Definirea noţiunii de investiţie.

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare , dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile , în modul cel mai direct, sunt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.

Cuvântul ,,investire,, este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi ) şi a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare.S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului ,,investiţie ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile existente în literatura clasică si contemporană, am constatat că ,,investiţiile,, sunt tratate in mod diferit.

Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om inţelege ca investiţia inseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătaţi ceva existent, fără indoială, că npţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în sens larg şi sens restrâns.

În sens larg, adică intr-un cadru mai cuprinzător. Investiţiile reprezintă nu neapărat o suma anumită, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou , sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătaţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri(materiale sau intangibile) de pe urma cărora sa se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru indeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este mai degrabă, un factor de acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare. In practică, investiţia in sens larg poate insemna mai exact cumpărarea de acţiuni sau alte titluri de valoare,plasamente de sume băneşti la bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea de afaceri cu scopul de a obţine caştiguri sub formă de dobânzi, dividende, respectiv profituri .

Intr-o accepţiune mai restrânsă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este,in majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă – indelungată. Investiţia reală, in sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de active fixe şi cel mai adesea poartă denumirea de investiţii de capital.

Accepţiunea cea mai des intâlnită pentru definirea investiţiilor este aceea de cheltuială sau plasament de sume băneşti la un moment iniţial pentru a obţine efecte ulterioare.

Investiţia este un act economic fundamental care provoacă o creştere în viitor a venitului de unde decurge şi o modificare a consumului şi a economiilor şi condiţionează dimensiunea utilizării factorilor de producţie.

Adesea investiţiile sunt considerate ca elementul cel mai dinamic al economiei, ele sunt nu numai responsabile de fluctuaţiile ciclice ale economiei dar reprezintă un factor determinant al creşterii economice prin cererea de bunuri de capital si producţia rezultată.

Investiţiile de capital au loc in economia reală ,precum si in domeniile socio-culturale, constituind ,in fond , suportul material al creşterii economice, dar şi al dezvoltării activitaţilor social-culturale în orice ţară din lume.

Teoria economica si financiară este ceva mai generoasă in acordarea libertăţii de interpretare a conceptului de investiţie .

Astfel, in general, se poate admite că orice plasare de fonduri in domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc. pentru a asigura regenerarea sau creşterea activelor, acoperirea cu forţa de muncă a activităţilor sau promovarea obiectivelor organizaţiilor sau firmelor este o investiţie.

Ideea de plasare a unor fonduri nu este însă suficient de cuprinzătoare si nici măcar explicită .Or , tot investiţii pot fi considerate aportul în natură la creşterea capitalului, unele acţiuni financiare cu caracter speculativ etc.

Teoreticienii, in formule destul de nuanţate ,încearcă sa surprindă caracteristicile cele mai importante ale investiţiilor.

Pentru Peumans, a investi inseamnă a dobândi bunuri concrete, a plăti un cost actual in vederea obţinerii de incasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă imediată) in favoarea unei serii de speranţe repartizate in timp.

P.Masse se plasează in acelasi context considerând că investiţiile constau în transformarea mijloacelor financiare in bunuri concrete precum şi in rezultatele acestor acţiuni. Sub formă generala a investi inseamnă a sacrifica un capital în vederea unor speranţe mai mult sau mai puţin îndepărtate. Este un pariu asupra viitorului care suportă numeroase riscuri,dar un pariu necesar.

La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie,adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.

Dincolo de relativa diversitate a acestor puncte de vedere, pot fi desprinse şi câteva tresături comune, importante:

-transformarea unor disponibilităţi băneşti în cheltuieli pentru realizarea de bunuri concrete (a căror formă şi conţinut sunt nedecise, putând fi echipamente de producţie, acţiuni, materiale, informaţii etc.);

-obţinerea, pe această cale, a unor efecte superioare sub formă de beneficii, a căror realizare este insă probabilă;

-dezafectarea temporară a unor resurse financiare, materiale si chiar umane, al căror cost este suplinit prin efecte nete pozitive superioare.

Diversele abordări ale conceptului de investiţie fac referire fie la conţinutul său economic, fie la domeniul de aplicaţie. În acest context putem vorbi de abordare contabilă, economică, financiară si juridică.

Dimensiunea economica largeşte sfera de cuprindere a investiţiei deoarece, conform acestei accepţiuni, investiţia reprezinta ,,toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice (venituri,incasări) eşalonate în timp şi care, în sumă totală, sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse,,.Şi in această viziune asupra noţiunii de investiţie găsim referire la durată, dar observăm că accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investiţional, precum si pe eficienţa acţiunii. În această accepţiune se consideră investiţie:

a)cumpărarea de bunuri care, iniţial constituie ieşiri de trezorerie, dar care au ca urmare incasări suplimentare, economii de costuri etc.eşalonate pe o durata mai lungă de timp ;

b) alte cheltuieli decât cele referitoare la cumpărarea de bunuri

In abordarea contabilă, investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul ca toate valorile ce se crează sunt destinate a rămâne constant sub aceeaşi formă.

Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung.

Imaginea juridică impune condiţia, că în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială directă nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte in timp potenţialul si performanţele .

Abordarea psihologică reduce investişia la o renunţare de bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare.

Caracteristici ale investiţiilor Investiţiile reprezintă acţiuni sau succesiuni de acţiuni prin care anumite resurse

disponibile, disponibilizabile sau atrase sunt transformate în bunuri concrete (materiale sau nemateriale) în scopul obţinerii de efecte viitoare sub formă de avantaje ,nu numaidecât , dar in principal financiare (profit). Prin investiţii se realizază efectiv mijlocul prin care se produc ulterior efectele dorite sub forma profitului sau serviciilor sociale, culturale etc. ce vor fi oferite.

Atributele principale ale investiţiilor sunt: Timpul

Cheltuiala se face in prezent, iar recompensa vine mai târziu;astfel, între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj in timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin momente bine definite.

RisculSacrificiul este făcut in prezent si este sigur. Recompensa pentru el vine mai

târziu, dacă vine, si oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranţe.

Conţinutul concret al efortului investiţionalInvestiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire, o

structura de resurse diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.

EficienţaO investişie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele/ suma totală

absolută a încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

Pentru a specifica mai exact sensul si semnificaţia investiţiilor este importantă precizarea câtorva din caracteristicile esenţiale :

1.Derularea temporală a investiţiilor se realizează pe intervale lungi de timp, fiind insoţită de o separare netă a perioadelor de angajare a efortului (perioada propriu-zisă a investiţiei) şi obţinere a efectelor.Investiţia nu se reduce numai la momentul sau perioada de avansare a unei sume pentru a obţine profit (sau alte efecte) .Întinderea temporală a acţiunilor investiţionale induce o categorie specială de risc, atât la nivelul cheltuielilor cât şi al încasărilor. În acelaşi timp, decalarea cheltuielilor şi efectelor obligă la o echivalare specifică a elementelor valorice prin care este caracterizată o investiţie.

Tehnica actualizarii investiţiilor îşi are originile tocmai în nevoia de a compara valori ( cheltuieli, încasări şi beneficii) investiţionale decalate .

În acţiunile înnestiţionale pot fi preciyate trei perioade distincte indentificate in raport cu eforturile implicate :

-cautarea ideilor şi evaluarea (cheltuieli de proiectare ) ;-punerea în operă (investiţia propriu-zisă) ;-obţinerea efectelor (angajarea cheltuielilor de exploatare ).Succesiunea acestor etape este rareori rapidă .De regulă , şi acestea sunt acţiuni

investiţionale propriu-yise, fiecare din aceste etape se desfaşoara intr-un timp relativ îndelungat.

2.Complementaritatea investiţiilor este evidentă numai în raport cu caracterul limitat al resurselor (în principal financiare) de care investitorul dispune sau pe care le atrage pentru realizarea acţiunilor sale. În aceste condiţii, alocarea unor resurse pentru un proiect diminuează proporţional şansele alocării de resurse pentru alte proiecte ale investitorului. Comparaţia cu vasele comunicante poate fi acceptată ,tot ceea ce se adaugă la o cantitate dată de ,,lichidităţi,, distribuindu-se uniform in toate ramificaţiile legate, după cum orice volum scurs spre o altă destinaţie afectează unirform aceleaşi ramificaţii .

Utilizarea resurselor alocabile investiţiilor pentru o firmă sau un alt sistem nu se poate realiza înafara con diţiei de echilibru impuse prin complementaritate .Investiţiile sunt complementare deci in raport cu disponibilul dat de resurse, in general, de resurse financiare, în particular şi in special .

3.Caracterul conex sau indus al investiţiilor este determinat de raporturile de intercondiţionare ce se manifestă între proiecte.Numai la limita teoreticului o investiţie se poate realiza prin şi pentru ea însaşi .Practic ,orice investiţie induce nevoia de alte investiţii .Asigurarea realizării si exploatării unui proiect este condiţionată de realizarea şi exploatarea altor proiecte cu care este acesta legat pe linia aprovizionării si vânzarii.

4.Ireversibilitatea investiţiilor se raportează la imposibilitatea recuperării ca atare a resurselor implicate pentru realizarea lor .

Resursele încorporate intr-un proiect devin pierdere efectiva în cazul în care acesta nu va produce efectele aşteptate.Chiar şi ideea de recuperabilitate a investiţiei se referă numai la acoperirea ei financiară prin încasările pe care le generează în faza de exploatare.

În sens fizic, material si uneori chiar financiar ,o investiţie nu se regenerează, tot ceea ce a consumat fiind de fapt o energie pierdută sau care trebuie reprodusă printr-un consum suplimentar de resurse.În sens fizic majoritatea proiectelor sunt indivizibile ,chiar dacă dintr-un echipament uneori se mai poate recupera ceva (o componentă,un principiu constructiv etc.).

5.Unicitatea proiectelor Chiar dacă au ,în principiu , aceeaşi destinaţie prin profil, volum,calitate

etc.,proiectele de investiţii nu sunt identic reproductibile.Între ele apar diferenţe sensibile cel puţin prin amplasament ,poziţie faţă de furnizori sau consumatori, potenţial uman etc.În aceste condiţii determinările şi analizele sunt specifice pentru fiecare proiect. Implicit ,strategia investiţională a fiecărei firme (întreprindere) va avea coordonate speciale ,diferite ade ale altor firme ,chiar cu profil similar.

Reproducerea aceloraşi proiecte de către diferite firme nu este nici de dorit ,in condiţiile ,in care spiritul concurenţial şi competivitatea sunt dimensiuni acceptate pe o piaţă relativ echilibrată.

Diferenţierile dintre proiecte nu exclud însă acceptarea unor elemente standardizate, a unor echipamente sau instalaţii similare etc.Între aceastea pot să apară diferenţe prin preţurile obţinute ,cheltuielile de transport ,modalitătile de plata etc.

În sens economic şi financiar diferenţe importante între proiectele şi strategiile firmelor si organizaţiilor sunt induse prin modul de finanţare şi costurile de oportunitate reale sau anticipate ale acestora .Astfel entitatea este intr-o proporţie sau alta afectată la nivelul rentabilităţii sale economice şi financiare.

Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii, dintre care ne mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm mai semnificative:1.Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort trebuie dimensionat, previzionat şi argumentat pentru a fi susţinut de către cei care trebuie să-l facă.2.Investiţia vizează in viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific si realist, prin studii complexe, pertinente.

Clasificarea investiţiilor

Investiţiile ca totalitate de cheltuieli prezintă o anumită omogenitate. Dimpotrivă , private prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, intr-o sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanţare etc., investiţiile poti fi şi trebuie clasificate, acest fapt răspunzând unor necesităţi de ordin practice:

Clasificarea riguroasă a investiţiilor impune folosirea unor criterii raţionale, acceptabile din punct de vedere metodologic şi practice.

1. Din punctul de vedere al naturii investiţiilor apreciem că se pot distinge: 1) investiţii corporale care la rândul lor pot fi: investiţii propriu-zise şi investiţii

asimilate; 2) investiţii nemateriale şi 3) investiţii financiare.

Această clasificare a investiţiilor este oportună. Ea are valenţe teoretice deosebite, fără a le ignora pe cele practice în contextul adaptării economiei la mecanismele de piaţă.

1)Investiţiile corporale reflectă în principiu cheltuieli aferente realizării unor mijloace de muncă, dotări, clădiri, utilaje şi instalaţii sub aspect constructiv, achiziţionarea şi montarea lor, înlocuirea celor scoase din funcţiune etc. Ca excepţie pe plan metodologic şi deci şi practic sau înglobat în sfera investiţiilor şi unele acţiuni ce comportă cheltuieli a căror finanţare trebuie să aibă loc prin tehnici investiţionale

(realizarea împăduririlor, a plantaţiilor pomi-viticole şi altele). Deci putem distinge investiţii propriu-zise şi investiţii asimilate.

a)Investiţiile propriu-zise presupun efectuarea unor cheltuieli care se materializează prioritar în mijloace fixe (nou construite, modernizate, înlocuite, achiziţionate, după caz) ele deţin pondere mare în majoritatea proiectelor de investiţii.

În structura investiţiilor propriu-zise se cuprind: -explorările, prospecţiunile, lucrările geologice şi cercetările ştiinţifice pentru

realizarea unor obiective cu caracter de investiţii;-cheltuieli de proiectare privind investiţiile;-lucrările de împădurire până la realizarea stării de masiv, a perdelelor de

protecţie şi a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;-cheltuielile cu salarizarea personalului de conducere şi supraveghere a lucrărilor

de investiţii la obiectivele de investiţii noi, în construcţie şi cheltuielile de formare-reformare a forţei de muncă generate de înfăptuirea investiţiilor;

-organizarea şantierelor de construcţii-montaj;-demontarea transportul şi remontarea mijloacelor fixe transferate, dacă aceste

operaţiuni nu necesită întocmirea unor proiecte;-acţiunile privind schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pe care urmează a fi

amplasate obiectivele de investiţii (constând în despăgubiri, strămutări, demolări, defrişări, etc.);

-necesarul de fond de rulment aferent ca urmare punerii în funcţiune a investiţieib)Investiţiile asimilate se datorează naturii unor acţiuni sau sursei de finanţare –

fondurile de investiţii.

2) Investiţiile nemateriale (intelectuale sau necorporale) ocazionează exprimări de opinii interesante. Scopul enunţat vizează clarificări teoretice privind delimitarea costurilor de investiţii, de costurile curente de producţie, cu implicaţii în practica înregistrărilor contabile, a fiscalităţii, evaluarea patrimoniului etc.

În sfera investiţiilor nemateriale se cuprind: -cheltuieli de cercetare-dezvoltare nefacturate direct către clienţi, deci cele

efectuate în favoarea unor clienţi potenţiali, amortizabile prin succesul comercial în cel mult cinci ani;

-cheltuielile pentru crearea menţinerea şi logistica reţelei comerciale (inclusiv implant logistic, comercial şi publicitate);

-cheltuieli pentru cumpărarea sau conceperea de programe informatice;-cheltuieli aferente formării profesionale, adică acele cheltuieli efectuate de firmă

pentru creşterea potenţelor profesionale şi informative ale personalului şi, pe această bază, a aportului la cifra de afaceri şi la sporirea efectelor financiare;

-cheltuieli pentru finanţarea studiilor de perfecţionare a proceselor de producţie (diagnosticul costului noncalităţii, studiile de fezabilitate, studiile de automatizare a proceselor de producţie etc.).

Evaluarea patrimoniului real al unei firme implică între altele identificarea şi evaluarea investiţiilor nemateriale (activele intangibile). Problema este puţin abordată. În principiu se recomandă calcularea “good-will-ului” deci a profitului suplimentar datorat cheltuielilor de investiţii nemateriale. Recomandabilă ar fi, susţine S.Stan, evaluarea

directă a fiecăruia din elementele de activ nematerial conform unor proceduri specifice, întrucât ponderea acestor investiţii este în creştere.

3) Investiţiile financiare reflectă opţiuni ale firmei de a efectua plasamente băneşti pe termen lung, profitabile, în economia altor agenţi economici. Concret, investiţiile financiare constau în utilizarea unor resurse băneşti pentru a obţine creanţe sau titluri de valoare (cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc.) emise de alte societăţi comerciale în scop lucrativ, bănci comerciale sau de către stat. Efectele acestor investiţii au valenţe financiare sub forma dividendelor, participaţiilor, dobânzilor ce revin în cotă parte investitorilor care au subscris la constituirea capitalului.

Deci investiţiile financiare constituie prin excelenţă imobilizări necorporale care, nu comportă uzură şi amortizare. Dimpotrivă faţă de valoarea lor nominală este posibilă valorificarea pe piaţa financiară a acestor hârtii şi titluri de valoare.

Investiţia financiară constituie orice plasament de capital efectuat de către un investitor, persoană fizică sau juridică, într-unul din sistemele investiţionale oferite de economie, în titlurile de valoare existente, tranzacţionate pe piaţa monetară sau pe piaţa de capital.

Organizarea financiar bancară din ţările cu economie de piaţă oferă posibilitatea intermedierii activelor financiare - titluri comerciale şi valori mobiliare – atât în sistemul investiţiilor active cât şi al investiţiilor pasive.

2. Din punctul de vedere al modului în care se concretizează (structurii) investiţiile materiale se pot clasifica în:

-lucrări de construcţii montaj care cuprind lucrări de construcţii, instalaţii, construcţii speciale, montajul utilajelor, pregătirea terenului, pregătiri şi deschideri miniere etc.;

-achiziţii de utilaje care necesită montaj (fixarea în fundaţii, pe piloni sau postamente, montarea echipamentelor şi instalaţiilor etc.) sau care nu necesită montaj (mijloace de transport, tractoare, maşini agricole, utilaje independente etc.);

-lucrări şi explorări geologice în care se cuprind: prospecţiunile, explorările pentru conturarea şi extinderea zăcămintelor în masiv, lucrările de foraj şi explorare, studiile şi cercetările geologice etc.;

-alte cheltuieli de investiţii în care se cuprind cheltuieli de proiectare valoarea pieselor de schimb şi obiectele de inventar reprezentând prima dotare, cheltuieli cu obţinerea terenului, supravegherea executării lucrărilor, conducerea obiectivelor noi de investiţii în perioada înfăptuirii lor etc.

Este greu de precizat locul fiecărei categorii de investiţii în parte. Aprecierea se poate face în raport cu o situaţie concretă. Totuşi locul şi ponderea utilajelor şi instalaţiilor în contextul investiţiilor materiale indică gradul de activizare a investiţiei şi efectele pe care le generează.

3. După caracterul lucrărilor investiţiile se pot clasifica în: -construcţii noi;-reconstrucţii, (reclădiri cu modificarea profilului tehnologic) şi -refaceri (reclădiri fără modificarea profilului tehnologic), dezvoltări prin lărgiri şi completări, reutilări cu sau fără, modernizări, retehnologizări; plasamente.

Această clasificare a investiţiilor se justifică în mod deosebit în ideea că opţiunile pentru obiective noi, de investiţii, să se formuleze numai după epuizarea celorlalte posibilităţi create prin reutilarea, reconstrucţia, modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie existente.

În etapa actuală de tranziţie la economia de piaţă un loc deosebit se atribuie investiţiilor de natura retehnologizării.

4. Din punctul de vedere al scopului investiţiilor se pot distinge:-investiţii de înlocuire care presupun în prealabil dezafectarea mijloacelor fixe

existente datorită uzurii fizice sau morale;-investiţii de expansiune care impun, după caz, extinderi, dezvoltarea unor secţii

existente, crearea de obiective noi;-investiţii de innovare şi modernizare care se referă la acţiuni investiţionale de

promovare a progresului tehnologic, de creştere a tehnicităţii proceselor economice, automatizare şi informatizare etc.;

-investiţii strategice care înseamnă promovarea unor proiecte ce anticipează prevenirea riscului tehnologic, economic şi financiar prin acţiuni de investiţii. Ele implică atât investiţii materiale cât şi nemateriale (de cercetare şi dezvoltare).

5. După destinaţie investiţiile pot fi: a)productive;b) neproductive. Cele productive se concretizează, în principiu, în mijloace fixe cu destinaţie

productivă. Cele neproductive sunt afectate creării modernizării sau înlocuirii unor mijloace

fixe, destinate domeniilor social culturale (învăţământ, sănătate, cultură şi artă etc.). Investiţiile, fie ele productive ori neproductive, pot fi proprii atât sferei producţiei materiale cât şi celei nemateriale.

6. După modul şi sursa de finanţare se pot distinge:Investiţii publice, respectiv cele care au ca scop promovarea serviciilor publice în

domenii cum sunt: infrastructură, învăţământ, sănătate, cultură şi arte,apărare,administraţie, fiind finanţate din bugetul de stat (al administraţiei centrale) sau din bugetele locale;

Investiţii autonome ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome sunt, după caz, productive sau neproductive, materiale sau financiare, fiind finanţate din fondurile de investiţii constituite de aceste unităţi din resurse proprii şi din împrumuturi bancare.

În cazul regiilor autonome pot interveni complementar subvenţiile bugetare;Investiţii private realizate de agenţii economici cu capital privat care răspund

intereselor economice ale acestora şi sunt finanţate din fondurile proprii, constituite sau complementar din împrumuturi bancare;

Investiţii realizate de persoane fizice, cu deosebire locuinţe construcţii gospodăreşti şi alte dotări, care se finanţează din resursele băneşti ale populaţiei;

Investiţii realizate cu capital străin pot fi integrate în oricare din structurile anterioare şi pot fi înfăptuite după caz:

a) prin participarea investitorului străin cu o cotă parte de capital în vederea constituiri societăţii ori la finanţarea unor proiecte;

b) prin acordarea unor împrumuturi de către organe financiar bancare străine, investitorilor români;

c) ca investiţii de portofoliu etc.Clasificarea investiţiilor după modul şi sursa de finanţare corespunde

mecanismelor tranziţiei către economia de piaţă reflectând structura agenţilor economici gradul de autonomizare, geneza şi structura resurselor de finanţare, competenţe de opţiune şi decizie în investiţii.În corelaţie cu acest criteriu la nivelul agentului investitor se pot distinge investiţii interne şi externe.

7. După modul de realizare investiţiile se structurează în două grupe şi anume:-investiţii realizate în antrepriză, care privesc de regulă lucrările de natura

construcţii-montaj. Ele deţin o pondere consistentă şi se realizează de societăţi comerciale specializate de antrepriză în construcţii montaj. Acestea dispun de experienţă, capacităţi de producţie, şi personal specializat;

-investiţii realizate în regie, deţin o pondere aflată în creştere. Se realizează de investitori cu forţe proprii (resurse, capacităţi de execuţie, personal).

8. În funcţie de complementaritatea proceselor investiţionale H. Peumans structurează investiţiile după cum urmează:

-investiţii induse, a căror realizare este impusă de factori economici obiectivi (schimbarea structurii activităţilor, modificarea preţurilor, a productivităţii muncii etc.);

-investiţii autonome care vizează cerinţe ale creşterii economice şi se referă la promovarea de noi tehnologii, produse noi, implicaţii demografice.

9. În raport cu riscul aferent investiţiile sunt structurate în următoarele grupe:-investiţii cu risc similar, risc normal celui ataşat activităţii economice globale a

unităţii, respectiv cele de înlocuire a echipamentelor şi utilajelor uzate; -investiţii cu risc mediu, adică cele privind dezvoltarea, modernizarea, înnoirea

unor capacităţi ale firmei, luând în seamă o piaţă cunoscută sigură;-investiţii cu risc ridicat care se referă la acţiuni de cercetare-dezvoltare şi inovare

reflectate în activităţi şi obiective noi, ale căror efecte rămân incerte;-investiţii cu risc “alb” care privesc ameliorarea condiţiilor de muncă şi ale căror

efecte sunt greu de estimat;-investiţii “cu risc impus” care sunt cerute investitorilor prin reglementări legale

(şi se referă la protecţia mediului, securitatea şi protecţia muncii etc.).

10. Din punctul de vedere a legăturii dintre investiţie şi obiectivul principal prevăzut în proiect distingem:

a)Investiţii directe (de bază) în care se includ construcţii, dotări cu echipamente şi utilaje, care condiţionează realizarea şi funcţionarea obiectivului conform profilului stabilit;

b)Investiţii colaterale în care se cuprind acele construcţii şi dotări anexe care favorizează funcţionalitatea obiectivului( reţele de utilităţi, drumuri interioare şi de acces, împrejmuiri, racordări, staţii de epurare etc.);

c)investiţii conexe care sunt impuse de investiţia directă (de bază) dar se realizează în alte ramuri (în amonte sau în aval) faţă de cea de referinţă (lărgirea bazei de materii prime, a reţelei de căi de comunicaţie, construcţii şi dotări social culturale etc.). Această clasificare prezintă utilitate practică în evaluarea sferei de cuprindere a efortului de investiţii şi prin aceasta a unor indicatori de eficienţă economică a investiţiilor.

11. Desigur criteriile de clasificare nu au fost epuizate şi fiecare în parte are, sau poate avea, o semnificaţie anume pe plan teoretic sau practic. Aşa de pildă din unghiul de vedere al entităţii investitoare pot fi remarcate investiţii interne şi investiţii externe.

Investiţiile interne presupun alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale şi nemateriale (echipamente, construcţii, licenţe, stocuri suplimentare etc.) pentru dezvoltarea şi perfecţionarea aparatului productiv şi de distribuţie.

Investiţii externe reprezintă plasamente de capital pentru creşterea participării financiare la formarea capitalurilor altor societăţi comerciale, în ideea obţinerii pe această cale a unor efecte profitabile ( dividende, dobânzi etc.). Sunt în fapt investiţii financiare sau investiţii de portofoliu.

12. În alt plan remarcăm varietatea tipologică a investiţiilor:- investiţie tehnică (materială, constructivă); investiţie umană (în formarea şi

calificarea forţei de muncă);- investiţie socială (construcţii şi dotări sociale); -investiţie financiară (achiziţionarea titlurilor de valori mobiliare); -investiţie comercială (pentru publicitate şi reclamă).

13. În fine, în statistica internaţională investiţiile sunt structurate în funcţie de veniturile din care se finanţează în:

-investiţii nete, adică lucrări noi datorate fondului de dezvoltare aferent creşterii nete;

-investiţii brute, care cuprind atât investiţiile nete cât şi pe cele de înlocuire finanţate din amortizare.

Apoi se vorbeşte de dezinvestiţie adică acţiuni de recuperare a unor valori materiale şi băneşti prin dezafectarea unor capacităţi sau obiective realizate anterior ca investiţii; reinvestiţie, respectiv acţiunea de fructificare prin plasamente a resurselor obţinute prin dezinvestiţie; investiţia complementară; investiţie marginală, care exprimă limita minimă a fructificării prin care se justifică opţiunea de investiţii etc.

Clasificarea investiţiilor nu constituie doar un demers teoretic. Criteriile de clasificare sunt operante pe plan teoretic sau practic după caz. Ele permit efectuarea unor judecăţi de valoare care în ultimă instanţă pot îmbogăţii cadrul informaţional al deciziei de investiţii.

Rolul investiţiilor in societatea contemporană

Investiţiile reprezintă principala cale de creştere economică şi de realizare a unei structuri moderne a ramurilor producţiei.

Prin investiţii, s-a asigurat în primul rând, crearea şi perfecţionarea bazei tehnico-materiale a tuturor ramurilor şi sectoarelor economiei naţionale. Manifestarea în această direcţie a rolului investiţiilor s-a concretizat în cadrul unor procese convergente:industrializarea ţarii, dezvoltarea socială a judeţelor şi localitaţilor ţarii.