Validitatea cercetării Psihologie experimentala -curs

Delia Virga

Obiective:

1. Să înţelegem noţiunea de variabilă străină şi de ce trebuie să fie controlată;

2. Să analizăm diferitele tipuri de variabile străine care pot afecta validitatea internă a experimentului;

3. Să cunoaştem diferenţa dintre validitatea internă şi validitatea externă.

 

Experimentul, ca metodă de cercetare, urmăreşte, în primul rând, obţinerea/menţinerea validităţii interne.Validitatea internă este măsura în care putem afirma cu precizie că efectul observat al variabilei independente este cauzat doar de condiţiile tratamentului experimental.

Validitatea interna

Atunci când realizăm un experiment ne interesează efectul produs de variabila independentă.Dacă efectul observat, măsurat prin variabila dependentă, se datorează doar variaţiei variabilei independente, înseamnă că avem validitatea internă pe care o urmărim. Dificultatea apare în a stabili că efectul este cauzat doar de variabila independentă, în condiţiile în care variabila dependentă poate fi influenţată şi de alte variabile (variabile exogene sau variabile străine). Aceste variabile contaminează rezultatele experimentului; fenomenul contaminării apare atunci când experimentul conţine o variabilă care variază sistematic cu variabila independentă.

EXEMPLU Pentru a obţine o cercetare cu validitate internă, nu toate variabilele străine trebuie controlate, ci doar cele care pot produce confuzii. Dacă dorim să investigăm influenţa meditaţiilor (V.I.) asupra notelor

(V.D.) la nivelul elevilor de liceu, probabil vom concluziona că orice îmbunătăţire a notelor elevilor meditaţi, în raport cu notele elevilor care nu sunt meditaţi, se datorează meditaţiilor şi nu altor variabile. Dar, dacă elevii meditaţi sunt mai inteligenţi decât cei care nu sunt meditaţi, îmbunătăţirea notelor se poate datora inteligenţei (în acest caz acesta fiind variabilă străină) şi nu efectului meditării. De aceea, această variabilă străină trebuie controlată.

Dacă studenţii care primesc meditaţii şi cei care nu primesc meditaţii au acelaşi nivel de inteligenţă, orice diferenţă în performanţă este datorată manipulării VI.

Dacă variabila străină nu variază sistematic cu variabila independentă, atunci nu avem de-a face cu fenomenul contaminării. În consecinţă, nu va trebui să controlăm această variabilă pentru a obţine validitatea internă.

Pentru a controla efectul acestor variabile străine, cel mai simplu ar fi să eliminăm aceste variabile din experiment, atunci când este posibil. Sunt însă situaţii în care o serie de variabile, cum ar fi: inteligenţa sau experienţa, nu pot fi eliminate.

Atunci când nu putem elimina influenţa acestor variabile din experiment, trebuie să eliminăm orice diferenţă în influenţa pe care o au aceste variabile străine asupra nivelelor de variaţie a VI.

Altfel spus, să menţinem constantă influenţa acestor variabile asupra nivelelor de variaţie a VI. Astfel încât, orice diferenţă înregistrată la nivelul VD să fie atribuită manipulării VI.

Controlul sau menţinerea constantă a potenţialelor variabile străine devine relativ simplu de realizat o dată ce aceste variabile au fost identificate.

Dificultatea frecventă apare în etapa de identificare a acestora.

De aceea este important ca, înainte de a stabili ce măsuri de control a variabilelor străine să folosim, să identificăm care sunt aceste variabile care trebuie controlate.

Factori care compromit validitatea internăValiditatea internă poate fi compromisă de mai mulţi factori. Cook şi Cambell (1979) au identificat o serie de clase de variabile care trebuie controlate pentru a obţine cercetări cu validitate internă.

Factori care compromit validitatea internă

Efectul istoriei

Efectul de maturare

Selecţia subiecţilor

Fluctuaţiile instrumentelor de măsură

Efectuarea mai multor măsurători a variabilei dependente

Regresia statistică

Pierderea subiecţilor

1. Efectul istoriei- apare doar în cazul experimentelor în care există măsurări pre-test şi post-test ale variabilei dependente.

Efectul istoriei constă în evenimente specifice, altele decât variabila independentă, care apar între prima şi ultima măsură a variabilei dependente.

De exemplu, în experimentele care vizează schimbările atitudinale are loc o evaluare iniţială, pentru a determina atitudinile specifice ale subiecţilor. După aceasta participanţii intră în situaţia experimentală, după care are loc o nouă evaluare a atitudinilor acestora. Diferenţa dintre scorurile pre-test şi post-test sunt, de obicei, interpretate ca efect al variabilelor experimentale asupra atitudinii.

2. Efectul de maturare- se referă la schimbările în condiţiile interne la nivel individual care se petrec datorită trecerii timpului. Implică deopotrivă procese biologice şi psihologice cum ar fi

vârsta, învăţarea, oboseala sau furia, nefiind legate de evenimente externe, ci rezultând din modificările la nivel individual. Prin extensie, aceste schimbări afectează răspunsul individual la tratamentul experimental, ducând la invalidarea internă a experimentului.

De exemplu, testarea eficacităţii unei metode de îmbunătăţire a lecturii pentru elevii de clasa a II a derulate pe o perioadă de un an. Se fac măsurători ale performanţelor la începutul şi sfârşitul fiecărui semestru. Îmbunătăţirea rezultatelor se poate datora metodei practice, dar la fel de bine se pot datora maturizării elevilor pe parcursul anului respectiv sau interacţiunii dintre metodă şi maturare, astfel că interpretarea rezultatelor este pusă sub semnul întrebării.

3.Selecţia subiecţilor- Erorile determinate de selecţie apar atunci când sunt folosite proceduri diferite pentru a alcătui grupurile de participanţi.

De pildă, nu se aplică de fiecare dată aceleaşi criterii raportate la diferite caracteristici ale subiecţilor

De exemplu, în vederea testării eficacităţii unor terapii sugestive asupra „nevrozei cardiace” se face selecţia subiecţilor pe bază de voluntariat. Ei sunt randomizaţi în grupuri diferite cărora li se aplică tehnici sugestive diferite. La post-test apar diferenţe semnificative între grupurile experimentale, pe de o parte, şi grupul de control, pe de altă parte. Se poate conchide că aceste diferenţe se datorează metodelor sugestive. Dar, selecţia pe bază de voluntariat poate fi determinantă, putându-se presupune că s-au prezentat subiecţi convinşi de eficacitatea metodei. Rezultatele pot deveni valide prin realizarea unui plan factorial în care se introduce şi variabila „încredere în metodele sugestive”

4. Fluctuaţiile instrumentelor de măsură

De multe ori folosirea instrumentelor de măsură este dependentă de starea persoanei care le foloseşte.

Datorită oboselii sau plictiselii, observatorul uman îşi poate diminua capacităţile perceptive şi drept consecinţă diferenţele / variaţiile minore nu sunt înregistrate.

Pe de altă parte, după o serie de observaţii cercetătorul îşi perfecţionează capacităţile, crescând astfel exactitatea observaţiilor.

5. Efectuarea mai multor măsurători a variabilei dependente Evaluările anterioare pot influenţa evaluările curente şi de aceea

subiecţii devin mai receptivi la situaţia prezentă având experienţe anterioare ale unor situaţii asemănătoare.

Diferenţele de scoruri dintre mai multe măsurători succesive se pot datora administrării aceleaşi probe.

De exemplu, elaborăm un experiment pentru a testa eficacitatea unei probe formative pentru dezvoltarea inteligenţei. În acest sens, înainte şi după proba respectivă, subiecţilor li se administrează un test de inteligenţă. În general, vom observa o creştere a QI de la pre-test la post-test. Acest fapt se poate datora probei formative, dar se poate datora şi readministrării testului. Se constată o creştere a scorurilor la testele de inteligenţă între două administrări succesive, în lipsa oricărei alte intervenţii

6. Regresia statistică

Variabila care influenţează scorurile pre-test şi post-test este regresia statistică, adică scorurile extreme ale distribuţiei unei variabile vor tinde să se apropie de media respectivei distribuţii odată cu repetarea măsurării variabilei. Scorul ridicat al unei variabile poate scădea, nu datorită introducerii unui tratament experimental specific, ci repetării măsurării sau efectului regresiei statistice.

La fel şi scorurile scăzute pot creşte datorită regresiei statistice şi nu efectului experimental.

De exemplu, să presupunem că dorim să evaluăm eficacitatea unei metode psihoterapeutice asupra anxietăţii. În acest sens, se aplică un test de anxietate (STAI, de exemplu) în urma căruia sunt selectaţi numai subiecţi cu scoruri extrem de ridicate. Se aplică terapia respectivă după care subiecţii sunt retestaţi. Cu siguranţă se va constata o scădere a nivelului anxietăţii, pe baza tendinţei de regresie statistică, chiar în absenţa oricărei eficacităţi a tratamentului respectiv.

7. Pierderea subiecţilor- este o sursă de eroare care se referă la numărul diferiţi de participanţi care rămân la finalul experimentului în grupele de comparaţie. În cazul unor măsurători repetate care se întind pe intervale

mari de timp se poate constata diminuarea eşantioanelor datorată renunţării sau indisponibilităţii subiecţilor, sau deciziei cercetătorului de a reduce eşantionul.

De exemplu, să presupunem că dorim să cercetăm eficacitatea unei metode de tratare a alcoolismului. Pe parcursul tratamentului mulţi subiecţi din lotul experimental părăsesc tratamentul, în timp ce grupul de control rămâne aproximativ acelaşi. Compararea rezultatelor obţinute la post-test de grupul experimental şi grupul de control poate fi nerelevantă din cauza modificării compoziţiei grupului experimental.

Putem atribui variabilei independente acest efect?

8. Efecte combinate- Combinaţiile istoriei cu selecţia subiecţilor, dintre selecţie şi maturare sau dintre selecţie şi testare pot genera răspunsuri diferite ale grupurilor experimentale. De exemplu, dacă în cazul unei cercetări care doreşte

stabilirea superiorităţii metodei creative în tratarea tulburărilor de limbaj faţă de metodele tradiţionale, sunt selectate 2 grupe de copii de grădiniţă. Una din grupe este formată din băieţi, iar cealaltă din fete. Metodele de terapie a tulburărilor de limbaj sunt aplicate pe o durată de 6 luni de zile, după care rezultatele sunt comparate. În acest caz experimentul poate fi confuz, întrucât apar atât selecţia participanţilor (un grup este format numai din fete, iar celălalt numai din băieţi), dar şi efectul de maturare, datorat perioadei lungi de timp între cele 2 măsurători.

Aşteptările participanţilor şi ale cercetătorului

•Orice experiment implică o interacţiune între experimentator şi participanţii la cercetare. În această situaţie, două roluri pot fi identificate: - cel de experimentator şi- cel de participant la cercetare.

Aşteptările subiectului

Aşteptările cercetătorilor

Persoanele implicate în cercetări experimentale formulează anumite aşteptări în raport cu derularea evenimentelor în cadrul cercetărilor (comportamente considerate dezirabile).

Participanţii au propria percepţie despre experiment ceea ce îi determină să răspundă la sarcina experimentală astfel încât ei să se poziţioneze într-o lumină favorabilă, acest fenomen fiind denumit auto-prezentare pozitivă

Experimentatorul nu este doar un observator pasiv, ci un agent activ care poate influenţa rezultatele experimentului. De obicei, cercetătorii doresc ca cercetările pe care le derulează să le confirme ipotezele. Ei se aşteaptă ca subiecţii să producă acele comportamente enunţate / prezise în ipoteze. Pe parcursul derulării experimentului, cercetătorul poate transmite informaţii neintenţionat şi să faciliteze obţinerea răspunsului pe care ar vrea să-l obţină.

Aşteptările subiectului

Aşteptările cercetătorilor

Cercetătorul trebuie să fie atent la efectele de contaminare care apar în urma interacţiunii între grupurile investigate. De exemplu, dacă un participant din grupul experimental povesteşte participanţilor din grupul de control despre tratamentul pozitiv pe care îl receptează, cei din urmă de pot supăra sau demoraliza, stări ce le afectează performanţa.

Erorile de observare, probleme legate de validitatea externă şi efectul Hawthorne sunt probleme ce pot apărea în orice experiment.

Sunt două feluri în care cercetătorul poate influenţa rezultatele experimentului: influenţa determinată de atributele cercetătorului şi influenţă datorată aştepărilor acestuia.

De asemenea, caracteristicile spaţiului în care se desfăşoară experimentul poate influenţa rezultatele studiului.

Aşteptările experimentatorului determina experimentatorul să se comporte neintenţionat într-o manieră care să influenţeze rezultatele experimentului într-o direcţie dorită.

Validitatea externă

Validitatea externă Validitatea externă permite extinderea concluziilor fie la alte

persoane decât cele luate în studiu, fie la alte situaţii decât cele folosite în studiu.

Stabilirea validităţii externe are şi o raţiune economică, profitabilitatea cercetărilor valide fiind dată doar de o validitate externă ridicată.

Cu toate acestea, în general, nici un studiu nu poate avea deopotrivă validitate internă şi externă ridicată. Spre exemplu, o validitate internă crescută se asociază cu o validitate externă mai scăzută, cum este cazul experimentelor de laborator. De partea opusă, în cazul experimentelor naturale, premisele validităţii externe ridicate sunt atinse, însă validitatea internă este mai scăzută întrucât sunt multe variabile străine care apar pe parcursul desfăşurării experimentului care nu pot fi controlate, studiul nedesfăşurându-se în laborator.

Validitatea externă

Validitatea eşantionului

Validitatea ecologică

1. Validitatea eşantionului

Validitatea externă poate fi diminuată de anumite deficienţe privind reprezentativitatea eşantionului de subiecţi recrutaţi în raport cu populaţia de persoane pentru care se doreşte extinderea concluziilor. Aici intervine problema populaţiei ţintă şi a populaţiei accesibile.

Reprezentativitatea este asigurată prin procedeele selecţiei aleatoare, dar cercetările psihologice, presupunând consimţământul subiecţilor de a participa la acestea, nu se bazează decât rareori pe o astfel de selecţie. S-a demonstrat că subiecţii care consimt de bună voie să participe la cercetări prezintă anumite caracteristici care îi deosebesc de cei care refuză să participe la acestea. Aceştia sunt mai inteligenţi, mai instruiţi, mai sociabili, mai puţin convenţionali şi mai puţin autoritari

2. Validitatea ecologică

Validitatea externă poate fi diminuată de anumite deficienţe în eşantionul de situaţii din care se obţin datele în comparaţie cu contextul în care se află populaţia la care cercetătorul doreşte să aplice concluziile.

Validitatea ecologică a unui studiu este considerată adecvată în măsura în care subiecţii percep mediul în care sunt examinaşi ca având proprietăţile pe care cercetătorul le presupune ca fiind prezente.

Altfel spus, o cercetare este validă ecologic dacă reuşeşte să pună cu exactitate în relaţie caracteristicile fizice şi sociale ale situaţiei în care se găsesc subiecţii şi conduitele pe care aceştia le produc în această situaţie (Winkel, 1985).

Se consideră că un studiu are validitate ecologică dacă reacţiile din laborator sunt aceleaşi pe care subiecţii le-ar avea în viaţa de zi cu zi, în lumea reală, afară din laborator.

Intrebari?