1

DIAPIRELE DE SARE DIN ROMÂNIAPRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA STRUCTURILOR DIAPIRE

ȘI SALINELOR SLĂNIC, OCNELE MARI ȘI TURDA

Conf. univ. dr. Vasile Loghin

1. Depozitele și diapirele de sare din România. Caracterizare generală.

Teritoriul României a întrunit de-a lungul timpului geologic condițiifavorabile de precipitare în mediul marin a sărurilor minerale [sare gemă (NaCl),gips (CaSO4.2H2O) și anhidrit (CaSO4), dolomit / CaMg(CO3)2], de acumulare adepozitelor stratificate de sare și gips (evaporite), de marne în amestec cu sarea(brecia sării).

Depozitele de sare (depozitele salifere) au deci origine marină. Ele s-auformat în mările epicontinentale puțin adânci, în mediile litorale lagunare, undecreșterea concentrației în săruri a apelor prin evaporare intensă în climatelecalde și aride a dus la precipitarea acestora și formarea de strate groase de zeci șisute de metri. Este faciesul salin sau formațiunea cu sare. În mediile lagunaredin avanfosa carpatică, grosimea depozitelor de sare atinge 200-400 m, iar înariile subsidente, cum a fost Bazinul Transilvaniei, grosimea lor a ajuns până laaproximativ 1000 m.

În spațiul carpatic de pe teritoriul României au funcționat trei bazinemarine cu condiții de formare a depozitelor de sare: avanfosa carpatică(depresiunea pericarpatică / geosinclinalul neocarpatic, zona mio-pliocenă aCarpaților, respectiv Subcarpații), Bazinul Transilvaniei (DepresiuneaTransilvaniei) și Depresiunea Maramureșului. Acestea sunt fie bazine saliferemari, în care s-au acumulat depozite în benzi alungite, cum este aliniamentulmio-pliocen subcarpatic, fie bazine halogene restrânse, cu depozite lagunarelocale, izolate. Investigațiile efectuate au pus în evidență cca. 200 de masive desare gemă (halit) pe teritoriul țării noastre. România deține unele din cele maimari zăcăminte de sare din Europa.

Perioada geologică cu cele mai intense acumulări de sare gemă, evaporiteîn general, este perioada neogenă, în cadrul căreia se detașează epoca Miocenă(MediteranianI, MediteranianII). Aceste intervale cu climate tropical sausubtropical aride se numesc „faze salinogene”, precedate și urmate de faze fărăacumulări saline, cu acumulări de materiale terigene (argile, marne, nisipuri).Așadar, sarea și întreg depozitul salifer lagunar (brecia sării) datează din Miocen(Acvitanian-Badenian), având vârsta absolută de 18-22 milioane de ani.

2

Detaliind, în formațiunea de sare din România se diferențiază două nivelestratigrafice, respectiv Acvitanian și Badenian (Tortonian), cu următoareledeosebiri regionale: în Subcarpați sunt două nivele (Acvitanian și Badenian), iarîn Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Maramureș numai un nivel –Badenian. Geologii datează sarea din Bazinul Transilvaniei ca fiind Badenianinferior (adică Miocenul mediu), ca vârstă relativă, și, respectiv, de cca. 20-22milioane de ani, ca vârstă absolută.

Din punct de vedere mineralogic, depozitele salifere din România conțin:halite (78%), săruri complexe de K și Mg (17,7%), gips (3,6%), dolomite(0,4%), bromide, iodide etc. (Romanescu Gh., Curcă Roxana-Gabriela, SanduI.G, 2015). Există diferențe reduse de compoziție și procentaje între depozitelede sare, la scară regională și locală, în funcție de condițiile de mediu în care s-auformat. De exemplu, depozitele de sare din Subcarpați sunt amestecate cu sulfațiși carbonați, sunt intercalate cu strate sau lentile de marne și nisipuri, dar sareadin Depresiunea Transilvaniei este pură, cu un conținut redus de săruri depotasiu și magneziu.

În Subcarpați, zăcămintele cele mai importante de sare gemă (halit), devârstă acvitaniană și badeniană, sunt răspândite între râurile Ozana și Trotuș (înSubcarpații Moldovei), între Slănicul Buzăului și Dâmbovița (în Subcarpații deCurbură), între Olt și Jiu (în Subcarpații Getici). Grosimea depozitelor este deordinul zecilor și sutelor de metri. De exemplu, la Slănic, masivul salifer atingegrosimea medie de 340 m.

3

În Bazinul Transilvaniei, sarea a fost depusă pe tot cuprinsul funduluimarin puțin adânc, dar în mai mare cantitate în mediile litorale lagunare.Geologii consideră că grosimea mare, local de până la 1000 m, se datoreazăsubsidenței acestui bazin, și că migrarea straturilor de sare dinspre centru sprebordură a avut loc sub presiunea exercitată de stratele superioare de marne,argile, nisipuri și gresii. Acumulările de sare s-au localizat la bordura estică,nordică și vestică a acestui bazin, un mediu litoral cu caracter lagunar.

Depozitele salifere, urmare a proprietăților plastice ale sării geme, ausuferit modificări de poziție, prin migrare față de locul inițial de geneză: în ariamio-pliocenă pericarpatică, dinspre bazinele salinogene lagunare spre axeleanticlinalelor aflate în înălțare, cu presiune mai redusă; în DepresiuneaTransilvaniei, dinspre centrul spre marginile bazinului. De asemenea, strateleoriginale, orizontale sau cvasiorizontale, au fost antrenate în deformări, îndislocații tectonice, plicative și rupturale, sub acțiunea mișcărilor orogeniceulterioare depunerii acestora. Sunt mișcările din avanfosa carpatică din perioadaneogenă (stirice, atice, moldavice și rondanice), mișcările de la sfârșitulneogenului și începutul cuaternarului, respectiv mișcările valahice. Ultimele, înspecial, au afectat puternic și bordura bazinului transilvan. Acestea au cutat,faliat și înălțat depozitele sedimentare mio-pliocene din avanfosa carpatică(molasa), au configurat unitateamorfostructurală neogenă de la exteriorulCarpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, ca și unitatea morfostructurală

4

de bordură a Depresiunii Transilvaniei. În ceea ce privește Subcarpații, aceștia s-au format succesiv, mai întâi Subcarpații Moldovei (prin mișcările stirice, aticeși moldavice), apoi Subcarpații de Curbură și Subcarpații Getici, unde rolulgenetic principal l-au avut mișcările valahice.

Procesul tectonic cel mai caracteristic care s-a produs în timpulorogenezei valahice a fost diapirismul, adică procesul de formare a cutelordiapire. Mai precis, diapirismul constă în boltirea și chiar străpungerea (dia +peiro = străpungere, limba greacă) stratelor sedimentare superioare (marne,argile, gresii, nisipuri) de către mase de roci plastice (sare gemă, gips), caremigrează spre suprafață sub acțiunea presiunii interne (litostatice), urmândfisurile sau aliniamentelede minimă rezistență, respectiv faliile și axeleanticlinale. Cutele diapire care rezultă astfel sunt boltiri (cute anticlinale) aleformațiunilor salifere în care un masiv de sare (sâmbure, miez de sare), subpresiune litostatică, se ridică și străpunge stratele acoperitoare. Uneori, miezulde sare apare la suprafață („diapirismla zi”). Ivirea sării de sub acoperișul de rocisedimentare detritice este și consecința proceselor erozionale și deplasărilor înmasă (surpări, prăbușiri, alunecări). Sunt bine cunoscute ivirile de sare de laSlănic, Telega, Ocnița, Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Turda, Ocna Șogatag etc.Diapirismul de adâncime semnifică prezența sării la sute și mii de metri înformațiunile sedimentare cutate (de exemplu, cca. 5000 m adâncime în punctulPloiești).

Sâmburele de sare al cutei diapire a luat diferite forme: coloană, lamă,lentilă. În mișcarea de ridicare, masivul de sare modifică poziția stratelor cu carevine în contact lateral, le boltește mai mult pe cele din acoperișul cutei, leintersectează și poate să ajungă la suprafață. Cuta diapiră este delimitată de faliimajore, iar masivul de sare este puternic tectonizat sub formă de cute, falii șidiscordanțe structurale. Deformările structurale mai ample ale miezului de sareau fost provocate de mișcările valahice, iar cele mai simple, microstructurile(sub 1 m amplitudine), au fost generate de mișcările neotectonice (cuaternare).Cutele diapire din Subcarpații de Curbură și Subcarpații Getici sunt considerateincipiente și atenuate. Vorbim deci de o tectonică specifică sării.

Secțiune geologică în Subcarpații Ialomiței pe direcția NV-SE,cu evidențierea cutelor diapire de la nord și sud de localitatea Ocnița. Diapirul de la

nord străpunge formațiunile sedimentare pe contactul tectonic (falie) dintre depozitelemiocene (helvețiene), dispuse într-un anticlinal, și cele pliocene, slab cutate.

5

Diapirul din sud străpunge depozitele helvețiene, pliocene și cuaternare.(Sursa: după Harta geologică, România, scara 1:200.000, 35 Târgoviște, L-35-XXVI,

Institutul Geologic, 1968)

Diapirul de la Ocnița.Afloriment în brecia sării (versantul stâng al pârâului Slănic),formațiune care acoperă sâmburele de sare al cutei diapire aflat aproape de suprafață.

(Foto: V. Loghin,14octombrie 2019)

Primul om de știință care a identificat și caracterizat cutele diapire a fostgeologul român Ludovic Mrazec. Amintim lucrările sale din 1902(Aperçugéologique sur lesformationssalifère et le gisement de sel en Roumanie,în colaborare cu W. Teisseyre) și din 1907 (Despre originea petrolului șiformarea zăcămintelor de petrol în România).

O realitate bine cunoscută în Subcarpați este aceea că structurile diapireau favorizat acumularea zăcămintelor de hidrocarburi (petrol și gaze) asociate.Aceste hidrocarburi au migrat dinspre stratele originare („rocile-mamă”) sprerocile poroase din bolțile diapire (roci colectoare, „roci-magazin”), undepresiunea internă este mai redusă. Așadar, zăcămintele de sare gemă, petrol șigaze sunt legate genetic și structural. Explorările și exploatările de sare, petrol șigaze din ariile geosinclinale neogen-cuaternare se desfășoară în mod corelat.Altfel spus, geologia sării și geologia hidrocarburilor sunt strâns legate.

Cercetările arheologice (Ciobanu D., 2016; Cavrucși colab., 2006, citațide Romanescu Gh. și colab., 2015) demonstrează exploatarea sării pe teritoriulRomâniei încă din epoca fierului și epoca bronzului. Ele au continuat înperioada dacică, cea romană, post-romană și a marilor migrații. În Evul Mediu șiepoca modernă, exploatările de sare s-au dezvoltat în numeroase puncte alesaliferului din spațiul românesc. Ocnele de atunci au fost, în majoritate, închisesau abandonate, altele au devenit salinele funcționale de astăzi. Noi puncte de

6

exploatare au fost deschise pentru a satisface cerințele tot mai mari aleeconomiei, în special din partea industriei chimice. Extragerea se realizeazăastăzi sub formă solidă sau în soluție. Parțial sau în ansamblu, unele saline,închise sau încă în exploatare, au fost amenajate pentru multiple funcțiuni: bazede tratament (salinoterapie), activități sportive și culturale, activitățirecreative/turistice diverse. Exploatarea sării continuă să se practice în ariapericarpaticăla Cacica, Tg. Ocna, Slănic și Ocnele Mari, iar la margineaDepresiunii Transilvaniei, la Praid, Ocna Dej și Ocna Mureș. SocietateaNațională a Sării (SALROM) administrează atât exploatarea, cât și amenajareasalinelor ca puncte pentru activități turistice, ca baze de tratament supravegheatpentru afecțiuni respiratorii și pulmonare. Mai multe proiecte de amenajarecomplexă au fost puse în operă la Salina Turda, Salina Ocnele Mari, SalinaSlănic și Salina Tg. Ocna.

La noi în țară, primele cercetări și studii cu privire la depozitele de sare s-au desfășurat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.Semnalăm contribuțiile unor mari geologi: G. Cobălcescu (Formațiunea saliferăsau secundă. Formațiune Mediterană, 1883), V. Meruțiu (Sarea în pământulromânesc, 1912), L. Mrazec (Aperçugéologique sur lesformationssalifère etlesgisements de sel en Roumanie, 1902, Despre originea petrolului și formareazăcămintelor de petrol în România, 1907), G.M. Murgoci (Terțiarul Olteniei cuprivire specialăla sare, petrol și cărbuni, 1907).

Dintre lucrările mai recente reținem: M. Paucă (Contribuții la genezazăcămintelor de săruri miocene din România, 1965/1966), C. Atudorei, E.Bocănete, P. Miclea (Cercetarea, exploatarea și valorificarea sării, 1971), E.Albu, N. Balteș (Considération sur l’âge du sel dans la zone desplisdiapiresattenués et incipients de la Muntenie et sesimplications sur la geneseet la repartition des gisementsd’hydrocarbures, 1983).1 Pentru ultimii ani,menționăm studiile elaborate deGheorghe Romanescu, Ioan Gabriel SandușiRoxana-Gabriela Curcă.

Sub raport științific și tehnic, depozitele salifere și în special diapirele desare au fost supuse unor lucrări sistematice de foraj de-a lungul secolului XX înscopul determinării rezervelor de sare și hidrocarburi.

2. Masivele diapire de la Slănic, Ocnele Mari și Turda. Structuri șidiscordanțe structurale

1 Lucrările menționate mai sus sunt incluse în bibliografia articolului Salt deposits in the RomanianSubcarpathians – genesis, repartitionandethnomanagement (2015), semnat de Gheorghe Romanescu,Roxana-Gabriela Curcă, Ioan Gabriel Sandu.

7

Mișcările orogenice mio-pliocene și mișcările neotectonice (cuaternare)au deformat prin înălțare, cutare și faliere depozitele salifere acumulate înmediul marin lagunar din avanfosa carpatică și de la bordura BazinuluiTransilvaniei. Sarea gemă, gipsul și anhidritul, roci plastice, au migrat din loculoriginar de formare spre bolțile cutelor anticlinale, străpungându-le, rezultândastfel cutele diapire, adică boltiri ale stratelor sedimentare conținând un sâmbure(miez, nucleu, lentilă) de sare. La rândul său, masivul de sare (corpul diapir) subformă de stâlp, coloană, lamă sau pernă, a fost supus diastrofismului, gradul detectonizare (cutare și faliere) depinzând de intensitatea forțelor endogene.Dislocațiile (accidentele tectonice)plicative și rupturale, discordanțelestructurale cele mai ample au fost produse de mișcările valahice, iar mișcărileneotectonice (cuaternare) au generat deformări mai slabe, microcute șimicrofalii. Așadar, vorbim de o tectonică a sării, de o microtectonică acorpurilor diapire.

Salinele reprezintă cadrul ideal de observare și studiu a structurilorsedimentare de vârstă miocen-pliocenă și pleistocenă, reprezintă laboratorulnatural perfect pentru studii de geologie structurală, de microtectonică.Observațiile noastre s-au îndreptat asupra structurilor cutate, faliate șidiscordante relevate în salinele Slănic, Ocnele Mari și Turda.

În analizele de ordin structural este necesar să pornim de la caracteristicilestratigrafice ale depozitului de sare. De regulă, acesta prezintă variațiicentimetrice, mai rar metrice, de gri (de la alb la negru), ceea ce atestă variații întimp relativ scurt ale compoziției mineralogice din mediile lagunare deprecipitare a sărurilor [NaCl, CaSO4,CaSO4.2H2O , CaMg(CO3)2] și de depunerea materialelor pelitice, argiloase (marne cu sare). Sunt aspecte diagenetice carereflectă condițiile diferite în timp ale mediului lagunar și ale climatului. De aiciaspectul vărgat al depozitului de sare.

Nuanțele de gri ale stratelor de sare (sare albă, pură; sare gri, gri închis,pământos, cu impurități terigene de marnă) ne permit să urmărim deformărileplicative și rupturale la care au fost supuse stratele de sare, inițial orizontale saucvasiorizaontale. Stratele de culoare închisă, conținând marnă (argilă cuCaCO3), indică limita dintre stratele omogene de sare masivă (sare pură sau cupuritate înaltă). Și astfel, pot fi observate cu claritate cutele, flexurile, faliile șidiscordanțele stratigrafice și structurale. Totodată, aceste contraste de gri în stivade strate salifere ajută la datarea formațiunilor, la estimarea vârstei întreguluidepozit de sare. În plus, pot fi făcute legături cauzale cu cadrul tectonic șiclimatic de geneză (diageneză).

8

2.1. Structuri cutate în masivele diapire de la Slănic, Ocnele Mari și Turda

Cutele diapire, ca entități structurale majore, au suferit deformărisecundare de amploare diferită, până la dimensiuni de microcute și microfalii, înfuncție de presiunea litostatică, variabilă în timp și loc, exercitată în ultimelesecvențe orogenetice.

Cutele secundare sunt elementele structurale relevate cu pregnanță încamerele de exploatare a sării de la salinele Slănic, Ocnele Mari și Turda.Alături de stratificația în nuanțe de gri, ele impresionează prin spectaculozitateadesenului din pereții, plafonul și podeaua (talpa) sălilor ce compun salinelerespective, fie în exploatare (Slănic și Ocnele Mari), fie închise (Turda), dartoate trei cu amenajări pentru vizitare, recreere și salinoterapie.

Cutele, flexurile și faliile pot fi urmărite într-un singur plan sau în douăplanuri, acolo unde acestea se intersectează, dând o muchie. Sunt planuriverticale (pereții vechilor camere trapezoidale de exploatare, care pot atinge 50-55 m), planuri orizontale (podeaua și plafonul aceluiași tip geometric de săli),planuri oblice (tot în sălile trapezoidale, ca cele de la Mina Unirea Slănic, de laMina Nouă Ocnele Mari, de la Mina Rudolf din Salina Turda). În sălile în cares-a practicat exploatarea „în clopot” (camere ogivale), ca la Mina Terezia de laSalina Turda, urmărirea cutelor se face pe suprafețe curbe, în special la boltă).

Cutele, flexurile și faliile sunt „la vedere” în interiorul salinelor, ca urmarea secționării mecanice a depozitului de sare, cu ajutorul havezelor, pe orizonturi(nivele) de exploatare descendentă de 3-4 m. De aceea, suprafețele de exploatarerezultate sunt netede, lucioase, iar structurile relevate sunt foarte clare, foarteexpresive.

Cutele din cele trei corpuri diapire (Slănic, Ocnele Mari și Turda) sunt deo extremă varietate și spectaculozitate. Tipologia lor diferă după poziția planuluiaxial al cutei față de planul orizontal și după dimensiuni (amplitudine/înălțimerelativă, respectiv distanța dintre șarniera de anticlinal și șarniera de sinclinal,lungime de undă, adică distanța dintre șarnierele a două anticlinale sau sinclinalesuccesive)2.

După poziția planului axial față de orizontală, în cele trei saline seîntâlnesc toate categoriile de cute simple: cute verticale (drepte), cute oblice(înclinate, deversate), cute orizontale (culcate), cute suprapuse (încălecate).Complexitateastructurală se amplifică prinflexuri, cute-faliiși cute compuse.

2Elementele unei cute, privită în secțiune transversală și în secțiune longitudinală, sunt: înălțimearelativă, lungimea de undă, axul și planul axial, șarniera (șarnieră anticlinală, șarnieră sinclinală),flancurile.

9

Planșele „Slănic”, „Ocnele Mari” și „Turda” prezintă principalele „modele” decute.

În ceea ce privește flexurile (cute cu flancurile subțiate, cu tendința defracturare și faliere), cutele-falii, fracturileși faliile, aceste structuri suntrezultatul unei tectonizări mai intense, a unui stres intern mai puternic, propagatpe anumite direcții. Însă microcutele sunt generate de mișcările neotectonicerecente, de slabă intensitate. Observațiile comparative indică prezența lor întoate masivele diapire, dar sunt mai frecvente în diapirul Ocnele Mari.

Considerând dimensiunea ca element de diferențiere a cutelor din cele treisaline (Mina Unirea Slănic, Mina Nouă de la Ocnele Mari, Mina Rudolf și MinaTerezia de la Turda), am ajuns la următoarea clasificare:

- Cute de amplitudine (înălțime) mare, de ordinul zecilor de metri (cuprelungire în masivul de sare ajungând la ordinul sutelor de metri). De exemplu,în Mina Unirea de la Salina Slănic, unele cute pot fi urmărite pe tot peretele decca. 50 m, dar acestea continuă și dincolo de fosta cameră de exploatare.

- Cute de amplitudine medie, de ordinul metrilor (sunt cele mai frecvente);- Cute de mici dimensiuni, cu amplitudini de ordinul centimetrilor (până la

1 m), reduse la simple ondulații. Acestea sunt microcutele. Ele fac tranziția de lastratul orizontal la stratul cutat, ori se formează pe traiectul cutelor medii șimari, transformându-le în cute compuse.

Varietatea cutelor și faliilor din masivele diapire reflectă reacția diferită asării și a celorlalte roci și minerale asociate, ca formațiuni plastice, la solicitareatectonică, variabilă în timp și spațiu, chiar secvențial și punctual, din fazaorogenică valahică (sfârșitul Pliocenului – începutul Cuaternarului) și din timpulmișcărilor neotectonice (Cuaternare). Configurația și dimensiunile deformărilorplicative (cutelor) ale stratelor salifere sunt imprimate de intensitatea și direcțiade propagare a mișcărilor de încrețire și înălțare a scoarței terestre. Astfel, cutele(anticlinalele și sinclinalele) de mare amplitudine (înălțime relativă), de ordinulzecilor și sutelor de metri, cutele strânse (cu lungime de undă mică), cutele cușarnierele aproape de unghiul ascuțit, flexurile pronunțate, fracturile, faliile demare amplitudine sunt rezultatul exercitării unor energii tectonice puternice însecvențele orogenice cele mai active. Pe de altă parte, cutele mai largi (culungime de undă mare), dar înălțime relativă mai redusă, anticlinalele șisinclinalele cu rază de curbură mai mare, cutele sub formă de ondulații simple,lipsa fracturilor și a faliilor sunt consecința unui stres tectonic redus asupramasivului diapir și a depozitelor sedimentare acoperitoare în anumite intervalede timp. De asemenea, poziția și direcția de înclinare a cutelor, cutele-falii,cutele încălecate și șariajul trebuie considerate în caracterizarea cadruluitectonic.

10

2.2. Discordanțe structurale în diapirele de sare de la Slănic, Ocnele Mari șiTurda

Discordanțele structurale indică schimbarea, la diferite scări, a condițiilorde manifestare a orogenezelor miocen-pliocene și cuaternare, indică tectonizareadiferențiată a depozitelor salifere, a masivelor diapire din avanfosa carpatică șide la marginea Bazinului Transilvaniei.

Suprapunerile de structuri variate ca stil, contactele dintre acestea(discordanțele) pot fi observate pe pereții salinelor respective. Tipologiadiscordanțelor structurale din cele trei corpuri diapire s-ar rezuma astfel:

- între un pachet (o stivă) de strate orizontale și un altul înclinat;- între stive de strate cu înclinări diferite;- între stive orizontale sau înclinate și o structură cutată;- între două structuri cutate în stiluri diferite.În mod frecvent, pe un perete se succed, de la baza la plafonul minei de

sare, mai multe tipuri de structuri. Toate cazurile sunt exemplificate în planșeleilustrative „Slănic”, „Ocnele Mari” și „Turda”.

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

3. Scurtă caracterizare adiapirelor de sare și a salinelor Slănic, Ocnele Mariși Turda

3.1. Diapirul și Salina Slănic

Din punct de vedere geostructural, acest depozit de sare s-a format încuveta Slănic, de vârstă Miocenă, în care apele marine, lagunare, aveau oconcentrație mare de clorură de sodiu (și alte săruri asociate) datorită evaporăriiintense în climatul cald și arid al perioadei respective.

În timpul mișcărilor de cutare și înălțare, sarea, de vârstă badeniană, învirtutea plasticității sale, a migrat în axul unui anticlinal, reușind să intersectezestratele superioare sarmațian-pliocene și chiar să iasă la suprafață în câtevalocuri (diapirism la zi). Aflorareasării în versanții văii Slănicului este, totodată,și rezultatul eroziunii torențiale, al surpărilor, prăbușirilor și alunecărilor deteren. Avem în vedere „Muntele de sare”, cu statutul său de monument a naturii.

Masivul de sare de la Slănic, cu o suprafață de cca. 15 km2 ( 5,5 km x 2,7km) și o grosime medie de 340 m, este puternic tectonizat, formațiuneastratiformă saliferă fiind dislocată și deformată de mișcările ulterioare depunerii,în special de mișcările valahice și cele neotectonice. Pe suprafețele plane alecamerelor de exploatare cu profil trapezoidal, cum este cazul Minei Unirea, cuînălțimea de 50-55 m, se observă o extraordinară varietate de cute, de flexuri șifalii, care atestă modul cum au reacționat stratele de sare la solicitările tectonice.Mina Unirea (suprafața totală de 53.000 mp, adâncimea față de nivelul soluluide 208 m, înălțimea de la talpă la plafon de 55 m)3 este un loc ideal pentrustudiul tectonicii sării, a microtectonicii acestui diapir. Se văd aici cute cuînălțimi relativede zeci de metri, dar și microcute (cu amplitudini de sub 1 m),cute cu lungimi de undă diferite (cute mai ample, cute mai strânse), cute cudiferite unghiuri de înclinare a planului axial față de planul orizontal (cutedrepte, cute oblice, cute orizontale și suborizontale). Se observă, de asemenea,falii și discordanțe structurale (în planșa „Slănic” sunt redate cele maisemnificative structuri).

În masivul diapir de la Slănic se exploatează sarea de peste 300 de ani.Rezervele sunt enorme (5,1 miliarde tone), iar puritatea sării este foarte mare(98% NaCl). Dacă așezarea Slănic este atestată documentar la 1532, primeleexploatări de sare sunt menționate în a doua jumătate a secolului al XVII-lea (V.Petrescu, 2003, citat în Județul Prahova, 2016). Este vorba de exploatărileinițiate de spătarul Mihail Cantacuzino: în 1688 pe Valea Verde, iar între 1689-

3 Alte surse indică pentru Mina Unirea următoarele date: suprafața de 30.000 mp, adâncimea maximăde 217 m, înălțimea unei săli fiind de 70 m.

23

1691 la Baia Baciului. În secolul al XIX-lea s-au deschis puțurile (exploatări în„clopot”, camere ogivale) „Ocna din Vale”, „Ocna din Deal”, mina Carol I (în1867), numită mai întâi „Mina Nouă din Deal”. În secolul XX au fost dată înexploatare „Mina Nouă din Vale” (1909-1912), care avea să fie denumită maitârziu „Mihai I”, în care exploatarea se realiza în camere cu profil trapezoidal.Aceasta a funcționat până în anul 1943. În 1938 a fost deschisă Mina „Unirea”,cu 14 camere de exploatare în sistem modern (suprafață de 76.000 mp,deschidere la tavan 10 m, înclinare la 60o, deschidere la talpă 35 m, adâncimeafață de sol de 208 m). Activitatea de extracție s-a încheiat în 1970, an în care i s-a decis o nouă destinație, aceea de obiectiv turistic. Din anul 1970, exploatărilese fac din mina „Victoria”. Din anul 1992, perimetrul de exploatare s-a deplasatîn partea de sud-est a zăcământului de sare.

Astăzi, Salina Slănic este compusă din patru mine: Mina Carol, MinaMihai, Mina Unirea și Mina Victoria.

Mina Unirea, care a avut 15 camere de exploatare, a fost amenajată dupăanul 1972 pentru vizitare și salinoterapie, având patru săli incluse în circuitulturistic. Acestea sunt săli trapezoidale grandioase (înălțimi variabile de 50-95 m,lungime de peste 100 m, lățime de 35 m la podea/talpă și 15 m la tavan),impresionante prin decorațiunile lăsate de structurile stratificate și cutate aledepozitului de sare. Aici sunt spații amenajate pentru tratamentul afecțiunilorrespiratorii (microclimat benefic: 12-13oC este temperatura constantă,umiditatea relativă de 50-60%, presiunea atmosferică cu 18 mmHg mai maredecât la suprafață; concentrație mare de aerosoli naturali salini, lipsa alergenilor,lipsa germenilor patogeni), pentru activități sportive, culturale, religioase,comerciale etc. Un planetarium, cel mai mare din țară, este amplasat la intrare însalină.

Localitatea Slănic își datorează statutul de stațiune balneară (1889) și destațiune balneoturistică de interes național (2009) exploatării sării, amenajăriisalinei pentru vizitare și salinoterapie, valorificării apelor sărate și sulfatate, alacurilor antroposaline (Baia Baciului, Baia Verde etc.).

3.2. Diapirul și Salina Ocnele Mari

Depozitul de sare de vârstă badeniană (Miocenul mediu) de la OcneleMari se încadrează în aria saliferului, a cutelor diapire din Subcarpații Getici,sectorul Olt-Jiu. Structural, acesta reprezintă sâmburele de sare al anticlinaluluiGovora – Ocnele Mari, care a suferit o ridicare axială. Flancurile prezintă oînclinare de 10-40o. Această cută diapiră este flancată, la nord și la sud, de douăfalii majore. Corpul diapir este tectonizat sub formă de cute și falii de

24

dimensiuni, forme și poziții diferite. De exemplu, microcutele și microfaliileindică procese neotectonice de intensitate redusă (vezi planșa „Ocnele Mari”).

Sarea gemă de la Ocnele Mari s-a format într-un bazin halogen lagunar(facies lagunar). Zăcământul este alcătuit din benzi centimetrice de sare albă șisare cenușiu-neagră, variabile ca grosime, cele din urmă fiind impurificate cumarne și anhidrit. La baza zăcământului se află un banc de sare neagră de 5-30m.

În privința compoziției mineralogice, este predominant halitul (NaCl) cu oproporție medie de 94,50%. Mineralele secundare sunt anhidritul (CaSO4),gipsul (CaSO4.2H2O), care apare în asociație cu anhidritul (1-5%), mineraleargiloase și substanțe cărbunoase (Geologia zăcământului de sare Ocnele Mari,www.creeaza.com). Structura sării este variabilă: cristale cubice, cristalecolumnare, structură masivă și omogenă (cu evidențierea direcției de curgere asării).

Suprafața pe care se întinde zăcământul de la Ocnele Mari este de 7,5 km(E-V) x 3,5 km (N-S).

Salina Ocnele Mari este una din cele mai vechi mine de exploatare a săriidin țara noastră. Investigațiile arheologice indică exploatarea sării în epocaneolitică, în perioada dacică (cetatea Buridava), în epoca cuceririi romane(castrul roman de la Stolniceni) și după aceea. Mult mai târziu, în anul 1402,Ocnele Mari sunt menționate într-un document oficial. Sarea devine oimportantă sursă de venit și monopol domnesc în Țara Românească.

Pe locul vechilor ocne (toate surpate) s-au format lacuri cu apă sărată.Proprietățile terapeutice ale acestora au început să fie apreciate, iar localitateaOcnele Mari a început să fie amenajată ca stațiune balneară din 1912.

Exploatarea sistematică a sării prin mine „în clopot” sau apoi prin cameretrapezoidale are loc la începutul secolului XX, în perimetrul băilor actuale. În1959 sunt puse în funcțiune primele exploatări prin sonde de dizolvare,

Noua salină de la Ocnele Mari se întinde pe aproximativ 50.000 m2 (5 ha).Ea are mai multe săli trapezoidale, în pereții cărora se deschide întreagastructură a depozitului de sare. Sălile se află la aproximativ 100 m adâncime,înălțimea lor fiind de cca. 70 m.

Salina Ocnele Mari a fost amenajată pentru vizitare ca parc turistic șipentru terapia unor disfuncții respiratorii (microclimat benefic: temperaturi de12-15oC, aerosoli salini, calm aerobaric). Amenajările făcute în 2009 și 2015 audus la diversificarea activităților în spații speciale: zona culturală, zona sportivă,zona de tratament, zona de distracție, zona de distracție pentru copii, zonacomercială, dar și un spațiu de rugăciune, unde este ridicată o biserică.

3.3. Diapirul și Salina Turda

25

Depozitul de sare de la Turda aparține formațiunilor salifere și structurilordiapire de la marginea vestică a Depresiunii Transilvaniei. Sarea din acest bazinmarin Miocen a migrat spre țărmul lagunar, iar sub influența mișcărilor tectonices-a ridicat în partea axială a anticlinalelor sau au urmat faliile existente pecontactul tectonic cu structurile carpatice. În unele situații, nucleul a ieșit lasuprafață.

Vârsta relativă a depozitului de sare de la Turda este Badenian, ceea ceînseamnă, în valoare absolută, cca. 18 milioane de ani. Suprafața masivului desare este de 45 km2, iar grosimea este de 1.200 m. Masa întregului zăcământ esteestimată la aproape 39.000 milioane tone.

Sarea din zăcământul de la Turda are proprietăți mineralogice superioare.Este sare gemă pură, cu un conținut de NaCl de 99% (în special în parteasuperioară). În partea inferioară a zăcământului apar intercalații de șisturiargiloase, nisip și pietriș.

Sâmburele de sare prezintă caracteristici structurale imprimate dedislocațiile plicative și rupturale pliocene și cuaternare. Acestea sunt vizibilepetoate planurile sau bolțile camerelor de exploatare.

Salina Turda are, de asemenea, o istorie bogată. Prima atestaredocumentară asupra exploatării sării în acest loc este din anul 1271. Exploatarease făcea în „cămările de sare”. În 1690 începe exploatarea în Mina Terezia, omină de tip „clopot”, care avea să atingă o adâncime de 90 m. În 1857 a fostdeschisă Mina Gizela (astăzi bază de tratament) , iar în 1867 începe exploatareaîn Mina Rudolf, devenită în timp o imensă sală trapezoidală cu înălțimeaplafonului la 40 m. Exploatările în Salina Turda au fost închise în anul 1932.

În perioada 2008-2010, Salina Turda a fost supusă unor ample șiingenioase lucrări de amenajare prin aplicarea de proiecte PHARE. Astăzi esteun obiectiv turistic de interes național și internațional, perfect pregătit pentruvizitare, recreere și tratament. Mediul salin (microclimatul) de aici este deosebitde favorabil pentru terapia afecțiunilor respiratorii: temperatură constantă de 10-12oC, umiditate relativă de 75-80%, concentrație optimă de aerosoli salini,viteza foarte redusă a curenților de aer (maxim 0,2 m/s, iar Mina Rudolf numaide 0,02 m/s). Mina Rudolf deține spații pentru salinoterapie, spații pentru sportși spectacole, puncte comerciale, dar și un ascensor spectaculos. În MinaTerezia, unde se află lacul salin, este amenajat un debarcader.

Însemnătatea balneară și turistică a Salinei Turda este sporită de BăileSărate, unde sunt mai multe lacuri antroposaline pe amplasamentul vechilorexploatări.

26

27

28

29

30

31

32

Referințe

Romanescu Gh., Curcă Roxana-Gabriela, Sandu I.G. (2015), Salt depositsin the Romanian Subcarpathians – genesis, repartitionandethnomanagement,International Journal of ConservationScience, volume 6, July-September; 401-410;

Mihai B.A., Nedelcu A., Buterez C. (2016), coordonatori, JudețulPrahova, spațiu, societate, economie, mediu, Edit. Academiei Române,București;

***, Studii de prefezabilitate privind amenajarea și reamenajareaturistică a Salinelor Cacica, Praid și Slănic Prahova; 2009; Institutul Naționalde Cercetare-Dezvoltare în Turism – INCD București, coordonator proiectGeorgeta Marinescu;

***, România. Harta geologică, scara 1:200.000, 35.Târgoviște, L-35-XXVI, Institutul Geologic, București, 1968.

https//:ro.wikipedia.org : Muntele de sare Slănic Prahova;www.google.com: Masivul de Sare / Diapirul de la Slănicwww.creeaza.colm: Geologia zăcământului de sare Ocnele Mariwww.salrom.ro/Ocnele-mariwww.salrom.ro/Slanic-prahova