Doctrinele politico-juridice şi creştinismul.1.1. Expuneţi ideile politico – juridice a sf. Toma d'Aquino..............................3p1.2. Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma

d'Aquino.5p1.3.Apreciaţi influenţa filosofiei greceşti asupra perioadei scolastice a filosofiei creştine.....7p

1.3 Cea de-a doua şcoală a gândirii creştine, scolastica, se cristalizează pe ruineleImperiului Roman, prăbuşit sub presiunea migratorilor şi în condiţiile constituirii noului Imperiu Roman de Apus, dominat de popoarele romano – germanice şiavând ca întemeietor pe Carol cel Mare (800 d.c.).Scolastica, spre deosebire de patristică readuce în actualitate noile cuceriri alegândirii greceşti, pe care, însă, le adaptează la dogmatica creştină, astfel încât, în fapt,concepţiile despre om şi sensul vieţii acestuia rămân esenţialmente neschimbate.Mântuirea de păcat rămâne filonul de bază al emancipării omului, iar liniile degândire raţionaliste ale înaintaşilor Eladei sunt utilizate cu precădere pentru înnoireacreştinismului, îndeosebi pentru consolidarea teoretică a catolicismului şi însuşireaacestuia la nivel de masă.1.2Omului îi este permis, potrivit lui Toma d’Aquino, să cunoască şi să seadapteze legilor naturii, precum şi să inventeze, să modifice şi să-şi orânduiască viaţadupă legile omeneşti. “Statul devine un produs natural şi necesar pentru satisfacereatrebuinţelor omeneşti; el are datoria de a garanta binele comunităţii. Statul rămâne,însă, unul subordonat total Bisericii, căreia îi este vasal şi căreia trebuie, întotdeauna,să i se supună, ajutând-o pentru atingerea scopurilor sale.”1.2 Aureliu augustin 354-430 i.e.n.- lucrare despre cetatea lui Dumnezeu. El spune caexista doua cetati- cetetatea lui Dumnezeu alcatuit din cei supusi credinciosi infunctie de biserica, cetate perfecta, eterna. Cea de a doua cetate, statul este cetateaoamenilor trecatoare, in care oameni buni trebuie sa le arata oamenilor calea sprebine, fericirea, care se regaseste numai in cetatea lui Dumnezeu. Dreptul pozitiv(legile facute de oameni):- legea divina- legea naturalaEsential ambele legi temporizeaza conduita celor rai, in singura ordine si pacesociala. Legea oamenilor este elaborata de oameni datorita revelatiei un om spuneasa trebuie alcatuita o lege pentru ca am avut o revelatie( l-am vazut pe Dumnezeu)Dupa anul 400 asistam timp de 1000 ani in cadrul procesului de feudarizale la o luptanecontenita ale celor doua forte:- biserica- puterea laicaBiserica a pus bazele dreptului canonic, dreptul biserici, un ansamblu de reguli deconduita, toate considerand ca norma de conduita este justa pentru ca a elaborat o –monarhul/regele/imparatul care reprezinte divinitate pe pamant.Regurile bisericesti sunt astfel reguli care constituie izvoarele judecatii oamenilor de

rand. Asfel religia/ preotii au propovaduit suprematia puterii bisericesti asupra puteriilaice.Rezultatul amestecului bisericii in viata laica a fost acela al dobandirii de catrebiserica a unor averii uriase. Acest fapt a condus la aparitia unor voci tot maiputernice, la inceput de critica, apoi de contestare al dreptului canonic.Toma d’aquino1224- 1274Idei privind statul si dreptul:Orice putere, inclusiv puterea statului are originea din Dumnezeu, singurul care acreat omul, lume, statul.Legile pozitive se impun respectului, pentru ca ele exprima intotdeauna vointa luiDumnezeu. Cine incalca o lege pozitive (eretnicii) pentru ca au incalcat vointaDumnezeuluio, trebuie predat bisericii, si condamnat de biserica.Distinge patru categorii de legi:- in esenta clasificarea propusa subliniaza caracterul divin al legilor (legea eterna,naurala, umana, dogmatica).Aceasta clasificare este denotat pentru ca are in vedere forta juridica al legilor. Legeaeterna cea mai importanta ere forta juridica cea mai mare.

Nicolo Machiavelli1.1. Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli..............3p1.2. Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo

Machiavelli................................5p1.3. Evaluaţi „machiavelismul” ca principiu istoric şi ca realitate......................7p

1.2 Principele trebuie indiferent de mijloace sa elimine orice separatism in stat, lucru cepoate fi posibil numai prin existenta unui despot al principelui, monarh absolut. A criticat monarhul ereditar care prin natura lui poate sa nu intruneasca calitatile monarhului absolut. Este monarh absolut numai acela care poate asigura un regim de ordine, degalitate, autoritate prin folosirea oricarui mijloc.Calitati:- cruzime, puterea unui leu, viclenia unei vulpi, manuitor folosirea crimei siinselaciuniiRolul statului si dreptului: Statul si dreptul nu se pot mentine decat prin dominatia, subordonare, indiferent de mijloace folosite . Mijloacele folosite pentru a domina nu au legatura cu valorile etice. Orice mijloc e permis daca prin folosirea lor se poate realiza dominatia asupra altora.1.3 Concluzie:- primul ganditor care s-a eliberat de sub influenta religiei- statul si dreptul nu pot fi justificate prinn argumente religioase- religia are o singura utilitate- instrument folosit in stat pentru a domina/conduce mai usor poporul- spiritul de observatie si analiza care i-a permis sa sublinieze existenta in om abinelui, raului, consecventei, lasitatii, fiecarei atribut cu rol in cucerirea puterii‚ cu cat oamenii sunt mei incapabili, cu atat vor fi mai indrazneti’‚ lumea nu este a celor ce pot, ci a celor ce vor’

Jean Bodin1.1.Descrieţi ideea suveranităţii statului în concepţia lui Jean Bodin.........3p1.2.Caracterizaţi trăsăturile fundamentale ale suveranităţii după Jean Bodin.........5p1.3Evaluaţi corelaţia formelor de organizare a statului şi formelor de guvernământ în concepţia politico-juridică a lui Jean Bodin...................7p

Anarhia regelui se poate realiza numai prin conceptul de suveranitate, care in esenta vizeaza:- suveranitatea absoluta a regelui (idee fireasca in lupta continua, caracterele epocii dintre rege si papa)- respectul justitieiConceptul de suveranitate a statului- regelui a fost pus ca fiind un instrument de lupta impotriva amestecului papei in viata statului impotriva farimitarii statelor feudale.Suveranitate- puterea regelui ( a statului) de a da legi- puterea de a desfiinta legiCaracterele suveranitatii:- unica (apartine regelui- indivizibila (nu poate fi impartita cu alte autoritati in stat).- Nelimitata- AbsolutaSuveranitatea are urmatoarele caracteristici:- dreptul de a numi inaltii magistrati- dreptul de a declara starea de razboi si de a incheia pacea- dreptul la amnistie si gratiere a suveranuluiIdei:Pune problema, pentru prima data, a raportului dintre puterea legislativa si puterea executiva subliniind faptul ca in aceasta relatie intre ele puterea legislativa este o putere suverana.Suveranitatea fiind indivizibila, trebuie exercitata exclusiv de conducator fie monarh, fie aristocrati, fie popor (in democratie)Subliniaza faptul ca puterea executiva , adica guvernarea, este o putere distincta, diferita de cea legislativa. Nefiind putere suverana, neavand caracter indivizibil poate fi exercitata prin diverse organe.Limitele suveranitatii:- legea divina- legea umana, legea izvorata din natura

Hugo Grotius1.1.Determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului natural după Hugo Grotius...............................................3p1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public............5p1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în dreptul internaţional.....................................................7p

1.1 Teoria cunoasterii se bazeaza pe ratiunea omului. Omul, fiinta umana este sociabila, nu poate trai decat intr-o comunitate/ societate datorita naturii sale/ instinctului social pe care il poseda.Intotdeauna omul alege datorita instinctului de sociabilitate, societatea politica in care sa traiasca (prin incheierea contractului social) Dreptul natural (ansamblu de reguli de urmat intr-o societate umana este produsul ratiunii umane si nu a revelatiei).De altfel ideea dreptului natural a aparut in antichitate unde se sustinea existenta unei legi naturale universale situata deasupra oamenilor, lege izvorata din vointa divina.In Roma antica s-a sustinut existenta dreptului national, ca fiind un drept comun general, vesnic, apartinand intregii omeniri.

Dreptul natural este un asamblu de reguli desprinse prin metoda de cercetaredeductiv intuitiva, pe calea rationamentului din urmatoarele 4 principii:a) respectarea a tot ceea ce apartine altuia (viata, bunuri, valori morale)b) respectarea promisiunilo, angajamentelor, a cuvantului datc) repararea pagubelor pricinuite altora (regula veche romana)d) pedepsele statuale juridic sunt toti cu care incalca regula/ normaAceste reguli/ principii/ fundamente au izvorul in ratiune. Sunt adevarate prin ele insele se de aceea nu pot suferi contestatii. Aceste principii/ reguli/ fundamente dreptul natural este mai presus) decat vointa conducatorilor vremelnic (regi/imparati). Dreptul natural prin valorile sale universal valabil sunt acceptate si de Dumnezeu.Dreptul natural este fundamental diferit de dreptul pozitiv construit de guvernantii prin dezvoltarea principiilor acestora deoarece dreptul pozitiv este schimbator diferit de la o tara la alta tara dependent de contextul istoric particular fiecarui stat.Pacea eterna intre state poate fi realizata numai in conditiile in care statele accepta principiile dreptului natural in raporturile juridice dintre ele. Sub acest aspect dreptul natural poate fi considerat izvorul pacii eterne. Razboiul ractul teritorial sunt consecinte ale ignorarii dreptului natural, principiilor generale/ rationale/ universale. Hugo Grotius distinge intre dreptul natural si teologicul moral (regulile privind moralitatea religioasa).1.2 Idei privind dreptul international:Cît priveşte dreptul internaţional, Grotius consideră că în cadrul marii comunităţi a popoarelor lumii nu poate fiinţa decît un drept în care toţi sînt egali, iar garanţia acestui drept trebuie dată de hotărîrea fiecăruia de a respecta convenţiile încheiate între state, în principiu egale şi independente. Deasupra suveranităţii de stat nu mai există, în afara divinităţii, nimic altceva decît regulile dreptului natural. În relaţiile internaţionale, pacea trebuie preferată războiului, dar, în virtutea dreptului natural, statele au dreptul de a se apăra, de a folosi forţa împotriva forţei şi deci în situaţii legitime, de a purta războaie.Hugo Grotius- parintele dreptului international sustine principiul-neutralitatii si dreptul de ambasada.(razboi, pace, acord, alianta) In formularea ideilor de drept international porneste de la dreptul natural, ansamblu de principii generale, universale, care nerespectate des de catre state conduc la razboaie de cotropire. Pacea eternal poate fi obinuta numai cand statele in relatiile dintre ele se vor conduce dupa principii universal valabile, izvorate din dreptul natural.Regulile dreptului natural reprezinta izvorul pacii universale. A elaborat o teorie a razboiului. Razboiul este o realitate contrara dreptului natural. Intotdeauna egresorul fiind adeptul a ceea ce este injust. Relatiile de aparare a statului agresat azvoraste din a ceea ce este just. Despre suveranitate subliniaza caracterul ei teritorial. Puterea, statul o exercita numai fata de supusii sai intre limitele granitelor teritoriale.1.3 Pacta son servanta- principiul respectarii acordului intre tari

Thomas Hobbes1.1. Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Thomas Hobbes..........3p1.2. Determinaţi raportul dintre drept şi lege după Thomas Hobbes....................5p1.3. Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al

omului......7p1.3 Hobbes consideră că omul nu este sociabil de la natură; omul este în mod natural egoist, caută numai binele său propriu, fiind insensibil faţă de binele altora. Omul prin natura sa este rău, mai rău decît animalele, plin de agresivitate şi ticăloşie1.1 Contractul este încheiat de oameni nu cu suveranul, căci acesta nu preexistă contractului, ci este creat prin contract, de către contractanţi.

Hobbes arată că formula contractului ar putea fi următoarea: „E ca şi cum fiecare ar zice fiecăruia: eu autorizez acest om sau această adunare şi îi cedez dreptul de a mă guverna pe mine însumi, cu condiţia că şi tu să-i cedezi dreptul tău şi ca tu să autorizezi acţiunile sale în acelaşi mod”. Hobbes atribuie contractului social un conţinut fix şi determinat, care nu poate să consiste în altceva decît în subordonarea necondiţionată a indivizilor faţă de o autoritate care reprezintă şi concentrează în ea însăşi toată puterea lor. Pentru Hobbes renunţarea deplină la orice drept individual apare ca o dăruire absolută de sine, ca o consecinţă a unei raţiuni obiective, care face din ea premiza necesară şi fundamentală a oricărei constituţii politice. Oamenii au creat suveranul cu gîndul ca acesta să-i reprezinte. Dar începînd prin a vorbi în numele oamenilor, suveranul ajunge să vorbească în locul lor.

John Locke1.1.Descrieţi teoria contractului social în viziunea lui John Locke..............3p1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate de John Locke...............................5p1.3.Apreciaţi contribuţia lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor..........................7p1.1 Locke declară voinţa populară ca fiind suverană, iar consensul poporului (premisa formării autoritatea încredinţată prin liberul consimţămînt al fiecăruia, poporul are dreptul la rezilierea contractului – la răscoală. Căci la Locke contractul are o dublă semnificaţie: 1) pactum unionis, contract prin care oamenii se unesc în societate; 2) pactum subjectionis, prin care majoritatea atribuie suveranului puterea pentru ale asigura protecţia şi perfecţionarea drepturilor lor. Aşadar, statul nu mai este o simplă expresie a puterii sau arbitrariului, ci trebuie în mod necesar, prin natura sa, să caute a garanta drepturile naturale.

1.2 JOHN LOCHE (1623-1704) – un simbol al tendinţei democratice şi liberale în filosofia dreptului. Locke că omul este în mod natural sociabil şi nici nu există stare naturală fără societate; dimpotrivă pentru om, starea naturală este tocmai societatea. În starea naturală omul are deja anumite drepturi, de exemplu, dreptul la libertatea personală, a cărei negare este sclavia, dreptul la proprietate care se bazează pe dreptul la muncă, dreptul la legitima apărare, de care şine şi dreptul de a pedepsi. Ceea ce lipseşte este autoritatea care poate să garanteze aceste drepturi. Pentru a asigura o asemenea garanţie, indivizii trebuie să renunţe la o parte din drepturile lor naturale, să accepte anumite limitări, şi aceasta se face prin contract. Dar acela care este investit astfel cu autoritatea publică, nu poate să se folosească de ea după bunul său plac, pentru că însăşi autoritatea i-a fost încredinţată pentru protecţia particularilor. Oamenii fiind toţi de la natură liberi, egali, independenţi, nimeni nu poate fi scos din această stare şi supus puteriialtuia fără consimţămîntul lui liber. Astfel, Statul, pentru Locke, este o reafirmare a libertăţii naturale, care găseşte în el garanţia sa. Indivizii sacrifică numai acea parte de drept şi de libertate, care face posibilă formarea Statului ca organ superior de protecţie. Prin intrarea în stat nu se

renunţă decît la dreptul de a pedepsi (puterea sancţionatorie) – revine puterii sociale să impună repararea răului comis, substituind răzbunarea cu justiţia.

1.3 Pentru realizarea acestei meniri, statul trebuie să aibă o anumită organizare. În acest context, Locke schiţează teoria separării puterii în stat, arătînd că puterea legiuitoare trebuie să fie separată de puterea executivă (administraţia şi justiţia) şi de cea federativă (apărarea externă a statului). În ceea ce priveşte diferenţa dintre ele, Locke menţionează că, în timp ce puterea legislativă este discontinuă, căci nu e totdeauna necesar să se facă legi, puterea executivă este continuă – căci e totdeauna necesar să se aplice legile făcute. Deşi legislativul este puterea supremă în stat, dar nu are mai multă putere decît cea pe care o au oamenii în starea naturală (înainte de a fi intrat în societate şi de a fi atribuit puterea lor comunităţii pe care au format-o), căci nimeni nu poate oferi altuia mai multă putere decît are el însuşi. „O lege trebuie să dispară îndată ce societatea este mai fericită fără această lege, decît cu ea”.

2. Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)2.1.Expuneţi ideile lui Jeremy Bentham ca fondator al utilitarismului englez...3p2.2.Determinaţi efectele adaptării oamenilor la viaţa socială pe baza teoriei lui Herbert Spencer.................................................5p2.3.Apreciaţi contribuţia lui John Mill la dezvoltarea doctrinei utilitariste........7p2.2Teorii ale lui Herbert SpencerTraduceri ale lucrărilor sale s-au realizat în română, germană, ebraică, italiană, spaniolă, franceză, rusă, japoneză și chineză; i s-au oferit numeroase premii în Europa și America de Nord. Filosofia sa s-a dovedit utilă pentru politicienii conservatori, nu numai prin aplicabilitatea ei către ierarhia claselor sociale, dar și pentru concepția ei asupra justiției sociale care punea accent pe responsabilitatea individului pentru natura și acțiunile sale. Spencer a fost un sustinator al "legii libertății egale", un principiu de bază al liberalismului care susține că orice individ este liber să facă ce dorește atâta timp cât nu îi dăunează altui individ.[modificare]Teorii despre societatea militară și cea industrialăUna dintre cele mai cunoscute teorii ale lui Specer este cea despre societatea militară și cea industrială. El a pus accentul pe multe probleme politice ale societății timpului său.Herbert Spencer prezintă un scurt istoric al celor două partide politice tradiționale ale Marii Britanii, conservatorii (Tory) și liberalii (Whig), marcând schimbările drastice care au intervenit în programele acestora în ultima vreme.Astfel, cele două tipuri de partide reprezentau inițial două tipuri de organizații sociale, unul fiind de tip militar, iar celălalt de tip industrial. Pornind de la sensul cel mai larg al cuvântului “cooperare”, Spencer definește cele două partide astfel: unul ca sistemul cooperării silite (asemenea unei armate regulate, în care unitățile în diferitele lor grade trebuie să îndeplinească ordinele sub pedeapsa cu moartea și să primească hrană, haine și o soldă, distribuite în proporții arbitrare), iar celălalt, ca sistemul cooperarii voluntare (asemenea unui corp de producători sau distribuitori din care fiecare consimte să plătească anumite sume în schimbul

unor anumite servicii, și care au voie, în urma înștiințării prealabile, să părăsească organizația dacă ea nu le place).Autorul reliefează transpunerea în realitate a doctrinelor celor două partide, respectiv modul în care firea lor se oglindea în fapte. Liberalismul a început prin a se împotrivi lui Carol al II-lea și a uneltirilor lui, care aveau scopul de a restabili puterea monarhică nemarginită. Liberalii considerau monarhia ca o instituție stabilită de națiune spre folosul tuturor membrilor ei, în vreme ce pentru conservatori monarhul era delegatul cerului. Iar aceste doctrine presupuneau, una, ca supunerea cetățenilor față de stăpânitor era condiționată, iar cealaltă, ca ea era necondiționată.Începând chiar cu secolul al XVII-lea, conform descrierilor furnizate de Bolingbroke (1678–1751), în primul partid era o dorință de a rezista și micșora puterea coercitivă a stăpânitorului asupra supusului, iar în celalalt partid, dorința de a păstra sau mări această putere coercitivă.Importante de menționat sunt și caracterele generale ale schimbărilor realizate de Whig-i (liberali); astfel, sub înrâurirea crescânda a Whig-ilor au fost abrogate legile care opreau asociațiile muncitorești precum și acelea care stânjeneau libertatea de a călători a lucrătorilor, măsura prin care disidenții religioși erau liberi să creadă ce voiau, fără teama de pedepse civile, măsură care permitea catolicilor să-și marturisească credința fară să piardă nimic din libertatea lor. Nu încape îndoială că toate aceste schimbări, fie ca erau făcute sau nu de înșiși liberalii, au fost înfăptuite în conformitate cu principiile profesate și susținute sus și tare de ei. Herbert Spencer, fin observator al epocii sale, se întreaba pe bună dreptate în continuare, cum se face că liberalismul, întărindu-se din ce în ce mai mult, a devenit din ce în ce mai coercitiv în legislația lui? Și tot el răspunde, aducând o întreagă pleiadă de argumente în acest sens, ilustrând printr-o serie mai mult decât cuprinzătoare de legi și măsuri adoptate de liberali sau sub directa lor îndrumare, printr-o analogie extrem de sugestivă: dacă în extremul orient, cineva ar auzi de la locuitori o povestire a unei lupte prin care ei au înlăturat un despot crud și desfrânat, ca să puna în locu-i o persoană potrivită. Dacă acel cineva le-ar spune că ei n-au schimbat esențial natura guvernământului lor, el i-ar uimi peste măsură; si cu greu i-ar face să înteleagă că nlocuirea unui despot rău-voitor cu unul binevoitor lasă, totuși, în picioare, despotismul.Astfel se justifică si paradoxul cu care a început; conservatorismul si liberalismul s-au ivit, la origine, unul din vremurile statului militar, iar celalalt, din industrialism. Se întelege că, întrucât ceea ce se numește acum liberalism a extins sistemul restrângerii, el ia o nouă formă a conservatorismului. Asa că, dacă lucrurile merg ca până acum, se poate întampla cândva, de fapt, ca partidul conservator să ajungă apărătorul libertăților pe care liberalii, urmărind ceea ce le pare a fi binele poporului, le calcă în picioare.Spencer aduce în discuție simpatia față de popor și sacrificiul de dragul lui implică numaidecât aprobarea ajutorului gratuit, el ilustrând argumentele sale împotriva acestei afirmații cu întamplări din viața personală a unchiului sau, reverendul Thomas Spencer, respectiv comparându-l cu sistemul de “întregire de leafă” din Legea Săracilor. Astfel, suma pe care, sub vechea lege a săracilor, lucratorul pe jumătate sarac o primea de la parohie pentru a împlini venitul lui săptămânal, nu era precum apărea, o gratificație, pentru că ea aducea cu sine o descreștere, substanțial echivalentă, a lefii pe care o

plătea stăpânul, după cum s-a dovedit repede, când sistemul s-a desființat și salariul s-a ridicat.[modificare]Conceptul de moment politic

Charles Montesquieu1.1. Prezentaţi doctrina politico-juridică a lui Charles Montesquieu..................3p1.2.Determinaţi completările şi precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei contractului social..................................................5p1.3.Apreciaţi contribuţia lui Charles Montesquieu la dezvoltarea teoriei separaţiei puterilor...........7p

1.3 În ceea ce priveşte teoria separaţiei puterii în stat. Principiul ei director constă în faptul că „ este o experienţă eternă că orice om care are putere este tentat să abuzeze de ea. Pentru a împiedica abuzul de putere, lucrurile trebuie astfel orînduite încît puterea să îngrădească puterea”. În acest sens, Montesquieu descrie şi argumentează: „În fiecare stat există trei feluri de puteri: puterea legislativă, puterea executivă privitoare la chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele ce ţin de dreptul civil... pe care o vom numi putere judecătorească, iar pe cealaltă pur şi simplu puterea executivă a statului... Atunci cînd în mîinile aceleiaşi persoane, sau ale aceluiaşi corp de magistratură se află întrunite puterea legiuitoare, şi puterea executivă, nu există libertate deoarece se pot naşte temeri că acelaşi monarh sau acelaşi senat să întocmească legi tiranice pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există de asemenea libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forţa unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om sau aceeaşi adunare ar exercita aceste trei puteri: de a face legi, de a executa hotărîrile publice şi de a judeca crime sau diferende ale particularilor”.

1.1 Conceptiile sale politice au fost mult folosite de burghezie, atat in justificarea si legitimarea luptei pentru cucerirea puterii de stat, cat si pentru consolidarea dominatiei sale politice.Prima sa lucrare avand conotatii politice esteScrisori persane  publicata in 1721. Este o lucrare critica si satirica la adresa despotismului monarhic si a moravurilor clerului catolic. In opozitie cu monarhia absoluta, Montesquieu propune ca forma de guvernamant republica. Prima incercare de creare a unei teorii sociale o realiza Montesquieu in lucrarea, scrisa la tinerete, Consideratii asupra cauzelor maririi si decadentei romanilor (1734).Lucrarea fundamentala filosofica, sociologica si politica a lui Montesquieu este fara indoiala Despre spiritul legilor. Ca forme de guvernare el distinge republica si monarhia.Dupa nivelul participarii poporului in totalitate sau numai in parte se nasc doua tipuri de

republica – republica democratica si aristocratica. Principiul ei este virtutea politica, adica dragostea de patrie si libertate.Republica democratica nu este posibila decat in tarile mici, unde toti cetatenii au posibilitatea sa se instruiasca si sa participe la treburile obstei. Republica aristocratica este o guvernare a reprezentantilor marilor proprietari ce detin si exercita puterea in numele acestora.Monarhia este guvernarea unei singure persoane, potrivit legilor stabilite. In monarhie trebuie sa existe puteri intermediare subordonate si dependente, unde sa se mentina privilegiile nobiliare, privilegii care impiedica evolutia spre republica, dar si spre despotism.In teoria sa politica Montesquieu a fost preocupat si de relatia dintre clima, asezare, intinderea solului, feluri de viata si gandire al unui popor, economie, religie si institutiile politice, sustinand ca toate acestea ar determina legile tarii respective 1.2 Fundamentul oricărui sistem legislativ îl constituie frica.Sentimentul de frică, este unul complex, el fiind implicat în toatenivelurile profunde ale vieţii sociale. Frica de aplicare arbitrară aforţei genereazănecesitatea unui cadru de organizare a vieţii socialesub forma unei consfinţiri a relaţiilor de putere şi utilizarea legală aforţei. Pierderea libertăţii sociale şi inegalitatea este un fapt dobândit,şi nu o situaţie naturală a fiinţei umane. În cadrul societăţii umane,odată cu dezvoltarea acesteia, apare şi inegalitatea socială, bazată întâi pe inegalitatea de putere, la care ulterior se adaugă inegalitateade status între conducătorii politici şi cei conduşi pe de o parte, şi între locuitorii unor teritorii ocupate şi ocupatori, situaţie evidentă în cadrul imperiilor antice.

1. Jean J. Rousseau1.1.Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau...........3p1.2.Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas Hobbes................5p1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze....7p

1.1 În „Contractul social” Rousseau caută rezolvarea practică a problemei. El recunoaşte că o întoarcere la starea naturală, după atingerea stării de civilizaţie, este imposibilă, aşa cum un om bătrîn nu mai poate redeveni tînăr. El observă că ceea ce constituia fericirea primitivă era bucuria libertăţii şi egalităţii; ceea ce interesează, deci, este găsirea unui mod pentru a restitui omului civilizat posedarea acestor drepturi naturale.În acest scop, el recurge la ideea contractului social, conţinutul căruia este determinat a priori:conservarea politică a drepturilor de libertate şi egalitate, proprii omului în stare naturală. Astfelcontractul social trebuie să fie conceput în modul următor: este necesar ca indivizii să confere pentru un moment drepturile lor statului, care apoi le redă tuturor cu un nume schimbat – drepturile naturale devin drepturi civile. În acest mod egalitatea va fi asigurată. În afară de aceasta, fiecare îşi păstrează libertatea sa, pentru că individul se supune numai faţă de Stat, care este sinteza libertăţilor individuale – a renunţa la libertatea ta înseamnă a renunţa la calitatea ta de om. Prin urmare efectul contractului este că toţi oamenii rămîn liberi şi egali ca şi în starea naturală, în timp ce drepturile lor capătă o garanţie protectoare, care în acea stare lipsea.

Indivizii sînt supuşi numai voinţei generale, la formarea căreia ei însăşi conlucrează. Legea este expresia voinţei generale, dar nu un act arbitrar de autoritate – „a fi guvernat de pofta altuia este sclavie, în timp ce supunerea la o lege pe care ţi-ai prescris-o tu însuţi este libertate”. Nici o autoritate nu este legitimă dacă nu se bazează pe lege, adică pe voinţa generală. În această voinţă generală consistă adevărata suveranitate, care aparţine în mod necesar poporului. Principiul suveranităţii poporului implică exerciţiul direct al suveranităţii, or, suveranitatea rezidă totdeauna în popor, care poate în orice moment să şi-o reia – cine iubeşte poporul trebuie să-l ferească de reprezentanţi, afirmă Rousseau. 1.2 După opinia lui Rousseau, oamenii au fost la origine liberi şi egali, trăind numai după perceptele naturii, în aşa-numită „stare naturală”. În această primă epocă, omul era bun, pentru că omul se naşte bun, şi era fericit. În această stare presocială omul trăia izolat de alţi oameni, dar nu de frica acestora, cum afirma Hobbes, ci pentru că pur şi simplu omul nu avea nevoie de ceilalţi oameni. Ce s-a întîmplat că această stare de fericire a fost pierdută?Rousseau încearcă să găsească răspunderea în originea civilizaţiei, care pentru el e o rătăcire. Unii oameni mai tari s-au impus altora; acela care, cel dintîi, a încercuit un cîmp şi a zis: „acesta este al meu” a fost primul factor al nefericirii omeneşti. Inegalităţii de avere i s-a adăugat dominaţia politică şi astfel un regim artificial de inegalităţi a situat oamenii într-un raport de dependenţă reciprocă, contrare principiilor naturale ale fiinţei lor.

1. George Hegel(caet)1.1. Relataţi principalele idei politico – juridice a lui Georg Hegel......................3p1.2. Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.......................5p1.3. Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale

lui Georg Hegel............................................7pImmanuel Kant1.1. Prezentaţi ideile lui Immanuel Kant referitor la stat şi drept.....................3p.1.2. Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel Kant..5p1.3. Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană

despre integrare europeană....................................7p1.1 În concepţia referitoare la Stat, sub influenţa lui Rousseau, Kant acceptă teoria contractului social. El defineşte statul ca „reunirea unei multitudini de oameni sub legi juridice”, asociere făcută în virtutea unui contract, prin voinţa tuturor. În acest sens, contractul devine un principiu regulativ, adică un criteriu de evaluare a legitimităţii unui stat. Astfel, Kant accentuează că statul trebuie să fie (nu a fost) constituit în baza unui contract social. Contractul este baza juridică ideală a Statului; acesta trebuie să se organizeze, bazîndu-se pe recunoaşterea drepturilor persoanei ca sinteză a libertăţii umane. Scopul statului, după Kant, este numai protecţia dreptului. Statul trebuie să asigure cetăţenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, dar nu trebuie să se amestece în activităţile individuale, nici să îngrijească de interesele individuale. El şi-a înfăptuit funcţia sa, cînd a asigurat libertatea tuturor, în acest sens trebuie să fie Statul de drept, or, „atunci cînd justiţia dispare, nu mai există nici o valoare pentru care să trăiască oamenii pe pămînt”.

1.2 A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteste Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în1795, prezintă principiile filosofice ale dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃiaumanităŃii este de a forma un Stat unic; timpul când popoarele se vor uni în acest modeste încă departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putemîndoi că scopul va fi atins. Si în acest caz, este vorba de principiu regulativ, adică de uncriteriu raŃional, care serveste ca punct de reper pentru interpretarea realităŃii. Kantobservă că formaŃia dreptului internaŃional este într-un anumit mod analogă aceleia adreptului intern al Statului. Statul actual este efectul unei sinteze de elemente, odinioarădiscordante: indivizii s-au luptat multă vreme până a fost posibilă instaurarea uneiputeri unitare deasupra elementelor izolate, în opoziŃie între ele. Kant, dupăterminologia timpului său, spune că, după cum starea naturală a fost depăsită deindivizi, pentru că imperativul categoric i-a obligat să se asocieze într-un regim deconvieŃuire civilă, tot asa va veni timpul când si statele vor depăsi această condiŃie,deoarece si pentru ele e în vigoare acelasi imperativ; aceasta va însemna sfârsitul oricăruirăzboi, după cum constituŃia Statului a însemnat sfârsitul luptelor individualeneînfrânate. Statele trebuie, în sfârsit, să iasă din starea naturală, stare quasi prejuridică,în care se găsesc acum, si să constituie astfel un stat cosmopolit, pentru a urmaimperativul categoric: „Nu trebuie să mai existe război.” Kant nu s-a mărginit numai săindice acest îndepărtat ideal de unificare juridică a umanităŃii, ci a vrut să indice simijloacele care ar putea să grăbească îndeplinirea lui. El enunŃă, de aceea, articolele unuifel de tratat internaŃional, care trebuie să asigure umanităŃii pacea perpetuă. În afară de„articolele definitive”, enunŃă si unele „articole preliminare” sau provizorii ale acestuitratat, adică o serie de principii destinate a evita diferendele internaŃionale si, cândaceasta nu este posibil, să le asigure un anumit caracter juridic. În fond, Kant oferă overitabilă schiŃare de „politică internaŃională”, demonstrând că pacea între state interzice

pregătirea unui viitor război: un stat, oricare ar fi el, nu poate fi cucerit prin schimb,ereditate, vânzare sau dăruire. Armate gata de luptă trebuie să-si înceteze cu timpulexistenŃa, pentru că reprezintă un pericol pentru celelalte state. Niciun stat nu are voie săse amestece în rânduielile si guvernarea altui stat cu forŃa. Dacă se ajunge la război,statele să nu-si permită acte care să împiedice convingerea într-o pace viitoare.