Universitatea „Lucian Blaga” din SibiuFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate

Crima organizată în

America Latină

Nume: Tillă Adrian

Specializare: Studii de securitate

An de studiu: II

CRIMA ORGANIZATĂ ÎN AMERICA LATINĂ

De-a lungul ultimelor decenii s-au adus numeroase dovezi cu privire la modificările

care au apărut în esenţa crimei organizate. Analiştii consideră că a avut loc o evoluţie radicală

deoarece vechii duşmani ai societăţii se transformau în corporaţii, atât ca organizare internă

cât şi prin disimularea propriei identităţi. Putem vorbi de o semnificativă reinvenţie, pentru că

în ultimele decenii America Latină a cunoscut una dintre cele mai mari afluenţe de noi

organizaţii criminale înregistrate vreodată, iar grupurile deja existente au fost copleşite de noii

veniţi care le-au violat teritoriile. Aceşti invadatori au adus cu ei noi abilităţi, noi atitudini şi

ambiţii brutale de a-şi construi propriile lor poziţii. Organizaţiile constituite anterior

recunoşteau ameninţarea şi ştiau că trebuie să se adapteze pentru a supravieţui. Rezultatul este

imaginea sinistră a începutului de secol XXI, şi o adevărată nouă ordine mondială.

Particularităţi ale continentului sud-american

Corupţia şi slăbirea instituţională permit expansiunea crimei organizate în ţările din

America Latină. Traficul de carne vie, narcotraficul, spălarea banilor, furtul de maşini,

sechestrarea şi extorsiunea se extind pe tot continentul datorită unor state naţionale slabe.

Doisprezece ţări din America de Sud, şapte din America Centrală, treisprezece din

Caraibe şi Mexic suferă din cauza efectelor crimei organizate care s-a transnaţionalizat, s-a

structurat în reţele şi grupuri, şi care acum pare de necontrolat.

Analişti ai Facultăţii Latino-Americane de Ştiinţe Sociale şi organisme civile precum

Viva Rio explică faptul că în ultimele două decade crima organizată a proliferat in America

Latină datorită crizei economice lăsată moştenire de către planurile de ajustare fiscală şi

privatizare a sectorului public şi de către îndatorarea externă. Golurile legale, lipsa de

capacitate statală, corupţia şi existenţa unui sector considerabil al societăţii care nu are acces

la economia formală au favorizat această expansiune a activităţilor ilegale.

Ţările din America Centrală sunt cele mai vulnerabile deoarece instituţiile acestora nu

dispun de capacitatea necesară pentru a înfrunta criminalitatea organizată. Tendinţa recentă în

această regiune este de a-şi întări capacităţile instituţionale şi de a promova reforme aplicabile

legilor pentru combaterea crimei organizate, la fel ca şi o mai mare fiscalizare şi dezvoltare a

politicilor de promovare a cooperării interinstituţionale.

Traficul de arme ilegale către America Centrală ameninţă securitatea din această

regiune. Date recente apărute în studii realizate de către Fundaţia Arias pentru Pace şi Progres

Uman, arată că în 66% din morţile, sinuciderile şi leziunile din această regiune a fost prezentă

o armă de foc provenită din traficul ilicit. În Salvador există cea mai mare proporţie de

victime cauzate de armele de foc (27%), urmat de Guatemala (24%) şi Honduras (24%).

În materie de narcotrafic, America Centrală continuă să fie o zonă de tranzit şi

reexpediere de droguri ilicite, în special cocaină, care provine din America de Sud,

fundamental din Columbia, şi cu destinaţie în Statele Unite şi Europa. Se estimează că 88%

din cocaina care intră în Statele Unite a trecut prin aceasta regiune. În tranzitul acestor

substanţe, teritoriul Guatemalei se foloseşte ca zonă de aterizare a aeronavelor particulare care

transportă cocaină în mod clandestin din Columbia către Statele Unite, ca zonă de reexpediere

a cocainei care tranzitează pe mare către Europa şi ca zonă de depozitare a drogurilor care se

transferă în Mexic.

Altă faţă a crimei organizate este traficul de persoane, care în America Centrală se

referă în principal la femei tinere, adolescente (între 12 şi 17 ani) şi copii folosiţi în principal

pentru exploatare sexuală. Rutele şi coridoarele create pentru acest tip de trafic trec din

Nicaragua în Honduras, Salvador, Guatemala şi Belize. Ţara de origine a acestor fluxuri este

Nicaragua, care primeşte persoane din America de Sud şi serveşte pe direcţiile sud (Costa

Rica) şi nord (Honduras). Până acum, victimele acestui delict ajungeau pe o rută care trecea

prin Honduras, Salvador şi se termina în Guatemala, Belize sau în sudul Mexicului.

În ianuarie 2008, Programul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii si pentru

Combaterea Traficului de Persoane a asistat 54 de victime dintre care 80% proveneau din

America Centrală, iar 47 de victime erau femei. Din acest total, 53% erau victime ale

exploatării sexuale, 39% victime ale exploatării laborale şi 7% victime atât ale exploatării

sexuale cât şi laborale.

Cu privire la spălarea banilor, dolarul american este traficat prin Mexic şi America

Centrală, în octombrie 2005 fiind capturați în Panama 5.700.000 de dolari. Această ultimă ţară

se consideră a fi un punct slab al regiunii pentru fluxul resurselor de origine ilicită, în special

în Zona Liberă Colon, a doua mare zonă de comerţ liber din lume după Hong Kong.

În America Centrală furtul de maşini este o problemă aproape endemică. Nicaragua

prezintă cel mai mic număr de vehicule furate: între 150 şi 200 de cazuri anuale; în timp ce

Guatemala are 8000 de vehicule furate, Salvador 5000, Honduras 3000 şi Costa Rica 800.

Pentru a gestiona acest delict, Nicaragua a creat Sediul Centro-American de Informare cu

privire la Furt şi Recuperare de Vehicule.

În America Latină delincvenţa are deja un caracter transnaţional, lucru declarat şi de

investigatorul brazilian Pablo Dreyfus, coordonator al investigaţiei Proiectului de Control al

Armelor de Foc şi membru în organizaţia braziliană Viva Rio. Trebuie adăugat şi faptul că

reţelele criminale profită de vulnerabilităţile socio-politico-economice ale statelor din regiune.

De asemenea, consilierul de la Small Arms Survez consideră că “lipsa de capacitate

statală, corupţia şi existenţa amplelor sectoare ale societăţii fără acces la economia formală,

reprezintă breşe în coeziunea socială şi politică, pe care crima organizată le ocupă şi le

amplifică”1. Astfel, delincvenţa organizată se întareşte în zonele rurale şi urbane în care nu

există stat de drept şi care suportă prezenţa puterilor paralele.

În Caraibe în schimb, maxima expresie a delictului organizat este traficul de droguri şi

arme. Statele Unite sunt cel mai mare furnizor de arme, cu 85% dintre cele care sunt folosite

în scop criminal atât în Mexic cât şi în insulele care se află sub influenţa americană. Altfel

spus, crima organizată şi reţelele sale profită de slăbiciunile statelor din regiune şi de

infiltrările în puterile politice, care permit insulelor Caraibe să ofere şi paradisuri fiscale

propice pentru resursele ilicite şi să susţină spălarea banilor.

Deşi Caraibe gazduieşte doar 0.5% din populaţia mondială, traficul de cocaină este

atât de ridicat în această regiune încât aici au loc 7.4% din confiscările globale de cocaină. În

2001, comerţul ilegal de droguri a reprezentat pentru Jamaica aproape 4% din produsul intern

brut şi a generat câştiguri de 3.3 milioane de dolari.

Problema delincvenţei în Caraibe este şi structurală; este vorba de societăţi foarte

inegale în interior, deoarece regiunea conţine şapte dintre cele mai sărace economii de pe

planetă. Şi totuşi, Pablo Dreyfus propune ţărilor din această regiune să nu adopte agende

politice impuse din exterior, menţionînd că această strategie a eşuat deja şi avertizează că

militarizarea agendei de securitate publică şi combatere a crimei organizate generează mai

multe probleme decât soluţii. Reprezentantul Viva Rio mai spunea: “Dacă vrei securitate,

identifică, asumă-ţi şi diminuează-ţi vulnerbilitatea”2. Această noţiune trebuie să meargă

împreună cu politicile de includere şi dezvoltare socială.

1 http://www.contralinea.com.mx/archivo/2008/julio2/htm/aumenta-crimen-organizado-america-latina.htm2 http://www.contralinea.com.mx/archivo/2008/julio2/htm/aumenta-crimen-organizado-america-latina.htm

Cartelurile columbiene şi afacerile celor implicaţi

Narcotraficul columbian constituie o variantă de crimă organizată mai diferită de

celelalte forme de delincvenţă. În timp ce mafia, cu o logică a puterii, se concentrează în zona

extorsiunilor şi protecţiei, narcotraficul, cu o logică a pieţei, face acelaşi lucru în zona

comerţului de marijuana, cocaină şi heroină. Grupurile columbiene au fost şi sunt implicate

mai ales în producerea şi vânzarea de marijuana, procesarea şi distribuţia de cocaină şi, mai

nou, în producţia şi distribuţia heroinei. Din punct de vedere regional se pot distinge cel puţin

patru „focare narcotraficante”: „nucleo costeño” (regiunea de coastă); „nucleo central”

(regiunea centrală); „nucleo valluno” (regiunea Valle del Cauca); „nucleo antioqueño”

(regiunea Andina, departamentul Antioquia)

Toate acestea au avut un rol extrem de important în traficul de cocaină şi heroină.

Datorită impactului său economic, politic şi social, cel mai important dintre aceste afaceri a

fost traficul de cocaină. Narcotraficanţii columbieni se ocupă de strângerea de bani şi a

materiei prime din Peru şi Bolivia în principal, de procesarea şi exportarea cocainei şi

distribuţia ei în majoritatea ţărilor consumatoare. În prezent, crima organizată columbiană

ocupă o poziţie privilegiată în cadrul pieţei internaţionale de cocaină, poziţie care le-a permis

o acumulare fulminantă de capital.

Dacă ne îndepărtăm de acest tip de analiză generală, panorama devine complexă şi

difuză. Astfel, putem constata o infinitate de grupuri şi reţele care sunt implicate în această

afacere, tendinţe de centralizare reprezentate de aşa-numitele „carteluri”, multiple şi extreme

forme de violenţă şi numeroase puncte care corup autorităţile şi societatea. Probabil că

singura perspectivă analitică care ar putea ordona oarecum această complexitate, constă într-o

perspectivă a pieţei. Trebuie să privim narcotraficanţii ca oameni de afaceri care acţionează pe

o piaţă caracterizată de ilegalitate. Doar așa putem să ne întrebăm cu privire la structura

acestor companii ilegale, la resursele pe care le manipulează, interacţiunea lor pe piaţă şi

soluţia acestora cu privire la problema ordinii din interiorul ilegalităţii.

În afară de foarte bine delimitatele „zone de rezidenţă” ale narcotraficanţilor şi a

monopolului deţinut în zonele de cultivare şi în anumite ţări consumatoare, în traficul de

droguri controlul teritorial joacă un rol secundar. Traficanţii de droguri trăiesc de pe urma

unei pieţe care se întinde pe mai multe ţări şi nu se definesc în funcţie de originea sa

teritorială, ci în funcţie de reţelele pe care reuşesc să le stabilească cu alte grupuri pe o piaţă

care este de fapt internaţională.

Ce rol are traficul de droguri columbian în logica puterii? Traficul de droguri, ca multe

alte pieţe ilegale, este extrem de nesigur şi instabil. Pe de o parte, multe pericole provin din

partea celorlalţi actori ai pieţei: în orice moment, traficantul poate fi înşelat, furat sau chiar

ucis de competitorii săi. Toate aceste riscuri se întâlnesc şi pe pieţele legale, însă acestea sunt

minimizate prin intermediul sistemului normativ şi al aparatului de sancţiune statal. Pe de altă

parte, o a doua sursă de pericole este reprezentată de ameninţarea represiunii statale:

traficantul este tot timpul în pericol de a fi arestat sau de a-i fi confiscată marfa de către

agenţii statali.

Din acest motiv, universul traficului de droguri este un teritoriu de activitate ideal

pentru extorsionişti şi protectori. Dacă aceste carteluri aveau până acum o singură afacere de

gestionat, evoluţia pieţei îi determină să se extindă. Dinamica prezentului îi determină pe

mafioţi să devină oameni de afaceri şi pe narcotraficanţi să devină protectori.

Narcotraficul, care a evoluat până la crearea mafiilor, a apărut în ţări care nu

reacţionau din cauza hipnozei produse de dolarii uşori. Totuși, când acestea au început să

vadă morţi pe străzile oraşelor lor, mafia narcotraficului exista, şi nu se mai putea face nimic.

Spre deosebire de majoritatea grupărilor criminale organizate, cartelurile drogurilor nu

au nici un fel de origini în mişcările istorice de rezistenţă. Primul cartel a fost înfiinţat în anii

1970 şi îşi avea sediul chiar în afara oraşului Medellin. Cartelul Medellin este consacrat ca şi

organizaţie dedicată traficului de cocaină. Principalii săi membrii au fost Gonzalo Rodriguez

Gacha, Pablo Escobar, fraţii Ochoa şi Carlos Ledher.

Un exemplu de personaj complex din peisajul traficului de droguri este Pablo Emilio

Escobar Gaviria, un puternic narcotraficant columbian care a reuşit să facă carieră în politică

ca şi membru în Congresul Republicii Columbia. Ca şi lider al Cartelului Medellin, a fost

capul superm al mafiei columbiene. Autorităţile columbiene consideră ca acesta a avut de-a

face cu asainarea a peste 2000 de persoane. A organizat şi a finanţat o reţea extinsă de

criminali în serie şi cu actele lor teroriste (maşini bombă în principalele oraşe ale ţării) a

destabilizat ţara şi a devenit unul din cei mai căutaţi criminali din lume a începutul anilor ’90.

Cartelul Medellin a lui Pablo Escobar a fondat primul grup paramilitar modern din

Columbia, numit MAS („Muerte A Secuestradores” adică „Moarte Sechestratorilor”), ca

răspuns la sechestrările şi acţiunile de gherilă împotriva sa. MAS a fost fondat în 1981, de

care sunt relaţionaţi şi Carlos Castaño şi fratele său Fidel.

Pentru a-şi ascunde afacerile ilegale, Pablo Escobar a realizat multe opere de caritate

pentru săraci în oraşul Medellin. De asemenea şi-a impus cunoscuta lege „plata o plomo”

(„bani sau plumb”), pe care mulţi membrii din guvern, poliţie şi militari columbieni o

cunoşteau, ştiind că fie acceptă banii, fie primeau o ploaie de gloanţe. Închiderea lui Escobar

(în 1991) nu a reuşit să calmeze lucrurile, ba chiar a reuşit să le amplifice. Asasinatul fraţilor

Moncada, traficanţi şi ei, a determinat persoane din mafie şi paramilitari să formeze un grup

numit „Los Pepes” („Perseguidos por Pablo Escobar”, adică „Persecutaţi de Pablo Escobar”),

care folosea aceleaşi tactici teroriste pe care le folosea capul, pentru a-l înfrunta. Fraţii

Castaño au avut şi ei o dispută cu Escobar şi după moartea lui Escobar, în 1993, Carlos

Castaño ajunge capul paramilitar vizibil al ţării.

Un lucru interesant de analizat este faptul că în 4 aprilie 2006, în Medellin, au apărut

200 de afişe lipite pe pereţii cartierelor Floresta, Laureles, El Poblado şi la staţia Industriales a

metroului, unde se putea citi: „Pablo preşedinte: Suveranitate. Independenţă”. Încă se

investighează pentru a vedea cine se află în spatele acestei campanii care utilizează imaginea

lui Pablo Escobar în Medellin.3 Acest incident demonstrează faptul că Escobar nu a fost uitat

şi că imaginea sa încă mai exercită o putere susţinută asupra columbienilor, fie ei traficanţi

sau cetăţeni.

Cartelul Cali, este numele altei organizaţii care se ocupa cu traficul de cocaină,

condusă de fraţii Gilberto şi Miguel Rodriguez Orejuela. A primit şi denumirea de cartel, în

contrast cu Cartelul Medellin, deoarece acestea două au avut o înfruntare armată pe la

mijlocul anilor ’80. Originea conflictului nu se cunoaşte, însă este posibil să fi fost provocat

de controlul pieţelor din Statele Unite. În timp ce cartelul Medellin fusese ostentativ în

activităţile sale, etalându-şi averea şi influenţa, cartelul Cali era mai prudent şi evita

conflictele deschise cu autorităţile. Chiar şi aşa, supremaţia cartelului Cali a fost scurtă. Fraţii

Rodriguez Orejuela au fost arestaţi în 1995, iar ajutorul de şef, Jose Santacruz Londono a fost

ucis la începutul anului 1996. Deşi cartelul Cali continuă să fie activ, el şi-a pierdut

supremaţia.

Acest lucru nu înseamnă că circulaţia drogurilor s-a oprit sau că au fost abandonate

cartelurile columbiene. Acum efortul columbian anual de 500 de tone de cocaină este asigurat

de bande mai mici, etimări recente arătând că în Columbia există mai mult de 40 de carteluri,

jumătate dintre ele în Medellin. Liderii moderni ai cartelurilor conduc organizaţii mici şi

subtile, se îmbracă obişnuit şi duc vieţi exemplare. Văzând rezultatele lăcomiei neîngradite, ei

lucrează în grupuri mici, în laboratoare uşor portabile, şi își păstrează anonimatul. Ei

colaborează când este cazul, şi lucrează cu grupări politice, aparţinând atât stângii

revoluţionare cât şi dreptei paramilitare, banii obţinuţi din droguri fiind folosiți pentru a-şi

finanţa agendele politice. Metodele de producţie s-au schimbat şi ele. Recent cartelurile au

3 Vezi pe larg la: http://www.almamater.cu/diversos/paginas/cocaina.htm

inventat un compus nou cunoscut sub numele de „cocaină neagră” – o formă a drogului

amestecată cu praf de fier şi cărbune – care nu poate fi detectată nici de câinii antrenaţi

special, nici prin analize chimice standard. Cocaina neagră poate fi apoi purificată folosind

dizolvenţi simpli.

Cocaina este un factor destabilizator grav, care-i menţine armaţi pe rebelii columieni şi

care împiedică progresul ţării. Dar, după aproape 10 ani, nu numai că eforturile realizate cu

ajutorul Statelor Unite pentru a diminua productia de coca au eşuat; ba mai mult, au fost

contra-productive.

Planul Columbia trebuia să sporească securitatea, să elimine cultivarea drogurilor şi să

îmbunataţească ordinea publică. Totuşi, cultivarea foii de cocaină a crescut cu 15% între 2000

şi 2006, iar un studiu al Naţiunilor Unite a dezvăluit că doar în 2007 s-a cultivat cu 27% mai

mult pămînt decât anul precedent.

Coca reprezintă baza în fabricarea cocainei şi de decenii aceste culturi finanţează

operaţiunile diferitelor grupuri paramilitare.

Fumigările aeriene şi eradicarea manuală a acestor culturi au avut efecte temporare

datorită faptului că ţăranii care cultivă coca nu au o altă alternativă la fel de productivă şi

lucrativă, iar preţul pieţei pentru coca a crescut de la 450 de dolari)/kg în 2007 la peste 2000

de dolari/kg în prezent4.

Statele Unite au cheltuit 6.000 milioane de dolari pentru Planul Columbia, dar această

ţară latino-americană continuă să furnizeze 90% din cocaina care se consumă în SUA.

Probabil că este cazul să se re-examineze războiul împotriva drogurilor.

Renumitul analist politic Hernando Gómez Buendía spunea că: „noi columbienii avem

o dilemă: să fim în favoarea imperiului şi moralei cu războiul împotriva exportării drogurilor

sau să ne situăm de partea corupţiei şi a patrie?i”5.

În ciuda costului ameţitor al urmăririi cartelurilor, singurul rezultat a fost spargerea

câtorva bande mari şi înlocuirea lor cu multe altele mai mici. Între timp circulaţia cocainei

continuă să se intensifice.

Cele mai recente informaţii6 apărute în presa internaţională despre cartelurile

columbiene, ne informează că cele 101 capturi de narcotraficanţi din Italia, Columbia şi

Olanda, evidenţiază strânsele legături între mafia calabreză şi crima organizată columbiană.

Acest lucru a fost confirmat de ambasadorul Columbiei în Italia, Fabio Valecia Cossio, care a

4 http://www.fp-es.org/aumenta-la-produccion-de-coca-en-colombia5 http://www.gsu.edu/~forhdf/narcos.html 6 http://www.gac.msh-paris.fr/fr/informacion/prensa_art/ene_30(2)%20_2004_colombiano.htm

recunoscut că prin intermediul infiltrărilor, informatorilor şi comunicării directe între ţările

cooperante (Italia, Columbia, Spania, Olanda, Austria şi Franţa), autorităţile au reuşit să dea

lovitura cea mai importantă reţelelor de narcotrafic mondial. Cooperarea dintre Italia şi

Columbia a fost crucială pentru această operaţiune, pentru care s-au expediat peste 140 de

ordine de arest.

Conexiunea dintre mafia italiană şi cea columbiană se realiza în felul următor:

Columbia punea materia primă, aceasta ajungea în Italia şi acolo se distribuia. Prin porturile

din Calabria intra cocaina şi heroina, acestea fiind adevărate sedii de distribuţie pentru

Europa.

BIBLIOGRAFIE:

1. http://www.contralinea.com.mx/archivo/2008/julio2/htm/aumenta-crimen-organizado-

america-latina.htm

2. http://www.almamater.cu/diversos/paginas/cocaina.htm

3. http://www.fp-es.org/aumenta-la-produccion-de-coca-en-colombia

4. http://www.gsu.edu/~forhdf/narcos.html

5. http://www.gac.msh-paris.fr/fr/informacion/prensa_art/ ene_30(2)%20_2004_colombiano.htm

6. João de Barros, Închisorile din Brazilia, de la dezastrul social la Mafie, în „Le Monde” diplomadique, decembrie 2006, p. 14.

7. http://www.fp-es.org/la-lista-los-sindicatos-del-crimen-mas-importantes-del-mundo

8. http://noticias.terra.com/articulos/act1669782/ Ee_uu_dice_que_narcotrafico_mueve_hasta_25_000_mdd_en_mexico/

9. http://www.romanialibera.ro/a103999/razboiul-narcotraficantilor.html

10. Maro Sava, La situation explosive des prisons du Brésil