„Când vrei să comunici, încerci orice modalitate”

Luciana Tămaş: Ce reprezintă arta pentru dumneavoastră? Chemao Mountassir: Consider arta o terapie. Când pictez, mă simt bine!... Poate şi pentru că sunt în elementul meu atunci când mă exprim prin limbajul culorilor. L.T.: De la ce vârstă pictaţi? C.M.: Am început în copilărie, dar ca profesionist, în 1972. L.T.: Fiecare artist are un fel specific în care creează. În cazul dumneavoastră, cum şi când se produce miracolul? C.M.: Sunt mereu luat prin surprindere. Lucrez şi lucrez şi uneori sunt pus în situaţia să mă opresc pentru că obosesc. În noaptea în care tatăl meu stătea să moară, am pictat. Dimineaţa, a murit... Lucrarea pictată de mine în noaptea respectivă este inestimabilă! Nimeni nu ar putea să mă convingă să o vând. Cu niciun preţ!!! L.T.: Ce înseamnă „valoarea” când vorbim despre artă? C.M.: Îmi ştiu valoarea şi mai ştiu că munca mea are cotaţii foarte diferite. Uneori, vând lucrări la preţuri foarte mari; alteori, când observ că a cumpăra o lucrare ar fi un sacrificiu pentru câte o persoană, i-o dăruiesc. Însă nu cred în ideea de cotă artistică. Dacă vrei să ai cotă, poţi recurge la tot felul de trucuri (ultima modă este aceea a vânzărilor pe Internet). Dar eu percep asta ca pe un fals. Nu cred în ideea de piaţă de artă; cred în relaţiile care se stabilesc între oameni.

L.T.: Deşi foarte comună, întrebarea care urmează este incomodă, cel puţin din punctul meu de vedere, dar nu mă pot abţine: deci, ce artişti vă influenţează? C.M.: Influenţele vin din mai multe direcţii. Cred că cel mai aproape de creaţia mea este Picasso… Poate şi americanul Jackson Pollock. L.T.: Dar au tehnici atât de diferite... C.M.: Este adevărat ceea ce spui… Oricum, eu îi consider pe Pollock şi pe Picasso ca fiind diferiţi de ceilalţi, pentru că au avut mai mult curaj. Au crezut în abstract, nu în figurativ. L.T.: Şi aici ar fi o întreagă discuţie. Picasso nu cred să aibă nicio lucrare cu adevărat abstractă… C.M.: Da, dar a deformat îngrozitor realitatea, astfel încât pot spune liniştit că rezultatul muncii lui este o formă de abstracţiune. L.T.: Şi aici lucrurile sunt discutabile. Eu consider că şi cei mai „realişti” dintre pictori, aceia care pun pe pânză până şi ultimul detaliu, în momentul în care introduc „realitatea” în pictură, o deformează. Oricum, Pollock aparţine cu adevărat aventurii abstracţioniste!... Dar ce părere aveţi despre celelalte modalităţi de exprimare artistică?... Instalaţiile, de exemplu. C.M.: Instalaţiile pot exprima multe. Fiecare artist îşi găseşte propriile lui modalităţi de a fixa o idee. Acum există fotografia, calculatorul... L.T.: Unde vor viziona creaţii artistice oamenii viitorului? C.M.: Cred că artiştii vor merge acolo unde vor merge şi ceilalţi, poate chiar în supermarketuri. L.T.: Adică nu vor mai exista muzee? C.M.: Foarte posibil. L.T.: V-am vorbit despre gaspext şi mi-ar plăcea să ştiu şi părerea dumneavoastră. C.M.: Sunt de acord cu ideea. Fiecare om îşi poate exprima sentimentele. Când vrei să comunici, încerci orice modalitate. Desigur, în artă sunt importante sensibilitatea şi creativitatea. Eu cred însă cu putere şi în libertate. L.T.: Adică sunteţi un artist liber? C.M.: Sunt un artist liber! Artiştii independenţi (ca mine şi ca tine) sunt cei mai importanţi. Prin aceşti creatori vorbeşte timpul în care trăim şi nu este puţin lucru. Unii spun că arta este în suferinţă, dar eu nu cred că arta suferă de ceva. Poate este ca în muzică – sunt mai multe tipuri de muzică şi alegi ce îţi place şi dacă îţi place. Dacă mergi la şcoală, înveţi mai multe despre sunet, armonie şi lucrurile devin mai complexe. Cu cât ştii mai mult, cu atât iubeşti mai mult!

Luciana Tămaş