controlul factorilor subiectivi ai evaluării

5/12/2018 Controlul Factorilor Subiectivi ai Evalu rii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/controlul-factorilor-subiectivi-ai-evaluarii 1/8

Controlul Factorilor Subiectivi ai Evaluării

Erorile Subiective de ApreciereI. Efectul halo şi stereotipiileII. Efectul de constrast şi eroarea proximităţii

III. Ecuaţia personală şi efectul de similaritateIV. Eroarea tendinţei centrale şi a restrîngerii de rang

Erorile Subiective de Apreciere . Cunoaştere şi Control

Erorile subiective de apreciere sunt erorile generate de situaţia că între metodele,

instrumentele şi tehnicile de evaluare, pe de o parte, şi rezultatele evaluării, pe de altă

parte, se inetrcalează filtrul subiectiv al persoanei care face evaluarea. Aceste erori nu îşiau originea în instrumentul de evaluare, criteriile de evaluare sau conţinutul evaluării.

Erorile subiective de apreciere se manifestă prin distorsionarea relaţiei dintre

nivelul real al performanţelor elevilor şi nivelul calificativului (notei sau punctajului

acordate de profesor sau evaluator).

I. Efectul halo şi stereotipiile

Există două moduri de manifestare curentă a erorilor subiective de apreciere. Efectul halo constă în tendinţa evaluatorilor de a evalua o anumită caracteristică sau

o anumită persoană în funcţie de evaluările făcute anterior conducînd la o evaluare

globală, nedeferenţiată, cu o slabă dispersie a calificativelor obţinute de acelaşi individ. În

evaluarea şcolară efectul halo apare în următoarele moduri de manifestare:

1. Prin efectul „impresie generală” asupra elevului formată în funcţie de evaluările

anterioare primite de acelaşi elev la aceeaşi disciplină sau/şi la celelalte discipline deînvăţămînt. Efectul halo se manifestă prin tendinţa evaluărilor de a ramîne constante,

chiar dacă nivelul performanţelor evaluate înregistrează performaţe.

2. Globalizarea evaluării este tendinţa de a acorda acelaşi calificativ sau calificative

foarte apropiate pentru toate caracteristicile evaluate, chiar dacă prestaţia elevului nu

este egală în raport cu fiecare din criteriile de evaluare.

Stereotipiile sunt forme de manifestare a efectului halo care constau în instalarea uneifixităţi a opiniei formate despre un anumit elev. Consecinţele stereotipiei constau în

globalizarea evaluărilor şi antrenarea variaţiei dintre notele acordate la evaluări diferite.



N.B. Efectul halo şi stereotipia pot să acţioneze nu numai asupra evaluărilor diferite

privind acelaşi elev, dar şi asupra evaluărilor efectuate în clase diferite de elevi, în funcţie

de climatul general sau de impresia generală pe care fiecare le-a generat în timp.

I.2 Modalităţi de control al erorilor generate de efectul halo şi de stereotipii .

I.2.1 Efectul halo şi stereotipia, sunt fenomene de factură cognitivă ce acţionează la

nivelul receptării şi prelucrării informaţiei printr-un proces spontan de selecţie dintre

datele actuale a celor care contravin unui model sau unei imagini preexistente despre

elev.

Controlul erorilor trebuie să fie un dublu control : un control intern sau autocontrol,

deci profesorul trebuie să aducă în planul analizei conştiente imaginea creată despre

fiecare din elevii săi,şi în control extern – prin verificarea calităţii informaţiilor pe baza

cărora se face evaluarea.

I.2.2 Efectul halo şi stereotipia sunt fenomene care apar în condiţiile unor evaluări

repetate rezultatul evaluărilor anterioare îsi pun amprenta pe evaluările actuale şi prescriu

un anumit cîmp, o anumită prefigurare pentru evaluările viitoare . Rezultă că erorile ţin de

succesiunea evaluărilor şi de modalităţile prin care se efectuează fiecare din evaluările

succesive. Sub acest aspect aceste erori afectează nu numai rezultatele evaluărilor ci şiînsuşi procesul evaluării (obiectivele, conţinutul şi tehnicile de evaluare)

* Controlul erorilor trebuie să vizeze pe de o parte succesiunea sau eşalonarea

evaluărilor, iar pe de altă parte, modalităţile de efectuare a evaluărilor repetate. Haloul şi

stereotipia rezultatelor evaluărilor sunt întotdeauna determinate de haloul şi stereotipia

modalităţilor de evaluare.

I.2.3 Efectul halo şi stereotipia sunt fenomene ce apar în contextul concret al relaţiei profesori-elevi şi al relaţiilor dintre profesorii ce alcătuiesc un colectiv didactic.In proces

de învăţămînt dinamic, participativ, centrat pe elev este calea cea mai sigură de control al

erorilor de evaluare.

Modalitîţi şi tehnici de control ce pot fi utilizate în perfecţionarea evaluării, pentru a

elimina efectul halo şi stereotipia ar fi următoarele:

♦ Instruirea personalului didactic cu privirela existenţa efectului halo şistereotipurile , explicarea conţinutului acestora şi a tehnicilor de identificare a

existenţei lor.



♦ Diversificarea şi specializarea tehnicilor de evaluare- modalităţi menite să

diminueze transferul şi interferenţa evaluărilor între caracteristici şi criterii de evaluare

diferite . Se recomandă:

- Profesorul să evalueze şi să noteze numai un singur aspect, o sigură caracteristică

dintre cele care constituie criterii de evaluare, urmînd că numai după ce întreaga

clasă sau întregul set de lucrări au fost evaluate la criteriul respectiv să se treacă la

următorul criteriu de evalure.

- Realizarea pentru fiecare caracteristică evaluată, a unor verficări orale sau scrise

distincte.

- Combinarea mai multor forme şi tehnici de evaluare (orale, scrise, practice) pentru

evaluarea aceleiaşi caracteristici sau a aceluiaşi elev /grup de elevi.

♦ Combinarea, în cadrul aceleiaşi metode /tehnici sau instrument de evaluare a

unor scale de ierarhizare sau de notare cu semnificaţii inverse - aceasta este o

modalitate de control ce poate fi folosită în următoarele moduri ;

a) în unele scale evaluarea să înceapă de la polul favorabil /nivelul maxim către

polul nefavorabil / nivelul minim, iar în alte scale evaluarea să înceapă invers.

b) Să se folosească scale cu sisteme de cotare (punctaje)diferite de scala de notare

de la 1 -10; (punctaje care să depăşească 20, calificative, sisteme de convertire a punctajelor sau a calificativelor în note şcolare).

♦ Schimbul de interevaluatori sau evaluarea prin reciprocitate este o modalitate

de control care, deşi destul de puţin folosită, poate prezenta o soluţie foarte

bună de control al evaluării. În acest caz se poate proceda astfel:

a) Profesorul care predă la clasa A evaluează la aceeaşi temă elevii clasei B şi

invers, în ambele cazuri conţinutul lucrărilor fiind stabilit de fiecare profesor pentru clasa la care predă.

b) Profesorul din clasa A asistă la lecţiile cu elevii din clasa B de către proefsorul

care predă la această clasăşi acordă note la verificările orale şi reciproc

c) Profesorul din clasa A întocmeşte proba de evaluare pentru elevii clasei B pe

care o corectează ambii profesori şi invers.

d) Profesorul din clasa A susţine lecţiii de evaluare cu clasa B fiind asistat de profesorul care predă la această clasă şi reciproc, elevii find notaţi de ambii

profesori.



II. Efectul de constrast şi eroarea proximităţii

Efectul de constrast şi eroarea proximităţii pot să distorsioneze evaluarea

datorită interacţiunii între evaluările efectuate simultan sau succesiv de către

acelaşi evaluator.

Efectul de contrast se manifestă prin mărirea sau micşorarea notei saucalificativului acordat unui elev în funcţie de calitatea mai bună sau mai slabă a

prestaţiei celorlalţi elevi. Frecvent efectul de constrast se manifestă la corectarea în

serie a lucrărilor scrise din cadrul examenelor şi concursurilor şcolare.

Eoarea proximităţii este cauzată de construcţia sistemului ( instrumentului)

de evaluare şi, în principal, de ordinea în care problemele , întrebările, itemii sunt

plasaţi sau ordonaţi în instrumentul sau tehnica de evaluare folosite.Controlul erorilor de contrast şi a erorilor proximităţii trebuie să vizeze

modul de organizare a evaluărilor şi structura (ordinea) itemilor, a întrebărilor şi a

problemelor ce alcătuiesc proba sau lucrarea de evaluare. Acest tip de erori se

verifica începînd cu etapa de proiectare a evaluării de constituire a instrumentelor şi

continuînd în etapade verificare propriu-zisă.

Modalităţi de control :1) Instruirea evaluatorilor - o bună cunoaştere, de către profesori, a riscurilor de

eroare face ca autocontrolul să devină o modalitate foarte eficientă de limitare

aeoeilor de evaluare.

2) Tehnica comparaţiei pe gupuri de lucrări- carepresupune următoarele operaţii:

- se efectuează o primă verificare şi notare a întregului lot de lucrări după

care lucrările sunt grupate în funcţie de notele acordate.- se efecuează comparaţii între lucrările din fiecare grupă, prin tehnica

perechilor ( dacî este cazul se modifică nota acordată iniţial şi se realizează

(re)ierarhizarea lucrărilor în funcţie de note.

- se efecuează comparaţii între grupe, în funcţie de rezultate ele pot fi

transferate în altă grupă şi (re) notate.

3) Controlul erorilor de proximitate se poate realiza explicînd tehnicile şi

regulile de contruire s instrumentelor de evaluare ( probe, teste, chestionare).



Nefidelitatea probelor de evaluare are în pricipal două cauze: numărul

redus de itemi si ordinea inadecvată în care aceştea sunt plasaţi în probă. Cu cît

numărul itemilor creşte, fidelitatea probei este mai ridicată cu precizarea că

dincolo de anumite limite creşterea numărului de itemi nu mai aduce o

imbunătăţire subtsnţială de fidelitate. Pentru ca efectul de ordine să fie redus,

iar fidelitatea probei să oprească se pot folosi două procedee:

a) Procedeul aplicării repetate – contsă în aplicarea de două ori a aceleiaşi probe

dar cu shimbarea ordinii itemilor la a doua aplicare.

b) Procedeul înjumătăţirii – constă în aplicarea o singură dată a probei, dar în

procesul corectării proba se divizează în două părţi egale fiecare parte fiind

corectată şi evaluată separat. Nota finală se calculează ca medie aritmetică a

celor două note acordate.

III. Ecuaţia personală şi efectul de similaritate

Ecuaţia personală şi efectul de similaritate sunt specifice fiecărui profesor, ele sunt mai

mult legate de personalitatea profesorului, de concepţia şi atitudinea acestuia faţă de actul

evaluării , faţă de procesul de învăţămînt în general.

III.1 Ecuaţia personală este un factor care face ca evaluarea să se diferenţieze de la un

profesor la altul , în funcţie de nivelul de exigenţă specific examinatorului şi de concepţia

sa cu privire la rolul şi funcţiile notelor şcolare. Intervenţia acestui factor conduce la

situaţia că aceeaşi performanţă sau acelaşi elev întrunesc evaluări diferite la diferiţi

profesori, iar efectul cel mai important este că evaluările devin incomparabile şi pot fi

avantajoase sau dezevantajoase pentru elevi.

Ecuaţia personală este un factor care, prin aceea că se menţine relativ constant la

acelaşi profesor, nu generează erori propriu –zise de apreciere, ci doar diferenţe

proporţionale ale scării de apreciere de la un profesor la altul. Astfel, identificarea

ecuaţiilor personale şi atenuarea diferenţelor sunt realtiv simplu de realizat, prin analiză

statistică a evaluărilor şi aplicarea unor procedee de moderare.

Ecuaţia personală ţine însă nu numai de nivelul de exigenţă specific al profesorului, dar

şi de concepţia sa generală privind nota şcolară: ca mijloc de stimulare sau ca

instrument de sancţiune. Influenţele acestei concepţii sunt mai evidente în acordarea



notelor foarte mari şi a notelor foarte mici (profesorul care consideră nota ca instrument

de sancţiune, de avertisment sau ameninţare, acordă în mod frecvent note foarte mici şi

mai rar note mari) .

III.2 Erorile de similaritate sunt de aceeaşi natură cu erorile de ecuaţie personală, dar

îşi au originea nu numai în nivelul propriu de exigenţă sau în viziunea profesorului asupra

rolului notelor şcolare, dar şi în trăsăturile sale de personalitate, în opţiunile profesorului

privind valoarea şi semnificaţia comportamentelor şi capacităţile elevilor . Eroarea de

similaritate constă în tendinţa evaluatorului de a-i aprecia pe ceilalţi prin rapoarte ( prin

contrast sau asemănare ) la propria persoană.

Atît ecuaţia prsonaşă cît şi efectul de similaritate au, în planul rezultatelor evaluării,

consecinţe comune care constau, în esenţă, în diminuarea comparabilităţii notelor sau

calificativelor acordate de profesori diferiţi. Necomparabilitatea se manifestă pe două

planuri:

a) pe planul nivelului general al notelor şi calificativelor, prin note diferite acordate

pentru acelaşi nivel de performanţă sau aceeaşi notă pentru niveluri diferite de

performanţă.

b) Pe planul criteriilor de evaluare, prin modificarea ordinii de prioritate sau a

ponderii criteriilor de la un profesor la altul, ceea ce conduce, de asemenea, laevaluări diferite pentru aceeaşi performnţă.

Controlul şi diminuarea erorilor de ecuaţie şi similaritate se efectuează, în primul rînd,

printr-o bună instruire a evaluatorilor . Autocontrolul subiectiv exercitate de profesor

rămîne o cale eficientă de reducere a erorilor de acest tip. Ca modalitate specifică de

control şi corijarea diferenţelor de apreciere inter-evaluatori s-a consacrat moderarea şi

respectiv procedurile de moderare. Moderarea este un ansablu de procedee şi acţiuni care vizează criteriile, metodele şi

modul de organizare ale evaluării, menite să atenueze diferenţele dintre examinatori şi

să standardizeze rezultatele unor evaluări diferite.

G. de Landsheere defineşte moderarea drept “ asnambul măsurilor ce se iau pentru

ca notele examenelor interne să fie comparabile şi deci semnificaţia lor să se unifice la

nivelul diferitelor clase de acelaşi tip dintr-o şcoală, dintr-un grup de şcoli, din instituţiisimilare ale unei reginuni sau ale unei ţări” (99, pag.173)



Moderarea este o procedură ce trebuie şi poate să fie aplicată şi la nivel

micropedagoic, la nivelul evaluării privită ca o componentă a procesului de învăţămînt. În

acest sens, se pot utiliza următoarele procedee:

1. Procedeul celui de-al treilea examinator se poate utiliza atunci cînd un lot de

lucrări este evaluat de doi evaluatori, în mod independent , iar între notele acordate

de aceştea aceloraşi lucrări apar diferenţe mai mari de un punct. Cel de-al treilea

evaluator efectuează, în acest caz, o reverificare a lucrărilor respective, în prezenţa

primilor doi examinatori, prin comparare cu criteriile (baremele de notare) şi

stabileşte nota definitivă, argumentînd şi încercînd să convingă că în cazul

lucrărilor respective au apărut abateri de indulgenţă sau severitate nejustificate.

2. Procedeul probelor de cunoştinţe standardizate cunoscut şi sub denumirea de

“ sistemul suedez”, presupune existenţa unui serviciu naţional de evaluare care

propune teste de cunoştinţe, pe discipline, pentru principalele categorii şi niveluri

de performanţă prevăzute de programa disciplinelor. Aplicarea testelor nu

înlucuieşte verificările şi evaluările făcute de profesor, ci serveşte doar ca sistem

de referinţă pentru compararea notelor acordate de profesor cu standardele

naţionale.

3. Procedeul moderării prin raportare la examene externe este menit săcompatibilizeze evaluările interne cu evaluările externe, în principal examenele de

absolvire, de încheiere de ciclu, cu examenele de admitere, de acces pe trepte

superioare de învăţămînt. Procedeul constă în analiza comparativă a rezultatelor

obţinute de absolvenţi la examenele de intrare cu rezultatele obţinute de ei la

absolvire şi ajustarea criteriilor şi sării de notare în funcţie de rezultatele

examenelor de admitere. După cum subliniză G. De Landsheere, “ scopul urmăriteste acela de a perfecţiona examenele interne astfel încît să li se poată acorda

rolul pe care l-au avut pînă în prezent marile probe externe ”(99, pag. 185)

IV. Eroarea tendinţei centrale şi a restrîngerii de rang

Cele două erori traduc un fenomen frecvent întîlnit în tehnicile de evaluare a

persoanelor şi se referă la tendinţa evaluatorilor de a evita extremele scalei de evaluare,

asa încăt evaluările se concentrează în mijlocul scalei , în jurul valorilor medii.



Eroarea tendinţei centrale poate fi uşor detectată prin construirea grafică a

distribuţiei de frecvenţă, forma graficului fiind “ascuţită ”şi avînd o amplitudine redusă.

Restrîngerea de rang este asemănătoare cu eroare tendinţei centrale în aceea ce priveşte

dispersia evaluărilor , în sensul că amplitudinea variaţiei este mică, dar se deosebeşte prin

aceea că media evaluărilor nu se mai situează neapărat la mijlocul scalei de evaluare, ci se

poate plasa în orice parte a scalei.

S-a constatat că ambele tipuri de erori apar cel mai frecvent la profesorii debutanţi ,

la profesorii care predau discipline de învăţămănt mai puţin importante sau discipline

socioumane. În situaţiilor de mai sus, cea mai întîlinită tendinţă este restrîngerea de rang

în yona notelor peste medie (8, 9 şi 10). Studiile au arătat că yona calificativelor înalte

apar mai frecvent la evaluatorii conştienţi de propriile imperfecţiuni. Această situaţie

poate fi sesizată atunci cînd profesorul, avînd îndoieli asupra calităţii unora dintre

lecţiile susţinute, evită să acorde, la evaluarea temelor respective, note slabe.

controlul factorilor subiectivi ai evaluării

Documents