Particularităţi ale contractului civil, încheiat potrivit codului civil, faţă de contractul de muncă, încheiat în baza codului muncii

Contractul civil este acordul între două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte

juridice, constând, în general, în realizarea unui produs, executarea unei lucrări, prestarea unui

serviciu.

Contractul civil este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită executant/prestatorse

obligă să realizeze un produs, să execute o lucrare, să presteze un serviciu pentru şi sub autoritatea

unui beneficiar, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei plăţi convenite.

Orice persoană poate încheia un număr nelimitat de contracte civile pentru executarea oricărui bun

(produs, lucrare, serviciu) existent în comerţ (în circuitul civil, care se vinde şi se cumpără).

Este cunoscut că, clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau

drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă. Spre

exemplu, pentru anul 2005, s-a prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 2.346 din 14 decembrie 2004

pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară că “salariul de bază minim brut pe ţară

garantat în plată” este de 310 lei. În baza unor asemenea dispoziţii legale nu se pot negocia, nu se

pot încheia contracte de muncă şi nu se pot acorda efectiv salarii sub 310 lei în anul 2005.

Asemenea prevederi legale nu au aplicabilitate pentru contractele civile.

Contractele civile nu sunt legate de timp, nu se încheie nici cu timp integral de lucru şi nici cu timp

parţial de lucru, nu se încheie nici pe durată nedeterminată, nici pe durată determinată; ele au

menirea de a produce efecte juridice constând în “a da”, în “a face”, respectiv de realizare a unui

bun, de executarea a unei lucrări, de prestare a unui serviciu.

Codul civil (în vigoare din anul 1865) nu conţine dispoziţii cu privire la capacitatea de muncă, vârsta

sub care o persoană nu poate fi încadrată în muncă, vârsta după care o persoană nu mai poate

desfăşura activitate (în funcţie şi de condiţiile de muncă), zile nelucrătoare (sărbători legale) etc.

Acestea, ca şi altele, constituie unele din marile neajunsuri ale Codului civil, ale cărui prevederi

datează din perioada în care pe actualul teritoriul al ţării noastre predominau relaţiile de producţie

feudală (prin lege s-a abolit iobăgia în anul 1864, respectiv în anul în care a fost decretat şi

promulgat Codul civil, dar relaţiile de producţie bazate pe iobăgie erau puternice şi după intrarea în

vigoare a acestuia). În perioada în care a fost elaborat Codul civil nu numai că nu existau

reglementări cu privire la interzicerea încadrării în muncă a copiilor, munca în condiţii grele,

vătămătoare, periculoase etc., dar practic nici nu se puneau asemenea probleme din moment ce

ţăranul iobag şi familia sa erau legaţi de pământ şi nu aveau voie să plece de pe   moşie, ei putând fi

vânduţi odată cu pământul de care erau legaţi. Aceste relaţii erau întărite, de regulă, prin acte ale

puterii de stat feudale.

Un alt neajuns al Codului civil constă în faptul că nu conţine nici reglementări cu elementele

minime pe care trebuie să le conţină un contract civil şi cu atât mai mult nu prezintă un “model de

contract civil”, aşa cum prevede Codul muncii un “model – cadru al contractului individual de

muncă” (A se vedea Ordinul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 76 din 11 martie 2003

privind modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă prevăzut în

anexa la Ordinul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 64/2003). Ca urmare a acestui fapt

fiecare parte dintr-un contract civil consideră că are “libertate deplină” de a stipula ce crede de

cuviinţă într-un asemenea document. Consider că orice contract civil trebuie să conţină, după caz,

cel puţin elementele prevăzute în modelul de contract civil prezentat în anexă.

Persoana juridică poate încheia contracte civile nu în calitate de angajator, ci de beneficiar.

Persoana fizică poate încheia contracte civile atât în calitate de beneficiar, cât şi de executant.

Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea atât a unui contract de muncă, cât şi a

unui contract civil în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale.

Munca prestată în temeiul unui contract civil nu-i conferă executantului vechime în muncă.

Persoanele care desfăşoară activitate pe bază de contract civil nu au calitate de salariat, iar

beneficiarul nu are calitatea de angajator; beneficiarul nu are obligaţia legală de a înfiinţa un

“registru general de evidenţă a contractelor civile”, respectiv a prestatorilor.

Persoanele care desfăşoară activitate pe bază de contracte civile nu au “funcţie” şi nici “funcţie de

bază”, nu pot cumula mai multe funcţii şi nu se pot afla în “incompatibilitate pentru cumulul unor

funcţii”, nu sunt obligate să declare nici unui beneficiar sau instituţii de stat ce activităţi desfăşoară

pe bază de contract civil, întrucât beneficiarul are obligaţia legală să-i calculeze, reţină şi vireze

impozitul, cu cota de 16% în timpul anului, conform art. 52 alin (1) din Codul fiscal, iar după

încheierea anului fiscal are loc stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil, conform

art. 84, care dispune:

“Art. 84 – (1) Impozitul pe venitul net anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal

competent, pe baza declaraţiei de venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual

impozabil din anul fiscal respectiv.

(5) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în

forma stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6) Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se plătesc în

termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu

se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie, privind

colectarea creanţelor bugetare”.

Drepturile şi obligaţiile părţilor dintr-un contract civil sunt cele stabilite prin negociere între acestea şi

înscrise în acesta.

Contractul civil poate fi modificat numai prin acordul părţilor şi conform celor convenite între acestea

vizând, în general, obiectul, locul activităţii, felul muncii, condiţii de muncă, de plată, termenul limită

de realizare etc.

Suspendarea contractului civil poate interveni prin acordul părţilor, prin act unilateral al uneia din

părţi sau în alte cazuri expres convenite între părţi.

Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile stipulate în contractul civil încheiat atrage nulitatea acestuia,

dacă părţile nu au convenit altfel.

Printr-un contract civil se urmăreşte înfăptuirea unor obiective bine determinate (realizarea unui

produs, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu), într-o anumită perioadă, până la un anumit

termen, fără ca pe beneficiar să-l intereseze câte persoane participă la realizare, în câte zile, câte

ore munceşte pe zi, dacă lucrează şi noaptea, în zilele de sărbători legale, cu ce efort etc. Ca

urmare, în încheierea unui contract civil nu există noţiunile de: concediere; concediu de odihnă, de

boală, de maternitate, fără plată etc.; condiţii de muncă normale, deosebite, specifice; misiune de

muncă temporară; muncă temporară; muncă suplimentară, de noapte, în zilele de repaus; muncă

forţată; norme de muncă; salariaţi permanenţi, nepermanenţi, cu muncă la domiciliu etc.; sărbători

legale; pauză de masă, de repaus zilnic, repaus săptămânal; preaviz; timp de muncă pe perioadă

nedeterminată, determinată; vechime în muncă etc.

Scopul urmărit printr-un contract civil fiind obţinerea unui produs, a unei lucrări, a unui serviciu, bine

determinate, contractul se consideră executat pe baza acestora (care constituie obiectul

contractului) şi nu a altor elemente, precum “timpul de muncă”. Oricât de mult timp ar consuma

executantul, dacă nu-i oferă beneficiarului obiectul contractului (constând într-un produs, o lucrare,

un serviciu), contractul nu se consideră executat; spre exemplu, când se comandă o pictură, un

portret care să exprime fidel o persoană, nu se negociază “timpul de lucru al pictorului”, iar o

asemenea lucrare nu se poate face pe bază de contract de muncă, cu timp integral sau parţial, ci

numai pe baza unui contract civil. Un pictor portretist poate realiza o asemenea lucrare “în timp” de 3

zile. Un alt pictor poate realiza aceeaşi lucrare – sau chiar de calitate şi/sau valoare inferioară – “în

timp” de 100 de zile, iar alţii niciodată.

Contractele civile se încheie în formă scrisă. Obligaţia de a încheia contractul civil în formă scrisă

revine beneficiarului. În cazul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi al regiilor

autonome, produsele, lucrările şi serviciile care urmează a fi obţinute pe bază de contracte civile se

impune a fi stabilite de consiliul de administraţie.

Contractele civile nu se înregistrează nici la inspectoratele teritoriale de muncă şi nici la alte instituţii

de stat.

Persoanele care prestează munca în baza unui contract civil nu sunt cuprinse obligatoriu, prin

efectul legii în sistemul asigurărilor sociale de stat (pentru pensie, sănătate, şomaj). Acestea se pot

asigura prin actul lor de voinţă.

Drepturile băneşti acordate executantului/prestatorului, în baza unui contract civil, nu se plătesc din

fondul de salarii, ci se trec direct pe cheltuieli sau costuri, după caz.