1

Crăiasa,

De Bâra Costel Florin

Pe un tărâm din depărtare,

Trăiește o frumoasă floare,

Crăiasa zăpezii cu inima ei de diamant,

Acei ochi ei ce pot pătrunde chiar și în neant.

E ființa cu ochii de cicoare,

Cu o privire îmbietoare..

Iar surâsul ei ce te îmbată,

N-o să-l poți uita vreodată.

Într-un palat rece de gheață ea viața își ducea,

Și era nefericită căci singură era.

Mulți prinți au încercat spre a o cuceri,

Dar nici unu nu știa iubirea a oferi.

Spre camera ei obscură crăiasa se îndrepta..

Cu voalul ei cel negru ce fața-i acoperea,

Doar pașii ei mărunți ce se mai auzeau..

Iar în linistea totală și clipele parcă stăteau.

Între zidurile reci și întunecate printesa se ruga,

Aprinsese o lumânare, inima sa-i încălzească,

Mica rază de lumină începe a dogori,

Zidurile de gheață încep incet a se topi.

...

Doamne ascultă la mine și la această rugă,

Alungă-mi această tristețe ce vrea să mă distrugă!

Cu capul în jos plecat pe obraz o lacrimă i se zări.

Terminând această rugă fața își acoperi.

Prin luciul gheții ce se vedea ca in oglindă,

Dadu să-si vadă chipul...cu ochii sa-l cuprindă.

Parcă zări pentru moment o arătare.

Sau să fi fost vre-o închipuire..

Sunt prea obosită, și am fantasme oare?

Inima din piept simt că nu mă mai doare.

Era un inger cu ochii negri ca de turmalină ..

Avea acei ochi ce durerea îți alină..

Crăiasa se pune pe patul ei cel rece,

Greu timpul ăsta parca mai trece.

Soarele meu, apari odată pe înnoratul cer!

Nu te-am văzut de mult..e prea mult ce îți cer?

2

Nu trecu mult timp și prințesa adormi,

Gânduri frumoase în mintea ei se împleti.

Focul ardea înca pe candelabrul argintiu,

Precum o văpaie a iubirii, mereu viu.

...

Un înger auzind toate acele vorbe pline de dor,

Vru să fie langa ea, să fie muritor.

I-ar fi dat o lungă îmbratișare.

Îngerul cu ochii lui cei negri îi aparu in visare:

Bună crăiasa mea!

Te rog nu te speria!

Menirea mea e sa veghez asupra ta, stii bine..

Dar m-am îndrăgostit de tine..

Oglindit de luciul gheții eu mă uitam spre tine,

Iar frumusețea ta mult a plăcut la mine.

Pe buze i se citea un zâmbet de cristal.

Si zburând se așeză pe-un piedestal.

Hai să pormin spre paradis!

Acesta nu e doar un vis!

Dragostea ta de îmi vei dărui,

Eu alaturi mereu iți voi fi.

Inima ta e precum un diamant de pură!

Pusă bine in al aurului țesătură.

De vei dori să o împarți cu mine,

Aș fi cel mai fericit de pe această lume.

...

Să fii tu soarele meu?Craiasa îi răspunde,

Destinul îți este scris totuși în frunte.

Când te-am zărit întâia oară

Inima mi-a fost mai ușoară.

Mi-ai alinat această crudă suferință,

Dar cum este oare cu putință?

Să mă iubeasca un înger în nefiintă?

Și eu te plac și voi păstra a ta credință.

Și eu te iubesc îngerul meu!!

Și vreau sa fii al meu mereu!

Nu vreau sa fii în departări!

Departe peste mări și țări..

3

Dar cum să te chem când imi este dor de tine?

Când doresc a te vedea, inima să-mi aline?

Vreau să-mi fii alaturi tu mereu,

Ești chiar pe placul sufletului meu.

Spune-mi pe nume când soarele va răsări,

Spune-mi pe nume și eu voi veni!

Să nu crezi o clipă ca eu te-am uitat!

Strigă-mă pe nume și la tine am zburat!

Vin-o prințesa mea și sa-ți arăt al meu ținut!

Hai vin-o cu mine și da-mi un sărut!

Craiasa de mână luă pe ingerul din visare,

Si zbură cu el spre paradisul cel mare..

Peste munții de gheață împreună zburau,

Ca doi indragostiți ei se priveau.

Râuri și lacuri în depărtări abia se mai zăreau..

Doar o lumina albă îi mai înconjurau.

Într-un tărâm de vis curand ei poposi,

O lume unde totul se poate împlini.

O lume caldă scaldată în raze de lumină,

Lumina credinței ce in suflete se adună.

Într-o pădure de pini albi îngerul trăia,

Într-o mică casuță el se adăpostea.

Lângă un mic izvor cu apă pură cistalină,

Acolo unde îngerii Domnului se-nchină.

Doar de priveai in apă

Și de aveai o inima curară,

Iar unde gândul te purta,

Izvorul îți oglindea.

Era un izvor de viață dătător,

O apă unde se oglindea al îngerului dor.

Dor de iubire și de fericire,

În a sa prealungă nemurire.

Uite draga mea eu de aici vegheam la tine,

Vreau dragostea mea durerea să-ți aline,

Prin luciul gheții eu privesc si totul este crud..

Căci unde este apă și glasul inimii aud,

Dar unde e palatul tău?Printesa intreba..

Cum poti să stai așa?

M-ai adus aici să-mi arăți a ta colibă?

Mai bine du-te și te plimbă!

4

Îngerul plecă capul în pământ,

Nu se aștepta la un așa cuvânt..

Cum poti crăiasa mea așa să imi vorbești?

Și totuși spui că ma iubești?

Eu nu pun preț pe lucrul pământesc!

La palate si bani eu nici nu mă gândesc.

Acestea-s toate trecătoare,

O tu plăpândă floare!

Privind înspre lumea ei prințesa începu a plânge,

N-as vrea sa plec definitiv căci inima se frânge!

Acolo-s fratii mei și tatăl meu, nu vreau să-i părăsesc!

Nu pot sta aici cu tine chiar dacă te iubesc!

Și cum să te iubesc când chipul tău nu-l pot atinge?

Să te iubesc in vis?Se poate oare?

Vin-o în lumea mea dacă îți este cu putință!

Îmi poți îndeplini această arzătoare dorință?

Prințesa mea acum doar in vis pot fi cu tine,

Dar promit sa fac să-ți fie bine..

Mai bine efemer ca tine și dragostea să înțeleg..

Decat nemuritor ca mine și sa nu fii ca un întreg..

În acea lume a ta eu doresc a fi.

Muritor voiesc a fi, ca tine eu voi deveni..

Mai ai rabdare curând la tine voi sosi,

În oase si carne mă vei putea privi!

Timpul meu s-a scurs,lumina a apus..

E vremea să plec, si sa ma duc în sus..

Să nu fii tristă căci eu voi reveni!

Când mă vei chema la tine voi sosi.

Chiar dacă prezența mea nu vei simti,

Să stii mereu că eu acolo voi fi!

Crăiesei pe buze i se citea un zâmbet de cristal,

Cuprinsă de somnul ei domol, atemporal.

Îngeru plecă iar candelabrul se stinse,

Iar noaptea cea neagră întreg cerul cuprinse.

Craiasa în patul ei dulcele somn își ducea,

Numai luna-n gheața cea rece se mai oglindea.

5

Către Dumnezeu

Îngerul se adresă cu ochii plini de dor:

Doamne..voiesc a fi un muritor!

Trimite-mă printre ei,iar acolo de voi fi,

Voi învăța ce înseamnă a iubi.

EU te trimit băiete, și sper a izbăvi!

Dar nimic din ce-am vorbit nu îți vei aminti!

Viața o vei incepe fără a sti cine ai fost,

Și care iți e pe lume al tău rost!

EU te voi duce lângă ea,

Dar tot ce a fost tu vei uita!

Iar atunci cand nici nu te vei gândi!

În fața ei singur vei fi!

Să renunți la nemurire

Pentru o clipa de iubire..

Pășește pe țărână iubirea spre a-ți căuta,

Pe pământ ca simplu muritor tu vei putea umbla!

Când soarele în recea gheață se va oglindi,

Tu muritor de rând vei deveni!

Destinul acesta de-l alegi,

E lege pentru mine.

Doar iubirea catre ea va rămâne în inima ta,

Si sunt comvins ca o vei asculta.

Du-te și urmează-ți al tău soroc!

Rămai cu bine fiul meu și mult noroc!

Curând pe cer soarele apăru,

Mai trist ca niciodata cu razele bătu..

Căci îngerul din cer în praf căzu..

Și om pe îndată se făcu..

Printesa noastră se trezi,

Ciudatul vis își aminti...

O fi fost vre-o pierdută amintire..

Sigur a fost închipuire..

Își aminti și de îngerul cu ochii lui de turmalin.

Dar visul ei neinteles ușor intră in declin..

Nu cred că e adevărat ...

Tot ce a fost eu am visat..

6

Ce de prostii am început să am în cap!

Unde de se duc atâtea de încap?

Sunt îngeri sau demoni acei ce mă iubesc?

Ha ha..simt că înnebunesc!!

Căzut printre noi îngerul îsi căuta iubirea,

El simte că va izbuti să iși afle menirea..

Of Doamne Dumnezeul meu, arată-mi fericirea,

Priveste-n sufletul meu și luminează-mi calea.

Trecut-au ani și ani la rând..

Pe când mergea pe țărână desculț și oropsit

Văzu un bătrân în toiag sprijinit..

Cu ochii blânzi bătrânul il privea..

Privea...privea.. și-n loc stătea..

Moșneagu întrebă:

Ce e cu tine omule?Te văd abătut!

Așa-i bătrâne!Căci pierdut eu sunt!!

Nu stiu cine sunt si ce anume doresc..

Simt insă inima grea de parcă și iubesc..

Lipsit de puteri omul se prăbuși la pamant apoi spune:

Nu am un ban și sunt flămând..

Mereu de colo-ncolo alergând..

Fără nici un Dumnezeu..

Cine sunt eu??

Sub razele soaerelui moșul începe a zâmbi.

E timpul destinul sa-ți afli!

Hai cu mine și sa te duc la un ospăț!!

Hai ridica-te de jos..sprinină-te de al meu băț..

În timpul acesta la palat masă mare se așeză,

Iar muzica bună in strune cântă,

Printesa trecu pe langă meseni călare,

Doar sa le dea o salutare.

Bravii mesenii se înclinau,

Si vinul in pahare turnau,

Cu urările de rigoare,

Prințesei dornice de admirare..

7

Dar cine este moșule această făptură minunată?

E prințesa de gheață ce trebuie uitată!

Doresc sa ii vorbesc!Ea mult imi place mie!!

Simt c-o iubesc!Vreau să mă stie!

Spunand acestea flăcăul se ridică de la masă si strigă:

Prințesa mea eu am venit la tine!!

Mi-am amintit si-mi pare bine!!

Mă mai iubești?Mai stii cât mă doreai?

Priveste-n ochii mei și iți vei reaminti!!

Auzind acestea prințesa iritată se repezi spre el:

Cine ești și ce doresti?

Pleacă de aici vrăjitor ce esti!!!

Tu farmece imi faci!!

Pleacă de aici că imi displaci!!!

Dar eu sunt...

Tu ești demonul ce-a aparut in visul meu!

Acei ochi ai tăi ii recunosc mereu!!

Ai venit aici la nunta mea..

Ca să îmi faci farmece cumva??

Oștene omoară acest vrăjitor nebun!!!