Actorul Vlad Ivanov: ,,Cat am lucrat la Gara de Nord m-a tinut gandul ca intr-o zi voi reusi"

Monica Andronescu,

Actorul Vlad Ivanov povesteste despre copilaria petrecuta la Botosani, despre primii pasi in actorie la Scoala Populara de Arta din acelasi oras, despre perioada cand a fost vanzator la Gara de Nord si despre importanta premiilor in viata lui dupa ce, la Gala UNITER din acest an, a fost desemnat Cel mai bun actor

Vlad Ivanov (45 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuti si premiati actori din Romania, atat in teatru cat si in film. A debutat pe scena Teatrului National din Bucuresti in spectacolul ,,Tamerlan cel Mare" in regia lui Victor Ioan Frunza si a continuat sa joace pe scenele bucurestene pana cand rolul domnului Bebe din filmul castigator al unui Palme d'Or, ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile", in regia lui Cristian Mungiu, i-a adus recunoasterea internationala si premiul pentru cel mai bun actor acordat de Asociatia criticilor de film din Los Angeles. Au urmat multe alte roluri in filme la fel de bine cotate de la ,,Politist, adjectiv" al lui Corneliu Porumboiu, la ,,Concertul" lui Radu Mihaileanu sau la ,,Pozitia copilului" in regia lui Calin Netzer. S-a nascut intr-o zi de vara, in zodia Leului, intr-o familie de lipoveni si are inca trei frati. Drumul spre succesul international n-a fost usor, dar, crede Vlad Ivanov, totul este sa-ti urmezi visul. In aceasta primavara a primit premiul pentru Cel mai bun actor la Gala UNITER, pentru rolurile din ,,Omul cel bun din Seciuan", in regia lui Andrei Serban. Iar in aceasta toamna va putea fi vazut din nou pe scena de la Teatrul Bulandra, in rolul principal in ,,Carusel", o noua productie semnata Andrei Serban. ,,Weekend Adevarul": Au trecut cativa ani buni de cand pe strazile din Botosani se juca un baietel pe nume Vlad, care visa sa devina actor. Cum arata azi Botosaniul, cand te intorci in oras, dupa ce ai strabatut lumea in lung si in lat la cele mai importante festivaluri

Vlad Ivanov: E un oras trist, nu mai e pic de industrie acolo si oamenii sunt la linia de plutire si multi sub ea. Din cauza lipsurilor materiale e acolo o tristete cronica, iremediabila, care s-a abatut peste toate locurile. E un oras fara perspectiva. Si nu e singurul. Am fost acum in Victoria, la filmari la un proiect al lui Cristian Mungiu, un oras aproape de Sibiu, un oras facut peste noapte de Ceausescu, si acolo e ca si cum ai dat cu DDT, parca a picat bomba de la Hiroshima si nu mai vezi oameni pe strada. Doar cate unul din cand in cand. Dar la Botosani eu ma duc intotdeauna in locurile in care-mi placea sa merg in copilarie si-mi aduc aminte ce plin de viata era atunci. Mai mult ca sigur ca si varsta mea ma facea sa vad asa, dar nu e doar asta.

Care sunt acele locuri Casa bunicii. Am copilarit acolo cativa ani si dupa aia s-a pierdut casa. De fapt am suferit destul de mult ca nu am avut bunici la tara. Am avut doua bunici cu casele undeva la marginea orasului, dar s-au prapadit destul de repede. Eu sunt lipovean, dar am mers de foarte putine ori la sora bunicii. Mi-aduc aminte ca eram fascinat de barbile mari ale rusilor lipoveni si de baile alea speciale rusesti, dar cea mai mare parte a copilariei mi-am petrecut-o la bloc.

Si cum arata copilaria lui Vlad Jucam ,,Baba oarba" si tot felul de jocuri in fata blocului, cu ceilalti copii. Cam asta a fost copilaria mea. Iar blocul meu era despartit doar printr-o strada de cimitir. Si serile ne jucam ,,De-a v-ati ascunselea" in cimitir...

Si cum a fost ultima data cand te-ai dus la Botosani sa vezi casa buniciit Ultima oara am avut curaj sa intru. In fiecare an treceam, ma opream in fata casei, dar nu aveam curajul sa-i rog pe cei care locuiesc acolo sa ma lase sa intru putin in curte. Oricum, locul s-a modificat mult. Inainte era cu o livada in fata, cu o gradinita cu flori, si un iaz in spate. Acum curtea e betonata. Si totusi, am vrut sa ma duc sa vad cum e in spate, in curte. Am batut la poarta si a iesit o doamna, i-am povestit ca bunica mea a locuit acolo si am rugat-o sa ma lase un minut sa stau in curte. Iar ea a fost foarte draguta si m-a invitat si in casa. Dar n-am vrut. Mi-aduc aminte ca in casa erau niste sobe de ceramica sculptate, foarte frumoase. N-am vrut sa vad ca poate au disparut... Tin minte ca eu dormeam intr-o camera si ea imi deschidea dimineata geamul care dadea in gradinita de flori si intra un miros de crini si trandafiri. Iar cand ridicam ochii gaseam pe masuta de langa pat o branzoaica. Si am refuzat sa intru pentru ca m-am temut ca-mi aduc aminte de prea multe lucruri si nici nu voiam sa calc intimitatea unei familii. Asa ca m-am dus doar in spate si am stat cateva minute.

Doamna care te-a invitat in casa stia ca esti Vlad Ivanov, marele actor, premiat la Los Angeles, invitat la Cannes, care a venit sa stea cateva minute la ea in curte, Nu, nici gand. Si a fost mai bine asa. Dar teatrul nu prea are puterea sa te faca sa fii recunoscut pe strada. Televizorul, filmul, da... A fost o vreme cand am fost imaginea unei companii de telefonie si erau multi care ma recunosteau. Dar nu sunt atat de popular cum este Florin Piersic sau cum era Jean Constantin... Acum lucrurile functioneaza altfel.

,,TALENT EXTRAORDINAR DUBLAT DE MUNCA"

Si un alt loc in Botosani, de care se leaga amintirile talea Scoala Populara de Arta. Atunci a inceput totul. Acela a fost momentul de cotitura. Acolo mi-am petrecut eu copilaria in teatru si a inceput flacara sa arda.  Locul ala mi-aduce aminte de energia mea de la inceput, cand visam, cand totul era nu roz, era ciclam de-a dreptul... Iar cand ma intorc in Botosani ma duc de fiecare data la mormantul profesorului meu de teatru si la mormintele bunicilor. Cimitirul lipovenesc din Botosani e un cimitir mai aparte, e ca o livada mare unde sunt suflete...

Si daca dam timpul inapoi, cum au aratat anii uceniciei tale in teatrun Prin clasa a IX-a am aflat de cursurile Scolii de Arta si m-am simtit atras. De copil am simtit asta, tot felul de mici dramatizari la scoala, schite, scenete, imi provocau o placere teribila. Iar placerea pe care o vedeam in ochii celorlalti o dubla pe a mea. De la acel moment, viata mea s-a schimbat. Am avut un profesor extraordinar, Teodor Badescu. Tinea enorm la mine, dar era foarte dur. Mi-aduc aminte ca la acele cursuri de la Scoala Populara de Arta veneau oameni de toate varstele, de la 15 ani, pana la 45 de ani. Veneau dupa serviciu si faceau cursuri de actorie. Acolo am invatat cu adevarat ce inseamna pasiune pentru teatru. Mi-aduc aminte de un barbat de vreo 45 de ani, care venea cu sacosele pline cu mancare pentru copii, statea doua ore la cursuri si pe urma fugea acasa. Dar orele alea insemnau enorm pentru el. Toate astea mi-au creat o alta perspectiva asupra a ceea ce trebuie sa fac in viata si am inteles cat de importanta e seriozitatea. Si totusi, la momentul ala inca nu stiam clar daca voi face teatru, desi profesorul meu a notat in catalogul Scolii Populare: ,,talent extraordinar dublat de munca, posibil profesionalizare".

RATACIT INTR-UN LOC AL PIERZANIEI

Si totusi, cu mintea plina de vise roz, ai venit la Bucuresti sa dai examen la actorie si ai picat la facultate de trei ori... Si ai descoperit ca viata nu e chiar roz si te-ai angajat la o consignatie in Gara de Nord, pe tura de noapte. In mintea mea era roz pentru ca voiam foarte tare sa fac asta. Nu era usor sa fii in locul ala, sa lucrezi noaptea, dar cat am lucrat la Gara de Nord m-a tinut gandul ca intr-o zi voi reusi, ca o sa fac ceva extraordinar. Si gandul asta m-a adus pana aici. Am crezut foarte tare in acel vis. Pasiunea nu inseamna numai sa stai sa visezi, inseamna chiar sa faci. Gara de Nord era, totusi, la vremea aia, in anii'90, un loc destul de rau

famat. Era plin de hoti de buzunare, de proxeneti si de prostituate. Un adevarat loc al pierzaniei. Si consignatia asta unde lucram era singura deschisa noaptea, de unde puteai sa-ti cumperi tigari sau mai stiu eu ce. Patronii, niste oameni extraordinari de altfel, mi-au spus mai tarziu ca i-a emotionat foarte tare cand au vazut un copil venit din provincie ca vrea sa munceasca ca sa se intretina sa dea la facultate. Stiu ca am fost si eu mirat ca m-au angajat, pentru ca trebuia sa tin si contabilitate, sa manevrez bani, iar eu n-aveam niciun pic de experienta.

Clar acum ai castigat experienta, dar, ce crezin Ti-ai pierdut din candoare

Cu siguranta pierzi din candoare, dar sper ca n-am pierdut atat de multa, ca inca mai vibrez la lucrurile la care vibram. M-am maturizat intr-a- devar foarte repede aici, intr-un an de zile cat am lucrat acolo la consignatie. Iti dai seama, veneam din provincie si brusc am nimerit direct in Gara de Nord, in zona zero... Dar a fost o experienta de viata teribila pentru mine, am invatat multe care m-au facut sa stiu sa ma apar mai tarziu. Si faptul ca munceam ca sa dau la facultate m-a facut sa fiu foarte pozitiv. Cand am luat examenul, cei mai fericiti au fost patronii care m-au dus intr-un bar de noapte la Hotel Nord. Eu nu mai fusesem in viata mea intr-un bar si atunci am vazut pentru prima data o stripteuza... M-am amuzat teribil.

Apropo de visele tale roz. Acum esti acolo unde visai ca vei fiu Sunt bucuros de locul unde am ajuns. Sunt foarte recunoscator pentru ce am. Poate mai mult decat teatru, visam sa calatoresc. Si la vremea aia orizonturile erau inchise. Mi-am dorit de mic copil sa calatoresc mult. Vin dintr-o familie cu resurse materiale nu foarte mari. Adica eram patru copii acasa si ne cam imparteam cand sa plecam in tabere. Or, teatrul si mai ales filmul mi-au permis sa umblu mult prin lume. Am fost in locuri pe care sunt sigur ca n-o sa le mai vad niciodata si am cunoscut oameni extraordinari. Dar unul dintre cele mai frumoase locuri, descoperit de curand, cand am fost la filmari la Cristian Mungiu, e in Romania: drumul spre manastirea Sambata de Sus. Erau vreo 12 kilometri pana acolo. E ireal de frumos, in fata se vedeau muntii Fagarasului, iarba era inalta, erau maci rosii si eu mergeam cu masina si aveam impresia ca e un vis. ;

Cand ma intorc in Botosani ma duc de fiecare data la mormantul profesorului meu de teatru si la mormintele bunicilor. Cimitirul lipovenesc din Botosani e un cimitir mai aparte, e ca o livada mare unde sunt suflete...

Am crezut foarte tare in acel vis. Pasiunea nu inseamna numai sa stai sa visezi, inseamna chiar sa faci. Gara de Nord era, totusi, la vremea aia, in anii '90, un loc destul de rau famat.

,,Pierdeam proiecte bune doar pentru ca eram bugetar"

Vorbeai de film si de Cristian Mungiu. ,,4,3,2", in care tu ai avut acel rol minunat si premiat si admirat de toata lumea ramane unul dintre cele mai vizionate filme romanesti in cinematografele din tara si unul dintre cele care au facut furori in afara.

Da, mie filmul ,,4,3,2" mi-a adus o deschidere internationala si implicit contracte cu alti producatori. Daca as fi stat doar la teatru, acolo as fi fost si acum.

Spui ca ,,4,3,2" ti-a deschis multe usi. Dar ti-a si inchis usi in teatrul din Romania

Un lucru bun vine si cu partile lui rele. Se poate sa existe oameni pe care nu-i cunosc sau pe care-i cunosc si care sunt invidiosi pe ce fac eu. Dar important e sa nu lasi asta sa te demobilizeze. E frumos sa traiesti cu frumosul langa tine. Actoria e o meserie frumoasa, dar sunt multe orgolii. Desigur, pe de alta parte, orgolii exista peste tot, numai ca la noi se vede mult mai bine, pentru ca suntem mult mai expusi. Insa sunt convins ca si intr-un mic atelier de cizmarie exista orgolii.

Apropo de orgolii, tocmai ai luat la editia din acest an a Galei Premiilor UNITER premiul pentru Cel mai bun actor, pentru rolurile din ,,Omul cel bun din Seciuan", in regia lui Andrei Serban. Imi spuneai, totusi, ca premiile nu sunt importante, ca e mai iportanta aprecierea publicului. De acord, dar premiul in sine are o valoare pentru tinen Are o valoare in Romaniaf

Au fost pe scena doi colegi la Gala care au spus ca premiul nu modifica nimic in cariera ta. Daca e sa comparam cu Oscarul, asa e, nu inseamna nimic. Daca iei Oscarul, te duci ca racheta in sus, se ocupa de tine, te promoveaza foarte tare. Or, lucrul asta nu se intampla in Romania. Ar fi extrem de normal sa iei premiul UNITER si pe urma sa te caute regizorii. Dar nu e asa. Ar fi bine mai ales pentru cei tineri, sa-i ajute sa lucreze cu regizori importanti. Pentru mine, cu premiu sau fara premiu, regizorii ma cunosc deja. Iar la varsta asta de maturitate profesionala e frumos sa incepi sa faci cam ce-ti place. Altminteri, sigur ca premiul e important pentru ca vine din partea breslei si e important sa stii ca oamenii din breasla te apreciaza si vin la spectacolele

tale. Pe mine m-a bucurat foarte tare.

,,M-AM RETRAS DIN SISTEM PENTRU CA N-AVEAM LIBERTATE"

Spui ca la varsta ta trebuie sa-ti permiti sa faci ce-ti place. Iti permitia

Da, acum da. De cand sunt liber profesionist, chiar da. Sigur ca nu e foarte usor. Dar eu deja am un statut si datorita filmului, regizorii ma cunosc si daca au nevoie ma invita la casting, dar pentru un actor tanar e foarte greu sa-si permita acest lux. In Romania nu exista un sistem real al castingurilor. Iar directorii de teatru, pentru ca au un sistem bugetar si actori angajati carora trebuie sa le justifice cumva salariile, il obliga pe regizor sa ia actori din teatru chiar daca ei nu se potrivesc prea bine pe rol.

Asta e motivul pentru care te-ai retras din sistemp

Da, pentru ca n-aveam libertate profesionala si in primul rand n-aveam libertatea sa fac si film. Eram constrans de un sistem bugetar sa stau in teatru si sa fac lucruri care nu-mi faceau placere. Asta in dauna unor lucruri la care tineam. Si am inceput sa constientizez si sa ma doara faptul ca pierdeam foarte multe proiecte bune doar pentru ca eram bugetar. Jucam 20 de spectacole pe luna, uneori mai mult si luam aceiasi bani cu un actor care nu juca nimic. Un sistem bugetar nu e un sistem care incurajeaza si intretine valoarea autentica, ci masa. Or, eu asa cred ca se face teatru: intr-un sistem de excelenta. Daca ani la rand ajungi sa vezi ca un actor mai slab ia aceiasi bani ca tine, ca nu esti apreciat, ca nu poti urca nicio treapta, te plafonezi... Sistemul asta niveleaza. Nu, nu suntem egali si e o prostie modestia in situatia asta.

Deci nu esti modesta

Ba da, dar are si modestia limitele ei, pana dai in prostie. Dar daca faci niste lucruri cu adevarat valoroase, ele trebuie recunoscute, pentru ca numai asa creezi un sistem de valori, recunoscand valoarea, ajutand-o sa existe.

In teatru joci cat ti-ai dori sa jocil Am sentimentul ca in ultimii ani esti prezent mai mult in filme...

Sincer, mi-as dori sa joc mai mult teatru, pentru ca din teatru am pornit. Toata lumea intreaba ce-mi place mai mult: teatrul sau filmul...

Eu nu te intreb...

Nici nu stiu sa raspund. Stiu doar ca as fi foarte sarac daca nu as mai face teatru.

Ce-ti da in pluse

E o energie speciala cand pui piciorul pe scandura. E o energie speciala de la primele momente cand incepi sa lucrezi cu regizorul si sa descoperi in tine cum vin usor, usor datele personajului, sa simti echipa langa tine, sa vezi cum cautarile tale sunt si ale lor si dupa aia, cand vine spectacolul si vezi ca aduci bucurie publicului. Asta e ceva incomparabil. ;

" Jucam 20 de spectacole pe luna, uneori mai mult si luam aceiasi bani cu un actor care nu juca nimic. Un sistem bugetar nu e un sistem care incurajeaza si intretine valoarea autentica, ci masa.

,,La noi, daca spune cineva ca esti vedeta e ca si cum te-ar injura"

 

,,Weekend Adevarul": Daca ai fi sincer cu tine, unde crezi ca esti mai buns In teatru sau in filmg

Vlad Ivanov: Aici e o problema, actorii care joaca mult teatru vin in film cu aceleasi mijloace, or asta e o chestie total gresita si se vede imediat la filmare. In special regizorii de film nu vin sa vada teatru, pentru ca nu-i intereseaza. De-aici ruptura si de-aici dificultatea actorilor de teatru de a face film. Dupa '89, au fost multe coproductii straine in tara, pentru ca noi eram un teren nou pentru toata lumea. Spatiile de filmare erau foarte ieftine, iar actorii erau buni, si eu am avut mare noroc pentru ca am prins mai multe roluri mici, episodice, in diverse productii. Din pacate, la scoala nu faceam actorie de film, doar cateva ore extrem de sarace. Atunci mi-am dat seama de fenomen si, fiind in echipa, stateam in spatele camerei si ma uitam la actorii de film din strainatate sa vad ce fac, cum fac. Si asa am invatat multe despre actoria de film, pe platourile lor de filmare. Sunt alte mijloace. Cat despre sinceritate, sunt foarte sincer cu mine, cred ca e o conditie a unui actor sa fie sincer cu el. Cand nu recunoaste daca poate sau nu sa faca ceva bine, incepe sa se minta si traieste intr-o lume a lui, ca-n povestea cu ,,Imparatul e gol". Nu pot sa spun unde sunt mai bun. Cred ca atunci cand sunt bun in teatru sunt bun si cand sunt bun in film sunt si acolo. Sunt roluri pe care le-am facut in teatru mai putin bine si o recunosc si sunt roluri in film care nu mi-au fost chiar OK. Acum, insa, am si libertatea de a alege. Ala e primul punct cand trebuie sa fii sincer cu tine, cand citesti un scenariu si te gandesti daca poti sau nu sa faci acel rol.

Trebuie sa fie un rol principal ca sa-l accepti Nici gand. Stiu ca sunt actori care iau scenariul si, cand vad ca au doar o secventa, refuza. Uite in ,,Pozitia copilului", al lui Calin Netzer, am avut o singura secventa, dar a fost minunat, am filmat alaturi de Luminita Gheorghiu. Au fost doar doua zile de filmari, dar asta nu conteaza. Nu numarul de replici conteaza, ci sa fii ceva in filmul ala. Asta e problema mea cu sinceritatea, sa pot sa renunt daca nu pot face foarte bine rolul ala, poate il face altul mai bine decat mine.

Te simti vedetat Nu, Doamne fereste. Iar la noi termenul asta s-a demonetizat asa de tare ca daca spune cineva ca esti vedeta e ca si cum te-ar injura. ,,Vedetele" la noi sunt o fauna de mall, oameni care nu se regasesc interior si atunci incep sa se arate, sa poarte pantofi rosu cu galben, sa-si faca o coafura nu stiu cum, ca sa iasa cumva in evidenta, sa intoarca cineva capul dupa ei. Nu am nevoie de lucrurile astea. De ce am eu nevoie e privirea aia a spectatorilor la sfarsitul unui spectacol, sau, uite, cum te uiti tu acum la mine, pentru ca atunci stiu

ca nu e in zadar ce am facut si ca macar un om a inteles.

Ce-ti propui tu intr-o seara la teatrun Vrei sa-l schimbi pe cel din fata tam

Intai imi doresc sa-l fac sa inteleaga si sa-l pun pe ganduri. Sa-l modifice Nu stiu daca avem noi puterea asta. Exista unele spectacole mari care au reusit sa modifice. De exemplu, eu, cand a venit la Bucuresti spectacolul ,,Gaudeamus", al lui Lev Dodin mi-a- duc aminte ca am stat jumatate de ora in sala dupa ce s-a terminat, mut de emotie. Pur si simplu, nu puteam sa vorbesc. Dupa aia m-am plimbat ore intregi prin oras. La Cluj, dupa ce am vazut ,,Unchiul Vanea" al lui Andrei Serban, la fel. Asta ma intereseaza, sa vad acel ceva in ochii spectatorului la final.

Teatrul il faci pentru cinel Pentru tine sau pentru celalaltr As minti sa spun ca il fac doar pentru ceilalti. In primul rand il fac pentru mine, pentru ca imi place.

Si placerea consta in cee

Poate sa fie o forma de exorcizare, poti sa exorcizezi o multime de lucruri. Cand te duci la teatru poti sa te descarci, daca ai o tristete in viata personala, asa cum se intampla la mine in ,,Ivanov". De fapt, e o durere a mea personala, dar o pot exorciza intr-un mod artistic. Spectatorul, cand vine la teatru si vede durerea unui personaj pe care poate o are si el, parca o imparte.

Nu pot sa nu te intreb: ce exorcizezi tu, Vlad Ivanov, in spectacolul ,,Ivanov"e

Multe din experientele mele de viata, care mi-au adus multa tristete, dar care cu timpul s-au topit si s-au asezat intr-un loc acolo, unde nu ma mai deranjeaza. Uite, mi-amintesc o replica din ,,Ivanov" care ma emotioneaza de fiecare data: ,,Eu nu inteleg ce se petrece cu mine inlauntrul meu". Uneori suntem atat de fragili, incat cel de langa tine trebuie sa stie cand si cum, pe ce buton sa apese, sa taca sau sa vorbeasca, sa fie langa tine sau sa nu fie langa tine, e o arta. Trebuie, ca actor, sa ai un bagaj mare, nu poti sa stai sub un glob de sticla si sa intri direct pe scena sa-l joci pe Hamlet. N-ai cum. Un actor trebuie sa fie ca un burete, sa iasa pe strada, sa se frece de lume, sa absoarba informatii. Merg des cu autobuzul sau cu metroul si-mi place sa ma uit la oameni. Fiecare e un univers, o poveste, si-mi place sa construiesc eu povestea lor. Probabil ca nu e adevarata, dar pana la urma noi asta facem la teatru. Avem o poveste, un personaj, si incepem sa credem in el, cum crede copilul ala care-si pune o coada de matura si spune ca e cal. Asa trebuie sa facem si noi, sa credem atat de tare, incat sa-i facem si pe spectatori o ora si jumatate sa creada. Asta incerc sa fac, sa slefuiesc pana cand se apropie de perfectiune.

Si e vreodata perfect

Din punctul meu de vedere, nu. Dar asta e frumusetea. Gasesti mereu ceva nou pentru publicul din seara aia. Imi spunea domnul Victor Rebengiuc: ,,Draga Vladut, sa stii ca si publicul trebuie sa fie talentat". Se poate sa joci foarte bine, dar publicul sa nu rezoneze cu tine. Cand publicul rezoneaza cu tine, atunci e ca un dar de sus. ;

" Merg des cu autobuzul sau cu metroul si-mi place sa ma uit la oameni. Fiecare e un univers, o poveste, si-mi place sa construiesc eu povestea lor.

,,Mi-e teama de singuratate"

Regizorul Alexandru Tocilescu cu care tu, de altfel, ai lucrat, mi-a spus in ultimul lui interviu ca se teme sa nu i se termine talentul si de-atunci ma bantuie intrebarea asta. Ti-a trecut vreodata prin cap ca ti se poate termina talentuld Nu stiu daca m-am temut, dar acum, vorbind cu tine, parca mi se face putin teama... Pe de alta parte, trebuie sa ai un dram de nebunie ca sa faci meseria asta. Sunt regizori si actori care sunt foarte tehnici si nu au a se teme de asa ceva. Dar, atunci, ceea ce fac n-are stralucire. Talentul... trebuie sa ai grija de

el. Sunt studenti care intra cu nota 10 si pe urma, dintr-un soi de suficienta, nu mai au grija, nu-si mai lucreaza trupul, vocea, si se pierd. Ideea e asa: daca poti sa ridici 250 de kilograme la haltere, du-te acolo, nu te multumi cu unele de 50. Numai asa poti sa mergi mai departe. Eu nu m-am temut ca se termina talentul pentru ca nu m-am gandit niciodata la asta. Nici nu stiu daca e bine sa te gandesti...

Dar talentul e ceva ce se poate terminae E ca un pahar de apa care se golester Nu stiu ce e talentul. Dar stiu ca e ceva ce primesti. E un har... Si da, e posibil sa ti se ia inapoi harul asta daca nu ai grija de el. Sa vii la spectacol cu zece minute inainte si sa vorbesti despre retete culinare, cand ai un rol de facut, sa nu ai grija de cum intri in scena, astea sunt motive sa-ti pierzi harul... Trebuie sa ai grija cum intri pe scena, cum vii la teatru. Asta nu e serviciu, asta e viata ta, face parte din tine. Si eu am ales sa traiesc asa.

Daca ar fi sa te gandesti acum: ce-ai descoperit cel mai important despre tine prin teatruc Nu stiu cum ar fi fost daca as fi facut altceva in viata, stiu doar ca daca nu faceam teatru mi-ar fi placut sa fac parte in echipa lui Jacques Cousteau. Daca am descoperit cevac Cred ca da: ca poti sa calatoresti cu tine in interior si ca te pot bucura lucruri foarte simple, ca nu ai nevoie de yacht ca sa poti vede marea...

Si care e cea mai frumoasa astfel de calatorie pe care ai facut-o

Imi place mult sa merg cu trenul si noaptea, cand vad o luminita in intuneric, opresc trenul cu mintea si ma dau jos, o iau pe camp catre lumina aia. Nu ajung niciodata la ea, dar imi imaginez cum ar fi sa ajung sa traiesc in casa aia... Lucrezi la ,,Carusel", care va avea premiera in toamna, tot in regia lui Andrei Serban, unde ai rolul principal: Liliom. Subtitlul piesei este ,,baiatul care nu stie sa spuna imi pare rau". Cat de aproape iti e un astfel de personaje Nu mi-e deloc aproape, e opusul a ceea ce cred eu. Omul asta e un om care se bucura foarte tare, dar cu cat se bucura mai tare, cu atat e mai rau. O bate si o iubeste pe femeia de langa el in acelasi timp. Se exprima emotional foarte frust si primar. Apropiere intre mine si el nu exista, poate doar firea lui exploziva. Este foarte sarmant si asta imi place mult, dar cu latura violenta am de lucru.

Exista in tine o astfel de laturao Cred ca exista. Ma exprim foarte violent in clipa in care cineva imi pune in spate lucruri neadevarate.

Ai pierdut vreodata pe cineva pentru ca n-ai stiut sa spui ,,imi pare rau"i Nu. Intotdeauna cand am gresit am spus ,,imi pare rau".

Ti-e teama de cevad De dimineata o ascultam la radio pe Angela Similea cantand: ,,De singuratate, sa fugi...". Cred ca asta e raspunsul. Mi-e teama de singuratate. Am multi prieteni, dar cred ca e important sa ai un suflet langa tine.

Spune-mi un loc in care totul era minunat, dar tu te-ai simtit foarte singur. S-a intamplat la Venetia. Mi-am dorit extrem de tare sa ajung la Venetia, am visat la asta. Si la un moment dat s-a intamplat. Mi-aduc aminte ca stateam in fata unei catedrale foarte frumoase, cu un fel de dantelarie in piatra. Si acolo, undeva, canta un baiat, la chitara clasica, Bach. Am ramas mut de emotie si atat de tare mi-a adus aminte muzica aia cat de singur sunt. 

Premiat la Los Angeles

Numele: Vlad Ivanov Data si locul nasterii: 4 august 1969, Botosani. Starea civila: necasatorit Studiile si cariera: A absolvit Scoala Populara de Arta din Botosani si apoi, in 1995, Academia de Teatru si Film din Bucuresti, la clasa profesoarei Sanda Manu. A jucat roluri principale in productii premiate la cele mai mari festivaluri din lume, printre care: ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile", detinator al unui Palme d'Or, ,,Politist, adjectiv", ,,Concertul" sau ,,Principii de viata". Printre cele mai importante roluri din teatru se numara cele din ,,Ioana d'Arc. Pagini de dosar", ,,Elisaveta Bam", ,,Ivanov", ,,Omul cel bun din Seciuan".A obtinut Premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar acordat de Asociatia criticilor de film din Los Angeles pentru ,,4,3,2", Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor in rol secundar, pentru ,,Un duel" si Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru ,,Omul cel bun din Seciuan",  Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar, pentru filmul ,,Politist, adjectiv". Locuieste in: Bucuresti