Cuprins :

I. PREMISELE CREĂRII CURŢII CONSTITUŢIONALE..................................................................3

II. REGLEMENTAREA JURIDICĂ.......................................................................................................4

III. AUTORITATEA COMPETENTĂ.................................................................................................5

I. SCURT ISTORIC A CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN ROMÂNIA......................................................................5II. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ÎN ROMÂNIA................................................................................................6

III. NATURA JURIDICĂ..................................................................................................................... 6

IV. STRUCTURA CURŢII CONSTITUŢIONALE.............................................................................7

1. JUDECĂTORII CURŢII CONSTITUŢIONALE..................................................................................................7a. Numărul judecătorilor şi condiţiile de acces la funcţii:.......................................................................7b. Numirea judecătorilor:........................................................................................................................8c. Mandatul judecătorului.......................................................................................................................8d. Obligaţiile judecătorului.....................................................................................................................9e. Incompatibilităţi..................................................................................................................................9f. Protecţia judecătorilor......................................................................................................................10

2. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE.............................................................................................11a. Durata mandatului............................................................................................................................11b. Actele Preşedintelui Curţii Constituţionale.......................................................................................11c. Calitatea de ordonator de credite......................................................................................................12

3. PLENUL...................................................................................................................................................12a. Denumirea.........................................................................................................................................12b. Competenţa.......................................................................................................................................12

4. PERSONALUL CURŢII CONSTITUŢIONALE................................................................................................13a. Răspunderea juridică........................................................................................................................13

5. SEDIUL CURŢII CONSTITUŢIONALE.........................................................................................................13

VI. ATRIBUŢIILE CURŢII CONSTITUŢIONALE..........................................................................14

VII. DISPOZIŢII FINALE................................................................................................................... 15

VIII. MEMBRII CURŢII CONSTITUŢIONALE LA ORA ACTUALĂ...............................................15

IX. CONCLUZIE................................................................................................................................ 15

X. Bibliografie.................................................................................................................................................16

1

I. Premisele creării Curţii Constituţionale

Odată ce a aparut legea fundamentala şi incontestabila în lume, si anume Constituţia, caracterizată prin supremaţie şi prin aşezarea sa în vârful ierarhiei juridice, corelată cu funcţionarea democratică a puterilor publice, statul de drept, exigenţa protecţiei libertaţilor cetăţeneşti, dar şi cu situaţiile de încălcare prin legi a normelor sale a impus crearea unei instituţii a controlului de constituţionalitate. Astfel a aparut funcţia sa, controlul, care a declanşat găsirea unei autoritaţi, un organ politic sau de stat căruia să-i revină exercitarea acestei prerogative.¹ S-a încercat gasirea unor solutii în ceea ce priveşte organul căruia să-i revina atribuţiile de control a Constituţiei, căci problema era tocmai controlul asupra actelor Parlamentului, autoritatea împuternicită direct de popor. Şi s-au gasit două soluţii, ca legea să fie lăsată în afara vreunui control, şi astfel Parlamentul urma sa aibă posibilitatea de a manifesta o putere absolută şi nelimitată, ceea ce ar contravine separaţiei puterii în stat; sau crearea unei ”autorităţi” care să valorifice supremaţia Constituţiei. Dar s-a ajuns la concluzia că o încrediţare a funcţiei de control unei autorităţi statale, care îndeplinesc scopurile şi funcţiile lor clasice în sistemul de stat, duce la riscul de a afecta separaţia puterilor în stat. Şi astfel s-ar aduce la denaturarea echilibrului dintre legislativ, executiv şi judecătoresc. De aceea, cu timpul s-a impus controlul jurisdicţional unei autorităţi special instituite. Această autoritate nu este şi nici nu trebuie să fie o altă putere de stat, ci tocmai expresia colaborării şi a controlului reciproc dintre autorităţile clasice. „De exemplu, Profesorul Louis Favoreau precizează existenţa a două modele în ceea ce priveşte autorităţile competente să înfăptuiască controlul constituţionalităţii, modelul american şi modelul European. Modelul european, numit şi Kelsian, s-a dezvoltat în special după al II-lea război mondial şi constă în încredinţarea controlului constituţionalităţilor legilor unor jurisdicţii specializate şi distincte.”² Se presupune că jurisdicţia se situează în afara puterilor statale, dar care este un garant al separaţiei puterii în stat. Astfel, rolul acestea este de a se ocupa special şi exclusiv de contenciosul constituţional, situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta şi de puterile publice. Autorităţile jurisdicţionale, distincte şi specializate sunt denumite: curţi constituţionale, tribunale constituţionale sau curţi de arbitraj. De asemenea, Curtea Constituţională este o valorificare a acestor reguli, precum şi tradiţia democratică din România, ea încadrându-se prin structură, împuterniciri şi procedură în specificul sistemului constituţional românesc. „Modelul american se bazează pe controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor.Acesta ia în considerare capacitatea judecatorilor de interpreta şi aplica legile, şi de a sancţiona în caz de nerespectare şi încălcare a acestora. Dreptul judecătorilor în verificarea conformităţii legii cu Constituţia este motivat şi prin separarea puterilor în stat , care implică colaborarea puterilor. Puterii judecătoreşti îi revine astfel misiunea de a fi regulatorul bunei funcţionări a principiului separaţiei puterii în stat.”³ Se poate observa ca şi Romănia sunt cateva instituţii care in timp au fost împuternicite cu acest control :

1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(1923, 1938).2) Marea Adunare Naţională(1965).3) Curtea Constituţionalo(art. 144 din Constituţia actuală).

2

Modelul american a fost receptat şi în România, sub forma controlului judecătoresc difuz, sub regimul Constituţiei din 1866, concretizat în celebrul proces al Tramvaielor(1912)1, şi mai apoi controlul judecătoresc concentrat, consacrat prin Constituţia din anul 1923 şi 1938.

În concluzie, se consideră că cea mai buna soluţie este încredinţarea controlului constituţionalităţii legilor unei autorităţi competente, specializate, unei Curţi Constituţionale, situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta si de puterile publice.

II. Reglementarea juridică

Reglementarea unei instituţii politice sau autorităţi publice care reprezintă garantul Constituţiei este realizată in primă instanţă în Constituţia României. Curtea Constituţională a României este reglementată prin art. 142-147 din Constituţie. Acestea se referă la: denumire, competenţă, mandat, modalităţile de desemnare a judecătorilor şi preşedintelui, condiţiile pentru ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea, competenţa şi deciziile. De asemenea, Curtea Constituţională este prezentă şi în alte articole ale Constituţiei, precum art.72 privind promulgarea legii, art.82 privind validarea mandatului şi depunerea jurământului de către şeful statului şi art.95 privind suspendarea din funcţie a şefului statului.Tot în baza Constituţiei s-au adoptat o serie de legi organice, Legea nr.47 din 18 mai 1992, remodificată prin Legea nr.232/2004 ce reglementează organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale în detalii. Pentru aplicarea Constituţiei şi a legilor sale oragnice, Curtea Constituţională şi-a adoptat “Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale”⁴. Acesta prevede regulile din Constituţie şi Legea nr.47/1992, dar stabileşte şi alte reglementări inferioare din punct de vedere juridic. Regulamentul este alcatuit din şase capitole si cuprinde: plenul şi preşedintele Curţii Constituţionale, funcţionarea Curţii, registrele Curţii, activitatea premergătoare şedinţelor de dezbateri, acitivitatea ulterioară încheierii dezbaterilor,secretariatul Curţii, răspunderea disciplinară, dispoziţii finale şi tranzitorii. Alte legi care conţin unele reglementări privitoare la Curtea Constituţională sunt: Legea nr.69/1992, modificată prin Ordonanţa de urgenţa nr.129 din 30 iunie 2000, pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr.92/1992, modificată prin Legea nr.142 din 24 iulie 1997, pentru oraganizarea judecătorească.Prin aceste legi se detaliază dispoziţiile constituţionale privind competenţa Curţii. „Atribuţia Curţii Constituţionale de a de pronunţa asupra constituţionalităţii legilor este incompatibilă cu ideea subordonării Curţii, cât priveşte organizarea şi funcţionarea ei, faţă de o lege ordinară sau chiar organică, alta decât propria-i lege”⁵.

1¹Muraru,Ioan, „Contencios constitutional”, pag. 4²Idem 1, pag. 6³Idem 1, pag. 6

3

III. Autoritatea Competentă

I. Scurt istoric a Curţii Constituţionale în România

Curtea Constituţională a fost introdusă prin Constituţia din anul 1991,reprezentând o noutate în sistemul juridic românesc, astfel crearea acestei instituţii este in strânsă legătură cu procesul de elaborare a Constituţiei din 1991. Elaborarea acestei Constituţii a fost înscrisă în actele programatice ale Frontului Salvării Naţionale din decembrie 1989. „Prin decretul-lege nr.92 din 14 martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, care preluase rolul şi funcţiile Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a organizat alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Prin acest decret-lege se stabilea că cele 2 camere parlamentare, reunite formau Adunarea Constituantă, având misiunea de a elabora noua Constituţie, într-un termen de 9 luni, dar nu mai târziu de 18 luni, termen care , dacă era depăşit avea ca efect autodizolvarea adunărilor şi efectuarea de noi alegeri.2

În urma alegerilor democratice din 20 mai 1990 s-a constituit Adunarea Constituantă şi a urmat demersurile pentru constituirea unei comisii de redactare a proiectului Constituţiei României ( Hotărârea Adunării Constituante nr.2 din 11 iulie 1990, privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei de redactare a proiectului Constituţiei României, Monitorul Oficial nr.30 din iulie 1990). Această Comisie era formată din 12 deputaţi, 11 senatori şi 5 specialişti, desemnaţi în dezbaterile Comisiei şi Parlament prin termenul de “experţi”.”⁶ Aparitia si elaborarea Constituţiei a fost rezultatul participării specialişilor, deputaţilor, senatorilor, dar şi cetăţenilor, iar sfera participanţilor a cuprins şi personalităţi politice şi ştiinţifice din străinătate. Dezbaterile şi discuţiile din Adunarea Constituantă s-au caracterizat printr-o reală transparenţă, fiind transmisă în direct de televiziune şi radio. Comisia a prezentat principiile şi structura pe capitole a proiectului de Constituţie, propunând ca Titlul IV să fie consacrat Consiliului Constituţional. Adunarea Constituantă a aprobat cu 300 de voturi pentru, propunerea ca Titlul IV să fie renumit ”Curtea Constituţională”. Comisia a început elaborarea proiectului de Constituţie după dezbaterea şi aprobarea Tezelor în Adunarea Constituantă între 13 februarie – 21 iunie 1991. Proiectul a fost prezentat parlamentarilor si s-au formulat pe baza acestuia amendamente pe care le-au depus la Comisia pentru proiectul de Constitutie. Dezbaterea proiectului de Constituţie a inceput pe 10 septembrie 1991 în Adunarea Constituanta. Prin amendamenutul nr.962, fiind unul dintre amendamentele menţionate în Raportul Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie, s-a cerut eliminarea întregului titlu privind Curtea Constuţională(titlu devenit V, ca urmare a rearanjării dispoziţiilor), motivând că acesta reprezintă „un organism care are puterea de a controla toate celelalte puteri in stat”⁷. Astfel, Comisia a arătat că: “Adunarea Constituantă a decis să instituţionalizeze acestă formă de control a constituţionalităţii legilor. Un astfel de control este inerent statului de drept si democratic. În perioada postbelică toate statele europene care şi-au adoptat constituţii au încredinţat controlul constituţionalităţii legilor nu instanţelor judecătoreşti, ci unui organ special şi specializat, aşa încât modelul oferit în proiect este un model europen. Prin modul ei de alcătuire şi prin atribuţile ce îi revin, Curtea Constituţională nu este o „supraputere”, nici nu este costisitoare – faţă de alte instituţii – prin cei 9 membrii ai săi. Încredinţarea controlului constituţionalităţii legilor Curţii Supreme de Justiţie ar avea drept consecinţă transformarea organului jurisdicţional într-un organ public, supraordonarea

2⁴ Monitorul Oficial al României, partea I, nr.190 din 7 august 1992 ⁵ Ion Deleanu, Justiţia constituţională

4

autorităţii judecătoreşti, stimularea arbitrariului, din partea acesteia de mult depăşită în majoritatea covârşitoare a ţărilor democratice din lume”.⁸ În urma supunerii votului, marea majoritară a votat pentru menţinerea titlului.

II. Curtea Constituţională în România/tt/file_convert/557213ca497959fc0b93073f/document.doc

Constituţia României conţine un titlu distinct, Titlul V, numit Curtea Constituţională. Potrivit dispoziţiilor cuprinse in Titlul V, Curtea Constituţională este alcătuită din 9 judecători, numiţi pentru un termen de 9 ani, care nu poate fi înnoit sau prelungit. Judecătorii sunt numiţi astfel:

3 de către Camera Deputaţilor; 3 de către Senat; 3 de către Preşedintele României;

Prin vot secret, judecătorii aleg un preşedinte, pentru un mandat de 3 ani. Odata la 3 ani, Constituţia prevede innoirea Curţii Constituţionale cu o treime din judecatori pentru asigurarea neîntrerupta a activităţii, precum şi îmbinarea experienţei cu elemente noi.3

De asemenea, prin Constituţie sunt stabilite condiţiile necesare ocupării demnităţii de judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea. Constituţia stabileşte competenţa Curţii, precum şi reguli privitoare la deciziile sale. În baza Constituţiei şi a Legii nr. 47/1992, prima Curte Constituţională a României a depus jurământul în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului în iunie 1992. Această primă Curte Constituţională era alcătuită din judecătorii: Ion Filipescu, Victor Zlătescu, Ion Muraru(numiţi de către Camera Deputaţilor), Mikloş Fazekaş, Viorel Mihai Ciobanu, Antonie Iorgovan(numiţi de către Senat), Mihai Constantinescu, Vasile Gionea, Florin Vasilescu(numiţi de către Preşedintele României). Aceştia s-au întrunit în şedinţa din iunie 1992, unde l-a ales ca preşedinte pe Vasile Gionea.

III. Natura Juridică

„Curte Constituţională este o jurisdicţie creată pentru a practica special şi excluziv contenciosul constituţional, situată în afara aparatului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta şi de celelalte puteri publice. O curte supremă sau un tribunal suprem, sau o cameră constituţională a unei curţi supreme pot fi jurisdicţii constituţionale, însă nu curţi constituţionale.”⁹ Se observă, în Constituţie, că este consacrat un titlu distinct Curţii Constituţionale, Titlul V rezultă că această autoritate publică nu se încadrează în nici una dintre puterile clasice.

Atribuţiile Curţii se realizeaza în mare pe baza trăsăturilor procedurilor judecătoreşti, iar în exercitarea acestora, judecătorii sunt independenţi şi inamovibili (un principiu prin care judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său). Curtea Constituţională realizează o activitate jurisdicţională, reieşind expresia “justiţie constituţională”. Această expresie reprezintă numai o parte a controlului constituţionalităţii legilor. Ea este inclusă în controlul constituţiei, însă autoritatea centrală, specializată în exercitarea acestui control, ar putea avea şi alte atribuţii.

3 Muraru, Ioan, “Contencios Constitutional”⁶⁷ Amendament prezentat de Nicoară Adrian, Mihai Ruva, Petre NinosuIdem 6⁸

5

În literatura juridică, s-a considerat că o Curte Constituţională trebuie caracterizată ca o autoritate publico – jurisdicţională.

Curtea Constituţională prezintă următoarele trăsături si funcţii ¹⁰:(1) Nu este o “altă putere” în stat şi nici nu preia vreuna din funcţiile celor trei

puteri clasice.(2) Este o autoritate publică politico-jurisdicţională, care prin unele din

atribuţiile sale are şi un rol politic. Aceasta acţionează ca un adevărat judecător.(3) Ca autoritate publică este garantul supremaţiei Constituţionale.(4) Este autoritatea publică ce sprijină buna funcţionare a puterilor publice în

cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc. De aceea ea este independentă de oricare altă autoritate publică şi se supune doar Constituţiei cu legii sale organice.

(5) Curtea Constituţională este protectorul libertăţilor publice, activitatea sa find pusă în slujba cetăţenilor şi drepturilor.4

IV. Structura Curţii Constituţionale

1. Judecătorii Curţii Constituţionale

S-a pus problema membrilor odată cu crearea unei autorităţi de jurisdicţie constituţională, şi anume cine ar trebui să alcătuiască curţile constituţionale – oamenii de stat, oamenii politici sau experţii. Astfel, cel care a pus bazele “modelului european” al controlului constituţionalităţii, Hens Kelsen a afirmat ca numărul membrilor nu trebuie să fie prea mare deoarece sunt puse în discuţie probleme de drept. Subliniind în aceeasi măsură ca aceşti membrii nu trebuie să fie parlamentari sau membrii ai Guvernului. Desigur, este important ca o asemenea autoritate să fie formată din profesionişti, şi anume jurişti.

a. Numărul judecătorilor şi condiţiile de acces la funcţii:

Articolul 142, aliniatul 2 din Constituţie stabileşte numărul de 9 judecători ai Curţii Constituţionale. Putem sublinia ca ar fi evidenta si influenţa franceză deoarece Consiliul Constituţional francez este alcătuit şi el tot din 9 membri. Tot în Constituţie, în articolul 143, se stabileşte şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi numit judecător la Curtea Constituţională. Aceasta trebuie să aibă o pregătire juridică superioară înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul superior juridic. Când vorbim despre viitorii judecători ai Curţii Constituţionale, doar juriştii pot avea acesta profesie, adică personalul cu licenţă în drept. Acei jurişti trebuie sa aiba vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau învăţământului juridic de specialitate.

b. Numirea judecătorilor:

4⁹ Muraru, Ioan, „Drept constituţional şi instituţii politice” ¹ Selejan-Gutan, Bianca, “Exceptia de neconstitutionalitate”⁰

6

Cei 9 judecători sunt numiţi astfel: 3 de către Camera Deputaţilor 3 de către Senat 3 de către Preşedintele României

În Legea nr. 47/1992, care detaliază aceste dispoziţii constituţionale, se observă că numirea judecătorilor din parea Camerei Deputaţilor şi Senatului este, de fapt, o alegere. Art 7 (j) din Legea nr 47/1991 stabileşte că grupurile parlamentare, deputaţii şi senatorii pot propune candidaturi la Comisia juridică. Fiecare candidat depune un curriculum vitae şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute în Constituţie. Apoi candidaţii sunt audiaţi de comisie , care întocmeşte un raport motivat cu privire la toţi candidaţii, şi de plenul Camerei. Apoi, Camera a Parlamentului urmează să numească, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei Juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi. Aceasta implică şi acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului însoţit cu un angajament de demisie, la data numirii, din orice funcţie incompatibilă cu cea de judecător, precum şi din partidul politic al cărui membru este. Judecătorii, odată numiţi de către autorităţile competenţe depun, individual jurământul în faţa Preşedintelui României şi preşedinţilor celor 2 Camere ale Parlamentui.

Jurământul, prevăzut de art 40 din Legea nr. 47/1992 are următorul conţinut: “Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa sa-mi ajute Dumnezeu!”. Depunerea jurământului este momentul din care începe exercitarea funcţiei de judecător.

c. Mandatul judecătorului

Conform art 142 al. 2, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, ce nu poate fi prelungit sau înnoit.

Durata mandatului Textul Constituţiei precizează clar că durata mandatului este de 9 ani. Din aceasta rezultă că nu se suprapune pe mandatul parlamentar sau pe cel prezidenţial, lucru ce prezintă interes în ceea ce priveşte independenţa judecătorului.

Reînoirea Curţii Constituţionale Curtea Constituţională are un caracter permanent ceea ce a impus un sistem de reînoire periodică a judecătorilor unui procedeu de mare eficienţă. Prin această înnoire sistematică se realizează îmbinarea experienţei cu un personal sau fără a se întrerupe activitatea Curţii, ceea ce nu ar fi posibil dacă mandatul tuturor judecătorilor s-ar încheia în acelaşi timp. Potrivit Constituţiei art 142 (5), Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Începerea mandatului Judecătorii Curţii îşi pot exercita funcţia de la data depunerii jurământului (art 63(2) din lege). Jurământul este depus în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. Jurământul are următorul conţinut: stabil prin art 63 (1), prin legea organică: “Jur să respect şi să apăr Constituţia îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără partinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

7

Prima Curte Constituţională a României a depus jurământul stabilit de lege la data de 5 iunie 1992, dată de la care şi-a început activitatea.

Încetarea mandatului Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează în următoarele situaţii: expirarea termenului pentru care a fost desemnat, demisie, deces, pierderea drepturilor electorale, excluderea de drept. Excluderea de drept intervine în cazul prevăzut de art. 66 al. (3) şi anume atunci când judecătorul este condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni. În ceea ce priveşte expirarea la termen a mandatului art. 68 (2) arată că în cazul în care mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada rămasă depăşeşte 6 luni, preşedintele va sesiza autoritatea care l-a numit, în termen de cel mult 3 zile de la data încetării mandatului pe care l-a avut judecătorul numit. Dacă perioada pentru care a fost numit noul judecător, în această situaţie, este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit la reînoirea Curţii, pentru un mandat complet de 9 ani. Mandatul judecătorului încetează şi în situaţiile de exercitare de incompatibilitate sau de imposibilitate de exercitare a mandatului mai mult de 6 luni. De asemenea, conform art. 67 (1) mandatul încetează şi în cazul încălcării prevederilor art. 16 alin.(3) sau ale art. 40 alin (3) din Constituţie sau prin încălcarea gravă a obligaţiilot prevăzute la art. 64. Prevederile art. 16 alin. (3) stabilesc două condiţii pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, civile şi militare şi anume: doar cetăţenie română, domiciliul în ţară.

Potrivit legii, constatarea încetării mandatului revine preşedintelui Curţii, dacă intervine în situaţiile expirării termenului, pierderea drepturilor electorale, excluderea de drept, ori decesul şi Plenului Curţii, în toate celelalte cazuri Plenul va hotărî cu votul majorităţii Curţii.

d. Obligaţiile judecătorului

Legea nr. 232/2004 prin art. 64 stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi:

1 – să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;

2 – să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor, şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de Competenţa Curţii Constituţionale;

3 – în adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, abţinerea de la vot fiind permisă;

4 – să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;

5 – să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel;

6 – să se abţină de la orice activităţi sau manifestări contrar independenţei şi demnităţii funcţiei lor.

e. Incompatibilităţi

Constituţia stabileşte prin art. 144 că “funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”

8

f. Protecţia judecătorilor

Dispoziţiile constituţionale cuprind reguli de protecţie a judecătorilor Curţii Constituţionale, dintre care imunitatea judecătorilor, rezervarea postului, asimilarea cu funcţiile de conducere din Curtea Supremă de Justiţie.

Răspunderea Legea de organizare şi, funcţionare a Curţii Constituţionale stabileşte unele reguli specifice privind răspunderea disciplinară şi raspunderea penală.

Răspunderea disciplinară este reglementată prin legea 232/2004, prin următoarele reguli:

- numai Plenul Curţii constituţionale poate stabili abaterile disciplinare şi aplicarea sancţiunilor

- competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii aparţin Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Imunitatea- judecătorii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea

Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului, sau al preşedintelui României.- de la data trimiterii în judecată penală, judecătorul este suspendat de drept din

funcţie, în caz de achitare, suspendarea încetează.

Rezervarea postului Funcţia de judecător constituţional implică o durată de 9 ani. Deoarece mandatul nu poate fi prelungit sau reînoit, la expirarea sa, judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi relua activitatea la locul de muncă, iniţial. De aceea legea rezervă postul, aceasta fiind obligatorie în cazul magistratilor. În celelalte situaţii, legea prevede că judecătorul poate reveni la postul anterior, dacă numirea la Curtea Constituţională s-a făcut cu precizarea rezervării acestuia.

Asimilare cu funcţiile de conducere din Curtea Supremă de Justiţie. Art. 70 asimilează pe preşedintele curţii cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe judecători cu vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inamovibilitatea şi independenţa Art. 145 din Constituţie stabileşte că “Judecătorii Curţii Constituţionale” sunt

independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia, iar legea 232/2002 extinde această independenţă la întreaga Curte Constituţională precizând că “este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune doar Constituţiei şi prezentei legi”.

Inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor constituţionali, fiind în fond o măsură de protecţie a acestora.

2. Preşedintele Curţii Constituţionale

9

Potrivit art. 142 (4) din Constituţie: ”Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani”. Procedura alegerilor este stabilită prin art. 7 din Legea 232/2004 astfel: alegerea se face prin vot secret, sub conducerea celui mai în vârstă judecător, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii., fiecare grup de judecător are dreptul de a propune o singură candidatură. Este ales preşedinte, cel ce obţine majoritatea voturilor. De aceea legea prevede alegerea în 2 tururi de scrutin. În cazul în care candidaţii au acelaşi număr de voturi, se va trece la operaţiunea de tragere la sorţi.

a. Durata mandatului

Mandatul preşedintelui este de 3 ani, durata fiind stabilită prin Constituţie. Aceasta începe odată cu alegerea sa în funcţie, dar alegerea se face în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii, sau de la constatarea vacanţei. În caz de absenţă, preşedintele numeşte un judecător care îi va ţine locul. Atât Constituţia cât şi Legea nu precizează numărul de mandate pe care îl poate avea un preşedinte.

b. Actele Preşedintelui Curţii Constituţionale

În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Curţii Constituţionale emite acte juridice, numite ordine ce au caracterul unor acte de drept administrativ. În art. 70 din Legea 232/2004 preşedintele Curţii este asimilat cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 9 din legea 232/2004, preşedintele are următoarele atribuţii:a)Coordonează activitatea Curţii Constituţionale şi repartizează cauzele spre rezolvare;b)Convoacă şi prezidează şedinţele în plen ale Curţii Constituţionale;c)Reprezintă Curtea Constituţionale în faţa autorităţilor publice şi a altor organizaţii române sau străine;d)Constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;e)Îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale. Alte atribuţii sunt prevăzute în art. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare:a)ia masuri, în cazul în care controlul constituţionalităţii este de competenţa plenului; pentru comunicarea sesizării Curţii asupra autorităţilor publice prevăzute de lege, înştiinţarea judecătorilor asupra punctelor de vedere sau a altor acte justificative primite, desemnarea judecătorilor raportori sau a celor care vor redacta decizia Curţii;b)dispune, potrivit legii, publicare în Monitorul Oficial al României şi comunicarea actelor Curţii;.c)conduce aparatul funcţional al Curţii alcătuit din corpul magistraţilor – asistenţi şi din personalul Secretariatului General, şi aprobă delegările de atribuţii;d)încheie şi desface, în condiţiile legii, contractele de munca ale personalului de specialitate şi administrativ din aparatul Curţii;e)repartizează magistraţii – asistenţi pe lângă completele de judecată şi pentru efectuarea lucrărilor necesare plenului;f)stabileşte procedura audienţelor la nivelul Curţii Constituţionale;g)face informări periodice, cel puţin o data pe semestru, plenului Curţii Constituţionale, asupra activităţii acesteia;exercită autoritatea disciplinară în condiţiile prezentului regulament;h)organizează concursurile pentru angajarea personalului Curţii;

10

aprobă concediile de odihnă ale judecătorilor, magistraţilor – asistenţi şi secretarului general după consultarea acestora, concediile fără plată ale personalului sau concedii de 2-4 zile pe an, pentru evenimente deosebite, şi dispune rechemările din concedii;i) aprobă cheltuielile necesare funcţionării Curţii, pe baza referatelor prezentate de judecători, magistraţi – asistenţi, şi secretarului general, cu avizul directorului Direcţiei Economice;

c. Calitatea de ordonator de credite

Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, preşedintele supraveghează activitatea de ordonator de credite a secretarului general al Curţii Constituţionale. În vechea reglementare, potrivit art. 11 alin (2), preşedintele era ordonator de credite. Aceasta calitate presupune un mare efort, precum şi răspunderi aparte în domeniul aprovizionării de materiale şi în cel financiar legate de gestionarea mijloacelor financiare alocate prin bugetul de stat.

3. Plenul

a. Denumirea

Aceasta rezultă din Constituţie, care utilizeză fie exprimarea „Curte Constituţională”, fie cuvântul „judecători”. De altfel, intenţia constituantului a fost aceea de a organiza o unică structură, Curtea Constituţională. Art.6 din legea nr.47/1992, republicată, arată că : „Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, în condiţiile prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.” Plenul cuprinde pe toţi cei 9 judecători ai Curţii (art. 50 Legea 232/2004).

b. Competenţa

Competenţa plenului rezultă atât din Constituţie cât şi din Legea 232/2001. „Astfel, numai plenul Curţii Constituţionale realizează controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, controlul constituţionalităţii regulamentelor parlamentare, verificarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, judecarea contestaţiilor care au obiect constituirea unui partid politic, avizarea suspendării din funcţie a Preşedintelui României, verificarea regulilor de organizare şi desfăşurare a referendumului, controlul constituţionalităţii revizuirii Constituţiei.”¹¹ Potrivit art.4 din Regulamentul de organizare si funcţionare a Curţii Constituţionale, Plenul Curţii Constituţionale îndeplineşte, pe lângă atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, şi următoarele atribuţii: -adoptă reglementări si normative proprii, in aplicarea dispoziţiilor legale; -aprobă proiectul de buget al Curţii Constituţionale şi rectificările aduse bugetului, în condiţiile legii; -aprobă programe de dezvoltare pe diferite domenii de activitate, precum şi lista anuală de investiţii; -aprobă structura organizatorică a secţiilor corpului de magistraţi- asistenţi, a Secretariatului General al Curţii Constituţionale, precum si nomenclatorului funcţiilor, potrivit legii; -validează rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor de magistrat- asistent si rezultatele examenului de capacitate a magistraţilor- asistenţi stagiari; -stabileşte condiţiile referitoare la asimilările de funcţii privind personalul din structura Curţii;

11

-aprobă Planul de relaţii externe si participarea la diferitele actiuni organizate în plan bilateral sau multilateral, precum si reprezentarea Curţii în cadrul unor organisme internaţionale; -aprobă organizarea de catre Curtea Constituţionala a unor conferinţe, seminare si a altor manifestări specifice, cu participarea unor invitaţi din ţara si din străinătate; -adoptă orice alte măsuri necesare pentru aplicarea legii buna desfasurare a activităţii Curţii. Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată.

4. Personalul Curţii Constituţionale

Legea nr. 232/2004, art. 73 precizează că “Personalul Curţii Constituţionale constituit din corpul magistraţilor-asistenţi şi din personalul Secretariatului General, care este condus de un secretar general”. Corpul magistraţilor-asistenţi este alcătuit din: prim-magistratul-asistent, 3 magistraţi-asistenţi-şefi şi 18 magistraţi-asistenţi , sunt subordonaţi preşedintelui Curţii Constituţionale, participă la pregătirea lucrărilor şi la redactarea actelor emise de Curte şi, pot fi consultaţi la deliberări. Secretariatul General este condus de un secretar-şef asimilat magistraţilor. Acesta este ordonator de credite, aşa cum prevede art. 9 alin. 2 legea 232/2004. De altfel, in legea nr.124 din 13 iulie 2000 , se prevede că personalul Curţii Constituţionale este alcătuit din: corpul magistraţilor-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, personalul economic administrativ şi de serviciu.

a. Răspunderea juridică

În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, şi ale Regulamentului, art.45 din Regulament stabileşte că in cazul abaterilor disciplinare săvîrşite de personalul din compartimentele Secretariatului General al Curţii Constitutionale, cercetarea, stabilirea şi sancţionarea acestora urmeaza procedura prevazută de legea aplicabilă raportului de serviciu sau de muncă, după caz. Exercitarea acţiunii disciplinare impotriva personalului de la cabinetele judecătorilor se face numai la propunerea judecătorului respectiv.

5. Sediul Curţii Constituţionale

Deşi pare o problemă pur administrativă, sediul Curţii Constituţionle are multe semnificaţii. Faţă de funcţiile autorităţii care realizează justiţia constituţională există concepţia în sensul căreia sediul acesteia trebuie să fie în altă localitate decît capitala statului, altfel spus în altă localitate decît cea în care îsi au sediul instituţiile guvernamentale centrale. În România, tradiţia, exprimată şi în alte legi, este în sensul că sediile tuturor instituţiilor nominalizate prin Constituţie sunt capitala ţării. Art. 4 din Lg. 232/2004 stabileşte că sediul Curţii Constituţionale este municipiul Bucureşti.

12

VI. Atribuţiile Curţii Constituţionale Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, independentă faţă de orice altă autoritate publică. Curtea Constituţională, la nivelul Legii fundamentale, este reglementată în cuprinsul celor 6 articole ale Titlului V (art.142-147, în numerotarea dată după revizuirea Constituţiei), dispoziţiile acestora fiind dezvoltate prin Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Potrivit art.146 din Constituţie, în realizarea funcţiei sale de "garant al supremaţiei Constituţiei", Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

(1) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora;(2) se pronunţă din oficiu asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei;(3) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor parlamentare(4) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor la

sesizarea instanţelor judecătoreşti în faţa cărora excepţiile au fost invocate;(5) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă

rezultatele sufragiilor;(6) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea de Preşedinte

al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;(7) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui

României;(8) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului

şi confirmă rezultatele acestuia;(9) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către

cetăţeni;(10) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid

politic;

Totalitatea atribuţiilor Curţii Constituţionale alcătuieşte competenţa acesteia. Atribuţiile privesc : controlul preventiv, înainte de promulgare a legii adoptate de parlament; controlul preventive al tratatelor sau al altor acorduri internaţionale, inainte de ratificare; controlul posterior, dupa adoptare, a regulamentelor parlamentare; controlul posterior, dupa promulgare si publicare in Monitorul Oficial, al legii organice sau ordinare, precum si al ordonanţelor guvernamentale, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate; soluţionarea unor conflicte juridice, de natura constituţional, dintre autorităţi. De asemenea, Curtea mai îndeplineşte şi alte atribuţii, în condiţiile specific reglementărilor incidente, şi anume: controlul din oficiu al iniţiativelor de revizuire a Constituţiei; controlul respectării procedurii de alegere a Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului; constatarea interimatului în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate Parlamentului şi Guvernului; emiterea avizului consultativ la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României; controlul respectării procedurii referendumului şi confirmarea rezultatului; controlul legalităţii şi constituţionalităţii iniţiative legislative a cetaţenilor; soluţionarea contestaţiei având ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. Potrivit legii, competenţa Curţii nu poate fi contestată de nici o autoritate publică, singură Curtea fiind în drept să hotărască asupra acesteia.

13

VII. Dispoziţii finale

Curtea Constituţională deţine un buget propriu, integrat în bugetul de stat, acest lucru fiind stabilit în capitolul VII al Legii organice. Curtea Constituţională se constituie la 10 zile de la data publicării legii organice in Monitorul Oficial. Toate autorităţile, organizaţiile, instituţiile, societăţile sunt obligate sa comunice informaţiile, actele, documentele la cererea Curţii Constituţionale în vederea realizării competenţei sale.

VIII. Membrii Curţii Constituţionale la ora actuală

Plenul actualei Curţi Constituţionale este alcătuit din:1) Augustin Zegrean – preşedinte2) Iulia Antoanella Motoc – judecător3) Petre Lazaroiu – judecător4) Tudorel Toader – judecător5) Ion Predescu – judecător6) Aspazia Cojocaru – judecător7) Acsinte Gaspar – judecător8) Puskas Valentin- Zoltan – judecător9) Mircea Stefan Minea – judecător

IX. Concluzie

În concluzie, aş vrea să adaug că Curtea Constituţională este „garantul suprem al Constituţiei” şi unica autoritate jurisdicţională constituţională din România, independenta faţa de orice autoritate publică, iar competenţa sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.

Având în vedere complexitatea şi natura atribuţiilor Curţii Constituţionale, precum şi procedurile potrivit carora îşi realizeaza atribuţiile, ea poate fi considerata o autoritate publica politico-jurisdicţională. Caracterul politic rezulta din modul de desemnare a membrilor Curţii Constituţionale, precum şi din natura unor atribuţii, caracterul jurisdicţional rezultând din principiile de organizare şi funcţionare (independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor), precum şi din alte atribuţii şi proceduri.

14

X. Bibliografie

1. Deleanu, Ion, Justiţia constituţională, 1995, Editura Lumina Lex, Bucuresti2. Muraru‚ Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice, 2001, Lumina Lex,

Bucuresti3. Muraru, Ioan, Contencios constitutional, Editura Hamangiu, Bucuresti, 20094. Selejan-Gutan, Bianca, Exceptia de neconstitutionalitate, Editura C.H.Beck,

Bucuresti, 20105. Alte surse: www.ccr.ro ; www.cdep.ro

15