Dacia Literara(1840-epoca pasoptista)

Perioada cuprinsa intre anii 1830-1860 se numeste epoca pasoptista pentru ca intreaga activitate culturala deschide o epoca de afirmare, de renastere si de progres fiind caracterizata prin eforturile scriitorilor de sincronizare cu occidentul si de modernizare a structurilor epice, lirice si dramatice.

Principalii reprezentanti ai acestei perioade sunt: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Ruso, Mihil Kogalniceanu, Ion Heliade Radulescu, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu, George Baritiu, Andrei Muresan.

Un merit de seama al acestor oameni de cultura este initiativa aparitiei primelor publicatii in limba romana: Curierul Romanesc, Albina Romaneasca, Gazeta de Transilvania, dar mai ales Dacia Literara.

Aparitia revistei Dacia literara sub indrumarea lui Mihail Kogalniceanu a dus la fixarea principalelor trasaturi ale ideologiei literare promovate in epoca si toate aceste idei sunt in studiul „Introductie” semnat de Mihail Kogalniceanu. Desi au aparut numai trei numere, programul acestei reviste poate fi considerat crezul artistic al pasoptistilor, documentul lor de baza in care se rezuma conceptia despre literatura si initiativele culturale.

Principalele idei gasite in „Introductie” pornesc mai intai de la cresterea interesului pentru o literatura bazata pe „compuneri originale”, alcatuita din creatii romanesti din orice parte a daciei, incurajand in felul acesta pe toti scriitori din regiunile romanesti.

O alta idee este aceea care se refera la unitatea de limba si literatura pentru toti romanii. De asemenea autorul combate imitatiile dupa alte literaturi care nu fac sa se dezvolte literatura romana, fiindca omoara „duhul national”. El condamna traducerile mediocre care nu pot fi acceptate ca element bun literar.

Cea mai importanta idee pe care o promoveaza Dacia Literara este aceea ca se promoveaza o literatura originala care sa folosesca ca surse de inspiratie, elemente romanesti: trecutul, folclorul, natura.

Se impune si ideea existentei unei critici literare obiective care sa promoveze cartea valoroasa pentru ca astfel se ajunge la un bun national.

Ca un argument pentru aceste idei stralucite, Mihail Kogalniceanu publica in revista nuvela istorica „Alexandru Lapusneanul”, opera ce raspunde perfect programului Daciei Literare. Sunt si alti scriitori care se conformeaza ideilor promovate de revista, si care au creat opere tinand seama de cerintele epocii: Nicolae Balcescu cu opera „Romanii subt Mihai-Voevod Viteazul”, Grigore Alexandrescu cu opera „Umbra lui Mircea la Cozia”, Dimitrie Bolintineanu cu opera „Legendele Istorice” si Vasile Alecsandri cu opera „Doinele”.

Revista condusa de Mihail Kogalniceanu are un mare merit pentru ca a cultivat realizarea unei literaturi originale si nationale, care sa fie scrisa de toti scriitori „moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni” fiecare dupa ideile sale si cu limba sa.

De aceea nu este intamplator titlul revistei care aduna pe toti marii reprezentanti ai culturii si literaturii romanesti din toate provinciile.

Nuvela „Alexandru Lapusneanul” utilizeaza ca surse de inspiratie cronicile Moldovei din care pastreaza replici celebre, si se remarca prin originalitate, folosind ca sursa de inspiratie istoria nationala, deziderat pe care Mihail Kogalniceanu il prezentase in articolul program al revistei. Publicata in primul numar al revistei, nuvela prezinta istoria celei de`a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu(1564-1569) pornind de la un adevar istoric pe care la cules din cronica lui Neculce astfel ca scriitorul reuseste in cele patru capitole sa construiasca o opera epica asemanatoare cu actele unei drame a carei actiune se petrece in jurul unui conflict puternic. Ceea ce impresioneaza la aceasta nuvela este felul in care scriitorul reuseste sa prezinte gradat tensiunea dramatica si sa contureze personajele in maniera romantica cu ajutorul antitezei, atat intre Lapusneanu si boieri cat si Lapusneanu si doamna Ruxandra. Nuvela include in ea elemente romantice, clasice si realiste, evidentiind un personaj de factura romantica, care manifesta trasaturi negative duse la extrem.

O poezie reprezentativa pentru aceasta perioada este si cea a lui Ion Heliade Radulescu, si anume balada „Zburatorul” publicata in 1844, avand o tema de inspiratie folclorica si din natura, creata pe tema prezentarii suferintelor unei fete tinere, care traieste primii fiori ai iubirii, prin mitul zburatorului, ce poate fi vindecat numai prin apelare la magie.

Poemul este compus din trei secvente, primul este monologul Floricai, adresat mamei sale, care ii descrie starile contradictorii provocate de venirea zburatorului, toate conferind textului originalitate, spontaneitate, autenticitate. Partea a doua este un pastel

terestru si cosmic al inserarii predominant in imagini auditive, dinamice si vizuale, iar caderea stelei sugereaza venirea zburatorului. Ultima parte surprinde dialogul celor doua surate, care comenteaza starea Floricai si il portretizeaza pe zburator. Ion Heliade Radulescu este o personalitate marcanta a epocii pasoptiste care s-a remarcat prin contributia la dezvoltarea invatamantului romanesc, a presei, a literaturii.