dictionar de termeni pedagogici

2
Dictionar de termeni pedagogici : 1. Aptitudini reprezintă insuşirile psihice şi fizice relativ stabile care-i permit omului să efectueze cu succes anumite activităţi. 2. Atentia este un proces psihic complex, con ș tient ș i voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai câteva 3. Autoeducatia este un proces de formare al propriei personalităţi și conduite conform cu unele modele și cerinţe, pe baza unor eforturi personale. 4. Caracterul este ansamblul însuşirilor fundamentale psihice- morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. 5. Comportamentul este asamblul manifestărilor obiective ale animalelor şi ale oamenilor prin care se exterorizează viaţa psihică . 6. Conformismul este o atitudine oportunistă, care constă în acceptarea mecanică a unor obiceiuri sau în conformarea la ordinele sau îndrumările primite, împotriva convingerilor proprii. 7. Educaţie este o activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experien ţ ei de via ţ ă, a culturii către genera ţ ii tinere, de influen ţ are sistematică ș i con ș tientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; 8. Emotiile sunt trăiri afective de scurtă durată, de intensitate variabilă, care exprimă reacţiile noastre la situaţiile, evenimentele cu care ne confruntăm. 9. Gandire este facultatea superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, teorii. 10. Memoria este procesul psihic care asigură întiparirea, stocarea, recunoaşterea şi reproducerea şi reactualizarea experienţei anterioare. 11. Procesele afective sunt stări sau trăiri subiective care reflectă relaţiile omului cu lumea înconjurătoare,

Upload: raluk17cool

Post on 17-Dec-2015

231 views

Category:

Documents


5 download

DESCRIPTION

Dictionar de Termeni Pedagogici

TRANSCRIPT

Dictionar de termeni pedagogici :

1. Aptitudini reprezint insuirile psihice i fizice relativ stabile care-i permit omului s efectueze cu succes anumite activiti.2. Atentia este un proces psihic complex, contient i voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem n mod deosebit de clar numai cteva3. Autoeducatia este un proces de formare al propriei personaliti i conduite conform cu unele modele i cerine, pe baza unor eforturi personale.4. Caracterul este ansamblul nsuirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifest n modul de comportare, n ideile i n aciunile sale.5. Comportamentul este asamblul manifestrilor obiective ale animalelor i ale oamenilor prin care se exterorizeaz viaa psihic. 6. Conformismul este o atitudine oportunist, care const n acceptarea mecanic a unor obiceiuri sau n conformarea la ordinele sau ndrumrile primite, mpotriva convingerilor proprii.7. Educaie este o activitate social cu caracter fundamental de transmitere a experienei de via, a culturii ctre generaii tinere, de influenare sistematic i contient a dezvoltrii intelectuale, morale sau fizice; 8. Emotiile sunt triri afective de scurt durat, de intensitate variabil, care exprim reaciile noastre la situaiile, evenimentele cu care ne confruntm.9. Gandire este facultatea superioar a creierului omenesc, care reflect n mod generalizat realitatea obiectiv prin noiuni, judeci, teorii. 10. Memoria este procesul psihic care asigur ntiparirea, stocarea, recunoaterea i reproducerea i reactualizarea experienei anterioare. 11. Procesele afective sunt stri sau triri subiective care reflect relaiile omului cu lumea nconjurtoare, msur n care necesitile lumii interne sunt sau nu satisfcute.12. Pricepere este componenta formativ-acional exprimat prin capacitatea de a aplica ceea ce fiecare individ i-a insuit activ-participativ, contient, pe baza unei experiene , n condiii variate.