realizarea acestor investiţii;

e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanţă,

asistenţă tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii.

Cheltuielile de investiţii de toate categoriile se detaliază şi se aprobă prin liste separate de

către ordonatorul principal de credite.

3.3.4. Execuţia bugetară

Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile

fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.

Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în

cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de

cheltuieli.

Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate

pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la

un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.

Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare sunt în

competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor

subordonate, şi se pot efectua în limita a 10 % din prevederile capitolului bugetar la nivelul

ordonatorului principal de credite, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de

angajarea cheltuielilor.


Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite de la un capitol la alt capitol al

clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 10 % din prevederile

capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite şi, respectiv, de 5% din prevederile

programului, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, cu

acordul Ministerului Finanţelor Publice.

Virările de credite bugetare, în condiţiile sus-arătate, se pot efectua începând cu trimestrul al

III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor Legii finanţelor

publice, legilor bugetare sau legilor de rectificare.

Subliniem că sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate

din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Propunerile de virări de credite bugetare trebuie să fie însoţite de justificări, detalieri şi

necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei

bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei

bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.

Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5

zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare (aprobate de maniera descrisă mai

sus), potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele

fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe

trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de

asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea

cheltuielilor.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele respective se

aprobă de către:

a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la

propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe capitole şi

în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele

fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate din

unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la

propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele locale, transmise de direcţiile generale ale

finanţelor publice ale Ministerului Finanţelor Publice;

b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare,

pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale

ordonatorilor terţiari de credite, după caz;


c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor

terţiari de credite bugetare.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele

fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după

deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor

deschise pe seama acestora.

Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor

aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare,

după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea

dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de

gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.

Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute

în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale

finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie de

necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.

În vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii în

curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea încasării veniturilor

bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi repartizează credite bugetare

pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate.

Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi

neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic justificate,

cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.

În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri

de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în cadrul aceluiaşi

ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările

corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului

bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se

derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi; fondurile externe nerambursabile vor

fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în

acest cont şi în scopul în care au fost acordate.

În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament,

lichidare, ordonanţare, plată, execuţia ca atare bazându-se pe principiul separării atribuţiilor

persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de

contabil.


Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa

ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale

instituţiei publice, iar plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar - contabil

în limita fondurilor disponibile.

Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative care au rolul să

certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea,

conform angajamentelor legale încheiate; acestea se semnează de contabil şi şeful compartimentului

financiar-contabil.

Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte

justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost

lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor actelor normative privind controlul financiar preventiv

(propriu şi delegat).

Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea ministrului finanţelor publice, acţiunile şi

categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30% din fondurile

publice, criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest scop.

Sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi

servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de

către instituţia publică care a acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.

În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit

avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor de

întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi

până s-au recuperat.

Salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru

luna precedentă, iar eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile

publice din subordine, se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.

NOTĂ: La ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din subordinea acestora, la

care salariile se plătesc de două ori pe lună, aplicarea celor arătate se face începând cu luna

ianuarie 2005.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor

credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost

desfiinţate sau amânate, şi de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor

respective.


Pentru ultima lună a anului bugetar termenul limită pentru transmiterea acestor propuneri

ordonatorilor principali de credite este 10 decembrie.

Cu creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de

stat, se majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de

stat.

Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului,

rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea monitorizării execuţiei

bugetare.

Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor

privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor

fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma

verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de

execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat,

care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele

ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile

financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program,

obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi

situaţii privind angajamentele legale.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura

bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor principali

de credite, inclusiv anexele acestora. Guvernul analizează şi prezintă spre adoptare Parlamentului

contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi

celelalte conturi anuale de execuţie, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie, care

urmează să se aprobe prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi.

Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:

a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări realizate;

b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.

Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul general al datoriei publice a statului,

care va fi anexat la contul general anual de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament.

Acesta cuprinde conturile datoriei publice interne şi datoriei publice externe directe a statului şi

situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către

alte persoane juridice.


Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al

bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate

până la încheierea exerciţiului bugetar.

Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse

prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi, respectiv şi datoria publică în situaţia

bugetului de stat.

Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului

pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:

a) încasarea veniturilor bugetare;

b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita

creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;

c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă

rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind

rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;

d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale

şi locale.

Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:

a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea

în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme

internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de

hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în

sectoarele publice şi economice;

b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al

trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;

c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.

Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi

orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până

la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor;

creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate

cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în

conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor şi se utilizează în condiţiile

prevederilor legii finanţelor publice şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.

În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin

subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din


execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita

subvenţiilor primite.

NOTĂ: Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai

pentru anul bugetar respectiv.

3.4. Finanţele instituţiilor publice

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură:

a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor

speciale, după caz;

b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale

de stat, bugetele fondurilor speciale;

c) integral, din veniturile proprii.

Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate.

Instituţiile publice pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi fonduri băneşti

primite de la persoanele juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea

dispoziţiilor legale; în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, se varsă direct la

bugetul din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele bugetare ale bugetului

respectiv şi se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.

Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite vor transmite

Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate ca donaţii şi sponsorizări în vederea

introducerii modificărilor corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale.

Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, în situaţia instituţiilor publice

finanţate din bugetul asigurărilor sociale şi din fonduri speciale, se vor majora bugetele de venituri

şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie

bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu

care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.

Bunurile materiale primite gratuit de instituţiile publice se înregistrează în contabilitatea

acestora.

Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigură atât din

bugetul de stat, cât şi din bugetele locale, numai în cazurile în care, prin legea bugetară anuală sau

prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează prin fiecare buget.


Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate din venituri proprii şi subvenţii, se

încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor

legale; aceste venituri provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri

artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii

sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate din venituri proprii

şi subvenţii se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor

primite de la acesta, iar excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice,

finanţate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.

Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă

unele instituţii publice sau schimbarea sistemului de finanţare a unor instituţii publice, stabilind

totodată domeniul de activitate, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi, categoriile

de venituri şi natura cheltuielilor.

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se

întocmesc o dată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin şi se aprobă o dată cu bugetul

acesteia. În situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din

venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate, iar excedentele anuale

rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din

venituri proprii se reportează în anul următor. În cazul în care, la înfiinţarea, în subordinea unor

ordonatori principali de credite, a unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din

venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic

fundamentate, ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul

propriu, pe bază de convenţie, care vor fi rambursate integral în termen de 6 luni de la data

acordării.

Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile

de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează operaţiunile de

încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi au sediul şi la care

au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi, fiindu-le interzis de a efectua aceste

operaţiuni prin băncile comerciale.

NOTĂ: Instituţiile publice au obligaţia de a transmite bugetul aprobat, potrivit prevederilor

legii finanţelor publice, unităţii teritoriale a trezoreriei statului.

*

* *

În privinţa contabilităţii publice, aceasta va cuprinde:


a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi

plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

b) contabilitatea trezoreriei statului;

c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să

reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului

patrimonial;

d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile şi

sistemul de raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.

Orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat (dacă legea nu prevede

altfel), iar întocmirea şi depunerea declaraţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, soluţionarea

contestaţiilor, controlul fiscal, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare la

evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.

Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma

demolării, dezmembrării sau dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau

din vânzarea unor bunuri materiale, care aparţin instituţiilor publice finanţate integral de la un buget

public, constituie venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor

fondurilor speciale, şi se varsă la acestea.


Capitolul 4

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Crearea instituţiei asigurărilor sociale de stat este justificată de faptul că salariaţii,

întreprinzătorii, agricultorii, cooperatorii etc. pot fi puşi în imposibilitatea de a mai presta o muncă

în condiţii normale şi în consecinţă nu-şi vor mai putea asigura mijloacele de trai.

Cauzele care pot determina asemenea situaţii sunt multiple: accidentele, bolile, maternitatea,

atingerea unei anumite limite de vârstă etc.

În plan autohton, primele forme ale asigurărilor sociale au luat fiinţă către sfârşitul secolului

al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, iar pe măsura dezvoltării forţelor de producţie şi

perfecţionării relaţiilor de producţie s-a creat un sistem propriu, naţional de asigurări sociale aflat

într-o extindere şi perfecţionare continuă26.

În mod evident, asigurările sociale participă la repartiţia unei părţi din produsul naţional brut

şi „reprezintă un mijloc de control asupra formării, repartizării şi utilizării acestuia când se

alimentează, se repartizează şi se utilizează şi fondurile asigurărilor sociale”27.

Asigurările sociale sunt organizate pe baza unor principii cuprinse în tabelul nr. 4.1.

Tabelul nr. 4.1. Principii privind asigurările sociale

Nr. crt.

Enunţarea principiilor Specificaţii Observaţii

1. Principiul generalităţii Cuprinderea în sistemul asigurărilor sociale a întregului personal, indiferent de entitate (publică sau economică) în care acţionează.

Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării (inclusiv pensionarii şi membrii lor de familie) sunt ocrotiţi prin asigurările sociale.

2. Ocrotirea cetăţenilor în toate cazurile şi pentru întreaga perioadă de pierdere a capacităţii de muncă.

Mamele se bucură de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lehuzie, când au copii mici bolnavi etc.

3. Salariaţii suportă într-o măsură mai redusă plata contribuţiei pentru asigu-rările sociale de stat.

Fondurile asigurărilor sociale se constituie preponderent pe seama contribuţiei suportate de regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţii, baronime, de avocaţi, persoanele fizice care folosesc

Asiguraţii suportă 1/3 din CAS, 2/3 fiind suportate de angajatori.

26Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995, p. 142. 27Ibid., p. 143.


Nr. crt.

Enunţarea principiilor Specificaţii Observaţii

personal casnic. 4. Principiul ocrotirii

cetăţenilor potrivit sistemului de salarizare sau în concordanţă cu venitul realizat.

Potrivit acestui principiu, nivelul venitului reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se determină nivelul pensiilor, indemnizaţiilor etc.

–

5. Netaxarea actelor procedurale de obţinere a pensiilor de asigurări sociale

– Cererile de obţinere a drepturilor de asigurări sociale adresate oricăror instituţii sunt scutite de taxe.

6. Imprescriptibilitatea drepturilor de asigurări sociale.

Conform acestui principiu, cetă-ţenii care îndeplinesc condiţiile legale au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, indemnizaţie etc.

–

7. Drepturile de asigurări sociale nu pot fi cedate.

Acestea sunt drepturi personale şi nu pot face obiect de tranzacţii, nu pot fi limitate şi cedate.

Sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost conferite.

[Sursa: Adaptare text de Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., pp. 143-144]

Cât priveşte bugetul asigurărilor sociale de stat, acesta este definit drept „planul financiar

anual care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii

pensionarilor, salariaţilor şi membrilor lor de familie”28. Dacă până în 1990 bugetul asigurărilor

sociale de stat constituia un capitol al bugetului de stat, ulterior acesta a devenit autonom, resursele

sale utilizându-se integral pentru ocrotirea cetăţenilor, iar excedentul se reportează pe anii următori

(A se vedea Anexa 2).

Elaborarea şi execuţia acestui buget are la bază principii ca: anualitatea, universalitatea,

echilibrarea şi realitatea; elaborarea şi gestionarea lui revine Ministerului Muncii şi Protecţiei

Sociale care utilizează o metodologie proprie, avizată de Ministerul Finanţelor.

4.1. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat

În principal, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat le constituie contribuţiile agenţilor

economici şi instituţiilor publice, stabilite prin aplicarea unor procente asupra fondului de salarii

contributiv. O anumită pondere o deţin şi contribuţiile individuale plătite de asiguraţi, ca şi

contribuţiile persoanelor fizice care utilizează muncă salariată, contribuţiile salariaţilor şi

pensionarilor pentru trimiteri la odihnă şi tratament, dobânzi bancare pentru disponibilităţile 28Ibid., p. 165.


băneşti, amenzi şi penalizări încasate, recuperarea unor sume acordate necuvenit etc.

Se includ în fondul de salarii contributiv al fiecărei unităţi debitoare următoarele:

salariile tarifare ale întregului personal permanent, temporar sau zilier al unităţii

debitoare;

drepturile băneşti pentru concedii legale şi suplimentare;

salariile cuvenite personalului scos activitate pentru calificare profesională;

indemnizaţiile ce se plătesc celor ce îndeplinesc funcţii de conducere;

sporurile de salarii pentru vechime în munca neîntreruptă, pentru condiţii de muncă

grele şi periculoase, pentru activitatea prestată suplimentar peste programul de lucru cu alte

motivaţii asemănătoare;

onorariile băneşti plătite specialiştilor pentru expertize;

sumele de bani ce se acordă din fondul de participare a personalului la profitul unităţii;

premiile băneşti ce se acordă personalului propriu în cursul anului pentru realizări

deosebite;

alte drepturi băneşti de natură salarială acordate personalului propriu în condiţii legale;

se are în vedere şi echivalentul bănesc al avantajelor materiale acordate în natură.

Nu se cuprind în fondul de salarii contributiv sumele de bani acordate sau plătite personalului

în alte scopuri decât cel salarial şi anume diurnele pentru deplasări şi detaşări în interesul

serviciului, indemnizaţiile pentru transferări, preavizele legal prevăzute pentru desfacerea

contractului individual de muncă, drepturile băneşti de autor şi pentru colaborări, precum şi alte

plăţi asemănătoare.

Virarea contribuţiei pentru asigurările sociale de stat de către unităţile plătitoare se face

după reţinerea din contribuţia calculată a sumelor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale

cuvenite personalului propriu. Contribuţia pentru asigurări sociale de stat, constituind o rezervă

financiară publică, în cazul neîncasării ei la termenul legal, se percep majorări de întârziere şi se

aplică normele de procedură fiscală şi executare silită, aşa cum reiese din prevederile actelor

normative privind executarea creanţelor bugetare.

Potrivit profesorului Ioan Gliga, natura juridică de obligaţie financiar-bugetară a contribuţiei

pentru asigurările sociale de stat29 este dată de faptul că:

• este instituită în mod public, ca principal procedeu de formare a fondurilor băneşti

anuale din care se plătesc pensii şi indemnizaţii băneşti de însemnătate deosebită pentru condiţii

de trai corespunzătoare salariaţilor care-şi pierd capacitatea de muncă;

• este reglementată la fel ca impozitul pe salarii şi alte obligaţii fiscale prin dispoziţii

care stabilesc judicios calculul fondurilor de salarii asupra cărora se calculează această

29I. Gliga, op. cit., p. 247.


contribuţie;

• neplata integrală şi la termenele legale a acestei contribuţii atrage atât aplicarea

majorării de întârziere prevăzută pentru toate veniturile bugetare, cât şi executarea silită a

plăţilor neefectuate benevol, indiferent de calitatea subiectelor debitoare.

4.2. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

În concordanţă cu prevederile Codului Muncii referitoare la asigurările sociale, cheltuielile

bugetare pentru asigurările sociale de stat au următoarele destinaţii:

● Pensiile

pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă, inclusiv pensia anticipată;

pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de muncă sau boală

profesională (invaliditate);

pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă;

pensia de urmaş.

● Trimiterile la tratament balneoclimateric şi odihnă

De această formă de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările de stat beneficiază salariaţii şi

pensionarii. Au prioritate salariaţii care lucrează în condiţii grele de muncă, au boli cronice sau

profesionale, sunt invalizi sau au familii numeroase.

Beneficiarilor de bilete de tratament balneoclimateric şi odihnă li se suportă costul

transportului, mesei, cazării şi tratamentului (pentru ei şi membrii familiilor lor) în proporţie de 70

% (în medie) şi diferenţiat în funcţie de:

- nivelul veniturilor;

- staţiune.

● Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale

indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii;

indemnizaţia pentru carantină;

indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă din cauza unei boli sau

a unui accident;

indemnizaţia de maternitate;

indemnizaţia pentru îngrijirea copilului;

ajutorul în caz de deces;

● Unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii.


Pensiile30 constituie forma principală de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările sociale, de

aceea, în demersul nostru, vom insista mai mult asupra acestora.

Pensiile se acordă în raport cu salariul, tuturor cetăţenilor care au împlinit vârsta prevăzută de

lege, au vechimea necesară în muncă, ori şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de

muncă datorită unor accidente sau boli, precum şi urmaşilor.

Principiul de bază al sistemului de pensionare îl constituie „îmbunătăţirea raportului dintre

pensie şi salariul tarifar”, adică asigurarea unei juste corelări între nivelul pensiilor şi cel al

salariilor. Acest principiu stimulează perfecţionarea pregătiri angajaţilor şi creşterea aportului lor la

dezvoltarea economico-socială a ţării.

La baza sistemului de pensionare se mai află următoarele principii:

- fondurile băneşti necesare plăţii pensiilor se formează din contribuţiile agenţilor economici,

instituţiilor publice, ale întreprinzătorilor particulari şi cetăţenilor care folosesc personal casnic, dar

şi din contribuţia asiguraţilor;

- stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în muncă;

- determinarea cuantumului pensiei în funcţie, în primul rând, de condiţiile existente la locul

de muncă;

- justa corelare a pensiei de invaliditate cu pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă.

Statul român garantează dreptul la pensie fiecărui cetăţean, indiferent de sex şi naţionalitate şi

acordă sprijin material prin asistenţă socială persoanelor inapte de muncă şi lipsite de mijloace de

existenţă.

4.3. Sistemul public de pensii31

4.3.1. Obiective

Noul sistem public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale vizează, în principal,

următoarele:

• organizarea întregului sistem de asigurări sociale ca un sistem public unitar, garantat

de stat şi bazat pe principiul redistribuirii;

• obligaţia fiecărui angajator de a-şi asigura angajaţii, dar şi a fiecărui salariat de a se

asigura pentru riscurile prevăzute de lege, plătind, fiecare, pentru aceasta, partea ce-i revine, sub

forma contribuţiei la fondul de asigurări sociale;

• mărirea numărului de contribuabili la fondul de asigurări sociale, prin cuprinderea 30„Pensiile sunt plăţi lunare ce se fac persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă, invalidităţii pe tot timpul vieţii de la pensionare, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţiei care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii decente de viaţă” [Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 151]. 31Tratarea subcapitolului de faţă are în vedere şi comentariile doamnei economist, expert în probleme de muncă şi protecţie socială, Paula Apătean, ce vizează explicarea sistemului public de pensii, reglementat prin Legea pensiilor nr. 19/2000, publicată în M. Of. nr. 140/2000 (Paula Apătean, Noul sistem public de pensii, Ed. Scripta, Bucureşti, 2000). O abordare “la detaliu” ar presupune consultarea O.G. nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000, aprobată prin Legea nr. 338/31 mai 2002, publicată în M.Of. nr. 446/25 iunie 2002, precum şi toate H.G. şi ordinele M.M.S.S. şi CNAPADAS date în aplicare.


obligatorie în sistemul public, ca efect al legii, a tuturor persoanelor fizice care desfăşoară

activităţi ce le aduc venituri care depăşesc un anumit nivel stabilit prin lege;

• limitarea nivelului veniturilor pentru care contribuţia de asigurări sociale este

obligatorie, astfel încât şi pensia cuvenită în cadrul sistemului public de pensii să fie o pensie

decentă, eliminându-se cazurile de obţinere a unor pensii exagerate. O asemenea soluţie este

pusă de acord cu posibilitatea ce se va crea, şi anume aceea de a permite fiecăruia să se asigure

şi în alte sisteme, obţinând la timpul respectiv o pensie suplimentară, care să se adauge pensiei

obţinute prin sistemul public;

• ridicarea treptată a vârstei de pensionare, astfel încât într-o perioadă de 13 ani (după

1 aprilie 2001) aceasta să ajungă de la 57 de ani la 60 de ani pentru femei şi de la 62 de ani la 65

de ani pentru bărbaţi. Această măsură va conduce la creşterea treptată şi a stagiului de cotizare,

cu efecte favorabile asupra bugetului fondului de asigurări sociale şi, implicit, a nivelului

pensiilor;

• introducerea unui nou mod de calcul al pensiei, care să ia în considerare, de fapt,

nivelul contribuţiei de asigurări sociale plătite de asigurat pe întreaga perioadă de cotizare;

• reechilibrarea actualelor pensii şi punerea de acord a acestora cu noile pensii ce se

vor stabili în condiţiile legii, pe baza unor soluţii unitare;

• posibilitatea pensionării anticipate în cazul în care unele persoane asigurate, având o

anumită vârstă, din motive personale sau datorită greutăţilor întâmpinate în găsirea unui loc de

muncă, optează pentru o astfel de soluţie. Pot solicita pensionarea anticipată parţială, cu

reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 5 ani, persoanele care au realizat stagiul

complet de cotizare prevăzut de lege şi acceptă acordarea, până la împlinirea vârstei de

pensionare, a unei pensii diminuate faţă de cea care se cuvine la împlinirea vârstei standard de

pensionare;

• posibilitatea ca pensionarii pentru limită de vârstă să cumuleze pensia cu veniturile

realizate dintr-o activitate profesională, dacă experienţa acumulată, ca şi profesia practicată,

determină un angajator să apeleze la serviciile acestora. Beneficiarii pensiei pentru limită de

vârstă pot solicita recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni;

• menţinerea, în principiu, a reglementărilor cu privire la modul de acordare a

indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, prestaţii pentru prevenirea

îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţii pentru maternitate, respectiv

pentru creşterea sau îngrijirea copilului bolnav, ajutor de deces;

• trecerea întregului sistem public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în

administrarea şi gestionarea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale

(C.N.P.A.S.).


4.3.2. Contribuabilii sistemului public de pensii

În sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt contribuabili, după caz:

a. asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;

b. angajatorii;

c. persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea persoanele încadrate în funcţii

elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata

mandatului, precum şi organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti;

d. Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională, care administrează bugetul

fondului pentru plata ajutorului de şomaj;

e. persoanele care încheie individual contracte de asigurare cu casele teritoriale de

pensii.

● Persoanele obligate prin lege să se asigure şi să contribuie la constituirea fondului de

finanţare a noului sistem public de pensii

Din această categorie fac parte:

1. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

2. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau sunt numite în cadrul

autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii

cooperaţiei dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt

asimilate, cu ale persoanelor prevăzute la punctul 1;

3. persoanele care beneficiază de ajutor de şomaj; ajutor de integrare profesională sau alocaţie

de sprijin, ce se suportă din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj;

4. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin trei

salarii medii brute pe economie şi care se află într-una dintre situaţiile următoare:

a. asociat unic, asociaţiilor, comanditari sau acţionari;

b. administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

c. membri ai asociaţiilor familiale;

d. persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente;

e. persoanele angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguratele acestora;

f. proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;

g. persoanele care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau

activităţi private în domeniul forestier;

h. membrii societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;

i. persoanele care desfăşoară activităţi în unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi care nu


au încheiat contract individual de muncă;

5. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic echivalente cu cel

puţin trei salarii medii brute pe economie şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii din cele

de mai sus;

6. persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile şi care realizează

un venit brut, pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin trei salarii medii brute pe economie.

● Obligaţiile asiguraţilor şi ale angajatorilor

Persoanele juridice sau fizice, denumite în continuare angajatori, la care îşi desfăşoară

activitatea persoane încadrate cu contract de muncă, persoane încadrate în funcţii elective sau

numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului,

organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor de

şomaj sunt obligate să depună în fiecare lună, la termenul stabilit de Casa Naţională de Pensii şi

Alte Drepturi de Asigurări Sociale, declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obliga-

ţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Declaraţia se depune la casa teritorială de

pensii, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia se află sediul angajatorului.

Persoanele obligate prin lege să se asigure, menţionate la punctele 4 şi 5 de mai sus, care au

împlinit vârsta de 18 ani au obligaţia să depună personal declaraţia de asigurare la casa teritorială de

pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului, în termen de 30 de zile de la încadrarea în

situaţiile menţionate. Persoanele respective se exceptează de la obligativitatea depunerii declaraţiei

de asigurare dacă se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la punctele 1, 2 şi 3 de mai sus,

respectiv sunt asigurate la locurile de muncă unde sunt încadrate.

4.3.3. Cotele de contribuţie de asigurări sociale (C.A.S.)

● Stabilirea cotelor de contribuţie

Cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de

muncă, respectiv: condiţii normale, condiţii deosebite şi condiţii speciale.

În prezent, conform Legii privind sistemul public de pensii din România (nr. 19/2000),

publicată în Monitorul Oficial nr. 140/2000, contribuţia pentru asigurările sociale de stat se stabileşte,

diferenţiat, în funcţie de câştigul brut realizat de salariaţi încadraţi în grupele I, II şi III (condiţii

normale).

Locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în

anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor, datorită gradului mare de

expunere la risc.


Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc

prin hotărâre de Guvern.

Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în

cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal

constituit, cu respectarea criteriilor şi a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii

deosebite.

În toate cazurile, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face în mod

obligatoriu pe baza avizului emis de inspectoratul teritorial de muncă.

Locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din:

a. unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50 %

din timpul normal de muncă din luna respectivă;

b. activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare,

zonele I şi II de expunere la radiaţii;

c. aviaţia civilă, pentru personalul navigant;

d. activitatea artistică desfăşurată în anumite profesii.

● Modul de suportare a C.A.S.

Pentru asiguraţii care se află în raporturi de muncă cu un angajator, contribuţia de asigurări

sociale se suportă astfel:

- o treime din cota de contribuţie stabilită pentru condiţii normale de muncă se suportă de către

asigurat;

- diferenţa faţă de contribuţia individuală suportată de asigurat, până la nivelul cotelor de

contribuţie stabilită anual în funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea

asiguratul, se suportă de către angajator.

Contribuţia de asigurări sociale pentru asiguraţii care nu se află în raporturi de muncă cu un

angajator, cum sunt membrii asociaţiilor familiale, persoanele autorizate să desfăşoare activităţi

independente şi care sunt obligate să se asigure conform legii, se suportă integral de către

persoanele respective, corespunzător condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.

Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul fondului pentru

plata ajutorului de şomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.

Contribuţia de asigurări sociale nu se impozitează.

● Baza lunară a calcul a C.A.S. suportată de asigurat

a. Pentru asiguraţii care se află în raporturi de muncă cu un angajator, baza lunară de calcul

a contribuţiei de asigurări sociale pe care sunt obligaţi să o suporte individual o reprezintă salariul

brut realizat lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv

de muncă, respectiv indemnizaţia lunară a persoanelor care ocupă o funcţie de demnitate publică;


b. Pentru asiguraţii care nu se află în raporturi de muncă cu un angajator şi care suportă

integral cota de contribuţie de asigurări sociale, baza de calcul a contribuţiei o reprezintă venitul

lunar asigurat prevăzut în declaraţia sau contractul de asigurare. Venitul lunar la care s-a stabilit că

se face asigurarea nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de asigurat nu poate depăşi

plafonul de trei ori salariul mediu brut lunar pe economie.

● Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează C.A.S.

Această bază de calcul o constituie fondul total de salarii brute realizate de asiguraţii care se

află în raporturi de muncă cu angajatorul respectiv. Ea nu poate fi mai mare decât produsul dintre

numărul mediu al asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea

corespunzătoare a trei salarii medii brute lunare pe economie. Această prevedere se aplică şi în

cazul bugetului fondului pentru plata ajutorului de şomaj.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri o constituie

cuantumul ajutorului de şomaj, ajutorului de integrare profesională sau al alocaţiei de sprijin, după

caz.

La determinarea valorii corespunzătoare a trei salarii medii brute lunare pe economie pentru

stabilirea bazei de calcul maxime a contribuţiei de asigurări sociale datorate de asigurat şi,

respectiv, de angajator, se ia în considerare salariul mediu brut lunar pe economie prognozat pentru

anul respectiv şi făcut public de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări

Sociale.

● Sumele asupra cărora nu se calculează C.A.S.

Contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:

a. prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din

fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de acesta;

b. drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor de muncă sau

al încetării calităţii de membru cooperator;

c. alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Sumele exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale nu se iau în considerare la

stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale.

Contribuţia de asigurări sociale, atât cea datorată de asiguraţi, cât şi cea datorată de angajator

se calculează şi se virează lunar de către angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află

sediul acestuia.

Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia să depună în bancă, o dată cu

documentaţia pentru plata salariilor şi a altor venituri ale asiguraţilor, şi documentele pentru plata


contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, plăţile efectuându-se simultan, sub

control bancar.

4.4. Procedura bugetului asigurărilor sociale

Definită drept succesiunea de „acte şi operaţiuni de elaborare, aprobare şi executare sau

îndeplinire a fiecărui buget anual al asigurărilor sociale de stat”32 comportă anumite similitudini

(reieşite din prevederile Legii finanţelor publice) cu procedura bugetului de stat.

Particularităţile care apar sunt date de următoarele:

• bugetul asigurărilor sociale de stat are venituri proprii şi o menire specială - cunoscându-

se care este destinaţia cheltuielilor acestor asigurări;

• elaborarea şi gestionarea acestui buget revine Ministerului Muncii şi Solidarităţii

Sociale33.

Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, întocmite potrivit

metodologiei şi condiţiilor stabilite de Ministerul Finanţelor, se vor depune până la 15 iulie a

fiecărui an la Ministerul Finanţelor. Aici, după o examinare atentă, se stabileşte nivelul maxim al

cheltuielilor (obţinându-se şi acordul primului ministru), după care propunerile sunt returnate

M.M.S.S. în vederea definitivării proiectului de buget. Apoi, proiectul bugetului asigurărilor sociale

de stat (definitivat) se depune la Ministerul Finanţelor până la data de 1 august a fiecărui an, însoţit

de documentaţii şi fundamentări detaliate, atât pentru venituri cât şi pentru cheltuieli. În cazul

apariţiei unor divergenţe M.M.S.S. – M.F., decizia finală aparţine Guvernului.

După însuşirea de către Guvern a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, acesta

(Guvernul) le supune spre aprobare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 octombrie a

fiecărui an. Dacă Parlamentul nu adoptă Legea bugetului asigurărilor sociale de stat cu cel puţin trei

zile înaintea încheierii exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile ce-i revin şi aplică în

continuare prevederile bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget.

Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat se repartizează pe

trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară

efectuarea cheltuielilor. De asemenea, ca şi în cazul bugetului de stat, este interzisă efectuarea de

plăţi direct din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (dacă nu intervin cazuri când legea

prevede altfel).

Execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat rezidă în realizarea veniturilor (din sursele

arătate), în corelaţie permanentă cu plata drepturilor de asigurări sociale suportate din acest buget.

Execuţia veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat se desfăşoară pe subcapitole

32I. Gliga, op. cit., p. 247. 33Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat se elaborează pe baza datelor pe care Direcţia Generală de Asigurări Sociale şi Pensii (din M.M.S.S.) le primeşte de la Direcţiile teritoriale.


conform prevederilor clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice în conturi distincte34.

Contribuţiile pentru asigurările sociale se virează de către agenţii economici şi persoanele

fizice care utilizează munca salariată în conturile de mai sus, după ce din contribuţia calculată s-au

reţinut, în prealabil, sumele necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale la locul de muncă,

compensaţiile şi impozitul aferent drepturilor de asigurări sociale. De asemenea, în aceste conturi se

înregistrează şi dispoziţiile de încasare care se întocmesc în cazurile în care suma drepturilor de

asigurări sociale la locul de muncă este mai mare decât contribuţia pentru asigurările sociale.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează pe baza sumelor ce se

repartizează Direcţiilor teritoriale de profil35.

Întreaga execuţie a bugetului asigurărilor sociale este reflectată cu ajutorul instrumentelor

contabilităţii publice şi este impusă controlului financiar întocmai ca în cazul execuţiei bugetului de

stat.

După expirarea exerciţiului financiar, pe baza bilanţurilor contabile trimestriale, M.M.S.S.

întocmeşte contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat care se supune

verificării Ministerului Finanţelor şi - după însuşirea de către Guvern – Curţii de Conturi. Ulterior,

se înaintează Parlamentului spre aprobare odată cu contul general de execuţie a bugetului de stat.

În cadrul controlului parlamentar asupra Guvernului, acesta va prezenta Parlamentului, până

la 30 septembrie, o informare cu privire la realizarea prevederilor bugetului asigurărilor sociale de

stat şi la măsurile ce se impun în continuare pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a veniturilor

populaţiei.

În urma schimbărilor intervenite în evoluţia indicatorilor macroeconomici, a măsurilor de

protecţie socială şi a adaptării unor noi acte normative, bugetul asigurărilor sociale de stat poate fi

rectificat prin lege, pe baza propunerilor Guvernului, până la 30 noiembrie, în fiecare an.

34Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 166. 35Ibid.


Capitolul 5

BUGETELE LOCALE

Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public naţional, elaborându-se, adoptându-

se şi examinându-se de fiecare unitate administrativ-teritorială care are personalitate juridică:

comună, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti.

Autonomia locală - care presupune inexistenţa relaţiilor de subordonare dintre bugetele

consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene – este menită să stimuleze iniţiativa locală în

vederea satisfacerii cerinţelor sociale locale şi să întărească controlul social asupra utilizării

eficiente a fondurilor alocate.

Impozitele şi taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, în comparaţie

cu acelea ce se mobilizează la bugetul administraţiei centrale de stat. De altfel, în cazul bugetelor

locale, despre impozite indirecte nici nu se poate vorbi în termenii folosiţi pentru „bugetul mare”,

întrucât acestea includ doar: impozitul pe spectacole - care este unul atribuit bugetelor judeţene sau

al municipiului Bucureşti, taxele de timbru de la persoanele juridice şi majorările de întârziere

pentru veniturile nevărsate în termen.

O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul că ele

provin în proporţie covârşitoare de la populaţie. În legătură cu aceasta, sunt percepute mai multe

taxe, care presupun şi o relaţie de contraserviciu.

În situaţia actuală din România, cu tot numărul lor relativ mare, impozitele şi taxele directe

percepute la bugetele locale se află cu mult sub nivelul necesităţilor de resurse ale acestor bugete. Ca

urmare, pentru realizarea echilibrului acestora, de la bugetul administraţiei centrale de stat se alocă

transferuri şi sume defalcate din impozitul pe venituri salariale.

5.1. Preliminarii

Actul normativ care stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea,

administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile

autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor

publice locale este LEGEA nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale36.

36EMITENT: PARLAMENTUL, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 18 iulie 2006. Pe data intrării în vigoare a acestei legi se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 19 ianuarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.


Dispoziţiile acesteia se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:

a) bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti,

judeţelor şi municipiului Bucureşti;

b) bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale;

c) bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii;

d) bugetului împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor,

comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care provin din:

împrumuturi externe contractate de stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice locale

şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice din subordinea acestora; împrumuturi externe

contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi garantate de stat; împrumuturi externe

şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale;

e) bugetului fondurilor externe nerambursabile.

5.2. Reglementări în materie37

Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi celelalte venituri şi cheltuieli evidenţiate

în afara bugetului local, cumulate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul

general al unităţii administrativ-teritoriale, care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor

dintre bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială

pe anul respectiv şi starea de echilibru sau dezechilibru.

Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice

locale, programelor, proiectelor, activităţilor, acţiunilor, obiectivelor şi a altora asemenea, potrivit

scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementări, şi vor fi angajate şi folosite în strictă corelare cu

gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.

Prin aprobarea bugetelor locale se autorizează veniturile şi cheltuielile bugetare. Sumele

aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele respective, în cadrul cărora se angajează, se

ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.

Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate,

iar angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea

celor vinovaţi, în condiţiile legii. Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele

de angajament şi creditele bugetare.

În vederea realizării acţiunilor multianuale, ordonatorii de credite încheie angajamente legale,

în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.

37Cf. Ibid.


5.2.1. Veniturile şi cheltuielile bugetare

Veniturile bugetelor locale se constituie din:

a) venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote

defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;

d) donaţii şi sponsorizări.

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea şi evaluarea materiei

impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente,

evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente

specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale, pe ordonatori de

credite, pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte, obiective, se efectuează în

concordanţă cu atribuţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, cu priorităţile

stabilite de acestea, în vederea funcţionarii lor şi în interesul colectivităţilor locale respective.

Aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilităţile reale

de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.

Trecerea de către Guvern, în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice

locale, a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor activităţi, precum şi a altor

cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării

acestora, după cum urmează:

a) în primul an, prin cuprinderea distinctă, în anexa la legea bugetului de stat, a resurselor

necesare finanţării cheltuielilor publice transferate sau noilor cheltuieli publice, precum şi a

criteriilor de repartizare;

b) în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor alocate

unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor nominalizate distinct prin anexa la legea

bugetului de stat.

5.2.2. Principii, reguli şi responsabilităţi

Principii şi reguli bugetare

Principiul universalităţii

Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare nu

pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care

au stabilite destinaţii distincte.


Principiul publicităţii

Procesul bugetar este deschis şi transparent, acesta realizându-se prin:

a) publicarea în presa locală sau afişarea la sediul autorităţii administraţiei publice locale

respective a proiectului de buget local şi a contului anual de execuţie a acestuia;

b) dezbaterea publică a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia;

c) prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.

Principiul unităţii

Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura

utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice locale. Se interzic reţinerea şi utilizarea de

venituri în regim extrabugetar şi constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale,

dacă legea nu prevede altfel.

Principiul unităţii monetare

Toate operaţiunile bugetare se exprimă în moneda naţională.

Principiul anualităţii

Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an,

care corespunde exerciţiului bugetar. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui

an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

Principiul specializării bugetare

Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi,

respectiv, pe categorii de cheltuieli grupate după natura economică şi destinaţia acestora.

Principiul echilibrului

Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv.

Reguli bugetare

(1) Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în

care legea prevede altfel.

(2) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările

conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

(3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele locale şi nici nu poate fi angajată şi

efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuiala.

(4) Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită

dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.

(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra

acestora, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor

bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.


Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Aprobarea şi rectificarea bugetelor

Bugetele locale se aprobă astfel:

a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe

nerambursabile, de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

b) bugetele instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, de către

consiliile respective, în funcţie de subordonarea acestora;

c) bugetele instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv rectificarea

acestora, de către conducerea instituţiei, cu avizul conform al ordonatorului principal de credite.

Pe parcursul exerciţiului bugetar consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti pot aproba rectificarea bugetară, în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate

ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi

proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar.

Rolul, competentele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi în

ceea ce priveşte finanţele publice locale:

a) elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, în condiţii de echilibru bugetar, la termenele şi

potrivit prevederilor legale;

b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale,

precum şi a altor venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de

specialitate, în condiţiile legii;

c) urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora, pe

parcursul anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;

d) stabilirea şi urmărirea modului de prestare a activităţilor din domeniul serviciilor publice de

interes local, inclusiv opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi

economici specializaţi ori servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în

beneficiul colectivităţilor locale;

e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor

administrativ-teritoriale;

f) contractarea directă de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi

urmărirea achitării, la scadenţă, a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;

g) garantarea de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi urmărirea


achitării, la scadenţă, a obligaţiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către

beneficiari;

h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de

eficienţă;

i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice

locale;

j) elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de dezvoltare în

perspectivă a unităţilor administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;

k) îndeplinirea şi a altor atribuţii, competenţe şi responsabilităţi prevăzute de dispoziţiile

legale.

Categorii de ordonatori de credite

Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi

ordonatori terţiari. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor

judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-

teritoriale. Aceştia pot delega această calitate înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite

în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi

condiţiile delegării. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă

fonduri din bugetele locale, sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.

Rolul ordonatorilor de credite

Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate

prin bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori

secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu

respectarea dispoziţiilor legale.

Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare legal aprobate, pentru bugetul

propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de

credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai

pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate

şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Responsabilităţile ordonatorilor de credite

Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în

limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor


publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aceştia răspund de:

a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;

b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;

c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a

veniturilor bugetare posibil de încasat;

d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc;

e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare

asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului

de investiţii publice;

g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;

h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale;

i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale.

Controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern şi controlul ulterior

Controlul financiar preventiv propriu şi auditul public intern se exercită asupra tuturor

operaţiunilor care afectează fondurile publice locale şi/sau patrimoniul public şi privat şi sunt

exercitate conform reglementărilor legale în domeniu.

Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de

ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil. Angajarea şi ordonanţarea

cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit

dispoziţiilor legale.

Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt

supuse controlului Curţii de Conturi.

5.2.3. Procesul bugetar

Proceduri privind elaborarea bugetelor

Elaborarea bugetelor

Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii principali de credite, având în

vedere:

a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali, pentru anul bugetar pentru

care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, elaborate de organele

abilitate;


b) politicile fiscale şi bugetare, naţionale şi locale;

c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale

memorandumurilor de finanţare sau ale altor acorduri internaţionale, semnate şi/sau ratificate;

d) politicile şi strategiile sectoriale şi locale, precum şi priorităţile stabilite în formularea

propunerilor de buget;

e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;

f) programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni

sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de

eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care

trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi

estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;

g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unităţii administrativ-

teritoriale, în concordanţă cu politicile de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau

local.

Conţinutul şi structura bugetelor

Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de

Ministerul Finanţelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile,

pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate şi paragrafe.

Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată; numărul de

salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de baza se aprobă distinct, prin anexa la

bugetul fiecărei instituţii publice. Subliniem că numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii

publice nu poate fi depăşit.

Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de

angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.

În mod obligatoriu, programele se aprobă ca anexe la bugete, iar fondurile externe

nerambursabile şi împrumuturile interne şi externe se cuprind în alte anexe la bugetele locale,

urmând a se aproba odată cu acestea.

Redăm mai jos structura veniturilor bugetelor locale şi a cheltuielilor acestora.


CATEGORIILE DE VENITURI ŞI CHELTUIELI care se prevăd în bugetele locale

pe anul 2006 ───────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea veniturilor şi cheltuielilor crt. ───────────────────────────────────────────── CAPITOLUL I Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri) 1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor judeţene 2. Cote defalcate din impozitul pe venit: a) Cote defalcate din impozitul pe venit b) Sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale 3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital: a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital 4. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată: a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale 5. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi: a) Taxa asupra mijloacelor de transport b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare 6. Venituri din proprietate: a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor judeţene b) Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi c) Venituri din concesiuni şi închirieri d) Venituri din dividende e) Alte venituri din proprietate 7. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi: a) Venituri din prestări de servicii b) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială c) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri d) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 8. Amenzi, penalităţi şi confiscări: a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale b) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii


c) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări 9. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile: a) Donaţii şi sponsorizări b) Alte transferuri voluntare 10. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice b) Venituri din privatizare c) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat 11. Subvenţii de la bugetul de stat: a) Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe c) Aeroporturi de interes local d) Planuri şi regulamente de urbanism e) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare cu apa a satelor f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă g) Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap h) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie i) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar 12. Subvenţii de la alte administraţii: a) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei de muncă b) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap B. Cheltuieli 1. Autorităţi publice şi acţiuni externe: a) Autorităţi executive 2. Alte servicii publice generale: a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale b) Fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat c) Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor e) Alte servicii publice generale 3. Dobânzi 4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei: a) Transferuri din bugetele consiliilor judeţene pentru finanţarea centrelor de zi pentru protecţia copilului 5. Apărare: a) Apărare naţională (Centre militare) 6. Ordine publică şi siguranţă naţională: a) Poliţie comunitară b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor 7. Învăţământ: a) Învăţământ preşcolar şi primar a1) Învăţământ preşcolar a2) Învăţământ primar


b) Învăţământ special c) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului 8. Sănătate: a) Servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi a1) Spitale generale b) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii b1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare 9. Cultură, recreere şi religie: a) Servicii culturale a1) Biblioteci publice judeţene a2) Muzee a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte a4) Şcoli populare de arta şi meserii a5) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale a6) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice a7) Alte servicii culturale b) Servicii recreative şi sportive b1) Sport c) Servicii religioase d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei 10. Asigurări şi asistenţă socială: a) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă b) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi b1) Asistenţă socială în caz de invalidităţi c) Asistenţă socială pentru familie şi copii d) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale 11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: a) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice a1) Alimentare cu apă a2) Amenajări hidrotehnice b) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale 12. Protecţia mediului: a) Salubritate şi gestionarea deşeurilor a1) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor 13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă: a) Acţiuni generale economice şi comerciale a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi îngheţuri a2) Programe de dezvoltare regională şi locală a3) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale 14. Combustibil şi energie: a) Energie termică b) Alte cheltuieli privind combustibili şi energie 15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare: a) Agricultură a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară 16. Transporturi: a) Transport rutier a1) Drumuri şi poduri b) Transport aerian b1) Aviaţia civilă c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor


17. Alte acţiuni economice: a) Zone libere b) Turism c) Proiecte de dezvoltare multifuncţională d) Alte acţiuni economice CAPITOLUL II Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Municipiului Bucureşti A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri) 1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale 2. Cote defalcate din impozitul pe venit: a) Cote defalcate din impozitul pe venit b) Sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale 3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital: a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital 4. Impozite şi taxe pe proprietate: a) Impozit pe clădiri b) Impozit pe terenuri c) Taxe juridice de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială şi alte taxe de timbru d) Alte impozite şi taxe pe proprietate 5. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată: a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale 6. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii: a) Taxe hoteliere 7. Taxe pe servicii specifice: a) Impozit pe spectacole b) Alte taxe pe servicii specifice 8. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi: a) Taxa asupra mijloacelor de transport b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare c) Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi 9. Alte impozite şi taxe fiscale: a) Alte impozite şi taxe fiscale 10. Venituri din proprietate: a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea


consiliilor locale b) Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi c) Venituri din concesiuni şi închirieri d) Venituri din dividende e) Alte venituri din proprietate 11. Venituri din dobânzi: a) Alte venituri din dobânzi 12. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi: a) Venituri din prestări de servicii b) Contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor în creşe c) Contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social d) Taxe din activităţi cadastrale şi agricultură e) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială f) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri g) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 13. Venituri din taxe administrative, eliberări permise: a) Taxe extrajudiciare de timbru b) Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise 14. Amenzi, penalităţi şi confiscări: a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale b) Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe c) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii d) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări 15. Diverse venituri: a) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice b) Alte venituri 16. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile: a) Donaţii şi sponsorizări b) Alte transferuri voluntare 17. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice b) Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului c) Venituri din privatizare d) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat 18. Subvenţii de la bugetul de stat: a) Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe c) Planuri şi regulamente de urbanism d) Străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi e) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare cu apă a satelor f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă g) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie h) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar 19. Subvenţii de la alte administraţii:


a) Subvenţii de la bugetele consiliilor judeţene pentru protecţia copilului b) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei de muncă c) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenta socială pentru persoanele cu handicap B. Cheltuieli 1. Autorităţi publice şi acţiuni externe: a) Autorităţi executive 2. Alte servicii publice generale: a) Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale b) Fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat c) Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor e) Alte servicii publice generale 3. Dobânzi 4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei: a) Transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap 5. Apărare: a) Apărare naţională (Centre militare) 6. Ordine publică şi siguranţă naţională: a) Poliţie comunitară b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor 7. Învăţământ: a) Învăţământ preşcolar şi primar a1) Învăţământ preşcolar a2) Învăţământ primar b) Învăţământ secundar b1) Învăţământ secundar inferior b2) Învăţământ secundar superior b3) Învăţământ profesional c) Învăţământ postliceal d) Învăţământ special e) Servicii auxiliare pentru educaţie e1) Internate şi cantine pentru elevi e2) Alte servicii auxiliare f) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului 8. Sănătate: a) Servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi a1) Spitale generale b) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii b1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare 9. Cultura, recreere şi religie: a) Servicii culturale a1) Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale a2) Muzee


a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte a4) Şcoli populare de arta şi meserii a5) Case de cultură a6) Cămine culturale a7) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale a8) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice a9) Alte servicii culturale b) Servicii recreative şi sportive: b1) Sport b2) Tineret b3) Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement c) Servicii religioase d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei 10. Asigurări şi asistenţă socială: a) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi a1) Asistenţă socială în caz de invalidităţi b) Asistenţă socială pentru familie şi copii c) Ajutoare pentru locuinţe d) Creşe e) Prevenirea excluderii sociale e1) Ajutor social e2) Cantine de ajutor social f) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale 11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: a) Locuinţe a1) Dezvoltarea sistemului de locuinţe a2) Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor b) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice b1) Alimentare cu apă b2) Amenajări hidrotehnice c) Iluminat public şi electrificări rurale d) Alimentare cu gaze naturale în localităţi e) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale 12. Protecţia mediului: a) Salubritate şi gestionarea deşeurilor a1) Salubritate a2) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor b) Canalizare şi tratarea apelor reziduale 13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă: a) Acţiuni generale economice şi comerciale a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri a2) Stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii a3) Programe de dezvoltare regionala şi locală a4) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale 14. Combustibil şi energie: a) Energie termică b) Alţi combustibili c) Alte cheltuieli privind combustibili şi energia termică 15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare: a) Agricultură


a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară a2) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii 16. Transporturi: a) Transport rutier a1) Drumuri şi poduri a2) Transport în comun a3) Străzi b) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor 17. Alte acţiuni economice: a) Fondul Român de Dezvoltare Socială b) Zone libere c) Turism d) Proiecte de dezvoltare multifuncţională e) Alte acţiuni economice

NOTA: Lista cheltuielilor care se prevăd în bugetele locale poate fi actualizată ca urmare a

perfecţionării legislaţiei, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de creştere a autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.

5.2.4. Competenţe în stabilirea impozitelor şi taxelor locale

Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, în limitele şi în condiţiile legii.

Regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale,

precum şi al sumelor încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ori din valorificarea

unor bunuri confiscate

Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma

demolării, dezmembrării ori dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau

din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor publice, finanţate integral din bugetele

locale, constituie venituri ale bugetelor locale şi se varsă la acestea.

Sumele astfel încasate de către celelalte instituţii publice constituie venituri ale bugetelor

acestora. Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului

public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.

Disponibilul obţinut din valorificarea bunurilor confiscate se face venit la bugetul local, în funcţie

de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea.

Regimul sumelor rezultate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat

Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al unităţilor

administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.


Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale

Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi

juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă taxe

speciale. Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se

utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice

locale, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare ale acestor servicii.

Prin regulamentul aprobat de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului

Bucureşti se vor stabili condiţiile şi sectoarele de activitate în care se pot institui taxele speciale,

modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective,

modalităţile de consultare şi de obţinere a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale

serviciilor respective.

Hotărârile luate de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti în

legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare vor fi afişate la

sediul acestora sau vor fi publicate în presă. Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot

face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui

termen consiliul care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de

serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. Încasarea se face într-un cont

distinct, deschis în afara bugetului local, sumele fiind utilizate în scopurile pentru care au fost

înfiinţate, iar contul de execuţie al acestora se aprobă de consiliul local, judeţean sau Consiliul

General al Municipiului Bucureşti.

Activităţi de natura economică

Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natură economică au obligaţia

calculării, înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor

activităţi, prin tarif sau preţ.

Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe se colectează într-un

cont distinct, deschis la unităţile Trezoreriei Statului, se utilizează exclusiv pentru realizarea de

investiţii în domeniul respectiv şi se evidenţiază distinct în programul de investiţii ca sursă de

finanţare a acestora.

Activităţile de natură economică pentru care se calculează amortizarea mijloacelor fixe se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


Cote defalcate din impozitul pe venit

Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-

teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest

impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul

cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 13 % la bugetul propriu al judeţului şi 22 %

într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale ale

comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului.

În execuţie, cota de 22 % se alocă de către direcţiile de specialitate din aparatul propriu al

consiliilor judeţene, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor

locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului, proporţional cu sumele repartizate şi

aprobate în acest scop în bugetele respective.

Cota de 82 % din impozitul pe venit, pentru municipiul Bucureşti, se repartizează astfel: 23,5

% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 47,5 % la bugetul propriu al

municipiului Bucureşti şi 11 % într-un cont distinct, deschis pe seama Consiliului General al

Municipiului Bucureşti pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului

Bucureşti.

În execuţie, cota de 11 % se alocă de către direcţia de specialitate din aparatul propriu al

Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru

echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti, proporţional cu sumele

repartizate şi aprobate în bugetele respective.

În situaţii deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit pot fi

majorate.

Operaţiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul

Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice.

Plătitorii de impozite şi taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajaţi

pentru respectivul punct de lucru sunt obligaţi sa solicite înregistrarea fiscală a acestora, ca plătitor

de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui raza teritorială se afla punctul de lucru.

Solicitarea se face în termen de 15 zile de la data infiintarii, pentru punctele de lucru nou-înfiinţate.

Organul fiscal are obligaţia ca în termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală sa comunice în scris

primarului acest lucru. Plătitorii de impozite şi taxe prevăzuţi în acest alineat au obligaţia sa

organizeze evidenta contabila corespunzătoare pentru determinarea impozitului pe venitul din

salarii calculat, reţinut şi vărsat.

Primarul, prin compartimentele de specialitate, poate verifica corecta înregistrare fiscală a

contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cat şi a sediului secundar,


având obligaţia sa sesizeze orice nereguli constatate organului fiscal teritorial al Ministerului

Finanţelor Publice.

Alocarea cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

Pentru finanţarea cheltuielilor publice prevăzute la art. 6, precum şi pentru echilibrarea

bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aproba sume

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cu destinaţie specială şi, respectiv, pentru

echilibrarea bugetelor locale.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale

vor fi repartizate pe judeţe, potrivit următoarelor criterii:

a) capacitatea financiară determinata pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în

proporţie de 70%, potrivit următoarei formule de calcul:

Ivm.tj Nr.loc.j

-------- x ---------

Ivm.j Nr.loc.tj

Sr.j = ------------------------------- x Sr.tj,

n Ivm.tj Nr.loc.j

Σ [ ------- x --------- ]

j=1 Ivm.j Nr.loc.tj

unde:

Sr.j - sume defalcate repartizate judeţului;

Sr.tj - sume defalcate de repartizat pe total judeţe;

Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe judeţ în anul anterior anului de calcul;

Ivm.tj - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe total judeţe în anul anterior anului de

calcul;

Nr.loc.j - numărul locuitorilor din judeţ;

Nr.loc.tj - suma locuitorilor judeţelor;

b) suprafata judeţului în proporţie de 30%. Sumele defalcate cu destinaţie specială se

repartizează conform legii.


Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor

locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 22% prevăzută la art. 32 alin. (1),

L. 273/ 2006, o cota de 27% se aloca bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează

pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, astfel:

a) 80% din suma se repartizează în doua etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a

finanţelor publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafata din intravilanul

unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;

b) 20% din suma se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea

programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locală.

Hotărârea consiliului judeţean se comunica directorului direcţiei generale a finanţelor publice

judeţene, prefectului şi consiliilor locale din judeţ.

Pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru

echilibrarea bugetelor locale, conform prevederilor alin. (3) lit. a), L. 273/ 2006, direcţiile generale

ale finanţelor publice judeţene procedează astfel:

a) calculează indicatorii "impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe unitatea administrativ-

teritorială" şi, respectiv, "impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe ansamblul judeţului", după

următoarele formule:

Ivm.l = Iv.l/Nr. loc.l

Ivm.j = Iv.j/Nr. loc.j,

unde:

Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în

anul anterior anului de calcul;

Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de

calcul;

Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;

Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior

anului de calcul;

Iv.j - impozitul pe venit încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul,

obţinut prin însumarea impozitului pe venit încasat pe fiecare unitate administrativ-teritorială a

judeţului;



b) calculele rezultate conform lit. a) se transmit, pana la data de 31 mai a fiecărui an,

Ministerului Administraţiei şi Internelor;

c) în prima etapa se repartizează sumele calculate potrivit prevederilor alin. (3) lit. a) numai

către unităţile administrativ-teritoriale al căror impozit pe venit mediu pe locuitor, încasat pe

unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul, este mai mic decât impozitul pe

venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul, pe baza

următoarelor criterii:

- ponderea populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale care participa la aceasta etapa în

totalul populaţiei acestora, în proporţie de 75%;

- ponderea suprafeţei din intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale care participa la

aceasta etapa în totalul suprafeţei din intravilanul acestora, în proporţie de 25%;

d) sumele repartizate în prima etapa unităţilor administrativ-teritoriale sunt limitate, astfel

încât media rezultată pe locuitor, calculată conform formulei de mai jos, sa fie mai mica sau egala

cu impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de

calcul:

Mloc.el = [Iv.l + Sr.el]/Nr.loc.l,

unde:

Mloc.el - media rezultată pe locuitor la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în urma

repartizării în prima etapa;

Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de

calcul;

Sr.el - sume repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale în prima etapa;

Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

Sumele rămase nerepartizate în prima etapa se reportează pentru etapa a doua;

e) sumele rămase nerepartizate în prima etapa se repartizează la toate unităţile administrativ-

teritoriale din judeţ, în funcţie de capacitatea financiară a acestora, determinata pe baza impozitului

pe venit încasat pe locuitor în anul anterior anului de calcul, folosindu-se următoarea formula:

Ivm.j Nr.loc.l

-------- x ---------

Ivm.l Nr.loc.j

Sr.e2 = ------------------------------- x Sr.j.e2,


n Ivm.j Nr.loc.l

Σ [ ------- x --------- ]

l=1 Ivm.l Nr.loc.j

unde:

Sr.e2 - sume repartizate unităţii administrativ-teritoriale în etapa a doua;

Sr.j.e2 - sume de repartizat tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ în etapa a

doua;

Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în

anul anterior anului de calcul;

Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior

anului de calcul;

Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;


f) sumele stabilite pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte în urma derulării celor

doua etape de echilibrare, precum şi pe judeţ şi municipiul Bucureşti vor fi diminuate cu gradul de

necolectare, prin înmulţirea cu coeficientul subunitar, calculat ca raport între suma impozitelor şi

taxelor locale, chiriilor şi redevenţelor încasate în anul financiar anterior încheiat şi suma

impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şi redevenţelor de încasat în anul financiar anterior încheiat.

La calculul gradului de necolectare nu se iau în considerare creanţele fiscale aflate în litigiu;

g) sumele reţinute potrivit lit. f) vor fi repartizate conform alin. (3) lit. b), L. 273/ 2006;

h) repartizarea sumelor conform lit. a)-f) se face de către directorul direcţiei generale a

finanţelor publice judeţene sau al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti,

după caz, prin decizie ce se comunica prefectului, consiliului judeţean şi consiliilor locale din judeţ;

i) directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi al Direcţiei Generale a

Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi prefectii au obligaţia publicării deciziei

prevăzute la lit. h) pe pagina de internet a instituţiilor acestora.

Pentru repartizarea sumelor conform criteriilor prevăzute la alin. (3) lit. b), precum şi a celor

prevăzute la alin. (4) lit. f) consiliul judeţean are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la publicarea

legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, sa solicite în scris tuturor unităţilor

administrativ-teritoriale din cadrul judeţului prezentarea de cereri pentru cofinantarea programelor

de dezvoltare locală care necesita cofinantare locală.


Pentru municipiul Bucureşti, din cota de 11% prevăzută la art. 32 alin. (4) se aloca o cota de

25% pentru bugetul local al municipiului Bucureşti, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele

locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, astfel:

a) 85% din suma se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale a Finanţelor

Publice a Municipiului Bucureşti, utilizându-se în mod corespunzător prevederile, procedura şi

criteriile de repartizare prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);

b) 15% din suma, precum şi sumele reţinute prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor

alin. (4) lit. f) se repartizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu

respectarea procedurii prevăzute la alin. (5), pentru susţinerea programelor cu finanţare externa,

care necesita cofinantare locală. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se

comunica directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prefectului

şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Nerespectarea prevederilor alin. (3)-(6) atrage nulitatea absolută a deciziilor directorilor

direcţiilor generale ale finanţelor publice şi a hotărârilor adoptate de consiliile judeţene, respectiv a

hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru repartizarea sumelor şi a cotelor

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, urmând sa se

emita o noua decizie, respectiv o noua hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data anulării

acestora. Nulitatea se constata de către instanta de contencios administrativ, la sesizarea prefectului

sau a oricărei alte persoane interesate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2009, la determinarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor

locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor se au în vedere următoarele aspecte:

a) posibilităţile de acoperire a secţiunii de funcţionare a bugetului local din venituri proprii;

b) după cuantificarea sumelor determinate potrivit lit. a), numai acolo unde este cazul, se

propun sume pentru asigurarea echilibrarii secţiunii de funcţionare a bugetului local;

c) standardele minime de cost pentru prestarea serviciilor publice către populaţie;

d) standardele minime de calitate pentru prestarea serviciilor publice către populaţie;

e) după epuizarea etapelor prevăzute la lit. a)-d), în limita sumelor posibil de asigurat de la

bugetul de stat, se stabilesc sume care urmează sa fie prevăzute în secţiunile de dezvoltare ale

bugetelor locale.

Numărul locuitorilor în toate comunele este cel comunicat de direcţiile judeţene de statistica

la data de 31 decembrie a anului anterior anului de calcul.

Transferuri consolidabile pentru bugetele locale

Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acorda pentru investiţii finanţate

din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie şi Guvernul, potrivit legii, şi se aproba anual,

în poziţie globală, prin legea bugetului de stat.


Din bugetul de stat, prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia, precum şi

din alte bugete se pot acorda transferuri către bugetele locale pentru finanţarea unor programe de

dezvoltare sau sociale de interes naţional, judeţean ori local.

Colaborare, cooperare asociere, înfrăţire, aderare

Autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări

şi servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în

care se prevăd şi sursele de finanţare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a administraţiei

publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de

credite, în condiţiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau

asociere.

Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi

în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la

înfiinţarea unor servicii de interes public local ori judeţean, după caz, în condiţiile legii. Autorităţile

deliberative pot hotărî achiziţionarea, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le

reprezintă, de acţiuni la societăţile la a căror constituire au participat cu aport de capital sau în

natura şi pot majoră sau diminua capitalul social al acestora, în condiţiile legii.

Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi

în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de asociaţii de dezvoltare

comunitara, în limitele şi în condiţiile legii, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare

de interes zonal sau regional şi furnizarea în comun a unor servicii publice.

Asociaţiile de dezvoltare comunitara se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale

unităţilor administrativ-teritoriale membre, din alte surse atrase pe baza de proiecte, împrumuturi

sau parteneriate public-private, în condiţiile legii.

Guvernul derulează programe naţionale de dezvoltare în vederea stimulării asocierii

unităţilor administrativ-teritoriale şi a creşterii capacităţii administrative a acestora, finanţate anual

din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Obligaţiile financiare rezultate din acorduri de cooperare, de înfrăţire sau de aderare a

unităţilor administrativ-teritoriale la asociaţii interne organizate la nivel naţional ori la organizaţii

internaţionale cu personalitate juridică, hotărâte de autorităţile deliberative, în condiţiile legii, se

suporta din bugetele locale ale acestora.

Fondul de rezervă bugetară

În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean

şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5 % din totalul

cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de


hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute

în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru

acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale în situaţii de extrema dificultate.

Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu aprobarea consiliului local,

judeţean şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, din disponibilităţile de credite bugetare

care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.

5.2.5. Calendarul bugetar

Scrisoare-cadru. Limite de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi de

transferuri consolidabile

Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice, până la data

de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia

vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile, pe ansamblul

judeţului şi municipiului Bucureşti, în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor

de buget.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora

sunt prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit autorităţilor administraţiei publice locale

sumele aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, în

vederea cuprinderii acestora în proiectele de buget.

Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite

Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite, elaborează şi depun la

direcţiile generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iulie, proiectele bugetelor locale

echilibrate şi anexele la acestea, pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii

3 ani, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi

municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an.

Aprobarea şi centralizarea bugetelor locale

În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii

bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice

sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile, aprobate prin

legea bugetului de stat.

Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti repartizează pe unităţi


administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare, sumele defalcate din unele venituri

ale bugetului de stat, precum şi transferurile consolidabile, în vederea definitivării proiectelor

bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite.

Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate, ordonatorii principali de credite, în termen

de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I,

definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul

unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii pot depune contestaţii privind proiectul de buget în

termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.

În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, proiectul bugetului local,

însoţit de raportul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului general al

municipiului Bucureşti şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării consiliului local,

judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti de către ordonatorii principali de

credite.

Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti în termen de

maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, se pronunţă asupra

contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole,

titluri, articole, alineate şi pe anexe.

Proiectele de buget se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat

în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În cazul în care consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu

aprobă proiectele bugetelor locale în termenul legal, direcţiile generale ale finanţelor publice dispun

sistarea alimentării cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri

consolidabile, până la aprobarea acestora de către consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al

Municipiului Bucureşti. În această situaţie, din bugetele locale se pot efectua plăţi numai în limita

celorlalte venituri încasate.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită direcţiilor generale ale finanţelor

publice bugetele locale aprobate de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora. Direcţiile generale ale

finanţelor publice, în termen de 10 zile, întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor Publice

bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, grupate în cadrul fiecărui

judeţ şi al municipiului Bucureşti, pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti

şi bugetul propriu, pe structura clasificaţiei bugetare.


Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament

Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea

exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor

bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului

precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite, sau,

după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici

decât cele din anul precedent.

Instituţiile publice şi acţiunile, noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1

ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din

prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

Direcţiile generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita

lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.

În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi

transferuri consolidabile depăşeşte limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului

precedent, după utilizarea integrală a veniturilor şi cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului

de stat, direcţiile generale ale finanţelor publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza

analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

În situaţia în care sumele în cauză sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât

cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul

bugetului de stat.

5.2.6. Investiţiile publice locale

Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri

publice locale se cuprind în proiectele de buget, în baza programului de investiţii publice al fiecărei

unităţi administrativ-teritoriale, întocmit de ordonatorii principali de credite, care se prezintă ca

anexă la bugetul iniţial şi, respectiv, rectificat şi se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul

General al Municipiului Bucureşti.

Informaţii privind programele de investiţii publice

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale întocmesc anual programul de investiţii

publice pe clasificaţia funcţională. Pentru fiecare obiectiv inclus în programul de investiţii sunt

prezentate informaţii financiare şi nefinanciare.

Informaţiile financiare vor include:

a) valoarea totală a proiectului;


b) creditele de angajament;

c) creditele bugetare;

d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;

e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;

f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.

Informaţiile nefinanciare vor include:

a) strategia în domeniul investiţiilor care va cuprinde obligatoriu priorităţile investiţionale şi

legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină introducerea în programul de

investiţii a obiectivelor noi, în detrimentul celor în derulare;

b) descrierea proiectului;

c) stadiul fizic al obiectivelor.

Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi informaţiile

referitoare la programele de investiţii necesare în procesul de elaborare a bugetului.

Aprobarea proiectelor de investiţii publice locale

Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se

asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi

interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se

aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, care se finanţează din

împrumuturi externe şi, în completare, din transferuri de la bugetul de stat şi din alte surse, precum

şi ale celor finanţate integral sau în completare din împrumuturi externe contractate ori garantate de

stat, indiferent de valoarea acestora, se supun spre aprobare Guvernului.

Documentaţiile tehnico-economice pentru investiţiile destinate prevenirii sau înlăturării

efectelor produse de acţiuni accidentale şi de calamităţi naturale, elaborate şi avizate potrivit

dispoziţiilor legale, precum şi notele de fundamentare privind celelalte cheltuieli de investiţii

cuprinse în poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii" se aprobă de ordonatorii principali de

credite.

Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea

fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanţare ori de

competenţa de aprobare a acestora, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri. Această operaţiune

este supusă controlului financiar preventiv propriu.


Condiţii pentru includerea investiţiilor în proiectul bugetului

Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele

de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice,

respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor

asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.

Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în repartizarea sumelor pe fiecare

obiectiv înscris în programul de investiţii, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu

această destinaţie, asigurând totodată realizarea obiectivelor de investiţii în cadrul duratelor de

execuţie aprobate.

În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate pe: investiţii în

continuare, investiţii noi şi poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii", pe categorii de investiţii.

Poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii" cuprinde următoarele categorii de investiţii:

a) achiziţii de imobile;

b) dotări independente;

c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate,

proiectelor şi altor studii aferente obiectivelor de investiţii;

d) cheltuieli de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru

prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale cutremure,

inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum şi cheltuielile

legate de realizarea acestor investiţii;

e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanţă,

asistenţă tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor.

Cheltuielile de investiţii se detaliază în anexă distinctă de către ordonatorul principal de

credite, pe bază de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea,

oportunitatea şi alţi indicatori caracteristici unor asemenea investiţii, şi se aprobă de consiliul local,

judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti odată cu bugetul local.

În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, din motive obiective, implementarea unui

proiect de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite

ai bugetelor locale pot propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului

Bucureşti, până la data de 31 octombrie, aprobarea redistribuirii fondurilor între proiectele înscrise

în programul de investiţii.

5.2.7. Execuţia bugetară

Prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă veniturile şi creditele bugetare în structura

clasificaţiei bugetare. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar, iar


cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.

Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un

program la altul se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului

Bucureşti pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot

efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele

aceluiaşi capitol care nu contravin celor arătate, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt

în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor

şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesitaţi

privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare,

precum şi a programului, de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii

clasificaţiei bugetare şi a programului, la care se suplimentează prevederile bugetare.

Veniturile şi cheltuielile aprobate se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale

de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Aprobarea repartizării se face de către:

a) Ministerul Finanţelor Publice, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de

stat şi pentru transferurile de la acest buget, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite

ai bugetelor locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice, în termen de 20 de zile de

la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Sumele astfel

aprobate se repartizează pe unităţile administrativ-teritoriale de către direcţiile generale ale

finanţelor publice;

b) ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, în termen de 15 zile de la aprobarea

sumelor la care ne-am referit mai sus.

Repartizarea pe trimestre a transferurilor se comunică autorităţilor administraţiei publice

locale de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în termen de

10 zile de la aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a repartizării pe trimestre a creditelor

bugetare ale acestor bugete.

Deschiderea de credite bugetare

Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite

efectuate de către ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit

destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor

respective.

Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete


către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către

Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor

principali de credite ai bugetelor locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea

destinaţiei, sau de către ceilalţi ordonatori principali de credite, pentru transferurile din competenţa

lor.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să

confirme angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea bunurilor materiale, prestarea

serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor

bugetare, precum şi a altor obligaţii.

În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri

de instituţii, acţiuni sau sarcini în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul

Finanţelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în

structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar.

Faze specifice execuţiei bugetare

În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament,

lichidare, ordonanţare, plată.

Execuţia bugetară la oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul

Bucureşti se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de

credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa

ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale

instituţiilor publice.

Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita

fondurilor disponibile.

Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente

trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele

asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil

şi şeful compartimentului financiar-contabil.

Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte

justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost

angajate, lichidate şi ordonanţate.

Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice la care compartimentul financiar-

contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de

credite şi persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile, dar cu respectarea normelor


metodologice privind organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în

condiţiile dispoziţiilor legale. Sumele reprezentând plăţi în avans, nejustificate prin bunuri livrate,

lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale,

vor fi recuperate de instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care

au fost avansate.

În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate, pentru care s-au

plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea dobânzilor şi

penalităţilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru

perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.

Plata salariilor

Salariile se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.

Eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile şi serviciile publice

din subordinea acestora, se face de către direcţia generală a finanţelor publice, la propunerea

ordonatorilor principali de credite.

Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite

Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor

credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost

desfiinţate sau amânate şi de a propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al

Municipiului Bucureşti anularea creditelor respective. Pentru ultima luna a anului bugetar termenul

limită este 10 decembrie. Cu creditele bugetare anulate se majorează fondul de rezervă bugetară la

dispoziţia consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Contul anual de execuţie

Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare consiliilor locale,

judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la data de 31 mai a anului următor,

conturile anuale de execuţie a bugetelor, în structura următoare:

a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare definitive; încasări realizate;

b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.

Trimestrial şi anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii financiare asupra

execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice; după verificare,

acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţii financiare centralizate privind

execuţia bugetelor la termenele şi potrivit normelor stabilite de acesta.


Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile

financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program,

obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi

situaţii privind angajamentele legale.

Situaţiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii

principali de credite spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului

Bucureşti.

Excedentul sau deficitul bugetar

Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea

regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a

transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete etc. se utilizează, în ordine,

pentru:

a) rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi

a altor costuri aferente acestora;

b) constituirea fondului de rulment.

Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de dobândă, se păstrează într-un cont

distinct, deschis pe seama fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale

trezoreriei statului, în afara bugetului local, şi pot fi utilizate, temporar, pentru acoperirea golurilor

de casa provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru

acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.

Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa

autorităţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în

interesul colectivităţii.

Execuţia de casă a bugetelor locale

Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei

statului, evidenţiindu-se în conturi distincte:

a) veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;

b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita

creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;

c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă

rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum şi cele contractate sau garantate

de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă

şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;


d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale;

e) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea

în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme

internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;

f) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.

Pentru împrumuturile contractate, altele decât cele din disponibilităţile contului curent

general al trezoreriei statului, autorităţile administraţiei publice locale îşi pot deschide conturi la

societăţi comerciale bancare, în vederea derulării acestora.

În execuţie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează

lunar de către direcţiile generale ale finanţelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de

ordonatorii principali de credite.

Principii ale încheierii execuţiei bugetare

Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi

orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până

la data de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului pe anul următor. Întotdeauna

creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate

cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în

conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

5.2.8. Împrumuturi. Fonduri de risc. Verificări. Excedente

Aprobarea împrumuturilor

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba

contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung,

pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice

locale.

Aceleaşi Consilii hotărăsc, la propunerea ordonatorului principal de credite, contractarea sau

garantarea de împrumuturi, cu votul a cel puţin doua treimi din numărul membrilor ce le compun.

Membrii şi secretarul Comisiei de autorizare a contractării sau garantării de împrumuturi

externe de către autorităţile administraţiei publice locale sunt în drept să primească o indemnizaţie

de şedinţă egală cu 20% din salariul brut al unui secretar de stat. Indemnizaţia se suportă de la

bugetul statului, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia şi de împrumuturi externe contractate

sau garantate de stat.


Datoria publică locală

Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform

acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale. Instrumentele

datoriei publice locale sunt:

a) titluri de valoare;

b) împrumuturi de la societăţile comerciale bancare sau de la alte instituţii de credit.

Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile administraţiei

publice locale sau prin intermediul unor agenţii ori al altor instituţii specializate.

Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi înscrisă

în registrul de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin

situaţiile financiare.

Registrul de evidenţă a datoriei publice locale va include informaţii care să specifice suma

totală a datoriilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi detalierea datoriilor şi alte

informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a datoriei publice locale,

emise de Ministerul Finanţelor Publice.

Valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale se înscrie în

registrul garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin situaţiile financiare.

Registrul garanţiilor locale cuprinde informaţii care să specifice suma totală a garanţiilor

emise de autoritatea administraţiei publice locale, precum şi detalierea garanţiilor şi alte informaţii

stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a garanţiilor locale, emise de

Ministerul Finanţelor Publice.

După contractarea şi/sau garantarea de împrumuturi interne şi/sau externe, autorităţile

administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice, în termen

de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului respectiv, copii de pe fiecare document primar

care atestă, după caz:

a) contractarea/garantarea împrumutului;

b) actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse modificări

la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.

Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/ garantat, raportarea la Ministerul

Finanţelor Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează lunar, în termen de 20 de

zile de la sfârşitul perioadei de raportare.

În scopul evaluării datoriei publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă monedă

decât cea naţională, este calculată în moneda naţională, utilizându-se cursul de schimb valutar

comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi din perioada la care se face raportarea.


Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi acesta

va fi plătit din bugetele locale şi din împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Condiţii pentru contractarea sau garantarea de împrumuturi

Împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cele contractate de

agenţii economici şi serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin

veniturile proprii. Orice garantare prin venituri devine valabilă şi se aplică din momentul acordării

garanţiei; veniturile care se constituie în garanţie şi care sunt încasate la bugetul local vor fi supuse

condiţiilor acordului de garantare respectiv, care se va aplica cu prioritate faţă de orice revendicări

ale unor terţi către autoritatea administraţiei publice locale respective, indiferent dacă aceste terţe

părţi cunosc sau nu cunosc acordul de garantare.

Documentul prin care se încheie acordul de garantare prin venituri trebuie înregistrat la

autorităţile administraţiei publice locale şi la împrumutător.

Autorităţilor administraţiei publice locale li se interzice accesul la împrumuturi sau să

garanteze orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la

împrumuturile contractate şi/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale

împrumutului care urmează să fie contractat şi/sau garantat în anul respectiv, depăşeşte limita de 20

% din totalul veniturilor bugetare, cu excepţia cazurilor aprobate prin legi speciale.

În scopul calculării acestei limite, pentru împrumuturile contractate şi/sau garantate, cu o rată

variabilă a dobânzii, se va efectua calculul folosindu-se rata dobânzii valabilă la data întocmirii

documentaţiei, iar pentru împrumuturile acordate în valuta vor fi luate în calcul cursurile de schimb

valutar comunicate de Banca Naţională a României la data efectuării calculului.

Fondul de risc

Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către autorităţile

administraţiei publice locale a împrumuturilor contractate de agenţii economici şi serviciile publice

de subordonare locală, se constituie fondul de risc, în afara bugetului local.

Acesta se păstrează în conturi separate deschise la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului şi

se constituie distinct pentru garanţii locale la împrumuturi interne şi, respectiv, pentru garanţii la

împrumuturi externe.

Fondul de risc se constituie din: sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii

împrumuturilor garantate; dobânzile acordate de unităţile trezoreriei statului la disponibilităţile

fondului; dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare,

aplicate pentru neplata în termen de către beneficiarii împrumuturilor garantate a comisioanelor şi,


respectiv, a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente, şi, în completare, din bugetul

local. În cazul în care se efectuează plăţi din fondul de risc aferente unor scadente neonorate de

garantat, veniturile fondului de risc se reîntregesc cu sumele recuperate de la acesta.

Nivelul comisionului de risc se determină de ordonatorul principal de credite şi se aprobă de

consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acest comision se aplică

asupra valorii împrumutului garantat.

Sumele aflate în fondul de risc la sfârşitul anului se regularizează cu bugetul local în limita

sumelor primite de la acest buget, iar diferenţa se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Contul de execuţie al fondului de risc se anexează la situaţiile financiare.

Împrumuturi din contul curent general al trezoreriei statului

În situaţia în care, pe parcursul execuţiei, apar goluri temporare de casă ca urmare a

decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi

fără dobândă acordate de Ministerul Finanţelor Publice din disponibilităţile contului curent general

al trezoreriei statului, numai după utilizarea fondului de rulment.

Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei publice

locale este supusă următoarelor limite:

a) nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în

care se face împrumutul;

b) în condiţiile prevederilor lit. a), autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja

împrumuturi mai mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an bugetar.

Rambursarea fondurilor împrumutate va fi garantată cu veniturile estimate a fi încasate în anul

bugetar respectiv, în condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii publice locale.

În situaţia în care împrumutul nu a fost restituit până la 31 decembrie, direcţiile generale ale

finanţelor publice sunt autorizate să execute contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.

Verificări excepţionale

Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale va fi supusă unei verificări excepţionale

de către Curtea de Conturi, potrivit prevederilor prezentului articol, în următoarele situaţii:

a) autoritatea administraţiei publice locale nu îşi rambursează toate obligaţiile de plată pe

termen scurt până la sfârşitul anului bugetar în care au fost angajate împrumuturile;

b) dacă, la un anumit moment pe durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt ale autorităţii

administraţiei publice locale depăşesc limita legală.

Curtea de Conturi va solicita autorităţilor administraţiei publice locale care se află în una

dintre aceste situaţii să întocmească şi să depună un plan de redresare la Curtea de Conturi şi la


direcţia generală a finanţelor publice, prin care acestea se obligă să remedieze situaţia în termen de

12 luni.

Ministerul Finanţelor Publice poate acorda din disponibilităţile contului curent general al

trezoreriei statului împrumuturi cu dobândă autorităţilor administraţiei publice locale, în cadrul

planului de redresare, cu respectarea prevederilor legale şi cu condiţia ca acestea să se angajeze la

rambursarea acestor fonduri într-un termen stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, dar care nu

poate depăşi 2 ani.

Autorităţile administraţiei publice locale vor raporta lunar la Curtea de Conturi şi la direcţia

generală a finanţelor publice modul de realizare a măsurilor cuprinse în planul de redresare.

Finanţarea instituţiilor publice

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:

a) integral din bugetul local;

b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local;

c) integral din veniturile proprii.

Instituţiile publice, finanţate integral din bugetul local, varsă veniturile realizate la acest

buget.

Veniturile proprii ale instituţiilor publice se încasează, se administrează, se utilizează şi se

contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale, ele provenind din prestări de servicii,

chirii, manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii,

proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe şi altele.

Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea activităţii lor bunuri materiale şi fonduri

băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea

dispoziţiilor legale.

Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, în situaţia instituţiilor publice,

finanţate integral de la buget, sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanţează acestea. Cu

aceste sume se majorează veniturile şi cheltuielile bugetului local, iar fondurile se vor utiliza cu

respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.

Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice se vor majoră bugetele de

venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de

execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii

şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli. În mod obligatoriu, bunurile materiale

primite de instituţiile publice se înregistrează în contabilitatea acestora.


Excedentele bugetelor instituţiilor publice

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice se regularizează la sfârşitul

anului cu bugetele locale din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acestea, dacă legea

nu prevede altfel. Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate

integral din venituri proprii, rămân la dispoziţia acestora, urmând a fi folosite în anul următor cu

aceeaşi destinaţie.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot hotărî ca

excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din

venituri proprii, să se preia ca venit la bugetul local, după deducerea sumelor încasate anticipat şi a

obligaţiilor de plată.

Regimul de finanţare a unor activităţi ale instituţiilor publice

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba

înfiinţarea de activităţi integral finanţate din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice,

stabilind totodată domeniul de activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de

organizare şi funcţionare a acestor activităţi.

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se

aprobă o data cu bugetul instituţiei publice de care aparţin. În situaţia nerealizării veniturilor

prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii, cheltuielile vor fi efectuate

în limita veniturilor realizate.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate

integral din venituri proprii se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie sau se preiau ca venit

la bugetul local, potrivit hotărârii consiliului local, judeţean şi Consiliului General al Municipiului

Bucureşti.

Împrumuturi temporare pentru unele activităţi sau instituţii publice

În cazul în care la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor

instituţii şi servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu

dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, consiliile locale,

judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pot aproba împrumuturi fără dobândă din

bugetul local, pe bază de convenţie. Împrumuturile acordate vor fi rambursate integral în termen de

un an de la data acordării.

În situaţia nerambursării împrumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica dobânzile şi

penalităţile de întârziere la nivelul celor existente pentru creanţele bugetare.


Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice

Instituţiile şi serviciile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv

activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează

operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi au

sediul şi unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi. Aceleaşi instituţii au

obligaţia de a transmite bugetul aprobat la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

Contabilitate publică

Contabilitatea publică a instituţiilor publice cuprinde:

a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi

plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

b) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să

reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului

patrimonial;

c) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile şi

sistemul de raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.

*

* *

În esenţă, cu privire la execuţia bugetelor locale, trebuie reţinute următoarele:

• Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se încheie pe baza normelor

metodologiei elaborate de Ministerul Finanţelor;

• Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi orice

cheltuială neefectuată până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor efectua, după caz, în

contul bugetului local pe anul următor;

• Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept;

• Toate operaţiunile de încasări şi plăţi, efectuate în cursul unui an în contul bugetului local sau

judeţean, aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv;

• Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor când legea

prevede altfel;

• Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local şi nici nu poate fi efectuată din acest buget,

dacă nu există bază legală pentru asemenea cheltuieli;

• Prin bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice locale sunt aprobate credite


bugetare în limita cărora se pot angaja şi efectua cheltuieli şi reprezintă limite maxime, care nu

pot fi depăşite;

• Utilizarea creditelor bugetare pentru alte destinaţii decât cele aprobate atrage, în condiţiile legii,

răspunderea celor vinovaţi;

• Este interzis instituţiilor publice locale să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin băncile

economice, impunându-se derularea acestor operaţiuni prin unităţile trezoreriei statului;

• Dacă bugetele locale nu au fost aprobate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului

bugetar, se aplică în continuare bugetele locale ale anului precedent, până la aprobarea noilor

bugete, dar nu mai târziu de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.

5.3. Criza financiară şi insolventa unităţilor administrativ-teritoriale

Criza financiară

Unitatea administrativ-teritorială este considerată în criza financiară dacă se afla în una dintre

următoarele situaţii:

a) neachitarea obligaţiilor de plata, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile şi care depăşesc

15% din bugetul anual;

b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe o perioada mai

mare de 90 de zile de la data scadentei;

c) la calculul criteriului prevăzut la lit. a) nu se iau în calcul obligaţiile de plata, lichide şi

exigibile, care se afla în litigiu contractual.

Situaţia de criza financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al unităţii

administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului

propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii secundari de

credite şi ordonatorii terţiari de credite din cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local,

de conducătorii societăţilor comerciale sau ai regiilor autonome din subordinea consiliului local, de

diversi creditori, de directorul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a

municipiului Bucureşti şi de structurile teritoriale ale Curţii de Conturi. Sesizarea se face la direcţia

generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi la ordonatorul principal de

credite al unităţii administrativ-teritoriale care se afla în situaţia de criza financiară.

În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de

credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizarii situaţiei economico-financiare şi a

concluziei de încadrare sau neincadrare în prevederile sus-indicate.

Ordonatorul principal de credite, din oficiu sau după ce a primit sesizarea situaţiei de criza

financiară are obligaţia convocării autorităţii deliberative în termen de 5 zile lucrătoare.


Autoritatea deliberativa ia act, în condiţiile legii, de existenta situaţiei de criza financiară,

mandatează ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de redresare financiară şi

analizează propuneri care sa fie cuprinse în planul de redresare financiară prezentat de ordonatorul

principal de credite.

Planul de redresare financiară va fi elaborat de către ordonatorul principal de credite, împreună

cu direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi cu structurile

teritoriale ale Curţii de Conturi, în termen de 30 de zile de la stabilirea stării de criza de către

autoritatea deliberativa.

Planul de redresare financiară va conţine:

a) analiza economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale;

b) măsurile de menţinere a serviciilor publice esenţiale de către autorităţile administraţiei publice

locale pe toată durata aplicării planului de redresare financiară;

c) măsurile de creştere a gradului de colectare a veniturilor proprii, precum şi de atragere a altor

venituri;

d) măsurile pentru reducerea cheltuielilor;

e) planificarea economico-financiară şi bugetară pana la redresare;

f) stabilirea sarcinilor pentru îndeplinirea prevederilor din planul de redresare financiară pe

obiective, persoane responsabile şi termene.

Controlul executării şi îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de redresare financiară este în

sarcina structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi.

Planul de redresare financiară este supus spre aprobare autorităţii deliberative în termen de 3 zile

lucrătoare de la elaborare şi va fi adoptat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunere. În

cazul în care planul de redresare financiară nu este adoptat, autoritatea deliberativa se întruneşte în

termen de 3 zile lucrătoare de la data dezbaterii în ultima şedinţa pentru reanalizarea acestuia. Dacă

planul de redresare financiară nu se adopta, acesta se considera aprobat în forma propusă de

initiator.

Planul de redresare financiară poate fi modificat cu aprobarea autorităţii deliberative ori de câte

ori va fi necesar, în cazul în care apar date, informaţii sau fapte necunoscute la momentul sesizării

crizei financiare, dacă acestea pot impiedica procesul de redresare financiară.

Ordonatorul principal de credite are obligaţia ca în perioada desfăşurării procedurii de redresare a

crizei financiare sa asigure funcţionarea eficienta şi eficace a serviciilor publice esenţiale.

În condiţiile încetării situaţiei sus-descrise, la propunerea ordonatorului principal de credite şi a

structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi, autoritatea deliberativa aproba încetarea stării de criza

financiară.


Situaţia de criza financiară, respectiv încetarea acesteia, se înregistrează, în termen de 5 zile de la

declararea situaţiei de criza financiară, de către ordonatorul principal de credite, respectiv de la

aprobarea încetării stării de criza financiară, în registrul local al situaţiilor de criza financiară a

unităţilor administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice

judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a crizelor financiare

înregistrate Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor

de criza financiară a unităţilor administrativ-teritoriale.

Insolvenţa

Unitatea administrativ-teritorială este considerată în stare de insolventa dacă se afla în una dintre

următoarele situaţii:

a) neachitarea obligaţiilor de plata, lichide şi exigibile, mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc

50% din bugetul anual, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu contractual;

b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe o perioada

mai mare de 120 de zile de la data scadentei.

Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile

impotriva unei unităţi administrativ-teritoriale, cu o valoare insumata care depăşeşte 50% din

bugetul acesteia pe o perioada de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui

circumscripţie isi are sediul unitatea administrativ-teritorială o cerere de deschidere a procedurii

insolventei acestei unităţi administrativ-teritoriale.

În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de

credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizarii situaţiei economico-financiare şi a

concluziei de încadrare sau neincadrare în prevederile rezentate anterior.

Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia ca, în termen de

15 zile de la constatarea stării de insolventa care a intervenit să solicite deschiderea procedurii

privind insolventa unităţii administrativ-teritoriale, prin cerere depusa la tribunalul în a cărui

circumscripţie se afla unitatea administrativ-teritorială respectiva. Ordonatorul principal de credite

al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a notifica deschiderea procedurii de insolventa

creditorilor şi oricăror persoane interesate.

Introducerea prematură, cu rea-credinţa, de către ordonatorul principal de credite a cererii în

cauză atrage răspunderea acestuia, în condiţiile legii, pentru prejudiciile pricinuite partii interesate.

Judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolventa, va numi un

administrator.


În termen de 60 de zile lucrătoare de la numirea administratorului, acesta întocmeşte, împreună

cu structura teritorială a Curţii de Conturi, un plan de redresare a insolventei unităţii administrativ-

teritoriale.

Administratorul sau ordonatorul principal de credite, după caz, are obligaţia ca în perioada

desfăşurării procedurii de insolventa sa asigure furnizarea eficienta şi eficace a serviciilor publice

esenţiale, în condiţiile legii.

Planul de redresare a insolventei va cuprinde:

a) măsurile de restabilire a viabilitatii financiare a unităţii administrativ-teritoriale;

b) măsurile de continuare a prestării serviciilor esenţiale ale unităţii administrativ-teritoriale, pe

toată perioada insolventei acesteia;

c) planul de achitare a debitelor către creditori.

Planul de redresare a insolventei se supune aprobării consiliului local, în termen de 10 zile de la

întocmire, şi devine obligatoriu atât pentru autoritatea deliberativa, cat şi pentru ordonatorul

principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale.

În caz de neadoptare în termen, administratorul va propune judecătorului-sindic emiterea

hotărârii de preluare a atribuţiilor de ordonator principal de credite de către administrator.

Administratorul va monitoriza respectarea planului de redresare a insolventei.

În caz de nerespectare a planului de redresare a insolventei, administratorul va propune

judecătorului-sindic suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite şi emiterea hotărârii

de preluare a atribuţiilor de ordonator de credite de către administrator.

Ordonatorului principal de credite şi autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale le

este interzisă exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării

situaţiei de insolventa, conform prevederilor alin. (11)-(13), atribuţii care se exercita exclusiv de

administratorul numit în condiţiile alin. (6), (11) sau (13).

În cazul în care se constata încetarea stării de insolvenţă, judecătorul-sindic, la propunerea

administratorului, va pronunţa o sentinta de închidere a procedurii de insolventa a unităţii

administrativ-teritoriale. Administratorul are obligaţia de a notifica sentinta de închidere a

procedurii de insolventa ordonatorului principal de credite, creditorilor şi oricăror persoane

interesate.

Prin închiderea procedurii insolventei, administratorul este descărcat de orice îndatoriri sau

responsabilităţi cu privire la aplicarea procedurii fata de ordonatorul principal de credite, fata de

patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi fata de creditori. În termen de 30 de zile de

la notificare, între administrator şi ordonatorul principal de credite se încheie un proces-verbal de

predare-primire cu privire la operaţiunile derulate în timpul procedurii insolventei.


Unitatea administrativ-teritorială revine la statutul de criza financiară, iar ordonatorul principal de

credite şi consiliul local isi reiau atribuţiile şi vor proceda la aplicarea întocmai a planului de

redresare financiară pentru ieşirea unităţii administrativ-teritoriale din criza financiară.

Cheltuielile ocazionate cu plata indemnizaţiei administratorului şi îndeplinirea procedurii de

redresare a insolventei reprezintă cheltuieli ale unităţii administrativ-teritoriale şi se suporta din

bugetul acesteia.

Situaţia de deschidere a procedurii de insolventa, respectiv de închidere a acesteia, se

înregistrează în termen de 5 zile de la declararea situaţiei de insolventa, respectiv de la notificarea

hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii de către ordonatorul principal de credite, în registrul

local al situaţiilor de insolventa a unităţilor administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile

generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea vor comunica

lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a procedurilor de insolventa înregistrate Ministerului

Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de insolventa a unităţilor

administrativ-teritoriale.

5.4. Unele dispoziţii instituţionale (Legea 273/ 2006 privind finanţele publice locale)

Comitetul pentru finanţe publice locale

Comitetul pentru finanţe publice locale se înfiinţează ca organism cu rol consultativ în procesul

de elaborare a unor reglementări cu caracter financiar, care privesc în mod direct bugetele locale şi

de stabilire a sumelor de echilibrare ce se aloca anual de la bugetul de stat pentru bugetele locale,

structura de tip partenerial, fără personalitate juridică.

Comitetul pentru finanţe publice locale este compus din câte un reprezentant desemnat de:

a) Parlamentul României;

b) Ministerul Administraţiei şi Internelor;

c) Ministerul Finanţelor Publice;

d) structura asociativa a comunelor din România;

e) structura asociativa a oraşelor din România;

f) structura asociativa a municipiilor din România;

g) structura asociativa a consiliilor judeţene din România.

Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile de

specialitate, asigura împreună secretariatul tehnic al Comitetului pentru finanţe publice locale.

*

Contabilitatea publică a instituţiilor publice locale, definite potrivit legii indicate, va cuprinde:


a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care sa reflecte încasarea veniturilor şi plata

cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

b) contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care sa

reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului

patrimonial;

c) contabilitatea destinată analizarii costurilor programelor aprobate.


Capitolul 6

ÎMPRUMUTUL PUBLIC

6.1. Aspecte teoretice

Împrumutul public este „un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza între

generaţiile prezente şi cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o cheltuială publică prea mare, care nu

poate fi acoperită prin impozitele şi taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de

stat”38

Altfel spus, „împrumuturile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz de

dezechilibru bugetar, adică atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face faţă

cheltuielilor, precum şi din necesităţi de trezorerie, respectiv când se ivesc unele goluri temporare

de resurse bugetare”.39

În astfel de situaţii,40 autorităţile publice centrale şi locale se adresează persoanelor fizice şi

juridice care dispun de resurse băneşti temporar disponibile, solicitându-le să le încredinţeze o parte

din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat sau

bugetelor locale.

Acestui context i se circumscrie conceptul de datorie publică care reprezintă „totalitatea

obligaţiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din împrumuturi în lei şi în valută, pe termen

scurt, mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta, precum şi

obligaţiile statului către trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în vederea acoperirii

deficitelor bugetului de stat”.41

Împrumuturile contractate de către autorităţile publice pot avea diferite destinaţii,42 cum

sunt:

acoperirea cheltuielilor publice de interes naţional pentru obiective de investiţii

productive care nu se pot finanţa din resursele bugetare curente;

funcţionarea serviciilor publice;

scopuri militare;

asigurarea ordinii interne;

rambursarea datoriei publice scadente; 38Gh.D. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995, p. 118. 39Ibid. 40Ibid. 41OG nr. 36/25 august 1995, cu privire la perfecţionarea unor reglementări referitoare la datoria publică internă..., (care modifică şi completează Legea nr. 91/1993, privind datoria publică), art. 1(1), M. Of. nr. 202/31 august 1995. 42Gh.D. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., ibid.


refinanţarea datoriei publice;

plata dobânzilor şi câştigurilor corespunzătoare;

acoperirea deficitelor bugetare.

Potrivit profesorului Gh.D. Bistriceanu, indiferent ce destinaţie se dă împrumutului,

creditorul urmăreşte obţinerea unui venit care constituie însăşi raţiunea acordării lui; evident,

cuantumul acestui venit diferă în funcţie de destinaţia împrumutului, de nivelul dobânzii pe piaţa

financiară, de durata de timp pentru care se acordă împrumutul etc.

Împrumuturile de stat au la bază solvabilitatea statului. Ele se pot contracta de către stat fie

direct cu persoane fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti, fie cu instituţii financiare

specializate (case de economii, bănci, societăţi de asigurare sau reasigurare etc.), care atrag

disponibilităţile băneşti de pe piaţa financiară şi le pun la dispoziţia statului pe o anumită perioadă

de timp.

Întreaga activitate referitoare la contractarea şi garantarea de împrumuturi interne şi externe

rambursabile pe termen mediu sau lung şi gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern,

prin Ministerul Finanţelor, în limita sumei aprobată de Parlament.

Instituţiile publice locale pot angaja împrumuturi pentru necesităţile proprii privind

administraţia publică locală. Ministerul Finanţelor are împuternicirea să avizeze contractarea

împrumuturilor de către administraţiile publice locale numai după constatarea existenţei

posibilităţilor de rambursare.

Oferta de resurse de împrumut43 este formată din:

capitalurile băneşti temporar disponibile ale diverşilor agenţi economici activi;

veniturile rentierilor;

capitalurile şi rezervele libere ale băncilor, ale instituţiilor financiare, de asigurări şi

reasigurări;

economiile băneşti ale diferitelor categorii de populaţie.

Rambursarea împrumuturilor de stat, plata dobânzilor aferente datoriei publice interne,

precum şi a cheltuielilor ocazionate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare reprezintă cheltuieli

în bugetul de stat şi se efectuează din veniturile bugetare care se încasează ulterior, adică din

impozite şi taxe, din eventuale excedente bugetare, din împrumuturi de stat pentru refinanţarea

datoriei publice interne, din alte surse.

Împrumuturile de stat se realizează prin emisiuni de valori mobiliare cum sunt:

obligaţiuni;

bonuri de tezaur; 43Resursele băneşti împrumutate de la diferiţi deţinători publici sau privaţi nu măresc masa monetară în circulaţie, ci reprezintă numai o redistribuire, în timp ce resursele împrumutate de la instituţia bancară centrală constituie o emisiune de semne băneşti fără acoperire materială. În schimb, resursele împrumutate de la Banca Naţională constituie o emisiune de monedă fără acoperire materială care, dacă este de volum mare şi nu se rambursează la scadenţă, are consecinţe negative asupra circulaţiei monetare a ţării, putând conduce la inflaţie [ibid.].


titluri de rentă sau alte înscrisuri de stat.

Emisiunea de valori mobiliare reprezintă împrumuturi de stat. Vânzarea şi răscumpărarea

acestora, precum şi plata dobânzilor şi a altor speze aferente se fac direct de către Ministerul

Finanţelor sau prin intermediul altor instituţii financiare.

În ceea ce priveşte forma înscrisului (titlului) există titluri: nominative, la purtător şi mixte

(nominative în ce priveşte capitalul, dobânda şi la purtător relativ la deţinătorul înscrisului).

Pentru împrumuturile contractate pe termen scurt, statul poate emite bonuri de tezaur,

certificate de datorie, poliţe de tezaur etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate (depuse în gaj) la

bănci şi vândute la licitaţie, unde cursurile sunt variabile. Spre deosebire de celelalte înscrisuri,

poliţele de tezaur, potrivit dreptului cambial, pot fi scontate la bănci, se pot executa silit etc.

Bonurile nu sunt purtătoare de dobândă, iar deţinătorii lor le pot folosi şi pentru plata unor

furnizori, a impozitelor etc.

În cazul împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung, statul emite obligaţiuni sau titluri de

rentă. Pentru împrumuturile fără termen, statul emite titluri de rentă perpetuă.

Renta perpetuă rezervă statului facultatea de a rambursa împrumutul primit, fără însă să-l

oblige la această rambursare, subscriitorii având numai dreptul la rentă.

Unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat sunt cu circulaţie liberă şi pot fi negociate, iar

altele nu se pot negocia sau lombarda.

[Sursa: Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 126]

Potrivit economistului francez Gaston Jčze,44 autorităţile publice ar trebui să instituie unele

reguli în privinţa creditului public, deoarece împrumutul nu constituie pentru buget un venit

propriu-zis, ci o anticipare de venituri (încărcându-se pe nedrept generaţiile viitoare cu sarcinile

generaţiilor prezente).

Între aceste reguli, le enumerăm pe următoarele:

împrumutul nu este justificat decât dată cheltuiala este de o utilitate necontestabilă şi

dacă suma împrumutată este în raport cu această utilitate;

nu trebuie să se recurgă la împrumut decât dată cheltuiala este prea ridicată pentru a fi

acoperită de impozit sau de alte resurse ordinare ale statului;

împrumutul nu trebuie să servească niciodată la plata cheltuielilor ordinare;

împrumutul poate fi întrebuinţat pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare (de

plasament sau productive – lucrări publice);

împrumutul poate fi folosit, alături de impozit, pentru acoperirea cheltuielilor

44Ibid., p. 121.


extraordinare prilejuite de război.

6.2. Împrumutul public – trăsături şi tipologie

● Împrumuturile publice prezintă o serie de trăsături45 cum sunt:

au caracter contractual, exprimând acordul de voinţă al părţilor. Statul, prin

instituţiile sale de specialitate, stabileşte condiţiile de emisiune şi de rambursare, mărimea şi

formele veniturilor ce se oferă la împrumutul public (dobândă, câştiguri etc.), fără să consulte în

prealabil pe eventualii subscriitori;

statul nu oferă o garanţie specială subscriitorilor, în afară de veniturile sale

bugetare viitoare;

în mod obişnuit, au caracter facultativ, ceea ce înseamnă că subscrierea la aceste

împrumuturi este benevolă. În diferite ţări s-au practicat şi împrumuturi forţate, obligatorii,

indiferent de voinţa subscriitorilor, în împrejurări excepţionale (ameninţarea integrităţii

teritoriale şi a independenţei ţării, în caz de război, pentru refacerea economiei distrusă de

război sau de calamităţi ale naturii, când au loc crize economice etc.);

au caracter rambursabil, adică suma subscrisă se restituie la un termen fix stabilit

sau se amortizează treptat prin tragere la sorţi periodică a obligaţiunilor.

Prin excepţie, există şi împrumuturi perpetue, la emiterea cărora nu se stabileşte

termen de rambursare, dar la care statul plăteşte numai o anumită dobândă pe o durată de timp

nedeterminată. După o perioadă de timp, statul poate răscumpăra obligaţiunile împrumuturilor

respective;

sunt purtătoare de dobânzi, de câştiguri ori oferă ambele forme de contraprestaţii,

la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale. În unele cazuri, ulterior lansării şi

subscrierilor la împrumut, statul poate recurge la conversiunea46 datoriei contractate.

● Aşa cum se poate intui, fie şi numai în baza expunerii de faţă, împrumutul public prezintă

unele avantaje, dar şi dezavantaje.47

Între avantaje, le menţionăm pe următoarele:

consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a

întrebuinţării în folos public a sumelor de bani împrumutate;

sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti şi de activare a unor capitaluri

45Ibid., p. 122. 46Conversiunea constă în modificarea, de fapt în restrângerea avantajelor acordate la lansare, şi anume: modificarea duratei împrumutului, micşorarea dobânzii, a câştigurilor, schimbarea sistemului de amortizare (stingere) a împrumutului etc. De regulă, conversiunea are loc în timpul crizelor economice, a deprecierii monedei, iar obligaţiunile au o putere de cumpărare mai mică faţă de situaţia iniţială [Ibid.]. 47I. Gliga, Drept financiar public, Editura All, Bucureşti, 1994, p. 276.


particulare uşurând plasarea de capital autohton în economia naţională.

Aceste avantaje sunt incontestabile însă numai pentru împrumuturile contractate de stat de la

cetăţenii şi agenţii economici autohtoni, în scop de investire în economia naţională.

Dezavantajele împrumuturilor de stat sunt următoarele:

angajează generaţiile viitoare obligându-le să suporte cheltuielile de rambursare

contractate mai ales pe termene îndelungate;

reduc capitalul particular circulant din economia naţională, cu consecinţe de împiedicare

a procesului normal de dezvoltare a producţiei, influenţează creşterea şi micşorarea

capacităţii contributive a cetăţenilor.

● Clasificarea împrumuturilor publice48

(1) În funcţie de piaţa pe care se contractează:

Împrumuturile publice interne se contractează pe piaţa financiară naţională. Aceste

împrumuturi au ca sursă capitalurile active temporar disponibile, capitalurile rentierilor,

veniturile băneşti vremelnic disponibile, economiile băneşti ale producătorilor mici şi

mijlocii şi diferite alte surse.

Împrumuturile publice externe se contractează pe piaţa financiară externă. În aceste

împrumuturi se plasează capitalurile diferitelor societăţi şi instituţii financiar-bancare

internaţionale. Împrumuturile publice externe se contractează de către ţări care nu au

disponibilităţi de capital în interior, care au o dobândă prea ridicată pe piaţa internă şi

doresc să plătească o dobândă mai mică la împrumuturile provenite din alte ţări.

(2) Din punctul de vedere al venitului care se acordă subscriitorilor există:

Împrumuturi cu dobândă la care statul acordă subscriitorilor o anumită dobândă pe an.

Împrumuturi cu dobândă şi câştiguri la care statul acordă o dobândă anuală, precum şi

câştiguri, dar numai obligaţiunilor care ies câştigătoare prin tragerile la sorţi periodice de

amortizare.

Împrumuturi cu câştiguri pentru care suma ce ar fi putut fi acordată ca dobândă se

plăteşte sub formă de câştiguri, însă numai deţinătorilor de obligaţiuni care ies

câştigătoare la tragerile la sorţi periodice de amortizare.

Împrumuturi fără pierdere sunt acelea în care toate obligaţiunile emise sunt purtătoare de

câştiguri. La fiecare tragere, în suma câştigurilor este cuprinsă şi valoarea obligaţiunilor,

iar pe măsura plăţii câştigurilor împrumuturile se sting.

(3) Din punctul de vedere al termenului pot fi:

Împrumuturi pe termen scurt, contractate pe o perioadă de timp până la un an.

48Cf. Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 122-124.


Împrumuturi pe termen mediu, care se contractează pe 3-4 ani.

Împrumuturi pe termen lung, care se contractează pe mai mulţi ani.

Împrumuturi fără termen (perpetue) sunt acelea în ale căror condiţii nu sunt prevăzute

termene de stingere (de amortizare). La un împrumut astfel contractat statul plăteşte un

venit anual numit rentă. Întrucât statul nu este obligat să le stingă într-un anumit termen, el

se poate limita la un timp îndelungat numai la plata dobânzilor către creditori. Practic,

stingerea acestor împrumuturi are loc prin cumpărarea de către stat a tuturor obligaţiunilor

existente pe piaţă.

(4) Din punctul de vedere al caracterului pot fi:

Împrumuturi voluntare (patriotice), prin care statul se adresează sentimentului şi

spiritului de datorie al cetăţenilor. „Cunoscut fiind faptul că în materie de venituri

(dobânzi şi câştiguri) patriotismul este uneori destul de redus, în majoritatea cazurilor

subscrierile la aceste împrumuturi aduc dezamăgiri pentru stat” (Gh. Bistriceanu, 1995).

Împrumuturi forţate (obligatorii), care se contractează de către stat când are nevoie

urgentă de bani. Împrumutul forţat este un act de constrângere din partea puterii publice,

făcând ca împrumutul să dobândească natura unui impozit.

6.3. Reglementarea împrumuturilor publice

Potrivit Legii finanţelor publice, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin

recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţarea directă de către bănci.

Refinanţarea datoriei publice interne şi finanţarea deficitului bugetului de stat se asigură prin

împrumuturi de stat.

Ministerul Finanţelor este autorizat să contracteze şi să garanteze împrumuturi de stat de pe

piaţa financiară internă şi externă, în vederea asigurării fondurilor necesare refinanţării datoriei

publice interne, finanţării deficitului bugetar la nivelul înregistrat la finele fiecărui an şi a

echilibrului balanţei de plăţi externe, în limitele aprobate prin lege.

Deficitul bugetului de stat din anul curent şi din anii precedenţi, pentru care nu s-au contractat

împrumuturi de stat, se finanţează din disponibilităţile aflate temporar în contul general al

trezoreriei statului. Ministerul Finanţelor este autorizat să stabilească dobânda pentru finanţarea

deficitului bugetului de stat prin disponibilităţile aflate temporar în contul general al trezoreriei

statului.

Legea anuală privind aprobarea bugetului de stat poate autoriza Ministerul Finanţelor ca, pe

parcursul execuţiei bugetului de stat, pentru a face faţă cheltuielilor statului până la încasarea

veniturilor aprobate, dacă va fi necesar, şi cu aprobarea Guvernului, să emită bonuri de tezaur sau


alte instrumente specifice, purtătoare de dobândă şi a căror scadenţă nu poate depăşi sfârşitul anului

financiar.

Bonurile de tezaur sau alte instrumente specifice sunt puse în circulaţie prin Banca Naţională

a României, pe baza convenţiei de agent, încheiată de aceasta cu Ministerul Finanţelor, în numele

statului.

Totalul bonurilor de tezaur şi al altor instrumente specifice aflate în circulaţie nu va putea

depăşi 8 % din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat.

Emiterea bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice se poate face numai în primele 10

luni ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă fără a depăşi anul financiar în care au

fost emise.

Banca Naţională a României poate acorda împrumut fără dobândă, pentru acoperirea

decalajului temporar dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de

creditare ale acesteia. Acest împrumut urmează a fi rambursat până la sfârşitul anului financiar

respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui împrumut de stat efectuat în condiţiile legii.

Împrumutul acordat de Banca Naţională a României nu poate depăşi într-un an financiar 10 la sută

din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul capitalului acesteia şi al fondului de

rezervă constituit.

Potrivit Legii finanţelor publice locale,49 consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti pot aproba contractarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen

mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea

datoriei publice locale.

Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform

acordurilor încheiate, din resursele aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia

transferurilor de la bugetul de stat cu destinaţie specială.

● Instrumentele datoriei publice sunt, în principal, următoarele:

titluri de valoare;

împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit.

Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile publice

locale sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii specializate.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot

angaja împrumuturi interne fără garanţia Guvernului, cu condiţia informării prealabile a

Ministerului Finanţelor. Astfel, certificatele de trezorerie, cotate în prezent ca oferind cele mai bune

randamente la depozitele băneşti, au deja concurenţă. O dată cu apariţia Legii finanţelor publice

49Legea finanţelor publice locale nr. 189/14 oct. 1998, art. 48-54, M. Of. nr. 404/22 oct. 1998.


locale (nr. 189/1998) şi a administraţiei publice locale (nr. 215/2001), primăriile şi consiliile

judeţene pot contracta pe piaţa financiar-monetară credite prin emisiune de obligaţiuni municipale

(începând cu anul 2001).

6.3.1. Datoria publică internă

Datoria publică internă50 reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de

rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente.

● Instrumentele datoriei publice interne a statului includ, fără a se limita numai la acestea:

titlurile de stat în monedă naţională;

împrumuturile de stat de la Banca Naţională a României;

împrumuturile de stat de la băncile comerciale din România;

împrumuturile de stat de la alte instituţii de credit din România şi de la agenţii

guvernamentale.

Ministerul Finanţelor este autorizat să emită titluri de stat, exprimate în monedă naţională

şi în valută:

în formă materializată, ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni obligatorii referitoare

la emitent, valoarea nominală, rata dobânzii, scadenţa, modul de transmisiune şi alte

elemente specifice fiecărei categorii de titluri;

în formă dematerializată, ca titluri pentru care emisiunea, probaţiunea şi transmisiunea

drepturilor încorporate se evidenţiază prin înscriere în sistemul de înregistrare în cont.

Ministerul Finanţelor poate delega unor agenţi sau altor instituţii desemnate în acest scop

atribuţii operaţionale privind emisiunea de titluri de stat.

Titlurile de stat dematerializate şi cele emise în formă materializată sunt instrumente

negociabile.

Ministerul Finanţelor elaborează regulamente care stabilesc regimul titlurilor de stat şi care

trebuie să cuprinsă, în special, dar nu exclusiv, norme cu privire la:

emisiunea titlurilor de stat în formă materializată sau prin înregistrarea în cont şi la

condiţiile de emisiune;

valoarea nominală, rata dobânzii, prime, scadenţe, răscumpărări şi plăţi;

proceduri de ofertă, condiţii şi modalităţi de vânzare a titlurilor de stat;

înregistrarea şi administrarea titlurilor de stat.

În legătură cu scadenţa titlurilor de stat exprimate în monedă naţională, arătăm că acestea

pot fi emise pe termene de tipul:

50Legea datoriei publice nr. 81/1999, art. 7-15, M. Of. nr. 215/17 mai 1999.


scurt;

mediu;

lung.

Titlurile de stat pe termen scurt sunt bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, fie

purtătoare de dobândă, fie cu discont, precum şi alte instrumente ce pot fi create de emitent în

condiţiile legii.

Titlurile de stat pe termen mediu sau lung sunt obligaţiunile de stat cu o scadenţă de peste un

an şi maximum 5 ani de la emisiune, respectiv de peste 5 ani de la emisiune, fie purtătoare de

dobândă, fie cu discont, emise conform clauzelor împrumutului de stat.

Titlurile de stat vor fi oferite spre vânzare sub condiţia ca oferta să includă cel puţin

următoarele elemente:

denumirea, data emisiunii şi valoarea titlurilor de stat oferite;

forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile aferente – cu discont sau purtător de

dobândă;

rata dobânzii, metoda de calcul şi datele la care se plăteşte dobânda, dacă este cazul;

data scadenţei şi clauza rambursării în avans, dacă este cazul.

Prin lege sunt interzise orice acorduri sau practici concertate ale participanţilor la piaţa

titlurilor de stat, care au ca obiect sau ar putea avea ca efect distorsiuni ale concurenţei pe piaţă, în

special cele privind:

randamentul şi preţul titlurilor de stat;

volumul titlurilor de stat oferite sau cerute;

structura portofoliului de titluri de stat ale fiecărui participant la piaţă şi strategia de

gestiune a portofoliului;

implicarea în tranzacţii care ar putea constitui acte de concurenţă neloială faţă de alţi

participanţi la piaţă.

6.3.2. Datoria publică externă

Datoria publică externă51 reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de

rambursare a împrumuturilor contractate de pe piaţa externă, de plată a dobânzilor şi a altor costuri

aferente.

Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe sunt, după caz, următoarele:

cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;

Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, potrivit legii bugetului de stat;

51Ibid., art. 16-18.


sumele rezultate din recuperarea creanţelor statului român;

sumele încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul Finanţelor pentru

a administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele şi în contul statului

de la beneficiarii finali de împrumuturi, destinate investiţiilor şi importurilor;

sumele încasate de Ministerul Finanţelor de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în

baza acordurilor subsidiare de împrumut, încheiate în condiţiile acordurilor de împrumut

intervenite între statul român şi organismele financiare internaţionale;

sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor de împrumuturi, în baza acordurilor

subsidiare de împrumut şi de garanţie încheiate între Ministerul Finanţelor, consiliile

judeţene sau locale şi agenţii economici de sub autoritatea acestora, în condiţiile

acordurilor de împrumut intervenite între statul român şi organismele financiare in-

ternaţionale;

sumele prevăzute în bugetele autorităţilor publice judeţene sau locale pentru

împrumuturi externe contractate direct de către acestea, în condiţiile legii;

sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat împrumuturi

externe cu garanţia statului;

fondul de risc, pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de Ministerul

Finanţelor pentru împrumuturile externe contractate de agenţii economici.

Instrumentele datoriei publice externe sunt următoarele:

titlurile de stat în valută, emise pe pieţele financiare externe;

împrumuturile de la guverne străine, agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare

multilaterale sau de alte organizaţii internaţionale;

împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

împrumuturile directe de la investitori privaţi, pe termen scurt, mediu sau lung;

împrumuturile de la băncile străine sau de la companii străine;

alte împrumuturi, după caz.


● BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995

2. Paula Apătean, Noul sistem public de pensii, Ed. Scripta, Bucureşti, 2000.

3. Axenciuc, Victor, Istoria economică a României, Ed. Fundaţiei „România de mâine”,

Bucureşti, 1997.

4. Bistriceanu, Gh., Ana, Gh., Finanţe, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

5. Bodnar, Maria, Pătrăşcoiu, Lidia, Roxin, Luminiţa, Finanţe – monedă, ASE, Bucureşti, 1994.

6. Bostan, Ionel, Control financiar, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.

7. Bostan, Ionel (et col.),, Drept financiar public, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2006.

8. Bostan, Ionel, Controlul fiscal, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.

9. Bostan, Ionel, Drept bugetar, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004.

10. Condor, Ioan, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996.

11. Drosu-Şaguna, Dan, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2006.

12. Filip, Gheorghe (et col.), Finanţele, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001.

13. Gliga, Ioan, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994.

14. Hoanţă, Nicolae, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997.

15. Lazăr, Costinel (et col.),, Teorie economică generală, Ed. Economică, Bucureşti, 1993.

16. Maurice, Duverger, Finances publiques, PUF, Paris, 1978.

17. Moşteanu, Narcisa Roxana, Impozite şi taxe, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.

18. Niţulescu, G., “Primăriile se împrumută”, în Revista Capital, nr. 41/2001.

19. Talpoş, Ioan, Finanţele României, Ed. Sedona, Timişoara, 1995.

20. Trotabas L., Cortenet J.M., Finances publiques, (quatrième édition) Dalloz, 1981.

21. Văcărel, Iulian, (et col.), Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002.

22. Voinea, Gheorghe, Finanţe locale, Ed. Junimea, Iaşi, 2002.

23. Whitehead, Geoffrey, Economia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997.

24. Zaharescu, Barbu, Economie politică, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1948.

25. *** Legea nr. 81/1999 a datoriei publice, M. Of. nr. 215/17 mai 1999.

26. *** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, publicată în M. Of. nr. 140/2000.

27. *** Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002.

28. *** Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, publicată în M.Of. nr. 618

din 18 iulie 2006.

29. *** Legea nr. 486/2006 din 27 decembrie 2006 a bugetului de stat pe anul 2007, publicată în

M.Of. nr. 1043 din 29 decembrie 2006.


30. *** Legea nr. 487 din 27 decembrie 2006 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007,

publicată în M.Of. nr. 1047 din 29 decembrie 2006.

31. *** OG nr. 36/25 august 1995, cu privire la perfecţionarea unor reglementări referitoare la

datoria publică internă, (care modifică şi completează Legea nr. 91/1993, privind datoria

publică), art. 1(1), M. Of. nr. 202/31 august 1995.

32. *** O.U.G. nr. 146/31 octombrie 2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin

trezoreria statului, publicată în M.Of. nr. 824/14 noiembrie 2002.

33. www.parlament.ro

34. www.mfinante.ro

35. www.rcc.ro

drept financiar si fiscal

Documents