Cuprins1. Conceptul contenciosului administraiv în doctrina dreptului administrativ.....................................................................1

2. Evoluţia istorică a contenciosului administrativ în dreptul comparat...........................................................................................2

3. Apariţia şi tendinţele dezvoltării contenciosului administrativ în Republica Moldova......................................................2

4. Controlul legalităţii actelor administrative...........................................................................................................................2

5. Controlul jurisdicţional al actelor administrative................................................................................................................3

6. Actele administrative cu caracter normativ şi individual....................................................................................................3

7. Autorităţile administraţiei publice şi subdiviziunile acestora....................................................................................................4

8. Agenţii privaţi care prestează servicii publice şi actele acestora asimilate în condiţiile legii actelor administrative...............4

9. Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege........................................................4

10. Răspunderea juridică în contenciosul administrativ..............................................................................................................5

11. Obiectul şi subiectul în contenciosul administrativ...............................................................................................................5

12. Noţiunea de subiecţi generali şi speciali...............................................................................................................................6

13. Subiecţii generali (funcţionari publici, persoane fizice şi juridice)......................................................................................6

14. Subiecţii speciali ( Guvernul, Oficiile Teritoriale ale Cancelariei de Stat, procurorul, avocatul parlamentar, instanţele de drept comun şi cele specializate în cazul ridicării exepţiei de ilegalitate etc.)......................................................6

15. Instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunile în contenciosul administrativ........................................6

15. Depunerea acţiunii în instanţa de contencios administrativ..................................................................................................7

16. Forma şi conţinutul cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ;.................................................................7

18. Termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ;..................................................................................................7

19. Actele judecătoreşti după primirea cererii.......................................................................................................................7

20. Judecarea cererii....................................................................................................................................................................8

21. Împuternicirile instanţei de contencios administrativ...................................................................................................................8

22. Temeiurile anulării actului administrativ contestat......................................................................................................................8

23. Hotărîrea instanţei de contencios; Intrarea în vigoare şi executarea............................................................................................8

25. Aspecte procedurale în contenciosul administrativ.........................................................................................................9

26. Competenţa judecătoriilor..........................................................................................................................................................11

27. Declinarea de competenţe..........................................................................................................................................................12

28. Excepţia de ilegalitate................................................................................................................................................................12

1. Conceptul contenciosului administraiv în doctrina dreptului administrativ.

Prin definiţie, contenciosul administrativ înglobează totalitatea regulilor aplicabile la soluţionarea juridică a litigiilor apărute în urma activităţii administrative, ce sînt îndreptate atît spre impunerea unui comportament legal al autorităţilor administraţiei publice în activitatea lor, cît şi spre repararea prejudiciilor morale şi materiale apărute în legătură cu lezarea unor drepturi ale persoanelor fizice şi juridice.

Conceptul contenciosului administrativ permite de a spersa  studierea  tuturor  dificultăţilor suscitate de activitatea autorităţilor administraţiei publice care nu este subordonată justiţiei.

Pentru a defini dreptul administrativ ca ramură de drept este necesar de identificat obiectul de reglementare a acestei ramuri de drept. În literatura de specialitate există diferite opinii privitor la obiectul de reglementare a dreptului administrativ. Această diversitate de opinii privind obiectul de reglementare se datorează faptului că dreptul administrativ reglementează domenii foarte diferite ale vieţii sociale, începând cu problemele de securitate şi terminând cu problemele privind asigurarea învăţământului, asistenţei sociale etc. Obiectul de reglementare al dreptului administrativ reprezintă totalitatea raporturilor sociale (juridice) care apar, se modifică sau se sting în procesul de realizare a administraţiei publice. Obiectul de reglementare al dreptului administrativ ar putea fi identificat reieşind din subiectele participante la raporturile sociale reglementate de normele dreptului administrativ.

Notiunea de contencios administrativ este o notiune consacrata a dreptului administrativ, utilizata pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobandea caracter jurisdictional (contencios) ori de cate ori autoritatea care il solutiona avea calitatea de judecator. In felul acesta s-a ajuns - atat in doctrina, cat si in legislatie, mai ales in perioada interbelica - sa fie utilizati, in mod curent, termenii: contencios administrativ; actiuni in contencios administrativ; instanta (organ) de contencios administrativ (uneori instanta in materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotarari de contencios administrativ.

Conceptul de contencios administrativ are o sfera de cuprindere mai larga, sau mai restransa, dupa cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administratia publica si cei administrati, fie numai o parte dintre acestea si anume cele care se

solutioneaza de anumite instante de judecata si potrivit anumitor reglementari juridice, pe baza principiilor de drept public. Insa, atat in acceptia generala cat si in cea restransa, notiunea contenciosului administrativ are un sens material si unul formal, organic.

In sens material, contenciosul administrativ priveste litigiile juridice pe care le cuprinde dar si regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ), iar sensul formal (organizatoric) se refera la organele de jurisdictie care sunt competente sa solutioneze respectivele litigii.

In doctrina s-a mai afirmat ca, la randul lor, organele de contencios se impart in doua categorii, si anume: organe de contencios judiciar, competente sa solutioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege si organe de contencios administrativ, competente sa solutioneze, potrivit legii, conflictele juridice in care cel putin una dintre

parti este un serviciu public administrativ. Prin urmare si activitatile desfasurate de aceste organe vor fi activitati de contencios judiciar sau activitati de contencios administrativ, dupa caz.

2. Evoluţia istorică a contenciosului administrativ în dreptul comparat.În ceea ce priveşte dreptul administrativ ca ramură distinctă de drept, această ramură este relativ tânără, comparativ cu alte

ramuri de drept. Dreptul administrativ s-a constituit ca ramură a dreptului la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, mai întâi în SUA şi după aceea în Franţa, în rezultatul stabilirii principiului separării puterilor în stat. S-a constituit puterea executivă ca putere distinctă, în cadrul puterii de stat şi astfel a apărut obiectul de reglementare pentru o nouă ramură de drept. Putem menţiona că apariţia dreptului administrativ ca ramură distinctă este legată de adoptarea Constituţiei SUA în 1784 şi Constituţiei Franţei în 1791. Din cele menţionate nu înseamnă că norme cu caracter administrativ nu au existat şi mai înainte, (de exemplu, tot timpul, începând cu Roma Antică au existat norme juridice privind organizarea administrativă a teritoriului statului). Dreptul administrativ poate fi definit ca o ramură a dreptului public, care cuprinde o totalitate de norme juridice ce reglementează organizarea şi funcționarea autorităţilor publice ce exercită activităţi executive, reglementează raporturile juridice dintre aceste organe, şi între acestea şi particulari (persoane fizice şi juridice), precum şi răspunderea (sancţiunile aplicabile) pentru nerespectarea acestor norme. În  Franţa medievală, parlamentele erau exponentele puterii judecătoreşti superioare administrative în toate provinciile „ competenţa generală le oferea, de rînd cu toate, şi competenţa de organ al jurisdicţiei administrative, care soluţiona litigiile de drept public”

Prin urmare, toate sistemele monarhiei absolute din Europa Occidentală  au preluat această modalitate de apărare a drepturilor publice şi au funcţionat pînă la crearea ad-hoc a unui institut al jurisdicţiei administrative după un  model cu totul nou, generat de istoricele evenimente ale revoluţiei din Franţa de la sf. sec. XVIII-XIX .

Pornind de la constatările suficient demonstrate în doctrină referitor la originea şi evoluţia contenciosului administrativ în ţările europene, reiterăm concluziile potrivit cărora după 1789 sub influenţa revoluţiei franceze puterea executivă a fost separată de cea judiciară. Drept exemple în acest sens servesc Germania, Belgia, Olanda etc.

 Actualmente, caracteristicile regimurilor administrative contemporane  sînt într-o dezvoltare continuă în sistemul comunitar şi în sistemele naţionale de drept în strictă dependenţă de dinamica dezvoltării dreptului public european. 

3. Apariţia şi tendinţele dezvoltării contenciosului administrativ în Republica Moldova.

Constituția din 29 iulie 1994 a generat reformarea întregului sistem politic și juridic al țării. Noțiunea de contencios administrativ apare pentru prima data în Republica Moldova ca rezultat al adoptării noii Constituții, în care se determină că prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ. Anume întru realizarea normelor constituționale Parlamentul a adoptat Legea contenciosului adminsitrativ in anul 2000, care are la bază instituirea controlului jurisdictional asupra activității organelor administrației publice

Şi în perioada sovietică este caracteristic faptul că, deşi nu a existat instanţa specializată de contencios administrativ, drepturile şi libertăţile ce ţin de dreptul cetăţenilor la petiţionare să facă     plîngeri împotriva actelor funcţionarilor, organelor de stat şi obşteşti au fost stipulate în Constituţia URSS. Potrivit acestora, actele funcţionarilor îndeplinite cu încălcarea legii, cu depăşirea limitelor împuternicirilor, ce ştirbesc drepturile cetăţenilor, pot fi atacate în justiţie conform legii. Plîngerile trebuie să fie soluţionate în ordinea şi în termenele stabilite de lege. La fel, accesul cetăţenilor la justiţie în ţara noastră a existat şi pînă la adoptarea Legii contenciosului administrativ, procedura de adresare fiind reglementată de către Codul de procedură civilă, care prevedea dreptul la contestarea actelor administrative în judecată a oricărei persoane fizice ori juridice, dacă se considera lezată  printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau a unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege.Se reglementa obiectul, modul de adresare şi de examinare, hotărîrile instanţei asupra plîngerii.

Noua societate modernă în care s-a înscris Republica Moldova după anii 90, a necesitat rezolvarea mai multor probleme printre careşi edificarea mecanismului juridic adecvat noilor realităţi. Declarîndu-se drept stat independent şi suveran, Republica Moldova a adoptat legea supremă- Constituţia, în care se reglementează principiile şi caracteristicile statului de drept.

Contenciosul administrativ în Republica Moldova a evoluat începînd cu stipulările din art.72 al Constituţiei, cu adoptarea Legii nr. 793-XV din 10.02. 2000 contenciosului administrativ, corelînd această evoluţie cu reforma judecătorească şi reformele în administraţia publică locală şi anume cu necesitatea reglementărilor într-un mod correct şi adecvat a raporturile juridice administrative din sfera administraţiei publice, supunînd unui control judecătoresc specializat actele emise de autorităţile administraţiei publice.Prin urmare, într-o concluzie general putem menţiona că în perioada 1990-2000 pînă a fostadoptată Legea contenciosului administrativ în Republica Moldova, nu putem vorbi de o lipsă totală de norme juridice avînd ca obiect constatarea ilegalităţii actelor administrative.

4. Controlul legalităţii actelor administrative. Controlul (supravegherea) administrativă se referă la controlul intern în cadrul administraţiei publice şi ar fi o formă

deosebit de importantă de autoreglare a regimului de legalitate şi disciplină în administraţia publică.Controlul (supravegherea) administrativă poate fi clasificat în următoarele categorii:

a) controlul general;b) controlul departamental;c) supravegherea administrativă.

Controlul general ţine de activitatea autorităţilor administrative care au competenţă generală cum ar fi controlul exercitat de Guvern sau de consiliile locale sau raionale.Guvernul exercită controlul asupra activităţii ministerelor şi altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate şi, de asemenea, prin intermediul structurilor Cancelariei de Stat, exercită controlul administrativ de legalitate asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale.Consiliile exercită controlul autorităţilor executive ale administraţiei publice locale.

Controlul departamental este exercitat de către organele administrației publice centrale de specialitate referitor la structurile subordonate lor, adică respectarea și executarea legilor şi altor acte normative de către autorităţile, instituțiile, întreprinderile și organizațiile subordonate lor.De exemplu, Ministerul Educaţiei exercită controlul referitor la executarea legislaţiei de către instituţiile de învățământ.La această categorie ar putea fi menţionat şi controlul administrativ de oportunitate asupra autorităţilor administraţiei publice locale în cazul competenţelor delegate de stat.De asemenea, pe plan local serviciile publice cu competenţă de specialitate exercită controlul activităţii întreprinderilor şi instituţiilor locale.La această categorie ar putea fi inclus şi controlul interdepartamental exercitat de către organele care au o competență inter-ramurală.Între aceste autorități și subiectele supuse controlului, ca regulă, lipsesc relațiile de subordonare ierarhică, cum ar fi controlul respectării standardelor și normelor, unităților de măsură de către autorităţi şi organizații independent de ramura de activitate.

Supravegherea administrativă constă în verificarea executării diferitor norme speciale,reguli obligatorii consfințite în legi sau alte acte normative, care acționează în anumite domenii ale vieţii sociale (regulile circulației rutiere, securității anti-incendiare, securităţii sanitare, securităţii muncii, reguli fiscale, reguli de audit și altele).Subiectele supravegherii administrative sunt organele afacerilor interne, diferite inspecții, servicii, adică reprezentanții puterii administrative.Aceste autorităţi pot aplica față de funcţionarii publici, persoanele fizice, întreprinderi, instituții și organizații supuse supravegherii măsuri de constrângere administrativă

5. Controlul jurisdicţional al actelor administrative.

Controlul judecătoresc este o formă specifică a controlului în domeniul administraţiei publice deoarece, spre deosebire de alte forme de control sau supraveghere, nu are un caracter sistematic sau permanent.Funcţia principală a sistemului judecătoresc este înfăptuirea justiţiei.Astfel instanțele judecătorești examinează diferite cauze administrative, civile, de muncă, penale și în procesul examinării acestor cauze ies la iveală momente de încălcarea sistemică a legalității și disciplinei în domeniul administrației publice.Conţinutul controlului judecătoresc ca mijloc de asigurare a legalităţii şi disciplinei în administraţia publică constă în:

a) aprecierea juridică a deciziilor şi acţiunilor autorităţilor administrative şi funcţionarilor publici în baza principiului dreptăţii;

b) sancţionarea faptelor ilegale şi restabilirea drepturilor şi intereselor legitime lezate ale cetăţenilor şi altor persoane;c) contribuirea la identificarea cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la încălcarea legalităţii şi disciplinei.

Conform Codul contravenţional, Codul de procedură penală instanţa de judecată, constatând în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, emite, odată cu Hotărîrea, şi o încheiere interlocutorie, prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţă procurorului şi, după caz, persoanei cu funcţie de răspundere responsabile.În decursul a 30 de zile, persoana cu funcţie de răspundere sesizată informează instanţa de judecată despre măsurile întreprinse de ea.

De asemenea instanţele judecătoreşti au un rol hotărîtor în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ.

6. Actele administrative cu caracter normativ şi individual.Sarcinile şi funcţiile administraţiei publice sunt realizate în practică prin intermediul unor acte administrative cu caracter şi

conţinut diferit. Prin urmare, există premize de clasificare a actelor administrative, conform anumitor criterii. Unul din criteriul de bază de clasificarea actelor administrative este conţinutul lor juridic. Conform acestui criteriu actele administrative se clasifică în:

a) acte administrative cu caracter normativb) acte administrative cu caracter individualActele administrative cu caracter normativ exprimă funcţia de reglementare a dreptului administrativ. Ele conţin reguli

generale, impersonale, care se aplică într-un număr nedeterminat de cazuri şi la un număr nedeterminat de subiecţi. Actele administrative cu caracter individual spre deosebire de cele normative servesc pentru realizarea unor sarcini concrete

ale administraţiei publice. Aceste acte administrative întrunesc trăsături absolut opuse actelor administrative cu caracter normativ. Actele administrative cu caracter individual sunt cele mai răspândite în activitatea administraţiei publice, însă prin intermediul actelor administrative cu caracter normativ sunt rezolvate cele mai importante probleme din administraţia publică.

După natura juridică a actelor administrative se disting: a) acte administrative de autoritate (de putere publică). Aceste acte se emit sau se adoptă în mod unilateral în vederea

executării legii sau în scopul apariţiei, modificării sau încetării unui raport juridic administrativ. Prin intermediul acestor acte administrative sunt exercitate funcţiile de conducere

b) acte administrative de gestiune. Aceste acte se emit sau se adoptă în legătură cu administrarea şi folosirea patrimoniului public şi cuprind manifestări de voinţă bilaterale ale autorităţii publice şi unei persoane terţe (persoană fizică sau persoană juridică).

c) acte administrative jurisdicţionale. Reprezintă o varietate distinctă de acte administrative care sunt adoptate în legătură cu exercitarea jurisdicţiei administrative. În scopul soluţionării unui litigiu apărut şi aplicării răspunderii faţă de partea vinovată.

După ordinea de adoptare actele administrative se clasifică în: a) acte administrative ale organelor colegiale ale administraţiei publice – Ordonanţe, Hotărâri ale Guvernului, decizii ale

autorităţilor publice localeb) acte administrative ale organelor individuale – Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, Dispoziţii ale Guvernului,

Ordinele, Instrucţiunile organelor administraţiei publice centrale de specialitate, dispoziţiile autorităţilor publice locale)

După modul de exprimare actele administrative se clasifică în: a) acte administrative scrise sub formă de document juridicb) acte administrative sub formă oralăc) acte administrative exprimate prin anumite semne

7. Autorităţile administraţiei publice şi subdiviziunile acestora.

administraţie publică locală - totalitatea autorităţilor publice locale constituite, în condiţiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale;    autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul întîi - autorităţi publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului) pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale;    autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea - autorităţi publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului Chişinău, municipiului Bălţi, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale respective; primar - autoritate reprezentativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale şi executivă a consiliului local, aleasă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;    primărie - structură funcţională care asistă primarul în exercitarea atribuţiilor sale legale;    consiliu local - autoritate reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, aleasă în vederea soluţionării problemelor de interes local;    preşedinte al raionului - autoritate publică executivă a consiliului raional;    aparatul preşedintelui raionului - structură funcţională care asistă preşedintele raionului în exercitarea atribuţiilor sale legale;

Municipiul Chişinău este organizat în subdiviziuni administrativ-teritoriale numite sectoare, oraşe şi sate (comune).Administrarea publică a municipiului Chişinău se realizează de către consiliul municipal, consiliile sectorale, orăşeneşti şi săteşti (comunale), ca autorităţi deliberative, şi de către primarul general al municipiului Chişinău, primarii sectoarelor, satelor (comunelor) şi oraşelor, ca autorităţi executive.

Organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice ale municipiului Chişinău se reglementează, în mod corespunzător, de prevederile legi referitoare la autorităţile administraţiei publice locale de nivelurile întîi şi al doilea, precum şi de prevederile Legii privind statutul municipiului Chişinău.Consiliul municipal Chişinău, consiliile sectorale, oraşeneşti şi săteşti (comunale), primarul general al municipiului Chişinău şi primarii sectoarelor, oraşelor şi satelor (comunelor) se aleg în condiţiile Codului electoral.Consiliul municipal Chişinău se constituie din 51 de consilieri.

Municipiul Chişinău are un primar general şi 4 viceprimari.Sub incidenţa prezentei legi cad ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorităţi administrative centrale subordonate

Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă (autorităţile administrative din subordine, serviciile publice desconcentrate şi cele aflate în subordine, precum şi instituţiile publice în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator).respective.    Administraţia publică centrală de specialitate este organizată într-un sistem unic şi nici un minister sau altă autoritate administrativă centrală, sau structură organizaţională din sfera lor de competenţă nu poate să se afle în afara acestui sistem.

8. Agenţii privaţi care prestează servicii publice şi actele acestora asimilate în condiţiile legii actelor administrative.

- Asimilând totodată autorităţilor publice și persoanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale. Doctrina atribuie acestei categorii atât persoanele fizice cât și juridice, întreprinderile de stat și municipale, societățile comerciale și alte întreprinderi fondate conform legislației etc.Astfel, putem contura subiecții care pot avea calitatea procesuală de pârât în litigiile de contencios administrativ:- Autoritățile publice – exponente ale celor trei puteri în stat;- Autoritățile administrative;- Funcționarii publici din cadrul instituțiilor vizate anterior;- Persoanele de drept privat care exercită atribuții de putere publică (în cadrul parteneriatului public – privat sau a contractului de concesiune) etc

9. Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.Potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri înțelegem refuzul

de a primi o cerere sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către o autoritate publică, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest fapt juridic devine obiect al litigiului în contencios administrativ și prin prevederea art.3, alin. (2), al aceleiași legi, care menționează „Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege”.Doctrina susține că nesoluționarea cererii în termenul legal, are două forme de manifestare:

a) Refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a soluționa cererea referitoare la un drept recunoscut de lege sau așa numita „tăcere administrativă”;b) Lipsa răspunsului oferit petiționarului în termenul legal de 30 zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu este prevăzut un alt termen.

În cât privește termenul, legiuitorul stabilește în textul Legii cu privire la petiționare „În cazuri deosebite, termenul de examinare poate fi prelungit de către conducătorul organului corespunzător cu cel mult o lună, fapt despre care este informat petiţionarul”, astfel încât consider că această prevedere deși se conține într-un act normativ atipic contenciosului administrativ, face referire expresă la obiectul acestei instituții și anume în art. 4 alin. (1) „Prin petiţie, în sensul prezentei legi, se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri”.

10. Răspunderea juridică în contenciosul administrativ.Conform prevederilor din Lg.158 pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu, a normelor de conduită, pentru pagubele

materiale pricinuite, contravenţiile sau infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei, funcţionarul public poartă răspundere disciplinară, civilă, administrativă, penală, după caz. Astfel această lege prevede constituirea comisiilor de disciplina în cadrul autorităţilor publice. Lg. cu privire la petiţionare, reglementează „modalitatea de examinare a petiţiilor cetăţenilor R.M., adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime”, în care se prevăd expres situaţiile în care funcţionarii însărcinaţi cu examinarea petiţiilor, răspund disciplinar, administrativ sau penal.

„- Încălcarea ordinii oficial stabilite de organizare a lucrului cu petiţiile, precum şi aevidenţei sau păstrării lor de către persoanele special desemnate pentru aceasta, atrage după sine răspunderea disciplinară. În lipsa persoanelor indicate, răspunderea disciplinară o poartă conducătorul organului respectiv” „- Refuzul neîntemeiat de a examina petiţia sau tărăgănarea examinării ei, adoptarea unor decizii ce contravin legislaţiei, divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui, atrage după sine răspundere administrativă”;

Constituie abateri disciplinare următoarele:a) întârzierea sistematică la serviciu;b) absenţele nemotivate de la serviciu mai mult de 4 ore pe parcursul unei zile lucrătoare;c) intervenţiile în favoarea soluţionării unor cereri în afara cadrului legal;d) nerespectarea cerinţelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidenţialităţii informaţiilor de care funcţionarul

public ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei;e) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;f) neglijenţa repetată sau tergiversarea sistematică a îndeplinirii sarcinilor;g) acţiunile care aduc atingere prestigiului autorităţii publice în care activează;h) încălcarea normelor de conduită a funcţionarului public;i) desfăşurarea în timpul programului de muncă, a unor activităţi cu caracter politic, cum ar fi exprimarea sau

manifestarea publică a preferinţelor politice şi favorizarea vreunui partid politic sau vreunei organizaţii social-politice;j) încălcarea prevederilor referitoare la obligaţii, incompatibilităţi, conflict de interese şi restricţii stabilite prin lege;k) încălcarea regulilor de organizare şi desfăşurare a concursului, a regulilor de evaluare a performanţelor profesionale

ale funcţionarilor publici;l) alte fapte considerate ca abateri disciplinare în legislaţia din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publiciPentru comiterea abaterilor disciplinare, funcţionarului public îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare: „a)

avertisment; b) mustrare; c) mustrare aspră; d) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an; e) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani; f) transfer într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale; g) destituirea din funcţia publică”.

Sancţiunea disciplinară se aplică de către persoana sau organul care are competenţa legală de numire în funcţie, în termen de cel mult șase luni de la data săvârşirii abaterii. Sancţiunea disciplinară, cu excepţia avertismentului, nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea echitabilă a funcţionarului public de către comisia de disciplină, în termen de cel mult o lună de la data constatării faptei. Din comisia de disciplină face parte în mod obligatoriu un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină. În cazul în care fapta funcţionarului public conţine componentele unei abateri disciplinare şi ale unei infracţiuni, procedura cercetării de către comisia de disciplină se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa de judecată dispune achitarea sau încetarea procesului penal.

Actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţa funcţionarului public în termen de 5 zile de la emitere, sub semnătură. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere, de a-şi prezenta argumentele sau de a semna declaraţia privitoare la abaterile disciplinare care i se impută, precum şi refuzul funcţionarului public de a semna actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se consemnează într-un proces-verbal. La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seamă, de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, de circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită, de comportamentul funcţionarului public în timpul serviciului, precum şi de existenţa altor sancţiuni disciplinare al căror termen nu a expirat.

Actul administrativ de sancţionare disciplinară poate fi atacat de către funcţionarul public în instanţa de c.adm. în modul stabilit de lege.

11. Obiectul şi subiectul în contenciosul administrativ.Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative , cu caracter normativ şi individual, prin

care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ,emise de:    a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi;    b) subdiviziunile autorităţilor publice;    c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b).

Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ:    a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, conform listei prezentate în anexă, parte integrantă a prezentei legi;    b) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a Republicii Moldova;    c) legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, care sînt supuse controlului de constituţionalitate;    d) actele de comandament cu caracter militar;    e) actele administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi altor fenomene de aceeaşi natură;    f) actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o altă procedură judiciară;    g) actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat;    h) actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile.       

12. Noţiunea de subiecţi generali şi speciali.În procesul administrativ reclamantul, de regulă, este din partea celor administraţi care prin   actele administrative emise consideră că drepturile lor au fost lezate.     Calitatea de reclamat în condiţiile legislaţiei Republicii Moldova într-un litigiu de contencos administrativ poate să o aibă:      - autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora ;       -  subdiviziunile autorităţilor publice;      - funcţionarii autorităţilor administraţiei publice şi ai  subdiviziunilor.

Subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ sînt:a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele emise de autorităţile publice;d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; d1) Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate;e) instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi.    f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

13. Subiecţii generali (funcţionari publici, persoane fizice şi juridice).    Subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ sînt:    a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi;        14. Subiecţii speciali ( Guvernul, Oficiile Teritoriale ale Cancelariei de Stat, procurorul, avocatul parlamentar,

instanţele de drept comun şi cele specializate în cazul ridicării exepţiei de ilegalitate etc.)Subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ sînt:    a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi;    b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;        c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele emise de autorităţile publice;    d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari;    d1) Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate;    e) instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi.    f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.   

15. Instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunile în contenciosul administrativ.Competenta de judecare a actiunilor in contenciosul administrativ au:

a) judecatoriile de sector si municipale; b) tribunalele; c) Curtea de Apel; d) Curtea Suprema de Justitie.

Pentru judecarea actiunilor in contenciosul administrativ, la tribunale, la Curtea de Apel si la Curtea Suprema de Justitie se instituie colegii specializate. In tribunalele unde nu pot fi instituite colegii de contencios administrativ, actiunile in contenciosul administrativ sint judecate de complete de judecata sau de judecatori desemnati de presedintele instantei respective.In judecatoriile de sector si municipale, actiunile in contenciosul administrativ sint judecate de judecatori desemnati de presedintele instantei respective.

15. Depunerea acţiunii în instanţa de contencios administrativ.Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o

cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.

În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior dacă legislaţia nu prevede altfel.

Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde asupra actului administrativ cu caracter normativ.Cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de la data

înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată de îndată petiţionarului dacă legislaţia nu prevede altfel.Organul emitent este în drept:să respingă cererea prealabilă; să admită cererea prealabilă şi, după caz, să revoce sau să

modifice actul administrativ.Organul ierarhic superior este în drept:să respingă cererea prealabilă; să admită cererea prealabilă şi să anuleze actul

administrativ în tot sau în parte, să oblige organul ierarhic inferior să repună în drepturi persoana respectivă ori, după caz, să revoce actul administrativ emis cu acordul său.

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.

Acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.

Reclamanţii, în acţiunile născute din raporturi de contencios administrativ, sînt scutiţi de plata taxei de stat.

16. Forma şi conţinutul cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ;Cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ se depune în scris în condiţiile Codului de procedură civilă.Reclamantul va depune, o dată cu cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ, copia cererii prealabile cu

dovada expedierii sau primirii acesteia de către organul respectiv, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile.

18. Termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ;Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen

de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la:    a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia;    b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri;    c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă.

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi avocatul parlamentar sesizează instanţa de contencios administrativ în termenele prevăzute de legile organice cu privire la activitatea acestora. Actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricînd. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) este termen de prescripţie. Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis termenul de prescpripţie poate fi repusă în termen în condiţiile Codului de procedură civilă.

În cazul în care persoana vătămată într-un drept al său a cerut anularea actului administrativ fără a cere şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În cazul în care adjudecarea pagubei nu a fost solicitată concomitent cu anularea actului administrativ, cererea de despăgubiri este adresată instanţei de drept comun competente în termenul general de prescripţie, prevăzut de Codul civil.

19. Actele judecătoreşti după primirea cererii.Judecătorul decide primirea cererii de chemare în judecată sau respingerea acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii, în

condiţiile Codului de procedură civilă.În cazul punerii cererii pe rol, judecătorul dispune:

    a) înmînarea copiei cererii de chemare în judecată şi a copiilor actelor anexate la cerere pîrîtului;    b) prezentarea de către pîrît a actului administrativ contestat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia, a înscrisurilor sau a altor date pe care instanţa le consideră necesare în judecarea pricinii;

    c) citarea părţilor pentru ziua primei înfăţişări, care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol.Pîrîtul (acuzatul) este obligat să prezinte instanţei documentele solicitate la prima zi de înfăţişare, în caz contrar i se aplică o

amendă judiciară în mărime de pînă la 10 salarii minime pentru fiecare zi de întîrziere nejustificată. Aplicarea amenzii judiciare nu scuteşte pîrîtul de obligaţia de a prezenta documentele solicitate.

20. Judecarea cererii.Judecînd acţiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărîri:

    a) respinge acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie;    b) admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă pîrîtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi dispune adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii.    c) admite acţiunea şi constată circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local sau a consiliului   raional, după caz.

21. Împuternicirile instanţei de contencios administrativ. Judecînd acţiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărîri:

    a) respinge acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie;    b) admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă pîrîtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi dispune adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii.    c) admite acţiunea şi constată circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local sau a consiliului   raional, după caz.

Instanţa de contencios administrativ este în drept să se pronunţe, în limitele competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat. În cazurile în care controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmează a fi ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei instanţe în condiţiile prezentei legi.

În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.

Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

22. Temeiurile anulării actului administrativ contestat.Actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care:

    a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;    b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei;    c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

Instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia.

23. Hotărîrea instanţei de contencios; Intrarea în vigoare şi executarea.Articolul 27. Adoptarea hotărîrii    Instanţa de contencios administrativ adoptă hotărîrea în condiţiile Codului de procedură civilă.    Articolul 28. Publicarea hotărîrii    (1) Hotărîrea irevocabilă a instanţei de contencios administrativ privind anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ ilegal a cărui intrare în vigoare a fost condiţionată de publicarea în sursa oficială, precum şi hotărîrea irevocabilă asupra excepţiei de ilegalitate se publică în aceeaşi sursă. În hotărîri poate fi indicată şi o altă publicaţie în care acestea urmează a fi tipărite.    (2) Cheltuielile legate de publicarea hotărîrii le suportă, de regulă, pîrîtul. În cazul publicării hotărîrii din contul reclamantului, la cererea acestuia, cheltuielile suportate se încasează de la pîrît printr-o încheiere a instanţei de judecată care execută hotărîrea.- Articolul 32. Executarea hotărîrii    (1) Instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotărîrea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă, trimite o copie a hotărîrii pîrîtului pentru executare şi alta - instanţei de drept comun de la sediul pîrîtului pentru controlul executării hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.    (2) Hotărîrea se execută în termenul stabilit în dispozitivul ei, iar în cazul în care termenul nu este stipulat - în cel mult 30 de zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă.    (3) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii, conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.     Articolul 33. Acţiune în regres    Conducătorul autorităţii publice poate înainta în instanţa de drept comun o acţiune în regres împotriva funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotărîrii instanţei de contencios administrativ.

25. Aspecte procedurale în contenciosul administrativProcedura prealabila este o faza obligatorie a procedurii de examinare a litigiilor de contencios administrativ. Astfel, daca

persoana nu a respectat procedura prealabila, instanta, constituie cererea reclamantului, iar daca cererea a fost primita gresit instanta va scoate cererea de pe rol.

Potrivit art.15 din Legea contenciosului administrativ, cererea prealabila adresata autoritatii publice trebuie sa fie examinata in termen de 30 zile de la inregistrarea ei. Organele sesizate sint obligate sa comunice petitionarului imediat despre decizia luata.

Persoana care nu este satisfacuta de raspunsul primit la cererea prealabila este in drept sa sesizeze instanta de contencios administrativ competenta cu actiune pentru anularea, in tot sau in parte, a actului administrativ contestat si repararea pagubei cauzate.

Potrivit alin. (1) al art. 17 din Legea contenciosului administrativ, persoana poate sesiza instanta de contencios administrativ in termen de 30 zile de la indeplinirea procedurii administrative. De subliniat, insa, ca acest termen a fost abrogat prin art. 16 (1) din Legea cu privire la petitionare nr.190-XII din 19 iulie 1999, cu modificarile operate prin Legea nr.63-XIV din 11.04.2001, care stipuleaza ca persoana lezata intr-un drept al sau recunoscut de lege poate sesiza instanta de contencios administrativ in termen de 6 luni de la data comunicarii raspunsului, la cererea prealabila, sau expirarii termenului de examinare a cererii prealabile.

Curtea Suprema de Justitie, prin Hotarirea nr. 27 din 24.12.01, a confirmat ca termenul de adresare in instanta de contencios administrativ este de 6 luni de la data indeplinirii procedurii administrative de examinare a cererii prealabile (p.30). Acest termen nu se extinde asupra pretentiilor de despagubiri, cauzate printr-un act administrativ, emis de autoritatea publica, el fiind un termen general de prescriptie, stipulat in Codul civil.

Prin lege, insa, pot fi stabilite si alte termene de adresare in judecata. Referindu-ne la functionarii publici, care dispun de dreptul de a sesiza instanta de contencios administrativ in cazul

contestarii actelor de aplicare a sanctiunilor disciplinare sau de destituire din functie, vom mentiona ca din art. 28, art. 30 si art. 32 din Legea serviciului public nr. 443-XIII din 4.01.95 rezulta ca ei pot sesiza direct instanta de contencios administrativ doar referitor la actele de destituire din functie in termen de o luna de la data cind au luat cunostinta de acest act sub semnatura.

Nu se admite inaintarea actiunii in instanta pina la expirarea termenului de examinare a cererii prealabile de catre organul competent sau expirarea termenului de solutionare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, de aceea instanta in asemenea cazuri refuza primirea cererii.

In prezent, potrivit art. 70 din Legea privind administratia publica locala nr. 123-XV din 18.03.2003, subiecte ale controlului administrativ al legalitatii activitatii autoritatilor administratiei publice locale sint: Aparatul Guvernului,   organele administratiei publice centrale de specialitate, alte autoritati administrative, care actioneaza inclusiv prin intermediul serviciilor desconcentrate din unitatile administrativ teritoriale potrivit competentelor ce le revin in conditiile Legii. Prin Legea mentionata unele acte ale adminsitratiei publice locale sint supuse controlului obligatoriu, iar altele controlului facultativ. O alta particularitate importanta consta in aceea ca consiliile locale de nivelurile intii si doi pot solicita oficiului teritorial al Aparatului Guvernului sa verifice legalitatea oricarui act administrativ in cazul in care considera ca acesta este ilegal.

Oficiul teritorial al Aparatului Guvernului, in cazul in care considera ca un act al administratiei publice locale este ilegal, notifica autoritatea locala eminenta in termen de 30 zile de la data primirii copiei de pe act sau ultimului document, sau unei informatii suplimentare, necesare constatarii legalitatii actului, solicitind modificarea sau abrogarea totala sau partiala a actului respectiv, iar autoritatea locala este obligata sa verifice legalitatea actului contestat in termen de 30 zile de la data primirii notificarii.

In cazul in care considera ca actul poate avea consecinte grave si in scopul prevenirii unei pagube iminente, Oficiul teritorial al Aparatului Guvernului poate sesiza direct instanta de contencios administrativ dupa primirea actului pe care il considera ilegal. Reiesind din sensul art. 76 din Legea nr. 123-XV din 18.03.2003, rezulta ca in asemenea cazuri Oficiul teritorial al Aparatului Guvernului va sesiza urgent instanta de contencios administrativ, care este obligata, potrivit prevederii mentionate, in termen de 3 zile de la primirea cererii sa solutioneze chestiunea cu privire la suspendarea actului administrativ contestat.

In temeiul Legii contenciosului administrativ si Legii cu privirea la avocatii parlamentari, nr. 1349-XIII din 17.10.1997, poate sesiza instanta de contencios administrativ si avocatul parlamentar in interesele persoanei, ale carei drepturi constitutionale au fost incalcate. Insa procedura prealabila este mai complicata si mai indelungata. Astfel, potrivit art. 17 din aceasta Lege, persoana poate inainta avocatului parlamentar o cerere pina la expirarea unui an din ziua incalcarii presupuse a drepturilor constitutionale sau din ziua cind petitionarul a aflat despre presupusa incalcare, iar avocatul parlamentar examineaza fara limita de termen cererea petitionarului, inclusiv prin concilierea partilor si cautarea unei solutii reciproc acceptabile. Ulterior avocatul parlamentar trimite autoritatii respective un aviz de inlaturare a incalcarilor, care urmeaza sa fie examinat de organul contestat in termen de o luna si numai dupa aceasta avocatul parlamentar poate sesiza oricind instanta, deoarece nu sunt stabilite termene prin lege.

Dupa cum se poate observa, prin Legea mentionata persoanei i se permite sa se adreseze avocatului parlamentar in termen de un an de la data cind presupune ca i-a fost incalcat dreptul, iar, potrivit art.14 din Legea contenciosului administrativ, cererea prealabila poate fi inaintata in termen de doar 30 zile de la data comunicarii actului administrativ. Aceste discrepante permit persoanei, in cazul omiterii nejustificate a termenului de inaintare a cererii prealabile sau de inaintare a actiunii in instanta de contencios administrativ, sa se adreseze avocatului parlamentar cu cerere de anulare a actului administrativ, care poate inainta actiune in instanta de contencios administrativ fara limita de timp. Astfel, se poate intimpla ca instanta va respinge actiunea pe motivul omiterii nejustificate a termenului de adresare fie cu cerere prealabila, fie in instanta de contencios administrativ, iar ulterior acelasi litigiu sa-l examineze in fond in baza cererii avocatului parlamentar.

Prin Legea nr. 726-XV din 7.12.01 a fost recunoscut subiect de sesizare in contenciosul administrativ si procurorul, care, potrivit art. 5 si art. 6 din Legea cu privire la procuratura nr. 118-XV din 18.04.2003, poate sa conteste, la cererea cetatenilor si in conditiile legii, actele ilegale emise de autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si actele ilegale ale persoanelor cu functii de raspundere. Prin urmare, procurorul poate sesiza instanta de contencios administrativ in conditiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit alin. 3 al art. 17 din Legea contenciosului administrativ, „actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricind”. Din interpretarea acestui alineat ajungem la concluzia ca persoana lezata intr-un drept al sau recunoscut de lege printr-un act administrativ cu caracter normativ poate contesta acest act fara limita de timp sau, altfel spus, dreptul la actiune pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ este imprescriptibil. Vom atentiona, insa, ca si in cazul actelor administrative cu caracter normativ procedura prealabila urmeaza a fi respectata, admitindu-se adresarea organului emitent sau ierarhic superior, de asemenea, oricind.

Adresarea in judecata se face printr-o cerere de chemare in judecata care trebuie sa fie intocmita in forma scrisa cu respectarea cerintelor prevazute la art. 165 si art. 167 din Codul de procedura civila. Reclamantul este obligat sa anexeze la cerere copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de catre organul respectiv, actul contestat ori, dupa caz, raspunsul autoritatii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile (art. 19 din Lege).

Daca organul emitent refuza eliberarea actului administrativ, reclamantul indica despre aceasta in cerere, iar judecatorul in asemenea cazuri, in conformitate cu prevederile art. 22 din Lege, va obliga piritul sa prezinte instantei actul administrativ contestat si actele ce au stat la baza emiterii actului administrativ, precum si alte inscrisuri pe care instanta le considera necesare. Organul emitent, pasibil de aplicarea unei amenzi in marime de pina la 10 salarii minime pentru fiecare zi de intirziere nejustificata, va prezenta instantei actele solicitate pina la prima zi de infatisare.

Judecarea actiunii de contencios administrativ are loc la termenul fixat de instanta, cu participarea reclamantului si piritului si/sau a reprezentantilor acestora in sedinta publica. Sedinta de judecata se desfasoara dupa regulile de drept comun, cu unele exceptii la care ne vom referi in continuare.

Potrivit alin. (1) al art. 24 din Lege, in redactia Legii nr. 783-XIV din 10.02.2000, neprezentarea la sedinta de judecata fara motive temeinic justificate a partilor si/sau a reprezentantilor lor nu impiedica examinarea cererii. Astfel, potrivit acestei norme, instanta de contencios administrativ era obligata sa judece cauza in fond, chiar daca partile nu se prezentau din motive nejustificate. Insa practica judiciara a demonstrat ca uneori reclamantii nu se prezentau in sedinta cu rea-vointa, desi judecarea litigiului in lipsa lor era imposibila. Totodata, instanta nu dispunea de dreptul de a scoate cererea de pe rol si, in asemenea circumstante, instanta era nevoita sa amine judecarea cauzei de mai multe ori, ceea ce conducea la tergiversarea examinarii cauzei sau era obligata sa judece pricina in lipsa partilor fara a fi clarificate toate circumstantele necesare pentru adoptarea si pronuntarea unei hotariri legale si temeinice.

Avind in vedere situatia creata, legislatorul, prin Legea nr. 833-XV din 7.02.2002, a modificat alin. (2), concretizind ca „neprezentarea la sedinta de judecata, fara motive temeinic justificate a partilor si/ sau a reprezentantilor lor, nu impiedica examinarea cererii, iar in cazul in care este imposibil de a judeca cauza in lipsa reclamantului, instanta de contencios administrativ va scoate cererea de pe rol in conditiile Codului de procedura civila”. Potrivit noii redactii, instanta de contencios administrativ dispune de dreptul de a scoate cererea de pe rol numai in cazul in care va constata ca este imposibila judecarea pricinii in lipsa partii care nu se va prezenta in sedinta fara motive justificate. Aceasta modificare este acceptabila si nu incalca drepturile partilor la un proces echitabil.

A doua exceptie de la regulile generale de judecare a pricinilor consta in aceea ca in actiunile privind anularea actului administrativ sarcina probatiunii este pusa in seama piritului, care trebuie sa prezinte dovezi spre confirmarea legalitatii actului contestat. Insa si in acest caz sint valabile prevederile art. 22 lit. b) din Lege, care confera instantei de contencios administrativ dreptul de a dispune din oficiu prezentarea de catre pirit a actului administrativ contestat si a documentatiei care a stat la baza emiterii acestuia, a inscrisurilor sau a altor date pe care instanta le considera necesare pentru judecarea pricinii.

In privinta celorlalte actiuni de contencios administrativ, precum si in materie de despagubiri sarcina probatiunii revine ambelor parti. In litigiile de contencios administrativ, de asemenea, sint aplicabile regulile generale privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor, reglementate in Codul de procedura civila.

Instanta de contencios administrativ, judecind litigiul, poate sa adopte urmatoarele solutii:a) sa respinga actiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de prescriptie.Aceasta solutie poate fi data in cazul in care instanta ajunge la concluzia ca motivele actiunii sint neintemeiate, deoarece

actul administrativ este legal si temeinic. Respingerea actiunii poate avea loc si in cazul in care reclamantul a omis termenul de adresare in judecata sau de inaintare a cererii prealabile, daca autoritatea publica a respins cererea prealabila din aceste motive si nu sint temeiuri justificate de repunere a persoanei in termen.

Actiunea mai poate fi respinsa, daca actul contestat nu constituie un act administrativ in sensul legii:b) sa admita actiunea si sa anuleze in tot sau in parte actul administrativ sau sa oblige piritul sa emita actul administrativ

cerut de reclamant, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau oricare alt inscris, ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum si sa dispuna adjudecarea in contul reclamantului a despagubirilor pentru intirzierea executarii.

Instanta de contencios administrativ admite actiunea, daca ajunge la concluzia ca motivele invocate in actiune sint intemeiate si dispune anularea in tot sau in parte a actului administrativ.

Anularea totala a actului administrativ poate avea loc in cazul in care reclamantul solicita anularea lui totala, iar cind motivele actiunii se refera doar la o parte a actului administrativ, atunci poate fi anulata numai aceasta parte.

Anularea actului administrativ in tot sau in parte poate fi admisa in baza temeiurilor prevazute la art. 26 din Lege. Astfel, actul administrativ poate fi anulat daca:

a) este ilegal in fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.Prin acest motiv se poate invoca incalcarea de catre autoritatea publica a principiului legalitatii, care presupune ca actul

administrativ trebuie sa fie emis sau adoptat cu respectarea:1) Constitutiei;2) principiilor generale de drept;3) legilor organice sau ordinare;4) regulilor cutumiare sau conventionale de drept international care au forta juridica in legislatia nationala;5) hotaririlor judecatoresti in masura in care au efect obligatoriu, in conformitate cu legislatia nationala, si6) principiilor administrative relevante in masura in care acestea pot fi invocate in fata instantelor judecatoresti.Prin urmare, actul administrativ poate fi anulat, daca este emis cu incalcarea legii in sensul indicat si a principiilor

enumerate.b) este ilegal ca fiind emis cu incalcarea competentei.

Acest motiv include situatiile in care actul administrativ a fost emis sau adoptat de catre autoritatea publica cu incalcarea competentei materiale sau teritoriale.

c) este ilegal ca fiind emis cu incalcarea procedurii stabilite.In acest motiv pot fi incluse situatiile in care actul administrativ nu a fost emis in forma stabilita, nu cuprinde elementele de

forma care sa confirme ca actul a fost emis sau adoptat cu respectarea legii, actul nu este semnat de catre conducatorul autoritatii publice sau functionarul desemnat etc.

Unele categorii de acte administrative pot fi recunoscute ilegale in cazul in care nu sint contrasemnate, daca prin lege aceasta constituie o conditie de validitate a actului administrativ.

Actele administrative pot fi anulate, daca la adoptarea lor nu a participat numarul necesar de membri ai organului colegial, incalcindu-se prin aceasta cvorumul cerut de lege pentru adoptarea lor.

Actele administrative pot fi anulate si in alte cazuri, daca au fost incalcate esential normele de elaborare si adoptare sau alte norme prevazute de lege.

Potrivit alin. 2 al art. 26 din Lege, instanta de contencios administrativ, anulind actul administrativ, nu este competenta sa se pronunte asupra oportunitatii actului administrativ si a operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii lui. Insa instanta de contencios administrativ este in drept, din oficiu sau la cererea reclamantului, sa se pronunte asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ. Deoarece actele si operatiunile administrative, care au stat la baza emiterii actului nu pot face direct obiect al actiunii in contencios administrativ, iar legalitatea unui act administrativ depinde de legalitatea actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii lui, consideram oportuna si verificarea legalitatii acestor acte si operatiuni administrative.

Instanta de contencios administrativ, in cazul in care anuleaza actul administrativ, va obliga autoritatea publica sa emita actul respectiv in conformitate cu legislatia in vigoare. De asemenea, instanta poate obliga autoritatea publica sa elibereze recurentului certificatul, adeverinta sau alt inscris solicitat.

Daca la cererea inaintata de reclamant, autoritatea publica nu a dat raspuns in termenul stabilit de lege si reclamantul va solicita aceasta, instanta de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii cu privire la petitionare nr. 190-XIII din 19.07.1994, cu modificarile ulterioare, va obliga autoritatea respectiva sau functionarul public sa-i dea reclamantului raspunsul respectiv.

Instanta de contencios administrativ dispune admiterea sau respingerea actiunii  printr-o hotarire care se adopta si se pronunta in conformitate cu normele generale, stabilite de Codul de procedura civila. Dispozitivul hotaririi trebuie sa cuprinda dispozitii privind anularea actului administrativ, organul care l-a emis si data emiterii sau obligatiunea piritului de a emite actul administrativ solicitat, de a elibera o adeverinta, un certificat sau orice alt inscris, ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum si sa dispuna adjudecarea in contul reclamantului a prejudiciului material si/sau moral cauzat.

O particularitate importanta a hotaririi instantei de contencios administrativ o constituie publicarea acesteia. Potrivit art. 28 din Lege, hotarirea irevocabila a instantei de contencios administrativ privind anularea, in tot sau in parte, a actului administrativ ilegal a carui intrare in vigoare a fost conditionata de publicarea in sursa oficiala, se publica in aceeasi sursa. Legislatorul, insa, mai admite ca hotarirea poate fi publicata si in alta sursa de informare decit cea in care a fost publicat actul administrativ. Aceste cerinte de publicare sint valabile si pentru hotaririle irevocabile date asupra exceptiei de ilegalitate.

Actele administrative anulate, in tot sau in parte, inceteaza a produce efecte juridice din momentul in care hotarirea a devenit irevocabila (art. 29 din Lege). Insa, in unele cazuri, instanta care anuleaza actul administrativ, in functie de circumstante concrete sau intru prevenirea eventuala a unor consecinte juridice negative, poate stabili in hotarire si indica in dispozitivul ei ca actul sau normele declarate nule nu vor produce efecte juridice de la data adoptarii actului sau emiterii normelor.

Hotaririle instantei de contencios administrativ pot fi contestate cu recurs in termen de 15 zile de la data pronuntarii sau de la data comunicarii hotaririi integrale, in cazul in care actiunea este judecata in lipsa partii, daca Legea nu dispune altfel. Spre deosebire de recursul ordinar pentru litigiile de drept comun, recursul in contenciosul administrativ suspenda de drept executarea hotaririi. Recursul se judeca in conditiile Codului de procedura civila.

Hotaririle instantei de contencios administrativ irevocabile constituie titluri executorii. Potrivit prevederilor art. 32 din Lege, instanta este obligata din oficiu, in termen de 3 zile de la data la care hotarirea a devenit irevocabila, sa trimita o copie a hotaririi piritului pentru executare, iar alta – instantei de drept comun de la sediul piritului pentru controlul executarii hotaririi si, in caz de necesitate, pentru executare silita. Totodata, prin articolul indicat sint stabilite termene pentru executarea hotaririi. Astfel, daca in hotarire nu este indicat termenul de executare, atunci hotarirea se executa in termen de cel mult 30 zile de la data la care hotarirea a devenit irevocabila.

Pentru neexecutarea hotaririi, conducatorul autoritatii publice in a carui sarcina a fost pusa executarea hotaririi, poate fi tras la raspundere in conformitate cu legislatia in vigoare.

26. Competenţa judecătoriilor.- Articolul 6. Competenţa jurisdicţională    (1) Competenţă de judecare a acţiunilor în contenciosul administrativ au:    a)  judecătoriile;    b)  curţile de apel;    c)  Curtea Supremă de Justiţie.    (2) Pentru judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ, la curţile de apel şi la Curtea Supremă de Justiţie se

instituie colegii specializate.    (3) În curţile de apel unde nu pot fi instituite colegii de contencios administrativ, acţiunile în contenciosul administrativ

sînt judecate de complete de judecată sau de judecători desemnaţi de preşedintele instanţei respective.    (4) În judecătorii, acţiunile în contenciosul administrativ sînt judecate de judecători desemnaţi de preşedintele instanţei

respective.   Articolul 7. Competenţa judecătoriilor

    (1) Judecătoriile examinează litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului, comunei sau oraşului pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale, de serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea administrativ-teritorială respectivă, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi  serviciilor menţionate şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv, care prestează servicii publice.

    (2) În baza legislaţiei cu privire la administraţia publică locală, judecătoriile soluţionează cererile   privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local.

    (3) În baza legislaţiei electorale, judecătoriile soluţionează contestaţiile în materie electorală, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe judecătoreşti.

    (4) Judecătoriile judecă litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a îndeplini anumite acte notariale, precum şi verifică legalitatea actelor notariale îndeplinite, cu excepţia cazurilor cînd între persoanele interesate apare un litigiu de drept privat ce decurge din actul notarial contestat, situaţie în care cauza se examinează în ordinea acţiunii civile.

    Articolul 8. Competenţa curţilor de apel    (1) Curţile de apel examinează în primă instanţă litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de

verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, de serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea administrativ-teritorială respectivă, de serviciile publice desconcentrate, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate, precum şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv asimilate autorităţilor publice, care prestează servicii publice.

    (2) În baza legislaţiei cu privire la  administraţia publică locală, curţile de apel soluţionează cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului raional.

    (3) În afară de litigiile enumerate în alin.(1) şi (2), Curtea de Apel Chişinău, ca instanţă de contencios administrativ, judecă în primă instanţă litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile de specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile publice autonome constituite de către autorităţile publice centrale şi de funcţionarii publici din cadrul acestor organe.

    (4) În condiţiile Codului electoral, Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea hotărîrilor Comisiei Electorale Centrale cu privire la încălcarea legislaţiei electorale.

    (5) Verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice centrale ale Găgăuziei ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat.

     (6) Prin lege, curţilor de apel li se pot atribui spre judecare în primă instanţă şi alte categorii de cauze.     (7) Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii.     Articolul 10. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie    (1)  Curtea Supremă de Justiţie, în primă instanţă:    a) exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative cu caracter individual adoptate şi/sau emise de Parlament,

Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, prin care sînt lezate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în afara actelor exceptate de la controlul judecătoresc;

    b) verifică legalitatea hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii în cazurile prevăzute de lege.    (2) Prin lege, Curţii Supreme de Justiţie i se pot atribui spre judecare în primă instanţă şi alte categorii de cauze.    (3) Ca instanţă de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în

primă instanţă de curţile de apel, precum şi alte recursuri date prin lege în competenţa sa.        Articolul 11. Competenţa jurisdicţională teritorială    Acţiunile de  contencios administrativ se înaintează în judecătoriile sau  curţile de apel în a căror rază teritorială îşi are

domiciliul reclamantul sau îşi are sediul pîrîtul, cu excepţia cazurilor cînd prin lege este stabilită o altă competenţă.

    

27. Declinarea de competenţe.- Articolul 12. Declinarea competenţei. Conflictul 

                         de competenţă    (1) Dacă, în cadrul judecării pricinii, se stabileşte că litigiul este de competenţa unei alte instanţe judecătoreşti, instanţa

de contencios administrativ îşi declină competenţa şi strămută pricina în instanţa competentă.        (2) În cazul în care se constată că, într-o pricină ce se judecă în instanţa de contencios administrativ, una din pretenţii

este de drept comun, cu excepţia cazurilor cînd prin emiterea actului administrativ contestat s-a cauzat o pagubă materială, instanţa de contencios administrativ emite o încheiere, fără drept de atac, de separare a pretenţiei de drept comun şi de strămutare a acesteia în instanţa competentă.

    (3) Conflictul de competenţă dintre judecătorii şi colegiile sau completele de contencios administrativ ale curţilor de apel se soluţionează de Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

     

28. Excepţia de ilegalitate. - Articolul 13. Excepţia de ilegalitate    (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică, poate fi cercetată oricînd în

cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.      (2) Încheierea prin care se ridică excepţia de ilegalitate în faţa instanţei de contencios administrativ se întocmeşte în

condiţiile Codului de procedură civilă.

    (3) În cazul în care instanţa constată că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond, ea sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.

    (4) Instanţa de contencios administrativ examinează excepţia de ilegalitate în termen de 10 zile, pronunţînd hotărîrea corespunzătoare în numele legii.

    (5) Hotărîrea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.    (6) Recursul declarat împotriva hotărîrii pronunţate asupra excepţiei de ilegalitate se judecă în termen de 10 zile.    (7) După examinarea excepţiei de ilegalitate, instanţa de contencios administrativ restituie dosarul cu hotărîrea sa

irevocabilă instanţei care a ridicat excepţia de ilegalitate.    (8) Actele administrative sau unele prevederi ale acestora declarate ilegale îşi pierd puterea juridică la data rămînerii

definitive a hotărîrii instanţei de contencios administrativ şi nu pot fi aplicate pe viitor.    (9) Consecinţele juridice ale actului administrativ cu caracter normativ declarat ilegal sînt înlăturate de către organul de

autoritate care l-a adoptat sau l-a emis.