D A C I A Anul 1. Numărul 2

B U C U R E Ş T I , 1 M A I 1 9 4 1 A P A R E D E D O U A . O R I P E L U N A E X E M P L A R U L : 1 0 L E I

S P A Ţ I U L V I T A L R O M A N E S C In t inere ţe a m ostenit , în Ardea l , Ia

revista «Lucea făru l» , care s i m b o l i z a a¬ tunci u n idea l ce n i se părea s idera l : Unirea tuturor R o m â n i l o r într'o sin­gura organ iza ţ i e de stat. Cu s p a d a cu­vântului « fărâmam grani ţe le ce despăr­ţeau t r u p u l n e a m u l u i nos tru , a scu l tând de î n d e m n u l : « î n d r ă z n i ţ i ! E u a m bi­ruit l u m e a ! » Ş i cu a ju toru l lu i D u m ­nezeu, a l vredn ic i e i şi v i t e j i e i os­tăşeşti a m i z b u t i t să î n f ă p t u i m v isul cărturarilor, să r e î n v i e m v e c h e a Dac ie . Am trăit î n ea m a i b i n e de două de­cenii si c r e d e a m că e pentru veşn ic ie întemeiată, U r m a ş i l o r l e lăsam sarc ina mai uşoară să o c o n s o l i d e z e , să o a p e r e ,

să i sp i tească zăr i l e de pes t e front ie­re, spre a încerca desăvârşirea celor începute de generaţ ia Unir i i .

U n des t in h a i n . înfrăţ i t c u s lăbic iu­nea cârmui tor i l or , ne-au în tors d i n (Irum, ne-au şt irbit h o t a r e l e f ireşt i şi nu lăsat (mi l ioane d e c o n s â n g e n i să geamă d i n n o u sub j u g u l s tăpânir i lor străine. C u m n u p n t e m trăda p e fraţi i năpăstuiţ i şi moren inte lc păr inţ i lor si străbunilor, l ă sându- le sa f ie pângăr i t e de năvă l i tor i , t r e b u e d i n n o u să n e în­cordăm e n e r g i i l e p e n t r u a-i m â n t u i d i n robie. R e d o b â n d i r e a ce lor p i e r d u t e n e cere să g o l i m iar p o t i r u l sufer inţe lor şi al j er t f e lor de sânge .

Deaceea , la bă trâne ţe , iată m'am în­rolat vo luntar î n ceata scr i i tor i lor ti­neri, h o t ă r î ţ i aă, l u p t e s u b f a l d u r i l e re-

ffistei « D a c i a » , c e îmbrăţ i şează panro-mânismul şi spa ţ iu l v i ta l a l n e a m u l u i nostru. D e a s t ă d a t ă n u m i l i t ă m p e n t r u un v is , ca la « L u c e a f ă r u l » , c i p e n t r u realităţi .trăite, p e care n'ani fos t vred­nici să l o p ă s t r ă m . «Dacia» reprez intă primatul s p i r i t u l u i a u t o h t o n , a l dreptu­lui n o s t r u i s tor ic d e a trăi p e acest pământ , p e care-1 s t ă p â n i m , î n cont i ­nuitate n e î n t r e r u p t ă , d i n generaţ i e în generaţie şi d i n veac î n veac . Rădăc i ­nile e x i s t e n ţ e i n o a s t r e suf le teş t i ş i tru­peşti s u n t a d â n c î n f i p t e î n această pa­trie m o ş t e n i t ă d i n v r e m u r i c e se p i e r d în n e g u r a t r e c u t u l u i . S trămoş i i D a c i şi ţara l o r sunt c t i tor i i f i i n ţ e i noastre •mice . Cucer i tor i i r o m a n i ş i c e i ce-au venit p e u r m ă sunt straturi suprapuse pe t e m e l i i l e a u t o h t o n e a l e Dac i l or . D e aceea, n o i c e i d e azi , lov i ţ i d e n e d r e p ­tăţi, î n g e n u u c h i e m , spre recu l egere , p e ţărâna sub care dorm o a m e n i i vech i ; ca d i n tăr ia e i v i t e j ia l o r să î m p r u m u ­tăm fu lgeru l fur tuni lor şi c r e m e n e a trăsnetelor î n lupta ce n e aşteaptă, . M a i d e m u l t , la «Lucea făru l» , n e bu­

curam de l iber ta tea gândir i i şi a scri­sului. Opre l i ş t e l e , câte erau , l e înfrân-g e a m . c u îndrăznea lă şi n u n e păsa d e sancţiunile ş i înch i sor i l e s tăpân ir i i Ktreme, p e care v o i a m să o d ă r â m ă m .

Azi, sub cârmuirea r o m â n e a s c ă , ca să ne p r o p o v ă d u i m cred inţe l e , t rebue eă recurgem la o c o l u r i şi să i n v o c ă m mărturii ce n i se i m p u n d e î m p r e j u r ă r i , fără să î m p ă r t ă ş i m c o n c e p ţ i a autoritară despre l u m e , ce urmăreş te u n confor­mism universa l , d in care rezul tă o uni­formitate ob l igator ie d e c u g e t a r e şi .de viaţă.

Linia de condui tă a aces te i p u b l i ­caţii e c ea naţ iona lă şi are î n v e d e r e întregirea hotare lor vech i , î n l ă u n t r u l cărora se în t inde , d in ant i ch i ta te , spa­ţiul v i tal al n e a m u l u i r o m â n e s c , deş i forţa l u i b io log i că a r i s i p i t revărsări masive şi d inco lo de imiezuine le f ixate de tratate. R e v e n d i c a r e a aces tu i spaţ iu vitd const i tue singura po l i t i că ex ternă a României de azi. Or ic ine n e va în t in ­de o m â n ă de ajutor p e n t r u real izarea ei îl vom îmbrăţ i şa ca p e u n pr ie ten ,

: u c iu j i rsitv Libra

i a r ce i c e s e vor p u n e d e a c u r m c z î ş u l aspiraţ i i lor noastre î n d r e p t ă ţ i t e n u vor p u t e a fi socot i ţ i decât ca vrăjmaşi .

I n cadre le spaţ iu lu i nos tru v i ta l , va trebui să aşezăm t e m e l i i l e de organiza­re ale u n u i n o u Stat al n a ţ i u n i i r o m â n e . M e n ţ i n e m t e r m e n u l de naţiune, dân-du-i în ţe l e su l arde lenesc , în trebu in ţa t de înaintaş i , ş i n u cel cupr ins î n Con­st i tuţ ia d i n 1923 , care conferea drep­turi R o m â n i l o r «fără deoseb ire d e ori­g ine etnică , d e l i m b ă sau de re l ig ie» . In A r d e a l n u făceau parte d i n naţ iunea r o m â n ă decât ce i ce erau de aceeaş i ori­g ine e tn ică şi v o r b e a u aceeaş i l i m b ă . D e m o c r a ţ i a naţ ioua lă d i n A r d e a l ci a pur românească . N o u l Stat na ţ iona l , const i tu i t între ho tare l e lu i f ireşt i , va fi l o c u i t n u m a i d e R o m â n i . Curăţirea ţări i d e e l e m e n t e l e a l o g e n e e o pro­b l e m ă t e h n i c ă asupra căreia n u n e pu­t e m o p r i , f i i n d c ă ea p r e s u p u n e schim­buri şi m u t a ţ i i de p o p u l a ţ i e , adică n-p e r a ţ i u n i c o m p l i c a t e şi d e durată, ' ion-centrarea R o m â n i l o r r i s ip i ţ i p e s t e fron­t iere le v e c h i şi emigra ţ i î n a l te conti­n e n t e , p e n t r u a u m p l e a go lur i l e răma­se l ibere , e c e l d in tâ i cap i to l de po l i t i că internă p e n t r u R o m â n i a v i i toare . N u ­m a i u n Stat n a ţ i o n a l , organizat p e a¬ ceste b a z e , p o a t e da R o m â n i e i u n n o u avânt şi p o a t e as igura g e n i u l u i autoh­ton p u t e r e a de creaţ ie .

Să n e f i e î n g ă d u i t a c o m e n t a câteva p u n c t e d i n p r o g r a m u l naţ ional-socia-list, redactat î n F e b r u a r i e 1920, pentru a spr i j in i cauza dreptăţ i i n o a s t r e şi pen­tru a c o m p l e t a organizaţ ia d e stat, în spaţ iu l v i ta l românesc , cu n o r m e în spir i tul vremi i .

In ce l d in tâ i p u n c t , p r o g r a m u l F i ih i e -rului cere ca to ţ i G e r m a n i i să se în­trunească într 'o s ingură Germanie -Mare , Acest punc t , în treg i t cu al tul , î n care se cer ţări şi p ă m â n t u r i , p e n t r u a hrăni p o p o r u l g e r m a n şi p e n t r u a plasa exce­d e n t u l d e p o p u l a ţ i e , p r e c o n i z e a z ă o po­l i t ică imper ia l i s tă .

F i ihreru l , în cartea ga « M e i n K a m p f » , caută să jus t i f i ce neces i ta tea aceste i ex­pans iun i ter i tor ia le a p o p o r u l u i ger­man . « N u m a i Un spa ţ iu îndes tu lă tor pe

R E G E D A C ,

\î u s e ti I Lat e r a n o. R o in a

| acest p ă m â n t asigură u n u i p o p o r l iber­tatea ex i s tenţe i» . « P e n t r u Germania , s ingura pos ib i l i t a t e de a d u c e cu succes o po l i t i că ter i tor ia lă sănătoasă rez idă î n dobând irea d e p ă m â n t u r i n o i chiar în E u r o p a » . —• «Dacă î n adevăr este l oc p e acest pătmânt pentru viaţa tuturor , a¬ tunci să ni se d e a şi n o u ă so lu l de care a v e m n e v o i e ca să trăim. Că n ' a r e s'o facă n i m e n i de b u n ă vo i e , n u m a i în­cape îndo ia la . D a r atunci i n t e r v i n e d r e p t u l f i ecăruia de a l u p t a pentru exis tenţa lu i , — şi ceeace se refuză de bună v o i e , t r e b u e să se ia c u p u m n u l » .

Ci tate le sunt suf ic iente p e n t r u a ve­dea c o n c e p ţ i a p o l i t i c ă a F i ih r e n i Iui şi pentru a î n ţ e l e g e real izăr i le d i n cursul războiului actual . D a r tot F u h r e r u l , îu-tr'o dec laraţ ie a sa, Ia B r e s l a u , î n Mar­tie 1936, s p u n e a : « U n a d i n b a z e l e ce l e m a i e l e m e n t a r e a le re laţ i i lor d intre po­poare es te d e a lăsa p e f iecare să tră­iască aşa c u m î n ţ e l e g e e l» .

N o i R o m â n i i , n u c e r e m decât să n i se dea ş i nouă so lu l d e care a v e m ne­vo ie ca să t r ă i m ş i să f i m lăsaţi să n e o r â n d u i m viaţa aşa c u m î n ţ e l e g e m noi . N u r â v n i m la ter i tor i i l e altora, deş i a m avea dreptu l , î n t e m e i u l tradi ţ i e i răsă­ritene, să i n a u g u r ă m o po l i t i că i m p e ­rială, Creşa la n e a m u l u i nostru a fost, ca a stat imereu î n defens ivă , d in cauz-i d i sens iun i lor şi r iva l i tă ţ i lor lăuntr ice , şi că a lăsat să Se pr ipăşească p e pă­m â n t u l ţări i s to luri d e venet i c i d i n toa­te co l ţur i l e l u m i i , cari i-au stors vlaga şi l-au ţ inu t î n serbie .

Concepţ ia germană d e cucer ir i se în­

teme iază p e inega l i ta tea raselor, d u p ă

care p o p o a r e l e tari de rasă super ioară ,

creatoare d e c iv i l i zaţ i i , se deosebesc de

cele s labe şi in fer ioare , c o n d a m n a t e

pieîr i i . Aceas tă teor ie ariană n u ni se

poate apl ica n o u ă , deoarece p e pămân­

tul D a c i e i înf lorea o c iv i l izaţ ie superi­

oară, creată to t d e rasa ariană, p e c â n d

barbari i d i n m i a z ă - n o a p t e tră iau o via­

ţă pr imi t ivă . Iar cultura p o p o r u l u i nos­

tru, d i n cupr insu l ace lu iaş p ă m â n t da­

cic, e super ioară m u l t o r p o p o a r e ce se

cred c h e m a t e să s tăpâneasca luc.nea. P e

urmă, crrm sptme- un ÎHwrjalT' *4tffţmrilw

cele m a i mar i d i n v ia ţa omen ir i i n u le-au î m p l i n i t î n ch ip exc lus iv State le ce le m a i înt inse şi p o p o a r e l e ce l e mai numeroase» .

In al te p u n c t e , p r o g r a m u l naţ ional-so-cial is t prec izează , că n u poate f i cetă­ţean al R e i c h u l u i decât ce l ce este de sânge german. N u m a i ce tă ţeanul arc dreptu l să dec idă asupra conducer i i afa­ceri lor Statului şi asupra leg i lor lu i . Cel ce n u e ce tă ţean e oaspe te î n Germa­nia şi t rebue să se s u p u n ă leg i lor ce privesc p e străini . Gând S t a t u l n u poa­te p r o c u r a ' m i j l o a c e l e d e ex i s t en ţa ce­tăţeni lor, s tre ini i t r e b u e să f ie e x p u l z a ţ i d i n R e i c h .

I n spaţ iu l v i tal românesc şî î n orga­nizaţia n o u l u i S ta t al na ţ iun i i , aceste norme , v a l a b i l e şi p o s i b i l e î n Germania , trebue sa f ie admise ca va lab i l e ş i po­s ibi le şi î n R o m â n i a . S'a d o v e d i t c u prisos inţă , că m i n o r i t ă ţ i l e d i n cupr insu l ţării noastre const i tue o p r i m e j d i e per­manentă p e n t r u conso l idarea şi ch iar pentru ex is tenţa Statului naţ iona l . Con­ferinţa de pace d i n 1919 ne-a i m p u s nu­m a i n o u ă u n tratat spec ia l c u pr iv ire la m i n o r i t ă ţ i l e e tn ice , fără ca minor i ­tăţi le româneşt i , rămase sub stăpâniri streine, să se b u c u r e de u n tratament s imilar. D e a c e e a î n vi i toarea organiza­ţie a S ta tu lu i na ţ iona l n i c i u n grup etn ic , s tre in de n e a m u l nos tru , nu poate fi în­vestit cu pr iv i l eg i i şi nu p o a t e să se bucure d e dreptur i cetăţeneşt i .

I n n o u l Stat al na ţ iun i i române , în cupr insu l spa ţ iu lu i e i v i ta l , v o r t r e b u i să se in troducă ş i alte re forme radicale , de ord in social şi e c o n o m i c , în spec ia l pr iv i toare la ţărăn ime şi la munci tor i ­me. Dacă t e m e l i a p e care se reazăma n e a m u l nostru e ţărănimea , a tunc i ea trebue să fie ocrot i tă şi să i se creeze cond i ţ iun i p r i e l n i c e pentru a a j u n g e la o bunăstare înf lor i toare . O ţară cu u n potenţ ia l demograf i c ru­ral, c u m e a noastră , t r e b u e să se m a i îngrijească d e p lasarea euprapopu la ţ i e i săteşti î n industr i i raţ ional izate . U n n e a m fără industr i i şi fără maş in i e prada ce lor puternic i . I n industr i i

m u n i c t o r i m e a va part ic ipa la benefi­c i i le c a p i t a l u l u i în propor ţ ia diverse lor categori i de prestaţ iuni . Capi ta lu l ur­mează să fie p u s în servic iul naţ iuni i , nu invers ,

P e o a r e c e uu. Juai « p o s i b i l ă - o întoar­cere la e c o n o m i a m o n d i a l ă , în care re-la ţ iuni lc de s c h i m b a le b u n u r i l o r din­tre e c o n o m i i l e na ţ iona le erau reg lemen­tate de liberL.3 joc al cereri i şi al ofer-lei , astăzi s e proectează spaţ i i e conomi ­ce reg iona le în t inse , eu s c o p u l de a or¬ ganiza d i fer i te le e c o n o m i i n a ţ i o n a l e in vederea u n e i co laborăr i strânse. Ro­mânia , cu în treg Sud-Estul e u r o p e a n , cade în spaţ iu l e c o n o m i c condus de Germania , după procc te l e of ic ia le d in u l t imi i an i ale B e r l i n u l u i . Minis tru l E c o n o m i c i şi B ă n c i i R e i c h u l u i , IJ. W a l t h c r F u n k , în lucrarea sa «Wirt-B c h a f t l i c h e N e u o r d n u n g Europa^» s ta ­bi leşte p l a n u l d e organizare al econo­mie i g e r m a n e şi e u r o p e n e d u p ă înce­tarea războ iu lu i . E l p r e v e d e încheerea unor c o n v e n ţ i u n i e c o n o m i c e p e termen l u n g ; cursuri s tabi le pentru m o n e l e l e naţ ionale , cu m e n ţ i n e r e a s i s temului c l ear ing; spec ia l i zarea m u n c i i p e n t r u a ob ţ ine un m a x i m u m d e p r o d u c ţ i e şi , în f ine , so l idar i tatea State lor ce vor intra în spaţ i i l e e c o n o m i c e proectate . Minis ­trul E c o n o m i e i g e r m a n e n u u i t ă să s,pu-oă, că « e c o n o m i a d e p a c e ce va veni trebue să garanteze I m p e r i u l u i Mare i Germani i u n m a x i m u m d e s iguranţă e c o n o m i c ă , iar n a ţ i u n i i g e r m a n e . u n c o n s u m m a x i m d e b u n u i i p e n t r u ridi­carea buneis tăr i» .

S i s t emul b l o c u l u i e c o n o m i c , cu asi­gurarea i n d e p e n d e n ţ e i po l i t i c e , ar pu­tea fi admis , la n e v o i e , ca u t i l , c u o Bingură c o n d i ţ i e f u n d a m e n t a l ă : Să se rezolve , î n prea lab i l , p r o b l e m a măsură­rii va lor i lor ce se s c h i m b ă între părţ i le c o m p o n e n t e sau , c u a l te cuv in te , să se stabi lească cr i ter i i l e preţului.

I n cadre l e spa ţ iu lu i vital românesc mai t r e b u e rezo lvată p r o b l e m a naţ io­nal izăr i i cap i ta lu lu i , p e care p â n ă a-cuni n a ţ i u n e a r o m â n ă n u a reuş i t să o so luţ ioneze . E a n u se va p u t e a face nic i în v i i tor , decâ t cu spr i j inu l larg al Sta­tu lu i şi cu masur i severe d e apărare a p a t r i m o n i u l u i p u b l i c . R e g i m u l de jaf d i n trecut trebue să înce teze şi coi;,-borarea cu c a p i t a l u l s trăin reg lementa tă în aşa fe l , ca R o m â n i i să de ţ ină majo­ritatea î n toate în trepr inder i l e .

D e ş i n u n e p o a t e fi ind i ferentă doc­trina jur id ică p e care se va rez ima noua organizare a R o m â n i e i , în cupr insu l veche i D a c i i , to tuş i c r e d e m că ea n u poate fi n i c i o s tatocreaţ ie fascistă şi nici o e tnocraţ ie naţ ional-social i s tă; N o i trebue să ţ i n e m seama d e tradi ţ ie şi să c lădim construcţ ia S ta tu lu i , confer ind toate dreptur i l e n a ţ i u n i i r o m â n e , î n înţe lesu l ce l -am prec izat . Orice orga­nizaţ ie d e stat e bună , dacă reuşeşte să apere in terese le n o r o d u l u i şi dacă-i a¬ sigură bunăstarea şi propăş irea .

A m schiţat , într'o e x p u n e r e conden­sată, ţ inuta aceste i reviste , arătând ţelu­rile prec i se ce le urmăreş te în proble­m e l e f u n d a m e n t a l e a le n e a m u l u i .

I n aceste v r e m u r i de prefacer i ale c o n t i n e n t u l u i şi a le l u m i i în treg i , am dori să se grupeze în j u r u l pub l i ca ţ i e i noastre e l i ta gândir i i româneş t i d in toate r a m u r i l e de act iv i tate in te l ec tua­lă, pentru a apăra, cu forţe u n i t e , spa­ţ iul vital r o m â n e s c şi dreptur i l e nea­m u l u i nos tru asupra p ă m â n t u l u i dacic,

E o dator ie e l e m e n t a r ă atât pentru cei t iner i cât şi p e n t r u ce i bătrâni .

Octavian C. TĂSLÂUANU

D A C I A < 1 > I M A I 1941

N O R M E SI R E F L E X E F R A N C E Z E d e B A S I L M U N T E A N U

Imensa şi seculara p o p u l a r i t a t e a li­teraturi i f ranceze , or ig inală şi tradu­să, în ţara noastră, a avut numeroase consec inţe , u n c i e b ine făcă toare , altele î n d o e l n i c e . U n a d i n aceste consec inţe este p r e j u d e c a t a uşur in l i i . Cartea fran­ceză a deven i t aşa d e fami l iară publ i ­cu lu i nos tru , încât cal i tatea ei d e lu­cru Btrăin se e s t o m p e a z ă şi aproape dispare. Trecerea d e la o pag ină ro­mânească Ia o pag ină franceză n u mai i m p l i c ă la no i acel exerc i ţ iu paradoxal de greu p e care-1 p r e s u p u n e orice trans­p u n e r e suf le tească s imilară. Această trecere se î n t â m p l ă fără durere , fără efort , ca şi c u m a m îna inta p e acelaşi teren, ca şi c u m a m trece peste drum, la vec in . E a n u ridică nici o p r o b l e m ă de adaptare a o c h i u l u i , nu provoacă nici u n proces d e reacţ iune , de asimi­lare sau de rezis tenţa . S e n t i m e n t u l că d e s c o p e r i m o l u m e nouă , că pătrun­d e m într'un univers eu alte d imens i ­u n i , l ipseş te c i t i toru lu i r o m â n d e li­teratură franceză. Ci t i torul r o m â n n u încearcă sensaţ ia sgudui toare a u n e i s c h i m b ă r i d e registru sufletesc , n ic i pe aceea că a păş i t pe alt p l a n de v iaţă , c ă resp iră alt aer, că s'a inserat într'o nouă o r d i n e de lucruri , cu alte deter­m i n a n t e ş i a l te scopuri . Cit i torul r o m â n pr iveş te l i teratura franceză de pe pro­pr iu l său p lan , fără mirare , fără re­vol tă , fără pas iune . I n aparenţă , acor­d u l d i n l r e e l şi v i z iunea franceză se face a u t o m a t şi ob l igator .

I l u z i e de două ori dăunătoare : dău­nătoare p r o p r i e i noastre personal i tăţ i n a ţ i o n a l e ; dăunătoare facul tăţ i i noas­tre in t e l ec tua l e , p e care a î m b o g ă ţ i m — adică o sărăc im — cu n o ţ i u n i de­b i l e sau false.

Intr 'adevăr , rodul f iresc al oricărei l ec tur i străine e d u b l u . Cit ind litera­tură străină, n e examinăm, şi ne veri­f i căm p e noi înş ine , prec i zăm şi de­f i n i m propr i i l e noastre poz i ţ i i . V o m face deci o lectură atentă şi cr i t ică , o lectură c o m p a r a t ă , m e r e u raportată la real i tăţ i le noastre sufleteşt i şi locale . N u m a i astfel o lectură' s trăină d e v i n e un exerc i ţ iu e f icace şi rodnic , deci un exerciţiu necesar. In fapt însă. v e c h e a noastră ob i şnui tă a lucrului francez ne-a blazat şi ne-a toci t organul d e per­cepţie.

Acelaş i rezultat nul sau negativ pen­tru in te l igenţa noastră,' p e care, în spe­cie , o' m o b i l ă m c u noţ iunea unei l ite­raturi franceze ned i f erenţ ia te , uşor de aprop ia t , s i tuată p e un teren presupus c u n o s c u t n o u ă şi u n d e n e este p e r m i s să u m b l a m fără prudentă .

I n rânduri le care urmează , pret in­dem că lucrur i l e se petrec cu totul alt­fel şi vrem să d e p ă r t ă m l iteratura franceză de ochi i noştri b lazaţ i sau somnoroş i , a o a ş e z ă m l a depărtarea şi în perspec t ive l e ei natura le , să af lăm câteva d i n d i f erenţe l e ei spec i f i ce şi să-i r e s t i tu im astfel armatura ascunsa.

Claritate. . . E legantă . Vivacitate, .

vă rămân perfec t d is t incte . N i c i o confuzie pante i s tă , n i c i o contop ire monis tă . In n i c i o altă l i teratură n u se poate vorbi cu atâta dreptate d e «ati­tudinea» scr i i torului faţă de obiectul sau.

Acest d u a l i s m , ver i f i cabi l la f iecare pas, de la Descartes până la Valery, produce o consec inţă c a p i t a l ă : sensul lucid şi prec i s al l imite i . Demarcaţ ia iniţ ială d intre subiect şi ob iec t dă naş­tere u n u i m a r e n u m ă r d e al te demar­caţii , care desemnează , la toate înălţ i­m i l e şi p e toate p lanur i l e — ps iho log ie , moral , soc ia l , e s te t ic , l ingu i s t i c — o serie inca lcu lab i lă de îngrădir i , de c o m p a r t i m e n t e , de convenţ i i , d e nor­m e , d e regul i , de categori i .

Pr iv i ţ i soc ietatea franceză modernă . La f iecare nouă e tapă , ea încearcă cîi se c o n f o r m e z e u n u i «t ip» ideal , con­struit d in aspiraţ i i le sale obscure , cap­tate şi m o d e l a t e d e gândi tor i şi! de scriitori. Iată « le p r e u d ' h o m m e » al l u i Charron, s trămoşul de pr in 1600 al vest i tului « h o n n e t e h o m m e » , pe care o j u m ă t a t e de veac îl va m o d e l ă , î l va desăvârşi , îl va i m p u n e , d e la Nico las Faret (1630) până la Mere , până la Mol i ere , B o i l e a u , La B r u y e r e . I n jurul anu lu i 1700, răsturnare d e va lor i in toate d o m e n i i l e . I d e a l u l social se m o ­difică şi el . « L ' h o n n e t e h o m n i e » e de­tronat d e către «Ie p h i l o s o p h e » , expre­sia unui veac de sârguinţ i e x p e r i m e n ­ta le , de foarte poz i t ive şi na ive aml iţii demiurg ice . Dar acelaşi seco l savant va încerca să p lângă . Va p lânge lacr imi le s en t imenta l e ş i secretate c u gri je ale une i « â m e sei is ible» care n 'a aflat jneă drumul isvotfrelor vi i a le sensibi l i tăţ i i l ir ice şi pentru care maş inăr ia prero­mantică a, m o r m i n t e l o r , a ru ine lor , a nopţ i lor , a a n o t i m p u r i l o r , funcţ ionează cu in to l erab i l e str idenţe . P a r a l e l cu t i m p u l « â m e sens ible» si înrud i t c u el , se în f i r ipează t ipul «Ie bourgeo i s» , care va tr iumfa cu m a r e a R e v o l u ţ i e , se va îngraşă sub L o u i s - P h i l i p p e şi va muri de conges t i e sau d e d i a b e t în z i l e l e toarne în t iparn l lor r ig id fără să noastre.

I n u m b r a acestor t i p u r i soc ia le care tind la genera l izare , se desvol tă şi în­floresc t i p u r i m a i m o d e s t e , c u exten­s iune l imi ta tă , reprezentând interese d e clasă, de corporaţ ie sau de ideolo­gie . Ce al tceva era «Ie courtiaan» sub vech iu l reg im, «le sans-culot le» şi «Ie m e r v e i l l e u x » sub R e v o l u ţ i e şi Dircc-tor iu , «Ie b o h e m e » pe Ia 1850, « l e re­p u b l i c a m » , «le radical» şi mai ale? « l e la ic» d e d u p ă Cciimină, în f ine «!•; syndical is te» sau « le m i l i t a n t » , produ­

sele u n u i social ism a le cărui i sprăvi le-am putut admira până î n ani i d in urmă?

Toate aceste perseverente încercări de t ip izare a o m u l u i şi de codi f icare a s tatutulu i său u m a n şi social trădea­ză inv inc ib i l a t end inţă franceză d e a cristal iza v ia ţa în a lveo le l e unor cate­gorii cu pretenţ i i , m e r e u desminţ i t e , la e terni tate . D a r e l e trădează şi ne­voia la tentă a u n u i i d e a l i s m care im­p u n e o m u l u i francez vo inţa de a rea­l iza o i d e e super ioară i n d i v i d u a l u l u i şi de a «e c o n f o r m a acestei ide i nor­mat ive .

Pr iv i tă sub spec ia acestui ideal i sm t ip ic , l i teratura franceză e revelatoa­re. Ea , şi cu deoseb ire l i teratura mora­l işt i lor, şi-a propus to tdeauna , d in ins­tinct, să descopere şi să m o d e l e z e ti­pul u m a n şi social al epoc i i , sau cel p u ţ i n să-1 incarneze , să-1 d i fuzeze , s-1 cânte , să p lângă , să râdă, să demonstre­ze s p r e m a x i m a lu i satisfacţia. E x e m ­p l e ? E le sunt n e n u m ă r a t e . V o m n-m i n t i n u m a i că, d e la Pasca l la La B r u y e r e , pr in Mol i ere şi B o i l e a u , l ite­ratura clasică răspândeş te în .mii de e x e m p l a r e portretu l adevăratu lu i su­veran al v r e m i i , care era m a i puţ in Louis X I V decât « l ' h o n n e t e h o m m e » .

A lă tur i de « t ipur i l e» u m a n e mişună norme le mora le şi ide i le - l imiLi . In ge­neral , c la s i c i smul francez se confor­mează acelor r iguroase prescriptivi ni de condui tă care se n u m e a u «Ies bien-seances». Consec inţe le sunt deseori ex­travagante, iar pentru străini i puţ in fami l iar izaţ i cu sensur i l e franceze , de ne înţe les . In 1640, după reprezentarea tragedie i Cinna, C u e z de Ba lzac , epis-to l ierul , adresează lu i Corne i l l e acest e log iu , pe care u n amator m o d e r n de culoare locală l-ar socoti o fensator: « V o u s n o u s fait.es vo ir R o m e tont ce qu 7 e l l e p e u t e tre â Paris . . . Vous ete-j le vrai et. f ide le in terpre te de son es-prit... J e d i s p lus , vous etes souverit son pâdagogue el Yavertissez de Io bienseance qtiand e l l e ne s'en souvieni pas», lată dar p e Corne i l l e re formând retrospect iv R o m a , î n n u m e l e u n o r legi care , f i ind franceze , d e v e n e a u f ixe , i m u t a b i l e , eterne.

Ace leaş i l i m i t e în estet ica. Regu l i l e , ce lebre le regul i c las ice , pe care stra­nii i le socotesc astăzi drept s i m p l e ciu­dăţeni i arhaice , n u e r a u decât aspectul l i terar al codu lu i uman de «biensean-ces»: e le erau po l i t e ţa l i teraturi i . Pre­gătite de Renaş terea i ta l iană p e baze aristotel ice , e l e nu-şi vor doved i rod­nicia decât în l i teratura franceza. Sin­

gură această l i teratură va izbut i să se toarne î n t i p a r u l l o r r ig id fără sa piardă n i m i c d i n v i ta l i ta tea ei estet ică. D i m p o t r i v ă : pentru c ine cunoaş te tri­bu la ţ i i l e l i teraturi i prec las ice d i n pri­m a j u m ă t a t e a veacu lu i , cu t i m i d e l e ei încercări d e pi toresc şi d e l iberare , cu na ive le e i des lănţuir i d e forţe care nu cereau decât să înf lorească în lănţui te , regulari tatea clasică apare , nu ca o sil­n ică ş i art i f ic ia lă construcţ ie l og ică , ci ca expres ia întru câtva spontană a unui raţ ional i sm inst inct iv , in tu i t iv şi idea­l ist , adică a însăşi f i inţe i franceze . Oe aici , în cadrul ce lor m a i r iguroase în¬ grădiri , suverana l ibertate a creatoru­lui Fedrei,

Se crede în deohş le că Victor Hi igo a dat lovi tura d e graţie acestor con-veuţ iun i a p a r e n t fragi le . D a , î n mă­sura în care e l e reprezentau u n s implu ideal de scoală. D a r e l e reprezentau m u l t m a i mult. d e c â t a tâ t ! E l e reprezentau o m o d a l i t a t e de viaţă spir i tuală . E l e întrupau ins t inctu l şi s e n t i m e n t u l neces i tăţ i i , i n e r e n t f i in­ţ e i franceze . Iar acestei neces i tăţ i , sub o formh' a».u alta, n i c i u n scr i i tor francez d e m n d e acest nu ­m e , î n c e p â n d c u însuşi V ic tor H u g o , nici o ind iv idua l i ta te şi n ic i a in-t ihi-ţ ie franceză î n mani fe s tăr i l e lor ou rente , n u s'au sustras până astăzi. Paul Claude l constată u n d e v a (Positinri'i ei Prppoşitions, I, 1928 , p . 19) că Fran­cezul are oroare de hazard , d e acciden­tal, d e n e p r e v ă z u t ; că e l s i m t e nevo ia să se jus t i f i ce Ia f iecare pus faţă de s ine însuşi şi faţă de vec in i i săi , ca si cum ar fi c h e m a t să răspundă pentru te mir i ce greşală in famantă . Dar a¬ cest s e n t i m e n t al u n e i p e r m a n e n t e stări de responsabi l i ta te , acest inv io lab i l i m ­perat iv a l neces i tă ţ i i n u e s t e altcev:t decâ t m a t c a generatoare a atâtor r.on-venţ iuu i , categori i şi n o r m e care zagâ-zuesc scr isul ş i insp ira ţ ia franceză de to tdeauna , care îngrădesc şi în acelaşi t i m p valorif ică l ibertatea şi ind iv idua­l i smul francez.

In tru cât priveşte poez ia , s : a r putea dovedi că versul l iber , în c iuda real iză­r i lor p e care le-a permis , nu e x p r i m ă s p o n t a n f i inţa franceză. Versif icaţia severă şi luminoasă a Iui P a u l Valery e m u l t m a i semni f icat ivă d e c â t verse­tu l l ir ic al lui Pau l Claude l , care în­cearcă o aşa de curioasă descătuşare formală a unu i f o n d r iguros cato l i c ?i francez, şi care r ă m â n e o r i c u m tribu­tarul u n e i l i m b i pro fund formale si formative .

D e a l tminter i , până şi cei mai re-

DINCOLO DE ALBELE VÂI

Tot atâtea caracterist ice e v i d e n t e ale l i teraturi i f ranceze î n general , aşa cum f iecare c i t i tor n e p r e v e n i t i le atr ibuie d in c a p u l l ocu lu i . S e adaugă e p i t e t e ca «spir i tua l» , « f in» , etc . T o a t e aceste no­ţiuni sunt jus te , dar superf ic ia le şi fără i m e d i a t ă semni f i ca ţ i e l i terară! E l e re­ve lează u n s i m p t o m , n u o real i tate . Sâ î n c e r c ă m a l e subst i tui n o ţ i u n i m a i a¬ prop ia te d e această real i tate .

A m de f in i t a l tundeva L ) ceeace roi se pare c h e i a l i teraturi i f ranceze : dua­l i smul raţ ional is t . Despre sensul raţio­nalist al l i teraturi i franceze s'a m a i scris, dar n u cred să se fi scris pag in i dec iz ive . I n or ice caz, e s igur că în­treaga desfăşurare anodernă a acestei li­teraturi este mani fes tarea u n u i raţ iona­l i sm in tu i t iv cu n u a n ţ ă idea l i s tă , aşa c u m a f ° s t captat şi codif icat d e către Descartes . Ex i s tă , intr 'adevăr , alături de ce lebra « franceză, u n a n i m admisă , o « in tu i ţ i e» franceză şi u n « idea l i sm» francez despre care n u se vorbeşte m a i n ic iodată şi care totuşi nuanţează şî întregesc «raţ iunea» . Ra­ţ iona l i smul francez n u d e v i n e «logica» decât la a d o u a mişcare . P r i m a lu i o-peraţ ic este i n t u i t i v ă : cu o iuţea lă ver­t ig inoasă şi o hotăr îre e x e m p l a r ă , el d e s p r i n d e d in haosu l e x p e r i e n ţ e i no­te le ee i se p a r e senţ ia l e şi care vor forma cadrul v i z iune i sale . Cu acest mater ia l d e in tu i ţ i i , ra ţ iona l i smul fran­cez va c lădi , r iguros sj arhi tectural , o l u m e c o n f o r m ă unui p lan proiectat d e propria- i personal i ta te .

Va c lădi o l u m e dual i s tă , în care in tu i ţ ia ob iec t ivă şi pro iec ţ ia subiccl i -

Dinoolo de albele văi în sfâşiata Câmpie Cuprins ÎWre dealuri de holde, aurii Un sat întâlneşti, călătorule. Stă singur nopţi, zile dearăndui Cu pânzele jalei Pe faţă. Nimica nu-l scoate din aspra-i durere. Pădurea bătrână-i alaiuri Ci-o vorbă nu spune Crăiască. Şi drumul spseşte mâhnit Dar nimeni nu'ntreabă: «de unde Vii, drumule fără hodină?» «Le vânt te aduce?» sau: «unde Pleca-vei acum pe'ntunerec? Rămâi printre noi că e seară!» In calde tipare străvechi, Ascunse sub streaşini de paf, Singure'n fundul grădinii. Sau aplecate pe poartă, Căsuţe, umile ascultă, Vai, parcă le-a prins un vânt de'mpietrire In jocul de cele dealtădată. Lung ziua la ele se uită, î)in crucea amiezii pogoară Şî noaptea le varsă pe frunte

Linţoliu de albă tăcere. Şi zorile'ncet s<> ridică, Rotire de crug fără capăt. Ci ele rămân de veghere. Se uită lung peste coline Şi-aşteaptă, aşteaptă. Şi zilele, trec după olaltă Purtând ale nopţilor negre Şi strălucitoare sicrie pe umeri. Cu bărbile3n piept lângă mese Bătrânii din neatmul lui Cehi S'aşează la cină, iar gândul Se duce de-aeasă departe.

O, sfinte cămine, zadarnic, zadarnic In noaptea de acuma mă scol peste câmpuri Cu » mie de vulturi pornind către voi, Pierdute îmi sunteţi voi mie. Dar alte vlăstare vor da din stejarul de nur Şi ele simţi-vor în freamătul tânăr Umbrele voastre călcând pe. nouile drumuri. Atunci din morminte 'nvia-vor pribegii: Cenuşa lor fără hodină Inioarce-si-o-wr la străbunele altare.

C Â N T E C D E D O R Cum mă uîl pustiu, spre miază-noapte. Cam la stânga drumului de lapte, Tcţ ghicesc Câmpie cu isvoare, Vale a Someşului cântat oare!

Poate că sub steaua asta mierie Diviciprii mei mai stau de strajă Şi sub bolta plină de puzderie Sună'n mine vocile de vrajă.

Şi văd iară peste răi .şi munţi J)ar nu pot cuprinde ce mă doare. Satule bătrân, la ce te uiţi. Mai tii minte tara noastră mare?

Colo'n lungul văii către Dej Lunecă o sanie'n vârtej, Da nu-: sanie ei arătare Voiu mai face drumul ăsta oare?

l) Sensul j i interesul' cunoaşterii literare, în No. actualmente gutt presă al * Revistei Fon-daliilor Regale».

Au rămas acolo toţi ai mei. Pod de-argint întinde-aşi pân'la ei.

Dar voiu aştepta până la vară Când va da'n Crăiască frunză iară Şi~o să ardă casa utitdui In capătul Clujului. Emil GIURGIUCA

cenţi teoret ic ien i ai p o e z i e i nu în ţe l eg p o e m u l decât în cadrul tradi ţ ionale i regularităţi . P e n t r u Thierry Mauln i er f Introduci ion ă la poesie francaise, 1939, p. 31) «regular i tatea p o e m u l u i este s ingurul m i j l o c d e care d i s p u n e poe tu l pentru a da n e p r e v ă z u t u l u i ca¬ racterul necesi tăţ i i» . . . Li teratura fran­ceză n'a a d m i s n ic iodată des lănţurri le fortuite , nerat i f i cate de raţ iune , neve­rif icate p r i n context . Miraco lu l artei franceze stă tocmai în exacta coinci­denţă d intre i n v e n ţ i u n e şi t iparu l pre­gătit de to tdeauna s 'o pr imească , s'o verifice şi s'o p r o m o v e z e : f e n o m e n «necesar» şi dual i s t p e care nic i o allă l i teratură (modernă n u ni-1 oferă .

Această l i teratură def in i tă şi cate­gorică n u p o a t e fi decât o l i teratură strict umană. Ef luv i i l e m e t a f i z i c e şi mist ice nu se inf i l trează î n c e l u l e l e e i ermet ic înch ise . Căile in f in i tu lu i ps ih ic sau fizic n'o i sp i tesc . J \ 'o ispitesc nici degradări le insens ib i l e şi p ierder i le fi­na le î n vag, în incomensurab i l , în ne­definit , ( t e rminaţ i i l e obscure , demersu­ri le î n t o i t o c h i a t e a le s e n t i m e n t u l u i şi ale g â n d u l u i , procese l e ascunse şi a¬ p r o a p e ocu l t e ale subconş t i en tu lu i , nu i se par u n mater ia l d e m n de elabora­re l i terară. Literatura franceză e o li­teratură de procese majore , a junse Ia matur i ta te , o l i teratură d e l u m i n i şi de e m i n e n ţ e . Pasca l e x p u n e ce l e m a i a¬ dânci m i s t e r e la l u m i n a solară a raţiu­ni i şi le tratează cu o geometr i că pre-c iz iune . Tar «vagul poe t i c» al lu i Cha-teaubr iand, văzut şi admira t d in exte­rior, e d e s p u i a t - de atr ibute le şi virtu­ţi le l u i mis ter ioase , t o c m a i f i indcă a fost identificat, şi de f in i t c u pe i fec tâ luc id i tate . Ast fe l , u m a n ă pr in e x c e l e n ­ţă, l i teratura franceză aruncă d i n c o l o de l i m i t e l e luc id i tă ţ i i sale or ice solici­tare metaf iz ică , ine fab i lă sau pur si s i m p l u obscură.

A l t e l i m i t e o vor despărţ i de pito­rescul naturi i . D e l i c i o a s e l e decoruri ma­rine şi păduratece construite de Cha-leauhr iaud , rămân decoruri. La Cha-teaubr iand , natura exuberantă r'c pe m a l u r i l e f luv iu lu i Mesehaceh4 se or­donează şi se orhestrează artistic. In să lbă lăc iunea s i lve i amer icane , artistul interv ine cu vigoare , d i s p u n â n d p lanu­rile, ajustând tonur i l e şi in troducând pretut indeni categori i le franceze. Cu mai m u l t sau mai puţ ină discreţ ie , aşa procedează orice peisagist l i terar fran. cez.

Astfe l , nu o m u l p ierdut în inf ini t , nici o m u l p i erdut în natură, va fi eroul l i teraturi i franceze . Acest erou va fi omul în s ine , considerat în inte­resele si reacţ tuni le lu i pr imord ia le , ;»• dică m o r a l e şi soc ia le . Omul francez nu e în funcţ ia real i tăţ i lor obscure s.ui mas ive care-1 depăşesc , î l strivesc sau îl manevrează . E l se sustrage acestor forţe p r i n vigoarea rezistenţ i i sale vo­luntare , prin luc id i ta tea sa şi mai a les priti sent imentul , său d e responsabi l i ­tate.

Intr 'adevăr , întreaga l iteratură fran­ceză, d e la mar i i tragici până la ulti­mi i romanc ier i , e popu la tă d e oameni care dis t ing b ine l e de rău şi care, pr in această luc id i ta te , îşi cunosc vina şi îşi recunosc i m p l i c i t responsabi l i tatea, V i n a tragică a eroulu i francez este ra­reori v ina natur i i oarbe şi conrupte , aşa c u m v o i a u Janseniş t i i . Ea este v ina luc idă a u n u i o m dărui t to tdeauna cu acea j u m ă t a t e de graţie jezuită (graţ ia suf ic ientă) care-i p e r m i t e să-şi cunoas­că păcatu l , dar nu-i dă puterea să-1 în­vingă. Aşa este vina eroi lor corne l i en i . Iar la R a c i n e , u n d e fatal i tatea natur i i c o n r u p t e se des lanţu ie fără rezistenţă, aşa c u m î n ţ e l e g e a u dascăl i i săi janse­nişt i , în treg acest proces al căder i i se petrece în l u m i n a crudă a une i raţi­un i d e as lădată deb i lă şi pasivă.

F i i n ţ ă morală , o m u l francez este în acelaş t i m p o f i inţă socială. N u insis­tăm aici asupra acestei curioase s imbi ­oze , p l ină de c o n s e c i n ţ e remarcabi le , a soc iabi l i tăţ i i şi i n d i v i d u a l i s m u l u i fran­cez : e o p r o b l e m ă care trebuie tratata atent. V o m af irma n u m a i că l i teratura franceză şi eroul ei u m a n , sunt încăr­caţi de no te , d e ref lexe şi de reacţ iuni socia le , aşa c u m se cuv ine cele i .-.nai p u ţ i n «sol i tare» d intre l i teraturi .

D u a l i s m — l i m i t e — categori i — ne­cesitate — u m a n i s m , tot atâtea noţ iun i care se d e t e r m i n ă reciproc şi alcătuiesc personal i ta tea ce le i m a i r iguroase din­tre l i teratur i le m o d e r n e . C r e d e m că„ a-sezată în această l u m i n ă , l i teratura franceză capătă sensul e i adânc, care-i p e r m i t e sa se facă înţe leasă si cit ită cu ef icaci tate .

M I S I U N E A R O M A N A d e D A N B O T T A

fii z iua în care î m p ă r a t u l Constan­tin muta în Răsărit — în B y z a n t i u m , fundaţia thracuht i B y z a s al cărui nu­me răsfrânge e t i m o l o g i e B u z e u l — in-semnele autori tăţ i i şi s i m u l a c r e l e Ro­mei, el încred inţa p o p o r u l u i roman din Răsărit î m p l i n i r e a mis iun i i romane .

Născut la Scrdiea , în Dacia Mediter-ranee, Constant in cel Mare a văzul în izvorul de energ i e al p ă m â n t u l u i th ra­cle, garanţ ia conservări i grandiosului patr imoniu roman.

Thrae i i aceşt ia în cari — d u p ă opera niult i -seculară de co lon izare a Romei — vibra o intensă conşt i inţă romană, aveau sa î n t i n d ă i m p e r i u l cotropi t de Barbari , pr in v ir tuţ i le g e n i u l u i IOT ancestral, până la l i m i t e l e trase de Caesar.

Jus t in ian , născutul d in viţa lor, ace Ia care va înfăţ işa în Cetatea lui Con­stantin cea m a i înaltă tradi ţ ie a Caesa rilor, va evoca , î n t r u n a din N o v e l l e h sale, freamătul de luptă şi id.eia de e¬ nergie viri lă care se ridică în suf le t o¬ dată cu n u m e l e lor: Siquis Yhracum rcgion<>m nominvt, slutim una cum dicta i'irililas quaedem animam el mi litarium copiarum. bellorum ac pugnat cogitatio subeal...

Recucer i t e de sabia lui Be l i zar iu , dr geniul mi l i tar al î m p ă r a t u l u i . Italia. Spania , Gal l ia , Africa par t i c ipau — dar pa- iv-vegetat iv — Ia marea creaţi-utie imper ia lă .

Protec ţ ia l eg iun i lor p ierduse din vi­gi lenţa sa, adminis traţ ia romană — sul cont inua p r e s i u n e a Barbar i lor -— ceda Invadate de Barbari , p o p u l a ţ i i l e aees tor prov inc i i ce lebrau — retrase într'c noapte quas i -b io log ică , s ingura noapte a i î tor ie i evu lu i m e d i u — nunta bar baro-latină.

Infuz ia sânge lu i barbar va precipit; o nouă structură etnică . N a ţ i u n i nou! vor răsări — naţ iun i de l i m b ă roma nică — dar străine de conşt i inţa ro mană , străine el i iar de amint i rea ei. naţ iuni cari vor crea f o r m e de stat ori g ioale sau vor adopta pe ale Barbari lor: regal i tatea , f euda l i ta tea , dreptu burgravial .

In p l inul de m â n d r i e Chronie al său Cantemir — - care intu ise mari le că ale Istoriei descrie , în acest ch ip , con stituirea naţ iuni lor r o m a n i c e oce iden tale: «Căci toate ee l e despre apus aii Evropei n i a m u r i , măcar că astăzi mari lari şi e v g h e n i s i t e sunt , însă alţi pă­rinţi nu-şi [iot cunoaş te , fără numai pe Goţi , Vanda l i , Lun i , Scl ivoni, adică ale Seh i ţ i c i înghe ţa te r iunpluri , şi mai eu d e a d i n s pre s ingură Ilal ia atătii sinii it itnră şi amestecătură de var \ar i au cuprins-o , cât precum odin ioară ky-nicul D i o g h e n i s , cu făcl ia aprinsă a-miază-zi p e ul i ţă, aşa astăzi in mi j lo ­cul R o m e i pre cel li iris R o m a n einev;. u-1 cerca nui l l să se o l tenească , şi dea-bia să-1 nemereaseă , ca din varvari să-1 poată a lege» ,

C a n t e m i r ant ic ipează cec ace istoricii de mai târziu vor desvolta pe larg,

L u d w j g W o l t n i a n n a demonstrat ma­gistral or ig inea germanică a mar i lor n u m e a le Renaştere! . Chiar acelea <!>• consonanţă lat ină se r idică la uu pro­tot ip germanic , sau purtători i lor suni de viţă germană.

Pres t ig iu l C o i n t a n t i n o p o l e i , magnif i ­cenţa ei , fascina p e loji aceşti barbari hi au început atunci să imite i m p e r i u l să-şi caute cu înfr igurare m o d e l e în o¬ pera lui.

Ci noi am fost, sub eg ida Împăraţi i lui r o m a n , înşişi Romani i .

R o m a n i t a t e a noastră ale cărei cen tre de energ ie se aflau pe pământu l ibracie , apărat de leg iuni , a păstra! intactă conşt i inţa romană, n u m e l e re mau.

N i c i un p o p o r barbar n'a dominai acest pă inânt , în c h i p u l cont inuu şi :<c tiv în care au făeut-o Franci i şi Bu i gunzii în Gal l ia , T.ongobarzii în Italia. Viz igoţ i i în Spania .

A c e l imperafr Romanorum de]:-Constant inopole a fost, în cea mai strictă accepţ iune . Imparului Români­lor.

P â n ă la moartea î m p ă r a t u l u i Mau ricin l'602), istoria e făurită d e numi cari concordă , în resonanţa lor , eu nu­mele u m i l e săpate pe p ie tre le de mor­mânt de p e toi înt insul Romani tă ţ i i thracice. Chiar atunci când prof i lul la­tin al u n u i n u m e mare c indiscutabi l , izvoarele desemnează un thrac, un bes-sica orius progenie.

Invazia Slavi lor şi aşezarea lor >i; văile de p e teritoriul pr in exce lenţă ro­mânesc al Moes ie i , al Dacie i Aurel ianc, al Macedonie i , cari au provocat profun­de dis locări d e p o p u l a ţ i e , an resfirat

cong lomeratu l românesc şi au redus la o viaţă tot m a i precară p e cei refugiaţ i în m u n ţ i , — adăpost i ţ i — p r e c u m arată Nice tas Aeoni inatos — în cetăţi căţă­rate p e s tânci , la înă l ţ imi cari înfruntă norii .

O separaţ ie se produce atunci — un h i a t p l i n de triste urmăr i — între via­ţa de curte r o m a n ă , de cul tura clasică lat ină, osif icată în l i m b a care. t indea sa dev ină l i m b a de dicţ ionar, şi viaţa p lenară, în cont inuă e v o l u ţ i e , a acelo­ra cari erau R o m a n i i .

î n c ă la sfârşitul seco lu lu i V I I I , T h e o -p h a n e i Confessor î n s e m n a , ca rostite într'o l i m b ă spec ia lă , o l i m b ă a patr ie i , Traipiim tptuvrj, c u v i n t e l e «lorna, lorna, jralre» cari provocaseră u n desastru, y p r i i i c i p i u l d e ex i s tenţă a I m p e r i u l u i în 495, armate i lui C c m m e n t i o l u s cuv inte cari au totuşi un atât de l im­pede prof i l lat in .

Grec i i sunt aceia cari , î n acejte îm­prejurări a le Curţi i r o m a n e , — con­finată î n t r ' o cu l tură d e t rad i ţ i e l ie l le-nică, depăr ta tă d e stratul de energie populară romană a I m p e r i u l u i , — au pre luat , p e nes imţ i t e , p a t r i m o n i u l imper ia l .

zeu ţa în e l e a cuvântu lu i «Nemi tze s» — cuvânt p r i n care S lav i i d e s e m n a u p o ­p o a r e l e g e r m a n i c e — cu naşterea po­poru lu i g e n e an.

Când Bulgar i i cari r e p r e z e n t a u în total i tatea lor n u m â n a d e o a m e n i descălecaţ i în P e n i n s u l ă ci o vi foroasă m a r e e tn ică -— Slavi i d e S u d — au fun­dat î n seco lu l I X , un stat, caracterul i m p e r i a l al acestuia n'a putut fi impri ­mat decât d e o co laborare r o m â n e isca.

T i t l u l r o m a n pe care î m p ă r a t u l de n a ţ i u n e slavă şi-1 acorda sie-şi —- ţar al Bulgarilor ţi al Romanilor — n u es te , c u m au crezut istoricii , o deşer tăc iune : R o m a n i i d i n aces t t i t lu sunt R o m â n i i , ,accia cari r e p r e z e n t a u în faţa tuturor

P o m e n i n d p c s trăvechi i autocrat] bulgari ca p e predecesor i i săi — prisci Mi noştri predecessores — l o a n i ţ i u Ic atr ibue t i t lu l lat in p e care însuşi îl poartă: Imperatores tolius Rulgarie e! B tacit ie.

I n alt d o c u m e n t — în care exaltă or ig inea sa romană — l o a n i ţ i u amin­teşte p e ţarii S i m e o n , P e t r u şi Sa.mucl

a p e propri i săi s t răbuni : ...secundurn Ei îşi s p u n e a u a c u m — r e n u n ţ â n d consuelidinem predecessorum meonna

la orice ve le i tate he l l en ică — Pumcâot, hnperatorum Bulgarorum el Rlarho-R o m a n i . _ rum, S-ymeonis. Petri el Sumuelis, pro-

Totuş i t it lul imper ia l de (3ao"i\ei><; T Q J V

Pwuaiwv, transcripţ ie a la t inu lu i im pă­rător Romanorum, n u a p u t u t înceta să He raporte la R o m â n i . E l s'a răs­frânt însă şi asupra Grec i lor cari — a¬ flaţi în p a t r i m o n i u l lu i Constant in cel Mare — au î n c e p u t să se m a n i f e s t e , pe tărâmul po l i t i c , ca R o m a n i ,

T â r z i u , în amurgul acestui I m p e r i u , redus la l i m i t e l e e tn ice a le H e l l e n i s m u -lui , sufer ind putern ica p r e s i u n e a Pă­gânulu i , î n încordarea desperată a ul­t imi lor lu i apărător i , se va rosti răs­picat cererea ca î m p ă r a t u l să renunţe Ia ace3t t i t lu care nu-l m a i e x p r i m ă , şi să se n u m e a s c ă , însfârşit , î m p ă r a t al He l l en i lor .

P r o b ă că t i t lu l r o m a n d e ttsurpaţic nu răspundea — după atâtea seco le — s e n t i m e n t u l u i na ţ iona l h e l l e n i c , că el tui era decât în aparenţă , re lat iv la Hel len i .

Traner ipţ ia Grec pen tru Pujuotîoir, — practicată d e Cruciaţi , cari d i sputau tit lul d e roman i m p e r i u l u i lor de crea­ţie barbară —- a fost adoptată de o is­toriografie r o m â n e a s c ă cu to tu l igna­ră, ca şi de toţi vrăjmaşi i R o m â n i s m u ­lui. Cruciaţi i — p r e c u m vom v e d e a — acordau însă cuvântu lu i Grec sensul i m p e r i a l al Ini Pwuaîoţ .

Să luăm a m i n t e : acest cuvânt s'a a¬ pl icat exclus iv p a t r i m o n i u l u i e tnic lui Constant in cel Mare — R o m â n i l o r şi Greci lor, p r i n e x c e l e n ţ ă — şi el i r a d e n u m i t n ic iodată p o p o a r e l e barbare s tabi l i te în I m p e r i u — Slavi sau Bul ­gari — ch iar dacă ex i s tenţa lor pol i ­tică a fost recunoscută de î m p ă r a t u l .

V i l l e r h a r d o u i n , care a is toris i t cu o pană muai tă în a.mar, în frânger i l e su­fer i te de ai săi de la l o a n i ţ i u , va scrie l i m p e d e că acest «v lah» acest «rege al V l a h i e i » era unu l d intre Creci i î m ­păratu lu i : Et saehicz que en cele ost ou l'empereres ala, que tuit li Grieu de. l'une. part et de l'altre (lei Braz vindrent ă lui, et. n son comandemant et ă sa valenţe, et li firent fealte et Ito-mage eon îi lor »e ignor, fors solement Johanîs qui eres roi de Blaquie et de Bougrie. Et cit Johanis si ere un Blas...

A c c e p ţ i u n e a pol i t i că p e care Vii le-h a r d o u i n o dă cuvântu lu i Grec ?ste, în c h i p e v i d e n t , s ingura pos ib i la . Numai aşa se p o a t e interpreta af irmaţia atât d e desbătută — d i n care străini i au tras o serie de conc luz i i minc inoase — a pr inc ipese i A n a C o m n e n a : 17;:/;/, zice ea , sunt ace i Pwuuîoi — ş i s'a tra­dus Greci etnici — dedaţi vieţii pas­torale.

Şi acest text era atât de c lar! Cuvântu l însuşi de Vlah, în apari ţ ia

căruia savanţi i orbi ţ i d e ana log i i l e pe cari le oferea const i tu irea naţ iuni lor occ identa le , au văzut iv irea pe l u m e a p o p o r u l u i românesc , este un cuvânt străin de real i tatea românească .

Seco le întreg i , acest cuvânt a fes* unicul nostru n u m e în graiul străini­lor, i m p u s of ic ia l de toate cance lar i i l e lor, şi totuşi , în l i m b a românească , nu l-am p u t u t adopta .

N o i n a m încetat de a ne c o n s i d e r i R o m a n i .

« V l a h » este cuvântul prin care po­poarele s lave au desemnat , în genere , p e R o m a n i c i i d in ca lea lor. Prezenţa lui atât d e î n t â m p l ă t o a r e î u i s tor i i le bi­zant ine n u este legată de const i tu ire p o p o r u l u i r o m â n , cum nu e legată pre-

getul,vru m meorum... N u este lotuşi vorba de o descen­

d e n ţ ă idea lă . Cronicarul german Ans-bertus , care şt ie că cel d i n tâ iu d intre Asnnizi , P e t r u , e u n Flaclius un Doini-nus Flachorum, conf irmă spuse le lui l o a n i ţ i u — el desc inde d i n viţa regi lor anter ior i : duo fratres, videlicet Petru» r>t Joannilius, de priorum regum prosa-pia descendetes.

Iar P a p a ştie — «d in auzite» — că aceşti s trăbuni ai lu i l o a n i ţ i u îşi tră­geau or ig inea d i n R o m a : Nos autem, audito cjuod de nobili Urbis Romae progenilores tui originem traxerint...

Ce legătură d e sânge p o a l e fi între «regii anteriori» — bidgar i în părerea tuturor — şi acest vlah care se reven-

j d ică cu ardoare deîa 3ângelc şi patria sa i ta l i că : a sanguini» el. patrie nostie a qua descendimus!

E probab i l —• şi t e m a aceasta ar putea interesa istoria .— că î n v ine le în tâ i lor «mpăraţ i «.bulgari» curgea Jin nobi l fânge v lah .

N u m e l e b i b l i c e p e cari le poartă., nu­m e p e cari V e n i a m i n d in T u d e l a le re­levase la R o m â n i i d in Thessa l ia — suiş iudaica nomina imponunt -— ar putea fi un alt ind ic iu românesc .

E sigur însă că i m p e r i u l AsaniziInr — atr ibui t integra l B u l g a r i e i d e is lo-

d riografia bu lgară •— a fost integral ro­mânesc . Mărtur i i l e i s toric i lor c o n t e m ­porani — în fruntea cărora e m i n u ţ i o ­sul N ice tas A c o m i n a t o s — sunt una­nime.

Fur ia i r t d e n t ă a Bu lgar i l or îşi poa­te afla u n a r g u m e n t — s ingurul alt­minter i — în caracterul of ic ia l al aces­tei creaţi i româneş t i . l o a n i ţ i u s'.a in î i -tulat, într 'adevăr, în scrisori le dale I »• t ine: Imperator Bulgarorum et F>!ac-horum.

V i l l e h a r d o u i n , care a descris , în?o-ţ indu-le cu lungi str igăte de ja le , fap­tele de arme a le acestui R o m â n , 1-a n u m i t cu p r e d i l e c ţ i e : le Blas, h. Blac, le roi de. Blaquie.

A m cercetat î n textul lu i Vi l l char-do iun frequenţa t i t lur i lor p e cari le poartă l o a n i ţ i u . E l este n u m i t de 1B ori roi de Blaquie et de Bogrie, de 18 ori roi de Blaquie, — nici o dată roi de Bogrie, Tara lu i poartă invariabi l un s ingur n u m e — R o m â n i a , la Bla­quie.

Caracterul pur formal al întâ iu lu i titlu — sub care se ascunde s ingură real i tatea romnâească — se despr inde l i m p e d e d i n cronica lu i V i l l e h a r d o u i n — d o c u m e n t u l cel m a i de pre ţ al e-pocei lui l o a n i ţ i u .

Vu d o c u m e n t e l e sale s lavone , l oan i ­ţiu îşi s p u n e împărat al Bulgarilor şi Grecilor, c eeace n u p o a t e f i decât trans­cr ipţ ia exactă a t i t lu lui l a t i n : impera­tor Bulgarorum et Blaclwrum. Cuvân­tul Grec are, în aceste d o c u m e n t e , ac­c e p ţ i u n e a po l i t i că p e care a m semna­lat-o î n t ex tu l lui V i l l e h a r d o u i n .

A d o p t a r e a s lavone i ea l i m b ă a docu­mente lor şi a Biser ice î s'a i m p u s pro­babi l R o m â n i l o r ca o neces i tate . Ei do­minau o p o p u l a ţ i e slavă care avea pri­vi legiul de a poseda un scris. Operu lui M e l h o d i u şi Cyril a fost determi­nantă pentru e x p a n s i u n e a — p e tărâm m l t u r a l — a l i m b i l o r slave, l o a n i ţ i u n'avea pentru l i m b a R o m â n i l o r săi — l imba vie , care cu seco le îna in te , în virtutea propr ie i sa le iner ţ i i , deve­

n i se ceeace izvoare le n u m e a u «lingua rustica romanisca» — u n alfabet apro­pr iat î n care să transcrie diversitatea sunete lor romaneşt i . Scrisul lat in şi cel b i zant in n u p r e z e n t a u acest dar ele­m e n t a r : de a fi scrisul unu i grai v iu . înnediat acces ibi l , grai care devenise în v irtutea opere i cyr i l i ene , o l i m b ă a texte lor .sacre.

Cadrele o f ic ia le , odată create , au fost t ransplantate , m a i târziu în Ţara R o m â n e a s c ă , de Basarabi i cari vor î n t e m e i a aco lo , — în l i m i t e l e une i stră­vech i a u t o h t o n i i d a c o - r o m a n e întreţ i ­nute de f luxu l ne în trerupt al vieţ i i p o p u l a r e dela Miază-zi — vul tur i i tra­di ţ ie i i m p e r i a l e romane .

N u pret insa super ior i tate a culturii bu lgare — cul tura abso lut inex i s tentă în acel t i m p -— ne-a î n d e m n a t , aşa dar, să fo los im of ic ia l l i m b a s lavonă, ci o fatal i tate , a m zice , naturală . Ea deriva d i n actid de opor tun i ta t e pol i t i ca a Patr iarhu lu i C o n s t a n t i n o p o l e i care a făcut d i n graiul in form al S lavi lor bar­bari -— c u a jutoru l opere i de prosc l i r

tif.m a lu i M e l h o d i u şi Cyril — o l i m ­bă scrisă, de prest ig iu eclestas l ic .

JVu se poate pre t inde , îu:-ă, că l im­b a s lavonă n u şi-a exerc i ta t in f luenţa nsupra culturi i româneşt i . F i , d i m p o ­trivă, — ca expres ie a une i cu l tur i p a u p e r e , fără nic i un or i zon metaf i z i c , fără nic i o tradiţ ie , l ips i tă de energie creatoare , — i se datorează începu­turi le atât de m o d e s t e ale cul tur i i ofi­c ia le româneş t i .

Cât de mar i erau pos ib i l i tă ţ i l e de creaţ ie ale suf le tului românesc , faţă de f o r m e l e cul tur i i o f i c ia le s lavone , se vede l i m p e d e în cul tura popu lară — tezaur al u n u i p o p o r înzestrat cu rimţul f rumuseţ i i s u p r e m e , mărturi­s ind î n opere l e sale, tradi ţ i i l e u n e i stră­vechi şi c o m p l e x e culturi .

Deş i abso lut s tră ină î n spirit , cultu­ra s lavonă a i m p u s R o m â n i l o r , pr in puterea t ehn ică a repet i ţ i e i , o serie de cuv inte , de interes l i turgic sau pol i t i e , cari const i tue a p r o a p e s ingura mărtu­rie a i n f l u e n ţ e i s lave asupra rea l i tăţ i i româneşt i .

Caracterul n e o l o g i c al tuturor sla­v i sme lor d i n l i m b a românească n u e încă u n lucru acceptat . L i m b a noastră a căzut d e m u l t în eercul de atenţ ie al s lavişt i lor d c n a ţ i u n e slavă, — pro­fesori de reputa ţ i e e u r o p e a n ă , ca Mi-klosiel i , K o p i t a r , Jirecek. . . — cari în ze lu l lor fanat ic pentru cauza slavis­m u l u i integra l au tras d in studiul l i m b i i româneş t i o ser ie d e fa lse con­cluzi i . Acestea , Ia n o i , au fost aplau­date de m u l ţ i m e a equivocă a l inguişt i -lor iude i .

A d e v ă r u l e că nici u n a d in forme).; graiului românesc n'a cunoscut peee-tia slavă. Morfo log ia ca şi s intaxa Ini sunt in tegra l lat ine . N i c i u n u l d in er-v inte lc s lave p e cari le-am adoptat n'a tufer i t î n fone t i smul său, acele trans­formări , p e cari , în cursul u n e i evolu­ţ i i m i l e n a r e , le-au sufer i t cuv in te l e lat ine . S lav i sme le au rămas intacte , de­monstrând , î n acest c h i p , l ipsa lor de part i c ipaţ ie în f l u x u l organic al vieţii româneşt i .

U n s lavist — r o m â n d e astădată, profesorul Bărbu le scu — a demonstra i admirabi l în cartea sa despre indiv idu­al i tatea l i m b i i r o m â n e , că transformă­rile u n o r cuv in te vechi -s lave d i n a ceasta l i m b ă — transformări pe cari se î n t e m e i a pret insă in f luenţă bulga­ră -— nu sunt d e l o c produse a\s u n u ' fonet i sm românesc , thraco- lat in , ci a¬ parţ in întru to tu l f one t i smulu i l imbi ' vechi-s lave .

F â n t â n i l e noastre or ig inare sunt pu­re de orice f lux s lavon.

In s c h i m b , se şt ie destul de puţ in despre in f luenţa radicală pe care un p o p o r de cea m a i v e c h e cul tură , de m â n d r ă descendenţă r o m a n ă , depozi tar al u n e i tradiţ i i de autori tate u n i c e in l u m e , a exerci tat-o cu s iguranţă asu­pra unor p u h o a i e u m a n e , revărsate — p r e c u m s p u n e Cantemir — «din cea m a i din fund a Crivăţului varvar ime».

Cercetări d e această natură — între­prinse depar te d e marea fasc inaţ ie a s lavişt i lor i redenţ i — vor d u c e des igur la af irmarea acelor adevăruri româneşt i p e cari toate mărtur i i l e is torice le im­pun c u o p u t e r e e l ementară .

F e n o m e n u l comuni tă ţ i i de cul tură a p o p o a r e l o r P e n i n s u l e i —- d i n care doar cel românesc posedă garanţ i i le u n u i trecut m i l e n a r p e p ă m â n t u l ei —-n'a i n t i m i d a t p e fanatic i i S lav i smulu i . E i au p u t u t p r e t i n d e — şi o ignară e tno log ie românească s'a înc l inat — la caracterul originaI-»lav al acestei cul­

turi. P e p ă m â n t u l î n care mari i rap­sozi ai T h r a c i e i au făcut p ie tre le sen­s ib i le , şi a n i m a l e l e doc i l e Cântecu lu i , pe p ă m â n t u l unor tradiţ i i d e spiritua­l i tate fără seamăn în E u r o p a , au venit Slavi i , aşa dar, şi au inventa t Lyra?

Sau — ee e .mai s traniu — Bulgar i i se declară, p r e t u t i n d e n i , ca f i i n d e i în­şişi aceşt i Thrac i . D a r c o n t i n u i t a t e a Tl irae i smulu i n u e pos ib i lă decât sub forma romana . N u m a i R o m â n i i p o t fi t i tu lari i ei . P e n i n s u l a era perfect ro­manizată la descălecarea Slavi lor sau la aceea a h o a r d e i lu i Asparuh .

R o m â n i i n 'au cunoscut , aşa dar, ca naţ iun i l e r o m a n i c e o c c i d e n t a l e , inf luen­ţa sângelui barbar.

Născuţ i în sp ir i tu l ins t i tuţ i i lor R o ­m e i , e i s'au m a n i f e s t a t i m p l a c a b i l ca R o m a n i . Mis iunea i m p e r i a l ă confer i tă R o m â n i l o r i m p l i c a în m o d necesar con­şt i inţa d e s c e n d e n ţ e i r o m a n e ,

0 tristă şcoală de i s tor ie românească a p u t u t învăţa ca întâ i i cronicar i ai M o l d o v e i sunt a c e i cari au deş tepta t , d intr 'un somn letargic , conşt i inţa ro­mani tă ţ i i româneş t i .

In tre m u l t i p l e l e i n f a m i i -—• d e m o ­de l occ identa l ~ pract icate de această şcoală era şi aceasta: C u m a p u t u t con­serva acest p o p o r conşt i inţa r o m a n ă , c â n d alte p o p o a r e romanice , m u l t mai fer ic i te , au p ierdut -o?

T e x t e l e — dc n'ar fi d e c â t e l e —• sunt de o e l o q u e n ţ ă fără seamăn.

Ioannes C innamus , b iogra fu l împă­ratului M a n u e l C o m n c n u l c i ta , în se­c o l u l X I I , despre V l a h i propr ia l o r a¬ f irmaţ ie . «Ei s p u n — z ice C i n n a m u s — că sunt v e n i ţ i de d e m u l t d i n Ita­l ia» . . .

In secolul X I I I , P a p a l o a n i ţ i u I I I atestă şi el eă p o p o r u l românesc afir­m ă o d e s c e n d e n ţ ă romană . Populus tere tue, — scrie el î m p ă r a t u l u i l o a n i ­ţiu — qui de sanguine Romanorum as-serit desce.ndisse: Poporul ţării tale care pretinde că se trage din sângele roman.

Fraucesco de l la Va l l e , în r e l a ţ i i l e sale asupra d r u m u l u i pe care 1-a stră­bătut p r i n Ţara R o m â n e a s c ă , î n s e a m ­nă — s u n t e m î n al X V I - l e a seco l , şi ce l d in tâ iu cronicar al M o l d o v e i n u se născuse î n c ă : S i dimandono in lingua loro Romei perchî'. dicono esser venuti anticamente da Roma — ...se c h i a m ă în l i m b a lor R o m â n i , deoarece spun eă au ven i t în v e c h i m e d i n R o m a .

A c e e a ş i a f i rmaţ ie o cu lege , d e astă dată dela u m i l i păstori d i n Trans i lva­n ia , î u acelaş t i m p , G i o v a n a n d r e a Gro-m o ce l atât d c p u ţ i n înc l ina t că tre e i , ost i l na ţ iun i i v a l a h e : Si tengono dis-cesi da colonie romane. S p u n că s e trag d in co lon i i romane. . .

Şi, în d r u m u l pe care-1 străbate î n M o l d o v a , P i erre Lescalopier , care-şi dă­ri le a tr ibutu l de «Far i s i en» , cu l ege d in acest al tre i lea pr inc ipat românesc , şi în acelaş secol , aceeaşi a f i rmaţ i e i n ­variabi lă : Ceux du pays se disent vrays successeurs des Romains — s p u n că sunt adevăraţ i de scendenţ i ai R o m a n i ­lor.

Şi î n z i l e l e invaz ie i care avea să-1 ducă p e s tră luci tul tron al lu i Şte fan , p e care va cunoaş te însă l a c r i m i l e a¬ m a r e ale în frânger i i în p r o c l a m a ţ i a p e care o adresa M o l d o v e n i l o r valenti

' fi o meni et gente bellicosa, discesi dali valoroşi oRmani quali hano fatto ire-mer il mondo, D e s p o t le cerea o l u p t ă aprigă asupra Păgân i lor , c u o n e î n c e ­tată vărsare a sânge lu i lor. Şi î n c h e i a : şi aşa v o m face cunoscuţ i l u m i i întregi pe adevăraţ i i R o m a n i şi născuţ i d i n -tr ' înş i i , si n u m e l e nostru va f i n e m u ­ritor. El a queslo se jaremmo cognos-cer a tutto il mondo li veri Romani et disecai da queli, et il nome nostro sară immorlale.

Când, aşa dar, cu dorul d e a d e ş t e p t a în suflete icoana bărbăţ ie i d i n trecut , întâi i crenicar i ai M o l d o v e i , evocau descendenţa romană a p o p o r u l u i româ­nesc, e i n u făceau decâ t să transcrie cea d intâ iu , cea m a i e l e m e n t a r ă — sfânta banal i ta te a naţ ie i lor.

D A C I A < 3 > I M A I 1941

T

A R T A Ţ Ă R Ă N E A S C A Nu fără temeiu România a fost nu­

mită ţara artei populare; aşa este cu­noscută şi în străinătate. In adevăr poporul român s a realizat şi expri­mat pe plan artistic într'un chip su­perior, aşa cum nu s'a întâmplat în celelalte activităţi ale sale. Dimensiu­nea artistică a vieţii este aici deplin trăită. In satul românesc arta este o expresie a comunităţii de viaţă şi tot­odată, am putea spune, o năzuinţă a ei. Deaceea arta este prezentă pretu­tindeni în civilizaţia noastră sătească.

In legătură cu arta populară este necesar să precizăm dela început ter­menii cu care lucrăm. In sens obişnuit se spune artă populară artei populare spaţiale; se lasă deci în afară dome­niul literaturii şi al muzicei. Cu toate că acest sens este restrâns, rămânem la el. Expresia «arte spaţiale» este însă abstractă; pentru o mai precisă deosebire, le putem spune şi arte ale materiei. Intre acestea enumărăm: ar­hitectura (construcţia;, sculptura şi crestăturile în lemn, pictura pe lemn sau sticlă (icoanele), ceramice, ţesătu­rile, alesăturile şi broderiile, încon­deierea ouălor,

Arta populară românească nu es te o activitate izolată, ea face parte dintr'un ansamblu de viaţă, es te una din e x ­presiile fireşti ale neamului, format pe aceste locuri. Pentru a fi înţeleasă tre­buie redată acestei vieţi, care în civi­lizaţia noastră sătească îşi are o ex­presie firească şi organică. Arta ală­turi de vechile forme de organizaţie socială, de religie, de magie, d e teh­nică şi limba, exprimă pe o cale a sa viaţa originală a acestui popor . In arta populară, mai mult poate decât în celelalte activităţi, prinde corp, se obiectivează sensibilitatea şi viziunea de viaţă a unui neam de oameni. El răspunde î n faţa lumii cu creaţiuni proprii, pe calea cărora putem afla cât îi este de larg orizontul vieţii, de nuan­ţată şi pură sensibilitatea.

A r t a populară se situează la limita dintre religie şi magie p e deoparte şi tehnică pe de alta. Uneori ea este adusă la viaţa de o funcţiune magico-religioasă, alteori apare î n activităţi de ordin practic, în construcţii, indus­trie casnică, costum şi unelte. De cele dintâiu este legată prin semnificaţia spirituala ce o cuprinde; d e c e l e din al doilea rând este legată prin tehnica pe calea căreia se realizează. Arta populară, fie ea ca icoană, poartă, co­vor sau cană, pe lângă şi dincolo de funcţiunile ce le îndeplinesc, pe lângă şi dincolo de îndemânarea, de meşte ­şugu l pe care îl cer, arată o înclinare şi u n dar artistic deosebit al neamului acesta. Românul înfrumuseţează p r e ­tutindeni şi continuu producţiile sale.

Două probleme d e mai mare însem­nătate se pun astăzi în legătură cu arta noastră populară. Pe de o parte, cunoaşterea ei cât mai precisă şi mai sistematică, iar pe d e alta valorifica­rea tuturor elementelor şi însuşirilor ce le conţine. Ne vom ocupa pe scurt de prima problemă.

O artă populară cum e a c e e a româ­nească, pentru a o cunoaşte bine, tre-bue să ţinem seamă c ă este un produs colectiv cu o tradiţie proprie.

Prin produs colectiv înţelegem na­tura sufletului ce îi stă la temelie, e l e ­mentele ce o alcătuesc, nu partea de execuţie, partea d e realizare materia­lă, a ş a cum suntem înclinaţi adesea să credem; este o înclinare ce n e ridică probleme care n u există. Execuţia este de cele mai multe ori individuală. Ar­ta noastră populară este expresia unei comunităţi de viaţă spirituala şi mate­rială, cu o viziune de viaţă a sa, cu c sensibilitate, cu u n gust şt o tehnică proprie, adică satul românesc.

Prin tradiţie proprie înţelegem moş­tenirea pe care această artă se ridică Având o tradiţie, e a are u n trecut şi deci o istorie. Ce Vrem să spunem prin aceasta ? — Trecutul există dar nu-1 putem prinde decât într 'o mică măsu­ră, începuturile artei populaie se

pierd în noaptea acestui trecut. Din cauza puţinei rezistenţe a materialului din care sunt făcute producţiile, nu .ezistă timpului. In afară de ceramică, istoria artei noastre ţărăneşti nu cu­noaşte exemplare prea vechi. Totuşi ae putem da seama că astfel cum se înfăţişează astăzi arta populară româ­nească, este ceva evoluat, de o evoluţie mceată, aproape imperceptibilă dai existentă; este ceva care ţine de for­marea şi istoria neamului şi anume de civilizaţia lui sătească. Este aci o ex­perienţă de veacuri, care a dus la ex­presii cu adevărat unice.

Fiind o operă supusă dimensiunii timpului, cu toate consecinţele ce de­curg din aceasta, cercetarea şt înţele­gerea artei populare ne ridică o nouă problemă: aceea a autenticităţii produ­selor artistice. Deseori se ia drept artă populară lucruri de o provenienţă şi o calitate îndoelnică. Apariţia acestui nou gen de artă populară s'a produs pe două căi. In urma deşteptării inte­resului pentru civilizaţia sătească şi în deosebi pentru arta noastră populară, au apărut la oraşe o seamă de obiecte «gen popular» fabricaţie în serie, care nu au nimic comun cu gustul şi darul creator de obiecte unice ale ţăranului. Dar nu numai atât, aceste produse au pătruns în vremea din urmă şi la sate în unele părţi ale ţării. Sub influenţa oraşelor şi a "tehnicei moderne, struc­tura strict rurală organică a satelor a intrat în descompunere. Gustul s'a al­terat şi producţia artistică populară a scăzut ca nivel.

Obiectele de artă, în ceeace priveşte provenienţa lor, pot fi clasificate în trei categorii:

a) Obiecte lucrate de ţărani meşteri sau nemeşteri, de cele mai multe ori anonime, opere colective, atât prin motive cât şi prin funcţiune; sunt cele mai autentice.

b) Obiecte lucrate de meşteri ţărani recunoscuţi ca atare, lucrate în moti­vele, tehnica şi gustul popular, mer­gând uneori până la a le imprima o notă personală, creind prin aceasta un moment în arta populară. Cazul meş­terului de icoane pe sticlă, Vasile Noga, din Arpaş, nu este o mărturie.

c) Obiecte lucrate de industriile oră­şeneşti, care după cum am spus mai sus, întemeiate pe interesul oraşului pentru arta populara şi totodată desin-teresul satelor, pun la dispoziţie pro­duse impresionante la înfăţişare, dar lipsite de gust şi originalitate, în fond.

Adevăratele lucrări de artă popu­lară sunt tot mai rare astăzi. Chiar dacă aceste exemplare au o provenien-â .sătească, d e multe ori ele nu mai

pot aduce la viaţă valorile artistice ale veacurilor trecute. Vechea civilizaţie sătească, organică şi de un mare echi­libru interior, e pe cale de destrămare. Odată sufletul alterat, în căutare de noi orizonturi şi forme, s'au alterat şi creaţiunile artistice. Apariţia unor pro­fesionişti, dar mai ales introducerea produselor industriale în câmpul de activitate al artei populare, nu face să progreseze adevăratele valori, ci dim­potrivă. Unele Tegiuni româneşti şi-au pierdut ireparabil simţul artistic.

Arta populară este autentică şi vi­guroasă, prin însuşirile ei, ca manifes­tare colectivă şi anonimă. Sensul ei şi viaţa ei se desprind din comunităţile de viaţă; este o expresie a unui suflet la fel alcătuit în toate exemplarele umane.

Tot din acest punct de vedere, adică al autenticităţii, trebue făcută încă o distincţie. Mai este o împrejurare când se produc confuzii; de astădată nu în ceeace priveşte calitatea, valoarea o¬ biectelor, ci mai mult natura lor.

Domeniul artei populare româneşti eite invadat de o seamă de lucrări pre­ţioase, dar de o altă origina. E Vorba de producţiile vechi ale unei arte culte. Cu arta religioasă şi în deosebi cu icoa­nele, s'a făcut această greşeală. Lucrări artistice culte, uneori de influenţă stră­ină, introduse pe calea bisericii, au

fost socotite artă populară, fără ca po­porul să fi realizat o operă în acest gen, Aceasia distincţie nu vrea să eli­mine producţia populară din arta re-.ligiof.să, ci numai invers, adică arta relig.'oasă cultă din arta populară.

O altă problemă este aceea a repar­tiţiei geografice. Se vorbeşte despre o unitate a artei populare româneşti. Această unitate există, cum există şi unitatea de limbă şi aceea spirituală. E una din tăriile neamului românesc. Sunt o seamă de elemente comune, care izvorăsc dintr'un punct comun de yiaţă. Un lucru însă nu trebue uitat: în ceeace priveşte arta, ca şi în limba sau mitologie, există diferenţe locale. După cum arta populară are o istorie a sa, pentru că oricât de statică ar pare timpul a supus-o unor schimbări, încât ceeace avem astăzi este un sumum de experienţe, tot astfel această artă, fără să contrazică pe un plan superior o unitate perfecta, este diferenţiată în spaţiu; are motive, note şi tehnici spe­ciale, care alcătuesc o adevărată bogă­ţie, creaţiuni specifice locale, contribu­ţii ale sufletului şi condiţiilor regionale.

Geografia artei populare româneşti este foarte interesantă prin varietatea produselor sale. O casă, o poarta, un covor sau un costum din Gorj, re­prezintă o frumuseţe tipică locală, spre deosebire de aceea din Muscel, Neamţ, Buzău sau Maramureş.

In această varietate stă o mare bo­găţie românească ce trebue accentuată şi dacă ar fi cale, încurajată pe teren. Unitatea este bună pentru că ea nu exclude varietatea ci dimpotrivă o pre­supune. Să nu ajungem însă şi în do­meniul artei populare la uniformitate. Atunci se roate spune că vitalitatea artistică a neamului este în pericol şi că o dispariţie e posibilă.

Românul, .s'a spus. are un deosebit simţ artistic. Simţirea şi îndemânarea, gustul şt ochiul său, l-au ridicat între neamuri pe treptele superioare ale creaţiei artistice. (E ceeace ne dovede­şte şi arta cultă). Cu toate că arta populară românească apare în împre­jurări diferite, aşa cum sunt actele re­ligioase şi cele tehnice, se poate vorbi despre o creaţie artistica independentă de oricare altă activitate. Elementul artistic este prezent mereu fără ca funcţiunea obiectului să o ceară. Casa, poarta, lingura, iia sau cana, sunt îm­podobite ,cu motive alese dintr'o nevoie interioară, care nu c alta decât aceea de frumos. Ţăranul român trăeşte a¬ dânc necesitatea frumuseţii.

Arta sa face parte dintr'un ansamblu de activităţi, dintr'o unitate de viaţă spirituală şi materiala, dintr'o civili­zaţie organică, aşa cum am arătat mai sus, pe calea căreia o înţelegem mai bine, ca fiind o expresie a aceluiaşi su­flet. Aceasta însă nu înseamnă că fe­nomenul artistic popular este o conse­cinţă a celorlalte activităţi, sau că ar putea fi un produs inconştient. Des­pre arta ţăranului nostru putem vorbi ca despre o realitate vie. El nu este numai posesorul unui simţ şi gust ar­tistic deosebit, dar se poate spune că are şi o conştiinţă artistică.

Ca produs colectiv şi anonim, arta populară românească este expresia unei sete de frumuseţe, este un îndemn ia viaţă înălţată şi pură. Dacă aşa stau lucrurile în realitate, înţelegem uşor dece arta populară românească — şi cu aceasta revenim asupra unor idei dela începutul articolului — nu poate fi tre­cută la «curiozităţi» şi nici nu poate servi drept simplu decor. Ea este o rea­litate vie, o expresie a unei viziuni de viaţă, a unor suferinţe şi nădejdi, este realizarea obiectivă a uneia din dimen­siunile sufletului colectiv al naţiei.

Să o tratăm deci ca atare; cu respect şi adâncă înţelegere. Vom face operă de ştiinţă şi operă naţională. Vom câş­tiga ca ştiinţă şi ca omenie. Arta popu­lară românească are un sens şi o va­loare proprie.

Ernest BEl tNF.A

VALORI CULTURALE ŞI VALORI FORMALE

Raportată la u n p o p o r , no ţ iunea de cultura i n c u m b ă neapărat , ş i 'n lr 'o fu­gară def in ire , suina ind iv iz i lor cari sunt culţ i . U n p o p o r cult este acela în m i j l o c u l căruia u n străin se p o a l e s imţ! ; o m o d p r i n l egă tur i l e ace lor locur i co­m u n e în cunoaşterea general ome­nească.

Rareori , şi cUc mai mul t de dome-tiiul ce lor care văd lucrur i l e m a i adânc, îti prof i lu l cu l tura l al u n u i p o p o r intră şi c a p i t o l u l va lor i lor formale , rămase dela generaţ i i l e anterioare. Ţăr i l e se '.nândre»c eu operele lor de artă, eu ci­vil izaţii şi cu l tur i apuse , c u b ib l io tec i bogate şi eu m u z e e p l i n e p â n ă la sa­turaţie de re l icve şi de o p e r e d e artă.

Şi n u este de d i spreţu i t acest întreg tezaur formal care se prez intă astăzi cu greutatea a câtorva secole de cul­tură. P e n t r u I la l ia d e astăzi , noţiune:) de enltură c u p r i n d e tot cap i to lu l roman şi întreaga Renaş tere , Creşt inătatea şi Papa l i ta t ea , pentru Germania tot Evul M e d i u , toată arta romanică ş i gotică, Renaş terea , R e f o r m a , t iparul lui Gut-tenberg şi m a i recent e fervescentul ro-m a n t i - m german. Cetăţeanul d e azi al Rieichului , cât o fi e l d e s emidoc t , poartă însă în prest ig iul cu l tur i i sale , f a n t o m e l e acestea ale trecutu lu i ger­man, _ _

Aces te valori cu l tura le , care într'a-devăr sunt faze în cul tura unu i Popor îşi au trasate u r m e prec ise în cultura de astăzi a p o p o r u l u i respectiv , P r o p r i u zis, inventar ierea acestor b u n u r i cultu­rale, a formelor vechi cu l tura le , răma­se ca formă d e cultură şi n u ca e x p u ­neri ale acestora, s'a făcut dela inven­tarea t iparului care a ajutat la descrie­rea întregului tezaur cul tural . D e aici îna inte b ib l io teca avea să fie P a n t h e o -nul cu l tur i i unu i p o p o r , în care p o ţ i găsi tot ce vrei refer i tor la vechea cul­tură, restul , adică f o r m e l e cul turale , ră­m â n â n d doar p iese de văzut în tur ism, sau p i e se ca ta logate î n m u z e e . P r i n ti­par , va lor i lor formale li s'a substituit n o u l lor aspect, va lor i l e cu l turale .

î n t r e g p a t r i m o n i u l cul tural al aces­tor ţări trăeşte astăzi în m o d direct va­lor i le cul turale , d e or ientare şi în do­m e n i u l va lor i lor formale , rămase doar m o n u m e n t e de artă istorice sau p iese de m u z e u .

Caracterist ica acestor culturi este o m.arcă d e oarecare art i f ic ia l i tate , de l ipsă de a u t o h t o n i s m . S ingur date le b iograf ice ale autor i lor , cond i ţ i i l e so­ciale şi po l i t i ce , i s torice şi mora le , mai c o n l r i b u e la o caracterizare care deose­beşte o cultură d e alta. Cultura ger­mană , franceză, eng leză sau i ta l iana, apare astăzi ca o sumă a tuturor faze­lor pr in care a evo lua t forma de cu­noaştere sau d e rea l i zare a p r o t o t i p u ­rilor acestor naţ iuni .

Trecutu l în sensul m a j o r al n o ţ i u n i i , la aceste p o p o a r e , nu are va loare prin existenţa Iui v ie în prezent , ei prin fiin­ţarea lu i în grani ţe le t i m p u l u i său, a-nolo în îndepărta ta trăire care a avut-o. Amint irea şi re luarea pr in m e m o r i z a r e , crearea d e stări reprezenta t ive ale tre­cutulu i , sunt caracter is t ice le şi valo­rile acestor p o p o a r e . Trecutu l lor cultural nu-1 în tâ lneş t i pe străzi, •ni-I vezi Ia sale trăind şi astăzi, nu-1 auzi cântat ca acum câteva sute d e ani ji astăzi. R o m a n t i s m u l german a tre­buit să desgroape vech i l e l e g e n d e pen­tru ca Germani i R o m a n t i s m u l u i să se poată întâlni eu ero icu l lor trecut. Ita­lia Renaş tere ! a trebuit să desgroape m o n u m e n t e l e r o m a n e sPre a-şi cunoaşte trecutul lor cultural . Şi în totdeauna aceste revenir i asupra unor forme cul­turale vech i , a transformat valoarea formală , curată şi autent ică , într 'o va­loare cul turală , n o u ă şi artif icială,

Retrăirea unu i spectacol sau a unei valori formale , poartă fatal i tatea retro­vers iuni i , a m i m ă r i i art i f ic ia le a unor trăiri de m u l t apuse, Cine n u recunoa­şte caracterul sterp al tuturor curentt.-lor n u m i t e c u acel «neo» ca pre f ix? Ce va loare are un neoc las i c i sm, u n neo­romant i sm (cu toate că însuşi romant is ­m u l î n structura lu i este u n « n e o » ) , an n e o i m p r e s i o n i s m , faţă de va loarea for­m a l ă pr imara a acestor re luăr i?

Şi c e este interesant e că aceste cul­turi au s imţ i t m e r e u nevo ia să rev ină asupra e p o c i l o r d e în f lor ire naturală . Renaş terea este o rc-naş lcre , Re forma este o rc-formă. Daca viaţa acestor po ­poare ar fi fost p l i n ă d e valori for­m a l e m e r e u prezente , n'ar f i s imţ i t n ic i o dată nos ta lg ia re luări lor . Ar fi avut trecutul lor m a r e , v iu şi act iv, pre­zent şi o m n i p o t e n t şi în faţa acestei prezenţe c o n t i n u e i d e i a u n e i repeţ ir i n'ar fi apărut ca necesară,

D e o b i c e i u se s p u n e că în ţara noas­tră n 7 a pă truns c iv i l i zaţ ia A p u s u l u i şi Jeacea n u a v e m o c u l t u r ă ; că datorită Faptului că n'avoui o b u r g h e z i e , care să Pi c lădit c u seco l e în u r m ă oraşe care să fie azi m u z e e şi care să fi avut gus­tul va lor i lor cu l tura le , no i astăzi a m fi 3 ţară fără cultură.

Ev ident , dacă cultura romanească es­te căutată în oraşe , ea n u p o a t e f i gă­sită. In te lec tua l i ta tea noastră are o cul­tură d e apus , acea cul tură adunată d i n rel icvele trecutulu i , m e t a m o r f o z a t ă p r i n şcoli şi curente de gând ire şi s imţire . Şi este o greşală ca această cul tură româ­nească să fie căutată la oraşe, (-ine con­t inuă s'o caute în u r b e l e noastre cu as­pecte c o s m o p o l i t e , b i z a n t i n e sau habs-burgice , n 7 o va găsi n i c iodată . Real i ­tatea va lor i lor f o r m a l e româneş t i , sin­gurele autent ice f o r m e de cul tură H I fost, sunt şi vor fi atâta t i m p cât vom şti să n e păstrăm c u m p ă t u l , n u m a i la sat.

Ţăranul r o m â n îşi r idică satele pen­tru u n i i în m o d capr ic ios d e neregulat , dar super f i c ia lu l o a s p e t e u i tă să reţină că toate case le au faţada spre Miază-zi , Şi aceste case se fac azi ca şi c u sute de ani îna inte . R o m â n u l a descoper i t prin­c ip iu l sănătăţ i i pr in soare odată cu pri­m u l lui contac t c u soare le . I n A p u s , du­pă ce-au trăit sute d e an i î n cetăţi me­dieva le , e u fe ţe l e case lor spre N o r d , sau îiuJUcite în u m b r e seculare , desi­gur că era necesar să se nască urbanis­m u l care să descopere că orice locaş o m e n e s c t rebue să aibă faţada spre soa­re. Şi pentru asta s'au scris sute de tomuri , în t i m p ce R o m â n u l are o sin­gură vorbă p e n t r u a î n l o c u i o întreagă f i losof ie a sănătăţ i i : « în casa în care nu intră soare le , intră doctorul» .

Cu cât e m a i presus cultura ţăranu­lui d i n A p u s , care t r e b u e să se u i t e Ia barometru spre a vedea dacă a doua zi e f r u m o s sau n u , faţă de a ţăranului român , care află acelaş lucru şi foarte des m a i precis d in o m u l ţ i m e de s en ine ce i se arată lui si doar e l ştie să le citească.

Ţăranu l r o m â n arc noţ iunea b i n e l u i sau a răului fără să fi avut n e v o i e d e lupte re l ig ioase , de certuri d o g m a t i c e , de re forme sau d e f i losof i i a le mora le i .

Pentru ţăranul r o m â n arta lu i , este arta mare a gustului d irect , a o c h i u l u i care măsoară formele şi a o c h i u l u i care cântăreşte co lor i l e , e l n'are n e v o i e d e teoret ic ieni ai f rumosu lu i care p r i n d o g m e de şcol i formal i s te să descopere că a lbu l şi negrul , ga lben , a lb şi negru , roşu şi negru , e le . sunt armoni i e l e m e n ­tare.

întreaga f i losof ie a tuturor empir i ş t i ­lor, raţ ional i ş t i lor sau a tuturor ce lor­lalte c o n c e p ţ i i idea l i s te sau mater ia l i s ­te, ţăranul r o m â n o are în tr 'o serie de lap idare î n ţ e l e p c i u n i , care î m p l e t i t e c u b u n u l s imţ, cu m i n t e a sănătoasă şi c u o c h i u l persp icace , în locuesc tot ce s'a scris, m i n u s d ia lec t i ca şi sof i smul d e care e l n u are nevo i e , f i indcă nu vrea să f ie cu l t în sensul apusean al noţ i ­unii ,

Pentru c ine doreşte să se apropie d e cultura poet ică sau m u z i c a l ă a ţăra­nu lu i r o m â n , a cul tur i i lu i l i terare, ca proză şi ca f i losof ie , tot ce ştie ea ba­gaj al cu l tur i lor re-c lădite , trebue să lase la o parte . î n t r ' o do ină românească e o m e l o d i e de-o valoare indiscutabi lă şi de o pur i ta te de sent iment greu de întâlnit . în t r 'o s imfon ie este tot o (me­lodie ca le i t -mot iv . Res tu l e acea d ia­lect ică formală , pe care o produce exci ­tarea imag inaţ i e i , care trebue în cu l tu­rile apusene să în locuiască tresărirea naivă în faţa mar i lor p r o b l e m e ale vieţi i . Care este deoseb irea între e l e ? T o c m a i deoseb irea între o naştere şi re-naştere.

Cultura românească , adevărata cul ­tură a ţăranului r o m â n , nu se găseşte în valori cu l tura le , în supra structuri sens ib i le ale u n o r real i tăţ i apuse şi re­trăi te d in nevo ia e ternă a o m u l u i p e n ­tru contactul d irec t cu forţele pr imare . Cultura lu i e o cul tură de valori for­m a l e , u n i c e şi i revers ib i l e , tocmai f i ind­că sunt m e r e u prezente şi pentrucă trăesc şi astăzi ca î n t o t d e a u n a în trecut .

P e n t r u păstrarea Intactă a acestor va­lor i formale , satul românesc trebue fer i t d e valor i le cu l tura le a le aşa zisei c ivi ­l izaţ i i . Când acestea vor pătrunde în sa­te le româneş t i , v o m avea şi no i î n t â i un Ev M e d i u , a p o i o Renaştere , apoi seco le de neoc las i c i sm, de romant i sm şi de mo­dern i sm, pentru ca la urmă cul tura ro­mânească să s e m e n e le i t cu a I ta l ianu­lui de la Florenţa, cu a Krancezwlui de la Par i s sau cu a G e r m a n u l u i dela B e r l i n .

V. B E N E Ş

P A C I A < 4 > l M A l 1911

P O P O R U L R O M A N E S C D I N M A C E D O N I A Reproducem în rândurile de mai jos descripţia poporului românesc din

Macedoniei, făcută într'o carte plină de învăţătură — Aromânii, dialectul aromân — de profesorul Th. Capidan, dela Universitatea din Bucureşti, mem­bru al Academiei.

Sunt pagini cari deşteaptă în sufletele, noastre — odată cu sentimentul de nesfârşită solidaritate care ne. leagă de aceşti fii ai poporului românesc — ale căror virtuţi au fost fac.t-orul de înălţare a Peninsulei pe toate tărâmurile — speranţa că, în zile cari vin, var putea fi mântuiţi.

Ei sunt şi acum pe locurile pe cari au fost altădită semănaţi de Caeszri, dar «.Vlahiilc» lor cari se întindeau peste Pind şi peste Hem, peste o parte din coasta dalmatină, sunt împărţite la străini, flela Anchyal la Salonic •— străvechia lor Sărună — şi din 'Thessalia până în inima Croaţiei, ei consti­tuiau, nu de mult, un singur marc popor.

Azi sunt o insulă, într'un noian de popoare slave cu nostalgii în Eura­sia, deposedaţi de bisericile lor, de şcoalele lor, fără dreptul de a sc numi Romani. Ei atestă însă, prin prezenţa lor, puterile creatoare de stat, propaga­toare de cultură ale poporului românesc în tot Sud-Estul european.

lntr',o Europă nouă, de dreptate pentru popoare — popoarele fecunde în fapte mari, popoarele tradiţiei şi vocaţiei europene —• nu se poate ca aceşti Români să nu capete locul lor sub soare.

D. B.

Dintre toate populaţiunile româneşti aşe­zate în dreapta Dunării, aceia care şi-au păs­trat până azi numele etnic în legătură cu ori­ginea lor, sunt Aromânii.

în vreme ce Meglenoromânii şi Istroromânii au recurs la numele Vlah, pe care numai nea­murile străine îl dădeau Românilor, Aromânii împreună cu fraţii lor din Nordul Qunări.i, şi-au zis din toate vremurile Rumârt, reprodu­când, după ţoale normele de prefacere ale limbii române, forma latină ROMANUS.

Această singură constatare din, domeniul lingvistic ajunge ca să ne arate mai mult de­cât orice dovadă istorică, că, în veacurile de mijloc, oriunde vor fi peregrinat până să a¬ jungă la locurile unde îi găsim azi, ei au trăit în nemijlocită unitate teritoriala cu fraţii lor din stânga marelui fluviu, formând un singur popor ţi simţindu-se întotdeauna deo­sebiţi de Slavii, Albanezii şi Grecii, cu cari au venit în atingere din primele veacuri dt coborîre în Sudul Peninsulei Balcanice până azi.

Numai după definitiva lor desprindere dt Dacoromâni, graiul lor începând să se cam deosebească, numele Rumân a început să se rostească cu un a protetic: Arumân, potrivit unei particularităţi caracteristice din graiul lor de a pronunţa unele consoane iniţiale greu de rostit cu ajutorul unei vocale.

Acest Arumân, pierzându-şi ,mai târziu pe v din silaba penultimă neaccentuatâ, potrivii unei alte reguli din, dialectul lor, a ajuns Armân, Acesta este singurul nume cu între­buinţare generală la cele mai multe din tul pinele aromâneşti. Din aceasta rezultă că nu­mele Aromân este un cuvânt nou format după modelul formei dacoromâne Român, care, du­pă cum se ştie, este un cuvânt cărturăresc. Cu toate acestea, după cercetările melc făcute în Albania, există şi azi tulpini aromâneşti din această ţară care îşi zic Rximăhi şi Romani, deşi, după cum se ştie, şi la ei numele generic este Rămăn, fără proteza lui «, în, schimb, însă, cu un r iniţial pronunţat ceva mai apă­sat.

In timpurile mai nouă s'au întrebuinţat tot felul de termeni, nepotriviţi cu numele pe care şi-1 dau Aromânii, La scriitorii români numele cel mai răspândit este Macedoromân. El este cunoscut şi la celelalte popoare balca­nice. Acest nume s a r putea justifica numai ca o formă paralelă cu denumirea savanta a ce­lorlalte populaţiuni româneşti : Dacoromâni Meglenoromâni şi Istroromâni, însă nu cuprin­de pe toţi Aromânii, întru cât ei nu se găsesc numai în Macedonia, ci şi în alte ţinuturi din Peninsula Balcanică.

Dintre scriitorii străini, învăţaţii german au încercat să redea numele Aromânilor în mat multe feluri; Rtimutie, Rumttnje, Romune Aromi/ne, toate nepotrivite cu forma roma nească de bază Arumân, din care, în limba germană, am fi avut numai «Arumăne». Alţii, vroind să evite această nepotriveală, i a u nu­mit Siidrumiine «Români dm sud», Nici a-ecastă nouă denumire nu este mai potrivită întrucât Aromânii locuesc în Sudul şi în Nor dul Peninsulei Balcanice.

In ce priveşte acum întinderea Aromânilor începând cu veacul X. ei apar în Peninsula Balcanică cu o difuziune extraordinară. Ke drenos, cel dintâiu cronicar bizantin, care po meneşte despre ei. cu prilejul uciderii Iui Da vid (976), fratele împăratului bulgar Samuel, îi întâlneşte în Macedonia între Castoria ş Prcaspa. Ana Comnena din sec. XI , vorbind despre ei ca despre nişte pastori călători, spune că se află răspândiţi în ţinuturile din Moesia şi Tracia si că părintele ei, împăratul Alexios îşi recruta oastea din Valahii acestor ţin.uturi In sec. X I I I numărul lor în Tracia ajunsese atât de mare, încât un alt istoriograf, Pachi meres, ne relatează că aşezările lor se întin­deau dela Byza până aproape de Constanţi nopol şi că împăratul Andronic Paleologul de teamă ca nu cumva ei, uniţi cu Cumanii să se îndrepte cu gânduri rele asupra Bi zanţului, în anul 1250, în mijlocul unei tern cumplite, trimise din ei un corp dc armată în Asia, unde cei mai mulţi pieriră de frig şi din cauza climei. Tot în acelaş veac, Niketas A cominatos Honiatul ne da informaţiuni des­pre locuinţele lor din munţii Balcani şi Ro-dope, ajungând la Sud până în Scar (Seres) şi râul Axios, Vardarul de azi, în apropierea căruia aveau şi un orăşel Piosacus. pe care împăratul bizantin Alexios Comnen nu li putea luă.

Toate acestea în ce priveşte răspândirea lor la Răsăritul, Nordul şi centrul Peninsulei Bal­canice.

In Sud, ei ajungeau până în inima Eladei. Scriitoarea Ana Comnena ne vorbeşte despre un oraş al Vlahilor în Tesalia, între Kissavon si Tricala, prin care a trecut tatăl ei într'o expediţie în contra Normanilor sub Boemund. Un alt scriitor, Kekaumenos, nc dă relaţiuni a¬ mănunţite despre o mişcare revoluţionară a Vlahilor din Tesalia, din 1066, pusă la cate dc şefii populaţiunilor româneşti Vcrivoi şi Slavota, sub conducerea protospâtarului Niculiţă. în veacul următor, rabinul Be-niamin din Tudcla mort în 1173, vi­zitând Tesalia, ne relatează amănunte despre locuinţele lor în munţi ca şi despre agerimea şi vitejia lor, iar Niketas Acomina-tos Honiatul ne vorbeşte despre o «Viahic Mare» care cuprindea Tesalia în opoziţie cu alte doua Vlahii amintite de Frantzes, anume,

una «Vlahia Mică» în Acarnania şi Etolia, alta «Vlahia- de Sus» în Epir. Existenţa acestor Vlahii este atestată şi de cronicarii apuseni Gt-offroy de Villehardouin. Henri de Valen-ciennes, Robert de Clary ca şi de toţi istorio­grafii cari s'au ocupat cu mişcarea revoluţio­nară a Vlahilor din Hemus (U96). Pentru mulţimea Vlahilor din Epir în această epocă este interesant şi documentul publicat în urmă de George Murnu. Târziu dc tot, cronicarul Sultanilor din sec. XV Chalcocondilas, pome­nind dspre Vlahi, adaugă că ei sunt răspân­diţi din Dacia până în Pind, şi că despărţirea lor de fraţii lor din Dacia nu pare a fi prea veche, ţinând seamă de asemănarea limbii.

Acestea au fost locuinţele Românilor. din Peninsula Balcanică în veacul de mijloc, în­cepând cu prima menţiune a lui Kedrenos din sec. X, şi isprăvind cu afirmaţia lui Chal­cocondilas din iec. XV*~ Acarnania, Etolia, Tesalia, Epirul, Macedonia, Tracia, munţii Rudope şi Balcani.

Tulpinele Aromânilor

Românii din Sudul Peninsulei Balcanice, oricât de răspândiţi apar cu aşezările lor, formează o populaţiune unitară, îmbrăcaţi în acelaş costum tipic al lor şi vorbind aceeaş limbă românească, cu neînsemnate variaţiuni regionale Vorbind dar despre tulpinile româ­neşti, trebuie să se înţeleagă simple grupări de Aromâni care, ocupând regiuni deosebite, cu timpul, din cauza împrejurărilor deosebite prin* Care au trecut, au început să se deose­bească întrucâtva unele de altele.

Dintre acestea avem: Aromânii din Epir fi Tesulia. Aceştia re­

prezintă tulpina cea mai numeroasă, care, încă până azi s'a putut păstra în masse compacte. Ei ocupa muntele Pind. Direcţiunea Pindului merge dela miazănoapte spre miazăzi, ajun­gând până în- Grecia. Porţiunea locuită de a¬ ceastă tulpină începe din muntele Gramos, tot o prelungire a Pindului, însă cu direcţia spre răsărit, ajungând în Sud până în munţii de miazănoapte ai Tesaliei. Pe această porţiune, de unde îşi iau naştere, la miazănoapte râul Băcasa {gr. Voiusa), iar mai în spre miazăzi râurile Arta. Aspropotam şi Salamvria cu toţi afluenţii lor. povârnişurile prăpăstioase ale munţilor ca şi văile încântătoare ale râurilor gem sub povara aşezărilor aromâneşti din a-ceastâ tulpină.

Aceste aşezări se înşiră dela Nord spre Sud: pe muntele Smolica se află marea comună Snmarina; după aceea Furca, Breaza, Armata, Palioseli. Mai în spre miazăzi vin aşezările de pe munţii Vascliţa, Culo, Ou şi Mavrovuni cu comunele: Avdela, Perivoli, Turia (Kranja), Smixi, Lăbănifa, Ameru, Paltin ş. a. Cobo-rind şi mai spre Sud, între cursul superior al râurilnr Aspropotam şi Salamvria, dăm mai intâiu de marea comună Aminciu (Meţova), după aceea tic aşezările dc pe cursul râului Arta: Vidare, în faţa lui Aminciu, Vulunosi-. Siracu; în fine şi mai în spre Sud avem aşeză­rile de pe râul Aspropotam: Coluri, Milia. Dragovisli, Uiti^ani, Vcdichi. Cardicki, Per­laţi ş. a.

In Tesalia Aromânii din această tulpină sunt grupaţi in satele din apropierea oraşului Târcol (Tricala), în ţinutul acesta Aromânii sc întind, la răsărit, până la oraşele Larisa, Tărnova şi Lăsun (gr. Elasona), ocupate în bună parte de ei.

Din Epir şi Tesalia Aromânii s'au coborît în Acarnania şi Etolia, unii din ei înaintând cu turmele până pe colinele ce se lasă în, faţa golfului Lepante, iar alţii în Atica.

Aşezări ale aceloraşi Români sc afla şi în muntele Olimp, despre care va fi vorba mai jos. După aceea, la miazănoapte, în regiunea Salonicului şi, la răsărit, până în oraşele Ca-vala, Sear şi Xant i .

Viaţa lor petrecută aproape vecinie în munţi, ca unii cari, la origine, s a u ocupat mai mult cu pastoritul. i a făcut să se simtă mai liberi; deaceea ci sunt mai hotărîţi şi gata la orice acţiune -lăzboinică. In războiul pentru neatâr­narea Eladei mulţi din ei şi-au vărsat sângele, ajungând eroi legendari ai Greciei,

Din vremuri imemoriale, aceşti Români s'au bucurat de libertate deplină în administraţie, având o organizaţie socială proprie a lor, pe care le-au respectat-o şi Turcii, la venirea lor in Europa. în veacul de mijloc, ei erau atât de stăpâni pe poziţiunile lor în munţi, încât rabinul Beniamin din Tudela din sec. XII afirmă că «nimeni nu~i poate ataca prin răz­boiţi; riiciun împărat nu-i pocite supune», iai cronicarul bizantin din sec. XIV Ioan Canta-cuzen îi numeşte «fără stăpân».

De aceea şi Turcii, după ocuparea Epi-rului şi a Tesaliei, găsind pe Aromâni cu viaţă autonomă, nu i-au supus, ci le-au res­pectat privilegiile avute dela stăpânitorii loi creştini: 'Ei n'au fost supuşi — spune N Iorga — căci nu era acesta obiceiul in Sta­tele Sultanului, la acelaşi regim cu alte po­poare cucerite. Respectul vechilor libertăţi, al privilegiilor acordate de suveranii creştini, era una din normele principale ale sistemului tur­cesc. Scriitorul francez Pouqueville, care t-a cunoscut bine cu un veac înainte, pomeneşte despre anumite privilegii sub Turci, până la apariţia satrapului Alt-Faşa,

Grecii numesc pe aceşti Români Caragilni (Garaguni), după culoarea rteagră a portului (kara «negru» şi guna), iar pe cei din Acar­

nania şi Etolia Pistichi. Amândouă numele surit necunoscute de Aromâni. O parte dintre Pistichi ar fi trecut, după relatările lui Teo­dor T. Burada, în Asia.

întrucât Aromânii din această tulpină tiăesr în nemijlocită apropiere cu Grecii, cu tim­pul, mulţi din ei au fost grecizaţi. Astfel, c bună parte din ţinutul Zagor care. la început, a fost locuit numai de Aromâni, a fost des-naţionalizată. Astăzi ei se mai păstrează nu­mai în comunele: Laişla (Laca), Băiasă, Leş-niţa, Paliohori, Dobrinovo, Macrini, Fîctmbu-rari, Cemeşi, Drăslinic, Leşi, Grebeniţi, Dra­gări şi Doliani.

Un, alt ţinut locuit altă dată de Aromâni grecizaţi cu mult înaintea celor din Zagor, este cc! ocupat de Ctipăciari,

Tot ca Aromânii grecizaţi din această tul­pină trebuie socotiţi păstorii greci cu viaţă no­madă, Surăcăcianii. Aceştia, originari din co­muna românească Siracu, de unde îşi trag şi numele, întocmai ca şi Cupăciarii, şi-au păs­trat locuinţele lor cu colibe rotunde ca la Fărşeroţi, ocupaţia cu pastoritul sub forma nomadă, şi portul cu organizaţia lor în cel-nicate. Numai iimba Ie este grecească, dar şi aceasta împestriţată cu cuvinte româneşti, moş­tenite de pe vremea când erau Aromâni,

Gât de intensă a fost grecizarea elementu­lui românesc din această tulpină, se poale vedea şi dintr'un alt fenomen. In Epir se în­tâlnesc şi azi localităţi lipsite dc elementul românesc, în care limba secretă a' meseriaşilot greci se alcătueştc numai din cuvinte aromâ­neşti. Ele reprezintă resturi din graiul Aro­mânilor desnaţionalizaţi în massa greacă. Aşa sc explică şi dispariţia elementului românesc, care, în veacurile de mijloc, forma popula-ţiunea de bază din Acarnania şi Etolia. Ei ţineau tot de tulpina Românilor din Pind şi Tesalia, după cum ţineau şi cei din Peninsula Calcidică. «Vlahii din această Tesalie înain­tează către Răsărit pe pământul care aparţine mai târziu călugărilor dela Muntele Athos; sunt ciobanii cari vând brânza lor «Vlahă»; femeile şi fetele lor vin să tulbure exerciţiile de asceză ale monahilor; mănăstirea cercă să facă dintr'înşii şerbii săi, dulopareci» (N. Ior-Calcidică multe sate locuite existau în Penin­sula Calcidică multe sate locuite dc Aromâni. Nici aceşti Aromâni nu s'au mai putut păstra în aşezări permanente, deşi ca populaţiune flotantă, venită din altă parte, se afla răspân­dită pretutindeni şi mai ales în Casandra. Ei au mai înaintat cu turmele spre miazănoapte, mulţi din ci pierzându-sc în massa slavă.

Aromânii din Olimp. O tulpină aparte for­mează Aromânii aşezaţi în cele câteva sate: Neohori, Eteri, Milia, Cochinopoli, cu centrul mai mare Vlaholivadi. După graiu ei prezintă asemănări cu Aromânii din Pind, de unde, se crede, că s a u aşezat în, locurile de azi. Nu sc ştie nimic despre motivele care i-au determi­nat sa-şi părăsească vechile locuinţe şi, mai ales, despre epoca emigrării lor. Se pare că

j ci au venit în Olimp cu mult înainte de miş-I cările revoluţionare ale lui Ali-Paşa ! Acela care s'a ocupat mai întâiu cu aceşti | Aromâni este arheologul francez Heuzey. «Ils j n'ont conserve aucune tradition sur l'epoque

ou tis s'ctablircnt dans ces parages. Ils disent seulement qu'ils vinrent des montagnes, que Livadht fut leur premier ctablissement et que Ies autres villages n'ont ete fonde tjuc beau-coup plus tard... II est probable que cette petite colonie n'est que le debris d'une colonie plus considcTable, qui, vers la fin du moyen âge, occupa toutes Ies montagnes dc la Thc-ssalie». Weigand care i a cunoscut mai târziu şi le-a studiat şi graiul, nu ştie să spună mai mult decât arheologul francez pe care nu-I citează. In schimb, el îi caracterizează ca oa­meni muncitori, economi până la sgârcenie,

, cinstiţi şi ospitalieri până la sfinţenie. în vre­murile mai vechi, aceşti Români erau mai nu­meroşi. Cu timpul, ei au emigrat ca neguţători

: şi meseriaşi în oraşele din Macedonia, dar mai | ales în Salonic,

Grămustenii reprezintă tulpina de Aro­mâni, care, ca număr, vine imediat după Ro­mânii din Epir şi Tesalia. Locul lor de obâr­şie este muntele Gramos, o prelungire a Pin­dului.

în acest munte, exista cu câteva veacuri înainte, cel mai mare centru al lor, Gramostea, care a strălucit prin comerţ şi meserii înainte de Moscopole. înconjurată dc optsprezece .munţi, Gramostea, văzută din spre muntele Scară, care alcătuia intrarea princip,ală în oraş, se întindea în amfiteatru până aproape de muntele Nicolea. Astăzi n'a mai rămas nimic din acest oraş cu 40.000 de locuitori, toţi Aromâni. Numai ruinele vechilor clădiri, printre care se găsesc vreo douăzeci de case sărăcăcios clădite, mai spun ceva despre stră­lucirea lui de altă dată. Toţi Românii din a cest oraş ca şi cei din, centrele Niculiţa {pe râul Nicolea), Linotopi, Fuşea şi altele sau răspândit în întreaga Macedonie, în Bitolia, Cntşova, Pârleap, Tărnova, Magarova, Kijo-pole, Veles, Cocani, Hrupistea, Blaţa etc. As­tăzi populaţiunea de bază din centrele aromâ­neşti din Jugoslavia, exceptând unele mici amestecuri de Români din Albania şi Pind, este originară din Gramos. Dintre păstori, cea mai mare parte au emigrat în spre miază­noapte, ajungând până în munţii Murihova şi în Meglen, unde au fondat marea comună Li-vădz; alţii au înaintat şi mai în. spre Nord până în munţii Bulgariei Vitos, Rila şi peste tot începând din Stara Pianina până la Ma­rea Neagră. Pe aceştia i-a studiat Weigand. indicând şi locuinţele lor. Ei duc viaţă noma­dă ca şi Sărăcăcianii şi Iurucii (păstori no­mazi turci) din Bulgaria, deaceea, adeseori, fiind confundaţi cu aceştia, au fost numiţi Caracaciani şi chiar luruci. Bulgarii le mai zic Beli Vlasi (Români Albi), în opoziţie cu Karavlasi (Români Negri) pentru Dacoro. români.

Fârşeroţii. In Albania Românii sunt răspân­diţi la oraşe şi la sate. Cei dintâi se ocupă cu comerţul şi meseriile, cei din urmă cu pasto­ritul sub forma nomadă. Aceştia sunt Fârşe-roţii. Numele Ie vine dela comuna Fraşari din Albania, de origină albaneză: frăsher; în al­baneză cuvântul însemnează «frasin» din lat. FRAXINUS, Se pare că cu câteva veacuri înainte, pe când Aromânii nu se depărtaseră dela ocupaţiunea lor cu pastoritul, toţi, atât cei dela ţara cât şi cei dela oraşe, ţineau dc tulpina de Aromâni din care se trag Fărşe-roţii. Astăzi este o deosebire intre unii şi alţii atât în viaţă cât şi în, graiu. Cei dintâi, ca elemente orăşenite, s'au amestecat cu Aro­mânii din alte tulpini, deosebiridu-se azi dc fraţii lor Fărşeroţi nu numai în viaţă, ci şi

D A C t A < 5 > 1 M A I 13-11

in graiu. Centrul acestor Aromâni, Moscopole, ' a ajuns cu câteva veacuri înainte la o înflo- | rirc atât de mare, în ce priveşte cultura-, ar- j tele, comerţul şi meseriile, încât pretutindeni numele de «Moscopolcan» pentru. Aromâni, ! ajunsese un terrr-sn de elită.

Fărşerotul aşa cum l-am cunoscut în Al­bania, apare mai dcsgheţat decât Românii din celelalte tulpini. El este foarte mobil, cu miş- | cari degajate şi spontan la vorbă. Ca înfâţi- ! şarc, având trăsăturile feţii regulate, ochii J negri şi privirea ageră, el reprezintă, poate, lipul cel mai frumos al populaţiunilor româ­neşti din Sudul Dunării. Faţă de acest tip, \ pentru care Weigand a afirmat că «se poate j compara cu soldatul legionar roman», Moscu-poleanul se deosebeşte prin lipsa' de rusticitate j in mişcări şi apucături. In afară de aceasta, ca emperament, acesta este mult mai liniştit, iai

in vorbă măsurat. în calitate de păstori nomazi, Fărşeroţii au

emigrat cu turmele, de multe ori, şi în afară dc Albania. Totuşi, peregrinările lor n'au atins suprafaţa dc expansiune a Grămustenilor şi Românilor dtn Pind. Pe vremuri, când Grecia se afla încă sub Turci, ci sc cuborau vara până în Acarnania şi Etolia, în regiunea pă-duroasă cunoscuta sub numele Maniana. Pe aceştia i-au cunoscut mai bine scriitorii străini Pouqueville şi Heuzey, Alţii, însă, emigrau şi în. spre miazănoapte. Astăzi, aşezări dc Fărşeroţi se găsesc în regiunea oraşelor Vo-dena şi Vcria dc lângă Salonic.

Aromânii din Mulovişte şi Gopeşi. O tul­pină deosebită formează Aromânii aşezaţi în două comune mari din Iugoslavia: Mulovişte şi Gopeşi, din apropierea oraşului Bitoiia. Ca înfăţişare, ci nu sc deosebesc de Aromânii jrămusteni în mijlocul cărora trăiesc. Numai praiul lor este puţin deosebit, iar cei rămaşi la ţară, ca element sedentar, se arată ceva mai înapoiaţi. în schimb, ei sunt oameni in­teligenţi, muncitori ca toţi Aromânii, şi foarte întreprinzători.

Weigand, vorbind despre particularităţile de graiu la unii Aromâni din apropierea Ohridei (Beala-de-sus şi Bcala-de-jos), care sc asea­mănă cu acelea din dialectul mcglenit, a în­cercat să facă o apreciere, în ce priveşte ori­ginea, între Românii din această tulpină şi Meglenoromânii. Eu însumi, ocupându-mă mai pe larg cu originea Meglenoromânilor, pe Oaza unui nou element din graiul Mulovişte-uilor şi Gopeşcnilor nerelcvat, anume rostirea lui â, ă sub accent ca o, am presupus că tul­pina acestor Aromâni ar ţinea de Megleniţi. Cum însă, în cercetările mele la Aromânii din Albania, am auzit şi în graiul Fărşeroţilor pe alocuri, â, u accentuaţi în poziţie nazală cu o pronunţare rare se apropie de aceea a lui o deschis, mă întreb dacă şi particularitatea re­levată pentru întâia dată de mine din graiul Muloviştenitor şi Gopeşenilor n'ar fi o evo­luţie internă, fără legătură cn rosUrca megle-lilă.

într'o călătorie pe care am făcut-o in Mu­lovişte, n'am putut observa alte particularităţi dc graiu decât cele cunoscute. în schimb, nu­mele pieţii din mijlocul comunei «Mujgagă», care nu este decât «moş Gagă», m'a făcut din nou să mă gândesc la originea lor mcglenită. tntr 'adevăr, aceste două cuvinte care nu există la Aromâni, se găsesc numai la Megleniţi. De­sigur, după datele limbii, explicarea dată până acum este singura pc baza căreia ne-am putea apropia de originea lor deosebită. Nu­mai că ele nu sunt suficiente pentru fixarea definitivă a obârşiei lor. în afară dc aceasta, tipul lor se identifică cu acela al Grămuste-îilor. Cât am stat în Mulovişte. n'am putut vedea nici unul cu privirea stinsă şi cu umerii obrazului ridicaţi, aşa cum sc arată Megleno­românii de pretutindeni. Din contră, Aromânii din Mulovişte şi Gopeş sunt oameni bine fă­cuţi, cei mai mulţi din ei frumoşi şi cu trasă urile feţei regulate.

Ca şi Românii din celelalte tulpini, Muloviş-ienii şi Gopeşenii n'au rămas toţi în. comu­nele lor. Unii din ei au fost colonizaţi de către Turci în părţile nordice ale Peninsulei Balcanice. Alţii, în calitate de neguţători, s'au işezat în Serbia şi Bulgaria.

La toate aceste tulpini, aşezate în ţinuturi izolate sau în regiuni amestecate, viaţa sc desfăşoară, după aceleaşi norme, care constitue trăsătura caracteristică a întregii populaţiuni nromâneşti. Astăzi, când sc vorbeşte despre popoarele balcanice, de obiceiu, sc trece cu vederea peste această notă caracteristică din viaţa lor.

îndeletnicirile Aromânilor

Toate familiile Aromânilor care trăesc din creştefea vilelor sunt organizate în fălcări. O fălcare este o alcătuire din mai mulle fa­milii (înlre 50 şi 200). rare, dc obiceiu, se cam înrudesc între ele. în fruntea fiecărei fălcări sta celnicul. Poziţia socială a cclnicului faţă dc fălcare este aceea care decurge din situaţia lui de cel mai marc bogătaş în turme de oi. în cai şi în catâri, având toată autoritatea faţă de fălcări în toate treburile lor privi­toare la păstorit. înainte vreme, celnicul avea şi autoritatea judiciară. Deasemenea el eră a¬ cela care apăra şi siguranţa fălcărilor. Pe baza acestor servicii ce Ie aducea fălcărilor, dreptul celnicului era ereditar. El se simţea, după cum afirmă şi arheologul francez Heuzey, ca moştenitor al unor drepturi vechi şi speciale în mijlocul fălcărilor: «Personage tout paci-fiquc il pretend cependant tenir ses droits d'ancelres guerriers, qu'ils ont acquis, le sabre cn main».

Originea acestui celnicat este foarte veche. Pe vremuri, celnicul era pentru Aromâni ceea­ce era judelp la Dacoromâni. Numai mai târ­ziu, sub Turci, cu toată libertatea de care se bucurau în administraţie, atributiunile lui mi­litare au trecut asupra «căpitanilor», ajutaţi de «armatoli», despre care ne vorbeşte tra­diţia centrelor aromâneşti mai vechi din tul­pina Aromânilor din Pind şi este consemnată şi de scriitorul francez Pouqueville.

în afară de păstorit, Aromânii s'au ocupat şi cu agricultura. Pentru vechimea acestei în­deletniciri ne Vorbesc mulţimea termenilor la­tini: AGER, ARO, SICILO, TRIBULO, e t c , dar mai cu deosebire ARATRUM şi VOMER care au dat în aromână agru, «ogor», ar, seatsir «secer», triyir «treier» aratu, «plug», vomeră «fierul lat, al plugului». Chiar astăzi, Aro­mânii, acolo unde dispun de teren cultivabil, se ocupă cu cultura pământului. Această înde­letnicire sc observa şi în Epir, unde dragostea pentru natură a făcut pe Aromâni să nu se

prea îndepărteze de păstorit. Aromânii din Furca. Turia, în ţinutul Zagor, ca şi cei din câteva sate aşezate pe versantul apusean bJ Pindului: Cerneşi, Floru, Grebeniţi, e t c , sc ocupă cu agricultura.

Insă ocupaţiunea cu care Aromânii s'au im­pus nu numai între popoarele balcanice, ci şi în străinătate a fost comerţul. Trecerea dela păstorit la comerţ s'a făcut încă din timpurile cele mai vechi. Deşteptăciunca firea-scă a Aromânilor, unită cu acea experienţă şi cu­noaştere a lumii pe care ei singuri şi-o puteau câştiga în cursui drumurilor lungi ce străbă­teau, i-au lâcut mai de mult să nu rămână indiferenţi faţă de celelalte ocupaţiuni şi, mai ales, faţă de comerţ, care era să lc producă câştiguri mult mai mari. Această năzuinţă a lor de a se înavuţi pe căi cât se poate mai practice a fost foarte mult ajutată şi de cara­vanele cu care făceau transporturile de mâr-tun in întreaga Peninsulă Balcanică. începutul comerţului la Aromâni s'a făcut prin cărvă-narit. Caravanele lor nu se mulţumeau să transporte numai mărfurile altora ci duceau cu sine spre vânzare şi produsele lor, fie lapte, tic fabricate de lână. în modul acesta, gustul de câştig, care avea mai mulţi sorţi de iz­bânda in comerţ decât în păstorit, începuse sa-i atragă cât mai mult şi, puţin câte puţin, ei treceau dela starea de păstori la aceea de neguţători, la început ambulanţi, după aceea cu aşezări stabile.

Astăzi, oraşele mari ş.i mici din ţinuturile «n care sunt răspândiţi Aromânii în Grecia Albania, Jugoslavia, Bulgaria sunt pline dc neguţători români. în vremurile mai vechi asociaţi in companii, ei treceau graniţele Pe­ninsulei Balcanice, stabilind comptoare în cele mai importante centre din Franţa, i talia Un­garia, Austria, Germania, Polonia şi Rusia Nu exista scriitor apusean din veacul trecut care sa fi tăcut cercetări în Peninsula Balca­nica tara să vorbească cu admiraţie de spi­ritul lor întreprinzător. Pouqueville, care i-a cunoscut mai bine ca oricare altul, vorbind despre Aromânii din centrele Călarl'i, Siracu, Aminciu, ca şt de aceia aşezaţi în satele din Aspropotam si Zagor, ne spune că încă din 1760, mulţi dintre ei începuseră să se răspân­dească în principalele porturi mediteraneene, iar alţii să deschidă case de comerţ în Nea-pole, Livorno, Genua, Sardinia, Cadix, Sici-lia, Malta, Veneţia, Ancona şi Raguza,

După împrâştierea Aromânilor din sudul Albaniei, unde aveau ca centru cultural şi co­mercial Moscopole, cei mai mulţi s'au răs­pândit în Ungaria, Austria, Polonia şi Rusia. Fugind de teama dezordinelor din patrie pro­vocate de sălbăticia cetelor albaneze, ei du­beau cu sine tot avutul lor în bani. Amintirea acestor zile grele a rămas vie încă până azi în memoria Aromânilor, Mulţi dintre bătrânii tamiliilor refugiate îşi aduc aminte că părinţii lor plecau în oraşele din Ungaria cu «.saci şi traiste de aur», cu «galbeni a-scunşi în oale umplute până în vârf cu miere» sau cu hai­nele căptuşite cu bancnote, de teamă ca să.nu :ie jefuiţi de Turci, la trecerea lor în alte ţări.

însuşirile sufleteşti ale Aromânilor

Ceeace deosebeşte pe un Aromân ţăran sau oiaşean de un, Grec, Albanez sau Bulgar, este, in primul rând, acea energie proprie, care, oriunde şi ori în ce împrejurări s'ar găsi el, îl face capabil să-şi croiască mai repede un drum în viaţă cu o ascensiune în domeniul econom ico-social şi cultural puţin obicinuită la celelalte popoare balcanice. Dela păstorul cel mai umil cu viaţa vecinie pc drumuri, până la orăşeanul ajuns prin comerţ Ia bogă­ţii fabuloase, se observă acelaş spirit neastâm­părat, care îl ţine într'o continuă activitate.

Alte două calităţi ale Aromânului sânt so­brietatea şi economia.

Când este vorba sâ-şi înfiripeze o afacere, Aromânul este în stare să facă toate econo­miile posibile. Numai lenea şi risipa nu i se pot atribui. Poate că spiritului de economie, care caracterizează viaţa tuturor tulpinilor aromâneşti, sc datoreşte păstrarea în graiul lor a cuvântului pecunu din lat. pecunia, cu înţelesul de «bani strânşi pentru bătrâneţe», pierdut la celelalte populaţiuni româneşti. In ;chimb, cum ajung la o situaţie materială care le poate asigura o viaţă lipsită dc griji, ei ştiu să beneficieze de toate acele comodităţi pe care le oferă roadele unei civitizaţiuni înaintate. De aceea, astăzi nu-i de mirare, dacă chiar păstorul cu viaţă nomadă, cum este Fărşerotul, odată aşezat în locuinţe sta­bile, ştie să-şi îngrijească casa, împodobind-o cu tot felul de ţesături şi ţinând-o într'o cu­răţenie, care a stârnit admiraţia tuturor străi­nilor care l-au vizitat. In lucrarea sa de sin­teză despre popoarele balcanice, Weigand relevcază în modul următor curăţenia caseloi la Aromâni: «Wăhrend rnan in Makcdonien iiberal! von Ungeziefer aller Art geplagt wird, kann man sioher sein, in jeder Beziehung exemplarische Sauberkcit in den schonen aro-munischen GebirgsdSrfern zu finden. Dort ist auch der Sinn fur schone Natur, fur reinc Luft und kaltes kîares Wasser mehr als bei an-dern Balkanvolkcrn. bewusst vorhanden».

Dar dacă Aromânul este activ, sobru şi eco­nom, c\ nu este mai puţin inteligent. Faţă dc celelalte popoare balcanice, Aromânii, cu cât sânt mai puţin numeroşi, cu atât sânt mai impunători pr in deţtcptâciunea şi inteligenţa lor. Fără a exagera câtuşi de puţin această înaltă însuşire cu care i-a înzestrat natura, trebuie să recunoaştem că, din acest punct de vedere, ei reprezintă un popor unic printre Albanezii şi Slavii cu care trăesc. Dacă există o populaţiune care, în raport cu forţa ci nume­rică, a reuşit să se impună ca factor hotărî-tor în viaţa economico-sociali ţi culturală în Balcani, graţie inteligenţei şi activităţii des­făşurate, aceasta este populaţiunea aromâ­nească. Nici Slavii şi nici Albanezii n'au dai popoarelor balcanice personalităţi de valoarea unui Coletti, originar din Siracu, primul mi­nistru al Greciei libere, sati evergheţi ca To* şiţa şi Gkeorgke Averof, amândoi Aromân! originari din Aminciu (MeţoVa), care au, H= dicat cu banii lor cele mai înalte instit<it,iutti de cultură diti Grecia; îhfine istorici j i o i ' meni politici că: Vladan Geotgevic' şl Tsiiitsat Marcovic ai Serbiei; Baron Şina din MostO* pole şl Nkolae butnba din Blaţa cu o întreaga pletoră dc învăţaţi şi bărbaţi llUştrl,

Th. CAPIDAN

B L E S T E M U L IRJGMENT DIN ROMANUL ISTORIC Al IRCl CRAIŞOWr DE B il.OTi

P e părăitar sus, atârnau prea cuv ioa . ee i c o a n e : M a i c a D o m n u l u i , bazi l i să îm­brăcată în aur ş i argint. Nestrămutaţi i ca vec in ic ia , ţ ine , sub coroana neste­mate lor , p r u n c u l în b r a ţ e ; alături Co-borîrea de pe Cruce, moş ten ire părin­tească a D o a m n e i Mara , i coană venită d e p r i n părţ i l e Raşcc i damnate. Maica cutropi tâ d e durere cu trupul D o m n u ­lu i în braţe . Mai jos, adus d e k ir popa N i c o d i m , S fântu l A n t o n i e s l ră jue şi el cortul d o m n e s c

D i n sus, din gr inz i l e ce ţin stâlpii şatrei , în faţa părăi tarulu i , ce se află a fi ţesătură a prea iscusite i m o n a h e Ca-l inic l i ia , adormită acu întru D o m n u l , ma ica Mirc i i V o d ă , l icăre u l e iu sfinţit, Cande lă grea cu totul şi totul de aur,

D e d e s u b t p e lâ icer vărgat, cărămiz iu şi a lb , crucea j u r ă m i n t e l o r , înf lorată, c h i p u r i de smal ţ , şi d e trei ori tăiată. Alături eăţuia în care arde smirnă.

Soare le coborîse. p e crugul cerulu i numai cât o suliţă, Era acu pe la al doi­lea ceas al nătniez i i . In cort lumină pârporă . Doar prin zestrea uş i lor da busna soare le că se ridicaseră cergi le . V â n t u l subţ ire de Octombr ie b iruise nori i şi-i m ă t u r a s e îmbucătâţ indu- i .

La ceasul acesta se adunaseră , aşa p r e c u m fusese şi porunca , bo ier i i , la sfatul ce l m a r c . A c u vorbea , cu faţa că­tre s f inte le i coane , tot D o i n i n d . Le a-răla câtă oaste putuse strânge şi câtă silă adusese Ba iaze t , căruia c u m p l i t î i mersese vorba , Fu lgeru l .

B o i e r i i m u l ţ i veniseră la sfat, că D o m n u l c h e m a s e aci toate puter i l e sale . Chemase şi d in Amlaş şi dela Făgăraş , oaste din ducate le sale de pes te m u n ţ i , p e care Ie ţ inea după învo ia la cu craiul unguresc , m o ş t e n i r e d e la u n c h i u l Mărie i Sale , Vla icu V o d ă .

Se u m p l u s e cortul cât şura de atâta b o i e r i m e . Mai lângă uşă, daţi în lături d i n şuvoiu l l u m i n i i , a lbeau pete , căpi­tani i cete lor m o ş n e n e ş l i . Radu Hoabă din I .oviştca îşi învârtea şo imi i och i lor că-şi tă iase şi răsuflarea. Vătaful Valeu din C i u n g e l u l Vâle i i îşi juca chica groasă, neagră corb , amuţ i se de atâta m i n u n ă ţ i e , eă nu mai călcase el p e la sfat domnesc . Cuvi inc ios , cu căciula lătăreaţă în m â n ă , se îndesa doar s'o face nevăzut , şi Lupşa d in Căluiul Cor ju lu i . Căpi tanul Oncică , m a i mare peste ce te le m o ş n e n e ş l i de pr in satele de Ia C â m p u l u n g , cetatea domnească , sta m a i desghe la l , că m a i aprop iase el curtea, şi D o m n u l îl ştia pre a n u m e : brad d e r u m î n , îşi tot învârtea mustă­ţ i le lung i , de te luau în furcă.

D o m n u l ce-şi pusese acum o h a i n ă de postav viş inie lungă p â n ă peste ge­n u n c h i , arăta tocmai câtă oaste putuse r id ica în faţa furnicarului turcesc, V r e o patru mi i «le călăreţ i , bo ier i i şi pâ lcur i l e lor , c a m şase m i i d e arcaşi ai căp i tan i lor de jude l e , m o ş n e n i i câteva sute, şi p e d e a s u p r a g loata , c h e m a t ă şi ea. Si încă si o a m e n i i , tot câteva sute. veni ţ i d i n ducate le arde lene .

Bo ier i i se strânseseră eătre masa lungă din mi j locu l cortului , u n d e se aşezase V o d ă . P e ţăruşi bătuţ i în pă­m â n t , b l â n i înt inse , deasupra scoarţe d in lăz i l e domneşt i .

In dreapta vo ivodu lu i sta k ir popa N i c o d i m , n u m ă r â n d cuv ios m ă t ă n i i l e de l e m n sf inţ i t , c h i p a r o s miros i tor . Împre­jur mai p e scaune, m a i p e b u l u c i , du mai ales p e lăzi gre le d e Braşov, trase lângă păreţ i , boier i i cei mari şi cei bătrâni , cari aveau glas. Al ţ i i se prop­tiseră tocmai p e lav i ţe le de lângă pă­reţi . T i n e r e t u l se 'n ţepen i se b i n e în p ic ioare , c i sme na l te de Cracovia, în­creţ i te a r m o n i c ă în g l e snă: ascul tau, ci; n 'aveau v o r b ă , doar să răspundă h vreo întrebare .

Lângă D o m n , în stânga, fusese pofti i să se aşeze d u m n e a l u i jupan N a n Udo ba , b iv vel ban , dar n u Craiovei . ci Severi u ih i i , ce era a c u m n u m a i polilP neîmţ l in i tă Mărie i Sale . U d o b ă , boier încărcat de ani şi vrednic ie , că slujist

t u credinţă patru d o m n i i , văzuse mul­te şi ştia mul t e .

— A d e v ă r grâişi , Măria Ta, puţ ină o a s t e ! D a to t puţ ină ar fi fost şi de-ar fi venit şi boier i i lu i R o m a n Vodă, şi încă la n i m i c n'ar fi s luj i t n ic i legă­m â n t u l cu craiul unguresc , că păgânii sunt m u l ţ i ca n i s ipul .mărilor, grăia c u m p ă n i t bo ieru l . Da n i c i că se pu­tea loc m a i b u n de războiu, Măria Ta. Aci l a s trâmtoarea d r u m u l u i , în roghi-ne, m u l ţ i m e a nu le-a fi a b i n e , ci m a i curând a pagubă .

N a n U d o b ă , eă mai era şi rubeden ie domnească , îşi pusese m â n a bătrână pres le a lui V o d ă . î i amintea a c u m de bătaia d inspre Ia lomiţa , a pârcă labu lu i Dragomir de la Cetatea D â m b o v i ţ e i , ce era acum m o n a h la Cotmeana , la sfân­ta mănăst ire . Fusese smint i t tare şi tot Ia s trâmtoare , între noroaie , Vo ivodul Nico la ie al Ardea lu lu i .

— Ţi -aduc i aminte , Măr ia T a , că tâ­năr erai , da ni ai scăpat de Unguru l , ce se repez i se cu sul iţa să m a arunce depe cal. Noroc eă l-ai răpus Mă­ria T a !

D o m n u l , pe gânduri , îşi l ipise p l i v i ­rea de. i n e l e l e •boie lului . J "Avfca| unul care atunci îl l u a s e ; agată roşcată ca m i e r e a arsă, săpată lăuntru , c h i p u r i şi în tre e l e u n şarpe înco lăc i t . Pusese doar să-i sape de-u'neonjurul n u m e l e .

Vodă îşi lăsase capul p e spătarul înalt al scaunulu i , ine l e l e bo ieru lu i că m a i erau şi a l te le , între, cari unu l cu doi l e i şî o cut iuţă , î i erau aducere a¬ m i n t e de demul t . Dar cum boieru l ar fi s fătuit mul t , se hotăr î să vorbească ia­răşi, să arate ea bine- i ghic ise N a n U d o b ă gândul .

— B i n e ai grăit biv vel b a n e ! La asta DI am gândi i şi eu. Aci între ro­v ine lov i -vom mai b i n e p e vrăjmaş . P u ţ i n i , o m birui pc m u l ţ i la strâmtoa­re. Dar să vedem. întâi ce veşti n e m a i a¬ duc d u m n e a l o r căp i tan i i , ce an văzul fe ţe le T u r c u l u i : şi ochi i i se aşeză pe logofă tu l P i l ea .

Nu-şi uitase logofătul i s c o a d e l e ; aş­t ep tau , după cuvi inţă , afară. D u m n e a l u i şedea acum lângă R o m a n Herescu , ce fusese sol la P o l o n e z i .şi la curtea D o m n u l u i m o l d o v e a n .

Herescu eru fudul , se întrecea cu lo­gofătul F i los , care se îngâ lu ia şi el mai înco lo , înc iudat că n u putuse pr inde loc decât m a i spre coada mese i , toc¬ mai lângă A n t o n i e grămăt icul , ce-şi cerceta gr i ju l iu p e n e l e de-a fi ascuţite . Fr ige- l in lc se u i ta ch iondor i ş , că i se scurgeau och i i la ha ina cea nouă a lui j u p a n Herescu , nâseoci tură de prin ţara lesaseă. Purta peste auriul t ebenc i i lătă-răsti, aruncată p e u m e r i , h a i n a scurtă de postav gătită cu şireturi de mutase, dar m a i a les î m b l ă n i t ă cu h e l g i i d e ne-văstuieă, asta-i lua ochi i Greculu i , fudul .

— Măria Ta, se r idică logo fă tu l Pi­lea, să grăiască în lâ iu căpi tanul Radu Hoabă şi vătaful m e u de la Terpez i ţa , Dană Bis treţ , şi de vrea şi b o i e r Mân-drieica, că de voia Iui s'a dus. Fi au fost cu v i t e j i i în ce le părţ i de -au sâcâit pe Turc şi i-au smint i t , după e m u b i n e şt ie Măria T u ! N o i , si arălă şi spre ju­pan D r a g o m i r ot Segarcea , ce i se propt i se în sp inare , n'am făcut decât să d ă m p o r u n c i l e şi să grij im de p l in irea lor. Ş'apoi om chema şi iscoadele , ca sunt gata, stau afară, aşteaptă poruncă.

Căpi tanul Radu Hoabă şi înaintase , drept cu m â i n i l e lungi în lungul tru­pului , se ui ta în ochi i D o m n u l u i , aş­tepta s e m n să grăiască; de afară fusese c h e m a t şi vătaful Bis treţ , mai m a r e iţe­şte viteji i d in satele d u m n e a l u i logofă­tul, o a m e n i vest i ţ i p r i n caii l o r iuţi . Acu. se aprop ia şî el, p lecat ca omul lângă curte. D intre t ineret fusese îm­pins mai în faţa şi Mândr ic i ca , minu­ne de flăcău oacheş . Se lot codea sâ se arate.

Mult mi-aţ i bucurat suf letul , că­pitane H o a b ă , şi răsplata n 'o u i ta p e Lovişteni , î n c e p u Măria Sa, nici p e dumneata , v ă l a f e ! Şt iu , mt-aţi sâcâit h ine l u r c i m e a , de nu s'a putut hod in i

câiidu-şi och i i către j u p a n Mândric ica , gata să intre în pământ . Da pe d u m n e a ­ta? . . . n u s t iu ! Să te cert... , sau m a i

t i n e sa n ia m i n u n e z . '

de loc de când a trecut râul. Şi întor- i mea. Şi c u m Vodă nu putea să coboare

aşa deodată nasul cel mare al mândrie i b a n u l u i , Stăni lă vorbea. Banul s imţise de la i scoade un zvon mai vechi , c'ar fi m e r s prin lurc ime vorbă dc cale'n-

J u p a n Mândric ica se înţe lesese si cu ' toarsă, şi tot. da înainte , alţi bo ier i , lo t t ineri de ani ca şi el, ba ' N o r o c că răbdarea D o m n u l u i nu fu şi cu d o m n i ş o r u l D ă n u ţ , f ic iorul lu i p U s ă l a încercare prea grea. Iscoadele D a n V o d ă . nepot Mărie i Sale, ee era j p e arătară. Opriţ i lângă uşă, slau chiar svânturat rău, hotârîserâ sa eadâ şi ei ; m şuvoiu l l u m i n i i . Zăpăci ţ i , adăstau n o a p t e a preste oastea su l tanu lu i , si a-laltăeri n o a p t e , zis şî făcut. Fără ştirea dumnea lu i logofătul P i l e a , poate nu­mai căpi tanul Dragomir să fi avut vânt de aşa ceva, că prea roşi acu când grăi Vodă.

Loviseră ien icer in ica , ba mai luaseră şi podvez i . Şi nu erau decât o mână de zănatic i , fără oaste. N o r o c le-a fost că prinseseră pâlcul de i en icer i , înaintaşi i oasle i , tocmai în codri , în pădur i l e dc Ia Terpez i ţa , de au gândit necredin­cioşii că s a u porn i t şi copaci i asupra lor, şi-au rupt-o s inguri la fugă. Dar m a i înco lo , p o t o p , se urniseră asupra lor, în h â r t o a p e l e de la Dragomira şi

aco lo : Oprea Hsăr , Cătălin şi fraţii < lârtiţă.

— Apropiaţ i mai încoace , Ie făcu semn eu m â n a logofătul Pi lea . Vrea Mă­ria Sa să audă ce ştiţi ,

Cătă l in , roşu ca para focului , dc ahi păşi câţiva coţi mai îna inte . Fraţii Câr­t i ţă, gata să intre după porec lă în pă­mânt . Doar Oprea Pisar, eu mâin i l i vârîtc în ch imir , c ioban, călea m a i des­gheţa l . Tşi tot sălta pe umeri sal ica seina.

B a n u l , catifea nărânzată de Luvia , sabie grea în şold, trebui să se aşeze p e l ă d o i u l său d e Braşov.

— E h , spuneţ i vo i , ce-aţi văzul , c'om cete le domneş t i , de-i zăpăciră si nun 1 ch ibzu i noi , sări repez i tă vorba logo ia

I r?îîîi •• - 4

cure urmase vorba, fă i l ^ l d â l c tuhi i , d l r Voflăl i-o ty

. k . i 1 Apai. .

uie cu mana. işezare mare. . . strânsă co

oameni lor , 1 ( T a r W sS - afle l a L % i , n ^ ţm-i p o ţ i u * J>ată, im prav i după socot inţa ce lor ce văzuseră faţa d u ş m a n u l u i , tăria lor , şi m a i ales gân­duri le , făcuse semn să vorbească căpi­tanii] m o ş n e n i l o r loviş teni .

— Măria Ta , î n c e p u s e Radu Hoabă la s e m n u l lu i V o d ă , c u m bine ziseşi, multă oaste. . . Multă, da proastă şi sla­b ă ! Că ştiu şi d u m n e a l o r bo ier i i , şi a rătă către logofătu l P i l e a şi căp i tanul Dragomir . N'au avut parte n ic i de ho­dină , n i c i de-ale gurii de când au tre­cut, râu l ; tot în izbe l i i-am adus prin toate coclauri le , Ş'acu c'au aflat, dela i scoadele lor, că nu-l decât u n s ing iu drum către m i e z u l ţării , p e aci pe dru­m u l podar i lor , prin smârcuri le J i i lor , u n d e le aţii Măria T a calea, n an avut de cât un gând, să p u i e tabără. Ce gând or avea acu o şti p o a t e i scoadele , că asta-i socoteala lor, noi ştim sâ-i l o v i m , nu alta. Şi m u n t e a n u l îndesat , de scoica ursul d in v i zu ină , se propti b ine în p ic ioare şi-şi p ironi ochi i în pământ . I sprăvise de grăit.

i drâzni încă odată Oprea Pisar.

— B a sunt două aşezări.. . se ivi şi vorba subţire a lui T u d o r Cârtiţă, de se pot icni de atâta îndrăzneală .

— D o u ă tabere? se întrebă Vodă.

— Da , Măria Ta , că mai e una, iraî de vale , pe râu... se vedea fum şi s'au­zeau câ in i i , o luă d in loc şi Cătăl in.

Şi n'aţi prins a cui să fie tabăra?

— N u , Măria Ta, că nu ne-am putut apropia . . . ne s imţiseră câinii . . . D a se zarea d c depar te steag agăţat sus în margine ,

— C u m arăta, o a m e n i b u n i ? în trebă Vodă , că ştia să-i ia mai cu uşurelul . Vis t ierul cuminţ i t nu se mai amesteca.

— Adevăr , Măria Tu, că n'am văzut. . . că era departe . . . Da parcă nu erau cozi. mai curând arăta a prapor de sfinţită biserică. . . D a să s p u n e m drept , nu-i aşa, măi Cârl i lă? . . . Cruce n 'am zărit.

— E h , şi acu ce mai z iceţ i , boieri dumneavoas tră ? D u m n e a t a , vel b a n e ?

D a r d u m n e a t a jupan Costea ? Se ! n-Vătaful Bistreţ , m a i pr iceput la ale ' t Q a r 9 c V o , , 5 ş i c 5 t r e i m b m i . r

Ei. cădem

cui s'a porn i , să-1 vâre prin v ic leşug în balta .1 in amil ni şi aco lo să-1 smintească. .

—- Aţi vâztilţ bo ier i , tot ce-ain p u t u t face, începuse Vodă d in nou sfatul , că t impul grăbea. Mai cu si la mai eu şiret­l icul a.in adus p e Baiazet să n e lovească aci u n d e v r e m noi. Da. să-1 lov im noi , şi încă la câni]) deschis , aco lo unde au pus tabără? Nu, boier i , eă n 'avem oas te ! Deaceea ani ch ibzu i t m u l t , cum să facem când s'a porni. . . , ţ inea Vodă sfa­tul. Şi ar fi l i n u l mul t , dar îi tă i e vorba jupan N c a g o l ă , vătaful curţi i . Intrase t ipti l şi-i era a vorba. Vodă în ţe l e se iute că îndrăznea la avea cuvânt grabnic şi î n s e m n a t , şi-1 chemă la sine.

Vătafu l aducea ştirea că tocmai atunci se 'nturnase o i scoadă d inspre părţ i l e Turcu lu i . 0 s lugă de-a d u m n e a l u i jupan Stanciu Vranin , ce ar fi aflat veşti noi . La semnul D o m n u l u i , s luga sârbească şi intrase. Sufla greu eă alergase s'aducă ştire. In g e n u n c h i aştepta poruncă să crăiasă. Se uita când. la jupan V r a n i n , care se sculase îu p ic ioare , cânii la Vo­dă. . . .Nu ştia cum e m a i b ine .

— Stăpâne , î n c e p u s luga, n i 'am furi­şat până în marginea taberei , ce stă de vale. pe râu. Sunt o a m e n i de-ai noştr i . Sârbi, ostaşii lui Marcu!

— C u m ? . . . Şi Marcu din P r i l e p , eu n e c r e d i n c i o ş i i ! bâigui spă imântat boie­rul sârb.

P o p a N i c o d i m , p ierdut în rugăciuni , se trezise, îi l icăreau och i i , pr inse le vor­bă dc amar, Mircea , care nu'nţe lesese deodată vorba streină, asculta p e d u m ­nealui Nan U d o b ă , care-i tă lmăcea , că depr insese şi graiul sârbesc.

— B a da, s tăpâne , h a m văzut. C u trecut grăbit , călare, către tabăra sulta­nului . S p u n e a u o a m e n i i că l-ar fi c h e ­mai Baiazet la sfat.

Ves tea căzuse ven in . Jupan V r a n i n şi Stanciu Gol in se încovoiaseră a amără­ciune. Cu un s e n i n , s luga fusese repe­zită afară. 0 c l ipă s tânjen i i , Mircea fu­sese prins de ce le trecute , se c u f u n d a s e : Marcu,. , treizeci de ani... ba m a i mult . . . Şi deodată îi înflorise îu suflet Anca .

Bo ier i i şopoteau vestea. Nan U d o b ă

singur şl ia. Pr i cepuse şi îngândurarea

Mircii V o d ă , ba pr i cepuse s ingur şi

ştirea. Sfat la Ba iaze t , semn de război .

K i r N i c o d i m î n ţ e p e n i s e , privea din-n c g n c i o s .

vorbi i , î n c e p u şi el, vorbea îndrăsneţ , ^ m u r m l m u , l i n e a u r i .

că stând afară şi aş teptând, mai trăsese \ ^ u w , z a r e . , t l l r c o a s c 5 v... Aşa I c o l o ! Se "nalta, se ridicase ca d e p e cu urechea la i scoade şi ştia- acu să I y . ^ mintel^\n n t , i n v o a s ( . 5 ă i l a l ţ i în ' întoarcă vorba. Mul ţ imi i întâi pentru vorbe le b u n e şi pentru făgădnia lă , ca de m u l t î i dorea suf letul u n pe tec de moşie , să intre si el pe deaîntregi i l în c inul boieresc. Şi asta n u m a i dania lui Vodă o putea face.

— D u p ă mul tă socot inţa , gândesc, Măria Ta, că Turcul a pus tabăra, că nu m a i putea. Ost i le le sunt mai m u l t a cale întoarsă decât a băta ie , că n'au

coaste ?

Bo ier i i se ' l ichidară că-i ruşina Vodă. dar n'avcau încotro. Ştia el Vodă ce făcea, că iu ţ imea trebuie stăpânită din vreme, până nu e târziu...

I scoadele eu p lecăc iun i smeri te , se tot daseră îndărăt , pie iscră afară.

Sfatul de abia acum urma să se a¬ prindă. Vorbă mul tă . Dar Vodă avea

tre Miază-zi. Calase cât bate och iu l , şi gândul i se şi hotărîse . II ştia numai d u m n e a l u i R o m a n Herăseu şi-1 ghic ise b iv vel banul U d o b ă . Hotăr î se s'aştepte lovirea vrăşmaşă. Dar atunci când Tur-

I M N

. i i . » • • i i - •• i prepuse t eme in ice să creadă că t impul avut h o d i n ă , n ic i «le-ale iin an carii. Le- 1 1 1

t . . . , . . . - 1 «răneşte . De aceea el si ch ibzu i t e . Ieşise ani tuat atâtea podvez i şi ţara au ga- j r

. . i '->- d i m i n e a ţ a să privească peste bălt i , că-sil-o pust ie , c aşa le-am lasal-o, urma 1

vătaful îngânfându-se . Minţea , isprava o făcuseră o a m e n i i c ă p i t a n u l u i Drago­mir, ei pârjol iseră lotul în calea tur-einii i . N u cred să ţie la băta ie , de l e -om izbi m â i n e cu putere m a r e aşezarea, îşi dădu drumul l imbi i B is tre l , da se opr i că Vodă si 'ncruntase sprâncene le . Po­ticnit îşi tot rotea pălăria frîncească, ce purta, ca sâ s e m e n e eu boieri i .

— V.a să zică, socoteşt i , vătafe , că i zbe l i l e cete lor noastre bau sleit des­tul pc vrăjmaş , puse V o d ă capăt vân­tului ce-şi luase s ingur o m u l bo ieru lu i . Da, ca să lov im noi tabăra turcească, nici gând, b o i e r i ! se întoarse Vodă către u n i i .cari murmuraseră a încu­vi inţare , când îi scăpase vătafului pros­tia. Şi-ţi vedea îndată de ee... Sâ vie is­coade le ! . . . Tr imete - l e d u m n e a t a , vă lafe , îi făcu d r u m V o d ă lui Bistrel , ce se mişcă cu părere de rău... se si văzuse vârît în treburi mari .

Se r idicase , jirăbit să vorbească, de lângă kir N i c o d i m care m u r m u r a ru­găciuni , Stăni lă , banu l Craiovei . Nu-l lăsa nerăbdarea sâ aştepte, i scoadele . Avea socotel i mar i , eiuii să bată lurci-

altă Iun ie . II frământa şi pe el aduce­rea aminte : . . . Marcu. . . Uroş eu ţeasta zdrobită. . . Anca. . . Şi acu ca şi a lune i , apucase crucea jurăminte lor . O prinse­se cu a m â n d o u ă mâin i l e , sus deasupra capulu i , b les tem.

N a n Udobă îşi pusese mâna mângâia-lă pres le a D o m n u l u i . Trezi t , Mircea se scuturase , c lăt inând plete le .

— Boier i , aţi auz i i? Baiazet a che­m a i sfal . Vă face v o i a ! D e acum va să fim gala că s'o abate viforniţă peste noi.. .

D c afară, înălţat până la cer, s'auzea kir popa N icodilll. . .

— Proc le t ! . . Anatemă. . . asupra lui Marcu,

Ieşise să audă m u l ţ i m i l e . B l e s t e m a !

C O S T A c ,\ r i: I

Ardeahde, Iu Ţara me:t rea sfântă. Răbojul alb al versurilor mele He-aettma în tăcere se 'laeşniânlă, E timp târziu de împlinire-a sorţii, Azi mii trăiesc, dar mâine fără stele. Lin voiu dormi în înnoptarea morţii. Ursita-mi omenească-i trâcntoare. humin-.t mea-i vestejiloire floare.

Eu voiu pieri, Iu însă niciodată —

Viata ta e flacără de-apurnri, E zvâcnet cald şi fără ostenirv Şi-i câmp de aur, creastă de azururi. Norocul tău: cât lumea o să fie. Istoria ta c prin dumnezeire. Cuprins n iraculos de veşnicie!...

f> A C 1 A < 6 > 1 M A I 10-11

nire, desigur va lua in considerare cererile fraţilor macedoneni de a Ii se atribui ţinutul l'indulni, ea o organizaţie aiitonumă. Le dorim din ţoală inima izbândă. Noi nu rulăm ră Su-ilul Dunării a fost odală Irar, şt, pe urmă, la­tin. Şi ne aducem aminte, eu mândrie, şi dc imperiul Românilor Petru ŞÎ loniţă Asan.

LITERATURA ION B A L A N : F E B R E C E R E Ş T I

Abecedar pai;. 87 —

Iiolccţiu i<m -lei 80.

D. Ton Bălan, lunar ilin fulungu poftitor ar­deleni, publică în cnlecţiu « Abecedar» '.olu­mul său dc debut Febre cereşti», a opta culegere de versuri care apare în această colecţie. însuşi aceasta încadrare ric recoman­dă pe tânărul poet ta pc un scriitor care a trecui anumite examene, care se găseşte la vâr. sta unui majorat poetic ilinainlc indicat. Fe­nomenul dc grup al tinerei poezii ardelene slujeşte în acelaş timp selecţia literară, proces aşa de preţios astăzi şi întăreşte şi înlesneşte climatul de înmugurire şi înflorite ai ininr ta­lente cart: nu sunt lăsate la voiu întâmplării să-şi caute singure un suport moral (pt-tilruru poeţii au si ei ne\t)c, luai ales la apariţia lor. de sprijinul unei elementare etici literarei ci sunt întâmpinate, la vreme, dc o mânu atentă ocrotitoare, fraternă.

O. Ton Bâlan adună deci la un loc poezii verificate, cu prilejul apariţiei unora din ele. Culegerea sa este îndeajuns de bogată şi se împarte în patru cicluri: «Febre cereşti». «Idol», «Triştii amanţi» şi «Sub rcr ardelean», D-sa izbuteşti; să afirme o individualitate pro­prie, printre tinerii poeţi ardeleni, rezultat al unei vădite conştiinţe critire şi al unor ele­mente naturale de reverie şi dc simţire, in care ti anumită înclinare spre rafinament se îmbină cit un substrat primitiv viu; strofele sale au o respiraţie ritmică şi sonoră dificila, întreruptă, înceată, dar nu mai puţin pătrunsa dc accentul fisionomic al unui efort cultivai, Tânărul AnacharMs a vizitat Parisul, ilar im accent de dârzenie, ardelenesc, nu se lasă în­vins in faţa problemelor de rafinament inte­rior şi expresiv, difuzaţi- în întreaga poezie contimporană, de modernismul citadin cu epi-rentrul lui rămas, orice sa r spune, iii simbo­lism, şi ca un meşteşugar stăruitor, insistent care nu se sperie de stângăcia lui rustici, des ekide drum contemplaţiei proprii, cu oritic preţ. D, Ion Bălan este un poet cu conştiinţă critici, cu spirit reflexiv şi prin aceasta ver­surile sale au din capul locului un înţeles li terar, independent de esenţele naturale, de cart vorbeam, de şansa lor personală de a se defini mai bogat, de a se împotrivi unur anumite for­me predominante, dar mai generale, de poc/ic contimporană şi a ieşi la iveală mai simple şi personale.

Cuci ceeace. se simte pozitiv în această pri­vinţă, deocamdată, este spre a spune altfel, sforţarea vie a poetului care identifică visurile, viziunile şi simţămintele sale, le «firmă pe toa­te (cele turnate în poezie) cit i> anmiiită vita­litate dar nu le diferenţiază încă după gradul lor de adâncime şi originuritute intimă. Fin-.tc din ucest exerciţiu serios de afirmare, în cure intervine gustul şi afinitatea pentru imagini şi viziuni întâlnite fi la «Hii precum .şi nevoile unei inimi şt unei lumi proprii, iese u sub­stanţă luminată, dintr'un focar original pe care încă nu-1 gă.-iui, nn-1 descoperim în ver­surile sale, dar care nu există mai mi|in un deva.

Poetul dă, mai întâi, un suflu nou, personal unor tipare de viziune jn- care le cunoaştem. El simte, astfel, cu vioiciune şi energic sub­tilă, contrastul dintre dionisiac şi apolinic care stăpâneşte condiţia tle viaţă u J tiilui, mai ;t-leu a poetului contimporan, antinomia dintre spiritul de înălţime rece şi clara, de ridicare pună la «seralii care »e {sătesc cu sura Miri ne­utrale*, cum zice într'o poezie şi dintre şbti-riumul nestăpânit, spasmodic, seni intentai, in­cert, viu, al bucuriei şi durerii, al vieţii «pu¬ nice» intime. Tema aceasta, ca tentă mitii.-:ilf; şi ea temă reflexă, este bine clinosculă în pin--zia contimporană. Ea sc trage din «Eleva iun» a lui Baudelaire, din cristalele şi lebedele lui Mallariue, din Vulery sau încă mai dcdepurlc din «Floarea albastră» a lut Novaiis, puciul tendinţei acesteia poetice (spirituale, tle e-en-ţă, după noi. mai mult filosofică contemplu!hă, decât poetică propriu zisă.

Ciclul «Febre cereşti», cel mai bogat din vo­lumul d-lui Ion Bălan, cântă mai mult d. /ut tendinţa, contrastul tic care vorbeam, dar tema este lot aşa de reflexă cu şi în iazul celorlalţi, Fireşte forma pe rare o îmbracă acest motiv dc inspiraţie, ajunge şi la tl-sa, ca la ceilalţi, păs­trând proporţiile respective acolo unde m i i l e , la momente expresive izbutiţi- pe deplin,

In poezia «Martie:, poelnl spune: «Culese dintr'un basm lunur crom: jlori Şi'ti ferigi roşii « tresărit Pan»

Strofa dc definiţie a bucăţii «Febre fereşti': n voi cita pentru interesul ei documentar.

«Pe piepturi r/c z'tpariă limpezi coliere Serali se gătesc rit surâsuri neutrale; Clare diamante cit rădăcini in durere

, Poetule, cereşti febrelr tale». Dar în această tendinţă spre purism, in a

cest «reflux al stelelor culcate în niăris spune într'un frumos vers din bucata cereşti», d. Ion Bălan arc

«Ca sevele'n sălcii trecutul ridici Cu amare savori de buruiană Necuprinsa în cuvinte nălucă Cu profil de. floare şi pas dc Dian&.>

Versul «cu profil de floare şi pas de Diună il subliniem încaodată pentru frumuseţea lui.

Nu mai puţin frumoase sunt strofe din cele patru, ale poeziei fără bătrâneţe»:

«Dar copacii în nevăzut spasm Urcă din ramuri o sete de moarte Prinşi in inelele, nevăzutului tiasm. Ar vrea să fugii din sonrte. tn vechi şi adânci fântâni Se prelinge fân gete vremii tăcut: Supt de nostalgii, prinţul în mâini Poartă al tristeţii uliu nevăzut. Spre vatea plângerii aproape Ii minte paşii vântul fugar, Setea de lacrimi de sub pleoape Sau pomul tristeţii cu rodul amar».

Din asemenea strofe sc poate, cu uşurinţă vedea că d. Ion Vn motiv care sc

despre care vorbim, e un altul, şi c] cunoscut în poezia modernă, acela al poetului ca «fiu al nimănui şi al tuturor , ea fiinţă sensibilă şi singuratică, acela «boem», care vorbeşte în chip deosebit d-lui Ion Bâlan, care sc aliază cu ce­lălalt, exprimând fără îndoială două stări de spirit ale poetului, cea «cerească» şi cea de «febră» dar nu în formă directă şi coinplel originala ci prin filtrul a două teme poetice cunoscute care aduc — respectiv rea de a doiiit - • cu ele. bagajul lor dc imagini şi o tehnică a lor dela Ritnbaud la Cârca care a scris strofa capitală pentru acest suflet poetic:

«Cest t'/ieure amare des poete.* Oui sr sentent tristemetu Porte sur Vaite inquiete tiu de.sordre el du toitrmenl.»

Acest aspect al (.febrei» triste şi dureroase se completează la tânărul ardelean, cu <> aspiraţie de acelaş gen dar mai expansivă, mai puternică, pusă sub seninul a doi zei al căror nume îl eSsim în versurile sale repetat, al lui Pan şi Eros, apariţii interesante care nu fără deose­bită atenţie, trehuesc semnalate în tânăra poe­zie ardeleană (e suficient >ă amintesc puternica poezie a lui Mihai Beniuc «îndureratul Kros» 1.

In bucala «Definiţie», foarte izbutită, pentru ra să ilustram observaţiile de mai sus, cu câte­va exemple, — d. Ion Bălan începe astfel:

«Eu al nimănui şi al tuturor La marginea tuturor lucrurilor. Cit paria — pândind grădinile de iară l ndeva într'o exultată seară.

Poezia continuă astfel:

«îngerul frumuseţii pe. umbra mea [suprapus

atrage în sus;

roşii rădvane vechile plase

cane î

(«A.L din

In altele sensibilitate până

şi bărbătesc, al dis-dure şi tragice (ca în

«Cântecul morţii», «Lupul»,

(Paşii şotjlt'tnîci Spre albastrele ispite, cereşti cap: Cai iluzorii tn Dar eu sângere Diavolul tea căptuşit cu mătase. — Cântecul nimicului, otravă filtrata

fin soni Dc al întunericului necitit domn»

Numeroase sunt versurile în care poetul cearcă apoi sensibilitatea melancolică lescenţă». «Septembrie», «Fata din provincii •.Toamna», «Tristeţi de Septembrie d-sii tinde sS ridice aceasta Iu diupusonul tnai viguros perârii, r.i unei viziuni «Cântec, agonii etc).

Cu poe/ii complet izbutiţi (paji, 8—9), «Paradis pi «In munţi» versuri:

«Umbra mea o voi sfâşia in vii Şi voi urca singur îtt munţi».

însuşirea generală care defineşte pe poet, fara de strofele realizate, este spiritul său im­unităţi', in care se revelă aceea ce numeam con¬ ştiinţa sa poetică critică, şi care îl dure la po­sibilitatea construcţiei. Fireşte, d. Ton Bălan este stăpânit excesiv de neologism, căruia ii du adesea o consistenţă primitivă, dur care face nil mai puţin adesea Colţuroasă şi suprapusă poezia sa, deşi poetul încearcă să dea o exis­tenţă intenţională conştientă, neologismului ca unealtă de expresie.

Dragoş )' rânceanu

ARTE PLASTICE

«Tolstoi», «Lukian»; apoi «Zeul războiului», «Zeul Pan», «Zeiţa nopţii», «Cugetarea» şi a-t-ele «Himere» care n'au comparativ în toată plastica lumii. Nimic afara de opera marelui Eminescu nu stă în înălţime alături de va­loarea acestei viziuni de proporţii eu adevă­rat cosmice.

Kstetica idealistă, din unghiul de vedere al rărcia fenomenul creaţiei se cerea descătuşai de pământesc, primeşte în opera Iui Paciuren adâncimi ţi perspective, ale cărei margini se pierd pentru ochiul comun. In arta noastră cultă Paciurea n'aro înaintaşi. Apropiind con­cepte formale superioare cu principii gene­tice autohtone, Paciurea a făcut şi el drumul inapoi spre concepţia plastică populara. Acolo a găsit toate clementele necesare spiritualizării unui subiect.

Ideile şcoalei romantice sunt astfel altoite la matca unui stil românesc, care primeşte din această operaţie proporţiile mari ale crea­ţiei. De pc plan decorativ, slîlul popular face un salt în opera lui Paciurea, păstrându-si tou-te atributele de fond şi se realizează în opere de valoare universală.

Paciurea n a cântul să ilustreze legende sau basme, fiindcă el a înţeles că esenţa artei nu e subiectul, ci principiul estetic prin care este exprimat.

Stilul paciutean poate fi definit, urmărind fracetorîa dinamică a sentimentului care creşte între om şi spaţiu, străbătând condiţiile ma­teriei, pe care Paciurea a reuşit inlr'adevăr să şi-o apropie şi s'o supună temperamentului său cu o putere deniiurgicu. Această descoperire a materiei depăşeşte însăşi scoală romantică şi premerge principiile şronlei moderne,

Şi lotuşi acest marc sculptor este

B A N A T U 1

dar drepturile noastre suntem

Nn ne b ucu răni dr nenorocirea niinâ

datori să când vreau alţii să ni nui

le apărăm, mai ale le nesocotească. Banatul întreg până la Du­năre ne. aparţine, FI ne-a fost recunoscut de Puterile Triplei înţelegeri, în 1016, când a in­trat România în război. In urma armistiţiu­lui dela Belgrad, din 1918, Sârbii l-au ocu­pat militărcşte, fără să ţină scamă de anga­jamentele Aliaţilor. La conferinţa dc pace, fon I. C, Brălianu nu a reuşit să obţină res­pectarea tratatului dc alianţă din 1916 .şi ni

dictat o frontieră de pedeapsă. Noi n'am renunţat, însă, niciodată la drepturile noas­tre, deşi, forţaţi de împrejurări, neam supus sentinţei dela Paris. Bănăţenii au revendi­cat mereu teritoriul atribuit )>e nedrept ve­linilor noştri Sârbi. Şi cererile bănăţenilor frâu alo ţârii întregi, deşi s'au găsit între noi UNII prudenţi, îmbătaţi de pacifism, gutu sa renunţe la Toronlal. Abia azi se vede câtă dreptate avea Eftiniie Murgu. rând a pornit lupta dc apărare a Banatului, prin

Va

lor noştri, prin maghiarizarea necruţătoare a tuturor acelor Români, care au fost .levoi;i să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritoriul româ­nesc a sutelor de mii de slujbaşi politici ma­ghiari, prin împiedecarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale industriale — sau maghiarizat oraşele şi s'a împestriţat olnircştc teritoriul locuit de naţiunea română prin mijloace artificiale şi în scopul barbar al nimiciri i noastre».

r um vedem, istoricul manifest al Iui Goldiş mai pledează o cauza sfântă şî dreaptă.

Asupra celorlalte volume din ultilitiutecu '/.ia-ristirn» vom reveni,

ţ'laicu Hârtia

P R O B L E M TRANSILVANIEI,

izolat crezuţi in ipso

I culturii noastre. Poate inca un

im vom fi dar

sul o per -le 1 ui mai dormitează şi azi

implă şi lui Pi-

rdul începe cu

citez «Definiţie» (pag. 5» - 3 t l *]

frumoasele două

provizoriu, îmbrăcăminte si nednrabilă. pe cure neajutorata viaţă citirea il't izbutit s'o transforme în Timpul, iu încetineala lui, cu rugina şi cu praful, creşte pc rea ca un v31 dureros

bronzuri, anilor

i- amintirea lui Paciu ca o continuitate a a-

-stui destin închinat durerii. Avem însă credinţa ră se apropie un mo­

ment îi) care geniul lui Paciurea va birui. Va fi în acel ultim ceas în care se vor şterge toate urinele falsului nostru romantism. Din molozul decadentismului, opera lui va stră­luci atunci ca o piatră rară şt cântecul ci vil răsuna în inimile oamenilor, pe care el i-a n. colit din prea MULTA dragoste.

Ion Vlnsiu

ÎNSEMNARĂ

curăţirea lui de suna oare ceasul llia mamă, acum [icre în Balcani 'i

clementele ulogene. reîncorporât'ii lui la pa-

când se eroesr noui fron.

L U C E A F Ă R U L . Scriitorii din Ar¬ deal alt săvârşit o faptă bună, rând

s'au botărîl să reediteze, la Sibiu, vechiul «Luceafăr» al tinereţii noastre.

Au mai încercat şi alţii su-I trezească la viaţă, fără să reuşească. De altădată sperăm, că gruparea purtătorilor de con­dei va izbuti sa dăruiască neamului un or­gan de luptă, a.şa cum a fost revista noastră

In numărul pc Mar­tie al revistei «Tran­silvania» dela Sibiu.

Breazu pentru prea domnul profesor Sil-

Greutăţile începutului Luceafărul» va străluci,

ilc altădată, învinse şi ŞI cat cel pe care •t-ani susţin u m o r rea streină. D T Grigure Popa face preciere asupra <d, ui-ca farul ui» dc Dorim ca şi «Luceafărul» de azi

vor fi desigur.

mai luminos pe ceriul culturii noastre, de­cid pe care I-ani susţinut ub stupă ni-

o juslă a-odinioară,

«să aibă aceeaşi credinţă tare în neam, în ţară si îs: Dumnezeul strămoşilor noştri», cum am a-vut-o noi cei vechi. Dacă va stărui îndărăt nic pc această linie, va birui şi se va îm­părtăşi de bucuria reîntregirii hotarelor. Noului «Luceafăr) î-ani tini binecuvântam! mea frăţească verbal, i-o dan şi în scris. Adaug urarea: Izbândă!

Octavian C. Tăslăitanu

O I N I Ţ I A T I V A .

I N C R E D E R E . Evenimentele prin cari am trecut din

cu tot caracterul lor sufletul românesc dc-

S C U L P T O R U L P A C I U R E A .

ariei lioustrt ne plastică.

singura

Opera lui Paciurea rămâne pentru o anumită e ;i tei a

mare şî autentică viziu

Alături riurca ar proporţii neajuns: iichii mici

fe alţi romantici, apariţia lui Pa-• proporţiile astrale ule geniului, i-are nu vor avea decât un singur

acela că vor fi prea extinse pentru contemporanilor, zăpnşiţi de

cum .: Febre

vaier yene:

ultimele trei «Tinereţe

Palan este. adevărat un poet. amestecă interesant cu cel

-pirit imitativ şi decadenţi. Fiindcă vorbim de un sculptor, ne luăm

îngăduinţa să pomenim pc acel mare francez, a cărui personalitate .se aşează ca o piatră de hotar între epoca modernă şi trecut. August Rodin, cu măreţia geniului său, desparte epo­cile cum un fulger despică întunericul şi pe locul unde odinioară sălăşluia meşterul avid tic conturele «fermecatei naturi», aşează un oui care simte şi gândeşte deopotrivă.

Geniul lui Paciurea a intuit dela început cadrul valoros al concepţiei romantice şi, cu un curaj fără seamăn, s'a îndreptat spre o viziune de o rară autenticitate. 1 ară îndoială i-ă înlr'tm mediu mai favorabil opera acestui sculptor ar fi determinat acelaş moment plin tu noi, pc care sculptura lui Rodin l-a de­finit în plastica franceză.

Iată motivul izolării lui Paciurea; con­damnat să-şi trăiască zilele într'o epocă nede­finită cultural. înconjurat de colegi neinspi¬ raţi, geniul lui S"U retranşal în meditaţie şi solitudine, determinând însăşi viaţa omului spre o fugă din contemporaneitate. înconjurat dc zâmbetele maliţioase ule mediocrilor, încolţit de neglijenţa societăţii, sufletul omului Pa­ciurea se aiuăvăşte şi se retrage în sine. Su­fletul Iui nu se tnai dăruie ctt voluptate de­cât imaginilor, cărora artistul le va rotunji chipul după asemănarea sufletului său în­durerat.

Această atitudine este concretizată într'un bust care-1 reprezintă pe Mântuitorul în coronul cu sângeroasa coroană a spinilor, Tisur apare din această materializare ca un de durere şi sburium, pe care mâinii ierului le tremură cu niâcstrie în lutul lat febril. Jos, pc soclu, ca o profundă expli­caţie, Paciurea citează vorbele rostite în acel

de durere din ceasul ultim al vine-ilor: «Părinţie iartii-Ie lor, căci nu

re fac». Opera aceasta va rămâne încă multe secole, una dintre cele mai mari crea­ţiuni ale plasticei româneşti. Talazul de sufe­rinţă care sc sbate în mugurul formei este atât de intens exprimat, atât de profund îngemănat cu materia. încât sculpturalul este depăşit, precum eroii unei drame, de însăşi drama destinului lor.

De aici încolo sufletul artistului nu se va mai dărui decât viziunilor interplanetare şi zeilor: «Beethoven», «Shakespeare», «Ibsen».

"du ineş-

mode-

moment ici patimi ştiu

Innie 1940 până astăzi, dureros, n'au produs în moralizarea la cure s'uu aşteptat vecinii noştri. Se du ca sigur, atât în Budapesta cât şi în Sofia că în urma invaztunei ruseşti în Ba­sarabia şi a concesiunilor ce cu sila ne-au fost smulse, din trupul Dobrogci şi Transilva­niei, se, va produce o prăbuşire internă aşa de profundă încât idealurile ungureşti şi bulga­re de, a pune mânu pe întreaga Transilvanie şi pe întreaga Dohroge se vor realiza l'Srâ di­ficultăţi. Se esionta lipsa de bărbăţie de care a dut dovadă conducerea Stalului român în ultimii cinci ani de zile şi — Ulst but noi least — efectele acţiunei subversive străine în sânul unui tineret dezorientat.

Mutilarea pământului ţârii de volnicia străi­nă şi martiriul celor PESTE o mie de Români ucişi de bandele ungureşti îu Transilvania dc nord, au trezit în sufletul poporului nostru, dela muncitor la conducător, o energică re ac­ţiune, o liotărîre neînfrântă de a înlătura toa­te slăbiciunile şi ezitările, dc a concentra ţi organiza loate energiile pentru afirmarea drep­turilor noastre eterne şi petiti-u redobândirea pământului nostru.

N'am renunţat şi nu renunţăm la nici o pal­mă din pământul locuit de poporul românesc

Oricâte piedici ni se vor pune în cule, ori­cât unele împrejurări ne vor părea nefavora­bile, noi dela calea aceasta n idealului româ­nesc integral nit ne abatem.

Vrem sa refacem o Românie, care să cu­prindă nu mimai hotarele ei din 1918—1940 ci şi pământurile acelor fraţi ai noştri cari până arum au rămas dincolo de aceste hotare. Suntem cel mai numeros si cel tnai înzestrat popor din siiil-i-STUL Europei: vrem ca stătu), pc iare-1 clădim .şi cure ne va cuprinde pc toţi. '-â pnatâ. prin unitatea rasei, prin sănă­tatea concepţiunilor si prin hărnicia acestui popor, să înfrunte în viilor orice lovituri ale destinului.

In acest scop e necesară o selecţionare pen-Iru posturile de răspundere a clementelor dc rasă şi irndiţiune romanească: în sufletul ve­neticului nu înfloreşte iubirea de poporul ro­mânesc ci numai iubirea tle sine însuşi.

De priviri înapoi şi de recriminări n'aveiu răgaz. Suntem în vălmăşagul urnii război pen­tru însăşi existenţa noastră romaneasca şî ne avem fiecare partea noastră de răspundere. Momentul decisiv va veni şi vrem să fim gata pentru marea luptă cure ne va aduce victoria.

Vasile Stoica

MACEDO - ROMÂNII. Tn articolul nostru din fruntea revi-tei

«Spaţiul vitul românesc,., am avut în vedere numai pe Românii din Dacia, cari, în 1918. au izbutit să sc întrunească înlr'o singură organizaţie dc stat. Temelia pe cure trebue să sc reazime neamul nostru e aceasta regiune, unde blocul românesc e în continuitate geografică şi unitar. Nu uni uitat, insă, nici străvechile aşezări româneşti din dreapta Dunării, cari ui: avut un rol aşa de important în trecut. Voiam să Ic închinăm câteva pagini îu niiinerile vii­toare. Evenimentele recente din Peninsula Balcanică s'au precipitat şi puterile învingă­toare au intenţia să creeze noui împărţiri teri­toriale sub diverse, .suveranităţi. ]n situaţi-.' schimbată, e firesc ca şi Romanii din dreapta Dunării su spere în realizarea uspîraţiunilor lor, ncţinute în seamă până acum. Şt ei EU dreptul la o viuţă naţională şi la un spaţiu vital al lor, fără să mai fie aserviţi unor stă-

Conferinţa din Viena, cur. regiunilor bale;;-

Cu robusta Iiotarîic ţie care o clameuzî

«Cuvintele pentru început» tlin primul număr al «Daciei», porului, aşadar, pe linia Neamului

a marilor lui aspiraţii. Dar flamura noastră, care înalţă inscinnclc idealului, nu se ridică pentru întâia oară în freamătul văzduhului. Ea a fluturat veacuri de-u-rândul peste ostile vor-vozilor, alături dc cruce, pentru u fi apoi ar­borată în inspiratele cronici ale Ţării Moldo­vei. Mai departe u fost purtată de prima gene­raţie a latiniştilor şi, pc rând, de loate gene­raţiile de cărturari ale veacului trecui. E de prisos să mai spunem că flacăra ci ;i stăruit de atunci pc cerul întunecat al Traa-ilvmiei,

Va trebui de.i-i sa ne întoarcem eăire acele solemne figuri ale trecutului nostru, — cu un covârşitor sentiment al regăsirii. Căci dincolo de besiia şi miasmele ultimului deceniu, frun­ţile lor înalte au împietrit în lumina augustă a perenităţii.

Zei ai idealului, marmora albă a statuilor voastre luminează înainte drumuri şi cugete!

Iută peutruce este cazul să subliniem aci, o iniţiativă mai veche a Sindicatului P i v e i Ro­mâne din Ardeal si Banat — desigur, cea mai temeinică organizaţie de presă din ţară — şi anume iniţiativa de a edilu o colecţie de studii documentare asupra figurilor reprezentative ah ziaristicei ardelene. Au apărut, până acum, vo­lumele : «lusile Goldiş» de Ion Clopoţel, «loi: Al, Lepădaţii» de Ion Matei. «Din trecutul re listelor şi ziarelor dela. noi» de Koinan Ciore gariii şi «Aurel Nureşianun de Părintele Ioui GeorgesL'u.

Subliniind încă odată râvna pc care d. Dr Aurel Bulennu, fostul preşedinte "I Sinilieatn lui, a dcpus.o hi conducerea acestei prestîgiou•-< in.stituţiuni de cultură, să ne oprim la lipâr! turilc din e.liitilioteca ziaristică».

— laudă domnului Ion frumoasa ci înfăţişare — viu Dragomir publică sub titlul acesta un do­cumentat studiu, pc care, având în vedere in­teresul său actual. îl rezumăm moi jos.

Românii. — spune autorul, — a cîror arie de răspândire, eu excepţia celor trei judeţe secueşti, cuprinde toată Transilvania, posedă majoritatea absolută, adică j7,8°,'d, din popu­laţia acestei provincii, reprezentând 3.207,880 suflete, după recrnsământui din 1930, dintr'un lotul de îi.â'lS.'lOl locuitori, In schimb, repar­tizarea Ungurilor, al cărur procent e dc 24,4 (deci un total de J,:t.~>3.276 locuitori), «este difuză, insulară şi chiar sporadică printre ma­sele majoritare româneşti. Caracterul de infib traţiune târzie, făcută la adăpostul predomina-ţiunii politice, pe care uu uvul-o în trecut, r.sli-prea evident». Ungurii dispun de majorităţi numai în judeţele Ciur, Odorhei şi Trei Scau­ne: deşi furuiează in neest teritoriu un bloc omogen, sunt aşezaţi chiar în inima României, la extremitatea răsăriteană a Transilvaniei şi deci i/oliili de teritoriul etnic maghiar.

In urma arbitrajului dela Viena, Ungariei i-au revenit, in Ardeal, după dale «talislii-e din 1940, diiilr'un total de 5.913/123 locuitori, 1.304.899 Români, (deci .r>0.1n,'o), 968.371 Un­guri Idc-i 3T,2n.'o) şi 72.108 Germani, iar nouă neaii rămas 3.11)9.831 locuitori, dintre care 2.114.777 Români, (61.8" t,) 488.079 Germani şi 162,122 Unguri (abia 14%).

Din roiii'luzile truse de autor din aceste cifre, reţinem că «Roniânii constituc ma­joritatea populaţiei în fiecare din cele două jumătăţi ule Transilvaniei. Conţinu (ia etnică a nrestei provincii este în aşa măsură caracte­rizată de predominanţa elementului românesc, încât oricum sur încerca a sc trasa o altă frontieră, pentru a izola pc Secui şi pe cei­lalţi Unguri din Ardeal, nu se poate înlătura majoritatea ruuiârteiiscu nici în ansamblul te­ritoriului delimitat, nici pe unităţi geografice, sau administrative mai mici». Şi deşi Ungurii

uu se cifrează la mai mult ca 22.4"/o din întreaga populaţie a acestei provincii, ci au obţinut lotuşi 4l",o din teritoriu şi 42.6°.(p din populaţia ci». Iar în ce priveşte noua frontie­ră, ea taie, în afară de regiunea secuiaseă, nit­ului în trup românesc. Dur noua graniţă «a. lăsat stăpânirii maghiare două blocuri omo­gene ale Românilori primul format din popii¬

! laţia judeţelor Maramureş, Năsăuil, Suin Mare | şi Someş cu mal mult de o jumătate milion Ide suflete româneşti, bloc mai puternic prin ur¬ I mare ca toată secuimea, iar al doilea din ju­

deţele Bihor, Sălaj, Cluj şi Mureş cu o popu­laţie românească dc 650.000 suflete. Aceste mase compacte, care la Nord-est au comunica­ţie directă cu Moldova, iar la Sud-vest se spri­jină pe ţinuturi curat romaneşti din Ardeal, fiind organic legale laolaltă, vor putea şi vor şti să reziste oricărei apăsări ungureşti».

VASILE G O L D I Ş .

Ziaristică»

Primul număr a! colecţiei «Biblioteci:

te închinat lui Vasile Coldiş. una din figurile cele mai impunătoare ale «gene­raţiei unirii). Cartea, SCRISĂ de d. Ion Clopoţel, colaborator apropiat al lui Goldiş, — tiu vrea să fie decât ti «notiţă introductivă luminoasa uioiir grafie ţie neamul». Intr iiilevăr, în

L I T E R A T U R A P O A T E F I Î N D R U M A T Ă ?

Iu o «vn-care i-o datorează

ruprinsiil acestor pu-

,i-dine şi nuni-lin însăşi ml

pâniri streine, studiază noua organizare a

line pagini autorul se mărgineşte numai la ac­ţiunea publicistică a lui Vasile Coldiş, pusă exclusiv în slujba cauzei naţionale. Astfel, cti­torul si zelosul conducător al uRomanului» ne apare ca un dârz cruciat al murei cauze, în lup­ta cotidiană a Neamului cu opresiunile mişe-leşli ale conaţionalilor lui Tisza. D. Ion Clo­poţel ne na i înfăţişează în comprehensivele pa­gini ub- lucrării şi formaţiunea spirituală u omului. Cităm: «Spiritul său dc că disciplinată îşi luu sursele Iu tura sa clasică. Coldiş era profesor de limba latină şi pătrunsese întregul sens moralist al operelor marilor literaţi şi bărbaţi politici din Roma antică. Cita cu predilecţie maximele şi sentinţele lor, căutundu-le aplicarea în directi­vele curente. Clasicismul nu numai cS i-a im­primat siguranţa atitudinilor şi siguranţa con ccpţiilor, ei l-a obişnuit să-şi planifice între­gul rost personal şi să-şi stabilizeze criteriile de îndrumare a altora».

Acesta a fost Vasile Coldiş. Iar pentru u ilustra atât stilul cit şi temperamentul vajni­cului luptulor pentru unire, să cităm un pasa­giu din manifestul către popoarele lumii, apă­rut în «Românul» în unul 1918, în perioada revoluţionară: «De veacuri clasa oprimatoare e poporului maghiar a sfâşiat trupul naţiunii noastre prin icuri străine, iar dclu înfăptuirea constituţionalismului fals din 1863 scopul mur­

ul politicei de guvernământ în statul fost desfiinţarea noastră naţională,

fură.rost pe pământul slrSmoşi-

Primul număr al nouii reviste cato­lice franceze «.Cile nouvellc!» aduce în­

tre altele un articol, semnat de L. Barjnn, despre litcrutura dirijată. Profitând de durero­sul prezent, care în Franţa cheamă in faţa răspunderii atâtea culpabilităţi, L. Barjon a¬ tacă literatura de inspiraţie morbida, la niodS în cursul ultimilor treizeci de ani, care a con­tribuit Iu desrâdăcinareu mintală, mai ales a tinerelului. Autorul îl vede pe scriitor tri­butar mediului îu cure trăeşte, «stării sufle-teşî a poporului căruia îi aparţine şi atmos­ferei pe cure o respiră», — opera literară fiind reflexul epocii — dar crede ră scriitorul are posibilitatea să devină stăpânul societăţii. Funcţia sa receptivă c însoţită dc o forţă se­lectivă, capabilă dc a-1 face mai mult sau mai puţin primitor al valurilor variate, care îi solicită atenţia. Cungăvirii timide a unui sentiment incert, el îi poate conferi prestigiul

al talentului. «Ecou sonor, scriito-mug». In concertul lumii, el audă o voce, neascultată îna-i impună victorios societăţii,

şeriiloi-ului această nobilă î-l pune totodată în faţa

responsabilităţi. «Scriitorul, că scrie şi cu înţelege deci

devine răspunzător înaintea socie-nefastă pe care

exercită». Tn

autoritar nil este însă poate face să inie, pc care Dar a recunoaşte misiune, înseamnă unei indiscutabile prin simplul fuţit să fie citii, lăţii de influenţa fericită sau

consecinţă «oricât de sus ar fi ara valorilor de srbimli, comerţul

nume — a-

turisit ungur a Prin coinni'/.ări

plasat pe literar (trebui- să i se dea acest dungă autorul - - fiindcă opera literară se vin­de si se cumpără) nu poate să scape controlu­lui pe care, în mod legitim, deşi cu mijloace diferite, statul trebue sâ-1 exercite în loale do­meniile, din momentul în care un interes ge­neral o cere. Slutul va trebui desigur să sc ferească de orice amestec indiscret sau abuziv înlr'im domeniu care nu e direrl al sun, dar el nu poate să se desintereseze dc repercusiu­nile pe care le-ar produce asupra mentalităţii publice răspândirea ctilărei sau eulărei opere»,

întrucât o presiune exercitată din ufară a. scriitorului c imposibilă, L. Barjon ere. soluţia acestei probleme o dă disciplina

per«oiiu)ă a scriitorului, pentrucă «în nici un uit domeniu mai mult decât al artei, libertate nu înseamnă anarhic. Dacă e adevărul că in­tr un fel. asemenea albinei shurănd din floare în floare, scriitorul are dreptul să-şi adune mie­rea din toate sucurile şi că nu există obiect pe rare să-1 numim a priori materie interzisă inspiraţiei sale, el n a r e lotuşi libertatea di: a se lasa fîră control inspiraţiei care-1 posedă». In unita acestor afirmaţii, concluzia autorutuî cude drastică; «Piară arta decadenţilor, ducă cu acest preţ putem evîla decadenţa»,

supra de că

rj I A < ? > l M A 1 l<Hl

D A C I A < 8 > 1 M A I 194!

V A L O A R E A In cadrul studiului F U N C Ţ I O N A L A său despre expresi¬ A NEOLOGISMULUI, vitalea limbii ro­

mâne, domnul prof. D. Caracostea a publicat dc curând un sub­stanţial fragment despre valoarea funcţională a neologismului. Plecând dela observaţia faptului că, mai ales în cercul gândirist, în limba unui Mchifor Crainic de pildă, ter­menii vechi, cu mireasma lor arhaică, găsesc o nouă valorificare, participând la exprima­rea unei ideologii moderne, domnul Cara­costea conclude că «este posibilă o expresie de sinteză între părţile până acum ocolite ale tradiţiei noastre şi spiritul modern», fapt care «va conta mult în istoria literaturii» roma­neşti. «Aceste noi forme de autohtonism ver­bal afirmat în plină expansiune neologistă a¬ daogă un nou aspect la o trăsătură originală a expresiei româneşti. Este ceea ce am numit legea alternanţei în desvoltarea poeziei noa--stre: orice evoluţie în sens modern aduce după sine instinctiv o încleştare în autohtonism». E un proces pc care autorul îl semnalează şi in trecutul nostru literar: «Intru cât mai toţi marii noştri scriitori, dela Budai-Deleanu, până la Alecsandri şi Eminescu, au fost bilingvi, adesea în expresia lor fondul străvechi ro­mânesc este în rodnică luptă cu valorile ex­presive ale altor limbi». Pledând, în procesul dintre purismul autohton şi cultul neologismu­lui, pentru o necesară sinteză, domnul Ca­racostea conchide că «o parte din farmecul Limbii noastre stă în faptul ră nti putem fi nici simplă limbă a nah-r:! nccultivate, nici searbădă plantă de seră, ci făurim un instru­ment armonic, în care ambele elemente să fie strâns contopite, cum n'ar putea face niciodată un compromis eclectic».

C O N D I C A Un volum dc dorii-H A Ţ E G U L U I . mente, pe care Aca­

demia Română a tre­buit sâ-1 dea la tipar „fără ultima revizie a auto­rului", este Un ora* românesc din Ardeal. Con­dica Haţegului, publicat, cil o introducere, dc N. lor ga. Din această <*nndicS se poate con«tata „paritatea constituţională a Românilor, totdea' una liberi în cuprinsul (mulului însuşi, cu şi în acela vecin al Inidoarei" (Hunedoarei), sub regimul unguresc. Documentele merg dcîa anul 1725 pină Ia 1847, către care dată oraşul \iri\-niceresc Haţeg începe n-şi pierde din autono­mie, din cauza înăspririi politicii de maghia­rizare a guvernului din Budapesta.

Ion Ştefan

P R O P A G A N D A Fi'iâ vreun spirit de NOASTRĂ IN ITALIA. exigeifâ abstractă, »•

di cu fără acea por­nire de a deprecia şi de a nnttfl anumite lu­cruri. prnlmrS c!e rc.i sunt atât de bine fă­cuţi; pe cât slinţlm noi că ar putea să fie corn-parând ti-le cu termenul lor cel mai bun, cu limita lor cea mai perfectă, ignorând împre­jurările fi piedicile concrete, sărind peste a-eestea, se poate totuşi susţine cu seninătate că propaganda noastră în Italia este sub orice a-precicre. Nu odată^ ci de mai multe ori, ne-am oprit prudenţi asupra ei, căutând să cercetăm cu înţelegere şi cumpănire faptele, pentru a nu nedreptăţi, diritr'o datorie d<; obiectivitate intimă, pe nţmeni, spre a găsi ceva. Dar n'ani putut găsi decât puţine lucruri şi acelea fără merit.

Italia este ţara unde clasa cultă, atât de nu­meroasă, pune mai multă greutate ca oriunde pe prestigiul specific al spiritului unui popor străin, pe valorile lui serioase, dincolo de ori­ce aspect care izbeşte ochii, dincolo de orice siluire şi exasperare colori.-rticu a unora din aceste valori şi nu a celor mai •reprezentative. Literatura noastră, o mai exactă înfăţişare a orientării vieţii noastre culturale şi a spiritu­lui istoriei noastre moderne şi mai presus de toate o combatere a propagandei Ungariei, a afirmaţiilor cu strârobătate sau de-a dreptul insolente ale vecinului care nu vrea să sc po­tolească —- nu avem în Italia.

Trăim cu totul în surdină, în ausiul, aşa dc bun totuşi al poporului italian, avem, în faja acestui popor, un chip actual foarte aproxi­mativ.

Nu c nevoe ca propaganda românească să imite pe uceea a duşmanului şi să învinuim guvernele româneşti eă n'au înlesnit, cum se zice despre vecinul nostru, apariţia urmi a¬ numit tip de meretrix pellegrina învestită cu misiunea de a convinge intimitatea cea mai* echivocă a marelui prieten străin. Nu c nevoe să combatem jocurile ungureşti dela varieteu-rile din Milano şi Tnrino cu echipe de. propa­gandă travestite in jucători de «bătute» şi rle «brâuri» pentru a da pe loc răspunsul nostru în fata publicului italian neştiutor că dueându-se la spectacol e. chemat să se ocupe de politica ex­ternă. Putem face lucruri mult mai simple, mai puţin ridicole, mai uşoare cbiar, dar mult mai de greutate. Să le facem însă, să le facem odată.

Italia este. condusă de elite ale inteligenţei şi ale energiei şi acestea trebucse solicitate. Poporul de jos, în unele locuri, prin informaţii directe ale Italienilor care au muncit în ţara noastră, prin amintiri ale războiului trecut, prin alte mijloace particulare poporului dac nu lipsite de valoare;, manifestă uneori un adevă­rat şi surprinzător ataşument pentru poporul român.

Dacă elitele tralweec -solicitate, tremei 4c ele ţinem seama mai puţin, tocmai lor nc pre­zentam într'o formă mediocră, secundară, su­perficială, vrednică de dispreţuit.

Propaganda româneasca în Italia trebue să FaeS un necruţător bilanţ critic al celor mai mărunte şi celor câteva mai însemnate poziţii câştigate şi în rândul al doilea trebue să rea­lizeze o acţiune. minimă şi imediată de pre­zentare a ţării noastre, în valorile ei cele mai alese şi în documentări de greutate ale drep­turilor noastre. Timpul şi evenimentele gră­besc vertiginos această întreprindere. Graba lor ne va depăşi, poate. Dar momentul nu c pierdut nici odată. Să vie, însă...

Avem în Italia o simpatie reală şi preţioa­să a poporului în general, avem prietenia unor însemnate personalităţi culturale şi înclinarea favorabilă a unor personalităţi politice de mâna întâi, cu care unii Români întreţin indi­vidual legături de prietenie, avem o serie de cercetători italieni tineri serios şi sincer cu­rioşi de fenomenul nostru literar şi istoric, politic şi cultural, avem o bază de legături di­recte şi temeinice îu acelaş sens, in misiunea culturală italiană din România.

Toate acestea se înserează apoi pe alte «po­ziţii.; de ordin mai adânc şi mai genera!, isto­ric, spiritual şi politic: tradiţii din epoca rlc renaştere a celor două naţiuni, comunitatea de origină şi rasă, care a fost pusă în valoare

sub o formă aşa de romantică, însfârşit alătu­rarea politică uctuală. Toate aceste «poziţii» sunt însă — în materie de propagandă — va­cante de orice acţiune din partea noastră.

Cu cu dovedim propaganda şi contra-propa-gunda noastră de până acum, în Italia'?

Kste necesari o coordonare a tuturor facto­rilor mai mari şi mai mici de propagandă care nu stau la îndemână, în Italia, o identificare cât mai completă a lor, o sporire a mijloace­lor lor de a ne. fi folositori; paralel cu aceasta e nevoe de o acţiune nouă: prin relaţii de presă şi culturale, câteva traduceri şi tipărituri de calitate bună, toate făcute după un plan esen­ţial şi cu aplicare imediată. Trebucse înfăţişate un număr de opere clasice româneşti, câteva lucrări de gândire românească tipică sau câte­va studii monografice de înfăţişare a unor spirite moderne (poeţi, gânditori sau poeţi si gânditorii. Avem de exemplu o gândire mo­dernă ortodoxă de izvor spiritual tipic româ­nesc, care ne poale defini şi prezenta, originală şi mai pură decât aceea a unui Berdiaeff. Avem o literatură narativă modernă (Liviu Rebrea-nu, Cib. I. Mihăcscu, Ionel Teodoreanu, Pavel Dan, G. M. Zamfirescu) care poate câştiga sin­gură interesul public. Avem câteva opere mu­zicale româneşti. Avem sculptori şi pictori ti­neri, puţini dar buni.

Ardealul românesc poate fi prezentat nu nu­mai în sumare studii statistice şî istorice, t i în diferitele lui aspecte — etnografic, poetic, isto­ric, demografic — în care să se toarne, să se urmărească du cercetătorul respectiv, bine ales, esenţa spirituală care defineşte acel aspect.

O asemenea prezentare nu poate să nu atra­gă atenţia elitelor responsabile italiene. Dacă se afirmă că lipsesc mijloacele materiale pen-:ru această acţiune, nu vedem cetăţeanul ro­mân conştient care să nu accepte să le su­porte, la temperatura înaltă a acestor împre­jurări, când eforturile trebucse sporite până la sacrificiu. Iur «devizul» unei asemenea acţiuni se poate evalua cu precizie dinainte.

PROPUNEREA L U I Z i a r u l «Magyar G A B O R D I N Nenuet» publică un O D O R H E I, articol semnat nu­

mai «Gabor din O-dorhei» care, prezentând un plan de expan­siune teritorială a populaţiei maghiare din Ardeal, propune să se creeze un coridor popu­lat de Unguri între secuime şi şesul ungu­resc.

Propunerea aceasta nu este mai puţin vred­nică de reţinut fiindcă vine din partea unui oarecare Gabor din Odorhei. Dimpotrivă. Gura păcătosului (de Gabor) adevăr grăeşte. Ziarul ^Magyar Nemzct» deasemenea. Ei re­cunosc eă şesul unguresc este despărţit com­plet dc secuime prin fiinţa poporului româ­nesc 51 propun ca un coridor creiat artificial priiiîr'o colonizare ungurească, sâ itrăpungâ rândurile de baştină ale poporului românesc pentru a face legătura dintre pustă şi ţinutul Secuilor, liste recunoscută în modul cel inai repede cu putinţă, inconsistenţa şi inexistenţa Ungurilor din Ardeal, dela marginea şesului unguresc până la hotarul ţării Secuilor,

Numeroase sunt indiciile unei importante .şi întârziate constatări, care emoţionează dela o vreme pe Unguri : aceea că baza lor în Tran­silvania este cu totul şubredă, dezastruos de anemică în raport cu ambiţia lor de a socoti \ idealul ţară maghiară. In altă parte arătam că ei încearcă reorganizarea în presă a unei doctrine anacronice, de reminiscenţă habsbnr-gică, după care naţiunea maghiară nu trebue considerată ca o naţiune etnică, ei ca o coexis­tenţă de grupuri etnice, care se nutresc din :;idcia magbiarăa. Urmaşi ai magnaţilor dela cnrtea din Vicna, nemeşii care conduc Unga­ria de astăzi nu se pot despărţi de un fel de ideie supra-naţionulă cu care, cei dintâi, justifi­cau împăratului în acelaş timp misiunea domniei cesaro-crăeşti şi patima lor oligarhică supra-naţională. «Ideia maghiară» pusă în cir­culaţie dc însuşi fostul preşedinte de consiliu, nu este decât o reeditare comică, absurdă şi trufaşe, îmbrăcată în tiaina unui spirit de con­ciliere nesincer, a ideii habsburgke pe care Aurel C Popovici a încercat, documentat şi ingenios, sa o susţină tocmai pentru a o se­para de «ideia maghiară», pe care curtenii un­guri ai împăratului căutau s'o infiltreze în sistemul dualist.

Văzută însă în lumina vremii de astăzi, acea­stă «ideie maghiară», care vrea să fie suprana-lionalâ, ascunde altceva, o constatare tristă şi iritantă pentru Unguri: verificarea slăbiciunii lor complete şi a superficialităţii lor vitale în Ardeal, constatare experimentată în timpul st㬠pânirii româneşti. Iluzia şovinistă a predomi­nării lor în Ardeal a fost spulberată de însăş uşurinţa naturală, rezultată din caracterul na­ţional al Transilvaniei, cu care stăpânirea ro­mânească a funcţionat dela 1919 până la 1940, fără ca obstacolul realităţii etnice maghiare să FC. simtă altfel decât prin câteva discursuri parlamentare fără ecou. Ungurii vad, odată mat mult, cu nelinişte, ca una este «Ardealul sfântului Ştefan», Ardealul ca domeniu feudal de stat, şi altceva este «Ardealul unguresc», ca pământ etnic maghiar.

Gabor din Odorhei, în limbajul simplist al propunerii lui, vrea să reînOade istoria ma­ghiară tocmai dela sf. Ştefan, vrea eă caute 0 soluţie, de a trece cât mai repede dela Ardealul ca dijmcniTA ^pwthd, cane B T J -we w rpnrte-sus­ţine, la un Ardeal eu ceva mai mulţi Unguri, fie ei chiar mai puţini deocamdată şi puşi pe două rânduri, formând un coridor, dela Odor­hei până Ia Seghedin. Poatccă Gabor din Odorhei sc închipue chiar, în sinea lui (şi faţă de grandomania care stăpâneşte spiritul maghiar, dece acest lucru n'ar fi cu putinţă?) ca un urmaş al Sfântului Ştefan.

Dragoş Vrănceanu

M I N O R I T A T E A O dovadă reală dc-M A G H I A R Ă . spre felul binevoi­

tor cum am înţeles să sprijinim, — după toate cele întâmplate, — desvoltarea spirituală a minorităţii maghia­re dela noi, pot să o formeze câteva date statistice publicate, în revista «Kiiliigyi Szemle» (an. XVII. No. 2, Martie 1941, p . 180). Această revistă arată că după trecerea primelor tensi­uni, ungurimea din România s'a reorganizat şi a început să se conducă după nouile împre­jurări politice, având ca principale puncte dc sprijin toate bisericile şi şcolile. Dintre comu­nităţile religioase ungare, cea mai importantă este cea reformată. Din 597 comune reformate, au rămas in România 195, având fiecare câte un preot. Comunitatea unitară u fost împărţită în două. Academia teologică şi cele două licee unitariene au rămas în Ungaria, pe. când în România sunt 49 comune unitariene, eu vreo

40.000 de credincioşi, care vor trebui să sc re­organizeze. Cea mai mică schimbare a fost a¬ ceea întâmplată în sânul comunităţii evanghe­lice, unde din 23 de comune numai 4 au că­zut în Ungaria, pe când în România au ră­mas 19, cu vreo 30.000 de suflete. Revista dă o statistică amănunţită a şcolilor ungare din România. Sunt 9 grădini de copii cu 11 edu­catori, apoi 220 de şcoli primare cu 366 în­văţători, dintre care 58 şcoli romano-catolice, 149 reformare, 8 unitare şi 5 luterane (în plus doua şcoli primare romano-catolice cu limba dc predare germană). Mai există 19 şcoli secun­dare, între care: opt licee, două şcoli normale, trei şcoli comerciale şi două şcoli agricole, având în total 231 de profesori. Impresionant număr pentru o populaţie de patru ori mai mică decât aceea a Românilor din Ardealul ce­dat. Câte şcoli româneşti funcţionează azi a¬ colo, în acel teritoriu în care Românii formează majoritatea poprdaţici? Dar revista maghiară nu-gi pune această întrebare. In privinţa presei ungare se spune că din cele 10 ziare şi 41 de periodice câte erau la 25 Septembrie 1940, n'a rămas decât ziarul «Deli Hirlap» şi nici acesta nu mai apare din Decembrie 1940. Afirmaţie inexactă dealtfel, întrucât «Deli Hirlap» apare şi azi. Pe lângă aceasta, ar fi fost oprite fi ce­lelalte periodice, neputând să apară decât srMagyar Kisehss^g» a lui E. Jakabffy, la Lu­goj. Iarăşi ne întrebăm: Câte ziare româneşti apar în cuprinsul Ardealului cedat la o popu­laţie de patru ori mai mare decât aceea a Un­gurilor din România de azi? Răspunsul e cu­noscut. Toleranţa românească este aceeaşi ca mai înainte.

Caius Jiga

R O M Â N I I Acum, tradiţionala D I N S E R B I A noastră indolenţă şi

epoca de triste com­promisuri an trecut. Viforul abătut peste Ţară ne-a învăţat să fim tari. E timpul să rostim răspicat durerile noastre. Mila e un senti­ment care pogoară: a majore, ad minorem per-fectionem — zice Spinoza. In orele noastre de durere, n'am provocat*mila, — necum aAul dc solidaritate — al acelora cari, probabil, ni-1 datorau. E timpul să rostim adevărurile crude. Şi unul din cele mai crude e situaţia minorităţii noastre din Serbia.

Românii din Serbia sunt grupaţi în trei re­giuni.

I. întâiul grup e format de Românii din Timoc — anticul Timacus nl Daciei lui Aure-lian. Numărul lor oficial, constatat de Sârbi cu prilejul a trei recensământuri era:

1886 127.255 1894 149.559 1921 145.028

Analiza acestor cifre arată în ce măsură ele desfigurează realitatea. Intr'adevăr, aplicând întâiei cifre coeficientul de natalitate al po­porului românesc, am obţine azi un număr de 259.651 dc Români.

Profesorul bulgar St. Romanschi redă, în statistica sa o cifră apropiată dc aceasta. El constata, în 1916, prezenţa în Timoc a 181.696 Români. Cifra reală a populaţiei româneşti, în aceasta regiune, — şi constatările profesoru­lui italian Atîlio Tainaro o confirmă T— este insă de 469.210. Ea rezulte din cercetări rigu­roase, întreprinse cu colaborarea intelectualilor români din această regiune în 1931.

O datorăm — ca şi alte detalii din însemna­rea noastră, — domnului Florea Floreseu, lup­tător pasionat pentru cama Românilor de pe aceste meleaguri.

Această cifră se dislribue astfel: Moravsca 380.109 Dunavsca 79.002 Dravsca 6.633 Zetsca 2.466

468.210^ II. Al doilea grup e format de Românii

din porţiunea Banatului atribuit Serbiei. Sunt cel puţin 130.000 — dacă ne conformăm statisticei oficiale ungare din 1910 şi 90.399, dacă ne conformăm eelei sârbeşti. Preferăm, natural, minciuna cea mai puţin gravă.

III . Al treilea grup e format de Românii din Macedonia atribuită Serbiei în 1913. Sunt 170.000 în regiunea Bitoliei, a Scopiei şi în Cruşova, ameninţaţi — din cauza marei lor dispersiuni — tâ-şi piardă naţionalitatea.

Să recapitulăm: In Timoc 468.210 In Banat 130.000 In Macedonia ._170.000_

769.2l"6~ Toţi aceşti Români — afară de cei din Ba­

nat, cărora li s'au concedat, în 1934, pe baza unei convenţii de reciprocitate, câteva scoale — sunt lipsiţi de dreptul elementar de a se manifesta ca Români. Ei formează cel mai mare grup etnic din cuprinsul Serbiei. Să facem ca doleanţele, lor să răsbata departe.

Popoarele cari ne înconjoară şi-au făcut o stranie specialitate în a desnaţionaliza pe Ro­mâni. E timpul să opunem tuturor o vastă acţiune de restitutio in integrum. ,

S Â A M I N T I M acelora cari fac şi desfac destinele lu­

mii, cât dc armonios — geografic — sc de­fineau în spaţiul românesc Banatul — «Va-lachia Citerior» — Oltenia şi Timocul, unite într'un singur corp, sul» sceptrul chesaro-

.o&e«tviat*e 1718 ţ i im. Ceeace a determinat desigur configuraţia a¬

ceste! nouei provincii n'a putut fi decât aspec­tul solidar al poporului care vieţuia întrînsa.

Dan liotta

BISMARCK ŞI IDEIA Caetul pe Februa-D E I M P E R I U , rie al revistei «Die

neuc Rundschau» în­cepe cu un studiu al lui Ulrich v. Hassell despre «Bismark şi ideea de imperiu». Forţa mistică a acestei noţiuni, dătătoare de năzuinţe de putere ţi stăpânire, a cucerit şi pe Luthei însuşi, care'n «Tatăl nostru» nu traduce în limba- germană «Christu-Pantokreator» prin «legat» sau «stăpânire» ci prin cuvântul «îm­părăţie». ,

Apoi, Bismark este arătat în toata evoluţia lui în raport cu această idee, până la reali­zarea definitivă a imperiului german. Lupta lui dusă pentru «deutsche Einheit», toate pie­dicile, toate opoziţiile; şt peste toate biruinţa finală a ideii de imperiu. Este subliniată ati­tudinea si precizia politică a lui Bismark, care dorea mai întâiu consolidarea Prusiei şi prin ea unitatea germană.

Iar când Austria n 'a putut intra în imperiu, se ştie că Bismarck fusese decis să realizeze totul după formula Iui, scrisă într'o epistolă către soţia sa, la 27 August 1849: «problema se va decide în diplomaţie şi pc câmpul de lupta».

Autorul arată apoi toate fluctuaţiile diplo­matice şi toată conjunctura care a determinat consolidarea imperiului german.

Şi închee, transpunând viziunea imperială a lui Bismarck în actualitate:

«Valabilitatea însă a fundamentelor politicei lui Bismarck şi întrebuinţarea ei ca funcţiune a Imperiului în colectivitatea europeană ră­mâne si'n noua conjunctură de nesdruncinat».

V. Bene}

TEODOR MURĂŞANU. Se cuvine să stăruim în aceste note, ia

acest început, pe care-1 visăm un :hoi- înalt, asupra acestui nume.

Pe profesorul Teodor Murăşanu l-am cunos­cut la Turda, acasă la dânsul, într'o atmosfera de biserică, între cărţi. Am avut imediat sen­zaţia alpiniştilor ce parcurg un mediu curat şi înalt. Acolo unde cineva uândeste şi visează, atmosfera capătă o solemnitate ciudată şi pare-că obiectele ascultă poleite de aurul visului. II cunoşteam mai demult din paginile «Abe­cedarului» unde sc străduia alături dc crainicii primăverii literare ardelene Emil Giurgiuca şi neuitatul Gcorge Boldea. După ce «Abeceda­rul», această floare dc Aprilie, cu arome atât de puternice, s'a stins, poetul Teodor Mură­şanu a scos «Paginile Literare» ce continuă a apărea şi acum. Noi îi dorim o viaţă fără oprire, şi o căutare neobosită şi norocoasă după filn?. ncle dc aur din acel adânc suflet ardelean. Dispariţia atâtor publicaţii ardeleneşti trebue ii fie compensată de «Pagini Literare». Do. rim poetului Murăşanu să răspundă din plin acestei sarcini grele dar frumoase,

M I R O N NEAGU. Nu vom putea im­pune respect voci-

nilor noştri şi celor ce trăesc printre noi decât în . măsura în cure ataşamentul nos­tru de valorile spiritului va fi dovedit cu ins­tituţii de cultură menite a-1 valorifica. Să nu ne complăcem în cârpeli, să nu aşezăm, în erar-hia necesităţilor statului, capitolul cărţii la sfârşit

Un prieten pe. care nu-l numesc — c. prea modest şi prea serios ca să ţină la vanităţi, mărunte •— visa pentru Cluj un palat al cărţii, un bastion al spiritului românesc,'cuprinzând o editură bine utilată, săli de expoziţii, biblio­tecă, ete. Timpurile i-au fost neprielnice, dar cred că nu va renunţa niciodată la acel proeel, Când vom învăţa oare că armele spiritului niciodată nu ruginesc şi că investiţiile menite a le crea aduc beneficii fabuloase? Aceasta vi­zează natural pe omul de stat. Totuşi în Ar­deal, din iniţiativă particulară, a luat naştere editura «Miron Neagu» care a consacrat a-proapc toate valorile tinerei mişcări literare ardelene.

Fiecare carte apărută în această editură a adus pe buzele tuturor celor ce ştiu să vadă cuvinte de lauda ţi de încurajare. Dorim ctli-tnrii «Miron Neagu* să poată continua pe drumul început, mai ales în această vremelnică întunecare a cerului românesc.

P O E T U L V. V . O I C U 1 E S C U .

Relevăm frumosul poem «Inscripţie pe uşa unui atelier de

artist» al poetului V. Voiculescu, apărut în Revista Fundaţiilor Regale.

Se cântă aici singurătatea creatoare a ar­tistului închis între cărţi şi obiecte familiare. Toate amănuntele d in t run interior uade te visează part icipi cu o prezenţă tăcută, prie­tenoasă, la sbuciumul din care v a naşte o nouă lume Evocate din neant, ideile se con-

I vertesc lent sub magica putere a creatorului 1 în forme văzute sau auzite. Această minune | vrăjeşte materia, o face părtaşe la miracol.

Fragil diamant, în scânteierea sa de început, visul, trebue ferit de intruşi, de accidentele lumii din afară. De câte ori din.silueta svel-tă a minunii nu mai rămâne decât o pulbere uşoară de aur sau sdrenţele aripilor unui flu­ture de April, când strada, prin nu interesează ce nechemat, năvăleşte în această seră unde risar florile cerului! Uneori, după o intimitate prelungită cu nălucile inimii sau ale spiritului, cuvintele, ca nişte pasări obosite, nu mai as­cultă îndemnurile sborului, culoarea nu mai captează focul, dalta nu mai găseşte linia visată; atunci el va lăsa uneltele să se odih­nească şi va ieşi «sus la vasta vitrină a visă­rii». Ochiul interior va surprinde atunci, fără a interveni în acest Joc ciudat, cum cu o gra­ţie aeriană vechi obsesii se amesteci cu tră­sături destinse, se fac o lume, în beatitudinea ce le-o dă apropierea momentului când în ini­mile lor albe, el va turna un sânge cald iar aripilor le va da un penaj scânteetor.

Cităm poezia în întregime:

Oricine vrea mumpinge ţi intră, om sau vânt: Sunt rana vie-a casei in zidul de-apărare, Nu m'a deschis vreodată un geniu sau un sfânt Cu orice pas de-afară pătrunde-o destrămare. Să nu mai bată nimeni în pieptul meu de-acum. hu mai mă dau în lături supusă si sfioasă. In loc de zâmbet lacăt strigoilor din drum, Mă (intuesc să-mi apăr stăpânul scump din

casă.

Să-si scoată avuţia prin goalele 'ncăperi, S'a strâns în el minunea pământului ţi a mării.,. Şi când avar de sine vrea alte mângâieri Ha iasă sus Ia vasta vitrină a visării.

T I M P U L L A ŢĂRANUL ROMAN.

este titlul unui stu­diu al domnului Ernest Bernea.

Pentru a înţelege timpul la ţăranul ro­mân trebue părăsit punctul de vedere fizico-matematic. La ţăran timpul e concret colorat ji activ, «legat de o viziune de viaţă reli­gioasă şi magică». O data oarecare din ca­lendar nu evocă nimic pentru ţăran; dar când spune «Gerar», «Cireşar», sau «Brumărel» pen­tru el sunt mult mai cuprinzătoare decât Mai, Iunie, Octombrie. Pe când «timpul fizicei-matematice e alcătuit din mărimi, din unităţi definite prin lungimea lor şi prin raportarea continuă care sc face la o măsură oarecare, în judecăţile pe care le face ţăranul român intră elemente noi în joc: el are zile bune şi rele e tc»; noţiunea de cantitate e înlocuită cu cea de calitate. De aici derivă caracterele timpului Ia ţăran:

1) Eterogen — datele şi perioadele timpu­lui fiind realităţi concrete, av.nd însuşiri deo­sebite, timpul nu mai poate avea înfăţişarea a ceva unitar,

2) Discontinuu. Fiind alcătuit din unităţi organice şi eterogene, acest timp suferă din loc în loc opriri obicinuite marcate dc sărbători exprimate nu prin rmârimi ci prin însuşiri par­ticulare şi diferenţiale ,

Timpul ţăranului român, concret şi organic,

nu suportă schimbări de nici un fel. Nu su­portă adecă schimbări întemeiate matematic. Exemplu: turburările cu calendarul, etc.

Ion Bălan

TRAGEDIA U N E I D e s p r e nefericita ŞCOLI ROMÂNEŞTI. soartă a liceului gră­

niceresc din Nâsâud domnul V. Oichigean, scrie cuvinte pline ele durere (Ardealul I, 9). înfiinţat în anul 1863 de urmaşii «câtanelor negre» — cum îi nu­meşte Napoleon I pe falnicii grăniceri năsău-deni — din fondurile averilor lor proprii, <fa-cest liceu a fost peste trei sferturi de veac is-vorul dătător dc apă vie românească, la care s'au adăpat generaţii nenumărate de Români nu numai din acea regiune ci chiar ţi din Banat şi din Bucovina». Această şcoală la care au învăţat părinţii şi fraţii noştri mai mari ne-u fost luată de Unguri, ea limba to-mânească să nu mai răsune în încăperile ei, ca să se stingă ultima lumină în noaptea dela Nord. Un act imprudent, etatizarea lui de către guvernele române, a dus la acest dure­ros sfârşit — liceul fiind decretat liceu de stat maghiar — tocmai în anii în care urma su-şi serbeze a 75-a aniversare. Cu câtă amară re­voltă serre apoi domnul V. Bichigean în arti­colul său despre strâmtul orizont al publicu­lui şi al presei noastre de uzi, despre vino¬ vata lor nepăsare la aceasta durere româ­nească. Şi fostul director al mândrului liceu grăniceresc din Nâsăud închee. cu ace6te cu­vinte: «Indurăm în tăcere această profanare a unui vechi altar de cultură românească. Cre. dem însă ca şi vechii Eleni, că zeiţa Nemesis eare veghiazâ la echilibrul acestei lumi ;i lo­veşte pe cel nemernic şi îngâmfat in lumea fericirii, va împinge la timpul său limba ba­lanţei spre partea nedreptăţită».

U N G U R I I VALAHI. Chiar pentru etno grafii şi istoricii rtia-

ghiari majoritatea absolută a Românilor din Transilvania este un adevăr incontestabil. M'ui nou însă ei îşi but capul si dea o explicaţie a. cestui fapt, Şi Kâszonyi Ferencz autorul studiu­lui intitulat Ungurii valahi (Magyar Szemle XXXIX 5) este unul dintre aceştia. Derjl în cursul veacurilor pătura populaţiei maghiare a fost regenerată de elemente româneşti — semn de participare prea naturala la istoria Ungurilor, « c e d. Kâszonnyi Ferencz — în pofida tuturor pierderilor houstre, Românii sunt totuşi mult mai mulţi decât Ungurii în Transilvania. Dacă savantul din d. Kâszonyi o¬ coleşte singurul răspuns posibil acela pe care orice hurtă etnografică ţi-1 aruncă in ochi, că Ungurii uunt un popor de infiltraţie printre Români, problema e luată în primire de şo­vinul din domnia sa. O bună parte a popu­laţiei maghiare, din cauze economice şi nici­decum din pricina vitalităţii limbii române, — susţine d. Kâszonyi ofensat de ipotezu din urină, — s'a pierdut printre Români. O sca­mă de elemente plebee ajunse la sapă de lemn după pustiirea dela Mohaei, au luat lu­mea în cap, sau pornite pe tâlhărie şi având tot interesul si-şj ascundă originea, s'au pier­dut printre Români, «Cei câţiva ani de stă­pânire turcească au fost deajuns — spune au­torul — ca populaţia ungurească din jurul Jiboului şi al Ciaki-Gărbăului sâ devină greco-ortodoxă sau valahă. Noţiunea de valah nu însemna limbă, naţionalitate. Erau valahi peittrucS erau nişte oameni ftrfT im cămin al lor, oameni săraci, precum ţiganul valah nu c valah pentruca vorbeşte româneşte ci pen-truca trăeşte într'o formă dc viaţă nomadă». Această părere despre Români am mai în¬ tâlnit-o în literatura de propagandă ungu­rească. Nu mai departe, în recenta carte de­spre Ardeal, al cărui prim capitol a fost srri.-; de contele Teleki, şi care ne prezintă străi­nătăţii ca atare, înfăţişând cu titlul de români câteva tipuri de ţigani îmbrăcaţi în port nă-săudean. Noroc că în aceeaşi carte un prea frumos portret al regelui Matei Corvirul spui-beră Bingur calomnia. Aşadar la o treaptă cu tâlharii — şi cu naţiunile inferioare.

«După mine — zice d. Kâszonyi — majo­ritatea Românilor in Ardeal este doar o ilu­zie. Religia nu face pe nimeni Ungur sau Valah, In definitiv chiar limba nu e un in­diciu distinctiv al unei naţiuni. Limba este şi ea doar o proprietate a unui popor printre multe altele. Ardealul s'a valahizat nu pentru că vitalitatea lrinbei române ar fi mai pu­ternică, ci pentruca contingentul cel mai mare al populaţiei valahe din Ardeal l-au dat Ungurii scăpătaţi în vremuri grele». Şi savan­tul maghiar aseamănă acest proces cu acela prin care porumbeii de rasă devin porumbei domestici. Există aşadar o seamă de Unguri valahi, dovadă numărul mure al numelor de familie ungureşti la Români. Şi d. Kâszonyi propune în locul hărţii etnografice o hartă sta­tistică a numelor ungureşti singura valabili pentru a putea aprecia caracterul unguresc al Ardealului. Perfidie fără seamăn! Dupft ce stăpânirea maghiară veacuri dcarândul. prin organele sale administrative, prin şcoli şi prin toate instituţiile sale şovine, a tradus numele româneşti ale Românilor sau a turanizat sune­tele lor latine — căci există sonuri pentru care alfabetul maghiar n'ârc litere — acuma pe acest abuz de forţa cu care ne-au încălcat proprieWtea cea mal nobilă, perfidia ungu­rească construeşte teorii eu care să lovească ;ot în noi.

Emil Giurgiuca

D A C I A

COMITETUL OCTAVIAN C DAN BOTTA EMIL GIURGIUCA

DE DIRECŢIE TĂSLĂUANU

REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: STR. DION1SIE 65, BUCUREŞTI, II,

Tel. 2.36.38.

ABONAMENTUL PE ŞASE LUNI: PENTRU PARTICULARI: 150 LEI PENTRU INSTITUŢII: 500 LEI PENTRU SPRIJINITORI: 1000 LEI

1 0 L E I E X E M P L A R U L

„ B U C O V I N A " I. E. T O R O U Ţ I U , B U C U R E Ş T I