criminologie
TRANSCRIPT
C. Scripcaru
Precis de criminologie clinic
Iasi 20091
Capitolul I. Obiectul si sarcinile criminologiei
tiinele nu s-au constituit dect n clipa cnd au devenit contiente c raiunea nu afl de la lucruri dect ceea ce pune ea n ele. Im. Kant
2
Un Congres al Organizatiei Natiunilor Unite de la Havana dadea urmatoarea definitie criminologiei: stiinta despre crima, criminalitate si criminal si reactia sociala fata de ele. S-a apreciat c criminologia este o tiina care analizeaz cauzele infraciunilor i factorii care influeneaz comitera acestora, elabornd politici n materie de prevenire i justiie penal n cadrul planificarii sociale de ansamblu. Totodat, se evalueaz costurile sociale ale fenomenului infracional si se urmrete realizarea unei politici de ansamblu pentru obinerea unei protecii eficiente, corespunztoare realitilor i nevoilor sociale, aflate n continu evoluie. Deci crimen(crima) si logos (stiinta) = stiinta crimei. Conform definitiei de mai sus, criminologia include:-
studiul crimei ca fenomen individual( cauzele si motivatiile sale); studiul criminalitatii ca fenomen social, amploarea criminalitatii in functie de timp si spatiu(de la un an la altul si de la o zona la alta ); studiul criminalului si al personalitatii sale. Crima este facuta de un om, de la crima ocazionala, favorizata de situatii criminogene, la criminalul care nu are mijloace de contentie, nu se poate abtine.
-
-
reactia sociala fata de crima, adica prognosticul crimei, si a prevenirii ei (profilaxie) si a luptei cu crima, a strategiilor acestei lupte;
-
deci pentru a lupta eficient cu crima este necesar a-i recunoaste in mod stiintific cauzele;
Crima se studiaza ca fenomen social ( criminalitatea ) ca fenomen uman (fiind comisa de om ) si ca fenomen juridic ( a luptei eficiente contra ei).
3
De mentionat ca nivelul criminalitatii si al eficientei luptei cu ea depinde de intreaga societate si in mod secundar de posibilitatile justitiei. Astfel, cand vorbim de criminalitate ne referim cu precadere la aspectele sociale ale crimei, cand vorbim de criminal ne referim la personalitatea infractorului si cand vorbim de crima ne referim cu precadere la aspectele sale juridice. Mentionam ca, sub aspect criminologic, termenii de criminal, gravitatii infractor si delincvent sunt sinonime, ele corespunzand contraventii. Asa cum rezulta din cele de mai sus, criminologia este o stiinta multidisciplinara deoarece:-
infractiunilor ( infractiune= a infrange legea penala), in crime, delicte si
cauzele crimelor depasesc dreptul (prin cauzele economicesociale); metodele de studiu ale crimei apartin si altor discipline cum ar fi psihologia, sociologia, medicina etc.; combaterea crimei antreneaza multiple componente sociale (scoala, biserica), nu numai dreptul;
-
-
Desi este o stiinta multidisciplinara, criminologia este o disciplina autonoma pentru ca are un domeniu propriu de cercetare, crima, si elaboreaza teorii sau paradigme privind evolutia fenomenului criminal atat pe orizontala ( la un moment dat in diferite zone), cat si pe verticala (evolutia sa in timp de la o perioada la alta). Asa de exemplu, astazi, in epoca globalizarii, omenirea se confrunta cu o crestere a violentei si infractionalitatii si cu o extindere a ei in afara granitelor ( crima transfrontaliera).
4
Un studiu efectuat pe planeta noastre in 2002 de catre 160 de specialisti arata ca: se constata 29 violente grave la 100 000 de locuitori; 32 la 100000 in tarile sarace si 15 la 100000 in tarile bogate . Dintre acestea 1/2 sunt acte de suicid (homoagresiuni), 1/3 sunt acte de omucidere (heteroagresiuni) si 1/3 sunt consecinta unor razboaie locale. Societatea actuala apare saturata de violenta:-
33% fiind crime comise in familie; 6% sub varsta de 17 ani; 32% intre 18 si 20 de ani; 50% din crime s-au produs sub influenta alcoolului; homicidul ( omorul) fiind mai frecvent in tarile bogate si suicidul in tarile dezvoltate; infractiunile au produs in anul 2003 pagube de 17 miliarde de dolari;
-
De aici rezulta ca fenomenele ingrijoratoare pentru societate sunt:-
cresterea infractionalitatii in general si a violentei ( sinucideri, omucideri, accidente); cresterea recidivei si a crimei in serie cu zeci de victime; cresterea crimelor cu autori necunoscuti cu toate perfectionarile stiintei detectarii crimei cum ar fi amprenta genetica; cresterea delicventei minorilor;
-
-
Functiile criminologieiCriminologia indeplineste astfel doua functii esentiale:-
o functie teoretica-explicativa privind cauzele si evolutia criminalitatii la un moment dat; demersul tiinific al criminologiei5
este acela de a investiga criminalitatea ca un fenomen socio-uman, i identificarea cauzelor care l-au determinat i stabilirea unor msuri eficiente de combatere a fenomenului infracional;-
functia aplicativ-prospectiva privind prognosticul si scaderea ratei violentei; urmarete identificarea modelelor de aciune prin care interveniile preventiv-educative stabilite n primul caz s fie dirijate ctre factorii de decizie pentru dispunerea de msuri care s duc la stoparea i combaterea criminalitii; Aceste functii se realizeaza atat macrosocial ( starea criminalitatii in
societate), cat si la nivel microsocial ( prin studiul fiecarui caz in parte). Alte funcii ale criminologiei recunoscute de specialiti sunt: funcia descriptiv, funcia explicativa, funcia predictiv i funcia profilactic. Fiecare funcie n parte prezint anumite concepte care sunt utilizate n cercetarea criminologic. Astfel, funcia descriptiv folosete urmtoarele concepte operaionale: mediu, teren, personalitate, situaie, act; funcia explicativ opereaz cu conceptele cauz, condiie, efect, factor; funcia predictiv are n atenie: prezent, viitor, probabilitate, similitudine, extrapolare, prognostic, urmrind anticiparea unor schimbri ale fenomenului criminal ntr-un anumit interval i evaluarea probabilitii producerii eventualului eveniment i funcia profilactic care studiaz reacia social, reintegrare, tratament, prevenia primara, secundar i teriar. Prin funciile sale, criminologia trebuie s rspund la o serie de ntrebri legate de consecinele criminalitii deoarece n mare parte progresul societii n general este condiionat de anihilarea cauzelor criminalitii.
6
Metode de studiu in criminologiePremisa cercetarii criminologice o constituie o cunoatere aprofundat a realitii i a fenomenelor sociale, criminologul necesitnd numeroase cunotiine teoretice din varii domenii: istorie, filosofie, antropologie, drept, medicin etc. De-a lungul timpului au aprut o serie de metode de cercetare recunoscute n criminologie: - metoda statistica de raportare a fenomenului; - metoda de studiu a biografiei criminalului;-
metode de urmarire a evolutiei crimei de la o perioada la alta; metode psihometrice de studiu a personalitatii delicventului; metode clinice privind rolul personalitatii intre factorii de risc a dezvoltarii personalitatii; metode sociologice privind rolul densitatii poupulatiei ( ex: urbanizarea) si a influentei mass-media in evolutia crimei; metode etologice privind rolul agresivitatii ca instinct ereditar in geneza crimei, versus rolul anomiei de micromediu ( grup, familie) si macromediu (societate) in geneza ei;
-
-
Relatiile criminologiei cu alte stiinteCele mai stranse legaturi in raport cu alte discipline juridice si nejuridice sunt ntre criminologie i dreptul penal; de-a lungul timpului criminologia nu a existat ca tiin de sine stttoare, preocuprile acesteia fiind grefate pe tiinele penale. In prezent, criminologia analizeaz fapte n
7
context social i pe individ in toate ipostazele sale, ncercnd s explice n ce msur este sau nu predispus la comiterea de infraciuni, lsnd dreptului penal ncadrarea faptei comise ntr-o infraciune i aplicarea pedepsei prevzute. Alte relaii importante, criminologia le mai are:-
cu sociologia care contribuie la studiul cauzelor socio- economice
si a promiscuitatii umane in geneza sentimentului de insecuritate ce poate afecta anumite grupuri sociale; -
cu psihologia privind rolul personalitatii infractorului in relatia cu antropologia, stiinta despre om si evolutia sa intre adaptare la
dintre crima si situatiile infractionale; norme, inadaptarea la norme (anomia) si devianta ( devierea de la norme);-
cu psihiatria ce releva rolul bolilor mintale in geneza infractiunilor; cu filosofia, ce militeaza pentru o societate in care sa domneasca
nobletea spiritului si nu ura si agresiunea dintre oameni; De mentionat ca o societate ideala lipsita de crima si devianta nu poate exista , efortul fiind de a limita la maximum criminaliatea; - cu economia atunci cand se pune problema costului crimei si a luptei cu crima cu mentiunea ca este mai economicoasa prevenirea decat lupta cu crima;-
cu criminalistica ce isi aduce aportul prin descoperirea crimelor din
crima oculta, vorbindu-se astfel de crima nedescoperita si crima descoperita, de devianta ( ex, prostitutie, homosexualitate, vagabondaj etc) , de predelicventa ( situatia celui ce se afla in pericolul de a deveni delincvent ( ex : fuga de acasa, consumul abuziv de alcool, drogurile) si
8
delicventa ca fapta cu pericol social, prevazuta de lege, facuta cu vinovatie si intre fapta si culpa fiind o legatura cauzala;-
cu politica penala privind regimul inchisorilor si reeducarea
infractorilor, descoperirea starilor precriminale si combaterea eficienta a infractiunii; In concluzie criminologia studiaza toate cauzele ce contribuie la producerea infractiunilor, ea devenind un fidel barometru al sanatatii morale si legale a unei societati, cauze precum: - inegalitatile socio-economice si mai ales aparitia lor brusca precum intr-o societate de tranzitie; starea de anomie micro si macrosociala de ignorare a normelor morale, traditionale si juridice ceea ce genereaza la unii oameni o personalitate anomica;-
caderea familiei si a functiei sale de socializare pozitiva prin pauperitate materiala, concubinaj, divortialitate si copii nedoriti; scindarea controlului social pe care il exercita scoala, biserica, institutiile statului; densitatea populatiei si globarizarea, sub acest aspect, Japonia ce a accentuat latura educativa a populatiei fiind singura tara in care criminalitatea nu a crescut;
-
-
inmultirea factorilor de trecere la actul infractional prin consumul de alcool, droguri, etc.; Vom trece in revista: 1. Intemeietorii criminologiei. Scoala antropologica si sociologica2. Teorii contemporane biopsihologice. Etologia. 9
3. Teorii contemporane sociologice. Anomia. 4. Teorii mixte actuale. 5. Victimologia. 6. Crima organizata si crima in serie. 7. Strategii de lupta cu infractiunea. 8. Prevenirea delicventei.9. Criminologia speciala . Criminalitatea sexuala, a bolnavilor
mintali, a minorilor etc. 10.Raspuns la violenta.
10
Capitolul II. Istoricul fenomenului infractional
Sorcery - The Seven Arts, 1957
Oricare din noi poart n sine toate secolele, chiar dac aciunea lor e nceat, neclar i extrem de variat John Morley
11
Inc de la geneza sa, omul a adunat o serie de trsturi negative care l-au condus la comiterea unor fapte considerate antisociale pentru acea epoc. In cele mai vechi timpuri, pedeapsa aplicata mbraca forma rzbunrii, neexistnd noiunea de infraciune, ci doar de fapt mpotriva individului sau colectivitii. Rzbunarea era considerat un mod de a repara o nedreptate nfptuit, individul fiind liber s procedeze cum credea de cuviin pentru compensarea leziunii suferite, la vremea respectiv neexistnd nici o form de justiie. Perioada rzbunrii a cuprins doua epoci distincte i anume: O epoc a rzbunrii private n care infraciunea i pedeapsa aveau un caracter privat, pedeapsa izvornd din dorina de rzbunare a individului i din instinctul de conservare a victimei care era i cea care aplica pedeapsa; O epoc a rzbunrii publice n care pedeapsa era aplicat de societate i n interesul acesteia; Cu trecerea timpului, colectivitatea a luat locul intereselor private, transformndu-se n autoritate legiuitoare n momentul n care interesele membrilor si au fost lezate. A urmat o perioad a rzbunrii divine (expiaiunii) care atribuia dreptului de a pedepsi o origine divin. Unele dintre cele mai frecvent ntlnite forme de soluionare primitiv a unor conflicte au fost:
Abandonul noxal consta din predarea individului vinovat grupului din care facea parte victima;
12
Talionul sau legea talionului este un principiu care a fost elaborat de regele Babilonului, Hamurabi, finnd cunoscut i codul lui Hamurabi; acesta spunea cnd cineva scoate altuia ochiul, trebuie s se scoat ochiul su, cnd cineva rupe osul altuia, trebuie s se rup oasele sale,cnd cineva rupe dinii altuia, trebuie s se rup dinii si; codul lui Hamurabi a costituit surs de inspiraie pentru numeroase alte coduri, fiind preluat in diferite forme i de ctre vechii greci i de Roma antic;
Invoiala pecuniar (compoziia) implica posibilitatea de a negocia pedeapsa prin plat, acest pricipiu fiind perfecionat i legiferat n zilele noastre; a reprezentat un pas important n evoluia pedepsei constnd n transformarea economic a rzbunrii i talionului; In perioada Regatului Nou, n Egipt, era aplicat pedeapsa cu
moartea pentru indivizii care puneau n pericol sigurana statului (conspiraie, viol, adulter feminin, trdare, profanarea mormintelor regale), iar judectorii corupi primeau pedeapsa capital, fiind obligai s se sinucid. Antichitatea a nsemnat apariia unor forme noi de organizare a colectivitilor umane, formarea de ceti i state, perfecionarea unor meserii, cae au dus la un real progres al umanitii i nceputul unei noi epoci de dezvoltare a gndirii. Primele reglementri juridice precise apar n Grecia Antic care erau cunoscute i alicate n mod egal tuturor membrilor societii, Dracon i Solon fiind doi dintre reprezentanii de marc ai timpului, evideniindu-se prin claritatea textelor i duritatea pedepselor pe care le-au prevzut. Un interes deosebit fa de criminalitate i efectele sale, au
13
manifestat n lucrrile lor i Platon, Socrate i Aristote. Platon considera c virtutea indivizilor i un mecanism al instituiilor bine pus la punct poate duce la prevenirea infraciunilor fiind unul dintre primii care au luat n calcul ansamblul factorilor umani i social care determina comportamentul criminal; despre pedeaps afirma c orice om care este pedepsit corect de un judector, trebuie s devin mai bun i s trag nvminte din aceasta, s serveasc ca exemplu pentru alii, care, vznd suferina lui s se abin de a face astfel de fapte. Aristotel, considera srcia ca factor esenial care determina crimele i rzboaiele, fiind adeptul pedepsei care reprezint leacul nedreptii i al relelor. Pitagora considera viciile i crimele drept greeli de calcul iar ignorat. Socrate afirma c crima este rezultatul Romanii considerau ignoranei, ignorana este sursa crimei, iar criminalul ignor fiindc este pedeapsa util, rolul su fiind acela de a preveni i de a fi un exemplu pentru alii. Unul dintre filosofii importani ai Romei, Cicero influenat fiind n concepia filosofic de Platon, a susinut pedeapsa cu moartea pentru cei care conspirau mpotriva Republicii. Potrivit opiniei altei personaliti a lumii romane, Seneca, pedeapsa nu se aplic din mnie, ci din precauie, fiind un exemplu pentru faptele viitoare; aceste idei au fost mpartite i de o parte dintre jurisconsulii Romei, cum ar fi: Quintilian, Martian, Calistrat etc. Unele dintre cele mai importante legi ale vremii sunt: Legea celor XII Table, Instituiunile i Codexul lui Justinian, Novelae etc. Pedepsele aplicate n lumea roman erau amenda, confiscarea bunurilor, exilul, pedepse corporale, nchisoarea cu caracter preventiv i pedeapsa capital.14
In China, preocuprile pentru lege au existat inc din sec 23 .H. i au purtat ampreta religiei i filosofiei; Confucius afirma c ceea ce nu vrei pentru tine s nu faci altuia, aforism care a fost preluat i folosit pn n ziua de azi. In India, la fel ca i n China religia a avut o importan deosebit, preotul i brahmanul avnd o putere impresionant. Se considera c pedeapsa era de la Brahma avnd un caracter sacru; pedeapsa corporala era aplicat doar castelor inferioare, castele superioare suportnd pedepse pecuniare, asprimea lor fiind n funcie de rangul familiei. Cel mai important gnditor de la sfritul antichitii este Sfntul Augustin (354430), teolog, filosof i moralist, autor al operelor Cetatea lui Dumnezeu i Confesiunile, a ncercat s mpace filosofia lui Platon cu dogmele cretine; considera c n ordinea social cei ri vor convieui cu cei buni fr a afecta aceast ordine, fiindc aceasta este voina lui Dumnezeu i c pedeapsa are un rol de educare al individului i nu de suprimare a acestuia. Observm n lumea antic, o puternic evolutie a societatii, datorita pe de o parte marilor ganditori pe care i-a dat aceasta epoc si pe faptul c au existat preocupri legate de fptuitori, de fapte si de pedepsele aplicate, care au reprezentat o posibilitate de recuperare a individului si de reintegrarea sa social. In continuare, Evul mediu a constituit un adevarat i inepuizabil patrimoniu de valori pentru ntreaga umanitate. Superficial privind aceasta perioad, putem spune c a fost dominat de Biseric care a impus un adevrat regim al terorii i torturii, dar n fond a existat o importanta preocupare pentru combaterea fenomenului infracional. Evul mediu a
15
reprezentat o lume mcinat de rzboaie n Europa, o lume srac, lipsita de cultur i de valori morale i sociale. Toma d Aquino, un mare teolog al Evului mediu care mai trziu a fost chiar sanctificat spunea c izvorul relelor se afl n pcatul originar fiind un susintor al execuiilor comandate de Biseric; el considera c infractorii criminali nu merit s fie reeducai, ci dimpotriv trebuie distrui i strpii din societate. La al doilea Conciliu de la Lateran n 1139, Papa a legiferat c oricine va comite un act de violen de miercurea seara i pn luni diminea va fi excomunicat iar la al treilea Conciliu n 1215, Papa Inoceniu al III lea, un susintor nfocat al nfiinrii inchiziiei, a declarat c depravarea poporului i are izvorul principal n cler i de la cler pornesc toate relele care ndurereaz cretintatea. In Evul mediu, fenomenul infracional era considerat ca o lucrare a diavolului care ndruma individul la a face ru. Faptele cele mai grave erau cele care lezau credina cum ar fi : vrjitoria, blasfemia, ateismul, magia etc fiind considerate crime mpotriva divinitii. Alte crime condamnate sever de Biseric erau considerate crimele mpotriva umanitii ( mpotriva siguranei interne i externe, furtul din avutul public etc.) i crimele mpotriva persoanei ( omoruri , tlhrii etc.). Infractorul era considerat un individ care pctuiete, pedeapsa sa nereprezentnd altceva dect ispirea pcatului ( expiaiunea ). Pedepsele aplicate erau n marea lor majoritate pedepse corporale ( unele dintre ele chiar avnd un caracter preventiv ) cum ar fi : bti cu biciul sau cu nuiele care de multe ori erau executate n public avnd i un caracter de umilire i mutilri prin tierea nasului, limbii, membrelor, scoaterea ochilor sau jupuirea pielii. Pedeapsa capital, frecvent ntlnit n aceast perioad era16
executat prin decapitare, spnzurare, arderea pe rug, ngroparea de viu, rstignirea etc. Mijloace tehnice i feluri de moarte In funcie de epoca n cae au fost date sentinele, mijloacele tehnice au mbracate aspecte din cele mai variate: I. A. Epuizare, deshidratare, plgi contuze; Sfierea n patru buci, cunoscut i utilizat n Evul Mediu a fost
pedeapsa rezervat n Frana autorilor atentatelor mpotriva persoanei regelui i a rudelor de snge. In aceast manier, Poltrot de Mere, Chatel, Ravaillac i Damiens au epiat crima lor de Les-Majestate. Revoluia de la 1789 a suprimat acest gen de supliciu. Una dintre execuiile celebre a fost cea a lui Damians, care l lovise pe Ludovic al XV-lea cu lama unui briceag. El a fost condamnat la a fi torturat, apoi sfiat n patru buci n Place de Greves. Execuia a avut loc la 28 martie 1757. Dup tortura clasic, prin punerea de bocanci cu cuie n picioare, timp de mai multe ore, condamnatul a fost legat de brae i gambe de patru cai, sfiat i apoi ars. B. Tragerea pe roat a reprezentat un mod de execuie utilizat n Frana
pn n 1791. Supusi acestui supliciu erau criminalii vinovai de asasinat, cei vinovai de viol, asasinii preoilor si hoii. In acelai mod erau pedepsii i autorii denunurilor calomnioase sau cei care puneau capcane. Aceasta a fost soarta ce a fost rezervat unui celebru sef de band, Bourguignon, zis Cartouche. Fracturile multiple, plgile contuze, deshidratarea, inaniia, i
17
suferinele pe care ea le implic, nu provoc moartea dect dup un timp ndelungat, n timp ce asfixia prin strangulare scurteaz agonia. II. Epuizare, deshidratare, agonie ; Crucificarea fenicienii, cartaginezii, persanii par s fie primele popoare care au utilizat crucificarea iar Tarquin la Superbe a introdus-o n lumea greco-roman. Textele vechi referitoare la moartea lui Christos, permit a nelege modalitile acestui supliciu. Dup flagelare, membrele superioare plasate la orizontal, sunt ancorate de o brn de lemn, de vreo 30 de kilograme, numit patibulum, apoi condamnatul este dus la locul supliciului, unde exist o a doua brn de lemn aezat n plan vertical numit stipes ; nlimea stipes-ului varia dup rangul social : sublimis, nalt, pentru un orean i humilis mai scund pentru un sclav. Clul fixeaz pe sol minile condamnatului de patibulum cu ajutorul unor cuie i fixeaz apoi patibulum la stipes, fixnd picioarele cu ajutorul unor cuie lungi, forjate. Muribundul era vegheat pn la moarte de soldai iar lovitura de graie, vrful unei lnci traversnd inima, punea capt veghei lor. Corpul era uneori lsat drept hran animalelor slbatice, sau redat familiei dac aceasta l reclama. Nazitii au aplicat acest gen de pedeaps deinuilor din lagrele de concentrare. Individul de torturat era suspendat de mini, picioarele neputnd atinge solul; jena respiratorie fiind insuportabil, el i uura cuca toracic prin traciunea pe antebrae. Ctva timp dup aceea, clii i ataau de picioare greuti, care fceau toat traciunea imposibil i rapid se instala asfixia, moartea survenind n cteva ore.
18
II.
Asfixii combinate;
A. Mecanicea) Inecarea moartea prin necare era n Evul Mediu, un mod curent de
execuie, foarte utilizat, n particular la micile curi feudale; mecanismul morii asociaz privarea de aer cu hidremia, antrennd insuficiena dreapt acut;b) Strangularea era utilizat n Spania, mecanismul morii fiind dublu:
asfixia prin diminuarea calibrului traheii i perturbarea circulaiei cerebrale.c)
Spnzurarea este cunoscut Inc din antichitate, ca un mod de
represiune, nceteaz a mai fi o modalitate oficial de execuie pentru Frana n 1791, pentru Austria n 1950 i pentru Marea Britanie n 1957. In Frana, nainte de Revoluie, spnzurtoarea era rezervat plebeilor, autorilor de crime contre proprietii i femeilor. B. Tisularea)
Cucuta moartea prin absorbia cucutei a fost unul dintre mijloacele
clasice de execuie la Atena. Aceast otrav, extras din Cucuta Major, plant din familia umbelifere, era dat clului care l facea pe condamnat s bea. Socrate i Demostene au murit n acest fel. Platon, n dialogurile sale despre Phedon, a descris sfritul ilustrului filosof grec. Socrate duse cupa la buze i bu cu un calm i o plcere admirabil. Totui Socrate, care se plimba, spuse c-i simea gambele ngreuindu-se i atunci se culc pe spate, cum i ordon clul. In acelai timp, clul se apropie, i dup ce examin picioarele i gambele, l ntreb dac le simte.19
Socrate i spuse c nu. Purtndu-si minile mai sus, clul vzu c corpul se rcea i nepenea i privind el nsui, spuse c atunci cnd frigul va atinge inima, Socrate ne va prsi. Deja, totul de la burt n jos, era rece. Socrate spuse :Criton, noi datorm un coco lui Esculap; nu uita s plteti aceast datorie . Se va face , spuse Criton. Puin dup aceea, Socrate fcu o micare convulsiv. Apoi Criton i nchise ochii i plec. Mecanismul morii n aceast form paralitic ( sau forma socratic ), este de notat mai nti o paraizie a extremitilor cu senzaia de nepturi, de amortire i de frig i apariia unei anestezii care progreseaz putin cte puin. Paralizia ascendent se instaleaz n dou ore, atingnd nervii cranieni ( jen n deglutiie, midriaz). Gndirea rmne intacta, respiraia i pulsul i diminu amplitudinea iar asfixia prin paralizie respiratorie survine n general la trei ore dup ingestia otrvii. Exist si o form cerebral cu delir, convulsii i tulburri digestive. b) Camera de gazare prima execuie legal cu gaz a avut loc n 1930 n statul Nevada; alte state din America de Nord utilizeaz, n zilele noastre, camera de gazare ( Arizona, Carolina de Nord, Colorado, Nevada, Wyoming, Oregon ). La autopsie se gsesc semnele obinuite ale intoxicaiei cianhidrice: rigiditatea precoce i durabil a cadavrului, coloraia roz a urechilor, buzelor i unghiilor, miros de migdale amare care impregneaz viscerele. Semnele asfixiei sunt regsite adesea, ramolismente hemoragice la nivelul nucleilor cenuii i uneori un edem cerebral. Mecanismul intim al morii prin acid cianhidric rezult din aciunea sa inhibitorie asupra respiraiei celulare. Otrav protoplasmatic, acest gaz paralizeaz rapid centrul respirator, apoi al frecvenei cardiace.20
Acest gen de execuie pare a ntruni la ora actual cel mai mare numr de sufragii. Aceast euthanasie legal cum a fost numit, are avantajul de a fi rapid i nesngeroas. c) Cianura prin ingestie este un mod de execuie introdus n Estonia n 1929; este facultativ si aplicat la cererea condamnatului. III. a) Arsuri, asfixii
Rugul legislaia penal francez ardea pe rug pn n 1791, oamenii
condamnai pentru erezie, incendiatorii, otrvitorii, precum i criminalii de toate categoriile. Exista o metod de a uura suferinele condamnatului, metod ce se aplica fr ca nimeni s vad. La nlarea butucilor pentru rug, constructorii foloseau crlige de pescuit de fier cu dou vrfuri, din care unul drept i unul curbat. Ei aezau un crlig fixat n lemn, cu vrful n dreptul inimii condamnatului. In momentul n carefocul este aprins, unul dintre executori apas cu putere pe mnerul acestui crlig, care strpunge inima condamnatului, producndu-i moartea nainte ca focul s-l nvluie. Mecanismul morii const n strpungerea inimii cu un crlig care produce o moarte rapid. Dar, se pare c aceast metod nu era utilizat ntotdeauna. Se poate presupune c ( bazndu-ne pe studiile efectuate pe victimele unor incendii ) degajarea brusc a unor mari cantiti de oxid de carbon, provoac asfixia condamnatului, evitndu-se astfel oribila agonie a arderii de viu. b) Scaunul electric pentru prima dat, n 1890, statul New York a utilizat curentul electric pentru execuiile judiciare. Principiul general era de a21
provoca moartea prin traversarea corpului condamnatului de ctre un curent alternativ pentru un anumit interval de timp. Autopsiile care s-au efectuat au artat arsuri la nivelul electrozilor i cteva flictene pe corp. Faa i urechile violacee sunt acoperite de pete negricioase. Se observ echimoze subconjuctivale. Traheea i bronhiile sunt umplute cu o secreie spumoas sanguinolent. Plmnii congestionai i edematoi sunt plini cu un lichid negru ca gudronul cu sufuziuni sangvine i focare hemoragice; se observ numeroase vase hiperemiate. Simonin explica moartea pe scaunul electric, prin dou mecanisme: 1) o form pulmonar stopul respirator precede adesea stopul cardiac; - trecerea curentului electric prin corp l tetanizeaz i afecteaz mai ales diafragmul i muchii respiratori, producnd uneori chiar distrugerea lor; 2) forma cardiac, n care moartea survine prin fibrilaie ventricular, mecanism ce constituie o excepie; IV. Secionarea centrilor vitali
A) Decapitarea prin sabie acest mod de execuie legal, mai era nc
utilizat n Europa n secolul XIX, mai ales n Elveia.B) Decapitarea cu securea a fost folosit frecvent n Europa n Evul
Mediu, fiind nc n uz n Suedia n secolul XIX i n Germania n timpul celui de-al treilea Reich.C) Ghilotina aceast modalitate de execuie a fost singura admis n
Frana dup Revoluia din 1789 ( metod oficial i n Belgia ). Cu toate acestea, principiul era cunoscut de mult timp iar maini de decapitat erau folosite n Germania i n Scoia nc din secolul XVI. Dup propunerile doctorulu Guillotin ca orice condamnat la moarte s fie decapitat printr-un22
mecanism simplu i eficient, epoca decapitrii prin sabie sau secure a fost definitiv dat uitrii n Frana. Secionarea carotidelor suprim irigarea celulelor nervoase; anemia provoac amnezie, pierderea contienei. Dup distrugerea rapid a nucleilor nervoi, reflexele rspund la solicitarea stimulilor exteriori dar centrii nervoi autonomi functioneaza nc. Viaa vegetativ, anumite funcii organice continu cu att mai mult timp cu ct individul era mai sntos. Btile inimii, semnele principale ale vieii, nu se opreau la decapitare, ele mai durau ( mai mult de o or n cazul lui Belliere ). D) Moartea n faa plutonului de execuie execuia prin mpucare eate aplicat n timp de pace n Frana, Rusia i Statele Unite.
23
Capitolul III. Intemeietorii criminologiei. Scoala antropologic si sociologic.
The Virgin of Guadalupe, 1959
Totul se sfrete pentru ca totul s renceap, totul moare pentru ca totul s renasc Jean Henri Fabre
24
Pentru combaterea cu eficienta a unui fenomen e nevoie a-i cunoaste cauzele sale. Pana in sec. XIX lumea stiintifica si juridica nu era preocupata de cauzele crimei, decat retoric, de catre filosofi, totul rezumandu-se la cunoasterea faptei si consecutiv la aplicarea legii. Astfel, in antichitate, Platon credea ca infractiunile au origine in lipsa educatiei si in reaua organizare a societatii si statului iar Aristotel vedea cauzele infractiunii in saracia populatiei si in nedreptatile sociale. Un impuls in dezvoltarea stiintifica si democratica a dreptului l-a dat absolventul facultatii de drept din Padova, care impresionat negativ de dreptul inchizitorial ce-l invatase, in 1764 a scris o carte de 90 de pagini intitulata Despre delicte si pedepse si despre care Voltaire spunea ca nu a fost nevoie sa scrie mai mult pentru a deveni celebru. Acest geniu a fost Cezare Becaria. La aparitie cartea sa a fost arsa, el trebuind sa fuga din Italia. Cartea sa s-a aflat la originea revolutiei franceze din 1789. Cartea se ridica impotriva probelor formale din drept, mai ales a marturisirii pentru obtinerea careia se recurgea la tortura si dezvolta urmatoarele principii ce se afla la originea dreptului penal modern:-
Nulum crimen sine lege ( crima trebuie prevazuta in lege), pana atunci oprind si analogia, adica asemanarea faptei cu una prevazuta de lege; Nula poena sine lege, adica nici o pedeapsa nu se poate aplica daca nu este prevazuta de lege; se ridica impotriva supliciilor, adica a pedepselor corporale si mai ales impotriva pedepsei cu moartea, argumentand ca severitatea pedepselor nu suprima infractiunile;
-
-
-
cere ca judecata sa fie publica si introduce principiul de azi al liberei aprecieri a probelor de catre judecator, inlaturand tarifarea probelor probelor, a valorii lor prin lege;25
-
introducerea principiului onus probandi, adica a obligatiei juristului de a stabili vinovatia si nu a inculpatului de a-si dovedi inocenta; introduce prezumtia de nevinovatie si principiul in dubio pro reo (dubiile sunt favorabile inculpatului); se pronunta pentru promptitudinea pedepsei ( pedepsa e mai eficienta daca este aproape de data savarsirii faptei);
-
-
- considera ca crima are cauze multiple si - pledeaza pentru prevenirea infractiunii care este mai eficace decat lupta cu infractiunea; Pe acest fond, primul care se gandeste ca infractiunile pot fi studiate stiintific in ceea ce priveste cauzele lor, a fost medicul legist si psihiatru de la Torrino, Cezare Lombrozo care intemeiaza astfel scoala pozitiva ( bazata pe stiinta) italiana in criminologie, scoala ce admitea rolul important al omului in crima, de unde si numele de scoala antropologica. Punctul forte al colii pozitiviste n criminologie este aplicarea metodei tiinifice n studiul biologic, psihologic i social al caracteristicilor criminalului n ncercarea de a determina cauzele comportamentului acestuia. Meritul su a constat n direcionarea cercetrii ntr-o orientare pozitivist, folosind experimentul i examinarea realitii prin metode care s permit cunoaterea direct, deturnnd astfel metodele de cercetare ale colii clasice, bazate n principal pe raionament i logic, fr folosirea experimentului.
26
Tezele sale au cuprins:
crima n regnul vegetal i animal a fcut cercetri de antropologie legate de cercetarea zoologic sau botanic a animalelor i plantelor n evoluia lor ; - a ajuns la concluzia c plantele i animalele ucid pentru a se hrni,
descoperind aproximativ 22 de modalitai de omor la animale, demonstrnd ca animalele nu ucid doar pentru hrana ci i animate de alte motive; - a fcut o comparaie ntre animalele sngeroase i fizionomia individului criminal care se aseamn prin ferocitate;
teza criminalitii la oamenii slbatici, primitivi i copii a studiat canibalismul n toate formele sale , de la nutritie pn la forma sa religioas; - a calificat copii ca fiind lipsii de sensibilitate moral, predispui
agresivitii, cruzimii etc; - a calificat educaia ca avnd un efect benefic asupra copiilor, exceptnd cei cu tare ereditare;
teza inferioritii criminalului fat de omul normal potrivit acestei teze, criminalul are un organism inferior ( care l apropie de animal, avnd o structura asemantoare acestuia ), fiind vizai n special cei care se nasc cu malformaii sau disfunctii organice;
teza stigmatelor a stabilit un numr de patru semne distinctive ( stigmate ) ale individului criminal, care se pot exprima la nivel fizic sau psihic i care l deosebesc pe acesta de individul normal:
-
stigmate anatomice asimetria feei, a craniului, frunte ngust i
teit, prognatism facial, urechi mari, dini neregulai, brae lungi etc.;
27
- stigmate constituionale care constau din mprumutarea caracterelor sexuale ale sexului opus; - stigmatele fiziologice tatuajul este considerat ca un semn al lipsei de sensibilitate fizic i psihic, motivele care l mping pe criminal sa se tatueze fiind: daltonismul, strabismul, diverse tulburari ale reflexelor si longevitatea fiind sancionat ca un semn al nepasrii; - stigmatele psihologice fiind vzute ca deficiene de ordin psihic ( lipsa empatiei, remucrii, regretului ), criminalul fiind nzestrat cu violen si agresivitate; teoria tipului criminal considerat a fi un tip inferior din punct de vedere antropologic omului normal, tipul criminal clasificndu-se dup natura infraciunilor comise; teza atavismului consta n faptul c infracionalitatea este o manifestare a primitivismului care se manifest periodic, n ciuda civilizaiei societii; - din analiza lui Lombroso se arat existenta unui criminal care n alte vremuri ar fi putut fi considerat erou, fiind un rtcit n mijlocul civilizaiei; teza criminalului nscut st la baza teoriilor sale, conform crora crima se nate odat cu criminalul ( criminalul, se nate criminal); la criminalul nnscut crima are caracterul unei maladii incurabile, pe care societatea nu l poate influena, autorul pronunnduse pentru eliminarea sa social; teza privind natura epileptoid a crimei a fost emisa cnd Lombroso a ajuns la concluzia c nebunia moral i criminalitatea nnscut au aceiai origine i anume epilepsia; teza identitii criminalului nnscut cu nebunul moral preluat de la Despine Prosper, consider criminalul ca fiind un individ lipsit de28
sensibilitate i de simul moral, nu este impresionabil, acionnd fr discernmnt; Lombrozo este primul care face o cercetare ampl i bine documentat asupra fizicului i psihicului criminalului. Lombrozo face mii de masuratori pe cranii de criminali, pe infractori si in 1871 scrie lucrarea Omul delincvent in care arata: - crima este o realitate obiectiva, o realitate observabila stiintific care deci poate fi studiata obiectiv; crima este un fenomen universal si natural, tinand de natura omului; - cauzele crimei trebuie cautate in om si el descrie stigmatele fizice ale criminalilor ( deformatii morfologice) ca si psihice ale lor, mai ales impulsivitatea si lipsa sentimentelor de culpa; - considera ca criminalul este un individ oprit in dezvoltarea sa psiho-fizica, deci crima are un determinism biologic- ereditar, el crend tipul de criminal epileptoid. Deci criminalul nu are libertatea ( vointa) de a se abtine de la crima, el fiind determinat de aceste cauze biologice ( exclude liber arbitrul in favoarea determinismului); - daca infractorul este determinat de forte carora nu li se poate opune, el nu trebuie pedepsit, ci aplicate masuri de siguranta, motiv pentru care merge pana la inlocuirea inchisorilor cu spitale speciale pentru ei si a proceselor penale cu expertizele medicale de triere a lor; Teoria lui Lombrozo a fost criticata de elevul sau Enrico Feri, bazat mai ales pe faptul ca cercetarile sale nu au fost facute paralel cu martori sanatosi, ceea ce l-a facut pe Lombrozo sa admita si rolul factorilor sociali in geneza crimei si sa evalueze ca doar 70 % din infractori sunt inascuti ca infractori prin stigmatele mentionate.29
si
Rolul pozitiv al lui Lombrozo a constat in:-
a introdus in criminologie preocuparea pentru omul criminal a introdus cercetarea stiintifica in criminologie; a intuit si determinismul genetic al crimei dar care nu este absolut; prin studiul omului in crima a umanizat dreptul penal si a trecut de la preocuparea exclusiva pentru crima la preocuparea pentru om, pentru criminal;
-
-
desi teoria criminalului inascut a fost o eroare, ea a fost insa o eroare fertila ce a declansat inceputul aplicarii metodelor stiintifice in geneza crimei; opera sa, nascuta din nimic a fost o greseala creatoare ce a deschis calea cercetarilor stiintifice in criminologie; Astfel, Enrico Feri, elevul sau, in 1893 scrie lucrarea Sociologia
crimei in care arata ca crima este determinata de factori externi infractorului ( ca de exemplu organizarea anormala a societatii) si de factori interni ce tin de om, care actioneaza mai ales in functie de ceea ce el simte decat in functie de ratiune. Pentru el, crimele pasionale ( din gelozie) sunt endogene, iar crimele favorizate de situatiile sociale negative sunt exogene. Feri arata ca civilizatia genereaza noi forme de crime si ca pedeapsa este o masura legitima de aparare sociala. Insista insa pe masurile de prevenire ale crimei cum ar fi cele de natura economica, scolara, familiara. Deasemenea el spune c pedeapsa ( ansamblul mijloacelor juridice ntrebuinate de societate n lupta contra crimei ) a traversat pn acum patru faze de evoluie: 1. faza natural de reacie defensiv i vindicativ, individual sau social, imediat sau ntrziat; 2. faza religioas de rbunare divin; 3. faza etic de peniten medieval;30
4. faza juridic a scolii clasice asupra dreptului de a pedepsi abstract i aprioric; Ferri mai susinea c, este vorba acum de a iniia i efectua faza social, n care, potrivit datelor antropologiei i statisticii asupra genezei crimei, pedeapsa trebuie s fie nu att plata unei greeli morale cu o suferin proporional, ci un ansamblu de msuri sociale, preventive i represive, care, corespondnd mai bine cu natura crimei, s fie o aprare mai eficace i mai uman a societii. Rafaele Garofalo este al trei-lea reprezentant al scolii pozitive italiene de criminologie care in 1886 scrie lucrarea Criminologia ( utilizeaza cuvantul criminologie pentru prima data) si in care arata ca:-
crima are un determinism plurifactorial ( cauze multiple) si ca ea este un fenomen social si in mod secundar juridic; Impreuna cu Lombroso i Ferri, realizeaz orientarea cercetrii spre
psihologie. Dei fiecare dintre dintre ei a avut opinii proprii asupra fenomenului criminal, au respectat ideea de baz a colii aceea c organismul este sediul crimei i cauza iniial a crimei o constituie predispoziia organic a individului. Specific activitii lui Garofalo este introducerea unor noi teorii: teoria delictului natural n care autorul clasific delictele naturale dup gravitatea lor n mai multe categorii: 1. violarea sentimentelor cele mai profunde ale unui individ, de mil, de altruism care pot duce la agresiuni grave, fizice i morale; 2. violarea sentimentelor de probitate care duc la abuzuri i fapte contra proprietii;
31
teoria delictului juridic autorul consider c justiia este interesata doar de fapt i de gravitatea ei, precum i de modalitatea de pedepsire a infractorului, neinnd cont de faptul c activitatea infractional a individului uneori poate fi ntmpltoare, fiind o manifestare a unei anomalii morale;
susine posibilitatea deosebirii infractorilor dup fizionomia lor, bazndu-se pe cercetri fcute n diferite nchisori; d o mare importan starii psihice a individului, considernd c slbirea sentimentelor fundamentale ale individului l mping spre crima; a introdus noiunea de temibilitate, potrivit creia, exist indivizi cu predispoziie criminal, dei exist ansa de a nu i-o exterioriza niciodat; Garofalo, spre deosebire de Lombroso, nu neag influena societii asupra criminalitaii, atta timp ct se face o distincie ntre civilizaie ca progres moral i progresul economic; a considerat deasemenea c educaia moral i cea religioas sunt arme puternice n lupta cu fenomenul infracional. Analiznd influena factorilor economici ( capitalismul i proletariatul) a concluzionat ca progresul poate duce la reducerea fenomenului criminal, dar c poate genera forme infracionale specifice. Pe tot parcursul carierei sale de magistrat, Garofalo a fost preocupat de reformele procedurilor penale i de modul n care se execut pedeapsa. In Legea adaptrii, autorul descrie o teorie a pedepsei bazat pe principiul darwinist, conform cruia cei care nu se adapteaz vieii civilizate trebuie eliminai. Societatea, asemeni unui corpnatural, trebuie s elimine n mod
32
natural pe aceia care arat un comportament criminal i care nu sunt capabili s se adapteze. Autorul a sugerat trei mijloace de eliminare a criminalilor: 1. moartea acelora care acioneaz ntr-o anomalie psihologic permanent i care sugereaz ca subiectul este incapabil s se adapteze vieii sociale;2. eliminarea parial ( deportarea, nchiderea pe termen lung sau pe
via ) a celor care se conformeaz unui stil de via al hoardelor nomade sau al triburilor primitive i izolarea n colonii agricole a agresorilor tineri i a celor care erau considerai c sepot ndrepta; 3. repararea forat pentru aceia crora le lipsesc sentimentele altruiste i au comis crime sub circumstane excepionale, existnd o probabilitate mic de a recidiva; Garofalo considera c selecia social ar putea n viitor eradica criminalitatea, facnd referire la ratele criminalitii din Anglia acelor vremuri caracterizndu-le ca pe nite efecte ale pedepselor dure ce s-au aplicat criminalilor cu antecedente. Un alt reprezentant important al Scolii pozitiviste italiene a fost medicul Antonio Marro, care apublicat n 1887 o lucrare intitulat Caracterele delicvenilor unde a analizat fenomenul infracional pornind de la aceleai premise i anume c fenomenul are un caracter biologic, c infraciunea se gsete n interiorul organismului. Ca o reactie la teoriile scolii antropologice italiene , in Franta apare scoala sociologica in criminologie reprezentata in primul rand de Alexandre Lacasagne, medic legist la Lyon care sustine importanta conditiilor sociale cu precadere in geneza crimelor. De aici celebrele sale afirmatii :-
fiecare societate are criminalii pe care ii merita;33
-
societatea este bulionul crimei, cauzele sociale cresc crimele; Din acest motiv pentru el crima devine un obstacol important al
progresului social. Gabriel Tarde este un alt reprezentant al scolii sociologice ca intr-o lucrare intitulata. Filosofia penala sustine teoria ca crima este un fenomen de imitatie sociala deoarece:-
oamenii se imita in functie de contactele dintre ei; ca intotdeauna inferiorul imita superiorul; crima incepe ca o metoda si se termina ca un obicei pana la aceea ca unii devin infractori din obicei; In sfarsit Emile Durkheim este un al treilea reprezentant al acestui
curent ce sustine ca crima este un fenomen social inevitabil si ca ea se datoreaza starii de anomie sociala, adica starii de dezorganizare a vietii sociale; n fapt, teoria lui Durkheim este o reacie la supoziia clasic, care susinea c fiintele umane sunt libere i raionale ntr-o societate contractual. Teoriile lui Durkheim sunt complexe i au o mare importana n cercetarea criminologic, explicnd fenomenul infracional cae pleca din interiorul societii, de la organizarea i dezvoltarea ei. Aceste scoli, italiana si franceza s-au dezvoltat pana la cercetarile stiintifice moderne centrate pe etologie ( pe rolul agresivitatii si factorului uman in delicventa) si pe anomie (pe dereglarea normelor de viata sociala, mai ales in etapele de tranzitie a societatii, ce genereaza noi tipuri de infractiuni, asa cum este de exemplu coruptia).
34
Capitolul IV. Teorii contemporane bio-psihologice. Etologia.
Living Still Life, 1956
Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elips cu dou focare: faptele i ideile. Victor Hugo
35
Se invoca frecvent rolul agresivitatii la originea crimei. Exista unele personalitati ostile, agresive, ceea ce aduce in discutie rolul factorilor ereditari in acest proces de devianta si delicventa. Poporul spune:-
ce se naste din pisica soareci prinde; lupul paru-si schimba, dar naravul ba; aratand prin aceasta rolul factorilor genetici, inascuti, la originea
- aschia nu sare departe de trunchi;-
delicventei; Teoria ce se ocupa de evolutia agresivitatii in lumea vie, pana la om, se numeste etologie si pentru studierea ei, Lorenz, in 1957 a luat premiul Nobel descriind fenomene distructive care au loc in societatea moderna. Acestea sunt, dupa cum urmeaza: suprapopularea, pustiirea spatiului vital, intrecerea cu sine insusi, moartea termica a simturilor, decaderea genetica, sfaramarea traditiei, receptivitatea la indoctrinare si folosirea armelor nucleare. Pentru Lorenz: - Comportamentul uman are o componenta inascuta, filogenetica, inscrisa in gene si o componenta castigata, ontogenetica si invatata pe parcursul vietii individului si influentata de mediu;-
Agresivitatea este de doua feluri : interspecifica, intre specii ca expresie a luptei pentru existenta si fireasca ( omul fiind cel mai mare pradator al altor specii), si intraspecifica anormala pentru ca in cadrul aceleiasi specii indivizii nu se devoreaza, natura creand niste mijloace de anihilare a ei, numite turniruri ( fuga celui mai slab, supunerea sa etc.);
36
-
Omul, gratie evolutiei sale a sublimat ( neutralizat) instinctul de agresivitate intr-o lupta pentru creatie si performanta (de ex. sportul), astfel cunoasterea si lupta pentru performanta si competitie fiind antiagresiva ( turniruri culturale);
-
In natura vom intalni deci o agresivitate filogenetica (interspecifica , de supravietuire), alta ontogenetica, intraspecifica si invatata prin socializare negativa ( de exemplu , un copil maltratat, la randul sau invata de la parinti ca prin bataie se rezolva conflictele vietii) si a treia forma de agresivitate actogenetica ( de trecere la act) sub influenta unor situatii de viata ( ex: alcoolul favorizeaza agresivitatea);
-
La om, etologii descriu o agresivitate benigna sau defensiva, de aparare, programata genetic si alta maligna, specifica omului si intraspecifica, invatata si datorata decalajului dintre mijloacele biologice cu dezvoltare lenta si inteligenta omului ce a creat armele artificiale cu care poate pune in pericol chiar existenta sa ca specie ( ex: armele atomice)
Alte teorii de natura bio-sociala:-
existenta unor familii in care delicventa la urmasi era un numitor comun; aceast teorie a aprut la sfritul secolului 19, nceputul secolului 20, reprezentani nsemnai ai acestei fiind Henry Goddart i Richard Dugdale care au ncercat s demonstreze ca n familiile care au antecesori cu condamnri penale exist un numar mai ridicat de infractori, considernd ereditatea ca principal cauz a criminalitii;
-
concordanta la gemenii monozigoti (din acelasi ou) era de 70% , adica ambii gemeni faceau acelasi gen de infractiuni, fata de gemenii dizigoti ( din oua diferite) unde concordanta delictuala era de 30 %;
37
-
anomaliile cromozomiale ce sa gasesc mai frecvent printre delicventi ( ex: cromozomul xyy la barbati la care se considera ca un cromozom y in plus ar explica crima ( numit la data descoperirii drept cromozomul crimei ). Ori frecventa acestor subiecti in populatia generala si buna lor adaptare la norme combate ideea cromozomul crimei;
-
teoriile biochimice in sensul ca mediatorii din creier ca dopamina ce favorizeaza agresivitatea si serotonina ce o diminueaza ca si testosteronul sau foliculina ar explica unele stari de manie si agresivitate;
-
teoria psihanalitica a lui Freud ce admite o etajare a creierului uman pe trei nivele ( instante): creierul reptilian, vechi, ca sediu al instinctelor, creierul comun cu al mamiferelor in care se afla afectivitatea (emotiile) si creierul rational, specific uman cu rol de cenzura a instantelor inferioare. Crima poate fi expresia luptei dintre sine (instincte) , eu( sentimente si afecte) si a supraeului social. Crima ar fi expresia predominantei instinctelor ( ex. crimele sexuale) , a nedezvoltarii supraeului, al frustrarilor acumulate in inconstient si care deodata sparg zidurile supraeului constient, ce nu le mai poate inhiba. In esenta pentru psihanaliza crima este expresia luptei dintre sinele biologic, instinctual si supraeul social al normelor ce inhiba aceste instincte, expresie a luptei dintre natura si cultura, inhibarea si sublimarea instinctelor fiind la baza humanizarii omului si a civilizatiei;
-
alti autori au pus frustrarile ca dorinte neimplinite la originea crimei, la fel conflictele ca un dezechilibru intre individ si mediu ( conflicte
38
intrasubiective ce ar explica suicidul si intersubiective ce ar explica crima);-
teoria interacionist susinut de O.J. Wilson i J.R. Hernstein considera ca factorii biologici i cei genetici sunt cauze principale ale comportamentului criminal fra a ignora si rolul factorilor de mediu; astfel, teoria implic trei categorii de factori care conduc la apariia fenomenului infracional i anume : mediul social i economic, relaiile din cadrul familiei i calitile biologice ( sexul, inteligena redus, impulsivitatea ). Intr-un fel sau altul familia rea produce un copil ru. Interaciunea genelor i mediului creeaz n unii indivizi, dar nu n alii, un fel de personalitate ce probabil va comite crime; interacionitii considerau de asemenea criminalitatea ca fiind parte integrant a oricrei societi, un proces social dinamic caracterizat de dou faze: stigmatizarea infractorului de catre mediul social ca o prima etap i recidiva infractorului stigmatizat care nu se mai poate integra ntr-o societate care l consider un paria;
-
Teoria endocrinologic a criminalitii pleaca de la constatarile medicale conform crora glandele endocrine au un rol major n dezvoltarea armonioas a individului, n capacitatea de integrare i relaionare a acestuia;
-
Di Tulio a dezvoltat teoria personalitatii delicvente, marginale sau aculturale ca o consecinta si cauza a lipsei de respect pentru valorile sociale si umane, o lipsa a incorporarii lor in personalitatea in formare din copilarie, in final ca o lipsa a adaptarii creatoare a comportamentului la normele mediului social specific uman. Teoriile constituionale realizeaz corelaia somato-psihic a
individului i comportamentul su. Acestea sunt:39
1.
teoria constituiei predispozant delicveniale a fost postulat de Ernest Kretschmer n lucrarea sa Structura corpului i caracterului (1921) stabilind patru tipuri constituionale: tipul astenic avnd o constituie longilin cu musculatur slab dezvoltat, fiind catalogat ca un tip rece, rezervat i nesociabil; tipul atletic prezentnd o musculatur dezvoltat armonios i o stabilitate psihologic; tipul picric individ scund, cu un sistem osteoarticular firav, tendin la ngrare, fiind considerat sociabil; tipul displastic prezint o serie de malformaii; teoria tipologiei constitiionale infracionale determinat de Sheldon pornind de la viaa umana nceput n perioada embrionar, de la trei tipuri de esut : endodermul care d natere viscerelor, mezodermul oaselor, sistemului muscular i ectodermul care d natere pielii i sistemului nervos; Sheldon a mprit indivizii n trei categorii:
2.
tipul endomorf viscerotonic - caracterizat prin tulburri afective, extrovertit; tipul mezomorf stomatotonic competitiv i cu tendin la dominare, activ, dinamic, fiind caracterizat prin tulburari delirante, comportament agresiv;
tipul ectomorf cerebrotonic fizic slab, inteligent, retras i imprevizibil, sensibil la zgomot i distracie asociat psihopatologic cu schizofrenia hebefrenic;
Glueck a realizat un studiu n care a comparat 500 de delincveni recidiviti cu 500 de indivizi care nu au comis infrraciuni, rezultatele
40
studiului fiind publicate in 1990 n Rezolvarea delincvenei juvenile, fiind analizate 67 de trsturi specifice personalitii i 42 de factori socioculturali; Glueck a stabilit c mezomorfii sunt caracterizai mai mult de trsturi particulare susceptibile la comiterea actelor de agresiune, acest studiu fiind amplu criticat deoarece se bazeaz pe o observaie subiectiv fr a fi realizate msurtori de precizie. Teoria personalitatii criminale sau delicvente este dezvoltata in doua lucrari a lui Di Tulio din 1967 intitulate Principii de criminologie clinica si a lui Pinatel din 1971 intitulata Societatea criminogena- in care sustin urmatoarele:-
orice om, in circumstante exceptionale de viata poate deveni un delincvent; factorii sociali ce se afla la baza unor infractiuni au influenta doar daca intalnesc o constitutie preexistenta de personaliate si o situatie favorabila de mediu; altfel spus, mediul nu este criminogen fara o personalitate delicventa;
-
-
personalitatea este elementul de trecere la actul delincvent, intre cauzele sociale si delict interpunandu-se totdeauna personalitatea delicventului ( de exemplu personalitatea anomica, sociopatica sau psihopatica ce pastreaza functiile de cunoastere ale psihicului dar nu au capacitatea de a-si stapani pulsiunile instinctive si emotionale si deci pastreaza discernamantul faptelor proprii, adica au capacitatea mintala de a-si reprezenta continutul si consecintele actelor proprii de comportament);
Ei sunt: - egofili ( se iubesc numai pe ei insisi);41
-
anempatici ( nu pot trai dramele sau bucuriile celorlalti);
- sunt inafectivi si insensibili; - sunt vindicativi si cverulenti; - inclinati spre simulare ( a evoca ceva ce nu exista) sau disimulare ( a ascunde ceva ce exista);-
nu au sentimente de culpa sau remuscare pentru faptele rele ce le comit; nu invata din experienta lor negativa de viata; atat in relatiile interumane cat si in infractiune;
-
- sunt hedonisti, adica in activitatea lor urmaresc cu precadere placerea-
sunt frecvent recidivisti, infractiunea fiind singura cale a vietii; Explorarea personalitatii in criminoligie prin observatie clinica,
psihoteste, etc are aptitudinea de a stabili un pronostic de adaptare sociala, de capacitate penala si de periculozitate comportamentala mergandu-se pana la stabilirea unui Q.C.( coeficient comportamental) si de risc de recidiva; Unele strategii de lupta cu infractiunea incearca sa reeduce personalitatea cu ajutorul psihoterapiei individuale de grup in unele cazuri de periculozitate chiar prin metode farmacologice ( medicamente ) sau chirurgicale ( sterilizarea pedofililor sau sadicilor). In concluzie asa cum s-a observat, delicventa se invata, este deci ontogenetica si nu este ereditara sau filogenetica, la om, structurile cerebrale mostenite ereditar fiind depasite de invatare. Acest fapt s-a concretizat in afirmatiile geneticii actuale dupa care:-
ereditatea da omului doar o foaie de drum ( aptitudinea de a invata) dar mediul decide cum cu aceasta se ajunge la destinatie; cineva cerea 100 de copii fara a sti de unde provin si in functie de mediul ce le va fi oferit va scoate din ei genii sau criminali;42
-
-
pentru altii, a spune ca comportamentul e ereditar e cum ai spune ca suprafata unui patrat depinde mai mult de latimea decat de lungimea laturilor sale;
43
Capitolul V. Teorii contemporane sociologice anomia sociala
Geopoliticus Child Watching the Birth of the New Man, 1943
Societatea este ca si aerul: necesara pentru a respira, dar insuficienta pentru a-ti duce traiul. G. Santayana
44
Teoriile sociologice sau mezologice privind devianta si delincventa acentueaza rolul factorilor socio-economici la originea lor. Una din teoriile cu cea mare trecere in secolul trecut a fost teoria scolii din Chicago ce admitea rolul factorilor economici (somajul, recesiunea, inegalitatile economice) ca fiind la originea crimei, teorie care astazi a cedat in favorizarea teoriilor mixte. Tot astfel, teoria ecologica punea la baza crimelor inegalitatile socioeconomice, urbanizarea cu producerea acelor zone marginale numite zone criminogene unde se dezvolta o cultura specifica a crimei ( Sutherland in 1955 a dezvoltat teoria asocierilor diferentiale intr-o lucrare intitulata Principii de criminologie). El sustine ca comportamentul delincvent este invatat prin contactul cu alte persoane si in grup, in care interpretarile defavorabile privind respectul legii domina interpretarile favorabile. Astfel, cu cat asocierea cu grupul delincvent este mai precoce cu atat riscul delincventei este mai mare iar in situatii de criza si ambientale, ei vor alege calea delincventei (ca de exemplu conflictul dintre legile arbitrare si conceptiile morale ale majoritatii populatiei, dintre legile majoritatii si codurile proprii ale delincventilor). Tot astfel conflictul dintre progresul social rapid si progresul lent al traditiilor si obiceiurilor sociale poate duce la instabilitate comportamentala, depersonalizare a relatiilor dintre oameni si insecuritate psiho-sociala. O teorie cuprinzatoare a situatiilor de dezorganizare sociala se refera la teoria anomiei care s-ar traduce prin lipsa de norme (a nomos). Conceptul a fost structurat de Durkheim, Merton si Parsons si pentru autoritatea stiintifica a concluziilor lor sunt cunoscute ca: - Paradigma lui Durkheim care atesta ca anomia este o stare patologica a societatilor in tranzitie cand reglarea traditionala a normelor isi45
pierde influenta, constiinta colectiva se estompeaza, determina conduite egoiste si scade solidaritatea sociala. Normele vechi, legale, nu mai au autoritate, normele noi apar greu si se creaza un vid normativ. Se produce o perturbare a definirii valorice anormal-sociale si a ierarhizarii oamenilor dupa valori, ceea ce produce deruta normativa si creaza o stare de anomie Durkheim vorbea si de o anomie prin exces de norme ce produce deruta in evaluarea lor si cand oamenii isi orienteaza actiunile dupa interese si nu dupa norme (exemplu coruptia societatilor in tranzitie) - Paradigma lui Merton atesta ca starea de anomie poate fi generata si de o disociere a scopurilor indivizilor si mijloacele pe care societatea i le pune la dispozitie pentru realizarea acestor scopuri, ceea ce produce o tensiune intre individ si societate in care comportamentul de realizare a scopurilor prin orice mijloace, chiar si ilicite, devine un raspuns normal la conditii anormale. Deci rationalitatea umana se reduce la relatia scopmijloace si orice decalaj intre ele determina la adoptarea de mijloace ilegitime de a le atinge. - Paradiagrama Parsons admite ca anomia poate fi si consecinta lipsei unor modele institutionale de integrare a indivizilor in viata sociala prin scaderea autoritatii acestor institutii, ceea ce duce la reglarea relatiilor sociale prin anomie (exemplu coruptia). Antagonistul dintre valorile sociale si valorile oficiale perturbate duc la o scadere a increderii oamenilor in aceste institutii publice si la generarea de comportamente inadaptate. Expresia generala a anomiei sunt delincventa, perversiunile, prostitutia, consumul de droguri, alcoolismul. Anomia ca incapacitate a societatii de a se confrunta cu rezolvarea problemelor vietii sociale este de natura macrosociala, microsociala (de grup si familiara) si institutionala.46
Anomia macrosociala cuprinde societatea in general prin cresterea delincventei, producerea de boli sociale precum alcoolismul, prostitutia iar anomia microsociala se manifesta in cresterea divorturilor, concubinaj, violenta intrafamiliala si socializare negativa a copiilor. Crima este pretul pe care societatea l pltete pentru posibilitatea progresului. E. Durkheim concluziona c Contrar ideilor curente, criminalul nu mai pare a fi o fiin total nesociabil, un fel de element parazit, un corp stin i de neasimilat introdus n mijlocul societii. Din contr, el joac un rol bine definit n viaa social. Crima, pentru partea ei, nu trebuie s mai fie conceput ca un ru care nu mai poate fi nbuit. Nu este nici o ocazie de autofelicitare atunci cnd ratele criminalitii scad sub nivelul mediu, fiindc pentru noi poate fi sigur c acest aparent progres este asociat cu anumite dezordini sociale. Socializarea este incorporarea normelor si valorilor in personalitatea individului si de introducere a sa in lumea obiectiva a societatii. Ea incepe de la nastere, si se bazeaza pe o predispozitie ereditara numita atasament si este pozitiva daca in viata adulta va realiza un comportament specific uman caracterizat prin ierarhizare valida de la instincte la cultura, prin constiinta si reflectie si in deosebi anticipatie prin reprezentarea consecintelor faptelor proprii si corectare permanenta prin aceste consecinte ce capata un rol de feec-back. Socializarea este primara, incepe in copilarie si are o importanta capitala deoarece:-
este predominent afectiva de identificare cu valorile parintilor; este inevitabila, un copil descurcandu-se cu parintii ce i-a dat natura, buni sau rai; este un fenomen uman specific, deci unic in natura;47
-
-
este o unificare a lumii interne, subiective, a copilului, cu lumea obiectiva a societatii; are riscul de a fi negativa daca un copil este nedorit, neiubit, abuzat cand devine elementul esential al delincventei; socializarea primara conditioneaza dezvoltarea personalitatii si a socializarii secundare; Socializarea secundara este institutionala (scolara), se bazeaza
-
-
pe cea primara, are o componenta subiectiva mai redusa, fiind mai mult cognitiva decat afectiva in socializarea tertiara si permanenta e mai mult anticipativa si resocializatoare la personalitatile anomice formate ca o consecinta a socializarii negative. In societatile dezvoltate existenta delincventei se pune criminologie pe faptul ca succesul, individual, e urmarit cu orice pret, ca bunastarea creste si starea de nemultumire, satisfactia netinand atat de abundenta lucrurilor cat de dorinta de a le obtine precum si de mobilitatea accentuata a populatiei ce reduce controlul social privind indivizii. De asemeni, promovarea usoara duce la satisfactie slaba iar egalizarea conditiilor sociale creste invidia in loc de a o scadea. Consecinte ale starii de anomie sunt stigmatizarea sau etichetarea ce opereaza atat la nivel familiar, scolar sau psihiatric. Aceasta stigmatizare a dus la teoria etichetarii ca o contrareactie comportamentala de asumare a rolului negativ atribuit in situatiile de mai sus. Etichetarea judiciara este consecinta aplicarii unor pedepse nedrepte, urmata de asumarea constienta a riscului si de cautarea de companii delincvente, fapt ce explica cresterea recidivei. O alta consecinta a anomiei este teoria scaderii controlului social, in lipsa factorilor de retinere de la delincventa de natura48
externa (modele oferite de institutii) si de natura interna (lipsa de toleranta la frustratii, a principiilor etice puternice si a unei imagini favorabile a selfului a eului) in lipsa lor existand riscul cresterii deviantei si delincventei. Concluzii Crima este un fenomen social, deci societatea o genereaza si tot ea trebuie sa o reduca. In acest sens crima trebuie redusa prin combaterea promiscuitatii sociale, a saraciei, prin educatie, cultura si nivel de trai crescut. Anomia la noi se manifesta prin:-
lipsa franelor pentru activitati ilicite; lipsa consensului privind valorile de bine, adevar, dreptate; strategii individuale de atingere a scopurilor prin mijloace ilicite; de la dereglarea economico-sociala s-a trecut la criza valorilor si in final la o criza morala; incapacitatea puterii legislative de a se sustrage intereselor politice si economice; reglementari normative echivoce; criza a institutiilor inclusiv juridice si incapacitate a lor in fata coruptiei ce pare a fi un cost inevitabil al perioadei de trecere de la comunism la capitalism;
-
-
-
coruptia in forma abuzului de autoritate prin vinderea functiilor publice; anomia, in final, masoara gradul de dezorganizare sociala iar delincventa, consecinta a ei, este un barometru al starii de sanatate sociala;
-
49
-
slabirea autoritatii institutiilor judiciare duce la mentalitatea individului de a-si face singur dreptate; anomia conecteaza crima nationala la crima internationala ;
-
50
Capitolul VI Teorii mixte sau interactioniste. Conceptul triunic al delincventei.
Myself at the Age of Ten When I Was the Grasshopper Child, 1933
Una din cele mai mari laude ce s-a adus omului creat de natura este aceea de a fi inzestrat cu ratiune; totusi natura n-a fost in stare sa creeze o minte care s-o inteleaga. G. Galilei51
Faptul ca teoriile unilaterale (economice, psihologice, sociale, etc.) nu pot explica in mod comprehensiv delincventa, unii autori considerand dupa metafora ca aceasta delincventa este ca un fluviu in care se varsa mai multe rauri au admis ca un set de teorii in interactiune pot explica in mod mai adecvat stiintific etiologia crimei. In teoriile mixte sau interactioniste, crima este un fenomen cu multiple cauze, asa incat, orice separare a lor este necuprinzatoare, deoarece, mediul social in care s-a format personalitatea si tipul consecutiv de personalitate nu pot ignorate. Teoria mixta a lui Hirschi care in 1969 scrie lucrarea Cauzele delincventei admite ca patru factori se afla la originea delincventei:-
atasamentul ca protocomportament ereditar de apropiere de genitori si modul cum ei raspund acestui atasament prin care se initiaza socializarea pe baza afectiunii si se formeaza constiinta morala prin normele impuse de parinti (fenomenul de heteronomie ce se va implini apoi in autonomia comportamentala definitiva);
-
angajarea subiectului pe o linie de comportament social (de exemplu scolar) care aduce incredere in norme si respectul de sine;
-
angajarea apoi pe o linie de responsabilitate sociala ceea ce favorizeaza integrarea individului in viata sociala; convingerea si credintele subiectului privind responsabilitatea fata de lege;
-
Din analiza acestor 4 categorii de factori rezulta ca:-
cu cat copilul e mai atasat, cu atat delincventa e mai rara;
52
-
cu cat copilul are performante scolare cu atat va gandi pe
termen lung, va elimina placerile facile (usoare) si delincventa va fi mai rara;-
cu cat subiectul crede mai tare in norme cu atat va actiona mai constient si delincventa va fi mai rara;
In concluzie, dupa Hirschi societatea e responsabila de formarea personalitatii, de neangajarea individului in viata sociala. Teoria mixta a lui Holman care in 1960 scrie lucrarea Principii fundamentale de criminologie admite ca delincventa este rezultatul interactiunii factorilor psihici (personalitatea delincventului) cu cei sociali si circumstantiali (situationali), deci a relatiei dintre anomie, personalitate si circumstante prin care:-
delincventul urmareste maximizarea placerii prin minimizarea efortului; pune interesul sau inaintea consecintelor actelor comise; nu gandeste actiunile pe termen lung; dorintele depasind realitatea; factorii sociali nu pot actiona in afara personalitatii si a situatiei; personalitatea anomica este consecinta socializarii negative; subiectul pierde capacitatea de a invata din experienta proprie de viata si invata, dimpotriva modelele negative iar in final sufera o orientare antisociala cu pierderea simtului de alteritate;
-
Cu alte cuvinte, teoria atesta ca:-
-
53
Rolul situatiilor naturale, create de om sau de infractor (exemplu consumul de alcool, rolul victimei, etc.) este acela de trecere la act (acting out) si de facvorizare a infractiunii. Conceptul triunic atesta ca delincventa depinde de mediul in care s-a format personalitatea, de trasaturile personalitatii anomice sau deviante si de rolul situatiilor ce favorizeaza actul delincvent: 1) comportamentul si personalitatea se formeaza de la cele mai fragede varste prin raspunsul parintilor la nevoia de atasament cu care se naste copilul. Atat prin instinctul matern cat si prin modelul patern, omul e programat genetic a raspunde nevoii de atasament a copilului, de a-l introduce in lumea sociala a viitorului adult care va depinde de calitatea parintilor sai, ceea ce face ca socializarea primara sa fie naturala si inevitabila, deoarece, se bazeaza pe afectiunea materna si pe modelul de autoritate al tatalui. In lipsa afectiunii (copilul nedorit) prin carenta afectiva a mamei si modelul abuziv de autoritate paterna (exemplu maltratarea copilului) acesta va dezvolta o personalitate inafectiva si va copia un model viciat cu care va merge in viata. Argumente generale:-
pedagogii au vorbit despre scoala de pe genunchii mamei si de faptul ca o mama buna valoreaza cat 100 de profesori; mama este geniul divin al iubirii si in lipsa ei, copilul nu va avea ce oferi; declaratia universala a drepturilor copilului interzice separarea copilului de mama sa;
-
-
Argumente stiintifice:-
copiii separati de mama pentru a vedea ce limba vorbesc daca nu se comunica cu ei (experimentul faraonului Psamtik si al54
regelui Frederic al II lea) au dus la pierderea lor in primul an de viata;-
cercetarile lui Bowlly dupa al II lea razboi mondial au aratat lipsa de securitate afectiva a copiilor crescuti in camine ceea ce l-a facut sa afirme ca daca pana la varsta de 6 luni un copil nu simte afectiunea materna devine un candidat la violenta. Ideea preluata de la ONU cerea mame bune pentru a schimba lumea;
-
nasterea este o investitie de afectiune iar afectiunea materna este nucleul, matricea, pe care se dezvolta personalitatea copilului; Astfel afectiunea materna trebuie sa fie totala, absoluta si
neconditionata pentru ca asa cum a simtit afectiunea asa o va oferi la varsta adulta (copilul fara dragoste va fi adultul plin de ura de maine). Deci copilul actualizeaza coportamentul parintilor (familia trebuie sa fie o scoala a sentimentelor) la copiii salbatici (adoptati de animale) prin lipsa socializarii s-au constatat atrofii cerebrale si mari dificultati de adaptare la mediul social uman. In concluzie, familia e o sursa de capital social (revine scoala din Chicago) si delincventa este consecinta unei patologii familiale prin carenta de afectiune si prin modelul parental abuziv ce cresc delincventa de 4-5 ori si o genereaza. 2) personalitatea anomica ca maladie a socializarii negative reproduce trasaturile negative de personalitate si in special lipsa de afectivitate si impulsivitatea ce domina tabloul comportamentului delincvent. De
55
aici si adoptarea unui mod de viata deviant cu desconsiderarea delorlalti (a alteritatii) si dorinte ce depasesc totdeauna realitatea. 3) rolul situatiilor este de trecere la act si deseori au un rol major, motiv pentru care se afirma ca ocazia face totul. Functie de situatii, orice persoana poate deveni un delincvent, situatiile fiind create de natura (cutremure, revolutii) sau de om. In concluzie a scadea rata delincventei dupa modelul triunic:-
trebuie mers la originile raului, la familia anomica ce favorizeaza o socializare negativa, anomica si o personalitate anomica. Astfel, societatea depinde in primul rand de calitatea indivizilor si apoi de legile si institutiile create de om;
-
personalitatea anomica, delincventa, este consecinta invatarii, este ontogenetica si nu rezida in agresivitatea filogenetica a omului;
-
teoria triunica ce uneste trei factori (modul de formare al personalitatii, personalitatea ca atare si rolul situatiilor) ca si teoriile mixte arata ca delincventa are cauze (etiologii) multiple dar mecanism (patogenie) de realizare unica;
-
dar formarea unei personalitati anomice nu este o fatalitate, ea putand fi ameliorata prin intarirea familiei, motiv pentru care se spune ca pentru a avea o societate buna trebuie sa avem familii bune caci familia este o stare naturala ce a preexistat societatii si va supravietui ei. Familia este sursa ascensiunii spre valori sau mormantul acestor valori, ori de cate ori ea devine un infern;
56
-
a da viata unui copil, ratiunea vietii fiind aceea de a da viata, trebuie sa fie o invesstitie de dragoste, soarta copilului nedorit si abandonat fiind aceea de a deveni delincvent;
In conditiile in care societatea moderna este orientata cu precadere spre competitie si spre rationalitate si nu spre fiinta, pe langa moartea sentimentelor si sensibilitatii, cum spunea Lorenz, trebuie adaugate ca pacate ale lumii actuale:-
suprapopularea si densitatea populatiei (o lege anacronica asa cum a fost legea interzicerii avortului intre 1966 si 1989 a lasat pe drumuri 40.000 de copii abandonati de la nastere si care nu au pronuntat niciodata cuvantul mama sau tata);
-
pierderea traditiilor, a comunicarii interioare, ce se afla la baza formarii fiintei umane; pericolul nuclear, etc.
-
Personalitatile inafectiv-anomice sunt implicate in cel mai inalt grad in frecventa recidivei datorita:-
personalitatii lor formata si consumata prin indiferenta si insensibilitate totala; prin etichetarea inevitabila ei considera faptele lor ca un raspuns firesc la aceasta etichetare (stigmatizare prin sanctiune);
-
-
traiesc intr-o stare de ostilitate permanenta si se comporta cu un egoism extrem; personalitatea lor este rezistenta la reeducare motiv pentru care se si spune ca efortul facut pentru reeducarea lor este un rezultat prea mic fata de munca depusa;
-
57
-
ei consuma viata intr-o stare de cultura a crimei (cultura antisociala), intr-o stare de invatare a crimei;
Cele trei elemente (mediul social, personalitatea si situatia) se reflecta in patogenia delincventei (in criminogeneza) astfel: -
la inceput are loc conceperea actului si luarea hotararii ca gust al riscului, placere a reusitei, etc. in faza imediat urmatoare, functie de situatie, are loc o evaluare a profitului fata de riscurile infractiunii; urmeaza faza pregatirii mijloacelor adecvate de actiune; apoi realizarea actului si efortul de a-l domina; si in final atitudinea post-penala de stergere a urmelor, de fuga, etc.
-
-
58
Capitolul VII Victimologie
Ceiling of the Hall of Gala's Chateau at Pubol, 1971
Dac deertul nostru luntric s-ar materializa, nu ne-ar coplei imensitatea lui? E. Cioran
59
ONU defineste victima ca fiind persoana care, individual sau colectiv a suferit un prejudiciu, n mod special un atentat la integritatea sa fizic sau mental, o suferin moral, o pierdere material, un atentat grav la drepturile fundamentale, urmare a unei aciuni sau omisiuni care ncalc legea penal sau reprezint violri a normelor internaionale recunoscute n materia drepturilor omului. Victimologia cerceteaz toate victimele infraciunilor i procesul de transformare a acestora n victime (victimizarea), fiind preocupat, n mod special, de anumite persoane care se caracterizeaz prin capacitatea individual de a deveni victime ori prin incapacitatea de a evita atentatul infracional sau a se opune acestuia cnd obiectiv este posibil (victimitatea). Definiiile victimologiei din literatura de specialitate au fost divizate n dou grupuri distincte: definiiile victimologiei ca ramur a criminologiei i definiiile victimologiei ca tiin autonom despre toate victimele, att de genez infracional, ct i noninfracional. Analiza izvoarelor de drept a stabilit c aspectul victimologic al legislaiei a nceput s se cristalizeze din cele mai vechi timpuri, o dat cu problema infraciunii i infractorului, manifestndu-se prin rzbunarea de snge, autoaprarea i repararea prejudiciului cauzat prin infraciune. n perioada prestatal, victimei i se atribuia i un rol important n stabilirea fptuitorului crimei. Cele mai vechi inscrieri juridice cum ar fi: codul lui Hammurabi, Legile Manu conineau norme care luau n consideraie comportamentul victimei. Persoana i comportamentul victimei era luat n
60
consideraie i de normele dreptului roman la stabilirea vinoviei infractorului. Problematica victimei, n special sub aspectul prevenirii infraciunilor i al recuperarii prejudiciului cauzat prin fapta penal, a fost abordat n lucrrile marilor gnditori antici (Democrit, Platon). Se admite astfel:-
o victimologie judiciara; o victimologie umana (a genocidului); o victimologie clinica (exemplu a bolnavului psihic); o victimologie primara (a persoanei); o victimologie secundara (exemplu a familiei); o victimologie tertiara (unde victima e chiar societatea); omul ca victima; contributia victimei la crima;
Sunt doua laturi ale victimologiei si anume:-
Consideratii teoretice:-
nu exista victime prin vocatie si criminali totdeauna periculosi, adica totdeauna criminalul e culpabil si vicitma inocenta. Deseori ei sunt complementari (au o contributie pana la egala la infractiune) ceea ce impune partajarea contributiei lor la crima;
-
omul poate fi victima a confratilor, a legii, a societatii ori a statului, a parintilor, etc. ceea ce Vasile Stanciu o numeste prima victimologie si are deseori o contributie la consumarea infractiunii, ceea ce el numeste a doua victimologie;
Datele statistice atesta ca:-
numarul victimelor este mai mare ca numarul infractorilor;61
-
80% din victime se produc in cadrul rudelor; 50% din victime au antecedente penale si deabia restul sunt total inocente; vulnerabilitatea de a fi victima tine de factori personali si situationali; in unele infractiuni (exemplu infractiunile sexuale) victimele sunt specifice ori in relatie prealabila sau privilegiata cu agresorul, formand un cuplu victima-agresor;
-
-
riscul victimal este maxim la copii, femei, batrani; deseori insusi infractorul este o victima a societatii;
Istoric: curentul victimologic in criminologie a fost initiat de avocatul roman Benjamin Mendelsohn, care in 1947 a scris articolul Contributia victimei la crima, publicat la Paris, in disputa ca prioritate cu von Hentig care, in 1948, in USA scrie lucrarea Criminalul si victima sa. Din aceast perioad, problema victimei a devenit, de fapt, una criminologic, adic orientat n domeniul cauzalitii infraciunii concrete i criminalitii n ansamblu. Contributii deosebite a adus la victimologie juristul roman Vasile Stanciu care in 1985 publica lucrarea Drepturile victimei la Paris in care arata ca:-
nu exista o vocatie victimala; criminalul nu este totdeauna culpabil si victima inocenta; deseori raspunderea in crima trebuie partajata intre victima si agresor; Toti acesti autori s-au ocupat de tipurile de relatie victima-agresor. Mendelsohn a clasificat victimele n:
victime nevinovate cum ar fi cazul nou-nscuilor ucii; victime puin vinovate;
62
victime la fel de vinovate ca i infractorul n cazul suicidului consimit, eutanasiei; victime mai vinovate dect infractorul victima imprudent care se accidenteaz sau victima care provoac; victima unic culpabila poate fi o victima imaginar (pacieni cu boli psihice), victima care depune plngere mincinoas; Factorii victimogeni enumerai de Mendelsohn au fost: catastrofe naturale; circulaia mijloacelor de transport; accidente casnice i tehnologice; criminalitatea; victima; Pentru von Hentig exista victime in relatii schimbatoare cu agresorul (poate sa fie victima fie agresor), victime indiferente, victime in relatii specifice cu autorul (ca de exemplu in viol), victime ce colaboreaza cu autorul si victime izolate, fara rezistenta sau victime predestinate (a alcoolismului, debilitatii mintale, etc.). Pentru Schafer exista victime ce nu au legatura cu agresorul, victime provocatoare, victime ce precipita actul delincvent, autovictime (prostitutie), victime slabe din punct de vedere psihologic, victime vulnerabile social i victime politice. Victimizarea multipl reprezint acea situaie n care victima unei infraciuni este foarte probabil s s redevin victim i se datoreaz unei vulnerabiliti crescute a acesteia sau unei expuneri prelungite la mediul infracional.
63
Revictimizarea reprezint procesul prin care victima unei infraciuni devine ea nsi agresor. Pentru Selhin exista victime primare (exemplu copilul), victime secundare (exemplu femeia ce sufera in mod secundar), si victime tertiare (exemplu victima este ordinea publica). Pentru Midendorf exista victime generoase (credule), victime ale afectivitatii pasionale (exemplu fanaticii), victime ale lacomiei si victime ale ocaziilor (de exemplu a cumpara ceva ce a fost furat). Fatah vorbeste de victime ce initiaza actul delincvent, victime ce faciliteaza actul delincvent, victime ce provoaca, ce instiga sau coopereaza la actul delincvent. Gassin admite victime nediferentiate sau fortuite, victime preidentificate, victime specifice si victime latente.
Tipuri frecvente de victime Copii pot fi victime ale violentei fizice (cand mai frecvent ispasesc conflictele dintre parinti), a violentelor sexuale, pana la a fi victime ale indiferentei parintilor (copilul nedorit si neglijat). Cu cat copilul-victima este mai mic cu atat consecintele psiho-fizice sunt mai grave. Femeia ca victima este motivata de gelozie, de agresiunile sexuale (in 40% din cazuri aflandu-se intr-o relatie privilegiata cu autorul), victime ale agresiunilor intrafamiliale, etc. (in USA o femeie criminal in serie, dupa un viol, se prostitueaza pentru a putea ucide barbatii). Sindromul Holmstrom este frecvent dupa viol si se manifesta prin tulburari psihice evidente sau camuflate, tulburari somatice (genito-urinare), cu fobii, mutism, idei de urmarire si suicid. Deci femeia in viol poate fi victima a imprudentei si64
credulitatii, a acceptarii unor relatii ocazionale si dubioase cu autorul, a publicitatii, etc. La aceste femei socul agresiunii este mai grav decat cel genital, deseori motiv pentru care inainte de a ancheta femeia trebuie tratata, altfel, instalandu-se rana narcisica de pierdere a afectivitatii pentru barbati consecutiv stigmatizarii ca a fost victima violului. Batranii sunt de asemeni victime ale agresiunilor fizice, sexuale si a abandonului ce-i obliga a trai in solitudine si pe care, neputand-o suporta recurg la acte de autoliza (suicid). Oamenii pot fi si autovictime ale consumului de droguri, a suicidului, accidentelor. Factori de risc victimal sunt citati:-
narcofilia (alcoolismul) sau consumul de droguri; conjuncturali (de exemplu plimbarile nocturne si solitare in agresiunile sexuale); conflictuali, familiali, in conjugopatii (conflicte conjugale), la imigranti, etc.
-
- psihici, cum ar fi credulitatea, consumul de alcool care favorizeaza agresiunile sexuale prin dezinhibitie si nehotarare (mai n-ar vrea, mai s-ar lasa). La fel insuficientele mintale de analiza si anticipare a riscului la debili mintali, etc. - relationali de acceptare de relatii ocazionale sau dubioase cu persoane putin cunoscute, etc. Sindromul de victimizare, depinde de tipul de agresiune (infractiune) in general, el determinand la victima:-
rareori, chiar o idealizare patologica a faptei (exemplu in agresiuni sexuale);65
-
sentimente de neputinta pana la privare afectiva si relationala de tipul sinistrozei (vatamare ireductibila); stare de izolare si pierdere a alteritatii; sentimente de reprimare ori manie si sentimente de insecuritate fizica sau psihica; sentimente de culpa cand victima prin imprudentele ei se considera mai vinovata decat autorul; In acest sens, rolul psihologului este foarte important,acesta
-
-
intervenind prin terapii de grup, familiale i psihoterapii care au ca scop contientizarea traumei i diminuarea anxietii victimei. Cercetarea victimologica are ca scop neutralizarea si prevenirea situatiilor victimale prin:-
cercetarea nivelului socio-cultural al relatiilor victima-agresor; vicitmale de tipul neglijentei, imprudentei, credulitatii, etc.
- cercetarea antecedentelor de victimizare in scopul prevenirii situatiilor-
cunoasterea cercului de relatii ale victimei (afaceri, conflicte, dusmanii) drept surse victimale frecvente; cunoasterea activitatii victimei inainte de infractiune ca si a antecedentelor sale morale si penale in scopul protectiei unor victime potentiale (copii, batrani); Dintr-o astfel de cercetare exhaustiva rezulta o profilaxie (prevenire) a
-
posturii de a deveni victima printr-o :-
selectare atenta a relatiilor interpersonale; evitare a situatiilor si persoanelor necunoscute; evitare a locurilor dubioase; evitarea locurilor unde se consuma alcool, droguri, a locurilor izolate, supraaglomerate;66
-
sesizarea si combaterea unor semnale preagresive (privire fixa, dreapta, asupra victimei); consultarea victimei in unele decizii judiciare cum ar fi punerea in libertate a autorului, pana la dreptul de decizie al victimei privind de exemplu retragerea plangerii;
-
-
accesul la proces si indemnizarea sa conform legii 211/2004; ajutor terapeutic, expertal si judiciar dat victimei la cald si la rece, functie de starea sa; adoptarea unor coduri de prevenire ca de exemplu codul feminist de aparare contra violului din USA in 10 articole; In sensul profilaxiei riscului de a deveni victima vine si Declaratia
-
principiilor fundamentale de justitie privind victima elaborata la Congresul privind victimologia de la Milano din 1985 care recomanda:-
infiintarea unei retele de asistenta medicala si judiciara a victimelor; infiintarea unui fond national de indemnizare (despagubire) a cunoasterea psihologiei victimelor de catre anchetatori si juristi si asanarea unor forme de genocid individual (V.Stanciu) cum ar fi necesitatea ca juristul sa fie un om de stiinta ce cunoaste integralitatea Iar Consiliul Europei recomanda:-
victimelor;-
evitarea agravarii starii psihice a victimei prin ancheta; -
avortul, lipsa medicamentelor pentru batrani, etc. spetei si nu doar un simplu cuantificator de pedepse; dreptul victimei la respect integral; dreptul victimei la informare, la evaluarea riscurilor victimale si a evolutiei procesului;-
monitorizarea cat mai adecvata a factorilor de risc victimal;67
-
numirea de consilieri pe langa justitie in vederea cunoasterii cat mai corecta a relatiei vicitma-agresor; indemnizarea adecvata a victimelor dintr-un fond national cu destinatie pentru victime; protectie a victimelor potentiale; Legea 211/2004 si 217/2003 privind drepturile victimei si
-
-
combaterea violentei domestice include:-
dreptul la informare al victimei; dreptul la asistenta financiara restitutiva si compensatorie; dreptul la un tratament judiciar echitabil; etc.). De lege ferenda se au in vedere:
- dreptul la tratament extrajudiciar individualizat (medical, psihologic,
-
statul sa prezinte mai riguros interesele victimei; institutiile sociale sa fie mai active in prevenirea victimizarii; legea sa corecteze orice dezechilibru dintre drepturile victimei si ale autorului; sa se promoveze justitia restaurativa privind victimele; sa se accentueze nevoia profilaxiei victimelor colective; victima cu drepturi de procuror privat sau procuror subsidiar sa aiba dreptul la actiune directa in fata tribunalului;
-
68
Capitolul VIII. Crima organizata si crima in serie
Tauromachia I - The Torero, the Kill, 1968
Intr-un univers lipsit deodata de iluzii si de lumini, omul se simte un strain. Acest exil este fara recurs, deoarece este lipsit de amintirile unei patrii pierdute sau de speranta unui taram al fagaduintei. Albert Camus69
Un prim model de clasificare al agresivitii n lumea animal este cel etologic ( Canestrari, 1990, Moyer, 1987 ) prin care se disting urmtoarele tipuri: comportament agresiv indus de fric; indus de o stare de iritabilitate; legat de protejarea teritoriului; instinctul de vntor n cutarea unei przi; altruistic sau de proteci