DEFINIREA CONCEPTULUI:Agresivitate

<<Agresivitatea,tendinta de a ataca-luat intr-un sens restrans,acest

termen se raporteaza la caracterul belicos al unei persoane.Intr-o acceptiune

mai larga,termenul caracterizeaza dinamismul unui subiect care se

afirma,care nu fuge nici de dificultati,nici de lupta;pe un plan inca si mai

general,caracterizeaza acea dispozitie fundamentala datorita careia fiinta vie

poate obtine satisfacerea trebuintelor sale vitale,in principal alimentare si

sexuale.Pentru multi psihologi agresivitatea este strans legata de frustrare(un

copil împiedicat sa se joace se îmbufneaza sau tropaie de furie).Chiar si

medicul,noteaza cu umor Freud,poate fi in mod incostient agresiv fata de

unii bolnavi pe care nu-i poate vindeca.Agresivitatea are si alte cauze:H.

Montagner(1988) a observat la copii in restanta cu somnul accese bruste de

agresivitate de agresivitate,urmate de momente de izolare

absoluta.Agresivitatea la copil se datoreaza cel mai adesea unei insatisfactii

profunde,consecutive unei lipse de afectiune sau unui sentiment de

devalorizare personala..Cand,de exemplu,in pofida eforturilor sale sincere,un

scolar este pedepsit pentru ca nu satisface exigentele parintilor,acestia îi

aplica un tratament extrem de injust,care poate duce la revolta minorului sau

la prabusirea sa.

Învatarea are un rol important inagresivitate.În cartea sa Omul agresiv

(1987),P. Karli arata ca in unele grupuri umane (in Tahiti sau Mezic de

ezemplu)orice agresivitate este stigmatizată,sortită oprobriului.El consideră

că şi în societatea noastra ar fi posibilă diminuarea agresivitaţii prin masuri

educative,prin glorificarea conduitelor altruiste şi a valorilor morale.>>

‚‚Larousse Dictionar de psihologie’’– Norbert Sillamy, Univers

Enciclopedic, Bucuresti, 2000

<<AGRESIVITATE, comportament destructiv şi violent orientat

spre persoane, obiecte sau spre sine. Implică negare actiră si produce daune

sau doar transformări. Există şi o aresivitate calmă, nonviolentă dar

întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate,punere în

primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Prototipul agresivitatii a fost

exemplificat prin comportamentul animal,dar K. Lorenz (1966) a atras

atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de

hrană, iar nu din tendinţa competitivă cum se întîmplă deseori la om. După

ce, timp îndelungat, a fost susţinută teza despre originea instinctivă a

agresivitatii,astăzi această teză a fost larg contrazisă. K. Lorenz susţine că

atît la animale cît şi la om agresivitatea este un rezultat al învăţării, al

modelării comportamentului prin imitaţie şi antrenament. Nu există un

instinct al agresivitatii, cum este cel de hrană,reproducere, construire a

cuibului (la păsări), migraţie etc.

Kuo (1930) a crescut împreună pui de pisică şi de şobolani, dovedind

absenţa oricărei agresivitati la vîrsta adultă a acestora. Preluînd o idee a lui

S. Freud,V. Scott şi J. Dollard (1939) au formulat teoria reactivităţii ce

susţine că agresivitatea este un rezultat al frustraţiei sau împiedicării (prin

barieră) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge ţelul. Deci, agresivitatea ar fi

cauzată de contrarierea unor tendinţe instinctuale, dar aceasta ne duce la

ideea că totuşi agresivitatea,în forma ei primară, are o legătură, fie şi

indirect, cu baza instinctivă.

E. Fromra susţine că. la om, există o agresivitate specifică, exprimată

prin tendinţe destruclive. X. Miilor (1941) dovedeşte că nu întotdeauna

frustraţia produce agresivitate, ci numai în anumite cazuri. După T. Dembo

şi K. Lewin copiii răspund mai frecvent la frustraţie cu un comportament

regresiv. R. Sears a descoperit o relaţie directă între stilul autoritar şi

primitiv de educaţie şi dezvoltarea comportamentului agresiv la copii.

Băieţii sînt mai înclinaţi spre agresivitate pentru că sunt şi se instruiesc în

acest fel, angajînd şi tehnici, instrumente etc. R. White (1939)arată că

grupurile conduse autoritar, cînd sunt lăsate libere, devin agresive şi uneori

tind să-şi descarce agresivitatea unii faţă de alţii sau faţă de lucruri. Se poate

vorbi, după opinia noastră, despre o agresivitate secundară,de sorginte

socială şi care constă într-un comportament destructiv (formă de

autorealizare) cauzat de insatisfacţii personale, carenţe afective, devalorizare

personală, blazare, modele din subculture delictuale, educaţie negativă, în

ansamblu fenomene de inadaptare socială sau adaptare negativă manifestată

prin reacţii agresive sau autoagresive.

K. Lorenz recomandă, în scopul prevenirii agresivitatii ca să se

deturneze (după N. Timbergen, să se redirecţioneze) conflictele înainte ca

ele să devină acute. Există o problemă a dirijării pozitive a agresivitatii prin:

a) acceptarea raţională a frustraţiei; b) canalizarea ei în acţiuni socialmente

utile (după unii şi inteligenţa sau elanul creativ ar fi o agresivitate dar de

factură intelectuală); c) adaptarea unor comportamente agresive acceptabile

cum sunt cele implicate în competiţiile sportive. M. Epuran (1967) propune

ca în sport (care nu implică destructivitate) să se renunţe la termenul de

agresivitate şi să se denumească tendinţa pozitivă a luptei pentru

performanţă prin termenul de combativitate. Dacă la anumite persoane grav

frustrate şi anxioase, agresivitatea ia proporţii şi se instalează în forme

nocive este necesar să se recurgă la psihoterapie în variantele ei de joc, de

descărcare a resentimentelor în şedinţe speciale de grup,de terapie

ocupaţională sau recreaţională.>> ‚‚Dictionar de psihologie’’ – Paul

Popescu-Neveanu, Editura Albatros, Bucuresti,1978

<<Agresivitatea-(lat.aggresio,atac)-comportament verbal sau

actional,ofensiv,orientat spre umilirea,minimalizarea si chiar suprimarea

fizica a celorlalti.Comportamentul agresiv poate fi orientat si propriei

persoane (autoagresivitate),ca in cazul tulburarilor psihice,sau spre

distrugerea obiectelor investite cu semnificatii sociale.Pentru explicarea

originii comportamentului agresiv,s-au propus mai multe ipoteze

biologice,etologice,psihologice,sociologice.In perspective

biologica,agresivitatea reprezinta un raspuns instinctiv determinat de

activitatea subcorticala si endocrina.Hormonul masculin,testosteronul,s-sa

dovedit ca are un rol important in declansarea agresivitatii(F.H. Bronson,C.

Desjardins,1971).De asemenea,anumite substante neuromediatoare sunt

responsabile de declansarea agresivitatii.Cercetarile etologice sustin ipoteza

caracterului innascut al agresivitatii.Spre deosebire de de ipotezele biologice

si etologice,ipotezele psihologice si sociologice promoveaza conceptia

caracterului achizitionat,dobandit,invatat al comportamentelor agresive.

Cercetarile lui Albert Bandura(1963) au demonstrat ca agresivitatea se

dobandeste prin invatare sociala si ca in realizarea comportamentelor

agresive un rol important il au mijloacele de comunicare in masa .In cazul

abordarilor psihologice se inscrie si ipoteza frustrare-agresivitate,lansata in

1939 de N.E. Miller,J.Dollard si L.W. Dood,verificata,revizuita si nuantata

ulterior in numeroase cercetari.In orientarea psihanalitica,agresivitatea

rezulta din conflictul dintre pulsiunea mortii(thanatos) dupa S. Freud(1920)

si cea a placerii(eros).In aceeasi orientare psihanalitica,A. Adler considera

agresivitatea ca un factor general uman prin care se urmareste depasirea

sentimentelor de inferioritate si se asigura satisfacerea dorintei de putere.>>

,,Dictionar de sociologie’’- G. Ferreol, P.Cauche, J.M. Duprez,

N.Gadrey, M. Simon , Editura Polirom, Iasi, 1995