curs orientativ pt licenta psihologie 2012 (3)

8/17/2019 Curs Orientativ Pt Licenta Psihologie 2012 (3)

1/81

TEMATICA PSIHOLOGIE

CUNOŞTINŢE FUNDAMENTALE ŞI DE SPECIALITATE ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIEI

I. IPOSTAZELE PSIHICULUII.1. Conştient, conştiin!" etape în definirea conştiinţei;I.#. S$%conştient$&" caracteristicile şi rolurile subconştientului;I.'. Inconştient$&" definirea şi conţinuturile inconştientului; natura şi rolurile inconştientului; tipuri deinconştient; relaţia dintre conştient şi inconştient.

I.1. CONŞTIENT, CONŞTIINŢ(

Desi uneori afirmată, alteori negată cu vehemenţă, conştiinţa este una dintre cele mai importanteipostaze ale vieţii psihice. Introspecţioniştii afirmau că toată viaţa psihică este conştientă, iar behavioriştii aueliminat conştiinţa din psihologie, considerând că aceasta nu are nici o însemnătate. stăzi, termenul de!conştiinţă" şi problematica fascinantă a conştiinţei fac obiectul predilect al !ştiinţelor spiritului", al psihologieicognitive şi al neuroştiinţelor.

Et)*e +n e-inie) conştiinei

După opinia lui #illam$, conştiinţa este !locul senzaţiilor şi al percepţiilor noastre, realitatea subiectivă aacestora, materia primă a vieţii noastre psihice: ea organizează datele simţurilor, ne situează în timp şi spaţiu,este cunoaşterea a ceea ce însoţeşte activitatea spiritului ".

%onştiinţa este greu de definit datorită subiectivităţii pure, datorită faptului că se manifestă în e&perienţelepersonale, nefiind accesibilă altor persoane. 'late consideră că în definirea conştiinţei au fost parcurse treimari etape(

- prima etapă include perioada de la începuturile psihologiei şi până prin anii )*+;- a doua etapă cuprinde perioada anilor )+-)+;- a treia etapă începe cu anii )/+ şi se continuă şi astăzi. Prima etapă0asile 1avelcu, în lucrarea Conştiinţă şi inconştient , publicată în 232, încearcă să răspundă la

întrebarea( !%e înseamnă a fi conştient4" stfel, el dă următoarele răspunsuri(

1


2/81

- a fi conştient înseamnă a gândi, a stabili relaţii;- a fi conştient înseamnă a dispune de capacitatea de a face sinteze;- a fi conştient înseamnă a te putea autosupraveghea;- a fi conştient înseamnă a te adapta cu supleţe la noile solicitări.

A doua etapă5 contribuţie deosebită la definirea conştiinţei în această perioadă a avut-o 6enr$ 7$, prin cele două

lucrări Conştiinţa 823*9 şi Manual de psihiatrie 823/9.7$ arată că !a fi conştient înseamnă a dispune de un model personal al lumii ". Individul îsi încorporează

un model al lumii în care sunt incluse propriile sale e&perienţe şi de care el dispune, în mod liber, ca persoană. A treia etapă se a&ează pe caracteristicile psihologice ale conştiinţei. :ean 1iaget, în încercarea de a

descrie conştiinţa, diferenţiază o !conştiinţă în act" 8cunoaştere anterioară prizei de conştiinţă9 şi !conştiinţarefle&ivă" 8echivalentă cu ceea ce el numea !priză de conştiinţă"9. %ând un individ este rugat să-si descrieacţiunile, o mare parte din cunoştinţele lui nu sunt verbalizate imediat, deoarece ele nu au fost conştientizate.

Priza de conştiinţă înseamnă o nouă elaborare a cunoştinţelor prin trecerea de la un plan psihologic laaltul 8din planul acţiunii în cel al reprezentării, de la cel al reprezentării concrete la cel al reprezentărilorformale9.

n timp ce 1iaget se orientează în definirea conştiinţei pe refle&ivitate, alţi autori pun accentul pe simţireşi afectivitate. stfel, 6umphre$, în 233


3/81

- omul nu re-produce realitatea doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimbaadapta necesităţilor sale, ceea ce desemnează caracterul creator al conştiinţei, implicit funcţia să creativ#

proiectivă.1articularităţile organizării conştiente demonstrează comple&itatea acesteia, caracterul ei specific uman.

I.#. SUCONŞTIENTUL 2 De-inii), c))ctei3tici&e şi o&$i&eS$%conştient$&$i

Bermenul Csubconştient" a apărut la sfârsitul sec. al I-lea şi începutul sec. , fiind considerat când opreconştiinţă, când o postconştiinţă.

$rand dictionnaire de la ps%chologie defineşte subconştientul ca fiind Cansamblul stărilor psihice de caresubiectul nu este conştient, dar care influenţează comportamentul său".

=oţiunea de subconştient, sub o formă sau alta, cu o denumire sau alta, se păstrează şi este utilizată înpsihlologie şi astăzi. 7l reprezintă una dintre ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi redusă sauidentificată cu alte ipostaze ale acestuia.

#ubconştientul este o formaţiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cândva conştiente,dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului conştient. 7l este rezervorul unde se conservă amintirileautomatismele, deprinderile, ticurile, monta>ele intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele ceau trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat cu efort, dar care se află într-o stare latentă, de virtualitatepsihică, putând însă să redevină oricând active, să păşească pragul conştiinţei.

Eulte amintiri şi gânduri ce nu fac parte din conştiinţă la un moment dat pot fi aduse în conştiinţă atunccând este nevoie. n prezent, e posibil să nu fii conştient de vacanţa petrecută vara trecută, însă amintirile suntaccesibile dacă doreşti să le retrăieşti; ele devin o parte vie a conştiinţei tale. mintirile accesibile conştiinţeisunt denumite )/intii *econştiente. cestea includ amintiri specifice ale unor evenimente personale,precum şi informaţiile acumulate de-a lungul vieţii, cum ar fi( cunoştinţe despre semnificaţia cuvinteloraşezarea străzilor unui oraş sau localizarea unei ţări anume.

6enri Fallon afirma că subconştientul este un mediu inert unde se adăpostesc percepţiile resimţite până în momentul în care trebuie evocate din nou printr-o atracţie a conştiinţei.

C))ctei3tici&e şi o&$i&e 3$%conştient$&$i

Datorită amplasării între conştient şi inconştient au fost determinate principalele trăsături alesubconştientului, şi anume( &)ten) şi *oteni)&it)te) 8conţinuturile subconştientului se menţin într-o stare latentă până când vor f

reactivate şi disponibilizate de către conştiinţă9; coe4i3ten) c$ conştiin) 8conţinuturile subconştientului coe&istă cu conţinuturile conştiinţei, cu toate

că e&presia conţinuturilor subconştientului poate fi mai concentrată, mai condensată9; -)ci&it)te), 3e5ie) conştiinei 8subconştientul se pune în slu>ba conştiinţei9; -i&t)e) şi /eiee) conin$t$i&o care trec dintr-un nivel în altul 8staţie de tranzit9.

#ubconştientul nu trebuie văzut ca un simplu rezervor şi păstrător al faptelor de conştiinţă, ci îsi arepropriile lui mecanisme. 7l poate prelucra, restructura, crea. cele amintiri, automatisme, deprinderi care sunt!scoase" la suprafaţă nu sunt identice cu cele care au !intrat" în subconştient. #ub influenţa unor factori 8timpulemoţiile puternice, distragerea de la activitatea respectivă9, amintirile, automatismele, deprinderile vor fmodificate de subconştient datorită noilor relaţii în care acestea intră.

I.'. INCONŞTIENTUL

De-inie) şi conin$t$i&e inconştient$&$i

Greud, dar şi alţi autori, au definit inconştientul într-o manieră restrictivă şi e&clusivistă, considerându-l unrezervor al tendinţelor înfrânate, înăbusite, refulate, frustrate. Inconştientul este cel care e&plică lapsusurile,pseudoamneziile, actele ratate, visele etc.

3


4/81

Inconştientul a fost definit şi prin accentuarea unui element, ignorând alte elemente. stfel, 1ierre :anetdefinea inconştientul lăsând la o parte fenomene psihice aflate în acelasi stadiu, dar în stare latentă8deprinderile, faptele de memorie, tendinţele9. 7l spunea( Cun act este inconştient faţă de cutare operaţie deordin mai înalt ".

lţi autori au definit inconştientul într-o manieră negativă, apărând ca haos, ca iraţional, învolburare depulsiuni oarbe ce nu cunosc nici o organizare, cu efecte dezorganizatoare şi inhibitive asupra vieţii psihice, caţinând chiar de patologia mintală.

1sihologia contemporană defineşte psihicul într-o manieră e&tensivă şi pozitivă, ca fiind o formaţiune psihică ce cuprinde tendinţele ascunse, conflictele emoţionale generate de resorturile intime ale personalităţii .

Din definiţiile de mai sus se pot e&trage anumite caracteristici ale inconştientului(Inconştientul, având o funcţionalitate mai puţin previzibilă, nu trebuie să deducem că el ar fi lipsit deordine. 7l dispune de o organizare foarte personală. =eagă ordinea impusă de conştiinţă, dar aduce oaltă ordine, ordinea propriei sale subiectivităţi;Datorită faptului că inconştientul se manifestă impulsiv nu trebuie să se tragă concluzia că structurilesale nu sunt suficient conturate. 7$ considera că principalele structuri ale cunoaşterii sunt(

- sistemul neurovegetativ sau autonom cu funcţiile sale 8respiraţie, circulaţie, digestie etc.9;- automatismele psihologice sau Cinconştientul subliminal";- baza inconştientă a persoanei, care conţine stadii arhaice.

Din faptul că inconştientul este considerat o infrastructură confuză a vieţii psihice, nu trebuie dedusfaptul că el ar avea un rol negativ. Inconştientul îndeplineşte următoarele roluri(

- rol de energizare şi dinamizare a întregii vieţi psihice;- rol de facilitare a procesului creator, contribuind la realizarea unor combinări şi recombinări spontane;- rol de asigurare a unităţii 7ului, inconştientul fiind principalul depozitar al programelor informaţionale ş

al tensiunilor motivaţionale.Deci conţinuturile inconştientului se constituie din( tendinţe ascunse 8înfrânate, înăbusite, refulate

frustrate9, conflictele emoţionale generate de resorturile intime ale personalităţii, automatismele psihologice,stadiile arhaice.

N)t$) şi o&$i&e inconştient$&$i

&atura inconştientului nalizele comparative făcute între conştiinţă şi inconştient, prima apărând ca refle&ivă, critică, raţională

iar cel de-al doilea ca afectiv, spontan, învăluit în mit, legendă, vis, au condus la concluzia că inconştientul ar f

de natură preponderent afectivă. cest fapt a fost sesizat şi de :ung, care considera că )6eti*$i&e, imagincondensate şi colective, desi instinctive, sunt deopotrivă apropiate de sentimente şi de idee.

7$ arată că, în legătură cu întrebarea dacă inconştientul este constituit din imagini sau din cuvinte, aufost formulate două teze divergente(

- prima teză reflectă gândirea lui Greud din etapa când inconştientul era considerat autonom, scăpândoricăror formulări care au loc în conştiinţă sau în inconştient. %a urmare, inconştientul apare formate&clusiv din imagini, percepţii interne sau fantasme şi din evenimentele cristalizate ale preistorieiindividului;

- a doua teză susţine că inconştientul este structurat ca un limba> şi deci, se poate comunica cu el, însăcu condiţia de a-l auzi.

Hacan afirmă că inconştientul vorbeşte în om, că el poate fi structurat prin intermediul limba>uluimetaforelor, având capacitatea de !a vorbi" pentru a dezvălui sau a ascunde inconştientul.

Inconştientul cuprinde tot ceea ce este opac, tot ce nu poate fi spus sau nu trebuie spus, fiind interzis desensul e&istenţei. %um însă dezvăluirea lui prin metoda asociaţiilor verbale este singura cale de eliberare şi

însănătoşire, înseamnă că interacţiunea dintre imagini şi cuvânt, !verbalizarea" imaginilor, a fantasmeloprofunde sau refulate, reprezintă esenţa inconştientului.

'olurile inconştientului %ei mai mulţi autori au subliniat rolul negativ, turbulent al inconştientului, dar au e&istat şi unii autori care

au evidenţiat rolul şi valoarea pozitivă a acestuia în raport cu conduitele şi comportamentele individului. :ungde pildă, credea că inconştientul este chiar superior conştientului, deoarece el ar conţine toată înţelepciuneace i-a fost conferită prin e&perienţa a mii de ani. Inconştientul creează combinaţii subliminale, care sunt cu multsuperioare combinaţiilor conştiente prin !fineţea şi importanţa lor".

4


5/81

n ultimul timp, implicarea inconştientului în procesarea informaţiilor, în soluţionarea problemelor, chiar înactele de creaţie a devenit un fapt comun în psihologia contemporană. 1sihologia transpersonală acordăinconştientului un loc şi un rol de prim ordin, implicându-l în cele mai neobişnuite e&perienţe transpersonale(embrionare şi fetale, ancestrale, colective şi rasiale, filogenetice etc.#intetizând, rolurile pozitive aleinconştientului ar fi(

-facilitare a procesului creator, contribuind la realizarea unor combinări şi recombinări spontane;-asigurare a unităţii eu-lui, prin faptul că este principalul depozitar al programelor informaţionale şi a

tensiunilor motivaţionale, pe baza cărora se emancipează conştientul;

Ti*$i e inconştient

Greud deosebea trei tipuri de inconştient(- unul latent sau preconştient , care cuprinde stările psihice susceptibile de a deveni conştiente;- altul format din faptele psihice refulate;- al treilea constituind partea cea mai importantă a eului ideal .

=oile orientări psihologice au scos în evidenţă trei tipuri de inconştient(- inconştientul cerebral;- inconştientul colectiv;- inconştientul cognitiv.

Inconştientul cerebral

cest tip de inconştient este inconştientul fiziologic, inconştientul refle&, automat, care intră în funcţiunefără ca individul să-si dea seama, dar care afectează viaţa psihică conştientă.

@nificarea funcţională a a&ei cerebro-spinale, ca şi e&tinderea de la măduva spinării la creier a proceselorefle&e, au constituit modalităţi care au impus noţiunea de inconştient cerebral. %ei care studiau viaţa psihică,normală sau patologică, au avansat ideea potrivit căreia o mare parte a cerebraţiei este în realitate automată şinconştientă.

n 2J*, Filliam %arpenter a introdus noţiunea de !cerebraţie inconştientă", el fiind adevăratupopularizator al acestei noţiuni.

Gormularea şi argumentarea teoretică şi chiar e&perimentală a e&istenţei inconştientului cerebral a

condus la redimensionarea viziunii asupra vieţii psihice a individului, conştiinţa, prezentă întotdeauna şoriunde, lăsând !loc" şi !timp" şi pentru manifestările inconştiente.

5


6/81

Inconştientul colectiv

Dacă inconştientul cerebral era de natură fiziologică, materială, inconştientul colectiv este de natură purpsihică, spirituală.

Kustave He Lon afirma că inconştientul colectiv 8al mulţimilor9 este caracterizat prin inhibiţia colectivă afuncţionării intelectuale, prin e&agerarea rolului afectivităţii, prin reducerea acestuia la viaţa psihică a primitivilorsau a copiilor. După He Lon, inconştientul colectiv se caracterizează prin(

- impulsivitate, mobilitate, iritabilitate, sugestibilitate şi credulitate;- e&agerare şi simplism în sentimente;- intoleranţă, autoritarism şi conservatorism;- moralitate >oasă;- dispariţia vieţii cerebrale şi preponderenţa celei medulare;- dispariţia personalităţii indivizilor.

1entru Greud, inconştientul colectiv cuprinde elemente ce se regăsesc în orice inconştient individual, elefiind deci comune mai multor indivizi 8de e&. %omple&ul lui 5edip9.

După :ung, psihicul se compune din trei niveluri( conştientul ? reprezentat de 7u , format din gânduri, sentimente, percepţii, amintiri; inconştientul personal ? constă în acele conţinuturi care au devenit inconştiente şi din acele conţinuturi

ce sunt de fapt percepţii senzoriale, care datorită prea slabei lor intensităţi, nu au a>uns niciodată înconştient. Inconştientul personal este alcătuit din comple&e, fiecare comple& fiind legat de către unarhetip, deoarece comple&ele sunt personificări ale arhetipurilor , modalităţi în care arhetipurile semanifestă în psihicul fiecărei persoane;

inconştientul colectiv ? este general uman, constituind, de fapt, substratul oricărui psihism individualInconştientul colectiv conţine arhetipurile şi (inele.

Inconştientul colectiv este un strat abisal al structurii psihice, o altă lume, o lume în oglindă care secontrapune imaginii noastre conştiente despre lume. %onţinuturile inconştientului colectiv sunt reprezentate deceea ce :ung a denumit, la început !imagini primordiale", iar apoi arhetipuri .

A6eti*$i&e sunt structuri psihice identice, comune tuturor, constituind moştenirea arhaică a umanităţii7le nu sunt structuri pur psihice, ci structuri funcţionale duale( structuri psihice şi structuri nervoase. %ele macunoscute arhetipuri sunt(

- umbra ? partea diabolică sau sadică a personalităţii, formată ca urmare a atrocităţilor săvârsite deoameni de-a lungul timpului;

- anima ? imaginea colectivă a femeii în psihologia bărbaţilor;- animus ? imaginea colectivă a bărbatului în psihologia femeilor. n concepţia lui :ung, anima şi animus apar ca mi>locitori între conştient şi inconştient.Aolul inconştientului colectiv este de a iniţia, controla şi mi>loci trăirile şi manifestările comportamentale

tipice tuturor oamenilor, indiferent de epocă istorică, localizare geografică, clasă socială, naţionalitate etc.

6


7/81

Inconştientul cognitiv

=oţiunea a fost lansată de cognitivişti, în general, şi de psihologia cognitivă, în special. 6arr$ 6untconsidera că orice psihologie a sinelui ar fi reziduală dacă nu ar fi caracterizată şi din punctul de vedere al unorfuncţii care pot fi şi inconştiente. %onsiderarea inconştientului cognitiv nu un domeniu separat sau un sistem

închis în el însusi, ci un proces pe cale de conştientizare, în anumite condiţii, este capabil de o anumită formăde reflecţie în interiorul conştiinţei în desfăşurare. Inconştientul cognitiv este o parte a unei tendinţe inerente dea deveni conştiente sau un aspect al unei preconştiinţe care se va dezvălui într-o conştiinţă implicită.

7e&)i) inte conştient şi inconştient

%onştientul şi inconştientul sunt momente funcţionale inseparabile ale psihicului uman. %a urmare, înfuncţie de diversele ipostaze ale manifestărilor comportamentale aparţinătoare individului, conştientul şinconştientul vor fi coordonate şi alternante prin praguri mobile. ceasta înseamnă că ceea ce la un momentdat este conştient la un alt moment dat poate deveni inconştient. %onţinuturile psihice conştiente se stochează

în inconştient.

Ti*$i e e&)ii +nte conştient şi inconştient

Relaţiile circulare ? constau în faptul că oricare dintre conţinuturile conştientului trece în inconştient,pentru ca în urma germinaţiei să treacă din nou, nu neapărat toate, în conştient.

Relaţiile de subordonare integrativă ? presupun subordonarea şi dominarea unuia de către celălaltAelaţiile de subordonare integrativă dintre conştient şi inconştient iau două forme distincte(

- dominarea inconştientului de către conştient ? conştientul prin acţiunile şi operaţiile lui proprii ţine înfrâu impulsurile inconştientului, mai ales unele dintre pornirile lui care vin în contradicţie cu valorilesociale unanim acceptate;

- dominarea conştientului de către inconştient ? aceste relaţii apar cu precădere în stările de afect, detransă creatoare, în inspiraţie, în stările patologice care presupun o răsturnare a raporturilor fireşti.

Relaţiile de echilibrare ? presupun realizarea unui uşor balans între stările conştiente şi celeinconştiente, fără predominanţa unora sau altora dintre ele 8stările de aţipire, de reverie, spontaneitate,contemplaţie9.

n dinamica vitală a conştientului şi inconştientului principalul sistem de referinţă rămâne conştiinţadeoarece prin intermediul ei omul re-produce în mod adecvat realitatea, aşa cum este ea, şi numai în virtuteaacestui fapt el îsi poate conduce şi regla corespunzător conduita.

7


8/81

II. P7OCESE ŞI ACTI8IT(ŢI PSIHICE

II. 1.Pece*i)" definiţia şi legile percepţiei; fazele percepţiei 8percepţia ca activitate9; factorii determinanţi apercepţiei;II.#.7e*e0ent!i&e" definirea şi proprietăţile reprezentărilor;II.'.G9nie)" gândirea ca proces cognitiv superior; definiţia şi operaţiile fundamentale ale gândirii; activităţile

gândirii( conceptualizarea, înţelegerea, rezolvarea problemelor, categorizarea, raţionamentul, decizia;II.:. Me/oi)" definiţia şi procesele memoriei; factorii facilitatori şi perturbatori ai memoriei; formele memoriei;II.;. Moti5)i)"definiţia şi teoriile motivaţiei; formele motivaţiei; submotivare şi supramotivare; optimumotivaţional; motivaţie şi performanţă;II.


9/81

II.= Co/$nic)e şi &i/%)>"definiţii( comunicare, limbă, limba>; formele comunicării; funcţiile comunicării verbale8limba>ului9.

II. 1. PE7CEPŢIA

De-inii) şi &e?i&e *ece*iei

Pece*i) e3te e-init! c) e-&ect)e 3$%iecti5! ne/i>&ocit!, +n -o/! e i/)?ine, ) o%iecte&o şi-eno/ene&o e4tene ce )cione)0! +n /o/ent$& )t )3$*) no)3t! *in )n3)/%&$& +n3$3ii&o şico/*onente&o &o.1sihologia modernă distinge următoarele legi ale percepţiei(

a. )egea integralităţii perceptive e&primă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii şi integrităţiobiectului, ea operează nu cu însusiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare.

b. )egea structuralităţii perceptive arată că însusirile obiectului numai împreună, organizate şi ierarhizatecreează efecte de percepţie; totodată, ea relevă faptul că nu toate însusirile obiectului sunt la fel de importantepentru perceperea lui, cu deosebire, cele care dispun de cea mai mare concentrare informaţională. c. )egea selectivităţii perceptive este e&presia caracterului activ al omului în timpul perceperii, al faptului cănu toate obiectele sunt percepute, ci doar unele, nu toate însusirile obiectului, ci doar o parte a acestora, înacord cu forţa lor senzorială sau cu semnificaţia lor pentru individ.

d. )egea constanţei perceptive constă în menţinerea invarianţei imaginii, chiar şi atunci când e&istă variaţiale obiectului perceput.

e. )egea semnificaţiei semnalează faptul că se percep mai bine, rapid şi corect obiectele care au oanumită valoare, semnificaţie pentru subiect decât cele indiferente.

f. )egea proiectivităţii imaginii perceptive precizează faptul că, desi imaginea perceptivă se elaboreazăcortical, ea este proiectată la nivelul obiectului.

F)0e&e *ece*iei (Percepţia ca activitate)

1ercepţia nu este un eveniment izolat, nici izolabil al vieţii, ea trebuie considerată ca o fază a acţiunii. ncondiţii normale, la omul adult, percepţia pare a fi un act instantaneu, care se produce în mod automat, de lasine. n realitate, ea are o desfăşurare procesuală, chiar dacă se întinde pe o durată foarte scurtă, de la +,J la2,J-< sec.

%ercetările de laborator au dus la evidenţierea următoarelor faze(

)@ *rientarea ? constă în direcţionarea şi !acordarea" aparatului de recepţie în raport cu !locul" şispecificul sursei e&terne de stimulare;

%@ +!plorarea ? constă într-o succesiune de operaţii senzorio-motorii de parcurgere a câmpului stimulatore&tern, în vederea stabilirii coordonatelor principale în interiorul cărora se situează stimulul propriu-zis şi aprecizării schemelor optime de captare a acţiunii acestuia;

c@ etecţia ? înseamnă surprinderea e&istenţei stimulului şi !e&tragerea" lui din conte&tul elementelor defond;

@ iscriminarea ? marchează acel grad de prelucrare, în care informaţia rezultată la iesire este suficientăpentru a detaşa obiectul de fond şi pentru a nu-l confunda cu altele, date simultan sau succesiv;

e@ -dentificarea ? reprezintă un stadiu în care determinările cantitative fuzionează în determinări calitativede ordin semantic. 5peraţional, identificarea se realizează ca o succesiune de testări ale coincidenţei dintremodelul informaţional actual al obiectului şi modelul informaţional etalon, constituit în cursul e&perienţei

perceptive anterioare;

9


10/81

-@ -nterpretarea . constă în evaluarea importanţei şi utilităţii obiectului perceput şi are la bază un grup deoperaţii de relaţionare şi comparare a proprietăţilor obiectului cu stările interne de motivaţie şi cu scopurileactivităţii noastre.

F)ctoii ete/in)ni )i *ece*iei

1ercepţia este influenţată în desfăşurarea să concretă de o serie de factori(- factori e&terni ? obiectul, mişcarea, organizarea etc.;- factori interni ? setul, atenţia, motivaţia;- factori relaţionali ? rezultă din interacţiunea primelor două categorii.

Factorii externi ai percepţiei . n această categorie intră, în principal, caracteristicile stimululu8intensitate, durată, frecvenţă etc.9, dar şi unele particularităţi ale conte!tului în care acesta apare 8volumucâmpului perceptiv, omogenitatea şi heterogenitatea acestuia, raporturile spaţio-temporale dintre stimuli9.

Aeferindu-ne la intensitatea stimulului, cercetările au demonstrat că intensitatea medie a stimululuasigură o percepţie optimă. Intensităţile puternice sau foarte slabe produc unele efecte nefavorabile 8tocescacuitatea senzorială, favorizează omisiunea semnalelor, ceea ce duce la scăderea capacităţii rezolutive şproduc o stare generală de disconfort psihic9. Dacă durata de acţiune a stimulului scade sub o anumită limită,identificarea şi diferenţierea devin dificile; dimpotrivă, dacă depăşeşte o anumită valoare, imaginea devineştearsă datorită saturaţiei. @n stimul mai frecvent se percepe mai repede decât altul care apare la intervalemari de timp. %ând un stimul se detaşează de fond, este perceput mult mai uşor.

Factorii interni ai percepţiei

ceşti factori sunt foarte numerosi, începând cu prezenţa sau absenţa atenţiei şi motivaţiei şi terminândcu trăsăturile dispoziţionale de personalitate, dar cei mai importanţi sunt cei care se grupează în >urul set-ului.

Set$& este starea de aşteptare a obiectelor, a trăsăturilor lor caracteristice, a evenimentelor sigureimplicând restrângerea numărului de evenimente pentru care subiectul este pregătit. #etul se e&primă înpromptitudinea, pregătirea de a percepe sau de a răspunde într-un anumit mod, atitudinea care facilitează saupredetermină un anumit efect.

Intervenţia setului în percepţie se soldează cu următoarele efecte(- asimilarea pozitivă ? integrarea adecvată, rapidă a stimulilor;- asimilarea negativă ? denaturarea imaginii actuale a obiectului, identificarea lui eronată;- transformarea ? rezultată din îmbinarea celorlalte două categorii de efecte care duce la apariţia unei

imagini perceptive, categorial concordantă cu stimulul real, dar anumite însusiri particulare alestimulului fiind denaturate.

Factorii relaţionali ai percepţiei 1ercepţia este influenţată de relaţia directă dintre particularităţile stimulului şi cele ale stării subiective a

celui care percepe.7videnţierea rolului factorilor relaţionali a condus la formularea unei teorii asupra percepţiei, şi anume

teoi) t)n0)cion)&! 8Ittelson, anii )+9. ceastă teorie introduce conceptul de !tranzacţie" ce are loc întresubiect şi stimul, dar nici unul dintre cele două elemente implicate în tranzacţie nu poate fi studiat separat, cinumai în relaţie unul cu altul.

Percepţia este aşadar o tranzacţie, un fel de interrelaţie sau schimb între organism şi mediu, dar în carefiecare parte a situaţiei intervine ca participant activ şi îsi datorează e!istenţa tocmai acestei participări active .

10


11/81

II.#. 7EP7EZENT(7ILE

De-inie) şi c))ctei0)e) *3i6o&o?ic! ) e*e0ent!ii

De-inii)=oţiunea de reprezentare e&primă două realităţi psihice( una care ţine de *o$3, cealaltă care ţine de

*oce3.Definiţia ca *o$3( AeprezentareaMreprezentatul este imaginea sau modelul informaţional intern

actualizat, al unor obiecte, fenomene, evenimente, situaţii etc., care au fost percepute anterior, dar care înmomentul dat pot lipsi din câmpul nostru senzorial.

Definiţia ca *oce3" 7e*e0ent)e) e3te *oce3$& *3i6ic care are ca rezultantă imaginea sau modeluinformaţional intern si9, c)e *e/ite )ci$ne) /int)&! c$ o%iect$& +n )%3en) &$i, ) c$ conii) c))ce3t) 3! -i )cion)t c9n5) )3$*) o?)ne&o no)3te e 3i/.

Po*iet!i&e şi c&)3i-ic)e) e*e0ent!i&o

Po*iet!i&e e*e0ent!i&o 2. Fi?$)ti5it)te) ? reprezentările redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mamare încărcătură şi saturaţie informaţională. 7le se eliberează de anumite elemente particulare ale obiectelordevenind un fel de portret rezumativ al acestora sau ale unei clase întregi de obiecte. Imaginea obiectelordevine reprezentativă pentru ceea ce acestea au comun în structura lor concretă.ului.*. P)no)/i0)e) ? Hornov arată că reprezentarea presupune îmbinarea în imaginea mentală a unordimensiuni ce nu pot fi percepute decât succesiv. De e&emplu un cub, indiferent din ce parte ar fi privit, nupoate fi perceput decât ca având trei feţe în reprezentare; însă, datorită coordonării şi aglutinării 8alipirii,reunirii9 informaţiilor, acesta va fi !văzut cu toate feţele sale". #e pare că aceasta este limita superioară aperformanţelor posibile în reprezentare.

11


12/81

II.'. GBNDI7EA

G9nie) c) *oce3 co?niti5 3$*eio

Kândirea este trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie pentru om casubiect al cunoaşterii logice, raţionale/ 7a este aşa, deoarece gndirea produce modificări de substanţă aleinformaţiei cu care operează/ $ndirea antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice înrealizarea procesului cunoaşterii, nu doar pe cele de ordin cognitiv, aşa cum ar părea la prima vedere, ci şi pecele afectiv#motivaţionale şi volitiv#reglatorii/ Kândirea orientează, conduce, valorifică ma!imal toate celelalte

procese şi funcţii psihice, instituindu#se într#un fel de 0stat ma"or1, aşa cum se e&primă sugestiv 1aul 1opescu-=eveanu. Kândirea trebuie văzută ca procesul schimbării şi reorganizării informaţiilor stocate în memorie învederea creării unor noi informaţii.

De-iniii&e, o*e)ii&e -$n)/ent)&e şi )cti5it!i&e ?9niii

1sihologia tradiţională recurge la o definiţie de tip descriptiv-e&plicativ( ?9nie) e3te *oce3$& *3i6ice e-&ect)e ) +n3$3ii&o e3eni)&e şi ?ene)&e )&e o%iecte&o şi -eno/ene&o, ) e&)ii&o inte )ce3te),

+n /o /i>&ocit, ?ene)&i0)t, )%3t)ct şi c$ 3co*, *in inte/ei$& noi$ni&o, >$ec!i&o ş)ion)/ente&o.

1sihologia contemporană, luând în calcul şi dinamica şi evoluţia gândirii a dat o definiţie operativă aacesteia( ?9nie) e3te $n 3i3te/ oon)t e o*e)ii e *e&$c)e, inte*et)e şi 5)&oi-ic)e )in-o/)ii&o, %)0)t *e *inci*ii&e )%3t)cti0!ii, ?ene)&i0!ii şi )ntici*!ii şi 3$%oon)t 3)cinii )&e?ei)&ten)ti5ei o*ti/e in /$&i/e) ce&o inii)& *o3i%i&e.

n perioada contemporană, psihologia gândirii pendulează între cele două tipuri de definiţii. Aichard 7Ea$er se referă la trei ipostaze ale găndirii(2. Kândirea este cognitivă, dar este inferată din comportament, ea apare intern în minte sau în sistemu

cognitiv, însă trebuie inferată indirect;


13/81

şa cum analiza nu se limitează la simpla dezmembrare a obiectului în însusirile lui componente, corientează acest act spre finalitatea diferenţierii însusirilor, tot aşa sinteza nu este o simplă asociere sau

însumare ci o operaţie care presupune relaţionarea logică a însusirilor obiecttului, numai în acest fel fiindposibilă a>ungerea la dezvăluirea specificului lor. #inteza include, de asemenea, obiectul gândit într-o clasă deobiecte, îl corelează cu alte obiecte, desprinde, într-un ansamblu haotic de date, un principiu logic dedezvoltare şi interacţiune.

#inteza presupune aceeasi cale ca şi analiza, numai că în sens invers( de la noţiunile şi >udecăţileabstracte, dega>ate prin analiză, ea trece la e&plicarea şi reconstruirea mintală a fenomenelor.

ntre analiză şi sinteză nu e&istă o ruptură, ele nu sunt despărţite una de alta, dimpotrivă, nu numai că sepresupun reciproc, dar chiar trec una în alta. Din acest punct de vedere, putem considera gândirea ca fiind, înesenţa ei, o activitate analitico#sintetică. Ha nivelul gândirii, analiza trece în abstracţie şi sinteza îngeneralizare.

tât analiza, cât şi sinteza au ca instrument principal de mediere pe plan intern cuvântul, limba>ul intern.

A%3t)cti0)e) şi ?ene)&i0)e)

ceste operaţii sunt, de asemenea, corelative, strâns legate de analiză şi sinteză, continuări ale lor înplan mental.

Abstractizarea este operaţia mentală de departa>are, de e&tragere şi de considerare selectivă aanumitor aspecte, laturi sau însusiri din conte&tul lor sensibil imediat pentru a le transforma în obiecte distincteale gândirii. %u alte cuvinte, abstractizarea înseamnă reţinerea a ceva şi lăsarea la o parte a altceva.

7&istă două tipuri de abstractizare(- abstractizarea prin izolare( desprinderea totală a unui element de celelalte;- abstractizarea prin subliniere( elementul abstract nu este detaşat complet, ci situat mental pe prim-plan

celelalte elemente constituind fondul, planul al doilea. n psihologia cognitivă, abstractizarea este asimilată atenţiei selective. Aezultatul cel mai semnificativ a

abstractizării îl constituie concepteleMnoţiunile abstracte 8înţelepciune, libertate, bunătate, fericire, onestitatedezvoltare etc.9.

bstractizarea este mediată de analiză şi operaţiile ei subiacente, iar suportul ei primar este limba>ul.Generalizarea este operaţia prin care e&tindem o relaţie stabilită între două obiecte sau fenomene

asupra unei întregi categorii. Eai vorbim de generalizare şi atunci când includem un element particular într-oclasă mai largă de obiecte, fenomene sau însusiri.

n procesul cunoaşterii, prin generalizare reusim(

- fie să ne ridicăm de la însusirile concrete, particulare la însusiri din ce în ce mai generale;- fie să e&tindem însusirile unui obiect asupra unei categorii de obiecte.

1rin generalizare, gândirea reuşeşte să depăşească limitele datului senzorial imediat şi să acceadă lacategorial, universal. Keneralizarea nu este o simplă selecţie de însusiri comune din rândul celor date empiric;ea este o sinteză deoarece reuneşte într-o nouă organizare informaţia oferită de abstractizarea pozitivă.

%hiar dacă, în orice gândire individuală, sunt prezente şi interacţionează permanent cele patru operaţii debază, pe parcursul viaţii individului se produce o anumită accentuare a ponderii şi rolului fiecăreia în structurastilului cognitiv. ceasta este, mai ales, valabilă pentru analiză şi sinteză. 7ste posibil ca una să devinădominantă şi să-si pună amprenta pe tipul gândirii; în acest conte&t, gândirea poate fi preponderent analiticăsau preponderent sintetică. n plan comportamental, persoanele cu o gândire de tip analitic vor proceda prindelimitări succesive; au tendinţa de a supraestima detaliile, amănuntele în defavoarea ansamblului1ersoanele cu o gândire de tip sintetic vor manifesta tendinţa de a surprinde 8si supraestima9 întregul,

subestimând rolul detaliilor.

Co/*))i)7ste acea operaţie a gândirii implicată ca premisă şi ca mi>loc în toate celelalte; constă într-o apropiere

pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele. Dincomparaţie derivă nu numai operaţiile simple ale gândirii, cum ar fi serierea, clasificarea, ci şi altele maicomple&e, precum generalizarea.

Bemeiul comparaţiei îl formează generalul, esenţialul, necesarul. 7a se formează în procesul însusirigeneralului, esenţialului, proces realizat treptat, gradual.

13


14/81

#tudiul sistematic al comparaţiei a evidenţiat utilitatea ei pentru celelalte operaţii ale gândirii, cudeosebire pentru analiză şi sinteză. %omparaţia începe cu un act sintetic 8care constă în corelarea însusirilor9,continuă cu unul analitic 8de desprindere a asemănărilor şi deosebirilor pe baza unui criteriu9 şi se finalizeazăprintr-o nouă sinteză şi generalizare. 1rin urmare, comparaţia este o analiză prin sinteză, finalizată printr-onouă sinteză.

5peraţiile şi procedeele mentale cu a>utorul cărora prelucrăm informaţiile, ca urmare a relaţionărilorstrânse şi active formează, la nivelul minţii, structuri operaţionale comple&e.

Acti5it!i&e ?9niii

%omple&itatea gândirii provine nu doar din cele două laturi ale ei, intercorelate şi coordonate în structuricognitive, ci şi din activităţile pe care le realizează. 1rin gândire omul intră în posesia conceptelor, le sesizeazăsensul, utilitatea şi aplicabilitatea, se implică în soluţionarea solicitărilor ce-i sunt adresate, >udecă şi faceraţionamente, ia decizii, creează produse noi.

Conce*t$)&i0)e), +ne&e?ee), e0o&5)e) *o%&e/e&o, )ion)/ente&e, eci0i) şi ce)i) sunactivităţile fundamentale ale gndirii care o individualizează în raport cu alte mecanisme psihice si-i acordă uncaracter de ma&imă eficacitate.

Conce*t$)&i0)e)

conceptualiza înseamnă a forma concepte, !a a>unge" la concept, a intra în posesia conceptului, aasimila concepte. %onceptualizarea este capacitatea fiinţei umane de a abstractiza însusirile unei clase deobiecte ce sunt apoi încorporate într-o imagine sau într-o idee-concept; de asemenea, este capacitateaacesteia de a sesiza atributele distinctive ale unei clase de obiecte.

+lementul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului este aptitudinea de de a forma şi integraconcepte

n formarea conceptelor s-au confruntat două orientări( cea empiristă şi cea raţionalistă. 1otrivit celedintâi, conceptele se formează prin e&tragerea invarianţilor din multitudinea şi diversitatea elementelor. 1entruca un copil să-si formeze conceptul de !câine", el trebuie să fi văzut sau să fi întâlnit mulţi !indivizi" de acest tipnumiţi prin termenul de !câine". %onceptul de !câine" rezultă dintr-o asociaţie între un ansamblu de atribute şun cuvânt. 1entru raţionalişti conceptele sunt entităţi mentale prezumate în vederea e&plicării şi acţiunii.

Îne&e?ee)

Aeprezintă semnul distinctiv al activităţii gândirii. nţelegerea este trăsătura esenţială şi permanentă agândirii umane, ea asigurând şi buna desfăşurare a celorlalte activităţi ale gândirii.

nţelegerea a fost denumită insight prin termenul englezesc şi einsicht prin cel german, ea a fost redusăde gestaltişti la un act brusc, spontan, de !prindere" a unei relaţii sau situaţii, la o iluminare instantaneeintervenită în procesul rezolvării problemelor.

înţelege înseamna(a9 a sesiza e&istenţa unei legături între setul noilor cunoştinţe şi setul vechilor cunoştinţe gata elaborate;b9 a stabili efectiv, uneori şi rapid, natura şi semnificaţia acestei legături;c9 a încadra şi încorpora noile cunoştinţe în cle vechi, care în felul acesta se modifică şi se îmbogăţesc

Îne&e?ee) e3te )cti5it)te) e 3e3i0)e şi e&e5)e ) e&)ii&o e3eni)&e inte o%iecte&e ş

-eno/ene&e &$/ii e)&e.

14


15/81

ncorporarea noilor cunoştinţe în cele vechi se poate face prin(- subsumarea derivată ? ideea nouă este un caz partuicular al celei vechi;- subsumarea corelativă ? ideea nouă presupune o transformare a ideii vechi;- supraordonare ? ideea nouă este mai generală decât cea veche;- relaţionare combinatorie ? noile idei sunt congruente cu un fond corespunzător de idei relevante.

Din punct de vedere operaţional, înţelegerea este un proces analitico#sintetic , debutând cu desprindereaelementelor esenţiale ale materialului şi încheindu-se cu reunirea lor într-un întreg închegat.

nţelegerea ca activitate fundamentală şi permanentă a gândirii, contribuie la continua sistematizare şresistematizare a informaţiilor şi e&perienţelor noastre, la producerea unor pasi importanţi în dezvăluirea lumi

în care trăim.1iaget desprinde două forme de înţelegere după nivelul de dezvoltare: înţelegere elementară ş

înţelegerea superioară.După posibilitaea e&primării, 1iaget deosebeşte o înţelegere implicită şi înţelegerea e!plicită.După modul de realizare, se desprid două forme de înţelegere( înţelegere spontană şi înţelegere

discursivă/7&istă şi alte forme de înţelegere: înţelegere empatică, înţelegere conte!tuală, înţelegere socială/

7e0o&5)e) e *o%&e/e

5 problemă apare atunci când subiectul intenţionează să#şi realizeze un scop, sau să reacţioneze la osituaţie stimul, pentru care nu are un răspuns adecvat stocat în memorie/ Eai e&act, problema apare atunccând e&istă(

2. * stare iniţială a organismului si a mediului său.utorul cunoştinţelor şi priceperilore&istente, dacă situaţia nu actualizează automat o schemă 8sau mai multe9 adecvată eliminării obstacolului.

1ermanent în timpul activităţii sale rezolutive, subiectul caută, e&trage şi prelucrează informaţia. #ursele

de informaţie la care el apelează în mod obişnuit sunt(- spaţiul problematic însuşi ? fiecare informaţie poate fi utilizată pentru a alege operaţia următoare sau

pentru astabili dacă procesul trebuie continuat;- ambianţa sau spaţiul cadrului problematic dat ? diferitele semnale pe care subiectul le captează din

ambianţă sunt utilizate ca informaţie au&iliară în organizarea operaţiilor;

15


16/81

- informaţia prelucrată şi stocată anterior ? cea mai mare cantitate de informaţie utilă o furnizeazămemoria de lungă durată.

bilitatea de a rezolva o problemă depinde foarte mult de modul de reprezentare a acelei probleme@neori este mai eficientă reprezentarea sub formă de enunţ 8de propoziţie9, alteori este mai adecvată oimagine vizuală. desea în rezolvarea unei probleme se întâmpină dificultăţi fie pentru că sunt omise dinreprezentare unele elemente esenţiale ale problemei, fie au fost incluse elemente care nu sunt importante.

n perimetrul rezolvării problemelor întâlnim următoarele noţiuni( problema, situaţia problematică, spaţiuproblematic, conduita rezolutivă. :ean- Grancois Aichard întelege prin procese tot ceea ce se întămplă întimpul rezolvării de problemelor, evenimentele e&terne şi interne care se produc în decursul rezolvării deprobleme, ca şi schimbările ce rezultă.

Conduita rezolutivă a individului este e&trem de diferenţiată, ea particularizându-se în funcţie de anumitecriterii(

- durata procesului rezolutiv- natura problemei- gradul de structurare a problemei- gradul de dificultate a problemelor - specificul proceselor psihice cognitive implicate în găsirea soluţiei- specificul sarcinii subiectului- condiţiile rezolvării problemelor

7tapele rezolvării problemelor nu au doar o importanţă teoretică, ci şi una practic-acţională. De altfel, eleau şi fost convertite în !sfaturi practice", atât de utile procesului rezolutiv. 7llis 823/9 a identificat următoarelereguli practice( +ne&e?ee) *o%&e/ei e)/intie) *o%&e/ei ienti-ic)e) i*ote0e&o )&ten)ti5e)c6i0iion)e) 3t)te?ii&o e e0i3ten! e5)&$)e) i*ote0e&o -in)&e . lţi autori adaugă la aceste reguli

încă două ( e4*&ic)e) *o%&e/ei $nei )&te *e3o)ne 3! n$ ne *eoc$*!/ $n ti/* e *o%&e/!.

C)te?oi0)e)

5mul trăieşte într-un mediu hipercomple& unde ar putea fi copleşit de numărul şi diversitatea stimulilor şal situaţiilor pe care le travesrseză dacă nu ar recurge la categorizarea obiecteleor reducând astfel mediul lacategorii uşor de procesat. %ategorizarea sau clasificarea vizează instituirea de clase care includ un grup deobiecteMstimuli. #e spune despre aceste obiecte că aparţin categoriei respective. 7ste de dorit a evita confuziadintre categorie şi concept. %ategorizarea îndeplineşte numeroase funcţii cu valoare adaptativă(

a9. Kruparea obiectelor similare în aceeaşi categorie. 5biectele similare sunt grupate, de regulă, în

aceeaşi categorie. %ategorizarea tinde spre ma!imizarea similarităţilor intra#categoriale şi minimizareasimilarităţii inter#categoriale/

b9. %odarea e&perienţei. %ategorizând obiectele din mediu, subiectul uman şi le poate reprezenta într-unformat simplu, uşor de procesat, stocat sau reactualizat atunci când situaţia ipune aceasta. #istemul cognitivoperează cu o singură categorie corespunzătoare unei mulţimi de obiecte. %ategoriile înlesnesc percepţia,memorarea, reamintirea şi sporesc astfel eficienţa sistemului cognitiv.

c9. Kenerarea de inferenţe. n absenţa categorizării nu ar fi posibil raţionamentul. 1roprietăţile clasei suntinferate şi asupra obiectului categorizat, chiar dacă la prima vedere aceasta nu este vizibil. #ilogismul esteposibil datorită categorizării unui individ 8#ocrate9 ca membru al clasei oamenilor.

7)ion)/ent$&

tât pentru logică cât şi pentru psihologie, raţionamentul constituie obiect de studiu. Guncţionareacognitivă poate funcţiona la următoarele niveluri( cel al cunoştinţelor, nivelul computaţional, reprezentaţional#algoritmic şi nivelul implementaţional2Miclea,3444, p/5678. ntr-o teorie a raţionamentului, logica reprezintăanaliza computaţională a acestuia. Hogica ne arată pe baza căror calcule, din anumite premise pot fi deduseanumite concluzii, stabilindu-se relaţia dintre premise şi concluzii. Bot logica este aceea care stabileşte caresunt funcţiile corecte şi care sunt cele eronate, care sunt argumentele valide şi care sunt paralogisme. ntr-oteorie unitară asupra raţionamentului, relaţia dintre logică şi psihologie este relaţia dintre analizacomputaţională a raţionamentului şi celelalte niveluri posibile de analiză a acestuia. -ntegrarea logicii şi

psihologiei într#un mod simplu şi elegant este un argument în plus în favoarea convergenţei spre o ştiinţăcognitivă unificată/

16


17/81

Bipuri de raţionament(

A8/ 'aţionamentul inductiv, care constă în producerea unei ipoteze generale pe baza unor date particulare şi a unor cunoştinţe tacite/ 9n funcţie de obiectul inducţiei e!istă trei tipuri de raţionament inductiv238de inducere a unei proprietăţi, 28de inducere a unei reguli, 258de inducere a unei structuri/

;8/ 'aţionamentul deductiv , care constă într#o serie de calcule guvernate de regulile de deducţie, astfelînct din anumite premise, o concluzie derivă cu necesitate logică/ 7&istă trei tipuri principale de raţionamentdeductiv(

829 raţionamentul silogistic;8oacămecanismele cognitive. %omportamentul decizional este descris şi e&plicat de două mari categorii de modele(

238 Modelele normative

28 Modelel descriptive /829. Eodelele normative ale luării deciziei5riginea modelelor normative se află în ştiinţele economice prin interesul manifestat de economişti în

stabilirea pe cale matematică a alternativei care aduce cel mai mare profit. 7conomiştii au dorit să elaborezeproceduri formale pe baza cărora să poată calcula decizia optimă.

Principala asumpţie a modelelor normative este cea a raţionalităţii subiectului decident. n luarea decizieise presupune că subiectul uman se comportă raţional, căutând întotdeauna să aleagă posibilitatea optimăadică acea opţiune care-i asigură câştigul ma&im dintre toate variantele posibile. * fiinţă este raţională dacăeste necontradictorie/

doua asumpţie a modelelor normative vizează omniscienţa subiectului decident. %u alte cuvinte, sepresupune că în luarea deciziei individul cunoaşte toate posibilităţile şi o selectează pe cea optimă.

%ele două presupoziţii sunt e&trem de restrictive şi severe. Eodelele construite pe baza lor arată cum ar

trebui să se decidă şi nu cum se realizează în mod real decizia/ 1rin urmare, ele prescriu, nu descriu, deaceea au fost denumite modele normative/ Eodelele normative ca şi regulile logicii au valoare corectivă înmarea ma>oritate a cazurilor, ele nu descriu procesul de gândire real, ci îl corectează prin raportarea la normă.

%ele mai cunoscute modele normative calculează valoarea aşteptată 8e!pected value9 sau utilitateaaşteptată 8e!pected utilit%8/

28 Modelele descriptive/'aţionalitatea limitată

Eodelele descriptive mai poartă denumirea de modele ale raţionalităţii limitate/ ceasta înseamnă cădecidentul, având resurse de timp şi de calcul limitate, e silit să recurgă la diverse euristici de decizie şireprezentări simplificate ale alternativelor asupra cărora trebuie să hotărască. Aezultatul este un model mentasimplificat al situaţiei de decizie, în condiţiile în care decizia este luată într-un interval scurt de timp, iar

capacitatea sistemului cognitiv este limitată. #e presupune că subiectul se comportă raţional în interioruacestui model simplificat. #ubiectul decident, constrâns de propriile limite cognitive şi de timp, va alegevarianta satisfăcătoare, nu şi cea optimă 8neapărat9. n raport cu cteva criterii considerate ca relevante, ovariantă este considerată ca fiind satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare. Decidentul va selecta prima variantăcare satisface aceste criterii din mulţimea opţiunilor aflate la dispoziţie. =edispunând de suficiente resursecognitive şiMsau timp pentru a efectua un inventar al tuturor opţiunilor şi a compara valoarea sau utilitatea lorvarianta aleasă nu este în mod necesar şi cea optimă.

17


18/81

1entru situaţiile în care suntem supuşi presiunii de a lua o decizie rapid, vom utiliza un număr minimal decriterii. #e utilizează uneori o euristică de grupare a opţiunilor. Aezultă astfel două clase de posibilităţi raportatela criteriile minimale( dezirabile 8cele care satisfac criteriile respective9 şi indezirabile-nesatisfăcătoare. DinmulţNmea variantelor dezirabile, vom alege una în mod aleatoriu, fără a mai calcula utilitatea ei în raport cucelelalte.

II.:. De-inii) şi *oce3e&e /e/oiei

De-inii) /e/oiei

Eemoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informaţia e&trasă dine&perienţa sa cu mediul, de a o stoca într-o formă apropiată şi apoi de a o recupera şi utiliza în acţiunile sauoperaţiile pe care le efectuează.

%ele trei procese de bază ale memoriei 8memorarea ? sau achiziţia, stocarea, reactualizarea9 aparmenţionate în mai toate definiţiile date memoriei, indiferent de maniera acestora, mai simplă sau maelaborată.

Conce*t$& e /e/oie $/)n!@ 3e e-e! &) $n )n3)/%&$ e *oce3e %io-i0io&o?ice şi *3i6o&o?icec)e )3i?$! )c6i0ii), +nti*!ie), *!3t)e) şi e)ct$)&i0)e) e4*eienei şi t!ii&o no)3te )nteio)e,3$% -o/) ec$no)şteii 3)$ 3$% ce) ) e*o$ceii.

Poce3e&e /e/oiei

Eemoria se elaborează, se organizează şi funcţionează în timp, parcurgând în dinamica să o serie de*oce3e, asupra cărora cercetătorii au căzut de acord, în ceea ce priveşte numărul, dar cu mici diferenţeprivind denumirea acestora, şi anume(

- psihologia tradiţională preferă termenii de( )c6i0iieenco)e 8întipărire, fi&are, engramare9; *!3t)e 8reţinere, conservare9; e)ct$)&i0)e 8reactivare, ecforare9

- psihologia modernă, psihocognitivistă, recurge la termeni ca( enco)e; 3toc)e; ec$*e)e.

Ac6i0ii) Enco)e) chiziţia Mencodarea este procesul prin intermediul căruia informaţia este tradusă într-o formă care-

permite pătrunderea în sistemul mnezic. chiziţia se face prin encodare; cele două procese sunt cvasisimultane; ele sunt atât de intricate încât

pot fi identificate una prin cealaltă, encodarea se definitivează prin achiziţia materialului de memorat. 0om tratacele două noţiuni ca şi cum ar fi sinonime.

18


19/81

encoda înseamnă a traduce informaţia într-un anumit co, material sau ideal 8subiectiv9. 7ncodareareprezintă prima fază parcursă de mecanismale mnezice în dinamica lor. 7a reprezintă o multitudine deaspecte, dintre care amintim( natura, formele şi factorii facilitatoriare a lui în rezolvareaactivităţii. %u cât activismul intelectual şi profunzimea înţelegerii sunt mai mari, cu atât mai productivă va fichiar memorarea incidentală.

7ncodarea intenţională se caracterizează printr-o sarcină special formulată de a reţine. Importante înencodarea intenţională sunt trei elemente( stabilirea conştientă a scopului, mobilizarea şi consumarea unuiefort voluntar în vederea realizării lui, utilizarea unor procedee speciale care să faciliteze memorarea .

#impla conştientizare a scopului, desi importantă, nu este totuşi eficientă. Eult mai semnificative s-audovedit a fi nu scopurile în sine, ci scopurile diferenţiate. %unoaşterea duratei, a timpului pentru care estenecesară memorarea, cunoaşterea preciziei cu care urmează a fi memorat un material, în fine, cunoaştereasuccesiunii, a ordinii în care trebuie memorat un material sunt de ma&imă importanţă, uşurând mult procesul

memorării intenţionale.!nvăţarea pentru o anumită dată condiţionează uitarea după trecerea acelei date"Aelaţiile dintre cele două forme de encodare ? incidentală şi intenţională ? sunt relaţii de

interdependenţă. deseori memorarea incidentală este numai începutul celei intenţionale. lteori memorareaintenţională, ca urmare a e&ersării, a organizării începe să se realizeze cu o mare economie de timp şi deefort, intrând în funcţiune aproape de la sine. %ercetările au demonstrat că prin învăţare memorareaintenţională poate deveni automată.

P!3t)e) 3toc)e)@

P!3t)e) e3te *oce3$& e einee 3toc)e, con3e5)e@ ) in-o/)ii&o *9n! +n /o/ent$& +n c)ee3te nece3)! $ti&i0)e) &o.

19


20/81

7a implică producerea unor permanente transformări, reorganizări şi reintegrări care pot avea efectepozitive sau negative.

1rin specificul ei de fază latentă, păstrarea se realizează la nivel subconştient. =u avem un control directasupra conţinutului său, ci numai unul indirect, prin intermediul reactualizării.

1entru trăinicia păstrării sunt foarte importante(- intervalul de timp pentru care subiectul si-a propus memorarea( scurt, mediu şi lung.- factorii afectiv-motivaţionali ? e&istă o dependenţă direct proporţională între ecoul materialului dat în

sfera noastră afectiv-motivaţională şi gradul de trăinicie a păstrării lui în memorie.

Durata păstrării se referă la timpul care se scurge între intrarea şi iesirea informaţiei din memorie.7venimentele cu caracter personal se păstrează mult mai mult timp decât cele neutre, impersonale.

1entru creşterea duratei stocării, în vederea sporirii productivităţii ei, 'late recomandă(- fi&area imediată a informaţiei receptate, fie mental prin legătura ei cu alte informaţii, fie senzorial prin

notarea ei;- repetarea mentală a informaţiei de mai multe ori;- verbalizarea conţinututlui informaţiei;- mărirea duratei de prezentare a stimulului sau pe cea a intervalelor dintre elementele lui.

%a indicatori ai stocării putem aminti(

co/*&etit$ine) ? este dată de raportul dintre ceea ce se păstrează la momentul dat şi ceea ce s-amemorat anterior;

-ie&it)te) ? e&primă raportul de corespondenţă între materialul memorat iniţial şi cel care se păstreazăla momentul dat. Gidelitatea stocării depinde de calitatea şi profunzimea encodării. %u cât o informaţieeste mai bine analizată, înţeleasă şi repetată, cu atât e&istă mai multe şanse ca ea să fie reamintită câtmai e&act în forma în care a fost întipărită.

După E. Kolu păstrarea este cea mai importantă fază în structura dinamică a sistemului mnezic alomului, ea este cea care determină, în ultimă instanţă, eficienţa şi productivitatea memoriei.

7e)ct$)&i0)e)

7e)ct$)&i0)e) e3te *oce3$& e ec$*e)e ) )te&o /e/o)te şi 3toc)te, e 3co)tee &) i5e)&! )conin$t$i&o enco)te şi *!3t)te +n 5eee) $ti&i0!ii &o +n -$ncie e 3o&icit!i.

20


21/81

Aeactualizarea poate avea loc, uneori, aproape spontan, automat, fără nici un fel de efort din parteasubiectului, alteori însă, ea implică căutare, tatonare, efort.

#impla menţionare a unui eveniment personal, cu o mare încărcătură emoţională, este capabilă sădeclanşeze automat reamintirea lui. cest tip de reactualizare a fost denumit reactualizare spontană,involuntară. 7a se produce atât în stare de somn, sub forma viselor, cât şi în stare de veghe, sub forma unoravalanşe de amintiri, a unor imagini şi idei.

Dar e&istă şi situaţii în care apare necesitatea căutării unui eveniment în memorie cu a>utorul unor întrebări, al revederii unor obiecte sau al evocării diferitelor împre>urări în care a avut loc memorarea. n astfede situaţii vorbim despre reactualizarea deliberată 2voluntară8. 7a este declanţată şi controlată voluntar încadrul unei activităţi de învăţare-dezvoltare, de muncă sau de creaţie.

%aracterul spontan sau deliberat al recuperării, succesul sau eşecul ei sunt legate de mecanismelereactualizării( recunoaşterea şi reproducerea.

7ec$no)ştee) ? constituie un proces de identificare a unor obiecte sau situaţii ca fiindu-ne familiare, pebaza e&perienţei anterioare, identificarea având loc în condiţiile unei noi percepţii. 7a este o evocare tacită sauimplicită a unei idei sau imagini în prezenţa materialului.

7e*o$cee) ? este acea formă a reactualizării care se realizează în absenţa obiectelor şi fenomenelorpercepute anterior. 7a constă în derularea conştientă a conţinuturilor informaţionale şi actelor motoriachiziţionate anterior.

Indicatorii pe baza cărora se evaluează reproducerea sunt(- promptitudinea ? reflectă mobilitatea funcţională a mecanismului de actualizare şi se măsoară în

mărimea intervalului de timp din momentul emiterii semnalului de apel şi cel al apariţiei în conştiinţă ainformaţiei solicitate;

- completitudinea ? este un parametru determinat de completitudinea păstrării;- fidelitatea ? reproducerea cât mai fidelă a unor evenimente sau informaţii necesită eforturi voluntare

analize discursive, selectarea asociaţiilor, adoptarea unor decizii;- e!actitatea ? când trebuie să ne amintim ceva sau să răspundem la anumite întrebări, încercăm nu

numai să reactualizăm informaţiile, dar să le şi organizăm cât mai bine, în aşa fel încât răspunsurilenoastre să fie cât mai coerente.

Dat fiind faptul că se realizează în prezenţa obiectului implicând doar perceperea acestuiarecunoaşterea este mult mai uşoară decât reproducerea, care se realizează în lipsa obiectului şi presupune

prin urmare, apelul la gândire.

F)ctoii -)ci&it)toi şi *et$%)toi )i /e/oiei

7ncodarea se realizează mai uşor sau mai greu, mai repede sau mai încet, cu o eficienţă crescutăsau scăzută dependent de o multitudine de factori, delimitaţi în două mari categorii(- factori ce ţin de particularităţile materialului=- factori dependenţi de particularităţile subiectului care memorează/ ntre factorii care ţin de particularităţile materialului de memorat reţinem(

N)t$) /)tei)&$&$i ? materialul ce urmează a fi memorat poate fi, prin natura lui( intuitiv-concret sauabstract, descriptiv sau e&plicativ-relaţional, semnificativ sau lipsit de sens logic, pragmatic-utilitar sau teoretic%ercetările au arătat că se întipăreşte mai uşor un material intuitiv-senzorial 8imagini ale obiectelor9 decât unul

simbolic abstract 8cuvinte9, unul verbal-semnificativ 8un poem, un fragment de proză9 decât altul verbal-nesemnificativ 8grupa>e de litere fără sens logic9. O?)ni0)e) /)tei)&$&$i ? un material care dispune de un grad mare de organizare şi de structurareva fi mai bine 8si mai rapid9 memorat decât altul, cu organizare şi structurare mai reduse. #tructurat şiorganizat, elevii vor putea memora mult mai bine, mai fidel şi pe o perioadă mai îndelungată materialul predat.5rganizarea în serie a materialului produce efecte în funcţie de poziţia ocupată de material în serie. %ele maimulte investigaţii au arătat că elementele de la începutul şi sfârsitul seriei sunt mai bine engramate decât celede la mi>locul ei.

21


22/81

O/o?enit)te) 3)$ 6eteo?enit)te) /)tei)&$&$i ? în legătură cu acest factor pot fi invocate trei tipurde efecte(

• +fectul 'obinson 823


23/81

Moti5)i) şi ton$& )-ecti5 +n /o/ent$& /e/o!ii ? intensitatea motivelor pentru realizarea sarciniinfluenţează atât rezultatele memorării voluntare, cât şi pe cele ale memorării involuntare. n susţinereamotivaţiei sunt implicate, de asemenea, procesele de întărire pozitivă şi negativă a subiecţilor pentrurezultatele obţinute.

Influenţa unui nivel optim al intensităţii motivaţiei duce la desfăşurarea în bune condiţii a memorării,supermotivaţia pune în funcţiune mecanisme emotive, capabile să dezorganizeze activitatea subiectului.

O?)ni0)e) /)tei)&$&$i e c!te 3$%iect ? se referă la intenţia şi acţiunea voluntară a subiectului dea-si organiza informaţiile cu scopul de a le reţine şi de a le recupera în timp optim. Informaţiile care nu au fostsuficient de bine organizate şi sistematizate sunt în mai mare măsură supuse uitării.

Îne&e?ee) e c!te 3$%iect ) /)tei)&$&$i e /e/o)t - presupune realizarea unor legături cuinformaţiile, datele şi cunoştinţele de>a e&istente asimilate. 1e lângă organizarea şi sistematizarea unumaterial, deplina înţelegere este esenţială pentru memorarea lui durabilă.

8oin), inteni) e /e/o)e ? voinţa de a ţine minte implică un efort pentru a repovesti altora.

Fo/e&e /e/oiei

#ub raportul conţinutului, memoria poate fi senzorială, cognitivă, afectivă sau motorie/ După durată şfuncţie se situează la trei nivele(a9 memoria imediată, care persistă doar cîteva secunde sau minute şi prin care se asigură continuitateaacţiunii;b9 memoria scurtă sau mi>locie, cu durată de câteva ore, prin care se asigură continuitatea activităţilor

cotidiene;c8 memoria de lungă durată, persistând peste ani şi prin care se asigură continuitatea conştiinţei şi unitateapersonalităţii.

#e înţelege că sfera celor trei tipuri de memorie este inegală, memoria imediată având o sferă decuprindere mult mai mare decât cea medie, care la rândul ei este mult mai cuprinzătoare decât memoria delungă durată. =umai o mică parte din memoria imediată trece în cea medie ş.a.m.d. #ub raportul regla>ulumemoria poate fi: involuntară şi voluntară/

#e face, de asemenea, distincţia dintre memoria social#istorică şi memoria personală, care estetributară faţă de prima.

II.;. MOTI8AŢIADe-inii) şi teoii&e /oti5)iei

De-iniie1utem defini motivaţia ca reprezentând totalitatea stărilor de necesitate internă ale organismului care

stimulează şi orientează comportamentul în vederea satisfacerii lor. n categoria Qstărilor de necesitateQ putem include forme motivaţionale, precum( trebuinţele, motivele

interesele, convingerile, idealurile, adică un ansamblu de factori care activează, ghidează şi reglează acţiunile.

Teoii&e /oti5)tiei

Eotivaţia include faza activă, obiectivă a comportamentului de obţinerea succesului, a unui randamentcrescut al activităţii. 1sihologii au conturat unele teorii asupra fenomenelor motivaţionale(

!eoriile instru"entaliste au avut o largă răspândire în psihologie, multe comportamente fiinde&plicate prin intermediul lor. n esenţă, aceste teorii presupun stabilirea unor inventare, unor liste de trebuinţe.

23


24/81

H. A. M$) 823*9 pornind de la investigarea unor caracteristici ale personalităţii, stabileşte o listă deQtrebuinţeQ corespunzătoare unor tipuri de comportamente motivate social, cu aplicabilitate în foartenumeroase domenii. 7l se referă la două categorii de trebuinţe, unele primare sau viscerogenice 82< la numărcum ar fi nevoia de aer, apă, hrană, se& etc.9, altele secundare sau psihogenice 8oacă un rol esenţial. După opinia lui, noţiunile de motivaţie, comportament, personalitate sepenetrează atât de mult încât ele ar trebui să intre în cadrul aceluiasi model conceptual. 5 asemeneapenetrare o regăsim în modelul relaţional al motivaţiei propus de el. 1unctul de plecare al acestui modelteoretic îl reprezintă relaţiile preferenţiale, pe care omul, în comportamentul său, le stabileşte cu lumea.Brebuinţele de creştere, autorealizarea, interacţiunea, schimbarea, progresul, alături de cele de altruism,plăcere, satisfacţie în muncă îsi găsesc funcţionalitatea în conte&tul relaţiilor biologice, psihologice şi cognitive

pe care individul le întreţine cu lumea încon>urătoare. utorul acordă o mare importanţă personalizării "otivaţiei / Bransformându-se în scop şi proiect -

scrie el - trebuinţa devine 0o afacere personală@/ #copul este scopul @meu1 şi comportamentul care îi urmeazăeste actul QmeuQ. cest proces de personalizare afectează atât aspectul dinamic, cât şi funcţia reglatoare ascopului. numite construcţii personalizate de natură cognitivă, cum ar fi convingerile, concepţia despre lumeşi viaţă etc. au o puternică forţă motivaţională. 5pusul personalizării motivaţiei îl constituie alienareamotivaţională, care presupune efectuarea unor acţiuni contrare dorinţelor şi intenţiilor, sub influenţa presiuniisociale, a autorităţii sau din nevoia conformităţii.

24


25/81

Fo/e&e /oti5)iei

Te%$in) este o stare a unei persoane care resimte o lipsă.%onsecvent modelului său relaţional asupra motivaţiei, :. =uttin consideră trebuinţa ca " o relaţie

preferenţială a individului cu un obiect, în sensul că absenţa acestuia deran"ează funcţionarea, fie fiziologică aindividului şi declanşează la el o activitate care, efectiv, este orientată spre reinstalarea relaţiei preferenţiale/@

Brebuinţele sunt structuri motivaţionale bazale şi fundamentale ale personalităţii, forţele ei motrice celemai puternice, reflectând cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al omului în condiţiile solicitărilor mediuluie&terior. 7le sunt sursa primară a acţiunii . avea o trebuinţă înseamnă a simţi nevoia, necesitatea de a obţineun lucru sau altul, un rezultat sau altul, de a realiza ceva.

5 primă clasificare împarte trebuinţe în trebuinţe $iziologice 8ce rezultă din relaţiile individului cubiosfera şi presupun schimburi bio-chimice în organism menite a menţine echilibrul mediului intern9 şitrebuinţe psihologice 8care rezultă din relaţiile subiectului cu situaţiile semnificative ale lumii; de pildă, ele potderiva din situaţiile care semnifică nevoia de stimă socială9.

n funcţie de geneza şi conţinutul lor, trebuinţele pot fi clasificate în trebuinţe pri"are 8înnăscute, cu rode asigurare a integrităţii fizice a organismului9 şi trebuinţe secundare 8formate în decursul vieţii şi cu rol deasigurare a integrităţii psihice şi sociale a individului9. n categoria primelor se încadrează( trebuinţelebiologice sau organice 8de foame, sete, se&uale9, trebuinţe $iziologice sau $uncţionale 8de mişcarerela&are-descărcare9. 7le sunt comune pentru om şi animal, dar la om sunt modelate şi instrumentate socio-cultural.

%ea de a doua categorie cuprinde trebuinţe "ateriale 8de locuinţă, confort, de unelte şi instrumente9trebuinţe spirituale 8de cunoaştere, estetice, etice, de realizare a propriei personalităţi9 trebuinţe sociale 8decomunicare, antura> şi integrare socială, de cooperare etc.9.

Ha fel de semnificativă este şi clasificarea trebuinţelor în funcţie de nivelul la care se realizează relaţiadintre individ şi mediu. Daca această relaţie are loc la nivel biologic% atunci vorbim de trebuinţe biologice=umeroase trebuinţe apar şi la nivelul relaţiilor psihosociale dintre oameni, al contactelor sociale ş

interpersonale dintre ei. n rândul acestora se încadrează trebuinţele se&uale, care au un aspect şi o încărcătură psihosocială, e&perienţa se&uală fiind considerată ca prototipul plăcerii, apoi cele erotice, cele deapreciere, a>utor, cooperare, ataşament social şi afectiv, altruism etc.

#unt şi trebuinţe care apar la nivelul construcţiilor ca urmare a contactelor informative şi cognitive aleindivizilor, începând cu senzaţiile elementare şi terminând cu abstracţiile şi raţionamentele cele mai înalte. naceastă categorie intră trebuinţa de informare, nevoia de realitate sau nevoia de valori. Brebuinţele pot fclasificate şi în funcţie de gradul lor de generalitate, unele fiind ?ene)&e, deoarece sunt întâlnite în mai multetipuri de activităţi 8de e&emplu, persoanele care au trebuinţa de performanţă puternică vor tinde spre obţinereaunor rezultate bune în cele mai diferite forme de activitate9, altele dimpotrivă, 3*eci-ice, cu un caracter marestrâns 8trebuinţa de a mânca ceva anume este mai puţin generală decât trebuinţa de foame9.

n sfârsit, putem vorbi de e&istenţa unor te%$ine ine*enente şi a unor te%$ine ei5)te, care iaunaştere din modalităţile de satisfacere ale altora 8un bibliofil poate colecţiona cărţi pe care nu le citeşte9.

Aezultă din cele de mai sus că trebuinţele ca stări de necesitate, ce îndeplinesc concomitent funcţii energeticefuncţionale şi informaţional-reglatorii sunt prezente în cele mai diverse conduite ale omului. 7le au un caractersocial-istoric deoarece apar, se modifică şi dispar odată cu apariţia 8producerea9 modificarea sau dispariţiaobiectelor capabile a le satisface.

Brebuinţele evoluează însă, nu doar o dată cu evoluţia societăţii ci şi cu evoluţia vieţii individului, acondiţiilor e&istenţei sale concrete ce devin hotărâtoare în acest sens. Eai mult decât atât, ele suntdependente de sistemul intern al personalităţii.

Brebuinţa acţionează ca un semnal de alarmă şi îl conduce pe individ la săvârsirea unei acţiunisusceptibile să o satisfacă.

25


26/81

Eult timp teoria periferică a lui F. %annon, care e&plică apariţia trebuinţei prin starea organelor8foamea, de e&emplu, datorându-se contracţiilor ritmice ale stomacului9, a părut satisfăcătoare. Dar ea nue&plica unele conduite aberante, ca acelea ale subiecţilor atinşi de anore&ie mentală sau de obezitate. lăturde senzaţiile viscerale, despre care vorbeşte %annon, e&istă şi alte condiţii nervoase, pe care le-au pus înevidenţă psihofiziologi ca R. Hashle$. n creier e&istă, pe cât se pare, pentru fiecare trebuinţă organică, câte docentri responsabili( unul de declanşarea comportamentului, altul de potolire. Bocmai e&citarea acestor centre&plică apariţia trebuinţelor şi potolirea lor.

%elelalte trebuinţe, numite secundare, pentru că nu pun în >oc însăsi e&istenţa individului, ocupă totusun loc privilegiat în psihologia umană. =umărul lor este mare, dar trei sunt deosebit de importante( trebuinţelede securitate, de afecţiune şi de valorizare personală. #atisfacerea lor duce la buna dispoziţie şi la împlinireapersoanei, pe când frustrarea de aceste aspiraţii poate fi cauza unor tulburări de comportament.

Huând drept criteriu urgenţa şi ordinea de satisfacere, . EasloP a construit 0piramida trebuinţelor1 , largacceptată în psihologie. n forma ei cu J clase, ea cupride, în ordine, de >os în sus, sunt următoarele(

I 2 te%$ine %io&o?iceII2te%$ine e 3ec$it)teIII 2 te%$ine e )-i&iee 3oci)&!I8 2 te%$ine&e E$&$i8 2 te%$ine e )$toe)&i0)e

Din analiza acestei piramide se dega>ă următoarele aspecte şi relaţii(29 o trebuinţă este cu atât mai improbabilă, cu cât este mai continuu satisfăcută;

area9 sau

ne?)ti5e 8blamul, pedeapsa, ignorarea9, iar după sursa generatoare, motivele se împart în motive intin3eci şmotive e4tin3eci.

Eotivele intrinseci îsi au izvorul în trebuinţa de orientare şi e&plorare a mediului care, la vârste mici, semanifestă prin refle&ul de orientare. n cazul motivaţiei intrinseci recompensa este dată de activitatea însăs8trebuinţa de mişcare, nevoi legate de >oc, plăcerea de a învăţa, nevoia de a cunoaşte, dorinţa de a fi cel mabun, de a avea succes, etc.9.

Eotivele e&trinseci sunt generate de stimulările e&terne, sursa motivatiei, izvorul ei aflându-se îne&terior, e&( lauda, aprobarea, do>ana, pedeapsa, banii, competiţia, dorinţa de a obţine note mari, ataşamentufaţă de cadrul didactic,etc. %aracteristic pentru motivul e&trinsec este faptul că activitatea constituie un mi>locprin care individul obţine recompensa sau evită o pedeapsă; în cele mai multe situaţii de viaţă, acţiunilenoastre sunt determinate de o combinaţie specifică a motivelor intrinseci cu cele e&trinseci.

S$%/oti5)e şi 3$*)/oti5)e o*ti/$& /oti5)ion)& /oti5)ie şi *e-o/)n!

Eotivaţia nu trebuie considerată şi interpretată ca un scop în sine, ci pusă în slu>ba obţinerii unoperformanţe înalte. 1erformanţa este o realizare deosebită într-un domeniu de activitate.2 1erformanţa estedeci, un nivel superior de îndeplinire a scopului. Aelaţia dintre motivaţie, mai corect spus, dintre intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei estedependentă de comple&itatea activităţii 8sarcinii9 pe care subiectul o are de îndeplinit.

1 Apud DEX ‘9826


27/81

7ficienţa activităţilor depinde însă nu numai de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi comple&itateasarcinii 8care poate fi o sarcină de învăţare, de muncă sau de creaţie9 ci şi de relaţia dintre intensitateamotivaţiei şi gradul de dificultate al sarcinii cu care se confruntă individul. %u cât între mărimea intensităţiimotivaţiei şi gradul de dificultate al sarcinii e&istă o mai mare corespondenţă şi adecvare, cu atât şi eficienţaactivităţii va fi asigurată.

%ând mărimea motivaţiei pentru îndeplinirea unei sarcini este sub minimul necesar pentru îndeplinirea cusucces a respectivei sarcini avem situaţia de submotivare 8energia mobilizată de subiect este mai mică decâtminimul energiei solicitate de sarcina avută ca obiectiv9 iar când, în urma mobilizării, cantitatea de energieantrenată e&cede 8în general într-o măsură substanţială9 necesarul de energie solicitat de realizareaobiectivului, avem situaţia de supramotivare. Si submotivarea şi supramotivarea duc la eşec sau la efectuareaparţială sau defectuoasă 8costisitoare în timp sau energetic9 a sarcinii.

n această situaţie, în psihologie, a apărut ideea optimului motivaţional.5ptimul motivaţional este acea intensitate optimă a motivaţiei care permite obţinerea unor performanţe

înalte sau cel puţin a celor scontate.De optimul motivaţional putem vorbi în două situaţii(

- când dificultatea sarcinii este percepută 8apreciată9 corect de către subiect. Dacă dificultatea sarcinieste mare, înseamnă că este nevoie de o intensitate mare a motivaţiei pentru îndeplinirea ei; dacă dificultateasarcinii este medie, o motivaţie de intensitate medie este suficientă pentru soluţionarea ei.- când dificultatea sarcinii este percepută 8apreciată9 incorect de către subiect. n acest caz neconfruntăm cu două situaţii tipice(

• fie cu subaprecierea semnificaţiei sau dificultăţii sarcinii, caz în care individul va fsubmotivat, va acţiona în condiţiile unui deficit energetic, ceea ce va duce în final la nerealizarea sarcinii;

• fie ca supraaprecierea semnificaţiei sau dificultăţii sarcinii, caz în care individuva fi supramotivat, activează în condiţiile unui surplus energetic care l-ar putea dezorganiza, stresa.

%ând un elev tratează cu uşurinţă sau supraestimează importanţa unei teze sau a unui e&amen vaa>unge la acelasi efect( eşecul.

n cadrul activităţii trebuie să ne mulţumim nu cu orice fel de performanţă, ci cu performanţe cât mabune, cât mai înalte, care să însemne nu doar o simplă realizare a personalităţii, ci o autodepăsire aposibilităţilor ei.

#timulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăsiri evidente, poartădenumirea de ni5e& e )3*i)ie.

1entru elevii slabi şi mediocri nivelurile de aspiraţie relativ scăzute înseamnă succes, în timp ce pentrucei cu aptitudini, un regres; ei vor regresa chiar şi sub raportul valorificării capacităţilor de care dispun.

7ste bine ca nivelul de aspiraţie, pentru a avea un efect pozitiv, să fie cu puţin peste posibilităţile demoment.

=u trebuie uitat niciodată că discrepanţa prea mare dintre capacităţi şi aspiraţii este periculoasă.

II.


28/81

- afectele sunt forme afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte intense şi violente, descurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă 8groaza, mânia, frica, spaima9.

Poce3e&e )-ecti5e co/*&e4e beneficiază de un grad mare de conştientizare şi intelectualizare. cesteacuprind(

- emoţiile curente care sunt forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de însusirileseparate ale obiectelor 8bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiraţia, dispreţulsperanţa, deznăde>dea, plăcerea, dezgustul9.

- emoţiile superioare legate de o activitate pe care o desfăşoară subiectul. %onflictul dintre aşteptările şobişnuinţele emoţionale, pe de o parte, şi caracterul inedit al situaţiilor cu care ne confruntăm, pe dealtă parte, produce şocul emoţional . #pre deosebire de afecte, ele se supun în mai mare măsură

învăţării, e&istând chiar o formă de învăţare numită învăţare afectivă.- dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durabilitate relativă. Dacă dispoziţiile se

repetă se pot transforma în trăsături de caracter. Girile închise, taciturne, an&ioase ca şi cele deschise,vesele, entuziaste se formează prin repetarea şi prelungirea în timp, în personalitatea individului, adispoziţiilor afective trăite de acesta în e&istenţa personală.

Poce3e&e )-ecti5e 3$*eio)e se caracterizează printr-o mare restructurare valorică situată nu la nivede obiect 8ca cele e&primate9, de activitate 8ca cele comple&e9 ci la nivel de personalitate depăsind princonţinutul şi structura lor stările emoţionale disparate şi tranzitorii. cestea sunt(

- sentimentele ? sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific umane, condiţionatesocial-istoric. 1rin gradul lor de stabilitate şi generalitate iau forma unor atitudini afective care sepăstrează multă vreme, uneori toată viaţa. #entimentele, cum ar fi( dragostea, ura, gelozia, admiraţia,

îndoiala, recunoştinţa, includ elemente de ordin intelectual, motivaţional, voluntar şi caracterizeazăomul ca personalitate.

#entimentele se nasc din emoţii, dar nu trebuie reduse la acestea. #entimentul este o emoţie repetată,oscilantă şi abia apoi stabilizată şi generalizată. %a generalizări ale emoţiilor, sentimentele pot fi( intelectuale8curiozitatea, mirarea îndoiala, dragostea de adevăr9; estetice 8admiraţia, e&tazul9; morale 8patriotismuldatoria9.

- pasiunile ? sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate şi generalitate foarte mareantrenând întreaga personalitate. 1unându-şi în funcţie pasiunile nobile, cu orientare socială pentruadevăr, dreptate, progres, omul se revitalizează, biruie multe greutăţi. n acelasi timp, el trebuie să luptecu pasiunile negative, aşa-numitele patimi sau vicii , diri>ate de scopuri egoiste, dăunătoare, ce punstăpânire pe personalitate şi o domină.

Po*iet!i&e *oce3e&o )-ecti5e

3/ *o&)it)te) *oce3e&o )-ecti5e 2 constă în tendinţa acestora de a gravita fie în >urul polului pozitiv, fie în >urul celui negativ şi apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferenţiate a trebuinţelor, aspiraţiilor. Deobicei procesele afective sunt cuplate două câte două în perechi cu elemente contrare( bucurie-tristeţe,simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ură etc. 1olaritatea se e&primă în(

• caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective;• caracterul stenic sau astenic al stărilor afective 8unele mobilizând spre activitate, altele demobilizând,

întârziind sau inhibând activitatea9;• caracterul încordat sau destines 8unele sunt tensionale, altele rela&ante9.

/inten3it)te) *oce3e&o )-ecti5e ? indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune la un moment dattrăirea afectivă. Din această perspectivă, vom întâlni unele stări afective intense şi chiar foarte intense şi altele

mai puţin intense. 7a este în funcţie atât de valoarea afectivă a obiectului, de semnificaţia lui în raport cutrebuinţele subiectului, cât şi de capacitatea afectivă a subiectului. Aeferindu-ne la intensitatea trăirilor afectivetrebuie reţinut că o creştere a intensităţii acestora este necesar să se producă în anumite limite optimedepăsirea acestora soldându-se cu perturbarea activităţii. Iată deci că e&istă şi un optim afectiv, nu numai unumotivaţional.5/ $)t) *oce3e&o )-ecti5e ? constă în întinderea, persistenţa în timp a acestora, indiferent dacăpersoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. @n sentiment poate dura un an, doi sau toatăviaţa, o emoţie poate dura câteva ore sau câteva clipe.

28


29/81

7/ /o%i&it)te) *oce3e&o )-ecti5e ? e&primă fie trecerea rapidă în interiorul aceleiasi trăiri emoţionale de lao fază la alta, fie trecerea de la o stare afectivă la alta. Eobilitatea presupune trecerea de la o fază la alta, dela o trăire la alta numai în condiţii de necesitate, deci atunci când situaţia şi solicitările o cer. Din acestconsiderent ea trebuie deosebită de fluctuaţia trăirilor afective, care presupune tot o trecere de la o stare la altafără nici un motiv, fără să fie cerută de o solicitare obiectivă sau de vreo necesitate subiectivă./ e4*e3i5it)te) *oce3e&o )-ecti5e ? constă în capacitatea acestora de a se e&terioriza, de a putea fvăzute, citite, simţite. 7&teriorizarea se realizează prin intermediul unor semne e&terioare care poartădenumirea de e!presii emoţionale/

Ce&e /)i c$no3c$te e4*e3ii e/oion)&e 3$nt(• /i/ic) ? ansamblul modificărilor e&presive la care participă elementele mobile ale feţei( deschiderea

ochilor, direcţia privirii, mişcările buzelor etc. prin intermediul cărora e&teriorizăm bucuria, suferinţa,mâhnirea, descura>area, indignarea, sfidarea, surpriza etc.

• *)nto/i/ic) ? ansamblul reacţiilor la care participă tot corpul( ţinuta, mersul, gesturile;• /oi-ic!i&e e n)t$! 5e?et)ti5! ? amplificarea sau diminuarea ritmului respiraţiei, vasocontracţia

vasodilataţia, modificarea compoziţiei chimice a sângelui sau a hormonilor soldate cu paloare, înrosiretremurături, lacrimi, transpiraţie, gol în stomac

• 3c6i/%)e) 5ocii ? constă în schimbarea intensităţii, ritmului vorbirii, intonaţiei, timbrului vocii; dupăintonaţie un Cda" poate fi mult mai negativ decât un Cnu".

7&presiile emoţionale nu sunt izolate unele de altele, ci se corelează şi se subordonează stărilor afective,dând naştere la ceea ce se numeşte conduita emoţional#e!presivă/

Te%$ie ein$t -)*t$& c! e4*e3ii&e şi con$ite&e e/oion)&e 3e +n5)!, 3e +n3$şe3c +n ti/*$&

curs orientativ pt licenta psihologie 2012 (3)

Documents