dragoste de porţelan

8/16/2019 Dragoste de Porţelan

1/8

DRAGOSTE DE PORŢELAN de Nicolae Vieru

Avea optsprezece ani şi era foarte timidă. Nu pentru că era atît detînără, ci pentru că aşa fusese ea de cînd se ştie, un pic mai retrasă, parcămereu rămînînd cu un pas în urma celorlalţi, lăsîndu -i pe ei, pe oricine, s-o

întreacă şi ea să privească faptul ca pe ceva absolut firesc. O chema Agripina, un nume care nu- i plăcea, considerî ndu-l demodat,

greoi, chiar caraghios, dar de- a lungul anilor, se obişnuise şi -l suporta ca peo povară inevitabilă. Totuşi, dacă i se întîmpla să facă cunoştinţă cu vreunbăiat, îşi rostea numele încet, atît de încet încît acela, dacă avea vreointenţie în privinţa ei, trebuia s -o mai întrebe o dată. Cum însă, de cele maimulte ori, băieţiitreceau cu capul sus pe lîngă ea, se liniştea repede şi seretrăgea din nou în timiditatea şi modestia ei bolnăvicioasă.

Crescuse la ţară, într -o casă cu mulţi copii, de aceea părinţii ocupaţi cumunca în cîmp şi cu grija celorlalţi mai mici parcă uitaseră de ea, o lăsaseră

să crească de capul ei. Şi fata s -a obişnuit cu această nepăsare, mai întîi apărinţilor, apoi şi a învăţătorilor, care nu găsiseră la ea nici un talent, decîtacela de a sta cuminte în banca din fund cu ochii fixaţi la tablă. Nu vedea

însă tabla, nici pe învăţătorul de la masă, nu - şi vedea colegii, vedea, îndependenţă de dispoziţie, o pisică lenevindu - se la soare, un cîine uşernic,lătrînd la trecători, un trandafir cu petalele pe jumătate scuturate şi deaceea – trist şi necăjit.

Îşi făcea, desigur, şi mici bucurii, despre care însă nu vorbea nimănui.Cel mai mult îi plăceau orele înainte de a adormi. Se acoperea cu plapumapînă peste cap, închidea ochii şi nu se gîndea la nimic. Stătea nemişcată,trează, timidă sub plapumăşi îşi imagina unul şi acelaşi tablou: plouămărunt, ciobăneşte şi bate un vînt uşor, care clatină frunzele copacilor,grele de apă. Apoi încet - încet simţea cum adoarme şi faţa i se lumina de unruşinos, abia însăilat.

După ce a terminat şcoala, un bărbat în vîrstă, rămas văduv cu doicopii, o ceru în căsătorie. Părinţii, mai ales taică -său, o sfătuiseră săaccepte. Agripina dădu din cap în semn că e de acord, dar a doua zi se tre ziu noaptea în cap şi începu să plîngă. Nu plînsese încă de cînd era mică detot, aşa că maică -sa, cu simţul ei de femeie care a cresut mulţi copii, o auzişi se trezi nedumerită. Veni lîngă patul ei şi o mîngîie pe cap, cum nu maifăcuse niciodată.

- Nu te mai necăji şi tu, Agripino, îi zise în şoaptă, de -amu, dacă aşaţi-e dat, ce să - i faci? Şi pe urmă -i om bun, nu- i un scandalagiu sau beţivan,ai să te înţelegi cu el.

Agripina însă n- o auzi. Dacă ar fi întrebat -o cineva de ce plînge, n -arfi putut g ăsi un răspuns clar. Pentru că nu plîngea că urmează să se mărite

cu un văduv. Se credea urîtă şi proastă, chiar neghioabă, de aceea nu -şifăcuse iluzii în privinţa măritişului, nu aştepta prinţul din poveste şi poatecă ar fi fost foarte uimită, dacă vreun băiat de vîrsta ei i -ar fi declaratdragoste. Ar fi crezut că nu despre ea e vorba şi ar fi încercat chiar să -iarate că a greşit, că ea, Agripina, nu merită... Cînd se mai ogoi un pic, îşi


2/8

puse rochia cea mai bunişoară pe care o avea şi se duse la bunică -sa.Bătrîna locuia într - o căsuţă veche, dar curată şi foarte albă, la celălalt capătde sat. Pînă a ajuns la ea, apăru şi soarele, aşa că o găsi pe bătrînăaruncînd grăunţe de păpuşoi la orătănii. Deşi măruntă la statură, gîrbovită,bunica mai era vioaie , mereu pornită pe ceartă, indiferent cu cine, dar celmai mult îi plăcea să se ia la ciondănit cu ginere - său. Aşa, aproape dinnimic. Credea şi acum că fata ei, luîndu - l pe el de bărbat, a făcut o greşealăşi mereu o căina. Cînd o văzu pe Agripina, bătrîna miji ochii şi o întrebărepezită:

- Ce te-ai pornit cu noaptea- n cap, fată - hăi? Te - o fi năboit nevoile? Agripina se opri în faţa bunicii şi ochii ei albaştră -şterşi se umplură de

lacrimi. Bătrîna se schimbă pe dată, faţa ei din neagră şi zbîrcită ce er a sefăcu şi mai neagră şi mai zbîrcită şi luînd - o pe Agripina de mînă o trasedupă ea în casă.

- Şezi jos, fata babei, zise repede bunica şi o aşeză cu sila pe un scaun

cu spetează. Spune cala spovedanie ce ai pe suflet, nu te ruşina. Că taică -tău te - a ţinut numai în hăţuri şi iaca la ce ai ajuns. Desigur, bunica ştia de logodna Agripinei cu vădăoiul şi, de cum

auzise, tunase şi fulgerase, şi - l ameninţase pe tatăl fetei că o să scrie şi lagazetă, uitînd că nu prea cunoaşte buchiile, dacă e un hapsîn şi un rău, că -şi nenoroceşte fata şi nici în cot nu -l doare.

- Păi n-am zis eu, se înfurie bunica pe loc, după ce Agripina se mailinişti. Fată-hăi, să nu faci prostia asta, că ai să - ţi mănînci mînile pe urmă.Ai să te căinezi toată viaţa, da, gata, n -ai să mai fii fată, ca să ... pricepi?

Agripina tăcea nepricepînd nimic. - Dacă eu nu de asta plîng, bunico. - Hei, să - mi spui mie. Nu vrei tu să te măriţi cu vădăoiul cela cum nu

vreau eu acu să ling sare. Da ţi -e ruşine să le spui verde -n ochi. Aracan demine, ce om cărpănos şi taică - său. De ce să nu te trimită la şcoală? Mai

înveţi şi tu, capeţi o profesie, mai vezi lumea, mai te schimbi. - N- am să reuşesc eu, bunico. - De ce să nu reuşeşti? Că nu mai eşti tu aşa proastă cum crezi, ţi -o

spun eu. Şi pe urmă, de unde proşti în neamul nostru? Nicicînd n -au fost.Fluşturatici şi nebuni, se maiîntîmplau, da le trecea, da proşti n -au fost. Aşacă nu - ţi face griji, du - te la şcoală şi învaţă.

Bunica se ridică iute de pe scaun, alergă în casa cea mare, apoi se întoarse cu cît eva bancnote.

- Iacă ce ţi - oi spune, fată -hăi. Îţi dau o sută de ruble, sui în autobuzşi chiar azi să fii la unchiu - tău Pricochi cu cuvînt de la mine. Ca să facă elcum o vrea, da să te bage la vreo şcoală. Lasă că nu mai eşti tu cea maiproastă.

Bunicapuse banii pe masă, alergă tot o fugă la sărăieş, de unde se întoarse cu un geamantan cam jerpelit, pe care - l deschise pe masă, aşternu

pe fundul lui un ziar şi puse acolo pîine, ceapă, brînză de oi, cîteva ouă şi obucată de slănină. Închise geamantanul la loc, il ridică şi constată:

- Nu-i greu.


3/8

Stătu o clipă pe gînduri, apoi zise amărîtă: - Nu prea ai haine, da ţi - a da niră -mea, că aceea are o boieroaică.

Nene- tău Pricochi numai pentru ea lucrează, săracul: blănuri, rochii pesterochii, pantofi cu tocuri, fără tocuri. Ptfu, lasă să - ţi dea de la ea, o fi campurtate, da de-amu n-ai ce alege.

Agripina îşi aminteşte de plecarea ei din sat ca prin vis. Mergeaalături de bunica spre staţia de autobuze, parcă nici nu era ea şi nu simţea

în suflet nici mahnă, nici bucurie. Bunica o ducea de mînă ca pe o elevă dinclasa întîi, în prima zi de şcoală şi mereu îi lămurea cum să găsească casaunchiului Pricochi. Agripina însă n- o asculta sau o asculta, dar nu reţineanimic. A urcat ca o somnambulă în autobuz, i - a făcut semn de rămas bunbunicii şi s- a pomenit deodată singură în toată lumea. Autobuzul alergaspre Chişinău, Agripina se uita mirată prin geam, vedea sate şi oraşe şi nus- a ridicat de pe scaun decît în clipa cînd şoferul a strigat la ea.

- Ce aştepţi, duduie, să te duc înapoi?

Se uită mirată în jur, lumea coborîse deja, îşi luă şi ea geamantanul şise dădu jos. Rămase pe loc cîteva clipe lungi, buimăcită. Căută plicul cuadresa unchiului în buzunar, o citi, dar nu ştiu ce să facă mai departe. Astat destul de mult acolo, pînă apăru în faţa ei un bărbat corpolent, care o

întrebă cu voce joasă: - Încotro, domnişoară? - Agripina îi arătă plicul, bărbatul se gîndi două clipe şi se

scărpină la ceafă: - Cam depărtişor. Plăteşti cinci ruble, merge? Fata tot încă neîţelegînd mare lucru, se învoi şi bărbatul o conduse la olimuzină albă. Au urcat şi Agripina n -a apucat să vadă decît nişte blocuri

mari, albe, însă cam prăfuite. Au ajuns repede, şoferul îi luă banii şo maşina dispăru.

Agripina a urcat l a etajul trei, cum o sfătuise bunica, o luă la stînga,găsi apartamentul unchiului şi sună. Peste scurt timp uşa se deschise şiapăru chiar unchiul Pricochi în pantaloni de doc şi în maiou.

- He- he, ca să vezi cine a venit, o întîmpină unchiul bucuros. Intră,hai.

Fata se pomeni într -un coridor larg, îşi scoase încălţările, apoi,condusă de nenea Pricochi, intră în salon.

Dacă pînă aici întîmplările avuseră totuşi o legătură directă cuAgripina, mai încolo lucrurile s-au desfăşurat în afara ei, fără ca ea măcarsă fie pusă la curent.

Cînd s-a întors soţia lui nenea Pricochi, Agripina a înţeles că n -arevoie să se reţină în casa unchiului. De aceea, cînd unchiul o întrebase la ceşcoală vrea să preezinte documenteleAgripina îşi luă inima în dinţi şi -l

întrebă:

- Dar e undeva vreo şcoală cu cîmin?Păi vă asigură pe toţi orice şcoalăpe perioada examenelor. Tu ce- ai vrea să fii?

- Nu ştiu, răspunse sincer Agripina, că nu se gîndise la asta. Unchiul clătină din cap şi hotărî pentru ea.


4/8

- E bine acu să te faci vînzătoare. E la modă. Ţi -ar plăcea? Agripina nu avea nici măcar atîta imaginaţie să se închipuie stînd

dreaptă, aspră şi grosolană la vorbă şi la purtări după tejgheaua vreunuimagazin la ţară. Mai ales că nu demult în satul lor o bufetieră se încurcaserău de tot cu nişte bani lipsă şi acu urma să fie judecată, aşa că se sperie şivoi să zică nu, nu vreau, întîlni însă privirea calmă, sigură a lui neneaPricochi şi, spre bucuria lui, încuviinţă cu o mişcare a capului, de sus în jos.

Unchiul îşi frecă mîinile de bucurie, pentru că - şi luase astfel o povarăde pe umeri. El însuşi activa pe „tărîmul comercial”, aşa că, desigur, nu i -arfi venit greu s- o aranjeze pe Agripina la tehnicumul de comerţ şi la căminşi, în genere, toate bune. Unchiul începu iar să fredon eze o melodie lamodă, aşa, numai pentru sine, ca să n - o deranjeze pe tanti Barbara (însatul ei lumea o mai ţinea minte de Varvara) care se întorsese obosită de lalucru şi aţipise pentru vreo jumătate de oră. Dar ţi -ai găsit, tanti Barbara(sclifosită şi fandosită, cum zicea bunica, să n - o văd la casamea Pricop, c -o

lău cu leşie tare şi spăl toate unsorile de pe ea) interceptă la moment, prinsomn, dispoziţia bună a soţului şi sări ca arsă de pe patul din salon, căacolo se afla. Strigă peste toată casa, cu voce poruncitoare:

- Pricop!Unchiul se făcu alb la faţă. Nu că s -ar fi temut de soţie - sa, uneori, cînd

se înfuria de tot unchiul bătea cu piciorul în podea şi tanti închidea gura şise retrăgea din calea lui, ca o umbră, şi devenea pe un timp foartedrăgălaşă şi foarte cuminte, însă asta se întîmpla foarte rar, unchiul Pricopfiind om liniştit din fire, suporta greu certurile în familie. De aceea înlungile perioade dintre bătăile cu piciorul în pode, cel care purta căciula eratanti şi unchiul o trata cu un fel de îngăduinţă a unui om mare faţă de uncopil alintat, ce- i drept, dar drag şi scump.

Agripina n- a putut auzi ce au vorbit între ei soţii, fapt e însă, că chiar adoua zi unchiul Pricop o duse cu maşina la tehnicum, o ajută să deadocumentele m ai repede şi îi arătă o foaie pe care stătea scris negru pe albcă urmează să locuiască pe parcursul examenelor de admitere la tehnicum,

în odaia… - E mai bine aşa, zise unchiul, ferindu - şi privirile. Vei fi împreună cu

fete de o vîrstă cu tine, o să - ţi fie mai vesel.Agripina zise, mai bine, şi se lăsă dusă de autoturismul unchiului la

căminul tehnicumului. Adevărul e că unchiul Pricop n -a făcut nimic pentru nepoată - sa. Nu că

n-ar fi vrut, sau n-ar fi putut, sau i s- ar fi părut faptul o încălcare de lege,pu r şi simplu, tanti Barbara îi poruncise s - o lase baltă cu fata asta de laţară, o “colhoznică şi o ţărancă”, că dacă reuşeşte la tehnicum, mereu o săstea pe capul lor.

Şi cum unchiul bătuse cu piciorul în podea acu două săptămîni, sesupuse. O lasă, deci, pe Agripina în faţa căminului şi se retrase din viaţa ei. Fata se ridică la etajul indicat pe hîrtie, găsi odaia respectivă, aruncă

geamantanul sub pat şi cum nu - şi luase vreo carte cu ea, se întinse în patşi- şi aţinti ochii în tavan. Se simţea bine. Nu mai fusese lăsată de capul ei


5/8

pînă atunci niciodată şi libertatea i se păru dulce ca o ciocolată de caremîncase cîndva, în copilărie, dar şi stîngenitoare, pentru că nu ştia ce săfacă cu sine. De aceea stătea zile întregi lungită în pat, doar rareoririd icîndu-se ca să se ducă la lavoar, să se spele în faţa unei oglinzi enorme.Se uita în oglindă, ca la o străină, era prima dată cînd se vedea atît demare, oglinzile de acasă erau toate mici şi murdărite de muşte, şi descoperiuimită că ar putea, iată, aşa, să se uite la sine ca la o dublură a sa şi sădiscute, ea, cea vie, cu cealaltă, din oglindă, şi, nu se mai simţi atît desingură. Se îndepărtă de oglindă, pe cît îi permitea încăperea, se cercetă dela distanţă şi găsi că arată mai bine, pentru că o lovea soarele în faţă şiochii ei, din albaştri şterşi, deveneau aproape limpezi, abia -abia li se puteachici culoarea. Cu acest chip al ei, şters, dizolvat parcă în lumina de august,se întorcea în odaie şi stătea de vorbă în gînd. Discuta despre pisica leneşă,despre câinele uşernic, despre ploaia ciobănească interminabilă, desprecopacii uzi şi frunzele tremurătoare în vînt şi vorbea mai mult cea

adevărată, fata din oglindă o asculta tot timpul foarte atentă cum n -oascultase nimeni vreodată. Cînd fetele din odaie o invitară să meargă cu ele la examen, rămase

oarecum uimită şi contrariată. Se prezentă totuşi într - o sală enormă şi, sprenedumerirea ei, rezolvă foarte uşor, dintr - o dată problema şi exerciţiul, letrecu pe curat şi, lăsînd lucrarea examinatoru lui, care se uita la ea cu ochibulbucaţi de mirare, se întoarse la cămin. Clădirea era pustie, abiturientele,că erau mai multe fete şi doar vreo zice băieţi, încă nu sociseră, şi Agripinase duse în faţa oglinzii şi se privi absentă. Fata din oglindă nu -i preasemăna, i se părea mult mai tînără şi mai frumoasă. De aceea se campierdu în faţa ei, şi - o întrebă într - o doară:

- Ce mai faci?- Nimic, îi răspunse fata, tot cu vocea Agripinei, dar răguşită de

emoţie. Apoi, mulţumită de răspuns, se simţi la un moment dat foarte obosită,

se duse în odaie şi se culcă. Adormi şi văzu în vis copacii uzi de ploaie şi -lmai văzu pe vădăoiul care o ceruse de nevastă, mergînd gîrbovit şi foartetrist printre copaci. Se uita pentru prima dată la el, îl privi drept în faţă şinu- l mai găsi atît de bătrîn şi de urît. De fapt, bărbatul nu avea decîtdouăzeci şi opt de ani, dar moartea soţiei îl îmbătrînise brusc. La unmoment dat, bătrînul ridică ochii spre ea şi - i zise cu voce înfundată, parcăvenind dintr-un butoi gol:

- Vezi ce a i făcut tu Agripino? - Ce- am făcut îl întrebă ea îndurerată.

- Păi nu m - ai lăsat singur cu doi copii? Fata se ridică brusc şi se uită zăpăcită în jur. Odaia era pustie, colegele

ei încă nu se întorseseră de la examene, aşa că se mai linişti. Se temuse sănu- l fi auzit cineva pe vădăoi vorbind şi atunci ar fi trebuit să explice că ceidoi copii erau numai ai lui, nu şi ai ei, şi că nu poartă nici o vină.


6/8

Închise ochii din nou şi adormi la fel de repede cum se trezise, şi în vis îl găsi pe vădăoi tot acolo, printre copacii uzi, dar de data aceasta nu maiera singur, ci ţinea de mînă un băieţel şi o fetiţă.

- Mă cheamă Mihail, zise bărbatul cu aceeaşi voce ciudată. Apoi ploaia încetă, bărbatul îi întoarse spatele şi se duse în direcţie

opusă cu cei doi copii de mînă. Agripina încercă să - l strige, dar oricît sestrăduia, nu putea deschide gura. Se trezi din nou şi de data aceasta numai putu adormi, se ridică din pat, se îmbrăcă şi ieşi în stradă.

Spre uimirea ei şi spre necazul mătuşii Barbara, Agripina susţinu toateexamanele pe “zece” şi directorul tehnicumului în persoană o opri în culuarşi o felicită, spunîndu - i că o aşteaptă la învăţătură. Înainte de a se întoarce

în sat, trecuse pe la unchiul Pricochi, îi anunţase absentă pe soţii contrariaţică e studentă şi dacă nu au ceva să transmită pentru bunica.

- Sănătate transmite - i, zise unchiul Pricop. Şi lui maică - ta şi celorlalţide asemenea.

Agripina a zis, bine, şi a plecat spre gară pe jos. Tanti Barbara a încercat să însceneze un nou spectacol, că nu crede ea că proasta asta asusţinut atît de bine examanele fără ajutorul cuiva, că lumea bagă bani, nuşagă şi tot nu e sigură, pe cînd… şi unchiul Pricop se jură în genunchi că n -a

întreprins nimic şi că şi el e tot atît de uimit ca şi ea, că o vede că - i proastăAgripina asta, da cine Dumnezeu ştie, poate că o fi numai aşa, adormită,

însă capabilă, că aşa - i neamul lor, tare la învăţătură şi, că la urma urmei,bravo ei, în tacul zace dracul, însă tanti Barbara nu se putea ogoi şi -i totdădea înainte cu bănuielile ei pînă - l scoase din sărite pe unchiul Pricop, şiacesta, în sfîrşit, trînti cu piciorul în podea. Agripina nu avea de unde să ştietoate acestea, dar chiar dacă le -ar fi aflat, atît doar că poate ar fi strîns dinumeri. A ajuns în sat pe la chindii şi, cum s -a temut să se ducă acasă, seopri la bunica. Îi spuse sănătate şi celelalte de la nenea Pricop, îi povesticum s- a simţit bine la căminul tehnicumului şi bunica se făcu şi mai neagrăla faţă.

- Apoi las, fă Varvară, că dau eu ochii cu tine, zise bunica şi se ridicăde pe scaunul pe care şezuse. Acu tu ce ai de gînd?

- Păi ştiu eu? - Ar fi mai bine să te duci acasă, o mai ajuţi pe maică - ta, că tare i -i

greu săraca. Au ieşit împreună din ogradă şi bunica mergea pe drum mîndră, cu

capul sus.- Am ştiut eu că eşti fată deşteaptă, ce mai, să - l văd acu pe taică - tău

ce zice.Tata însă n -a zis nimic. Ba chiar s- a bucurat. Atît doar că nu -l ducea

capul cu ce o s- o întreţină pe Agripina la Chişinău. Bunica se folosi de

moment, ca să-l înţepe.

- Păi. Ai umplut casa cu copii şi amu n -ai cu ce- i întreţine. Să înveţe şi

fata asta că n -o să rămînă o proastă toată viaţa şi -o să se mărite cuMihail aista…

- Mai opreşte - te, mamă, o întrerupse tata.


7/8

Dar mai mult nu găsi ce să spună şi ieşi din odaie. - Lasă, f ata babei, nu- ţi fă tu griji, pînă mai sunt eu vie. Că dacă oi

muri, nu ştiu de la cine o să mai ai parte de milă, că iaca şi maică -ta, tace şi nu zice nimic, parcă a luat apă în gură.

- Da ce să fac, mamă, ce să grăiesc? - Chiar că, încheie discuţia bătrîna şi se duse acasă. Mă rog, vorbe. Agripina, în timpul acesta, descoperea pentru ea că

multă lume, chiar foarte multă, nu face altceva decît să vorbească. Unorachiar li se plătea bani pentru asta. Iaca aşa: vorbeşti, vorbeşti, la orice orăşi pentru asta ai dreptul la un salariu. Descoperirea însă nu era legată devreun om sau eveniment concret, ci aşa, la general, poate de unde ea

însăşi nu ştiuse niciodată să vorbească frumos şi cuvintele din gura eiieşeau plate, incolore, ca nişte monede ieftine, de mult scoase din uz, decinetrebuincioase. Şi faptul o necăjea, mai ales acum, de cînd se obişnuise săvorbească cu ea însăşi şi să - şi facă o plăcere din aceste lungi conversaţii.

Erau însă nişte discuţii fără vorbe, dacă pot exista asemenea discuţii. Şi iată că în timpul acestor conversaţii, fără cuvinte, tot mai des îiapărea în faţa ochilor, larg deschişi, chipul ud, bătut de vînturi, ciolănos allui Mihail şi mereu o privea rugător prin perdeaua ploii ciobăneşti, apoi totdin ploaie şi tot uzi, veneau spre ea doi copii şi Agripina îşi acoperea faţa cumîinele şi simţea cum palmele i se umezesc de lacrimi.

Agripina a terminat tehnicumul de comerţ destul de bine, uşor, fărăeforturi şi crispări, în anii de studii nu s - a întimplat nimic deosebit în viaţaei, trăia tot aşa, ca o somnambulă. Părea că viaţa trece pe alături de ea,fără s - o atingă cu aripa ei vie, aspră sau mîngîietoare, atît doar că în acestrăstimp îşi făcuse o plăcere de a sta cu ochii închişi şi a asculta muzicăveche medievală. N -ar fi putut exp lica ce anume o făcea să stea ore în şirca înţepenită, cu mîinele strîns lipite de trup, temîndu -se să deschidă ochii,de parcă muzica aceea ar fi putut şi să -i strice ceva acolo, poate visurile eiceţoase, poate să alunge pisica tolănită la soare, cîinele alergînd pe uliţelesatului, sau să facă să învie trandafirul ofilit. Asculta muzica aceea şi printreacordurile ei auzea freamătul frunzelor ude şi abia perceptibila răpăire aploii mărunte, ciobăneşti.

Fetele care locuiau cu ea într -o odaie se obişnuiseră cu stranietăţile eişi o lăsau în pace, n - o mai îmbiau la dansuri sau la concerte. E adevărat căuneori Agripina mergea la teatru sau la cinematograf, dacă auzea că evreun film pe gustul ei, de obicei, de una singură.

Tot în acest timp s - a obişnuit cu faţa osoasă a lui Mihail şi crezu că -liubeşte, în orice caz că îi deveni drag.

De aceea, după ce i s - a înmînat diploma, la serata de absolvire, a băut jumătate de pahar de şampanie, şi -a strîns lucrurile puţine, dintre care

făcea parte şi un picup ieftin cu cîteva discuri de muzică veche, şi a plecat,fără să - şi fi luat rămas bun de la cineva.

A coborît din autobus şi s - a dus direct la Mihail. Bărbatul era acasă, seporăia la bucătărie. Agripina a intrat, a pus geamantanul jos, apoi picupul,a dat bună ziua şi s -a îndreptat spre plită.


8/8

Mihail, uluit, găsi cu cale s - o întrebe: - Te- ai întors? Fata îi răspunse enervată, cu un fel de ciudă: - Nu vezi?Apoi îl mai întrebă, după un timp: - Ce fac copiii?- Dorm- Lasă- i să doarmă cît îs mici. Gustă borşul, găsi că e cam nesărat, mai adăugă o boaghe de sare…

dragoste de porţelan

Documents