PORT POPULAR ROMANESCautor: IOAN IONESCU

267 pagini, 88 planse colorPRET: 30 RON

Cartea poate fi comandata direct de la autor:IOAN IONESCU

TIMISOARAtel: 0256.472849

mobil: 0724.434455

Editura 2009 Timisoara

Prefata

     Arta populara constituie una din componentele esentiale a lazii cu zestre a neamului. Ea reprezinta un element preponderent de admiratie a creatorilor populari care de-a lungul secolelor au realizat valori patrimoniale inestimabile

contribuind la imbogatirea tezaurului folcloric universal.      Desigur, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX au inceput cercetari organizate in acest domeniu, fiind

realizate in principal de catre un numar limitat de specialisti iar mai tarziu acest subiect a interesat un numar tot mai mare de eruditi. Actualmente, exista preocupari crescande de a patmnde tot mai mult in tainele misterului creatiei

populare, a continuitatii si unitatii sale in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic.      Arta populara romaneasca face parte din istoria neamului nostru, este un document veridic scris intr-un limbaj propriu

de catre creatorii anonimi de-a lungul anilor. Ea face legatura intre om si natura, reprezentand in intregul ei unitatea intrinseca pe intreg spatiul romanesc a caracteristicilor si stilului propriu specific romanesc.

     Evolutia artei populare in societatea contemporana este strans legata de preocuparile cotidiene ale omului, de interventii uneori dure si neavenite in actul de creatie care a dus la aparitia kitsch-ului artistic si lucrarilor de prost gust. In ultimele doua decenii realizarea unor lucrari de specialitate in acest domeniu a fost deficitara inlesnind aparitia unor

curente si creatii care nu au nimic din sensibilitatea, firea si temperamentului neamului nostru.      Totusi nu putem sa nu mentionam tiparirea in ultimele decenii a unor cataloage, aparitia unor colectii, puncte muzeale etnografice care au contribuit la tezaurificarea acestui patrimoniu material national, autentic si original.

     Pornind de la cunoasterea realitatii, lucrarea de fata realizata de catre ilustrul intelectual si om de arta Ionescu I. Ioan nascut in localitatea Babsa, jud. Timis, exact la radacina naturala a artei si culturii traditionale, completeaza in mod fericit

acest deficit de carte si informatie de specialitate.      Este suficient sa privim cuprinsul lucrarii structurat pe cinci capitole, ca sa ne dam seama de stradania depusa de autor pentru realizarea lucrarii, atat de importanta pentru cunoasterea, cercetarea si promovarea culturii populare

romanesti traditionale.      Un lucru aparte il constituie prezentarea amanuntita a portului popular romanesc, capitolul I, fundamentat stiintific cu

multe detalii, precum si glosarul (cap. V) care este atat de necesar m intelegerea denumirilor dialectale regionale.      Foarte fundamentate si explicizate sunt si celelalte capitole precum: trasaturile portului popular, tipologia costumului

romanesc si prezentarea costumului popular pe zone etno-folclorice.      In ansamblul sau lucrarea realizata de catre autorul Ionescu I. Ioan completeaza in mod fericit galeria lucrarilor de

specialitate care au ca obiect principal „cultura populara romaneasca".      Nu pot ca sa inchei scurta prezentare fara a-i multumi acestui carturar banatean care s-a aplecat cu devotiune pentru

a ne prezenta fidel costumul popular romanesc ce s-a perpetuat de secole pe aceste meleaguri si care prin creatorii anonimi ai neamului ne-au creat posibilitatea de a conversa cu stramosii nostri.

          Prof. Ciprian Cipu

     Managerul Centrului de Cultura

     si Arta al Judetului Timis

  FOLCLOR

     Folclorul desemneaza totalitatea creatiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau unui grup de etnii. Studiul folclorului intra in sfera mai multor

discipline tinere, intre care prima aparuta a fost folcloristica.      Desi interesul pentru cultura poporului exista dintotdeauna, oranduirea informatiilor

intr-un sistem de conventii, clasificarea lor si studierea in mod stiintific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a secolului XIX.

            definitie preluata de pe Wikipedia, enciclopedia libera

Folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre

      5 aprilie 2000, Bucuresti       Interviu cu Sabina Ispas preluat din revista "Contrafort" la 5 aprilie 2000, Bucuresti

      Sabina Ispas este director al Institutului de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" al Academiei Romane. Metoda sa de cercetare si expunere a faptelor de folclor genereaza

un sistem de jaloane absolut necesar pentru intelegerea traditiilor romanesti. De asemenea, Sabina Ispas este si un pasionat cercetator al folclorului urban, fenomen

definitoriu pentru mentalitatea romaneasca contemporana. Una dintre notele specifice ale studiilor Sabinei Ispas consta in intersectarea informatiilor apartinand etnografiei cu o

remarcabila eruditie teologica.

      Stefan Postelnicu: - Sunteti director al Institutului de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" al Academiei Romane, ati desfasurat o bogata cariera dedicata

cercetarii acestui domeniu. Sa incepem aceasta convorbire prin stabilirea premiselor. As dori sa-mi vorbiti despre scoala romaneasca de etnografie si folclor, despre trecutul,

traditia si mai ales despre viitorul acestui domeniu. O incercare de circumscriere a bransei este, cred, binevenita.

      Sabina Ispas: - In istoria culturii romanesti, folclorul a fost identificat ca un fenomen autonom, componenta a culturii universale. El nu este un dat exclusiv al culturii noastre,

nu apartine numai culturii europene, este un fenomen care tine de universalitate. Perceptia acestei dimensiuni a culturii drept o componenta cu identitate specifica se poate spune ca a fost destul de devreme receptata. Acest reper de identitate la nivelul grupului

este perceput, ca atare, inca din perioada medievala. Dupa aceea insa, imediat, in perioada Luminilor si mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand in domeniul stiintelor umaniste, mai ales in lingvistica, dar si in arheologie, s-au descoperit si analizat

documente de exceptie referitoare la istoria veche, la texte antice - textele vechi ale Orientului -, fenomenul folcloric a oferit un suport pentru dezvoltarea teoriilor legate de

istoria culturii si implicit de radacinile, canalele de penetrare, contactele diverselor motive si teme folclorice mai intai in calitatea lor de texte literare.

     Totodata, sistemele traditionale, ceea ce caracteriza comportamentul ritual si ceremonial al grupurilor, au atras atentia de timpuriu. Sa nu uitam ca descoperirile

geografice au oferit europenilor posibilitatile de contact cu lumi si culturi exotice care le-au ridicat, cel putin celor care urmau sa intemeieze imperii coloniale, foarte multe

probleme. Toata aceasta avalansa informationala despre "celalalt" a pus bazele unor discipline care ulterior, incepand cu secolul al XIX-lea, capata autonomie si un profil cat mai personal. Intre tarile europene care au marcat de timpuriu interesul pentru cultura orala au fost tarile scandinave, Anglia si, pe urma, bineinteles, Germania, Franta, Italia,

Spania si asa mai departe.

      S. P.: - Va rog sa punctati momentele esentiale ale evolutiei folcloristicii si etnografiei la noi.

      S. I.: - Din punctul nostru de vedere, reprezentantii de frunte ai culturii romanesti, indiferent de provincia in care vietuiau ei, au acordat atentie deosebita acestor fenomene

de cultura orala in primul rand pentru ca pe ele se bazau argumentele de identitate. Si dupa cum stim, crearea statelor nationale in Europa a generat o miscare ampla de

identificare a acestor grupuri ce urmau sa intre in componenta statelor nationale. Din aceasta perspectiva, la noi cea dintai care se afirma este folcloristica, prin studiul textului literar si, partial, al contextului. Fenomenul muzical intra in atentia specialistilor ulterior, studierea stiintifica de data aceasta (si nu consemnarea fenomenului care este prezenta inca de prin secolele al XV-lea, al XVI-lea), iar etnocoreologia se organizeaza in a doua jumatate a secolului nostru. Pentru ca trebuie sa facem o neta deosebire, cel putin din

punctul nostru de vedere, al celor care facem cercetare fundamentala, indiferent de ce ar crede lumea, indiferent de prezenta unui sentiment usor superficial, spun eu, si poate si putin arogant - nu vreau sa fiu prea dura - al celor care cred ca stiu totul despre folclor si

ca folclorul este un fenomen la indemana tuturor: exista o secventa a cercetarii, cea academica, in cadrul careia se face cercetare fundamentala si care se ocupa de

mecanisme, de identificari, de structuri comparate, de modele mentale, de structurile de

mesaj si asa mai departe. Avem in spate, as spune, o traditie de cel putin 150 de ani de cercetare temeinica si avem, incepand de la Hasdeu, deci de la sfarsitul secolului trecut,

chiar si o cercetare academica autorizata. Intre obiectivele pe care vechea Academie Romana si le-a propus in secolul trecut, la intemeiere, a fost, alaturi de limba, cunoasterea folclorului. Folclor in sens larg, generos, adica intr-un sens pe care specialistii l-au adoptat astazi chiar intr-o definitie pusa in circulatie, ca reper, de catre UNESCO: tot ceea ce tine

de cultura orala, indiferent de forma de exprimare si care nu inseamna spectacol. Aici intra literatura, muzica, jocul, istoria de orice fel, mestesugurile, arhitectura, costumul,

activitatile productive (agricultura, pastoritul, plutaritul, toate tipurile de vanatoare samd), inclusiv traditiile legate de ciclurile calendaristice si ale vietii de familie - toate intr-un proces dinamic, pentru ca fenomenul folcloric insoteste existenta comunitatii in mod permanent; el este foarte activ si astazi, asa cum a fost activ si acum 2000 de ani.

      S. P.: - Care sunt coordonatele pe care cercetatorul nu trebuie sa le piarda din vedere atunci cand studiaza fenomenele contemporane de cultura orala?

      S. I.: - Este un fenomen care se diversifica rapid la etapa contemporana, iar sarcina pe care o avem noi, in aceasta cercetare fundamentala, este consemnarea procesului, a formelor prin care se exprima si se creeaza astazi folclorul, in masura in care acesta

constituie, neaparat, un reper de identitate la nivelul grupurilor care acum se diversifica, fiind din ce in ce mai numeroase, din ce in ce mai specifice, mai particularizate. In acelasi

timp, trebuie avut in vedere si procesul activ al secularizarii mentalitatilor alaturi de - paradoxal - constituirea unor noi grupari religioase. Toate aceste fenomene care dau

nastere unor noi structuri folclorice trebuie sa fie consemnate de specialistii care cunosc exact valoarea, semnificatia, structurile fundamentale ale obiectului, in plan universal si national. Pentru ca folclorul respecta, dincolo de variantele locale, niste legi care sunt

universale ca si legile limbajului.      Folclorul este o structura gramaticala si are, ca si limba, un raport constant de schimb intre traditie si inovatie. Tot ce sper eu spunand aceste lucruri este sa incerc sa-i conving pe oameni ca a fi folclorist, etnograf, etnomuzicolog, etnocoreolog sau chiar antropolog

sau etnolog (asa cum ne place astazi sa ne numim) inseamna sa faci o indelungata ucenicie pentru a deprinde o metodologie speciala pe care o inveti in multi ani. Greu as

putea asimila pe cineva acestui domeniu inainte de 5-7 ani de studiu exclusiv in specialitate. Asadar, lasam de o parte ceea ce fac iubitorii de cultura si iubitorii de folclor

sau mai ales ceea ce inseamna spectacolul folcloric, care este cu totul altceva.

      S. P.: - Va rog sa insistati asupra acestui punct pentru a elimina confuziile legate de spectacolul folcloric si de functiile si importanta folclorului in comunitatea originara.

      S. I.: - Un spectacol ramane un spectacol, asa cum se monteaza un spectacol shakespearian, se interpreteaza Mozart sau Beethoven, tot asa apare si spectacolul

folcloric; el este alcatuit in alte scopuri decat cel pentru care este creat folclorul genuin. Nu vreau sa mai facem confuzie intre folclorul genuin, care are anumite functionalitati, si

spectacolul folcloric, care inseamna alt tip de creatie, alt tip de interpret si asa mai departe. Daca ar fi sa vorbesc din perspectiva mea de coordonator al unui colectiv ce se ocupa de cercetarea fundamentala, as spune ca pentru viitorii 50 de ani, pentru secolul

urmator si pentru mileniul urmator ar trebui sa acordam o atentie speciala tocmai acestor minutiosi cercetatori si cautatori ai folclorului; ne aflam in fata unui proces activ de globalizare, sistemele informationale sunt la nivel planetar si ofera omului de astazi

capacitatea de a alege surse informative de o diversitate si o varietate putin cunoscute anterior.

     Vom asista la un proces de recreare a modelelor fundamentale de vietuire si a conceptelor si reperelor dupa care se conduc oamenii in actiunile lor. Toate lucrurile

acestea trebuie consemnate de catre specialisti in mod riguros pentru a putea intelege peste 50 sau 100 de ani ce s-a intamplat in istoria noastra.

     Dincolo de documentul administrativ sau politic exista un document al identitatii noastre care se creeaza neaparat printr-o inregistrare speciala cu ajutorul aparatelor,

pentru ca fenomenul folcloric are calitatea de a fi un fenomen oral ireversibil si irepetabil. Fenomenul contemporan numit mass-media este de fapt o varianta a folclorului

contemporan. Noi traim intens acest proces de folclorizare, noi toti incepem sa devenim

niste insi folclorici in masura in care intelegem ca mass-media este de fapt o structura folclorica a societatii contemporane care deschide canale la nivel planetar. De aceea spun

eu ca este atat de important sa acordam o atentie speciala folcloristilor, dar nu numai "folcloristilor" care iubesc folclorul, ci si celor care, cu obiectivitate, se straduiesc sa-l

cerceteze in institutii specializate. Asta nu se mai poate face ca pe vremea lui Alecsandri, cand generosi oameni de cultura plecau pe teren sa culeaga ceea ce li se parea ca este frumos. Folclorul nu trebuie sa fie neaparat frumos dupa rigorile unuia sau altuia dintre

noi, el trebuie consemnat ca o realitate pentru grupuri diverse.

      S. P.: - Este extrem de interesanta perspectiva aceasta asupra mass-media... Spuneati la un moment dat ca, in cazul anumitor fapte si obiceiuri ce tin de folclor, este

necesara si o abordare din punct de vedere teologic. Va rog sa argumentati aceasta afirmatie. Mie mi se pare ca tocmai elementul teologic este cel de regula ignorat, ma refer

la elementele de liturgica, istorie bisericeasca si dogmatica.

      S. I.: - Parerea mea este ca, nu numai la noi, in studiul folclorului este vorba despre o viziune care este, in general, reprezentata cam de toate scolile europene; ele s-au format in aceasta perioada in care se cautau reperele arhaice de identitate a grupului. De aici s-a

nascut tendinta aceasta de accentuare a viziunii mitologice, sigur, bazata si pe acele descoperiri despre care am vorbit anterior, pe actualizarea informaюiei antice, pe

idealizarea, cu indreptaюire faюa de valoarea lor reala, a culturilor antice; un mod de transformare a lor in embleme...

      S. P.: - ...si a culturilor exotice...

      S. I.: - ...si a culturilor exotice la un moment dat....

      S. P.: - Sa ne gandim doar la etapa romantismului care a exaltat aceste culturi...

      S. I.: - Sigur. Toate aceste lucruri au generat un interes deosebit pentru aspectul pe care noi il numim al arheologiei folclorice. Convenim ca folclorul, in calitatea lui de fenomen oral ireversibil si irepetabil, nu produce documente care sa poata avea

perenitate in timp mai mult de doua sau de trei generatii. Spre exemplu, cultura noastra este o cultura a lemnului, iar acesta nu este rezistent decat intr-o oarecare limita de timp.

Foarte multe dintre componentele culturii folclorice sunt documente de data relativ recenta, sa zicem. Pe de alta parte, exista aceasta viziune romantica: unui document

folcloric - nu conteaza daca ne referim aici la texte sau segmente melodice - pe care l-am consemnat la jumatatea secolului al XIX-lea, neaparat trebuie sa ii caut radacinile in

literatura antica, in mitologia greco-romana, in istoriile Egiptului antic, in textele Vedelor, facand abstractie, total nestiintific as spune eu, de faptul ca noi nu mai vorbim astazi nici

macar limba de la 1600 sau de la 1800. Daca citim un text din Coresi sau din cronicile secolului al XVIII-lea, constatam ca limba textelor literare consemnate de noi in 1850 sau

1900 este cu totul alta decat cea de atunci...E riscant sa spun: iata, am acest text de colind care vine din perioada precrestina, cand eu am la dispozitie un text inteligibil, intr-o

limba foarte eleganta care apartine secolului al XIX-lea sau al XX-lea, iar eu pretind ca textul vine de, eu stiu, de 5000 de ani inaintea erei noastre! Astea sunt niste "jocuri"

frumoase ale inteligenюei si eseisticii in care se face abstracюie de prezenюa istoriei.      Folclorul este un rezultat al istoriei. Sigur ca exista un model foarte vechi... Este ceea

ce putem numi, cu o terminologie foarte generala, daca avem in vedere experienta teologica, "revelatie initiala". Deci, vom gasi pretutindeni niste componente care sunt

universal umane. Important este ce inseamna acel lucru pentru mine astazi si cum pot eu sa aflu ce a insemnat el acum o suta de ani sau in ce masura se pot articula sistemului celelalte date ale culturii... Eu as spune ca, pentru a intelege cu adevarat acest tip de

cultura orala, trebuie sa intelegem in primul rand ca folclorul european - implicit folclorul romanesc care este cat se poate de bine articulat la structurile europene - nu este o componenta a unor culturi exclusiv orale. Europa si Romania cunosc scrisul de multa

vreme si si-au consemnat istoria... Putem spune ca la noi acest lucru s-a petrecut totusi de aproape o mie de ani sau sa zicem 800 de ani...Avem suficiente date cat sa argumentam existenюa scrisului. Din acest moment nu mai pot vorbi de o cultura eminamente orala.

Iarasi, trebuie sa avem in vedere importanюa scurgerii vremii... Este greu sa negam faptul ca memoria colectiva nu rezista mai mult de doua-trei generatii si atunci acest salt peste

timp, daca as trece peste rolul major pe care l-a avut Biserica crestina in existenta comunitatii romanesti, inseamna ca as face abstractie de o mie de ani de cultura. A

accepta existenta unor duplicitati comportamentale, mentale, de model al existentei intr-o societate in care conceptul de pacat si mantuire erau esentiale, mi se pare eronat. Sa cred

eu ca omul societatii romanesti traia duplicitar si isi desfasura o mica parte a existentei rugandu-se in structura institutionalizata care este Biserica dupa care pleca de acolo si nu

mai stia cui se inchina, pentru ce se inchina, la cine se roaga ...?

      S. P.: - Scoala mitologista isi bazeaza demonstratiile pe asa-numitele modele arhaice care au supravietuit in folclorul romanesc...

      S. I.: - Mi-e foarte greu sa imi imaginez ca au putut supravietui, fara resemantizare, modelele arhaice. Deci, orice ancheta am face, nu cred ca vreunul dintre purtatorii de

folclor s-ar identifica pe sine cu un inchinator la Saturn, un pastrator al riturilor lui Zalmoxis, daca n-a citit cumva, in ultimii 50 sau 150 de ani, in literatura de tip magazin sau in cea de colportaj astfel de "informatii". Mi se pare ca in dorinta de a argumenta

anumite valori perene ale culturii noastre s-a facut abstractie in primul rand de un eveniment foarte important: momentul aparitiei limbii si culturii romane. Nu putem totusi

vorbi despre cultura noastra decat din momentul aparitiei limbii, culturii si poporului roman. Or acesta este si el un moment istoric care poate fi arheologic si mai ales lingvistic

relativ bine precizat, exista suficiente argumente in acest sens. Cand vorbesc despre folclorul romanesc trebuie neaparat sa tin cont de niste nuante pe care trebuie sa le am in

vedere; in acelasi timp, nu pot face abstractie de procesualitatea fenomenelor si de evolutie. Daca as accepta ca asa-numitele structuri arhaice, in sensul acesta mitologic, au

ramas imobile de acum 2000 de ani, daca le asociez mileniilor III sau V inaintea erei noastre si ma refer la asemanarile cu Egiptul antic sau cu lumea indo-europeana, este un "joc" foarte frumos al demonstratiei care nu-mi vorbeste insa de ceea ce am eu astazi sau de ceea ce era acum o suta de ani sau la anul 1300. Parerea mea este ca trebuie regandit

acest fapt, lucru ce nu s-a facut in mod programat.      Daca vreti, se poate vorbi foarte clar despre doua tendinte care au multe implicatii in

plan politic, ideologic, economic in Europa: una este a celor preocupati de propria identitate, iar aici ne gasim si noi si toti vecinii nostri (exista dominant la anumite zone culturale o preocupare pentru aceasta definire a propriei identitati), si exista cea de a

doua tendinta, ce consta in preocuparea de definire a identitatii celorlalti. Si acest lucru nu este de ieri, de astazi. Eu obisnuiesc sa dau drept exemplu semnificativ "Divanul" lui

Dimitrie Cantemir, care nu este nimic altceva decat o problema de identitate, foarte activa in Europa secolelor al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea. Iata, asadar, ca eram destul de bine articulati ideologic atunci. Acelasi tip de problema o gasim extrem de bine reprezentata in

balada si in colind. Aceste perspective sunt, dupa parerea mea, foarte importante. Este vorba despre restituirea dimensiunii, rolului si mai ales a semnificatiilor crestine. De fapt,

parerea mea este ca in cercetarea culturii romanesti traditionale lipseste identificarea componentei crestine. Aproape total. Or, daca acceptam ca omul societatii acesteia

traditionale era un om care nu putea iesi din sacru, existenta lui nu se desfasura in plan secular - individul nu devenise inca purtatorul acestei cutezante de a separa sacrul de

secular, care as spune ca s-a intamplat destul de tarziu si, din punctul meu de vedere, nici astazi societatea contemporana nu separa sacrul de secular, ci revalorizeaza negativul, dar asta e cu totul alta problema - eu spun ca este important sa cercetam si mai ales sa consemnam aceste lucruri, noi, specialistii care stim cum se face o ancheta, care stim

care sunt punctele importante dintr-un chestionar. Este foarte important pentru ca societatea moderna trece printr-un proces de revalorizare a reperelor fundamentale ale

existentei. Aceasta componenta religioasa a functionat intotdeauna in societatea umana, dar a avut un reper si acest reper este textul sacru biblic cel putin pentru Europa, pentru a face o delimitare. Noi suntem si destul de aproape geografic si istoric de sursa care a dat

nastere acestui text.      Totusi, din punctul meu de vedere, noi ne integram foarte bine civilizatiei Mediteranei, din multe perspective suntem atasati acestui tip de civilizatie si cred ca acesta e un motiv

de mandrie. De fapt, facem parte dintr-o zona in care s-au nascut marile civilizatii si suntem plasati geografic pe unul dintre canalele de circulatie ale acestei culturi. Sa nu

uitam ca avem Dunarea si Marea Neagra aproape, iar Muntii Carpati sunt, de asemenea, un ax cultural important.

      S. P.: - Si, daca-mi permiteti, cred ca tocmai acesta este temeiul cel mai bun pentru revalorizarea atat de blamatului termen de balcanism.

      S. I.: - Da, sigur ca da. Eu sunt nedumerita si usor indurerata ca oamenii folosesc termenul de balcanism intotdeauna intr-un sens peiorativ.

      S. P.: - Pentru a-l opune celui de occidentalism...

      S. I.: - Ceea ce este necunoasterea de fapt a Balcanilor, a culturii, a contributiei acestei zone la cultura europeana, la cea universala. Iata de ce vreau eu sa revin la

importanta componentei crestine: suntem aproape de zona care a generat un text care pret de 2000 de ani functioneaza foarte egal cu sine, ma refer la textul biblic, la Vechiul si la Noul Testament. Acest text este cel care a fost prezent in cultura zonei de 2000 de ani, iar eu pretind ca se pot aduce argumente, daca analizam riguros informatia paleocrestina

(cum s-au dezvoltat si cum functioneaza, cum s-au adaptat aceste repere care tin, in primul rand, de componenta religioasa). Citez foarte des un adevar pe care multi dintre

antropologi il considera de necontestat, si anume ca una dintre componentele de baza ale speciei umane este cea religioasa si ca rar intalnesti - de fapt nu prea sunt atestate, ca sa fim obiectivi - societati in care sa nu existe componenta religioasa. Or, asa cum probeaza

cel putin documentul istoric si monumentele, pana la urma, la noi este o vechime remarcabila a crestinismului rasaritean foarte unitar. Ma refer efectiv la documentul

istoric, la cronici, la cartile de legi, la numeroasele manuscrise in slavona si romana care contin asa-numitele cuvinte de invatatura, la hagiografiile, la gromovnicele, la

trepednicele si la numeroasele manuscrise care au circulat, la cartile populare. Literatura de colportaj a avut un rol urias. E o intreaga "biblioteca" pe care au studiat-o filologii

secolului trecut. Asupra acestei literaturi s-au aplecat cu multa, multa rigoare savantii din perioada interbelica si a fost marginalizata sau partial cercetata in ultimii 50 de ani. Trebuie sa recunosc cu regret ca putini folcloristi cunosc astazi cu adevarat aceasta

componenta foarte importanta care se numeste carte populara si care a vehiculat un model de esenta crestina rasariteana. Ei bine, aceasta este iar o componenta importanta care ar trebui regandita si restudiata. As spune ca este vorba despre acea structura care

tine de arheologia folclorica si care trebuie sa porneasca de la ce-mi spune textul sacru pe care il am, oricum, continuu atestat de aproape 2000 de ani. Ar trebui sa valorificam

aceasta componenta de arheologie folclorica pe linie iudeocrestina si paleocrestina. De asemenea, ar trebui sa vedem ce ne ofera perioada medievala cu toata incarcatura

aceasta a disputelor teologice in care ierarhii romani si nu numai ei au fost adanc implicati (boierii se stie ca erau, unii, recunoscuti teologi).

     Cumva, as vrea sa privim cultura romana obiectiv, dar nu ignorandu-i valentele, reperele dupa care s-a condus. Trebuie sa facem cumva sa renuntam la acea viziune comunista, pana la urma, prin care folclorul - eu cand vorbesc de folclor ma refer la

absolut tot ce tine de cultura orala - este exclusiv produsul unei taranimi sarace, a unei mase analfabete, obidite, exploatate, traind in conditii mizere. Asta este o viziune larg

propagata in ultimii 50 de ani.

      S. P.: - Este viziunea sociologista vulgarizatoare clasica pe care comunismul dorea sa o impuna in orice domeniu. Ea cred ca ne-a marcat gandirea mai mult chiar decat s-ar fi

asteptat cei care au luptat pentru indoctrinarea actului de cultura.

      S. I.: - Da, vulgarizatoare si neadevarata. Trebuie repusa in drepturi pentru a intelege cu adevarat valorile culturii orale romanesti, trebuie restituita valoarea medievalitatii

romanesti, pentru ca foarte multe dintre speciile de baza ale folclorului isi au puncte de referinta la curtea medievala. Din punct de vedere ideologic, cultural si artistic, curtea medievala romaneasca a fost unul dintre pilonii de baza ai crearii identitatii nationale, etnice si de grup. Or, nu vom putea, dupa parerea mea, intelege cu adevarat valorile folclorului daca nu vom restitui valoarea medievalitatii romanesti si aici un loc foarte

important il are crestinismul rasaritean. As spune eu ca fara sa luam in considerare aceste

etape nu reusim sa facem un act de cercetare riguroasa. Daca abordam numai viziunea aceea mitologica, foarte interesanta, e adevarat, pentru speculatii eseistice, si sarim in secolul al XIX-lea sau al XX-lea, nu facem propriu-zis cercetare. Cercetarea trebuie sa

urmareasca toate etapele si trebuie sa utilizeze unele demonstratii pentru a putea vorbi de romanul secolului al XX-lea si despre cel al mileniului trei. Trebuie sa stiu cine era

romanul anului 1600, al anului 1300, sa am romanul anului 900, sa vad ce s-a intamplat cu acel "torna, torna, fratre" si trebuie sa stiu neaparat ce s-a intamplat atunci cand s-a produs saltul urias de la politeism la monoteism, pentru ca, dupa parerea mea, acela a fost un moment de rascruce, a insemnat o revolutie informationala prin constientizarea crestinismului. Trebuie sa stim si sa intelegem acest proces si atunci o sa vedem ca in

cultura romana traditionala exista mai putine divinitati pe metru patrat decat am crezut pana acum, trebuie sa intelegem exact ce insemnau martirii si poate ca in felul acesta nu-i

vom mai confunda pe sfinti cu divinitatile precrestine. Sunt multe alte asemenea repere ce trebuie regandite. Eu spun ca folcloristilor le lipseste informatia teologica autohtona - sa ma ierte; avem foarta multa informatie teologica despre societatile politeiste, despre

comunitatile exotice cercetate de catre marii antropologi si etnologi ai lumii, dar nu avem aproape deloc informatie despre ce insemna crestinismul rasariteam si cum se practica el

aici, despre ce insemna viata la curtea unui boier moldovean, muntean, cum era viata clacasului, a razesului. Lucrurile astea noua in general ne scapa sau ni s-au parut niste

banalitati.      De multe ori ne-am orientat spre exotismul fenomenului nostru fara sa fim siguri daca acest exotism este o realitate tipica. Am luat accidentul si l-am generalizat, ceea ce este

nestiintific, pentru ca pot sa spun ca un lucru este caracteristic grupului romanilor, culturii noastre daca se dovedeste a fi atestat in mai multe parюi, in mai multe momente din

istorie, fiind acceptat ca adevarat si valoros de catre membrii cei mai numerosi ai comunitaюii. In concluzie, nu un simplu accident consemnat undeva care se generalizeaza pentru toata cultura... Sunt foarte multe componente in analiza acestui fenomen de care

trebuie sa tinem cont.

      S. P.: - Ar trebui revalorizat acel asa-zis mileniu de absenta a noastra din istorie. Aceasta este una dintre prejudecatile preluate din eseistica interbelica si care este foarte

in voga in acest moment. Care sunt motivele celor care, cu atata usurinta, pun in paranteza o intreaga perioada istorica fara a tine cont de specificitatea si importanta ei

colosala pentru cultura romana ?

      S. I.: - Eu fac diferenta dintre cercetarea noastra minutioasa si argumentata, pe care o practica in general foarte putini, si eseistica, fiind si ea o forma de informare; dar in

eseistica ma dezvalui pe mine insami. Intr-un studiu de acest tip - pentru ca poate fi si un studiu eseu - imi transfer propria traire, impresia personala, aprecierile mele asupra

fenomenului. Atunci cand cineva intreprinde o cercetare de tip academic, masurata, cu repere de genul: consemnare in timp si spatiu, frecventa, cai de circulatie, atestare,

vechimea atestarii samd., atunci interpretarea este mai putin personala. Si una si alta sigur ca lumineaza ceva din aspectul acestei culturi orale, dar interpretarea personala

este mai la indemana; ea este facuta de obicei de cei care au talent, sunt scriitori, sau de catre filozofi; dar ei fac o creatie, ei recreeaza cultura din propria lor perspectiva. Noi nu ne permitem asa ceva. Noi prelucram datele si incercam sa dam un fel de harta a culturii

intr-un anumit moment asa cum apare ea, cum se dezvaluie ea. Sigur ca putem face si noi interpretari, dar numai pe baza acestor informatii care sunt corelate. Cream intai un fel de

tesatura de date si abia apoi incercam sa facem interpretari. E o diferenta de perceptie. De aceea, din punctul meu de vedere, chiar mi se pare un joc poetic sa spun ca romanul a

fost in afara istoriei; eu as spune ca el nu numai ca a trait intens istoria, dar a fost un participant extraordinar de activ la istorie, a constientizat istoria atat de dramatic incat a gasit rezolvari pentru toate momentele cruciale. Asta se vede in folclor. Inca o data spun: trebuie sa intelegem foarte clar ca documentul folcloric este unul riguros, ca folclorul e o rezultanta a istoriei, dar ca in documentul folcloric nu gasesc anul, data exacta, deoarece creatia folclorica naste un model pe baza caruia se inoveaza si se creeaza un nou model etc. este ca un ADN pe care il pastram cu noi, pe care il modelam de fiecare data, dar ne tragem esenta de acolo. In sensul acesta, avem istorie ca tot restul lumii, nu avem mai

putina istorie decat altii. Am trait istoria cu intensitate remarcabila si folclorul dovedeste ca am fost constienti de existenta noastra in istorie tocmai pentru ca am creat un sistem

de sisteme: folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre. Reusim sa demostram ca am existat pentru ca avem sistem. Nu putina lume este preocupata de sistemul acesta,

sa-l cunoasca si mai ales sa-l faca cunoscut. Este ce ne straduim sa facem de multi ani la Institutul nostru, care are, totusi, 50 de ani de existenta. Avem niste lucrari remarcabile care, ca orice lucrare stiintifica care nu este usor de citit de cine nu este avizat, sunt in

tiraje de circa 700 de exemplare. Ele exista in marile biblioteci si le consulta specialistii.      Mai avem, sigur, multe lucrari care vor ramane aici "cuminti" pentru ca nu sunt

rentabile la tiparit, dar care ar oferi un asemenea material de interpretare; una dintre sarcinile noastre aceasta este: sa oferim material de interpretare. Iarasi as spune ca

interpretarea literara a textului folcloric, care este o opera deschisa pana la urma, s-a facut in afara contextului. S-a analizat mesajul textului poetic, dar nu s-a analizat si mesajul comunitatii care foloseste textul poetic intr-un context anume. De aceea au aparut acele interpretari cel putin ciudate, ca sa nu spun aberante, ale Mioritei si ale

Mesterului Manole, despre care s-a discutat atat in ultima vreme. Sigur ca ele vin dintr-o veche viziune a intelectualului roman romantic, care incerca sa gaseasca argumente

pentru ceea ce cerea momentul istoric. Sigur ca atunci avem si o retragere din istorie si asa mai departe. Toate acestea se bazeaza pe o lipsa de intelegere. In Miorita nu moare

nimeni, nu se comite nici o crima. Miorita este un colind de mort, are un mesaj hristic foarte consistent pe care unii l-au mentionat din cand in cand, dar Miorita nu este balada

unei crime, nici pe departe. Despre ea s-a scris enorm, probabil cel mai mult. Fiecare dintre cei care au scris a vrut ceva nou. Dar nimeni nu s-a ocupat de contextul in care se

canta Miorita, cine o canta, pe ce melodie o canta, care e raspandirea geografica.      Exista o monografie scrisa de Adrian Fochi, una dintre putinele lucrari de geografie

folclorica scrise la noi, in care sunt trei sau patru harti cu atestarea si raspandirea Mioritei. Exista 1200 de variante. A citit cineva dintre cei care comenteaza sau fac exegeza macar

500 de variante ca sa vada care este mesajul poetic in contextul lui, cand si ce zice fiecare si cu ce ocazie? De Mesterul Manole nici nu mai vorbesc, pentru ca acolo lucrurile sunt

foarte complicate... Si despre Mesterul Manole s-a scris foarte mult, exista chiar niste teze de doctorat care au la baza analiza acestui motiv de raspandire universala, de altfel; dar importanюa unei cercetari consta in puterea de a vedea ce inseamna aici aceste motive, ce semnificaюie au, cand au aparut, daca mai sunt sau nu actuale, cine le foloseste si in

ce scop... De aici incolo as putea vorbi de o specificitate sau ceva de genul acesta...

      S. P.: - Vorbiti-mi, va rog, despre organizarea si structura satului traditional; ce s-a schimbat dupa 50 de ani de comunism, ce anume mai poate fi recuperat din ceea ce a

mutilat totalitarismul ateu? Care este dinamica satului romanesc astazi ?

      S. I.: - Eu fac parte dintre folcloristii care spun ca folclorul nu este numai la sat. Romanii in general, oamenii de cultura, atunci cand au cules folclorul, nu s-au orientat

numai spre sat, fie daca ii pomenim numai pe Anton Pann sau G. Dem. Teodorescu, Ovid Densusianu si multi altii. Ei n-au facut niciodata din sat zona exclusiva de conservare a

traditiei. Pot sa va spun iarasi ca un specialist care s-a ocupat in ultimii ani de structurile culturilor orale din oras - eu am studiat intens Bucurestiul ca fenomen folcloric - ca n-as

vrea sa se inteleaga ca satul este o zona rupta de restul spatiului cultural, o zona aparte. E adevarat ca satul este mai conservator, pentru ca acolo unitatea de grup este foarte

mare, pentru ca siguranta pe care ti-o da aceasta coerenta care este satul are ceva cu totul special. Istoria noastra legata de ocupatii, de traditia noastra, de dezvoltarea noastra

in general, pana acum 50 de ani, era in Romania predominant rurala. Si atunci sigur ca satul prezinta un mai mare interes, pentru ca acolo locuia cea mai mare parte a

populatiei. Parerea mea este ca acesta este unul dintre procesele care trebuie studiate foarte intens. El nu trebuie idealizat, dar trebuie sa avem grija, pentru ca traditia rurala este una care ne poate sprijini foarte mult in evolutie. Sunt niste procese foarte alerte

care se produc acolo. Parerea mea este ca vom asista la schimbari si nu ma refer numai la partea fizica a lucrurilor. Constituirea unui asemenea grup cum este cel traditional rural,

care sa aiba coerenta si unitate, porneste de la acceptarea unor repere de vietuire comune.

     Trebuie mai intai sa vedem ce se intampla in acest plan. Care vor fi modelele care vor genera refacerea acestor structuri? Aici un rol fundamental il au Biserica si scoala. Scoala

in sens de educatie si de acces egal al tuturor la informatie de buna calitate. Omul

secolului nostru si cel al noului mileniu are nevoie de informatie de calitate.

      S. P.: - Care este rolul Bisericii in elaborarea acestor modele existentiale?

      S. I.: - Biserica este cea care trebuie sa ofere reperele morale legate de bine si de rau, legate de ceea ce inseamna raporturile dintre oameni, dintre om si transcendent. E

fundamentala trasarea unor norme comportamentale referitoare la bine si la rau, la ce se face si ce nu se face si, iertati-ma, la constientizarea a ceea ce indeobste numim pacat. Societatea traditionala avea foarte clar definit conceptul de pacat. Pacatosul era scos in

afara socialului pentru ca atragea raul. Chiar daca-l tolerau, era undeva marginalizat, desi nu neaparat ostracizat. Era o persoana care nu putea fi model. Societatea traditionala lucra cu anumite modele. Dar, o cultura dominata de castig, de interesul material... E

adevarat ca acest interes nu a lipsit niciodata nici in societatea traditionala, care n-a fost o societate de oameni incapabili sa se bucure, fereasca Dumnezeu! Dar se bucurau cu masura si se bucurau cand trebuia, munceau cand trebuia si se rugau cand trebuia.

Aveau, deci, un echilibru extraordinar al tuturor actiunilor ce erau legate in acel sistem despre care vorbeam. Asadar, trebuie sa se creeze niste modele valorice in care "castigul" sa nu devina uciderea celuilalt. Trebuie sa intelegem neaparat ca binele si raul sunt legate

in mod obligatoriu de constiinta de pacat. Poate sa vi se para ciudat ce va spun, dar e o realitate: omul contemporan are o mentalitate eminamente seculara, din ce in ce mai

desprinsa de sacru sau, in orice caz, cu oarecare nebulozitate in ceea ce priveste plasarea sacrului si secularului in existenta lui. Acest om nu mai are foarte clar constiinta a ce e

bine si ce e rau sa faca, deci nu mai are constiinta pacatului, pana la urma. In plus, comertul cu audio-vizual ii ofera niste modele bulversante, de multe ori provenite din alte culturi. In culturile acelea modelele respective se bazeaza pe niste norme, la noi sunt ca niste corpuri neintegrate. Daca nu exista un sistem educaюional si un sistem moral, o

scoala si o Biserica care sa puna in echilibru aceasta informaюie...Totodata, si accesul la tehnologie este esenюial...Parerea mea este ca satul viitorului trebuie sa aiba acces la

tehnologia foarte avansata, la comunicarea electronica, daca se poate...      Vad crearea unei asemenea unitati oarecum la modul idealist, pentru ca fiecare dintre noi suntem niste individualitati, dar aceste individualitati trebuie sa se inteleaga, nu doar sa se tolereze, ci sa coopereze. Iar ele nu pot coopera decat daca au un limbaj comun si nu pot coopera cu restul lumii decat daca o cunosc. De aceasta spun ca informatia este

extraordinar de importanta, la fel educatia si coordonatele morale. Individualismul care e specific lumii moderne nu trebuie sa dea nastere conflictelor de interese si mai ales nu trebuie sa creeze autoritaюi discordante. Or, asta este primejdia cea mare... Daca este

bine ajutat, eu cred ca satul - n-as renunta pentru nimic in lume la acest cuvant care, cred eu, arata vechimea si identitatea noastra, venind dintr-un cuvant vechi latin - va fi o

unitate foarte moderna si va ramane "satul meu". De altfel, eu pledez foarte mult pentru ceea ce s-ar chema zone "ecofolclorice", niste zone foarte moderne in care oamenii

traiesc in modelul traditional pentru ca inteleg si au nevoie de traditie, dar fac acest lucru in conditiile foarte confortabile ale mileniului trei. Asa vad eu satul, dar si acesta este un

romantism de folclorist care studiaza orasul si iubeste satul in egala masura.

      S. P.: - Care credeti ca sunt calitatile esentiale ale cercetatorului in etnografie si folclor ?

      S. I.: - Calitatile unui cercetator in etnografie si folclor - acum ei se numesc tot mai des etnologi sau antropologi, dar eu continuu sa spun ca sunt folclorist si, din cand in

cand, mai cochetez si spun ca sunt etnolog - deci, calitatile acestea trebuie sa fie in primul rand devotamentul, apoi cultura complexa. Un folclorist sau etnolog trebuie sa stie

filologie, arheologie, istorie, geografie, tehnica (pentru ca trebuie sa stim sa manuim toate aparatele moderne de inregistrare, de filmare, de fotografiere, internet, e-mail si asa mai departe), trebuie sa cunoasca istoria artei, estetica, muzica... Asta inseamna sa lucrezi in meseria noastra... Sa nu fie strain de ideologii, fara acest tip de informatie nu se poate, sa stie ceva filozofie. Cam acesta ar trebui sa fie instrumentarul necesar. Pe urma, trebuie sa aiba multa rezistenta fizica pentru ca noi suntem oameni de teren si fara asta nu se poate,

trebuie sa aiba calitatea speciala de a putea coopera cu subiectii cu care lucreaza. Folcloristul trebuie sa fie cat mai obiectiv posibil, sa fie purtatorul mesajelor metodologice,

informatiei metodologice. Avem un alfabet de transcriere muzicala, un alfabet de

transcriere literara, unul de transcriere coreologica... Folcloristul trebuie sa fie purtatorul instrumentarului de cercetare, a metodologiei fiecarei discipline in parte, de aceasta data. In general, trebuie sa lucram in echipa, pentru ca nici unul dintre noi nu este un om atat

de format, de "universal" incat sa poata acoperi toate domeniile si atunci mergem in echipe complexe in care fiecare trebuie sa faca cercetarea respectiva in conformitate cu

domeniul pe care l-a aprofundat. In orice caz, conditia sine qua non este cea a obiectivitatii, a rigorii si a inlaturarii oricarei patimi din interpretare. Noi, cu deosebire, nu

avem voie sa fim patimasi sau sa fim de una sau de alta dintre parюile baricadei.      Ar trebui sa fim onesti cu fenomenul si cu documentul. Asta inseamna cercetare

fundamentala... Si in acelasi timp trebuie sa avem destula minte cat sa putem proiecta ceea ce inseamna procesul in viitor. Noi trebuie, cumva, sa intuim directiile pe care se

cade sa le consemnam ca fiind importante pentru dezvoltarea ulterioara.

      5 aprilie 2000, Bucuresti

      "Contrafort"

Prof. Pavel Panduru: „Despre folclor in Tara Almajului“

        articol preluat din almajana.wordpress.com

      „Intre toate tarile semanate de Dumnezeu pe pamant” se numara si Tara Almajului cu un peisaj mirific si cu oameni iubitori de neam, munca si de Dumnezeu, pastratori ai

„Sfintei Traditii” romanesti.

      Despre sfintenia locurilor si a oamenilor care locuiesc aceste spatii scrie valorosul om de cultura, folclorist si scriitor Nicolae Danciu Petniceanu in trei carti in ultimii trei ani: „Orfeu s-a nascut in Banat”- Editura Eurostampa, 2003, „Vrajitorul din Almaj”- Editura

Gordian, 2005 si „ Rapsodul din Tara Almajului”- Editura Gordian, 2005.

      Autorul ne prezinta o lume vie cu oameni care isi arata atasamentul fata de Traditia almajana in feluri diferite: prin cantec, prin joc si dans, prin port, prin scris si chiar prin

mandria de a afirma apartenenta la ea.

      Nicolae Danciu Petniceanu „ un prozator puternic, de un banatenism uimitor de energic” (Artur Silvestri) a prins in Vrajitorul din Almaj, el insusi o vraja, si in celelalte carti esenta spiritului la almajeni. Ii place sa vada esentialul din modul existential al romanilor

si sa surprinda profundul din natura umana.

      Cartile acestea sunt rod al reflectiei cat si rod al observatiei obiective si al unei riguroase documentari. Au caracter de marturie, bazandu-se pe autenticitatea faptului

trait si nu „scornit”. Redau ganduri cu limpezimea apei de izvor, avand un gen de puritate originara ce lumineaza mintea si purifica sufletul cititorului. Ele vin din osardia unui

voievod al scrisului romanesc, care traieste in sarg carturaresc.

      Folcloristul se dovedeste un bun cunoscator al fenomenului muzical in mediul sau natural de manifestare – satele almajene.

      Lucrarile nareaza aventura existentiala a muzicantilor, talentul si harul lor, raporturile cu lumea inconjuratoare, rolul lor de educatori si dragostea pentru semeni.

      In lucrarea „Orfeu s-a nascut in Banat” vorbeste despre viata tumultoasa a lui Ion Luca Banateanu – violonist, dirijor si folclorist, compozitor si ctitor de orchestre de muzica

populara romaneasca – „ care a inteles cata admiratie si iubire nemarginita pentru oameni pulseaza in cantecul nostru popular”.

      Cartea „Vrajitorul din Almaj”, printr-un efort miraculos al creatiei, face biografia violonistului Ion Stan –Tananacu si a satului sau – Prigor. Autorul arata ca „datina, obiceiul

si traditia erau incrustate in grinda de la intrare in casa, incrustarea facandu-se de cei batrani cu briceagul si lumanarea aprinsa”. Din cele doua carti se constata ca muzica este

in noi, este identitatea noastra, redand pulsul vietii, iar cei doi violonisti au fost ambasadorii cantecului si culturii romanesti in lume.

      Observator fin al vietii almajenilor si al personalitatilor lor, la care intelepciunea rezulta dintr-o viziune superioara a vietii, N.D. Petniceanu ne infatiseaza in lucrarea „ Rapsodul din Tara Almajului” conceptul taranului roman(almajan) despre imbinarea armonioasa a muncii cu muzica, valorifica folclorul in sincretismul lui pornind de la esenta lucrurilor, prinzand trairile interioare ale omului si natura lui divina. Personajul principal al cartii,

taranul Dumitru Popovici din Rudaria, asemanator personajelor lui Marin Preda, este o fire complexa, inzestrat cu intelepciune si harul divin al cantecului si jocului popular. Este model de gospodar si familist in sat, participant la toate evenimentele cu iz cultural,

economic si social in cadrul comunitatii.

      In aceste carti gasim crezul autorului in cultura traditionala, in iscusinta mintii oamenilor de la sat, in puterea etica si estetica a valorilor materiale ale neamului nostru. Ele sunt inca o dovada cat de importante sunt lucrurile marunte din viata omului in opera lui Danciu. Aceste carti ne arata cat de adanc a patruns folclorul, „chintesenta a sufletului romanului”, aceasta creatie vie, in viata si opera scriitorului N.D.Petniceanu. In ele gasim

un fluviu viu de mentalitate si credinta extrem de rezistent, care genereaza inca fiorul metafizic si deschiderea catre sacru a populatiei din Almaj.

      Fraza lui Danciu curge simplu si limpede, raspandind magie si inspiratie, consecinte ale unor adevaruri traite de autor.

      Lirismul prozei lui Danciu este unul implicat, organic, continut, ce decurge din insasi trairea faptelor. Daca adaugam la aceste calitati, parcimonia limbajului, pigmentat de

termeni regionali, avem in fata explicatia clara a valorii acestor carti, ele fiind o odisee a sufletului.

      Faptul ca folclorul pastreaza esentele – lamura – lucru inteles de Danciu, l-au determinat sa scrie aceste carti, care redau bucuria almajenilor de a trai prin cantec si

joc(dans), ca doinirile atemporale din Almaj, de o grandoare austera si hieratica, dezvoltata pe un fond daco-roman, poarta in sine maxima intensitate si cuprindere

sufleteasca a omului.

      Aici aflam ca prin cantare drumul spre Dumnezeu este mai scurt si mai luminat, ca in Almaj are vesnicie „miraculoasa memorie a poporului numita traditie”- cum spunea

L.Blaga.

      Prof. PANDURU PAVEL Termenul de folclor este propus in 1446 de către arheologul englez Wiliam Toms. Sensul cuvвntului e culegerea de materiale ce se iau din popor. Etimologic cuvвntul apare folk=popor, lore=оnţelepciune.

La noi in tara termenul de folclor a fost folosit de Bogdan Petriceicu Haşdeu iar din punct de vedere a ariei pe care o cuprinde putem spune numai faptele artistice pe cale orala (muzica populara, literatura populara si dansul popular)Folclorul reprezintă totalitatea realităţilor folclorice cu trasaturi si forme creata sau asimilata de un popor, atвt in mediu rural cвt si in urban care se transmite pe cale orala intr-un anumit spatiu geografic fara a se şti exact autorul.

Poporul roman a pastrat forma originala a obiceiurilor, datinilor, creatiilor materiale si cultural-artistice. Acestea, strans legate de viata sociala a taranului, l-au insotit de la nastere pana la ultima suflare. Folclorul este prezent in sculptura populara, tesaturi, cusaturi, ceramica, zicatori, strigaturi, ghicitori, poezii basme, legende si desigur si in muzica. Ştiinţa care se ocupa cu folclorul se numeşte Folcloristica iar de studiul muzici populare se

numeşte Etnomuzicologie.Muzica populara aparţine cultului naţional si face parte din patrimoniul naţional.

Prin folclorul muzical poporul roman si-a cantat dragostea, dorul, jocul, durerea, deznadejdea, eroii, insotindu-si fiecare moment al vietii prin cantec.Muzica populara, in prima perioada a fost singura forma de manifestare si prima etapa a muzicii romaneşti.Creatia populara are urmatoarele trasaturi specifice:• Caracter anonim (nu este cunoscut autorul)• Caracter oral (este transmis pe cale orala de la om la om, de la un loc la altul, din generatie in generatie.)• Caracter colectiv (cantecele sunt preluate de colectivul din care face parte creatorul, devenind astfel un bun al intregii colectivitati, extinzandu-se ca valoare spirituala pe intreg teritoriul tarii, spre exemplu: cantecele Perinita si Doina apartin numai poporului roman.)• Caracter sincretic (consta in participarea mai multor arte la fenomenul artistic: literatura, poezia, muzica, coregrafia, etc.)

Cвntecul propriu-zis

Este cel mai răspвndit gen al muzici populare. Diferă de la un loc la latul. Are o forma strofica specifica. Versurile sunt alcătuite din 7-8 silabe оntвlnindu-se si arhaisme. Din punct de vedere ritmico-melodic e simpla dar cu accente expresive potrivite textului si genului muzical. Este cel mai bogat gen muzical. Tematica cuprinde sfera de preocupări si de trăiri care aparţin tuturor vвrstelor si categoriilor sociale.

Folclor românesc

Folclorul muzical românesc cuprinde toate creaţiile culturii spirituale populare româneşti din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moştenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna şi a popoarelor din care ei au luat naştere.[1] Articolul de faţă se referă la folclorul de pe teritoriul actual al României (cu puţine excepţii, create de modificarea hotarelor de-a lungul istoriei). Etniile creatoare de folclor studiate în articol sunt, în cea mai mare parte,[2] vorbitorii de dialecte româneşti (nord-dunărean, dar şi – în limita cercetărilor efectuate – aromân şi meglenoromân).[3] Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două ştiinţe apropiate: folcloristica[4] şi etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva şcoli naţionale; între ele, o poziţie semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte şcoli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. În vreme ce folcloristica se concentrează pe studii

monografice făcute în interiorul unei etnii, etnomuzicologia se preocupă de studiul comparat între naţiuni.[5] Astfel, în funcţie de perspectiva cuvenită, folclorul muzical din România se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naţionalităţi, fie între celelalte ramuri de folclor românesc. Indiferent care dintre cele două căi este urmată mai întâi, categoriile obţinute sunt înglobate în folclorul universal. Dacă etnomuzicologia este apanajul secolului XX, folcloristica nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura şi muzica tradiţională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii.[6] Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără reţineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese şi a concluziilor obţinute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conţinuturi de informaţii. Acea metodologie cuprinde principii, metode şi o tipizare a studiilor folclorice. Anume, există trei tipuri (sau etape): culegerea de materiale, clasificarea şi interpretarea lor. Sub delimitarea folcloristicii,[7] folclorul muzical constituie o ramură a creaţiei tradiţionale româneşti, alături de: folclorul literar, dans şi teatrul popular.[8][9] Pentru a cataloga componentele folclorului, în studiile de specialitate se recurge adeseori la termeni precum „gen” şi „specie”. Cum nu s-a putut stabili exact „întinderea” fiecăruia şi ambiguităţi continuă să existe, vom aplica recomandarea folcloristului Gheorghe Oprea, de a numi toate aceste componente sub denumirea unică de „categorii”, fără a lăsa loc vreunei ierarhii.[10].

http://ro.wikipedia.org/wiki/Folclorul_muzical_rom%C3%A2nesc

Folclorul coregrafic (numit şi dans folcloric) reprezintă o subdiviziune a folclorului, însumând totalitatea creaţiilor

coregrafice (privitoare la dans) realizate de cultura spirituală populară corespunzătoare unei etnii sau unui grup de etnii. Studiul folclorului coregrafic constituie una dintre cele patru mari ramuri ale folcloristicii, alături de: folclorul literar, folclorul muzical şi teatrul popular. Faţă de iniţierea primelor cercetări folclorice, studiul folclorului coregrafic s-a produs mai târziu, întâietatea aparţinând trasării unor fundamente necesare în domeniile literar şi muzical, cele două fiind de multe ori condiţii indispensabile producerii dansului. http://ro.wikipedia.org/wiki/Folclor_coregrafic

„Materialele etnofolclorice concrete vorbesc despre faptul că cele mai multe tradiţii populare sunt foarte vechi şi au origine locală. Aşa-numitele împrumuturi sunt puţine la număr şi nu sunt de prima valoare. Majoritatea obiceiurilor calendaristice, inclusiv cele legate de sărbătorile de iarnă, au la baza traiul, munca, tendinţa spre o viaţă mai bună”.

Nicolae Băieşu

„Folclorul este mai ales. El este produsul unei epoci, al unei ocupaţii, al unei culturi. Sigur, se pot da exemple elocvente de motive literare care au circulat dintr-o cultură în alta. O seamă de motive epice preluate din Biblie au devenit produse literare în diferite arii din lumea creştină. Dar, esenţialmente, produsele folclorice sunt marcate de acest caracter zonal. În condiţiile de izolare în care au trăit oamenii sute de ani, nici nu e de mirare. Folclorul nu are menirea sa rezolve conflicte etnice”.

Constantin Eretescu

„Folclorul încă trăieşte, dar în alte forme”.

Constantin Eretescu

„Ca cercetător al culturii populare mi-a plăcut să rătăcesc, să merg