Conştiinţa de sine este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. Deşi procesul este treptat, fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vieţi a unei persoane. Copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu. El nu separặ pe „eu” de restul lumii. Şi tocmai această separaţie constituie pivotul vieţii ulterioare.

Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaşi lucru nici pentru copilul mic, nici pentru adult. Copilului mic, deşi probabil conştient, îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine; adultul le are pe amândouă, dar ele nu sînt identice.

Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este uneori numit stadiul senzorimotor. Copilul primeşte impresii şi reacţioneazặ, dar nu există un eu mediator. El simte şi reacţionează la presiunile din corpul său sau de pe piele, ca şi la sunete calmante dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot” fặrặ formă, în ceea ce Piaget numeşte un „absolut nediferenţiat” al eului şi mediului.

În a cincea şi a şasea lună, copilul îşi studiază degetele de la mậini şi de la picioare. El poate apuca obiecte dar nu le poate arunca intenţionat. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în gurặ. Degetele şi obiectul pe care-l ţine în mînă sînt unul şi acelaşi lucru pentru copil.

La opt luni, propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix. Îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine.

La zece luni va încerca să atingă şi sặ se joace cu imaginea, dar încă nu ştie că e propria imagine. În tot acest timp, se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între „acolo afară” şi „aici înăuntru”. Satisfacţiile vin din afară. Cậnd copilul mic începe să se tậrască şi să meargă, el se loveşte frecvent, cu alte cuvinte, el cunoaşte treptat realitatea exterioară.

La opt luni, copilul plậnge adesea cậnd apar străini. Figurile familiare ale mamei şi tatălui, fratelui sau sorei sînt acum recunoscute şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii propriului eu.

Primii trei ani de viata

In primii trei ani de viaţặ, se dezvoltặ treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine:

Simţul Eului corporal;

Simţul identitặţii de sine;

Stima de sine.

Înainte de a împlini doi ani, copilul vrea sặ controleze lumea sa, sặ determine obiectele sa facặ lucruri, sặ le manipuleze, iar aceastặ pasiune reprezintặ relaţia normalặ dintre copil şi mediu. Simţul Eului apare atunci cậnd aceste activitặţi sunt zặdặrnicite. Atunci cậnd tendinţa explorativặ este frustratặ, copilul simte aceasta ca pe o loviturặ la adresa stimei de sine, el suferind o înfrậngere care rezultặ din umilire şi mậnie.

Varsta de doi ani

Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge un stadiu critic în jurul vậrstei de doi ani. Un simptom al acestei crize este negativismul, refuzul de a fi hrặnit, îmbrặcat, refuzul de a se supune mai ales dorinţelor pặrintelui. Acest comportament de opoziţie a fost studiat de Levy pe aproape 1000 copii. El a considerat cặ primele semne ale negativismului apar la jumặtate din cazuri la vậrsta de optsprezece luni, dar modul negativ poate continua pậnặ la patru ani. Copilul de aceastặ vậrstặ priveşte aproape toate propunerile adulţilor ca o ameninţare potenţialặ a integritặţii sale. Astfel, el dezvoltặ o deprindere generalizatặ de a spune ¨nu¨, chiar dacặ, gậndindu-se mai bine, vrea sặ spunặ ¨da¨. El considerặ cặ e mai bine sặ reziste dinainte la orice propunere ce vine din partea adultului, tocmai pentru a proteja apariţia respectului sặ faţặ de sine.

Copilul între patru şi şase ani

Copilul între patru şi şase ani este extrem de egocentric. El consideră că lumea există în folosul său. El crede cặ soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un băiat bun. Pentru el, Dumnezeu sau Moş Crăciun sunt Fiinţe a căror primă datorie e să-l servească. Copilul este, în mod virtual, inconştient de orice alt cadru de gậndire diferit de al său propriu, îşi consideră punctul de vedere , absolut, crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el, şi nu simte să-şi explice afirmaţiile. Dar tot acest egocentrism nu este centrat pe eu, ci derivă numai din natura subiectivặ gậndirii copilului în această etapă. El nu ştie că acest mod de gậndire este numai al lui. Spiritul de competiţie apare abia după vậrsta de trei ani şi, odată cu acesta, apare şi simţul proprietăţii (“Această minge este a mea.”, “Eu posed tricicleta.”, “Tăticul meu, fratele meu”).

De asemenea, imaginea de sine este rudimentară. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun” şi, de asemenea, că uneori el este „neascultător”. Printr-un proces de interacţiune, el ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi sặ compare aceastặ aşteptare cu propriul său comportament. Desigur, pậnă acum el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o imagine a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. Totuşi, copilul pune bazele intenţiilor, scopurilor, simţului responsabilităţii morale şi naşterii cunoaşterii de sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant.

Intrarea la scoala

Simţul identităţii copilului, imaginea sa de sine şi extinderii eului sunt mult intensificate de intrarea în şcoală. Copiii de această vîrstă devin moralişti şi legalişti. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid. Regulile stabilite de părinţi sunt importante, dar regulile stabilite de grup sunt absolut obligatorii. Copilul încặ nu se considerặ pe sine ca un factor moral independent. Simţul eului său este comod numai dacă el adaptează regulile externe, dacă se extinde pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de sine a anui bun conformist. Copilul crede cu înverşunare că familia, religia, precum şi grupul de prieteni au întotdeauna dreptate. Cu toate cặ poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni, el este ferm loial acestor extensiuni distincte ale eului său. În această perioadă, “identificarea” devine un important principiu al învăţării.  (Psihologi Copii Galati)

Testul oglinzii- evaluarea nivelului constiintei de sine la copil

Autorul (Philippe Rochat) spune că dezvoltarea conștiinței de sine la un copil poate fi descrisă în cinci etape sau niveluri. Aceste niveluri sunt de obicei finalizate în momentul în care copilul este de patru sau cinci ani. Fiecare dintre aceste niveluri pot fi recunoscute in modul în care un copil reactioneaza la imaginea de sine reflectata intr-o oglinda. O modalitate de a măsura acest lucru este de a pune un semn sau o bucată de hârtie pe fruntea copilului fără ca el să-si dea seama. Apoi, copilul este pus in fata unei oglinzi pentru a vedea ceea ce el sau ea face.Există șase reacții posibile. Primul nivel este 0, care indică necunoașterea completa de sine. Nivelurile 1-5 reprezintă creșterea complexității în ceeace priveste conștiința de sine.Cele 5 niveluri ale conștiinței de sine la copiiNivelul 0: Confuzie– acest nivel reprezintă absența completă a conștiinței de sine. Copilul pus în fața unei oglinzi este în necunoștință de cauză . El crede că vizionează o prelungire a mediului ambiant în loc de o reflecție de sine si prin urmare nu va avea nici o reactie in a-si duce mana la frunte pentru a lua hartiuta.. Acest lucru este similar cu reacția observata la animale puse in fata oglinzii: păsările care se uita la o oglindă în cuștile lor cred că se uită la un companion, în timp ce, cainii pot sa maraie la imaginea lor reflectata gândindu-se că este un alt caine care le invadează teritoriul.Nivelul 1: Diferențierea- copilul este conștient de faptul că ceea ce este în oglinda este diferit de mediul care-l cuprinde și că există o potrivire între ceea ce vede ca se întâmplă în oglindă și ce simte el însuși sau face el insusi.Nivelul 2: Situația– in plus fata de etapa diferentierii, copilul poate sa privesca in oglinda si sa imite anumite gesturi ale adultului- pozitia limbii adultului.  Copilul stabileste o legatura clara intre miscarile vazute in oglinda si cele simtite de el.Nivelul 3: Identificarea– copilul își dă seama în final că ceea ce este în oglinda este el sau ea. În acest moment, în cazul în care copilul are un post-it pe cap, atunci când îl vede în oglindă va ajunge pana la a-l scoate. Aceasta etapa începe, de obicei, aproximativ la 18 luni. Majoritatea psihologilor consideră că aceasta este proba de foc a conștiinței de sine. Acum copiii se pot identifica într-o oglindă si prin „testul rujului”, testul bulinei rosii de pe fruntea copilului( isi observa in oglinda imaginea corporala si isi duc mana la pata de ruj / bulina lipita de pe frunte in incercarea de a o sterge/ a o inlatura). Ei incep sa vorbesca despre ei, se refera la propria persoana -Eu, al meu, etcNivelul 4: Permanența– copilul se poate recunoaște în fotografiile de cand era mai mic, sau îmbrăcat în haine diferite. La acest nivel, conștiința de sine a mers dincolo de simplu fapt de a se recunoaște în oglindă. Sentimentul lor de sine continuă să existe în timp și spațiu.Nivelul 5: Conștiința de sine sau „meta” conștiința de sine– acest nivel este atins de vârsta de patru sau cinci. Aici copilul devine conștient de modul în care el este vazut de altii. El se vede prin ochii celorlalti. Acest lucru poate face ca acestea să experimenteze incredere in sine sau jenă în fața altora.Testul oglinzii este un experiment care dateaza inca din anul 1970 si a fost folosit prima data de psihologul Gordon Gallup Jr. fiind considerat primul semn de auto-recunoastere.

Constiinta de sine si, mai apoi, identitatea de sine se formeaza si se dezvolta in timp, intr-un amplu proces de integrare – mai intai la nivel senzorial, perceptiv si motric, a celor mai timpurii experiente care succeda nasterea si, apoi, prin introiectarea si internalizarea tuturor impresiilor si observatiilor copilului despre lumea in care fiinteaza si despre sine. Impresiile despre sine apar ulterior impresiilor despre lume, deoarece copilul abia nascut nu este nicidecum constient de sine. In primele momente de dupa nastere lumea i se prezinta acestui micut om, ca fragmentata si disparata, stridenta prin multitudinea si opulenta stimulilor cu care ea il bombardeaza.

Constiinta de sine are insa mult mai multe fatete si face referire la o multitudine de continuturi diferite – ea ne tine in contact (acumuland in permanenta date despre noi) nu numai cu fizilogicul si cu afectivul, ci si cu vasta retea de procese si continuturi cognitive, permitandu-ne, astfel, sa fim constienti de eficienta noastra intelectuala, de calitatea si fiabilitatea proceselor noastre de procesare cognitiva, de stabilitatea si operativitatea mnezica, de stabilitatea si distributivitatea atentiei, de bagajul de achizitii teoretice si practice, etc (eul epistemologic).Constiinta de sine ne mai permite ca, in baza unei educatii adecvate, sa fim permanent constienti de pozitia noastra in fata celorlalti, de raporturile dintre noi si ceilalti si ne ajuta sa abordam conduite, atitudini si comportamente adecvate contextului social si sa ne pozitionam corect in grupurile de apartenenta (eul social).Prin urmare, asa cum spuneam mai devreme, la nasterea si dezvoltarea constiintei de sine concura toate aceste euri, primul dintre ele care se contureaza in cursul unei dezvoltari tipice fiind eul corporal [ “(Eu) sunt”]. Imediat dupa el se dezvolta eul biografic (“Cine sunt?”) si cel material (Eu am) si apoi, mai tarziu, prin ramificarea si imbogatirea conexiunilor dintre copil si mediu - eul social (Eu si ceilalti), eul epistemologic (Eu cunosc), eul axiologic (Eu ma indoiesc) si, in ultima instanta, cel mai complex – eul spiritual (Eu cred).