din antichitate Și până la sfârșitul secolului al 19

2
Din antichitate și până la sfârșitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată parte componentă a filozofiei. Primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psychês). Teofrast definește 30 de caractere omenești, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de către Philipp Melanchton în lucrarea lui Kommentar über die Seele (1540, Considerații asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funcțiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-și găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz menționează pentru prima dată existența unor procese subconștiente. Adevărat părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care în lucrarea sa Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Considerații filozofice asupra naturii umane și dezvoltării sale) face o descriere amănunțită a funcțiilor și proceselor psihice cu valabilitate până în timpurile noastre. Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diverse curente și diferite orientări, în funcție de concepțiile respectivilor psihologi. Ca în orice ramură a științei care s-a desprins din filozofie, probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au încetat să fie dezbătute, ducând chiar la apariția unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice. Psihologia experimentală, fondată pe lucrările lui Wilhelm Wundt și William James, își îndreaptă în special atenția asupra problemelor generale cum sunt comportamentul și dispoziția, incluzând și stările patologice, importante pentru psihologia clinică.

Upload: da-na

Post on 08-Nov-2015

6 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

psiho

TRANSCRIPT

Din antichitate i pn la sfritul secolului al 19-lea psihologia a fost considerat parte component a filozofiei. Primele referiri le gsim la Aristotel n lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psychs). Teofrast definete 30 de caractere omeneti, ceea ce reprezint prima ncercare de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totui abia ctre sfritul evului mediu de ctre Philipp Melanchton n lucrarea lui Kommentar ber die Seele (1540, Consideraii asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funciile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. n teoria mecanicist a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-i gsea niciun loc. ntr-o lucrare din 1704, Leibnitz menioneaz pentru prima dat existena unor procese subcontiente.

Adevrat printe al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care n lucrarea sa Philosophische Versuche ber die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Consideraii filozofice asupra naturii umane i dezvoltrii sale) face o descriere amnunit a funciilor i proceselor psihice cu valabilitate pn n timpurile noastre.

ncepnd cu secolul al 19-lea psihologia a nceput s se contureze ca disciplin de sine stttoare. n acelai timp s-au dezvoltat diverse curente i diferite orientri, n funcie de concepiile respectivilor psihologi. Ca n orice ramur a tiinei care s-a desprins din filozofie, probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au ncetat s fie dezbtute, ducnd chiar la apariia unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice.

Psihologia experimental, fondat pe lucrrile lui Wilhelm Wundt i William James, i ndreapt n special atenia asupra problemelor generale cum sunt comportamentul i dispoziia, incluznd i strile patologice, importante pentru psihologia clinic.

coala fenomenologic cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano i Karl Jaspers consider procesele psihice ca fenomene indivizibile, n timp ce behaviorismul, bazat n mare parte pe lucrrile lui Ivan Petrovici Pavlov, privete comportamentul uman ca manifestare condiionat, o asociaie de stimuli cu rspunsuri specifice