dioxina
DESCRIPTION
Referat DioxinaTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVIŞTEFACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE
SPECIALIZAREA: Metode fizico-chimice de analiză pentru controlul calităţii vieţii şi mediului
MASTER ANUL I
Masterand,
CHIFOR Oana Roxana
Coordonator:
Conf.univ.dr. DUMITRESCU Crinela
-2011-
CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................................3TIPURI DE POLUARE.........................................................................................................4
POLUAREA FIZICĂ.........................................................................................................4POLUAREA CHIMICĂ....................................................................................................4POLUAREA BIOLOGICĂ...............................................................................................5
NOTIUNI GENERALE DESPRE DIOXINE.......................................................................5EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII OMULUI.....................................................................6EFECTELE DIOXINEI ASUPRA ANIMALELOR........................................................7EFECTELE DIOXINEI ASUPRA MEDIULUI................................................................9
SURSE DE POLUARE CU DIOXINA...............................................................................14LISTA ALIMENTELOR CARE CONTIN DIOXINA...................................................17
CONCLUZII........................................................................................................................19BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................21
2
INTRODUCERE
Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii,
calităţii vieţii sau funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea
mediului este un rezultat al acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare
parte este cauzată de activitatea omului.
În cadrul interrelaţiilor între om şi mediul său ambiant, acesta din urmă exercită
asupra omului influenţe multiple, dintre care una din cele mai importante este acţiunea
asupra sănătăţii. Din acest punct de vedere se ştie că mediul conţine factori care au o
acţiune favorabilă asupra sănătăţii, cunoscuţi sub numele de factori sanogeni. Mediul
conţine însă şi factori care au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii, determinând
înrăutăţirea sau pierderea acesteia, denumiţi factori patogeni.
Acţiunea mediului poluant asupra organismului este foarte variată și complexă. Ea
poate merge de la simple incomodităţi în activitatea omului, aşa-zisul disconfort, până la
perturbări puternice ale stării de sănătate.
Efectele acute au fost primele asupra cărora s-au făcut observaţii și cercetări privind
influenţa poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei. Ele se datorează unor concentraţii
deosebit de mari ale poluanţilor din mediu care au repercursiuni puternice și brutale asupra
organismului uman: marile epidemii de la Hamburg şi Petersburg, de la sfârşitul secoluluil
trecut, datorate poluării apei cu vibrionul holerei, iar mai recent, Londra, 1952, când,
datorită poluării cu pulberi şi dioxid de sulf s-au înregistrat peste 4000 decese. Deşi rare,
aceste episoade acute au avut meritul de a fi atras atenția specialiștilor asupra sănătăţii
populaţiei expuse, declanşând primele cercetări sistematice în domeniul relaţiei sănătate –
poluare.
Efectele cronice reprezintă formele de manifestare cele mai frecvente ale acțiunii
poluării mediului asupra sănătații umane. În mod obișnuit, diverșii poluanți existenți în
mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezența lor
continuă, chiar în concentrații mai scăzute nu este lipsită de efecte.
O definiţie atotcuprinzătoare a poluarii nu putem afirma că există încă, deşi în
decursul timpului, s-au mai dat multe, cea mai completă dintre toate fiind considerată cea
formulată de CONFERINŢA MONDIALĂ a O.N.U. asupra mediului şi anume:
componenţilor naturali sau prezenţa unor componente străine, ca urmare a acţiunii omului
3
şi care în lumina cunoştinţelor noastre actuale provoacă prin natura lor , prin concentraţia
în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii , creează
disconfort sau impietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi
în forma sa anterioară (STOCKHOLM-1972).
Din cuprinsul definiţiei se poate constata, deci, că cea mai mare responsabilitate
pentru poluarea mediului o poartă omul , poluarea fiind consecinţa activităţii fiziologice
dar mai ales social-economice a acestuia. Nu se poate neglija totuşi faptul că în mediul
înconjurător are loc şi o auto-poluare, datorită prezenţei unor elemente naturale, care îl
degradează ca, de exemplu ridicarea în atmosferă a prafului de sol sau distrugerea în masă
a unor plante acvatice, care urmează unei perioade propice de dezvoltare, aşa-numita
”înflorire” a apelor. Exemple de acest gen mai pot fi date, dar ele sunt relativ puţine faţă de
frecvenţa celor care rezultă în urma activităţii omului .
TIPURI DE POLUARE
POLUAREA FIZICĂ
Poluarea fizică este caracteristică zonelor dezvoltate și intens dezvoltate și poate fi
de natură radioactivă, termică sau determinate de elemente insolubile plutitoare sau
sedimentabile.
Un impact deosebit de important îl are poluarea radioactivă care poate fi rezultatul
radioactivității naturale (elementele și radioizotopii cu timpi mari de înjumătățire pot
ajunge cu ușurință în produsele alimentare și apoi în organismul uman) sau a celei
artificiale (apare în urma utilizării materialului fisionabil pe bază de uraniu în scopuri
distructive - armele nucleare - sau pentru obținerea curentului electric în centrale nuclearo -
electrice, propulsia unor nave cosmice). Exploziile nucleare nu pot fi controlate de către
om și constituie sursa majoră de poluare radioactivă a aerului. Dezastrul de la Cernobîl are
și acum efecte asupra sănătății oamenilor.
POLUAREA CHIMICĂ
Poluarea chimică este cel mai raspandit tip de poluare atât sub aspectul numărului
foarte mare de poluanți cât și datorită efectelor extrem de nocive pe care le produce.
4
Poluarea chimică se poate produce accidental dar, de cele mai multe ori este rezultatul
evacuării necontrolate a deșeurilor și reziduurilor gazoase, lichide sau solide.
Poluarea chimică poate fi:
poluare chimică anorganică;
poluare chimică organică;
poluare chimică produsă în încăperi închise (datorită activităților și proceselor
tehnologice care se produc în aceste încăperi).
POLUAREA BIOLOGICĂ
Poluarea biologică este caracteristică zonelor subdezvoltate sau în curs de
dezvoltare și poate fi poluare bacteriologică, virusologică și parazitologică.
Conform altor abordări, poluarea este clasificată în :
poluare naturală;
poluare artificială (antropogenă).
Sursele naturale principale ale poluării sunt reprezentate de erupțiile vulcanice,
furtunile de praf, incendiile naturale ale pădurilor și altele cum ar fi gheizerele sau
descompunerea unor substanțe organice.
Procesele de producție industrială și producția de energie, economia energetică,
sunt principalele surse ale poluării atmosferice antropogene dar la acestea putem adăuga
orice arderi (combustii) din care rezultă substanțe poluante.
NOTIUNI GENERALE DESPRE DIOXINE
Una dintre cele mai toxice substanțe chimice eliberate în mediu atât din activitățile
naturale cât și cele antropice în cea mai mare parte este dioxina, care a ridicat mari
probleme în toate țările și în multe domenii de activitate. Dioxinele fac parte din "Dirty
Dozen" grup de substanţe chimice periculoase cunoscut sub numele de poluanţi organici
persistenţi, și sunt motive de îngrijorare datorită potenţialului toxic ridicat. Termenul de
“dioxine” se referă la un grup de cateva sute de substanțe cu structură chimică și proprietăți
biologice asemanătoare.
5
Formula strucuturală a dioxinei
Toate aceste substanțe au potențial toxic și cancerigen. Cea mai toxică și cea mai
studiată este 2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD). O singură substanță din grup
poate fi sintetizată artificial, difenil policlorinat (PCBs). Din cauza riscului toxic și
cancerigen mare pe care-l presupune manipularea sa, în prezent această substanță nu mai
este produsă industrial.
Dioxinele (dibenzo p-Dioxin policlorinate – PCDD) sunt prin esenţă “produse
secundare obţinute neintenţionat” în urma reacţiilor chimice şi a proceselor de combustie.
Dioxinile au 75 de izomeri din care 7 sunt cei mai importanţi.
EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII OMULUI
Există numeroase efecte potenţiale ale dioxinelor şi furanilor. Expunerea oamenilor
la dioxine este asociată cu riscurile apariţiei leziunilor dermice, alterarea funcţiilor
ficatului, stări de oboseală datorate pierderilor în greutate, scăderea imunităţii.
Expunerea omului la aceşti compuşi poate interveni şi prin consumul alimentar
(mai mult de 90%). Odată cu frunctele şi legumele nespălate poate fi ingerat și solul
contaminat; inhalarea aerului şi absorbţia la nivelul dermei sunt surse minore.
Existenţa acestor compuşi în laptele matern continuă să fie o problemă.
Expunerea la dioxine şi furani poate surveni în cazul anumitor ocupaţii: producerea
de herbicide, accidentele industriale sau arderea substanţelor chimice, precum şi prin
arderea necontrolată a deşeurilor.
6
Dioxinele sunt combinații chimice ce prezintă diferite grade de toxicitate. Dar, deja
la concentrații foarte reduse pot fi periculoase. Pe durată îndelungată ele acționează negativ
asupra sistemului corporal de imunitate, producând îmbolnăviri grave ale pielii, ale căilor
respiratorii, ale glandei tiroide și ale aparatului digestiv. Prin încercări făcute pe animale s-
au dovedit și efecte cancerigene. Cea mai cunoscută dioxină este tetraclorodibenzo-
dioxina, - TCDD -, așa zisa otravă Seveso (toxină). Numele vine de la gravul accident
chimic petrecut la Seveso. Chiar numai o milionime de gram (1/1.000.000) concentrație pe
1 Kg. de greutate corporală poate deveni mortală pentru organism.
EFECTELE DIOXINEI ASUPRA ANIMALELOR
Efecte similare ale dioxinlor au fost observate şi asupra vieţii sălbatice, astfel
expunerea animalelor la dioxine a vizat: reducerea fertilităţii, defecte genetice şi
mortalitatea embrionilor.
Majoritatea dioxinelor sunt obţinute prin procese naturale, în cele mai multe cazuri
aparând ca o consecință a activitaților umane obișnuite. Aceste substanțe rezultă din
procese de combustie, cum ar fi arderea deşeurilor menajere sau a combustibililor (lemn,
carbune, petrol), precum şi din incendierea naturală a pădurilor. Fumul de țigară conține și
el dioxine. Toxicul poate rezulta și din procesul de înnălbire prin clorinare a hârtiei simple
sau a celei de ziar, ca și din alte procese industriale. Cercetările realizate până acum arată
că dioxina provenită din surse antropologice o depășește mult cantitativ pe cea din surse
naturale.
Dioxina, formula chimica C4H4O2, este o moleculă organică cu zece atomi, în formă
de hexagon: 2 atomi de carbon, unul de oxigen, încă 2 de carbon, încă 1 de oxigen
completează hexagonul, iar fiecare din cei 4 atomi de carbon mai are câte 1 atom de
hidrogen în afara hexagonului. Acest compus are 2 izomeri: 1,2-dioxina şi 1,4-dioxina.
1,2-Dioxina sau orto-dioxina este instabilă datorită caracterului de peroxid
7
1,4-Dioxina
Numele de dioxină este adesea folosit pentru o familie de structuri chimice legate
de dibenzo-p-dioxine (PCDD) şi dibenzofurani policloruraţi (PCDF). Compușii bifenili
policloruraţi (PCB), cu proprietăţi similare toxice sunt, de asemenea, incluse în termenul
de "dioxine". S-a identificat un numar de 419 compuşi cu dioxină, dar numai 30 dintre ei
au toxicitate semnificativă, cel mai toxic fiind TCDD . Dioxina este un lichid transparent
extrem de toxic și carcinogenic.
Dioxinele sunt prezente în mediul din jurul lumii şi se acumulează în lanţul
alimentar, în special în ţesuturile grase ale animalelor. Peste 90% din expunerea umană la
dioxine este prin alimente, în primul rând prin produse din carne şi lactate, peşte şi
crustacee. Multe ţări au programe să pună în aplicare monitorizarea aprovizionării cu
produse alimentare. Dioxinele sunt extrem de toxice și pot provoca probleme în domeniul
sănătăţii reproductive şi de dezvoltare a leziunilor în sistemul imunitar, tulburări
hormonale şi cancer. Datorită faptului că dioxinele sunt prezente peste tot, toate persoanele
sunt expuse la expunerea de fond, care este considerata a nu avea nici un efect asupra
sănătăţii umane. Dioxinele sunt puţin solubile în apă, fiind foarte stabile şi persistente în
mediul înconjurător. Aceşti compuşi au fost detectaţi în sol după 10-12 ani de la prima
expunere. Proprietăţile fizice (solubilitatea slabă în apă, stabilitate ridicată şi
semivolatilitate) favorizează transportul acestora pe distanţe lungi, aceşti compuşi fiind
detectaţi în organismele din Arctica.
Datorită potentialului toxic ridicat din această clasă de compuşi, ar trebui depuse
eforturi pentru a reduce nivelul actual de expunere la fundal. Odată ajunsă în organismul
uman, dioxina persistă într-o lungă perioadă de timp, din cauza stabilităţii lor chimice şi
capacitatea de a fi absorbită de ţesutul adipos iar perioada lor de înjumătăţire în organism
este estimată la 7-11 ani.
8
EFECTELE DIOXINEI ASUPRA MEDIULUI
Rezultatele diverselor studii au evidentiat efectele adverse ale dozelor mari de
dioxină asupra sănătății omului. Toate ființele de pe planetă, inclusiv omul, sunt expuse la
dioxină, deoarece aceasta, prin activitațile specific umane, este larg raspandită în mediul
înconjurător.
De aceea efectele nocive asupra organismului depind de mai multi factori, printre
care nivelul expunerii, adica doza de toxic, durata și frecventa contactelor organismului cu
substanta. Efectul caracteristic este cloracneea. În afara acesteia, dioxinele mai pot produce
asupra pielii - rush (inrosirea pielii pe zone limitate), decolorare zonală și cresterea
excesivă a părului în special pe faţă şi în partea superioară a corpului. Un alt organ afectat
de aceste substante este ficatul, dar intensitatea reactiilor la acest nivel este moderata.
Principalul pericol al expunerii la acest toxic il reprezintă riscul cancerigen la
adulti.Studiile au arătat ca expunerea la doze mari de dioxină sau la doze mici, dar pe
perioade îndelungate crește considerabil riscul de cancer. De asemenea, cercetările
efectuate pe animale de laborator au evidențiat efecte nedorite pe creștere și dezvoltare.
Un raport făcut public în 1994, realizat de Agenţia de Protecţie a Mediului a
Statelor Unite descrie dioxina ca fiind o ameninţare serioasă pentru sănătatea publică.
Conform acestui raport, nu pare să existe un nivel acceptabil de expunere la dioxină, o
doză foarte scăzută cauzând probleme de sănătate.
În 1997, o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat faptul că dioxinele
şi furanii sunt considerate carcinogene de clasa I, ceea ce înseamnă carcinogen uman
recunoscut, iar un studiu din 2002 arată faptul că dioxinele sunt direct legate de creşterea
in-cidenţei cancerului la sân. În afară de cancer, expunerea la dioxine poate determina
probleme grave ale sistemului de reproducere şi deficite în dezvoltarea fătului. Dioxina
este recunoscută pentru efectele sale negative asupra sistemului imunitar și perturbarea
sistemelor hormonale. A fost demonstrată o legătură directă între expunerea la dioxină şi
malformaţii ale fătului, fertilitate scăzută, reducerea numărului de spermatozoizi,
endometrioză, diabet, dificultăţi de învăţare, afecţiuni ale plămânului şi ale pielii,
sindromul oboselii cronice, afectiuni hematologice, perturbari ale sistemului nervos şi
altele.
Cele mai importante studii asupra efectului dioxinei asupra organismului uman au
fost facute pe participanții la războiul din Vietnam, unde substanțele defoliatoare ale
copacilor utilizate de armata americană conțineau și doxina, și cu ocazia intoxicației cu
9
dioxină produsă în urma accidentului chimic al fabricii de la Soveso din Italia în anul 1976.
Nu toate aceste efecte secundare sunt la fel de frecvente. Urmărirea de-a lungul anilor a
populației intoxicate din zona Soveso, a arătat o creștere a numărului de cancere cu cca.
10%, dar celelalte efecte posibile nu au fost confirmate în totalitate.
Prezentare succintă a afecțiunilor produse de dioxină asupra corpului uman în urma
intoxicației cronice
Piele Hiperpigmentare, cloracnee
Endocrine Diabet zaharat tip II, hipotiroidie
ReproducereEndometrioza, scăderea fertilității, avorturi spontane, atrofia testiculelor,
hipospermie, scăderea nivelului de testesteron
Aparat
digestiv
Dureri abdominale, greată, vărsături, scădere în greutate, modificarea
testelor hepatice, afectarea splinei
Nervoase Funicături la nivelul membrelor
Imunologice Depresia apărării immune cu creșterea riscului de infecție
Metabolice Creșterea concentrației lipidelor sanguine, ateroscleroză
CopiiIntârziere în creștere, dificultăți la învățătură, probleme de adaptare,
dezvoltare deficitară a dinților
Teratogene Diferite malformații ale nou-născuților
Carcinogene Diferite tipuri de cancere – sân, uter, testicul, prostată, piele
Generale Atrofierea mușchilor, oboseală cronică
Cercetări efectuate pe animale au comfirmat efectele dure pe care această
substanță, la care suntem expuși zilnic, le are asupra tuturor viețuitoarelor. Un studiu făcut
de unul din cercetătorii care a studiat imunologia la Universitatea de Medicină din Tampa,
Florida, Sherry Rier , și care ea însăsi a suferit de o boala numita endometrioza, ca și
maimutele care au fost supuse cercetărilor. Colonia de maimute a fost dusă într-un
laborator al Universității din Wisconsin. În 1977 s-a format un grup de 20 de femele pe
care s-au studiat efectele dioxinei, (poluantul care a provocat dezastre ecologice în Lova
Canal, New York, Missouri) asupra ciclurilor reproductive și asupra puilor.
Animalele au fost capturate din sălbăticie și în alimentația lor s-a introdus dioxina,
timp de patru ani, începând din perioada pubertății. Dar, cum nu au mai existat fonduri,
studiul a fost abandonat, puii vânduți, iar colonia inițială a fost uitată, până când, 10 ani
10
mai târziu, chiar când trebuiau sa fie vândute și ele, maimuțele au început să moară într-un
mod ciudat: endometrioză la plamâni și intestine. S-a descoperit ca 70% din maimuțe
sufereau de endometrioză. Cu cât le fusese introdusă mai multă dioxină în alimentație, cu
atât mai gravă era boala. Cercetătorii au fost uimiți să descopere unul din factorii cauzatori
ai endometriozei – dioxina. Raportul lui Rier, despre maimuțele bolnave, publicat în 1993,
a atras atenția specialiștilor din întreaga lume. În urmatorii 10 ani, ei au ajuns la concluzia
că există o legatură strânsă între dioxină și endometrioză, spune dr. Linda Birnbaum, care
lucrează pentru Agenția Americană Pentru Protecția Mediului și este expert în probleme
legate de dioxină. Dr. Birnbaum și colegii ei au descoperit că țesuturile endometriale
implantate în abdomenul șoarecilor de laborator îsi măreau dimensiunile dacă animalele
primeau doze de dioxină. Diverse studii au arătat că femeile care sufereau de endometrioză
au niveluri crescute de dioxină în sânge.
Cel mai cunoscut caz de otrăvire cu dioxină este cel al președintelui Ucrainei,
Viktor Iuscenko, pe vremea când era numai candidat al opoziţiei, în septembrie 2004.
Atunci, el a fost transportat de urgenţă la Clinica Rudolphinerhaus, din capitala Austriacă,
Viena, unde a fost diagnosticat cu pancreatită acută, însoţită de modificări edematoase
interstiţiale, din cauza unei infecţii virale serioase şi a unei substanţe chimice care nu se
găseşte în mod normal în produse alimentare. Otrăvirea cu dioxină, (cel mai probabil
administrată oral), a fost confirmată de toate analizele făcute ulterior, Iuscenko prezentând
şi cel mai vizibil dintre efectele cunoscute ale unei astfel de intoxicaţii, respectiv
cloracneea - chisturi sebacee şi erupţii veziculare faciale, însoţite de hiperpigmentarea
feţei.
Presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko înainte și după intoxicare
11
În prezent sunt identificate foarte multe substanțe chimice cu efect cancerigen, la
care suntem expuși zi de zi. Cancerogeneza chimică se definește ca fiind modificarea
chimică la nivelul genomului celular sau la nivel epigenetic, având drept consecință
multiplicarea celulară permanentă și anarhică a celulelor, proces ce este puternic
influențat de prezența substanțelor chimice toxice. Astfel s-a făcut o clasificare a
substanțelor cancerigene la om după International Agentcy for Researche of Cancer
(I.A.R.C.):
Grupa 1
Substanțe sigur carcinogene (sunt suficiente date experimentale, dar și
epidemiologice, privind efectul la om). Ex: arsen, aflatoxine, benzen, estrogeni, clorura de
vinil s.a.
Grupa 2.A
Substanțe probabil carcinogene (date suficient eexperimentale, dar limitate la
om),Ex. Benz-antracen, dietil-nitrozamine, bifenil-policlorati (PCB).
Grupa 2.B
Compuși posibil carcinogeni (date limitate atât experimentale, cât și privind
efectul la om)Ex. Dioxina (T.C.D.D.), uretan.
Grupa 3
Substanțe care nu sunt clasificabile la carcinogeni în momentul de față.
Grupa 4
Substanțe care probabil nu sunt carcinogene.
S-au cercetat și implementat numeroase teste de identificare și monitorizare a
substanțelor toxice atât din organism cât și din organismele vii. Unul din biomarkerii de
identificare a dioxinei este enzima CYP1A1 care se găsește în multe tesuturi și mai ales în
limfocite Această enzimă este implicată în activarea metabolică de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP) ,expresia CYP1A1 fiind reglementată prin intermediul receptorului de
hidrocarburi aril (AHR). Mai multi poluanti din mediu cum ar fi HAP sau policloruratii pot
și aonisti AHR și pot afecta astfel expresia de CYP1A1. Substanţiale diferenţe de
susceptibilitate faţă de expunerea la dioxină există, la nivel de specii, tulpina şi chiar
organ. Oamenii sunt considerati a fi relativ insensibili faţă de dioxină. Expresia CYP1A1
poate fi uşor determinată în limfocitele din sângele periferic (PBLs), ceea ce îl face un
potenţial candidat pentru utilizare ca biomarker a expunerii la compuşii de mediu cu
proprietăţi asemănătoare cu dioxina. Dupa mai multe studii s-a determinat faptul ca
12
expunerea la TCDD a limfocitelor murinelor şi limfocitelor umane au arătat o creştere
dependentă de timp a expresiei CYP1A1. În limfocite murine, expresia CYP1A1 a fost cea
mai mare după o oră de expunere 2-10 nM TCDD cu o inducţie de 30 de ori peste control.
În limfocite umane pe de altă parte, inducerea de CYP1A1 exprimata a fost observată până
la 100 de ori, acesta valoare maximă nu a fost atinsă până la 48-72 de ore de expunere la
TCDD.
Un alt studiu efectuat asupra contaminării cu dioxină, pentru monitorizare,s-a facut în
Fiordurile Grenland, sudul Norvegiei, care au fost puternic contaminate de
dibenzoparadioxine şi dibenzofurani (dioxine) de mai multe decenii, prin infiltrări de la o
topitorie de magneziu. . În ciuda faptului că au scăzut infiltrările din 1990, există în
continuare niveluri ridicate de dioxină în ambele componente biotice şi abiotice ale
fiordurilor. Scopul studiului a fost de a stabili dacă răspunsurile biomarkerilor "în trei
specii de peşti, Atlantic cod (Gadus morhua L.), păstrăv de mare (păstrăv anadrome maro,
Salmo trutta L.) şi cambulă (Platichthys flesus L.), ar putea fi folositi pentru a discerne
efectele contaminarii în ecosistemele mai poluate cum ar fi Frierfjord, în comparatie cu
ecosisteme mai putin afectate -Eidangerfjord. Răspunsurile biomarkerilor au indicat clar
faptul că cele trei specii de peşti au fost afectate de expunerea la dioxină. Răspunsurile din
Etapa I în cod şi păstrăv ar putea fi folosite pentru a diferenţia expunerea diferita la poluant
a celor doua ecosisteme,faza II-raspunsul (glutation S-transferaza) din cod şi păstrăv a
indicat în mod similar o expunere la dioxină mai mare a ecosistemului din Frierfjord.
Rezultatele pentru glutation S-transferaza şi glutation reductazei au indicat diferite
niveluri de expunere în cele două fiorduri, dar au arătat, de asemenea, variabilitatea
sezonieră, iar rezultatele au subliniat nevoia de date de bază pentru acesti doi biomarkeri.
Cu abordări similare, markeri de efect biologic pot fi dezvoltati şi aplicati în studii
epidemiologice pentru a monitoriza, şi a prezice, efectele adverse ale substantelor toxice la
oameni.
În literatura de specialitate sunt tratate diverse probleme care apar ca urmare a
efectelor nocive pe care le au dioxinele şi furanii asupra mediului şi sănătății umane.
Aceste probleme vizeazã, de exemplu, schimbãri ale metabolismului de steroizi în ficatul
de şobolan, în urma administrãrii de 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã (TCDD), efecte
toxice ale dioxinei 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã, modificãri genotoxice și
citogenetice la iepuri, pisici, șoareci, șobolani și celule umane expuse experimental la
dioxine, distribuţia și embriotoxicitatea diferitã a dioxinelor și furanilor studiate pe șoareci
și maimuþe , intoxicația cu dioxine și influenþa lor asupra perpetuãrii speciei. Multe studii
13
fac cunoscut faptul cã dioxinele au consecinþe clinice asupra sănătății umane în urma
expunerii în timpul tratamentelor stomatologice sau utilizãrii substanțelor chimice așa cum
a fost “agentul orange” utilizat de armata americanã în rãzboiul din Vietnam. Dioxina, prin
natura sa, exacerbează multe probleme.
Dioxina nu este un produs ca atare, ci este un contaminant în urme, în alți produși
de sintezã. Cel mai important din acești produși în care întâlnim dioxina, ca poluant, care
apare ca produs secundar de reacție în urme, este acidul 2,4,5 triclorofenoxiacetic. Acesta
este un erbicid folosit ca defoliant în SUA și deasemenea un component al agentului
orange. Pentru diminuarea și îndepărtarea acestor poluanți organici persistenți de tip
dibenzodioxine policlorurate și dibenzofurani policloruraþi (PCDD și PCDF) s-au fãcut
experimente pe diverse probe contaminate, determinându-se nivelul de dioxină, furani și
compuși policlorurați ai bifenililor (PCB) în sângele și laptele uman, înregistrându-se
diferențe semnificative, în funcție de sex și vârstã în Grecia. În unele cazuri s-au utilizat, ca
marker biologic, broaște mascul pentru contaminarea cu 2,3,7,8-tetraclorodibenzop-
dioxina a mediului. S-au studiat, de asemenea, posibilități privind eliminarea dioxinei
2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxina din laptele de capră .
Un aspect foarte important îl constituie identificarea și cuantificarea dioxinei în
factorii de mediu. Pentru realizarea acestui aspect sunt utilizate diverse metode și tehnici
care constau în studiul dispersiei particulelor de gaz înainte și dupã purificarea fluxului de
gaz (provenit de la incinerarea deșeurilor) printr-un filtru de cãrbune activ .S-a studiat de
asemenea dehalogenarea produșilor de piroliză , s-au realizat sinteze de dioxină și analizat
proprietățile lor electrochimice , precum și mecanisme de formare și distrugere a
PCDD/PCDF. Se mai pot menționa reacții unimoleculare a dioxinelor clorurate și a
compușilor derivați , formarea tetraclorodibenzo-pdioxinelor în producția de cloranil.
SURSE DE POLUARE CU DIOXINA
Dioxina se poate găsi în mediul înconjurător oriunde, cea mai mare concentrație
fiind în sol, și mai putin în aer, apă sau plante. Răspândirea sa largă se datorează atât
poluării cronice, cât și stabilității sale deosebite în mediu, degradarea sa biologică sau la
agenții fizico-chimici (căldură, frig, lumină, etc) este extrem de lentă, stabilitatea sa
chimică fiind deosebită.
14
Sursele de dioxină pot fi naturale (erupții vulcanice, incendii forestiere) sau pot
proveni din activitatea umană : arderi în prezența clorului, utilizarea clorului pentru albirea
hârtiei, arderile din incineratoare sau cele casnice, industria producției de mase plastice tip
policlorura de vinil (PVC), ierbicide, pesticide, etc. Odată ajunsă în organismul animalelor
sau al peștilor, se depune în țesutul adipos (pentru care are afinitate deosebită) și în ficat.
La contactul îndelungat al animalelor cu dioxină, acumularea sa în țesutul adipos crește
progresiv, cu atât mai mult cu cât eliminarea sa este foarte lentă.
Se consideră că intoxicaţia la om apare în peste 95% din cazuri pe cale alimentară,
prin consumul de carne cu dioxină, dar mai ales de grăsime animală, dar și ouă, lapte sau
alte alimente uzuale. S-a constatat o relație directă între cantitatea de dioxină din
organismul oamenilor dintr-o comunitate, și nivelul de contaminare al alimentelor și
mediul în care traiesc. În SUA, se consideră că dioxina se gasește în concentrațiile cele mai
mari în carnea de vită, apoi lapte, în carnea de pui, porc, pește, ouă, inhalare, sol și în cea
mai mică concentrație în apă.
La persoanele vegetariene, conținutul de dioxină din corp este mult mai mic decât
la restul populației, dar nici la acestea cantitatea de dioxină din organism nu este zero. În
afară de alimente, contaminarea umană se poate face prin apă, sol, inhalare de praf
contaminat, fumul de țigară, sau chiar absorbție prin piele, iar la sugar prin intermediul
laptelui de mama.
Dioxina este cea mai periculoasă substanță organică creată de om, a doua ca
toxicitate după deșeurile radioactive. Ea face parte dintr-o categorie de substanțe,
cunoscute ca perturbatori ai sistemului endocrin, care afectează în proporție mare hormonii
umani, blocând sau mimând funcțiile hormonilor și perturbând totul de la tiroida, la
sistemul reproducător.
Dioxina este un produs secundar în cadrul fabricarii și arderii de materiale plastice
și materiale organice care conțin clorina. Poate apărea și în conținutul unor ierbicide.
Astăzi, cele mai mari surse de dioxină sunt arderile necontrolate de deșeuri, anumite
procedee de obținere a metalelor și sedimentele contaminate cu dioxină din râuri și
rezervoare, care sunt aduse la suprafață.
În general, dioxinele nu există în materiale înainte ca acestea să fie incinerate, ci
sunt produse în timpul arderii. Atunci când deşeurile sunt arse în butoi se produc cantităţi
mult mai mari de dioxină decât în cazul în care ele sunt arse într-un incinerator. Arderea
are loc la temperaturi destul de scăzute din cauza cantităţii mici de oxigen, generând nu
numai dioxină, ci şi mult fum şi alţi factori poluatori.
15
În România, sursele de poluare cu dioxină sunt extrem de numeroase. Potrivit
reprezentantilor Agenției Nationale Sanitar-Veterinare (ANSV), Institutul de Igiena și
Sănătate Publică Veterinară și secțiile zonale de control reziduuri (Iași, Galați, Timiș, Dolj,
Suceava, Constanța) efectuează analize pentru determinarea dioxinelor din alimente și
furaje. Există un ordin privind normele minime și maxime, însa oficialii ANSV nu au oferit
date concrete privind depășirea nivelului de dioxine din mediu. Ținând cont de
numeroasele surse de poluare, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București,
dr. Gheorghe Mencinicopschi, afirmă că nivelul de dioxină este, în foarte multe zone din
țară, cu probleme grave de poluare, peste normele admise de Organizația Mondială a
Sănătății (OMS).
Experții OMS recomandă doza zilnică tolerabilă pentru organism 10 pg
(picograme)/kilocorp/zi, ceea ce înseamnă că, la o persoană de 70 kg, doza tolerabila este
de 700 pg/zi. De curând însă, pentru cea mai periculoasă dioxină din mediu (2,3,7,8
TCDD), doza a fost reevaluată, din cauza toxicitații, și s-a ajuns de la 10 la 1-4
picograme /kilocorp/zi.
. "Dioxinele pot proveni din procese chimice, de la combinate chimice, de la
procesele de combustie - crematorii, incineratoare, din arderea cauciucurilor uzate sau a
maselor plastice - mai ales în mediul rural, unde sunt folosite pentru încalzire. Fumul de
țigară și stațiile energetice care folosesc combustibil fosil (carbune, petrol) sau derivați
(motorina), dar și gazele de esapament ale mașinilor sunt alte surse de contaminare pentru
mediu", mai declară directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București,
Gheorghe Mencinicopschi. Surse de dioxine sunt și fabricile de hârtie. România este
printre ultimele țări europene care nu are un sistem public de reciclare a deșeurilor. Se
folosesc metode clasice de distrugere a gunoaielor (cu foarte putine excepții, în toată țara
sunt doar câteva gropi ecologice). Cantități mari de deșeuri, care produc emisii de dioxine,
continuă să fie arse și îngropate.
Substanțele toxice ,dioxinele, se depun în sol și poluează apa și plantele, după care
intră în lantul alimentar. Plantele devin furaje pentru animalele domestice și salbatice. Cum
dioxina este solubilă în grasime, se gasește mai ales în carne și produse lactate. Potrivit US
Enviromental Protection Agency, cea mai mare cantitate de dioxine o întîlnim în carnea de
vacă. Urmează laptele și derivatele sale (iaurt, smântână, unt etc.), carnea de pui, porc,
pește, ouăle. Cu cât animalul trăiește mai mult, cu atât acumulează mai multe dioxine (este
cazul cărnii de vacă).
16
Recent, autorităţile maghiare au semnalat prezenţa dioxinelor în aditivul E-412
(gumă-guan), importat de o firmă elveţiană din India. Acest aditiv se foloseşte în
numeroase alimente, de exemplu, în lactate, iaurt, chefir şi în smântână, pentru îngroşarea
compoziţiei, precum şi la îngheţate, în panificaţie, în industria cărnii, la sosuri şi dressing-
uri pentru salate etc. Autorităţile din Germania şi din Franţa au retras din comerţ iaurturile
şi brânzeturile în producerea cărora a fost folositâă guma-guan. Este posibil ca şi produsele
româneşti să conţină aditivul E-412 din aceeaşi provenienţă.
Un alt produs în care această toxină se regăsește este vâscoza. Vâscoza este o fibră
sintetică fabricată din pulpă de lemn. La fabricarea vâscozei apare un sub-produs numit
dioxină. Cantități mici de dioxină se găsesc în fibrele de vâscoză.
Prea multe soluții să scăpăm de dioxine nu avem, cu excepția eliminarii surselor poluante.
Nici măcar cu o dietă vegetariană nu scăpați de riscul de a vă intoxica cu periculoasele
substanțe, fiindcă acestea ajung și în vegetale. Ca o soluție,nu tocmai eficientă 100%, dar
care poate da rezultate bune la multe din cazuri, este Chlorella o microalgă ce se găsește de
cumpărat la orice comerciant de produse bio. Mucopolisaharida aflată în membrana celulei
de Chlorella are o proprietate ciudată: se leagă de toxinele și de substanțele de balast
ajunse în organismul și în sistemul nostru sanguin, și le poate elimina. Cercetătorii
japonezi studiază această proprietate ciudată a chlorellei și au obținut chiar rezultate
revoluționare în urma experimentărilor pe animale. Ei consideră că în cazul oamenilor, cu
ajutorul acestei microalge s-ar putea elimina nu numai dioxina, dar și multe alte toxine ca,
de exemplu se poate scădea semnificativ cantitatea de metale grele din corp.
Cea mai buna apărare împotriva intoxicației cu dioxina, și nu numai, este
înlaturarea în cea mai mare parte a surselor de poluare prezentate, aceasta fiind și o măsură
pe termen lung și de protecție a generatiilor viitoare.
LISTA ALIMENTELOR CARE CONȚIN DIOXINĂ
Dioxinele se gasesc peste tot în mediul înconjurator și sunt foarte greu
biodegradabile. Sursa prin care oamenii ajung în contact cu ele o reprezintă alimentele.
Cum ajung în organismul uman? Mai întâi se depun în sol și poluează apa și plantele,
după care intră în lanțul alimentar. Plantele devin furaje pentru animalele domestice și
salbatice. Cum dioxina este solubilă în grăsime, se găsește mai ales în carne și produse
lactate. Potrivit US Enviromental Protection Agency, cea mai mare cantitate de dioxine o
întânim în carnea de vacă. Urmează laptele și derivatele sale (iaurt, smântâna, unt etc.),
17
carnea de pui, porc, pește şi ouăle. Cu cât animalul trăiește mai mult, cu atât acumulează
mai multe dioxine (este cazul cărnii de vacă).
Prea multe soluții să scăpăm de dioxine nu avem, cu excepția eliminării surselor
poluante. Nici măcar cu o dietă vegetariană nu scăpați de riscul de a va intoxica cu
periculoasele substanțe, fiindcă acestea ajung și în vegetale.
Dioxina în ouă
Dioxina formeaza un grup de compuşi foarte toxici care pot provoca probleme de
sănătate grave când sunt expuși dietelor pe bază de ouă contaminate.
Cercetările în rândul fermelor de stat din au demonstrat că ouăle ecologice conţin
mai multă dioxină decât ouăle convenţionale De Vries, 2002). Acelaşi lucru este valabil și
pentru fermele ecologice din alte ţări europene.
Într-un studiu recent s-a demonstrat că 25% din cele 34 de ferme cu păsări de curte
investigate au produs ouă cu un conţinut de dioxină care a depăşit standardul UE. În
principal, fermele mici (care au mai puţin de 1500 de găini outoare) au depăşit acest
standard. Aceste ferme furnizează peste 14% din producţia de ouă ecologice din această
țară (Brandsma et al., 2004).
În vederea reducerii expunerii umane la dioxine, Uniunea Europeană a ca la 1
ianuarie 2005 ouăle să nu conţină mai mult de 3 picograme (pg) de echivalenţi toxici
(TEQ) per gram de grăsime de ou (Anon., 2004). De la această dată, fermele care depăşesc
acest standard trebuie să ia măsuri pentru reducerea conţinutului de dioxine din ouă.
Surse MASTER ANUL I, le de dioxine includ hrana (viermii, insectele, iarba
(Kijlstra,2004)) cu care sunt hrănite păsările, dar și solul cu care acestea vin în contact.
Cercetările au arătat că ouăle ecologice produse de găinile crescute în aer liber conțin mai
multă dioxină, datorită riscului de ingerare a unor alimente contaminate găsite pe sol.
Printr-o reuniune a cercetătorilor și fermierilor s-au luat mai multe măsuri, printre care și
reducerea timpului petrecut în aer liber, delimitarea spaţiului destinat acestuia sau
acoperirea solului.
18
CONCLUZII
Potrivit Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare Medicală, incidenţa
cancerului (un efect posibil al intoxicărilor sistematice cu dioxine) în România este în
continuă creştere, de la 177 la 100 de mii de locuitori în 1994 la 268 la 100 de mii de
locuitori în 2003. Aceasta înseamna că, dacă în 1994 (luam în calcul doar cazurile
înregistrate oficial) au murit de cancer cu puţin peste 40 de mii de români, în 2003 numărul
deceselor s-a apropiat de 60 de mii. Din estimările specialiştilor oncologi, în 2010
incidenţa va fi de 310 la 100 de mii de locuitori. Cele mai multe decese sunt cauzate de
cancer pulmonar și de sân.
Poluarea cu dioxină a mediului se datorează (istoric) și arderii deşeurilor industriale
prin diferite procese. O contaminare relativ ridicată a mediului olandez cu dioxina nu este
surprinzătoare. În ciuda faptului că mai multe surse de contaminare cu dioxină au fost
eliminate, ar putea dura încă mulţi ani înainte ca nivelurile de fond să scadă.
Având în vedere efectele marcante ale acestor substanţe asupra sanatăţii noastre,
omenirea ar trebui să privescă mai serios spre viitorul “sumbru “care ne este prezentat și pe
care cu forţe proprii l-am putea schimba. Cu puţin efort și multă conştiinţă, am putea
respecta părerile oamenilor de ştiinţă, în special cei care se ocupă cu ecotoxicologia, și
care au atat de multe metode pentru înlaturarea acestor efecte nocive ale toxinelor din
mediu.
Ecotoxicologia este o disciplina ştiintifică al carei domeniu de studiu a fost impus
de amploarea evoluţiei impactului poluanţilor asupra tuturor sistemelor biologice, precum
și de necesitatea elaborarii și aplicării unei metodologii eficiente de testare și evaluare a
ecotoxicităţii acestor agenţi poluanti. Rolul ecotoxicologiei, în aceasta direcţie, este acela
de a analiza, prin metode ştiintifice, atat efectele, cât, mai ales, cauzele care determină, cu
o frecvenţă alarmantă, fenomenele de poluare ambientală, care induc o stare permanentă de
dezechilibru ecologic, cu consecinţe imprevizibile asupra evoluţiei vieţii pe această
planetă.
Aici intervine, într-o mare măsură , conştiinţa de mediu, un concept care are la baza
atat o educaţie cât și o mentalitate ce cu adevărat ar trebui sa-şi aibă locul într-o democraţie
curată. Este un fenomen social ce ar trebui să existe la nivelul fiecărei persoane pentru a
putea porni într-un „război” împotriva poluării, într-o bătalie cu propriile noastre necesităţi
19
pentru a putea schimba pozitiv influenţarea mediului înconjurător. Este uşor să trăim și să
exploătam tot ce ne iese în cale pentru a ne fi nouă bine și chiar foarte bine din anumite
puncte de vedere, este foarte uşor să tăiem pădurile pentru a face bani, este foarte uşor să
poluăm apele, care sunt principalul factor al vieţii, doar din comoditate și din interese,
sociale şi economice, este foarte uşor să aruncăm în atmosferă tot felul de substanţe nocive
doar din motive pur cotidiene, este foarte uşor să aruncăm hârtii, gunoaie pe stradă fără a
avea o conştiinţă umană, o conştiinţă de mediu.
Noi putem schimba ceva, dar pentru asta avem nevoie de o atitudine de mediu și de
o conştiinţă de mediu și nu în ultimul rând de unitate.
20
BIBLIOGRAFIE
[1]. Anonymous, 2000a. Opinion of the Scientific Committee on Animal
Nutrition on the Dioxin Contamination of Feedingstuffs and their Contribution to the
Contamination of Food of Animal Origine. European Commission, Brussels, 105 pp.
[2]. Anonymous, 2000b. Assessment of Dietary Intake of Dioxins and Related
PCBs by the Population of EU State membre. Report of Experts Participating in Task
3.2.5, European Commission, Brussels, 115 pp.
[3]. Anonymous, 2001a. Opinion of the Scientific Committee on Food on the
Risk Assessment of Dioxins and Dioxin-like PCB's in Food. Update based on new
scientific information available since the adoption of the SCF opinion of 22 November
2000. European Commission Health & Consumer Protection Directorate-General,
Brussels, 29 pp.
[4]. Anonymous, 2001b. Council Regulation (EC) No 2375/2001 of November
2001; amending Commission Regulation (EC) No 466/2001 setting maximum levels for
certain contaminants in foodstuffs. Official Journal of the European Communities 2001d.
European Commission, Brussels, 5 pp.
[5]. Anonymous, 2003. Position Paper on Dioxins and Dioxin-like PCB's.
Thirty-sixth Session Joint FAO/ WHO Food Standards Program, 22–26 March 2004,
Rotterdam. Codex Committee on Food Additives and Contaminants (CX/FAC 04/36/32),
Rome, 210 pp.
[6]. Anonymous, 2004a. Commission Regulation (EC) No 684/2004 of 13 April
2004 amending Regulation (EC) No 466/2001 as regards dioxins. Official Journal of the
European Communities 2001d. European Commission, Brussels, 2 pp. (in Dutch)
[7]. Brandsma, EM, GP Binnendijk, FE De Buisonje, MF Mul, MH Bokma-
Bakker, LAP Hoogenboom, WA Traag, CA Kan, J. De Bree & A. Kijlstra, 2004. Factors
that can Influence the Dioxin Contents of Organic Eggs. Praktijkonderzoek, Lelystad, 29
pp. (in Dutch with English Summary),
http://www.biofoon.nl/biobieb/pdf/DioxinegehalteBiologischeEieren.pdf
21
[8]. Buckley-Golder, D., 1999. Compilation of EU Dioxin Exposure and Health
Data; Summary Report. Report produced for European Commission DG Environment.
UK Department of the Environment Transport and the Regions (DETR), London, 629 pp.
[9]. De Vries, J., 2002. Monitoring Dioxin Contents of Organic Eggs. Food and
Consumer Product Safety Authority (VWA), The Hague, 7 pp. (in Dutch)
[10]. Engel, C., 2002. Wild Health: How Animals Keep Themselves Well and
What We Can Learn From Them. Houghton Mifflin. Boston, Massachusetts, 288 pp.
[11]. Fiedler, H, O. Hutzinger, K. Welsch-Pausch & A. Schmiedinger, 2000.
Evaluation of the Occurrence of PCDD/PCDF and POPs in Wastes and their Potential to
Enter the Foodchain. Final Report. University of Bayreuth, Bayreuth, 121 pp.
[12]. Iben, C., J. Böhm, H. Tausch, J. Leibetseder & W. Luf, 2003. Dioxin
residues in the edible tissue of broiler chicken. Journal of Animal Physiology and Animal
Nutrition 87: 142–148.
[13]. Ikeda, M., S. Matsushita, J. Yamashita, M. Ikeya, T. Iwasawa & T. Tomita,
2004. The transfer of 2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxin into eggs and chicks following
exposure to hens. Organohalogen Compounds 66: 3305–3309.
[14]. Kijlstra, A., 2004. The role of organic and free poultry production systems
on the dioxin levels in eggs. Proceedings of the 3rd SAFO Workshop, 16–18 September
2004, Falenty. University of Reading, Reading, pp. 83–90.
[15]. Krishnamani, R. & WC Mahaney, 2000. Geophagy among primates:
adaptive significance and ecological consequences. Animal Behaviour 59: 899–915.
[16]. Lovett, AA, CD Foxall, CS Creaser & D. Chewe, 1998. PCB and PCDD/DF
concentrations in egg and poultry meat samples from known urban and rural locations in
Wales and England. Chemosphere 37: 1671–1685.
[17]. Petreas, MX, LR Goldman, DG Hayward, RR Chang, JJ Flattery, T.
Wiesmuller & RD Stephens, 1991. Biotransfer and bioaccumulation of PCDD/PCDFs
from soil: controlled exposure studies of chickens. Chemosphere 23: 1731–1741.
[18]. .Petreas, M, R. Ruble, P. Visita, M. Mok, M. McKinney, J. She & R.
Stephens, 1996. Bioaccumulation of PCDD/Fs from soil by foraging chickens.
Organohalogen Compounds 29: 51–53.
[19]. Schuler, F., P. Schmid & CH Schlatter, 1997. The transfer of
polychlorinated dibenzo P-dioxins and dibenzofurans from soil into eggs of foraging
chicken. Chemosphere 34: 711–718.
22
[20]. Schwetz, BA, JM Norris, GL Sparschu, VK Rowe, PJ Gehring, JL Emerson
& CG Gerbig, 1973. Toxicology of chlorinated dibenzo-p-dioxins. Environmental Health
Perspectives 5: 87–99.
[21]. Smith, GC, ADM Hart, MD Rose, R. Macarthur, A. Fernandes, S. White &
DRJ Moore, 2002. Intake estimation of polychlorinated dibenzo-p-dioxins, dibenzofurans
(PCDD/Fs) and polychlorinated biphenyls (PCB's) in salmon: the inclusion of uncertainty.
Food Additives and Contaminants 19: 770–778.
[22]. Stephens, RD, MX Petreas & DG Hayward, 1995. Biotransfer and
accumulation of dioxins and furans from soil: chicken as model for foraging animals. The
Science of the Total Environment 175: 253–273.
[23]. Tlustos, C., I. Pratt, R. Moylan, R. Neilan, S. White, A. Fernandes & M.
Rose, 2004. Investigation into levels of dioxins, furans and PCB's in battery, free range,
barn and organic eggs. Organohalogen Compounds 66: 1925–1931.
[24]. Wakibara, JV, MA Huffman, M. Wink, S. Reich, S. Aufreiter, RGV
Hancock, R. Sodhi, WC
[25]. Wolfe, WH, JE Michalek, JC Miner, JL Pirkle, SP Caudill, DG Patterson &
LL Needham,1994. Determinants of TCDD half-life in veterans of operation ranch hand.
Journal of Toxicology and Environmental Health 41: 481–488.
[26]. Zabik, MJ, D. Polin, M. Underwood, P. Wiggers & ME Zabik, 1998. Tissue
Residues in Male Chickens Fed a 50 ng/kg Dietary Concentration of 2,3,7,8-
Tetrachlorodibenzo-p-dioxin. Bulletin of Environment Contamination and Toxicology 61:
664–668.
23