Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb, 

Si flori de plumb si funerar vestmint --

Stam singur în cavou... si era vint...

Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --

Stam singur lângă mort... si era frig...

Si-i atirnau aripïle de plumb.

Lacustra

De-atitea nopti aud plouind,Aud materia plingind...Sint singur, si mã duce un gândSpre locuintele lacustre. 

Si parca dorm pe scinduri ude,In spate mã izbeste-un val --Tresar prin somn si mi se pareCa n-am tras podul de la mal. 

Un gol istoric se intinde,Pe-acelasi vremuri mã gasesc...Si simt cum de atita ploaiePilotii grei se prabusesc. 

De-atitea nopti aud plouind,Tot tresarind, tot asteptind...Sint singur, si mã duce-un gândSpre locuintele lacustre. 

Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmint --Stam singur în cavou... si era vint...Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumbPe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --Stam singur lângă mort... si era frig...Si-i atirnau aripïle de plumb.

George Bacovia este cel mai insemnat poet simbolist al literaturii romane,apartinand perioadei interbelice.

”Plumb” este considerată o capodoperă a creației bacoveniene și o culme a simbolismului românesc,

Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum:folosirea

simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric.

Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.

Incadrare in tema.Poezia este o arta poetica,in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care

compun viziunea despre lume si viata a unui autor,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei

sale,intr-un limbaj literar care il particularizeaza.

 

Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei. Cuvântul

„plumb”, format dintr-o vocală închisă de câte două consoane „grele”, se repetă de 7 ori în text şi

sugerează un spaţiu închis, o stare de deprimare, apăsare şi imposibilitatea eului liric de a evada. Titlul

este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii si starile sufletesti exprimate

poetic. apasarea,monotonia,dezorientarea,spatiul inchis.

 Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de obiecte. Din

această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare.

Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strofă

corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare.

In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”, ”somn”, ”dormea adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive – amorul, tristeațea singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant.

 Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte

claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu

specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb",

"veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial

în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără

posibilitatea înălţării. ''Sicriele de plumb''dorm''adanc'',sunt cufundate in moarte;lemnul,materialul din care

sunt confectionate cosciugele ,este inlocuit cu plumbul pentru a fi evidentiata greutatea lor care faciliteaza

atractia pamantului.

 Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Florile,care sunt asociate de obicei frumusetii,gingasiei,sunt

alaturate oximoronic plumbului,fiind artificiale si prevestind moartea.Eul liric este prezent într-o ipostază

de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea in peisajul

macabru al cavoului, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte

senzaţia de iritare, nevroză, angoasă.

Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul

meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice

speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din

exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie.

 Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb"

presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă.

Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin, se înscriu în estetica

simbolistă.

Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

 

La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior,

iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră.

La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante.

Versurile au masura fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată. Aceste două elemente contribuind în plus la

ideea de închidere.

 Creatia bacoviana ''Plumb'' poseda o incarcatura lirica deosebita

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică şi se înscrie în lirica simbolistă

modernă prin folosirea simbolurilor, a repetiţiei, prin valorificarea cromaticii, a sugestiei şi prin exprimarea

propriei concepţii despre condiţia artistului într-o lume ostilă, monotonă şi sufocantă.

  Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai cele două catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare singurătate, iar atmosfera este de o dezolare totală in tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.

UNIVERSUL BACOVIAN

Spațiul. Nu există spații protectoare, ci doar spații ostile, agresive. Peste tot se simte prizonier, chiar și în

propriul corp. Pentru el nu există „acasă”.

 Timpul. E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu există timp protector în care eul să se poată

refugia.

 Eul. Se simte abandonat, singur, înstrăinat, neînțeles, damnat. Este un eu nevrotic, melancolic, anxios, al

stărilor negative, dezagregate.

 Natura. Este un decor care amplifică nevroza, anotimpurile sunt surse ale nevrozei. Căldura verii

descompune, toamna subliniază sentimentul de sfârșit de lume, gerul iernii stârnește frigul metafizic.

 Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb și galben. Ele nu au semnificațiile obișnuite ale

simbolisticii culorilor, ci transcriu stări de tristețe, agitație, nevroză, boală, disperare.

 Muzicalitatea. Sunt prezente atât procedee stilistice cu efect muzical, cât și motivul literar al

instrumentelor muzicale.

”Nicăieri nu se pune mai tulburător problema poeziei de atmosferă ca la Bacovia… E o atmosferă de toamnă, cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată intr-un peisaj de mahala de oraș provincial, itnre cimitir și abator… și in această atmosferă o stare sufletească identică: o deplină dezorganizare sufletească.” (E. Lovinescu)

De-atitea nopti aud plouind,Aud materia plingind...

Sint singur, si mã duce un gândSpre locuintele lacustre. 

Si parca dorm pe scinduri ude,In spate mã izbeste-un val --Tresar prin somn si mi se pareCa n-am tras podul de la mal. 

Un gol istoric se intinde,Pe-acelasi vremuri mã gasesc...Si simt cum de atita ploaiePilotii grei se prabusesc. 

De-atitea nopti aud plouind,Tot tresarind, tot asteptind...Sint singur, si mã duce-un gândSpre locuintele lacustre. 

”Lacustră” reprezintă o emblemă a viziunii artistice bacoveniene, exprimînd o stare de spirit, intr-o atmosferă specifică unei realități poetice originale.

 poezia este o arta poetica in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor ,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale,intr-un limbaj literar care il particularizeaza.

Poezia ilustreaza conditia nefericita a eului intr-o lume ostila, meschina, o lume de descompunere spirituala, de descompunere lenta a sinelui si a materiei.Poezia concentreaza mai multe motive specifice poetului: ploaia, noaptea, singuratatea, somnul, cosmarul, golul, prabusirea.Prezenta acestor motive ca si starile sufletesti ale eului liric (nevroza, plictisul, angoasa, spaima) constituie primul element simbolist.

  Semnificatia titlului. Titlul este simbolic, "lacustra" sugerand o locuinta temporara si nesigura, construita pe ape si sustinuta de patru piloni, ceea ce sugereaza ca eul liric este supus pericolelor, de aceea se autoizoleaza, devenind un insingurat in societatea de care fuge.Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii-ploaia-apartinand planului exterior si starile sufletesti exprimate poetic.Sensul denotativ al substantivului ''lacustra''este acela de locuinta,iar in sens conotativ,titlul(ca si intreaga poezie) este expresia spaimei de umezeala,urmarindu-se gradat implicatiile ploii in planul psihic-uman.   I.Strofa intai se deschide cu o referinta temporala ''De-atatea nopti aud plouând''.Adjectivul cu valoare de superlativ absolut ''atatea'',completat de verbul la modul gerunziu ''plouând'' marcheaza un timp nedefinit;parca eul liric a pierdut sirul noptilor de cand ploaia descompune materia. "Aud materia plangand". Ploaia nocturna angoasanta si interminabila sugereaza putrezirea materiei, descompunerea treptata, „sfarsitul continuu". Intregul univers traieste un dramatism sfasietor, motivul solitudinii fiind aici ilustrat printr-o stare de solitudine dorita de eul liric, sintagma "sunt singur" simbolizand asadar o existenta solitara, asemeni locuintei lacustre.Teroarea de umed isi are originea in sirul nesfarsit de nopti pluvioase („De-atatea nopti aud plouand") creand impresia ca fenomenul va deveni etern.In superba personificare din versul al doilea („Aud materia plangand") s-ar parea ca materia universala (din care sunt facute toate) isi presimte sfarsitul: ploaia o va topi, instaurand in locul ei un imens ocean intunecat     Singuratatea,motiv specific bacovian,prezent si in arta poetica ''Plumb'',este mediul propice imaginilor halucinante,completate de caderea ploii,actualizata de prezentul verbului ''a auzi'' si prelungita prin gerunziul ''plouând''.Se recurge la o regresiune geologica spre era primitiva a oamenilor traitori in ''locuintele lacustre''.

  II.Daca in prima strofa predomina imaginea auditiva,trecerea in planul subconstientului se face pe baza

senzatiilor tactile.Adverbul de mod ''parca'' este un indice pentru confuzia planurilor (exterior-

interior,real,verosimil-ireal,imaginar).

Strofa a doua este dominata de simboluri psihologice exprimare prin verbe ce exprima incertitudinea,

nesiguranta, spaima de dezagregare a materiei sub actiunea distrugatoare a apei: "scanduri ude", "mal",

"pod", "val". Aceste scanduri ude sugereaza nevroza ca efect al pericolului de prabusire iminenta. 

Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului: "In spate ma izbeste-un val" sunt

amplificate de motivul somnului : "Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal", care

poarta sugestia mortii, caci somnul bacovian este "un somn intors", care se transforma intr-un cosmar.

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a eului liric prin regresiune in

"golul istoric" al inceputurilor lumii: "Un gol istoric se intinde". Singuratatea este proiectata in eternitate

prin intermediul versului "Pe-aceleasi vremuri ma gasesc". Lumea dispare, devine neant, totul se

destrama, singura certitudine, "simt", fiind prabusirea, dezintegrarea iminenta a Universului sub actiunea

dezintegratoare a apei: "Si simt cum de atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc".

Ultima strofa o reia pe prima, avand schimbat doar versul al doilea: "Tot tresarind, tot asteptand", pentru

a accentua planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea este o actiune

liniara si finita.

Acum, absenta oricarei perspective si intoarcerea la cadrul initial (ca o rotire exasperanta a aceluiasi

tablou), prelungesc ploaia, spaimele si angoasa dincolo de limitele timpului concret. La nivelul limbajului,

teroarea de umed se concretizeaza in frecventa termenilor legati de apa: „lacustra", „plouand",

„plangand", „ude", „val", „podul", „mal", „ploaie" (unii fiind repetati).

In poezie este prezent pe langa simbolul lacustrei si motivul apei, simbol al dezintegrarii materiei, spre

deosebire de Mihai Eminescu unde izvoarele, lacul, sunt datatoare de viata. Apa bacoviana actioneaza

incet dar sigur, dezagregand spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri din acelasi camp

semantic: ploaie, malul, valul, scandurile ude.

   Structura si semnificatii.Constructia poeziei se bazeaza pe simetrie:prima strofa este reluata aproximativ

identic la final,ca ultima strofa.Se creeaza astfel impresia de repetare ciclica a starii de dezolare in fata

fenomenului de dezintegrare a naturii.Poezia are patru catrene organizate pe doua planuri:planul

exterior(prima si ultima strofa) si planul interior,al subconstientului(strofele a doua si a treia) si trei parti.

   Elemente simboliste.   Parcurgand lirica bacoviana,cititorul percepe poezia ca pe arta de a simti;este

folosita sugestia care sa exprime cat mai fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile

sufletesti.Universul este perceput prin imbinarea imaginilor auditive cu cele tactile.Apar,in poezie,simboluri

care admit o pluralitate de sensuri la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul(''lacustra'',''podul

de la mal'',''val'',''gol istoric'').Sunt evidente simetria si repetitia care duc la accentuarea ideilor

enuntate,dar si la crearea unei muzicalitati interioare a versului.

  Elemente de prozodie.Poezia este alcatuita din patru catrene,cu rima variabila,masura de 8-9 silabe ,ritm

iambic.

  Concluzie. Creatia bacoviana ''Lacustra'' este cea mai evidenta expresie a spaimei de apa;criticul literar

Dumitru Micu afirma ca Bacovia este ''cel mai mare poet al ploii si al ninsorii din literatura noastra'', iar

lumea creata de el este ''un infern acvatic''.