criterii si modalitati de caracterizare a personajelor_isac

MANAGEMENTUL FPC ON-LINE

Prezentat: St. Isac, conf.univ.,dr.ped., ISE, 2015

Criterii de clasificare Tipologie1.Avînd în vedere „gradul” şi

modalităţile de transfigurare a realităţii.

1. personaj fictiv;2.personaj cu rădăcina într-o existenţă

umană atestată istoric (Ştefan cel Mare);

3. personaj – scriitorul însuşi (Nică);4. alte ipostaze: personaje-personificări

(Mioriţa), personaje fabuloase (Balaurul) etc.

2. După locul ocupat în ansamblul acţiunii.

1. principal 2. secundar 3. episodic

3. După amploarea constituirii. 1. personaj complex 2. personaj unilateral, plat

4. După modul după cum se constituie şi evoluează.

1. Personaj individual 2. personaj colectiv (mulţimea).

5. Îmbinînd criteriile sociale cu cele uman-caracterologice.

1. tipuri umane – exponenţi ai diferitor categorii sociale şi umane.

a) parvenitul, zgîrcitul, ratatul, titanul, geniul etc.;

b) personaje reprezentînd diferite naţiuni: francezul, turcul etc.

c) personaje reprezentînd profesii: preotul, profesorul;

d)personaje care reprezintă anumite poziţii sociale: fata bătrînă, gentelmenul etc.;

2. personaje supranaturale, legendare: Căpcăunul, Ulise, Cain etc.

Criterii de clasificare

Tipologie

Criteriul

estetic Personaj fabulos – înzestrat cu puteri supranaturale, poate fi şi un animal, pasăre, insectă etc.,

acestea fiind personificate şi avînd caracteristici miraculoase. Exemplu: Sfînta Duminică

Personaj mitic – simbolizează un mit popular autohton sau o credinţă din mitologia universală, avînd rolul de a susţine ideatic esenţa respectivei poveşti ancestrale. Exemplu: Manole

Personaj fantastic – depăşeşte cadrul experienţei umane, este eroul unor situaţii neobişnuite, construite prin specularea unor teorii sau ipoteze din procesul cunoaşterii. Exemplu: Gerilă

Personaj legendar – întruparea simbolică modelului de erou popular, a vitejiei şi curajului, a eroismului anonim ca exemplu al neamului românesc. Exemplu: Toma Alimoş din balada populară cu acelaşi nume.

Personaj alegoric – personaj metaforic, întruchipînd o categorie umană, un statut social, la care se operează un transfer din planul abstract al unor înţelsuri profunde într-unul figurativ, de suprafaţă. Exemplu: Iona

Personaj real – este confirmat de realitatea concretă, persoana care dă viaţă personajului real a existat cu adevărat. Exemplu: Ştefan cel Mare

Personaj istoric – individ care este atestat de istoria ţării, fie un domnitor, fie un boier român, fie o altă personalitate istorică. Exemplu: Duca-Vodă

Personaj tragic – model uman, erou exemplar, înzestrat cu cele mai alese calităţi morale şi capacităţi eroice, frămîntat de un conflict interior, învins de propriul destin, de propriul ideal. Exemplu: Oedip

Personaj comic – înfăţişează un caracter uman, un tip de moravuri sociale sau politice, stîrnind rîsul şi avînd rol moralizator.Exemplu: Agamemnon Dandanache

Personaj absurd – individ iraţional, neverosimil, conturat împotriva legiilor firii şi a gîndirii logice, utilizînd formule şocante de expresie, punînd accentul pe răul înrădăcinat în structura interioară a omului, încapacitatea insului de a găsi un sens vieţii, de a pune omul în acord cu societatea şi rigorile ei, de a comunica şi a intra în relaţie cu ceilalţi. Exemplu: Berenger (Regele moare de E. Ionescu)


Tipologie

Curentul literar în care se înscrie

personajul

Personaj clasic – forţă interioară, caracter puternic, înzestrat cu vitejie, curaj, cumpătare, raţiune, demnitate şi dominat de o trăsătură de caracter care-l defineşte (avariţia, cruzimea, datoria); aparţine clasicismului.Exemplu: Costache Giurgiuveanu

Personaj romantic – dominat de trăiri puternice, cu sentimente exagerate de tristeţe, melancolie, scepticism, caracter excepţional care acţionează în împrejurări excepţionale, altfel spus, personaj ieşit din comun prin atitidini, trăsături, gesturi etc.; aparţine romantismului.

Exemplu: Dionis

Personaj realist – individ tipic, aflat în mediul social obişnuit, reprezentînd tipuri umane ale vieţii sociale: arivistul, demagogul, amorezul, cocheta, orfanul; aparţine realismului. Exemplu: Stănică Raţiu

Personaj naturalist – aflat în relaţie directă cu ereditatea şi mediul înconjurător, dominat de instincte şi dependent de moştenirea genetică, starea psihică fiind conectată la manifestările naturii; aparţine naturalismului.

Exemplu: Stavrache


Tipologie

Curentul literar în care se înscrie

personajul

Personajul în viziune MODERNĂ :

În SIMBOLISM , personajul nu are o biografie precisă, o esenţă caracterologică cognoscibilă ; el este expresia unei sensibilităţi;

PROZA COMPORTAMENTISTĂ pune accentul pe comportamentul personajului şi ignoră trăirile interioare;

PROZA DE ORIENTARE PSIHANALITICĂ sondează viaţa intimă, zonele abisale ale personajului , prin analiză, autoanaliză, înregistrarea fluxului memoriei;

Trăsăturile lui nu se mai desprind direct din acţiune, ci din intersecţia unor proiecţii diverse;

În unele cazuri, el se atomizează, devine o siluetă mobilă;

În alte cazuri, se face resimţită absenţa ca personaj şi aşteptarea;

În literatura română actuală, personajul e prezentat atât în acţiune, cât şi în frământările lăuntrice.


Tipologie

După relaţia personajului cu textul şi cu autorul:

Personaj-narator – naraţiunea la persoana I realizează o identitate între planul naratorului şi personaj. Exemplu: Ştefan Gheorghidiu

Personaj-raisonneur (reflector) – asistă, fără să se implice, la desfăşurarea acţiunii, la evenimentele şi întîmplările pe care le comunică în mod obiectiv cititorului sau celorlalte personaje. Exemplu: Abatele Paul de Marenne ( Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, de M. Sadoveanu)

Personaj-martor – individul prin ochii căruia cititorului ia cunoştinţă despre întîmplări, evenimente, înfăţişarea şi faptele celorlalte personaje, amplificînd senzaţia de autenticitate a naraţiunii şi oferind modernitate viziunii artistice. Exemplu: Felix

Personaj-simbol – sugerează o idee sau o concepţie cu caracter de generalitate, o viziune a unei categorii umane sau o întregă comunitate aflată într-o situaţie limită. Exemplu: Şuşteru (Dincolo de nisipuri de F. Neagu)


Tipologie

AVÂND în vedere „GRADUL” şi „MODUL” în care autorul se proiectează în personajul său fictiv

PROIECŢIE - intermediul prin care autorul exprimă ideile şi gusturile sale.

DEDUBLARE - personajul reprezintă, în acelaşi timp, două ipostaze diferite care vieţuiesc în autor.

DEMULTIPLICARE - personaje care reprezintă fiecare un aspect dintre altele posibile ale autorului.

SUBLIMARE - proiecţie umană fictivă cu rol compensator pentru autor.

ANTITEZĂ - tip uman pe care autorul îl condamnă .

MARIONETĂ - care asigură o demonstraţie .

INDIVIDUALITATE PROPRIE - care acţionează şi vorbeşte în conformitate cu personalitatea atribuită de autor, acesta dispărând îndărătul personajului.


Tipologie

După gradul deindividualitate

Personaj arhetip = pers. prim prezent în istoriile sacre, are funcţie de model exemplar; dotat cu puteri extraordinare, implică ideea de valoare şi creaţie (Icar, Prometeu, Meşterul Manole,...)

Personaj prototip = un tipar care deschide o serie istorică, întruchipează o realitate la modul ideal ( o idee, o concepţie); eroul capabil de sacrificiu (Ahile), eroul civilizator (Ulise), răzbunătorul (Oreste), fidelitatea feminină (Penelopa), etc.;

Personaj tipic = reprezintă o platformă de indivizi, o categorie general-umană: avarul, ipocritul, tiranul sângeros, arivistul,....;

Personaj colectiv = reversul personajului tipic; o comunitate se comportă asemenea unui unic organism într-o serie de motivaţii, aspiraţii şi modalităţi de acţiune: ţăranii, echipajul vasului “Speranţa”, grupul Cireşarilor,....;

Personaj atipic ( noneroul) = apare de la mijlocul sec. Al XX lea încoace, e un prizonier al lumii în care trăieşte, e omul dezindividualizat de o banalitate şi o platitudine perfecte (dl. şi d-na Smith ai lui Eugene Ionesco).


Tipologie

După locul deţinut în acţiune

Suprapersonaj – realitate cu funcţie simbolică (loc, eveniment, obiect-detrminană acţiuni importante şi configurează destinul personajului principal; ex.: Hanul Ancuţei, căldura, groapa....

Principal – prezent în toate momentele acţiunii, pivotul intrigii, centrul de interes al cititorului;

Secundar – se defineşte prin relaţia sa cu personajul principal; are importanţă medie în derularea intrigii;

Episodic – însufleţeşte unul din episoadele textului epic; dacă apare în mai multe episoade având acelaşi rol, devine personaj liant (cetăţeanul Turmentat, ...)

Figurant – simple elemente vii ale cadrului;

Personaj absent – nu apare în discurs, dar e prezent în istoria evenimentelor; e adus în prezentul narativ prin rememorare, presupuneri.


Tipologie

După funcţia îndeplinită

Protagonist (erou) şi antagonist = personaje de primă mână într-un conflict, generează intriga, constituie scopul naraţiunii şi sunt purtătoare ale viziunii autorului;

Personaj funcţional (de la ficelle = “sfoară” la Henry James): obiect al disputei (femeia iubită de rivali), mijlocitorul (pers. de legătură), provocatorul, confidentul, instrumentul, spectatorul (corul, opinia publică...);

Personajul de fundal (background) = nu are complexitate sau individualitate, dar e necesar intrigii, e reprezentat de personaje colective(mulţimea, boierii, cerşetorul/rii.


Tipologie

după relaţia dintre diferenţa semnalată dintre ipostaza iniţială şi cea finală

Personaje statice = stereotipe; sunt cele clasice şi personajele de basm;

Personaje care se transformă = personajul romantic văzut între mărire şi decădere; sau cel realist, eroul de bildungsroman.


Tipologie

după natura referentului său(conform lui Philippe Hamon)

Personaje referenţiale = istorice, mitologice, legendare, alegorice, sociale) trimit la o realitate a lumii exterioare, la un concept şi sunt degajate de o anumită informaţie culturală: muncitorul, cavalerul, haiducul, etc.

Personaje shifter = au rol de legătură între autor şi cititor, trebuie raportate la o situaţie concretă a discursului ( corul din tragedia antică, diferiţi povestitori şi autori ce intervin în text);

Personaje anaforice = au funcţia de organizare, presupun o referinţă la sistemul propriu al operei; atributele acestui tip sunt: visul premonitoriu, confidenţa, amintirea, etc.....

M o d a l i t ă ţ i de c a r a c t e r i z a r e

I. Caracterizarea directă.1. de către personajul însuşi(autocaracterizarea):- mărturisiri proprii;- autoanalizele;- introspecţiile;2. de către alte personaje_- mărturii;- descrieri;3. de către autor (sau narator):- prin comentarii explicite privind

atributele spirituale, de caracter, morale şi comportamentale;

- prin descrierea portretului fizic, moral.

II. Caracterizarea indirectă prin:1. felul în care acţionează personajul;2. modul cum apreciază circumstanţele, cum gîndeşte;3. modul de exprimare (limbaj);4.descrierea mediului în care trăieşte (casa, interiorul camerei etc.);5. nume.

criterii si modalitati de caracterizare a personajelor_isac

Documents