Sfântul Serafi m de Sarov este socotit printre cei mai cu-

noscuți și mai îndrăgiți sfi nți ai Bisericii Ortodoxe. Încă din vre-mea vieții sale mii de pelerini se îmbulzeau către mănăstirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani după adormirea sa întru Domnul dragostea față de el se înrădăcinase atât de mult prin-tre credincioșii ruși încât sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfântului.

ViațaSfântul Serafi m de Sarov s-a

nascut la 19 iulie 1759 în orasul Kursk din Rusia, primind la bo-tez numele de Prohor. Părintii sai, Isidor și Agatia Mosnin, erau oameni înstăriti, însa evlavioși și foarte milostivi. Rămas orfan de tată la 3 ani, micuțul Prohor a fost crescut de mama sa. Înca din copilarie s-a bucurat de vă-dită ocrotire a Maicii Domnului.

De copil, s-a afundat in scrieri-le si in slujbele bisericii. A ince-put viata monahala in manasti-rea Sarovului, la varsta de 19 ani. Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafi m, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit iero-monah.

Curand dupa aceasta, impli-nind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau,

egumenul Pahomie, Sfantul Se-rafi m s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, afl a-ta pe malul raului Sarovka, la ca-tiva kilometri de manastire.

Aici si-a facut o gradina de zar-zavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in ruga-ciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfi ntele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toa-ta noaptea in rugaciune, iar di-mineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.

Sfantul Serafi m a petrecut trei ani in zavorare, in tacere de-savarsita. In anul 1804, intr-o noapte, trei talhari, crezand ca Sfantul primeste bani de la oa-meni, au gandit sa-l prade. Desi era in putere (46 de ani) si ar fi putut opune rezistenta, Sfantul Serafi m si-a incrucisat maini-le pe piept si le-a zis: „Faceti ce vreti”, iar talharii l-au batut, la-sandu-l abia viu. Nu au gasit de-cat o iconita si niste cartofi . Sfan-tul a fost afl at a doua zi, plin de sange, de niste parinti, care l-au dus la manastire. Acolo a refu-zat ajutorul doctorilor si Maica Domnului i s-a aratat si l-a vin-decat intocmai cum o mai facuse odinioara.

Supunandu-se cererii Stareti-lor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, con-tinuandu-si insa viata in ruga-ciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde pri-mea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inain-te-vederii, Sfantul Serafi m de Sarov, facatorul de minuni, ofe-rea tuturor mangaiere si povata. Sfantul intampina pe oricine ve-nea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale „Hristos a Inviat!”. Ii numea pe toti „bucuria mea”. El era binecunoscut pentru afec-tiunea materna pe care o arata tuturor celor care veneau la el ai sinceritate. Dand sfaturi unui viitor staret ii spuse acestuia: „fi i ca o mama si nu ca un tata fata de frati”. Acest mare sfant isi re-varsa dragostea dumnezeiasca catre toti cei care il vizitau, ta-rani si nobili, mireni si mirence, monahi si monahii. Simpla sa prezenta ii intarea, ii inveselea duhovniceste si ii vindeca. Cati-va dintre fi ii sai duhovnicesti au fost binecuvantati sa vada o mai mare stralucire a sfantului in Duhul Sfant. Ei povestesc faptul ca chipul sau era atat de plin de stralucire incat era imposibil sa-I privesti. Invatatura sa cu privire la telul vietii crestine - dobandi-rea Duhului Sfant - a fost oferi-ta intr-un astfel de moment de stralucire. El ne descrie si felul in care se dobandeste acest dar al lui Dumnezeu: prin sfanta as-

Sfântul Serafi m de Sarov (1759-1833)

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

III,

Nr. 5

6/29

oct

ombr

ie 2

017

DIALOG DE DUMINICĂ

2

cultare monahala si prin asceza severa.

In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafi m de Sarov a fost afl at adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in ge-nunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului...

crestinortodox.ro

***

Convorbirea Sfântului Serafi m de Sarov cu N.A. Motovilov

Pus pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârșitul lui Noiembrie 1831, manuscri-sul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S.A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafi m. Această conversaţie este o ade-vărată comoară pentru literatu-ra ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creștine.

Sfântul Serafi m știa că Motovi-lov caută acest răspuns din tine-reţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creștine este dobândirea Duhului Sfânt: „Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune, pe care le săvârșim în nu-mele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt și le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este

tot timpul la îndemână”.

Motovilov a întrebat de unde putem ști dacă am do-

bândit sau nu Duhul Sfânt: „Părinte, cum aș putea ve-

dea harul Sfântului Duh? Cum pot

să-mi dau seama dacă este în-tru mine sau nu?”. Sfântul Sera-fi m i-a vorbit despre cum ajung oamenii să aibă Sfântul Duh și cum recunoaștem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovi-lov nu înţelegea. Atunci părinte-le l-a luat de umeri, spunându-i: „Noi acum suntem amândoi în-tru Duhul Sfânt, fi ule. De ce nu mă privești?”.

În acel moment, Motovilov a simţit că i se deschid ochii și a văzut cum faţa bătrânului strălu-cea ca soarele. Sufl etul i s-a um-plut de pace și liniște, desfătare și bucurie, corpul i-a fost stră-bătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobișnuită, dar mai ales de faţa sfântului, care strălucea: „Nu vă pot privi, părinte, pentru că ochii vă lumi-nează ca fulgerul și faţa vă este mai strălucitoare ca soarele!”.

Sfântul Serafi m i-a răspuns: „Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum și tu ești la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că și tu ești în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai pu-tea vedea că sunt așa. Să mulţu-

mim Domnului pentru mila Sa de negrăit faţă de noi!”

Atunci a înţeles Motovilov cu mintea și cu inima ce înseamnă transfi gurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului. Sfântul Serafi m l-a asigurat că Domnul îi va permite să păstre-ze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui.

Sfântul Serafi m spunea: „Do-bândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creștine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune făcu-te din dragoste de Hristos sunt doar mijloace pentru dobândi-rea Duhului Sfânt”.

„Dobândește harul Duhului Sfânt și prin practicarea celor-lalte virtuţi, de dragul lui Hris-tos. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postul îţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia îţi dă mai mult, fă pomeni. Măsuraţi în acest fel fi ecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos”.

Doxologia.ro

3

Domnul nostru a legat în mod indisolubil iertarea lui

Dumnezeu de cea pe care noi trebuie să o dăm oamenilor care ne-au făcut vreun rău (rugăciu-nea „Tatăl Nostru”, Mt.6,12, și parabola celor doi datornici, Mt. 18,21-35).

În realitate, în cele mai multe cazuri, păcatele pentru care ce-rem iertare lui Dumnezeu sunt rele făcute oamenilor. Prin ur-mare, trebuie să cerem iertare nu numai lui Dumnezeu, ci și celor care au fost răniți de aceste păcate. Altfel Dumnezeu nu ne va ierta (Mt. 5,23-26). […]

Disprețuindu-L pe Dumnezeu, rupem un resort moral în oa-meni, dându-le un exemplu rău. Omul care nu se comportă cu sensibilitate față de Dumnezeu nu are sensibilitate nici față de oameni și face să crească insen-sibilitatea lor față de Dumnezeu.

De aceea Dumnezeu își condi-ționează iertarea pe care o acor-dă pentru păcatele comise împo-triva Lui de cererea iertării față de semenii noștri.

Dar dacă, pentru a primi ier-tarea lui Dumnezeu avem ne-voie de cea a celorlalți oameni, aceștia au și ei nevoie de iertarea noastră pentru a o dobândi pe cea a lui Dumnezeu.

Pentru a dobândi de la Dum-nezeu iertarea, avem deci ne-voie, deopotrivă, să iertăm oa-menilor care ne-au supărat și să cerem iertare celor cărora noi le-am făcut vreun rău. Nu e de ajuns să acordăm iertarea, trebu-ie să o și cerem celorlalți. Și una și alta sunt foarte dificile pentru noi. Ne este mai ușor să cerem

iertare lui Dumnezeu, pentru că El ni se impune într-un anume fel prin măreția Sa și pentru că recunoaștem fără dificultate te-oretică dependența noastră față de El - nu vorbesc de necredin-cioși ci de cei credincioși. Dim-potrivă, este foarte dificil, chiar și pentru credincioși, să renunțe la atitudinea de dispreț față de oameni care nu impun prin va-loarea lor vizibilă.

Mai mult, dintre iertarea pe care trebuie să o acordăm ce-lorlalți și trebuința de a le cere acestora iertare, această ultimă atitudine este cea mai dificilă. Cerându-ne nouă iertare, cei-lalți par să se plaseze într-o si-tuație de inferioritate și aceasta ne atinge la inimă, flatându-ne orgoliul.

A cere iertare altora pentru noi înșine implică coborârea de pe soclul aparentei noastre superi-orități, recunoașterea dependen-ței de ceilalți.

Același orgoliu se ascunde în spatele refuzului nostru de a ier-ta și al dificultății de a cere ier-tare. Dar iertând, n-am renunțat încă în mod necesar la orice or-goliu; în timp ce, dacă mergem mai departe, până la a ne cere iertare, am înlăturat astfel ulti-ma rămășiță a orgoliului nostru. Doar în acest caz, inima noastră este mișcată în mod sincer și cu-rat, fără vreun motiv ambiguu.

Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neîn-duplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care ră-mâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un mi-ros rău în toată ființa noastră;

scânteierile sau întunecimi-le acestei toxine ne stânje-nesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel, nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar ce-lălalt nu ne poate iubi pe noi.

Doar iertarea sinceră dizol-vă acest corp străin din sufletul nostru și spinul din ochii noștri. Doar atunci iubirea lui Dumne-zeu ne poate da iertare. […]

Răul pe care l-am făcut altuia tulbură și el sufletul nostru. Sun-tem neliniștiți. Ne împiedică să avem în fața celuilalt o privire directă și limpede. (…) Mândria mă împiedică să îmi curățesc re-lațiile cu el. Doar cererea de ier-tare ne poate aduce pe amândoi la relații deschise, directe, ne-stânjenite.

În spatele acestei cereri de ier-tare, trebuie să se afle un senti-ment sincer de pocăință. […]

Păcatele mele față de Dumne-zeu sunt fără număr și fără sfâr-șit. Pentru că tot ceea ce am vine de la Dumnezeu și eu ar trebui să fac din aceasta un dar către El și către ceilalți; ar trebui să-L laud neîncetat pentru bineface-rile Lui, prin cuvintele și fapte-le mele – dar nu fac aceasta. De aceea, pocăința mea ca și cererea iertării și milostivirii Lui trebuie să fie neîncetate. (…) Și, fiindcă păcatele față de Dumnezeu sunt, în același timp, păcate față de se-meni și invers, – păcatele față de semeni sunt și ele neîncetate și noi trebuie neîncetat să le cerem iertare.

Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și esxperi-ența Duhului Sfânt, Editura De-sis, Sibiu, 2003

Nevoia de iertare și înnoire în Biserică

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Sfântul și marele mucenic Di-mitrie Izvorâtorul de Mir (Du-

mitru) este unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor. Prăznuirea lui în Bi-serica Ortodoxă se face la 26 oc-tombrie.

Sfântul Dimitrie a trăit la Tesa-lonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305). Provenea din una din cele mai nobile fami-lii din Macedonia și era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțe-lepciunea și bunătatea sa.

Încă din tinerețe a devenit stra-teg și specialist în arta militară, așa încât în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Ceza-rul Greciei și al Macedoniei.

Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai impor-tante, și anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind din-tru început evlavios și învățător al credinței în Iisus Hristos, își petrecea o bună parte a fiecărei zile cu învățarea și interpretarea învățăturii lui Hristos, în public și fără să se ascundă, așa încât mulți păgâni din Tesalonic și din regi-une s-au convertit la creștinism, în ciuda persecuțiilor pornite de împărat împotriva creștinilor.

Biruitor în războiul contra sci-ților, în drum spre Roma, Ceza-rul Galerius (care tocmai fusese proclamat August pentru partea răsăriteană a Imperiului Roman) s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor și a sacrifica ze-ilor. Câțiva păgâni invidioși din oraș au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului și a-l denunța pe Dimitrie că este

creștin. Mânia împăratului a de-venit repede furie, când a aflat că Dimitrie nu doar era ucenic cre-dincios al lui Hristos, dar și pre-dica public credința creștină.

Deci a poruncit împăratul să fie prins sfântul și să fie pus într-o temniță umedă din subsolul unei băi publice.

Și lăudându-se împăratul cu un om al lui ce-l chema Lie și îndem-nând pe oamenii cetății sa iasă să se lupte cu el - căci întrecea aces-ta pe toți cei de vârsta lui la mă-rimea trupului și la putere -, un oarecare tânăr creștin, pe nume Nestor, mergând la Sfântul Dimi-trie în temniță, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Roagă-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frun-te cu semnul crucii, îi zise: „Și pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”. Deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele aces-tea, merse de se lupta cu Lie și-i puse semeția lui jos, omorându-l. De care lucru împăratul rușinân-du-se, s-a mâhnit și s-a mâniat.

Și fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu suli-țele pe sfântul în temniță, pentru că a fost pricina morții lui Lie. Și făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâi-nile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și uimi-toare tămăduiri. Apoi, din porun-ca împăratului s-a tăiat și capul lui Nestor (pomenirea Sfântului Nestor se face la 27 octombrie).

MoașteleMarele Mucenic Dimitrie este

cinstit ca fiind unul dintre cei mai mari „sfinți militari”. La scurt timp după moartea sa, mai exact după ce Sf. Împărat Constantin cel Mare a acordat libertate creș-

tinismului pe întreg cuprinsul Imperiului Roman, la Salonic a fost ridicată o bazilică chiar dea-supra mormântului său. Această bazilică a devenit un mare cen-tru de pelerinaj. După cucerirea otomană (în 1430), bazilica a fost transformată în moschee. A re-devenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balca-nic. Edificiul paleocreștin origi-nal există și astăzi, făcând parte din situl Monumentelor Paleo-creștine și Bizantine din Salonic și aflându-se pe lista monumen-telor din Patrimoniul mondial UNESCO. Biserica Sfântul Di-mitrie din Salonic, sau Hagios Demetrios (în grecește: Άγιος Δημήτριος), adăpostește moaș-tele Sf. Mare Mucenic Dimitrie, care este și ocrotitorul orașului Salonic.

Relatări diferiteUnii specialiști în istoria reli-

giilor consideră că Dimitrie nu a fost militar, ci funcționar roman civil, iar martiriul său ar fi avut loc la Sirmium (astăzi Sremska Mitrovița, Serbia), un important oraș-garnizoană din provincia romană Pannonia Inferioară, care în perioada marii persecu-ții era reședința Caesarului Ga-lerius. De la numele lui Dimitrie ar proveni și denumirea actuală a acestui oraș (Mitrovița, în limba sârbă).

În ce privește data morții Sfân-tului Dimitrie, majoritatea cer-cetătorilor sunt de acord cu anul 306, pe când Galerius devenise Augustus în cadrul tetrarhiei, după retragerea simultană din viața publică a împăraților Dio-clețian și Maximian din 305, iar marea persecuție împotriva creș-tinilor ajunsese la apogeu.

http://ro.orthodoxwiki.org/

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie)