7. Cercetarea urmelor lasate de corpul umanPrin urma a infractiunii se intelege orice modificare intervenita in conditiile savarsirii unei fapte

penale, intre fapta si reflectarea ei materiala existand un raport de cauzalitate.Criterii de clasificareFactorul creator de urma. Factorii care au determinat aparitia urmei pot fi diversi: corpul omului,

obiecte sau instrumente, animale, fenomene (incendiul, explozia).Tipul sau natura urmei:- urme care reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator: urme de maini, de picioare;

urme sub forma de pete sau resturi de materii organice si anorganice inclusiv resturi sau fragmente de obiecte; urme sonore (vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor) si urme olfactive (mirosul specific al persoanelor si obiectelor); urme vizibile si urme latente; macro si microurmele

Modul de formare al urmelor:- urme statice create prin atingere, apasare sau lovire (redau elente caracteristice: urme de maini,

buze, picioare); urme dinamice formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete peste alta; urme de suprafata ce se pot prezenta in: urme de stratificare formate prin depunerea unui strat de substanta si urme de destratificare formate prin ridicarea substantei aflate initial pe suport; urme de adancime.

Alte criterii de identificare a urmelor. Se mai face distinctie intre urmele locale si cele periferice care redau conturul obiectelor.

8. Cercetarea si interpretarea la fata locului a urmelor de mainiUrme de maini statice sau dinamice. Cea mai mare valoare pt identificarea persoanei o au urmele

statice. Urmele dinamice pot servi la o identificare genericaUrme de suprafata sau de adancime. De ex urmele formate in chit moale, ceara, plastilina, vopsea

neuscata se formeaza in adancime, spre deosebire de cele lasate pe o suprafata dura, de genul sticlei care sunt de suprafata.

Urme de maini vizibile sau latente. Urmele latente se formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar ale porilor. Urmelor vizibile le este caracteristic, in numeroase cazuri, un grad de imbacsire, de acoperire a detaliilor cu substanta depusa. Astfel substanta impregnata in santurile papilare poate forma ea insasi o urma ce va reflacta traseele santurilor pe obiect aparand imaginea negativa a amprentei papilare.

Descoperirea urmelor de maini. Cautarea urmelor poate debuta din locul in care se presupune ca a intrat infractorul, prin cercetarea clantelor usii, a incuietorilor, a comutatorului s.a., cioburile de la geamuri sparte, obiecte de portelan si sticla, suprafete metalice, mobilier. Se recomanda folosirea unei lanterne cu care se va lumina oblic obiectul presupus a fi purtator de urma. Se poate pulveriza pe obiectul presupus purtator de urma o solutie pe baza de luminol si folosirea radiatilor UV. Descoperirea se face si cu surse de lumina emise de aparatura polylight, lampi portabile cu radiatii UV.

Stabilirea vechimii urmelor de maini. Stabilirea vechimii se face in functie de factori variati si este uneori relativa. Urmele de pe portelan, sticla, suprafete netede, lustruite sau lacuite pot fi pastrate chiar ani de zile, in vreme ce hartia le pastreaza cateva ore. Sub raport tehnic criminalistic determinarea vechimii urmelor nu presupune o operatie distincta, ci o folosire selectiva a unor procedee de revelare, pe mici portiuni, care sa ofere indicii asupra acestora.

Procedee de revelare a urmelor de maini latenteRevelare prin metode fizice. Consta in pulverizara de prafuri sau pudre cu granulatie foarte fina

(prafuire) pe obiectul ori suprafetele purtatoare de urme. Substantele trebuie sa indeplineasca niste conditii: sa fie in contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma; sa prezinte o aderenta selectiva, numai la materia din urma, si nu la intregul suport, pentru a evita imbacsirea urmei sau estomparea

1

detaliilor caracteristice. Substante de prafuire: ceruza, negru de fum, rosu sudan III, argentaorul, minium de plumb, oxid de cupru, praf de xerox, pudra galbena fluorescenta.

Revelarea prin metode chimice. Se bazeaza pe reactia dintre anumite substante chimice si componentele transpiratiei:

- revelarea cu vapori de iod – se realizeaza prin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil. Determina aparitia unei coloratii specifice.

- revelarea cu reactivi chimici – ninhidrina, nitrat de argint, rodamina B, DEMAC. La urmele formate prin depunere de substante grase se aplica vaporizari de diversi acizi.

Revelarea urmelor de maini pe piele umana. A fost de neconceput pana acu cativa ani, fiind in prezent posibila tot datorita unor reactii chimice.

Revelarea prin metode optice. Radiatia de tip laser (de argon) este proiectata lateral oblic, sub unghi de 45 grade, determinand aparitia unei fluorescente specifice anumitor substante secretate de glandele sebacee (riboflavina). Alta metoda o constituie dispersia luminoasa a unei raze de lumina incidenta proiectata spre suprafetele purtatoare de urma.

Fixarea si ridicarea urmelor de maini- sub raport procedural – fixarea in procesul verbal presupune consemnarea exacta, precisa si

detaliata a urmelor si metodelor de revelare intrebuintate, a locului in care au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele principale.

- sub raport tehnic criminalistic – presupune in primul rand fotografierea urmelor atat in cadrul ambiantei generale cat si in calitatea lor de obiecte principale, insistandu-se asupra redarii cu claritate a detaliilor caracteristice. Fotografiile vor insoti procesul verbal, orgenele de urmarire penala si instantele de judecata fiind chemate sa verifice, printre altele, daca afirmatiile corespund cu imaginile fotografice.

Ridicarea urmelor de maini:Transferarea pe pelicula adeziva (folio) – se face dupa revelarea si fotografierea urmelor.Ridicarea cu ajutorul mulajelor – se realizeaza in cadrul urmelor de adancime, dupa fotografierea

prealabila a lor. Se folosesc materiale folosite in stomatologie.Transportarea obiectelor purtatoare de urme – obiectul se prinde de margini sau de laturile unde,

prin natura lucrurilor, se formeaza cele mai putine urme. Coletul se sigileaza cu sigiliul organului judiciar care conduce ancheta.

Interpretarea la fata locului a urmelor de maini. Are drept scop obtinerea unor informatii preliminare asupra obiectului creator de urma sau a persoanei infractorului, a activitatilor desfasurate de acesta, ca si a succesiunii operatiilor. Un prim aspect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului si obiectelor ce au intrat in sfera de interes a autorului. Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite de locul in care au fost descoperite urmele, de modul de grupare si de dispunere, modul de operare si intreaga ambianta a campului infractional.

Expertiza criminalistica a urmelor de maini. Expertiza dactiloscopica reprezinta etapa finala a activitatii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de maini la fata locului, de obtinere de informatii privind persoana, precum si de stabilire a raportului dintre urma si activitatea infractionala. Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificarii persoanei ce a lasat urme in campul infractional. Pentru efectuarea ei este necesara amprentarea cu tus tipografic sau prin amprentare chimica.

Reguli de amprentare: degetele trebuie sa fie curate, iar mana relaxata; rularea degetului se face de la o margine a ungei spre cealalta; atat pe placa cat si pe tusiera cat si pe fisa nu se executa decat o singura miscare de rulare, fara a se reveni si fara a se apasa.

Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ. Impune folosirea unei aparaturi diverse, de tipul lupei dactiloscopice, al lupei binoculare de cap, al aparatelor de proiectie de tip Faurot sau Zeiss. Se apeleaza la tehnica si sistemele AFRS sau AFIS.

2

9. Cercetarea criminalistica a urmelor de picioareClasificarea urmelor de picioare. Din categoria urmelor de picioare fac parte: urmele plantei

piciorului, urmele piciorului semiincaltat, urmele de incaltaminte. Urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase pentru individualizare. Planta piciorului se imparte in: regiunea metatarsofalangiana, metatarsiana, tarsiana, calcaiul. Urmele piciorului semiincaltat reprodun forma generala a plantei piciorului, a regiunilor sale si a tesaturii. Urmele de incaltaminte pot reflecta elemente caracteristice utile identificarii.

Formarea urmelor de picioare. Pot fi intalnite sub forma statica sau dinamica, de suprafata sau de adancime, vizibile sau latente. Se intalnesc fie sub forma izolata fie sub forma unei carari de urme. O urma a piciorului in miscare este mai putin lunga decat o urma formata intr-un repaus relativ. Pe masura ce viteza de deplasare se mareste se scurteaza si urma.

Descoperirea urmelor de picioare. Descoperirea presupune cercetarea suprafetelor pe care este posibil sa se calce, cu atat mai mult cu cat pe suprafetele mentionate pot fi descoperite si alte categorii de urme, cum sunt firele de par, urme organice si anorganice, diverse resturi de materiale si microurme.

Descoperirea si revelarea urmelor de picior gol nu difera cu mult de cercetarea urmelor de maini, in alternativa formarii lor ca urme latente. Urmele de incaltaminte, care nu sunt vizibile, sunt mai greu de descoperit, cautarea lor facandu-se cu ajutorul unei raze incidente de lumina si electricitate statica (covoare, mochete). Dupa descoperirea si revelarea lor este obligatorei masurarea urmelor.

Fotografierea urmelor de picioare. Impune fixarea imaginii de ansamblu a grupului de urme, in scopul redarii elementelor mersului persoanei, iar, pe de alta parte, fixarea imaginii urmei care contine cele mai multe si mai clare elemente de individualizare a obiectului creator. Este necesara o pregatire a urmei, in special a celor de adancime.

Ridicarea prin mulaj a urmei formate in adancime. Se impune o pregatire speciala a urmei si mulajului: urmele formate in nisip necesita o intarire prin pulverizarea unui strat subtire de sarlac sau colodion, precum si pulverizarea de ulei, pentru a preveni aderera nisipului la mulaj; in pamant zgrunturos se astupa gaurile prin presararea de parafina razuita, care se incalzeste si se intinde uniform; urmele care prezinta prea multa umiditate sunt intarite prin presararea unui strat f subtire de ghips, dupa care se pulverizeaza ulei; dupa urmele in zapada se poate efectua un mulaj din sulf topit, cu mulaj de ghips sau cu materiale plastice.

Particularitati in cercetarea cararii de urme. Pot oferi indicii pretioase in legatura cu persoana infractorului. Elemente: directia de miscare este linia mediana ce trece prin intervalul cuprins intre 2 siruri de pasi, indicand directia de deplasare; linia mersului, reprezentata de o linie franta constituita din segmentele care unesc intre ele partile din spate ale fiecarei urme, respectiv calcaiul, lungimea pasului; latimea pasului – distanta cuprinsa intre partea exterioara ori interioara a urmelor piciorului stang si drept; unghiul de mers masurat intre axa cararii de urme si axa longitudinala a talpii.

Interpretarea la fata locului. Din interpretarea unor urme izolate pot fi desprinse date privind nr persoanelor, sexul, talia si varsta, greutatea aproximativa, viteza de deplasare. Mai contine date referitoare la directia de deplasare, la caracteristicile mersului sau la eventualele defecte anatomice, la inaltime, la starea psihofizica, patologica.

Expertiza criminalistica a urmelor de picioare. Daca expertului i se trimite numai urma aceasta poate sa solutioneze urmatoarele probleme: determinarea sexului, varstei, taliei si greutatii aproximative a persoanei, particularitatile anatomo-patologice, mecanismul de formare si vechimea urmei. Daca expertului i se pun la dispozitie modele de comparatie (impresiunea plantei piciorului sau incaltamintea suspecta) se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urma.

3

10.Investigarea odontologica judiciaraCercetarile sistematice intreprinse mai ales in ultimii 40 de ani pentru stabilirea de metode si

mijloace stiintifice de identificare a persoanelor fie in cazul savarsirii unei infractiuni,fie in ipoteza stabilirii identitatii victimelor unor accidente,catastofe,in general a cadavrelor necunoscute,au condus la conturarea unui domeniu distinct interdisciplinar,denumit odontologia judiciara.Urmele de dinti asa cum se descopera ele pe corpul persoanelor,pe alimente sau diverse obiecte se prezinta sub forma statica si dinamica,de adancime sau de suprafata.

Cercetarea la fata locului a urmelor de dinti .La locul faptei,urmele de dinti se intalnesc pe diverse alimente sau fructe cu o consistenta si un grad de plasticitate adecvat(margarina,unt,branza topita,ciocolata,mere).Fixarea urmelor de dinti se face in mod obisnuit prin consemnarea in procesul-verbal si prin fotografiere,insistandu-se nu numai asupra detaliilor dar si asupra pozitiei corpurilor purtatoare de urme fata de celelalte obiecte principale.

Expertiza odontologica.Poate oferi organului judiciar raspunsuri la intrebari privind natura umana sau animala a urmei,sexul,varsta si tipul antropologic al persoanei,mecanismul de formare si caracteristicile dintilor reflectate de urma.Investigarea complexa,criminalistica si odontologica a unui mar sau a altui fruct muscat parcurge urmatoarele etape:

-fotografierea in vederea ilustrarii modului de muscatura si a fixarii detaliilor;-prelevarea si cercetarea eventualelor urme de saliva sau alte produse biologice;-descoperirea si relevarea urmelor de maini.Anumite particularitati sunt specifice examinarii urmelor de dinti pe pielea umana.Specificul

cercetarii este determinat de dificultatile generate pe de o parte de plasticitatea caracteristica a pielii umane,iar pe de alta parte de procesele patologice ce au loc in tegument,de natura sa conduca la deformarea urmei si la disparitia treptata ceea ce reclama urgenta in masurarea si fixarea fotografica.Impresiunile de comparatie se preleva pe hartie de filtru sau sugativa,pe suporturi cu un grad de plasticitate relativ apropiat pielii umane.

11. Cercetarea urmelor de sangeIn campul infractional urmele sangvinolente se prezinta sub forma de picaturi, stropi, dare, balti,

manjituri si sunt consecinta unei actiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natura sa determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine. Culoarea urmelor de sange difera in functie de vechimea, cantitatea, natura suportului si factorii care actioneaza asupra lor. O urma proaspata are culoarea rosu-stacojiu si lucioasa. Cu timpul luciul dispare si urma devine solzoasa, avand culoarea brun roscat spre maroniu si negru.

Descoperirea urmelor sangvinolente. Cautarea urmelor de sange se efectueaza potrivit particularitatilor locului sau suportului cercetat, deci in functie de fiecare caz in parte, ea fiind orientata in cateva directii principale:

- imbracamintea si corpul persoanelor antrenate in infractiune. Urmele de sange pot ramane in profunzimea tasaturii, la cusaturi, in mansete, in interiorul buzunarelor, pe rama pantofului, sub unghii etc.

- portiunea de teren si obiectele aflate la locul savarsirii infractiunii sau in locul in care a fost descoperit cadavrul

- instrumentele folosite in savarsirea infractiunii- instalatiile sanitare, vasele, si alte obiecte obiecte ce ar fi putut servi la inlaturarea urmelor sau la

transportul cadavrului.Depistarea petelor suspecte a fi de sange se face, de regula, cu surse de lumina care dispun de filtre

de culoare; lampa cu UV; apa oxigenata; reactiv pe baza de luminol; acid sulfuric, reactivul Medinger sau Adler.

Ridicarea urmelor de sange. Daca petele sunt uscate se pot razui sau racla impreuna cu o portiune din suport. Daca sunt sub forma de balti se pot absorbi cu pipeta sau cu hartie de filtru. Urmele dispuse pe suprafete ce nu se pot razui sau aschia se solubilizeaza si se ridica pe o hartie de filtru. Urmele formate pe

4

zapada se ridica prin introducerea sub aceasta a unei hartii, tifon sau hartie de filtru. Pamantul, nisipul se ridica cu totul.

Ambalarea si transportarea urmelor de sange reprezinta un aspect care este uneori neglijat ignorandu-se posibilitatea alterarii rapide a lor.NU se ambaleaza obiectele purtatoare de urme de sange in stare uda si mai ales in material plastic.Un colet continand urme de sange trebuie sa fie insotit de mentiuni precise,detaliate,privind data si locul ridicarii urmei,care au fost mijloacele folosite in descoperirea lor, persoana care le-a ridicat.

Interpretarea urmelor de sange. Dupa forma luata de o picatura de sange, se poate stabili inaltimea de la care a cazut, marginile urmei fiind cu atat mai zimtate cu cat inaltimea este mai mare. O urma de sange creata de o persoana in mers are o forma alungita. Dupa forma si dispunere se poate stabili daca sangele este din vene sau artere. Darele de sange servesc la stabilirea directiei in care a fost deplasat cadavrul.

Expertiza biocriminalistica a urmelor de sange. Este destinata sa ofere clarificari la numeroasele intrebari adresate de catre organele judiciare. Principalele intrebari sunt:

- urma este sau nu de sange? Sangele este de natura umana sau animala? Caror grupe, serice, enzimatice sau limfocitare apartine sangele, incepand cu cele din sistemul A.B.O.? care este zona sau organul din care provine? Sangele contine alcool ori elemente de natura toxica? Sangele apartine unui barbat sau unei femei? Care este vechimea aproximativa a urmei? In ce conditii este posibil sa se fi format urma? Careia dintre persoanele indicate in actul de dispunere a expertizei i-ar putea apartine sangele? Poate fi stabilit profilul ADN? Ce alte date s-ar mai putea desprinde din investigarea biologica?

12. Cercetarea urmelor seminale. Urmele de sperma fac parte din categoria urmelor biologice intalnite in diverse inmprejurari. Urmele seminale pot reprezenta nu numai dovada unei infractiuni, dar aduc si precizari in legatura cu mobilul si natura faptei. Formarea urmelor de sperma are loc prin depunerea, pe diverese suporturi, a lichidului spermatic ejaculat in momentul unui contact sexual, al masturbarii, sau ca o consecinta a unor tulburari neuro-psihice. In stare uscata prezinta un contur neregulat si culoare gri-albicioasa.

Cautarea urmelor seminale. Impune examinarea corpului victimei, o atentie speciala fiind acordata orificiilor naturale, precum si a lenjeriei de corp si de pat, a imbracamintei, a altor obiecte. Urmele de sperma au o fluorescenta specifica.

Ridicarea urmelor seminale. Se ridica intreg obiectul purtator de urme sau se taie portiunea cuprinzand pata, fara a se indoi. Urmele dispuse pe o suprafata tare nu se razuiesc ci se decupeaza; firele de par se taie; de pe piele recoltarea se face prin umezirea cu apa distilata si se transfera pe o hartie de filtru.

Interpretarea la fata locului a urmelor seminale. Ofera date referitoare nu numai la natura, mobilu si modul de savarsire a faptei, ci si in legatura cu anumite deprinderi, aberatii sexuale sau anumite stari psihopatologice ale autorului.

Expertiza biocriminalistica a urmelor seminale. Este destinata stabilirii faptului daca urma este intr-adevar de sperma si daca aceasta este de origine umana sau animala. Serveste la determinarea caracterului de secretor sau nesecretor, a grupei sanguine, precum si a vechimii petei, a eventualelor boli venerice. O particularitate deosebita a expertizei urmelor de sperma in ipoteza prezentarii si probei de comparatie o reprezinta posibilitatea individualizarii persoanei ai carei spermatzoizi au fost gasiti in urma descoperita la fata locului sau pe victima.

5

13. Tipologia investigarii ADN. Prima prezentare a structurii ADN s-a facut in anul 1950 de catre James Watson si Francis Crick. Molecula de ADN este foarte mare fiind compusa din 4 tipuri de nucleotide: adenina, citozina, guanina si timina.

Clasificarea urmelor biologice:- probe cu inalt grad de precizie in identificarea profilului ADN: sangele, lichidul seminal, saliva- probe cu potential in definirea profilului ADN: fluidul vaginal, secretiile nazale, parul, bucati de

carne, celule ale pielii, urina, parti de corp, oase- probele cu potential in analizele ADN mitocondrial. Orice probe care nu se preteaza la alte analize,

pot fi analizate prin analizele ADN mitocondriale.Particularitati ale CFL. Obiectele sau suporturile purtatoare de urme biologice care se ridica in

vederea analizarii ADN vor fi verificate pentru a fi puse in evidenta alte urme importante, cum ar fi urmele papilare. Pentru fiecare proba se va folosi un tip special de recipient care sa ofere o conservare optima si un transport sigur. Sangele lichid, tesuturile, organele sau oasele se containerizeaza si se refrigereaza in vederea transportarii in conditii optime. Petele de sange aflate pe obiecte vor fi uscate inainte de impachetat si trimise laboratorului. Parul trebuie colectat cu grija pentru a evita ruperea tijei sau atingerea radacinii, furnizoare de informatie genetica. Se folosesc manusi si pensete adecvate, acestea fiind curatate cu tampoane cu alcool.

Efectuarea expertizelor ADN. Se desfasoara prin 2 metode:- analiza prin metoda enzimei de restrictie. Este necesara o cantitate suficienta de ADN ce este

supusa izolarii si purificarii cu ajutorul unor detergenti si enzime cu mare specificitate, cum ar fi proteinaza K³.

- analiza prin metoda reactiei in lant a polimerazei (PCR). Avantajul acestei metode fata de metoda cu enzime de restrictie consta in sensibilitatea acesteia, putandu-se folosi o singura molecula de ADN pentru a fi amplificata.

14. Expertiza criminalistica a firului de par. Expertiza firelor de par este destinata cercetarii structurii intime a parului si analizei suprafetei acestuia. Aspecte privind firul de par:

- natura si originea umana sau animala a firului de par; zona corpului din care provine; modul de detasare a firelor de par; sexul, varsta aproximativa si rasa persoanei; eventualele alterari produse de diverse boli; natura depunerilor de pe suprafata firului de par; identificarea persoanei pe baza profilului ADN.

Cercetarea de laboratorInvestigarea biocriminalistica de laborator. Parcurge 3 etape:- examinarea modului de detasare, a culorii sau vopselei, a particularitatilor de forma, precum si a

aderentelor; examinarea structurii exterioare a firului, pentru determinarea speciei, a varstei, sexului, ca si a regiunii corporale din care provine, examinare efectuata mai ales prin microscopie; examinarea structurii interioare, respectiv a cortexului precum si a medularei.

Natura si originea. Se diferentiaza de firele de alta natura prin structura sa intima si prin sozisorii de pe suprafata cuticulei. Un element important de diferentiere este indicele medular care se apropie la om de 0,30, spre deosebire de cel al animalelor, situat la peste 0,50².

Alte date obtinute:- regiunea corpului, stabilita dupa lungimea, grosimea, forma; varsta stabilita de la grosimea si

pigmentatia parului; sexul persoanei determinat pe baza cromatinei sexuale; rasa umana, diferentierea facandu-se prin forma sectiunii transversale a firului ovala la albi, reniforma la negrii si rotunda la rasa galbena.

Identificarea persoanei se face si pe baza compozitiei chimice. Principale metode tehnico-stiintifice de examinare: microscopia, calorimetria si spectrofotometria de absorbtie atomica.

Identificarea persoanei. In interpretarea raspunsului pozitiv cu caracter de probabilitate, organul judiciar trebuie sa aiba in vedere ca posibilitatile actuale de investigare stiintifica apropie f mult de

6

certitudine un rezultat dat cu caracter de probabilitate. Raspunsul poate fi formulat cu certitudine prin examinarea amprentei genetice cu conditia ca firul de par sa aiba radacina.

.

.

.

19. Urme formate prin folosirea armelor de foc. Prin aceste urme intelegem urmele create de arma pe cartusul tras si urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-au exercitat actiunea proiectilul.

Urmele formate pe cartus. La tragerile efectuate cu o arma de foc se formeaza invariabil urme pe tubul cartusului, iar in cazul armelor cu teava ghintuita se formeaza pe glont urme caracteristice reliefului tevii.

Urmele de pe tub. Se formeaza in 3 etape succesive: incarcarea, tragerea si extragerea tubului tras. Printre piesele principale sau mecanismele armei care concura la formarea urmelor se afla percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator si peretii camerei de detonare.

In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii laterali ai tubului, prin impingerea cartusului in camera de detonare. In momentul tragerii apar urmele percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului ce se formeaza pe fundul cartusului. In momnetul extragerii tubului se imprima pe rigola sau marginea anterioara a rozetei urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator.

Urmele de pe glont. Au caracter dinamic si reflecta caracteristicile constructiei interioare a tevii ghintuite. La armele cu teava ghintuita raman sub forma de striatii, urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite si ale spatiilor dintre ghinturi.

Urmele de impuscare. Urmele principale. Sunt rezulatatul actiunii directe exercitate: - urme de perforare: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire.orificiile de intrare si de iesire

se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici pe baza carora se stabileste directia din care a patruns proiectilul. Caracteristici:

- pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut, diametrul sau fiind apropiat de cel al proiectilului. Marginile orificiului sunt usor indreptate spre interior (inelul de frecare). Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut.

- pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textil, orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire de regula constatandu-se si un transport de fibre spre interior. Orificiile de iesire prezinta deoseori rupturi in cruce.

- in cazul urmelor formate in obiectele lipsite de elasticitate, fragile, orificiul de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului. La lemn

- urmele de patrundere sau canalele oarbe au un orificiu de intrare si un canal infundat, mai mare sau mai mic, raportat la densitatea si grosimea materialului in care a patrus glontul. In alternativa canalelor oarbe glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins.

- urmele de ricosare constau in adancituri sau zgarieturi in functie de unghiul de lovire si de natura obstacolului aflat pe traiectoria glontului. Ricosarea determina o modificare a traiectoriei glontului, concomitent cu o reducere a fortei sale cinetice.

Urmele secundare. Sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii, altii decat cai specifici proiectilului:

- urme secundare formate indiferent de distanta de tragere: inelul de fracare sau de stergere crat prin depunerea de unsoare, praf, rugina etc.; inelul de metalizare constand in depuneri metalice desprinse de pe suprafata proiectilului.

- urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica distanta:- rupturile provocate de gaze – trageri la distante mai mici de 10 cm, forma stelara

7

- urmele gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de corp- umele de funingine rezultate din combustia incarcaturii de pulbere, apar la 40 cm- tatuajul este consecinta patrunderii in piele a resturilor de pulbere neagra sau arsa incomplet, 50 cm- urmele de unsoare apar sub forma de stropi depusi in jurul orificiului de intrare, la primele focuri

20. Identificarea armelor de foc dupa urmele formate pe tub si pe glont. Procesul de identificare consta in examinarea comparativa a gloantelor, a tuburilor descoperite in corpul victimei sau la fata locului, cu gloantele trase experimental cu arma gasita in campul infractional ori ridicata de la persoana suspecta.

Identificarea armei dupa urmele formate pe glont. In faza initiala presupune o delimitare a cercului armelor suspecte, prin exluderea din sfera cercetarii a armelor ale caror caracteristici generale nu corespund caracteristicilor reflectate pe glont. Pt obtinerea modelelor de comparatie se efectueaza trageri experimentale cu armele examinate. Tragerile se efectueaza in dispozitive speciale denumite captatoare de proiectile: cutii sau lazi lungi dreptunghiulare, umplute cu vata ori calti si impartite in compartimente; tuburi de cca 4 m cu apa si inchise cu membrana de cauciuc, cutii cu compartimente umplute cu materiale plastice.

Tehnici de examinare comparativa: examinarea la microscopul comparator, compararea mulajelor obtinute de la proiectilul in litigiu si cel tras experimental, examene comparative pe diafragme realizate la striagrafe.

Identificarea armelor dupa urmele lasate pe tubul cartusului. Captarea tuburilor de comparatie se realizeaza mai usor prin folosirea unor saculete ori sertarase prinse in dreptul ferestrei carcasei inchizatorului. In marea majoritate a cazurilor de tragere tubul ramane intact spre deosebire de proiectil care se poate deforma in impactul cu obiecte mai dure. Principalele urme sunt cele formate pe rozeta tubului de catre percutor, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator, peretii camerei cartusului. Pentru examinarea urmelor se folosesc: discurile lui Metzger, dispozitivul de fotografiere Dolegal, microscopul comparator.

Sisteme informatice de identificare a armelor de foc:- identificarea dupa urmele formate pe gloante – prin sistemul IBIS- identificarea dupa urmele formate pe tubul cartusului – prin sistemul DRUG-FIRE.

26. Cadrul tactic general al CFL. Principalele elemnete tactice:CFL se efectueaza cu maxima urgenta: prin scurgerea timpului exista pericolul producerii unor

modificari la locul faptei si al disparitiei sau degradarii urmelor; prin prezenta imediata a organului de UP la fata locului se creeaza posibilitatea identificarii unor martori, fara a se exclude chiar surprinderea autorului la locul faptei.

CFL se efectueaza complet si detaliat. Trebuie sa se faca o cercetare minutioasa a intregului loc al faptei fara a se insista asupra amanuntelor care nu au legatura cu fapta. Directii principale:

- decoperirea si cercetarea riguroasa a urmelor, indeosebi a urmelor latente, biologice, microurmelor care sunt, de regula, imposibil de evitat de catre infractor; clarificarea imprejurarilor negative, a neconcordantei dintre starea locului faptei si fapta ori imprejurarile ca atare.

Conducerea si organizarea competenta a CFL:

8

Cercetarea in echipa. Presupune o conducere unica. Conducerea echipei revine procurorului. Conducerea unitara: conlucrerea fara rezerve pe toate planurile intre membrii echipei de cercetare sau investigtie; informarea permananta a conducatorului cercetarii, care va centraliza toate datele obtinute.

Organizarea activitatii:- fiecare dintre membrii echipei de cercetare va avea de indeplinit sarcini concrete si precise, potrivit

atributiilor sale in cadrul echipei- organizarea trebuie sa se faca astfel: orientarea in zona in care se afla situat locul faptei;

determinarea si examinarea in ansamblu a locului faptei; cautarea, descoperirea si ridicarea urmelor sau a probelor materiale; fixarea rezultatelor CFL.

Luarea unor masuri de ordine la fata locului. Aceste masuri trebuie sa li se supuna inclusiv membrii echipei si chiar superiorii acestora.

Evitarea patrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite: persoane cu anumite responsabilitati din cadrul organelor judiciare sau din alte domenii, ziaristii, reprezentantii presei sau televiziunii.

Fixarea integrala si obiectiva a rezultatelor cercetarii. Dupa efectuarea CFL se incheie un proces verbal unde este descrisa amanuntit si cu precizie situatia locului faptei, urmelor descoperite, obiectele examinate, a pozitiei si starii celorlalte materiale de proba etc.

Consemnarile se vor limita strict la constatarile facute direct de organul de UP in timpul cercetarii, iar nu la aspecte inexistente in acel moment. Nu este permisa consemnarea unor stari de fapt inexistente in momentul cercetarii.

27. Reguli tactice specifice CFLPrimele masuri luate de organul competent sa efectueze cercetarea. Conducatorul echipei de

CFL are obligatia sa initieze cateva masuri destinate pregatirii cerectarii pr zise.In situatia in care cercetarea pr-zisa a fost precedata de actiuni premergatoare: completarea

masurilor vizand salvarea victimelor, inlaturarea pericolelor si conservarea urmelor; examinarea rapida a locului faptei, delimitarea sa exacta si intarirea masurilor de paza; indepartarea tuturor persoanelor inutile si retinerea celor care au facut sesizarea, a martorilor, a persoanelor suspecte; stabilitrea precisa a sarcinilor ce revin fiecarui membru al echipei; obtinerea unor prime informatii referitoare la fapta, la locul in care a fost savarsita.

Cercetarea pr-zisa a locului faptei. Se face cu respectarea stricta a regulilor tactice generale. Reguli tactice:

- limitarea numarului persoanelor care patrund in zona cercetata la strictul necesar; prevenirea oricarei modificari in starea sau pozitia lucrurilor, paralel cu conservarea urmelor si evitarea crearii altor urme care pot dezorienta cercetarea; fixarea cailor de acces si de deplasare a membrilor echipei in perimetrul locului faptei; purtarea echipamentului de protectie; interzicerea comentariilor, aprecierilor sau discutiilor.

Cercetarea in faza statica. Se procedeaza la o examinare atenta a locului faptei, atat in ansamblul sau cat si pe zonele mai importante, fara a se aduce nici o modificare acestuia. Activitati desfasurate:

- stabilirea starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba, a urmelor vizibile, a urmelor materie; masurarea distantei dintre obiectele principale; executarea de fotografii de orientare, schita si fotografii ale subiectelor principale; determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare.

Cercetarea in faza dinamica. Presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigatiilor si folosirea integrala a mijloacelor tehnico stiintifice criminalistice aflate la dispozitia lor:

- examinarea amanuntita a corpului victimelor, a fiecarui obiect presupus purtator de urme sau care a servit la savarsirea infractiunii, fiind permisa atingerea sau schimbarea pozitiei lor.

- in executarea fotografiilor si inregistrarilor video in detaliu, a masuratorilor fotografice bidimensionale, se finalizeaza schita locului faptei si se incepe redactarea procesului verbal.

- se iau primele declaratii martorilor si victimei, daca mai este la fata locului, inclusiv persoanelor suspecte

9

- clarificarea imprejurarilor negative determinate de neconcordanta dintre situatia de fapt si evenimentul presupus ca s-ar fi produs, de absenta unor urme sau obiecte care, in mod natural, ar fi trebuit sa existe la fata locului.

28. Reguli tactice aplicate in dispunerea contestarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice.

Oportunitatea expertizei. In functie de probele, datele sau materialele existente in cauza, este necesar sa se aprecieze daca si in ce masura o expertiza este utila, astfel incat nici sa nu se intarzie efectuarea unei expertize indispensabile solutionarii cazului. Oprtunitatea expertizei se raporteaza si la momentul dispunerii acesteia, mai ales in ideea ca o dispunere prematua, ca siintarzierea acesteia, pot avea consecinte negative asupra solutionarii cauzei.

Stabilirea corecta a obiectului expertizei. Delimitarea stricta a aspectelor de clarificat este de natura sa influenteze pozitiv insasi cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei. Obiectul expertizei judiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari de fapt ce reclama cunostinte speciale din diverse domenii.

Formularea clara a intrebarilor adresate expertului. Intrebarile trebuie formulate cu claritate, concis si precis, evitandu-se exprimarile generale, echivoce, confuze, gresite, care ii determina pe unii experti sa procedeze la reformulari, cu riscul aparitiei de neconcordante intre ceea ce a urmarit organul judiciar si ceea ce a inteles expertul din intrebare, sau la ridicarea unor obiectii ale partilor, pe considerentul ca nu s-a dat raspuns intrebarilor din ordonanta sau incheiere.

Asigurarea caliatii materialelor trimise spre expertiza. Expertul trebuie sa aiba la dispozitie urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de proba, modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite in campul infractional. Materialele trebuie sa indeplineasca niste cerinte:

- cunosterea cu certitudine a provenientei lor; calitatea pe care trebuie sa o prezinte;

29. Structura si continutul planului de urmarire penala.Structura planului de UP. Este constituit dintr-o structura unitara de elemente componente, menite

sa confere eficienta activitatii de UP.Sub raport tactic. Principalele elemente constitutive ale planului de UP sunt versiunile, prblemele

ce se cer rezolvate in verificarea fiecarei versiuni, activitatile desfaurate pe baza metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme. Mai fac parte si termenele de rezolvare a problemelor si de verificare a versiunilor precum si persoanele care urmeaza sa participe la solutionare.

Momentul elaborarii unui plan de ancheta. Se impune a fi ales astfel incat sa nu fie conceput nici prematur (poate conduce cercetarile pe o pista falsa) si nici tardiv (impiedica desfasurarea unor activitati organizate in stabilirea faptelor si imprejurarilor) fata de mersul anchetei. Sunt si situatii in care nu este absolut necesar sa se elaboreze un plan scris de urmarire penala.

Continutul planului de UP. Este determinat de problemele pe care le are de clarificat ancheta intr-un moment sau altul.

Formula celor 7 intrebari. (disticul lui Darie): ce fapta s-a comis si care este natura ei? Unde s-a comis fapta cercetata? Cand a fost savarsita? Cine este autorul ei? Cum, in ce mod a savarsit-o? cu ajutorul cui? In ce scop a fost comisa?

Formula celor 4 intrebari: determinarea obiectului infractiunii; identificarea obiectului activ al infractiunii; identificarea subiectului activ al infractiunii; determinarea laturii subiective a infractiunii.

10

Tactica elaborarii versiunilor de UPDetinerea de date si informatii corespunzatoare cantitativ si calitativ:- sub aspect cantitativ, un minim de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor, fie ele

referitoare la natura faptei- d.p.d.v. calitativ, informatiile care stau la baza versiunilor trebuie sa fie precise si concrete.

Simplele supozitii sau presupunerile lipsite de un suport real creaza doar dificultati in desf anchetei.Elaborarea versiunilor cu profesionalism:- pregatirea multilaterala, experienta si intuitia organului de UP reprezinta o conditie importanta in

elaborarea de versiuni; pregatirea complexa care presupune nu numai stapanirea cunostintelor juridice ci si cele de criminalistica; experienta castigata in activitatea de UP; intuitia (inspiratie sau fler) care este un factor deseori decisiv.

Folosirea unor forme logice de rationament:- rationamentul deductiv este o operatie logica in care se porneste de la general, de la premisele

problemei, pentru a se ajunge, printr-o inlantuire de judecati, la particular, la o anumita concluzie ce va servi la elaborarea versiunii.

- rationamentul inductiv este o operatie logica, inversa rationamentului deductiv, inlantuirea de judecati avand drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la final la aspectele esentiale

- rationamentul prin analogie este o forma de gandire intalnita ceva mai rar in activitatea organelor judiciare, datorita caracterului incert, probabil, al concluziilor sale. Consta intr-o operatie logica, in care concluzia este trasa pe baza asemanarii dintre elementele caracteristice unui fapt cunoscut si cele ale faptului sau evenimentului aflat in curs de cunoastere.

30. Cauzele relativitatii probei testimoniale:- imperfectiunea organelor de simt ale omului, insotita de o serie de factori obiectivi sau subiectivi

care influenteaza nu numai perceptia, dar si procesul de memorare sau redare a celor percepute- procese psihice distorsionate, dintre care subicetivismul si selectivitatea psihica, constructivismul

psihic- convingerea cvasi-generala a mediilor judiciare este ca declaratia martorului trebuie sa fie o

reproducere absolut fidela, o fotografie obiectiva a faptelor la care a asistat- particularitatile psihologiei organului judiciar, esentiala atat in luarea declaratiilor cat si in

evaluarea lor

31. Receptia faptelor si imprejurarilor de catre martoriReceptia senzoriala. Elemente:- senzatia. Aparitia senzatiilor este in functie de intensitatea stimulilor care actioneaza asupra

analizatorilor. Senzatia se naste decat in momentul in care un stimulul atinge un prag minim capabil sa provoace senzatia.

- perceptia este consecinta unei reflectari mai complexe care conduce la constientizare, la identificarea obiectelor si fenomenelor. Procesul perceptiei este definit ca fiind un cat de organizare a senzatiilor, implicit a informatiilor pe care un martor le-a receptat in functie de interes, experienta etc.

Factori de distorsiune:- modul de organizare a informatiilor la nivelul cortexului care se constituie in structuri si

configuratii (Gestalt) permitand martorului sa perceapa intregul inaintea partilor componente; constanta perceptiei, care detrmina o anumita corectare a imaginii perceput; fenomenul de iluzie care conduce la perceptii eronate, prin deformarea subiectiva a realitatii; fenomenul de expectanta prin care este pregatita sa receptioneze anumiti stimuli, filtrandu-i pe altii; efectul „halo”, fenomen ce ne determina sa extindem, necritic, un detaliu asupra intregului.

11

Factorii de natura obiectiva:- vizibilitatea poate fi redusa de distanta de la care se face perceptia, de conditiile de iluminare,

meteorologice, diverse obstacole interpuse; audibilitatea este influentata de distanta, conditii de propagare a sunetelor, existenta unor surse sonore, obstacole care pot da nastere la ecouri, reverberatia sunetelor; durata perceptiei (perceptia tactila, olfactiva); disimularea infatisarii – apelarea la deghizari, actionarea cu rapiditate.

Factorii de natura subiectiva – totalitatea particularitatilor psiho-fiziologice si de personalitatea individului, apte sa influenteze procesul perceptiv:

- calitatea organelor de simt; personalitatea si gradul de instruire a individului; varsta si inteligenta; temperamentul si gradul de mobilitate al proceselor de gandire; starile de oboseala; starile afective; atentia; tipul perceptiv

32. Pregatirea ascultarii martorilorStudierea dosarului cauzei. Are ca scop principal stabilirea faptelor si imprejurarilor ce pot fi

clarificate pe baza declaratiilor martorilor, precum si stabilirea cercului de persoane care cunosc, in parte sau in totalitate, aceste fapte, dintre care vor fi selectionati.

Stabilirea martorilor care pot fi audiati. Se face pe baza criteriilor procesuale penale.- sunt identificate persoanele care au perceput direct faptele si imprejurarile si caei care cunosc sau

detin fapte privitoare la fapta- in ipoteza in care exista un nr mare de persoane detinatoare de informatii este posibila o selectare a

martorilor pe baza calitatii datelor pe care le detin, a personalitatii lor, a obiectivitatii.- clarificarea naturii relatiilor acestora cu persoanele implicate in savarsirea infractiunii.Cunoasterea personalitatii martorilor. Presupune obtinerea de date cu privire la profilul

psihologic, la pregatirea si ocupatia, la natura eventualelor relatii cu persoanele antrenate in savarsirea infractiunii.

Elemente tactice aplicate in pregatirea ascultarii martorilor.Aceasta pregatire sub raport tactic criminalistic se va face in functie de obiectivele anchetei si

activitatile destinate solutionarii lor.

33.Reguli tactice aplicate in ascultarea martorilor.Conduita tactica in etapa de identificare a martorului.Etapa identificarii martorului in care o includem si pe aceea a depunerii juramantului,consta potrivit

prevederilor art.84 C.proc.pen., in intrebarea acestuia despre nume, prenume, etate, domiciliu(eventual resedinta, daca este cazul) si ocupatie.Daca exista vreo indoiala asupra identitatii martorului, aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba.In continuare martorul mai este intrebat daca este sot sau ruda cu vreuna din parti si in ce raporturi se afla cu acestea,precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.Inainte de ascultare martorul depune juramantul,dupa aceea i se pune in vedere ca daca nu va spune adevarul savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.Organul judiciar este obligat sa se conduca dupa cateva reguli tactice proprii debutului audierii,absolut necesare crearii unui climat psihologic adecvat obtinerii de declaratii complete si sincere:

a) primirea martorului intr-o maniera corecta,civilizata care trebuie sa fie prezenta inca din momentul asteptarii pana in momentul audierii propriu-zise.

b) Crearea unui cadru de ascultare sobru caracterizat de seriozitate lipsit de factori stresanti, care pot distrage atentia martorului.

c) Comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator astfel incat sa fie redusa incordarea,nelinistea fireasca a martorului.

Conduita tactica din momentul relatarii libere a martorului.Relatarea libera prezinta un anumit avantaj fata de declaratiile obtinute pe cale interogativa datorita spontaneitatii sale ,faptele fiind prezentate asa cum au fost percepute de catre martor.

12

Conduita magistratului, a anchetatorului se va ghida dupa urmatoarele reguli:-ascultarea martorului cu rabdare si calm,fara a fi intrerupt;-evitarea oricarui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica;-ajutarea cu tact a martorului;-daca martorul se pierde in amanunte sau se abate in mod deliberat de la subiectul relatarii,organul judiciar trebuie sa intervina cu suficienta fermitate dar civilizat;-organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative.

35. Particularităţi ale psihologiei învinuitului / inculaptului în momentul ancheteiÎnvinuitul este persoana stabilită deseori dintr-un cerc de suspecţi, faţă de care se efectuează

urmărirea penală, cat timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. O dată pusă în mişcare acţiunea penală, învinuitul capătă calitatea de inculpat.

Mecanismele psihologice ale celui anchetat prezintă cateva caracteristici care trebuie cunoscute, mai ales pt contracararea încercărilor de inducere în eroare a organului judiciar prin simulare, disimulare, minciună sau prin folosirea lator mijloace prin care acesta consideră că poate evita tragerea la răspundere penală.

Depistarea prezenţei stării de emoţie, poate dezvălui dezacordul dintre cele afirmate şi cele petrecute în realitate, dintre adevăr şi minciună. Tensiunea psihică a învinuitului sau inculpatului e mulat mai mare decat a celorlalte persoane. Stărilor emoţionale le sunt specifice o serie de manifestări viscerale şi somatice, cela mai importante fiind:

- accelerarea şi dereglarea ritmului respiraţiei, paralel cu dereglarea emisiei vocale(răguşire), scăderea salivaţiei

- creşterea presiunii sangiune şi accelerarea bătăilor inimii, însoţite de fenemene vasodilatorii( congestionare) sau vasoconstrictorii (paloare)

- contractarea muşchilor scheletici , crispare - schimbarea mimicii şi pantomimicii, pe un fond de agitaţie, transpusă frecvent în mişcări şi

gesturi , într-o conduită care nu mai corespunde comportamentului normal al individului.- modificarea timpului de reacţie sau de latenţă, caracterizat prin întarzierea răspunsului la întrebări

care conţin cuvinte critice, întarzieri care pot ajunge la circa 4 secunde, faţă de timpul în care se răspunde la întrebările necritice.

Incercările de simulare sau disimulare. Conturează a 2-a grupă de pb psihologice alături de emoţii, tipice momentului interogatoriului. Dintre modurile de simulare (contrafacere) şi disimulare( ascundere), învinuiţii / inculpaţii apelează la:

- refuzul de a vb sau de a recunoşte faptele care li se impută - invocarea imposibilităţii de a-şi aduce aminte- prezentarea de alibiuri, fie create premeditat, fie inventate în momentul audierii - recunoaşterea unor fapte minore, în scoplu disimulării celor importante - motivarea faptului că săvarşerea infracţiunii e consecinţa provocării sau a unui moment de

rătăcire- simularea nebuniei sau a tulburării funcţiilor unor organe de simţ - încercări de sinucidere sau de automutilare

35.1. Trăsături de personalitate care trebuie să definescă profilul psihologic al magistratului sau anchetatorului.

Pe tot parcursul investigării unei fapte penale, anchetatorul e obligat să dea dovadă de corectitudine, răbdare, demnitate, înţelegere. El trebuie să aibe puterea să recunoască şi să-şi controleze anumite trăsături ale personalităţii de natură să repercuteze negativ asupra cercetărilor, cum ar fi: nervozitatea, superficialitatea, duritatea, tendinţa de exagerare, etc.

În cazul investigaţiilor penale succesul poate depinde de efectul Galatea şi efectul Pygmalion. 13

- efectul Galatea e consecinţa încrederii în sine, a organizării, a depăşirii propriilor limite prin cunoaşterea lor, pt a obţine o productivitate mai mare în profesie

- efectul Pygmalion este şi el consecinţa echilibrului între pretenţiile pe care le avem de la alţii si pe care alţii le au de la noi.

Dintre calităţile care se cer persoanei chemate să participe la înfăpuirea justiţiei, amintim:- creativitatea în gandire, în sensul evitării schemelor fixe - capacitatea de prelucrare cu obiectivitate şi simţ critic a tuturor datelor, informaţiilor obţinute în

timpul urmăririi penale - capacitatea de stabilire a contactului psihologic cu persoana ascultată, ceea ce presupune stăpanirea

legilor permisivităţii - evitarea exegerărilor în interpretarea declaraţiilor sau a poziţiei adoptate de persoana ascultată în

calitate de învinuit - controlarea sentimentelor de simpatie / antipatie faţă de cel ascultat în calitate de învinuit /

inculpat. A) e importantă capacitatea de evitare a deformării profesionale care poate conduce la exagerări în

interpretarea declaraţiilor şi a atitudinii unor persoane de buna-credinţă care se manifestă într-un mod aparent suspect, din cauza tensiunii psihice

B) controlarea sentimentelor de simpatie / antipatie faţă de învinuit / inculpat C) apelarea la elemente de permisivitate, prin care se înţelege accepatrea unui indivit de a fi studiat

psihologic de catre interlocutorul său.

36. Pregătirea ascultării învinuitului / inculpatului Presupune:a) studierea materialelor sau datelor existente în cauză presupune cunoaşterea datelor referitoare la

modul şi împrejurările în care s-a săvarşit fapta, la probele existente în acel monet la dosar, la participanţi, la persoana vătămată etc, date care urmează să fie completate, confirmate sau verificate şi prin declaraţiile învinuitului / inculapturlui. Se efectuează cu maximă urgenţă şi operativitate.

b) cunoaşterea personalităţii învinuitului / inculaptului: - trăsăturile psihice ale personalităţii : caracterul, trăsătură psihică care defineşte manifestările de

conduită cu semnificaţie morală pozitivă (sinceritate, corectitudine, demnitate, etc), temperamentul , trăsătură care determină diferenţierea psihică a indivizilor în funcţie de capacitatea energetică şi dinamică a compotamentului : tipul coleric, tipul sangiunic, tipul felgamtic, tipul melancolic; aptitudinile, unele avand un sens general iar altele un sens special

- factorii care au influenţat sau condiţionat evoluţia somato- psihică şi socială a învinuitului sau inculpatului:

- mediul familial sau social în care a evoluat şi s-a format: şcolile urmate, locul unde şi-a satisfăcut serviciul militar

- cercul de prieteni- nivelul de inteligenţă, slăbiciunile, pasiunile sau viciile, etc.- evetuale antecedente penale, raporturile cu alţi participanţi la săvarşirea infracţiunii sau cu victimac) organizarea modului de desfăşurare a ascultării conţine versiunile, problemele de clarificat,

metodele tactice folosite. Presupune:- stabilirea cu precizie a problemelor, care urmează a fi clarificate cu ocazia ascultării, precum şi a

datelor care trebuie verificate cu acest prilej - pregătirea materialului probator care urmează să fie folosit în timpul ascultării (fotografii etc)- determinarea ordinii în care se va face ascultarea. Dacă în cauză sunt mai mulţi învinuiţi/inculpaţi,

la început vor fi ascultaţi cei care deţin mai multe date sau cei care fac declaraţii sincere şi complete. Uneori, se impune asculatrea mai întai a martorilor, prioritate avand martorii oculari. Mai pot fi obţinute date şi prin efectuarea de expertize judiciare.

14

- stabilirea modalitaţii de citare, a datei orei locului în care ei urmează să fie prezenţi în vederea ascultării. Ordinea şi modalitatea de citare trebuie concepute încat să se evite contactul între diversele persoane interesate în cauză.

d) planificarea ascultării. Finalizarea pregătirii ascultării se va ma terializa prin întocmirea unui plan de ascultare, pt fiecare învinuit sau inculpat în parte. Acesta conţine problemele de clarificat şi succesiunea lor de abordare, întrebările de fond sau de amănunt, la care va trebui să răspundă cel audiat. Planul trebuie să aibe un caracter flexibil, putand fi adaptat, modificat sau să se formuleze întrebări noi. Dacă întocmirea unui plan e necesară în cazurile dificile, elaborarea unei schiţe de plan se impune şi în cazurile simple, aspect de natură să servească la urgentarea soluţionării cauzei.

37. Tactica ascultării învinuitului / inculpatuluiAsculatrea înv/inc se realizează în 3 etape (identificare, ascultare liberă, punerea de întrebări),

urmare de consemnarea declaraţiilor. Presupune: a) crearea unei atmosfere favorabile ascultării şi stabilirii contactului psihologic cu suspectul,

devenit învinuit sau inculpat. Asculatrea trebuie să se desfăşoare în prezenţa apărătorului , într-un cadru sobru, lipsit de elemente care pot distrage atenţia sau determina inutil apariţia unui sentiment de teamă.

B) adopatrea de către magistrat sau de către poliţist a unei atitudini demne, în raport de autoritatea pe care o reprezintă. Organul judiciar va impune ascultării o atmosferă de seriozitate şi calm, lipsită de aroganţă, de duritate etc.

c) crearea unei atmosfere propice confesiunii, mărturisirii din momentul primului contact cu cel anchetat. Cel care efectuează ascultarea are o atitudine pozitivă.

Urmează verificarea identităţii învinuitului sau inculpatului, care constă în întrebarea acestuia cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, studiile, etc. După verificarea identităţii şi introducerea în atmosferă, celui ascultat i se aduce la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei şi i se pune în vedere să declare tot ce stie cu privire la faptă şi la învinuirea care i se aduce.

37.1. Ascultarea în faza relatării libere După ce se aduce la cunoştinţă obiectul cauzei şi al ascultării, învinuitul sau inculpatul va fi lasat să

facă o relatare liberă, cerandu-i-se să dea şi o declaraţie scrisă personal, cu privire la învinuirea care i se aduce. Reguli tactice:

- fiecare învinuit / inculpat e ascultat separat, fără ca de faţă să fie alţi înv / inc, dacă există mai multi;

- învinuitul / inculpatul trebuie lăsat să declare liber tot ce ştie în cauză.el nu va fi întrerupt păna la terminarea relatării, chiar dacă se constată ce e nesincer

- ascultarea nu poate începe cu citarea sau reamintirea unor eventuale declaraţii date anterios - învinuitul / inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă mai înainte, dar se poate servi de

însemnări asupra unor amănunte - nu se va admite folosirea de violenţe, aminţări sau alte mijloace de constrangere, probe, în scopul

de a obţine declaraţii Conduita organului judiciar :- va fi impusă o atmosferă de calm şi răbdare, evitandu-se întreruperile sau intervenţiile inutile - va fi urmărit cu atenţie comportamentul celui ascultat, privirea sa şi modul în care ea pendulează

de la anchetator în altă direcţie, pt sesizarea stărilor de nelinişte, a încercărilor de disimulare - vor fi evitate, pe întreaga durată a ascultării, expresiile, gesturile de supărare, de nemulţumire,

întreaga sa atitudine trebuind să se caracterizeze prin reţinere şi impasibilitate Avantajele relatării libere:- posibilitatea cunoşterii, verificării cu exactitate a modului în care s-a săvarşit infracţiunea şi a

mobilului ei, în ipoteza unor declaraţii sincere şi complete 15

- obţinerea de date despre faptele şi împrejurările cauzei, despre participanţi , date pe care organul judiciar nu le deţinea

- posibilitatea studierii şi cunoaşterii învinuitului sau a inculpatului, a poziţiei ei faţă de fapta comisă, chiar în ipoteza unor declaraţii nesincere.

Încă din faza relatării libere, învinuitul poate fi condiţionat să facă declaraţii sincere. Fiind lăsat să relateze liber, el ne poate transmite informaţii pe cale nonverbală, care pot întări sau contrazice informaţiile verbale.

37.2. Adresarea de întrebări . formularea întrebărilor repr ultima etapă activă a audierii, fiind socotită momentul cel mai încordat al ascultării învinuitului sau inculpatului. După ce înv/ inc a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea care i se aduce. El e întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună, aspect de maximă importanţă pe linia asigurării dreptului la apărare. Tactica formulării de întrebări e în funcţie de declaraţiile făcute anterior de înv / inc, de caracterul lor sincer şi complet. Poziţia unui învinuit / inculpat cu privire la învinuirea adusă, poate lua urm forme:

- recunoaşterea sinceră şi completă a faptelor şi a învinuirii aduse - respingerea învinuirii şi probarea lipsei lor de temeinicie - disimularea adevărului prin recunoaşterea de fapte, unele cu caracter penal, însă minore, avand sau

nu legătură cu cauza cercetată - refuzul de a face declaraţii, respingerea acestora sau prezentarea de probe şi alibiuri false. Obiective vizate în funcţie de poziţia adoptată de înv/inc: a) în situaţia primelor 2 variante menţionate mai sus, sunt necesare întrebări cu caracter de verificare,

clarificare si completare, ori de precizare b) în ultimele 2 ipoteze, pe langă întrebările de verificare sau de clarificare, se va pune accentul pe

întrebări de completare, de detaliu, care vor servi la stabilirea integrală a devărului şi la dovedirea declaraţiilor mincinoase.

Clasificarea întrebărilor se face după:a) după caracterul lor neneral , pot fi întrebări de control, de precizare, de completare sau ajutătoare. b) după specificul problemelor urmărite : întrebări cu caracter general, referitoare la faptele sau

împrejurările cauzei, privite în totalitatea lor; întrebări problemă, care vizează aspectele concrete ale cauzei; întrebări de detaliu, avand scop completarea , precizarea , controlul.

Întrebările vor fi formulate într-un mod clar, precis, concis, folosindu-se o terminologie adecvată persoanei ascultate. Vor fi evitate întrebările sugestive.

37.3. Modalitati si procedee tactice de interogare Modalitatile tactice de adresare a intrebarilor se raporteaza la pozitia invinuitului/inculpatului fata de

invinuirea adusa, de incercarile de disimulare si de structura sa psihica.- in ipoteza recunoasterii, a unor declaratii sincere si complete nu se pun probleme tactice deosebite,

intrebarile vizand unele precizari sau concluzii- in cazul refuzului de a face declaratii, al declaratiilor incomplete sau nesincere – reguli tactice

diversificateIn cazul refuzului de aface declaratii organul judiciar va cauta sa afle motivul refuzarii. Pot aparea

situatii in care cel ascultat are o lacuna de memorie, astfel vor fi puse intrebari de natura sa-i reactiveze memoria sau intrebari de control si verificare a exactitatii relatarii dar care sa nu-l deruteze pe cel ascultat.

In situatia declaratiilor mincinoase, contradictorii, incomplete, a respingerii invinuirii ori a persistarii in refuzul de a face declaratia tactica ascultarea are un caracter mai complex. Se adauga si revenirea asupra declaratiilor date anterior.

Procedee tactice de ascultare pot fi urmatoarele:- tactica ascultarii repetate – utilizata in cazul declaratiilor incomplete, contradictorii si mincinoase- tactica ascultarii incrucisate – interogarea invinuitului de 2 sau mai multe persoane in acelasi timp

16

- tactica intalnirilor surpriza – folosita in momentele psihice de o anumita tensiune- tactica complexului de vinovatie – consta in alternarea unor intrebari neutre ca intrebari referitoare

la fapta, la rezultatele ei, la persoanele implicateIn aplicarea acestor procedee tactice se recurge si la conjugarea lor cu alte elemente clasice:- folosirea contradictiilor din proprie declaratie- prezentarea altor probe sau mijloace materiale de proba obtinute in timpul cercetarilor din care

rezulta indubitabil temeinicia invinuirii.Procedeele tactice se impart in 2 mari categorii:- procedeul ascultarii progresive – invinuitului/inculpatului i se prezinta gradat probele sau datele

privind invinuirea ce i se aduce, incepand cu datele despre care stie ca se afla in posesia anchetatorilor si terminand cu cele la care nu se asteapta sa fie detinute de organul judiciar.

- procedeul ascultarii frontale – prezentarea inca din primul moment pe neasteptate a probelor celor mai importante din care rezulta cu clasitate vinovatia celui ascultat. Nu este recomandabil sa se faca inainte de relatarea libera a invinuitului/inculpatului si fara o prealabila verificare a exactitatii tuturor datelor care stau la baza invinuirii.

52.Particularitati privind CFL a accidentelor de trafic rutier.Cercetarea la fata locului a accidentelor de circulatie este orientata in doua directii importante :a)stabilirea imprejurarilor de loc, timp si mod in care s-a produs accidentul ;b)descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului.Elaborarea versiunilor reprezinta o componenta tactica importanta a cercetarii unor evenimente

rutiere in care autorul faptei a parasit locul accidentului.Acest ultim aspect a impus sublinierea ca, sub raport tactico-metodologic,cercetarea accidentelor de circulatie se pot imparti in 2 mari categorii :

1.cercetarea accidentelor de circulatie in care autorul a ramas la locul faptei, intr-o situatie asemanatoare aflandu-se si cel care s-a reitors la fata locului ,dupa ce, de exemplu, a dus victima la spital.

2. cercetarea accidentelor de circulatie in care autorul a parasit locul accidentului, ceea ce impune sa se procedeze la identificarea autovehiculului si a conducatorului acestuia.

Primele masuri la locul accidentului sunt luate de organul de politie care se deplaseaza operativ la fata locului.Sarcinile lucratorului de politie sosit primul la locul evenimentului sunt :

a)acordarea primului ajutor victimelor ;b)asigurarea locului faptei ;c)identificarea celorlalte persoane implicate in accident ;d)raportarea evenimentului ;e)luarea masurilor de descongestionare ;Pregatirea cercetarii locului accidentului.Consta in :-verificarea si completarea masurilor luate initial ;-delimitarea exacta a locului faptei ;-obtinerea unor prime informatii cu privire la imprejurarile de producere a evenimentului ;-stabilirea sarcinilor si a metodelor tehnico-stiintifice care vor fi aplicate pe parcursul cercetarii.Efectuarea cercetarii propriu-zise.A. In faza statica a cercetarii se procedeaza la examinarea si fixarea aspectului de ansamblu a

locului accidentului,la stabilirea pozitiei si a raportului de distanta dintre vehicule, dintre victima si vehicul, dintre acesta si urmele descoperite.Vor fi efectuate fotografii judiciare operative de orientare, schita, masuratori fotografice, alte genuri de masuratori necesare ridicarii schitei locului accidentului, o atentie deosebita trebuind sa fie acordata masurarii urmei de franare.

B. In faza dinamica se trece la examinarea amanuntita a locului accidentului in vederea descoperirii, fixarii, ridicarii si interpretarii urmelor accidentului, examinare ce se efectueaza in functie de specificul fiecarei categorii de urme si pe baza unor metode tehnico-stiintifice proprii.Categorii de urme intr-un accident de circulatie :

17

-urme ale sistemului de rulare ;-urme ale unor parti din caroserie ;-urme sub forma de resturi de obiecte si materiale ;-urme biologice de natura umana ;-urme sub forma unor resturi de imbracaminte.

C. Prin examinarea si interpretarea urmelor descoperite la locul accidentului este posibil sa se rezolve mai multe probleme importante,inca din prima faza a cercetarilor :a)stabilirea tipului de vehicul ;b)determinarea directiei de deplasare ;c)stabilirea vitezei de circulatie.D. Fixarea rezultatelor cercetarii se face prin proces-verbal, fotografiere, schita.

18