CULTURA PĂRULUI IN SISTEM ECOLOGIC

1.Importanţă. Părul intră devreme pe rod, produce mult şi constant,

asigurand un consum de fructe proaspete 8—10 luni. Perele conţin : 8—15% glucide ; 0,14—

0,71% substanţe pectice ; 0,24—0,65% proteine brute; 0,12—0,50% acid malic ; 0,06—

0,24% substanţe minerale (P, Fe, K, Mg, Mn, Cl, S) ; 3—12 mg% vitamina C, 0,1—0,3%

vitamina PP, 0,02—0,04% provitamina A şi 0,01—0,05 vitamina B (I. F. Ra d u ş i colab.,

1957). Perele constituie, de asemenea, o materie primă excelentă pentru compoturi, sucuri,

fructe deshidratate şi congelate etc.

Prin introducerea in sortiment a unor soiuri valoroase, cu maturarea timpurie a

fructelor (ex. : „Trivale") şi cu o durată mai lungă de conservare (ex. : „Red Clapp", „Canal

Red", „Reimer Red", „Cascade", „Royal Red", „Red Anjou" etc.) a fost extins cu peste 4—5

săptămani consumul proaspăt al fructelor (E1vio Be11ini şi colab., 1986).

Plantaţiile de păr devin neeconomice după circa 25 de ani, cand soiurile sunt altoite pe

gutui şi după 45 de ani, cand portaltoiul este franc sau sălbatic.

2.Origine şi arie de răspândire. Cercetările paleontologice atestă că părul

trăia in stare sălbatică in Asia Centrală şi cu 4 000 ani i.e.n. in Iran şi Caucaz. O dată cu

migraţia popoarelor părul a inceput să fie extins in Extremul Orient şi in Imperiul Roman,

unde Teofrast, Cato, Varo, Columella şi Pliniu Cel Bătran amintesc in scrierile lor de soiuri

de păr obţinute prin selecţie naturală. Din Bazinul mediteranean părul a pătruns in Franţa,

Belgia, Anglia şi Germania, unde au fost create valoroase soiuri de pere, unele menţinute şi

astăzi in sortiment. In America de Nord şi in Canada părul a fost introdus in a doua jumătate

a secolului XVI, iar in Austria, America de Sud şi Africa a inceput să fie cultivat spre

sfarşitul secoluluI XIX.

Extinderea arealului de cultură a părului in zonele calde a devenit posibilă o dată cu

crearea soiurilor rezistente la temperaturile foarte ridicate din timpul verii şi cu cerinţe

minime la frig in sezonul de iarnă (ex. : soiul „Le Cont").

Din Anuarul Statistic — F.A.O. pe 1988, producţia mondială de pere in anii 1985—

1987 a fost de 9,48 milioane tone. Principalele ţări producătoare de pere sunt : China, Italia,

S.U.A., fosta U.R.S.S., Japonia, Spania, Franţa etc. Romania ocupă locul 18.

1

Sortimentul mondial de soiuri se bazează, in principal, pe „Williams", „Passe

Crassane", „Conference", „Beurre Bosc", „Dr. J. Guyot", „Doyenne du Comice" şi „Abatele

Fetel" şi, in secundar, pe „Beurre d'Anjou", „Packam's Triumph" etc.

Soiul „Williams" are o pondere de 70% in S.U.A., 45% in Africa de Sud, 30% in

Australia şi 20% in Europa. Soiul „Passe Crassane" realizează 30% din producţia de pere a

Italiei, iar „Conference" 80% din producţia de pere a Angliei.

Există, in prezent, intense preocupări (in S.U.A., Franţa, Italia) pentru diversificarea

sortimentului de pere prin introducerea soiurilor cu fructul roşu şi a unor soiuri asiatice de

mare producţie, cum sunt : „Nijisseiki", „Chojoura", „Seuri", „Seigyoku" şi „Ya-li" (S. S a n

s a v i n i , 1987).

3.Specii spontane, soiuri şi portaltoi

Specii. Cele care au stat la baza formării celor peste 6 000 de soiuri de pere cultivate

pe glob sunt redate in tabelul 16.1.

Soiuri. Noile soiuri introduse in cultură recent au ridicat in prezent la 29 numărul

soiurilor de păr, faţă de 17 soiuri in 1970. Dintre acestea 35% sunt soiuri de vară, 35% soiuri

de toamnă şi 30% soiuri de iarnă (Br a n i ş t e şi Parnia, 1986). In tabelul 16.2 sunt

prezentate principalele soiuri de păr din sortimentul actual din Romania.

Portaltoi. Diversitatea amplasamentelor şi a tipurilor de sol stabilite pentru extinderea

culturii părului in ţara noastră impune alegerea celor mai adecvaţi portaltoi asociaţi cu soiuri

de mare producţie care să valorifice cat mai economic fertilitatea solului existentă şi

imbunătăţită prin tehnologia de cultură aplicată. In acest context, pe pantele mari, cu soluri

superficiale şi sărace sunt preferaţi portaltoii franc din specia Pyrus communis, care au

sistemul radicular profund şi puternic, rezistenţi la secetă şi ger.

Pe terenurile cu pante mici, cu soluri adanci şi fertile sunt mai eficienţi portaltoii de

vigoare mijlocie şi mică proveniţi din Pyrus communis, Pyrus calloriana şi Cydonia oblonga.

Portaltoii franc omologaţi in Romania, Franţa, Germania, S.U.A. etc. sunt mai

rezistenţi la cloroza calcară, la boli şi dăunători, au o bună compatibilitate cu toate soiurile de

păr, dar intarzie rodirea şi favorizează alternanţa.

Selecţiile de gutui provenite din populaţiile de Angers, Provence Fonteney şi Pielnitz,

folosite ca portaltoi pentru soiurile de păr, reduc vigoarea pomilor, grăbesc fructificarea şi

asigură recolte mari, constante şi de calitate. Cu toate acestea, in prezent, sunt multe reţineri

in ce priveşte generalizarea gutuiului ca portaltoi, datorită unei compatibilităţi limitate cu

2

unele soiuri de păr, sau chiar a unei totale incompatibilităţi. Din practica curentă se ştie că

gutuiul de Provence are o compatibilitate mai bună decat gutuiul de Angers, cu soiurile

„Beurre Giffard", „Abatele Fetel" şi „Conference", iar soiurile „Beurre Hardy" şi „Doyenne

du Comice" cresc mai viguros pe gutuiul EMA decat soiul „Conference". Cu mici excepţii,

selecţiile de gutui sunt incompatibile cu soiurile „Williams" şi „Beurre Bosc" şi, de aceea,

pomii necesită intermediar. La soiurile „Aromată de Bistriţa" şi „Beurre Bosc", manifestarea

incompatibilităţii la altoire se prezintă sub forma unei suduri incomplete, cu zone izolate de

ţesut necrozat şi cu uşoară distorsiune a vaselor; la „Abatele Fetel" portaltoiul se dezvoltă mai

slab şi tinde să se dezbine uşor, iar la soiul „Williams" apar multe gatuiri in lemn şi scoarţă, şi

mult ţesut necrozat pe linia de sudură (Elena Do i n a V 1 ă d i a n u, 1988).

In prezent, in Franţa, gutuiul se foloseşte ca portaltoi in proporţie de 91% (N. Br a n i

ş t e ş i P . P a r n i a , 1986), iar in Italia de 76,6% (S. S a n s a v i n i , 1987).

Portaltoiul franc admis pentru altoire nu depăşeşte 7%, respectiv 14,8%. In multe

zone există, de asemenea, tendinţa ca unele soiuri să fie altoite in principal pe gutui. Aşa, de

exemplu, in Italia, in anul 1986, populaţiile de gutui se foloseau ca portaltoi intr-un procent

de 67,4% pentru soiurile de păr precoce, 48,2% pentru „Williams roşu" şi „Max Red Bartlet",

42,5% pentru „Abatele Fetel", „Beurre Bosc" şi „Pakam's Triumph" şi 71,9% pentru „Passe

Crassane" şi alte soiuri.

Din gutuiul de Angers au fost selecţionaţi portaltoii EMA, Sydo, Adams, MC, Cts 212

şi Cts 214, iar din gutuiul de Provence, BA 29.

Gutuiul EMA (East Malling A) are un sistem radicular bine dezvoltat şi profund,

manifestă vigoare, longevitate şi rezistenţă la ger. Soiurile precoce altoite pe EMA intră pe

rod la 3—4 ani de la cultivare, iar cele tardive, la 4—5 ani. Este sensibil la bolile virotice.

Sydo este de vigoarea gutuiului EMA şi mai tolerant la infecţiile virale. In livadă

imprimă soiurilor de păr precocitate şi o mai mare productivitate decat EMA.

Gutuiul Adams. Pe acest portaltoi soiurile „Doyenne du Comice", „Abatele Fetel" şi

„Williams" formează pomi de vigoare mică cu fructificare timpurie şi foarte productiv (D. Co

b i a n c h i şi colab., 1986). Gutuiul MC. Soiul „Conference" altoit pe MC are o vigoare mai

redusă decat in asociaţie cu gutuiul Adams, deşi mărimea şi calitatea recoltei nu se modifică

(S. S a n s a v i n i şi colab., 1986). Este compatibil cu soiul ,.Williams".

BA 29 este un portaltoi dotat cu un sistem radicular viguros, rezistent la secetă şi la

cloroza calcară. Comparativ cu portaltoiul franc, BA 29 a redus vigoarea pomilor cu 48,8% la

„Conference", 44,8% la „Higland" 50,5% la „Williams" şi 21,4% la „Beurre Hardy". A grăbit

intrarea pe rod şi a stimulat capacitatea productivă a soiurilor de păr (S. S ansa v i ni, 1986).

3

Selecţiile Cts 212 şi Cts 214. Obţinute la Universitatea din Pisa, se caracterizează

prin; vigoare mai redusă decat BA 29 ; rezistenţă sporită la cloroza calcară ; compatibilitate

cu soiul „Williams" căruia ii imprimă o bună dezvoltare, precocitate şi productivitate ridicată

(C. Domen i c o şi colab., 1986). Lipsa de compatibilitate şi susceptibilitatea la calcar a

portaltoilor proveniţi din gutui, au orientat cercetările in direcţia obţinerii unor portaltoi din

Pyrus communis de vigoare mică şi mijlocie, care să inducă precocitate in rodire.

După intense căutări şi incercări, au fost obţinuţi primii portaltoi generativi valoroşi : P. F.

Pepenii (Romania); Kirschensaller (Germania) ; selecţiile Fieudiere 1 şi 3 ; P 2267 ; P 2277 ;

P 2278 ; R.V. 139 (Franţa); CL51 şi hibrizii OH×F51 şi OH ×F 333 (S.U.A.).

Este, de asemenea, oportun să arătăm tendinţa pe plan mondial de a se folosi ca

portaltoi pentru păr speciile Pyrus betulaefolia şi Pyrus calleriana, care au o rezistenţă

sporită faţă de bolile arsura bacteriană şi declinul părului. La Universitatea din Pisa au fost

selecţionate din Pyrus betulaefolia clonele Pbs 7/9, Pbs 9/21 şi Pbs 10/16, care induc pomilor

vigoare mică, precocitate şi productivitate r i d i c a t e (F i l i b e r t o Lo r e t i , 1988).

Pentru soiurile de pere asiatice : „Chojura", „Hosui", „Kosui" şi „Nijisseiki" se

folosesc portaltoii obţinuţi din Pyrus calleriana care grăbesc intrarea pomilor pe rod şi dau

producţii sporite comparativ cu portaltoii proveniţi din Pyrus serotina (B. Thibaut şi colab.,

1988).

4.Cerinţele părului faţă de factorii ecologici

Cerinţe faţă de lumină. Părul este o specie mai pretenţioasă la lumină decat mărul şi,

de aceea, trebuie amplasat pe terenuri cu pante mici, expuse sudic, sudestic sau sud-vestie.

Cand pomii sunt tineri şi au coroanele indesite de lăstari viguroşi (normali şi anticipaţi),

există pericolul ca lemnul să nu se maturizeze din lipsă de lumină şi să degere mai uşor in

timpul iernii. La pomii maturi nevoia maximă de lumină apare in faza infloritului, in timpul

inducţiei antogene şi in perioada de maturare a fructelor. Fructele scăldate in lumină sunt mai

colorate, au un gust şi o aromă mai plăcute.

Cerinţe faţă de căldură şi rezistenţa la ger. In timpul vegetaţiei părul are nevoie de

temperaturi mai ridicate decat mărul, iar in perioada de repaus manifestă mai multă

sensibilitate la ger şi la ingheţurile tarzii. Extinderea culturii părului spre nord devine

nesigură cand depăşeşte paralela 52° şi temperatura aerului coboară sub —260C. Părul are

pragul biologic 7,5—8°C, iar rădăcinile incep să crească cand temperatura solului depăşeşte

2,5°C.

4

Pentru maturare, fructele soiurilor timpurii au nevoie de circa 100 zile consecutive

fără ingheţ ; soiurile de vară 130—140 zile, iar soiurile de toamnăiarnă 150—190 zile.

In unele ierni, soiurile „Cure", „Williams", „Beurre Bosc", „Passe Crassane" etc.

pierd muguri şi ramuri de rod in proporţie de 30—40%, fără a diminua insă recolta. Sunt

cunoscute, de asemenea, cazuri (iarna 1962/1963) cand pomii au pierdut in totalitate organele

de rod.

După N. B r a n i ş t e ş i P . P a r n i a ( 1 9 8 6 ) soiurile „Clap's Favourite", „Beurre

Giffard", „Bonne Louise d'Avranches", „Fondante du bois", „Contesse de Paris" şi „Olivier

de Serres" sunt rezistente la ger, iar „Josephine de Malines", foarte rezistente (pană la —

350C).

Florile părului rezistă la ingheţ pană la —3,3°C in faza de boboc şi la —2,2°C cand

sunt deschise complet. Fructele tinere rezistă pană la —1,5°C, iar cele mai evoluate pană la

—4°C. In primăverile răcoroase cu temperaturi de 1—2°C florile leagă slab şi sunt distruse in

procent mare de Pseudomonas syringae.

In general, părul are nevoie de 800—1 500 ore cu temperaturi sub 7°C pentru ieşirea

mugurilor din starea de repaus şi desăvarşirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical

a fost creat soiul „Le Cont" (Pyrus piraster × Pyrus serotina), cu cerinţe minime la frig şi cu

o rezistenţă foarte mare la temperaturile de peste 45°C.

Cerinţe faţă de apă. Părul altoit pe franc creşte şi fructifică normal in zonele colinare

cu 600—800 mm precipitaţii anuale ; asociat cu gutuiul rezistă excesului temporar de

umiditate, iar cu portaltoii : Pyrus amygdaliformis, Pyrus elaeagrifolia şi Pyrus betalaefolia

suportă seceta excesivă. Unele soiuri de păr sunt mai rezistente la secetă („Williams", „Cure",

şi „Favorita lui Clapp"), iar altele mai sensibile („Beurre Giffard", „Beurre Diel" şi „Beurre

Hardy"). In zonele secetoase, in regim neirigat, fructele părului răman mici, slab colorate, cu

multe sclereide şi gust mediocru. Mugurii de rod se formează in cantitate mică, imbătranesc

premature şi sunt uşor distruşi de gerurile din timpul iernii (N. B r a n i ş t e ş i P . P a r n i a ,

1986). Adeseori, pe solurile umede se obţin fructe mari, apoase şi lipsite de gust.

Comparativ cu mărul, părul este mai tolerant la secetă şi, intr-o oarecare măsură, mai

rezistent la un drenaj slab.

Cerinţe faţă de sol. Părul creşte bine pe solurile cu textura luto-nisipoasă pană la

luto-argiloasă şi destul de slab pe solurile bălane uscate. Producţiile mari de pere se obţin,

insă, pe solurile fertile, adanci, suficient de umede şi cu o reacţie neutră.

Pe solurile argiloase, grele şi reci, ca şi pe cele uşoare şi nisipoase cu un deficitmare

de apă pe timp de secetă, se obţin recolte mici şi de calitate inferioară. Părul altoit pe portaltoi

5

franc se adaptează mai uşor pe terenurile grele, iar pe Pyrus elaeagrifolia şi Pyrus

amygdaliformis reuşeşte destul de bine şi pe solurile salinizate şi uscate. In asociaţie cu

gutuiul, părul valorifică economic solurile superficiale, calde şi reavăne, bogate in substanţe

nutritive, dar cu un conţinut redus in calcar (pană la 8%). Cand concentraţia in CaC03 creşte,

unele soiuri ca : „Doyenne du Comice", „Bonne Louise d'Avranches" devin foarte sensibile,

in timp ce altele ca: „Beurre Hardy" şi „Passe Crassane" continuă să reziste. Cu toate acestea,

este bine să se evite plantarea părului pe solurile calcaroase superficiale, pe solurile puternic

alcaline unde se inregistrează carenţe in aprovizionarea pomilor cu Fe, pe solurile cu un

conţinut mai mare de 12% in sodiu schimbabil ca şi pe cele acide, in care conţinutul in

aluminiu depăşeşte 8 ppm ( N. Vas i l e s c u ,1986).

5.Caracteristici morfologice şi de producţie

Creşterea rădăcinii. Părul altoit pe sălbatic şi franc dezvoltă un system radicular

puternic, care depăşeşte de 2—3 ori lungimea ramurilor din coroană şi de 1,5 ori proiecţia

coroanei. Majoritatea rădăcinilor orizontale sunt situate la adancimea de 20—100 cm pe

solurile argilo-lutoase şi 50—150 cm pe solurile puternic podzolite (A. Ş u t a , 1956). In

condiţii similare rădăcinile vertical pătrund pană la adancimea de 4—5 m, respectiv 7—8 m.

In asociaţie cu gutuiul, părul formează un sistem radicular relativ restrans, cu multe rădăcini

orizontale, situate la adancimea de 20—40 cm. La soiurile „Kieffer" şi „Abatele Fetel",

marea majoritate a rădăcinilor se situează intre 25—50 cm adancime pe solurile nisipoase şi

la 20—60 cm pe solurile nisipo-lutoase. In multe cazuri, 62—80% din rădăcini se formează

pe primul m2 din jurul trunchiului pomilor si 92—100% in primii 4 m2 (D. A t k i n s o n,

1980).

Creşterea tulpinii. Părul formează un trunchi drept, cilindric (la soiurile : „Clapp's

Favourite", „Olivier de Serres", „Păstrăvioare") sau uşor răsucit (la soiul „Dr. Joules Guyot"),

cu ritidomul solzos, de culoare brun-roşcată sau brun-cenuşie, brăzdat de crăpături

longitudinale, adanci şi sinuoase (la soiurile : „Cure", „Păstrăvioare", „Ducesa de

Angouleme"). Unele soiuri, cum sunt : „Cure", „Josephina de Malines" şi .„Beurre Bosc"

formează trunchiuri strambe şi, de aceea, necesită tutori la locul de plantare.

Coroana formată in mod natural poate fi : ingust-piramidală, şi deasă (la soiurile :

„Dr. Joules Guyot", „Passe Crassane") ; piramidală (la „Beurre Hardy", „Beurre Liegel" şi

„Ducesa de Angouleme") ; larg piramidală, cu tendinţă spre răsfirare (la soiurile : „Contesa

6

de Paris") şi pletozitate („Beurre Giffard") ; invers piramidală („Păstrăvioare", „Doyenne du

Comice") ; sferică („Cap de pisică") şi sferic-turtită.

Soiurile de păr altoite pe portaltoi franc realizează coroane mari de peste 10 m

inălţime şi 8 m in diametru, iar pe gutui coroane mici, restranse, care adeseori nu depăşesc

1,5 m inălţime şi 1 m in diametru („Passe Crassane"). Axul coroanei părului este puternic şi

domină ramurile laterale, indiferent de poziţia şi unghiul de inserţie al acestora, mai intens la

„Beurre Hardy", „Beurre Diel" şi „Păstrăvioare" şi mai slab la „Dr. Joules Guyot", „Beurre

Giffard", „Passe Crassane" şi „Doyenne du Comice". Ramurile de schelet sunt lungi şi groase

la „Doyenne du Comice", „Cure", „Păstrăvioare" şi „Beurre hardenpont", scurte, groase şi

noduroase la „Ducesa de Angouleme", lungi, subţiri şi flexibile la „Beurre Giffard" şi

„Josephina de Malines". Alte soiuri ca : „Williams" şi „Ducesa de Angouleme" au ramurile

scurte sau mijlocii, noduroase şi cu o flexibilitate limitată.

In interiorul coroanei ramurile sunt dispuse pe ax grupat către bază („Dr. Jules

Goyot", „Contesa de Paris") sau intr-o succesiune puţin ordonată („Passe Crassane").

Numărul creşterilor vegetative şi de rod pe metru ramură de schelet grupează soiurile astfel :

cu ramificare bună şi coroană deasă : „Cure", „Williams" şi cu ramificare slabă şi coroană

rară : „Beurre Bosc" şi „Beurre Hardy".

Lăstarii părului cresc drept sau geniculat, sunt lungi, subţiri şi arcuiţi (la soiurile

„Beurre Diel" şi „Beurre Giffard"), lungi, groşi şi noduroşi (la „Clapps

Favourite") lungi, groşi şi sinuoşi (la „Cure", „Josephina de Malines"), scurţi, groşi şi

cu internoduri mici (la soiul „Passe Crassane”). Au culoare verde-măslinie,verde-roşcată,

roşie-violacee, roşie-inchisă, pană la brună-cafenie. Creşterea lăstarului la păr se produce

internodal şi apical. După momentul opririi creşterii, N.Assaf (citat de Toma L i a n a Do i n a

, 1976) distinge la păr 4 tipuri, şi anume:

1) lăstari cu oprirea creşterii in luna iunie şi cu partea neoformată bine dezvoltată ;

2) lăstari cu incetarea creşterii in luna mai şi cu partea neoformată slab dezvoltată ;

3) lăstari cu oprirea creşterii la inceputul lunii mai, care au numai partea preformată ;

4) lăstari care işi incetează creşterea după cateva zile, cu partea preformată slab

dezvoltată.

In condiţii de pepinieră şi in primii ani de livadă, multe soiuri emit numeroşi lăstari

anticipaţi care pot fi folosiţi in construcţia palmetei anticipate (S. S a n s a v i n i ş i Az o o c a

, 1969). Ca exemple, dăm soiurile: „Williams", „Buttira Precoce Morettini", „Doyenne du

Comice", „Conference", şi cu frecvenţă relativ redusă soiurile : „Beurre Giffard", „Clapp's

Favourite", „Cure", „Olivier de Serres" etc.

7

Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, mijlocii sau mari, conici ovoizi sau turtiţi,

solzoşi, glabri sau pubescenţi, inseraţi direct pe ramură sau pe perniţe mici proeminente (la

soiul „Williams").

Muguriide rod apar in poziţie terminală şi axilară (spre varf), pe lăstarii lungi şi in

varful lăstarilor scurţi.

Tipul de fructificare conturat şi consolidat in perioada de mare producţie grupează

soiurile de păr in : a) soiuri standard, care rodesc predominant pe nuieluşe şi mlădiţe (soiurile

: „Josephina de Malines", „Williams", „Beurre precoce Morettini", „Cure" etc.) ; b) soiuri

spur, care fructifică in principal pe ţepuşe (soiurile : „Passe Crassane", „Beurre Hardy",

„Beurre Bosc", „Abatele Fetel", „Ducesa de Angouleme", „Păstrăvioare" etc.). Potaltoii de

vigoare redusă amplifică fructificarea pe ramurile scurte la soiurile „Napoca", „Bella di

Giugno", „Republica", „Eletta Morettini" şi „Grand Champion" (N. B r a n i ş t e , 1978).

Vigoarea pomilor. Este atribuită, in principal, soiului şi in secundar influenţei

fiziologice a portaltoiului. In condiţii de altoire, pe acelaşi portaltoi soiurile de păr pot fi

grupate in :

— cu vigoare supramijlocie şi mare : „Cure", „Beurre Giffard", „Păstrăvioare",

„Beurre Diel", „Doyenne du Comice", „Beurre Hardy", „Contesa de Paris", „Imamura

Aki", „Kosui" şi „Nijisseiki" ;

— cu vigoare mijlocie: „Beurre Bosc", „Williams", „Ducesa de Angouleme",

„Beurre Hardenpont",,Olivier de Serres", „Abatele Fetel", „Kumoi", „Hosui", „Hayatama."

— cu vigoare mică : „Dr. Joules Guyot", „Josephina de Malines", „Kikusui" şi

„Yakumo".

Cand soiurile de păr sunt asociate cu portaltoiul franc, formează pomi de vigoare

mijlocie şi mare, iar cu gutuiul, pomi cu vigoare redusă. După Dome n i c o C o b i a n c h i şi

colab. (1986), cea mai mică vigoare de creştere a soiurilor „Abatele Fetel", „Doyenne du

Comice", „Williams", „Williams Bovey" a fost indusă de gutuiul „ADAMS", iar cea mai

mare, de gutuiul „EMA" soiului „Doyenne du Comice", de „BA 29" soiurilor „Abatele Fetel"

şi „Williams" şi de „Cts 214" soiului „Williams Bovey". In alte cercetări R. L o r e n z o şi

colab. (1986) constată că, in primii 4 ani de la plantare, pomii soiului „Williams" au fost de

vigoare mică pe portaltoiul EMC şi ADAMS, mijlocie pe Cts 212 şi Cts 214 şi mai mare pe

BA 29 ,şi EMA. Soiurile „Beurre Hardy" şi „Doyenne du Comice" tind să devină viguroase

şi să fructifice mai tarziu, cand sunt altoite pe gutuiul „A" (F. S e p h e r d , 1973).

Soiurile de păr au nevoie de o perioadă mai indelungată de vegetatie (190— 195 zile),

timp in care necesită 3 200—3 500°C.

8

Vârsta rodirii. Altoite pe gutui, soiurile de păr „Williams", „Beurre Giffard",

„Buttira precoce Morettini", „Dr. Joules Guyot", „Passe Crassane" etc. incep să rodească in

anii 2—3 de la plantare, iar „Doyenne du Comice", „Păstrăvioare", „Beurre Liegel" şi

„Beurre Hardenpont" in anii 5—6. Unele soiuri, asociate cu portaltoii franc, işi decalează

intrarea pe rod cu circa 2—3 ani. Soiurile asiatice „Chojuro", „Hosui", „Kosui" şi „Nijisseiki"

altoite pe Pyrus seratina şi Pyrus calleriana produc primele fructe in anii II de lai plantare

(B. T h i b a u l t şi colab., 1988), iar „Shinseiki" şi „Kumoe" in anul III (S. S a n s a v i n i,

1987).

Înfloritul, polenizarea şi fecundarea. Soiurile de păr infloresc primăvara, după 61—

67 zile consecutive cu temperaturi pozitive şi necesită un total de 334— 404°C (N. B r a n i ş

t e , 1978). In cadrul acestor limite, devansarea infloritului este in funcţie de soi şi portaltoi.

După epoca infloritului, se deosebesc : soiuri cu inflorire timpurie : „Contesa de Paris", „Dr.

Joules Guyot", „Bella di Giugno" şi „Beurre D'Anjou" ; soiuri cu inflorire mijlocie :

„Aromată de Bistriţa", „Beurre Giffard", „Cure" şi „Republica" ; soiuri cu inflorire medie-

tarzie : „Williams", „Beurre Bosc", „Timpurii de Damboviţa", „Max Red Bartlett" şi soiuri

cu inflorire foarte tarzie : „Napoca" şi „Jeanne D'Arc". Părul altoit pe gutui incepe să

inflorească cu 2—3 zile mai devreme decat pe franc.

Cand temperatura aerului se menţine constant intre 13 şi 16°C şi umiditatea

atmosferică intre 70—75%, infloritul la păr durează 6—10 zile.

Cele mai multe soiuri de păr sunt diploide. Se cunosc, insă, şi soiuri triploide

(„Merat'on Pride") şi tetraploide („Double Williams"). Majoritatea soiurilor diploide produc

polen bun pentru fecundare şi au capacitatea de a lega fructe şi prin autopolenizare (ca

„Napoca" şi „Timpurii de Voineşti"). Fac, insă, excepţie soiurile „Bristol Cross" şi

„Margeurite Marillat" care au staminele şi polenul imperfecte, ca şi soiul „Beurre Bedford"

care produce puţin polen bun. Soiurile triploide au polenul necorespunzător şi, de aceea, nu

pot fi folosite ca polenizatori.

In timpul fecundării, soiurile de păr se comportă ca autosterile (autoincompatibile). In

puţine cazuri, unele din ele, diploide (ex. : „Conference") şi tetraploide („Double Williams")

pot fi şi autoincompatibile. Se cunosc grupe, de asemenea total incompatibile, ca : „Bella di

Gringo" × „Republica" ; „Beurre Giffard" × „Cure" ; „William's” × „Bella di Giugno" ;

„Passe Crassane" × „William's" (N. B r a n i ş t e , 1978) şi unilateral intercompatibile ca :

„Beurre Amanlis" ׄConference". Dacă la grupa de soiuri cu interincompatibilitate totală

fructificarea nu este posibilă, in grupa cu interincompatibilitate unilaterală unul din soiuri

9

poate fi un bun donator de polen („Beurre Amanlis"), fără insă să accepte polenul celuilalt soi

pentru fecundare („Conference").

Unele soiuri de păr au tendinţa să fructifice partenocarpic (soiurile : „Conference",

„Cure, „Passe Crassane"), iar altele să manifeste un pronunţat caracter de remontanţă

(soiurile : „Beurre Amanlis" şi „Williams"). Fructificarea partenocarpică capătă importanţă in

primăverile reci şi ploioase cand albinele nu pot zbura şi asigura polenizarea florilor, in timp

ce prin fenomenul de remontanţă se diminuează mult numărul organelor cu evoluţie normală.

Florile părului sunt protogine, mari şi albe. Datorită unui conţinut mai redus in nectar (7,9—

9,9%), sunt mai puţin vizitate de albine.

Potenţialul productiv al părului este relativ constant şi foarte ridicat. Se cunosc

soiuri cu o fructificare abundentă ca : „Cure", „Clapp's Favourite", „Williams", „Ducesa de

Angouleme", „Beurre Hardenpont", „Buttira precoce Morettini", „Contesa de Paris" şi

„Trivale" ; moderată : „Beurre Giffard", „Dr. Jules Gouyot", „Olivier de Seres", „Josephina

de Mallines" etc. ; relativ mică :

„Doyenne du Comice" şi „Beurre Diel". La nivel de soi, mărimea recoltei este supusă

influenţei densităţilor de plantare, formei de coroană, varstei pomilor şi tehnologiei de

cultură. Astfel, soiul „Williams" asociat cu gutuiul fructifică mai bine plantat in densităţi mari

şi condus ca fus subţire; „Abatele Fetel" şi „Passe Crassane" inregistrează performanţe

maxime la densităţi de 1904 pomi/ha (D. Gv o z d e n o v i c i ş i M. Ma n ă s t i r a c , 1984)

şi in sisteme de coroană Lepage şi Spindelbusch (Montevechi şi colab., 1986). Pentru soiul

„Buttira Precoce Morettini", altoit pe gutui, S. S an s a v i n i şi colab. (1969) comunică

producţii de 58,4 t/ha pentru perii plantaţi la 3,5×2,2 m şi conduşi ca palmetă şi 52,6 t/ha la

pomii plantaţi la 3,5×1,5 m işi dirijaţi ca fus subţire. Soiurile asiatice „Kosui", „Chojuro" şi

„Nijisseiki" au realizat in anul I—IV de la plantare producţii de 22,0—24,4 t/ha in asociaţie

cu Pyrus calleriana şi 15,5—16,7 t/ha cu Pyrus serotina (B. T h i b a u l t şi colab., 1988).

Calculul indicelui de productivitate a condus la concluzia că soiurile „Highland",

„Williams" şi „Conference" produc mai eficient decat „Beurre Hardy" şi „Packham's

Triumph", cand sunt asociate cu portaltoiul BA 29 (S. S a n s a v i n i şi colab., 1986).

6.Specificul producerii materialului săditor

In campul I al pepinierei portaltoii franc cresc lent dar uniform, asi- gurand un procent

de prindere la altoire de 81—92% (P. P a r n i a ş i N. S t a n c i u , 1984). Marcotele de gutui

10

plantate pe soluri fertile şi suficient de umede ramifică abundent, depăşind in multe cazuri

grosimea de altoire. Puieţii de păr franc se altoiesc in iulie, cand circulaţia sevei incetează

devreme, iar marcotele de gutui care au o creştere continuă, in condiţii de irigare, in tot

timpul campaniei.

In campul II, soiurile de păr „Păstrăvioare", „Olivier de Serres", „Beurre

Hardenpont", „Dr. Jules Guyot" şi „Beurre Liegel" au tendinţe să formeze lăstari anticipaţi,

iar „Ducesa de Angouleme" şi „Cure" să crească neuniform şi geniculat.

Pentru soiurile de păr incompatibile cu gutuiul, se folosesc ca intermediary soiurile :

„Cure", „Beurre Hardy", „Passe Crassane", „Japoneze", „Alămai" şi „Sintilieşti".

Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor

Înfiinţarea plantaţiilor. Din datele prezentate in tabelul 16.3 rezultă că multe soiuri

de păr precoce şi foarte productive ca : „Williams", „Abatele Fetel", „Beurre Bosc", „Passe

Crassane", „Triumf", „Bella di Giugno", „Napoca" etc., in asociaţie cu portaltoii de vigoare

slabă, pot fi plantate in densităţi mari şi conduse uşor ca fus subţire, cordon vertical şi

„Ypsilon" transversal.

Alte soiuri, cum sunt : „Conference", „Buttira precoce Morettini", „Doyenne du

Comice", „Beurre Giffard", „Clapp's Favourite" obţin mari performanţe de producţie plantate

in densităţi medii şi dirijate in palmetă etajată cu braţe oblice Lepage şi Bouche-Thomas.

Soiurile : „Cure", „Contesa de Paris" şi „Beurre Hardy", produc foarte bine şi constant in

densităţi mici şi moderate, conduse sub formă de garduri fructifere (liber aplatisate), piramidă

intreruptă şi Spindelbusch.

Aceste asociaţii : soiuri/portaltoi/forme de coroană se regăsesc in plantaţiile

semiintensive şi superintensive.

Plantaţiile semiintensive se infiinţează in zonele colinare pe versanţii uniformi şi bine

luminaţi, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile.

Se folosesc soiuri de păr de vigoare mijlocie şi mare altoite pe franc şi plantate in

densităţi de 555—625 pomi/ha (4—4, 5—4 m), care asigură un volum de coroană de 5 000—

8 000 m3/ha.

Plantaţiile intensive se amplasează la baza pantelor şi pe terenuri terasate cu

posibilităţi de irigare. Se aleg soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie, rezistente la ger, secetă,

boli, asfixie şi cloroză calcară. Pomii se plantează in densităţi de 833 —1 250 pomi/ha (3,5—

4 :2—3 m), pentru a realiza coroana cu un volum de 3 500 —4 500 m.c./ha.

Plantaţiile superintensive se infiinţează pe terenuri plane (nisipoase) şi cu pantă mică,

ameliorate şi irigate, unde lucrările solului se execută mecanizat.

11

Se folosesc soiuri foarte precoce, de tip spur, altoite pe portaltoi nanifianţi care,

plantate la 3,5—3,8 ; 0,9—1,5 m (1 754—3 174 pomi/ha), realizează coroane cu structuri

fructifere bogate, al căror volum nu depăşeşte 4 000 m3/ha.

Particularităţi în formarea coroanelor. Unele soiuri ca : „Beurre Hardy",

„Conference", „Cure", „Clapp's Favourite", „Buttira precoce Morettini" şi „Doyenne du

Comice" au tendinţa de a forma un ax puternic şi ramificaţii slabe.

Pentru prevenirea acestui neajuns, la palmeta etajată cu braţe oblice se amană

inclinarea şarpantelor pană la sfarşitul vegetaţiei anului I I , iar axul se ciupeşte la inălţimea

de proiectare a etajului următor.

Pentru reglarea vigorii intre ax şi şarpante, la pomii dirijaţi ca Spindelbusch axul se

substituie cu o ramură mai slabă, iar şarpantele viguroase se inclină mai puternic.

La soiurile „Timpurie de Trevoux" şi „Triumful Vienei", la care axul este mai puţin

dominant, primele ramificaţii de la varf, care sunt şi cele mai viguroase, se suprimă. Sunt

reţinute pentru coroană ramificaţii mai slabe, cu unghiuri de inserţie mai mari.

La soiurile „Beurre Giffard", „Beurre Hardy", „Beurre Hardenpont" etc., care ramifică

slab, cordonul vertical se formează intr-un timp relativ scurt atunci cand lăstarii viguroşi se

ciupesc in primele faze de creştere, la 10—15 cm lungime.

Majoritatea soiurilor de păr (cu excepţia soiului „Trivale") proiectate la plantare ca

fus subţire se conduc uşor, dacă in primii ani fructifică liber, fără intervenţii.

Incepand cu anul III se fac tăieri de incadrare a pomilor in tiparul coroanei, prin

transferarea axului şi a şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă.

Temperarea creşterilor la unele soiuri („Abatele Fetel", „Doyenne du Comice" etc.) se

realizează şi prin stropiri cu paclobutazol (PP 333) in concentraţii de 500—1 000 ppm, pe sol

sau pe plantă (R. Bonomo şi D. N e r i, 1986). Mai recent, Al b e r t o Al d i n i şi colab.

(1988) au dovedit că noul produs comercial al paclobutazolului — S-3307 (10% (E)-l-(4-

chlorophenyil)- 4,4-dimethyl-2-(l,2,4- triazol-l-y 1)-l-pentan-3-01) a franat mai puternic

creşterea lăstarilor la soiul „Doyenne du Comice" decat produsul PP 333 (25% (2 RS, 3 RS)-

l-chlorophenyl)- 4,4-dimethyl-2-(lH-l,2,4-triazol-l-y 1) pentan-3-01. S-a apreciat că

eficacitatea maximă a paclobutazolului in formula S-3307 s-a inregistrat la concentraţia de 1

666 ppm. Lăstarii au fost mai puţini şi mai scurţi, iar numărul ţepuşelor mult mai mare decat

la concentraţia de 2 000 ppm.

Tăierile de producţie. La păr, acestea se aplică diferenţiat in funcţie de soi, varstă,

vigoare şi capacitate de rodire a pomilor. Intensitatea tăierilor este mai redusă la pomii tineri

şi la soiurile spur şi mai puternice la pomii soiurilor standard la care creşterile anuale

12

periferice se situează sub 15—20 cm. Pentru echilibrarea raportului creştere-rodire, se fac

tăieri de rărire şi de reducţie a semischeletului, precum şi tăieri de rărire şi de scurtare a

ramurilor roditoare lungi (smicele, nuieluşe, mlădiţe).

Rărirea semischeletului se execută, in principal, la soiurile „Cure", „Beurre Giffard",

„Beurre Diel" etc., cand pomii sunt tineri şi ramifică abundent, in timp ce reducţia

semischeletului se face cand pomii intră in perioada de maximă rodire, in cadrul lucrărilor de

normare. Frecvenţa reducţiei semischeletului este mai mare la soiurile standard („Trivale",

„Păstrăvioare", „Josephina de Malines" etc.) şi mai mică la cele de tip spur („Beurre Hardy",

„Beurre Bosc" etc,).

Corectarea incărcăturii de rod pe segmentele de semischelet rezultate la tăiere se

realizează atat prin rărire, cat şi prin scurtarea mlădi- ţelor şi nuieluşelor.

Rărirea acestor ramuri fructifere se practică atunci cand sunt prea dese şi supraincarcă

pomii cu rod, iar scurtarea, cand producţia este asigurată integral de către ţepuşe. Unele soiuri

de păr conduse ca fus subţire („Trivale", „Clapp's Favourite", „Beurre Giffard") dezvoltă un

semischelet lung, drept sau sinuos, de diferite vigori, garnisit spre varf cu ramuri fructifere.

Acest semischelet se arcuieşte puternic sub greutatea rodului, iar din punctele de curbură

evoluează lăstari noi, care ulterior se transformă in formaţiuni de rod. Reducţia acestei

structure fructifere, amplificate in cazul fusului subţire, se execută la nivelul unei ramuri

anuale plasate pe direcţia iniţială a prelungirii arcuite.

La pomii bătrani, cu formaţiuni complexe şi grade avansate de degarnisire a

semischeletului, se fac reducţii in lemn de 2—4 ani şi se simplifică toate vetrel de rod.

In plantaţiile moderne se aplică curent tăierea mecanizată de contur asociată cu

tăierea manuală a ramurilor din interiorul coroanei. Cele mai bune rezultate sau obţinut, pană

in prezent, la gardurile fructifere şi la soiul „Abatele Fetel", iar cele mai slabe la coroanele

Spindelbusch şi piramidă şi la soiul „Passe Crassane" (P. Mon t e v e c h i şi colab., 1986).

Timpul de tăiere a fost redus la jumătate faţă de tăierea manuală, revenind, in medie 62,5

ore/ha la „Abatele Fetel" şi 111,1 ore/ha la „Passe Crassane".

Prin tăierea mecanizată se stimulează reinnoirea şi amplificarea volumului productiv

al coroanei şi al aportului foliar şi se imbunătăţeşte substanţial calitatea recoltei (E. Ba l d i n

i şi colab., 1984).

13

7.Întreţinerea solului.

Cand părul este altoit pe franc, mobilizarea solului ,se face mai adanc, pană la 15—18

cm, iar cand portaltoiul este gutuiul, numai pană la 10—12 cm.

In plantaţiile de păr amplasate in zonele cu exces de umiditate, in a doua jumătate a

verii solul se menţine inierbat pană la căderea frunzelor, cand se execută arătura adancă de

toamnă.

Pentru executarea lucrărilor de combatere a buruienilor, de afanare şi mărunţire a

solului de-a lungul randului de pomi, se foloseşte freza laterală cu palpator FA-0,76 sau

erbicidarea cu : „Gesatop" WP 50 (8—12 kg/ha), „Argezin" WP 75 (6—10 kg/ha), „Saminol"

(20 kg/ha), Multigoal 57 WP (10 kg/ha), „Fusilade" 25 CE (2 l/ha) + „Gaol" 25 CE (4 l/ha),

„Pitezin" pomicol 75 PU (10 kg/ha)+ „Icedin” 24 LS (3 l/ha).

Aplicarea îngrăşămintelor. După B. C. S h e a r ş i M. F a u s t (1980), părul

fructifică normal cand in lunile august-septembrie, in ţesuturile frunzei şi ţepuşelor nivelul

concentraţiei macro- şi microelementelor, in condiţiile unei recolte de pere de 20 t/ha, este

de : 33 kg N, 12 kg P2O5, 48 kg K2O şi 35 kg CaO, iar la o recoltă de 40 t/ha, consumuri de :

114 kg N, 90 kg P2O5, 137 kg K2O, 80 kg CaO şi 15 kg Mg O (N. Bra n i ş t e ş i P . P a r n i

a , 1986).

In livezile tinere sunt suficiente doze moderate de 20 t/ha ingrăşăminte organice, 130

kg/ha N, 75 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O.

Pentru restabilirea echilibrului nutriţional la pomii carenţaţi, se folosesc ingrăşăminte

complexe foliare cu NPK in raport de 24 : 6 : 12 şi microelemente (Fe, Mn, Mg, Cu şi Zn) in

concentraţii de 100—200 g / l (T. Arma n d o şi G. G i u s e p p e, 1986).

Irigarea plantaţiilor. In anii secetoşi şi in zonele deficitare in precipitaţii (sub 600

mm anual), se impune irigarea părului cu norme echivalente cu 1 000 mm anual (80% din

capacitatea de camp a solului), ceea ce asigură sporuri de recolte de 22—39% la soiurile

europene şi 7,5—21,7% la soiurile asiatice (A. B e r g a m i, 1988).

In condiţiile Romaniei, irigarea plantaţiilor de păr incepe din aprilie (in primăverile

secetoase) şi se continuă pană la sfarşitul lui septembrie. Se irigă prioritar inainte de

dezmugurire, la 2—3 săptămani de la inflorire, după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2—3

săptămani inainte de recoltare.

Cercetările efectuate in Australia la Staţiunea Agricolă Tatura au demonstrate că

folosind norme de udare mai reduse la dezmugurire, pomii au produs mai puţin lemn şi mai

14

multe fructe. Producţia medie pe 5 ani la soiul „Williams" a inregistrat o creştere de 20% in

condiţiile in care volumul irigaţiilor a fost redus cu 2 9% (Ma r c De c r o i x , 1989). S-au

făcut, totodată, economii de energie şi forţă de muncă la tăieri.

In plantaţiile de rod extensive se udă pe brazde cu norme de udare de 400— 700 m3

apă/ha (5—6 udări), iar in cele intensive şi superintensive, mai recent, cu microaspersiune.

Instalaţia pentru microudare este dotată cu capete de udare (microjeturi TI) prevăzute, fiecare,

cu 6—10 jeturi cu diametre de 2,5—3 mm.

Controlul recoltei de pere. In plantaţiile comerciale mărimea şi calitatea recoltelor

pot fi influenţate favorabil prin stropiri cu substanţe bioactive, la 2—3 săptămani de la

deplina inflorire. P. Mo n t a l i ş i colab. (1984) au stabilit că, sub influenţa regularexului

(conc. 1 000 ppm), in frunzele şi fructele soiului „Conference" după 4 zile de la aplicarea

tratamentului, s-a observat o uşoară creştere a nivelului GA, iar după 15 zile o scădere rapidă

a auxinelor şi GA acide şi o sporire progresivă a GA neutre. Diminuarea GA acide şi a

auxinelor a fost insoţită de noi acumulări de ABA care au intensificat căderea fiziologică a

fructelor. La soiul „Cure", corectarea incărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a

acidului naftalenacetic (NaNAA 8%) in concentraţie de 1 000 ppm ( S a b i n a S t a n şi

colab., 1984). In alte cercetări s-a constatat că fructele soiurilor „Williams" şi „Douchesse

d'Angouleme" cresc mai intens cand pomii sunt trataţi cu GA3 şi 2, 4, 5 T (R. Mu s t a f a, El.

S o n b a t y , 1982).

Recoltarea şi păstrarea perelor. La soiurile de vară fructele se recoltează cu 8—10

zile inainte de maturitate, iar la soiurile de toamnă cu 8—14 zile mai tarziu. In momentul

recoltării culoarea de fond a pieliţei virează de la verde spre o nuanţă mai deschisă, amidonul

din zona camerei seminale incepe să se hidrolizeze, iar fermitatea pulpei scade.

Fructele soiurilor „Republica", „Josephina de Malines" şi „Olivier de Serres" se

păstrează mai bine şi cu pierderi reduse in condiţii naturale, in timp ce fructele soiurilor

„Williams", „Beurre Hardy", „Conference” şi „Abatele Fetel" cer condiţii specifice de

depozitare cu atmosferă controlată.

Tratamentele cu substanţe bioactive şi cu ingrăşăminte foliare fosfo-potasice,

intensifică culoarea şi maturarea fructelor (Grazie11a Cr i s t o f e r i şi colab., 1986) şi

diminuează procesul de brunificare la perele conservate in frig natural (L. L e b 1 o n d şi

colab., 1984).

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Cele mai păgubitoare boli produse de ciuperci,

bacterii şi virusuri sunt : rapănul (Venturia pirina) ; boala petelor albe (Mycosphaera

sentina); rugina părului (Gyminosporangium sabinae); monilioza (Monilia fructigena) ;

15

cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens); arsura bacteriană (Erwinia amylovora) ;

ingălbenirea nervurilor părului (Vien yellows — VVV) ; cancerul pustulos al părului (Pear

blister canker) şi pietrificarea perelor (Pear stony pit).

Dintre insectele cu un grad mare de periculozitate pentru păr, menţionăm : păduchele

din San Jose (Quadrasspidiotus perniciosus) ; puricele părului (Psylla piricola) ; viermele

fructelor (Carpocapsa pomonella) ; gărgăriţa mugurilor (Anthonomus piri) şi viespea părului

(Haplocampa brevis). Pagubele produse părului de afidele roşii (Yezabura piri) ; afidele verzi

(Aphis pomi) ; păianjenul roşu (Paratetranychus pilosus); păianjenul părului (Eriophes piri);

nematozi (Pratilenchus vulnus şi P. penetrans). Efectele lor sunt mai puţin ingrijorătoare,

pană in prezent, pentru cultura părului din ţara noastră. In ultimii 4 ani, in multe zone din ţara

noastră producţia de pere a fost compromisă parţial sau total, datorită atacului puternic al

puricelui melifer al părului, care a distrus lăstarii şi frunzele tinere. Inmulţirea acestui

dăunător (cu 8—12 generaţii pe an) a fost favorizată de secetă şi de temperaturile foarte

ridicate din timpul verii. Cele mai mari pagube sau inregistrat la soiurile „Cure", „Beurre

Hardy", „Williams", „Clapp's Favourite", şi „Beurre Giffard", iar cele mai mici la soiurile

„Trivale", „Higland", „Contesse de Paris" şi „Butira Precoce Morettini".

Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac tratamente la avertizare.

Incercările de a se obţine soiuri de păr valoroase, cu rezistenţă la boli şi dăunător s-au

soldat cu crearea soiului „Eurasia" (N. Andreieş ş i Gh . Mo r u j u , 1984) şi a unei

descendenţe hibride din „Pierre Corneille" × US 62.574.13 (B. Th i b a u l t şi I. P a u l i a n ,

1979).

16