Contabilitatea stocurilor

Problematica stocurilor este abordată în mod direct prin Standardul

Internaţional de Contabilitate IAS 2 Stocuri iar alte standarde fac referire direct sau

indirect la stocuri. Principalele tipuri de stocuri deţinute de o întreprindere sau

destinate utilizării în producţie sau destinate vânzării, fie în acelaşi stadiu în care

au fost procurate, fie după ce au suferit o prelucrare.

Prin urmare, obiectul tranzacţiilor desfăşurate în cadrul unui ciclu de

exploatare îl reprezintă stocurile. Ciclul de exploatare cuprinde tranzacţiile cu

caracter curent şi repetitiv dintr-o întreprindere, fiind definit ca aceea perioadă de

timp dintre achiziţia activelor destinate producţiei şi realizarea lor, triada

aprovizionare – producţie – vânzare reflectată în obţinerea de numerar sau de

echivalente de numerar.

Stocurile sunt active:

Deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a

activității;

În curs de producţie în vederea unei vânzări în aceleaşi condiţii ca mai

sus;

sau

Sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează

a fi folosite de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile sunt bunuri sau servicii care, în mod normal, se transformă în

disponibilităţi băneşti în decurs de un an având, din acest punct de vedere, atributul

de active curente. De exemplu:

Materiile prime şi materialele cumpărate participă la un singur ciclu

de producţie şi îşi transferă în întregime valoarea lor asupra bunurilor

rezultate din procesul de producţie (produse finite) care, prin vânzare,

se transformă în disponibilităţi băneşti;

Stocurile destinate producţiei se regăsesc total sau parţial în

compoziţia materială a produselor rezultate din procesul de producţie,

în forma lor iniţială sau într-o formă transformată;

Mărfurile cumpărate se transformă prin vânzare în disponibilităţi

băneşti într-o perioadă de mai puţin de un an.

Conturile de stocuri

Stocurile sunt evidenţiate în contabilitate cu ajutorul conturilor sintetice din

Clasa 3 – Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie delimitate pe cele

şapte grupe:

30 Stocuri de materii şi materiale

33 Producţia în curs de execuţie

34 Produse

35 Stocuri aflate la terţi

36 Animale

37 Mărfuri

38 Ambalaje

Aceste conturi se pot diferenţiaşi pe analitice corespunzătoare sortimentelor,

articolelor de stocuri. În situaţia în care sortimentul este gestionat prin mai multe

depozite se creează analitice pentru fiecare depozit sau gestiune.

Funcţia economică

Conturile de stocuri furnizează informaţii privind existenţa şi mişcarea

stocurilor (materii prime şi materiale consumabile, producţia în curs de execuţie,

produse finite şi mărfuri şi avansuri pentru cumpărări de stocuri).

Funcţia contabilă a conturilor de stocuri este de activ (A).

Se debitează cu intrările de stocuri provenind din:

Achiziţii de la furnizori;

Producţie proprie;

Donaţii, plusuri cantitative la inventariere sau aport în natură al

acţionarilor la capitalul social;

Şi

Alte intrări de stocuri.

Se creditează cu valoarea stocurilor ieşite prin:

Consum tehnologic în activitatea de exploatare:

Vânzare la terţi;

Donaţii, minusuri cantitative la inventariere;

Alte ieşiri de stocuri.

Soldul final este debitor şi reflectă:

Valoarea stocurilor şi serviciilor aflate în cadrul întreprinderii la un

moment dat.

Contul 711 Variaţia stocurilor se utilizează pentru evaluarea corectă a

costului de producţie aferent veniturilor din producţia obţinută. După funcţia

contabilă, este un cont bifuncţional, de capitaluri proprii. Se creditează cu costul

standard al producţiei finite sau în curs de execuţie şi cu diferenţele de preţ

nefavorabile, calculate şi repartizate. Se debitează cu costul standard al producţiei

vândute, reluate în fabricaţie şi cu diferenţele de preţ favorabile calculate şi

repartizate. La sfârşitul perioadei, soldul debitor sau creditor al contului Variaţia

stocurilor se preia la rezultatul exerciţiului, ca în schema de mai jos. Se observă că

profitul se obţine tot ca diferenţă între veniturile din vânzarea producţiei şi

cheltuielile corespunzătoare.

Cont de profit şi pierdere

Cheltuieli de exploatare, după

natura lor:

Aferente producţiei obţinute

(nevândute şi vândute).

Venituri din vânzarea produselor finite;

Variaţia stocurilor:

Soldul creditor reprezintă valoarea la

cost de producţie a stocurilor fabricate

în perioada curentă şi nevândute;

Soldul debitor reprezintă valoarea la

cost de producţie a stocurilor fabricate

în perioada anterioară şi vândute în

perioada curentă.