Unul din ultimele texte scrise de Filip Brunea-Fox (pe numele sau real Filip

Brauner), "Printul reportajelor", asa cum era numit in perioada interbelica.

Articolul apare intr-o colectie de materiale a autorului din 1985, ingrijita de sotia

acestuia, Lisette Daniel-Brunea, la 8 ani de la moartea ziaristului. Articolul, o palma

usturatoare data de Brunea-Fox presei anilor 70'-80'  si care arata moartea

reportajului adevarat in epoca comunista, a "scapat" in paginele colectiei. Iata tot

textul:  

"-Tovarase reporter, am un subiect bun pentru dumneata.

-Multumesc, tovarase secretar de redactie. Sunt numai urechi.

-As vrea sa faci un reportaj despre o interesanta descoperire arheologica intr-o regiune

muntoasa. S-au gasit urmele unui oras stravechi. Echipa care lucreaza acolo de doi ani

continua sa scoala la iveala vestigii din cele mai valoroase, vase statuete, monede… de

asemenea si inscriptii. N-au fost cercetate decat sumar, dar se asteapta, dupa ce vor fi

descifrate, revelatii senzationale in legatura cu civilizatia romana pe meleagurile noastre.

Ce zici?

-Subiectul ma ispiteste.

-Eram convins. E un reportaj deosebit. Va fi citit cu mare interes. Inca nu s-a scris un

reportaj pe tema asta. Si apoi munca echipei, conditiile in care se lucreaza, teribil de

nevoioase, in plin munte, izolata… Satele sunt departe… Ma gandesc la greutatile pe

care le au de intampinat toamna… Ploaia… ploaia si viscolul… E admirabil ce fac

oamenii vremurilor noastre… Ne-am inteles?

-Ne-am inteles. Poimaine o iau la apicior. Imi pare bine, tovarase secretar, ca te-ai gandit

la mine. La revedere!

-Un moment tovarase reporter… Dar schema?

-Care schema?

-Pai schema reportajului! Ca sa avem discutii dupa aceea. Iti pastrezi si dumneata o

copie pentru orientare.

-Cum adica? Sa fac un plan inainte de a lua contact cu terenul? Ce stiu eu ce-mi

rezerva? Ce fac daca realitatea nu se potriveste cu previziunile de acasa? Va trebui sa

modific realitatea? Spune-mi tovarase secretar, dumneata ai facut vreodata reportaj?

- Nu, n-am facut. Alta e calitatea mea aici. Dar cand te intorci cu materialul. mi-o faci?

Haide, tovarase, ca o schema nu-i un capat de tara!

                                *

-Bine ai venit, tovarase reporter. Ai zabovit o lecuta… Ei, cum a fost?

- Obositor, dar extreme de interesant. Numai drumul mi-am luat trei zile.

-Stiam eu ca o sa-ti placa. Ce ai vazut?

- Lucruri impresionante. E un oras intreg care iese la lumina, cu strazi, case,

monumente. Desigur, ruinate, dar evocatoare. Cu ceea ce am vazut, cu datele

communicate de arheologi se poate reconstitui captivant viata, cultura, moravurile de

atunci…

-Am incredere in imaginatia dumitale. Dar echipa?

-Minunata! Numai elan si spirit de sacrificiu. Intr-adevar, conditiile in care se lucreaza

sunt grele…

-Nu ti-am spus?

-Oamenii desfid intemperiile si sa-i vezi cu cata pasiune asculta seara, in corturi,

explicatiile specialistilor. Cred ca nu mi-ar ajunge 60 de pagini de revista ca sa reproduce

tot ce-am auzit cu urechile mele.

-Bravo, tovarase reporter! Da’ stai putin: mi-ai adus schema? Multumesc. Vad ca esti un

om de inteles. Un minut, sa citesc. Te felicit. Uite, in doua pagini vad ca ai pus esentialul.

Astept reportajul. Mi-l trimiti maine? Multumesc!

                                    *

-Allo, ai primit manuscrisul meu, tovarase secretar?

-L-am primit si l-am si citit. Tocmai vroiam sa-ti telefonez. E frumos, nu zic, dar de ce te-

ai intins asa?

-Comporta…

-Nu contest. Dar nici asa! La urma urmei e un subiect care nu intereseaza pe toata

lumea. E adevarat, ai descries pitoresc peisajul, ai evocat palpitant cetatea ancestrala, ai

vorbit patetic de munca echipei. Dar gandeste-te si dumneata, nu suntem o revista de

arheologie. Asa ca am hotarat sa publicam schema. Las’ ca gasesti dumneata un

plasament pentru reportaj…"