7/27/2019 Constructivismul Social

http://slidepdf.com/reader/full/constructivismul-social 1/2

2.2.2. Constructivismul social: L .S. Vigotski 

Contemporan lui Piaget, psihologul rus L.S. Vigotski (1896-1934) se distanţează de acesta in

 privinţa concepţiei asupra dezvoltării cognitive. in timp ce Piaget descrie dezvoltarea ca pe o

construcţie internă  a subiectului, născută din interacţiunea cu obiectele,  Vigotski insistă asupra

rolului interacţiunii sociale in această dezvoltare.

Construcţia cognitivă a persoanei se realizează in contexte interactive, in cadrul cărora

copilul şi adultul se angajează intr-o activitate comună.Cunoştinţele şi deprinderile copilului se dezvoltă tocmai datorită acestui proces de cooperare, care

implică „experţi" şi un „novice".

Persoana mai experimentată asigură un cadru (sau un eşafodaj) pe fondul căruia copilul operează in

direcţia unei mai bune inţelegeri. 

In concepţia lui Vigotski, dezvoltarea cognitivă e rezultatul unei duble formări, externă şi apoi

internă, intr-o mişcare a cărei direcţie este de la social la individual, şi nu invers.Capacităţile copilului  se manifestă mai intai intr -o relaţie interindi-viduală, cand mediul social

asigură ghidajul copilului(proces descris de Bruner ca o relaţie de asistenţă sau de colaborare intre

copil şi adult), şi abia apoi are loc declanşarea şi controlul individual al activităţilor, ca urmare a

unui proces de interiorizare.

Autorul invocat apreciază astfel că fiecare funcţie psihică superioară apare de două ori in cursuldezvoltării copilului: mai intai intr -o activitate colectivă dirijată de adult (ca funcţie interpsihică) şi

abia in al doilea rand ca activitate individuală, ca proprietate interioară a gandirii copilului (ca

funcţie intrapsihică). Exemplul cel mai elocvent in această privinţă este cel al limbajului. Acest

instrument semiotic de maximă importanţă in dezvoltarea cognitivă apare mai intai ca mijloc de

comunicare intre copil şi adult (sau anturaj), pentru ca apoi să se transforme in limbaj interiorizat,

trecand printr-o fază de limbaj egocentric. 

Dezvoltarea este concepută de Vigotski ca o socioconstrucţie care urmează o direcţie inversă

decat cea preconizată de Piaget.  Teza genezei psihosociale a funcţiilor psihice conduce la o

reformulare radical a vechii dispute referitoare la relaţiile dintre dezvoltare şi invăţare. in concepţia

 piagetiană, capacităţile de invăţare depind de nivelul dezvoltării individului, altfel spus, dezvoltareacognitivă condiţionează invăţarea.

Vigotski susţine insă un raport invers de cauzalitate: „invăţarea poate să se transforme in

dezvoltare; procesele dezvoltării nu coincid cu cele ale invăţării, dar le urmează pe acestea,

dand naştere la ceea ce am numit ≪zonă a proximei dezvoltări≫".

Afirmand că invăţarea este condiţia dezvoltării, psihologul rus vrea de fapt să atragă atenţia

asupra unui lucru foarte important: capacităţile de invăţare ale unui copil nu trebuie confundate cu

nivelul cognitiv pe care el l-a atins la un moment dat. intotdeauna va exista un „spaţiu potenţial de

 progres", in care capacităţile individuale vor putea fi depăşite dacă sunt indeplinite anumite

condiţii. 

Graţie imitaţiei, intr -o activitate colectivă şi dirijat de adult, copilul este in măsură să realizeze mai

mult decat ceea ce reuşeşte să facă in mod autonom. 

7/27/2019 Constructivismul Social

http://slidepdf.com/reader/full/constructivismul-social 2/2

Z onă a proximei dezvoltări - reprezintă aria dintre nivelul actual de dezvoltare a copilului şi nivelul

de dezvoltare potenţial care poate fi atins (achiziţionat) cu ajutorul adulţilor sau prin intermediul

altor persoane mai experimentate. Pe scurt, „ceea ce copilul este capabil  să facă astăzi cu

ajutorul adulţilor va putea maine să realizeze singur".

Zona proximei dezvoltări ne ajută să cunoaştem viitorii paşi ai copilului, dinamica dezvoltării sale,

luand in consideraţie nu numai rezultatele deja obţinute, ci şi pe cele in curs de achiziţie.

Pentru Vigotski, invăţarea precede dezvoltarea, iar zona proximei dezvoltări asigură legătura intre

ele. Teza vigotskiană referitoare la rolul intervenţiei sociale şi al interacţiunilor dintre copil şi adult

in construcţia cognitivă a persoanei este de un interes major pentru educaţia şcolară.

Profesorul nu trebuie să aştepte ca elevul să-şi dezvolte competenţa mentală exclusiv prin

acţiuni proprii, chiar dacă aceasta poate fi o experienţă importantă.Profesorul este un agent al dezvoltării, in măsura in care el   mediază relaţia copilului cu lumea

obiectelor, ghidand, planificand, regland şi perfecţionand acţiunile acestuia. Intervenţia profesorului

e esenţială in procesul de invăţare al elevului. Totuşi, această intervenţie se face in funcţie de zona

 proximei dezvoltări şi de nivelul de dezvoltare a copilului.

Teoria psihologului rus accentuează importanţa conştientizării de către educator a zonei de

dezvoltare proximă a copilului sau, cu alte cuvinte, a estimării progreselor de care el este capabil in

situaţii de tutorat, pentru a-i oferi astfel condiţiile unei instruiri eficiente.

Spre deosebire de Piaget, Vigotski nu crede că este necesar ca un copil să fie „apt" inainte de a

fi capabil să inveţe ceva nou. El afirmă că adulţii ar putea şi ar trebui să asigure copilului activităţi

deasupra nivelului său de dezvoltare, atat cat să il stimuleze, fără să -i creeze confuzie sau să-l

demoralizeze. Aceasta inseamnă că adulţii trebuie să asigure experienţe ce se incadrează in zona

 proximei dezvoltări, astfel incat copiii să poată achiziţiona ceva ce nu pot face singuri.

De asemenea, Vigotski acordă un rol important dezvoltării limbajului ca mediator semiotic al

activităţii psihice. Prin limbaj, individul işi organizează percepţiile şi procesele de gandire. De

aceea, in şcoală, copiilor trebuie să li se asigure nu doar condiţii de a asculta, observa şi  acţiona, ci

şi posibilitatea interacţiunii comunica-ţionale, atat cu profesorii, cat şi cu colegii.