Curs 10

Azi vom termina procedurile speciale, sunt elemente de noutate care ne iau mai

mult timp. Voi încerca să fac niște slide-uri pe executarea silită, foarte succint

pentru a vă fi ușor de recapitulat, pt. că oricum vi se cere numai pe cod. Voi

încerca să fac o sistematizare: ce înseamnă executare silită, de câte feluri este

executarea silită, care este esența fiecărei forme de executare, care sunt incidentele

care pot să apară pe parcursul executării silite și cu privire la care se poate formula

contestație la executare, pt. că unii aveți doar contestația la executare și nu aveți

cum să o înțelegeți fără a știți executarea silită. La ultimul curs vom recapitula din

materia din primul semestru – competența și participanții – am să vă rog însă,

aveți un pic de timp în vacanță, să recitiți acele texte din participanți și

compentență, ca să facem o recapitulare succintă, pt. că am făcut partea aceea, nu

o voi preda de la A-Z, ci doar punctăm câteva chestiuni, ca să vă fie ușor de

reținut pt. viitoarele examene, cei care aveți nevoie.

Am început procedura divorțului, am discutat despre câte feluri este divorțul și despre

condițiile generale în ceea ce privește divorțul, indiferent de forma pe care o îmbracă.

Astăzi urmează să discutăm despre procedura specifică diverselor forme ale

divorțului. Am văzut că în esență el se clasifică în două categorii:

1. divorțul bazat pe culpa unuia dintre soți, care poate fi fie reclamantul, fie pârâtul sau a

ambilor soți;

2. divorțul care nu presupune culpa și care se bazează fie pe acordul soților, acord care

intervine de la bun început sau pe parcursul procesului, fie divorțul pe motive de

sănătate, care iarăși, nu presupune culpa unuia dintre soți, pt. că sănătatea unuia sau

altuia nu este o chestiune ce ține de culpa în destrămarea relațiilor de familie;

DIVORȚUL REMEDIU, astfel intitulat de NCPC.

Prin divorț remediu înțelegem divorțul care nu este bazat pe culpă, în ambele forme

ale sale, atât divorțul prin acord, cât și divorțul din motive de sănătate.

1

DIVORȚUL PRIN ACORDUL SOȚILOR (Secțiunea I, Cap. II Divorțul remediu)

De ce ar apela cineva la instanță în cazul divorțului prin acord? Știți că în cazul

divorțului prin acord poți apela și la ofițerul de stare civilă și la notar. La ofițerul de

stare civilă nu pot să apelez dacă există copii minori. Deci iată, este un motiv pentru

care la ofițerul de stare civilă nu pot să apelez. Dar mă pot duce la notar, chiar dacă

am copii minori. Când nu mă pot duce la notar? Când nu mă înțeleg cu privire la

nume, la exercitarea autorității părintești sau cu privire la contribuția la creșterea și

educarea copiilor. În această situație trebuie să ajung la instanță. Sigur, am văzut că

divorțul prin acord poate să îmbrace și forma în care inițial se bazează pe culpă, dar

ulterior cu acordul soțului pârât se transformă într-un divorț prin acord. Deci, acestea

ar fi motivele pentru care părțile ar veni în fața instanței și nu s-ar duce la ofițerul de

stare civilă sau la notar, care ar presupune totuși o formă mai simplificată decât aceea

a acordării a unui termen de judecată etc.

Debutează art. 928 NCPC cu Domeniu de aplicare: Dispozitiile prezentei sectiuni nu

se aplica cazurilor in care sotii au optat pentru divortul pe cale administrativa sau

notariala, in conditiile Codului civil. Este clar, de aceea am spus să vedem în ce

situații se aplică, când ar avea soții interesul să ajungă în instanță.

Depunerea cererii Art. 929. Am văzut deja, la condițiile generale privind divorțul, că

cererea de divorț, în afară de elementele cererilor de chemare în judecată în general,

ce trebuie să mai cuprindă în mod obligatoriu?

Dacă au copii și numele acestora;

Anexarea certificatului de căsătorie și a celui de naștere al copiilor, atunci când

sunt copii;

Dacă nu sunt copii, trebuie să cuprindă obligatoriu mențiunea că nu sunt copii;

adică faptul că nu prinde nicio mențiune nu prezumă faptul că nu au copii, și

acest lucru intră la regularizarea cererii de chemare în judecată;

Repet, v-am spus și săptămâna trecută, sunt voci în doctrină care spun că

regularizarea vizează doar elementele generale ale cererilor. Păi nu, pentru că

acolo unde am proceduri speciale ce presupun ca cererea să cuprindă anumite

elemente specifice, toate cele trei proceduri de astăzi, veți vedea, că cererea

2

trebuie să cuprindă elemente specifice care se adaugă celor generale privind

cererea de chemare în judecată.

Cum se depune cererea? Are un specific divorțul prin acord, prin aceea că cererea

trebuie depusă, ca regulă, personal de către soți:

(1) In cazul in care cererea de divort se intemeiaza, in conditiile prevazute de Codul

civil, pe acordul partilor, (deci atunci când de la bun început se înțeleg să divorțeze

prin acord) ea va fi semnata de ambii soti (deci iată, o diferență față de cererea clasică

de chemare în judecată și cererea de divorț bazată pe culpă sau cererea de divorț

bazată pe motive de sănătate – deși este o formă a divorțului remediu; cererea în

această situație trebuie semnată de ambii soți, tocmai pentru că se bazează pe acordul

lor, și acest acord rezultă din semnătura lor pe cererea de chemare în judecată; defapt,

nici nu este o clasică cerere de chemare în judecată, pentru că nu am reclamant și

pârât; amândoi solicită instanței să desfacă această casatorie prin divorț în baza

acordului lor);

Deci, cum ar arăta o cerere de divorț bazată pe acordul părților?

Către instanța competentă –

judecătoria de la ultimul domiciliu comun cu condiția ca cel puțin unul dintre soți să

mai locuiască în circumscripția ei teritorială;

dacă nu, instanța competentă este aceea a pârâtului;

dacă domiciliul pârâtului este în străinătate, se verifică mai întâi competența

internațională a instanțelor române să vedem dacă sunt competente să judece divorțul,

dacă da, competența internațională se verifică prima, apoi competența teritorială

aparține instanței de la domiciliul reclamantului;

dacă niciunul dintre soți nu au domiciliul în țară, iarăși, verific competența

internațională a instanțelor române, și atunci când există un acord la oricare dintre

judecătoriile din țară, dacă nu, la judecătoria sectorului 5;

Așa se determină competența.

Cum sună un divorț prin acord?

3

Către judecătoria X (determinată după aceste reguli de competență)

Subsemnații, X domiciliat…, și Y domiciliat…, formulăm prezenta cerere de divorț

prin acord, solicitându-vă respectuos ca în baza art. … (puteți trece art. și la sfârșit)

să desfaceți această căsătorie prin divorț în baza acordului nostru.

Ce arătați la motivele de fapt?

Ne-am căsători la data …, din această căsătorie au rezultat/nu au rezultat copii;

Ce arătați în drept?

Normele de drept substanțial, normele de drept procesual.

În probațiune?

Anexăm copie certificată a certificatului de căsătorie, și dacă este cazul a

certificatelor de naștere a copiilor minori.

Data și semnătura ambilor soți

Acesta este conținutul cererii de chemare în judecată.

Întrebare din sală (cu privire la stabilirea instanței competente). Răspuns: Dacă am

un domiciliu comun și cel puțin unul dintre ei locuiește în raza teritorială a

acestuia, acela va fi. Dacă nu mai locuiește niciunul, poate să fie la domiciliul

oricăruia dintre ei, dacă au domiciliul în țară, pentru că nu avem în sens clasic un

reclamant și un pârât.

(1) Deci, ca regulă, ea va fi semnata de ambii soti sau de catre un mandatar comun,

cu procura speciala autentica. Daca mandatarul este avocat, el va certifica

semnatura sotilor, potrivit legii.

(2) Atunci cand este cazul, in cererea de divort sotii vor stabili si modalitatile in care

au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului.

(3) Primind cererea formulata in conditiile alin. (1), instanta va verifica existenta

consimtamantului sotilor, dupa care va fixa termen pentru solutionarea cererii in

camera de consiliu.

4

-> Divorțul prin acord se soluționa în camera de consiliu și sub vechea

reglementare. S-a păstrat această dispoziție specială și în NCPC fără a se observa că

în NCPC, toate cauzele se judecă în camera de consiliu. Dar pentru că avem această

dispoziție specială la procedura specială nu i se aplică prorogarea din Legea de

degrevare a instanțelor care vizează faptul că judecata în camera de consiliu va avea

loc doar după un termen, parcă din 2016, pentru că am un text special care

reglementează faptul că se judecă în camera de consiliu.

Din acest text ce deducem? Care este regula? Cum aplicăm condițiile mandatului?

Regula este că cei doi soți trebuie să semneze personal cererea de divorț, amândoi.

Cei doi soți amândoi trebuie să se prezinte la președintele instanței atunci când se

înregistrează cererea de divorț. Aici are sens de chiar președintele instanței, care are

între atribuții înregistrarea cererii de divorț.

Ca să vă imaginați cum este. Te duci la președinte, îi arăți cererea de divorț. El

verifică dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege și te trimite după aceea la

registratură să o înregistrezi și ți se dă termen în cunoștință, pentru că amândoi se

duc la registratură și sunt prezenți amândoi și știu când să se prezinte în camera de

consiliu. Înainte era un termen de gândire obligatoriu, acum textul de lege nu îl

mai prevede, deci va fi o chestiune de repartizare pe calculator, calculatorul va

stabili termenul de judecată. Iată, aceasta este situația clasică. Amândoi semnează.

Amândoi se prezintă. Li se verifică consimțământul. Care sunt condițiile

divorțului prin acord? Trebuie să am un consimțământ valabil exprimat și

amândoi trebuie să aibă deplină capacitate exercițiu. Nu pot recurge la divorțul

prin acord atunci când unul dintre soți este pus sub interdicție.

Ce se întâmplă dacă unul dintre ei nu este prezent? Când se aplică mandatul?

Observați, dacă mandatarul convențional este neavocat trebuie să aibă procură

autentică. Țineți minte de la mandatul din NCPC, dacă ne raportăm la dispozițiile

generale privind mandatul convențional, știm că mandatul acordal unei persoane care

nu este avocat, trebuie să îmbrace forma autentică. Știm asta din dispozițiile generale,

dacă ne uităm în art. 83 NCPC. Ce este în plus la divorț? Vorbește despre o procură

specială, care vizează depunerea cererii de divorț.

5

Când poate fi depusă cererea de divorț prin mandatar? Se apilcă regulile de la normele

generale privind divorțul (pe care le-am făcut săptămâna trecută) și anume, cele care

vizează prezența personală a soților și excepțiile de la această reculă – atunci când

suntem într-o situație când soții nu se pot prezenta personal în fața instanței, ei pot

recurge la mandatar. Și pentru că ei trebuie să se prezinte personal în cazul divorțului

prin acord, situațiile în care nu se pot prezenta, se raportează la textul vizând

excepțiile privind prezența soților – art. 920 NCPC (l-am discutat săptămâna trecută).

Deci, dacă unul este în penitenciar, dacă vreunul domiciliază în străinătate etc. atunci

pot recurge la un mandatar, care va face acest lucru în locul lor.

Dacă mandatarul este avocat, în măsura în care ei se prezintă, le va certifica

semnătura, dar acest lucru se referă la situația în care soții se prezintă în fața

avocatului personal, numai nu se prezintă eventual în fața judecătorului, dar în fața

avocatului trebuie să se prezinte ca să le certifice semnătura.

Reținem:

1. Trebuie semnată cererea de divorț de ambii soți;

2. Trebuie să se prezinte amândoi, ca să li se stabilească termen de judecată;

3. Regulile privind mandatul și prezența personală se aplică din ce știm deja;

4. Cererea se soluționează ca procedură în camera de consiliu; pentru că este o

dispoziție specială, regula se va aplica, deși normele privind judecata în

camera de consiliu au fost prorogate prin Legea privind degrevarea

instanțelor;

Cum se soluționează cererea? Solutionarea cererii Art. 930 (1) La termenul de

judecata, instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza

acordului lor si, in caz afirmativ, va pronunta divortul, fara a face mentiune despre

culpa sotilor. Prin aceeasi hotarare, instanta va lua act de invoiala sotilor cu privire

la cererile accesorii, in conditiile legii.

Țineți minte din partea generală privind condițiile generale ale divorțului, că

judecătorul trebuie să încerce de fiecare dată împăcarea soților. Ei doi, iarăși

trebuie ca regulă, să se prezinte personal ca să poată judecătorul să verifice – s-au

împăcat/ nu s-au împăcat, rămân valabile dispozițiile privind încercarea lor de

6

împăcare. Dacă spun “Nu ne-am împăcat”, îi întreabă “Insistați în continuare să

fie desfăcută această căsătorie în baza acordului dumneavoastră?” La fel cum ar

face la notar, le ia consimțământul personal și îl consemnează în încheierea de

ședință sau în practicaua hotărârii dacă aceasta este hotărârea finală a judecății.

Verifică așadar existența unui consimțământ valabil.

În principiu, dacă soții spun “Da, suntem de acord să divorțăm” sau dacă ei nu se pot

prezenta, mandatarul care se prezintă pentru ei sau mandatarii, dacă sunt diferiți

(pentru că textul nu interzice să aibă mandatari diferiți) se verifică de către instanță

dacă înțelegerea aceasta se referă numai la divorț sau și la capetele accesorii

divorțului. Știți deja de săptămâna trecută, că în cazul capetelor accesorii vorbim de

capete accesorii obligatorii și capete accesorii facultative. Capete de cerere

accesorii asupra cărora instanța se va pronunța chiar dacă soții nu le-au solicitat:

Numele soților – în toate cazurile! SIgur se pune această problemă atunci când

numele soților a fost schimbat ca urmare a încheierii căsătoriei sau a unui dintre soți,

fie că a luat numele celuilalt soț, fie că și-au reunit numele. Atunci se pune problema

numelui. Pentru că, dacă fiecare și-a păstrat numele nu mai am această problemă.

A doua chestiune, dacă au copii minori – vedeți că s-a modificat în NCC pe normele

de drept substanțial avem: condițiile de exercitare a autorității părintești și contribuția

fiecăruia la creșterea și educarea copilului. Tot timpul ne raportăm la normele de drept

substanțial. Țineți minte că și la cererile accesorii din NCPC le enumeră deja cum

sunt în normele de drept substanțial cum sunt cuprinse în NCC (am discutat

săptămâna trecută).

Dacă se înțeleg, instanța pronunță o hotărâre. Reluăm la final, când vom discuta

întregul text, dacă ne uităm la alin. ultim al art 930: 4) Hotararea pronuntata in

conditiile alin. (1) este definitiva. Ce înseamnă acest lucru în condițiile NCPC? Că nu

mai este susceptibilă de vreo cale de atac de reformare, că despre căile de atac de

retractare, (am discutat deja săptămâna trecută) sunt posibile cu condiția ca vreunul

dintre soți să nu se fi recăsătorit. Deci nu mai avem căi de atac de reformare. Care ar

fi singura cale de atac de reformare de care este susceptibilă hotărârea de divorț?

Apelul. Pentru că pornește de la judecătorie este cu apel la tribunal. Țineți minte că

am discutat la concepția legiuitorului asupra căilor de atac în NCPC – ceea ce

pornește de la judecătorie, se oprește în apel la tribunal.

7

Când aș avea un recurs la Curtea de apel? Dacă aș avea de ex. un capăt de cerere

accesoriu privind partajul și aș avea formulată o cerere de intervenție principală în

apel (ea poate fi formulată și în apel, țineți minte de la normele din partea generală) și

dacă (pe NCPC vorbesc) prin încheiere instanța de apel respinge admiterea în

principiu a intervenției principale. Această încheiere, nu hotărârea finală, această

încheiere este susceptibilă de recurs separat la Curtea de apel. Dar este o situație de

excepție. Țineți minte că în situații de excepție, avem și recurs – aceasta este o situație

de excepție, ceea ce a pornit de la judecătorie ar mai avea recurs la Curtea de apel.

Dar repet, nu hotărârea finală de divorț, ci dacă aș avea un capăt de cererea accesoriu

ce ar permite o intervenție principală. Altfel la divorț am cerere de intervenție

principală? Păi cine ar putea să facă, da? [ Răspuns sala: Nu ]. Dar dacă am un capăt

de cerere accesoriu, cum ar fi partajul, unde pot exista persoane interesate care să facă

cerere de intervenție principală – creditori ai soților, părinți ai soților care intervin și

spun “Am donat banii respectivi doar unuia dintre soți” sau să spună “Bunul este al

meu, nu este al soților, pentru că au construit pe terenul meu cu materialele mele”, ne

putem imagina diverse situații, atunci dacă în apel se face această cerere de

intervenție și instanța o respinge, în principiu împotriva acelei încheieri ai cale de atac

recurs, iar nu împotriva hotărârii finale.

Revenind, hotărârea de divorț este susceptibilă în lumina NCPC numai de apel, iar

hotărârea privind divorțul prin acord este definitivă de la pronunțare nu are nici

măcar apel, atunci când s-au înțeles și asupra capetelor de cerere accesorii.

Întreaga hotărâre este definitivă încă de la pronunțare.

Ce se întâmplă dacă se înțeleg pe divorț, dar nu se înțeleg pe capetele de cerere

accesorii? Din alin. 2 și 3: (2) Daca sotii nu se invoiesc asupra cererilor accesorii,

instanta va administra probele prevazute de lege pentru solutionarea acestora si, la

cererea partilor, va pronunta o hotarare cu privire la divort, potrivit alin. (1) (adică

definitivă, dar numai pe divorț, pentru că pe celelalte nu s-au înțeles), solutionand

totodata si cererile privind exercitarea autoritatii parintesti, contributia parintilor la

cheltuielile de crestere si educare a copiilor si numele sotilor dupa divort (reia

cererile obligatorii, atunci când se pune problema, fie că au avut copii, fie că și-au

schimbat numele ca urmare a încheierii căsătoriei). În această situație, dacă nu s-au

înțeles, trebuie să administrez probe și pe nume și pe copii. Adică, văd: există motive

8

temeinice să îmi păstrez numele, dacă vreau să mi-l păstrez și celălalt se opune? Care

sunt aceste motive temeinice – le știți de la Dreptul familiei. Până la urmă, rămâne o

chestiune de apreciere a instanțelor [Op. A.C.] în concret, și veți vedea o

jurisprudență destul de diversificată. Ex.: dacă au copii minori născuți din căsătorie,

foarte frecvent se invocă de către soție faptul că “Vreau să îmi păstrez numele să am

același nume cu copiii, pentru ca să nu îi întrebe de fiecare dată colegii la școală de ce

mama are alt nume cu tata”. La un moment dat, nu se considera motiv temeinic pentru

că tribunalul suprem (înainte de ’89) avea o concepție foarte strictă, trebuia să fii

ditamai doctor în științe ca să îți păstrezi numele dobândit prin căsătorie. A fost un

reviriment jurisprudențial după ’89 și s-a spus, păi până la urmă divorțul era

considerat la un moment dat, oarecum, ca un stigmat și ca să nu supus copii unor

chestiuni delicate la școală – atunci când aveam copii minori – s-a considerat că este

un motiv temeinic. Acum, când în majoritatea situațiilor nici măcar nu mai ia unul

numele celuilalt cred că acest lucru rămâne la latitudinea judecătorului să spună, dacă

ar fi o problemă sau nu. Jurisprudența este foarte diversificată și tot timpul în

schimbare, în funcție de valorile considerate la un moment dat a exista în societate.

În această situație, iată, se administrează probe și cu privire la exercitarea autorității

părintești, dacă este cazul să se exercite în comun, știți din normele dreptului

substanțial că pentru motive temeinice, instanța poate să aprecieze că este cazul ca

doar unul dintre părinți să exercite autoritatea părintească, deci în acest sens se

administrează probe, pentru că de regulă atunci nu se înțeleg, când spune unul “Vreau

eu singur”, pentru că dacă vor amândoi am înțelegere.

Cu privire la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, cu cât să contribuie fiecare,

aici se pune problema cu cât contribuie cel cu care nu stă copilul.

Deci se administrează probe. Dar, pentru că nu s-au înțeles, în această situație

hotărârea nu este definitivă de la pronunțare, decât în ceea ce privește capătul de

cerere de divorț, iar cu privire la celelalte capete de cerere, spune alin. (4) teza II:

hotararea pronuntata potrivit alin. (2) este definitiva numai in ceea ce priveste

divortul, daca legea nu prevede altfel. Așadar, pentru capetele de cerere accesorii aș

avea o cale de atac separată. Care este această cale de atac? Dacă ne întoarcem la

condițiile generale privind căile de atac din NCPC și citim textul privind unicitatea

9

căii de atac, pentru că, de regulă, cererile accesorii au aceeași cale de atac ca și

cererea principală sau ca și capătul principal de cerere. Dar dacă în cazul capătului

principal de cerere nu mai am cale de atac, pentru că la divorțul prin acord nu mai am

cale de atac, atunci ce se întâmplă cu capetele de cerere accesorii? Ce spune textul

privind unicitatea căilor de atac? (Învățați să lucrați cu NCPC) Vă spune alin. (4). Este

ca și pentru cererea principală, dar nu pot să aplic acea regulă, pentru că cererea

principală sau capătul principal de cerere nu are cale de atac, ori în această situație,

pentru că nu s-au înțeles pe capetele de cerere accesorii, trebuie să le dau o cale de

atac, pentru că numai atunci când sunt în situația de la alin. (1) hotărârea este

definitivă, deci când s-au înțeles pe tot.

La modul ciudat, remarcați, ceea ce este un element de noutate a NCPC, când se

înțeleg pe tot, că este vorba de capete de cerere accesorii obligatorii sau facultative,

hotărârea este definitivă, deci hotărârea care se pronunță atunci când am acord pe tot,

nu mai are cale de atac de reformare deloc. Dacă se înțeleg numai pe divorț și nu se

înțeleg pe cererile accesorii mai au cale de atac, vedem imediat care este.

Ce se întâmplă dacă se înțeleg pe divorț și pe capetele de cerere obligatorii - alin. (3) -

dar nu se înțeleg pe cele facultative, cum ar fi partajul de ex. acolo sunt de regulă

probleme. Ce fac în această situație?

Care este calea de atac conform art. 460 NCPC de la unicitatea căii de atac? Alin.

(4): Daca hotararea cu privire la o cerere principala sau incidentala nu este supusa

nici apelului si nici recursului, solutia cu privire la celelalte cereri este supusa cailor

de atac in conditiile legii. Deci, nu aplic alin. (2): Daca prin aceeasi hotarare au fost

solutionate si cereri accesorii, hotararea este supusa in intregul ei caii de atac

prevazute de lege pentru cererea principala. Nu se aplică, pentru că cererea principală

nu are cale de atac. Se aplică alin. (4) care spune că sunt supuse căilor de atac în

condițiile legii. Ce înseamnă “în condițiile legii”? Mergem la alin. (5): In cazurile

prevazute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, dupa caz, de recurs este cel de drept

comun, chiar daca prin legi speciale se prevede altfel. Așadar, este cu drept de apel,

în condițiile dreptului comun, în termenul general de apel de 30 de zile de la

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art. 468 alin. (1) NCPC). Nu

avem niciun text care se spună altceva. Așadar, mergând pas cu pas, în cazul acesta de

10

la alin. (2) de la divorțul prin acord, mă înțeleg pe capătul principal privind divorțul,

dar nu mă înțeleg pe capetele accesorii obligatorii, instanța va pronunța o hotărâre

care este definitivă pe capătul principal și mai are apel în 30 de zile de la comunicare

în condițiile de la art. 468 alin. (1) pe cererile accesorii obligatorii – la acestea se

referă art. 930 alin. (2) NCPC.

Ceea ce vreau să vă dovedesc este că, de fapt, procedura civilă este o materie

foarte logică și trebuie să faceți întotdeauna legătura dintre texte. Nu este o mare

filosofie. Nu trebuie să învățați pe de rost lucrurile. Dacă știți tot codul, vă este

foarte ușor să vă mișcați prin el. Veți vedea când începeți să lucrați în practică, voi

veți știi codul acesta, și poate și cel vechi, mult mai bine decât mulți practicieni,

pentru că tot timpul am repetat. Practicianul nu lucrează cu toate textele.

Alin. (3): Daca va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanta va

continua judecata, pronuntand o hotarare supusa cailor de atac prevazute de lege.

Deci cu privire la capetele de cerere accesorii facultative – de ce este un text distinct?

Capetele de cerere accesorii obligatorii nu le pot soluționa decât odată cu divorțul. Nu

va putea spune partea “Haideți acum la termenul acesta că ne înțelegem pe divorț, să

vă pronunțați pe divorțul prin acord și la termenele următoare să administrăm probe

pe nume și pe copii.” Nu! Până nu administrez probele pe capetele de cerere accesorii

obligatorii nu pronunț nici divorțul. Pe acestea mă pronunț odată cu divorțul. Cele

facultative le pot disjunge și pot să continui judecata. La acest lucru se referă alin.

(3). Și în cazul lor rămân aplicabile dispozițiile privind căile de atac prevăzute de

lege, pe care le-am indicat. Diferența dintre cele două categorii de cereri, este aceasta,

repet, în cazul celor obligatorii nu le pot disjunge, dacă nu se înțeleg pe ele, nu

pronunț divorțul prin acord până nu administrez probe, după ce am administrat probe

pe nume și pe copii (ca să nu tot repet contribuția părinților și exercitarea autorității

părintești) mă pronunț deodată pe toate acestea și dacă mai am capete facultative

acelea le pot disjunge și continui judecata. Administrez probe și dau o altă hotărâre,

deci voi avea două hotărâri. Procesul parțial se termină cu privire la divorț și capetele

de cerere accesorii obligatorii, acelea au cale de atac pe capetele accesorii încă de la

comunicarea hotărârii, restul le disjung – unele instanțe fac dosar nou, altele continuă

în același dosar. Ar trebui făcut dosar nou, pentru a putea merge ceea ce s-a terminat

în cale de atac, atunci când este cazul. Iată că aceste capete accesorii le disjung, știți

11

că în caz de disjungere rămâne competentă instanța, inclusiv completul de judecată

căruia i s-a repartizat cauza de la bun început, și în rest se aplică regulile pe care le

știm deja din partea generală.

Până aici am vorbit despre divorțul prin acord de la bun început.

Art. 931 NCPC se referă la o situație în care divorțul nu pornește de la bun început

prin acord, pornește de la o cerere care se fundamentează pe culpa pârâtului, dar care

se transformă într-un divorț prin acord. (1) Cand cererea de divort este intemeiata pe

culpa sotului parat, iar acesta recunoaste faptele care au dus la destramarea vietii

conjugale, instanta, daca reclamantul este de acord, va pronunta divortul fara a

cerceta temeinicia motivelor de divort si fara a face mentiune despre culpa pentru

desfacerea casatoriei. (2) Dispozitiile art. 930 alin. (2)-(4) se aplica in mod

corespunzator. Astfel, la început nu s-au înțeles, pârâtul/pârâta nu a vrut să divorțeze

[…] se pornește de la un divorț din culpa exclusivă a pârâtului spune textul, deși nu

spune neapărat, “întemeiată pe culpa soțului pârât” teoretic aș putea avea și o culpă

comună, vom vedea imediat dacă e așa, iar acesta vine și recunoaște faptele. În

această situație, dacă și reclamantul este de acord, de fapt se modifică cererea dintr-

una pe culpă în una pe acordul soților, în această situație se aplică textul art. 930.

Deși nu prevede, textul lui 930 alin. (1), ce înseamnă defapt că se aplică textul lui

930? Instanța va lua act de acordul soților și va soluționa și capetele accesorii de

divorț, privind numele și copiii dacă este cazul. Dar și în această situație, hotărârea

privind divorțul este definitivă, pentru că rămâne o hotărâre bazată pe acordul soților.

Chiar dacă face trimitere doar la alin. (2)-(4), totuși nu înțeleg această opțiune a

legiuitorului și vă mărturisesc de ce, pentru că trimițând la alin. (2)-(4) îmi pun

problema dacă, în cazul în care până la urmă se înțeleg și pe capetele accesorii de

cerere, dacă se înțeleg pe tot, hotărârea pronunțată este definitivă atât cu privire la

divorț, cât și cu privire la celelalte capete de cerere accesorii pe care s-au înțeles, sau

este definitivă numai cu privire la divorț și celelalte capete accesorii va avea calea de

atac a apelului? Eu cred că nu este nicio diferență, deci nu înțeleg această scăpare.

Dacă vă veți duce la divorțul în care soțul reclamant își asumă culpa în destrămarea

căsniciei, anticipez, divorțul din culpă art. 934 NCPC: (1) Cand sotii sunt separati in

fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si

responsabilitatea pentru esecul casatoriei (deci reclamantul cere divorțul din propria

12

sa culpă). In acest caz, instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt si va

pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului. (2) Daca sotul parat se

declara de acord cu divortul, se vor aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 930

(fără să distingă alin. (1) de celelalte alin.). Deci nu văd care ar fi rațiunea pentru care

în cazul de la 931 am face această distincție.

Deci dacă se înțeleg pe toate capetele de cerere, inclusiv pe cele accesorii (alin. (1) nu

distinge în cererile accesorii obligatorii și cele facultative, numai alin. 2 și 3),

hotărârea este definitivă de la pronunțare, iar dacă nu se înțeleg se vor aplica alin. (2)

și (3) în mod corespunzător. Deci iată, și la art. 931 aplicăm în mod corespunzător

defapt întregul art. 930, pentru că alin. (4) spune: Hotararea pronuntata in conditiile

alin. (1) (adică atunci când se înțeleg pe tot) este definitiva încă de la pronunțare.

Dacă reclamantul nu este de acord, deși pârâtul spune “Bine, hai că vreau să divorțul

prin acord, îmi asum toată răspunderea, dar hai să nu facem scandal în fața instanței,

să nu se pronunțe o hotărâre de divorț, să ne citească cineva dosarul peste ani și ani”.

Dar cealaltă parte spune “Nu, eu vreau ca divorțul să se pronunțe din culpa ta

exclusivă”. Ce interes ar avea? Gândiți-vă că în cazul în care pronunț un divorț care

nu se bazează pe culpă, dacă mergem înapoi la normele de drept substanțial, soțul nu

pierde niciun fel de drepturi legate de raporturile din căsătorie și dacă în decurs de un

an de zile, pârâtul se îmbolnăvește de o boală ale cărei cauze datează din timpul

căsătoriei și au legătură cu căsătoria, voi fi obligat poate să îl și întrețin până la moarte

dacă nu îl ia nimeni de bărbat/de soție. Deci iată de ce, soțul reclamant, chiar în

condițiile în care pârâtul este de acord, poate să aibă interesul să se constate culpa

exclusivă a soțului pârât, ca să nu îi revină alte obligații decurgând din fostele

raporturi de căsătorie și în principal este vorba despre această obligație de

întreținere, pentru că un an de zile fac ca în armată, AMR. Ca să știți când vă sfătuiți

clienții, cei care veți fi avocați, să spuneți de ce este dezavantajos în anumite situații

un divorț prin acord, pentru că își asumă riscul de a-l întreține pe soțul vinovat, sigur

că este unul relativ mic, dacă nu este în stare de nevoie la momentul divorțului, dar

nu poți să știi într-un an de zile ce se întâmplă. Dacă nu este de acord, așadar,

reclamantul chiar dacă pârâtul își asumă vinovăția, mergem mai departe pe divorțul

din culpă.

DIVORȚUL DIN MOTIVE DE SĂNĂTATE

13

Discutăm a doua formă a divorțului remediu, divorțul din motive de sănătate. Am

discutat deja despre el și săptămâna trecută. Art. 932 NCPC: Cand divortul este cerut

pentru ca starea sanatatii unuia dintre soti face imposibila continuarea casatoriei,

instanta va administra probe privind existenta bolii si starea sanatatii sotului bolnav

si va pronunta divortul, potrivit Codului civil, fara a face mentiune despre culpa

pentru desfacerea casatoriei.

Cine poate să ceară divorțul pentru motive de sănătate? Știm din dreptul substanțial,

numai cel care este bolnav, pentru că celălalt are obligația morală de a fi alături de el.

Din ce text rezultă acest lucru? Art. 373 lit. d) NCC, la cererea aceluia dintre soți a

cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. Este tot un divorț care

nu se bazează pe culpă. Dacă soțul pârât apreciază că soțul reclamant este în culpă

pentru desfacerea relațiilor de căsătorie și vrea un divorț din culpă, sau și invers este

valabil, reclamantul spune că, dincolo de starea sa de sănătate, are motive și pentru

divorțul din culpă, poate să solicite divorțul din culpă. Și pârâtul/pârâta poate formula

o cerere reconvențională privind un divorț din culpă, tocmai din motivele menționate

anterior, nu le reluăm.

Întrebare din sală: Dacă ambii soți sunt bolnavi? Răspuns: Există mai multe soluții

posibile. Fie recurg la clasicul divorț prin acord, pentru că este o situație în care nu

ai interesul să relevi starea de sănătate, pentru că totuși un dosar de divorț,

rămâne un dosar accesibil multor persoane (registratori, arhivari, judecători), în

această situație nu vei recurge, dacă se înțeleg amândoi, nu vei recurge la starea

de sănătate, ci vei merge la ideea de divorț prin acord. Dacă nu se înțeleg, în

funcție de motivul pentru care optează, dacă e pe motiv de sănătate sau pe motiv

de culpă, se vor administra probe. Pentru că, la divorțul remediu, probele se

limitează numai la starea sănătății soțului reclamant. Dacă pârâtul face cerere

reconvențională, starea sănătății soțului pârât, care este reclamant reconvențional.

Această stare poate fi dovedită cu acte medicale, cu raport de expertiză medicală

etc.

Cererea de divorț, în această situație va fi motivată în fapt, numai pe starea de sănătate

a soțului reclamant, nu mă interesează ce raporturi au fost. Și nu numai starea de

14

sănătate, ce anume trebuie în plus, care rezultă din dispozițiile normele de drept

substanțial cuprinse în NCC? Ce anume? Să facă imposibilă această boală continuarea

căsătoriei. Iată motivarea divorțului: de ce boală suferă și de ce această boală face

imposibilă continuarea căsătoriei, în drept: dispozițiile din NCC și NCPC, în

probațiune: adeverință medicală, solicitarea unei expertize etc.

Aceasta a fost a doua formă a divorțului remediu

DIVOȚUL DIN CULPĂ

Divorțul clasic, cunoscut în vechiul C.fam. care nu permitea, foarte târziu s-a permis

divorțul prin acord și este și reluată vechea formulare. Art. 933 (1) Instanta va

pronunta divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive

temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si

continuarea casatoriei nu mai este posibila. Este reluarea textului art. 37 din vechiul

C.fam. “din motive temeinice, raporturile dintre sunt grav și iremediabil vătămate”

(exprimare pleonastică, dacă nu este posibilă continuarea căsătoriei, înseamnă că

raporturile de familie erau iremediabil vătămate).

Proba. Ce fel de probe se administrează în această situație? De regulă, probe cu

martori, ar putea să fie și probe cu înscrisuri, procese verbale întocmite de sectorist, că

a fost amendat în repetate rânduri pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice, dacă am o ordonanță președințială de evacuare pentru că m-a bătut sau

a făcut scandat etc., deci teoretic pot să îmi imaginez și alte probe. Cine poate fi

audiat ca martor în procesele de divorț? Regulile cu privire la proba testimonială le

știm de la probațiune – pot fi audiați și rude și afini cu excepția descendenților, fără a

se distinge între cei din căsătorie sau din afara căsătoriei.

(2) Instanta poate sa pronunte divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand

numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi

sunt vinovati de destramarea casatoriei. De ce acest text? Ca să nu ne punem

problema că s-ar încălca principiul disponibilității, adică eu reclamant cer divorțul din

vina exclusivă a pârâtului, dar instanța din probele administrate constată că amândoi

suntem în culpă, este important iarăși pentru alte consecințe ce derivă din raporturile

de familie dacă este exclusivă culpa unuia sau este culpă comună. Instanța poate să

15

pronunțe divorțul din culpa amândurora, chiar dacă am cerut numai din culpa

pârâtului. Așadar, dacă va constata culpa comună, cum va suna minuta? Nu va

respinge acțiunea, deci nu se pune problema ori e culpa exclusivă a pârâtului, ori

resping acțiunea. Ci va admite în parte acțiunea și va desface căsătoria prin divorț din

vina ambilor soți. Așa sună minuta. Este o situație de admitere în parte. Pentru că nu

admit așa cum a cerut reclamantul din vina exclusivă a pârâtului. (am recapitulat puțin

și minuta și hotărârea judecătorească).

(3) Daca paratul nu a formulat cerere reconventionala, iar din dovezile administrate

rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea

acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite

conditiile prevazute la art. 934 privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a

reclamantului. În această situație, dacă reclamantul cere divorțul din culpa

comună/exclusivă, însă din probele administrate reiese doar culpa reclamantului, cum

nimeni nu se poate prevala de propria sa turpitudine, acțiunea sa va fi respinsă, iar

dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, atunci căsătoria rămâne în ființă. În

această situație, el poate să solicite divorțul după aceea, dacă totuși se răzgândește?

Pentru ce motive? (recapitulăm ce am spus săptămâna trecută) Care este diferența

între această situație și împăcare?

La împăcare țineți minte, că pot să mă folosesc și de fapte petrecute înainte dar

trebuie să am și un fapt nou. Fapt nou care determină divorțul, dar în cadrul

acestei cereri pot să mă folosesc și de fapte mai vechi.

La reconvențională țineți minte pașii în care pot să mă prevalez de anumite

fapte? Dacă nu am făcut reconvențională în procesul de divorț, mă pot prevala

doar de fapte ulterioare respingerii acțiunii de divorț a reclamantului.

Recapitulând regulile de la reconvențională: nu am făcut-o, înseamnă că se șterg

cu buretele acele fapte și trebuie să apară fapte noi, exclusiv fapte noi care să

justifice divorțul.

Divortul pentru separarea in fapt indelungata Art. 934 (1) Cand sotii sunt separati

in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si

responsabilitatea pentru esecul casatoriei. In acest caz, instanta va verifica existenta

16

si durata despartirii in fapt si va pronunta divortul din culpa exclusiva a

reclamantului. (2) Daca sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica in

mod corespunzator dispozitiile art. 930 (adică divorțul prin acord). Singura chestiune

care ridică aici probleme din perspectiva dreptului procesual civil este ce înseamnă

“separare în fapt”? Este o chestiune care ține de probațiunea dar și de apreciere. Este o

separare în fapt când locuința rămâne una comună? Trebuie neapărat să locuiască în

case/orașe/apartamente distincte? Sau pot să locuiască în aceeași casă și să fie totuși

separați în fapt? Mai greu. Dacă dorm în același pat, mă îndoiesc că va admite vreun

judecător acțiunea de divorț. Dar teoretic, separare în fapt poate să însemne și că stau

în aceeași locuință, dar în camere separate sau în paturi separate. Rămâne o chestiune

de probațiune, dacă din cauza stării materiale a soților nu își pot permite să se mute,

nu vorbim aici de soți bogați în toate situațiile, pot să aibă o singură garsonieră, într-o

singură garsonieră stau împreună în aceeași cameră, nu au cum altfel, dar poate sunt

separați în fapt în sensul că au intrerupt legăturile intime, fiecare se gospodărește

separat, fiecare cu salariul lui, își cumpără bunuri separat, mănâncă separat, dar

probațiunea este mult mai grea într-o astfel de situație, proba separării în fapt. Regula

este că la această formă de divorț, veți vedea în practică se recurge când unul dintre

soți s-a mutat de acasă, de regulă deja într-o nouă relație, dar nu este obligatoriu.

Separarea în fapt trebuie să fie continuă. Pentru că dacă mă mut la loc, sigur mutarea

la loc să nu însemne, că nu mai pot să îmi plătesc chiria, mă întorc acasă dar nu mă

împac cu tine, ci în continuare eu îmi gătesc, dorm separat etc. nu înseamnă că s-a

intrerupt separarea în fapt, dar dacă ne-am împăcat se șterge tot ceea ce a însemnat

separare în fapt și trebuie să curgă un nou termen de 2 ani dacă ne certăm din nou

după împăcare.

Încă două chestiuni legate de divorț. Dacă se cere divorțul din culpă comună de către

reclamant și pârâtul este de acord cu culpă comună, pot soții să modifice în divorț prin

acord? Reclamantul spune “Este vina amândurora” și vine pârâtul și spune “Eu sunt

de acord. Hai să divorțăm prin acord.” Se poate? Da. Este o modificare a cererii

permisă la primul termen de judecată și dacă am spune că nu se încadrează expres în

textul special, mergem pe textul general.

17

O altă chestiune. Există o neconcordanță în ceea ce privește data desfacerii căsătoriei

în caz de deces al unuia dintre soți în timpul procesului de divorț, continuat de

moștenitori, pentru că în normele de drept substanțial art. 382 alin. (2) NCC se spune

că în această situație căsătoria se socotește desfăcută la data decesului, în timp ce în

textul lui art. 925 alin. (4) NCPC spune că în această situație căsătoria se socotește

desfăcută de la data introducerii cererii de divorț. Aici dau dreptate Dl. prof. Chirică,

sunt două texte ireconciliabile, sunt multe texte care se bat cap în cap și în NCC și

acum avem unul în NCPC și în NCC. Este foarte greu ca într-o astfel de situație

practicianul pus în situația să decidă, să spună că acest text este corect sau acel text

este corect, pentru că efectiv sunt ireconciliabile. Mai logic ar fi să fie de la data

decesului. Pentru că este un divorț din culpă, când ar trebui să își producă efectele

divorțul din culpă? La data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Dacă nu se atacă

cu apel, după ce se împlinește termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă

se atacă cu apel, de la data pronunțării hotărârii în apel, pentru că aceea nu mai are

recurs, este definitivă de la pronunțare. Deci nu ar trebui să aplic un regim juridic

distinct în funcție de situația dacă decedează sau nu decedează vreunul dintre soți pe

parcursul procesului și să readuc efectele desfacerii căsătoriei la data înregistrării

cererii de divorț. Sigur că nu am cum să spun că este desfăcută căsătoria ulterior

decesului, deci la data pronunțării hotărârii care îmi stabilește culpa exclusivă a

pârâtului, de aceea trebuie să mă opresc la data decesului. Este logic. Unde să mă duc

în timp, adică în funcție de deces, dacă unul dintre soți decedează mă întorc la data

înregistrării cererii de chemare în judecată, pe când în celelalte situații rămân la data

rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Dacă intervine decesul, nu mă pot duce la

hotărârea definitivă, deoarece de la momentul decesului nu mai am căsătorie, dar nu

este logic nici să mă întorc în timp doar pentru că a decedat unul dintre soți. Sigur că,

dacă ne uităm în dispozițiile de drept substanțial, vom vedea că regimul matrimonial

încetează de la data înregistrării cererii de divorț sau când soții sunt de acord, încă de

la data separării în fapt. Deci practic pe latura materială în ceea privește căsnicia, aș

putea spune că oricum voi raporta majoritatea situațiilor la acest termen, dar vorbind

totuși de logică, este mai logic să pun data decesului, pentru că nu am de ce să mă

întorc în timp cu efectul căsătoriei numai pentru că unul dintre soți decedează. Aș

putea să am de ex. obligație de întreținere până nu se desface căsătoria, ori până nu s-

a ocnstatat culpa aș putea să am obligație de întreținere inclusiv pe parcursul

procesului de divorț. Atunci aș putea să cer întreținere teoretic până la data decesului,

18

pentru că nu este constatată culpa exclusivă. Oricum la culpa exclusivă posibilitatea

de a cere pensie de întreținere se pune după divorț, iar nu până se pronunță divorțul,

deci aș putea să am interes, eu soț pârât, să cer să se constate desfăcută căsătoria la

data decesului, pentru că în astfel de situații se pune problema, când se invocă niște

drepturi din această perioadă. Pentru că dacă se încheie acte juridice cu terții, repet,

am textul care spune că regimul matrimonial încetează la data înregistrării cererii de

divorț sau chiar înainte de la separarea în fapt a soților acolo unde am o separare în

fapt. Dar pot să am alte situații cum este aceasta a cererii de pensie de întreținere pe

parcursul procedurii, și în această situație ar avea interesul să spună că este desfăcută

doar de la data decesului. Practica va vedea care dintre cele două se aplică. În mod

normal ar trebui să se modifice unul dintre cele două texte. Nu s-a observat cu ocazia

legii de punere în aplicare, acolo trebuia să le aducă în concordanță și culmea că au

lucrat aceleași persoane, unele dintre persoanele care au fost membre în comisia de

NCC, au fost membre și în comisia de NCPC, respectiv a legii de punere în aplicare.

PARTAJUL

Partajul este reglementat și în normele de drept substanțial din NCC art. 669-686 și

în procedura partajului este reglementată în NCPC art. 979-995. Dacă ați avut

curiozitatea să comparați normele de procedură din NCPC cu cele din CPC, veți

vedea că foarte multe sunt păstrate. Vom pune accent pe diferențe, le vom parcurge pe

toate, dar vom accentua diferențele, inclusiv raportat la câteva din normele de drept

substanțial din NCC, nu toate, dar câteva.

Procedura partajului judiciar. Când recurg părțile la procedura partajului juridiciar?

De câte feluri este partajul? Poate fi: a) convențional; b) judiciar.

Când recurg la partaj convențional și când mă duc la instanță? Sigur că primul răspuns

care mi-ar trece prin cap ar fi acela când nu se înțeleg părțile mă duc la instanță. Dar

știți că, dacă ne întoarcem la normele de drept substanțial din NCC, știm că anumite

modalități ale dreptului de proprietate, acestea pot înceta numai în mod convențional.

De ce spun modalități? Pentru că vorbesc de ex. despre proprietatea periodică – poate

înceta numai convențional, sau coproprietatea forțată sau perpetuă care poate să

înceteze convențional. Acum aici este o discuție la coproprietatea forțată, pentru că și

convențional, când poate să înceteze? Atunci când bunul nu mai are destinația pe

19

care a avut-o. De ex. niciodată nu voi putea împărți scările unui bloc, casa scării – la

casa scării este discutabil, deoarece am avut situații în care au fost închise spații în

casa scării, dar dacă vorbim de casa liftului, aceasta nu poate fi închisă – dar,

uscătorul comun poate fi transformat într-un apartament și scos din părțile indivize

comune, și atunci este o discuție dacă defapt nu în toate situațiile voi recurge la

instanță. Pentru că și în cazul uscătorului comun, se opun unii, dar dacă dovedesc în

instanță că nu este folosit ca uscător comun? Deci problema este relativă.

În principiu, în unele situații nu pot face partajul decât pe cale convențională, iar în

alte situații, deși aș putea să îl fac pe cale convențională sunt obligat să recurg la

instanță. De ce? Pentru că fie unul dintre coproprietari este dispărut/ cel puțin unul nu

este de acord cu partajul sau cu forma de partaj/ unul este lipsit de capacitate de

exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă și nu am autorizarea instanței de

tutelă. Iată, în toate aceste situații trebuie să recurg la instanță.

Care este procedura partajului judiciar? Procedura este cea cuprinsă în aceste

dispoziții ale NCPC, în măsura în care prin legi speciale nu se prevede altceva. Art.

979 NCPC: Judecarea oricarei cereri de partaj privind bunuri asupra carora partile

au un drept de proprietate comuna se face dupa procedura prevazuta in prezentul

titlu, cu exceptia cazurilor in care legea prevede o alta procedura.

Nu pot să vă dau exemple, eu nu am întâlnit situații în care partajul să se facă după o

altă procedură. Pentru că, sigur când recurg la partajul judiciar este una, dar altă

procedură decât cea prevăzută de NCPC, atunci când recurg la partajul judiciar nu am

deocamdată într-o lege specială, dar aș putea să am și atunci se aplică regula pe care o

știm deja din TGD că legea specială derogă de la legea generală. Deci este un text

care putea să și lipsească.

În ceea ce privește cererea de partaj. Am văzut la cererea de divorț că ea trebuie să

aibă anumite mențiuni speciale care se referă la existența/inexistența unor copii

minori din/dinafara căsătoriei. În cazul partajului art 980 NCPC prevede o serie de

mențiuni obligatorii. Veți vedea că în doctrină s-a spus că lipsa unor astfel de

mențiuni nu poate duce la nulitatea cererii. Vom vedea ce va spune jurisprudența. În

vechea reglementare vorbeam în cazul cererii de chemare în judecată, dacă ne

20

raportam la textul art. 133 despre elemente esențiale și despre elemente neesențiale.

Am putea spune că unele elemente, vom vedea care sunt acelea din cererea de partaj,

nu ar fi elemente esențiale și atunci nu ar putea să ducă la nulitatea cererii de partaj.

Pe de altă parte, dacă mă duc la textul din NCPC care vorbește despre regularizarea

cererii, în măsura în care președintele completului de judecată îmi pune în vedere să

completez cererea cu toate mențiunile prevăzute de lege și nu o fac, nu mai discut

vătămare/nevătămare, că o anulează, mă îndoiesc că va face un raționament “că lasă

că fixăm un termen de judecată și mai vedem noi”, din moment ce textul este foarte

clar și nu te-ai conformat și are posibilitatea să ți-o anuleze, ți-o va anula. Repet. Deja

există discuții dacă textul de la art. 200 NCPC, vizând regularizarea cererii de

chemare în judecată se referă numai la elementele generale sau și cele speciale din

procedurile speciale. Repet, eu cred că nu putem face o astfel de distincție. Atunci

când în procedura specială ni se cere ca cererea de chemare în judecată să aibă

anumite mențiuni și existența acestora o verific în procedura de regularizare a cererii

de chemare în judecată.

Ce anume trebuie să cuprindă în plus cererea de partaj față de o altă cerere de chemare

în judecată pentru care nu avem dispoziții speciale? Art. 980 NCPC: Reclamantul

este obligat sa arate in cerere, pe langa mentiunile prevazute la art. 194 (fostul 112

CPC – nu am făcut elementele cererii pe NCPC, dar ce are în plus NCPC? CNP etc.,

iar la nulitate pune în plus la elementele esențiale, starea de fapt care este indisolubil

legată de obiect):

persoanele intre care urmeaza a avea loc partajul – Logic, care sunt

aceste persoane? Reclamantul și Pârâții. Cine sunt părți într-un proces de

partaj? Coproprietarii, de regulă, dar ar putea să fie reclamant în

procesul de partaj, creditorul unuia dintre soți, poate cere partajul

bunurilor comune în timpul căsătoriei ca să poată să urmărească silit pe

unul dintre soți. Iată, nu întotdeauna reclamant este chiar unul dintre

coproprietari, și atunci el trebuie să arate între cine anume solicită să

aibă loc partajul. Sigur că, de regulă, părțile sunt chiar coproprietarii,

reclamant este unul dintre ei și pârâții sunt ceilalți. Partajul care nu

include toți coproprietarii este lovit de nulitate absolută, conform

normelor de drept substanțial din NCC. Iată, de ce persoanele între care

are loc partajul? Repet, pentru că nu întotdeauna reclamant este unul

21

dintre coproprietari. Chiar dacă ar fi unul dintre coproprietari, tot trebuie

să arate cine sunt coproprietarii pentru că între ei va fi realizat partajul,

prin asta își și justifică calitatea procesuală activă și cea pasivă a

pârâților. Logic, de ce? Ca să știu între cine fac partajul, pentru că nu

întotdeauna reclamantul este unul dintre copărtași și trebuie să justific

calitatea procesuală și activă și pasivă)

titlul pe baza caruia acesta este cerut – de ce? Pentru că poate fi un

partaj pur și simplu pentru că sunt doi cu cote egale în CF, dar poate să

fie un partaj derivând din succesiune și acolo deja se poate pune o

problemă de competență – pe NCPC cererile în materie de succesiune nu

sunt date toate în competența judecătoriei;

Am avut propunerea în pauză, ca acea recapitulare pe competență și pe

participanți să o facem după licență, între perioada aceea între susținerea lucrării și

cursul festiv, sunt vreo 2 zile și dacă aveți în 27 licența, să facem în 28/29?

Oricum veți vedea că pe executarea silită vom avea nevoie de mai mult de 4 ore

și atunci poate că vom avea nevoie oricum de ultima săptămână. Deci dacă voi

sunteți de acord, voi pune pe grup și pentru cei care lipsesc astăzi, și acea

recapitulare o facem pentru cei interesați într-o zi în 28/29, găsim o sală liberă și

stăm cât este necesar. Aveți și voi timp să recitiți un pic partea respectivă. Ideea e

că este o materie care nu se cere pentru examenul de procedură acum și atunci ca

să nu citiți ce nu se cere pentru examen că oricum este deja destul, este și aceea o

perioadă agitată, dar oricum vin doar cei interesați. Rămâne 29, stabilim o oră

cândva, dar nu foarte târziu, să ne rămână timp să ne pregătim pentru cursul festiv.

Revenind la partaj. Primul element – între cine are loc partajul. Al doilea – titlul

cu care se cere partajul. De ce? Pentru că, dacă este un partaj succesoral

(dobândirea prin succesiune chiar atunci când are ca obiect bunuri imobile este

una extratabulară, deci aș putea să nu am copărtașii înscriși în CF. În această

situație instanța ar putea să fie chemată să stabilească cotele acestora, în funcție de

felul moștenirii (legală/testamentară), iar în cazul moștenirii legale cotele în

funcție de clasa de moștenitori despre care este vorba. Iată de ce trebuie să indic

titlul. Sau ar putea să fie sistarea comunității de bunuri între soți, pentru că am o

formă de proprietate în devălmășie, se poate pune problema contribuției fiecăruia

22

dintre soți la dobândirea bunurilor. Deci are un sens să trec titlul din care rezultă

starea de coproprietate.

toate bunurile supuse partajului – pentru că nu întotdeauna voi avea

doar un bun imobil. Pot să am o universalitate de bunuri cum este în

cazul comunității de bunuri între soți, cum este cazul unui partaj

succesoral. Este logic, acest lucru ține de obiect, deci trebuie să arăt

pentru ce anume solicit partajul, obiectul material al cererii. Că este un

imobil, că sunt mai multe bunuri mobile, că sunt mai multe bunuri

imobile și mai multe bunuri mobile etc.

valoarea lor – de ce este importantă valoarea lor? Veți vedea că, dacă

pârâtul/pârâții vin la primul termen de judecată sau chiar în întâmpinare

și spun “Nu contest această valoare”, nu se mai pune problema unei

expertize de evaluare. Iar valoarea trebuie să o trec, dacă este vorba de

un partaj succesoral, pentru că s-ar putea pune și o problemă de

competență, pentru că în rest, partajul rămâne în competența

judecătoriei, vom relua instanța competentă. Valoarea și locul unde se

află erau considerate de doctrină elemente neesențiale, pentru că

valoarea oricum se poate stabili prin expertiză. Dar apropo de procedura

regularizării cererii, trebuie să indic valoarea pentru că poate pârâtul nu

o va contesta și acest lucru face expertiza inutilă. Care este rostul etapei

scrise? Ca până la primul termen de judecată să știm ce probe

administrăm, să ne facem cunoscute pretențiile, contestațiile, apărările,

excepțiile, probele, ori aceasta, valoarea, ține și de probe, dacă nu este

contestată atunci nu mai fac expertiză de evaluare.

locul unde acestea se afla – de ce? Veți vedea că hotărârea de partaj

reprezintă titlu executoriu în ceea ce privește predarea bunurilor obiect

al partajului. Dacă o mașină este în posesia lui X, dar în urma partajului

revine lui Y, chiar dacă în hotărârea de partaj nu există o dispoziție în

acest sens, ea rămâne titlu executoriu împotriva celui în posesia căruia se

află bunul și care va fi obligat să îl predea. De aceea trebuie să arăt la

care dintre copărtași se află bunul la momentul la care înregistrez cererea

de partaj. Pentru că dacă acesta este atribuit altuia, hotărârea de partaj

reprezintă titlu executoriu pentru predarea bunului.

23

precum si persoana care le detine sau le administreaza - este același

lucru, locul unde se află și la cine se află. Dacă este chiar unul dintre

copărtași, dacă este o terță persoană – cu ce titlu, în baza cărui act

încheiat cu un copărtaș/toți copărtașii.

Întrebare din sală. Răspuns: Vom vedea la contestația la executare când

bunul este deținut de un terț, dacă el nu invocă un drept propriu… în

principiu nu trebuie introdus acel terț, pentru că acel terț, de regulă,

deține bunul în baza unui act încheiat cu unul dintre copărtași, a cărui

opozabilitate depinde de soarta partajului.

Aceasta este cererea de partaj cu elementele sale specifice, între cine, cu

ce titlu, cu privire la ce bunuri, care este valoarea acestor bunuri, unde și

la cine se află aceste bunuri. E logic

Care este instanța competentă în materie de partaj? Aveți partajul și pe CPC și

pe NCPC, pentru Barou pe CPC, pentru INM pe NCPC.

Pe CPC, dacă ne ducem art. 2 pct. 1 lit. b) CPC: tribunalul judecă în primă instanță

cererile cu obiect patrimonial în valoare de peste 500.000 lei, cu excepția celor de

partaj, de împărțeală judiciară și a celor în materie succesorală. Ce înseamnă “cu

excepția”? Că în acest caz nu am un text expres și mă duc la art. 1 pct. 1 CPC:

judecătoria judecă toate cererile care nu sunt date expres în competența altei instanțe.

Lit. b) îmi spune clar că cele de partaj sau cererile în materie de succesiune, fără să

distingă dacă este vorba de partaj succesoral sau de orice altă cerere în materie de

succesiune, spune că nu țin de valoare, indiferent de valoare, nu sunt de competența

tribunalului, adică de competența cui sunt? Neavând un text expres sunt de

competența judecătoriei. Aceasta pe CPC.

Pe NCPC care ar fi textul aplicabil? Dacă ne întoarcem la normele de competență, la

art. 94 NCPC care reglementează competența judecătoriei. Țineți minte că art. 94

enumeră cauzele de competența judecătoriei, inversează rolurile, și la tribunal

introduce un text similar cu cel de la art. 1 CPC. La tribunal spune art. 95 pct. 1

NCPC: în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor

instanțe. Să vedem acum, în materie de partaj, ce spune art. 94 NCPC? Art. 94 lit. i)

24

NCPC: cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare – deci cererile de

partaj indiferent de valoare sunt de competența judecătoriei.

Remarcați însă că NCPC nu mai vorbește despre cererile în materie de succesiune.

Pentru că la cererile în materie succesorală, dacă mergem la art. 105 NCPC: In

materie de mostenire, competenta dupa valoare se determina fara scaderea sarcinilor

sau datoriilor mostenirii. Așadar, atunci când am petite ce privesc succesiunea,

înaintea petitului de partaj (raport, reducțiune etc.) și după aceea să fac partajul

moștenirii, ar fi aplicabilă regula (pe NCPC, repet) care se referă la cererile care sunt

evaluabile în bani. Ce înseamnă “evaluabil în bani”? Cum stabilesc valoarea în

această situație? Mă raportez numai la activul succesoral. Veți vedea, Op. Dl. prof.

Boroi, dar dacă mă bazez și pe o jurisprudență mai veche a ICCJ în materie de partaj

succesoral, veți vedea că în toate situațiile dacă voi avea un capăt de cerere de partaj,

se va merge pe ideea de finalitate a acțiunii și se va merge la judecătorie indiferent de

valoare.

Ex.: dintr-o jurisprudență foarte veche a ICCJ care nu a dorit să ajungă anumite cauze

la ea. În ce situații ar putea ajunge la ICCJ pe NCPC? Dacă am o masă succesorală cu

activ de peste 1.000.000 lei (Legea de degrevare), 500.000 lei (NCPC- susceptibile de

recurs); pornesc în primă instanță de la tribunal (masă succesorală > 200.000 lei –

conform art. 94 lit. j) de la competența judecătoriei: alte cereri evaluabile în bani

până la 200.000 lei, astfel litigiile care au ca obiect chestiuni de succesiune, se

consideră evaluabile în bani prin prisma art. 105 NCPC, și fiind > 200.000 lei sunt de

competența tribunalului, pe CPC întotdeauna de competența judecătoriei conform art.

1 pct. 1 combinat cu 2.1. lit. b); deci, pornește de la tribunal, dacă are valoare >

500.000 lei are și recurs, dacă este sub 500.000 lei se oprește în apel la Curtea de apel

și hotărârea Curții de apel este definitivă de la pronunțare – conform obiectului

recursului de la art. 483 alin. (2): nu sunt supuse recursului hotărârile date în cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv; adică ceea ce este peste

500.000 lei este obiect al recursului; așadar, dacă este peste 500.000 lei are recurs la

ICCJ. Repet, când este vorba de o succesiune. Iar pe legea de degrevare a instanțelor,

am discutat că această sumă s-a mărit la 1.000.000 până la 1 ian. 2016.

25

Pe de altă parte, am o jurisprudență constantă a ICCJ, bazate pe niște texte

anterioare care erau mai puțin clare decât acestea, care spune că, dacă am un capăt de

cerere de partaj, chiar dacă se fundamentează pe succesiune, întotdeauna se va

considera partaj prin finalitate și va porni de la judecătorie. Sunt convinsă că aceasta

va fi jurisprudența ICCJ și va merge pe un criteriu finalist. Altfel, care ar fi situația?

Aș avea mai multe capete de cerere (raport, reducțiune, nulitate testament) și în final

partaj, în funcție de soluția dată pe aceste capete de cerere ar dispune și partajul. În

mod normal, din ce am învățat până acum, ce am spune? Partajul ar fi capăt accesoriu,

pentru că soluționarea sa depinde de modul în care sunt soluționate celelalte capete de

cerere. Dar în această viziune, nu mergem pe ideea de principal-accesoriu, în unele

opinii toate ar fi capete principale. Oricum, mergem pe finalitate. Care este finalitatea

acțiunii? Partajul – atunci se aplică normele de competență în materie de partaj,

indiferent de izvorul acestuia. Repet, aceasta în materie de succesiune, este o opinie,

dar sunt absolut sigură că la aceasta se va opri ICCJ. Niciodată nu a vrut să judece

acțiuni de partaj, aceasta este toată jurisprudența ei (de partaj succesoral vorbesc).

Chiar dacă va exista la un moment dat o pracică neunitară, ICCJ o va uniformiza în

acest sens.

Dacă nu se solicită un capăt de cerere de partaj și se solicită numai petite de […] sigur

că […] numai împreună cu partajul, reducțiunea de ex., atunci se aplică textele în

materie de succesiune, art. 105 NCPC, litigiu evaluabil în bani. Când voi avea un

capăt de cerere de partaj, pe acest criteriu de finalitate, că defapt asta urmăresc

partajul și veți vedea că sunt niște texte din cod care susțin oarecum această viziune,

pentru că pot să pronunț, nu este obligatoriu, dar pe parcursul procesului, când am

niște probleme de acest gen, de a stabili cotele, tocmai pentru că am și alte capete de

cerere, pot să pronunț, veți vedea în procedura partajului, o încheiere de admitere în

principiu. NCPC spune expres, CPC nu spunea, dar practica făcea acest lucru. Prin

această încheiere de admitere în principiu, eu soluționam defapt aceste capete de

cerere – verificam valabilitatea testamentului, făceam reducțiunea, raport, stabileam

cotele de proprietate în funcție de soluțiile pe care le dădeam pe aceste capete de

cerere, rețineam cauza să o judec mai departe raportat la aceste cote și raportat la ele

dispuneam expertiză de evaluare, de stabilire a loturilor etc. Deci repet.

26

Revenind la competență, atunci când am un capăt de cerere de partaj, se va aplica

norma de la art. 94 lit. i). Numai dacă nu am un capăt de partaj voi aplica lit. j)

combinat cu art. 105 NCPC.

Pe CPC întotdeauna mergem la judecătorie, pentru că acolo vorbește expres art. 2

pct. 1 lit. b) de cereri în materie de succesiune, indiferent care ar fi acelea.

Când este vorba de sistarea comunității de bunuri legală/convențională, dacă este

un capăt de cerere accesoriu facultativ în materie de divorț, atunci instanța competentă

este cea care este competentă să judece divorțul, oricum ar fi fost judecătoria, pentru

că judecătoria este competentă. Numai că vorbesc despre competența teritorială

exclusivă, care se referă la instanța ultimului domiciliu. Dacă aș avea de ex. un bun

mobil (vorbesc deocamdată de competența materială, că imediat trecem și la

competența teritorială).

Dacă se va solicita separat partajul între foștii soți după ce s-a pronunțat divorțul tot

judecătoria este competentă pe art. 94 lit. i) NCPC, la fel și pe CPC, tot judecătoria

era instanța competentă să judece și divorțul și partajul. Ne-am lămurit cu competența

materială.

Competența teritorială prezintă diferențe? Da. Pentru că, dacă am un imobil de

partajat, se aplică art. privind competența teritorială exclusivă în acțiunile reale, adică

art. 13 CPC și avem un text similar în art. 117 NCPC: (1) Cererile privitoare la

drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanta in a carei circumscriptie este

situat imobilul. Deci, dacă partajul are ca obiect un imobil, doar un imobil și mai

multe bunuri mobile, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află

imobilul. Iar atunci când am mai multe imobile, țineți minte discuția de la competența

teritorială de cât am făcut acest subiect ca să nu mai repet.

Dar în materie de partaj succesoral? Ce instanță este competentă teritorial și pe CPC

și pe NCPC? Pe CPC art. 14 instanța de la ultimul domiciliu al defunctului, iar pe

NCPC textul este similar numai cât că are alt număr, art. 118. Și în CPC era 13, 14,

aici este 117, 118. Instanța ultimului domiciliu al defunctului, repet, dacă se introduce

pe cale separată. Sub aspectul competenței teritoriale pot să am altă instanță dacă se

introduce pe cale separată. Ați urmărit competența teritorială și materială în paralel

pe cele două coduri. Aceasta este instanța competentă.

27

M-am adresat instanței. Am făcut cererea care are cuprinsul de la art. 980 sau dacă nu

are cuprinsul de la 980 mi s-a regularizat cu noua procedură. În vechea procedură

regularizarea este facultativă, așadar pot să fixez primul termen de judecată și aplic

textul art. 133 CPC dacă lipsesc elemente esențiale ale cererii sau îi dau un termen să

o completeze sau poate chiar o completează până la prima zi de înfățișare. Știți

vechiul text cum aplic nulitatea cererii de chemare în judecată. Le-am comunicat.

Întâmpinarea este obligatorie? Regula în ambele coduri este că întâmpinarea este

obligatorie. Dacă nu am un text care spune că nu este obligatorie, înseamnă că aplic

textul din partea generală. Deci este obligatorie. Deci se comunică cererea de

chemare în judecată. Pârâtul/pârâții trebuie să depună întâmpinare. De ex. dacă este

vorba de partajul numai a unor bunuri mobile, care nu este succesoral, atunci ce poate

să invoce prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii? Necompetența teritorială

relativă, pentru că este instanța de la domiciliul pârâtului dacă este un partaj pe

bunuri mobile și nu derivă din succesiune (că acolo am teritorială exclusivă). Am

întâmpinare. Depune întâmpinare/Nu depune întâmpinare.

Vine textul și al CPC și al NCPC și spune clar că la primul termen de judecată sau la

prima zi de înfățișare în CPC, dacă părțile sunt prezente, instanța le va lua declarație

cu privire la fiecare dintre bunurile (art. 981 NCPC, 673 ind.3 CPC) este exact

același text, deci nu este nicio diferență. Ce urmărește acest text? Declaratiile

partilor Art. 981 La primul termen de judecata, daca partile sunt prezente, instanta

le va lua declaratie cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului si va lua

act, cand este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor,

locul unde se afla si valoarea acestora.

-“primul termen de judecată”/ “prima zi de înfățișare” (CPC) este același lucru defapt!

Pentru că este termenul când părțile deja știu tot și pot să își au apărarea pregătită;

-instanța nu va administra probe, decât pe ceea ce este contestat; nu este obligatoriu să

vină pârâtul/pârâții la primul termen de judecată (NCPC)/ prima zi de înfățișare

(CPC); poate prin întâmpinare au arătat deja “Nu sunt de acord fie cu cotele pe care le

susține reclamantul, pentru că eu cer reducțiunea, raportul etc.; fie nu sunt de acord cu

modalitatea de partaj solicitată de reclamant; fie eu spun că nu toate aceste bunuri fac

parte din bunurile de partajat, că unul dintre ele este bunul meu propriu; nu sunt de

acord cu valoarea, nu este aceea valoarea, a crescut sau este mult mai mica etc.”; deci

fie prin întâmpinare, fie prin declarațiile lor dacă sunt prezente;

28

-dacă nu sunt prezente, ce ați face? Ce probă ați administra? Interogatoriul. Sigur,

primul lucru aș administra interogatoriul, dacă nu a depus întâmpinare și nu se

prezintă aș încerca să îl chem la interogatoriu. Neprezentarea nu poate fi considerată,

până la urmă, decât cel mult ca un… trebuie completată cu alte probe, deci la mare

lucru nu îmi folosește lipsa lui de a se prezenta, dar dacă se prezintă, pot să iau

această declarație, care îmi poate face inutilă o serie de alte probe. Pot să o consider și

ca o mărturisire. De ex. dacă spune soțul reclamant că noi am dobândit acest bun în

cote egale, pârâtul nu depune întâmpinare, nu se prezintă la prima zi, înseamnă că nu

contestă cotele. Dacă nu sunt sigur, eventual îl citez la intergatoriu, dacă nu se

prezintă consider că recunoaște măcar cotele și atunci nu mai administrez probe cu

martori să văd cu cât a contribuit fiecare, pentru că este o probă inutilă. Rămâne la

aprecierea instanței în funcție de circumstanțele complete ale cauzei, dar acesta este

rolul textului – să văd ce probe trebuie să mai administrez, ce este

contestat/necontestat;

Rolul activ al instanței. Înțelegerile dintre părți. Art. 982 NCPC. Era un text

similar și în art. 673 ind. 4 CPC. (1) In tot cursul procesului, instanta va starui ca

partile sa imparta bunurile prin buna invoiala. Ca și da divorț. În tot cursul

procesului încearcă să împace părțile, și la partaj. De ce? Pentru că cel mai ușor ar fi

să accepți ceva la care ai ajuns prin compromis.

Apropo, este iarăși discutabil dacă în materie de partaj, medierea este sau nu

obligatorie. Temă de casă pentru vacanță să studiați textul din Legea medierii, pentru

a vedea dacă este obligatorie sau nu. Sigur că, separat avem un text în materia

litigiilor de familie (art. 64, dar avem textul general. Rămâne temă de casă dacă

partajul este supus sau nu medierii obligatorii, în sensul de participare la o ședință de

informare cu privire la avantajele medierii anterior înregistrării cererii de chemare în

judecată pe procedură prealabilă.

Iată! La fiecare termen îi întreabă “Nu vă înțelegeți pe valori, pe cum să vă facă

etc.?”. (2) Daca partile ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor,

instanta va hotari potrivit intelegerii lor. Imparteala se poate face prin buna invoiala

si daca printre cei interesati se afla minori, persoane puse sub interdictie

judecatoreasca ori disparuti, insa numai cu incuviintarea prealabila a instantei de

29

tutela, precum si, daca este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal. Actul

de partaj este un act de dispoziție, dar dacă vă uitați pe textele NCC, are efect

constitutiv de drepturi, sub aspectul normelor de drept substanțial. În NCC spre

deosebire de VCC, nu mai are un efect declarativ, ci are efect constitutiv – art. 680

NCC. Mai mult decât atât, dacă ne raportăm la regulile de CF, atunci când are ca

obiect un imobil, înscrierea în CF are efect constitutiv de drepturi. Este adevărat că

prin Legea de punere în aplicare a NCC, acest efect constitutiv de drepturi al

întabulării și al înscrierii provizorii a fost prorogat până când se definitivează

lucrările de cadastru la nivelul unei anumite unități administrativ-teritoriale, dar există

și acest text. Iată partajul are efect constitutiv de drepturi. Este un act de

dispoziție, dacă ne uităm în normele NCC, copărtașii își garantează evicțiunea, deci

este practic ca o vânzare a cotei respective, de aceea fiind un act de dispoziție, se cer

în cazul persoanelor puse sub interdicție sau minori să am și autorizarea instanței de

tutelă. Ce vrea legiuitorul prin chestiunea aceasta? Care este instanța de tutelă?

Judecătoria! Dacă vă uitați la art. 94 lit. a) NCPC: cererile date de Codul civil in

competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se

prevede in mod expres altfel; Ori aceasta este una dintre aceste cereri. Instanța de

tutelă ar fi tot judecătoria. Dar, s-ar putea ca să ai complete specializate pe cauze cu

minori și atunci îți trebuie autorizarea acelui complet specializat pe cauze cu minori,

de aceea nu se poate pronunța instanța care pronunță partajul sau cel puțin nu în toate

situațiile, sau completul de judecată care este investit cu soluționarea cererii de partaj

și pe acea autorizare care se dă de instanța de tutelă.

Ce spune textul? Trebuie să încerc pe tot parcursul procesului să îi împac, ca să fie

împăcați, că așa s-au partajat cum au vrut. Când se ajunge să se pronunțe o hotărâre de

partaj, este destul de dificil uneori și de pus în aplicare, pentru că unii sunt evacuați,

alții nu vor să lase terenul liber, avem probleme foarte serioase, și atunci încerci să

împaci părțile, pe tot parcursul procesului, să încerci să le aduci la o înțelegere.

Judecătorul are și acest rol, din partea generală știm, de a încerca împăcarea părților.

Aici am un text expres care și obligă să facă acest lucru, la fiecare termen ca la divorț.

=> Ce se întâmplă dacă am și un minor? Poate minorul să decidă singur? Tocmai ce

am spus că partajul este un act de dispoziție, are efect constitutiv de drepturi, nu este

un simplu efect declarativ. Îmi trebuie autorizarea instanței de tutelă. Cine este

30

instanța de tutelă? Dacă mă duc la textul art. 94 lit. a) NCPC, judecătoria este instanța

de tutelă ori de câte ori nu am un text special care dă în competența altei instanțe

soluționarea litigiului. Aici nu am un text special, așadar ar fi competentă judecătoria,

care de regulă este competentă și în materie de partaj (de regulă, defapt am ajuns la

concluzia că în toate situațiile). De ce acest text? Pentru că pot să am complete

specializate pe cauze de minori, acel complet trebuie să îmi dea autorizarea, iar nu

completul specializat pe cauze de proprietate. Trebuie să cer o autorizare separată.

Teoretic, eu cred că, dacă acel complet este specializat și pe cauze de minori și pe

proprietate, nu ar trebui să mai ceară o autorizare separată a instanței de tutelă, pentru

că el va verifica dacă sunt sau nu prejudiciate interesele minorului atunci când se

încheie o convenție de partaj pe parcursul soluționării cauzei, și în funcție de aceasta

se va lua act de acea convenție care este ce? Stinge litigiul. O tranzacție.

(3) In cazul in care intelegerea priveste numai partajul anumitor bunuri, instanta va

lua act de aceasta invoiala si va pronunta o hotarare partiala, continuand procesul

pentru celelalte bunuri. (4) Dispozitiile art. 438-441 sunt aplicabile. Ele se referă la

tranzacție. Tot așa, în CPC, dispozițiile art. 271-273 sunt aplicabile, se referă la

tranzacție. Dar chiar dacă nu aș avea o tranzacție, dacă părțile se înțeleg și cer

instanței să pronunțe o hotărâre parțială, țineți minte – hotărârile bazate pe

recunoașterile părților au același regim juridic ca și tranzacția, inclusiv sub aspectul

căilor de atac, atât în CPC, cât și în NCPC sunt susceptibile numai de recurs.

Pentru ce nu s-au înțeles? Mergem mai departe, deci tot timpul încearcă împăcarea,

dacă se ajunge la o convenție sau la o recunoaștere parțială dă o hotărâre parțială, fie

de expedient fie pe baza recunoașterii părților, care este susceptibilă cu recurs, pentru

chestiuni de procedură (nu reiau aceste discuții, doar știți că hotărârea de expedient

sau hotărârea parțială este susceptibilă de recurs pe chestiuni de procedură și pe CPC

și pe NCPC). Pentru restul, disjunge și mergem mai departe cu probațiunea.

Art. 983 NCPC similar cu art art. 673 ind.5 CPC: (1) Daca partile nu ajung la o

intelegere sau nu incheie o tranzactie potrivit celor aratate la art. 982, instanta va

stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cotaparte ce se cuvine

fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii

le au unii fata de altii. Daca se imparte o mostenire (remarcați că vorbește despre

partajul succesoral în mod expres), instanta va mai stabili datoriile transmise prin

31

mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si sarcinile

mostenirii. Deci cu privire la toate acestea, trebuie să se pronunțe prin hotărârea de

partaj, dar am un text special care îmi spune ce trebuie să cuprindă cererea și am un

text special care îmi spune ce trebuie să cuprindă hotărârea judecătorească. Care este

regula? Partajul se face în natură. Știți asta din normele de drept substanțial, în

măsura în care acest lucru este posibil. Și atunci instanța prin hotărârea de partaj, va

stabili și loturile. Dacă loturile nu sunt egale ca valoare, și tot de la normele de drept

substanțial, le va compensa prin sultă. În cât timp poate fi executată sulta? Este o

creanță. Teoretic 3 ani. Dar dacă în masa bunurilor partajabile am un imobil, pentru

sultă am o ipotecă legală, se instituie din oficiu, conform NCC, înainte pe Decretul

115/1938 aveam o ipotecă legală pentru plata sultei. Uitați-vă pe textele de la ipotecă,

art. 2386 pct. 5 NCC este o ipotecă imobiliară legală pentru plata sultei, dacă se

partajează și un imobil. Ipoteca imobiliară în cât timp poate fi executată? Vorbesc

despre termenul de prescripție? Dacă m-aș duce pe normele generale cu privire la

prescripție aș spune că, fiind o acțiune ipotecară, este o acțiune reală. Țineți minte

caracterul nonaccesoriu al ipotecii din NCC? Când am o ipotecă imobiliară am o

acțiune ipotecară, care este o acțiune reală. Pe textul codului ar fi prescriptibilă în 10

ani. Dar după ce Prof. P. Vasilescu și-a scris cartea de Obligații, au observat redactorii

codului că nu corespunde cu ceea ce au gândit ei, pentru că ei au gândit acțiunea

ipotecară ca una imprescriptibilă extinctiv, care durează atâta timp, până nu este

plătită creanța până atunci nu se stinge ipoteca. Acest caracter nonaccesoriu al ipotecii

a fost introdus pentru a proteja și băncile dar și debitorii, să pot să tot prelungesc, să

nu îl execut. Pentru că, dacă ar trebui să îmi excut creanța în 3 ani și s-ar împlini și

termenul de prescripție pentru executarea ipotecii în același răstimp sau chiar și în 10,

asta ar putea să fie și în defavoarea creditorilor, gândiți-vă că se iau credite pe 25-30

de ani. Atunci, prin Legea de punere în aplicare a NCPC, dacă mergeți la Legea

76/2012, art. 74 – care nu are nicio legătură cu NCPC, dar care declară acțiunea

ipotecară imprescriptibilă extinctiv. Deci iată, apropo de plata sultei, în doctrina de

drept procesual civil, veți întâlni că acțiunea se prescrie în 3 ani, veți vedea că

teoretic se poate plăti și pe parcursul procesului, dar dacă nu, ai un drept de creanță,

ori acțiunea în realizarea unui drept de creanță se prescrie în termenul general de 3

ani. Dar dacă ai un imobil supus partajului, sulta presupune o ipotecă legală, ori

acțiunea ipotecară este imprescriptibilă extinctiv. Art. 74 din Legea 76/2012: Dreptul

32

la acțiunea ipotecară prevăzută de 2504 din NCC nu se stinge prin prescripție, ci

doar ca efect al stingerii ipotecii în condițiile art. 2428 NCC.

Mergând mai departe în procedura partajului. Ce trebuie să cuprindă hotărârea de

partaj? Răspunde defapt la ceea ce trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată

în materie de partaj. Iar dacă partajul se face în natură stabilește și loturile și dacă este

cazul sulta. Dar dacă celelalte capete de cerere ce premerg partajului sunt dificil de

soluționat, ar presupune mai multe variante de partaj posibile în funcție de

soluționarea lor, instanța poate să dea o încheiere de admitere în principiu, conform

art. 984 și 985 NCPC. Ce este o încheiere de admitere în principiu? Când va recurge

instanța la ea? În procedura partajului, dacă citiți art. 984 NCPC, ea nu este

obligatorie, dar instanța va recurge la ea (1) Daca pentru formarea loturilor sunt

necesare operatii de masuratoare, evaluare si altele asemenea, pentru care instanta

nu are date suficiente, ea va da o incheiere prin care va stabili elementele prevazute

la art. 983, intocmind in mod corespunzator minuta. (2) Daca, in conditiile legii, s-au

formulat si alte cereri in legatura cu partajul si de a caror solutionare depinde

efectuarea acestuia, precum cererea de reductiune a liberalitatilor excesive, cererea

de raport al donatiilor si altele asemenea, prin incheierea aratata la alin. (1) instanta

se va pronunta si cu privire la aceste cereri. Deci, iată o hotărâre parțială pe parcursul

procesului, o încheiere de admitere în principiu, soluționează toate capetele de cerere

până stabilește cotele de proprietate și în funcție de acestea, și merge mai departe: (3)

Prin aceeasi incheiere, instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea

loturilor. Raportul de expertiza va arata valoarea bunurilor si criteriile avute in

vedere la stabilirea acestei valori, va indica daca bunurile sunt comod partajabile in

natura si in ce mod, propunand, la solicitarea instantei, loturile ce urmeaza a fi

atribuite.

Când va recurge instanța la încheierea de admitere în principiu? Păi dacă am doi

coproprietari A și B și spun amândoi “Avem cote egale și cerem împărțirea unui

bun imobil”. Am nevoie de încheiere de admitere în principiu? Nu, toate

chestiunile sunt clare. Dar, dacă am o serie de cereri, cum ar fi reducțiune, raport,

se contestă cota de contribuție de ex. a soților – am numai doi coproprietari, dar

nu este tot una să am cotă de contribuție de 50%/ 80% când formez loturile, atunci

administrez probe, și la momentul în care știu să mă pronunț pe celelalte cereri

33

dau încheiere de admitere în principiu prin care stabilesc cotele și bunurile supuse

partajului. Pot să am situații în care, unul dintre soți spune “Acesta este bunul meu

propriu”, prin această încheiere de admitere în principiu stabilesc și care sunt

bunurile comune și care sunt bunurile proprii, pentru că numai pe cele care le

stabilesc ca fiind comune și stabilesc cota de contribuție raportat la universalitate,

știți din dreptul familiei , merg mai departe cu alte probe, cu expertiză care să le

evalueze și care să îmi spună dacă se pot partaja sau nu în natură. Am de ex. o

casă imensă, pot să o impart în două și să fac două apartamente și să locuiască

amândoi în ea sau nu. Am două case, în funcție de cota de contribuție a soților,

unuia îi dau casa din Las Vegas, iar celuilalt cea din Ciorogârla.

Încheierea de admitere în principiu nu este obligatorie, dar instanța va recurge la

ea de fiecare dată când sunt discuții în ceea ce privește bunurile supuse partajului

și cotele coproprietarilor, că este vorba despre contribuția soților, că este vorba de

reducțiuni, anulare testament, cine sunt moștenitorii, și prima dată se pronunță și

simplifică lucrurile. Prin încheierea de admitere în principiu spune acesta este ceea

ce partajăm, acestea sunt cotele voastre, și de aici în colo facem numai expertiză

care să evalueze bunurile de partajat și să îmi spună dacă sunt comod partajabile

în natură sau nu. Expertiză – despre care știți de la expertiză – că dacă îmi

evaluează bunuri trebuie să îmi arate și criteriile, expertiza trebuie să fie ca o

hotărâre judecătorească. Să îmi explice cum a ajuns la o concluzie. Acesta este

rostul încheierii de admitere în principiu.

De reținut: încheierea de admitere înprincipiu nu are cale de atac separată ea

poate fi atacată numai odată cu fondul, și de aici decurge încă o chestiune, care este

nouă în NCPC, și anume davă vă uitați la un text introdus în NCPC la final, dacă

dosarul se închide, pentru că partajul nu a putut fi realizat, nu se pot partaja bunurile

în natură, nimeni nu cere atribuirea și nici nu se poate vinde bunul la licitație sau prin

bună învoială, dosarul se închide. Nu se pronunță nicio soluție. Știți de la normele de

drept substanțial.

Cum se poate face partajul?

1) în natură când este posibil;

34

2) dacă nu este posibil în natură, prin atribuire celui care cere, dacă cer mai

mulți, vedem imediat de ce criterii ține seama instanța când atribuie unuia

sau altuia;

3) dacă nimeni nu cere atribuirea sau și cel care cere atribuirea nu plătește

sumele stabilite în favoarea celorlalți, se vinde, fie prin bună învoială, fie la

licitație prin executor judecătoresc;

4) dacă în niciuna din aceste modalități partajul nu este posibil instanța nu

pronunță nicio hotărâre, închide dosarul și urmează să mai încerci, pentru

că acțiunea este imprescriptibilă.

Este important că noul text în materie, art. 993 alin. (3) NCPC: (3) In cazul in care

partajul nu se poate realiza in niciuna dintre modalitatile prevazute de lege, instanta

va hotari inchiderea dosarului. (până aici textul este comun cu CPC, dar ce aduce

nou?) Daca se introduce o noua cerere de partaj, incheierile de admitere in principiu

prevazute la art. 984 si 985 nu au autoritate de lucru judecat. Pe CPC nu aveam așa

ceva! Neavând un text expres, era discutabil. Încheierea de admitere în principiu este

o încheiere interlocutorie, ca regulă, art. 985 (nu am apucat să lecturăm) îmi permite

să o completez dacă am omis un copărtaș pentru că fără el partajul este nul, sau dacă

am omis un bun de la împărțire, atunci pot să completez încheierea de admitere în

principiu (art. 985 NCPC). Dar în principiu, eu m-am pronunțat pe câteva chestiuni, ar

putea să o atace odată cu fondul, nu are cale de atac separată. Dar dacă se închide

dosarul nu am interes să mai atac partajul pentru că nu s-a realizat. De aceea îmi

spune NCPC în mod expres, pe CPC era discutabil, dar întradevăr de acolo s-a pornit,

că această încheiere de admitere în principiu nu are autoritate de lucru judecat, pentru

că nu avea nimeni interes până la urmă să atace, pentru că neputând fi atacată decât

odată cu fondul și neavând interes să ataci fondul, practic nu ai atacat nici încheierea

de admitere în principiu. De aceea când introduci o nouă acțiune de partaj ea nu va

avea autoritate de lucru judecat în ceea ce privește instanța investită cu următoarea

cerere de partaj. Dar ea leagă instanța care a pronunțat-o, pentru că este o încheiere

interlocutorie, sub rezerva dispozițiilor de la art. 985 NCPC, care îi permit să

completeze încheierea de admitere în principiu dată prima dată, când a omis un

copărtaș sau când a omis un bun.

35

Întrebare din sală: Când se închide dosarul, instanța nu pronunță nicio hotărâre?

Răspuns: Nu se pronunță nicio soluție, nu respinge acțiunea, pentru că partajul nu

poate fi respins, dar închide dosarul pentru că nu ai putut să realizezi partajul în

niciuna din formele pe care ți le permitea NCPC. Constată închiderea dosarului.

Închide dosarul, așa scrii minuta și hotărârea: închide dosarul. În considerente, ca

să arăți de ce ai ajuns la soluția de închidere a dosarului, vei arăta că ai încercat să

faci partajul în toate modalitățile prevăzute de cod și nu s-a reușit și atunci nici

hotărârea, nici încheierea premergătoare nu intră în autoritate de lucru judecat,

pentru că nu am ce să atac la final, pentru că dosarul se închide. NCPC introduce,

dar și pe CPC poți vorbi despre aceeași chestiune, pentru că nu aveam interesul să

atac hotărârea finală, de aceea îmi permite ca într-o nouă cerere să reiterez toate

aceste capete de cerere și să se dea o cerere de admitere în principiu care teoretic

poate să contrazică ceea ce a dispus instanța în prima cerere de partaj.

Art. 985 NCPC îți permite de asemenea să scoți din masa partajabilă un bun pe care l-

am inclus în prima încheiere, dar de data aceasta numai cu acordul tuturor părților,

pentru că este interlocutorie, nu mai pot să revin asupra ei, decât dacă toate părțile

sunt de acord că un bun a fost introdus din greșeală în masa bunurilor de împărțit.

Pentru a include un nou copărtaș sau un nou bun nu am nevoie de acordul părților,

pentru că cu privire la acel copărtaș sau la acel bun eu nu m-am pronunțat prin

încheierea de la art. 284, deci nu se pune problema de caracter interlocutoriu, pentru

că este o împrejurare nouă pe care eu nu am avut-o în vedere.

36