MĂRTURISIRE CUANTICĂ

Întelegerea realitătii cuantice este un lucru extrem de anevoios, chiar si pentru cei care se dedică cu entuziasm acestei probleme si sunt gata să accepte totul fără rezerve. Mărturisim că experimentele de laborator care au reusit să demonstreze, repetam: experimental, existenta unor aspecte ale realitătii cuantice, ne-au convins că această realitate este posibilă. Ne-au convins să credem în ea. Dar încercarea pe care o facem, fie si doar ca exerciţiu al mintii, de a accepta această realitate, printr-un mod de a o înţelege obisnuit, la nivelul simtului comun, aşa cum credem că este normal pentru a o putea impune ca paradigmă de co-existenţă socială, ne creează mari probleme si nu de puţine ori am fost tentati să respingem toate argumentele care proclamă ca fiind reală o astfel de lume. Si totusi...

Deocamdată, ceea ce acceptam f ără nicio rezervă sunt principiile si legile izvorâte din teoria cuantică si pe care le simtim a fi reale, le constatam ca fiind reale mai ales atunci când ne raportam la fiinţa umană, la universul ei interior.

Da, nu avem nicio îndoială, mintea, sufletul, spiritul sunt guvernate de legile construite în special de fizicieni pentru a descrie si a explica existenţa realitătii atomice si sub-atomice. Principiul co-existentei suprapuse, fenomenele de coerentă si de de-coerentă, principiul non-localizării, teoria universurilor paralele, interactiunea subiect-obiect, sunt tot atâtea elemente de metodologie din interiorul unei noi paradigme, pentru a observa si măsura universul interior al individului. Si trebuie neapărat să remarcan că o metodologie construită pe aceste principii funcţionează si reflectă mult mai bine comportamentul uman decât o fac instrumentele si metodologia clasică utilizate în psihologie. Cum putem accepta, însă, faptul că un lucru care există... nu există! Că scaunul din birou, acest obiect material cumpărat de ani buni, în clipa în care dintr-un motiv sau altul, nu-l mai vedem, pur i simplu nu mai există!?

Să amintim o anecdotă pusă pe seama filozofului materialist german Ludwig Feuerbach. Într-o zi ploioasă, un confrate de-al lui Feurbach, dar care se situa pe pozitii ontologice opuse, fiind adeptul lui George Berkeley, episcopul irlandez cu descendentă engleză care impusese concep ia potrivit căreia realitatea există numai în si prin simturi - a fi înseamnă a fi perceput ("esse es percipi: to be is to be perceived"), bătu, rebegit de ploaia rece, la usa materialistului (concep ia materialismului filozofic german având să fie etichetată de criticii si istoricii filozofiei drept materialism vulgar). Acesta i-a răspuns sec: Dacă teoria lui Berkeley este adevărată, atunci închide ochii, usa, nemafiind în simturile tale, nu va mai exista si vei intra lejer! Hmm!

Anecdota te pune pe gânduri. Deci, dacă vom închide ochii, vom putea considera că scaunul nu există, că există doar ca potential, ca undă, dar toată această judecată va fi valabilă până când ne vom împiedica, posibil dureros, de lemnul tare.

Ne-a sărit în ajutor... cibernetica! Ne-am întrebat: care este feed-back-ul pentru existenta banal de concretă a acestui scaun. Răspunsul a venit de la sine: o existentă abstractă! Deci, acest scaun are, cel putin, o dublă existentă. El se află într-o existentă concretă, aici, în spatiul oferit de birou, i ar feed-back-ul lui este o existentă abstractă în spatiul psihic oferit de universul nostru interior. Spatiul din birou este realitatea macrocosmică a scaunului si ea este expresia manifestării scaunului, ca urmare a colapsului produs în urma contactului cu el. Până la acest contact el a existat numai în mintea noastră. Scaunul din mintea noastră este realitatea lui microcosmică, respectiv cuantică!

Nu există o realitate absolută, sustin cu convingere fizicienii, ci doar nivele relative ale realitătii! Încurajatoare observatie! Realitatea materială este doar un nivel al realităţii. Si tot fizicienii, dar si filozofii spun: realitatea este ceea ce crezi tu că este. Iar acest nivel al realitătii, care face ca realitatea să fie ceea ce credem că este, există în mintea noastră.

Unii oameni de stiintă asemuiesc dualitatea creier - minte cu dualitatea particulă-undă propusă de fizica cuantică. Creierul este materia, particula, iar mintea este unda. Exista încă foarte multe aspecte nelămurite legate de dualitatea creier-minte. Însă, pentru a putea continua dizertatia, vom propune, ca ipoteză, un model, care are sansa lui de fi confirmat într-un viitor mai mult sau mai putin îndepărtat.

Creierul, o entitate structural-fenomenologica, reprezintă suportul de substantă (structura) pentru existenta mintii (fenomenologicul). În raport cu Mintea, creierul îndeplineste două functii. Prin prima dintre ele este creată mintea obiectivă sau nomotetică. Este baza pentru informatia obiectivă. Numim acest tip de informatie, In formatie-Adult, după denumirile specifice Analizei Tranzactionale, având în vedere că informatia care rezultă din mintea obiectivă are caracteristicile instantei Adult, asa cum a descris-o Eric Berne. Acest tip de minte creează, ca informatie, scaunul-notiune, denumind acel obiect material care este scaun, si nu altceva, pentru toată lumea. Mintea obiectivă, nomotetică sustine informational lumea macrocosmică, acolo unde scaunul din birou va exista atâta timp cât cineva îl va lăsa acolo si nu-l va înstrăina ori nu-l va distruge.

Prin cea de a doua functie creierul crează mintea subiectivă sau idiografică. Iar scaunul va exista si în mintea noastră subiectivă, ca potential, va exista ca realitate cuantică. Deci mintea, ca produs al functiilor creierului, se regaseste în universul interior al individului sub două forme: una obiectivă, având proprietăti nomotetice si clasice si o alta subiectivă: idiografică si cuantică.

Asadar, pe lângă informatia obiectivă produsă de mintea nomotetică (clasică), există, pentru acelasi lucru, si o informatie subiectivă produsă de mintea idiografică (cuantică), desi, asa cum am mai asertat, încă nu e deloc lămurit cum anume (se) produce mintea. Informatia subiectivă este Informatie-Copil sau Informatie-Părinte, în consens cu aceleasi denumiri proprii Analizei Tranzacţionale, pentru

că scaunul dobândeste, în mintea noastră idiografică, trăiri, sentimente, provoacă emotii sau declansează judecăti de valoare care poartă amprenta biografiei noastre personale, pecetea unicitătii noastre. În acest tip de minte, scaunul este frumos sau urât, înalt sau scund, vechi sau nou, modern sau desuet. Dar acest scaun, acelasi, va exista si în mintea Ta subiectivă, si tot în mod unic. În mintea Ta idiografică, el va declansa emotii, trăiri Unice, trăiri singulare care sunt numai ale Tale. Acelasi scaun din realitatea macrocosmică, scaunul-minte obiectivă sau nomotetică, va fi acelasi pentru Mine si pentru Tine: un scaun. Scaunul (din) mintea idiografică, însă, va purta amprenta personalitătii fiecăruia dintre noi. Va trăi în lumea cuantică a fiecăruia dintre noi. Va iubi în felul în care iubim, va fi iubit asa cum stim să iubim fiecare dintre noi, va fi pretuit ori blamat, va fi motiv de ceartă sau de împăcare între Mine si Tine. Scaunul-minte subiectiva va fi doar un scaun - posibilitate atât în mintea Mea, cât si în mintea Ta. Iar dacă posibilitatea din mintea Mea si posibilitatea din mintea Ta coincid, adică dacă-l gândim la fel si î l simtim la fel, atunci înseamnă că electronul-scaun din mintea Mea si-a găsit perechea în mintea Ta...

S-ar impune o concluzie: realitatea este denumită prin două informatii: o informatie obiectivă, emanată din mintea nomotetica (clasica), datorită căreia este posibilă logica formală, colectivitatea si întelegerea dintre noi si o informaţie subiectivă emanată din mintea idiografică (si cuantică); este tipul de informatie care a impus logicile fuzzy, ea garantând individualitatea si c reatia. Cele două minti functionează împreună, într-o unitate complementară, de tip cuantic-supracuantic, din care se naste relativitatea si caracterul probabil al acestei lumi.