5/13/2018 doctrina taranista - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/doctrina-taranista 1/4

 

România, ţară preponderent agrară, se încadrează din perspectiva, noilor curente apărutedupă momentul 1918 în, mult mai cuprinzătorul tipar european nou conturat. În specialţările est şi central europene, cum ar fi, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Poloniacunosc fenomenul orientării a o parte din alegători spre partide ţărăneşti, sau cu mesajîndreptat spre lumea rurală.[1] Cu toate acestea, în cazul românesc, adevărata explozie de

electorat în favoarea acestui curent vine odată cu două măsuri luate de guvernul român,ambele promisiuni anterioare ale regelui din timpul războiului: reforma electorală şi ceaagrară. Prima, realizată în noiembrie 1918, aduce în jocul politic ţărănimea, scoţând înacelaşi timp din acesta, partidul conservator. A doua măsură, reforma agrară, aduce petapet problema împroprietării ţăranilor, discuţiile axându-se pe două coordonate: mărimealoturilor şi cuantumul despăgubirii acordata foştilor proprietari.[2]

Pe acest fundal, la 18 decembrie 1918, se constituie Partidul Ţărănesc, fondatorulacestuia, Ion Mihalache, afirmând că acesta trebuie sa îndeplinească obiectivele lumiirurale. Delegaţiile ce participă la constituire sunt formate din săteni, preoţi, învăţători, prin care se legitimează pretenţiile ţărăniştilor. În paralel Octav Băncilă şi C. Parhon

înfiinţează Partidul Muncitor, care va fuziona la 16 februarie 1918 cu Partidul Ţărănesccreeînd efemerul Partid Ţărănesc şi Muncitor, redenumit apoi Partidul Ţărănesc. Dupăadoptarea Declaraţiei de principii a noului organism, un moment important îl reprezintăalegerile din 3-8 noiembrie 1919 unde ţărăniştii obţin 61 de mandate. În campanie,liberalii şi conservatorii au folosit în discursurile lor denumirea de partid revoluţionar  pentru noul rival, pentru a-i crea o apropiere mentală în ochii electoratului de bolşevism.Mihalache va dezminţii aceste zvonuri, o serie de articole ale membrilor partidului săuavând o încărcătură doctrinară care să-i diferenţieze chiar şi de socialişti. [3]

În noul guvern de uniune naţională, I. Borcea va ocupa portofoliul Agriculturii şiDomeniilor, oferind şansa ţărăniştilor de a iniţia reforma agrară după propriile deziderate.

Planul acestora viza exproprierea a peste 2 milioane de hectare, iar preţul derăscumpărare fiind ori redus, ori plătit de stat în proporţie de 50%. Proiectul va eşua dincauza opoziţie liberale, schimbarea guvernului la 25 martie 1920, ducând partidul ţărănistîn opoziţie până în 1928.

Ca doctrinari de marcă ai partidului putem aminti, I. Mihalache, V. Madgearu, C. Stere,dr. Lupu şi, după fuziunea cu Partidul Ţărănist din Basarabia la 18 iulie 1921, Ion Inculeţ.

În 20-21 noiembrie 1921 are loc primul congres al partidului, după ce în prealabil apare şioficiosul acestuia, organul de presă „Aurora”, editat de dr. Lupu. Un ultim congres alţărăniştilor are loc la 26-27 oct 1924, iar în 10 octombrie 1926, după o tentativă

anterioară eşuată, are loc fuziunea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român dinTransilvania, noul organism Partidul Naţional-Ţărănesc, va avea ca preşedinte pe IuliuManiu, vicepreşedinte pe I. Mihalache, N. Lupu, Al. Vaida-Voievod., iar secretar V.Madgearu.[4]

Care sunt aşadar elementele doctrinare ale partidului, cine reprezintă ţinta discursului lor  politic, şi mai ales de ce i se impută această latură „revoluţionară”, sunt câteva întrebări lacare vom încerca să oferim un posibil răspuns.

5/13/2018 doctrina taranista - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/doctrina-taranista 2/4

 

În momentul înfiinţării, ţărăniştii propun ca idei politice o serie de măsuri ce graviteazăca subiect în jurul lumii rurale. Considerându-se un partid care să satisfacă cerinţele şidoleanţele satului, aceştia vor propune măsuri de reformă agrară în primul rând.Împroprietărirea ţăranilor, dreptul de proprietate asupra izlazurilor comunale, educaţiasătească sunt doar câteva din dezideratele cu care căutau să sensibilizeze electoratul. Într-

un cadru mai general reforma apelor, controlul întreprinderilor economice de către stat,legea minelor, care să devină tot proprietate a statului, descentralizarea aparatului birocratic şi aerisirea acestuia sunt măsuri la a căror înfăptuire ţărăniştii speră. În procesulverbal de constituire a Partidului Ţărănesc se precizează: colaborarea cu muncitoriioraşelor, garantarea drepturilor ţărăneşti, opoziţia faţă de politicile bolşevice, curăţirea demoravuri a clasei politice, garantarea proprietăţii ţărăneşti, naţionalizarea bogăţiilor subsolului, culturalizarea poporului, impozitarea în funcţie de avere, autonomie  bisericească, desfiinţarea Jandarmeriei, justificarea averii funcţionarilor publici.[5] Aceste măsuri şi altele mult mai radicale, ca dreptul de port armă după efectuareaserviciului militar se vor mai tempera în timp, un alt bun exemplu fiind chiar, înlăturareadin cerinţele partidului a interzicerii represaliilor militare asupra ţăranilor.[6]

Unele probleme vor marca întreaga carieră a partidului. Virgil Madgearu, unul dinarhitecţii doctrinei ţărăniste considera că statul are obligaţia de a ajuta ţăranul cu plata pământului care i se dăduse acestuia în urma împroprietăririi. Tot el afirma necesitateaexistenţei unor organisme care să pregătească pachetele de legi, înainte de adoptareaacestora de către corpurile legiuitoare. Cu toate acestea unele probleme de interes obştesctrebuiesc dezbătute nu doar de parlament ci – în spiritul egalitarist ţărănesc – supuse unuireferendum popular.

Aceste măsuri care aduc mai degrabă a socialism sunt însă plasate de Madgearu în altcontext. Opozant declarat al bolşevismului şi deci al pericolului rus, acesta explica

necesitatea socială a ţărănismului prin faptul că, România fiind o ţară agrar-industrială,emanciparea ţărănimii trebuie sa aibă un rol preponderent, în obiectivele statului.[7] Libertatea totală a ţăranului, considerat astfel un element al unei clase sociale, estedezideratul Partidului Ţărănesc, intelectualii având „obligaţia morală de a-şi întoarce privirile spre sate”. Ideea de luptă de clasă, ţărăniştii considerându-se exponenţii uneiclase sociale, într-o societate capitalistă, nu este negată de Madgearu, dar el nu propunenecesitatea distrugerii acestei societăţi şi crearea uneia noi.[8]

În ceea ce priveşte relaţiile cu muncitorimea, aceasta este plasată în legătură directă cuţărănimea. Unele idei cum ar fi, inexistenţa unei lupte rural-urban, muncitor-ţăran ci maidegrabă blocajul pe care protecţionismul vamal îl ridică în faţa ideii de producător-

consumator, explicat ca o piedică serioasă în dezvoltarea ambelor elemente ale ecuaţieisunt pe larg dezbătute. Ţăranul este aşadar nu un rival, sau duşman al muncitorului ci un bun cumpărător al muncii acestuia din urmă. Socialismul ce plasează muncitorul în prim plan, doctrină pentru care ţăranul nu este tocmai un element pozitiv, ignoră caracteruleminamente agrar al României.[9]

Raportarea care se face la drepturile şi statutul minorităţilor, este de asemenea un subiectinteresant abordat de ţărănişti. Lupta etnică este considerată inutilă, ea neaducând nimic

5/13/2018 doctrina taranista - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/doctrina-taranista 3/4

 

 bun într-o ţară care se ghidează după perceptele hotărâte la Alba Iulia, percepte care  propovăduiesc necesitatea egalităţii sociale a tuturor indivizilor. Dimpotrivă ceea ceacestora li se pare important ţine de lupta claselor pentru afirmarea unor drepturi socialemult mai importante. Ţărăniştii consideră că popularea oraşelor preponderent – castructură etnică – minoritare, nu poate aduce decât elemente pozitive, din moment ce o

creştere a numărului de locuitori implică o creştere a numărului şi calităţii serviciilor oferite. Orice măsură care s-ar opune unei astfel de mişcări de populaţie nefiind prolificădin punct de vedere economic concluzionează aceştia.[10]

Raportarea la celelalte partide politice, se face din perspectiva noi – ceilalţi. Din momentce dezideratele sale coincid cu cele ale ţărănimii, partidul se consideră purtătorul decuvânt al acesteia. Opoziţia, partidele „armoniei sociale”, încearcă să propună înţelegereîntre clase prin acceptarea fiecăruia a statului propriu. Partidul ţărănesc se vrea expresiavoinţei populare care sa nu se ancoreze în promisiuni după modelul opozanţilor politici.Ideea esenţială pe care aceştia încearcă să o transmită este, parafrazându-l pe SaintBeuve, preluat de Panfil Şeicaru „există reprezentanţi fireşti şi adevăraţi pentru fiecare

moment social, dar puţin mai departe în timp, rolul lor scade, ornamentele se simplifică.”,explicând astfel că rolul partidelor politice clasice începe să se diminueze, în timpurileactuale alţii fiind în stare să preia frâiele puterii.[11] Ei consideră că ceea ce îşi propun săînfăptuiască nu are ca scop distrugerea echilibrului social, ci doar afirmarea uneisolidarităţi de clasă.[12]

Treptat ideile lor îşi pierd din radicalismul iniţial, măsurile cerute capătă un caracter de posibil relativism. În afară de exemplele prezentate mai sus, partidul mai renunţă la aceledorinţe utopic – democratice, care ar fi implicat nu doar societatea civilă ci chiar şiarmata. Un corp al ofiţerilor care sa reprezinte egalitarismul, propunere iniţiată deţărănişti, va fi mai apoi retrasă din programele partidului. Ei îşi vor tempera tot mai mult

 programul aşa ca în preajma fuziunii cu Partidul Naţional din Transilvania, de orientaremai de dreapta, planurile celor două partide să fie sensibil asemănătoare. Aceste renunţărivoite la puncte forte ale doctrinei ţărăniste se manifestă pe fondul înţelegerii necesităţiiunei contraponderi la Partidul National Liberal. Noul partid va reuşi la doi ani de laînfiinţare să ajungă, pe fondul unui suport popular la guvernare dar efecte Marii Crize şi ogestionare defectuoasă a efectelor acesteia vor scădea treptat sprijinul iniţial. Greşelilesunt puse din perspectiva membrilor pe imposibilitatea luptei cu infrastructuraadministrativă, susţinută de sistemul de legi creat special pentru a o proteja.[13]

Ca o concluzie putem observa caracterul de noutate pe care curentul ţărănist îl propune.În opoziţie cu ideile burgheziei de factură liberală, axate pe dezvoltare industrială,

 protecţionism economic şi doar mai apoi interes pentru lumea rurală, aceştia propun camodel, chiar universul satului, agricultura fiind – în opinia lor – forţa motrică aeconomiei, lucru explicat prin caracterul eminamente agrar al României. Teoria care maiapoi se va numi „a porţilor deschise” propune tocmai acest lucru, un tipar al bunăstăriicare sa se vadă într-o primă etapă la sat iar mai apoi ridicarea generală a nivelului de traisă aducă o dezvoltare economică majoră, fără a ignora necesitatea unei bune educaţii, şi aunei descentalizări accentuate în raport cu centrul.

5/13/2018 doctrina taranista - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/doctrina-taranista 4/4

 

  Niculae Vasile, Ilincioaie Ion, Neagoie Stelian,   Doctrina Ţarănistă în România –  Antologie de texte, Ed. Noua Alternativă, Bucureşti, 1994, p. 35;

[2] ibidem, p. 11;

[3] Scurtu, Ioan,  Istoria Partidului Ţărănesc 1918-1926, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,2002, pp. 31-41;

[4] Niculae Vasile, … în op. cit. p. 77;

[5]  Proces Verbal de Constituire a Partidului Ţărănesc, 5 decembrie 1918, în ibidem, pp.77-80;

[6] Scurtu, I., în op. cit. p. 119;

[7] V. Madgearu în „ Era Noua”, 3 oct. 1919, în Niculae Vasile, …, op. cit. p. 91-94;

[8] Ibidem, p. 95;

[9] V. Madgearu, „ Doctrina ţărănistă ” în Niculae Vasile,…, op. cit. p 105 – 106;

[10] ibidem, p. 103 – 104;

[11] Şeicaru, Panfil  , Istoria Partidelor Naţional, Ţărănesc şi Naţional-Ţărănesc, Ed.Victor Frunză, Bucureşti, 2000, p. 199;

[12] ibidem, p. 223;

[13] Corneliu Coposu, Confesiuni – In dialog cu Doina Alexandrescu, Ed. Anastasia,1996, Colecţia Caractere, p. 31-35.