Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile

De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de foc?

1

Când Domnul S-a botezat la Iordan, Duhul Sfânt S-a ară-

tat în chip de porumbel. S-a ară-tat nu ca să-I dea ceva, ci ca să arate în chip simbolic ceea ce este în Hristos, adică nerăuta-tea, curăţia și blândeţea. Asta și înseamnă porumbelul. Iar atunci când apostolii erau adunaţi în-tr-a cincizecea zi după înviere, Duhul S-a arătat în chipul limbi-lor de foc.

S-a arătat în chip de foc ca să le ia și să le dea ceva - și anume să ia de la ei tot păcatul, toată nepu-tinţa și teama și necurăţia su� e-tească, și să le dăruiască putere, lumină și căldură. Focul sim-bolizează aceste trei lucruri: puterea, lumina și căldura. Știi cât este focul de puternic, știi cât este de luminos și cum în-călzește. Când vorbești despre Duhul Sfânt însă, ia seama să nu cugeţi trupește, ci duhovnicește. E vorba, așadar, despre puterea duhovnicească, despre lumina duhovnicească și despre căldura duhovnicească - iar acestea sunt tăria voinţei, luminarea înţelege-rii și căldura dragostei. Cu aceste trei arme duhovnicești i-a înar-mat Duhul Sfânt împotriva lumii pe ostașii lui Hristos, pe care în-văţătorul îi oprise de la a purta,

dintre toate armele � zice, chiar și toiag.

De ce s-a arătat focul în chip de limbi asupra capetelor apostolilor? Fiindcă trebuia ca apostolii prin limbă să vesteas-că popoarele Vestea de Bucurie, Evanghelia adevărului și vieţii, învăţătura pocăinţei și a iertării. Prin cuvânt trebuiau să înveţe, prin cuvânt să tămăduiască, prin cuvânt să mângâie, prin cuvânt să sfătuiască și să călăuzească, prin cuvânt să rânduiască Biseri-ca. În cele din urmă, prin cuvânt să se și apere - � indcă Dumne-zeu le zisese și prezisese să nu se teamă de prigonitori și să nu se îngrijească în ce chip le vor răs-punde când vor � trași la jude-cată - ei, oameni simpli. Nu voi veţi vorbi, spune, ci Duhul Tată-lui vostru va vorbi din voi. Oare se putea vorbi cu obișnuita limbă omenească despre cea mai mare și mai veselitoare noutate ce a ajuns vreodată la urechile ome-nești: că Dumnezeu S-a arătat pe pământ și le-a deschis oamenilor poarta vieţii celei fără de moar-te? Oare se putea vărsa de la om și de la obișnuita � re muritoare acest balsam de viaţă făcător pe hoitul imperiului roman și până la marginile lumii? Nicicum și

niciodată - ci numai de la Du-hul Cel de foc al lui Dumnezeu, Care prin gurile s� nţilor apostoli a împrăștiat scântei cerești în în-tunericul pământului.

Dar, � u al omului, oare nu ai simţit nici măcar o dată Duhul lui Dumnezeu în tine?

Iată, și tu ai fost botezat cu Du-hul, cu apă și cu Duhul. Oare nici măcar o dată n-a strălucit fără de veste în tine un gând mare și lu-minos, cuvânt tăcut al Duhului Celui Sfânt? Oare nici măcar o dată nu s-a stârnit, precum un vânt iscat pe neașteptate, dragos-tea către Făcătorul, și din aceas-ta, lacrimi în ochii tăi?

Încredinţează-te voii lui Dum-nezeu și străjuiește asupra a ceea ce se întâmplă în su� etul tău, și vei cunoaște minunea Cincizeci-mii care s-a săvârșit asupra apos-tolilor.

Pace ţie și mângâiere de la Du-hul Sfânt!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lu-mii de astăzi - scrisori misionare, Editura So� a, București, 2002, pp. 38-39)

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 9

/ 31 m

ai 2

015

DIALOG DE DUMINICĂ

2

Florin Dobre - croind drumul spre Dumnezeu

Florin Dobre este designer ves-timentar și membru al paro-

hiei noastre. La prima vedere, sare în ochi drept un personaj ne-convenţional, desprins din luxoa-sele reviste de modă. A mărturisit chiar el că de mic i-a plăcut să se îmbrace frumos însă s-a simțit de multe ori privit lung, cu tradițio-nala suspiciune față de cel care e altfel, datorită ținutelor sale. Spun „datorită”, deoarece Florin Dobre este acum un brand cunoscut în designul vestimentar tocmai pen-tru ceea ce obștea cali� că deseori drept „ciudat”, „ieșit din tipare”. Florin nu s-a lăsat dirijat de moda timpurilor și de dezaprobarea multora, a muncit din greu, a pus multă pasiune și în doi ani de la prima lansare a cucerit podiumu-rile de la Paris și Londra. Brandul Florin Dobre este cunoscut și apreciat în România și în străină-tate. Când nu-l vezi duminica la slujbă, cel mai probabil e plecat din țară, pregătind lansarea vreu-nei noi colecții. De la prezentarea la Paris în 2013 a colecției „Pan-tha Rhei” (Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat), despre care au scris prestigioase publicații in-ternaționale precum Le Monde și Le Figaro, a mai lansat la Londra acum un an colecția „Follow the White Rabbit” (Urmează iepurele alb!) iar cea mai recentă colecție - „Romeo și Julieta” – a fost pre-zentată luna aceasta, în București.Deși este conștient și chiar mizea-ză pe faptul că este “o � gura care intrigă”, disprețuiește succesul și muncește doar din bucuria de a-i ajuta pe oameni să se simtă bine în pielea lor. Dincolo de celebri-tate, Florin este un om simplu și, ca � ecare dintre noi, de altfel, în căutarea sinceră a lui Dumnezeu.

L-am descusut pe Florin ca să a� ăm cum reușește, trăind în tumultul și opulența din lu-mea modei, să găsească to-tuși liniștea și pacea, atât de

necesare pentru a duce o viață duhovnicească rod-

nică.

Simt că aici e acasăFlorin, ești un designer de succes, aclamat pe podiumurile din Paris și Londra, dar și un om credincios care participă duminica la Sfânta Liturghie. Într-un fel, sună contra-dictoriu. Cum reușești să împaci moda cu viața duhovnicească?Depinde din ce prismă facem totul. Din punctul meu de vedere Dum-nezeu trebuie să existe indiferent de meseria pe care o ai. Dar me-seria mea îmi permite să fac teme care să direcționeze lumea către Dumnezeu, să le deschid mintea și uneori caut să le arăt oamenilor că există intr-adevăr ceva. Hainele au și ele rostul lor. Uneori ne dau încredere, ne dau putere. Având încredere în noi putem să con-trolăm mai mult starea noastră și căutările să � e mult mai pro-funde și mai sincere. Mereu în mediul în care am fost eram în-conjurat de atei, dar nu mi-a păsat niciodată. Hainele m-au ajutat din acest punct de vedere pentru că îmi creau o anume imagine, fer-mitate și siguranță, și prin asta am putut să � u și mai puternic.

Cum ai ajuns la credință?Așa m-am născut. Eu țin post de la 5 ani.Dar la Biserica noastră?Aici la biserică a fost o cale lungă. Am avut o întâmplare foarte ciu-dată într-o dimineață și a trebuit musai să fug la biserică, la orice

biserică și în momentul acela am fugit la singura bisericuță pe care o știam – mănăstirea Stavropoleos, acolo n-am fost ajutat cum îmi do-ream și am început să caut. În do-uă-trei zile am fugit în București dintr-o parte în alta să-mi caut un duhovnic și la un moment dat am ajuns la Părintele Mihai Aldea care m-a trimis la Părintele Visarion și așa am ajuns aici, și am rămas.Vin aici de doi ani, mă spovedesc, particip la Liturghie. Când sunt în București, numai aici vin. Aici e casa mea. Când vin simt că aici e acasă.

„Eu am o misiune”

Vorbești despre Dumnezeu în cer-cul tău de cunoștințe?Când eram mic aveam o vorbă, deși mai mult o spuneam în glu-mă - eu am o misiune pe pământul ăsta. Eu vorbesc doar despre Dum-nezeu, alt subiect nu mă interesea-ză prea tare și încerc să ajut cât pot de mulți oameni, că, până la urmă, doar asta există. E greu, pe unii i-am convins după doi ani să mear-gă la biserică, e destul de greu, dar și eu sunt destul de insistent. Erau atei pur și simplu. Dar, ușor, ușor… prin puterea exemplului…Câți din prietenii tăi au ajuns să meargă la biserică și să vorbească cu un preot?Cred că am adus vreo 50, doar la duhovnicul meu. Au și rămas câți-va, vreo zece. Mereu le zic cât de mare e Dumnezeu și ce păcat e că nu putem să-L vedem. Cu toate că noi putem să-L vedem.Tu L-ai văzut?Absolut. Dumnezeu există, asta e important. Dacă există, este exact cum spun cărțile noastre, exact așa e. Dumnezeu Se simte. De-asta le zic oamenilor care nu cred: cum să nu-L vezi? Cât de simplu e să vezi, să-ți dai seama de adevărul orto-dox. Mulți cad în păcăleli, din pă-cate: yoga, ecumenism, toate pros-tiile.

Trebuie să cauți, ortodoxia trebu-ie găsită, mai ales că este atât de aproape de tine. Partea cea mai proastă e că trebuie să o găsească și ortodocșii. Acolo e buba cea mare, nici ortodocșii nu o știu. Din cei 80% declarați ortodocși, 14-15% sunt practicanți și doar 4% cred că Hristos a Înviat.Deci tu să-nțeleg că te încadrezi în cei 4%...Păi dacă nu credem, atunci de ce mai mergem? Mergem la biserică așa, să ne a� ăm în treabă? Mai bine stăm acasă. Din ce mi-am dat seama, exista așa: Dumnezeu, omul și dracul. Omul dacă nu se întărește cu Dumnezeu, îl ia dracul.

Frumosul este relativ

Haina îl face pe om?Până deschide gura. E importantă imaginea, știu pe pielea mea. Poți avea multe avantaje dacă te îmbraci frumos, iar dacă ești și un om bun, ai și mai multe. Prima impresie contează mult, și la un interviu și când cunoști o fată. După, timpul arată de fapt cine ești. Eu cred că trebuie să � m oameni frumoși, în primul rând su� etește și dacă pu-tem să ne și îngrijim, cu atât mai bine. Ideea e să nu ne mândrim cu asta. Poți să te mândrești și îm-brăcându-te foarte urât, vrând să arăți cât de smerit ești tu. Pentru mine e o plăcere, mereu mi-a plăcut să mă îmbrac frumos. Îmi spuneau ai mei că la 4-5 ani plângeam dacă îmi puneau cordo-nul strâmb la haine. Dar o fac din plăcere, nu din mândrie.Deci e importantă imaginea…Nu e foarte importantă imaginea, e important să te simți bine în pielea ta, dacă îți place să te îmbraci fru-mos e ok, dacă nu-ți place e la fel de ok. A venit cineva odată la mine să mă invite la o emisiune cu ”bine îmbrăcați”. I-am zis că eu nu pot să vorbesc despre cineva cum se îm-

bracă, nu e treaba mea, � ecare om să se îmbrace exact cum vrea, strict cum se simte el. Frumosul este relativ așa oarecum, cel mai bine e ca oamenii să se îmbrace cum simt ei, nu cum le dictează cine-va. Trenduri, modă, asta e o glumă proastă.

Rețeta succesului este talentul

În lumea modei, e nevoie de com-promisuri ca să reușești?Eu nu cred c-am făcut vreun com-promis. Mă mai întreba cineva acum ceva timp, tot așa vorbeam despre in� uențele din moda româ-nească și i-am spus: din păcate sunt toate din străinătate și păcat că nu luăm și din țara noastră, să promo-văm, că noi avem lucruri mult mai frumoase și mai sincere decât cei de acolo. Și îmi spunea: aceasta este rețeta succesului în străinătate. Nu, rețeta succesului este talentul. Dacă ești talentat, de aici pleacă to-tul. Acum e cea mai bună perioadă ca să te îmbraci frumos în Româ-nia. Înainte era di� cil. M-a ajutat Dumnezeu, mereu spun lucrul ăsta. Așa a vrut El, nu eu. Moda acum mi se pare total din întuneric, trend-urile și toate ten-dințele par bolnave. Toți se îmbra-că numai în negru, e un ritm nebu-nesc. Pe când iia românească e așa de frumoasă și ce îmi place foarte mult la portul nostru tradițio-nal e că este in� uențat de natură. Un lucru frumos, adică poți să dai și lucruri frumoase în modă, poți

să construiești oameni fru-moși.Activitatea ta o vezi ca pe un job sau e pur și simplu un stil de viață?O fac pur și simplu de plăcere și trăiesc din ea. Nu vreau s-o dezvolt ca business. Fiind un om modest, așa ca trai, nu mă interesează să fac foarte mulți bani. E o pasiune, una frumoasă. Nu mă agit, vreau să am zile libere și frumoase, să stau mai mult la biserică. Păcat că nu am timp să intru mereu la slujbe, dar dacă am timp, merg în � ecare zi.

Dumnezeu și România

Am observat că porți o brățară cu tricolorul. O porți de obicei?Dumnezeu și România. Uneori simt că suntem singura țară din lume unde mai cresc biserici. Merg des la Londra și parcă a mai ră-mas doar un drac pe acolo care te simte când ești împărtășit. Se zice că acolo unde lumea trăiește fără Dumnezeu, nu e nevoie de mulți demoni.Dacă intri în ritmul acesta spove-dit-împărtășit, este aproape impo-sibil să mai pleci din țară. Îi văd pe ai noștri la Londra, se chinuiesc pe-acolo. E impresia asta că acolo e mai bine, dar am vorbit cu toți și toți sunt depresivi, e jale. Să începem să ne iubim țara și să � m mai atenți la ea.Vrei să le adresezi un mesaj celor din parohie?Nu-mi vine nimic pentru că acolo toți oamenii știu de Dumnezeu. Ce să mai zic eu? Numai să ne ajute Dumnezeu să-i mai aducem și pe alții, să ne înmulțim. Să � m mai puternici, mai bogați și mai mulți și să construim o Românie frumoasă.Doamne ajută!

3

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Nașterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodată și o che-

mare nouă, și o osteneală nouă, și o cru-ce nouă pentru soți. Dumnezeu le încre-dințează părinților pământești un prunc, o ființă încă lipsită de apărare trupește și sufletește. Aceasta nu este o bucurie oare-care, nu este o joacă și nu este o distracție: este o mare responsabilitate, căci la Înfri-coșătoarea Judecată părinții vor da soco-teală în fața Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor.

(Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Cuvânt pentru părinți

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru (1877

- 1961), � ind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic și al su� etelor (arhiepi-scop). Întreaga lui viaţă se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: „Am iubit pătimirea, � ind-că minunat curăţește su� etul”. Numit adesea drept doctor „fără-de-arginţi”, Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh măr-turisitor ce a pătimit mult pen-tru dragostea și credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste. Născut într-o familie princiară, sfântul a fost un bun chirurg și profesor universitar, iar, în cele

din urmă, unul dintre marii pre-dicatori ai secolului nostru. În plină teroare bolșevică, un chirurg de excepţie refuză să opereze fără icoana Maicii Dom-nului pe peretele sălii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iaseneţki, mărturisitor al credinţei în Hris-tos și titan al știinţei deopotrivă oferă lumii contemporane o mi-nunată lecţie de jert� re de sine, de slujire a semenilor și de s� n-ţenie. Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, într-o familie cu nobile ră-dăcini strămoșești. Valentin Vo-ino-Iaseneţki, după numele său de mirean, a primit o aleasă edu-caţie. Înclinând mai întâi spre pictură, tânărul Valentin își va îndrepta pașii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simţind o puternică dorinţă de a-și ajuta semenii, el va renunţa la pictu-ră, cotind spre medicină. Astfel, sfântul se va înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev. În anul 1904, în timpul răz-boiului ruso-japonez, sfântul va sluji pe post de medic chirurg, în slujba Crucii Roșii, adică fără salariu. Vreme de aproape un an, sfântul va îndeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de ţară, lipsite de fonduri și a� ate în mare sărăcie. Între timp, tânărul

Valentin se va căsători cu Ana, împreună cu care va avea patru copii. Într-o zi oarecare, episcopul lo-cului îl cheamă pe Valentin la el și îi zice: „Doctore, trebuie să deve-niţi preot!” Încredinţat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin va accepta fără nicio reţinere hi-rotonia întru preot, în anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba încă a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat câtuși de puţin conduce-rea comunistă a vremii.[…] La bătrâneţe, sfântul și-a pier-dut desăvârșit vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viaţa Domnului nu poate � niciodată orb, � indcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor și al su� etelor semenilor săi va � canonizat în anul 1996, în ziua de 18 martie s� ntele lui moaște � ind așezate în Catedrala „Sfânta Treime” din localitatea Simfero-pol, în Ucraina. Bine mirositoa-re, s� ntele lui moaște săvârșesc nenumărate minuni în trupul și su� etul celor bolnavi.

http://www.paraclisulparhon.ro/

Sfântul Luca, Arhiepiscopul de Crimeea (11 iunie)

Psalm II

Nu-i arc acelaȘi nici dușman la pândă

Sunt eu dintre căderi, cascadeIzbindu-mă în mine

Genunchi și coate sângerândeUn hâd spectacol

Cu huiduieli și deznădejdeDoar Tu aplauzi, Doamne

Peste � uierăturiSă știu că ești acolo

Și că m-aștepţi în rânduialăSă mă târăsc după ecou

Să cred, să mă ridic.

de Alex Rădescu