56405379 exercitii stagiatura anul iii luciana tandea

RAPORT STAGIU 2010 – EXPERT CONTABIL

C.E.C.C.A.R

CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI

CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA

Prezentare exercitii stagiatura experti contabili anul III

In regim de sistem colectiv

__ 2010__

Variante de exercitii prezentate : 200710 si 22007

Ec. LUCIANA TANDEA- 1 -


VARIANTA 200710



CONTABILITATE

1. Societatea A deţine 70% din capitalul societãţii B pe care o controleazã exclusiv. La rândul sãu societatea B deţine urmãtoarele investiţii: – 60% din capitalul social al filialei C, – 50% din acţiunile societãţii D pe care o controleazã în comun cu un alt acţionar, – 35% din acţiunile societãţii E asupra cãreia exercitã o influenţã semnificativã. Sunt pãrţi legate ale societãţii A: (a) societatea B; b) societãţile B şi C; (c) societãţile B, C şi D; (d) societãţile B, C, D şi E; (e) societãţile D şi E.

2. Societatea A deţine 100% acţiunile societãţii B, 40% din acţiunile societãţii C, 7% din acţiunile societãţii D şi 50% din acţiunile societãţii E (care este controlatã în comun cu statul român). Doamna Z (soţia managerului societãţii A) deţine 60% din acţiunile societãţii C. Identificaţi pãrţile legate pentru societatea X. Sunt pãrţi legate ale societãţii A: (a) societãţile B, C şi E, doamna Z şi managerul societãţii A; (b) societãţile B, C, D şi E, doamna Z şi managerul societãţii A; (c) societãţile B şi D; (d) societãţile B, C, D şi E; (e) doar societatea B şi managerul societãţii A.

3. Pe 30 iunie N, societatea M achiziţioneazã 80% din acţiunile societãţii F. Cu ocazia achiziţiei s-a identificat un plus de valoare la o clãdire de 10.000 u.m. care a generat o datorie de impozit amânat de 1.600 u.m. Dupã data achiziţiei societatea F a obţinut un rezultat de 40.000 u.m. În anul N, societatea M a obţinut un rezultat de 70.000 u.m. Durata de viaţã utilã rãmasã a clãdirii este de 20 de ani (metoda liniarã de amortizare). Rezultatul consolidat al grupului format din societãţile M şi F este de: (a) 32.000 u.m.; (b) 31.832 u.m.; (c) 101.832 u.m.; (d) 100.000 u.m.; (e) 110.000 u.m.Rezultatul este influentat de cota parte a profitului obtinut de filiala F, si de cota parte a amortizarii cladirii pe durata ramasa pana la finele anului.

Amortizarea: (10.000 – 1.600) * 6 / 12 /20 = 210 u.mRezultat F: 40.000 – 210 = 39.790 u.mCota parte M: 80% * 39.790 = 31.832 u.mRezultat M: 70.000 + 31.832 = 101.832 u.mRaspunsul corect este deci: (c) 101.832 u.m.;



4. Care din urmãtoarele elemente este monetar? (a) un utilaj; (b) un produs finit; (c) o cheltuialã înregistratã în avans; (d) venitul înregistrat în avans; (e) o creanţã-clienţi.

5. Care din urmãtoarele elemente este nemonetar? (a ) o creanţã de impozit amânat; (b) un provizion pentru riscuri şi cheltuieli ce va fi decontat prin diminuarea de lichiditãţi; (c) datoria privind dividendele; (d) împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni; (e) avansurile acordate furnizorilor de stocuri.

6. La închiderea exerciţiului N, activele societãţii ALFA cuprind: – un utilaj a cãrui valoare netã contabilã este de 30.000 $; acest utilaj a fost achiziţionat la 1.04.N-2, atunci când un dolar valora 2,8 lei; – un teren achiziţionat la un cost de 10.000 $, în N-4 (cursul dolarului la data achiziţiei fiind de 2,5 lei), şi reevaluat la 31.12.N-1, la nivelul sumei de 20.000 $, datã la care dolarul valora 3 lei; – un stoc de mãrfuri cumpãrat la 30.08.N, la un cost de 4.000 $ (cursul zilei: 3,1 lei) şi depreciat pentru 10% din valoare, la închiderea exerciţiului N; – o creanţã de 8.000 $ privind drepturile asupra unui client strãin, corespunzãtoare unei vânzãri efectuate la 1.11.N, atunci când dolarul era cotat la nivelul de 3,18 lei; – suma de 1.000 $, în casierie. Cursul dolarului, la 31.12.N, este de 3,2 lei. Care din urmãtoarele afirmaţii nu este corectã: (a) valoarea utilajului în bilanţul exerciţiului N este de 84.000 lei; (b) valoarea terenului în bilanţul exerciţiului N este de 60.000 lei; (c) valoarea stocului în bilanţul exerciţiului N este de 11.520 lei; (d) valoarea creanţei în bilanţul exerciţiului N este de 25.600 lei; (e) valoarea creanţei în bilanţul exerciţiului N este de 25.440 lei.

Utilajul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele exercitiului financiar. Valoarea la care utilajul apare in bilant este valoarea de intrare: 30.000 * 2.8 = 84.000 lei

Terenul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele exercitiului financiar. Valoarea la care terenul apare in bilant este valoarea de reevaluare: 20.000 * 3 = 60.000 lei

Stocul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele exercitiului financiar. Valoarea la care stocul apare in bilant este valoarea corectata: 4.000 * 90% * 3.2 = 11.520 lei

Creanta este element monetar. Acesta se reevalueaza la finele exercitiului financiar. Valoarea de inregistrare in bilant este : 8.000 * 3.2 = 25.600 lei

Ec. LUCIANA TANDEA 4


Singura afirmatie incorecta este: (e) valoarea creanţei în bilanţul exerciţiului N este de 25.440 lei.

7. Se cunosc urmãtoarele informaţii (în lei): impozit pe profit plãtit 1.200; cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele 2.000; creşterea stocurilor 4.000; câştigul din cesiunea imobilizãrilor 3.000; cheltuieli cu impozitul pe profit 5.000; diminuarea datoriilor din exploatare 100; venituri din provizioane 500; cifra de afaceri 200.000; creşterea veniturilor în avans din exploatare 500; pierderea din cedarea investiţiilor financiare 600; rezultat înainte de impozit 10.000; diminuarea creanţelor din exploatare 700; creşterea cheltuielilor în avans din exploatare 220. Fluxul net de trezorerie din exploatare determinat prin metoda indirectã este de: (a) 16.420 lei; (b) 12.620 lei; (c) 6.380 lei; (d) 13.300 lei; (e) 10.180 lei .

Flux activitatea de exploatare Profit inainte de impozitare +10.000+Castig din cesiunea imobilizarilor +3.000+ Cheltuieli cu amortizare +2.000-Venituri din provizione -500- Variatia stocuri -4.000- Variatia clienti +700- Variatia cheltuieli inregistrate in avans -220+ Variatia furnizori -100+ Venituri inregistrate in avans din exploatare +500 Impozit pe profit platiti -1.200Total flux exploatare = 10.180

8. Se cunosc urmãtoarele informaţii la 31.12.N (în lei): sold final 161 1.200; sold iniţial 1012 100; sold final 1012 500; sold final 169 450; sold iniţial 161 800; rulaj debitor 1041 100; rulaj debitor 161 100; sold iniţial 169 300; rulaj debitor 6868 50; sold iniţial 162 5.000; rezultatul exerciţiului N-1 10.000; sold final 162 6.000; rulaj creditor 162 2.000; rezerve la 31.12.N-1 4.000; rezerve la 31.12.N-2 2.500; rezultat reportat la 31.12.N-1 7.500; rezultat reportat la 31.12.N-2 4.500; rezultatul exerciţiului N-1 a fost distribuit la rezerve, a fost reportat, iar diferenţa s-a plãtit ca dividende. Fluxul net de trezorerie din activitatea de finanţare este de: (a) -3.900 lei; (b) -3.700 lei; (c) -3.800 lei; (d) +3.700 lei; (e) +3.800 lei.

Flux activitatea de finantare



Incasare din emisiunea de actiuni +400Incasare din emisiunea de obligatiuni +300Prime de emisiune +100Prime privind rambursarea obligatiunilor +150Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor

+50

Incasari din imprumuturi +5500Plati catre actionari -10.300Flux net de trezorerie din activitatea de finantare -3.800

9. Se cunosc urmãtoarele informaţii (în lei): preţul de achiziţie al investiţiilor financiare pe termen scurt vândute 1.000 (încasarea a avut loc la momentul vânzãrii); câştiguri din cesiunea de investiţii financiare pe termen scurt 200; venituri din cedarea investiţiilor financiare pe termen lung 5.000 (încasarea a avut loc la momentul vânzãrii); preţul de achiziţie al investiţiilor financiare pe termen lung cedate 3.500; venituri din dobânzi (încasate) 700; venituri din cedarea imobilizãrilor corporale 2.000 (încasarea a avut loc la data vânzãrii); sold iniţial datorii faţã de furnizorii de imobilizãri 3.000; sold final datorii faţã de furnizorii de imobilizãri 4.000; sold iniţial imobilizãri corporale 6.000; sold final imobilizãri corporale 4.000; costul imobilizãrilor corporale vândute 4.000. Fluxul net de trezorerie din activitatea de investiţii este de (se neglijeazã incidenţa TVA): (a) +4.400 lei; (b) +14.200 lei; (c) +7.900 lei; (d) -7.900 lei; (e) 0 lei.

Flux net de trezorerie din activitatea de investitii Incasari din cesiunea investitiilor pe termen scurt +1.200Incasari cedarea investitiilor financiare pe termen lung +5.000Venituri din dobanzi +700Venituri din cedarea imobilizarilor corporale +2.000Plati catre furnizori de imobilizari -1.000Flux net de trezorerie din activitatea de investitii +7.900

10. Deschiderea unui acreditiv pentru plata unui furnizor de mãrfuri: (a) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul plus; (b) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul minus; (c) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare din finanţare cu semnul plus; (d) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare din investiţii cu semnul minus; (e) nu afecteazã fluxul de trezorerie.

11. Plata chiriei aferente unui contract de leasing financiar de cãtre locatar: (a) afecteazã fluxul de trezorerie din finanţare cu semnul minus; (b) nu afecteazã fluxul de trezorerie al locatarului; (c) afecteazã fluxul de trezorerie din investiţii cu semnul plus;



(d) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul minus; (e) se evidenţiazã distinct la sfârşitul tabloului fluxurilor de trezorerie deoarece operaţia este aferentã gestiunii trezoreriei.

Fiind o plata a unui contract financiar, fluxul de trezorerie va fi influentat in sens negativ.

Raspunsul corect este: (a) afecteazã fluxul de trezorerie din finanţare cu semnul minus

12. Societatea ALFA deţine un utilaj ce urmeazã a fi abandonat şi un grup de active deţinut în vederea vânzãrii care conţine un echipament, o clãdire, un stoc de marfã şi un activ de impozit amânat. Care din afirmaţiile de mai jos este adevãratã? a) utilajul abandonat va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii şi toate activele din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5; b) utilajul abandonat nu va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii şi toate activele din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5; c) utilajul abandonat are valoare contabilã nulã şi toate activele din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5; d) utilajul abandonat nu va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii, clãdirea şi echipamentul din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5, iar activul de impozit amânat şi stocul sunt evaluate potrivit standardelor relevante; e) utilajul abandonat va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii, clãdirea şi echipamentul din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5, iar activul de impozit amânat şi stocul sunt evaluate potrivit standardelor relevante.

O intreprindere nu va clasifica ca detinut pentru vanzare un activ imobilizat (sau un grup de active) care va fi abandonat. Aceasta din cauza ca valoarea sa contabila va fi acoperita in principal ca urmare a utilizarii continue a acestuia. Totusi, daca grupul de active ce va fi abandonat indeplineste criteriile de la par. 32 (a) – (c), intreprinderea va prezenta rezultatele si fluxurile de numerar aferente grupului de active ca activitate intrerupte in conformitate cu paragrafele 33 si 34, la data la care inceteaza sa utilizeze aceste active. Activele pe termen lung (sau grupurile) care se vor abandona includ activele pe termen lung care vor fi utilizate pana la sfarsitul duratei de viata economica si activele pe termen lung care mai degraba vor fi inchise (de la functionare) decat vandute.In unele cazuri, o entitate cedeaza un grup de active, impreuna cu anumite datorii asociate in mod direct acestui grup, in cadrul unei tranzactii unice. O astfel de cedare a unui grup de active poate fi un grup de unitati generatoare de numerar, o singura unitate generatoare de numerar, sau parte dintr-o unitate generatoare de numerar2. Grupul poate include orice active si orice datorii ale intreprinderii, inclusiv active curente, datorii curente si active excluse de la regulile de evaluare din prezentul IFRS, in baza paragrafului 5. Daca un activ imobilizat care intra in aria de aplicabilitate a cerintelor de evaluare din acest IFRS constituie o parte dintr-un grup destinat vanzarii, atunci cerintele de evaluare din acest IFRS se aplica grupului de active ca un



tot unitar, astfel ca grupul respectiv este evaluat la cea mai mica valoarea dintre valoarea sa contabila si valoarea justa mai putin costurile de vanzare.

Prevederile de evaluare din acest IFRS3 nu se aplica urmatoarelor active, care sunt acoperite prin standardele indicate, indiferent ca sunt active individuale, sau ca fac parte dintrun grup destinat cedarii:

(a) activele reprezentand impozite amanate (IAS 12 „Impozitul pe profit”) (b) activele rezultand din beneficiile acordate angajatilor (IAS 19

„Beneficiile angajatilor”) (c) activele financiare care intra in aria de aplicabilitate a IAS 39

„Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”; (d) active pe termen lung care sunt evaluate la valoarea justa mai putin

costurile estimate de vanzare, in conformitate cu IAS 41 „Agricultura”; (e) activele pe termen lung care sunt contabilizate in conformitate cu

modelul valorii juste din IAS 40 „Investitii imobiliare” (f) drepturi contractuale aferente contractelor de asigurare asa cum sunt

definite in IFRS 4 „Contractele de asigurare”.

13. Întreprinderea ALFA a cumpãrat o clãdire în exerciţiul N. Durata de viaţã a clãdirii fusese estimatã, la data achiziţiei, la 50 de ani. În exerciţiul N+30 (30 de ani mai târziu), ALFA încheie un contract de locaţie cu societatea BETA pentru încã 15 ani. Care este, în aceastã situaţie, durata economicã de viaţã a clãdirii ce trebuie comparatã cu durata contactului de locaţie (15 ani) în vederea clasificãrii acestuia? Conform art. 110, alin (4) din Reglementarea contabilă conforma cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene şi cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene, din 29.10.2009: „O amortizare semnificativa a conditiilor de utilizare sau invechirea unei imobilizari corporale poate justific revizuirea duratei de amortizare.”

In functie de conditiile de functionare a cladirii, a previziunilor economice pe termen lung, de starea cladirii, etc, se poate decide daca conditiile de utilizare s-au modificat semnificativ, astfel incat sa se decida modificarea sau nu a duratei economice de viata.

In cazul in care raspunsul este negativ, durata economica de viata nu se modifica, cota de amortizare ramanand aceeasi cu cea anterioara ( 2%).

In cazul in care raspunsul este pozitiv, durata economica de viata va face obiectul ajustarilor. Avand in vedere durata contractului de locatie, logic ar fi ca ajustarea perioadei economice de viata ramasa sa fie egala cu perioada contractului, procedandu-se la recalcularea cotei de amortizare pentru aceasta perioada.

Durata economica de viata a cladirii vizata de clasificarea contractului de locatie, este durata economica de viata ramasa la inceputul contractului. Deci managementul societatii trebuie sa compare cei 15 ani cu 20 ani ramasi (50-30), pentru a incadra contractul intr-unul din cele 2 categorii: locatie sau locatie-finantare.

Standardul nu trebuie aplicat stocurilor, activelor rezultate din contractele de constructii, activelor reprezentand impozite amanate, activelor rezultate din beneficiilor acordate angajatilor sau activelor clasificate ca fiind detinute pentru vanzare (sau celor incluse intr-un grup care este clasificat ca fiind detinut pentru vanzare) deoarece standardele existente aplicabile acestor



categorii de active contin cerinte specifice de recunoastere si evaluare a acestora.

14. O întreprindere fabricã echipamente speciale dupã necesitãţile clienţilor. Acestea, fie sunt vândute clienţilor, fie sunt oferite în locaţie pe o perioadã de 10 ani, cu opţiunea de extindere a duratelor contractelor. Echipamentele au durate de viaţã utilã cuprinse între 12 şi 15 ani. Echipamentele produse pentru un client nu mai pot fi modificate şi vândute altuia. În ce categorie pot fi încadrate contractele de locaţie care au ca obiect un astfel de echipament, din perspectiva locatorului?

Contract de locatie finantare pentru ca: activele primite in locatie au o natura specifica, astfel incat numai locatarul poate sa le utilizeze fara sa le aduca schimbari majore.

15. O societate preia în locaţie un etaj dintr-un bloc cu 4 etaje în centrul capitalei pe o perioadã de 20 de ani. Durata de viaţã utilã a cãdirii este estimatã la 20 de ani, chiria anualã plãtitã este de 100.000.000 lei. Aceeaşi societate preia în locaţie pe 20 de ani parterul unei clãdiri similar din Constanţa cu o duratã de viaţã de 20 de ani, plãtind o chirie de 10.000.000 lei. Poate managementul sã considere cã obiectul contractelor este reprezentat doar de clãdiri?

Cheltuielile efectuate in legatura cu imobilizarile corporale utilizate in baza unui contract de inchiriere, locatie de gestiune sau alte contracte similare se evidentiaza in contabilitatea entitatii care le-a efectuat, la imobilizari corporale sau drept cheltuieli in perioada in care au fost efectuate, in functie de beneficiile economice aferente, similar cheltuielilor efectuate in legatura cu imobilizarile corporale proprii. De asemenea, se supun, amortizarii investitiile efectuate la imobilizarile corporale luate cu chirie, pe durata contractului de inchiriere. La expirarea contractului de inchiriere, valoarea investitiilor efectuate si a amortizarii corespunzatoare se cedeaza proprietarului imobilizarii. In functie de clauzele cuprinse in contractul de inchiriere, transferul poate reprezenta o vanzare de active sau o alta modalitate de cedare.

16. În urma procesului de producţie se obţin: 1.000 buc. produs principal P şi 50 buc. produs secundar PS. Dupã obţinerea lui P, PS este supus unor prelucrãri suplimentare care ocazioneazã cheltuieli de 1.500.000 lei. Preţul de vânzare pe piaţã a lui PS în condiţii normale este de 100.000 lei/buc., iar cheltuielile estimate cu vânzarea acestuia sunt de 500.000 lei. Cheltuielile comune pentru obţinerea lui P şi PS sunt de 150.000.000 lei. Determinaţi costul de producţie al produsului P.

Costul de productie a produsului P este 74.250 lei/buc.



FISCALITATE

1. O societate pe acţiuni plătitoare de impozit pe profit, ale cărei acţiuni sunt deţinute de AA

(persoană fizică) în proporţie de 70% şi de BB (persoană fizică) 30%, realizează în exerciţiul

financiar 2008 venituri totale de 500.000 lei, din care venituri neimpozabile de 20.000 lei,

respectiv cheltuieli totale de 400.000 lei, din care cheltuieli nedeductibile 30.000 lei. Care

este impozitul pe profit plătit de societate şi dividendele încasate de fiecare dintre cei doi

acţionari, ţinând cont că 60% din rezultat este repartizat acestora?

Rezolvare

impozit pe profit = 16%(total venituri- total cheltuieli + cheltuieli

nedeductibile – venituri neimpozabile)

impozit pe profit = 16%(500.000 – 400.000 + 30.000 – 20.000) = 17.600 lei

profit brut = 500.000 – 400.000 = 100.000 lei

profit net = profit brut – impozit pe profit = 100.000 – 17.600 = 82.400 lei

dividende = 60% din profitul net = 82.400 X 60% = 49.440 lei

divedendele actionarului AA= 70% X 49.440 = 34.608 lei

dividendele actionarului BB = 30% X 49.440 = 14.832 lei

2. O societate comercială plătitoare de TVA înregistrează în anul 200X venituri în sumă de

175.000 lei (reprezentând în totalitate cifra de afaceri). Cheltuielile sunt următoarele:

- cheltuieli cu materiile prime şi materialele 35000 lei;

- cheltuieli de personal 10000 lei;

- cheltuieli proprii cu impozitul pe profit datorat 3000 lei;

- cheltuieli cu provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor 15000 lei;

- cheltuieli cu primele de asigurare aferente activelor corporale 1500 lei;



- cheltuieli făcute în favoarea asociaţilor 1200 lei (cu chiria spaţiilor puse la dispoziţia

acestora);

- cheltuieli cu amortizarea contabilă a mijloacelor fixe 20.000 lei; amortizarea fiscală este

23.000 lei;

- cheltuieli cu sponsorizarea 2.500 lei

Să se calculeze impozitul pe profit datorat lşa nivelul anului şi diferenţa de virat statului.

Rezolvare :

Venituri totale =175.000 lei

Cheltuieli totale = 35.000+10.000+3.000+15.000+1500+1.200+20.000+2.500=88.200 lei

Cheltuieli nedeductibile = 3.000+1.200+2.500 = 6.700 lei.

Rezultat contabil = venituri totale -cheltuieli totale = 175.000-88200 = 86.800 lei

Rezultat fiscal = venituei totali -cheltuieli totale – venituri neimpozabile +cheltuieli

nedeductibile +amortizre contabila -amortizare fiscala =

=175000-88200 +6700 +20000-23000 = 90500 lei

Rezultatul contabil > Rezultatul fiscal => diferenta temporala impozabila de 3000 lei => datorie privind impozitul amanat : 3000 x 16% = 480 lei

- in contabilitate se face inregistrarea :

ch.cu impozite amanate = datorie privind impozite amanate - 480 lei

Impozitul pe profit inaintea scaderii cheltuielilor cu sponsorizarea = 90.500 x 16%=14.480

Aplicarea limitelor ptr. stabilirea cheltuielilor cu sponsorizarea deductibile fiscal :

-3‰ din cifra de afaceri = 525 lei

- 20% din imp. pe profit datorat inainte de deducerea ch. de sponsorizare = 2896 lei

Suma de scazut din impozitul pe profit este de 525 lei .

Impozitul pe profit datorat la nivelul anului = 14.480 – 525 = 13.995 lei

Diferenta de virat statului = 13.995 – 3000 = 10.995 lei .



3. Precizaţi care sunt categoriile de venituri realizate de persoanele fizice ce se supun

impozitului pe venit şi care sunt cotele de impozitare aferente.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor

prezentului titlu, sunt urmatoarele:

a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46;

b) venituri din salarii, definite conform art. 55;

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 61;

d) venituri din investitii, definite conform art. 65;

e) venituri din pensii, definite conform art. 68;

f) venituri din activitati agricole, definite conform art. 71;

g) venituri din premii si din jocuri de noroc, definite conform art. 75;

h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare, definite conform art. 71;

i) venituri din alte surse, definite conform art. 78.

Cotele de impozitare(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului

impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activităţi independente;b) salarii;c) cedarea folosinţei bunurilor;d) investiţii;e) pensii;f) activităţi agricole;g) premii;h) alte surse.

4. Prezentaţi plătitorii impozitului pe profit şi precizând în cadrul fiecărei categorii sfera de

cuprindere a impozitului.

ContribuabiliSunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:a) persoanele juridice române; b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;


http://codfiscal.net/art-78-definirea-veniturilor-din-alte-surse/

http://codfiscal.net/art-771-definirea-venitului-din-transferul-proprietatilor-imobiliare-din-patrimoniul-personal/

http://codfiscal.net/art-75-definirea-veniturilor-din-premii-si-din-jocuri-de-noroc/

http://codfiscal.net/art-71-definirea-veniturilor-din-activitati-agricole/

http://codfiscal.net/art-68-definirea-veniturilor-din-pensii/

http://codfiscal.net/art-65-definirea-veniturilor-din-investitii/

http://codfiscal.net/art-61-definirea-veniturilor-impozabile-din-cedarea-folosintei-bunurilor/

http://codfiscal.net/art-55-definirea-veniturilor-din-salarii/

http://codfiscal.net/art-46-definirea-veniturilor-din-activitati-independente/


e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Sfera de cuprindere a impozituluiImpozitul pe profit se aplică după cum urmează:a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

5. Prezentaţi modul de determinare a impozitului pe teren în cazul terenurilor situate în extravilan. In cazul unui teren amplasat in extravilan, impozitul pe teren se stabileste

prin inmultirea suprafetei terenului, exprimata in ha, cu suma

corespunzatoare prevazuta in urmatorul tabel, inmultita cu coeficientul de

corectie corespunzator prevazut la art. 251 alin. (5)*):

AC15-1

Impozitul/taxa pe terenurile amplasate in extravilan

Art. 258 alin. (6)

- lei/ha -

Nr. crt.

Zona

Categoria de folosinta

AB C D

1 Teren cu constructii27 24 22 19


http://codfiscal.net/art-258-calculul-impozitului/


2 Arabil43 41 39 36

3 Pasune24 22 19 17

4 Faneata24 22 19 17

5 Vie pe rod, alta decat cea prevazuta la nr. crt. 5.148 46 43 41

5.1 Vie pana la intrarea pe rodX X X X

6 Livada pe rod, alta decat cea prevazuta la nr. crt. 6.1 48 46 43 41

6.1 Livada pana la intrarea pe rodX X X X

7 Padure sau alt teren cu vegetatie forestiera cu exceptiacelui prevazut la nr. crt. 7.1

14 12 10 7

7.1 Padure in varsta de pana la 20 de ani si padure cu rol de protectie X X X X

8 Teren cu apa, altul decat cel cu amenajari piscicole 5 4 2 1

8.1 Teren cu amenajari piscicole29 27 24 22

9 Drumuri si cai ferateX X X X

10 Teren neproductivX X X X

ANALIZA DIAGNOSTIC A INTREPRINDERII

1. Se cunosc următoarele informații financiare referitoare la o societate comercială ce activează în domeniul industriei constructoare de maşini:

Indicator u.m.



Imobilizări 2000 Stocuri 1000 Creanțe 900 Disponibilități 100 Capitaluri proprii 1700 Datorii financiare 1000 Furnizori 700 Datorii salariale 400 Datorii fiscale si sociale 100 Credite de trezorerie 100 Cifra de afaceri 2000

Să se calculeze şi să se interpreteze duratele de rotație ale elementelor dee activ şi pasiv circulant şi viteza de rotație a activului circulant net.

Viteza de rotatie a activelor circulante poate fi tratata ca un mijloc de caracterizare a eficientei utilizarii activelor circulante dar si ca instrument de dimensionare a fondului de rulment al firmei. Viteza de rotatie reflecta toate schimbarile intervenite intr-o perioada determinata in activele de exploatare si cea financiara a firmei. Indicatorul sintetizeaza aspectele legate de procesul de aprovizionare si productie, de reducerea posturilor, scurtarea ciclului de productie sau a perioadei de desfacere si incasare a contravalorii bunurilor vandute.

Pentru caracterizarea vitezei de rotatie a activelor circulante, se pot utiliza urmatorii indicatori :

a. numarul de rotatii date de raportul dintre , unde CA- cifra de afaceri si AC- active

circulante

In cazul nostru :

N = 2000/2000 = 1

b. durata in zile a unei rotatii :

DZ= (2000*360) / 2000 = 360

O durata de rotatie mai mare, presupune o imobilizare mai mare a activelor circulante nete, respectiv o scadere a beneficiului economic al societatii, si o rentabilitate economica mai mica.



2. Din contul de profit şi pierderi al societății din exercițiul precedent se cunosc următoarele informații:

Indicator u.m. Cheltuieli de exploatare platibile 1500 Amortizare 100 Cheltuieli cu dobânzi 200 Impozit pe profit 60

Să se calculeze şi să se interpreteze ratele de solvabilitate şi cele de rentabilitate pentru întreprindere

Rezolvare:

Ratele de solvabilitate: Solvabilitatea generala = datorii totale / active totale totale = 2.300 / 4.000 = 0.58Valoarea fiind mult mai mică de 2 nu ofera garanția acoperirii datoriilor curente din activitatea curentă

Solvabilitatea patrimoniala (autonomia financiara) = capital propriu / total pasiv = 1700/4000= 0,43; (O valoare mai mică de 1,5 dovedeşte că societatea nu are capacitatea de a-şi achita datoriile pe termen scurt, mediu şi lung)

Ratele de rentabilitate: Impozit pe profit = 60 => profit inaintea impozitarii = 60 / 0,16 = 375 (presupunem cota de impozit pe profit = 16%)Rata rentabilitatii economice (rentabilitatea investotiei) = profit / active totale * 100 = = 375 / 4000 *100 = 9.38%Rata rentabilitatii financiare = profit net / capital propriu * 100 = (375 -60) / 1700 * 100 = 18.52 %Rata dobanzilor = dobanzi / datorii pe termen lung = 200 / 1.000 =0.2Rata de rentabilitate a cheltuielilor de exploatare = profit / cheltuieli de exploatare * 100 = 375 / 1500 * 100 = 25%

3. Să se calculeze capacitatea de autofinanțare şi autofinanțarea pornind de la informațiile prezentate mai jos:

Indicator u.m. Venituri din vânzarea mărfurilor 1000 Producția vândută 18000 Producția stocată 2500 Subvenții de exploatare 2000 Venituri din vânzarea mijloacelor fixe 600

Cheltuieli cu materii prime 2500



Costul mărfurilor vândute 700 Cheltuieli salariale 10000 Cheltuieli cu amortizarea 600 Cheltuieli cu provizioane 200 Cheltuieli cu chirii 200 Cheltuieli cu asigurări sociale 1200 Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate

400

Impozite şi taxe 300 Venituri din dobânzi 200 Venituri din diferențe favorabile de curs valutar 200

Cheltuieli cu dobânzi 800 Cheltuieli cu provizioane financiare 100 Impozit pe profit 300 Rata de distribuire a profitului 40%

Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr.crt.

INDICATORI U.M.

1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 10002. Costul mfurilor vândute (Chmf) 7003. Marja comercială (Mc)(1-2) 3004. Producţia vândută (Pv) 180005. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 190006. Variaţia stocurilor (±ΔS) 07. Producţia imobilizată (Pi) 25008. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 215009. Consumuri intermediare (Ci) 250010. Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 1900011. + Subvenţii de exploatare 200012. - Alte impozite şi taxe 150013. - Cheltuieli cu personalul 1000014. = Excedent brut de exploatare(EBE) 550015. + Alte venituri din exploatare 60016. - Ajustare valori imobilizări 80017. - Alte cheltuieli de exploatare 40018. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 490019. Venituri financiare 40020. - Cheltuieli financiare 90021. = Rezultatul financiar (Rfin) -40022. Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 4400



23. Rezultatul extraordinar (Rextr) 24. Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 440030. - Impozitul pe profit 30031. = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 4100

Soldurile intermediare de gestiune caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii din punctual de vedere al aportului diferitilor factori de productie.

SIG sunt în mare parte indicatori „în cascadă”.Marja comercială exprimă rezultatul operaţiunilor de

vânzare/cumpărare de mărfuri. MC< 0 arată că rezultatul obţinut este nefavorabil.

Este important nu doar ca marja comerciala sa fie pozitiva, ci ca si evolutia ei în timp să fie favorabilă.

Cauzele descresterii marjei comerciala tin de managementul( general sau cel puţin financiar sau comercial) nesatisfăcător; riscul este ca societatea să fie absorbită de concurenţi, de conjunctura nefavorabilă mai mult sau mai puţin generalizată (o criză economică, o depresiune/recesiune) sau de de politicile ei de vânzări, de preţ, de piaţă care sunt ineficiente şi trebuie schimbate (promovarea unui nou produs/serviciu, îmbunătăţirea stilului de promovare, a organizării desfacerii).

Producţia exerciţiului exprimă valoarea activităţii de bază a societăţii concretizată în produse finite fabricate sau în curs de fabricaţie stocate sau deja vândute. Este specifica societatilor industriale.

În analiza PE este importantă nu doar dinamica ei, ci mai ales dinamica structurii ei pe componente:

creşterea ponderii PS vădeşte o politică de vânzări ineficientă; creşterea ponderii PI vădeşte o creştere a ciclului de fabricaţie sau a

autoconsumului cu efecte în scăderea cifrei de afaceri.Valoarea adaugata reprezintă valoarea creată de factorii de producţie

care concură la activitatea întreprinderii. Valoarea adăugată redusa poate rezulta :- din productivitate redusă;- din consumuri specifice mari;- randament scăzut al capitalului tehnic (fix);- politică comercială neadecvată;- costuri mari ale factorilor de producţie- costuri salariale mari- impozite şi taxe mari. Valoarea adaugata pozitiva reprezinta sursa de acumulari banesti din care se vor plati datoriile catre stat, catre creditori si actionari, catre salariati sip e cat este posibil se va pastra o anumita suma pentru autofinantare.

Excedentul brut de exploatare reprezintă acel rezultat care permite finanţarea investiţiilor, remunerarea surselor externe, remunerarea acţionarilor şi autofinanţarea.

Analiza excedentului brut al exploatării evidenţiază rolul pe care acest

indicator îl are asupra întreprinderii:



- permite măsurarea performanţelor economice a întreprinderii prin calculul indicatorilor relativi ai rentabilităţii (rata marjei brute a exploatării, rata rentabilităţii economice)

- permite acoperirea obligaţiilor întreprinderii, dacă nivelul indicatorului

este suficient de mare. În acest caz se vor putea rambursa împrumuturile şi

plăti dobânzile aferente, se vor putea reînnoi imobilizările pe seama

amortizării şi se vor acoperi riscurile din provizioanele constituite. Diferenţa

va fi distribuită statului (impozit pe profit), acţionarilor (dividende) şi

întreprinderii (autofinanţare).

- excedentul brut al exploatării este independent de de politica

financiară a întreprinderii (nu este influenţat de structura financiară a

întreprinderii care modifică nivelul cheltuielilor şi veniturilor financiare), de

politica de investiţii (reflectată în amortizare), de politica de provizioane (nu

ia în considerare provizioanele), de politica de dividend (reflectată în

repartizarea profitului net), de politica fiscală (nu ia în considerare modul de

calcul al impozitului pe profit) şi de elementele extraordinare ale activităţii

desfăşurate (rezultatul extraordinar). Cu alte cuvinte, EBE reflectă rezultatul

exploatării obţinut doar din efortul propriu al întreprinderii.

Rezultatul exploatării reprezintă acel rezultat care permite remunerarea acţionarilor şi autofinanţarea.

Rezultatul curent înaintea impozitării reprezintă rezultatul exploatării corectat cu cel din activitatea financiară

Rezultatul excepţional reprezintă rezultatul operaţiunilor cu caracter excepţional. Pune în evidenţă fluxurile financiare care rezulta din operaţiuni care nu au legătură directă cu obiectul normal de activitate al întreprinderii. Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental.

Rezultatul net al exerciţiului reprezintă rezultatul rămas la dispoziţia societăţii pentru crearea resurselor financiare proprii pentru dezvoltare şi remunerarea acţionarilor.

Capacitatea de autofinanţare (CAF) este indicatorul care reflectă

potenţialul financiar determinat de activitatea rentabilă a unei întreprinderi la

sfârşitul unei perioade, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin

dividende), să finanţeze dezvoltarea viitoare (prin partea din profit

repartizată pentru constituirea rezervelor) precum şi să menţină şi să

reînnoiască activele corporale (prin amortizări).

Capacitatea de autofinanţare nu reprezintă propriu-zis un sold

intermediar de gestiune. Astfel, spre deosebire de Rezultatul brut al

exploatării (RBExp) sau de Excedentul brut al exploatării (EBE), care se referă



la numai la activitatea de exploatare, CAF ţine cont de toate laturile activităţii

întreprinderii (de exploatare, financiară şi extraordinară). Înseamnă că faţă

de EBE, capacitatea de autofinanţare constituie un indicator mai global al

performanţelor întreprinderii.

CAF reprezintă surplusul monetar net global, efectiv sau potenţial,

degajat de ansamblul operaţiunilor de gestiune în cadrul unei anumite

perioade, care rămâne la dispoziţia întreprinderii pe termen lung. Caracterul

net se explică prin determinarea acestui indicator după deducerea

impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul că este degajat de

întreaga activitate a întreprinderii.

Calculul CAF:a) metoda deductiva:

INDICATORI U.MExcedentul brut din exploatare(EBE) 5500(+)Venituri financiare(+)Alte venituri din exploatare

400600

(-)Cheltuieli financiare(-)Alte cheltuieli din exploatare

900400

(-)Impozit pe profit 300(=)Capacitatea de autofinantare(CAF) 4900

b)metoda aditiva:

INDICATORI U.M.Profit net 4100(+)Cheltuieli cu amortizarile si provizioanele

800

(=)Capacitatea de autofinantare 4900

Rate de rentabilitate

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se apreciază sub formă relativă situaţia profitabilităţii sau a capacităţii întreprinderii de a produce profit. Ratele rentabilităţii sunt printre cei mai importanţi indicatori prin care se apreciază eficienţa generală a activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obţinute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi desfacere.

Rata rentabilităţii, ca indicator de performanţă, poate avea mai multe forme de exprimare, în funcţie de modul de raportare a unui indicator de



efecte sau rezultate obţinute (profitul, EBE sau alţi indicatori parţiali ai rentabilităţii) la un indicator de flux global al activităţii (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obţinerea rezultatului respectiv (ca indicatori de efort).

După criteriul funcţional, ratele rentabilităţii se pot clasifica în:- rate ale rentabilităţii economice;- rate ale rentabilităţii financiare;- rate ale rentabilităţii resurselor consumate;- rate ale rentabilităţii veniturilor.

Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M.

1Venituri din exploatare

Ve

2Cheltuieli de exploatare

Che

3 Profit din exploatare Pe=Ve-Che4 Profit net Pn

5Excedentul brut din expl.

EBE

6 Capital propriu Cpr7 Capital investit Ci=Afn+NFR+Db

8Rata rentabilităţii economice brute nominale

%

9Rata rentabilităţii costurilor

Rc=Pe/Che %

10Rata rentabilităţii financiare

%

11Rata rentabilităţii economice nete nominale

%

12Rata rentabilităţii veniturilor Rv=Pe/Ve %

Afn – Active fixe nete

Rata rentabilităţii economice evidenţiază eficienţa capitalurilor investite (proprii şi împrumutate) şi trebuie să fie superioară ratei inflaţiei.În termeni reali rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie respectiv rata medie a dobânzii la obligaţiunile emise de stat.Rata rentabilităţii economice brute nominale şi nete nominale sunt superioare ratei inflaţiei.



Rata rentabilităţii financiare măsoară randamentul capitalurilor proprii respectiv al plasamentului financiar. Această rată renumerează proprietari prin acordarea de dividende.

Administrarea şi Lichidarea Întreprinderilor

1. -De către cine sunt numiţi membrii consiliului de supraveghere?

- Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea

generală a acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin

actul constitutiv. Numărul membrilor consiliului de supraveghere este

stabilit prin actul constitutiv, acesta neputând fi mai mic de 3 şi nici mai

mare de 11.

- Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de

adunarea generală a acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi

din numărul voturilor acţionarilor prezenţi.

-Atribuţiile principale ale consiliului de supraveghere.

a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către

directorat;

b) numeşte şi revocă membrii directoratului;

c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile

adunării generale a operaţiunilor de conducere a societăţii;

d) raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu

privire la activitatea de supraveghere desfăşurată.



2. - Câţi cenzori va avea o societate pe acţiuni?

Controlul asupra actelor si operatiunilor administratorilor se exercita de catre cenzori, care trebuie sa fie actionari (cu exceptia cenzorilor contabili), iar majoritatea cenzorilor trebuie sa aiba cetatenia romana.

Societatea pe actiuni va avea 3 cenzori si 3 supleanti, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar. Acestia sunt alesi de catre adunarea constitutiva pe o perioada de 3 ani si pot fi realesi. Cenzorii trebuie sa isi exercite personal mandatul (nu pot delega pe altcineva in locul lor).

- Rolul cenzorilor în cadrul societăţii pe acţiuni.

Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.

Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, isi pierd automat acest statut: - rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;

- persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de

cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate

sau ai caror angajatori sunt in raporturi contractuale sau se afla in concurenta

cu aceasta;

- persoanele carora le este interzisa functia de membru al consiliului de

administratie, respectiv al consiliului de supraveghere si directoratului, in

temeiul art. 153 alin. 14;

- persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta

calitate, au atributii de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al

altor institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.

- Cum poate fi redus sau majorat capitalul social?

Reducerea capitalului social va putea fi facuta numai dupa trecerea a doua luni din ziua in care hotararea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Capitalul social poate fi redus prin:



- micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale; - reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale; - dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor; - atunci cand reducerea nu este motivata de pierderi, prin: - scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate; - restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala; - alte procedee prevazute de lege.

Cand societatea a emis obligatiuni, nu se va putea proceda la reducerea

capitalului social prin restituiri facute actionarilor din sumele rambursate in

contul actiunilor, decat in proportie cu valoarea obligatiunilor rambursate.

Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin

majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi

in numerar si/sau in natura.

3. - Prezentaţi cauzele dizolvării societăţilor comerciale.

Cauzele generale de dizolvare sunt acele motive, imprejurari, situatii (legale sau de fapt) care au ca efect dizolvarea oricarei forme societare.Potrivit art. 227 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolva prin:

trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau

realizarea acestuia; declararea nulitatii societatii; hotararea adunarii generale; hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive

temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, ce impiedica functionarea societatii;

insolventa societatii; alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.

Cazurile de dizolvare sunt de ordine publica, in sensul ca asociatii nu le pot inlatura, dar pentru fiecare din aceste cauze exista cate o modalitate de contracarare a efectelor.

- Definiţi dizolvarea societăţilor comerciale.



Dizolvarea societatilor comerciale consta in operatiunile de declansare a acestui proces si asigura premisele lichidarii patrimoniului social. Prin operatiunile de declansare a acestui proces se intelege hotararea de dizolvare a societatilor comerciale si aducerea ei la cunostinta celor interesati.

Hotararea privind dizolvarea societatilor comerciale este luata de Adunarea Generala a Asociatilor sau de Instanta Judecatoreasca. Prin dizolvare societatea comerciala nu se desfiinteaza, ea isi continua existenta juridica, insa numai pentru operatiunea de lichidare.

Din punct de vedere juridic, dizolvarea societatilor comerciale este reglementata de Legea nr.31/1990.

Organizarea auditului intern si controlul intern al intreprinderii

1. Organizarea si elaborarea procedurilor pentru controlul financiar preventiv.

CONTROLUL FINANCIAR-CONTABIL:ASPECTE TEORETICE

Controlul financiar-contabil, prin acţiunile practice ale statului sau ale

persoanelor cu sarcini de conducere din entităţile economice, reprezintă prin

rezultatele sale, una din cele mai importante surse de informaţii necesare

desfăşurării, în condiţii de maximă eficienţă, a acţiunii de management

general. Principalul scop, atât la nivelul instituţiilor statului cât şi la nivelul

conducătorului de activităţi economice, îl constituie stabilirea deciziilor

optime pentru realizarea obiectivelor din programele propuse.

Statul, prin instituţiile sale guvernamentale, este principalul şi unicul

realizator al activităţilor economice ce se desfăşoară atât la nivel naţional

(macro), cât şi sectorial (micro), răspunderea pentru o eventuală

nerespectare a legilor economice capătă dimensiuni deosebite, având în

vedere consecinţele pe care le-ar putea genera, asupra întregului sistem

economico-social.

Pentru prevenirea unor situaţii cu caracter perturbator, în conformitate

cu legile speciale, organice sau chiar prin constituţie, de-a lungul timpului au

fost instituite organe de control abilitate şi acreditate, astfel încât să fie

acoperită întreaga zonă a activităţilor economice.



I.1. DEFINIŢIE, CLASIFICARE Controlul este un proces de măsurare a performanţei, de iniţiere şi întreprindere a unor acţiuni care să asigure rezultatele dorite. Privit prin prisme diferite, controlul este considerat:

- funcţie a managementului – prin el fiecare manager vrea să se asigure

că activitatea decurge conform programului prestabilit, că resursele sunt

utilizate conform destinaţiei stabilite şi că în final performanţa reală va atinge

sau va depăşi obiectivele fixate iniţial;

- atribut al conducerii – mijloc de perfecţionare a activităţii entităţilor

publice şi private exercitat sub forme diferite de structuri organizate

piramidal, cu responsabilităţi şi obiective clar precizate de lege; - metoda de verificare a modului de gestionare a resurselor.

Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale,

care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt

interval de la desfăşurarea operaţiunilor. Controlul constă în a verifica dacă

totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinile date şi

principiile stabilite. De asemenea, poate fi considerate o acţiune de control,

supravegherea sistematică şi continuă a unei activităţi. Controlul se poate

exercita personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.

Controlul financiar – componentă a controlului economic – are ca

obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate

mijloacele materiale şi financiare, de către societăţile comerciale, publice,

modul de realizare şi cheltuire a banului public, urmăreşte asigurarea şi

consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei economico-

financiare, dezvoltarea economiei naţionale.

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezintă

un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de

stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii.

Într-un sistem economic pot apărea, la un moment dat unele

disfuncţionalităţi generate de cauze obiective, determinate de situaţii care nu

au putut fi prevăzute, cât şi din cauze subiective cum sunt sustragerile

deliberate ale agenţilor economici de la obligaţiile financiare şi fiscale faţă de

bugetul statului sau o gestiune defectuoasă a activităţilor economice. Controlul financiar-contabil serveşte unui triplu sistem de interese. În primul rând, controlul financiar-contabil serveşte intereselor



agenţilor economici atât prin acţiunea de evitare a situaţiilor de

disfuncţionalitate în procesul de gestionare a patrimoniului, cât şi prin

posibilitatea remedierii unor abateri de la prevederile legale. În al doilea rând, controlul financiar-contabil serveşte intereselor

agenţilor economici parteneri, deoarece poate oferi acestora informaţii

exacte asupra stării patrimoniului unităţii economice, la care se desfăşoară

verificarea. În al treilea rând, controlul financiar-contabil, este instrumental care serveşte intereselor statului pentru realizarea obiectivelor propuse pe termen lung în ceea ce priveşte politica economică. Având în vedere toate aceste aspecte, controlul financiar-contabil se defineşte ca fiind… “acţiunea legiferată de determinare a unor adevăruri în legătură cu starea unor proiecte de activităţi economice sau cu a celor care au fost efectuate, prin compararea modului efectiv7 de prezentare sau manifestare al acestora cu prevederile şi normele legale prin care au fost definite şi instituţionalizate, în vederea preîntâmpinării sau depistării şi remedierii abaterilor de la aceste prevederi şi norme”.

Astfel, controlul financiar-contabil constituie una dintre cele mai

importante pîrghii ale conducătorilor unităţilor economice, deoarece acesta le

poate furniza toate informaţiile necesare realizării obiectivelor din

programele propuse.

Activitatea de control, ca una dintre funcţiile actului de conducere,

poate lua diferite forme în funcţie de domeniul în care se exercită, de

conţinut, de obiective şi sfera de acţiune a acestuia, şi anume puterea

legislativă sau cea executivă.

Alături de aceste criterii generale şi altele specifice , cum sunt

momentul efectuării verificării faţă de momentul desfăşurării activităţii

controlate, structurile determinate să-l exercite, durata sau intensitatea

acestuia, controlul financiar-contabil se clasifică astfel:

A) După momentul efectuării propriu-zise sau al întocmirii şi utilizării

documentelor supuse verificării faţă de momentul verificării, controlul

financiar-contabil poate fi:

control financiar preventiv

control operativ curent (concomitant)

control ulterior



Controlul financiar preventiv, formă a controlului financiar – contabil, se exercită înainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii supuse verificării, sau înainte ca un document să fie lansat în procesul economic.

Sfera activităţilor care fac obiectul contractului financiar preventiv se

stabileşte, în funcţie de natura unităţii patrimoniale la care se realizează,

astfel: a)La nivelul ordonatorilor de credite din ministere şi alte instituţii similare: ● Efectuarea de plăţi din fonduri publice; ● Repartizarea pe unităţi subordonate şi pe activităţi distincte a

fondurilor aprobate prin bugetul de stat;

● Organizarea şi efectuarea de plăţi din credite bugetare aprobate;

● Concesionarea sau închirierea de bunuri publice;b)La nivelul, agenţilor economici, principalele operaţiuni pentru care se stabilesc obiectivele de control financiar preventive sunt: ● Plăţi, în lei sau valută, efectuate pentru produsele aprovizionate, lucrările executate sau prestarea diverselor servicii; ● Plata sumelor pentru activitatea desfăşurată în cadrul unităţii, ca şi a altor drepturi cuvenite personalului; ● Încheierea contractelor interne sau externe de aprovizionare sau a contractelor ce au ca obiect executarea de lucrări sau prestarea de servicii;

● Trecerea pe seama cheltuielilor sau a rezultatelor financiare a

pierderilor sau a daunelor aduse patrimoniului care nu au fost produse cu

vinovăţie. După personalul desemnat să îl realizeze, activitatea de control financiar preventiv se împarte în: ● Control financiar preventiv exercitat de organele de control ale statului; 9Controlul financiar propriu al unităţilor economice este forma controlului financiar-contabil efectuată în scopul prevenirii sau soluţionării unor abateri şi deficienţe cu caracter economic din activitatea acestora.

Controlul financiar-contabil propriu, cunoscut şi sub denumirea de

control intern, se realizează de către organele proprii în funcţie de tipul

unităţii economice se organizeză şi se exercită astfel:

a) La nivelul unităţilor economice, altele decât instituţiile publice,

activitatea de control financiar-contabil propriu se organizează şi exercită în

formele de: ● control financiar preventiv propriu ● control financiar de gestiune Controlul financiar preventiv propriu, este activitatea efectuată



pentru evitarea nerespectării prevederilor legale în vigoare ce ar genera

efecte cu caracter perturbator a activităţii economice, cât şi pentru

prevenirea pagubelor. Controlul financiar de gestiune, este activitatea ce se efectuează în

vederea urmăririi modului de realizare a dispoziţiilor legale şi a normelor

interne cu privire la gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza

operaţiunilor înregistrate în documente şi evidenţele tehnico-operative,

financiare şi contabile. b) La nivelul instituţiilor publice, controlul financiar-contabil propriu

se organizează şi exercită în formele sale de:

● control financiar intern

● control financiar preventivControlul financiar intern, cuprinde ansamblul măsurilor privind

organizarea activităţilor de determinare a stării reale a unor activităţi şi

procese prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost

definite.

Controlul financiar preventiv, este definit ca fiind activitatea prin care se stabileşte legalitatea şi regularitatea operaţiunilor privind fondurile publice şi patrimoniul public, înainte de aprobarea acestor operaţiuni. Sfera de activitate a controlului financiar preventiv este formată din ansamblul instituţiilor publice. Controlul financiar-conatbil exercitat prin instituţii ale statului poate

îmbrăca trei forme în funcţie de unităţile desemnate să-l exercite şi anume:

● control operativ-curent

● control preventiv● control ulterior B) După durata şi intensitatea efectuării, controlul financiar-contabil

se împarte în:

● control continuu

● control periodicControlul continuu este forma controlului financiar contabil care se

exercită pe toată durata efectuării operaţiunilor economice controlate, fără

întreruperi. Controlul continuu se poate identifica cu controlul operativ-

curent (concomitent), datorită efectuării verificării concomitent cu efectuarea

operaţiunilor analizate. Controlul periodic, este activitatea specifică controlului financiar-



contabil care se desfăşoară la anumite intervale, de regulă fixe, prin

programe, în funcţie de particularităţile fenomenelor economice şi

necesităţile de informare.

Lipsa caracterului inopinat în realizarea acestei forme de control poate

duce la obţinerea unor rezultate mai puţin spectaculoase, uneori nereale sau

neconcludente.

Datorită caracterului anunţat, pentru obţinerea unor rezultate veridice,

controlul periodic trebuie efectuat, cu toată intensitatea, la termenele

stabilite şi asupra tuturor documentelor şi operaţiunilor ce fac obiectul

activităţii supuse verificării. I.2. OBIECTIVE, FUNCŢII

Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale,

care se efectuează concomitent sau la scurt interval de la desfăşurarea

operaţiunilor. Controlul constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în

conformitate cu programul fixat, după ordinile date şi principiile stabilite. De

asemenea, poate fi considerată o acţiune de control, supravegherea

sistematică şi continuă a unei activităţi. Controlul se poate exercita personal

sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.

Controlul financiar – componentă a controlului economic – are ca

obiectivitate cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate

mijloacele materiale şi financiare, de către societăţile comerciale, publice,

modul de realizare şi cheltuire a banului public, urmăreşte asigurarea şi

consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei economico-

financiare, dezvoltarea economiei naţionale. Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a

deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii.

Toate formele de control au un scop comun, şi anume acela de

determinare a stării unor fenomene, procese sau activităţi la un moment dat,

faţă de un sistem determinat de criterii. Cu toate acestea, tipurile de control se deosebesc între ele prin rol, sfera de activitate, obiectivele propuse şi funcţii.



Obiectivul principal al controlului financiar este de a opri, înainte de

efectuare, toate operaţiunile care nu sunt legale, necesare, oportune sau

economicoase în faza de plată, respectiv încasare, după caz. Obiectivele controlului operativ curent constau în: ● Verificarea şi stabilirea abaterilor şi a deficienţelor în legătură cu existenţa, integritatea şi păstrarea bunurilor de orice fel; ● Utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti; ● Stabilirea realităţii datelor înscrise în bilanţ şi conturile de execuţie;

Obiectivele controlului ulterior sunt diferenţiate, în funcţie de obiectivele

specifice fiecărei structuri cu atribuţii de control financiar- contabil, structuri

ce pot aparţine statului sau agentului economic.

Principalul obiectiv al controlului ulterior exercitat de către agenţii

economici constă în verificarea modului de gospodărire a mijloacelor

materiale şi băneşti din patrimonial fiecăruia. Controlul ulterior, exercitat de către organele de verificare ale statului are ca principale obiective: ● Verificarea modului de administrare şi utilizare a fondurilor acordate de la buget;

● Controlul modului de utilizare a mijloacelor şi a fondurilor din dotarea unităţilor economice ale statului; ● Îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de diferitele structuri guvernamentale. La nivelul unităţilor economice, principalele obiective ale controlului financiar preventiv constau în stabilirea legalităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei pentru următoarele categorii de operaţiuni: ● din care derivă drepturi sau obligaţii patrimoniale ale agentului economic faţă de diferite persoane fizice şi/sau juridice; ● operaţiunile privind creditarea, finanţarea şi efectuarea de plaţi în lei sau/şi valuta privind activitatea de comerţ, investiţii, producţie etc; ● operaţiunile bancare privind acordarea fondurilor de la buget şi a altor operaţiuni similare financiare;

● operaţiuni privind trecerea pe seama cheltuielilor, rezultatelor

financiare, conform prevederilor legale, a pierderilor, daunelor aduse unităţii,

dar care nu au fost produse cu vinovăţie. Obiectivele controlului financiar de gestiune constau în: ● Stabilirea integrităţii valorilor materiale şi băneşti din gestiunile supuse controlului;

● Stabilirea legalităţii şi realităţii înregistrării operaţiunilor consemnate

în documentele primare şi contabile referitoare la cantităţile şi valorile

menţionate în acestea;



● Verificarea modului de gestionare a formularelor tipizate cu regim special;

● Stabilirea modului de respectare a prevederilor legale privind mişcarea valorilor materiale şi băneşti între diferitele gestiuni ale unităţii; ● Verificarea exactităţii preţurilor luate în calculul valorilor materiale ce fac obiectul controlului; ● Stabilirea modului de obţinere, utilizare şi restituire a creditelor bancare sau de altă natură; ● Numirea, alegerea administratorilor, consiliului de administraţie, a comitetului de direcţie şi a cenzorilor; ● Emiterea de obligaţiuni şi acţiuni;

● Verificarea modului de calcul, încasare şi vărsare a contravalorii

bunurilor distruse, degradate, deteriorate şi stabilirea eventualelor răspunderi

în sarcina persoanelor vinovate. La nivelul instituţiilor publice principalul obiectiv al controlului financiar preventiv propriu constă în stabilirea legalităţii, regularităţii şi

încadrarii în limitele aprobate pentru următoarele categorii de operaţiuni:

● Angajamentele legale şi bugetare;

● Deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;

● Plăţile efectuate din fondurile publice;

● Incasările în numerar;● Concesionarea şi închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrative-teritoriale; ● Modificarea repartizării pe trimestere şi pe subdiviziuni ale clasificării bugetare a creditelor aprobate; ● Vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Principalul obiectiv al controlului financiar propriu internconst ă în instituirea măsurilor necesare în vederea:

2. Inventarierea patrimoniului. Proceduri . Studiu de caz

Inventarierea anuala a patrimoniului se efectueaza cu respectarea ordinului 1753 din 22 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv.

Inventarierea elementelor de activ si de pasiv reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupa caz, la data la care aceasta se efectueaza.Conform acestui ordin inventarierea anuala a elementelor de activ si



de pasiv se face, de regula, cu ocazia incheierii exercitiului financiar, avandu-se in vedere si specificul activitătii fiecarei unitati.In cadrul agenţilor economici cu activitate complexa, bunurile pot fi inventariate si inaintea datei de incheiere a exercitiului financiar, cu conditia asigurarii valorificarii şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situatiile financiare intocmite pentru exercitiul financiar respectiv.In situatia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, in registrul-inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate si inscrise in listele de inventariere actualizate cu intrarile si iesirile de bunuri din perioada cuprinsa intre data inventarierii si data incheierii exercitiului financiar.

Realizarea inventarierii patrimoniului presupune urmarirea etapelor de mai jos :

• stabilirea datei la care se va face inventarierea;• intocmirea deciziei de inventariere;• instruirea membrilor comisiilor de inventariere si elaborarea procedurii de inventariere;• derularea efectiva a inventarierii;• intocmirea procesului verbal de inventariere;• valorificarea inventarului.

Raspunderea pentru buna organizare a inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii elementelor de activ si de pasiv si care elaboreaza si transmite comisiilor de inventariere proceduri scrise adaptate la specificul unitatii.Inventarierea elementelor de activ şi de pasiv se efectueaza de catre comisii de inventariere, formate din cel puţin doua persoane, numite prin decizie scrisa, emisa de persoanele autorizate. In decizia de numire se menţioneaza in mod obligatoriu componenta comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunea supusa inventarierii, data de incepere si de terminare a operatiunilor.La persoanele fizice care desfasoara activitati producătoare de venituri, precum si la unitatile al caror numar de salariati este redus, iar valoarea bunurilor din gestiune nu depaseste plafonul stabilit de administratori, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana.Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de către o comisie centrala, numita, de asemenea, prin decizie scrisa, emisa de persoanele autorizate prevazute, care are ca sarcina sa organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de efectuare a operatiunilor de inventariere.Comisia de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.Pentru desfasurarea în bune conditii a operatiunilor de inventariere, in comisii vor fi numite persoane cu pregatire corespunzătoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii elementelor de activ si de pasiv, inclusiv evaluarea lor conform reglementarilor contabile aplicabile.Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv se pot efectua atat cu salariatii proprii, cat şi pe baza de contracte de prestari de servicii


http://www.contzilla.ro/wp-content/uploads/2008/09/decizie-inventariere.doc

http://www.contzilla.ro/wp-content/uploads/2008/10/lista-de-inventariere.doc

http://www.contzilla.ro/wp-content/uploads/2008/10/lista-de-inventariere.doc

http://www.contzilla.ro/2008/09/inventarierea-patrimoniului/


incheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregatire corespunzatoare.Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii si nici contabilii care tin evidenta gestiunii respective.

PRIVIND INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

IV.1. PREZENTAREA SOCIETATII

S.C. BLOOM MEDIA SRL, este un institut de cercetari de piata si a fost infiintat in 1996. Institutul este societate comerciala cu rarpundere limitata uni cu capital privat, avand un capital social de 20.000 lei.

Organul de conducere este Adunarea Generala a Actionarilor format din doi asociati. Sociatatea este reprezentata de managerul general si de doi manageri care participa la conducerea societatii.

Institutul desfasoara in principal activitatea de:

- sondare opinie publica,

- cercetare piata;

- publicitate si promovare produse,

IV.2. ORGANIZAREA SOCIETATII

Serviciul FINANCIAR asigura desfasurarea ritmica a operatiunilor de decontare cu furnizorii si beneficiarii, asigura plata la termen a sumelor care constituie obligatia societatilor fata de bugetul de stat si alte obligatiuni fata de terti (creditorii, furnizorii, etc) pe baza confirmarii platii de catre compartimentele de resort, nu in ultimul rand, serviciul financiar intocmeste evidenta sintetica si analitica a impozitelor si decontarilor cu bugetul statului a varsamintelor si prelevarilor din beneficii a fondurilor speciale, a finantarilor pentru cresterea mijloacelor circulante, a debitorilor si a furnizorilor.

Biroul CONTABILITATE asigura efectuarea corecta si la timp a inregistrarilor contabile privind: fondurile fixe si calculul amortizarii, mijloace circulante, cheltuieli de productie sau circulatie si calculul costurilor, mijloacelor banesti si imprumiturile bancare, fondurile proprii si alte fonduri creditorii si alte decontari, investitiile si rezultate financiare.

V. APLICATIE PRACTICA

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului.



Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil.

Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale

calculate in balanta. De aceea, balanta poate fi interpretata si ca un

inventar contabil. Astfel, pe data de 30 noiembrie 2007 se intocmeste o

balanta de verificare a conturilor a societatii SC BLOOM MEDIA SRL. dupa

cum urmeaza:

SIMBOL CONT

DENUMIRE CONT SOLDURI FINALE

D C1012 Capital subscris varsat 300,000,00106 Rezerve 9,100,00131 Subventii pentru investitii 142,000,00212 Constructii 745,095,00 2131 Echipamente tehnologice 75,000,00 2133 Mijloace de transport 297,447,00 214 Mobilier, aparatura birotica 25,000,00 263 Imobilizari financiare 164,231,00 2812 Amortizarea constructiilor 658,000,002813 Amortizarea mijloacelor de transport 140,000,00301 Materii prime 10,000,00 3012 Materiale auxiliare 890,00 303 Obiecte de inventar 748,00 341 Semifabricate 12,450,00 345 Produse finite 24,620,00 371 Marfuri 18,650,00 401 Furnizori 35,000,00411 Clienti 5,210,00 5121 Conturi curente la banci 21,000,00 5311 Casa 1,423,00 601 Cheltuieli cu materiile prime 700,00 607 Cheltuieli privind marfurile 254,00 635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 1,420,00 641 Cheltuieli cu salariile personalului 32,500,00 658 Alte cheltuieli din exploatare 470,00 671 Cheltuieli privind calamitatile 684,00 701 Venituri din vanzarea produselor finite 5,892,00704 Venituri din lucrari executate si servicii prestate 24,800,00707 Venituri din vanzarea marfurilor 36,000,00711 Variatia stocurilor 87,000,00



TOTAL1,437,792,00

1,437,792,00

In urma inventarierii, in patrimoniul societatii. au avut loc urmatoarele

operatii contabile:

1. N.O. constatare de minus la materii prime, in cadrul normelor legale de

scazamant:

601”Cheltuieli privind materiile = 301”Materii prime”

5.000.00 lei

prime”

2. N.O. constatare de minus la produse finite,imputabil:

711”Variatia stocurilor” = 345 ”Produse finite”

3.000.00 lei

3. N.O. imputarea minusului constatat la produse finite, angajatului

societatii, la valoarea constatata,TVA 19%:

4282 ”Alte creante si datorii in = %

3.570.00 lei

legatura cu personalul” 758”Alte venituri din

exploatare”

3.000.00 lei

4427”TVA colectata”

570.00 lei

4. N.O. retinerea din salariul angajatului vinovat de minusul constatat la

produse finite, a imputatiei:

421”Personal-remuneratii datorate” = 4282”Alte datorii si

3.570.00 lei



creante in legatura

cu personalul”

5. N.O. constatare de plus la marfuri:

371”Marfuri” = 607”Cheltuieli privind

4.500.00 lei

marfurile”

6. N.O. constatare, in urma inventarierii, de plus in casierie:

5311”Casa in lei” = 758”Alte venituri din

2.500.00 lei

exploatare”

7. N.O. constatare de minus la inventariere, la semifabricate, imputabil:

711”Variatia stocurilor” = 341”Semifabricate”

1.000.00 lei

8. N.O. imputarea prejudiciului referitor la semifabricate”

461”Debitori diversi” = %

1.190.00 lei

758”Alte venituri din

exploatare”

1.000.00 lei


190.00 lei

9. N.O. constatare de plus la inventariere la aparatura birotica”



214”Aparatura birotica” = 131”Subventii pentru

1.500.00 lei

investitii”

10. N.O. constatare de minus la materiale auxiliare, pentru care la data

inventarierii nu se poate determina faptul generator”

473”Decontari din operatii in curs = 3012”Materiale auxiliare”

500.00 lei

de clarificare”

11. N.O. solutionarea ulterioara a cazului: minus generat de calamitati

naturale”

671”Cheltuieli privind calamitatile = 473”Decontari din

500.00 lei

si alte evenimente extraordinare” operatii in curs

de clarificare”

12. N.O. constatare de minus la marfuri, imputabil:

607”Cheltuieli privind marfurile” = 371”Marfuri”

4.000.00 lei

13. N.O. imputarea prejudiciului referitor la marfuri, persoanei vinovate, la

valoarea de inventar, TVA 19%:


4.760.00 lei

758”Alte venituri din



exploatare”

4.000.00 lei


760.00 lei

14. N.O. minus constatat la un mijloc de transport in stare noua,

neamortizat, imputabil:

658”Alte cheltuieli de exploatare” = 2133”Mijloace de

20.000.00 lei

transport”

15. N.O. imputarea minusului la mijloace de transport la valoarea de

30.000.00 lei, TVA 19%:


35.700.00 lei

758” Alte venituri

din exploatare”

30.000.00 lei


5.700.00 lei

16. N.O. constatare de plus la echipamente tehnologice:

2131”Echipamente tehnologice” = 131”Subventii pentru

7.000.00 lei

investitii”

17. N.O. constatare de minus la obiecte de inventar pentru care, pana la

data inventarierii, nu se poate determina faptul generator:



473”Decontari din operatii in curs = 303”Obiecte de inventar

500.00 lei

de clarificare”

18. N.O. solutionarea ulterioara a cazului, minus generat de calamitati

naturale:

671”Cheltuieli privind calamitati = 473”Decontari din

500.00 lei

si alte evenimente extraordinare” operatii in curs

de clarificare”

19. N.O. - se constata o depreciere a marfurilor stocate, stoc scriptic 2.5

buc., cost achizitie 6.000lei/buc; stoc faptic 2.500 buc., valoarea de piata a

marfurilor in momentul inventarierii 5 Lei/buc.

Se inregistreaza o depreciere de: (6 lei-5 lei)x2.500buc. pentru care se

constituie un provizion in valoare de 2.500.00 lei.

6814 „Cheltuieli de exploatare = 397 „Provizioane pentru

2.500.00lei

privind provizioanele pentru deprecierea

marfurilor”

deprecierea activelor circulante

20. N.O. inchiderea conturilor de TVA:

TVA deductibila = 0

TVA colectata = 72200



4427”TVA colectata” = 4423”TVA plata”

7.220.00 Lei

21. N.O. inchiderea conturilor de cheltuieli:

121”Profit si pierdere” = %

29.000.00 lei

601”Cheltuieli

privind materiile prime” 5.000.00 lei

658”Alte cheltuieli de

exploatare” 20.000.00 lei

671”Cheltuieli privind

calamitatile si alte evenimente extr.” 1.000.00 lei

607”Cheltuieli privind

marfurile”

6814”Cheltuieli de

exploatare privind provizioanele pentru

deprecierea marfurilor” 2.500.00 lei

22. N.O. inchiderea conturilor de venituri:

758”Alte venituri din exploatare” = 121”Profit si pierdere”

40.500.00 lei

23. N.O. inchiderea contului 711”Variatia stocurilor”:

Ec. LUCIANA TANDEA

500.00 lei

41


121”Profit si pierdere” = 711”Variatia stocurilor”

4.000.00 lei

Dupa efectuarea inventarierii si contabilizarii regularizarilor de inventar, se intocmeste o noua balanta a conturilor. Functia acesteia se manifesta cu precadere pentru pregatirea informatiei necesare determinarii rezultatului exercitiului si asigurarea suportului informational necesar redactarii bilantului contabil.

Balanta se redacteaza inainte de stabilirea rezultatului exercitiului si nu dupa determinarea acestuia. Ea se delimiteaza si ca suport informational pentru inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli. In urma inregistrarii operatiilor determinate de lucrarile de inchidere a exercitiului financiar, se presupune urmatoarea balanta a soldurilor conturilor la 31.XII.2007:

SIMBOL CONT DENUMIRE CONT

SOLDURI FINALE

D C1012 Capital subscris varsat 300,000,00106 Rezerve 9,100,00121 Profit si pierdere 7,500,00131 Subventii pentru investitii 150,500,00212 Constructii 745,095,00 2131 Echipamente tehnologice 82,000,00 2133 Mijloace de transport 277,447,00 214 Mobilier, aparatura birotica 26,500,00 263 Imobilizari financiare 164,231,00 2812 Amortizarea constructiilor 659,000,002813 Amortizarea mijloacelor de transport 140,000,00301 Materii prime 5,000,00 3012 Materiale auxiliare 390,00 303 Obiecte de inventar 248,00 341 Semifabricate 11,450,00 345 Produse finite 21,620,00 371 Marfuri 19,150,00 397 Provizioane pentru deprecierea marfurilor 2,500,00401 Furnizori 35,000,00411 Clienti 5,210,00 421 Personal salarii datorate 3,570,00 4423 TVA de plata 7,220,00461 Debitori diversi 41,650,00 5121 Conturi curente la banci 21,000,00 5311 Casa 3,923,00 601 Cheltuieli cu materiile prime 700,00 607 Cheltuieli privind marfurile 254,00



635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 1,420,00 641 Cheltuieli cu salariile personalului 32,500,00 658 Alte cheltuieli din exploatare 470,00 671 Cheltuieli privind calamitatile 684,00 701 Venituri din vanzarea produselor finite 5,892,00

704Venituri din lucrari executate si servicii prestate 24,800,00

707 Venituri din vanzarea marfurilor 36,000,00711 Variatia stocurilor 87,000,00

TOTAL1,464,512,00

1,464,512,00

AUDIT FINANCIAR SI CERTIFICARE

1. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care

constă în examinarea profesională efectuată de un profesionist contabil competent şi independent în vederea exprimării unei opinii motivate în legătură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii (entităţii).

Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul entităţii care efectuează verificări pentru aceasta; face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.

Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia şi, în acest caz, auditorul intern face parte: din structurile funcţionale ale entităţii economice sau sociale; audi-: tul intern se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de i audit, alta decât cea care efectuează auditul asupra situaţiilor financiare ale acelei entităţi.



a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu politicile, programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale; b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii; c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitate: d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel

2. Care sunt cele patru categorii de audit intern în funcţie de natură?Auditul de conformitate (de regularitate) Se refera la demersul simplu si traditional al auditorului de a verifica buna aplicare a regulilor, procedurilor, atributiilor, organigramelor. Auditorul va lucra pe baza unui sistem de referinta (“ceea ce ar trebui sa fie”) si semnaleaza autoritatii responsabile dezechilibrele, operatiile care nu s-au efectuat, interpretarile eronate ale dispozitiilor. In urma unei analize a cauzelor si consecintelor, auditorul elaboreaza recomandari pentru aplicarea pe viitor a regulilor. Auditul de eficacitate (de performanta) Sistemul de referinta la care se raporteaza activitatea auditata este rezultat al aprecierii auditorului intern, care se bazeaza pe rationamente privind cea mai eficienta, mai productiva, mai sigura solutie posibila. Auditorul intern este cu atat mai eficient cu cat profesionalismul, cunosterea intreprinderii, priceperea sa in functia auditata sunt mai importante, schitandu-se astfel modul de impartire a sarcinilor in cadrul compartimentului: auditorilor mai noi le revin ca sarcina auditurile de conformitate, iar celor mai experimentati cele de performanta. Auditul de sistem Auditul de sistem este un audit de management si de strategie. Auditul intern trebuie sa solicite responsabililor sectoarelor auditate o expunere a politicilor care guverneaza activitatea respectiva, pentru a se asigura ca exista o astfel de politica si pentru a determina in ce masura aceasta, atunci cand exista, corespunde obiectivelor de ansamblu ale intreprinderii. Auditul de strategie este conceput ca o confruntare a tuturor politicilor si strategiilor intreprinderii cu mediul in care aceasta se afla, pentru a verifica coerenta global

3. Prezentaţi o clasificare a misiunilor de audit intern.

1. aport de valoare – aportul de valoare al auditului intern este realizat în cadrul unei entităţi atunci când auditorii interni intervin conform unor modalităţi bine adaptate culturii şi resurselor sale. Acest aport de valoare, indicat în definiţia auditului intern, se aplică activităţilor de asigurare şi de consultanţă/consiliere , al căror obiect este acela de a aduce un plus de valoare entităţii printr-o abordare sistematică şi metodică în domeniile guvernării întreprinderii, al managementului riscurilor şi al controlului.



2. respectarea definiţiei auditului intern – auditul intern necesită aplicarea unei metodologii de evaluare riguroasă şi sistematică. Prestaţiile furnizate sunt în general cele legate de asigurare şi de consultanţă/consiliere . Totuşi, acestea pot să includă şi misiuni diferite care aduc un plus de valoare, care respectă definiţia generală a auditului intern.

3. activităţi care depăşesc domeniul de asigurare şi consultanţă/consiliere – misiunile de audit intern pot lua forme multiple. Aşa cum asigurarea şi consultanţa nu se exclud reciproc, acestea nu exclud nici realizarea altor misiuni precum investigaţiile sau alte prestaţii din afara auditului. Numeroase servicii de audit vor avea un rol atât de asigurare cât şi de consultanţă/consiliere

4. interdependenţa dintre asigurare şi consultanţă/consiliere – misiunile de consultanţă/consiliere sporesc plusul de valoare adus de auditul intern. Dacă frecvent serviciile de audit intern şi de asigurare generează misiuni de consultanţă/consiliere , trebuie de asemenea să recunoaştem că şi misiunile de consultanţă/consiliere pot genera misiuni de asigurare.

5. includerea misiunilor de consultanţă/consiliere în Cartă – auditorii interni efectuează în mod tradiţional diferite tipuri de misiuni de consultanţă/consiliere mergând de la analiza controalelor integrate în dezvoltarea sistemelor până la studiul dispozitivelor de securitate sau la participarea la grupuri de lucru însărcinate cu examinarea operaţiunilor şi cu formularea de recomandări etc. consiliul (sau comitetul de audit) trebuie să abiliteze auditul intern să efectueze alte misiuni în condiţiile în care acestea nu generează un conflict de interese şi nu sunt incompatibile cu obligaţiile sale faţă de comitet. Această abilitare trebuie să figureze în Carta auditului intern.

6. obiectivitate – serviciile de consultanţă/consiliere oferă uneori auditorului ocazia de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele legate de procesele entităţii sau de problemele ridicate pe parcursul unei misiuni de asigurare; acestea nu afectează neapărat obiectivitatea auditorului sau a auditului intern. Auditul intern nu este o funcţie de management . Decizia de a adopta sau de a implementa recomandările formulate la finalul unei misiuni de consultanţă/consiliere aparţine conducerii. În consecinţă, obiectivitatea auditului intern nu ar trebui să fie afectată de deciziile luate de conducere ca urmare a unor astfel de misiuni.

7. fundamentul misiunilor de consiliere în cadrul auditului intern – majoritatea prestaţiilor de consultanţă/consiliere reprezintă continuarea firească a misiunilor de asigurare şi de investigaţii şi pot consta în recomandări, studii sau evaluări, formale sau informale. Auditul intern este ideal plasat pentru a efectua această activitate de consultanţă/consiliere fiind (a) aderarea sa la criteriile cele mai înalte de obiectivitate şi (b) sfera sa de cunoştinţe în domeniul proceselor organizatorice, al riscurilor şi al strategiilor.

8. comunicarea informaţiilor esenţiale – una din principalele funcţii ale auditului intern este aceea de a oferi o asigurare direcţiei generale şi administratorilor comitetului de audit. Misiunile de consultanţă/consiliere nu ar putea fi îndeplinite fără a divulga informaţii care, în viziunea responsabilului auditului intern, trebuie să



fie comunicate direcţiei generale şi Consiliului. Orice activitate de consultanţă/consiliere se înscrie în acest context.

9. înţelegerea da către entitate a principiilor care guvernează misiunile de consultanţă/consiliere – entităţile trebuie să aibă principii de bază care să guverneze îndeplinirea misiunilor de consultanţă/consiliere, cunoscute şi înţelese de toţi membri entităţii. Aceste principii trebuie să fie codificate în Carta de Audit aprobată de comitetul de audit şi publicate comunicate în cadrul entităţii.

10.misiuni formale de consultanţă/consiliere – se întâmplă adesea ca direcţia să încredinţeze misiuni formale de consultanţă/consiliere de o durată semnificativă unor consultanţi externi. Totuşi, unele entităţi pot estima că serviciul de audit intern este cel mai în măsură să îndeplinească aceste misiuni de consultanţă/consiliere . Atunci când auditul intern întreprinde o astfel de misiune, acesta trebuie să o efectueze printr-o abordare sistematică şi metodică.

11.obligaţii ale responsabilului auditului intern – misiunile de consultanţă/consiliere permit responsabilului auditului intern să poarte un dialog cu conducerea privind anumite aspecte legate de gestionarea entităţii. Acest dialog permite adoptarea sferei şi a calendarului misiunii la necesităţile conduceri. Totuşi responsabilul auditului intern este cel care trebuie să stabilească tehnicile de audit ce trebuie aplicate şi să informeze direcţia generală şi comitetul de audit atunci când natura şi importanţa rezultatelor evidenţiază riscuri semnificative pentru entitate.

12.rezolvarea conflictelor sau a situaţiilor neprevăzute – auditorul intern rămâne înainte de toate un auditor intern. În această calitate, toate activităţile sale sunt guvernate de Codul Deontologic al IIA şi de normele de Calificare şi de Funcţionare care figurează în Normele pentru Practica Profesională a auditului intern. Orice conflict sau activitate neprevăzută trebuie să fie soluţionate conform Codului Deontologic şi Normelor.

4. În calitate de auditor al întreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31 decembrie stocul la produsul X este contabilizat pentru 6.500.000 lei. Care este valoarea stocului la 31 decembrie, cunoscând că întreprinderea foloseşte metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500 unităţi a 10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000 lei fiecare şi că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi?

7.000.000 LEI compus din 100 de unitati a 10.000 lei/bucata si din 500 de bucati a 12.000 lei/bucata.

5. Explicaţi principiul competenţei în audit. Competenţa profesională necesită aplicarea tuturor cunoştinţelor, aptitudinilor şi experienţa necesare în exercitarea serviciilor de audit intern. Reglementările în vigoare impun auditorilor interni să îndeplinească atribuţiile



de serviciu cu imparţialitate şi profesionalism, competenţa şi standardele internaţionale1.

Standardele internaţionale elaborate în domeniul auditului intern definesc” competenţa profesională reprezintă responsabilitatea şefului auditului intern şi a fiecărui auditor intern. Responsabilul auditului intern trebuie să se asigure că pentru fiecare misiune echipa de auditori desemnaţi deţin în mod colectiv cunoştinţele, priceperea şi competenţele necesare pentru a realiza corect misiunea”2.Auditorii interni trebuie să respecte normele de conduită profesională. Auditul intern trebuie să deţină sau să dobândească în mod colectiv cunoştinţele,priceperea şi celelalte competenţe necesare exercitării responsabilităţilor sale”3.

Orice auditor intern trebuie să deţină anumite cunoştinţe,pricepere şi competenţe precise în domeniile următoare:

- competenţa în ceea ce priveşte aplicarea normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit este necesară pentru realizarea misiunilor. Competenţa este capacitatea de utilizare a cunoştinţelor în diversele situaţii care ar putea apărea şi de a le face faţă fără a recurge în mod excesiv la investigaţii şi asistenţă tehnică;

- competenţa în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile este indispensabilă auditorilor care lucrează mult cu documente şi rapoarte financiare;

- înţelegerea principiilor de management este necesară în vederea identificării devierilor semnificative în principal de la bunele practici în afaceri . Înţelegerea implică o capacitate de aplicare a cunoştinţelor generale la situaţiile care ar putea apărea în cursul desfăşurărilor activităţilor de audit, de identificare a devierilor semnificative şi de efectuare a cercetărilor necesare pentru a ajunge la soluţii rezonabile;

- este,de altfel,necesar să fie cunoscute principiile de bază în contabilitate, economie, drept comercial, fiscalitate,finanţe metode cantitative şi tehnologii ale informaţiei. Aceste cunoştinţe generale trebuie să permită recunoaşterea existenţei sau a eventualităţii apariţiei unor probleme şi să determine în acest caz cercetările suplimentare care trebuie întreprinse sau asistenţa care trebuie obţinută. Auditorii interni trebuie să dispună de bune calităţi relaţionale şi de comunicare eficiente. Auditorii interni trebuie să cunoască bine relaţiile umane şi să ştie să menţină relaţii bune cu clienţii misiunii. Aceştia trebuie să fie capabili să comunice oral şi în scris pentru a putea expune clar şi eficace obiectivele, aprecierile, concluziile şi recomandările misiunii. Pregătirea şi experienţa auditorilor interni constituie un element esenţial în atingerea eficacităţii activităţii de audit. Auditorii interni trebuie să posede cunoştinţe, îndemânare şi alte competenţe necesare pentru a-şi exercita responsabilităţile individuale,mai ales:

- competenţă în vederea aplicării normelor,procedurilor şi tehnicilor de audit;

1 O.M.F.P. nr. 252 din 3.02.2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern, M.Of. nr.128/12.02.20082 Standardele internationale de atribuţii-Norma de calificare 1210 „Competenţa” .Sursă: www.cafr.ro3


http://www.cafr.ro/


- competenţă în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile;- cunoaşterea principiilor de baza în economie,în domeniul juridic şi în

domeniul tehnologiilor informatice;- cunoştinţe suficiente pentru a identifica elementele de iregularitate şi

fraudă,nefiind în sarcina auditorilor interni investigarea acestora;- capacitatea de a comunica oral şi în scris,de a putea expune clar şi

eficient obiectivele,constatările şi recomandările fiecărei misiuni de audit public

6. Explicaţi principiul confidenţialităţii în audit.

În desfăşurarea activităţii auditorii interni sunt obligaţi să respecte următoarele principii fundamentale:

o INTEGRITATEA.o INDEPENDENŢA ŞI OBIECTIVITATE.o CONFIDENŢIALITATE.o COMPETENŢA PROFESIONALĂ.o NEUTRALITATE POLITICĂ.

Principiile deontologice prezentate mai sus au la bază 12 reguli de conduită,care pot fi rezumate astfel4:

- a îndeplini într-un mod corect misiunile;- a respecta legea;- a nu participa la activităţi ilegale;- a respecta etica;- a fi imparţial;- a nu accepta nimic care poate să compromită sau să influenţeze

deciziile;- a evidenţia faptele semnificative;- a proteja informaţiile;- a nu urmări beneficiile personale;- a nu face decât ceea ce se poate face;- a urmări îmbunătăţirea competenţelor;- a respecta standardele în domeniu;

Regulile de conduită impun normele de comportament pentru auditorii interni şi reprezintă un ajutor pentru interpretarea principiilor fundamentale şi aplicarea lor în practică,având rolul să-i îndrume din punct de vedere etic pe auditorii interni. Pentru a înţelege mai bine ce presupun principiile fundamentale trebuie să vedem pe rând cum pot fi interpretate fiecare.

7. Conceptul de independenţă în audit.Independenţa auditorilor interni,atunci când auditează o entitate publică nu trebuie să fie afectată de interese personale sau exterioare.

4 J. Renard - Teoria şi practica auditului intern, lucrare editată de Ministerul Finanţelor Publice,Bucureşti 2002, pag.39-40



Independenţa presupune5:

a) Independenţa în gândire:

Gândirea care permite exprimarea unei opinii fără a fi afectată de influenţe care pot compromite raţionamentul profesional îngăduind unui individ să acţioneze cu integritate şi să îşi exercite obiectivitatea şi scepticismul profesional.

b) Independenţa în aparenţă:

Evitarea evenimentelor şi circumstanţelor care sunt atât de semnificative încât o terţă parte raţională şi informată, cunoscând toate informaţiile relevante, inclusiv metodele de siguranţă aplicate, ar putea concluziona că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional al unui auditor sau al unui membru al unei echipe de audit au fost compromise.

Prin el însuşi termenul poate permite observatorilor presupunerea că o persoană care exercită raţionamentul profesional trebuie să nu fie implicată în nici o relaţie economică,financiară sau de altă natură. Acest lucru este imposibil pentru că orice membru al echipei de audit are relaţii cu ceilalţi membri. Astfel importanţa relaţiilor economice,financiare sau de altă natură trebuie să fie evaluată din punct de vedere al unei terţe părţi,care fiind informată în legătură cu toate informaţiile relevante poate considera relaţiile respective ca fiind inacceptabile.

Multe situaţii diferite sau combinări de situaţii pot fi relevante şi astfel este imposibil să definim fiecare situaţie care creează ameninţări asupra independenţei şi să specificăm acţiunile potrivite care trebuie întreprinse pentru a reduce aceste ameninţări. Mai mult,natura angajamentelor de asigurare poate fi diferită şi în consecinţă pot exista diferite ameninţări care solicită aplicarea a diferite metode de siguranţă. Un cadru general care solicită auditorilor şi membrilor echipelor de audit să identifice,să evalueze şi să răspundă ameninţării asupra independenţei nu doar să se conformeze cu un set de reguli care pot fi arbitrare şi de aceea este în interesul public. Natura tuturor ameninţărilor la adresa independenţei şi măsurile de siguranţă necesare pentru a elimina toate riscurile sau de a le reduce la un nivel acceptabil,diferă depinzând de caracteristicile fiecărui angajament: indiferent dacă angajamentul de audit este: angajament de audit sau alt tip, şi în cazul unui angajament de audit care nu este un angajament de audit, există un scop, un subiect în cauză şi utilizatori ai raportului. Un auditor trebuie de aceea să evalueze atât circumstanţele relevante,natura angajamentelor şi ameninţările la independenţă atunci când ia o decizie să accepte sau să continue o misiune,cât şi măsurile de siguranţă necesare şi dacă o persoană anume poate face parte din echipa de audit. Standardele internaţionale de audit intern prezintă câteva aspecte importante când vine vorba de exercitarea profesiei de audit intern:

1. Auditorii interni trebuie să beneficieze de sprijinul conducerii şi al Consiliului pentru a obţine cooperarea clienţilor de audit şi pentru a-şi exercita activitatea fără intervenţii

2. Responsabilul auditului intern trebuie să răspundă ierarhic unei persoane din cadrul organizaţiei cu competenţă suficientă în promovarea

5Federatia Internationala a Contabililor (IFAC), editia 2003, M.Of. nr. 966 din 21/10/2004



independenţei,în asigurarea unui domeniu cât mai larg al activităţii de audit, unei desfăşurări adecvate a comunicărilor din cadrul misiunilor de consultanţă care să aibă suficientă autoritate pentru independenţa comunicărilor în cadrul misiunilor şi acţiunilor corespunzătoare care decurg din recomandările emise.

3. În mod ideal, responsabilul auditului intern trebuie să raporteze, pe plan funcţional, Directorului General al organizaţiei.

4. Responsabilul auditului intern trebuie să poată comunica direct cu Consiliul. O comunicare regulată cu Consiliul contribuie la asigurarea independenţei sale şi va constitui un mijloc pentru consiliu şi pentru responsabilul auditului intern de a se informa reciproc asupra problemelor de interes comun.

5. Comunicarea directă este atunci când responsabilul auditului intern asistă şi participă în mod regulat la adunările Consiliului, cu privire la responsabilităţile lor de supervizare privind auditul,raportarea financiară,conducerea şi controlul. Prezenţa şi participarea activă a responsabilului auditului intern la aceste reuniuni permit un schimb de informaţii în ceea ce priveşte planificarea şi activităţile auditului intern. Responsabilul auditului intern trebuie să se întâlnească în particular cu Consiliul, cu comitetul de audit sau cu orice alt organ competent cu drept de deliberare, cel puţin o dată pe an.

6. Independenţa este favorizată atunci când consiliul intervine în numirea şi înlocuirea responsabilului auditului intern.

8. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.O opinie fără rezerve trebuie să fie emisă de către auditor dacă acesta concluzionează că, conturile anuale dau o imagine fidelă conformă referenţialului contabil identificat. O opinie fără rezerve semnifică, de asemenea că orice schimbare în modalităţile lor de aplicare, precum şi incidenţa lor, au fost în mod corect înţelese şi descrise în anexă.

“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.



EVALUAREA INTREPRINDERILOR

1. Indicati formula de calcul a profitabilitãtii economice, ca indicator specific diagnosticului financiar. Marja profitului netFormula de calcul: Profitul net/Cifra de afaceriInterpretare: Indica marimea profitabilitatii agentului economic; O rata a profitului ridicata indica o profitabilitate mare a agentului.

Rata rentabilitatii activelor Formula de calcul:(Profitul net/Active totale)*1000Interpretare: Indica profitul net obtinut la 1000 lei active totale; cu cat este mai mare este mai bun.



2. Prezentati formula de calcul a valorii substantiale brute – valoare patrimonialã a întreprinderii.

Metodele patrimoniale de evaluare a întreprinderii

1. Elemente de bază

Până la începutul secolului al XX-lea valoarea patrimonială a constituit

un parametru esenţial de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin

metoda patrimonială, numită si evaluarea prin active, constă în a estima o

întreprindere în mod static, bilanţul fiind clişeul la un moment dat, care nu

reflectă mişcările viitoare. Valoarea patrimonială se recomandă a fi folosită,

în special, pentru evaluarea întreprinderii în lichidare, care nu mai desfăşoară

nici o activitate.

Metodele de evaluare patrimonială sunt recunoscute pe scară largă de

către specialişti din Europa Continentală, în timp ce specialiştii din America

de Nord aproape că le ignoră, ei considerând drept valoare economică

realistă cea care rezultă din actualizarea cash-flow-urilor previzionate. Şcoala

financiară românească nu prezintă în acest moment o orientare de fond în

ceea ce priveşte curentul de opinie continental sau american. În general, se

poate constata predispoziţia autorilor români, cu pregătire în domeniul

contabilităţii, spre metodele patrimoniale, iar a celor cu profil profesional

financiar, spre cele financiare şi bursiere.

Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare a afacerii, „abordarea

pe bază de active (asset based approach) este calea de estimare a valorii

unei afaceri şi / sau participaţii la acestea, utilizând metode bazate pe

valoarea de piaţă a activelor individuale ale afacerii, scăzându-se datoriile

acesteia”.

Principiile care stau la baza evaluării pe bază de active pot fi rezumate astfel:

- asemănarea, din punct de vedere metodologic, cu evaluarea pe bază de

costuri a diferitelor active;

- principiul substituţiei, conform căruia un activ nu poate valora mai mult

decât costul de înlocuire a părţilor sale componente;



- principiul transformării valorilor înregistrate ale tuturor activelor şi datoriilor

înscrise în bilanţul contabil la data evaluării în valori de piaţă;

- utilizarea acestei metode în cazul întreprinderilor care îşi continuă

activitatea nu exclude ci, dimpotrivă, cere să fie însoţită obligatoriu de

utilizarea celorlalte metode recunoscute de practica de evaluare. Poate

constitui excepţie situaţia în care părţile implicate în tranzacţie au acceptat

ca unică metodă de evaluare evaluarea prin active;

- separarea activelor redundante (care nu sunt necesare exploatării),

deoarece acestea se vor evalua şi se vor adăuga la valoarea celorlalte active

numai dacă cumpărătorul doreşte să achiziţioneze şi această categorie de

active.

Principalele metode care se înscriu în categoria metodelor patrimoniale

de evaluare a întreprinderii sunt:

1. metoda activului net contabil;

2. metoda activului net corectat;

3. metoda valorii substanţiale brute;

4. metoda capitalurilor permanente necesare exploatării.

2. Metoda activului net contabil

Ideea fundamentală a metodelor patrimoniale este că valoarea

întreprinderii este echivalentă cu valoarea patrimoniului pe care îl deţine.

Metodele presupun o identificare a bunurilor de evaluat şi nu au în vedere

rezultatul potenţial asociat activităţii viitoare. Punctul de plecare pentru

această estimare este valoarea patrimoniului reflectat în situaţiile financiare

şi calculată după relaţia:

Patrimoniul =Activ net = Valoarea activelor deţinute – Datorii

contractate

Conform acestei definiţii, patrimoniul, echivalent cu activul net

contabil, are în vedere exclusiv elementele reflectate în bilanţ, fie că participă

sau nu la procesul de exploatare. Există două posibilităţi de calcul a valorii

patrimoniului astfel definit: fie prin scăderea valorii datoriilor din activul total,

fie prin adunarea elementelor ce reprezintă capitalul propriu şi deci cuvenit

acţionarilor (capital social, prime legate de capital, diferenţe din reevaluări,



rezervele, profitul reinvestit, diferite fonduri proprii etc.). Nu trebuie luate în

calcul elementele puse la dispoziţia întreprinderii de actualii ei acţionari,

destinate întăririi fondurilor proprii, dar care nu se află încă în proprietatea

acestora, cum ar fi avansuri în conturile acţionarilor, conturile blocate,

conturile de acţionariat.

Se consideră, totuşi, că această valoare, deşi relativ uşor de calculat

este departe de valoarea căutată de evaluator, din următoarele motive:

- datorită costului istoric utilizat de evidenţa contabilă, în această valoare nu

se reflectă valoarea actuală a elementelor luate în calcul;

- existenţa unor elemente reflectate parţial sau chiar omise de evidenţa

contabilă, dar care au o influenţă importantă pentru valoarea elementelor de

activ sau pasiv. Este vorba, spre exemplu, de variaţia de valoare a unor

posturi, datorată deprecierii monetare, care nu apare explicit în bilanţ;

- judecata de valoare se bazează pe datele din bilanţurile realizate în alte

perioade decât în momentul în care se efectuează evaluarea şi, prin urmare,

realitatea reflectată de bilanţ ar putea fi diferită de realitatea întreprinderii;

În ciuda limitelor sale, metoda este aplicabilă noilor întreprinderi

(maximum 3-5 ani de activitate), întreprinderilor cu creştere lentă, cu profit

mic şi stabil ori cu patrimoniul recent reevaluat. În ţara noastră metoda a

fost folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderilor care s-au privatizat

prin metoda MEBO.

3. Metoda activului net corectat

Unii autori consideră că există active ce pot avea valori de piaţă

diferite de valoarea lor contabilă, ceea ce determină supunerea activului net

contabil unor corecţii, ca urmare a verificării, inventarierii şi reevaluării

efectuate de echipa de evaluatori, dar şi în funcţie de valoarea de folosinţă

aelementelor patrimoniale necesare întreprinderii. Elementele patrimoniale

care nu sunt necesare activităţii de exploatare sunt evaluate separat, în

funcţie de posibilitatea valorificării lor.

Activul netcorectat (ANC) are drept scop de a elimina limitele activului net

contabil şi de a da o dimensiune valorii întreprinderii mai apropiată de

realitatea economică. Pentru determinarea activului net corectateste



necesară analiza critică a fiecărui element de calcul, în funcţie de realitatea

concretă si de valoarea acestuia chiar în momentul evaluării. Astfel, exprimat

printr-o relaţie de calcul, activul net corectat este:

ANC = Active totale corectate – Datorii totale la valoarea

curentă

În practica de evaluare pentru calculul activului net corectat se

procedează la exprimarea activelor în funcţie de valoarea lor de utilitate sau

de folosinţă. Datorită absenţei unei definiţii riguroase se va considera

valoarea de folosinþã ca fiind „suma pe care un conducător de întreprindere,

prudent şi avizat, ar accepta să o plătească pentru a obţine activul imobilizat

dorit, ţinând cont de utilitatea pe care deţinerea acestuia o are pentru

realizarea obiectivelor întreprinderii”. Corecţiile efectuate la nivelul bilanţului

şi contului de profit şi pierderi sunt, de fapt, intervenţii asupra valorii

contabile, în scopul transpunerii acestor informaţii specifice în „valori ale

zilei”.

Din punct de vedere metodologic, evaluarea unei întreprinderi prin

metoda ANC implică parcurgerea în succesiune a următoarelor etape:

- verificarea situaţiilor financiare care conţin informaţii despre activele şi

datoriile

întreprinderii la data evaluării. Este de preferat ca data evaluării să se

identifice cu data la care se efectuează inventarierea patrimoniului;

- verificarea concordanţei dintre situaţia scriptică a activelor şi situaţia reală,

în urma unor inspecţii efectuate de evaluator şi care se consemnează în

raportul de evaluare;

- efectuarea corecţiilor unor posturi de activ şi pasiv, conform tabelului nr. 1

Tabelul 1. Cauzele corecţiilor efectuate asupra posturilor de activ şi pasiv

Nr.crt.

Posturi Cauza corecţiilor

1 Active necorporale Deprecierea / aprecierea pe parcursul timpului

2 Teren Reflectarea valorii de piaţă3 Construcţii Deprecierea, modificarea costului de înlocuire4 Maşini, echipamente, mobilier Deprecierea, introducerea valorii celor

necontabilizate, eliminarea valorii celor neutilizate



5 Stocuri Modificarea preţurilor şi deprecierea fizică6 Creanţe Riscul de nerecuperare

7 Disponibilităţi băneşti Excedent posibil peste necesarul de exploatare8 Credite Reflectarea valorii de piaţă pe baza ratelor

curente ale dobânzii

Estimarea valorii componentelor de bază ale activului net corectat

presupune corecţii asupra valorii contabile a acelor posturi care au înregistrat

modificări semnificative faţă de valoarea contabilă.

3.1. Corectarea şi evaluarea imobilizărilor necorporale

Realitatea dovedeşte faptul că întreprinderea nu este numai un centru

de producere de profit şi de acumulare de capital, ci şi un centru de

acumulare de cunoştinţe şi experienţe tehnologicoorganizatorice, iar când

toate aceste forme de acumulare se dezvoltă echilibrat, întreprinderea îşi

realizează misiunea pentru care a fost creată. Prin urmare, valoarea unei

întreprinderi poate fi măsurată în funcţie de mărimea patrimoniul său

material, dar subzistă de asemenea şi în capacitatea de a dobândi, genera şi

distribui resursele intangibile (Toffler A., 1995, p. 74).

Evaluarea elementelor care alcătuiesc patrimoniul intangibil al unei

întreprinderi solicită, mai întâi, corecta definire şi identificare a acestora.

Definirea, criteriile de clasificare şi recunoaştere a lor, metodele de evaluare

a acestora sunt fundamentate prin reglementări contabile naţionale (OMF

94/29.01.2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu

Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate, OMF 306/26.02.2002 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene,

Ordonanţa 61/3008.2001 pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991)

şi internaţionale (IAS 38).

În accepţiunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 38

„Active necorporale”) activele necorporale sunt definite ca fiind activele

nemonetare identificabile, fãrã suport material şi deţinute în scopul utilizãrii

în cadrul producþiei sau aprovizionãrii cu bunuri sau furnizãrii de servicii,



pentru închiriere sau administraþie. Pentru a recunoaşte un activ necorporal,

IAS 38 recomandă drept criterii: identificabilitatea, controlul asupra activului

respectiv şi beneficiile economice viitoare rezultate ca urmare a utilizării,

închirierii sau deţinerii sale. Criteriul identificabilitãţii se referă la faptul că un

activ necorporal se diferenţiază, respectiv este separabil clar, de fondul

comercial ori de alte active necorporale. Separabilitatea de fondul comercial

se traduce prin faptul că activul necorporal poate fi închiriat, vândut,

schimbat, iar beneficiile economice viitoare ale acestuia vor putea fi

distribuite fără a afecta beneficiile economice oferite de folosirea altor active

necorporale (Pîrvulescu H., 2002, p. 54.).

În conformitate cu acelaşi standard, un activ necorporal este o resursă

controlatã de întreprindere. Însă, o întreprindere controlează un activ dacă

are posibilitatea de a obţine beneficii economice viitoare şi, de asemenea,

dacă poate restricţiona accesul altora la beneficiile respective, fapt rezultat

din drepturile legale la care întreprinderea poate face apel într-o instanţă.

Beneficiile economice viitoare pe care la poate aduce un activ

necorporal rezultă din vânzarea produselor sau serviciilor, din folosirea sau

închirierea activului sau din reducerea costurilor de producţie viitoare

(Duţescu A., 2001, p. 161). IAS 38 solicită întreprinderii să recunoască un

activ necorporal, la cumpărare, dacă si numai dacă este posibil ca

întreprinderea să obţină beneficii economice viitoare, ce pot fi atribuite

activului respectiv, şi costul activului poate fi măsurat în mod corect.

Tipurile de active necorporale care se pot înregistra în contabilitate,

sub aspectul conţinutului şi al duratelor lor de amortizare, sunt: cheltuieli de

constituire; cheltuieli de dezvoltare; brevete, licenţe, mãrci, concesiuni,

drepturi de autor şi valori similare; fondul comercial definit ca parte din

fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de

patrimoniu şi care contribuie la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului

întreprinderii (vadul comercial, clientela, debuşeele, reputaţia); avansuri şi

imobilizãri necorporale în curs.

Este de semnalat faptul că în practica din ţara noastră cheltuielile cu

publicitatea şi cheltuielile cu pregãtirea profesionalã nu sunt incluse în

categoria imobilizărilor necorporale, ele sunt considerate cheltuieli ale

perioadei, fapt care contravine scopului acestora de a genera sau majora



beneficiile economice viitoare. De asemenea, cheltuielile de cercetare, în

cazul în care activele necorporale sunt realizate din resurse proprii, sunt

considerate cheltuieli ale perioadei, deoarece în faza de cercetare nu se

poate demonstra existenţa unui activ necorporal, care va genera beneficii

economice viitoare. IAS 38 specifică faptul că fondul comercial, brevetele,

mărcile, licenţele, titlurile de publicaţii, listele de clienţi care sunt obţinute din

resurse proprii nu vor fi recunoscute ca active necorporale, toate cheltuielile

efectuate cu aceste elemente sunt recunoscute drept cheltuieli în momentul

efectuării lor, datorită faptului că ele nu îndeplinesc unul sau mai multe din

criteriile de recunoaştere.

Elementele intangibile care nu pot fi în totalitate evaluate şi

înregistrate în contabilitate poartă numele de „resurse intangibile invizibile”

sau de „capital intelectual” al întreprinderii (ca de exemplu, cunoştinţe şi

abilităţi; lealitatea personalului; credibilitatea întreprinderii în relaţiile cu

partenerii de afaceri) sunt considerate de unii autori ca fiind componente ale

goodwill-ului (Deaconu A., 1998, p.264). Prin urmare, goodwill-ul este

rezultatul global al unor cheltuieli trecute ale întreprinderii, numite „costuri

de politică” (Invernizzi G., Molteni M., 1991, p. 310.), ce nu pot fi identificare

în momentul prezent şi care generează profit într-un cadru de exploatare dat.

În lumea afacerilor este tot mai mult acceptată idea potrivit căreia

valoarea unei întreprinderi tinde să depindă, în mare măsură, de cunoştinţele

din capetele angajaţilor săi, de informaţiile din bazele de date, de patentele

pe care le controlează întreprinderea. Prin urmare, capitalul însuşi se

bazează, în proporţie crescândă, pe elemente intangibile.

IAS 38 prevede că activelor necorporale se aplică aceleaşi reguli de

evaluare ca şi activelor corporale, adică evaluarea la valoarea de intrare (cost

de achiziţie, cost de producţie, valoarea justă etc), şi evaluarea la valoarea

bilanţierã (costul amortizat şi depreciat, valoarea reevaluată) (Duţescu A.,

2001, p. 161). Activele necorporale pot fi achiziţionate separat sau ca parte a

combinărilor de întreprinderi. Activele necorporale achiziţionate separat se

evaluează la costul de achiziþie, care include preţul de cumpărare, taxele

nerecuperabile, cheltuielile directe de punere în funcţiune. Activele

necorporale intrate în întreprindere prin contract de leasing, prezintă câteva

particularităţi în ceea ce priveşte criteriile de evaluare, în funcţie de tipul de



contract. Astfel, în cazul contactului de leasing operaţional, evaluarea se

realizează la valoarea rezidualã si taxele vamale aferente (când locatorul

este nerezident), iar înregistrarea intrării activului se face la data transferului

de proprietate stipulată în contract. Atunci când contractul este de leasing

financiar, evaluarea se realizează la valoarea justã a activului sau, dacă este

mai mică, la valoarea actualizatã a plãţilor de leasing, iar recunoaşterea

activului în contabilitatea locatarului are loc din momentul începerii utilizării

sale (IAS 17). Evaluarea activelor necorporale intrate prin aport în naturã la

capitalul social se face la valoarea justã a acţiunilor primite în schimbul

activului respectiv. Activele necorporale achiziţionate ca parte a combinărilor

de întreprinderi se evaluează, în conformitate cu IAS 38, la valoarea justă la

data achiziţiei.

Când un activ produs din resurse proprii este recunoscut ca fiind

necorporal, evaluarea sa este realizată la costul de producţie, care include

cheltuielile cu materialele şi serviciile consumate, salariile şi alte costurile

aferente personalului angajat direct, cheltuielile atribuibile direct (taxe,

amortizarea patentelor şi licenţelor), cota de cheltuieli fixe (IASC, 2000, p.

983).

Recunoaşterea în bilanţ a activelor necorporale se realizează la cost, fără

amortizarea cumulată si deprecierile de valoare, iar după recunoaşterea

iniţială, IAS 38 prevede că un activ necorporal trebuie să fie contabilizat la o

valoare reevaluată, respectiv la valoarea justă la data reevaluării, fără

amortizarea şi deprecierile acumulate după momentul reevaluării.

Corecţiile care se impun a fi efectuate asupra activelor sunt:

a) neluarea în considerare a nonvalorilor ce apar în bilanţul contabil

(elemente de activ ce nu pot fi valorificate independent pe piaţă):

- cheltuielile de constituire, respectiv cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau

dezvoltarea întreprinderii (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare,

cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de

prospectare a pieţei, cheltuieli de publicitate);

- cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii (cheltuieli înregistrate în

avans). Aceste cheltuieli sunt deja cheltuieli efectuate într-o perioadă

anterioară, ceea ce le face să fie interpretate ca non-valori;



- cheltuielile de dezvoltare care nu sunt nominalizate în proiecte distincte nu

sunt finanţate din resurse proprii şi nu au şanse să se finalizeze prin inovaţii;

b) considerarea economiilor de impozit asupra nonvalorilor, care

trebuie reintegrate progresiv în conturile de rezultat din exerciţiile viitoare.

Aşadar, dacă existenţa acestor „non-valori” determină diminuarea

patrimoniului întreprinderii, economiile fiscale astfel apărute trebuie

reintegrate în contul de rezultat din exerciţiul viitor (la cheltuieli), fiind

necesară luarea lor în considerare dacă întreprinderea este beneficiara

acestora.

c) includerea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli (cont 151) în

„datorii”, în cazul în care există o mare probabilitate de producere a riscurilor

şi a cheltuielilor pentru care au fost create.

d) includerea în bilanţ a unor active necorporale neînregistrate de

tipul brevetelor de invenţii, secretelor comerciale nebrevetate, avantaje de

contract, cheltuieli cu recrutarea, angajarea şi instruirea forţei de muncă.

3.2. Corectarea şi evaluarea imobilizărilor corporale

IAS 16 „Imobilizări corporale” defineşte imobilizările corporale ca fiind:

a) active care sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri

sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite

în scopuri administrative;

b) este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade. Tot în

categoria imobilizărilor corporale sunt evidenţiate şi investiţiile imobiliare

care, conform IAS 40 „Investiţii imobiliare”, reprezintă acea proprietate

imobiliară (un teren, o clădire sau parte a unei clădiri) deţinută (de proprietar

sau locatar, în baza unui contract de leasing financiar) mai degrabă în scopul

închirierii sau pentru creşterea valorii capitalului sau în ambele scopuri, decât

pentru a fi utilizată în producţia de bunuri, prestarea de servicii sau în scopuri

administrative sau pentru a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a

activităţii.

OMF 94/2001 adoptă următoarea detaliere pentru imobilizările corporale:

- terenuri şi construcţii;

- instalaţii tehnice şi maşini;



- alte instalaţii tehnice, utilaje şi mobilier;

- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

Un activ imobilizat este recunoscut ca atare numai dacă pot fi estimate

cu suficientă certitudine beneficiile economice viitoare obţinute de pe urma

utilizării, închirierii sau deţinerii sale. De asemenea, pentru a putea fi

recunoscută o imobilizare corporală trebuie să poată fi evaluată.

Astfel, evaluarea imobilizărilor corporale se face la intrarea lor în

întreprindere, intrare care se poate realiza prin mai multe modalităţi:

achiziţie, producţia în regie proprie, contracte de leasing, subvenţionare,

schimb cu alte active, aport la capital social sau donaţie.

Cea mai frecventă modalitate de a deţine imobilizări corporale este

prin achiziţie, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate realizându-se în acest

caz la costul de achiziţie, care are drept componente: preţul de cumpărare;

taxele vamale si taxele nerecuperabile, cheltuielile directe legate de punerea

în funcţiune; costuri iniţiale de amenajare a amplasamentului, de livrare şi

manipulare, montaj, onorarii; costuri estimate pentru demontarea şi mutarea

activului; reducerile comerciale; costul îndatorării, respectiv dobânda, când

ele sunt direct atribuibile achiziţiei activului).

Când imobilizarea corporală este obţinută în regie proprie, evaluarea

sa se realizează la costul de producţie care are drept componente:

cheltuielile directe de producţie, inclusiv costul îndatorării; cota de cheltuieli

indirecte (amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, conducerea şi

administrarea secţiilor etc.).

Contractele de leasing (IAS 17) reprezintă o modalitate din ce în ce mai

solicitată în present pentru obţinerea de imobilizări corporale. În această

variantă valoarea de intrare a activului în contabilitatea locatarului

(beneficiarului) şi respectiv evaluarea depinde de tipul de contract, adică:

- evaluarea la valoarea reziduală (valoarea netă obţinută prin cedarea unui

activ, la

încheierea duratei sale de utilizare, după deducerea cheltuielilor aferente

cedării) şi taxele vamale aferente (dacă locatorul este nerezident), în

contractele de leasing operaţional; înregistrarea intrării activului se face la

data transferului de proprietate stipulată în contract (de regulă la sfârşitul

vieţii utile a activului);



- minimul dintre valoarea justă sau valoarea actualizată a plăţilor

minime de leasing (plăţi de-a lungul perioadei de leasing pe care locatarul

trebuie sau poate fi obligat să le efectueze), în contractele de leasing

financiar; momentul recunoaşterii activului în contabilitatea locatarului se

face din momentul începerii utilizării lui;

Imobilizările corporale pot fi subvenţionate, ca urmare a unor

programe de asistenţă guvernamentală, caz în care evaluarea imobilizării

corporale se realizează la valoarea de intrare care este dată de valoarea

justă.

În ceea ce priveşte evaluarea la data bilanţului, tratamentul de bază

prevede ca imobilizările corporale să fie prezente în bilanţ la cost, ajustat cu

valoarea amortizărilor cumulate şi a oricăror pierderi cumulate din

depreciere. Tratamentul alternativ prevede că, ulterior recunoaşterii iniţiale,

o imobilizare corporală să fie prezentă în bilanţ la valoarea reevaluată, pe

baza valorii juste la momentul reevaluării, mai puţin amortizarea cumulată si

pierderile din depreciere. OMF 94/2001 prevede, pe lângă cele două

tratamente, evaluarea prin metode ce ţin cont de inflaţie, respectiv

retratarea costului istoric la inflaţie, conform IAS 29. Nu se retratează activele

care sunt reevaluate la data bilanţului sau cele care sunt evaluate la cost

curent, la data bilanţului.

a) Evaluarea terenurilor aflate în proprietatea întreprinderii se recomandă

a fi realizată de către evaluatori imobiliari, familiarizaţi cu metodele de

evaluare a terenurilor, respectiv: comparaţia directă de piaţă, metoda

alocării, extracţia, parcelarea, metoda reziduală, capitalizarea chiriei brute.

Comparaţia directã este metodă recomandată pentru evaluarea

terenurilor libere, fără construcţii. Metoda implică analiza preţurilor de

vânzare şi a caracteristicilor vânzărilor de terenuri din perioada imediată

momentului evaluării, în vederea comparării şi ajustării acestor preţuri pentru

a se ajunge la o valoare de piaţă pentru terenul supus evaluării. Pentru

terenurile virane, valoarea zilei depinde de: aşezarea acestuia, caracteristicile

fizice (mărime, deschidere, privelişte, topografie etc.), utilităţile accesibile,

cerere şi ofertă, facilităţile de urbanism, grevarea cu o ipotecă si de

restricţiile de construcţie aplicabile. Aşadar, estimarea valorii lor se face pe

baza preţurilor utilizate în tranzacţii recente, pentru fiecare tip de teren şi



zonă, obţinute de la agenţii imobiliari sau notari. În cazul vânzării efective a

terenului, din valoarea determinată vor fi scăzute cheltuielile legate de

vânzare.

Metoda alocãrii este recomandată de practica evaluării pentru

terenurile construite. Principiul pe care se bazează metoda este determinarea

ponderii valorii terenului în valoarea totală a unei proprietăţi (teren plus

construcţie). Ponderea este cuprinsă, pentru terenurile cu construcţii mai

vechi, între 20 – 30% din valoarea proprietăţii.

Extracţia este o metodă de evaluare, derivată din metoda alocării, care

constă deducerea din preţul de vânzare a unei proprietăţi a valorii

construcţiei, calculată la costul de înlocuire net, iar valoarea astfel rezultată

este valoarea terenului.

Metoda parcelãrii ţine seama de cea mai bună utilizare, din punct de

vedere construibil, a fiecărei parcele de teren rezultate în urma divizării unei

suprafeţe mai mari de tern. Parcelele pentru diferite tipuri de construcţie sunt

considerate unităţi şablon în calculele de evaluare. Aceste unităţi şablon sunt

stabilite de evaluatori imobiliari în colaborare cu arhitecţii, alcătuindu-se

astfel baze de date cu privire la parcelările efectuate în zonă în vederea

vânzării. Evaluarea fiecărei parcele se poate realiza fie prin comparaţia

directă, fie prin evaluarea preţului proprietăţii pe care un antreprenor o

construieşte pe parcela respectivă si pe care o vinde la cheie. În acest din

urmă caz, diferenţa dintre preţul de vânzare a proprietăţii imobiliare,

finanţată de antreprenor (clădiri plus teren), şi costurile totale de construcţie

(inclusiv profitul antreprenorului) reprezintă valoarea terenului.

Metoda rezidualã tine seama de contribuţia celor două tipuri de capital

investit, clădiri şi teren, la obţinerea şi repartiţia profitului net al întregii

afaceri, rezultat în urma unei investiţii effectuate pe terenul supus evaluării.

Aplicarea metodei implică parcurgerea în mod succesiv a următorilor paşi:

- stabilirea celei mai bune utilizări a terenului, respectiv a acelui tip de

construcţie din

exploatarea căreia rezultă cel mai mare profit, profit care trebuie alocat celor

două tipuri de investiţie;

- calcularea pe baza ratelor de capitalizare uzuale pe piaţă (8 – 10%) a valorii

clădirii noi şi prin capitalizarea profitului net atribuibil clădirii noi;



- determinarea profitului net anual atribuibil terenului, ca diferenţă între

profitul net anual total al proprietăţii şi profitul net anual aferent clădirii;

- calcularea valorii terenului prin capitalizarea profitului net anual aferent

terenului, cu rată de capitalizare uzuală pe piaţă.

Metoda capitalizãrii chiriei brute este folosită pentru evaluarea

terenurilor închiriate, permiţând capitalizarea chiriei încasate de proprietarul

terenului închiriat unui utilizator. Atunci când chiria percepută pe unitate de

suprafaţă si rata de capitalizare sunt cele practicate pe piaţă, se obţine

valoarea de piaţă a terenului.

Terenurile agricole se evaluează utilizând metoda comparaţiei, la fel ca

în cazul terenurilor neagricole, sau metoda capitalizãrii rentei nete. Cea de-a

doua metodă reflectă ceea ce David Ricardo preciza, respectiv că „preţul

pământului agricol este renta capitalizată la dobânda zilei”. Aplicarea corectă

a acestei metode solicită evaluatorul la: obţinerea informaţiilor despre rotaţia

culturilor, randamente, preţul produselor agricole din zonă; estimarea

venitului brut potenţial obţinut de pe terenul respectiv, atât în cazul

exploatării terenului de către proprietar, cât şi în cazul arendării terenului;

estimarea cheltuielilor de exploatare pentru determinarea venitului net;

stabilirea ratelor de capitalizare; efectuarea calculelor necesare pentru

stabilirea valorii terenului agricol prin capitalizarea venitului.

b) Evaluarea construcţiilor se realizează de evaluatori imobiliari

care posedă cunoştinţe de specialitate. Practica recomandă evaluarea

acestora cu ajutorul comparaţiei directe, folosită si pentruevaluarea

terenurilor, a metodei bazatã pe capitalizarea veniturilor sau evaluarea pe

bazã de cost.

1. Comparaţia directã se foloseşte în cazul evaluării unor clădiri care

au grad ridicat de similaritate, pentru care există o piaţă activă si informaţii

suficiente cu privire la preţurile de vânzare, oferte, tranzacţii efectuate etc.

2. Metoda bazatã pe capitalizarea veniturilor este folosită pentru

evaluarea construcţiilor cumpărate ca investiţii şi care vor aduce un venit

financiar dintr-o închiriere unei terţe persoane. Sunt considerate venituri care

se vor capitaliza: chiria brutã potenţialã, adică aferentă unei închirieri de 100

% a construcţiilor, înainte de deducerea cheltuielilor suportate de proprietar

şi a plăţii impozitului pe chirie; chiria brutã efectivã, calculată tinând seama



de gradul efectiv de închiriere a clădirii, înainte de a efectua deducerile mai

sus amintite; profitul net din exploatare, respectiv profitul net anual, după

deducerea tuturor cheltuielilor de exploatare, fără amortizare, din chiria brută

efectivă; cash-flow-ul înainte de plata impozitului pe profit, adică partea din

profitul brut rămas după deducerea cheltuielile

cu dobânzile aferente creditelor cu care a fost finanţată clădirea evaluată;

cash-flow-ul dupã plata impozitului pe profit; valoarea rezidualã care

reprezintă suma globală încasabilă de un investitor, la terminarea duratei de

exploatare normală sau la sfârşitul perioadei de previziune. În funcţie de

forma de venit şi de modul de exprimare a ratei de actualizare sau a ratei de

capitalizare, construcţiile pot fi evaluate prin: capitalizare directă,

actualizarea veniturilor viitoare şi tehnici reziduale.

a. Capitalizarea directã este simplă deoarece nu presupune

previzionarea anuală a venitului (profitul net din exploatare sau cash-flow-ul

înainte de impozitare) generat de o construcţie, ci doar idea reproductibilităţii

în viitor a unui nivel anual al acestuia. În consecinţă, valoarea construcţiei se

determină conform relaţiei:

Valoarea construcţiei = Venitul anual / Rata de capitalizare (k)

La rândul său, rata de capitalizare este raportul dintre venitul anual şi preţul

de vânzare a clădirii, ea având semnificaţia unei rate a rentabilităţii

capitalului investit în clădire.

b. Actualizarea veniturilor (analiza discaunted cash – flow) constă în

stabilirea veniturilor actuale prin actualizarea veniturilor anuale sperate

(profitul net din exploatare sau cash-flow-ul înainte de impozitare, cash-flow-

ul după plata impozitului pe profit) cu ajutorul unei rate de actualizare.

Valoarea construcţiei este:

nValoarea construcţiei = CFt

t=1 t (1+r)în care:

- CF – cash-flow-ul anual;

- t – numărul de ani de previziune;

- r – rata de actualizare.



c. Tehnicile reziduale sunt folosite când există următoarele informaţii

disponibile despre proprietatea imobiliară (teren plus clădire): valoarea de

piaţă a terenului evaluabilă în mod independent, profitul net generat de

întreaga proprietate, rata de capitalizare aferentă proprietăţii imobiliare.

Aceste informaţii permit calcularea: profitului net atribuibil numai terenului,

prin înmulţirea ratei de capitalizare cu valoarea de piaţă a terenului; profitului

net aferent clădirii, ca diferenţă între profitul net total şi profitul net aferent

terenului; valorii clădirii, prin capitalizarea numai a profitului net

corespunzător clădirii.

3. Metoda bazatã pe costuri este recomandată de specialişti pentru

construcţiile noi sau aproape noi; în cazul construcţiilor unicat, care nu se

tranzacţionează frecvent pe piaţă; pentru clădirile în care se desfăşoară o

afacere care are un puternic goodwill personal, ce nu pot fi evaluate pe baza

profitului rezultat de afacerea desfaşurată în clădirea de evaluat, deoarece

goodwill-ul nu este transferabil odată cu clădirea; în studiile de fezabilitate.

În toate aceste cazuri, punctul de plecare în estimarea valorii unei

astfel de clădiri îl reprezintă costul de reproducţie sau costul de înlocuire a

clădirii, din care se deduce suma care reprezintă deprecierea totală a clădirii,

rezultând costul de înlocuire net. Conform definiţiei elaborate de Institutul de

Evaluare din Chicago, costul de reproducţie brut este costul estimat pentru a

construi, la preţurile curente la data evaluării, clădiri identice, folosind

aceleaşi materiale, standarde de construcţii, proiect, plan de construcţie,

calitate a manoperei. Costul de înlocuire, potrivit aceleiaşi optici, este costul

estimat pentru a construi, la preţuri curente la data evaluării, a unei clădiri cu

o utilitate identică cu cea de evaluat, însă la cu materiale moderne, la

standardele curente, plecând de la proiecte şi planuri moderne, existente la

data evaluării. Cât priveşte stabilirea gradului de depreciere a unei clădiri,

acesta se realizează în urma unei inspecţii detaliate a construcţiei de evaluat,

de către un inginer constructor.

c) Maşinile, utilajele şi echipamentele sunt aduse la preţul actual

cu ajutorul mai multor metode ce au scop determinarea valorii reziduale din

momentul evaluării. Datorită naturii specializate a activităţii unor

întreprinderi, evaluarea mijloacelor fixe trebuie realizată de evaluatori

specializaţi pe tipul respectiv de mijloace fixe.



În acest scop, evaluatorul trebuie să dispună de situaţia mijloacelor

fixe aflate în proprietatea întreprinderii, cu datele de identificare a acestora

(cod, denumire, număr de inventar, data punerii în funcţiune, durata de viaţă

normată). Evaluatorul procedează apoi la clasarea mijloacelor fixe în:

necesare în procesul de exploatare, redundante (peste nevoile de exploatare)

şi în curs de casare. De asemenea, este necesară verificarea faptică a

mijloacelor fixe, analiza gradului de depreciere a lor şi precizarea tipului de

valoare pentru evaluare, respectiv: valoarea de piaţă pentru mijloacele fixe

necesare în procesul de exploatare; valoarea de piaţă sau valoarea de

lichidare pentru mijloacele fixe în surplus faţă de nevoile de exploatare;

valoarea de casare pentru cele ce trebuie casate; costul de înlocuire net

pentru mijloacele fixe unicat.

În general, valoarea de piaţă a unui mijloc fix nou este punctul de

plecare în procedura evaluării. Dacă în momentul evaluării nu se mai

tranzacţionează mijloace fixe absolut identice cu cele de evaluat, este

necesară încadrarea mijlocului fix de evaluat în categoria celor tranzacţionate

pe piaţă.

d) Imobilizările financiare reprezintă plasamente pe termen lung,

respectiv: titluri de participare (drepturi sub formă de acţiuni şi alte titluri de

valoare în capitalul altor unităţi patrimoniale, care asigură deţinătorului lor

exercitarea controlului sau a unor influenţe în managementul acestora), titluri

imobilizate ale activitãţii de portofoliu (titluri financiare achiziţionate în

vederea realizării unor venituri financiare, fără a putea realiza un control

asupra emitentului), alte titluri şi creanţe imobilizate (creanţe legate de

participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung terţilor, garanţiile şi

cauţiunile depuse de unitatea patrimoniala la terţi).

Evaluarea titlurilor de participare şi a titlurilor imobilizate ale activităţii

de portofoliu implică luarea în calcul a mai multor criterii, pentru a putea

stabili valoarea intrinsecă a unei acţiuni. Aceste criterii de evaluare sunt:

- valoarea de piaţă a acţiunilor, care poate fi cursul la bursă sau preţul de

tranzacţionare a unor pachete de acţiuni, pentru întreprinderile necotate;

- calitatea activelor deţinute (corporale şi necorporale);

- profitul net al societăţii la care întreprinderea evaluată deţine o parte de

capital;



- previziunile referitoare la încasările viitoare provenite din plasament;

- restricţiile în distribuirea profitului net de către întreprinderile la care se

deţine participaţia;

- restricţiile în ceea ce priveşte transferul titlurilor de plasament pentru

întreprinderea care le deţine.

Pentru titlurile de participare minoritare în societăţile necotate sau

pentru cele pentru care cursul nu este o dimensiune suficient de

semnificativă, estimarea lor presupune, de fapt, o reevaluare a societăţii

emitente. Principiul aplicabil este acela conform căruia în locul valorii nete

contabile a titlurilor deţinute trebuie determinată o sumă echivalentă cu

partea corespunzătoare a lor din valoarea activului net al întreprinderii

emitente. Dacă informaţiile nu sunt disponibile, dar veniturile de participaţie

sunt cunoscute, este posibilă o estimare indirectă a valorii acestora pe baza

valorii de randament.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde participaţiilor la capitalul

filialelor cu pierderi. Dacă societatea mamă îşi asumă responsabilitatea în

redresarea situaţiei acestora, în evaluarea participaţiei trebuie reflectată

pierderea pe câţiva ani, ca şi efortul de refinanţare a procesului de redresare.

Dacă societatea mamă nu-şi asumă efortul de redresare, valoarea

participaţiei este zero sau valoarea de lichidare totală a filialei.

3.3. Corectarea şi evaluarea activelor circulante

Reevaluarea activului circulant este tratată diferit de evaluatori. Unii

consideră că posturile activului circulant (stocuri, creanţe clienţi, titluri pe

termen scurt, trezorerie) sunt elemente cu o rotaţie relativ rapidă. În acest

fel, valoarea lor contabilă poate fi utilizată în estimări ca atare. Sunt

exceptate situaţiile care se caracterizează prin inflaţie puternică sau erodare

monetară accelerată. Alţi experţi consideră că estimarea elementelor de

exploatare necesită o atenţie analitică pentru fiecare element, în ceea ce

priveşte valoarea lor şi existenţa lor fizică.

a) În evaluarea stocurilor (mărfuri, materii prime şi materiale) este

necesar să se respecte mai multe etape, precum: inventarierea fizică (dacă

nu este posibilă se analizează datele inventarului celui mai recent);



ierarhizarea stocurilor din punct de vedere al rotaţiei şi identificarea

stocurilor cu rotaţie slabă sau stagnantă; identificarea metodei de evaluare la

determinarea valorii stocurilor. Pot exista anumite stocuri de materii prime

degradate total sau componente care nu se mai utilizează nicăieri. În acest

caz valoarea acestora este zero sau chiar negativă dacă sunt necesare şi

cheltuieli de încărcare, transport, depozitare şi neutralizare.

Pentru stocurile de materii prime, materiale, componente necesare

activităţii de exploatare, tipul de valoare utilizat este valoarea de piaţă, care

reflectă costul curent de înlocuire la data evaluării. Diferitele metode de

evaluare a stocurilor vor influenţa valoarea stocului final reflectată în bilanţ

ca şi costul produselor vândute şi deci, implicit, profitul înscris în contul de

profit şi pierdere. Efectele sunt deosebit de importante în ţările cu economii

inflaţioniste unde, chiar în intervale scurte de timp, acelaşi produs se

realizează cu eforturi în aprovizionare şi în producţie la preţuri mereu altele.

Din acest punct de vedere se pot întâlni mai multe metode de evaluare

a stocurilor:

- metoda bazată pe media ponderată a costurilor de aprovizionare;

- metodele bazate pe ordinea de intrare în întreprindere (FIFO – primul intrat,

primul ieşit şi LIFO – ultimul intrat, primul ieşit) sau pe scara de mărime a

preţului de aprovizionare (HIFO – cel intrat cu preţul de aprovizionare cel mai

mare, primul ieşit şi LOFO – cel intrat cu preţul de aprovizionare cel mai mic,

primul ieşit).

În economiile cu preţuri în creştere sau cu inflaţie puternică, aplicarea

metodei FIFO are ca efect o supraevaluare a profitului şi o estimare a

stocurilor din întreprindere aproape de valoarea actuală. În aceleaşi condiţii,

aplicarea metodei LIFO va subevalua profiturile, dar şi mărimea stocurilor din

întreprindere. În cazul scăderii preţurilor aplicarea metodei FIFO are ca efect

o subevaluare a profitului şi o estimare a valorii reale a stocurilor aproape de

valoarea actuală, în timp ce LIFO va

supraevalua profitul şi valoarea stocurilor.

Atenţie trebuie acordată stocurilor de piese de schimb, subansamble,

componente diverse a căror valoare contabilă nu a fost actualizată si care,

prin valoarea lor de piaţă curentă, pot să reprezinte un mare avantaj pentru

cumpărător.



Stocurile de producţie neterminatã se evaluează plecând de la

valoarea de piaţă estimată a produselor rezultate după finalizarea procesului

de producţie, din care se deduc cheltuielile necesare pentru aducerea în stare

de comercializare a produselor în curs de execuţie.

Stocurile de produse finite necesită efectuarea unor corecţii cauzate de

factori precum: renunţarea de către unii clienţi la comenzi; returnarea unor

produse din cauza unor deficienţe calitative; costul de înregistrare în

contabilitate este mai mare decât preţul de vânzare cu amănuntul;

inexistenţa unei cereri pentru tipul respectiv de produs; termenul de garanţie

expirat. Specialiştii în evaluare precizează că, la fel ca în cazul stocurilor de

materii prime şi materiale, şi în cazul stocurilor de produse finite este

necesară inventarierea şi verificarea existenţei lor fizice. Corecţiile care se

vor aduce la valorile contabile a acestor stocuri sunt: valoarea zero sau

valoarea negativă pentru produsele finite depreciate total sau cu termen de

valabilitate expirat şi care trebuie distruse sau neutralizate; valoarea de piaţă

diminuată cu cota uzuală de adaos comercial practicat pentru tipul respectiv

de produse finite. Evaluarea stocurilor se realizează la intrarea în

întreprindere, la data bilanţului şi la ieşirea din întreprindere sau la darea în

consum. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente

achiziţiei şi prelucrării, precum şi toate costurile suportate pentru a aduce

stocurile în forma şi la locul unde se găsesc în momentul evaluării.

Evaluarea la intrare. Cea mai frecventă modalitate de a deţine

stocuri este prin achiziţie.

Prin urmare, costul de achiziţie este valoarea cu care bunul respectiv

va fi înregistrat în contabilitate şi, respectiv este evaluat. Componentele

costului de achiziţie sunt următoarele: preţul de cumpărare; taxele vamale şi

taxele nerecuperabile; cheltuielile direct legate de transport, manipulare şi

alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de stocuri, reducerile

comerciale, costul îndatorării. O altă modalitate de a obţine stocuri este prin

producţia proprie, situaţie în care evaluarea stocului se realizează la

costul de producţie. Componentele costului de producţie sunt: cheltuielile

directe de producţie (consumul de materii prime şi materiale, manoperă

directă etc.) şi cota de cheltuieli indirecte (amortizarea, întreţinerea secţiilor

si utilajelor, conducerea si administrarea secţiilor). Cheltuielile generale ale



întreprindere (cheltuieli de administraţie) şi cheltuielile de distribuţie nu se

includ în costurile de producţie. Stocurile pot intra în întreprindere prin

subvenţionare, ca urmare a unui program de asistenţă guvernamentală. În

acest caz evaluarea se realizează la valoarea corespunzătoare subvenţiilor

guvernamentale. Atunci când subvenţia guvernamentala este reprezentată

de transferal unui activ nemonetar, respectiv un stoc sau o categorie de

stocuri, evaluarea se realizează la valoareade intrare, dată de valoarea

justă.

Evaluarea la ieşire. În momentul în care stocurile ies din

întreprindere (prin consum intern, vânzare sau alte variante) evaluarea lor se

realizează prin metoda FIFO „primul intrat primul ieşit”, prin metoda

costului mediu ponderat şi prin metoda LIFO. Prima metodă presupune

ca evaluarea ieşirilor de stoc să se facă la costul intrărilor în ordinea

cronologică a apariţiei. Respectiv, stocul final este constituit din elementele

cele mai recente. Această metodă se foloseşte atât în cazul inventarului

permanent, cât şi în cazul inventarului intermitent. Metoda „costului mediu

ponderat”, presupune evaluarea articolelor de stoc, utilizând media

ponderată a costurilor. Această metodă poate fi aplicată în cazul inventarului

permanent, cât şi in cazul celui intermitent. Metoda LIFO „ultimul intrat

primul ieşit”, presupune ca ultimele articole achiziţionate sau produse să fie

primele ieşite din stoc, iar cele rămase în stoc la sfârşitul perioadei sunt

primele achiziţionate sau produse. Spre deosebire de celelalte metode, LIFO

nu repartizează costurile stocurilor intrate până la acea dată, dar conectează

veniturile cu cheltuielile aferente. Costul articolelor existente în stoc la

sfârşitul perioadei este mai mic decât costul actual, ceea ce este în

concordanţă cu principiul evaluării bilanţiere la cea mai mică valoare dintre

cost şi valoarea realizabilă netă.

Utilizarea metodei FIFO pentru evaluarea stocurilor prezintă

următoarele avantaje: urmăreşte mişcarea fizică a stocurilor; valoarea

stocului este actuală si uşor de calculat. Dezavantajele folosirii acestei

metode constau în faptul că: profiturile pot fi supraevaluate, în anumite

perioade; comparaţiile pe diferite comenzi sau activităţi sunt greu de realizat.

Metoda costului mediu ponderat prezintă drept avantaje faptul că:

nivelează profiturile; este uşor de calculat şi permite comparaţii.



Dezavantajele constau în faptul că: deformează costurile în anumite

momente de timp.

Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO are avantajul utilizării costurilor

actuale, dezavantajul principal referindu-se la faptul că există posibilitatea

subevaluării stocurilor în bilanţ.

Evaluarea la data bilanţului. IAS 2 prevede ca în bilanţ stocurile să

fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Valoarea netă de realizare se determină tinând seama de fluctuaţiile de preţ

si de cost, precum şi de scopul pentru care stocurile sunt deţinute.

b) Creanţele fac obiectul unei reevaluări separate dacă există riscul

unor clienţi incerţi. În aceste situaţii se realizează o grupare şi o ordonare a

clienţilor pe baza criteriului „data plăţii”, pentru a detecta riscul de neplată.

De asemenea, evaluatorul împreună cu clientul său apreciază

transferabilitatea totală, parţială sau netransferabilitatea creanţelor viitorului

proprietar. În cazul în care întreprinderea a constituit un provizion suficient

pentru creanţe incerte, se poate prelua valoarea înregistrată în contabilitate

pentru aceste creanţe, diminuata cu provizionul constituit.

În literatura de specialitate se precizează ca în legătură cu corecţiile

aplicate valorilor contabile pentru creanţe nu există reguli general acceptate,

ci numai recomandări. Astfel, cea mai uzuală practică pentru tratarea

creanţelor cu termen de încasare depăşit ar fi neincluderea în evaluare sau

preluarea lor de către cumpărătorul întreprinderii printr-un angajament scris,

semnat cu vânzătorul, în care se stipulează procentul de plată din valoarea

fiecărei creanţe, care se va face numai după încasarea

creanţei. O altă practică este diminuarea valorii nominale a unei creanţe cu

un anumit procent, în funcţie de numărul de zile de întârziere a plăţilor.

Creanţele reprezintă drepturi băneşti potenţiale, realizabile la termene

diferite. În tranzacţiile de vânzare cumpărare interesul părţilor este diferit.

Astfel, vânzătorul vrea să-şi recupereze prin preţ valoarea totală a creanţelor.

Pentru cumpărător, o suma care se va încasa peste un anumit termen nu mai

are aceeaşi valoare. De aceea, în faza de diagnostic trebuie să se facă o

analiză detaliata a creanţelor din punct de vedere al vechimii acestora, a

posibilităţilor de încasare, făcându-se corecţiile necesare asupra soldului

conturilor respective, astfel:



- creanţele certe se iau în calcul la valoarea contabilă;

- creanţele exprimate într-o altă monedă decât cea naţională, se actualizează

în funcţie de evoluţia cursului de schimb;

- creanţele pentru care se apreciază că încasarea va avea loc peste o lună se

corectează în funcţie de costul imobilizării fondurilor pe perioada amânării

încasării (dobânda bancară), determinându-se astfel valoarea justă a

creanţelor , care este o valoare actualizată a plăţilor cu rata dobânzii;

creanţele care se apreciază că nu mai pot fi încasate se scad din patrimoniu

cu valoarea contabilă, fiind necesară argumentarea imposibilitatea încasării

c) În ceea ce priveşte disponibilităţile sunt de făcut corecţii mai ales

dacă există poziţii importante în devize şi în titluri. Cu prudenţă, valuta şi

titlurile vor fi evaluate la un curs mediu al perioadei considerate.

Suma tuturor acestor posturi rectificate reprezintã activul brut real.

Pentru calculul activului net real este necesar să se analizeze critic şi

conţinutul pasivului, în mod special, pasivul exigibil (fără capitalul propriu şi

provizioanele cu caracter de rezervă).

3.4. Corectarea şi evaluarea datoriilor pe termen lung

În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, cumpărătorul nu poate

achiziţiona afacerea fără a i se impune să preia şi datoriile totale sau parţiale.

De aceea datoriile se impune a fi evaluate. O parte din datorii nu necesită

corecţii, fapt pentru care sunt preluate la valoarea lor contabilă. Alte datorii

necesită o reevaluare, cum ar fi valoarea creditelor pentru care există condiţii

avantajoase de finanţare, respectiv care pot fi obţinute cu o rată a dobânzii

inferioară celei curente pe piaţa monetară.

Datoriile pe termen lung vor fi actualizate dacă a aut loc o modificare

importantă a ratei dobânzii (valoarea corecţiei se calculează prin actualizarea

datoriei la un coeficient egal cu diferenţa între rata de piaţă a dobânzii şi rata

dobânzii creditului. Pentru datoriile pe termen scurt nerambursate la

scadenţă vor fi luate în calcul şi penalităţile corespunzătoare. Se vor integra

în pasivul exigibil dividendele de distribuit acţionarilor, de obicei ca datorii pe

termen scurt.



Reevaluarea posturilor din bilanţ evidenţiază o plusvaloare potenţială,

care nu s-ar degaja decât în cazul vânzării bunurilor patrimoniale. Este

necesar să se ţină seama de impozitul pe plusvalorile potenţiale identificate

în decursul acestor reevaluări. Pot fi avute în vedere mai multe situaţii:

- pentru bunurile amortizabile şi stocuri există un impozit latent, având

conţinutul unui pasiv exigibil, care se poate calcula ca suma actualizată a

impozitelor pe plusvaloarea estimată;

- pentru bunurile neamortizabile (terenul) impozitele latente nu sunt luate în

considerare, căci vânzarea acestor bunuri ca atare este extrem de puţin

probabilă si deci impozitul este zero.

Deducând din activul brut real pasivul real exigibil se obţine activul net

real sau corectat.

Aceasta este expresia, la preţul zilei, a ceea ce întreprinderea are în

proprietate, deci a valorii patrimoniale a societăţii.

Deşi mai precisă decât metoda activului net contabil, metoda activului

net corectat are şi ea multiple limite:

- nu ţine cont de potenţialul viitor de creştere a întreprinderii;

- valoarea întreprinderii rezultă ca o însumare a unor elemente la un preţ

actual, considerate prin juxtapunere şi nu integrate într-un tot funcţional;

- nu tine cont de potenţialul factorului uman;

- nu ţine cont de elementele nemateriale specifice întreprinderii (experienţa

în producţie, mărci, reţele de distribuţie, calitatea clienţilor etc.).

În consecinţă activul net corectat se calculează conform relaţiei:

Activ net contabil

- cheltuieli de constituire

- cheltuieli cu studiile

- diminuarea valorii fondului comercial

- diminuarea valorii stocurilor

- creanţe dificil de recuperat neprevizionate

- impozit latent asupra plusvalorii activelor care depăşesc diminuarea valorii

lor

+ valoarea de realizare a brevetelor

+ creşterea de valoare a activelor necorporale

+ creşterea de valoare a activelor financiare



+ creşterea de valoare a stocurilor

= Activ net corectat

4. Alte abordări privind dimensiunea valorică a

patrimoniului

Valoarea substanţială ia naştere din adunarea activului net corectat

cu valoarea reală a altor active ce nu aparţin întreprinderii (ex. active în

leasing), dar care participă la obţinerea rezultatului întreprinderii. Se impun,

însă, câteva observaţii:

- activul net real este estimarea activelor de exploatare şi din afara

exploatării, utilizate sau nu, deţinute în proprietate de întreprindere;

- valoarea substanţială este estimarea activelor utilizate efectiv de

întreprindere în exploatare, fie că aparţin sau nu proprietăţii acesteia; ea este

o noţiune ce nu se suprapune cu cea de patrimoniu corporal al întreprinderii,

dar dă o dimensiune a valorii mijloacelor utilizate de întreprindere pentru

realizarea profitului;

- în evaluare se tratează diferit activul ce participă la exploatare (indiferent

de titlul de proprietate asupra lor), activele din patrimoniul care nu participă

la exploatare sau din afara exploatării (vor fi evaluate într-o optică mai

severă) şi activele ce aparţin terţilor din afara exploatării (vor fi ignorate);

Capitalurile permanente necesare în exploatare reflectă capitalurile

necesare funcţiei de exploatare a întreprinderii şi se determină după relaţia:

CPNE = Imobilizări nete utilizate în exploatare + Nevoia de fond de rulment

utilizată în exploatare

Indicatorul pune accentul pe activitatea de exploatare a întreprinderii,

considerată singura semnificativă pentru procesul de evaluare. Nu se ţine

seama de elemente precum clădirile utilizate pentru alte scopuri decât pentru

activitatea de exploatare şi nici de echipamentele întreprinderii care nu sunt

utilizate efectiv în activitatea de exploatare.

Valoarea întreprinderii estimată prin metodele patrimoniale reprezintă

un reper important pentru evaluator în judecăţile sale de care va ţine seama,

în cazul în care va utiliza mai multe metode de evaluare a întreprinderii.



Rezerva manifestată în utilizarea metodelor patrimoniale se datorează

limitelor acestora:

- valoarea determinată prin metodele patrimoniale reprezintă suma valorii

elementelor din întreprindere, la preţul actual, considerate prin juxtapunere

şi nu integrate într-un tot sistemic cu o funcţionalitate specifică (se ştie că

suma parţilor nu este egală cu valoarea întregului);

- aceste metode estimează ceea ce întreprinderea posedă si foloseşte în

exploatare, dar nu ţine cont de rezultatul sau potenţialul viitor al activităţii

acesteia;

- în valoarea globală a întreprinderii astfel determinată nu sunt reflectate nici

valoarea, nici potenţialul, nici contribuţia factorului uman;

- metodele patrimoniale nu iau în calcul elementele nemateriale specifice

întreprinderii, ce concretizează certe elemente de avantaj comparativ şi deci

duc un plus de valoare acesteia, cum ar fi: marca, tehnologia, tradiţia

activităţii, motivaţia şi dinamismul echipei de conducere, calitatea clienţilor şi

a pieţei de desfacere, reţeaua de distribuţie şi de servicii post-vânzare;

- metodele patrimoniale presupun identificarea variaţiilor de valoare, de

obicei plus de valoare (s-a văzut că această metodă are punctul de plecare în

datele contabilităţii unde, prin aplicare a principiului prudenţei şi cel al

costului istoric elementele sunt deseori subevaluate); situaţia nu este la fel

pentru întreprinderile în dificultate sau în pierdere;

- evaluarea prin metodele patrimoniale necesită foarte mult timp şi experţi

pentru realizare.

3. Marcati afirmatia corectã în privinta verificãrilor care se fac pentru stabilirea diagnosticului comercial: – Actiunile juridice în curs pentru litigii cu caracter comercial; – actele de proprietate asupra bunurilor întreprinderii; – actele de închiriere asupra bunurilor utilizate de întreprindere. Niciuna dintre verificarile prezentate nu corespunde.Obiectivul de bază al diagnosticului comercial constă în estimarea pieţei actuale şi potenţiale a întreprinderii şi a locului ei pe piaţă.În cadrul acestui diagnostic se vor urmări aspecte legate de:- evoluţia vânzărilor,- analiza structurala a vânzărilor pe produse si pieţe de desfacere, - analiza clienţilor întreprinderii,- analiza furnizorilor,



- analiza vânzărilor în funcţie de ciclul de viaţă al produselor,- cercetarea concurenţei.4. Marcati afirmatia corectã în privinta verificãrilor care se fac pentru stabilirea diagnosticului resursei umane: – dacã au depus garantiile legale; – dacã au studii superioare de specialitate; – dacã sunt si actionari ai societãtii analizate; – dacã au un stil de conducere descentralizat sau centralizat.

Niciuna dintre verificarile prezentate nu corespunde.

5. Marcati afirmatia corectã în privinta verificãrilor care se fac pentru stabilirea diagnosticului resursei umane: – respectarea principiului de protejare a patrimoniului; – starea cãilor de acces si a utilitãtilor pentru productie; – atributiile, competentele si instructiunile emise de cadrele de conducere.

6. Ce relatie este între rata de actualizare, capacitatea beneficiarã si valoarea întreprinderii?Toate 3 sunt elemente de calcul pentru a evalua o intreprindere prin prisma rentabiliattii. Intre valoarea intreprinderii si rata de actualizare este o relatie invers proportionala.



EXPERTIZA CONTABILA

1. Care sunt răspunderile experţilor contabili?

Răspunderea disciplinară este generată de fapte săvârşite cu vinovăţie în ceea ce priveşte nerespectarea normelor generale de bază şi specifice aplicabile tuturor misiunilor profesioniştilor contabili, nerespectarea regulilor de etică, conduita discreditabilă sau dezonorantă.

Sancţiunile disciplinare care se aplică experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, în raport cu gravitatea abaterilor săvârşite, sunt următoarele:

a) mustrare;

b) avertisment scris;

c) suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat pe o perioadă de timp de la 3 luni la un an;

d) interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat.

2. Enumeraţi faptele ce constituie abateri disciplinare ale membrilor Corpului?

Abaterile în funcţie de care se aplică sancţiunile disciplinare se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al CECCAR6[4]. Acesta prevede că fapta săvârşită de un membru al Corpului, indiferent de funcţia deţinută în structurile alese şi funcţionale, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ale Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului, constituie abatere disciplinară.

Sunt considerate abateri disciplinare următoarele fapte:

a) comportament necuviincios faţă de membrii Corpului, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor sau faţă de alţi participanţi la reuniunile de lucru ale organelor de conducere şi control ale Corpului;

b) absenţa nemotivată de la întrunirea adunării generale a filialei sau de la Conferinţa naţională;

6



c) nerespectarea dispoziţiilor Codului etic naţional al profesioniştilor contabili şi a normelor Corpului referitoare la publicitate;

d) absenţa nejustificată de la acţiunile de pregătire şi dezvoltare profesională reglementate prin normele emise de Corp;

e) prestarea de servicii profesionale fără viza anuală de exercitare a profesiei sau fără contract scris încheiat cu clientul sau pe baza unui contract în care nu a fost înscrisă calitatea profesională a celui care îl încheie: expert contabil sau contabil autorizat;

f) nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului profesional;

g) nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor, în scopul sustragerii de la plata cotizaţiei prevăzute în prezentul regulament sau a impozitelor;

h) fapta membrului Corpului de a nu depune în termenele stabilite, la filiala de care aparţine, declaraţiile anuale; pentru persoanele juridice răspunderea incumbă preşedintelui consiliului de administraţie sau administratorului unic, după caz;

i) încălcarea dispoziţiilor cu privire la incompatibilităţi sau conflicte de interese;

j) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control şi auditorilor de calitate ai Corpului documentele privind activitatea profesională;

k) nedepunerea declaraţiilor sau declaraţiilor neconforme cu realitatea, în relaţiile cu Corpul sau cu terţii;

l) înscrierea în rapoartele de expertiză contabilă sau în alte lucrări efectuate pentru terţi de aprecieri la adresa altor membri ai Corpului, fără consimţământul acestora sau fără să fi fost consultaţi;

m) nerespectarea normelor şi standardelor profesionale emise de Corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terţi;

n) neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind auditul calităţii serviciilor profesionale;

o) orice alte încălcări ale normelor şi hotărârilor luate de organele de conducere ale Corpului.

Stabilirea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se coroborează cu gravitatea încălcării şi cu consecinţele acesteia.

3. Explicaţi cazurile de imposilitate a întocmirii unui raport de expertiză şi ce conţine Raportul de imposibilitate a efectuării expertizei contab?



Exista cazuri de imposibilitate a intocmirii unui raport de expertiza datorita inexistentei documentelor justificativesau a evidentelor contabile care sa ateste evenimente sau tranzactii supuse expertizarii. In astfel de cazuri se va intocmii un Raport de imposibilitate a efectuarii expertizei contabile care va avea aceeasi structura cu un raport obisnuit (necalificat) dar care in cap. II si III va prezenta justificat si fundamentat cauzele care conduc la imposibilitatea efectuarii expertizei contabile comandate de beneficiar.

4. Ce reprezintă noţiunea de interes public? Notiunea de interes public va fi înteleasa pornind de la urmatoarele premise :

- Orice chestiune care afecteaza viata

comunitatii este de interes public. Acesta nu se rezuma numai la aspectele politice, ci include orice alta împrejurare care prezinta interes pentru comunitate. - Interesul public nu priveste doar ceea ce autoritatile considera ca este de interes public. - Modul în care functioneaza si actioneaza guvernul, autoritatile ori institutiile publice, precum si orice alta entitate care utilizeaza bani publici sau care afecteaza interesul comunitatii este de interes public major. - Toate actiunile, omisiunile, gesturile si cuvintele demnitarilor, politicienilor si ale tuturor functionarilor publici legate de exercitarea functiei lor sunt de interes public major. Viata privata a acestora este de interes public atunci când are relevanta pentru exercitarea functiei. - Având în vedere contributia autoritatilor la gestionarea puterii si a serviciilor publice, critica adusa acestora se bucura de un interes public major. - Atunci când nu exista un interes public evident, libertatea de exprimare nu poate fi limitata decât de interesul protejarii unui alt drept fundamental. - Orice informatii privind încalcarea drepturilor omului – asa cum sunt acestea definite în documentele internationale ratificate de România – sunt de interes public major.

5. Care sunt principiile fundamentale ce trebuie respectate pentru realizarea obiectivelor profesiei contabile? Principiile fundamentale sunt: Integritatea – unØ profesionist contabil trebuie sa fie sincer si corect in realizarea serviciilor profesionale Obiectivitatea – trebuie sa fie impartial si nu trebuie saØ admita prejudecati sau abateri ,conflicte de interese sau influentarea sa de catre altii. Competenta profesionala si bunavointa – sa indeplineascaØ serviciile profesionale cu bunavointa, competenta, asiduitate,mentinandu-si cunostintele si aptitudinile la nivel maxim bazat pe ultimele evolutii din domeniul practicii,legislatiei si tehnicii. Confidentialitatea – saØ respecte confindentialitatea informatiilor dobandite in timpul indeplinirii serviciilor profesionale sis a nu le divulge fara autorizare clara si expresa sau numai daca exista un drept legal si



professional. ComportamentulØ professional – sa actioneze intr-o maniera conforma cu buna reputatie a profesiei sis a se abtina de la orice comportament care ar putea dicredita profesia. Normele tehnice si profesionale – sa-si indeplineasca sarcinileØ profesionale in conformitate cu normele tehnice si profesionale relevante.

Codul recunoaşte că obiectivele profesiunii contabile sunt stabilite să îndeplinească cele mai înalte standarde de profesionalism, să atingă cele mai înalte nivele de performanţă şi să răspundă cerinţelor interesului public. Realizarea acestor obiective presupune satisfacerea a patru cerinţe de bază: - Credibilitatea. În întreaga societate există nevoia de credibilitate în informaţie şi în sistemele de informaţii. - Profesionalism. Există o necesitate pentru clienţi, patroni şi alte părţi interesate de a putea fi clar identificate persoanele profesioniste în domeniul contabil. - Calitatea serviciilor. Este nevoie de asigurarea că toate serviciile obţinute din partea profesionistului contabil sunt executate la standardul cel mai ridicat de performanţă. - Încredere. Utilizatorii serviciilor profesioniştilor contabili trebuie să se poată simţi încredinţaţi că există un cadru al eticii profesionale care guvernează prestarea acestor servicii. Necesitatea de a asigura apărarea onoarei şi independenţei CECCAR şi de a conferi lucrărilor membrilor săi autoritate impune acestor profesionişti contabili să aibă calităţi esenţiale, cum sunt: - ştiinţă, competenţă şi conştiinţă; - independenţă de spirit şi dezinteres material; - moralitate, probitate şi demnitate.

6. Ce conţine un Raport de expertiză calificat?Raportul de expertiza contabila care cuprinde consideratii personale ale Expertului contabil este calificat drept raport de expertiza contabila cu observatii. Aceste observatii se fac la sfarsitul cap. III Concluzii dupa paragraful cuprinzandraspunsul la obiectivele expertizei contabile sau se fac separat intr-un capitoldistinct.



DOCTRINA SI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE

1. Onorariile şi independenţa

Expertizele contabile pot fi efectuate numai de e 444c29e xperţi contabili înscrişi în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România care îndeplinesc condiţiile de exercitare a profesiei ( au primit viza anuală de exercitare a profesiei contabile).

Tabloul Corpului este împărţit în opt secţiuni , cuprinzând membrii Corpului, cu drept de a exercita profesia de expert contabil şi contabil autorizat.

Membrii CECCAR care au dreptul de a efectua expertize contabile judiciare sunt reflectaţi în Secţiunile Tabloului CECCAR ( vezi tabel nr. 11)

Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile este obligat să fie independent faţă de părţile interesate în expertiză, evitând orice situaţie care ar presupune o lipsă de independenţă sau o constrângere care ar putea să-i impieteze integritatea şi obiectivitatea. Independenţa expertului contabil trebuie să fie absolută în cazul experţilor contabili numiţi din oficiu de către organele în drept şi relativă în cazul experţilor contabili recomandaţi de părţi sau în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare. Independenţa absolută derivă din obligaţia acestuia de a ţine seama de toate cazurile de incompatibilitate, abţinere şi recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă şi alte reglementări procedurale speciale, care sunt aceleaşi cu cele privind judecătorii. Independenţa relativă derivă doar din reglementările profesiei contabile mai restrictive decât cele din reglementarea generală. La primirea fiecărei lucrări de expertiză contabilă expertul contabil parcurge un examen de independenţă şi completează declaraţia de independenţă care însoţeşte lucrarea depusă la Corp în vederea efectuării auditului de calitate. Independenţa expertului contabil implică două componente fundamentale7[1]:

i1) Independenţa de spirit ( de drept ) , adică acea stare de spirit care permite emiterea unei opinii fără a fi afectat de influenţe care compromit judecata profesională şi care permite individului să acţioneze cu integritate, să-şi exercite obiectivitatea şi scepticismul profesional.

i2) Independenţa în aparenţă (fapt) care constă în evitarea faptelor şi a situaţiilor care sunt atât de importante încât o terţă parte informată şi rezonabilă, care cunoaşte toate informaţiile relevante, inclusiv măsurile de protecţie aplicate, ar concluziona în mod rezonabil că integritatea,

7



obiectivitatea sau scepticismul profesional al firmei sau al unui membru al echipei de certificare au fost compromise

2. Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili?

.

Cele 3 părţi care compun Codul se aplică după cum urmează:-partea A – tuturor profesioniştilor contabili;-partea B – numai profesioniştilor contabili liber- profesionişti;-partea C – numai profesioniştilor contabili angajaţi.

3. Ce semnifică competenţa profesională şi prudenţa?

Competenţa profesională are două componente de bază:

- obţinerea

- menţinerea

Competenţa profesională presupune că profesionistul contabil trebuie

să furnizeze servicii profesionale cu competenţă, grijă şi sârguinţă şi este

obligat să menţină în permanenţă un nivel de cunoştinţe şi de competenţă

profesională care să justifice aşteptările unui client sau ale angajatorului;

aceasta presupune ca el să fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din

practiuca profesională, din legislaţie şi tehnicile de lucru.

Dobândirea cere:

- înalt standard de pregătire generală, rumată de una specifică;

- practică şi examinare în subiecte profesionale semnificative;

- periodă de practică în domeniu.

Menţinerea cere:



- cunoaşterea continuă a evoluţiilor în profesia contabilă (la nivel

naţional şi internaţional în contabilitate, audit şi alte reglementări

statuare şi cerinţe relevante);

- adoptarea unui program care să garanteze un control de

calitate în îndeplinirea sarcinilor profesionale, în conformitate cu

normele naţionale şi internaţionale.

Un profesionist contabil salariat care lucrează în industrie, comerţ,

sectorul public sau în sistemul educaţional poate fi solicitat pentru

rezolvarea unor atribuţii importante pentru care nu are formaţia sau

experineţ necesară.

În asemenea situaţii nu trebuie să-şi inducă în eroare angajatorului cu

privire la nivelul real al competenţelor sale, cerând consultanţă sau

asistenţă unui specialist.

VARIANTA 22007



CONTABILITATE

1. Faceţi parte din delegaţia întreprinderii BUMERANGUL S.A., numitã pentru a

negocia un contract cu un client din S.U.A. Deoarece preţul produselor oferite de

întreprindere este mai mic decât preţul minim admis de legea concurenţei din

S.U.A., se apeleazã la un intermediar (o întreprindere din Israel). Decontarea se

va face printr-un acreditiv. Condiţiile contractuale sunt agreate atât de

întreprinderea d-voastrã cât şi de partea israelianã. La sfârşitul anului creanţa faţã

de clientul din Israel este considerate irecuperabilã. Care credeţi cã ar putea fi

cauzele unei asemenea situaţii?

Rapunsul:IAS 1"Cererea si oferta de informatie contabila in cazul

intreprinderilor care aplica Standardele Internatioanale de

Contabilitate"(clientii).

Trebuia sa obtineti suficiente informatii despre partenerul israelian

privind:

-credibilitatea acestuia;

-daca isi are asigurata continuitatea activitatii;

-daca si unde isi are sediul social;

-care este statutul juridic.



Deasemeni trebuie sa fiti mai atenta la conditiile stabilite pentru

deschiderea si utilizarea acreditivului.

2. Întreprinderea are în planul de investiţii achiziţia unui utilaj (costul de achiziţie

este de 200.000.000 lei) a cãrei duratã de utilizate este de 10 ani. Acest utilaj este

un activ pe termen lung (imobilizat). Finanţarea se va face printr-un credit.

Întreprinderea are posibilitatea sã finanţeze achiziţia utilajului prin credite

bancare. Posibilitãţile de creditare sunt urmãtoarele:

Varianta 1: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 6 luni, cu o dobândã de 30%

pe an;

Varianta 2: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 7 ani, cu o dobândã de 15% pe

an;

Varianta 3: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 10 ani, cu o dobândã de 10%

pe an.

Care ar fi opţiunea corectã pentru ca întreprinderea sã-şi asigure echilibrul

financiar?

Varianta 1

SOLD RATA DOBANDA200,000,00

033,333,33

3 5,000,000166,666,66

733,333,33

3 4,166,667133,333,33

333,333,33

3 3,333,333100,000,00

033,333,33

3 2,500,000

66,666,66733,333,33

3 1,666,667

33,333,33333,333,33

3 833,333

17,500,00

0

Varianta 2

SOLD RATA DOBANDA200,000,000 2,380,952 2,500,000197,619,048 2,380,952 2,470,238



195,238,095 2,380,952 2,440,476192,857,143 2,380,952 2,410,714190,476,190 2,380,952 2,380,952188,095,238 2,380,952 2,351,190

Total 106,250,000

Varianta 3

SOLD RATA DOBANDA200,000,000 1,666,667 1,666,667198,333,333 1,666,667 1,652,778196,666,667 1,666,667 1,638,889

10,000,000 1,666,667 83,3338,333,333 1,666,667 69,4446,666,667 1,666,667 55,5565,000,000 1,666,667 41,6673,333,333 1,666,667 27,7781,666,667 1,666,667 13,889

200,000,000

100,833,333

Amortizare lunara

200.000.000/10/12=1.666.666

Bugetul de cash flowComparand resursele proprii cu necesarul de resurse rezulta, dupa caz, un excedent sau un deficit la nivelul resurselor financiare de care dispune firma dvs.:Excedent = resurse proprii – necesar de resurseDeficit = necesar de resurse – resurse proprii.Previziunea echilibrului financiar prin sistemul de bugete al firmeide acoperire a acestuia prin credite sau alte surse(amanarea unor cheltuieli, dezinvestitii etc.).In cadrul resurselor proprii sunt evidentiate distinct:✓ disponibilitatile la inceputul perioadei;✓ resursele aferente perioadei, adica veniturile dinexploatare, financiare, exceptionale si alte resurse.Necesarul de resurse este stabilit pe tipuri deoperatiuni, si anume:✓ operatiuni de finantare a cheltuielilor de exploatare,cheltuielilor financiare, cheltuielilor exceptionalesi imobilizarilor corporale si necorporale;✓ operatiuni de rambursare a creditelor;✓ operatiuni legate de relatia cu bugetul statuluisau bugetele locale (impozit pe profit sivarsaminte la bugetul de stat sau bugetelelocale);



✓ operatiuni in legatura cu actionarii, managerii si salariatii firmei (plata dividendelor,participarea la profit a salariatilor).necesarulde resurseBugetul activitatii de investitiiPrin intocmirea acestui buget se urmareste stabilirea surselor de acoperire a cheltuielilor pentru investitii. Relatia pe baza careia se construieste acesta o constituie compensarea resurselor proprii pentru finantarea investitiilor cu cheltuielile pentru investitii:Excedent (+) = resurse proprii pentru finantarea investitiilor – cheltuieli pentru investitiiDeficit (–) = cheltuieli pentru investitii – resurse proprii pentru finantarea investitiilor

Previziunea echilibrului financiar prin sistemul de bugete al firmeiDaca rezulta deficit se identifica modalitatile de acoperire a acestuia in asa fel incat cerinta echilibrului sa fie satisfacuta. Resursele de acoperire a deficitului provin din:✓ credite si alte imprumuturi;✓ alte surse.Principalii indicatori economico-financiariIn functie de domeniul de activitate, firmele pot calcula anumiti indicatori specifici. Pe baza acestora,managerii pot programa, urmari si analiza activitatea desfasurata. Stabilirea acestor indicatori pentru perioade viitoare permite evidentierea unor aspecte cum sunt: capacitatea firmei de a face fata obligatiilor de plata exigibile, prin

calcularea indicatorilor delichiditate:● lichiditate globala,● lichiditate intermediara si● lichiditate imediata; rentabilitatea – prin stabilirea indicatorilor rentabilitatiieconomice si financiare;raportul resurse proprii/resurse straine in finantarea activitatii, care se evidentiaza pe baza indicatorilor:● securitate financiara,● solvabilitate patrimoniala,● rata autonomiei financiare,● gradul de indatorare; relatiile cu clientii si furnizorii – reflectate prin indicatorii:Previziunea echilibrului financiar prin sistemul de bugete al firmei● perioada de recuperare a creantelor si● perioada de rambursare a datoriilor.Nivelurile stabilite ale acestor indicatori pentru exercitiul financiar viitor au rol de obiectiv si orienteaza deciziile echipei manageriale. Asigurarea echilibrului financiar este un scop al previziunii financiare si o conditie pentru supravietuirea si dezvoltarea economica afirmei .



problema evidentiaza doar costuri, nu face referire la plusul de productivitate adus de investitie.

3. Pe baza urmãtoarelor informaţii, determinaţi valoarea bilanţierã a activelor imobilizate,

a activelor circulante şi a capitalurilor proprii:

– împrumuturi acordate pe termen lung 653.000 u.m.;

– construcţii 954.000 u.m.;

– provizioane pentru deprecierea împrumuturilor acordate pe termen lung 15.750 u.m.;

– investiţii financiare pe termen scurt 68.350 u.m.;

– materiale consumabile 268.000 u.m.;

– furnizori-debitori 64.125 u.m.;

– provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 65.850 u.m.;

– amortizarea construcţiilor 354.000 u.m.;

– rezerve 280.500 u.m.;

– subvenţii pentru investiţii 65.000 u.m.;

– capital social 800.000 u.m.;

– titluri de participare deţinute pe termen lung 90.000 u.m.;

– mãrfuri 65.000 u.m.;

- terenuri 255.000 u.m.;

- rezultat reportat 56.000 u.m.

Identificarea tipurilor de active si pasive:– valoare neta împrumuturi acordate pe termen lung 653.000 u.m – 15.750 u.m = 637.250 u.m. - active imobilizate– valoare neta construcţii 954.000 u.m – 354.000 u.m = 600.000 u.m - active imobilizate – investiţii financiare pe termen scurt 68.350 u.m.- active circulante – materiale consumabile 268.000 u.m.- active circulante – furnizori-debitori 64.125 u.m.- active circulante – provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 65.850 u.m. - capitaluri permanente– rezerve 280.500 u.m.- capitaluri proprii – subvenţii pentru investiţii 65.000 u.m.- capitaluri permanente – capital social 800.000 u.m.- capitaluri proprii – titluri de participare deţinute pe termen lung 90.000 u.m – active imobilizate. – mãrfuri 65.000 u.m.- active circulante – terenuri 255.000 u.m.- active imobilizate – rezultat reportat 56.000 u.m – capitaluri proprii

Valoarea activelor imobilizate: 637.250 + 600.000 + 90.000 + 255.000 = 1.582.250 u.m



Valoarea activelor circulante: 68.350 + 268.000 + 64.125 + 65.000 = 465.475 u.m

Valoarea capitalurilor proprii: 280.500 + 800.000 + 56.000 = 1.136.500 u.m

4. Cifra de afaceri a unei întreprinderi ce realizeazã vânzãri prin corespondenţã, cu clauzã

de returnare, este de 250.000.000 lei. Statisticile aratã cã 3% din produse sunt returnate.

Marja brutã medie practicatã de întreprindere este de 14%. Care din urmãtoarele afirmaţii

este adevãratã?

a) întreprinderea nu recunoaşte venitul din vânzare deoarece încasarea acestuia este

incertã;

b) întreprinderea recunoaşte venituri la limita costurilor angajate pentru vânzarea

produselor sale;

c) întreprinderea recunoaşte venituri din vânzãri de 250.000.000 lei şi

constituie un provizion pentru garanţii acordate clienţilor de 1.050.000 lei ;

d) întreprinderea recunoaşte un venit din vânzãri de 248.950.000 lei;

e) întreprinderea recunoaşte un venit din vânzãri de 35.000.000 lei.

5. Societatea comercialã ALFA S.A. achiziţioneazã un mijloc fix. La ce valoare va fi

înregistrat în contabilitate mijlocul fix dacã se cunosc:

– preţul de cumpãrare negociat 5.000.000 lei;

– cheltuielile de transport: 500.000 lei;

– dobânzile aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung de

fabricaţie: 20.000.000 lei;

– cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi:

15.000.000 lei;

– cheltuielile cu punerea în funcţiune a mijlocului fix: 700.000 lei;

Variante de rãspuns:

a) 5.000.000 lei;

b) 5.700.000 lei;

c) 6.200.000 lei;

d) 26.200.000 lei;



e) 5.500.000 lei.

Rezolvare:Valoarea mijlocului fix = pretul de cumparare (5000000)+cheltuieli de trasport (500000) + cheltuieli cu punerea in functiune (700000) = 6200000

6. O întreprindere deţine un mijloc fix dobândit la începutul exerciţiului N la costul de

50.000.000 lei. Durata de viaţã utilã este estimatã la 10 ani iar metoda de amortizare

utilizatã este cea liniarã. La sfârşitul exerciţiului N+2 se apreciazã cã durata de viaţã utilã

care corespunde cel mai bine condiţiilor de exploatare ale mijlocului fix este de 7 ani

(durata rãmasã este de 5 ani). Se decide trecerea la amortizarea degresivã şi se stabileşte

un coeficient de degresie de 1,5. La ce valoare va fi evaluat mijlocul fix în bilanţul

exerciţiului N+3?

Amortizare an N+1:50000000/10=5000000Amortizare an N+2: 50000000/10=5000000Val contabila neta(ramasa) N+2 = 50000000-(5000000+5000000)=40000000Amotizare an N+3= (40000000/5)*1.5= 12000000Val contabila neta(ramasa) N+3=40000000-12000000=28000000

7. La începutul exerciţiului N, întreprinderea a achiziţionat echipamente tehnologice la

costul de 200.000.000 lei. Durata de utilitate a acestora este estimatã la 20 de ani iar

amortizarea se calculeazã prin metoda liniarã. Pe durata de utilizare a echipamentelor s-a

procedat la urmãtoarele reevaluãri:

– la sfârşitul exerciţiului N+2, când valoarea justã a activelor a fost de 250.000.000 lei.

Durata de utilitate este reestimatã la 19 ani (au mai rãmas 16 ani) în exerciţiul N-3.

– la sfârşitul exerciţiului N+4, când valoarea justã a activelor a fost de 200.000.000 lei; la

sfârşitul exerciţiului N+5, durata de utilitate este reestimatã la 15 ani (au mai rãmas 10

ani).

– la sfârşitul exerciţiului N+6, când valoarea justã a fost de 90.000.000 lei; la sfârşitul

exerciţiului N+7, durata de utilitate este reestimatã la 16 ani (au mai rãmas 9 ani).

– la sfârşitul exerciţiului N+10, când valoarea justã a fost de 70.000.000 lei.

Care este tratamentul contabil al reevaluãrilor echipamentelor tehnologice?



Rezolvare (Obs- am impartit toate sumele la 10000) :Inregistrarile exercitiului N :1)achizitia echipamentului :

%21314426

= 404 23.80020.0003.800

2)amortizarea echipamentului:Valoarea amortizabila = 20.000 leiDurata de amortizare = 20 aniAmortisment N = 20.000/20 = 1.000 lei

6811 = 2813 1.000

Inregistrarile aferente exercitiului N+1:1)amortizarea echipamentului:

6811 = 2813 1.000


6811 = 2813 1.0002)reevaluarea echipamentului:

Valoarea neta contabila = 20.000 – 3x1.000 = 17.000 leiValoarea justa = 25.000 leiPlus de valoare = 8.000 leia)anularea amortizarii cumulate:

2813 = 2131 3.000

b)reevaluarea valorii ramase:2131 = 105 8.000

Inregistrarile aferente exercitiului N+3:1)amortizarea echipamentului:Valoarea amortizabila = 25.000 leiDurata de amortizare = 16 aniAmortisment N+3 = 25.000/16 = 1.563 lei

6811 = 2813 1.563

Si realizarea rezervei din reevaluare: 105 = 1065 500


6811 = 2813 1.563



Si, realizarea rezervei din reevaluare: 105 = 1065 500

2)reevaluarea echipamentului:Valoarea neta contabila = 25.000 – 2x1.563 = 21.874 leiValoarea justa = 20.000Minus de valoare = 1.874

a)anularea amortizarii cumulate:2813 = 2131 3.126

b)reevaluarea echipamentului:105 = 2131 1.874

Rezerva din reevaluare ramasa = 7.000 – 1.874 = 5.126 lei

Inregistrarile aferente exercitiului N+5:1)amortizarea echipamentului:Valoarea amortizabila = 20.000 leiDurata de amortizare = 10 aniAmortisment N+5 = 20.000/10 ani = 2.000 lei

6811 = 2813 2.000

Si realizarea rezervei din reevaluare: 105 = 1065 5.126/10 ani = 513 lei


6811 = 2813 2.000

Si realizarea rezervei din reevaluare: 105 = 1065 5.126/10 ani = 513 lei

2)reevaluarea echipamentului:Valoarea neta contabila = 20.000 – 2x2.000 = 16.000 leiValoarea justa = 9.000 leiMinus de valoare = 7.000 leiRezerva disponibila = 4.100 lei

a)anularea amortizarii cumulate:2813 = 2131 4.000

b)reevaluarea echipamentului:%105

= 2131 7.0004.100



6588 2.900

Inregistrarile aferente exercitiilor N+7, N+8 si N+9:1)amortizarea echipamentului:Valoarea amortizabila = 9.000 leiDurata de amortizare = 9 aniAmortismentul = 9.000/9 = 1.000 lei

6811 = 2813 1.000


6811 = 2813 1.000

2)reevaluarea echipamentului:Valoarea neta contabila = 9.000 – 4x1.000 = 5.000 leiValoarea justa = 7.000 leiPlus de valoare = 2.000 lei

a)anularea amortizarii cumulate:

2813 = 2131 4.000b)reevaluarea valorii ramase:

2131 = %7588105

2.0008741.126

8. Care din urmãtoarele situaţii constituie un indiciu al existenţei deprecierii unui activ?

a) fluxurile de trezorerie generate de activ sunt semnificativ mai mari decât

cele previzionate;

b) pierderile din exploatarea activului sunt similare celor previzionate;

c) profiturile din exploatarea activului sunt similare celor previzionate;

d) utilizarea mai slabã a activului în realizarea altui tip de produs care genereazã fluxuri

de trezorerie superioare celor obţinute potrivit vechii utilizãri;

e) creşterea ratelor dobânzilor pe termen scurt în condiţiile în care activul are o duratã de

viaţã utilã rãmasã semnificativ mai mare;

Baza legala: deprecierea activelor, active necurente detinute pentru vanzare si activitati intrerupte (IAS 36 si IFRS 5)



La inchiderea exercitiului financiar, o intreprindere trebuie sa determine valoarea recuperabila a activelor pentru care exista indicii ca ar putea fi depreciate. Mai exact, o entitate verifica daca exista indicii ale deprecierii activelor, luand in calcul atat surse externe de informatii, cat si surse interne. Sursele externe de informatii se refera la: declinul valorii de piata, modificarile negative in climatul legal sau de afaceri care au un efect advers asupra intreprinderii, modificari in mediul tehnologic, care afecteaza valorile activelor aflate in uz, ratele de piata ale dobanzilor se majoreaza, ceea ce face ca valoare de utilizare a activului sa fie poate mai mica decat valoarea neta contabila8, valoarea contabila a activelor este mai mare decat capitalizarea bursiera a companiei. Sursele interne aduc dovezi referitoare la invechire sau deteriorare fizica a activelor, modificari privind durata sau modul de utilizare a activelor, modificari care includ planuri de intrerupere sau restructurare a activitatii careia ii apartine un activ, precum si dovezi care indica faptul ca un activ are rezultate mai slabe decat cele asteptate sau implica depasiri semnificative ale costurilor.

9. La sfârşitul exerciţiului N, întreprinderea deţine un echipament tehnologic despre care

se cunosc urmãtoarele informaţii:

– valoarea contabilã 700.000 mii lei;

– amortizarea cumulatã 200.000 mii lei;

– valoarea justã minus costurile de cesiune 200.000 mii lei;

– valoarea de utilitate 350.000 mii lei;

– rezervã din reevaluare existentã 70.000 mii lei.

La sfârşitul exerciţiului N+1, valoarea justã a echipamentului este de 520.000 mii lei iar

durata de amortizare este reestimatã la 5 ani. Care sunt înregistrãrile contabile privind

recunoaşterea şi reluarea deprecierii echipamentului tehnologic?

a) În exerciţiul N:

105 = 213 70.000.000

6813 = 2913 80.000.000

În exerciţiul N+1:

2913 = 7813 80.000.000

2131 = 105 40.000.000

b) În exerciţiul N:

6813 = 2913 150.000.000


8



2913 = 7813 80.000.000

2131 = 105 70.000.000

c) În exerciţiul N:

105 = 213 70.000.000

6813 = 2913 80.000.000


2913 = 7813 80.000.000

2131 = 105 320.000.000

d) În exerciţiul N:

105 = 213 70.000.000

6813 = 2913 80.000.000


2131 = 105 80.000.000

2913 = 7813 40.000.000

e) În exerciţiul N:

6813 = 2913 150.000.000


2913 = 7813 150.000.000

Raspuns corect: varianta b

10. Un locator acordã o perioadã de gratuitate de 3 ani pentru un contract de locaţie

simplã pe 20 de ani, acceptând ca locatarul sã nu plãteascã chiria anualã. Locatarul va

plãti o chirie de 5.000.000 u.m din anul 4 pânã în anul 20 al locaţiei. Care este valoarea

venitului recunoscutã de locator în anul 1 şi anul 10 al locaţiei?

a) anul 1 – 0 u.m, anul 10 – 5.000.000 u.m;

b) anul 1– 5.000.000 u.m, anul 10 – 5.000.000 u.m;

c) anul 1 – 4.250.000 u.m, anul 10 – 4.250.000 u.m;

d) anul 1– 4.500.000 u.m, anul 10 – 4.500.000 u.m;

e) nici una din variantele de mai sus.



11. La 10.09.N se încaseazã o subvenţie pentru investiţii în sumã de 1.000.000 u.m.

pentru finanţarea achiziţiei unei instalaţii al cãrei cost se ridicã la suma de 2.500.000 u.m.

Managementul estimeazã o duratã de utilitate a clãdirii de 6 ani iar metoda de amortizare

utilizatã este cea acceleratã. La sfârşitul exerciţiului N+4 instalaţia este vândutã la preţul

de 300.000 u.m. Se cere sã se prezinte incidenţa asupra contului de profit şi pierdere şi

înregistrãrile aferente dacã întreprinderea utilizeazã metoda recunoaşterii subvenţiei drept

venit în avans.

Rezolvare:Primirea subventiei:4451=131 1.000.0005121=4451 1.000.000

Achizitionarea instalatiei: = 404 2.975.0002131 2.500.0004426 475.000

Plata instalatiei:404 = 5121 2.975.000

Amortizare N: (50% * 2.500.000)/12*3 = 3125006811=2813 312500Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N: (50%*1000000)/12*3 = 125000131=7584 125000

Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N: - 187500

Amotizare N+1: (50% * 2.500.000)/12*9 + ((1250000/5)/12)*3 = 937500+62500 = 10000006811=2813 1000000Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N+1: (50% * 1000000)/12*9 + ((500000/5)/12)*3 = 375000+2500 = 400000131=7584 400000

Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N+1: - 600000

Amotizare N+2, N+3, N+4:1250000/5 = 2500006811=2813 250000Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N+2, N+3, N+4: 500000/5 = 100000131=7584 100000

Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N+2, N+3, N+4: - 150000



Valoare contabila neta (ramasa) N+4 = (2500000-312500-1000000-250000-250000-250000) = 437500

Vanzarea instalatiei:461= 357000 7583 300000 4427 57000

Incasarea facturii:5121 = 461 357000

Scoaterea din evidenta a instalatiei:2813 20625006583 437500 = 2131 2500000

Trecerea pe venituri a restului din subventie: 1000000 -(125000+400000+100000+100000+100000) = 175000131 = 7584 175000

12. În care din urmãtoarele situaţii se justificã constituirea unui provision pentru riscuri şi

cheltuieli şi de ce?

a) un furnal are o instalaţie care trebuie înlocuitã la fiecare 5 ani, din motive tehnice;

b) modificãri în sistemul de impozitare a veniturilor reclamã instruirea unei pãrţi a

personalului unui cabinet de consultanţã financiar-contabilã (pânã la închiderea

exerciţiului nu a avut loc nici o instruire);

c) valoarea estimatã a garanţiilor ce vor fi acordate unor viitori clienţi;

d) valoarea garanţiilor acordate actualilor clienţi;

e) o companie aerianã este obligatã prin lege sã facã revizia completã a aeronavelor sale

la fiecare 3 ani.

Rezolvare:Un eveniment care nu determina imediat o obligatie poate determina ulterior o astfel de obligatie, datorita modificarilor legislative sau datorita unei actiuni intreprinse de intreprindere care genereaza o obligatie implicita.

13. Întreprinderea ALFA a organizat o petrecere de absolvire a facultãţii la care au fost

prezenţi 100 de invitaţi. 5 persoane au decedat, ca urmare a prãbuşirii plafonului

localului. A demarat procedura legalã împotriva întreprinderii ALFA pentru stabilirea

responsabilitãţii acesteia şi plata de daune. Pânã la data aprobãrii situaţiilor financiare



anuale, la 31.12.N, avocaţii ALFA considerã cã este puţin probabil ca aceasta sã fie gãsitã

responsabilã. La 31.12.N+1, datoritã evoluţiei cercetãrilor, avocaţii considerã cã este

probabil ca ALFA sã fie fãcutã responsabilã şi cã va trebui sã plãteascã daune de cel

puţin 500.000 mii lei. Care este tratamentul adecvat, conform IAS 37?

La sfarsitul anului N, nu exista nici o obligatie din partea societatii Alfa, deci nu se va constitui provizion. Aceasta situatie va fi insa prezentata in notele aferente situatiilor financiare ale anului N, ca o datorie contingenta.

La sfarsitul anului N + 1, societatea are o obligatie curenta, fiind probabila o iesire de resurse economice, fiind necesara recunoasterea unui provizion pentru cea mai buna estimare, adica 500.000 mii lei.

14. Care dintre urmãtoarele elemente nu sunt considerate elemente monetare, conform

normei IAS 29 „Informarea financiarã în economiile hiperinflaţioniste”:

(a) creanţele-clienţi;

(b) titlurile de plasament evaluate la valoarea justã;

(c) veniturile în avans sub formã de subvenţii pentru investiţii;

(d) efectele de primit;

(e) datoriile financiare.

15. În viziunea Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare

elaborat de IASB, conceptul de capital financiar este sinonim cu:

(a) capitalul social al întreprinderii;

(b) capitalurile proprii ale întreprinderii;

(c) capacitatea de producţie a întreprinderii;

(d) capacitatea de platã a întreprinderii;

(e) activele imobilizate ale întreprinderii.

Conform conceptului fizic al capitalului, acesta reprezinta "capacitatea de productie aintreprinderii, exprimata, de exemplu, in unitati de productie pe zi". Conceptul financiar al capitalului defineste capitalul ca fiind "banii investiti sau puterea de cumparare investita", fiind sinonim cu activele nete sau cu capitalul propriu al intreprinderii.

16. Conform normei IAS 29 „Informarea financiarã în economiile hiperinflaţioniste”

poziţia monetarã se calculeazã astfel:



(a) Active monetare – Datorii monetare;

(b) Active nemonetare – Datorii nemonetare + Capitaluri proprii;

(c) Datorii nemonetare + Active nemonetare;

(d) Active monetare + Active nemonetare – Capitaluri proprii;

(e) Active monetare + Datorii monetare.

Raspunsul corect este: (a) Active monetare – Datorii monetare

Baza legala: “Castigul sau pierderea din pozitia monetara neta poate deriva ca diferenta rezultata din retratarea elementelor nemonetare, a capitalului propriu si a elementelor contului de profit si pierdere”(IAS 29)

FISCALITATE

1. O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul

fiscal achiziţionează un imobil, în valoare de 240.000 lei, fără TVA, în anul 2007 în

vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere şi deduce integral taxa pe valoarea

adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de

scutire de taxa pe valoarea adăugată. În ce constă ajustarea TVA în acest exemplu?

Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;

2007 + 20 ani= 2027 – 2009 = 18 ani

Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată pe perioada rămasă (2009-2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

In cazul TVA 19% cantitatea dedusa = 240.000*19%= 45.600

Ajustarea TVA 18/20*45.600= 41.040lei



41.040lei/18ani= 2280lei/an = 190lei /luna

TVA aferent achizitiei si care a fost dedusa integral in 2007 este de 45.600 lei. Perioada de ajustare este de 20 ani, cu incepere de la 01 ianuarie 2007 si pana in 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie sa se efectueze o singura data la schimbarea destinatiei cladirii si se inscrie in decontul aferent lunii in care s-a produs modificarea.

In 2009 trebuie sa se efectueze urmatoarea ajustare ( 45.600:20 ani)*18 = 41.040 lei , suma ce se va inscrie in decontul lunii decembrie cu minus. Ajustarea trebuie sa se efectueze o singura data pentru perioada ramasa ( 2009-2026) si persoana respectiva trebuie sa restituie 18 douazecimi din TVA dedusa initial.

2. S.C. Prodexp S.R.L., având ca obiect de activitate producţia şi comercializarea de

încălţăminte este înfiinţată la data de 01 Aprilie 2005. Este înregistrată ca plătitor de TVA

trimestrial. În scopul întocmirii decontului de TVA pentru perioada aprilie-iunie 2009,

cunoaşteţi următoarele informaţii:

a) din decontul de TVA depus pentru perioada ianuarie-martie 2009 a rezultat TVA de plată

în sumă de 3.000 lei, neachitat până la data 25 iulie 2009;

b) la 14 aprilie 2009 societatea achiziţionează materii piele şi cauciuc de la S.C. Braileanca

S.R.L., înregistrată în scop de TVA în România, în valoare de 15.000 lei fără TVA. Factura

este emisă în data de 14 aprilie 2009, cu plata la 30 de zile, conform contractului.

Confruntându-se cu deficit de lichdităţi, S.C. Prodex S.R.L. achită la 14 mai 2009 doar 50%

din valoarea facturii, restul de 50% achitându-l cu o întârziere de 10 zile, perioadă pentru

care i se percepe o penalitate, conform contractului comercial, de 0,5% pe zi din valoarea

neachitată a facturii;

c) la data de 15 Mai 2009 achiziţionează mărfuri de la S.C. ConArt S.R.L, înregistrată în scop

de TVA în România, în scopul revânzării către populaţie. Factura emisă de ConArt prezintă

următoarele informaţii: 50 perechi pantofi la preţ unitar fără TVA de 200 lei la care se acordă

un discount de 10%. S.C. Prodexp S.R.L. vinde toate perechiile de pantofi în luna mai 2009

prin magazinul propriu la preţ de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA, de 300 lei bucata;

d) pe data de 20 mai 2009 achiziţionează un automobil în leasing financiar de la S.C.

ROMLEASE S.R.L., companie de leasing persoană juridică română, înregistrată în scop de

TVA în România, cu preţ de catalog fără TVA de 70.000 lei. La data achiziţionării achită

avansul de 10% din valoarea maşinii, pentru care primeşte factură de la S.C. ROMLEASE

S.R.L. Restul de 90% este achitat în 63 de rate lunare egale, valoarea reziduală fiind zero.

Rata de dobândă anuală este de 12%. În luna iunie 2009, S.C. Prodex S.R.L. primeşte factura



pentru prima rată aferentă contractului de leasing, factură pe care o achită pe data de 15 iulie

2009, conform contractului.

e) pe data de 25 mai 2009 achiziţionează de la compania Societe, stabilită şi înregistrată în

scop de TVA în Franţa, cizme de damă în valoare de 3000 euro, care sunt transportate din

Franţa în România (1 euro = 4 lei).

f) în luna aprilie, din producţia realizată, S.C. Prodexp S.R.L. livrează către societatea

Francoise, stabilită şi înregistrată în scop de TVA în Franţa, produse finite în valoare de

25.000 lei

g) în luna iunie achiziţionează materiale auxiliare pentru producţie în valoare de 500 lei de la

o persoană fizică autorizată, neînregistrată în scop de TVA.

h) la data de 27 Iunie 2009 livrează către S.C. Victoria S.R.L., societate care beneficiază de

aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderi mici, produse finite în valoare de

10.000 lei preţ fără TVA.

i) în perioada aprilie-iunie 2009 primeşte şi achită facturile de energie electrică, gaze şi

telefon în valoare totală de 850 lei, inclusiv T.V.A.

Precizaţi:

a) TVA-ul aferent fiecărei dintre operaţiunile de mai sus

b) valoarea TVA deductibilă şi TVA colectată aferente trimestrului II

c) soldul TVA la data de 30 Iunie 2009

d) Care dintre operaţiunile de mai sus trebuie raportată în declaraţia recapitulativă şi de ce?

Raspuns:

a) TVA de plata trim I = 3.000 lei (neachitata)

- 14.04.2009: achizitie SC Braileanca SRL

TVA deductibila = 15.000 x 19% = 2.850 lei

14.05.2009: achitare 50% - nu implica TVA

24.05.2009: achitare 50% + penalitati – nu implica TVA

- 15.05.2009: achizitie pantofi

50 perechi x 200 lei/ pereche = 10.000 lei



Discount (`10%) = -1.000 lei

Valoare neta = 9.000 lei

TVA deductibila (19%) = 1.710 lei

Valoare totala = 10.710 lei

- mai 2009: vanzare pantofi

50 perechi x 300 lei/ pereche = 15.000 lei

TVA colectata aferenta = 15.000 lei x 19/119 = 2.394,96 lei, aprox 2.395 lei

- 20.05.2009: automobil leasing financiar

Pret fara TVA = 70.000 lei

Avans = 10% x 70.000 lei = 7.000 lei

TVA deductibila = 7.000 x 19% = 1.330 lei

90% x 70.000 lei = 63.000 lei

63.000 lei/ 63 rate lunare = 1.000 lei

Dobanda anuala = 12% x 63.000 = 7.560 lei / 12 luni = 630 lei/ luna

Factura din iunie:

1.000 lei + 630 lei = 1.630 lei

TVA deductibila = 1.630 x 19% = 309,70 lei aprox 310 lei

- 25.05.2009 : achizitie din Franta (U.E.)

3000 eur x 4 = 12.000 lei

Taxare inversa (4426 = 4427): 12.000 x 19% = 2.280 lei

- aprilie: livrare produse catre soc din Franta (U.E.)

25.000 lei; TVA – nu

- iunie: achizitie produse de la PFA, neinregistrata in scopuri de TVA

500 lei; TVA – nu



- 27.06.2009: livrare catre Victoria SRL

10.000 lei + TVA (19%) = 11.900 lei

TVA colectata = 1.900 lei

- facturi utilitati primite in trim II:

850 lei, incl TVA

TVA deductibila = 850 x 19/119 = 135,71 lei, aprox 136 lei

b) Trim II:

Valoarea TVA deductibila = 2.850 + 1.710 + 1.330 + 310 + 2.280 + 136 = 8.616 lei

Valoarea TVA colectata = 2.395 + 2.280 + 1.900 = 6.575 lei

c) sold TVA / 30.06.2009: 3.000 lei (din trim I) + 6.575 (TVA colectata trim II) – 8.616 lei (TVA deductibila trim II) = 959 lei (TVA de plata)

d) In declaratia recapitualiva (390, cu termen de depunere 15 iulie 2009) se declara operatiunile intracomunitare (livrari si achizitii). In acest caz se declara achizitia de 3.000 eur (1 eur = 4 ron) de la societatea din Franta si livrarea catre societatea Francoise (Franta); ambele societati la care se face referire sunt inregistrate in scopuri de TVA.

3. Daţi 3 exemple de cheltuieli cu deductibilitate limitată.

(3) Urmatoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:

a) cheltuielile de protocol in limita unei cote de 2% aplicata asupra

diferentei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile si totalul

cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile de

protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;

b) suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor

pentru deplasari in Romania si in strainatate, in limita a de 2,5 ori nivelul

legal stabilit pentru institutiile publice;

d) perisabilitatile, in limitele stabilite de organele de specialitate ale

administratiei centrale, impreuna cu institutiile de specialitate, cu avizul



Ministerului Finantelor Publice;

e) cheltuielile reprezentand tichetele de masa acordate de angajatori,

potrivit legii;

ANALIZA DIAGNOSTIC A INTREPRINDERII

1. Calculați şi interpretați situația netă a unei întreprinderi care prezintă următoarea situație financiară:

Indicator 31.12.n Imobilizări 1500 Stocuri 400 Creante 250 Disponibilități 30 Datorii mai mari de un an 2500 Datorii mai mici de un an 350 Din care datorii bancare pe termen foartescurt 5



Rezolvare:

Situatia Neta (SN) =Activ - Datorii totale

Numerosi analisti financiari, pornind de la abordarea juridica a bilantului, utilizeaza conceptul de situatie neta (SN), estimand contabil valoarea drepturilor ce le poseda proprietarii asupra intreprinderii.

Spre deosebire de capitalurile proprii, notiunea de situatie neta este mai restrictiva, excluzand din categoria acestora subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate (Situatia Neta = Capitaluri proprii - Subventii pentru investitii – Provizioane reglementate).

In cazul nostru avem:

Componente activ: Imobilizari : 1500 Componente pasiv: Datorii mai mari de un an: 2500

Stocuri : 400 Datorii mai mici de un an: 350 Creante : 250

Disponibilitati : 30

Total activ : 2180 Total Pasiv : 2850

Din care necesar permanent : 1500 Din care Capitaluri permanente : 2500

Necesar temporar : 680 Resurse temporare : 350

Situatia neta = Activ – Datorii Totale = 2180 – 2850 = - 670.

In cazul nostru valoarea negativa a situatiei nete evidentiaza o situatie prefalimentara. Aceasta este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramane in sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al intreprinderii. In aceasta situatie, datoriile totale contractate de intreprindere au depasit valoarea activului real.

Situatia neta pozitiva si crescatoare reflecta o gestiune economica sanatoasa. Aceasta crestere este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari. Cresterea situatiei nete marcheaza, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii intreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii



2. Analizați poziția întreprinderii de la punctual 1 din perspectiva riscului de lipsă de lichiditate

Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilantului financiar (bilantul lichiditate-exigibilitate), constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) si poate fi stabilit prin doua modalitati:

a) FRF = Capitaluri permanente (excl. amortiz. si proviz.) - Active permanente (in valoare neta)

FRF = 2500 – 1500 = 1000

In aceasta modalitate de calcul, FRF pozitiv exprima acea parte a capitalurilor permanente degajata de etajul superior al bilantului pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos a bilantului.

Deoarece FRF este pozitiv, capitalurile permanente finanteaza o parte din activele circulante, dupa finantarea integrala a imobilizarilor nete. Aceasta situatie pune in evidenta FRF ca expresie a realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului financiar pe termen scurt (intreprinderea poate sa faca fata fara dificultate riscurilor diverse pe termen scurt).

b) FRF = Activ circulant net (cu lichiditate mai mica de un an) – Resurse temporare

Fondul de rulment financiar poate fi analizat, in continuare, in functie de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii si datorii cu scadenta mai mare deun an), analiza care pune in evidenta gradul in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii.Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment propriu, adica excedentul capitalurilor proprii in raport cu imobilizarile nete, determinat conform relatiei:

FRpropriu = Capitaluri proprii - Imobilizari nete

Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment imprumutat, reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt.

FRimprumutat = FRF – Frpropriu

3. pentru o întreprindere se cunosc următoarele informații financiare: Indicator N ‐1 N Imobilizări 500 550 Stocuri 500 470 Creanțe 100 200 Disponibilități 50 60

TOTAL ACTIV 1150 1280 Capitaluri proprii 400 420



Datorii financiare 300 330 Furnizori 200 250 Datorii salariale şi fiscale 240 250 Credite de trezorerie 10 30

Indicator u.m. Cifra de afaceri 2000 Cheltuieli materiale 600 Cheltuieli salariale 1000 Cheltuieli fiscale şi sociale 150 Cheltuieli cu amortizarea 100 Cheltuieli cu dobânda 50 Impozit pe profit 25

Să se calculeze fluxul de numerar de gestiune şi disponibil şi să se explice destinațile acestuia din

urmă.

Calculul fluxului de numerar de gestiune (metoda indirecta).Din indicatorii suplimentari se calculeaza rezultatul net al exercitiului:

CA 2.000Ch materiale 600Ch salariale 1.000Ch fiscale si sociale 150Ch cu amortizarea 100

Ch cu dobanda 50Rezultat inainte de impozare: 100 Eliminarea ch care nu au incidenta asupra trezoreriei:

- amorizarea 100 (+) Eliminarea ch care nu au incidenta asupra exploatarii:- dobanzi 50 (+)Variatia NFR- variatia stocurilor: 470-500 30(+)- variatia creantelor: 200-100 100(-)- variatia datoriilor de exploatare: 250-240

250-200 60(+)Impozit pe profit 25 (-)FLUX NET DE EXPLOATARE 215Plati catre furnizori de imobilizari: (550-500+100) * 1.19 = 178.5(-)FLUX NET DE INVESTITII -178.5Incasari din cresterea capitalului 20(+)Plati dobanzi 50(-)Contractari de credite 30 (+)Incasari credite termen scurt 20(+)FLUX NET FINANCIAR 20VARIATIA LICHIDITATILOR: 215 – 178.50+20 = 56.50Din bilant insa, se observa ca variatia disponibilitatilor este de 10 u.m,

diferenta de 46.50 um fiind utilizata pentru efectuarea de diverse plati catre furnizori, salariati, Bugetul de stat, Bugetele speciale, etc, plati care ar avea



incidenta asupra Fluxului net de exploatare, care a fost calculat prin metoda indirecta.

Administrarea şi Lichidarea Întreprinderilor

1. Asociaţii societăţii „X” au decis dizolvarea acesteia. Situaţia patrimoniului conform bilanţului contabil la data începerii lichidării se prezintă astfel: Construcţii 30.000 lei Amortizarea construcţiilor 20.000 lei Echipamente tehnologice 15.000 lei Amortizarea echipamentelor tehnologice 10.000 lei Materii prime 3.000 lei Ajustări pentru deprecierea materiilor prime 500 lei Clienţi 2000 lei Clienţi incerţi 700 lei Ajustări pentru deprecierea clienţilor incerţi 400 lei Conturi la bănci în lei 1.300 lei Furnizori 7000 lei Provizioane 1.250 lei Capital subscris vărsat 11.000 lei Rezerve legale 1.850 lei

Operaţiile de lichidare efectuate de lichidator au fost: a) Construcţiile au fost vândute cu 11.000 lei, faţă de valoarea rămasă neamortizată de 10.000 lei; b) Echipamentele tehnologice au fost văndute cu 7.000 lei faţă de valoarea rămasă neamortizată de 5.000 lei; c) Materiile prime au fost vândute cu 2.850 lei faţă de valoarea de 2.500 lei; d) În vederea încasării înainte de scadenţă a creanţelor certe au fost acordate sconturi în valoare de 100 lei; e) Din suma clienţilor incerţi de 700 lei se încaseaza jumătate, restul fiind irecuperabile; f) Pentru plata înainte de termen a datoriilor către furnizori, aceştia au acordat sconturi în sumă de 350 lei; g) Cheltuielile efectuate cu lichidarea societăţii au fost în sumă de 900 lei. Se cere: a) Înregistrările contabile aferente operaţiilor de lichidare. b) Întocmirea bilanţului înainte de partaj.

c) Înregistrările contabile aferente operaţiilor de partaj la acţionari

A) Inregistrari contabile:a) Vanzare constructii: 2812 212 20.000 valoare neta contabila



461 % 13.640 vanzare imobilizari 7583 11.000

4427 2.640 5121 461 13.640 incasare contravaloare constructie 6583 212 10.000 inregistrare iesire imobilizareb) Vanzare echipamente tehnologice: 2813 213 10.000 valoare neta contabila 461 % 8.680 vanzare imobilizari

7583 7.000 4427 1.680 5121 461 8.680 incasare contravaloare echipamente 6583 213 5.000 inregistrare iesire imobilizarec) Vanzare materii prime:

301 371 2.500 transf materiilor prima la marfa

4111 % 3.534 vanzare materii prime 701 2.850

4427 6845121 4111 3.534 incasare marfa607 371 2.500 descarcare gestiune391 7814 500 anulare ajustare

d, e) Incasare clienti certi si incerti:5121 411 1.900 incasare clienti certi667 411 100 iscount clienti5121 4118 350 incasare clienti incerti

654.ned 4118 350 clienti incerti neincasati491 7814 400 anularea provizionului

f) Plata furnizori:401 5121 6.650 plata furnizori401 767 350 discout primit

e) Cheltuieli lichidare:635 401 900 cheltuieli lichidare401 5121 900 plata cheltuieli lichidare

f) Trecerea pe cheltuieli a marfii nevandabile 601.ned 301 500 635.ned 4427 120

a) Întocmirea bilantului înainte de efectuarea partajului.Pentru intocmirea bilantului e necesara studierea conturilor, a efectelor

notelor contabile aferente operatiunii de lichidare. Soldurile ramase sunt:- capital social : 11.000 lei - rezerve : 1.850 lei- provizioane : 1.250 lei- TVA de plata : 5.124 lei- venituri diverse: 22.100 lei- cheltuieli diverse: 19.470 lei ( din care 970 nedeductibile fiscal)



- banca: 21.854 lei

b) Avand in vedere situatia de mai sus, se impune inchiderea conturilor TVA, a conturilor de venituri si cheltuieli, precum si calculul impozitului pe profit, inainte de efectuarea partajului.- Inchidere TVA: 4427 4423 5.124

- Anulare provizion: 491 = 7814 1250 ( suma presupus neimpozabila)- Inchidere venituri si cheltuieli: 121 6xx 19.470

7xx 121 23.350

- Impozit pe profit: (23.350 - 1250 – 19.470 + 970 ) * 16 % = 576 lei.- Profit net : 3.880 – 576 = 3.304- Plata TVA si impozit pe profit::

4423 5121 5.124 441 5121 576

In urma operatiunilor de mai sus, bilantul se prezinta in felul urmator:

Elemente Sold(lei)

Banca 16154

Active circulante nete 16154

Capital 11000

Capital 11000

Rezerve 1850

Rezultatul exercitiului 3304

Capitaluri proprii 16154

1. Înregistrările contabile aferente operaţiilor de partaj la acţionari Calculul impozitelor de plata, ca urmare a lichidarii patrimoniului:Impozarea rezervei legale:1850 * 16% = 296 lei

691 = 441 296121 = 691 296441 = 5121 296 plata impozitBilant de lichidare:

Elemente Sold(lei)

Banca 15858

Active circulante nete 15858

Capital 11000

Rezerve 1850

Rezultatul exercitiului 3008

Capitaluri proprii 15858



Partajul capitalului social 1012 = 456 11.000 Partajul rezervelor 106 = 456 1.85099. Partajul profitului net: 121 = 456 3.008In cazul in care exista mai multi actionari, partajul se face proportional cu

drepturile detinute de fiecare din acestia.

Retinerea impozitului pe dividende:Suma supusa impozitului pe dividende este: 11.000 + 1.850 + 3.008 = 15.858

leiImpozitul de dividende : 15.858 * 16% = 2537Plata impozitului : 446 = 5121 2537Activ net : 15.858 – 2.537 = 13.321Achitarea activului net: 456 = 5121 13.321

In cazul in care exista mai multi asociati, urmarirea si impozarea se face distinct pe fiecare asociat.

2. Cum poate fi exclus un asociat din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată? In conformitate cu Legea 31 / 1990, excluderea unui asociat din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, este reglementata de urmatoarele articole. Art. 222. - (1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82; d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. (2) Dispoziţiile acestui articol se aplică şi comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni. Art. 223. - (1) Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat. (2) Când excluderea se cere de către un asociat, se vor cita societatea şi asociatul pârât. (3) Ca urmare a excluderii, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.



(4) Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Art. 224. - (1) Asociatul exclus răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va putea cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv. (2) Asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Art. 225. - (1) Asociatul exclus rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere. (2) Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni. Art. 226. - (1) Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv; b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi; c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi. (3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.

3. Care sunt mijloacele prin care se pot dizolva societăţile comerciale?

1) Societatea se dizolva prin:a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;b) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia;c) declararea nulitatii societatii;d) hotararea adunarii generale;e) hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii;f) falimentul societatii;g) alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.(2) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a), asociatii trebuie sa fie consultati de catre consiliul de administratie, respectiv de directorat, cu cel putin 3 luni inainte de expirarea duratei societatii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. In lipsa, la cererea oricaruia dintre asociati, tribunalul poate dispune, prin incheiere, efectuarea consultarii conform art. 119 alin. (3).(3) Daca procedura prevazuta la alin. (2) nu este indeplinita, la expirarea duratei mentionate in actul constitutiv orice persoana



interesata sau Oficiul National al Registrului Comertului poate sesiza judecatorul-delegat pentru constatarea dizolvarii societatii.(4) Lichidarea si radierea societatii se efectueaza potrivit dispozitiilor art. 237 alin. (6)-(10).

Organizarea auditului intern si controlul intern al intreprinderii

1. Realizati o misiune de audit intern cu privire la ciclul Venituri-Cheltuieli inclusiv intocmirea

matricei riscurilor si a raportului intermediar.

Controlul operaţiilor: venituri, cheltuieliCare este rolul auditorului în momentul verificării controlului intern al societăţii?Trebuie certificate, înregistrate, confirmate, evaluate sistemul contabil şi controlul intern.A certifica sistemul prin discuţii cu managementul, prin observare şi prin întrebări.A înregistra sistemul utilizând: flow charts, note descriptive, chestionare de control intern (ICQ:internal control quetionnaires).A confirma sistemul prin teste (walkthrough tests).A evalua sistemul.Care sunt tipurile de control efectuate?• A verifica faptul că operaţiile şi documentele sunt aprobate de persoane responsabile (aprobareaplăţii facturilor).• a verifica în mod aritmetic corectitudinea documentelor prezentate (scadenţarul facturilor, furnizorisau clienţi).• a efectua reconcilierea conturilor deschise la bănci, a conturilor clienţilor etc.• a efectua reconcilierea între valorile contabile prezentate în cadrul conturilor şi valorile fizice.• a utiliza calculul de indicatori (durata clienţi, durată furnizori, durata de rotaţie a stocurilor)• a compara rezultatele obţinute cu cele care sunt bugetate.• a limita accesul la activele susceptibile de a fi furate.• a controla documentele (numerele facturilor pentru a verifica integralitatea).• a compara datele interne cu datele obţinute de la terţi (releve bancar, releve de conturi furnizorietc.)• a controla ordinatoarele.Metodologia de audit financiarCare sunt dezavantajele?• costul• posibilitatea de a avea erori• procedurile de control intern sunt pregătite pentru operaţiuni punctuale ( în general nu existăproceduri pentru operaţii excepţionale).



Care sunt etapele de realizare a testelor?• a identifica care sunt principalele operaţii ale societăţii.• cum sunt iniţiate operaţiile• care sunt documentele contabile rezultate• cum funcţionează sistemul contabil

2. Definiti si comentati activitatea de audit intern versus control intern

Auditul intern reprezinta acea componenta a auditului financiar care consta in examinarea profesionala efectuata de un profesionist contabil competent si independent in vederea exprimarii unei opinii motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii (entitatii).

Auditul intern reprezinta un compartiment de control din cadrul entitatii care efectueaza verificari pentru aceasta; acesta face parte din controlul intern al entitatii si are ca obiectiv de baza verificarea eficacitatii sistemelor contabile si de control intern.

Auditul intern la o entitate si se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia si, in acest caz, auditorul intern face parte din structurile functionale ale entitatii economice sau sociale; auditul intern se poate realiza si pe baze contractuale cu o firma de expertiza contabila, alta decat cea care efectueaza auditul asupra situatiilor financiare ale acelei entitati.

Sistemul de control intern reprezinta un ansamblu de politici si proceduri puse in aplicare de conducerea unei entitati in vederea asigurarii, in masura posibilului, a unei gestionari riguroase si eficiente acitivatilor acesteia; acesta implica respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, exactitatea si exhaustivitatea inregistrarilor contabile si stabilirea la timp a informatiilor financiare.

Existenta unui sistem de control intern rational conceput si corect aplicat constituie o asigurare asupra fiabilitatii conturilor si a concordantei dintre datele contabilitatii si realitate.

AUDIT FINANCIAR SI CERTIFICARE

1. Când verificaţi cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile la imobilizările corporale vă asiguraţi: a) de corecta contabilizare la conturile de imobilizări sau la conturile de cheltuieli ale perioadei; b) de corecta contabilizare la conturile de cheltuieli pe bază de documente justificative;



c) că cheltuielile sunt reale şi se justifică cu documente legale.

2. La verificarea conturilor de trezorerie, ce fel de sold trebuie să găsiţi la contul de viramente interne la 31 decembrie: a) debitor; b) creditor; c) fără sold.

3. Când efectuaţi controlul separării exerciţiilor în contabilitatea stocurilor procedaţi la: a) inventarierea la 31 decembrie; b) verificarea documentelor ultimelor aprovizionări identificate în inventarul fizic; c) controlul tuturor aprovizionărilor din ultimele 15 zile ale exerciţiului.

4. Dacă aţi constatat incertitudini care însă nu afectează în mod semnificativ situaţiile financiare, opinia va fi: a) fără rezerve; b) fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii; c) Procedaţi la extinderea controlului.

5. În calitate de auditor al întreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31 decembrie stocul la produsul X este contabilizat pentru 6.500.000 lei. Care este valoarea stocului la 31 decembrie cunoscând că întreprinderea foloseşte metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500 unităţi a 10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000 lei fiecare şi că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi: a ) 7.000.000 lei; b) 6.600.000 lei; c) 6.200.000 lei.

6. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de trezorerie.Printre diligentele de efectuat as enumera:

intocmirea tabloului comparativ al evolutiei, de la o inchidere la alta, a soldurilor conturilor bancare, din balanta generala, separarea soldurilor pozitive de cele negative, si verificarea principiului necompensarii la prezentarea in bilant;

corecta preluare a soldului de inchidere a anului precedent, la deschiderea anului verificat;

confruntarea soldurilor conturilor bancare, cu extrasele de cont bancare de la data inchiderii si de la data deschiderii exercitiului;



verificarea corectei reevaluari a soldurilor conturilor bancare in deviz;

confruntarea soldurilor contabile cu jurnalele de casa, respectiv cu orice document care confirma miscarile inscrise in jurnalul de casa;

verificarea corectei reevaluari a soldurilor conturilor de casa in deviz;

studiul naturii tranzactiilor prin casa;

verificarea inexistentei soldurilor creditoare ale conturilor de casa – in timp;

in cazul soldurilor mari de casa, se procedeaza la verificarea fizica a numerarului, la data auditului;

verificarea valorilor mobiliare pe categorii; varificarea valorii nete contabile din bilant, care trebuie sa corespunda cursului real comunicat de institutiile financiare;

completarea fluxului de trezorerie si analiza evolutiei in timp a acestuia.

7. Enumeraţi opt diferenţe între auditul extern şi auditul intern.

Conform manualelor de economie funcţia de audit intern s-a născut pornind de la auditul extern, iar în prezent cele două funcţii sunt diferenţiate. Auditul extern reprezintă un exerciţiu al cărui obiectiv este să permită auditorilor să-şi exprime o opinie, dacă situaţiile financiare oferă o imagine reală şi onestă asupra activităţii entităţii la sfârşitul perioadei şi asupra profitului sau pierderii, sau asupra veniturilor şi cheltuielilor, pentru perioada încheiată şi care au fost întocmite corespunzător, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, sau cadrul de raportare. Cadrul de raportare se referă la legislaţia relevantă şi standardele de contabilitate aplicabile sau acolo unde prevederile legale sau alte cerinţe specifice prevăd expresia: „dacă situaţiile financiare prezintă fidel” realitatea. Concluziile unui audit financiar sunt un instrument valoros la îndemâna utilizatorilor de informaţii financiar-contabile, oricare ar fi aceştia, statul, acţionari sau diverşi parteneri de afaceri. Auditul financiar nu face decât să certifice sau nu, printr-o anumită procedură tehnică şi în mod echidistant, corectitudinea datelor înscrise în documente, în special în bilanţul contabil. Auditul extern certifică practic autenticitatea informaţiei financiare aşa cum ea reiese din înscrisurile specifice.

Audit intern

Auditul intern este o examinare metodică realizată în vederea determinării dacă activităţile şi rezultatele relative la subiectul examinat satisfac dispoziţiile prestabilite şi dacă aceste dispoziţii sunt puse în operă într-un mod eficace şi apt în vederea atingerii obiectivelor. Auditul intern este în interiorul unei entităţi o activitate independentă de apreciere sau control al



operaţiilor, fiind în subordinea directă a conducătorului entităţii. În acest domeniu, el este un control care are drept funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii altor controale. Obiectivul auditului intern este de a asista managementul în exercitarea eficace a responsabilităţilor lor furnizând analize, aprecieri, recomandări şi comentarii pertinente referitoare la activităţile examinate. Auditorul intern este vizat de toate fazele activităţii entităţii care interesează conducerea. Aceasta implică faptul de a apela la aspecte contabile şi financiare, dar şi tehnice pentru atingerea unei înţelegeri depline a operaţiilor examinate.

Diferenţe

Se pot inventaria cu uşurinţă diferenţele între cele două funcţii, acestea vizând cel puţin zece domenii de referinţă. Dacă auditul extern oferă servicii şi este independent din punct de vedere juridic, auditul intern face parte din funcţiile întreprinderii. În sectorul privat, auditorii externi sunt numiţi de acţionari, care le stabilesc şi perioada de timp pe care să o auditeze şi tot acestora le raportează. În sectorul public, prin analogie, se solicită o certificare în numele statului, reprezentat tot de o instituţie independentă, în cazul României această instituţie este Curtea de Conturi. În cazul auditului intern, beneficiarul concluziilor rezultate este managementul entităţii, iar în cazul auditului extern de regulă toţi cei care doresc o certificare a conturilor: bănci, autorităţi, acţionari, clienţi, furnizori ş.a. Din punctul de vedere al obiectivelor urmărite de auditul intern acesta evaluează sistemul de control intern şi dă asigurări managementului că acesta funcţionează. Auditul extern certifică exactitatea conturilor şi a situaţiilor financiare, care constă în regularitatea, sinceritatea şi imaginea fidelă a declaraţiilor financiare finale. Cu această ocazie, auditul extern evaluează şi el sistemul de control intern, dar numai pentru elemente de natură financiar-contabilă. Domeniul de aplicare a auditului intern este mult mai vast, deoarece include nu numai toate funcţiile întreprinderii, dar şi dimensiunile lor. Domeniul auditului intern depăşeşte domeniul cifrelor pentru că în cazul unui spital nu putem număra doar paturile de spital sau contabiliza fondurile cheltuite pe medicamente, ci trebuie să se analizeze şi calitatea actului medical ceea ce presupune şi alt fel de analiză. În cazul auditului extern, domeniul de aplicare înglobează tot ceea ce participă la determinarea rezultatelor, la elaborarea situaţiilor financiare finale şi numai la acestea. Din punct de vedere al periodicităţii misiunilor de audit intern, această activitate este efectuată permanent în cadrul entităţii prin acţiuni planificate, în funcţie de analiza riscurilor. Misiunile de audit extern îşi desfăşoară activitatea, în general, în mod intermitent şi în momente propice certificării conturilor, respectiv după sfârşitul semestrului sau anului, în restul perioadelor nefiind prezent în entitate. În cazul auditului public extern acesta poate desfăşura misiuni de certificare a conturilor publice în funcţie de planificare în toată perioada anului, dar opinia exprimată este tot asupra situaţiilor financiare anuale. Dacă în cazul auditului intern interlocutorii, sau subiecţii discuţiilor şi



analizelor se schimbă mereu, în funcţie de misiunea planificată şi din acest punct de vedere auditul intern este periodic pentru cei auditaţi, în auditul extern sunt mereu aceiaşi interlocutori din entitate, din acest punct de vedere acesta fiind permanent pentru cei auditaţi.Auditorul extern are independenţa specifică titularului unei profesii libere, reglementată juridic şi statutar, el fiind independent faţă de clientul său. Chiar şi în cazul auditului public extern această independenţă se păstrează, fiind reglementată clar prin actele normative şi standardele de lucru. Incompatibilităţile la care este supus un auditor public extern conduc la premiza unui audit independent şi echidistant. Nu acelaşi lucru se poate spune despre auditorul intern care este independent în exercitarea funcţiei sale în sensul unei independenţe a gândirii şi a raţionamentului profesional faţă de subiectele pe care le auditează, dar în acelaşi timp este dependent prin faptul că aparţine entităţii şi depinde de standardele profesionale interne pe care trebuie să le respecte. Conform literaturii de specialitate în auditul intern abordarea este una în funcţie de riscuri şi are deviza: „oricare ar fi sectorul, domeniul de activitate, se va audita cu aceleaşi tehnici şi instrumente“. Auditul extern se ghidează după o metodologie precisă, standardizată şi se bazează pe inventare, interviuri, chestionare, analize, comparaţii, rapoarte ş.a. Dacă vom compara prevenţia în cazul auditului intern vom constata că acesta se interesează de toate problemele organizaţiei, de la confidenţialitatea dosarelor de personal şi până la fluxul tehnologic într-o secţie, pe când auditul extern este preocupat numai de fraudele care pot afecta conturile şi situaţia financiară a entităţii. În cazul auditului public extern există interes şi pentru modul de organizare a evidenţei contabile pentru a putea analiza evoluţia patrimoniului entităţii publice şi pentru a determina o conduită responsabilă faţă de bunurile şi banii publici a celor puşi să gestioneze aceste bunuri. După cum se poate observa, auditul intern nu poate şi nici nu încearcă să dea asigurări asupra situaţiile financiare în privinţa corectitudinii şi dacă sunt rezonabile sau nu, deoarece aceasta este sarcina auditului extern. La rândul lui, auditul extern nu efectuează audit intern, deoarece nu are norme metodologice pentru acesta. Regularitatea şi performanţa exercitării funcţiei financiar-contabile constituie domeniul de interes al auditului intern prin evaluarea sistemului de control al acestuia şi formularea de recomandări pentru a-i îmbunătăţi funcţionalitatea şi performanţele. Auditul extern realizează certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor şi a situaţiilor financiare finale. Cele două tipuri de audit au şi două trăsături comune ce se desprind din funcţiile lor în cadrul unei entităţi: interzicerea oricărui amestec în gestiunea entităţii şi utilizarea aceloraşi instrumente şi tehnici, chiar dacă metodologia de aplicare este diferită. Auditul intern este complementar auditului extern deoarece auditul intern furnizează toate informaţiile necesare pentru ca auditul extern să formuleze şi să furnizeze aprecieri fără rezerve. În plus, acolo unde nu există funcţia de audit intern, auditorul extern este în mod firesc înclinat să manifeste unele rezerve în ceea ce priveşte calitatea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor care îi sunt prezentate. Auditul extern este un complement



pentru auditul intern deoarece acesta din urmă poate să profite de pe urma concluziilor auditului extern pentru a-şi formula recomandările şi a-şi susţine concluziile, ceea ce conduce la ideea unei colaborări, în beneficiul ambelor părţi.

8. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entităţi? Obiectivele controlului intern sunt

A. protejarea activelor intreprinderii :1. definirea responsabilitatilor2. separarea sarcinilor si functiilor3. descrierea functiilor4. procedura acordarii imputernicirilor

B. asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile1. modalitatea de intocmire si circulatie a documentelor

justificative2. organizarea si tinerea corecta si la zi a contabilitatii3. organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a

valorificarii acestuia4. respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile5. controalele de baza ale activitatii contabile

C. asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderiiD. promovarea eficacitatii exploatarii

EVALUAREA INTREPRINDERILOR

1. Ce relatie existã între valoarea întreprinderii si rata de actualizare: a) direct proportionalã; b) invers proportionalã; c) depinde de numãrul si mãrimea riscurilor.

2. Estimarea de cãtre experti a unor rate de actualizare diferite poate avea ca explicatie: a) o perceptie diferitã despre riscuri; b) nivel diferit de informare si documentare; c) nu este posibilã o astfel de situatie.



3. Insuficienta de amortizare a imobilizãrilor dintr-o întreprindere (amortizarea scripticã este inferioarã amortizãrii tehnicoeconomice) influenteazã artificial valoarea patrimoniului întreprinderii în sensul: a) micsorãrii; b) majorãrii; c) nu are nicio influentã.

4. Definiti capacitatea beneficiarã a unei întreprinderi si prezentati formele de exprimare a acesteia. Capacitatea beneficiara se poate cacula in una din urmatoarele variante: - ca medie a profituriloe anuale corectate din perioadele trecute ;I a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute ;I a profiturilor anuale previzionate; - ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute; - ca medie a profiturilor anuale previzionate; - ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare. Capacitatea beneficiara inseamna atitudinea unei intreprinderi de a genera un beneficiu dat, in viitorul apropiat, in conditii de motivare si de gestiune considerate normale, identice cu cele din ultimii ani, daca nici-o schimbare semnificativa nu a avut loc = randamentul totalitatii capitalurilor care finanteaza intreprinderea Capacitatea beneficiara se exprima de regula cifric, ptin profitul net evaluat, dividende si cash-flows

5. Cum se determinã si ce semnificatie au fluxurile de trezorerie în evaluarea unei întreprinderi?Fluxurile de trezorerie sunt acele profituri ale intrepr. care sunt disponibile tuturor furnizorilor de capital catre intreprindere dupa analizarea restrictiilor de distributie conform legii societatilor. Fluxul de trezorerie reprezinta profiturile intreprinderii dupa scaderea cjeltuielilor si impozitelor pe imobilizari, dar inaintea dobanzii. FLUXUL DE TREZORERIE SE POATE STABILI INDIRECT: Profit (pierdere) pe an + dobanda pe datoria la terti - economia la impozitul afferent intreprinderii datorata deductibilitatii dobanzii pentru datoria la terti +impozitul pe venit care poate fi compensate + deprecierea si alte cheltuieli care nu sunt in numerar - venituri care nu aduc numeraqr - cheltuieli de capital +/- deducerea/cresterea fondului de rulment, inclusiv a lichiditatilor/datoriilor Flux de trezorerie 6. Cum influenteazã riscul de tarã valoarea unei întreprinderi?Riscul de tara influenteaza val intreprinderii in sens invers proportional cu cat riscu este mai mare cu atat val intrepr este mai mica.



Cresterea riscului de tara determina cresterea ratei de actualizare iar aceasta determina reducerea valorii intreprinderii.Dimpotriva, reducerea riscului de tara determina reducerea ratei de actualizare si cresterea valorii intreprinderii

EXPERTIZA CONTABILA

1. Cum procedează expertul contabil verificator privind îndeplinirea atribuţiilor sale? Expertul contabil verificator are urmatoarele atributii: Verificarea lucrarilor deØ expertiza contabila judiciara inainte de depunerea acestora la organele care le-au solicitat Intocmirea referatelor de verificare tehnica-profesionalaØ asupra lucrarilor de expertiza aflate pe rol la comisiile de disciplina ale filialelor, la cererea acestor comisii Elaborarea documentelor de evidentaØ a activitatilor desfasurate si raportarea Expertul contabil verificator va proceda astfel : Studiaza raportul de expertizaØ urmarind daca : - in elaborarea lucrarii , expertii contabili autori au respectat in totalitate prevederile Normei profesionale nr. 35/2000 - obiectivele stabilite au fost tratate corespunzator, iar raspunsurile date au fost sustinute prin acte si documente care au legatura cu cauza - autorii lucrarii nu s-au indepartat de stiinta contabilitatii , procedand la incadrari juridice ale faptelor sau la efectuarea de lucrari si operatiuni care presupun alte cunostinte decat cele contabile - autorii lucrarii au respectat prevederile Codului etic national al profesionistilor contabili analizeazaØ opiniile separate sau rapoartele expertilor contabili- consilieri ai partilor, urmarind aceleasi obiective ca in cazul raportului de expertiza



2. Care sunt prevederile reglementărilor legale privind expertizele contabile judiciare şi extrajudiciare? Sediul reglementarilor legale privind expertizele contabile judiciare si extrajudiciare se afla in OG 65/1994, privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati, cu modificarile ulterioare. Potrivit acestor reglementari legale, efectuarea de expertize contabile judiciare si extrajudiciare este dreptul exclusiv al expertilor contabili.Aceasta exclusivitate rezulta din art. 6 lit. d din OG 65/1994, care stipuleaza ca“….efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice sau juridice in conditiile prevazute de lege”. Potrivit art. 7 din OG 65/1994 “expertii contabili pot sa-si exercite profesia individual sau se pot constitui in societati comerciale potrivit legii”. Coroborand cele doua texte legale ale OG 65/1994, rezulta ca in toate cazurile expertizele contabile judiciare si extrajudiciare pot fi elaborate numai de catre profesionistii care au dobandit legal, in conditiile OG 65/1994 calitate de expert contabil. Aceste lucrari nu pot fi elaborate de catre contabilii autorizati si nici de catre alti profesionisti.

3. Care este sediul materiei reglementărilor profesionale privind expertiza contabilă?Raspuns: Sediul reglementarilor profesionale privind expertiza contabila se afla in1. Regulamentul de organizare si functionare a CECCAR, care la pct. 112 lit. e)stipuleaza ca expertii contabili, in exercitarea profesiei, pot efectua expertize contabile

dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice sau juridice, cum ar fi:- expertize amiabile(la cerere)- expertize financiar contabile- arbitraje in cauze civile- expertize de gestiune2.Standardul profesional nr. 35, impreuna cu Ghidul pentru aplicarea standardului profesional 35, care stipuleaza ca expertizele contabile pot fi efectuate numai de catre persoanele care au dobandit calitatea de expert contabil in conditiile legii, fiind inscribe, cu viza la zi, in Tabloul Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania(CECCAR)

4. Enumeraţi destinatarii expertizelor contabile? In primul rand instantele de judecata care au dispus proba cu expertiza contabila, (judecatorii, tribunale) organele de cercetare penala,(organele de



politie, parchete) partile implicate in aceste dosare(persoane fizice in cauzele civile, persoane fizice/juridice in cauzele comerciale, institutiile statului(organele Ministerului de finante) in cauzele fiscale, iar in cazul expertizelor contabile extrajudiciare partea solicitanta care a incheiat contractul de prestari servicii cu expertul contabil.

5. Care este finalitatea expertizelor contabile? Finalitatea expertizelor contabile consta in redactarea raportului de expertiza contabila, semnarea si depunerea lui.

6. Care sunt principiile deontologice după care se ghidează expertul contabil în efectuarea expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare?

Raspuns: Principiile deontologice fundamentale carora trebuie sa li se supuna profesionistul contabil, deci si expertul contabil, sunt explicit definite in Codul etic national al profesionistilor contabili si se refera la: - integritate- obiectivitate- independenta- secretul profesional- respectarea normelor tehnice si profesionale - competenta profesionala - comportarea deontologica Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile, expliciteaza urmatoarele principii deontologice:- independenta expertului contabil- competenta expertului contabil- calitatea expertizelor contabile- secretul profesional si confidentialitatea expertizelor contabile- acceptarea expertizelor contabile- responsabilitatea efectuarii expertizelor contabile



DOCTRINA SI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE

1. Cum explicaţi necesitatea reglementării profesiei contabile?

Demersul deontologic al expertului contabil începe cu destinatarii expertizelor contabile şi se finalizează cu scopul expertizelor contabile. Traseul dintre cele două componente este guvernat de principiile etice fundamentale. Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportament profesional constituie nu doar parte integrantă a demersului deontologic al misiunilor de expertiză contabilă, ci şi punct de referinţă în acceptarea mandatului.

2. Aria de acoperire a reglementării profesiei.

Calitatea de expert contabil abilitat să efectueze expertize contabile este reglementată. El trebuie să se supună regulilor Corpului privind formarea profesională continuă, actualizarea şi testarea permanentă a cunoştinţelor pe care le posedă. Expertiza contabilă are drept suport documentele primare şi înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitate, expertului contabil revenindu-i obligaţia profesională de a avea disponibilitate profesională fundamentată pe cunoştinţe solide şi actualizate în domeniul economic şi financiar-contabil. Competenţa expertului contabil se impune din necesitatea apărării onoarei şi independenţei profesiei şi organismului profesional precum şi pentru a se conferi lucrărilor autoritatea ştiinţifico-profesională aşteptată de către public.

3. Care sunt condiţiile de calitate a reglementării profesiei contabile?

Competenţa expertului contabil are două componente esenţiale:

a) Dobândirea competenţei profesionale.

Calitatea de expert contabil se dobândeşte prin promovarea examenului de admitere9[3], efectuarea unui stagiu profesional cu o durată de 3 ani şi susţinerea unui examen de aptitudini profesionale.

b) Menţinerea competenţei profesionale.

Menţinerea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat se realizează prin înscrierea în Tabloul Corpului şi obţinerea vizei anuale de exercitare a profesiei. O importanţă deosebită o reprezintă menţinerea competenţei profesionale printr-un program de dezvoltare profesională adecvat,

9



respectând Norma profesională nr. 38 şi Programul Naţional de Dezvoltare profesională Continuă elaborate de CECCAR în conformitate cu Standardul Internaţional de Educaţie IES7 emis de IFAC.

Norma Profesională nr. 38 este stabilită în baza Standardului Internaţional de Educaţie IES 7 , emis de Federaţia Internaţională a Contabililor , care prevede că institutele membre trebuie să implementeze o cerinţă de Dezvoltare Profesională Continuă CPD ca o componentă integrală a statutului pe care profesionistul contabil în deţine în economie şi societate. Conceptul de Dezvoltare Profesională Continuă ca extensie a procesului educaţional, poate fi definit ca fiind o activitate de învăţare relevantă, verificabilă şi măsurabilă; noţiunea este asociată procesului de învăţare pe viaţă. Procesul învăţării pe viaţă începe devreme şi continuă cu programul educaţional privind calificarea profesională şi cu programele de dezvoltare profesională pe parcursul întregii cariere, al căror obiectiv fundamental constă în extinderea cunoştinţelor, abilităţilor, eticii şi valorilor profesionale. Prin activităţi de învăţare se înţelege: participarea la cursuri, seminarii, conferinţe; module de autoînvăţare sau instruiri organizate la locul de muncă; lucrări profesionale sau cu caracter academic, publicate; lucrări profesionale sau cu caracter academic, publicate; participarea şi munca depusă în cadrul comitetelor şi comisiilor tehnice ale Corpului; predarea unui curs în domenii legate de responsabilităţile profesionale; studii formale legate de responsabilităţile profesionale; participarea ca vorbitor la conferinţe sau discuţii de grup; scrierea de articole, lucrări, cărţi; cercetări, inclusiv citirea unei literaturi sau jurnale profesionale pentru aplicarea în cadrul atribuţiilor profesionale; reexaminarea profesională sau testarea formală.

Potrivit principiului fundamental al Competenţei Profesionale, prevăzut în Codul Etic Naţional al Profesioniştilor Contabili, expertul contabil are datoria continuă de a menţine cunoştinţele şi competenţele profesionale la nivelul cerut, astfel încât, să se asigure că utilizatorii primesc avantajul unor servicii profesionale competente, bazate pe progresele curente înregistrate în practică şi promovate în legislaţie.

Caracteristicile unui mediu profesional aflat într-o permanentă schimbare transferă particularităţi şi asupra activităţii expertului contabil, acesta fiind expus unor provocări profesionale fără precedent. În timp ce exigenţele lucrărilor de expertiză contabilă au cunoscut o evoluţie ascendentă, beneficiarii lucrărilor manifestă aşteptări înalte, generatoare de competiţii care consolidează rolul şi responsabilitatea experţilor contabili, determinând organismele profesionale care gestionează profesia contabilă să revizuiască periodic politicile de dezvoltare profesională continuă.

Nevoia de informare şi de învăţare poate fi produsul consultărilor experţilor contabili cu mediul de afaceri sau cu alte medii profesionale. Măsurarea activităţii de învăţare poate fi exprimată în termeni de efort, în timp cheltuit sau în printr-o metodă de evaluare validă destinată măsurării competenţei atinse sau dezvoltate, de către o sursă competentă.


56405379 exercitii stagiatura anul iii luciana tandea

Documents