„Pocăința – bucuria din lacrimă”

1

(fragment din conferință)

A fost o provocare tema confe-rinței pentru că m-a adus în

fața unui blocaj pe care eu l-am trăit în viața mea, a unei proble-me nerezolvate și anume fap-tul că niciodată nu am reușit să plâng, așa cum îmi doream eu. În închipuirea mea îmi doream să plâng, la rugăciune, în taina spovedaniei, când descopăr fru-musețea dragostei Lui Dumne-zeu însă niciodată nu am reușit să plâng și atunci m-am văzut gol de o învățătură autentică, și aș fi fost ipocrit să iau din Sf. Ioan Scărarul, din Sf. Isaac Sirul și din alți sfi nți care îmi sunt dragi mie, citate frumoase despre plânsul duhovnicesc. (…)

În copilărie am plâns când m-a bătut tata, pentru că, bineînțeles eram foarte cuminte (zâmbește- n.n.) și reușeam să-i depășesc li-mitele răbdării și îngăduinței Lui și atunci își vărsa of-ul și mânia pe mine, dar în rest n-am reușit să plâng, iar pe la vârsta de 13 ani, când am început să cunosc, adică să mă găsească Dumne-zeu și să mă aducă în biserica Lui, de atunci plânsul m-a pără-sit. Exterior chipurile m-am cu-mințit și tata n-a mai fost nevo-it să-și exercite violența, dar am rămas în această ipostază a unui om care nu știe să plângă. Dar, m-am trezit că am început în loc să plâng, să mă plâng. Şi m-am plâns la unii și la alții că nu pot să plâng, nu pot să plâng în rugă-ciune, înaintea Lui Dumnezeu...

până când un părinte, care acum e stareț la o mănăstire, mi-a zis, dacă vrei să plângi neapărat, fo-losește ceapa, fratele meu! (…) Răspunsul părintelui stareț m-a liniștit atunci pentru că nu-mi închipuiam ca să mă duc cu sa-cul de ceapă la rugăciune și s-o folosesc, ci mi-am dat seama că ceva nu știu să trăiesc înaintea Lui Dumnezeu și efectiv am lăsat problema asta, am lăsat-o uitării, am lăsat-o înaintea Lui Dum-nezeu și iată că acum, după mai bine de 20 de ani, m-am regăsit în fața ei, dumneavoastră m-ați adus în fața ei când mi-ați zis să vă vorbesc despre bucuria din la-crimă și am început să mă scar-pin după ureche, am încurcat-o. Să fac pe smeritul și să nu mă duc la conferință nu mi se părea un lucru cinstit, iar sa vin cu cita-te din Sfi nții Părinți mi se părea un gest de ipocrizie. (…) Deci problema rămânea nerezolvată în vremea tinereții mele și am încredințat-o uitării, dar acum cred că aș putea cuprinde tema conferinței într-o frază, care eu socotesc că este esențială ca înțe-legere, dar mai mult nu știu dacă aș fi în stare să dezvolt, și anume că: bucuria din lacrimă, așa cum o trăiesc eu în inima mea acum, înaintea lui Dumnezeu, ca lucra-re a pocăinței nu este nimic alt-ceva decât viața dumnezeiască, care străbate mortalitatea � in-ței mele. Ea aduce su� etul de la moarte la viață și îl înalță de la pământ la cer. Şi aici ar trebui să vă mulțumesc că ați ascultat con-

ferința însă nu am să vă las așa pentru că nu ați bătut atâta drum să veniți aici, la Facultatea de Teologie, ca să vedeți o caricatu-ră de conferință și atunci m-am gândit să încerc, dacă Domnul îmi va da puterea necesară, pen-tru credința voastră, cu care ați venit și mă cinstiți. Eu mă simt rușinat de această cinstire, dar pentru credința cu care ați venit, aș dori să vă împărtășesc ce mi-aș dori eu să aud dacă aș fi venit la conferința aceasta, dacă aș fi fost unul dintre voi. Cu alte cu-vinte, aș dori să vă împărtășesc ceva viu, care să fi e actual, prac-tic. Să fi e un răspuns concret, dacă există cu adevărat în sufl e-tul unuia dintre voi o preocupare în linia pocăinței, aș dori să vin în întâmpinare cu ceva cu care m-am confruntat și eu în viața mea. (…)

Pocăința este o tema care pe mine mă preocupă. Mi-am do-rit toată viața mea să mă pocăesc și n-am reușit să o fac, așa cum mi-am închipuit eu ca ar trebui. Părintele Rafail (Noica) mi-a dat însă un răspuns care oarecum cred că a așezat inima mea care căuta pe căi lăturalnice, când (în-tr-o conferință) a spus că pocă-ința este dinamica vieții veșnice. Părintele a căutat să surprindă esențialul de viață nouă care se afl ă în această lucrare a pocăin-ței. El spunea că lacrimile sunt forma exterioară a unei vieți lă-untrice ce se trăiește și, de fapt, este ceea ce percepem noi ca lu-

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 31

/ 24

april

ie 2

016

DIALOG DE DUMINICĂ

2

crare a pocăinței, dacă o privim din exterior. Noi nu prindem însăși viața, noi prindem doar manifestările acestea sau lim-bajul, lucrarea pocăinței despre care au vorbit și au trăit-o Sfi nții Părinți, limbajul acesta ascetic, specifi c al pocăinței, dar marea majoritate a lucrurilor pe care noi le percepem, exterioare fi -ind, sunt negative. Străpungerea inimii, fericita întristare, diferi-tele forme de lacrimi ale plânsu-lui duhovnicesc, trezvia, trezvia minții, osîndirea de sine, ținerea minții în iad, pomeni-rea morții și a chinuri-lor veșnice, pomenirea veșnicelor bunătăți, socotirea de sine ca fi -ind păcătos, socotirea de a pune întotdeauna început bun, toate aces-tea sunt aspecte, sunt lucruri cate țin de viața de pocăință, dar în re-alitate Viața în sine, e ceva care trece dincolo de lucrurile acestea, e ceva care scapă lucruri-lor acestora. Chiar dacă plângi sau te silești să plinești porunca sau această formă negati-vă deși, zicea părintele Sofronie Saharov că porunca este poziti-vă, este ca afi rmație „să iubești” pe Dumnezeu și pe aproapele, ca pe tine însuți. Dar ca să ajungi la această iubire treci printr-un în-treg șir de interdicții: să nu faci cutare sau cutare..., ca să poți să ajungi la această dragoste. Pă-rintele Rafail a surprins acest aspect al pocăinței ca fi ind di-namica vieții veșnice, ca lucra-re lăuntrică a inimii, care poate atinge aceste aspecte, pe toate sau în parte, dar ea (pocăința)are această lucrare esențială, de a ne trage către Dumnezeu. (…) Ceea ce este mai important la viața duhovnicească în general

și cu atat mai mult la lumea pocăinței pe care aș vrea să încercăm s-o atingem, ca să spun așa, cu mintea și cu ini-

ma în această seară este, de fapt, îndemnul Sf. Ap. Pa-

vel care zice „Duhul să nu-l stingeți!”, adi-

că să rămânem deschiși la lucra-rea lui Dumnezeu, la insufl area lui Dumnezeu, la sufl ul de viață pe care Duhul lui Dumnezeu îl aduce asupra noastră și care se poate manifesta ca lucrare a po-căinței sau a plânsului, sau a fap-telor bune, sau a rugăciunii și așa mai departe. (…) Pentru că Du-hul lui Dumnezeu, care e Duhul pocăinței, El e Duhul Adevă-rului, este Duhul care viază și înviază, de fapt, inima noastră (…). Hristos n-a venit să ne îm-părtășească teologie, minuni sau

alte lucruri ci a venit să împărtă-șească cu noi viața dumnezeias-că, viața Lui să ne-o dea nouă și noi să trăim și să ne bucurăm de împărtășirea acestei Vieți.

De aceea aș dori să vă pun îna-inte, deși mă văd neputincios... cum să păstrăm noi duhul liber, sa nu-l stingem? (…) Părinte-le Rafail (Noica) vorbea, acum vreo zece ani (într-o conferin-ță) despre „vavilonia de gradul al doilea”. El spunea ca vavilonia de gradul întâi a fost pe vremea amestecării limbilor, dar vavi-lonia de gradul al doilea, cum o numea părintele Rafail, vorbea despre lucrul acesta că formulele sunt corecte, dar duhul se schim-bă. Şi atunci, dacă noi ne defi nim după trăirile noastre anumite lucruri, citind Sfi nții Părinți sau citind Filocalia, ne împărtășim de formula corectă a Sfi nților Pă-rinți, dar nu reușim să intrăm, să pătrundem în duhul fi localic, al

Sfi nților Părinți și rămânem ste-rili, rămânem pe dinafară. Inima noastră nu se hrănește, în chipul cel mai real și concret, de acest sufl u de viață nouă.

(…) Zice Hristos în Evanghelie că „cel ce mă iubește pe Mine, iubit va fi de Tatăl meu și Eu și Tatăl vom veni și ne vom face în inima lui sălaș”. Deci acolo, în adâncul inimii, vrea Hristos să vină, să odihnească, să trăiască și să împărtășească cu noi viața dumnezeiască. Dacă noi înce-

pem să prindem ”lun-gimea de undă”, atunci începem să înțelegem și limbajul acestei vieți, și referințele concrete pe care le fac Sfi nții Părinți vizavi de lacrimi, de plânsul duhovnicesc, vizavi de cum înmoaie Dumnezeu inima, stră-pungerea inimii, care sunt stări pe care Du-hul lui Dumnezeu ni le dă nouă, pentru ca noi să putem să ajungem la această stare duhovni-cească, ca împreună cu Duhul să grăim în ini-ma noastră ”Avva, Pă-

rinte” așa cum zice Sf. Ap. Pavel.În dorința aceasta de a rămâne

în limitele esențiale ale acestei teme mărețe – pocăința, m-am gândit să rămân asupra unui aspect, care poate pentru mulți pare abstract și e trecut cu ve-derea. În limba greacă, a Noului Testament, cuvântul pocăință este „metanoia”, care înseamnă, de fapt, întoarcerea minții sau schimbarea minții. Aș vrea să rămânem un pic asupra gându-lui acesta și să vedem ce înseam-nă, de fapt, această schimbare a minții. Ce înseamnă schimbarea minții pentru omul zilelor noas-tre?

Fragment din conferința „Pocăin-ța – bucuria din lacrimă” ținută de Pr. Melchisedec (Ungureanu), sta-rețul Mănăstirii Lupșa (jud. Alba), marți 5 aprilie 2016, în Aula Facul-tății de Teologie din București

pem să prindem ”lun-gimea de undă”, atunci pem să prindem ”lun-gimea de undă”, atunci pem să prindem ”lun-

începem să înțelegem și gimea de undă”, atunci începem să înțelegem și gimea de undă”, atunci

limbajul acestei vieți, și începem să înțelegem și limbajul acestei vieți, și începem să înțelegem și

referințele concrete pe limbajul acestei vieți, și referințele concrete pe limbajul acestei vieți, și

care le fac Sfi nții Părinți referințele concrete pe care le fac Sfi nții Părinți referințele concrete pe

vizavi de lacrimi, de care le fac Sfi nții Părinți vizavi de lacrimi, de care le fac Sfi nții Părinți

plânsul duhovnicesc, vizavi de cum înmoaie plânsul duhovnicesc, vizavi de cum înmoaie plânsul duhovnicesc,

Dumnezeu inima, stră-pungerea inimii, care sunt stări pe care Du-hul lui Dumnezeu ni le sunt stări pe care Du-hul lui Dumnezeu ni le sunt stări pe care Du-

dă nouă, pentru ca noi să putem să ajungem la dă nouă, pentru ca noi să putem să ajungem la dă nouă, pentru ca noi

această stare duhovni-să putem să ajungem la această stare duhovni-să putem să ajungem la

cească, ca împreună cu Duhul să grăim în ini-cească, ca împreună cu Duhul să grăim în ini-cească, ca împreună cu

ma noastră ”Avva, Pă-Duhul să grăim în ini-ma noastră ”Avva, Pă-Duhul să grăim în ini-

3

Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe a

trăit pe vremea împăratului Dio-clețian, s-a născut în Capadocia, fi u al unor părinți creștini și învă-țat, din tinerețe, în dreapta credin-ță. Rămas fără de tată din copilă-rie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fi ind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fi ind frumos la chip și viteaz în luptă, prin os-teneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși era păgân, îm-păratul Dioclețian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură îm-potriva creștinilor. Aceasta stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tet-rarh), a aprins prigoana împotri-va creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut prin-tr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat sin-gur înaintea împăratului Diocleți-an și, înaintea întregii curți împă-rățești, a mărturisit deschis că este creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Gale-riu, Dioclețian a dat porunca să fi e dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Şi a fost

trecut prin toate vămile muceni-ciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a. Toate acestea și al-tele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.

Pentru cei credincioși, Muceni-cii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavo-lului. Drept aceea, în toiul prigo-nirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu pu-teri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.

Deci, cei de față, văzând chinuri-le de moarte, prin care trecea Sfân-tul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au le-pădat de idoli și au venit la credin-ța în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a măr-turisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu ono-ruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărtu-risiri și, văzând că toate încercări-le lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Ale-xandra.

Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împără-teasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat gla-sul și s-a rugat cu căldură, mul-țumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a ple-cat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe

Dintre toți Sfi nții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat, și se bu-cură, Sfântul Gheorghe, la popo-rul nostru. În satele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulți oaA-meni, bărbați si femei, îi poartă numele. De asemenea si multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Bra-țul Sfântului Gheorghe. Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost Sfântul Ghe-orghe. De asemenea, steagul Mol-dovei, trimis de Ştefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Ghe-orghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsu-net și ca o chemare a poporului la lupta creștinilor împotrivă ba-laurului vremii, adică a păgânilor otomani și împotrivă diavolului.

O dovadă este și rugăciunea lui

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință (23 aprilie)

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul său: „O, luptătorule și biruito-rule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritu-lui tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea această și în cea de apoi, pentru rugăciuni-le celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale”.

Şi în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Forțelor Terestre Ro-mâne.Peste 900.000 de români, majo-

ritatea bărbați, își serbează ono-mastica pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, din-tre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoa-nelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Ad-

ministrației și Internelor.Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:Ca un izbăvitor al celor robiți și

celor săraci folositor, neputincio-șilor doctor, conducătorilor ajută-tor; purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.Condac, glasul al 4-lea:

Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al drep-tei credințe, spicele faptelor bune adunându-ți ție; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, și lup-tându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de gre-șeli

IconografieDionisie din Furna arată că Sf.

Mare Mucenic Gheorghe se zu-grăvește ca un tânăr înalt, fără bar-bă, cu părul cârlionțat, lung până la urechi. Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei sale. Dionisie mai arată cum se zugrăvesc viața

și minunile Sf. Gheorghe. Întrucât s-a săvârșit de sabie, în unele icoa-ne ale sfântului acesta își poartă în mână, pe o tipsie, capul tăiat. De obicei Sf. Gheorghe este re-prezentat în veșminte militare. O reprezentare târzie, dar foarte răs-pândită îl înfățișează pe Sf. Ghe-orghe călare pe un cal alb, omorât un balaur de lângă cetatea Beirut și salvând astfel o domniță.

MoașteleO parte din moaștele Sf. Mare

Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România. ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mu-cenic Gheorghe. Racla cu odoa-rele duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tet-tamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și va rămâne definitiv în acest lăcaș de cult constănţean, renumit prin-tre altele și datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.

Sursa: orthodoxwiki.org

Invidia caută să-i omoare pe cei readuși la viaţă

(In. 12, 10) Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.

În prezenţa unui asemenea har, dat de Domnul, a unei asemenea minuni a darului divin, când toţi ar fi trebuit să se bucure, cei slabi erau tulburați și adunaţi la sfat împotriva lui Hristos (Ioan 11, 47) și își doreau și mai mult, să-l ucidă chiar și pe Lazăr. Nu realizaţi că sunteţi urmași ai acelora a căror învârtoșare o moșteniţi? Pentru că și voi, de asemenea, vă mâniați și vă adunaţi împotriva Bi-sericii, pentru că vedeţi morţii cum revin la viaţă în Biserică și cum se înalţă prin primirea iertării păcatelor. Şi așa, în ceea ce vă privește, doriţi să ucideţi din nou, din invidie, pe aceia care sunt re-aduși la viaţă.

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre pocăinţă

Luni, 25 Aprilie (Lunea Mare) 18:00 - Denie

Marţi, 26 Aprilie (Marţea Mare) 18:00 – Denie

Miercuri, 27 Aprilie (Miercurea Mare)18:00 – Denie

Joi, 28 Aprilie (Joia Mare) 8:30 Sfânta Liturghie - Spălarea picioarelor 18:00 - Denia celor 12 Evanghelii

Vineri, 29 Aprilie (Vinerea Mare)10:00 - Vecernie - Scoaterea Sfântului Epitaf 18:00 - Denia Prohodului Domnului

Sâmbătă, 30 Aprilie (Sâmbăta Mare)8:30 - Sfânta Liturghie23:30 - Sfânta Liturghie - Învierea Domnului

Programul liturgic în săptămâna patimilor