Învăţătura celor doisprezece Apostoli - "Didahia"

"Didahia" a fost şi va rămâne una dintre cele mai preţioase lucrări de literatură creştină veche.

Încă de la întemeierea Bisericii la Cincizecime, Apostolii şi urmaşi ai Apostolilor: episcopi, preoţi şi diaconi, învaţă şi propovăduiesc credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu după porunca dată lor de Mântuitorul, înainte de înălţarea Sa la cer, anume de a învăţa şi propovădui credinţa creştină la neamuri: "Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh..." (Matei 28, 19-20). Astfel Apostolii şi urmaşii lor (pe linie apostolică), purtaţi şi călăuziţi fiind de Duhul Sfânt, cu Hristos în suflet şi cu ochii ţintă la împărăţia cerurilor, propovăduiesc neamurilor atât pe cale orală cât şi în scris lăsând posterităţii un tezaur nepreţuit de literatură teologică, începând cu Canonul Noului Testament, continuând cu scrierile Părinţilor Apostolici, apologeţii şi culminând cu operele din "veacul de aur"al creştinismului precum şi cele cuprinse în perioada istorică a celor şapte Sinoade Ecumenice.

Apostolii au mers pretutindeni şi au vestit lumii mesajul de bucurie numit Evanghelie şi au spus că "Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca oricine crede în El sa nu piară ci să aiba viaţă veşnică. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 16-17). Printre scrierile de o importanţă deosebită se află şi "Didahia" sau "Învăţătura celor doisprecezce Apostoli". Ea poate fi considerată ca vârf de lance, deoarece este fără îndoială cea mai veche operă patristică şi postbiblică, aceasta fiind "documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Sfinţilor Apostoli şi izvorul cel mai vechi al legislaţiei bisericeşti, pe care îl avem"1. "Didahia" este puntea de legătură între Scriptură şi Tradiţie, între cărţile canonului Noului Testament şi

1 Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Pr. Conf. Univ. Dr. N. Dumitraşcu, Patrologie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, p. 19.

1

operele Părinţilor Apostolici.

Această operă de mare importanţă a fost descoperită în anul 1873 de către Mitropolitul Filotei Vrenie al Nicomidiei într-un codice din anul 1052. Se pare că acest codice, sau manuscris, a fost alcătuit de unul Leon supranumit "notarul şi păcătosul"3. A fost descoperită în biblioteca Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, pergamentul având dimensiunile 19/15,5 cm. În 1887 pergamentul a fost depus în biblioteca Patriarhiei fiind înregistrat cu numărul 544. Pe lângă "Didahie" codicele mai cuprinde: Sinapsa Vechiului Testament şi Noului Testament de Sfântul Ioan Gură de Aur, Epistola lui Barnaba, Epistolele I şi II către Corinteni a lui Clement, o listă a cărţilor canonice ale Vechiului Testament, Recenzia lungă a Epistolelor Sfântului Ignatie, corespondenţa dintre Sfântul Ignatie şi Maria de Cassobola5. Mitropolitul Filotei Vrenie publică această operă după zece ani de la descoperirea codicelui, la Ierusalim în 1883. Totuşi "Didahia" a fost făcută cunoscută în lumea teologică nu prin publicarea ediţiei acestui mitropolit grec ci printr-o altă ediţie a unui german pe nume Harnack în anul 1884 la Leipzig6.

De-a lungul timpului "Didahia" a fost citată în diferite opere, acest lucru dovedind că "Didahia" nu este o operă izolată, dimpotrivă ea a fost cunoscută de Părinţii si scriitorii din Biserică, cum ar fi: Pseudo-Ciprian, Eusebiu de Cezareea, Sfântul Atanasie cel Mare, Nichifor al Constantinopolului (†826), Ioan Zonara (†1120), ea fiind menţionată şi în lista celor şaizeci de cărţi canonice întocmită pe la anul 6007. Referitor la titlul acestei opere "Învăţătura Domnului adresată neamurilor prin cei doisprezece Apostoli" , se pare că figurează ca titlu doar pentru o parte a operei, opra având titlu general "Didahia Apostolilor" 8. Autorul este necunoscut , opera fiind scrisă după toate probabilităţile între anii 50-70, dar unii specialişti consideră că a fost scrisă mult mai târziu, adică între anii 160-180. Pentru anii 50-70, pledează şi J. P. Audet, care susţine că acţiunea scrierii este plasată în timpul Apostolilor, profeţilor şi învăţătorilor şi că "Didahia" ar fi contemporană cu Evangheliile lui Matei şi Luca9. Locul apariţiei "Didahiei" este cu certitudine Orientul dar nu se ştie anume unde s-a scris. Specialiştii pledează pentru Siria, Palestina sau Egipt, dar J. P. Audet fixează locul scrierii ca fiind Antiohia10.

Referitor la materialele pe care le-a folosit autorul, mai importante ar fi două: un îndreptar moral

2 Prof. Dr. G. S. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 165.

3 Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu..., op. cit., p. 19.

4 Învăţătură a celor doisprezece Apostoli, în Scrierile Părinţilor Apostolici, trad., note şi indici de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p. 17.

5 Ibidem, p. 19.

6 Ibidem, p. 18.

7 Ibidem, p. 19.

8Prof. Dr. G. S. Papadopoulos, op. cit., p. 167.

9 Învăţătură a celor doisprezece Apostoli..., p. 21.10 Ibidem. 

2

adică un set de instrucţiuni precizate pentru creştini şi un compediu liturgic axat pe explicarea Sfintelor Taine. Îndreptarul moral se regăseşte foarte bine în cele două Căi, a vieţii şi a morţii, învăţătură cunoscută din izvoare greceşti, Parmenide "Tabelul lui Kevet" (scriere neopitagoreică) şi iudaice, Vechiul Testament şi Manualul Supunerii11. Pe lângă aceste două izvoare, este posibil să se fi mai folosit şi altele dar se poate ca lucrarea să fie rodul propriei inspiraţii, opera fiind creaţia unui singur autor12. "Didahia" după cei mai mulţi, ar fi un manual catehetic folosit pentru învăţarea catehumenilor în primul veac creştin. Ca şi întindere este comparabilă cu Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, aproximatov 10700 de litere13, fiind aşadar de dimensiuni reduse.

Data compoziţiei. Mai mulţi savanţi datează Didahia în prima jumătate a secolului al doilea. În 1886, la scurt timp după ce a fost publicată, şi la şaizeci de ani înainte de descoperirea de la Marea Moartă şi a Codurilor de la Nag Hammadi, profesorul scoţian M.D. Riddle comentează: „Bryennios şi Harnack datează lucrarea între anii 120 şi 160, Hilgenfeld între 160 şi 190, alţi savanţi britanici şi americani variază perioada între 80 şi 120. În anii '40 şi '70 mai mulţi critici au sugerat ca dată a redactării, înainte de modificările ulterioare, în jurul anului 70 sau la scurt timp după, şi alţii, la sfârşitul secolului al doilea sau chiar în secolul al treilea. Nu există nici o îndoială că Didahia era deja cunoscută în secolul al treilea.

Primele referinţe. Didahia este citată de Eusebiu din Cezareea (cca. 324) ca Învăţăturile apostolilor după cărţile recunoscute ca fiind canonice (Istoria Bisericească III, 25): „Printre apocrife, sunt incluse şi cartea Faptele lui Paul, o lucrare intitulată Păstorul, Apocalipsa lui Petru şi după acestea Scrisoarea lui Barnaba, aşa-numitele Învăţăminte ale Apostolilor, apoi, aşa cum am spus deja, Apocalipsa lui Ioan, dacă se doreşte. Unul, aşa cum am spus, le respinge, însă alţii le alătură cărţilor universal acceptate”.

Atanasie (367) şi Rufinus (cca. 380) inserează Didahia printre cărţile deuterocanonice (Rufinus îi dă un titlu alternativ ciudat: Judicium Petri, „Judecata lui Petru”). Este respinsă de Nichifor (cca. 810), Pseudo-Anastasie, şi Pseudo-Atanasiu în canonul celor 60 de cărţi. Este acceptată de către Canonul Constituţiilor Apostolice 85, de Ioan Damaschin şi de Biserica Ortodoxă Etiopiană. Lucrarea Adversus Aleatores scrisă de un imitator al sfântului Ciprian, îi citează numele. Citările nerecunoscute sunt foarte frecvente, deşi mai puţin sigure. Secţiunea Celor Două Căi foloseşte un limbaj asemănător cu cel al Scrisorii lui Barnaba, capitolele de la 18 la 20, uneori cuvânt cu cuvânt, alteori cu adăugiri, schimbări şi reduceri, iar textul din Scrisoare lui Barnaba 4,9 pare a deriva din Didahia 16,2-3 sau vice-versa.Didascalia Apostolorum pare a fi redactată pe Didahia. Dispoziţiile ecleziastice apostolice folosesc o parte a textului iar Constituţiile Apostolice au inclus Didahia. De asemenea, pare să aibă ecouri în textele lui Iustin din Nablus, Taţian, Teofil din Antiohia, Ciprian, şi Lactantius.

"Didahia" are 16 capitole şi poate fi împărţită în patru părţi distincte:

11Prof. Dr. G. S. Papadopoulos, op. cit., p. 166.

12 Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu..., op. cit., p. 20.

13 Ibidem, p. 19.

3

-Partea I, cap. 1-6;-Partea a II-a, cap. 7-10;-Partea a III-a, cap. 11-15;-Partea a IV-a, cap. 16.

Partea I. Este morală şi se vorbeşte despre cele două căi, pe care poate să le urmeze creştinul: calea vieţii sau a morţii. Cu siguranţă că o deosebită atenţie se pune pe calea vieţii care dacă este urmată cu străşnicie de către credincioşi duce la Hristos. Calea vieţii este calea care duce la "poarta cea strâmtă", de care vorbeşte Hristos, iar calea morţii este calea care duce spre pierzanie şi către "poarta cea largă", pe care mulţi o apucă. Hristos Mântuitorul lumii spune: "Eu sunt uşa de va intra cineva prin Mine se va mântui şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla"(Ioan 10, 9). Creştinii urmând calea vieţii, ajung la uşa care este Hristos, îndemnându-i să bată la această uşă şi li se va deschide, autorul precizează încă de la început că este mare diferenţa dintre cele două căi. Probabil când a alcătuit cele două căi s-a gândit la cuvintele rostite de Moise poporului israelit când acesta era la un pas de a intra în Canaan: "Iată eu ţi-am pus înainte viaţa şi moartea binele şi răul. Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te binecuvinteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni. Iar de se va întoarce inima ta şi nu vei asculta te voi lăsa ademenit şi te vei închina la alţi dumnezei şi le vei sluji lor. Vă dau de ştire astăzi că veţi pierii şi nu veţi trăi mult în pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l dă şi pentru a cărui stăpânire treci tu Iordanul. Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul; viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi"(Deut. 30, 15-19). În calea vieţii creştinii sunt îndemnaţi sa-L iubească pe Dumnezeu ca Cel care este Creatorul lor şi pe aproapele lor ca pe ei însuşi. Cu siguranţă că aceste cuvinte ne duc cu gîndul la cea mai mare poruncă din Lege rostită de Mântuitorul în Evanghelia de la Matei capitolul 22. 

În continuare se prezintă învăţăturile desprinse din iubirea de Dumnezeu şi de oameni, creştinii fiind îndemnaţi să nu poarte mânie pentru cei ce prigonesc ci să-i iubesca, ne spune autorul: "că nu vor avea duşman"14. Ni se prezintămulte învăţături care seamănă cu cele patru Evanghelii, Autorul scoate în relief ideea ca cel care fură pentru a se hrăni nu are păcat pentru că este în lipsă, dar cel care fură neavând nevoie are păcat şi va da socoteală "de ce a luat şi pentru ce?". Referitor la milostenie autorul spune: "să asude milostenia ta în mâinile tale, până cunoşti cui dai"15. Creştinii sunt îndemnaţi să fie milostivi căci şi Dumnezeu milostiv este, dar sa fie cu atenţie mare pe cine ajută. Întâlnim apoi şi alte îndemnuri date creştinilor: să nu ucidă, să nu desfrâneze, să nu fie mincinos şi să nu jure strâmb, să nu vorbescă în două feluri, pentru că "două feluri de vorbă este cursa morţii"16, să nu fie mândru, să nu facă vrăji, descântece sau citiri în stele "pentru că în acestea se naşte închinarea la idoli", să fie blând pentru că "cei blânzi vor moştenii pământul"(Matei 5, 5).

14 Învăţătură a celor doisprezece Apostoli..., p. 26.

15 Ibidem, p. 27.

16 Ibidem.

4

În capitolul IV, autorul le aduce aminte creştinilor despre cel ce grăieşte cuvântul lui Dumnezeu, ca să-L cinstescă ca pe Domnul. Se aminteşte de Sfinţii şi cercetarea lor, Sfinţii fiind modele de creştini, care pot să-i înveţe şi pe alţii. Se vorbeşte despre domnie, autorul precizând: "că acolo unde se vorbeşte de domnie acolo este şi Domnul"17. Creştinii fiind învăţaţi ca să cinstescă pe stăpânitori şi să plătescă dajdiile acestora cum ne spune şi Mântuitorul: "da-ţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu", cât şi de episcopii care conduceau Bisericile la acea vreme. Foarte sugestivă este mărturisirea Sfântului Policarp al Smirnei în faţa proconsulului care îl interoga: "am învăţat a da cinstea cuvenită autorităţilor şi stăpânirilor rânduite de Dumnezeu întrucât nu ne fac nici un rău"18 Tot în capitolul IV mai aflăm învăţături referitoare la educaţia copiilor, la relaţiile dintre stăpâni şi sclavi. În Scrisoarea către Diognet se spune:"fericirea nu constă în a domni peste aproapele, nici în a voii să ai mai mult decât cei slabi, sau în a fi bogat şi ai asupri pe cei de sub tine; nu în acestea se arată cineva următor lui Dumnezeu fiindcă acestea sunt în afară de măiestria Lui" 19. Capitolele V-VI, vorbesc despre calea morţii, ea fiind descrisă ca fiind rea şi plină de blesteme. Pe această cale mergând hoţii, desfrânaţii, etc. Tot în aceste capitole creştinii au îndemnul de a nu consuma cele jertfite idolilor.

În partea a II-a a lucrării, se dau indicaţii referitoare la Taine cum ar fi Botez, Euharistie şi Mărturisire, precum şi despre post şi rugăciune. Despre Taina Botezului se vorbeşte în capitolul VII. Aici creştinii sunt îndemnaţi să boteze în numele Sfintei Treimi, în apă proaspătă rece sau caldă. Cu privire la post, autorul îndeamnă ca postul să nu fie ca cel al făţarnicilor care postesc lunea şi joia, ci creştinii să postească miercurea şi vinerea. Rugăciunea să fie curată, nefăţarnică după cum porunceşte Domnul în Evanghelie. Autorul îi îndeamnă să rostescă de trei ori pe zi rugăciunea domnească. Cea de-a doua Taină dezbătută este Euharistia. Ea fiind un lucru nepreţuit nu poate fi dată oricui ci doar acelora ce au fost botezaţi în numele Domnului. Altfel s-ar încălca porunca: "nu da-ţi cele sfinte porcilor"(Matei 7, 6). Euharistia este cu totul importantă deoarece îi unea pe creştini în jurul lui Hristos prin părtăşie la potir. Ştefan Alexie spune: "elementul nou al tinerei comunităţi creştine care făcea specificul unificării şi al unităţii era Sfânta Euharistie. Ea nu făcea deosebire între bărbat, femeie, copil, rasă sau neam ci pe toţi îi unea laolaltă sfărâmând barierele egoismului şi ale interesului"20. Aceeaşi idee apare şi în rugăciunea de la frângerea pâinii: "Îţi mulţumim Părintele nostru pentru viaţa şi cunoştinţa pe care ai făcut-o nouă prin Iisus Fiul Tău. Fie slava în veci. După cum acestă pâine frântă este împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea prin Iisus în veci"21. Aşadar Euharistia în viziunea Părinţilor Apostolici era elementul decisv în unirea Bisericii. Referitor la Taina Mărturisirii, autorul recomandă să fie făcută în Biserică înainte de Împărtăşire.

De la capitolul XI, începe cea de-a treia parte a carţii, în care se dau îndrumări referitoare la ierarhie. Autorul vorbeşte de ierarhia intinerantă, alcătuită din Apostoli, profeţi şi învăţători şi

17 Ibidem, p. 28.18 Mag. Ştefan C. Alexie, Viaţa creştină după bărbaţii apostolici, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1995, p. 233.

19 Ibidem, p. 232.

20 Ibidem, p. 233.21 Învăţătură a celor doisprezece Apostoli..., p. 31.

5

ierarhia stabilă formată din episcopi, preoţi şi diaconi. Apostolii, profeţiii şi învăţătorii să fie primiţi, deoarece cei ce îi primesc Îl primesc pe Domnul. Ei să nu rămână mai mult de o zi şi la nevoie chiar două, cel ce rămâne mai mult de două zile este profet mincinos. Profetul mincinos se cunoaşte că nu are purtările Domnului, el nu învaţă adevărul şi cere bani. Creştinii sunt îndrumaţi să-l izgonească dacă învaţă greşit. Dacă este drumeţ să fie ajutat, dacă îi nevoie să i se dea o slujbă şi să trăiască în comunitate. Dacă este leneş să fie izgonit. Referitor la episcopi, preoţi şi diaconi autorul ne spune că aceştia trebuie să fie bărbaţi blânzi, neiubitori de argint, adevăraţi şi încercaţi. Sfântul Ignatie scrie smirnenilor: "urmaţi toţi episcopului, precum Iisus Hristos Tatălui şi preoţilor ca Apostolilor iar pe diaconi respectaţi ca pe o poruncă a lui Dumnezeu" 22. Autorul îndeamnă să se respecte ierarhia bisericescă.

Partea a IV-a începe cu capitolul XVI, în care autorul vorbeşte de zilele cele din urmă. Venirea Domnului este iminentă, precum un fur noaptea, adică nu se ştie când va veni. Creştinii trebuie să meargă des la Biserică, pentru ca să fie întotdeauna pregătiţi, autorul ne spune:"că nu va fi de folos tot timpul credinţei voastre, dacă nu veţi fi desăvârşiţi în timpul cel din urmă". Înainte de venirea Domnului se vor înmulţi fărădelegile, învăţătorii mincinoşi şi va veni antihrist care va face semne şi minuni. Tot atunci se vor deschide cerurile şi lumea toată va vedea pe Domnul venind pe norii cerului. "Credinţa în venirea apropiată a Domnului, nu îndemna la debandadă, dimpotrivă ţinea sufletele creştinilor într-o continuă veghe şi într-un neostenit îndemn de a fi întotdeauna cu făcliile aprinse spre a-L întâmpina pe Mirele Hristos"23.

"Didahia" a fost şi va rămâne una dintre cele mai preţioase lucrări de literatură creştină veche, prin faptul că ne furnizează informaţii nepreţuite, legate de timpul imediat după predica Apostolilor, adică din primul secol creştin. Aşadar şi noi să exclamăm ca şi Harnack, cel care a editat-o în anul 1884: "Didahia ne-a adus în sfârşit lumină" 24.

Didahia debutează cu o frază-cheie: „Sunt două căi – una a vieţii şi alta a morţii – şi este mare deosebire între cele două căi“ (PSB, vol. I: I, 1, p. 26). În primele patru capitole ale scrierii este detaliată calea vieţii ,cu modul în care aceasta trebuie urmată. Folosind numeroase citări scripturistice, autorul necunoscut pune la baza căii vieţii poruncile evanghelice, utilizând totodată şi câteva recomandări vechi-testamentare. Închinarea la idoli şi jertfele pentru aceştia sunt criticate şi excluse de la bun început. La finalul recomandărilor se află un pasaj-cheie: „În biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea“ (IV, 14, p.29). Aceasta este una dintre cele mai vechi menţionări ale Tainei Pocăinţei. În cadrul capitolului V este descrisă calea morţii cu lucrurile pe care aceasta le cuprinde şi le produce în cei care o urmează.

Botezul şi Euharistia

„Cu privire la botez, aşa să botezaţi: după ce aţi spus mai înainte toate cele de mai sus botezaţi

22 Mag. Ştefan C. Alexie, op. cit., p. 229.23 Ibidem, p. 226.

24 Învăţătură a celor doisprezece Apostoli..., p. 17.

6

în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poţi în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Înainte de botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţi câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte“ (VII, 1-4, p. 30). Se observă că esenţial formula de botez redă recomandarea Mântuitorului din finalul E-vangheliei după Matei. Botezul se face în numele Sfintei Treimi. La început se făcea prin cufundare în apă rece, dar, din lipsă de apă, se putea face şi prin turnare sau stropire. Biserica Ortodoxă interzice acest tip de botezare prin turnare sau stropire, urmând prevederilor ulterioare ale Sfinţilor Părinţi. Cu toate acestea, în situaţii-limită (vezi de exemplu botezul lui Nicolae Steinhardt în temniţă!), se mai poate folosi metoda. Postirea era o condiţie esenţială pentru efectuarea botezului. Cum ne aflăm într-o perioadă în care botezul adulţilor era cel mai frecvent, postirea nu poate fi considerată o condiţie bizară. În capitolul următor se vorbeşte despre postirea corectă şi rugăciune: „Posturile voastre să nu fie ca cele ale făţarnicilor, că ei postesc lunea şi joia; voi, însă, să postiţi miercurea şi vinerea. Nu vă rugaţi ca fariseii, ci cum a poruncit Domnul în Evanghelia Sa! (…) de trei ori pe zi să vă rugaţi aşa“ (VIII, 1-3, pp. 30-31). Rugăciunea la care se face referire aici şi pe care nu am mai redat-o este Tatăl nostru. Autorul recomandă, prin urmare, ca postul creştinilor să nu fie în aceleaşi zile precum cel al iudeilor, iar rugăciunea să nu cuprindă influenţe iudaice. Cât despre Taina Euharistiei, lucrurile sunt şi mai detaliate. În primul rând avem un text despre Sfinţirea Darurilor: „Iar cu privire la Euharistie, aşa să faceţi Euharistia: mai întâi cu privire la potir: «Iţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci.» Cu privire la frângerea pâinii: «Iţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru viaţa şi cunoştinţa pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava in veci.» După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea, prin Iisus Hristos în veci. Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezaţi în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul: «Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor»“ (IX, 1-5, p. 31). De asemenea, există o rugăciune de mulţumire după împărtăşire. „După ce v-aţi împărtăşit, mulţumiţi aşa: «Iţi mulţumim Ţie, Părinte Sfinte, pentru Sfânt numele Tău, pe care l-ai sălăşluit în inimile noastre, şi pentru cunoştinţa, credinţa şi nemurirea pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci. Tu, Stăpâne atotputernice, ai zidit toate, pentru numele Tău. Mâncare şi băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca să-Ţi multumească Ţie, iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţa veşnică. Înainte de toate, Îţi mulţumim, că eşti puternic. Ţie slava în veci. Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbăveşti de tot răul şi s-o desăvârşeşti în dragostea Ta şi adună din cele patru vânturi această Biserică sfinţită în Împărăţia Ta, pe care ai pregătit-o. Ca Ţie este puterea şi slava in veci. Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David!» Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! Maran atha. Amin“ (X, 1-6, p.31-32). Anaforaua euharistică este una dintre cele mai simple întâlnite în documentele bisericeşti, dar păstrează cu toate acestea înţelesurile esenţiale: Sfinţirea Darurilor şi mulţumirea pentru acestea.

7

Vademecum creştin

Am observat împreună importanţa acestui document foarte clar şi concis din perioada apostolică. Chiar dacă nu poate fi atribuit în niciun caz Sfinţilor Apostoli, ne rezervăm dreptul de a preciza că urmează întru totul învăţăturilor propovăduite de aceştia. De aceea, titlul lung al acestei scrieri, „Învăţătură a celor doisprezece Apostoli către neamuri“, are o oarecare bază reală. Textul nu a fost scris de Apostoli, dar cuprinde motivele esenţiale ale vestirii lor. Afirmaţia lui J. Tixeront, că Didahia reprezintă un vademecum (manual de buzunar) pe care unii creştinii este posibil să-l fi purtat asupra lor pentru a-şi reaminti învăţăturile Legii Iubirii, confirmă faptul că lucrarea merită să fie citită şi în prezent de creştinii drept-credincioşi. Sfaturile bune nu trebuie îngropate printre hârtiile specialiştilor, ci în inimile noastre. Doar acolo pot aduce un rod cu adevărat bogat.

În cadrul textului Didahiei se întâlnesc două pasaje referitoare la slujba Botezului. Primul dintre acestea reglementează desfăşurarea liturgică, iar cel de-al doilea insistă asupra inaccesibilităţii la Taina Euharistiei înainte de participarea la Taina Botezului. Textul iniţial sună astfel: 'Cu privire la Botez, aşa să botezaţi: după ce aţi spus mai înainte toate cele de mai sus, 'botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh' (Mt. 28:19) în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poţi în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă 'în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh' (Mt. 28:19). Înainte de Botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţii câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte' (Didahia, cap. VII:1-4, în: 'Scrierile Părinţilor Apostolici', trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 30). Cu referire la legătura dintre Botez şi Euharistie, se precizează: 'Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezaţi în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta a spus Domnul: 'Nu daţi cele sfinte câinilor' (Mt. 7:6)' (Didahia, cap. IX:5, în: op. cit., p. 31). Aceste texte au fost interpretate în moduri diferite de teologii din perioada modernă. Spre exemplu, cunoscutul patrolog grec Stylianos G. Papadopoulos nici măcar nu le aminteşte în analiza dedicată documentului respectiv (vezi lucrarea sa Patrologia, vol. I, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, pp. 165-168). Patrologii italieni Claudio Moreschinni şi Enrico Norelli ne oferă o singură informaţie importantă cu privire la aceste fragmente. Astfel, ei susţin că, în cadrul capitolelor de la 7 la 10 ale lucrării (textele citate mai sus se regăsesc în capitolele 7, respectiv 9), autorul 'a adunat material liturgic foarte vechi şi apropiat de binecuvântările iudaice pronunţate pentru masă' (C. Moreschinni, E. Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. I, trad. Hanibal Stănciulescu şi Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 148). Patrologii italieni nu aduc, însă, o analiză pertinentă asupra pasajelor în cauză, iar influenţa iudaică în privinţa Botezului creştin trebuie privită cu o anumită rezervă. Singurul cercetător care a oferit o decriptare amănunţită este Everett Ferguson (vom face des referire şi în următoarele materiale la monumentala sa lucrare Baptism in the Early Church: history, theology and liturgy in the first five centuries, William B. Eerdmans Publishing Co.,

8

Grand Rapids, 2009, 953 pp.), iar pe baza analizei sale vom încerca să descoperim ce ne oferă acest document patristic din perioada primară a creştinismului cu privire la Taina Botezului. 

Perioada prebaptismală 

Faptul că a existat încă din perioada primară a creştinismului o etapă de pregătire înainte de primirea Botezului este confirmat încă din primele rânduri ale textului citat anterior din Didahie. Existau două elemente principale care trebuiau îndeplinite: catehizarea persoanei respective şi păstrarea unei perioade scurte de post. Cu privire la catehizare, în text se precizează că aceasta trebuia să conţină învăţăturile cuprinse în primele şase capitole ale lucrării. Aceste învăţături erau puternic inspirate de doctrina iudaică a celor două căi: calea vieţii şi calea morţii. Aşa cum remarcă Everett Ferguson, 'Botezul era efectuat după o perioadă de catehizare asupra celor Două căi ale vieţii şi morţii (...), care constau propriu-zis în învăţături morale iudaice însoţite de o interpretare a lor prin cuvintele Mântuitorului. Administrarea Botezului presupunea hotărârea şpersoaneiţ de a urma un anumit comportament' . Al doilea element necesar pentru primirea Botezului era respectarea unei scurte perioade de post. Acest post prebaptismal va continua să existe în cursul istoriei creştine. Este suficient să ne amintim de faptul că majoritatea catehumenilor erau botezaţi la finalul celor două mari posturi din cursul anului bisericesc: cel al Paştelui şi cel al Crăciunului. Deşi în text nu este menţionată necesitatea pocăinţei, acest aspect este subînţeles de asemenea prin post. Ferguson consideră că postul însuşi constituie o 'expresie a remuşcării şi pocăinţei'25 . Însă cercetătorul a mai descoperit un aspect semnificativ: nu este specificat cine trebuie să administreze Botezul, o dovadă în plus a faptului că ierarhia sacramentală era încă într-o perioadă de formare, iar documentul datează încă de la începutul secolului al II-lea d.Hr. 

Formula de botezare 

Textul nu lasă loc de interpretări cu privire la formula centrală a Tainei Botezului. Aceasta reprezintă practic o repetare a versetului 19 din capitolul 28 al Evangheliei după Matei, în care Mântuitorul le cere Apostolilor să efectueze Botezul în numele Sfintei Treimi. Formula era în mod clar rostită de cel care efectua Botezul. Rămâne însă o întrebare: exista o mărturisire de credinţă a celui botezat în cadrul liturgic al Tainei sau nu? Comparând cele două texte citate în introducere, Ferguson ajunge la concluzia că exista o astfel de mărturisire de credinţă, dar aceasta era foarte scurtă. Astfel, preotul sau episcopul mărturisea prin formula de botezare credinţa în Sfânta Treime, în timp ce persoana botezată trebuia să mărturisească faptul că are credinţă în întruparea Mântuitorului. Everett Ferguson subliniază mai departe: 'Deşi prezenţa credinţei în cel convertit nu este afirmată şîn modţ explicit, aceasta este implicată în primirea catehizării şi în referinţa făcută la numele divine'26. 

25 Everett Ferguson, Baptism in the early five centuries..., p. 202

26 Everett Ferguson, Baptism in the early five centuries..., p. 203

9

Legătura dintre Botez şi Euharistie 

Cu privire la cel de-al doilea text citat în introducere, care face o legătură strânsă între Botez şi Euharistie, Everett Ferguson face următoarele precizări: 'Botezul nu este o simplă adeziune la şcredinţa în Întrupareaţ Mântuitorului, ci aduce cu sine admiterea în cadrul comunităţii celor care Îl urmează. Calitatea de membru al comunităţii şi o puternică decizie de a avea o viaţă curată sunt principalele puncte care pot fi deduse din context şi care au o semnificaţie legată de Botez'27. Abia după ce Botezul este săvârşit, noul membru al Bisericii poate participa la comuniunea euharistică, unde doar cei renăscuţi în Hristos prin Duhul Sfânt pot avea acces. Însă cercetătorul american a mai remarcat un aspect: viaţa duhovnicească pe care fiecare creştin trebuie să o aibă după efectuarea Botezului. Dacă înainte de naşterea din apă şi din Duh, omul are doar dorinţa de a face bine, dar binele pe care îl face este amestecat cu rău; după Botez, omul poate gusta din darurile duhovniceşti şi acest aspect determină progresul său spiritual ulterior. În materialul următor vom observa aspectele principale legate de afundarea credinciosului în apa sfinţită, precum şi care erau condiţiile în care aceasta putea fi efectuată în cazurile-limită (absenţa apei sau prezenţa ei limitată) amintite în textul Didahiei28.

27 Ibidem28 Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 februarie

10

Didahia

Calea vieţii înseamnă: 

• Să iubeşti pe Dumnezeu, Creatorul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. • Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru duşmanii voştri; postiţi pentru cei ce vă prigonesc. • Depărtează-te de poftele trupeşti şi lumeşti. • Oricărui cere de la tine, dă-i şi nu cere înapoi. • Să nu ucizi copil în pântece. • Să nu fie cuvântul tău mincinos, ci plin de faptă. • Să nu fii cu două feluri de vorbă, pentru că două feluri de vorbă este cursa morţii. • Să nu urăşti pe nici un om, ci să-i iubeşti mai mult decât pe sufletul tău. • Fugi de orice rău şi de tot ce este asemenea lui. • Să nu ghiceşti viitorul după zborul păsărilor, să nu descânţi, să nu citeşti în stele (text împotriva horoscoapelor şi zodiacelor – Didahia 4, 4), să nu faci vrăji, să nu vrei să auzi de ele, că din toate acestea se naşte închinarea la idoli. • Să-ţi aduci aminte, ziua şi noaptea, de cel ce-ţi grăieşte cuvântul lui Dumnezeu şi să-l cinsteşti ca pe Domnul, că unde se vorbeşte de domnie, acolo este şi Domnul. • Să cercetezi în fiecare zi chipurile sfinţilor, ca să afli odihnă în cuvintele lor. • Să nu te îndoieşti dacă un lucru va fi sau nu. • Să nu fii cu mâinile întinse la luat şi cu ele strânse la dat. • Să-i înveţi pe copii din tinereţe frica de Dumnezeu. • Să nu părăseşti poruncile Domnului şi să păstrezi ceea ce ai primit, fără să adaugi şi fără să

11

scoţi. • În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea. • Aceasta este calea vieţii. 

Calea morţii înseamnă: 

• Mai întâi de toate este rea şi plină de blestem. • Ucideri, adultere, pofte, desfrânări, hoţii, idolatrii, vrăji, farmece, mărturii mincinoase, inimă vicleană. • Mândrie, lăcomie, invidie, lipsă de teamă. • Prigonitori ai celor buni, urâtori de adevăr. • Iubesc cele deşarte. • Umblă după mită. • Nu suferă pe cei necăjiţi. • Ucigaşi de copii. • Izbăviţi-vă, fiilor, de toate acestea! • Fereşte-te tare de cele jertfite idolilor, că este slujire a unor zei morţi. 

Îndrumări: 

• Aşa să faceţi Euharistia (Împărtăşania): • Cu privire la potir: “Îţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci. După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea, prin Iisus Hristos în veci”.• Numai cei botezaţi se pot împărtăşi: “Nu daţi cele sfinte câinilor”. • După împărtăşire, mulţumiţi aşa: “Îţi mulţumim Ţie, Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tău, pe care l-ai sălăşluit în inimile noastre şi pentru cunoştinţa, credinţa şi nemurirea, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci. Tu, Stăpâne atotputernice, ai zidit toate pentru numele Tău. Mâncare şi băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca să-Ţi mulţumească Ţie, iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică. Înainte de toate, Îţi mulţumim, că eşti puternic. Ţie slava în veci.Adu-Ţi aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbăveşti de tot răul şi s-o desăvârşeşti în dragostea Ta şi adună din cele patru vânturi această Biserică sfinţită în împărăţia Ta, pe care ai pregătit-o. Că a Ta este puterea şi slava în veci. Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David! Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! “Maran atha” (Vino, Doamne Iisuse!) Amin (Aşa să fie)”. • Orice profet încercat şi adevărat, care lucrează în taina lumească a Bisericii, dar nu învaţă pe alţii să facă ceea ce el însuşi face, să nu fie judecat de voi, că el cu Dumnezeu are judecata. Dacă unul spune: “Daţi-mi bani sau altceva”, pe acela să nu-l ascultaţi; dar dacă spune să i se dea

12

pentru alţii, care-s lipsiţi, nimeni să nu-l judece. • Dacă cel ce vine în numele Domnului nu are o meserie, socotiţi-vă după priceperea voastră, ca să nu trăiască împreună cu voi un creştin trândav. Iar dacă nu vrea să facă aşa, atunci face neguţătorie cu Hristos. Fiţi cu luare aminte cu unii cu aceştia. • Daţi din toate ale voastre pârgă profeţilor, potrivit poruncii. • Frângeţi pâinea şi mulţumiţi (faceţi liturghia), după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. • Candelele voastre să nu se stingă, ci fiţi gata, că nu ştiţi ceasul în care Domnul nostru va veni.

13