(din martie 2015) despre orizont didactic · cercetării, a inovaţiilor didactice, a exemplelor de...

5
Despre Orizont Didactic Revista se adresează personalului didactic din învățământul preuniversitar dar și elevilor și tuturor persoanelor interesate de acest domeniu și de ramurile adiacente acestuia, fiind un spaţiu de promovare a cercetării, a inovaţiilor didactice, a exemplelor de bună practică în domeniul educaţiei (proiecte educaționale, parteneriate, realităţi şi noutăţi educaţionale, articole şi studii de specialitate, studii de caz). Revista apare în format tipărit în fiecare lună, în jurul datei de 20, neîntrerupt, începând cu aprilie 2011 și este distribuită la nivel național. Colectiv de redacție Director fondator: sociolog Mihaela Onel (redactor șef) Redactori: prof. Maria-Antoaneta Onel, prof. Simona Nicolae, prof. George Vasiliu Revista este înregistrată la Centrul Național ISSN, Biblioteca Națională a României, având codul ISSN 2247-207X ISSN-L 2247-207X (cf. doc. emis de Centrul Național ISSN în data de 28.04.2011) În format tipografic, revista are următoarele caracteristici: format A5, copertă color policromie, interior alb-negru, hârtie 80 g. 1/5 © omadesign *ediție tipărită *apariție lunară din aprilie 2011 *distribuită la nivel național ISSN 2247-207X (emis de Centrul Național ISSN) Tipar: Editura StudIS Iași (din martie 2015) Grafica: Omadesign Roman orizontdidactic.net A B 3

Upload: others

Post on 22-Sep-2019

17 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Despre Orizont Didactic

Revista se adresează personalului didactic din învățământul preuniversitar dar și elevilor și tuturor persoanelor interesate de acest domeniu și de ramurile adiacente acestuia, fiind un spaţiu de promovare a

cercetării, a inovaţiilor didactice, a exemplelor de bună practică în domeniul educaţiei (proiecte educaționale, parteneriate, realităţi şi noutăţi educaţionale, articole şi studii de specialitate, studii de caz).

Revista apare în format tipărit în fiecare lună, în jurul datei de 20, neîntrerupt, începând cu aprilie 2011 și

este distribuită la nivel național. Colectiv de redacție

Director fondator: sociolog Mihaela Onel (redactor șef) Redactori: prof. Maria-Antoaneta Onel, prof. Simona Nicolae, prof. George Vasiliu

Revista este înregistrată la Centrul Național ISSN, Biblioteca Națională a României, având codulISSN 2247-207X

ISSN-L 2247-207X(cf. doc. emis de Centrul Național ISSN în data de 28.04.2011)

În format tipografic, revista are următoarele caracteristici: format A5, copertă color policromie, interior alb-negru, hârtie 80 g. 1/5

© o

mad

esig

n

*ediție tipărită

*apariție lunară din aprilie 2011 *distribuită la nivel național

ISSN 2247-207X (emis de Centrul Național ISSN)

Tipar: Editura StudIS Iași (din martie 2015)

Grafica: Omadesign Roman

orizontdidactic.net

A

B3

Pentru publicarea unui articol /studiu / proiect educațional taxele* (pt. un autor) sunt:

care reprezintă editarea, publicarea şi expedierea unui exemplar. (nu se percep alte taxe!)În revistă va (vor) apărea materialul(ele) semnat(e) de dumneavoastră.

Banii se trimit in contul RO76BRDE280SV37131262800pe numele Onel Mihaela deschis la BRD

*Prețurile de mai sus nu includ și comisioanele bancare!**Odată ce ați optat pentru revista în format electronic, nu o mai puteți solicita în format tipărit

decât într-un număr de minimum 6 exemplare a câte 10 lei/buc sau a achitării unei taxe de 50 lei. (editura nu tipărește doar un exemplar de revistă!)

PE SITE! Începând cu ianuarie 2015 (nr. 46) pe site vor apărea cuprinsul și câteva materiale (selectate de noi).

Toate materialele din luna respectivă apar în ediția tipărită! 2/5

CONDIȚII DE PUBLICARE (valabile începând cu numărul 49/aprilie 2015)

Revista în format tipărit*

Nr. articole /

studii

Articole didactice (max. 2 pagini A4)

Studii de specialitate / studii de caz / proiecte

educative (max. 3 pagini A4)

1 25 35 2 45 60 3 65 90 4 85 110 5 110 - 6 120 -

Revista în format electronic (pdf) **

Nr. articole / studii

Articole didactice (max. 2 pagini A4)

Studii de specialitate / studii de caz / proiecte

educative (max. 3 pagini A4)

1 18 28 2 35 48 3 50 68 4 70 88 5 80 - 6 95 -

Materialele (articole/studii/proiecte educaționale) și copia chitanței se trimit pe una din adresele de e-mail:[email protected]@gmail.com

TERMENUL LIMITĂ pentru a trimite un material este data* de 10 a fiecărei luni.

Este de preferat ca materialele să fie trimise în perioada 1-10 în fiecare lună. *În cazul în care revista va depăși 150 de pagini ne rezervăm dreptul de a modifica termenul limită.

3/5

Trimiterea materialelor

Nu uitați să ne trimiteți și adresa poștală unde veți primi revista tipărită!Revista tipărită o veți primi în maximum 30 de zile de la apariției numărului în care ați publicat. Aceasta va fi

expediată tip colet deci va trebui să o ridicați de la OP de care aparțineți! Adresa de livrare trebuie să corespundă cu cea din buletin. În caz de necorespondență, puteți preciza în locul străzii opțiunea “POST RESTANT Oficiul

Poștal….” cu mențiunea foarte importantă că precizarea oficiului poștal este obligatorie.Atenție! Oficiul postal păstrează coletul doar 10 zile astfel, vă rugăm să vă prezentați la OP în 2-3 zile de la

comunicarea pe e-mail chiar dacă nu primiți avizul poștal!

ADEVERINȚĂ! Nu eliberăm adeverință*! Singura dovadă de care aveți nevoie este revista tipărită. Nu suntem

responsabili pentru întârzierea cu care trimiteți materialele!* cu excepția coordonatorilor! (aceștia vor primi o adeverință în format electronic, prin e-mail).

Pentru articole publicitare (oferte de cărți, manuale, servicii), vă rugăm să ne contactați. Vă putem oferi spațiu pentru reclamă în revista tipărită sau pe site.

Revista în format electronic o veți primi prin e-mail în maximum 15 zile de la apariția numărului în care ați publicat!

• articole didactice - maximum 2 pagini A4• articole didactice originale - maximum 2 pagini A4• articole publicitare (oferte de cărți, manuale, servicii)• studii de specialitate - maximum 3 pagini A4• studii de caz - maximum 3 pagini A4• proiecte educaționale / educative - maximum 3 pagini A4

Începând cu numărul 36/martie 2014, nu mai acceptăm spre publicare materiale din domeniul Religiei, proiecte

didactice sau materiale ale autorilor care nu (mai) profesează în domeniul educației!

Materialele propuse spre publicare trebuie să respecte următoarele cerinţe de tehnoredactare:- se trimit numai documente WORD, redactate cu Times New Roman, cu mărimea fontului 12, spaţiere la 1,5 rânduri;- textul trebuie să fie obligatoriu cu diacritice şi să conţină la început numele şi titlul didactic al autorului, şcoala şi localitatea unde predă acesta;- în cazul în care au fost folosite surse bibliografice, în mod obligatoriu acestea trebuie precizate la finalul materialului;- nu există o anumită temă;- ar fi de preferat ca activitățile desfășurate la clasă să fie însoțite de imagini (acolo unde este cazul)- *se acceptă și materiale în limbi străine (doar engleză și franceză)- materialele din domeniul matematicii vor conține maxim o pagină de formule!

Autorii sunt responsabili de afirmaţiile şi concluziile cuprinse în articole, colectivul de redacţie declinându-şi orice responsabilitate în acest sens. Este indicat a nu fi trimise spre publicare materiale publicate anterior

sau propuse altor publicaţii. DE REȚINUT! Între cuvânt şi semnul de punctuaţie nu se lasă spaţiu. Spaţiul se lasă doar între semnul de punctuaţie şi

cuvântul următor. Între paranteze sau ghilimele şi cuvintele dintre ele nu se lasă spaţiu nici la început, nici la sfârşit.

4/5

Materiale acceptate

(paginile în plus vor fi taxate suplimentar cu 10 lei/pagina! În caz contrar, nu vor fi publicate!)

Cerințe pentru colaborator:Publicați în revista noastră (conform condițiilor de publicare) cel puțin 4 materiale (articole, studii, proiecte educaționale) pe lună și veți deveni colaborator al revistei pentru luna respectivă! Cerințe pentru coordonator:Îndepliniți cerințele pentru colaborator de mai sus, aduceți cel puțin 2 colegi care să publice în revista noastră cel puțin un material (care vor menționa la începutul articolului ca sunt înscriși de dvs.) și veți deveni coordonator al revistei pentru luna respectivă, primind și o adeverință (online)! Astfel, veți fi menționați pe coperta interioară a revistei, în calitate de colaborator / coordonator! Toți autorii vor apărea în cuprinsul revistei.

5/5

AUTOR / COLABORATOR / COORDONATOR

ALTE PRECIZĂRI:• Nerespectarea condițiilor de publicare ÎN TOTALITATE va duce la nepublicarea materialelor.• ATENȚIE la prețurile afișate. Banii nu se returnează.• Revista poate fi achiziționată în varianta electronică (pdf.) la un preț unic de 30 lei.• Ne rezervăm dreptul să modificăm condițiile de publicare fără o notificare prealabilă.• © Reproducerea parțială sau integrală a conținutului revistei se poate face

numai cu acordul Omadesign sau al editurii StudIS.• Solicitarea altor informații privind condițiile de publicare este nejustificată.

Redactor șef - Mihaela Onel

A

B3