contractul - donatie.doc
TRANSCRIPT
CUPRINS
INTRODUCERE.................................................................................................2
CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind contractele.............................4
1.1. Noţiunea privind contractul........................................................................4
1.2. Caractere juridice şi condiţii de validitate ale contractului.........................5
1.3. Clasificarea contractelor:............................................................................6
1.4. Efecte ale contractelor...............................................................................10
CAPITOLUL II.Contractul de donaţie...........................................................14
2.1. Noţiune şi caracterele juridice ale contractului de donaţie.......................14
2.2. Condiţii de validitate ale contractului de donaţie.....................................16
2.3. Condiţii de formă. Categorii de donaţii exceptate de la regula formei
autentice a contractului de donaţie...................................................................23
2.3.1. Donaţii simulate..................................................................................25
2.3.2. Donaţii indirecte.................................................................................28
2.3.3. Darurile manuale................................................................................30
2.4. Condiţia autorizării donaţiilor făcute anumitor persoane juridice,
instituţiilor publice sau statului........................................................................33
CAPITOLUL III.Efectele contractului de donaţie........................................34
3.1. Efectele între părţi.....................................................................................34
3.2. Opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţi.....................................38
3.3. Cauzele legale de revocare a donaţiilor....................................................39
3.3.1 Principiul irevocabilităţii donaţiilor....................................................39
3.3.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii.............................................41
3.3.3. Revocarea pentru ingratitudine...........................................................43
STUDIU DE CAZ..............................................................................................46
CONCLUZII......................................................................................................53
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................56
- 1 - 1 -
INTRODUCERE
Materia contractelor speciale, ca parte integrantă a dreptului privat, a
obligaţiilor civile şi comerciale are ca obiect de reglementare instrumentele
juridice prin intermediul cărora se realizează, de regulă, circulaţia bunurilor (de
exemplu, vânzarea - cumpărarea, donaţie, schimbul, împrumuarea), de folosinţă şi
conservarea lor (de exemplu, locaţiunea, depozitul) ori crearea de valori (de
exemplu antrepriza).
În dreptul roman contractul de donaţie (practum donatignis) era recunoscut
ca o înţelegere neformală prin care „o parte, donator, pune la dispoziţia unei alte
părţi, donatar, cateva valori din contul patrimoniului său, cu scopul măririi
patrimoniului, celui din urmă (animus donanoi). Donaţia poate fi înfăptuită în
diverse forme juridice: transmiterea nemijlocită a dreptului de proprietate asupra
bunului, în particular, plata sumei de bani, în forma acordării dreptului de
servitute. Un caz aparte al donaţiei era promisiunea de a pune ceva la dispoziţie,
de a săvârşi nişte acţiuni determinate - promisiunea de donaţie.
Deci, încă legislaţia romană privea donaţiunea ca un act prin care o parte
numită, donator, îşi micşorează patrimoniul în favoarea celeilalte părţi, numită
donatar, cu scopul de a o îmbogăţi.
Contractul de donaţie nu era recunoscut de către clasicii jurişti romani ca
un contract tipic (contractus), dar se atribuia la înţelegeri nefiind inclus în nici
categorie de contracte (pacta).
În cursul dezvoltării ulterioare a legislaţiei, unele din aceste înţelegeri
(pacta) au primit apărarea citării (pacta legitima). În această ordine de idei,
I.A.Pokrovskii scria: „Un astfel de statut l-a primit şi data, dar mai ales
promisiunea de donaţie – donatio. Donatio poate fi efectuată pe cele mai diverse
căi: transmiterea nemijlocită a bunului, iertarea datoriei, promisiunea de donaţie;
ultima nu numai în perioada republicii, dar şi în dreptul juriştilor clasici, fiind
- 2 - 2 -
valabilă doar atunci când îmbrăca forma stipulatio. Un simplu pactum donatious
putere juridică nu avea.”
Prin stipulatio în dreptul roman se înţelegea o oarecare formulă magică prin
care faţă de o persoană se adresa o întrebare, iar aceasta din urmă, răspundea, că
dă sau face la ceea ce a fost ca interogată.
În acelaşi timp dreptului roman îi era cunoscut şi revocarea donaţiunilor.
Aşa donatorul putea revoca donaţiunea pentru ingratitudinea donatarului.
La origine, ingratitudinea a fost o cauză de revocare a donaţiei numai în
cadrul raporturilor dintre patroni şi clienţi. În epoca lui Justinian această cauză de
revocare a fost extinsă şi la alte donaţii.
Dacă patronul a făcut o donaţie clientului său, iar după aceea i s-a născut un
copil (survenire de copii) poate iarăşi să revoce actul de libertate.
În cazul donaţiunii cu sarcini (donatorul trebuie să facă o prestaţiune pentru
un terţ), dacă sarcina nu este executată, donatorul poate revoca actul prin actio
pracscriptis verbis sau prin condictio causa data causa non secuta.
- 3 - 3 -
CAPITOLUL I.
Consideraţii generale privind contractele
1.1. Noţiunea privind contractulPotrivit art.1166 din Codul civil, contractul reprezintă acordul dintre două
sau mai multe persoane prin care îşi manifestă voinţa cu intenţia de a constitui,
de a modifica sau de a stinge un raport juridic.
Ştiinţa dreptului civil consideră această definiţie ca fiind incompletă,
deoarece nu sunt enumerate toate efectele pe care le poate produce un contract,
cum ar fi modificarea şi stingerea unui raport juridic. De aceea într-o definiţie
mai relevantă contractul se poate defini ca acordul de voinţă realizat între două
sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic, dând naştere unei
obligaţii sau constituind un drept real, a modifica sau în momentul în care
părţile contractante şi-au exprimat voinţele concordante, cu respectarea
condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui
tip de contract1.
Încheierea contractului este guvernată de principiul libertăţii contractuale
deoarece orice contract este creaţia unei voinţe umane2.
Codul civil român de la 1864 consacra, cu titlu de principiu de drept,
libertatea oricărei persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte.
Acest principiu este consacrat în doctrină sub denumirea de principiul libertăţii
contractuale.
Potrivit teoriei autonomiei de voinţă, formulată de juristul francez Charles
Dumoulin, întrucât voinţa umană este liberă, părţile contractante, exclusiv prin
voinţa lor, pot da naştere unui act juridic cum este contractul şi acesta îşi va
putea produce efectele urmărite de părţi. Principiul libertăţii contractuale se
exprimă şi prin faptul că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să 1 L. Pop, Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1994, pagina 292 Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 2
- 4 - 4 -
determine prin voinţa sa clauzele contractuale şi efectele pe care contractul
urmează să le producă.
Limitele principiului libertăţii contractuale:
1. Se realizează prin norme imperative ale legii:
- nu se pot încheia contracte care au cauze imorale sau un obiect ilicit;
- anumite categorii de persoane nu pot încheia unele varietăţi de contracte
decât cu condiţia obţinerii unei autorizaţii prealabile.
2. Se realizează prin reguli de convieţuire socială (părţile nu pot încheia
acte juridice care ar contraveni regulilor de convieţuire din orânduirea noastră):
proxenetismul şi concubinajul.
Libertatea de voinţă este statornicită de lege, societatea fiind aceea care,
prin intermediul normelor juridice pe care le dictează, stabileşte limitele în care
voinţa indivizilor, exprimată în scopul de a da naştere la drepturi şi obligaţii, îşi
poate produce efectele urmărite de emitentul ei. Astfel, ca element component al
societăţii, individul trebuie să se încadreze în ordinea statornicită de societatea
din care face parte, libertatea de a face acte juridice îi este recunoscută într-un
anumit cadru legal, dar ea nu este decât o regulă de tehnică juridică al cărui
fundament se află în utilitatea ei economică şi socială3.
1.2. Caractere juridice şi condiţii de validitate ale contractuluiContractul reprezintă principalul izvor de obligaţii. Dacă o convenţie este
legal încheiată, ea are „putere de lege între părţi” (art.1270 din Codul civil).
Însemnătatea contractului ca mijloc de stabilire a celor mai variate relaţii între
persoanele fizice şi juridice este evidentă în toate domeniile, de la cele mai
fireşti şi mai simple activităţi ale oamenilor, până la conducerea economiei
naţionale şi la stabilirea relaţiilor internaţionale.
Condiţiile de validare ale contractului:
3 A. Ivaşcu, Voinţa juridică, Studia Napocensis, Editura Academiei, Bucureşti, 1974, pagina 53
- 5 - 5 -
Contractul fiind un act juridic bilateral, ce se formează prin acordul de
voinţă al părţilor, implică existenţa a cel putin 2 părţi care să-şi exprime
consimţământul valabil cu privire la scopul contractului. Condiţiile esenţiale,
potrivit art.1179 din Codul civil, pentru validitatea contractului sunt:
- capacitatea de a contracta – art.37 – 48 şi art.1180 - 1181 din Codul
civil;
- consimţământul părţilor – 1182 – 1224 din Codul civil;
- un obiect determinat şi licit – art.1225 – 1234 din Codul civil;
- o cauză licită şi morală – 1235 – 1239 din Codul civil.
1.3. Clasificarea contractelor: Datorită marii varietăţi de contracte pe care le pot încheia subiectele de
drept, atât cele reglementate de Codul Civil, cele reglementate de alte acte
normative, cât şi cele care nu sunt reglementate de nicio lege, apare necesară o
clasificare a lor, folosind diferite criterii.
Clasificarea contractelor nu este numai o operaţiune logico-teoretică, ci ea
prezintă o neîndoielnică importanţă practică, mai ales atunci când se pune
problema stabilirii naturii juridice a unui anumit contract, respectiv a regimului
juridic aplicabil acestuia.
În imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai
importante a căror clasificare se poate face după mai multe criterii: conţinutul,
modul de formare, scopul urmărit de către părţi, modul de executare.
1. După conţinutul lor, adică după felul obligaţiilor la care dau naştere pot
fi:
a) Contracte sinalagmatice, care dau naştere la obligaţii reciproce între
părţi.
- deoarece ambele părţi au în acelaşi timp şi drepturi dar şi obligaţii,
fiecare parte este totodată şi creditor dar şi debitor. Exemplu: vânzarea-
cumpărarea, schimbul, locaţiunea, contractul de asigurare.
- 6 - 6 -
b) Contracte unilaterale, care instituie obligaţii numai pentru una din
părţi. Exemplu: împrumutul, comodatul, depozitul, donaţia fără sarcină,
mandatul gratuit.
Utilitatea practică a dinstincţiei: numai în cadrul contractului
sinalagmatic se pot pune probleme privind riscul contractual4.
2. După modul lor de formare, potrivit art.1174 din Codul civil,
distingem:
a) Contracte consensuale, pentru a căror formare este suficient simplul
acord de voinţă al părţilor fără să mai fie nevoie de vreo formalitate sau de vreo
formă specială de manifestare a voinţei părţilor (art.1178 din Codul civil).
b) Contracte solemne, pentru a căror validitate, pe lângă acordul de
voinţă, mai este necesară şi îndeplinirea unor formalităţi impuse de lege.
- sunt încheiate în faţa unui funcţionar public, abilitat prin lege să
întocmească actele sau notarul public;
c) Contracte reale, pentru a căror formare se consideră că pe lângă
acordul de voinţă mai este necesară şi remiterea unui lucru de către una dintre
părţi către cealaltă (art.1174 alin.4 din Codul civil).
- acestea sunt în fond contracte consensuale, deoarece încheierea lor nu
este supusă de lege unor forme speciale dar obligaţiile specifice lor nu iau
naştere decât în momentul remiterii lucrului.
Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa,
înainte de acest moment fiind doar o promisiune de a contracta. Exemplu:
depozitul, împrumutul, comodat, gajul5.
3. După scopul urmărit de părţi prin încheierea lor avem:
a) Contracte cu titlu oneros, în care una dintre părţi urmăreşte un folos
material, o contraprestaţie, în schimbul aceleia pe care o face, ori se obligă să o
4 L. Pop, Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 19945 R. I. Motica, F. Moţiu, Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
- 7 - 7 -
facă în favoarea celeilalte părţi. Exemplu: vânzarea-cumpărarea, schimbul,
contractul de asigurare.
b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre părţi procură celeilalte
un folos, fără a primi ceva în schimb. Exemplu: contractele de binefacere.
Interesul distincţiei: legea impune în privinţa condiţiilor de validitate
condiţii speciale pentru contractele cu titlu gratuit, chiar şi forme solemne;
acţiunea pauliană se poate executa mai uşor împotriva contractelor cu titlu
gratuit.
4. Contractele cu titlu oneros, se împart la rândul lor în:
a) Contracte comutative, în care întinderea prestaţiilor datorate de către
părţi este certă şi poate fi apreciată chiar la momentul încheierii contractului,
deoarece se promit lucruri care există la acel moment, sau a căror existenţă
viitoare este certă.
- cea mai mare parte a contractelor cu titlu oneros sunt comutative;
Exemplu: vânzarea unui obiect contra unui preţ determinat.
b) Contracte aleatorii, în care întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a
uneia dintre ele depinde de un eveniment viitor şi incert, astfel încât la
momentul încheierii contractului nu se poate cunoaşte şi nu se poate aprecia cu
certitudine câştigul sau pierderea fiecărei părţi şi uneori nici nu se poate şti dacă
va exista un câştig sau o pierdere. Exemplu: contracte referitoare la loterie,
prinsoarea, jocurile de noroc.
5. După modul lor de executare avem:
a) Contracte cu executare imediată sau dintr-o dată, care se execută
imediat după întocmirea lor.
b) Contracte cu executare succesivă, a căror executare se desfăşoară în
timp, fie sub forma unei prestaţii continue, fie sub forma unei succesiuni de
prestaţii. Exemplu: contractele de locaţiune, contracte de muncă, contracte de
societate, contracte de asigurare.
- 8 - 8 -
Interesul distincţiei: în cazul neexecutării obligaţiei de către una dintre
părţi sancţiunea poate fi:
- în cazul contractelor cu execuţie imediată, rezoluţiunea pentru
neexecutatea contractului, adică desfiinţarea contractului cu efect retroactiv.
- în cazul contractelor cu executare succesivă, acţiunea va fi rezilierea
(adică desfacerea contractului numai pentru viitor).
Unele contracte cu executare succesivă pot fi reziliate:
- prin voinţa unilaterală;
- prin voinţa oricăreia dintre părţi (contractul de locaţiune fără termen);
- prin voinţa uneia dintre părţi (exemplu: contractul individual de muncă,
contractul de închiriere de locuinţe, contractul de depozit);
6. Din punctul de vedere al reglementării lor avem:
a) Contracte numite, care corespund unor anumite operaţii economice,
poartă fiecare un nume specific şi este special reglementat prin lege. Exemplu:
vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, împrumutul, ipoteca, depozitul.
b) Contracte nenumite, care nu au un nume propriu şi nu sunt supuse unor
reglementări speciale, deoarece nu se încadrează într-o categorie anume: prin
mijlocirea lor se realizează operaţiile cele mai variate, pe care părţile în virtutea
principiului libertăţii convenţiilor, pot să le săvârşească .
Importanţa distincţiei: calificarea unui contract numit sau nenumit are o
deosebită importanţă în determinarea regimului juridic, aplicabil în lipsa unei
precizări a părţilor.
7. După existenţa de sine stătătoare sau nu a contractelor avem:
a) Contracte principale, care au o existenţă de sine stătătoare6.
b) Contracte accesorii, care sunt contracte a căror încheiere depinde de
existenţa altui contract.
Aceste contracte se pot naşte în acelaşi timp cu contractul principal sau
numai după încheierea acestuia din urmă. Importanţa calificării unui contract ca
6 R. I. Motica, F. Moţiu, Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
- 9 - 9 -
fiind principal sau accesoriu constă în faptul că, în vreme ce validitatea
contractului principal se analizează în funcţie numai de propriile sale elemente,
validitatea contractului accesoriu mai depinde şi de validitatea contractului
principal, al cărui accesoriu este. Exemplu: gajul, ipoteca.
8. Contracte de adeziune:
Clauzele sunt stabilite numai de către una dintre părţi, cealaltă parte
neavând putinţa să le discute, ci numai să le accepte ca atare sau să nu
contracteze. Exemplu: contractul de transport pe calea ferată.
9. Contracte mixte sau complexe:
Acestea rezultă din încheierea a două sau a mai multor contracte.
Exemplu: contractul de hotelărie.
1.4. Efecte ale contractelorOrice contract, indiferent de tipul său, se încheie de către părţi cu scopul
direct de a produce efectele juridice (de a da naştere, modifica ori stinge drepturi
şi obligaţii caracteristice) pe care ele le urmăresc şi pe care le îngăduie legea ce
guvernează actul juridic respectiv. În baza unei asemenea aserţiuni, s-au stipulat
două principii ce stau la temelia efectelor oricărui tip de contract: principiul
forţei obligatorii a contractului şi principiul relativităţii efectelor contractului7.
Forţa obligatorie a contractului
Acest principiu este consacrat de art.1270 din Codul Civil, articol potrivit
căruia „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”
(pacta sunt servanda).
Un contract valabil încheiat este obligatoriu nu numai pentru părţi, dar şi
pentru instanţele de judecată care sunt datoare să asigure executarea lui, la
nevoie.
În ce priveşte forţa obligatorie a contractului între părţile contractante
trebuie înţeles că fiecare parte contractantă este obligată să-şi îndeplinească
întocmai obligaţiile asumate; nici una dintre ele nu poate revoca în mod 7 Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 2
- 10 - 10 -
unilateral contractul; executarea obligaţiilor ce le revin trebuie să se facă cu
bună-credinţă şi în spirit de cooperare. În cazul în care debitorul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile ce-i revin, la timp şi în bune condiţii, creditorul, după
natura şi specificul obligaţiilor asumate, este în drept să utilizeze orice mijloc
legal pentru a obţine executarea în natură, iar atunci când o astfel de executare
nu mai este posibilă, executare prin echivalent sub forma daunelor interese.
Potrivit exigenţelor regulii simetriei în contracte, un contract nu poate fi
revocat (denunţat) în mod unilateral de către una dintre părţi, doar dacă o astfel
de posibilitate i-a fost conferită prin contract ori i-o permite legea (mutuus
consensus, mutuus disensus). Practic, revocarea unui contract prin
consimţământul părţilor contractante înseamnă încheierea unui nou contract
care-l desfiinţează cu efecte pentru viitor pe cel revocat. O astfel de revocare
poate inteveni în afara oricărei culpe în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, de
aceea se spune că este vorba de revocare, şi nu de reziliere sau rezoluţiune, care
sunt moduri speciale de desfiinţare a unui contract ca o consecinţă a unei culpe
contractuale a uneai dintre părţi.
Ca regulă, un contract poate fi revocat în mod unilateral dacă acest lucru
este îngăduit prin înseşi clauzele sale, cu condiţia ca respectivele clauze să nu
aibă natura unor condiţii pur potestative. De asemenea, legea îngăduie în cazul
anumitor categorii de contracte revocarea unilaterală (denunţarea). Astfel, pot fi
denunţate unilateral contractul de mandat, contractul de locaţiune încheiat pe o
perioadă nedeterminată, contractul de depozit, etc.
Denunţarea nu trebuie să se facă fără un motiv just, în caz contrar putând
fi antrenată răspunderea ca o consecinţă a unui abuz de drept.
Anumite contracte pot înceta, însă, şi în mod fortuit, ca urmare a morţii,
punerii sub interdicţie ori a dizolvării şi lichidării uneia dintre părţile
contractante, după caz. Este situaţia contractelor intuitu personae, contracte la
- 11 - 11 -
care, în principiu, nu se produce o transmisiune particulară de drepturi şi
obligaţii către succesorii părţi (părţilor) contractante8.
Relativitatea efectelor contractului şi opozabilitatea lui faţă de terţi
Principiul relativităţii efectelor contractului îşi are temeiul în prevederile
art.1280 C. Civ., articol potrivit căruia „Contractul produce efecte numai între
părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Potrivit acestui principiu orice
contract, încheiat în mod pe deplin valabil, va produce efecte numai între părţile
contractante, adică nu va putea da naştere la drepturi ori la obligaţii în
patrimoniul său şi al altor persoane. Acest principiu este şi o consecinţă a
principiului că nimeni nu se poate obliga juridiceşte decât prin propria sa
manifestare de voinţă.
Principiul relativităţii efectelor contractului este o expresie a adagiului
latin potrivit căruia un anumit act juridic încheiat între anumite persoane nu
poate nici dăuna şi nici profita altor persoane. Prin excepţie de la acest principiu,
avânzii-cauză ai părţilor contractante (sucesorii universali, cei cu titlu universal
şi în anumite limite cei cu titlu particular), vor putea dobândi drepturile şi
obligaţiile asumate de persoana care le transmite (pe diverse căi de transmitere a
patrimoniului, în totul sau numai în parte), cu toate că ei au participat la
încheierea contractelor în cauză şi aceasta tocmai datorită legăturii ori
raporturilor speciale pe care le au cu părţile contractante. În cazul contractelor
intuitu personae, dispariţia uneia dintre părţi face ca, de regulă, respectivele
contracte să înceteze.
Cât priveşte situaţia succesorilor cu titlu particular, aceştia vor putea
profita doar de drepturile reale şi vor fi îndatoraţi să execute obligaţiile şi
sarcinile izvorâte din contractele încheiate de autorul lor anterior momentului
transmiterii care au dată certă şi care, după caz, au fost înregistrate în evidenţele
de publicitate imobiliară direct legate de dreptul real în legătură cu bunurile ori
drepturile transmise.
8 Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 18
- 12 - 12 -
Drepturile şi obligaţiile personale, generate de contractele încheiate de
autorul lor, nu se vor transmite către succesorul cu titlu particular, întrucât acesta
are calitatea de terţ faţă de contractele respective. Prin excepţie de la această
regulă, transmisiunea va opera dacă părţile contractante au convenit experes
acest lucru; dacă drepturile şi obligaţiile respective sunt accesorii ale bunului
transmis; dacă legea prevede expres, din raţiuni de ordine publică, că
dobânditorul unui anumit imobil trebuie să respecte un contract de locaţiune,
dacă acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale speciale, de formă şi
publicitate etc.
Cât priveşte opozabilitatea contractului faţă de terţi, ea trebuie înţeleasă ca
o obligaţie legală a terţilor propriu-zişi de a respecta situaţiile juridice generate
de un anumit contract, chiar dacă respectarea unei astfel de obligaţii nu-i face să
devină parte (debitori) în cadrul contractului respectiv.
În practica judiciară există şi unele situaţii care pot fi calificate ca excepţii
reale (stipulaţia pentru altul - în patrimoniul beneficiarului se pot naşte doar
drepturi, nu şi obligaţii) sau aparente (promisiunea pentru altul, contractul
colectiv de muncă, acţiunile directe) de la principiul relativităţii contractelor
(sau cel puţin unele) se produc în patrimoniul unor terţi. În mod exact şi
principal, este admisibil ca în astfel de situaţii să se nască doar drepturi în
favoarea terţilor, nu şi obligaţii.
- 13 - 13 -
CAPITOLUL II.
Contractul de donaţie
2.1. Noţiune şi caracterele juridice ale contractului de donaţie.Noţiune.
Potrivit articolului 985 din Noul Cod civil, donaţia este contractul prin
care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod
irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.
Contractul de donaţie este un contract unilateral, solemn şi cu titlu gratuit
prin care una din părţi, numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod
actual şi irevocabil patrimoniul său cu un drept real sau de creanţă, mărind
patrimonial celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să
primească altceva în schimb.
Contractul de donaţie este o liberalitate deoarece, prin încheierea sa,
patrimoniul donatorului se micşorează cu un bun (sau un drept)9. Trebuie făcută
precizarea, de asemenea, că donaţia – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit –
reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micşorarea patrimoniului
donatorului cu bunul donat spre deosebire de contractele dezinteresate (de
exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit, etc. ), prin care nu
se micşorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care
acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond şi de formă prevăzute pentru
donaţii.
Donaţia este, totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi
produce efectele, de regulă, în timpul vieţii donatorului (spre deosebire de
testament, care este tot o liberalitate, însă mortis causa). Potrivit art.984 alin (1)
C.Civ., „Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu
gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane”.
9 Ph. Malaurie, L. Aynès, „Cours de droit civil”, Ed. Cujas, Paris, 1989, pagina 191
- 14 - 14 -
Ceea ce caracterizează donaţia este trecerea unor valori dintr-un
patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenţia de a face o donaţie (animus
donandi). În materie de liberalităţi, elementul voinţei prezintă, mai mult ca
oricând, o importanţă deosebită deoarece prin aceste acte (cu caracter gratuit)
dispunătorul înstrăinează bunurile sale fără a primi un echivalent în schimb
(cum se întâmplă de obicei).
Caracterele juridice ale contractului de donaţie
Contractul de donaţie este un contract solemn, deoarece este supusă
formei speciale, impusă ca o condiţie ad validitatem de art. 1011 Noul Cod
Civil10, pentru care este necesară forma înscrisului autentic, lipsa formei
atrăgând nulitatea absolută a acestuia.
Excepţie de la regula de mai sus fac darurile manuale, care se perfectează
valabil numai prin predare, tradiţiune.
Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit din categoria
liberalităţilor, deoarece donatorul îşi micşorează patrimoniul cu un bun sau cu
un drept (real sau de creanţă) fără a primi un echivalent al acestuia. Intenţia
liberală (“animus donandi”) trebuie să existe la momentul încheierii
contractului. Ca excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini contractul devine oneros,
dar numai în limitele valorii sarcinii. În această situaţie donaţia nu mai este
unilaterală, ci în limitele sarcinii devine sinalagmatică.
Contractul de donaţie este un contract unilateral. Deşi actul juridic se
încheie prin acordul celor două părţi, numai una dintre acestea are obligaţii
contractuale (donatorul). În principiu, donatarul nu-şi asumă obligaţii faţă de
donator. Se acceptă unanim însă că donatarul trebuie să aibă o obligaţie de
recunoştinţă (faţă de donator). Obligaţia de recunoştinţă a donatarului este, în
general, o obligaţie morală şi, pe cale de consecinţă, neîndeplinirea ei nu poate
atrage în mod direct sancţiuni juridice. Chiar dacă este o donaţie cu sarcini
10 „Donaţia se încheie prin înscris autentic” – art.1011 C.Civ.
- 15 - 15 -
pentru donatar, aceste sarcini nu pot întrece valoarea bunului donat căci atunci
contractul se transformă într-un contract bilateral, cu titlu oneros.
Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate, odată cu
încheierea contractului operează, de regulă, şi transferul dreptului de proprietate
de la donator la donatar. Însă, donaţia este translativă de proprietate numai prin
natura sa, contractul putând transmite valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt
drept real sau un drept de creanţă), dreptul transmiţându-se prin acordul părţilor
exprimat cu respectarea condiţiilor de formă cerute de lege.
În principiu, în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din
momentul încheierii contractului, dar este posibil ca părţile (solo consensu) să
amâne acest moment.
Ca excepţie, amânarea transferului dreptului de proprietate nu este
posibilă în cazul darului manual, deoarece fiind un contract real, încheierea sa
valabilă presupune (pe lângă acordul de voinţă) şi tradiţiunea (predarea) bunului
la momentul încheierii contractului.
Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar
produceconsecinţele instituite de dreptul comun (de exemplu, riscul pieirii
lucrului va fi suportat de donatar potrivit principiului res perit domino).
Contractul de donaţie este un contract irevocabil, adică donatorul nu-şi
mai poate retrage oferta. Codul Civil prevede prin excepţie că donaţia poate fi
revocată atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile care s-au stipulat în contract
(de exemplu: neexecutarea sarcinilor atunci când donaţia este cu sarcină).
2.2. Condiţii de validitate ale contractului de donaţie.Pe langa conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca orice
contract, contractul de donatie trebuie sa indeplineasca anumite conditii de
valaditate, astfel:
- capacitatea partilor
- capacitatea de a dona si de a primi donatii
- 16 - 16 -
In principiu, poate dona si poate primi donatii orice persoana careia nu-i
este interzis prin lege.
Pentru a fi valabil încheiată, donaţia, ca orice contract, trebuie să
îndeplinească condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 1179 C.Civ.
Originalitatea contractului (în raport cu celelate contracte speciale) este
dată de intenţia liberală manifestată, în acest domeniu, printr-o regulă importantă
exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.
Capacitatea juridică a părţilor
Incapacităţi de a dispune şi de a primi donaţii
În privinţa capacităţii de folosinţă legiuitorul prevede anumite incapacităţi :
- Incapacităţi de a dispune – minorii şi persoanele aflate sub interdicţie
judecătorească nu pot dona nici măcar când există încuviinţarea reprezentantului
legal şi al autorităţii tutelare, cu excepţia darurilor obişnuite făcute de minori cu
diferite ocazii, daruri care nu afectează substanţial patrimoniul donatorului. În
favoarea tutorelui, minorul nu poate dispune prin donaţie nici după ce a ajuns la
majorat, cât timp autoritatea tutelară n-a dat tutorelui descărcare pentru
gestiunea sa.
De la această regulă face excepţie situaţia când tutorele este ascendentul
minorului.
Incapacităţi de a primi
- Nu pot primi donaţii persoanele neconcepute (art. 989 alin. (2) din Noul
Cod Civil ) şi organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică. Copilul
neconceput poate primi o donaţie numai indirect dacă donatorul gratifică pe
cineva cu un bun, impunând sarcina (“obligaţia”), de a transmite dreptul de
proprietate asupra acelui bun copilului care se va naşte;
- În privinţa structurilor organizatorice (mai cu seamă organizaţiile non-
profit) acestea vor putea primi donaţii (chiar în timpul constituirii) dacă aceste
donaţii sunt absolut necesare pentru dobândirea personalităţii juridice. Practic,
este vorba despre o capacitate de folosinţă anticipată momentului constituirii,
- 17 - 17 -
capacitate legată numai de acele acte şi condiţii necesare constituirii (de
exemplu: necesitatea patrimoniului propriu).
- Nu pot primii donaţii străinii şi apatrizii dacă obiectul donaţiei este un
teren (art. 41 alin. 2 din Constituţie).
- Nu pot primii donaţii medicii şi farmaciştii de la persoanele care au fost
tratate, îngrijite medical, de aceştia înaintea morţii. Interdicţia se referă şi la
preoţii care au fost în preajma bolnavului (donator) făcându-i slujbe şi alte
practici religioase (art. 989 alin. (1) din Noul Cod Civil).
Conform art. 989 alin. (2) din Noul Cod Civil sunt exceptate din această
categorie liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor
privilegiaţi, dar şi liberalităţile făcute altor rude până la al patrule grad inclusiv,
dacă la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie drept sau
colaterali privilegiaţi.
Momentul în care se cere existenţa capacităţii
În privinţa capacităţii de exerciţiu, donaţia fiind un act de dispoziţie cu
caracter irevocabil, atât donatorul cât şi donatarul trebuie să aibă capacitate de
exerciţiu deplină cu respectarea dispoziţiilor legale analizate privitoare la
incapacităţtile de a dispune şi de a primi donaţii.
Momentul în care capacitatea juridică trebuie să existe este acela al
realizării acordului de voinţă, moment care diferă dacă persoanele sunt prezente
sau absente şi se încheie prin înscrisuri separate. Astfel, dacă donaţia se încheie
prin înscrisuri separate, donatorul trebuie să fie “capabil” de a face donaţii în
momentul lansării ofertei, în momentul acceptării ei de către donatar, cât şi în
momentul primirii comunicării acceptării comunicării.
În privinţa donatarului, acesta trebuie să aibă capacitatea juridică
prevăzută de lege în momentul acceptării donaţiei.
Sancţiunea incapacităţilor speciale de “a dona” sau de “a primi
donaţia”
- 18 - 18 -
În funcţie de interesele ocrotite de norma juridică încălcată prin încheierea
contractului juridic de donaţie, norma referitoare la capacitatea juridică a
părţilor, nulitatea poate fi absolută sau relativă.
De exemplu, este caz de nulitate absolută în ipoteza în care s-au donat
terenuri cu încălcarea dispoziţiei constituţionale care interzice dobândirea de
terenuri de către străini sau de către apatrizi.
Este caz de nulitate relativă ori de câte ori s-a încheiat un contract de
donaţie de către minori fără să fi existat încuviinţarea prealabilă a
reprezentantului legal, nulitate care poate fi invocată de reprezentantul legal al
minorului sau de succesorii lui în drepturi.
Incapacităţi de exerciţiu
Minorii şi interzişii judecătoreşti pot primii donaţii dar nu au exerciţiul
acestui drept în sensul că donaţiile vor fi acceptate fie de reprezentanţii legali
sau cu încuviinţarea prealabilă a acestora şi după cum au sau nu capacitate de
exerciţiu restrânsă, fie chiar de ascendenţii lor de orice grad dacă reprezentanţii
legali ar refuza să accepte (art. 988 alin (2), C. civ.). Faptul că donaţia poate fi
acceptată şi de alte persoane decât de reprezentanţii legali înseamnă că
legiuitorul a avut în vedere ocrotirea minorilor şi a interzişilor judecătoreşti în
scopul creşterii activului patrimonial al acestora.
Dacă donaţia este cu sarcini, în mod obligatoriu trebuie să existe şi
autorizarea prealabilă a autorităţii tutelare.
Surdo-mutul (care nu ştie să scrie şi să citească) nu poate accepta o
donaţie decât în preajma unui curator desemnat potrivit dispoziţiilor11 (art. 988,
C. Civ. ) şi cele din Codul familiei privitoare la curatelă, persoana care va avea
rolul de interpret al voinţei surdo-mutului.
Formarea acordului de voinţă
Pentru că donaţia este, în primul rând, un contract, ea trebuie să aibă la
bază acordul de voinţe al părţilor. Deoarece donaţia este şi o liberalitate, acordul
11 R. I. Motica, F. Moţiu, „Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
- 19 - 19 -
părţilor trebuie să exprime voinţa animus donandi a donatorului şi acceptarea
acesteia de către donatar.
Consimţământul, ca element de validitate a contractului, trebuie să fie
valabil (neviciat). Consimţământul este neviciat când este dat prin eroare,
surprins prin doi sau smuls prin violenţă (art.1206 alin. (1) C.Civ.)
În materie de liberalităţi, vicierea consimţământului se face, de regulă,
prin doi, manifestat sub forma captaţiei sau a sugestiei.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi
în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din
proprie iniţiativă.
Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela
buna-credinţă a testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de
care nu ar fi făcut-o.
Noul Cod Civil cuprinde dispoziţii referitoare la oferta şi promisiunea de
donaţie. Potrivit art.1013 alin. (1) C.Civ., oferta de donaţie poate fi revocată cât
timp ofertantul nu a luat cunoştinţă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea
sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.
Potrivit art. 1013 alin (2), „oferta nu mai poate fi acceptată după decesul
destinatarului ei”. Moştenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea
făcută de acesta.
Promisiunea de donaţie este „supusă formei autentice” şi, în caz de
neexecutare, „nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-
interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut şi avantajele pe care le-a
acordat terţilor în considerarea promisiunii” (art.1014 C.civ).
Obiectul contractului de donaţie
Potrivit art.1225 alin (1) C.Civ., „obiectul contractului îl reprezintă
operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele
asemenea”.
- 20 - 20 -
Obiectul contractului de donaţie „îl reprezintă donaţia”, adică transmiterea
dreptului real sau de creanţă (inclusiv componenta sa materială, predarea
lucrului).
Pot forma obiectul material al donaţiei bunurile mobile şi imobile care,
deopotrivă, trebuie să îndeplinească (potrivit dreptului comun) o serie de
condiţii precum:
- Să fie determinat sau determinabil;
- Să fie licit, posibil;
- Să existe în prezent sau să poată exista în viitor;
- Să constituie prestaţie a celui ce se obligă (art.1225-1229 C.Civ.)
Excepţie de la condiţiile arătate mai sus fac darurile manuale, care nu pot
avea ca obiect bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.
Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul
unui dar manual (art.1011 alin. (4) C.Civ.).
Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi
evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată (sub sancţiunea nulităţi
absolute –art. 1011 alin. (3) C.Civ.).
Ca şi în alte contracte transmisibile de proprietate, bunurile viitoare pot
forma în principiu, obiectul donaţiei, cu excepţia moştenirilor nedeschise, care
nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea nulităţii absolute (art.956 C.Civ.).
Când bunul este individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea
de proprietar12.
În practică există probleme referitoare la obiectul donaţiei atunci când
contractul de donaţie este însoţit sau urmat de un alt contract în care participă şi
o altă persoană decât donatarul şi donatorul.
Nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul
irevocabilităţii donaţiilor iar donatorul trebuie să fie proprietarul lucrului donat,
în momentul încheierii contractului. 12 G.Boroi,L.Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2012
- 21 - 21 -
Importanţa cunoaşterii obiectului contractului de donaţie constă în
următoarele idei :
- Dacă obiectul donaţiei este o sumă de bani, nu se vor aplica dispoziţiile
legale referitoare la raportul, revocarea sau reducţiunea donaţiei;
- Dacă obiectul donaţiei este imobilul cumpărat cu suma de bani provenită
de la donator, vor fi incidente dispoziţiile privitoare la raportul, revocarea sau
reducţiunea donaţiei.
Cauza
Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un
alt drept patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit şi moral. În caz contrar,
donaţia nu poate fi valabil încheiată (pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute
de art. 1179 C. civ. alin. (1) pct. 4 şi art. 1236 C.Civ.).
Donaţia care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri
ori ordinii publice este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incubă celui care o
pretinde şi fiind o chestiune de fapt, poate fi făcută prin orice mijloace de probă.
Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul
determinant.
Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra
unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a
donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor
contractelor de donaţie. Evident, că intenţia de a gratifica este strâns legată de
consimţământul liber exprimat al donatorului.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element su-
biectiv, variabil şi concret în fiecare contract de donaţie.
2.3. Condiţii de formă. Categorii de donaţii exceptate de la regula formei autentice a contractului de donaţie
Donaţiile se încheie în formă autentică (potrivit articolului 1011 C.Civ).
Rezultă că donaţia este un contract solemn (înscrisul autentic fiind cerut ca
element esenţial de valabilitate a contractului, şi nu ca mijloc de probă). Ca
- 22 - 22 -
excepţie nu sunt supuse formei autentice donaţiile indirecte, donaţiile deghizate
şi darurile manuale (art.1011 alin. (2)). Cerinţa formei autentice constituie o
măsură specială de protecţie a donatorului care dispune în mod actual şi
irevocabil de un drept, fără o contraprestaţie13.
Astfel, donaţia se prezintă ca o excepţie de la principiul
consensualismului (caracteristic dreptului obligaţional).
Solemnitatea donaţiei nu însemnă însă, numai o simplă formă de
prezentare a voinţei liberale (animus donandi). Ea are o semnificaţie mai
profundă, ţinând de natura extrinsecă a acestui contract.
În acelaşi sens, s-a opinat că forma solemnă (autentică) a donaţiei
reprezintă şi “o măsură de protecţie a voinţei donatorului, care dispune în mod
actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane”, fără echivalent14.
Forma solemnă nu constituie numai un simplu (şi comun) caracter al
contractului, ci putem vorbi de mai mult şi anume, despre principiul solemnităţii
donaţiei.
Sancţiunea nerespectării formei autentice este nulitatea absolută. Forma
înscrisului autentic este deci o condiţie “ad validitatem”, nulitatea putând fi
invocată de orice persoană, chiar şi din oficiu de către instanţa de judecată.
Dacă s-a încheiat un contract de donaţie fără respectarea formei autentice
el va fi refăcut cu respectarea dispoziţiei articolului 1011 din Noul Cod Civil.
Forma autentică a fost impusă de legiuitor pentru a atrage atenţia
donatorului asupra gravităţii donaţiei pentru patrimoniul sau şi asupra faptului că
donaţia este, în principiu, irevocabilă.
În ipoteza în care contractul de donaţie se încheie prin înscrisuri separate
(între absenţi), atât oferta cât şi acceptarea trebuie să se întocmească în formă
autentică.
13 Fr. Deak, St. Cărpenaru, „Contracte civile şi comerciale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 199314 Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007
- 23 - 23 -
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului.
Pentru ca liberalitatea inter vivos să producă totuşi efecte, ea trebuie să se refacă
în forma prevăzută de lege.
Deoarece forma solemnă este cerută imperativ (ad validitatem); dovada
existenţei contractului de donaţie nu poate fi făcută cu martori (chiar dacă există
un început de dovadă scrisă).
Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice
persoană sau de instanţă, din oficiu (neputând fi înlăturată în nici un fel).
În schimb, s-a admis că după moartea donatorului, nulitatea donaţiei
pentru viciul de formă poate fi acoperită prin confirmare, ratificare sau executare
voluntară, de către moştenitorii donatorului.
În cazul în care donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea specială
a acestuia trebuie să aibă tot formă autentică, asemenea actului ce urmează a fi
încheiat prin reprezentant (contractul de donaţie).
Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate,
ambele acte trebuie să fie făcute în formă autentică (sub sancţiunea nulităţii
absolute). De menţionat, că acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc în timpul
vieţii donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă15.
Acceptarea donaţiei trebuie făcută personal de donatar şi notificată
donatorului, în limitele termenului stabilit de acesta, iar dacă nu s-a fixat un ter-
men, înainte de revocarea ofertei în timpul vieţii lui şi înainte de a deveni
incapabil. Notificarea acceptării, neavând caracter personal, poate fi făcută şi de
către alte persoane (de exemplu moştenitorii donatarului).
Potrivit art. 1011 alin (3): „Bunurile mobile care constituie obiectul
donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură
privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei”. Deci, legea cere, în cazul
donaţiei de bunuri mobile existenţa, drept condiţie de valabilitate a contractului,
15 Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 130
- 24 - 24 -
a unui stat estimativ. Acesta trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun donat în
parte, inclusiv valoarea lui.
Statul (actul) estimativ poate fi cuprins în înscrisul constatator al
contractului de donaţie sau poate fi un înscris separat, ataşat contactului
principal. De menţionat că actul estimativ poate fi şi sub semnătură privată (nu
neapărat înscris autentic), el trebuind însă, să fie semnat de ambele părţi
contractante. Sunt scutite de formalitatea actului estimativ donaţiile indirecte şi
darurile manuale.
Ca excepţie de la principiul solemnităţii donaţiilor, contractul de donaţie
poate prezenta mai multe varietăţi precum: donaţiile deghizate, ascunse sub
aparenţa unui act cu titlu oneros, fie sub forma interpunerii de persoane, prin
care se ascunde adevăratul beneficiar al donaţiei16; donaţiile indirecte şi darurile
manuale.
2.3.1. Donaţii simulate Donaţiile simulate se materializează sub doua forme: donaţii deghizate şi
donaţii prin interpunere de persoane.
Donaţiile deghizate
O donaţie este deghizată când actul public este un act cu titlu oneros (de
exemplu o vânzare). În acest caz, act public este simulat, neadevărat, şi ascunde
o donaţie (deghizare totală, prin care se ascunde natura gratuită a contractului
secret). De exemplu, vânzare-cumpărare în care preţul nu este datorat
(contraprestaţie simulată); recunoaşterea unei datorii care nu există în realitate
etc.
În principiu, donaţiile deghizate sub forma unui act cu titlu oneros sunt
valabile dacă îndeplinesc condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru actul
aparent. Deghizarea – simulaţia în general – nu este sancţionată cu nulitatea. Pin
urmare, donaţia deghizată, care întruneşte condiţiile generale de validitate a
16 Fr. Deak, St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993
- 25 - 25 -
contractelor – în special se pune problema cauzei ilicite17 - este valabilă. Dacă
însă, deghizarea este frauduloasă contractul este nul.
Având însă în vedere faptul că donaţia deghizată constituie o adevărată
donaţie, ea este supusă şi regulilor de fond prevăzute special pentru donaţii
(capacitate, irevocabilitate de gradul II, reducţiune, raport, revocare în cazurile
prevăzute de lege). Deci, pentru donaţia deghizată se aplică aceleaşi reguli de
fond care se aplică şi dacă donaţia ar fi aparentă.
În doctrină şi în practică s-a pus însă întrebarea: ce formă trebuie să
îmbrace contractul care deghizează o donaţie, forma cerută în general pentru
valabilitatea contractelor sau forma specială (autentică) impusă de art. 1011 alin
(1) C. civ. pentru donaţii?
Forma autentică prevăzută de lege pentru validitatea donaţiilor sub
sancţiunea nulităţii absolute sau forma contractului care deghizează donaţia,
cerută de lege, de regulă este numai ad probationem. Potrivit unei soluţii
adoptate constant în practica judiciară, pentru validitatea acestor donaţii nu se
cere respectarea formei autentice, ci numai a formei prevăzute de lege pentru
contractul care deghizează donaţia. Dar nerespectarea acelei forme se
sancţionează cu nulitatea absolută a donaţiei deghizate, deşi acea formă este
prevăzută de lege numai ad probationem. Cu alte cuvinte, forma se împrumută
de la contractul care deghizează donaţia, iar sancţiunea care se aplică este – de
regulă- cea prevăzută pentru donaţii18.
Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile
contractante, precum şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face
cu un contra înscris sau cu început de dovadă scrisă (completat cu martori sau
prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă (deoarece pentru ei,
simulaţia este un simplu fapt).
Donaţiile prin interpunere de persoane17 De exemplu, donaţia este nulă absolut pentru cauză imorală dacă se dovedeşte că are drept scop stabilitatea, continuitatea ori remunerarea unor relaţii de concubinaj, reprezentând pretium stupri (struprum, ruşine, infamie).18 De exemplu, donaţia deghizată sub forma recunoaşterii unei datorii inexistente se sancţionează cu nulitatea dacă nu se respectă forma înscrisului sub semnătură privată sau a formulei „bun şi aprobat”.
- 26 - 26 -
În cazul donaţiei prin interpunere de persoane simulaţia nu vizează natura
gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această
formă a simulaţiei, de exemplu, în cazul în care adevăratul donatar este incapabil
să primească liberalităţi de la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri
nefavorabile în familia donatorului. Astfel, contractul aparent se încheie cu o
persoană interpusă, prin contraînscris precizându-se persoana adevăratului
donatar.
În această varietate a simulaţiei nu se pun probleme în legătură cu forma
contractului; deoarece contractul care se încheie cu persoana interpusă este o
donaţie, neîndoielnic trebuie să fie încheiat în formă autentică, realizându-se
astfel scopul ocrotirii donatorului şi a familiei sale. Potrivit art. 1011 C. civ.
dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, „fie ele deghizate sub forma
unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”. Sunt
considerate persoane interpuse: tatăl, mama, copii şi descendenţii, precum şi
soţul persoanei incapabile [art. 992 alin. (2) C. civ.].
Sunt aplicabile şi condiţiile de fond prevăzute pentru donaţii, care
urmează să fie apreciate şi avute în vedere în raport cu adevăratul donatar
(capacitatea, revocarea pentru cauzele prevăzute de lege, reducţiunea etc.)
Datorită dificultăţilor de dovadă a simulaţiei (la care se recurge mai ales
pentru a ocoli incapacităţile speciale prevăzute în materie de donaţii) legea (art.
992 C. Civ.) prezumă absolut că sunt persoane interpuse părinţii, descendenţii şi
soţul persoanei incapabile (de exemplu, a tutorelui, medicului, cetăţeanului
străin etc.) şi care devin –prin intermediul prezumţiei – persoane incapabile de a
primi donaţii de la donator. Potrivit art. 1033 alin. (1) C. civ. sunt interzise, sub
sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile deghizate între soţi, ori făcute prin
persoane interpuse, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale. Dispoziţia
este raţională, având în vedere caracterul revocabil al donaţiilor între soţi şi
esenţa acestora (uşor de eludat prin simulaţie).
- 27 - 27 -
2.3.2. Donaţii indirecte Donaţiile indirecte sunt acele donaţii care se fac nesimulat, prin acte
juridice altele decât contractul de donaţie. Aceste acte juridice sunt calificate
liberalităţi dacă sunt făcute cu intenţia de “a gratifica” o anumită persoană şi
care trebuie să respecte condiţiile de fond cerute de lege pentru liberalităţi.
Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu
corespunde voinţei reale a părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul
perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părţi.
Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor
acte juridice (neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie).
Pentru acest considerent donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de
formă cerute de lege pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul
solemnităţii donaţiei. În schimb, donaţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond
la care este supusă această liberalitate.
Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase,
însă cele mai utilizate sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi
stipulaţia în favoarea unei terţe persoane.
Renunţarea la un drept este o donaţie indirectă dacă se face cu intenţie
liberală adică de a gratifica pe cineva (“animus donandi”). Donaţia este, în acest
caz, un act accesoriu actului principal care constă în renunţarea la un drept care
va profita comoştenitorului sau moştenitorului subsecvent. De exemplu,
renunţarea uzufructuarului la dreptul său de uzufruct pentru a întregi dreptul
nudului proprietar, renunţarea comoştenitorului la drepturile sale succesorale
pentru a profita celorlalţi moştenitori etc.
De menţionat că între renunţare şi donaţie (ca instituţii de drept civil)
există un raport juridic de interdependenţă, în care însă donaţia este de fapt un
simplu accesoriu al operaţiei principale (care este renunţarea).
Pentru a produce efectele unei donaţii indirecte renunţarea trebuie să fie
însă, pur abdicativă, deoarece dacă s-ar face, de exemplu, în favoarea unuia
- 28 - 28 -
dintre comoştenitorii existenţi, prin acesta s-ar realiza practic, o acceptare a
moştenirii şi o transmitere a acesteia către persoana avută în vedere.
Per a contrario, dacă renunţarea ar fi translativă de drepturi (şi nu pur
abdicativă) actul juridic trebuie să îmbrace forma autentică prevăzută de art.
1011 alin. (1) C. civ. pentru donaţii.
Renunţările gratuite sunt scutite de forma prevăzută de lege pentru donaţii
numai dacă sunt pur abdicative de drepturi şi nicidecum translative de drepturi
care sunt făcute “in favorem”.
Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei
obligaţii şi reprezintă renunţarea cu titlu gratuit a creditorului la valorificarea
unui drept de creanţă pe care o are împotriva debitorului său.
Renunţarea creditorului la valorificarea dreptului său nu este un act
unilateral, ci un contract, în sensul că presupune acceptarea din partea debi-
torului. Efectul principal al încheierii contractului este stingerea raportului de
obligaţie. Drept consecinţă, debitorul realizează un folos gratuit, o îmbogăţire
care corespunde cu valoarea creanţei ce ar trebui să o plătească creditorului.
Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi
făcută prin orice formă: scrisă, verbală sau chiar tacită (atunci când rezultă din
anumite fapte ale creditorului), deci nu este supusă formei autentice.
Remiterea de datorie poate fi făcută şi pentru moarte, printr-un legat, pe
care debitorul poate sau nu să-l accepte (caz în care trebuie să îmbrace formele
cerute de lege pentru testamente).
În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, aceasta urmează regulile de
dovadă ale actelor juridice. Astfel, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă
prin care recunoaşte efectuarea plăţii, deşi în realitate plata nu s-a făcut.
Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane – stipulaţie pentru altul – este
o donaţie, dacă se face cu intenţia de a gratifica terţa persoană beneficiară
(“donandi cauza”)19. Stipulaţia pentru altul poate fi calificată donaţie indirectă
19 Fr. Deak, St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993
- 29 - 29 -
fiind scutită de formele cerute pentru donaţii, dar prezentând şi unele
particularităţi faţă de regulile aplicabile donaţiilor. Aceste particularităţi sunt :
- Donaţia se realizează independent de acceptarea terţului beneficiar
deoarece dreptul se naşte direct şi nemijlocit în favoarea terţului beneficiar
(donatar) din momentul încheierii contractului între stipulantul donator şi
promitentul.
- Acceptarea donaţiei poate fi făcută atât de beneficiar cât şi de succesorii
săi, căci dreptul este deja născut în momentul încheierii contractului între
stipulant şi promitent.
- Dispoziţiile legale privind capacitatea juridică de a dona sau de a primi
donaţii se analizează atât în raporturile dintre stipulant – promitent (părţile
donaţiei directe) cât şi în raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar, adică
donatarul.
- Donaţia este irevocabilă numai din momentul acceptării ei de către terţul
beneficiar.
- Dacă donaţia indirectă este prevăzută în cadrul unei donaţii directe (cu
sarcini) forma autentică trebuie să fie respectată doar pentru donaţia directă.
2.3.3. Darurile manualeDarul manual este o donaţie realizată prin tradiţiunea bunului mobil cor-
poral transmis de la dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă al
părţilor contractante.
Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar
tradiţiunea unui mobil donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil
încheierii contractului).
Darul manual este exceptat de la condiţiile de formă impuse donaţiei pro-
priu-zise, dar este supus aceloraşi condiţii de fond ale acesteia.
Darul manual face parte din categoria contractelor reale, deoarece la
încheierea sa acordul de voinţă trebuie însoţit de tradiţiunea bunului ( art.1011
alin (1) C.Civ.)
- 30 - 30 -
Tradiţiunea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei
varietăţi de donaţie. Ca excepţie, darul manual operează prin simplul acord de
voinţă al părţilor contractante, atunci când pentru un motiv sau altul, obiectul
acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul perfectării contractului).
Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale,
susceptibile de tradiţiune de manu ad manu (cărora le sunt asimilate titlurile la
purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi
transmise prin tradiţiune).
Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturi de creanţă,
drepturi de creaţie intelectuală, fond de comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui
dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-
o predare şi primire efectivă. Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile
viitoare, pentru simplul motiv că neexistând, nici nu pot fi predate.
Sumele de bani consemnate la C.E.C. vor putea fi obiect al darului ma-
nual în condiţiile în care lichidarea libretului C.E.C. al donatorului, concomitent
cu constituirea soldului livretului emis pe numele donatarului „au semnificaţia
juridică a unei donaţii”. Deci, depunerea unei sume de bani la C.E.C. pe numele
unei alte persoane, poate face obiectul darului manual, cu condiţia să nu se fi
făcut cu alt titlu (de exemplu, plata unei datorii).
În consecinţă, simpla predare a unui libret C.E.C. altei persoane,
nominalizat pe numele donatorului (şi netransferat pe numele donatarului), nu
constituie dar manual, deoarece nu s-a transferat proprietatea sumelor de bani
asupra celui căruia i s-a predat libretul nominativ.
Dovada darului manual poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de
probă (fiind o chestiune de fapt). Ca excepţie, donatorul şi succesorii săi pot
proba darul manual, numai printr-un înscris sau început de dovadă scrisă,
completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor generale în materie de
probe (art. 1191 şi urm. C. civ.1864).
- 31 - 31 -
Donatorul-posesor nu are nevoie de dovadă scrisă (fiind prezumat pro-
prietar în baza art. 935 C. civ).
Darurile de nuntă constituie una dintre cele mai cunoscute categorii de
daruri manuale20 având în vederea tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei,
părinţii obişnuiesc să-şi înzestreze copiii cu bunuri sau alte valori, de natură a
constitui, pentru început, patrimoniul comun al soţilor.
Aceste bunuri sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia
serbării nunţii, ceea ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soţilor
(deoarece se presupune că a existat intenţia donatorului ca ele să intre în
comunitatea de bunuri a soţilor).
În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi, după serbarea
nunţii, califică bunul drept bun propriu. Soluţia îşi are temeiul în prevederile art.
340 lit. a) C. civ. (excepţie de la regulă) potrivit cărora bunurile dobândite în
timpul căsătoriei prin donaţie sunt bunuri proprii (cu excepţia cazului când
donatorul a prevăzut că ele vor fi comune).
În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu
de la dreptul comun, instituit mai sus şi pe cale de consecinţă, devin bunuri
comune ale soţilor (potrivit regulii instituite de art. 339 C. civ.). În susţinerea
punctului de vedere de mai sus s-au invocat prevederile art. 1150 C. civ., potrivit
cărora darurile obişnuite nu sunt supuse raportului donaţiilor.
De menţionat însă, că celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani
sau alte bunuri de mare valoare, devin bunuri proprii, chiar dacă sunt făcute cu
ocazia serbării nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi
(cu excepţia cazului în care donatorul a dorit ca bunurile respective să devină
comune).
20 Alte daruri manuale sunt: „pomana” care se dă cerşetorilor (care constă, de regulă, în sume mici de bani sau alimente) şi „ciubucul” sau „bacşişul” care constă în gratificarea unei persoane care a prestat un serviciu sa tis-făcător pentru dispunător.
- 32 - 32 -
2.4. Condiţia autorizării donaţiilor făcute anumitor persoane juridice, instituţiilor publice sau statului
Persoanele juridice nu pot accepta donaţii decât în limita principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă (art. 34 din Decretul nr.31/1954)
Donaţiile făcute statului vor fi acceptate de persoanele împuternicite,
potrivit legii sau actului constitutiv, să reprezinte organul de stat, unitatea
administrative-teritorială sau unitatea economică de stat în relaţiile cu terţii, cu
următoarele precizării :
- Donaţiile făcute unităţilor administrative-teritoriale sunt acceptate de
către Consiliul Judeţean sau al Municipiului Bucureşti, iar dacă bunurile donate
sunt grevate de sarcini, consiliul local trebuie să decidă cu votul a 2/3 din
numărul membrilor acestuia
- Donaţiile făcute regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital
majoritar de stat, potrivit Legii nr. 15/1990, se acceptă de către conducătorul
acestora cu autorizarea prealabilă a ministerului de resort (dacă sunt de interes
republican) sau a Consiliului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti, dacă sunt
de interes local.
În cazul terenurilor agricole este necesar şi avizul Ministerului
Agriculturii, iar pentru terenurile aflate în intravilan se cere avizul
Departamentului pentru Administraţie Publică Locală.
Donaţiile făcute persoanelor juridice private fără scop patrimonial cum ar
fi asociaţiile, fundaţiile, se acceptă de conducătorul acestora cu autorizaţia
prealabilă a Guvernului cu excepţia contribuţiilor şi donaţiilor iniţiale a
cotizaţiilor şi a subvenţiilor acordate de stat.
CAPITOLUL III.
Efectele contractului de donaţie
Donaţia transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din
patrimoniul donatorului În patrimoniul donatarului prin exprimarea
- 33 - 33 -
consimţămantului în formă autentică sau, in cazul darului manual, prin
exprimarea consimţămantului, însoţita de remiterea bunului. Fiind un contract
unilateral, donaţia naşte în principiu obligaţii doar în sarcina uneia dintre parţi, a
donatorului. Doar in mod exceptional contractul dă naştere unor obligaţii şi în
sarcina donatarului.
3.1. Efectele între părţiOrice contract, indiferent de tipul său, se încheie de către părţi cu scopul
direct de a produce efectele juridice (de a da naştere, modifica ori stinge drepturi
şi obligaţii caracteristice) pe care ele le urmăresc şi pe care le îngăduie legea ce
guvernează actul juridic respectiv. În baza unei asemenea aserţiuni, s-au stipulat
două principii ce stau la temelia efectelor oricărui tip de contract: principiul
forţei obligatorii a contractului şi principiul relativităţii efectelor contractului21.
Un contract valabil încheiat este obligatoriu nu numai pentru părţi, dar şi
pentru instanţele de judecată care sunt datoare să asigure executarea lui, la
nevoie.
În ce priveşte forţa obligatorie a contractului între părţile contractante
trebuie înţeles că fiecare parte contractantă este obligată să-şi îndeplinească
întocmai obligaţiile asumate; nici una dintre ele nu poate revoca în mod
unilateral contractul; executarea obligaţiilor ce le revin trebuie să se facă cu
bună-credinţă şi în spirit de cooperare. În cazul în care debitorul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile ce-i revin, la timp şi în bune condiţii, creditorul, după
natura şi specificul obligaţiilor asumate, este în drept să utilizeze orice mijloc
legal pentru a obţine executarea în natură, iar atunci când o astfel de executare
nu mai este posibilă, executare prin echivalent sub forma daunelor interese.
Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea
dreptului de proprietate de la donator la donatar (consecinţă a caracterului
translativ de proprietate al donaţiei).
21 Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 12
- 34 - 34 -
Deşi, prin natura sa, donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil
ca dreptul transmis cu titlu gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de
proprietate) sau un drept de creanţă. Dacă dreptul transferat este o creanţă,
operaţia intervenită între părţi se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu
gratuit, căreia i se vor aplica regulile prevăzute de art. 1578 şi urm. C.Civ22.
Efectul translativ operează în puterea contractului – acordului de voinţă23
– fără a mai fi nevoie de predarea (tradiţiunea) bunului donat cu excepţia
darurilor manuale care se realizează prin tradiţiune. Acordul de voinţă al părţilor
trebuie să îmbrace, evident, forma înscrisului autentic.
Există cazuri excepţionale când prin donaţie se poate stinge un drept24 (de
exemplu: în cazul remiterii de datorie).
Cât priveşte situaţia succesorilor cu titlu particular, aceştia vor putea
profita doar de drepturile reale şi vor fi îndatoraţi să execute obligaţiile şi
sarcinile izvorâte din contractele încheiate de autorul lor anterior momentului
transmiterii care au dată certă şi care, după caz, au fost înregistrate în evidenţele
de publicitate imobiliară direct legate de dreptul real în legătură cu bunurile ori
drepturile transmise.
Drepturile şi obligaţiile personale, generate de contractele încheiate de
autorul lor, nu se vor transmite către succesorul cu titlu particular, întrucât acesta
are calitatea de terţ faţă de contractele respective. Prin excepţie de la această
regulă, transmisiunea va opera dacă părţile contractante au convenit experes
acest lucru; dacă drepturile şi obligaţiile respective sunt accesorii ale bunului
transmis; dacă legea prevede expres, din raţiuni de ordine publică, că
dobânditorul unui anumit imobil trebuie să respecte un contract de locaţiune,
dacă acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale speciale, de formă şi
publicitate etc.22 Contractul prin care se transmite un drept de creanţă cu titlu gratuit trebuie să respecte forma cerută de lege23 Dec. Plenului TS nr. 36/1958 (în CD, 1958, p.117-119) în care se arată că acest efect nu este înlăturat nici prin eventualitatea reducerii donaţiei – până la cotitatea disponibilă- în favoarea moştenitorilor rezervatari. Numai că, din momentul reducerii donaţiei şi în limitele ei, se desfiinţează dreptul de proprietate al donatarului. Nici existenţa obligaţiei de raport al donaţiei nu afectează caracterul translativ de proprietate al contractului.24 R. I. Motica, F. Moţiu, „Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
- 35 - 35 -
Obligaţiile donatorului
- Obligaţia de predare a bunului donat
Din momentul transmiterii dreptului de proprietate sau a altui drept real
ori de creanţă, există pentru donator obligaţia de predare a bunului donat la
termenul şi la locul stabilit, răspunzând de orice deteriorări sau stricăciuni care
rezultă din fapta sa culpabilă. În cazul darului manual, evident, problema
obligaţiei de predare nu se pune.
- Obligaţia de garanţie
În general, donatorul nu răspunde pentru evicţiune şi nici pentru viciile
lucrului (art. 1018 alin. (1) C. civ.). Raţiunea acestei dispoziţii constă în faptul
că fiind un contract cu titlu gratuit, este incompatibilă o asemenea obligaţie.
În mod excepţional donatorul este obligat să-l garanteze pe donatar, în
următoarele cazuri :
- Dacă s-a obligat în mod expres în cuprinsul contractului
- Dacă evicţiunea provine din faptul personal al donatorului ori printr-o
împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a
comunicat-o donatarului la încheierea contractului.
- Donatorul răspunde de prejudiciul cauzat, datorită viciilor ascunse ale
lucrului, în cazul când vinovăţia îmbracă forma intenţiei (dolului) şi nu le-a adus
la cunoştinţa donatarului la încheierea contractului, caz în care este ţinut să
repare şi prejudicial cauzat donatarului prin aceste vicii (art.1019 alin (2) C.civ)
- Dacă donaţia este cu sarcini, în limita sarcinilor impuse donatarului,
donatorul va răspunde atât pentru evicţiune, cât şi pentru viciile lucrului (art.
1018, alin. 2 C. civ. şi art.1019 alin (3) C.civ. Dispoziţiile în cauză se justifică
deoarece, în limitele sarcinii, contractul de donaţie este sinalagmatic ( şi deci
asemănător vânzării).
Obligaţiile donatarului
- 36 - 36 -
În general, donatarul nu are obligaţii faţă de donator dacă donaţia este fără
sarcini, cu excepţia obligaţiei de “recunoştinţă”, deoarece contractul de donaţie
este unilateral.
Dacă donaţia este cu sarcină (sub modo) se poate face comparaţie între
sarcină şi condiţia rezolutorie, donatarul are obligaţia de a executa sarcina
întocmai ca debitorii din contractele sinalagmatice, deoarece, în caz contrar,
donaţia poate fi revocată.
Atât sarcina cât şi condiţia rezolutorie au ca efect desfiinţarea contractului
cu efect retroactiv, în cazul neîndeplinirii sarcinii sau a realizării condiţiei
rezolutorii.
De asemenea, atât sarcina cât şi condiţia trebuie să fie licită, morală,
posibilă, etc.
Condiţia rezolutorie nu creează obligaţii pentru donatar, în schimb, în
cazul sarcinii donatorul este obligat şi, în caz de neexecutare, se poate apela la
executare silită.
Condiţia rezolutorie operează de drept, în schimb rezoluţiunea donaţiei
pentru neexecutarea sarcinii se face de către instanţa de judecată. Acţiunea în
rezoluţiunea contractului de donaţie pentru neexecutarea sarcinilor poate fi
exercitată şi de moştenitorii donatorului.
3.2. Opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţiCât priveşte opozabilitatea contractului faţă de terţi, ea trebuie înţeleasă ca
o obligaţie legală a terţilor propriu-zişi de a respecta situaţiile juridice generate
de un anumit contract, chiar dacă respectarea unei astfel de obligaţii nu-i face să
devină parte (debitori) în cadrul contractului respectiv.
În practica judiciară există şi unele situaţii care pot fi calificate ca excepţii
reale (stipulaţia pentru altul - în patrimoniul beneficiarului se pot naşte doar
drepturi, nu şi obligaţii) sau aparente (promisiunea pentru altul, contractul
colectiv de muncă, acţiunile directe) de la principiul relativităţii contractelor
(sau cel puţin unele) se produc în patrimoniul unor terţi. În mod exact şi
- 37 - 37 -
principal, este admisibil ca în astfel de situaţii să se nască doar drepturi în
favoarea terţilor, nu şi obligaţii.
Datorită caracterului său translativ de proprietate, contractul de donaţie
produce efecte directe doar între părţile contractante. Pentru ca donaţia să
producă efecte şi faţă de terţi, este necesară îndeplinirea formelor de publicitate
prevăzute de lege.
În cazul publicităţii imobiliare operează însă şi anumite dispoziţii
speciale. Astfel - spre deosebire de actele cu titlu oneros, a căror inopozabilitate
din cauza neînscrierii în cartea funciară este limitată,25 neînscierea în cartea
funciară a dreptului real imobiliar dobândit prin donaţie poate fi invocată „de
orice persoane ce au interes la aceasta” (art. 1012 C.Civ), inclusiv dobânditorul
cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi şi creditorul
chirografar. Rezultă că donaţia neînscrisă în cartea funciară este opozabilă
numai părţilor contractante şi succesorilor lor universali şi cu titlu universal (nu
şi succesorilor cu titlu particular sau creditorilor chirografari). Prin urmare, în
această materie se lărgeşte cercul terţilor; succesorii cu titlu particular şi
creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii săi cauză (habentes causam), ci
aceea de terţi.
Mai mult decât atât, donaţia – chiar înscrisă în cartea funciară – nu este
opozabilă dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului real neînscris în
cartea funciară, care poate cere instanţei judecătoreşti să acorde înscrierii sale
rang preferenţial faţă de înscrierea efectuată de donatar (art. 28 din Legea
nr.7/1996), deoarece el certat de damno vitando, iar donatarul numai de lucro
captando. Practic, donatarul – chiar înscris în cartea funciară şi de bună-credinţă
– se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, titlul său devenind
inatacabil, numai 10 ani socotiţi din ziua când s-a înregistrat cererea sa de
înscriere în cartea funciară, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acţiunea în
rectificare.
25 Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007
- 38 - 38 -
Persoanele care, deşi interesate să facă (şi cu toate că, potrivit regulilor
generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea), nu sunt totuşi admise a
invoca lipsa de înscriere în cartea funciară şi anume, (pe lângă părţi şi succesorii
lor universali şi cu titlu universal) acele persoane cărora lipsa de înscriere li se
poate imputa ca o culpă şi succesorii lor universali sau cu titlu universal.
3.3. Cauzele legale de revocare a donaţiilor
3.3.1 Principiul irevocabilităţii donaţiilorContractul de donaţie este, în principiu, irevocabil.
Ca execepţie de la principiul irevocabilităţii, donaţiile între soţi sunt
revocabile în timpul căsătoriei (art.1031 C.Civ.). Tot astfel, „părţile pot stipula
în contract – cu respectarea principiului irevocabilităţii – anumite clauze
(codiţii) care pot duce la desfiinţarea donaţiei”.26
Donaţia este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să
o revoce prin voinţa sa.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
- este afectată de o condiţie a carei realizare depinde excluziv de voinţa
donatorului;
- impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor,
daca valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;
- conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;
- permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul
moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o
parte din bunurile donate, nulitatea opereaza numai in privinţa acestei parţi.
Contractul de donaţie avănd caracter irevocabil, nu poate să cuprindă clauze
de natură să-i anuleze acest caracter, cum ar fi:
26 Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag.175
- 39 - 39 -
- clauza care să permită donatorului sa revoce donaţia prin denunţare
unilaterală;
- nu poate fi incheat contract de donaţie cu ,,condiţie potestativa”. Condiţiile
potestative sunt condiţii suspensive sau rezolutorii care depind de voinţa
celui care se obligă, adică a donatarului;
- clauza privind rezervarea dreptului donatorului de a dispune de lucrul donat
în continuare, reprezintă o stipulaţie cuprinsă în contract, ce i-ar permite
donatorului sa hotărască, în viitor, soarta lucrului. Un contract cu o astfel de
clauză este lovit de nulitate.
- este nulă donaţia dacă s-a facut sub condiţia de a se satisface datorii sau
sarcini care nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau aratate in
contractul de donatie.
Clauze permise care nu cuntravin irevocabilităţii
Este valabilă, în contractul de donaţie ,,clauza rezolutorie”, conform
căreia donaţia se anulează dacă se produce un eveniment viitor şi incert, de
exemplu, dacă donatarul moare înaintea donatorului, reintoarcerea bunului donat
nu s-ar putea face in favoarea unei terte persoane:
Clauza privind termenul de predare a bunului. Acest termen poate fi
stabilit de către părţi şi nu afectează transferul dreptului de proprietate care are
loc în momentul realizării acordului de voinţă;
Clauza platţii datoriilor prezentate ale donatorul, cu data certă anterioara
încheirii contractului de donaţie şi chiar a celor viitoare dacă sunt precizate ca
valoare în contractul de donaţie;
Este permisă donaţia nudei proprietăţi cu rezerva uzufructului în favoarea
donatorului sau unui terţ;
Cănd donatorul depune pe un libret CEC sau alt instrument bancar, o
sumă de bani pe numele altei persoane, poate însera o clauza de restituire pe
numele donatorului care va acţiona in baza clauzei de mandatar al titularului;
- 40 - 40 -
Clauza ce se referă la o condiţie cazuala sau mixtă, pentru că realizarea lor
nu depinde de voinşa donatorului.
Noul Cod civil, în dispoziţiile art.1020 prevede însă că donaţia mai poate
fi „revocabilă” şi în alte două situaţii: pentru neexecutarea fără justificare a
sarcinilor şi pentru igratitudine.
În doctrină revocarea are un înţeles mai larg în sensul de denunţare
unilaterală sau de desfacere solo consensu a contractului.
De la acest principiu al irevocabilităţii există anumite clauze legale de
revocare, respectiv :
- Pentru neîndeplinirea sarcinilor;
- Pentru ingratitudine
3.3.2. Revocarea pentru neexecutarea sarciniiDacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau
succesorii săi in drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donaţiei.
În cazul în care sarcina nu a fost stipulata in favoarea unui terţ, acesta poate cere
numai executarea sarcinii.
Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a
executa sarcina, deoarece în caz contrar, donaţia va fi revocată (rezoluţionată).
Sarcina reprezintă o obligaţie impusă de donator gratificatului, în limita
căreia se diminuează caracterul gratuit al liberalităţii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală. Ea poate fi dispusă în fa-
voarea dispunătorului, în favoarea unui terţ sau în favoarea gratificatului însuşi.
În primele două situaţii, sarcina transformă liberalitatea într-un act mixt, în parte
oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalităţii,
caracterul gratuit dispare şi liberalitatea se transformă într-un act cu titlu oneros.
Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una nu
afectează naşterea dreptului, iar în caz de realizare a condiţiei sau de revocare
legală a donaţiei pentru neexecutarea sarcinii, efectele sunt retroactive.
- 41 - 41 -
Sarcina şi condiţia rezolutorie nu se confundă. Astfel, în cazul condiţiei
rezolutorii nu se creează obligaţii în sarcina donatarului (chiar dacă este potes-
tativă)27, în schimb sarcina obligă pe donatar (în caz de neexecutare putându-se
recurge la măsuri de executare).
Având în vedere că în limita sarcinii, contractul de donaţie are caracter
sinalagmatic, în caz de neexecutare, donatorul poate cere justiţiei executarea
silită a obligaţiei (ce formează obiectul sarcinii), cu daune-interese sau revocarea
donaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ.28 În schimb, donatarul nu
se poate elibera de sarcină, abandonând bunurile dăruite (fără acordul
donatorului).
Neîndeplinirea sarcinii trebuie să fie culpabilă donatarului.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară, deci tre-
buie să fie cerută instanţei.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi
exercitată în principiu, de donator, dar şi de succesorii săi în drepturi.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară. Dreptul la
acţiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donaţiei se
prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată (art.1027
alin (3) C.civ.).
În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai
executarea obligaţiei asumate de donatar, dar nu şi rezoluţiunea contractului,
deoarece el nu este parte contractantă.
3.3.3. Revocarea pentru ingratitudineFaptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate
limitativ de art. 1023 C. civ. (şi, în consecinţă, sunt de strictă interpretare).
27 Condiţia potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă este din partea donatorului; Fr. Deak , Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 170.28 În doctrină s-a admis că revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor operează la fel ca rezoluţiunea contractelor; V. Stoica , Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 73.
- 42 - 42 -
a) Donatarul să fi atentat la viaţa donatorului (art. 1023 lit.a) C. civ.). În
această situaţie, nu se cere o condamnare penală (aşa cum se cere în cazul
nedemnităţii prevăzute de art. 958 alin (1) C. civ.), fiind suficient să existe
intenţia autorului de a ucide (chiar dacă donatorul nu a fost nici măcar rănit).
Uciderea din culpă sau în legitimă apărare nu este cauză de revocare
(precum nici uciderea donatorului de către donatarul lipsit de discernământ).
Ca noutate, Codul Civil asimilează acestui caz de ingratitudine şi situaţia
în care donatarul a cunoscut intenţia altor persoane de a atenta la viaţa
donatorului, dar „nu l-a înştiinţat” pe acesta.
b) Donatarul să fi săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 1023 lit.
b) C. civ.).
Prin delicte se înţeleg orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile sau
persoana donatorului.
Delictul comis asupra persoanei sau averii soţului donatorului sau contra
rudelor acestuia se consideră delict îndreptat contra donatorului însuşi.
Actele de cruzime vizează integritatea corporală şi sănătatea doctorului (şi
trebuie săvârşite de donatar sau din ordinul acestuia, de către o altă persoană).
Injuriile sunt fapte care ating onoarea, demnitatea sau reputaţia donato-
rului. Faptele trebuie să aibă o anumită gravitate (care se apreciază de instanţa
de judecată).
Faptele enumerate de art. 1023 lit. b) C. civ. trebuie săvârşite cu intenţie
(în lipsa acesteia, ingratitudinea nu se poate presupune).
c) Refuzul donatarului de a da alimente donatorului (art. 1023 lit. c) C.
civ.). Se are în vedere fapta donatarului care (deşi avea posibilitatea) a refuzat
cererea donatorului (aflat în nevoie) de a-i da alimente.
De menţionat că, revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea
obligate alte persoane de ai acorda întreţinere (inclusiv alimente).
Valoarea alimentelor nu poate depăşi valoarea bunului donat.
- 43 - 43 -
În toate cazurile, „refuzul nejustificat de alimente este sancţionat numai
prin posibilitatea revocării donaţiei”. Donatorul şi donatarul nu au acţiune în
justiţie pentru a cere, întreţinere de la donatar şi respectiv restituirea prin
echivalent a prestaţiilor29.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine va putea fi îndreptată
doar împotriva donatarului vinovat [art. 1023 alin.(2) C. civ.]. Moştenitorii
donatarului nu pot fi obligaţi să restituie bunul primit de autorul lor cu titlu de
donaţie.
Revocarea donaţiei pentru ingratitudine „poartă în mod evident amprenta
caracterului ei de pedeapsă civilă” (s.n.).
Ea poate fi intentată numai de donator, fiind o acţiune strict personală.
Ca excepţie, moştenitorii donatorului vor putea deveni titulari ai acţiunii
în revocare, dacă acţiunea a fost introdusă de donator sau dacă donatorul a
decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată [art.
1024 alin.(3) C. civ.]. Acţiunea nu poate fi intentată nici de către creditorii
donatorului pe calea acţiunii oblice, deoarece „ea presupune aprecierea morală a
conduitei donatarului, pe care o poate face numai donatorul”.
Revocarea legală pentru ingratitudine este de asemenea judiciară (deci
trebuie cerută instanţei de judecată).
Acţiunea trebuie introdusă în termen de un an, calculat de la data pro-
ducerii faptului sau din ziua când donatorul l-a cunoscut [art. 1024 alin.(4) C.
civ]. Termenul de un an este un termen de decădere (nu de prescripţie),
prezumându-se că dacă a trecut un an fără ca donatorul să ceară revocarea
donaţiei, acesta l-a iertat pe donatar.
Datorită faptului că acţiunea în revocare pentru ingratitudine are caracter
esenţialmente personal, admiterea acesteia nu va produce efecte retroactive faţă
de terţi.
29 Fr. Deak , Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 184
- 44 - 44 -
Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine.
STUDIU DE CAZ
Studiul meu de caz se referă la analiza unui contract de donaţie făcut între
soţi. Astfel K.M. a donat în timpul mariajului său cu C.M. un apartament.
După desfacerea mariajului K.M. a considerat oportună revocarea donaţiei şi
reîntoarcerea apartamentul donat în patrimoniul său.
- 45 - 45 -
Reclamantul K.M. a chemat în judecată pe pârâta C.M. solicitând
instanţei să dispună revocarea donaţiei încheiată între el, în calitate de donator,
şi fosta soţie, pârâta CM, în calitate de donatar.
Reclamantul a susţinut că a donat soţiei sale un apartament, în perioada
căsătoriei, şi, având în vedere că soţii au divorţat, consideră oportuna revocarea
donaţiei.
Prin sentinţa civilă nr.1707/1997, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a
respins acţiunea, ca fiind tardiv formulată, întrucât cererea are caracter
patrimonial şi trebuia respectat termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de
Decretul 167/1958, termen care a început să curgă de la desfacerea căsătoriei
(acţiunea fiind introdusa la data de 23.09.1996).
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea apelului formulat de
reclamantul KM, potrivit deciziei civile nr.1836/05.09.1997, pronunţată de
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Instanţa de apel a constatat că
dispoziţiile legale au fost aplicate corect, având în vedere calificarea dreptului ce
se valorifică prin prezenta cerere. Sub acest aspect, instanţa a reţinut caracterul
patrimonial al dreptului de a revoca donaţia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul KM, solicitând
casarea hotărârii în baza Art.304 pct.9 Cod proc.civ., pentru aplicarea greşită a
dispoziţiilor privitoare la prescripţie si a cerut, de asemenea, trimiterea cauzei
spre rejudecare.
Recursul a fost respins, deoarece deşi motivarea în drept a instanţelor a
fost greşită, a trebuit menţinută soluţia de respingere a cererii, iar conform
considerentelor prezentei decizii, nu se impunea nici trimiterea cauzei spre
rejudecare.
Potrivit Art.937 Cod civil, donaţiunea între soţi este esenţialmente
revocabilă, soţul donator putând să o revoce oricând, chiar şi după încetarea
căsătoriei, ori dupa decesul soţului donatar, simpla manifestare de voinţa a
donatorului producând, în mod valabil, revocarea donaţiei. Ea poate îmbraca
- 46 - 46 -
forma expresă sau tacită, ca şi în cazul testamentului, fiind la bunul plac al
dispunătorului, până la încetarea lui din viaţa.
De aceea, acţiunea promovată nu putea fi admisă, neexistând nicio cauză
legala de revocare, ale cărei condiţii de îndeplinire să poată fi analizate de către
instanţa, ştiut fiind că instanţa nu poate hotărî în privinţa a aceea ce legiuitorul a
dispus să fie lăsat la voia neîngrădită a persoanei (ad nutum).
În consecinţă, recursul a fost respins, iar instanţa a schimbat numai
motivarea greşită în drept, constatând ca hotărârea de respingere a cererii de
revocare a donaţiei trebuia menţinută, cu precizarea că a fost inadmisibilă şi nu
tardivă ori prescrisă.30
Un al doilea caz pe care l-am analizat este situaţia unei donaţii efectuate
de B.M.R., în perioada regimului comunist, în favoarea Statului Roman. B.M.R
a donat proprietatea sa aflată în Municipiul Bucureşti, pentru a asigura copiilor
săi un statut care să le permită admiterea în învăţământul superior. După căderea
regimului comunist B.M.R. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin
primarul general, pentru ca prin hotărârea ce avea să se pronunţe în cauză să se
constate nulitatea absolută, pentru lipsa condiţiilor de formă şi de fond, a actului
de donaţie.31
La data de 22 noiembrie 2000, reclamanta B.M.R. a chemat în judecată
Municipiul Bucureşti, prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunţa în cauză să se constate nulitatea absolută, pentru lipsa condiţiilor de
formă şi de fond, a actului de donaţie autentificat de Notariatul de Stat al
fostului raion Lenin, sub nr.8056 din 2 decembrie 1965, transcris sub nr.385 din
2 decembrie 1965, prin care a donat Statului Român imobilul proprietatea sa,
situat în Bucureşti, precizat în acţiune.
30 Decizia civila nr.1831/1997 a Curtii de Apel Bucuresti31 Decizia ÎCCJ nr.610/2003. Complet format din 9 judecători.
- 47 - 47 -
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină
proprietate şi posesie apartamentul menţionat.
Prin sentinţa nr.507 din 8 mai 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a
civilă a respins acţiunea, ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr.435 din 11
octombrie 2001, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs,
invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 C. proc. civ.,
nemodificat.
Prin decizia nr.2553 din 25 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie,
secţia civilă a admis recursul, a casat hotărârea atacată, a admis apelul declarat
de aceeaşi parte împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, pe care a
schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea actului de donaţie
şi a obligat pe pârât să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită
posesie apartamentul menţionat.
S-a reţinut, de către instanţa de recurs, că nu a fost respectată condiţia
prevăzută de art.4 din Decretul nr.478 din 22 noiembrie 1954, cu referire la
avizul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.
În consecinţă, cum acest aviz nu a existat, iar contractul de donaţie este
un contract solemn, nerespectarea condiţiilor de formă este sancţionată cu
nulitatea absolută a contractului.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că
reclamanta a fost nevoită să doneze statului acest apartament, pentru a asigura
copiilor săi un statut care să le permită admiterea în învăţământul superior.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut existenţa intenţiei de a dona.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs de Secţia civilă a Curţii Supreme
de Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de
art.330 pct.2 C. proc. civ.
- 48 - 48 -
S-a susţinut că decizia criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a
legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În speţă, cauzele de nulitate reţinute de instanţa supremă nu se confirmă,
având în vedere dispoziţiile Decretului nr.478/1954 care reglementează
condiţiile de validitate a donaţiilor făcute statului, precum şi materialul probator
administrat.
Cu referire la avizul prevăzut de art.4 din acelaşi act normativ, s-a arătat
că Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a fost desfiinţat încă
din 1957, atribuţiile acestuia privind avizarea fiind preluate de Ministerul
Finanţelor care, prin Nota nr.32427/1965 a avizat favorabil acceptarea donaţiei.
Din susţinerile reclamantei, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi
în cauză, a rezultat totodată şi existenţa intenţiei donatoarei de a gratifica.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în
anulare, casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Recursul în anulare a fost nefondat, pentru considerentele ce se vor fi
arătate în continuare:
Din cuprinsul actului de donaţie a rezultat, fără echivoc, faptul că
acceptarea acesteia a fost făcută de Sfatul Popular al Capitalei – Comitetul
Executiv, prin deciziile nr. 2165 din 18 august 1965 şi nr. 9270 din 19 august
1965, transmise la perfectarea actului de către jurisconsultul H.L., în baza
delegaţiei nr. 4533 din 24 noiembrie 1965 a Sfatului Popular al raionului
V.I.Lenin.
Ca atare, donaţia a fost acceptată de o persoană juridică ce avea calitatea
de a primi, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.2 din Decretul nr. 478/1954
privind condiţiile de valabilitate a donaţiilor făcute statului.
Pe de altă parte, prin Decretul nr. 63 din 19 februarie 1957, Prezidiul
Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, Ministerul Gospodăriei
Comunale şi Industriei Locale a fost desfiinţat.
- 49 - 49 -
Cu privire la avizarea donaţiilor făcute statului, atribuţiile ministerului
desfiinţat au fost preluate de Ministerul Finanţelor care, prin nota juridică nr.
32427/1965, a avizat favorabil acceptarea donaţiei făcută de numita B.M.R.,
având ca obiect imobilul în litigiu.
Aşadar, donaţia a fost acceptată cu respectarea condiţiilor de formă
prevăzute de lege.
În consecinţă, criticile privind greşita reţinere a cauzelor de nulitate
decurgând din neacceptarea donaţiei în condiţiile art. 2 alin.2 şi art. 4 din
Decretul nr. 478/1954, se constată a fi fost întemeiate.
Totodată, prin recursul în anulare s-a susţinut că în cauză instanţele au
reţinut, în mod greşit, că în cauză lipseşte animus donandi, ca o condiţie de fond
a valabilităţii donaţiei.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă caracterul juridic al donaţiei de
contract gratuit prin care, cu intenţia de a gratifica, donatorul îşi micşorează în
mod irevocabil patrimoniul, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Contract fiind, validitatea donaţiei este examinată în raport de
îndeplinirea celor patru condiţii esenţiale prevăzute în art.948 din Codul civil,
printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită.
Cu referire la prezenta cauză, urmează a fi observate şi dispoziţiile
art.966 din Codul civil , potrivit cărora „obligaţia fără cauză sau fondată pe o
cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”.
Totodată, existenţa cauzei urmează a fi examinată în raport de specificul
donaţiei, ca liberalitate, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul,
fără a se urmări un echivalent.
Ori, în analiza cauzei în materie de donaţie, definită ca o liberalitate, este
necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voinţa
dispunătorului în acest sens.
- 50 - 50 -
Ca atare, în acest caz, voinţa de a dispune nu poate fi separată de scopul
determinant, care a provocat manifestarea dispunătorului sub forma unei
liberalităţi.
Cauza în cazul contractului de donaţie cuprinde aşadar, în primul rând,
voinţa de a dărui, animus donandi, şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător
să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate şi
examinate apoi izolat, ele formând un tot.
În concluzie, voinţa de a dărui, manifestată prin actul aparent al donaţiei,
nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză
de natură a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens.
Aşa fiind, în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se
pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului
de donaţie, acestea trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data
realizării liberalităţii, împrejurările contemporane efectuării donaţiei.
Ori, în cauză, din probatoriul administrat a rezultat că actul de donaţie a
fost făcut, după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul
român ci pentru schimbarea statutului social avut şi dobândirea unui statut
agreat de noua ordine socială.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut, prin hotărârea atacată, că actul de
donaţie nu a avut la bază animus donandi care trebuie să constituie cauza
juridică a liberalităţii realizate, ci s-a urmărit finalitatea arătată, constatându-se
în cauză incidenţa dispoziţiilor art.966 din Codul civil.
Aşa fiind, criticile formulate prin recursul în anulare nu au fost
întemeiate sub acest aspect, aşa încât hotărârea atacată nu a fost supusă cazului
de casare prevăzut de art.330 pct.2 Codul de procedura civilă, invocat de
procurorul general.
În consecinţă Înalta Curte a respins recursul în anulare, ca nefondat.
- 51 - 51 -
CONCLUZII
Potrivit articolului 985 din Noul Cod civil, donaţia este contractul prin
care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod
irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.
- 52 - 52 -
Donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una
dintre părţi, numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi
irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanţă), mărind patrimoniul
celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept fără a urmări să primească ceva
în schimb.
Contractul de donaţie reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect
micşorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de
contractele dezinteresate cum ar fi de exemplu comodatul, mandatul sau
depozitul cu titlu gratuit. Prin acestea insă nu se micşorează patrimoniul celui
care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse
regulilor de fond şi de formă prevăzute pentru donaţie.
Bunul care formează obiectul contractului (dreptul) trebuie să fie
determinat sau determinabil, posibil, licit şi să existe sau să poată exista în viitor
(recolta viitoare). Referitor la obiectul donaţiei, nulitatea contractului de donaţie
sau reducţiunea, raportul ori revocarea donaţiei nu va afecta dreptul de
proprietate al dobânditorului asupra imobilului.
Forma autentică apare impetuos necesară în situaţia încheierii contractului
între absenţi, cazul contrar atrăgând, după sine, nulitatea absolută cu toate
consecinţele şi regulile stabilite de lege; acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc
neapărat în timpul vieţii donatorului, aceasta fiind o condiţie esenţială prevăzută
într-un înscris separat, condiţie ce are menirea de a confirma validitatea donaţiei
săvârşite.
Pentru ca donaţia să fie valabilă, este necesar ca consimţământul părţilor
să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă, expres, în scris,
în formă autentică.
Principalul efect al contractului de donaţie este cel translativ de
proprietate. Dreptul se transmite din patrimoniul donatorului în cel al
donatarului. Există situaţia ca dreptul transferat să fie reprezentat de o creanţă,
situaţie în care operaţia intervenită între părţi se analizează ca o cesiune de
- 53 - 53 -
creanţă cu titlu gratuit. Efectele contractului de donaţie cuprind efectele donaţiei
între părţi (obligaţiile donatorului şi ale donatarului), efectele donaţiilor în ceea
ce-i priveşte pe terţi.
În cazul în care donaţia este cu sarcină, ea devine un contract
sinalagmatic, implicit efectele contractelor sinalagmatice sunt aplicabile
donaţiei.
Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie
reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiile ce revin părţilor. Excepţia de
neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia
dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea
obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi
execute propriile obligaţii.
Prin invocarea acestei excepţii, partea care o invocă obţine, fără
intervenţia instanţei judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii
ce-i revin. De îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al
excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Când efectul donaţiei îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl
donează la mai multe persoane şi nici una dintre acestea nu a intrat în posesia
bunului, atunci proprietarul bunului va fi primul donatar. Când bunul a fost
predat unuia dintre donatari, care este şi de bună-credinţă, atunci acesta va fi
proprietarul bunului.
În cazul creanţelor, numai prin efectul notificării donaţiei, donatarul va
deveni proprietar faţă de terţi. Când obiectul donaţiei îl constituie un imobil,
contractul devine opozabil terţilor doar în momentul transcrierii lui. Prin
transcriere, terţii sunt puşi în gardă asupra eventualelor fraude din partea
donatorului.
Contractul de donaţie nu se confundă cu unele acte juridice în care o
persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un
- 54 - 54 -
act dezinteresat, şi nici decum o liberalitate pentru că există o modificare de
patrimoniu.
De asemenea, donaţia nu se confundă cu executarea unei obligaţii
naturale, căci în acest caz obligaţia există, numai că s-a stins dreptul material la
acţiune (deci posibilitatea de a beneficia de forţa de constrângere a statului) al
creditorului privind valorificarea creanţei. Debitorul execută de bunăvoie o
datorie care există.
BIBLIOGRAFIE
1. Albu I., Contractul şi răspunderea contractuală, Editura Dacia, 1994
2. Alexandresco D., Explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil
român, vol. IV, Editura Socec, Bucureşti, 1913
3. A. Boroi, L.Stănciulescu, Instituţii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012
- 55 - 55 -
4. Chirică D., Drept Civil. Contracte speciale, Editura Cordial, Cluj-
Napoca, 1994
5. Deak Fr., Tratat de drept civil – Contracte speciale, Editura Actami,
Bucureşti, 1999
6. Deak Fr., Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007
7. Deak Fr., St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1993
8. Florescu D., Drept civil – Contractele speciale, Editura Universităţii Titu
Maiorescu, Bucureşti, 2006
9. Florescu D., Contracte Civile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011
10. Grădinaru Nicolae, Drept civil. Contracte civile speciale, Editura AIUS
Craiova, 2010
11. Grădinaru Nicolae, Dorian Rais, Drept, Editura Independenţa
Economică, 2004
12. Grădinaru Nicolae, Dorian Rais, Drept, Editura Independenţa
Economică, 2008
13. Ivaşcu A., Voinţa juridică, Studia Napocensis, Editura Academiei,
Bucureşti, 1974
14. Malaurie Ph., L. Aynès, Cours de droit civil, Editura Cujas, Paris, 1989
15. Motica R. I., F. Moţiu, Contracte special- în noul cod civil.Ediţia a II-a,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011
16. Murşean M., Contracte civile Vol II, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca,
1996
17. Pop L., Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută,
Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994
18. Prescure Titus, Andreea Ciurea, „Contracte civile”, Editura Hamangiu,
Bucureşti 2007
- 56 - 56 -
19. Stănciulescu Liviu, Drept civil. Partea specială. Contracte şi succesiuni,
Editura Hamangiu, Bucureşti 2006
20. Stănescu C., Bârsan C. Drept civil, Universitatea Bucureşti, 1998
21. Zinveliu I. Contracte civile, Editura Dacia, 1978
- 57 - 57 -