conflicte de legi in materia bunurilor si succesiunilor
DESCRIPTION
Conflicte de Legi in Materia Bunurilor Si SuccesiunilorTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
TEZĂ DE DOCTORAT
CONFLICTE DE LEGI ÎN MATERIA
BUNURILOR ȘI SUCCESIUNILOR
(Rezumat)
Coordonator științific:
Prof. Univ. Dr. Dragoș-Alexandru Sitaru
Doctorand:
Sandra-Liliana Gătejeanu
BUCUREȘTI
2012
Cuvinte cheie: Conflicte de legi, Succesiuni, Bunuri, Element de
extraneitate, Metoda conflictualistă, Regulament, Directivă,
Conferința de la Haga, Noul Cod Civil, Europenizarea dreptului
internațional privat, Uniunea Europeană.
La elaborarea tezei s-a folosit materialul documentar publicat până la data de 10
iulie 2012
CUPRINS
I. ABREVIERI……………………………………………………………….…….10
II. INTRODUCERE…………………………………………………………...…...12
III. CAPITOLUL 1
CONFLICTE DE LEGI. NOȚIUNE, CARACTERISTICI……………...……………24
Subcapitolul 1.1 Apecte istorice cu privire la conflictele de legi............................24
Subcapitolul 1.2 Conceptul de “Conflicte de legi”……………………………..……37
Secțiunea §1. Aspecte generale………………………………………....……37
Secțiunea §2. Normele de aplicare imediată…………………………....…....40
Secțiunea §3. Metoda proper law………………………………………....….42
Secțiunea §4. Conflictele de legi sau metoda conflictualistă………….....….43
Subcapitolul 1.3 Caracteristicile conflictelor de legi………………………….….45
Subcapitolul 1.4. Formele și soluționarea conflictelor de legi................................52
Secțiunea§1. Formele conflictelor de legi…………………………...…..…..52
Secțiunea §2. Soluționarea conflictelor de legi …………………….………..54
A. Raportul dintre conflicte de legi și normele conflictuale…......54
B. Aplicarea legii străine………………………………..………..55
C. Structura normelor conflictuale……………………….………61
D. Clasificarea normelor conflictuale…………………………….64
E. Apartenența normei conflictuale………………………………65
IV. CAPITOLUL 2
CONFLICTE DE LEGI ÎN MATERIA BUNURILOR...................................................66
Subcapitolul 2.1 Conceptul de bunuri și determinarea legii aplicabile bunurilor.......66
Subcapitolul 2.2 Statutul real. Concept, istoric.......................................................68
Subcapitolul 2.3 Conflictele de legi în materia bunurilor la nivel european
si internațional.........................................................................74
Secțiunea§1. Aspecte generale.....................................................................74
Secțiunea§2. Convenția asupra măsurilor ce urmează a fi luate
pentru interzicerea și împiedicarea operațiunilor
ilicite de import, export și transfer de proprietate a
bunurilor culturale, adoptată de Conferința
Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru
Educație, Știință și Cultură…………...…………………80
Secțiunea §3. Convenția UNIDROIT privind bunurile culturale
furate sau exportate ilegal…………………………..88
Secțiunea §4. Directiva Consiliului 93/7/EEC cu privire la restituirea
obiectelor culturale transferate ilicit de pe teritoriul unui
stat membru…………………………………………..101
Subcapitolul 2.4 Studiu comparativ între legislatiile statelor membre ale
Uniunii Europene în materia conflictelor de legi cu
privire la bunuri.....................................................................107
Secțiunea §1. Aspecte introductive............................................................107
Secțiunea §2. Austria................................................................................108
Secțiunea §3. Belgia....................................................................................109
Secțiunea §4. Bulgaria..............................................................................110
Secțiunea §5. Cehia...................................................................................112
Secțiunea §6. Cipru..................................................................................113
Secțiunea §7. Estonia................................................................................114
Secțiunea §8. Finlanda..............................................................................115
Secțiunea §9. Franța..................................................................................115
Secțiunea §10. Germania..........................................................................116
Secțiunea §11. Grecia.................................................................................117
Secțiunea §12. Irlanda..............................................................................117
Secțiunea §13. Italia.................................................................................118
Secțiunea §14. Letonia................................................................................118
Secțiunea §15. Lituania...............................................................................119
Secțiunea §16. Luxemburg.........................................................................120
Secțiunea §17. Malta..................................................................................121
Secțiunea §18. Olanda...............................................................................121
Secțiunea §19. Portugalia............................................................................122
Secțiunea §20. Polonia..............................................................................123
Secțiunea §21 Spania...............................................................................124
Secțiunea §22 Slovenia............................................................................125
Secțiunea §23 Slovacia............................................................................125
Secțiunea §24 Suedia...............................................................................125
Secțiunea §25. Regatul Unit al Marii Britanii.............................................127
Secțiunea §26. Ungaria.............................................................................128
Secțiunea §27. Concluzii..........................................................................128
Subcapitolul 2.5 Conflictele de legi cu privire la bunuri în legislația română..........129
Secțiunea § 1. Aspecte introductive............................................................129
Secțiunea§ 2. Reglementarea conflictelor de legi în materia bunurilor în
România.Legea 105/1992........................................................................133
Secțiunea § 3. Conflicte de legi cu privire la bunuri în Noul Cod Civil…....141
V. CAPITOLUL 3
CONFLICTE DE LEGI ÎN MATERIA SUCCESIUNILOR........................................160
Subcapitolul 3.1 Conceptul de succesiune și evoluția istorică a instituției
moștenirii și a dreptului la moștenire...............................................160
Subcapitolul 3.2 Aspecte introductive cu privire la conflictele de legi în materie
succesorală.................................................................................162
Subcapitolul 3.3 Aspecte istorice cu privire la conflictele de legi în materia
succesiunilor......................................................................................170
Subcapitolul 3.4 Evoluția reglementărilor normelor conflictuale în materia
succesiunilor la nivel internațional...................................................174
Secțiunea §1. Documente adoptate în cadrul Conferinței de la Haga............174
A. Aspecte introductive cu privire la Conferinţa de la Haga cu
privire la Dreptul Internaţional Privat..................................174
B. Raportul dintre Convenţiile adoptate în cadrul Conferinţei de la
Haga şi legislaţia Uniunii Europene.....................................177
C. Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la
conflictele de legi în materia formei dispozițiilor
testamentare........................................................................178
D. Convenția de la Haga din 2 octombrie 1973 cu privire la
administrarea internațională a succesiunilor.........................183
E. Convenția de la Haga cu privire la legea aplicabilă succesiunilor
adoptată la 1 august 1989………………….........................195
Secțiunea §2. Alte Convenții …………………………………………….…210
A. Convenția UNIDROIT de la Washington din 26 octombrie 1973
cu privire la legea uniformă aplicabilă aplicabilă formei
testamentului internațional……………………………...……210
B. Convenția de la Basel din 16 mai 1972 cu privire la stabilirea
unui sistem de înregistrare a testamentelor...........................222
Secțiunea §3. Raportul dintre dreptul la respectarea vieții de familie
reglementat în art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului și materia
succesiunilor..........................................................................................................232
A. Aspecte introductive............................................................232
B. Dreptul la respectarea vieții private și de
familie.................................................................................235
C. Interzicerea discriminării.....................................................240
D. Jurisprudența CEDO împotriva Belgiei...............................241
E. Jurisprudența CEDO împotriva Andorei.............................248
F. Jurisprudența CEDO împotriva Franței...............................251
G. Concluzii..............................................................................258
Subcapitolul 3.5 Evoluția reglementărilor normelor conflictuale în materia
succesiunilor la nivel comunitar ..........................................................264
Secțiunea §1. Cartea Verde cu privire la Succesiuni și Testamente adoptată de
Comisia Europeană la 1.03.2005……………………………….........………………264
A. Aspecte Introductive............................................................264
B. Structura Cărții Verzi cu privire la Succesiuni și
Testamente..........................................................................267
C. Rezultatul consultărilor publice............................................275
D. Domeniul de aplicarea al viitorului instrument comunitar......276
Secțiunea §2. Raportul Parlamentului European cu privire la Succesiuni și
Testamente adoptat la 16.10.2006……………………..………………………….....284
A. Aspecte introductive……………………………………...…284
B. Recomandările Parlamentului European cu privire la conținutul
propunerii legislative. Forma şi conţinutul viitorului instrument
comunitar …………………………………………...………286
Secțiunea §3. Regulamentul european în materie de succesiuni
international………………………………………………………………………….293
A. Scopul şi motivele adoptării Regulamentului…….....…….…293
B. Domeniul de aplicare al Proiectului de Regulament şi aspecte
terminologice………………………………………………...295
C. Jurisdicţia............................................................................298
D. Legea aplicabilă..................................................................303
E. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor pronunţate într-un stat
membru................................................................................313
Subcapitolul 3.6. Studiu comparativ între legislațiile statelor membre ale Uniunii
Europene în materia succesiunilor.....................................................................................332
Secțiunea §1. Introducere............................................................................332
Secțiunea §2. Autoritatea competentă în materie succesorală......................333
A. Austria................................................................................333
B. Belgia..................................................................................334
C. Bulgaria................................................................................335
D. Cipru...................................................................................336
E. Estonia................................................................................336
F. Finlanda................................................................................337
G. Franța...................................................................................338
H. Germania............................................................................339
I. Grecia...................................................................................340
J. Irlanda..................................................................................341
K. Italia.....................................................................................341
L. Letonia................................................................................342
M. Lituania...............................................................................343
N. Luxemburg..........................................................................344
O. Malta...................................................................................345
P. Polonia.................................................................................346
Q. Portugalia............................................................................347
R. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord..............348
S. Republica Cehă...................................................................349
T. Slovacia...............................................................................350
U. Slovenia................................................................................352
V. Spania..................................................................................352
W. Suedia...................................................................................354
X. Olanda................................................................................354
Y. Ungaria ...............................................................................355
Secțiunea §3. Legea aplicabilă în materie succesorală în statele membre ale
Uniunii Europene..................................................................................................357
A. Austria..................................................................................357
B. Belgia...................................................................................357
C. Bulgaria..............................................................................358
D. Cipru...................................................................................358
E. Estonia................................................................................359
F. Finlanda..............................................................................360
G. Franța...................................................................................361
H. Germania..............................................................................361
I. Grecia..................................................................................362
J. Irlanda................................................................................362
K. Italia.....................................................................................363
L. Letonia................................................................................363
M. Lituania................................................................................364
N. Luxemburg.........................................................................365
O. Malta..................................................................................365
P. Polonia...............................................................................366
Q. Portugalia............................................................................366
R. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord.....................................................................................367
S. Republica Cehă....................................................................367
T. Slovacia..............................................................................368
U. Slovenia................................................................................369
V. Spania...................................................................................369
W. Suedia.................................................................................370
X. Olanda...............................................................................371
Y. Ungaria ...............................................................................372
Z. Concluzii..............................................................................372
Secțiunea §4. Rezerva succesorală și moștenitorii legali…………………...373
A. Austria................................................................................373
B. Belgia...................................................................................374
C. Bulgaria..............................................................................376
D. Cipru...................................................................................377
E. Estonia................................................................................378
F. Finlanda..............................................................................379
G. Franța...................................................................................380
H. Germania..............................................................................381
I. Grecia...................................................................................382
J. Irlanda...............................................................................383
K. Italia...................................................................................384
L. Letonia................................................................................385
M. Lituania..............................................................................386
N. Luxemburg..........................................................................388
O. Malta...................................................................................389
P. Polonia................................................................................390
Q. Portugalia.............................................................................391
R. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord..............392
S. Republica Cehă...................................................................395
T. Slovacia................................................................................396
U. Slovenia...............................................................................397
V. Spania..................................................................................398
W. Suedia.................................................................................399
X. Olanda.................................................................................400
Y. Ungaria.................................................................................401
Subcapitolul 3.7. Reglementarea românească în materia conflictelor de legi referitoare
la succesiuni în lumina Noului Cod Civil……………………………….....................……..402
Secțiunea §1 Aspecte introductive............................................................402
Secțiunea §2 Istoricul reglementării normelor conflictuale în materia
succesiunii în România.........................................................................................405
Secțiunea§ 3.Conflicte de legi cu privire la succesiuni în Noul Cod
Civil.....................................................................................................................415
Subcapitolul 3.8 Influența Regulamentului Uniunii Europene în materia succesiunilor
și testamentelor asupra legislației române......................................................................423
VI. CONCLUZII…………….…………………………………………………….426
VII. ANEXE
Anexa 1…………………………………………………………………………...…438
Anexa 2…………………………………………………………………..……...…..440
VIII. BIBLIOGRAFIE……………………..….……………………………………..443
ABREVIERI
AB - Legea privind normele generale din Olanda
ABGB – Codul Civil Austriac
alin. – alineatul
A.n. – actuala numerotare
art. – articolul
BGB – Codul Civil German
B.Of. – Buletinul Oficial
Cass fr. (it) – Curtea de Casație franceză (italiană)
C.E.D.O – Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale
CIDIP – Conferința Inter-Americană specializată în Drept Internațional Privat
C.J. – Curtea de Justiție ( instanță în cadrul instituției Curții de Justiție a Uniunii Europene)
C.J.U.E. – Curtea de Justiție a Uniunii Europene
C.P.I.J – Curtea Permanentă Internațională de Justiție
C.P.I.L. – Codul de Drept Internațional Privat
C.civ. – Codul civil
C. proc. civ. – Codul de procedură civilă
dec. - Decizie
ed. – ediția
Ed. – Editura
EGBGB – Legea introductivă a codului civil german
Ibidem – în același loc
Idem – același autor
Infra – mai jos
It. – italian
IPRG – Legea cu privire la dreptul internațional privat din Austria
J.O.C.E. – Jurnalul Oficial al Comunităților Europene
J.O.U.E. – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
lit. – Litera
M.Of. – Monitorul Oficial
nr. – Numărul
OHADA – Organizația pentru armonizare dreptului afacerilor în Africa
O.U.G. – Ordonanță de Urgență
O.G. – Ordonanță a Guvernului
op.cit. – Opera citată
p. – pagina
pp. – paginile
supra – mai sus
ș.a. – și alții (altele)
T.F.U.E. – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
U.E. – Uniunea Europeană
UNIDROIT – International Institute for the Unification of Private Law/ Institutul
Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat
UNCITRAL – United Nations Comission on International Trade Law / Comisia Națiunilor
Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional
UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization/ Organizația
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură
HCCH – Hague Conference on Private International Law / Conferința de la Haga pentru
Dreptul Internațional Privat
urm. – următoarele
vol. – Volum
v.n. – Vechea numerotare
ZPO – Codul de procedură civilă germană
REZUMAT
Teza de doctorat este o lucrare științifică cu caracter juridic multidisciplinar întrucât
reunește informații ce vizează în primul rând dreptul internațional privat dar și dreptul
comparat, dreptul european, istoria statului și dreptului românesc și dreptul roman. Lucrarea
este importantă pentru domeniul meu de cercetare, este de actualitate dar are și aplicabilitate
practică, în contextul adoptării Noului Cod Civil și a reglementărilor europene, oferind
cetăţenilor europeni informații necesare gestionării aspectelor juridice ale unui testament sau
ale unei succesiuni cu caracter internaţional.
În cadrul acestei lucrări am abordat o serie de aspecte specifice conflictelor de legi în
materia succesiunilor și a bunurilor. Lucrarea este formată din 3 capitole, subdivizate în 16
subcapitole și secţiuni.
Capitolul 1 intitulat „Conflicte de legi. Noțiune, Caracteristici” cuprinde o analiză
teoretică a conceptului de ,,conflicte de legi” și o prezentare a evoluției acestei instituții
specifice dreptului internațional privat. Întrucât, spre deosebire de alte ramuri de drept,
reglementarea dreptului internațional privat este mai restrânsă, această ramură de drept
dezvoltându-se jurisdicțional-doctrinar am considerat că este esențial să prezint succint,
analizând și contextul istoric, economic și social, modul în care normele de drept internațional
privat au apărut și s-au dezvoltat în timp. Dacă grecii au dezvoltat, încă din perioada
Antichității instituția ospitalității și a patronatului și au încercat, în temeiul tratatelor încheiate
între diversele cetăți grecești, să protejeze drepturilor resortisanților lor, romanii aplicau, în
epoca prestatală, dreptul roman doar cetățenilor romani conform principiului ,,jus proprium
civum romanorum”, străinii fiind lipsiți de orice drepturi civile sau politice. Ulterior, romanii
au consacrat treptat drepturi străinilor toate acestea culminând cu ștergerea oricăror diferențe
între romani și cetățenii străini prin Edictul lui Caracalla din 212.
Capitolul 1 este subdizivat în patru subcapitole și șase secțiuni. Plecând de la ideea
conform căreia dreptul internațional privat este o ramură de drept rezultată, aproape integral,
din aplicarea soluțiilor jurisprudențiale1 preconizate de diversele teorii și doctrine enunțare de-
a lungul secolelor am încercat să prezint succint modul în care conflictele de legi au apărut și
s-au dezvoltat în timp. Subcapitolul 1.1. ,,Aspecte istorice cu privire la conflictele de legi”
1 NORTH, P.M., Cheshire s Private International Law, 9th Edition, London, Butterworths, 1974, pg 15
conține în principal aspecte de ordin istoric şi elemente de drept comparat cu privire la
conflictele de legi. Începând cu grecii, care încă din perioada Antichității au dezvoltat
instituția ospitalității și a patronatului, continuând cu sistemul juridic roman considerat multă
vreme de către doctrinari ,,lex generalis” pentru raporturile de drept internațional privat și
până în zilele noastre, dreptul internațional privat își păstrează importanța în raporturile
sociale.
Importanța dreptului roman pentru materia dreptului internațional privat a fost
dezbătută în doctrina internațională, existând susținători2 ai ideii conform căreia dreptul
roman cuprinde reguli fundamentale în materia conflictelor de legi a căror utilizare este
necesară chiar și în ziua de astăzi dar și promotori ai unei viziuni contrare care consideră
greşită aceeastă viziune şi o demonstrează susţinând că unele dintre legile romane invocate nu
au nici o legătură cu materia dreptului internaţional privat, că altele conţin principii cu privire
la competenţa aplicabilă doar organizării administrative şi judecătoreşti a Imperiului Roman şi
că în majoritate acestea privesc doar dreptul civil3.
Subcapitolul 1.2. ,, Conceptul de ,, Conflicte de legi” ” are ca principal scop definirea
conflictelor de legi și delimitarea de noțiuni învecinate acestui concept – elemente de
extraneitate, norme cu aplicare imediată, metoda conflictualistă și metoda proper law.
Pe plan internațional, termenul de ,,conflicte de legi” a fost definit prin raportare la
dreptul internațional privat, ca fiind acea ramură de drept ce încearcă să răspundă la
întrebările când și de ce instanțele de judecată ce aparțin unei anumite jurisdicții iau în
considerare elementele unei legi străine sau împrejurările de fapt dintr-o anumită speță sau
consideră vocația prioritară a unui alt stat sau a unei națiuni străine de a soluționa litigiul cu
care au fost învestiți4. Scoles și Hay subliniază faptul că normele de drept internațional privat
nu trebuie confundate cu normele de drept internațional public care sunt rezultatul
consensului internațional.
2 Ulrich Huber a fost profesor de drept la Universitatea din Franeker. Este considerat unul dintre cei mai de
seamă reprezentanți ai școlii de drept olandeze. Lucrarea sa intitulată ,,De Conflictu Legum Diversarum in
Diversis Imperiis” a influențat dezvoltarea conflictelor de legi. 3 Josef Alois Ferdinand Haas scrie în 1791 ,,De Effectu Exceptionis Rei Judicatae In Territorio Alieno
Commentatio” și Carl Georg von Wächter a dezvoltat ideea în lucrarea sa ,,Ueber din Collision der
Privatrechtsgesetze verschiedener Staaten”. 4 SCOLES, F. Eugene, HAY, Peter, Conflict of Laws, Second Edition, St. Paul Minn., West Publishing Co.,
1992, p. 1
Într-o altă opinie5, conflictele de legi, sunt definite ca fiind contradicțiile sau
diferențele dintre sistemele juridice ale diverselor state ce apar în cazul persoanelor ce au
dobândit drepturi și și-au asumat obligații , au generat daune sau leziuni sau au încheiat
contracte pe teritoriul a două sau mai multe jurisdicții.
Profesorul Australian Peter Edward Nygh6 consideră că termenul de conflicte de legi
privește soluționarea conflictelor ce apar datorită interacțiunii dintre diversele sisteme
juridice.
Pentru a face legătura între conflictele de legi și elementul de extraneitate am
considerat oportun să prezint și definiția dată de profesorul Ioan Macovei conflictelor de legi
în timp și spațiu. Astfel, ,,raporturile juridice care prin anumite elemente ( numite de
extraneitate) au legătură cu mai multe sisteme de drept și care generează conflicte de legi în
spațiu (și pe cele în timp și spațiu) sunt denumite raporturi juridice cu element de
extraneitate”7. Conflictele de legi pot să apară între legea forului și legea străină, situație în
care ne aflăm în fața unui conflict de legi în spațiu sau între legea actuală și legea veche,
situație în care ne confruntăm cu un conflict de legi în timp.
Ca o concluzie proprie, consider că ar fi oportun să definim cât mai amplu, mai extins
conflictele de legi, ca fiind un ansamblu de norme juridice statutare sau de drept comun ( în
cazul statelor ce folosesc sistemul juridic bazat pe precedent), aplicate de instanțele de
judecată care se confruntă cu conflicte între normele de drept material sau procesual din
diverse state, în litigii ce implică elemente de extraneitate.
În doctrina românească elementul de extraneitate a fost definit ca fiind “acea parte
componentă a raportului juridic care se află în străinătate sau sub incidența unei legi străine.
Elementul este ”străin” prin raportare la legea română sau la statul român”8. De asemenea, se
consideră că prin “ asemenea element se înțelege împrejurarea de fapt în legătură cu un raport
juridic datorită căreia acest raport are legătură cu mai multe sisteme de drept. (…) Rezultă că
elementul de extraneitate nu este un element de structură al raportului juridic, în sensul teoriei
generale a dreptului, care să se adauge celor ale oricărui raport ( subiectele, conținutul și
5 BLACK, Henry Campbell, Black’s Law Dictionnary, abridged 6th edition, St. Paul, MINN, West Publishing
Co., 1991, p. 207 6 NYGH, Peter Edward, Conflict of Laws in Australia, 5
th Edition, Butterworths, Sydney, 1991,p. 4
7 MACOVEI, Ioan, Drept internațional privat, Ediția a II a, Ed. Ars Longa, Iași, 2001, pp. 9-11.
8 SITARU, Dragoș Alexandru, Drept Internațional Privat – Tratat - , Editura Lumina Lex , 2001, București, p.
15
obiectul). Pe de altă parte, elementul de extraneitate nu este, în toate cazurile, element
internațional în sensul dreptului comerțului internațional.”9
Existența unui element de extraneitate într-un raport juridic poate genera apariția unui
conflict de legi cu privire la acesta. În anumite situații, raportul juridic cu element de
extraneitate poate fi cârmuit de o normă cu aplicare imediată sau de metoda proper law. În
majoritatea cazurilor, raportul juridic cu element de extraneitate își găsește soluția prin
aplicarea metodei conflictualiste.
Normele cu aplicare imediată se aplică în mod direct, nemijlocit unui raport juridic cu
element de extraneitate. Acestea sunt definite ca fiind “norme materiale aparținând sistemului
de drept intern al statului forului care, dat fiind gradul lor înalt de imperativitate, se aplică cu
prioritate unui raport juridic internațional, atunci când acel raport juridic are un anumit punct
de legătură concret cu țara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi și deci aplicarea în
cauză a vreunei norme conflictuale”10
.
Metoda proper law este o formă a metodei conflictualiste, fondatorii acestei metode
considerând că pentru fiecare situație juridică, legea aplicabilă trebuie să fie determinată prin
raportare la totalitatea aspectelor de fapt și a specificităților situației juridice analizate și nu
prin aplicarea unei reguli generale. În realitate această metodă presupune aplicarea
principiului autonomiei de voință a părților în dreptul internațional privat. Principala diferența
față de metoda conflictualistă constă în faptul că pentru fiecare situație juridică în parte , legea
aplicabilă se determină prin raportare la ansamblul împrejurărilor de fapt și a particularităților
acesteia. Astfel, în aceeași materie se poate ajunge la determinarea unei legi aplicabile ce
diferă de la o cauză la alta.
Metoda tradițională a conflictelor de legi este cea inspirată de Savigny11
, și care, în
termeni moderni, este frecvent definită ca o metodă bazată pe localizarea raporturilor
juridice12
. Această metodă presupune rezolvarea conflictelor de legi prin aplicarea legii
considerate “justă” din punctul de vedere al dreptului internațional privat, adică a legii care,
9 FILIPESCU, P. Ion; FILIPESCU, I. Andrei, Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic,
2008, p. 21 10
SITARU, Dragoș Alexandru, Drept Internațional Privat – Tratat - , Editura Lumina Lex , 2001, București, p.
38 11
Carl-Friedrich VON SAVIGNY ( 21 februarie 1779 – 25 octombrie 1861) este unul dintre cei mai influenți și
respectați jurisți ai secolului al XIX lea. Este menționat și în subcapitolul 1.1. 12
PICONE, Paolo, Les methodes de coordination entre ordes juridiques en droit international prive: cours
general de droit international prive, Kluver Law International, Academie de Droit de la Haye, 2000
din punct de vedere spațial, este cea mai apropiată de fiecare caz în parte. În concret,
principiul care guvernează metoda tradițională de soluționare a conflictelor de legi este
principiul uniformității sau al armoniei internaționale a deciziilor.
În concret, conflictul de legi este situația în care, unui anumit raport juridic cu element
de extraneitate îi sunt susceptibile de aplicare două sau mai multe legi ce aparțin unor sisteme
juridice diferite cu care însă raportul are conexiuni prin intermediul elementului de
extraneitate. Alegerea între cele două legi în prezență îi revine instenței sesizate. Trebuie
subliniat faptul că un astfel de conflict de legi poate să apară doar în materia dreptului
internațional privat. Soluționarea unui conflict de legi se face prin utilizarea unei norme
specifice dreptului internațional privat, respectiv norma conflictuală. Această normă indică
aplicarea unui sistem de drept dintre cele două sisteme de drept în prezență. Norma
conflictuală se deosebește de norma materială prin faptul că prima nu guvernează raportul
juridic pe fondul său ci doar arată care dintre cele două sau mai multe sisteme juridice în
prezență se aplică.
În cadrul Subcapitolului 1.3. intitulat ,, Caracteristicile conflictelor de legi” am încercat
să subliniez caracterele juridice ale conflictelor de legi, plecând de la izvorul conflictelor de
legi respectiv elementul de extraneitate. Astfel, conflictului de legi îi sunt susceptibile de a-i fi
aplicate două sau mai multe sisteme de drept distincte, respectiv cel român și cel la care trimit
elementele de extraneitate ale raportului juridic; întotdeauna conflictul de legi apare între două
sisteme juridice diferite și nu între două legi, stricto sensu; motivul pentru care apare un
conflict de lege este faptul că sistemele de drept ale celor două state cuprind reglementări
diferite în aceeași materie; izvorul unui conflict de legi poate fi unul sau mai multe elemente
de extraneitate; această metodă a conflictului de legi presupune aplicarea legii care are cea mai
mare legătură cu raportul juridic, respectiv cea care este considerată, de norma conflictuală, ca
fiind cea indicată să cârmuiască acel raport juridic.
De asemenea, vorbesc în acest capitol și despre patru situații speciale întâlnire în cadrul
conflictelor de legi:
a) conflictul de legi în cazul succesiunii de state care apare în situația în care un stat
dispare între momentul nașterii raportului juridic cu element de extraneitate și
momentul soluționării litigiului, considerând că norma conflictuală incidentă
aparține statului dispărut. Problema care se pune este dacă instanța învestită cu
soluționarea cauzei va aplica legea statului dispărut sau legea statului succesor.
b) conflictul de legi în cazul statului nerecunoscut care apare în situația în care legile
unui stat nerecunoscut de statul forului dau naştere unor conflicte de legi. Se pune
problema dacă statul forului trebuie să considere sau nu că legile statului
nerecunoscut dau naștere unui conflict de legi.
c) conflictul de legi interlocal întâlnit în cadrul statelor federale privește acele state
(Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia, Spania, Canada și SUA) în cadrul cărora
există diverse reglementări ale aceleiași instituții juridice, de la o provincie sau o
regiune la alta. Problema care apare este aceea a determinării legii aplicabile în
situația în care norma conflictuală română atribuie competența unui stat în care
coexistă mai multe legislații. Trebuie stabilit care este statul sau autoritatea care va
atribui competența de reglementare și, de asemenea, care dintre legile în conflict va
trebui aplicată.
d) conflictul interpersonal care apare atunci când, în cadrul unui anumit stat, la care a
trimis lex fori, există, într-un anumit domeniu (în special în materia dreptului
familiei), legislaţii diferite ce se aplică în funcție de apartenenţa resortisanților la o
anumită religie sau comunitate (etnică, de rasă). Conflictele interpersonale sunt cel
mai des întâlnite în sistemele de drept hindus, mozaic și musulman13
.
În cadrul aceluiași capitol arăt diferențele care există între conflictul de legi, conflictul
de calificări și conflictul de jurisdicții. Conflictul de jurisdicții apare în situația în care există
probleme de ordin procesual precum: procedura aplicabilă într-un litigiu privind un raport
juridic cu element de extraneitate , efectele hotărârilor judecătorești date de către instanțele
judecătorești străine sau chiar competența jurisdicțională în dreptul internațional privat14
.
Normele care se vor aplica în vederea soluționării unui conflict de jurisdicții sunt norme de
drept material, substanțial ce se aplică în mod direct raportului juridic. Conflictul de calificări
poate fi definit ca fiind acea situație ce se ivește de fiecare dată când o noțiune din conținutul
sau din legătura normei conflictuale are înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile a
13
FILIPESCU, Ion, FILIPESCU, Andrei, op.cit., pp. 48-49 14
FILIPESCU, P. Ion; FILIPESCU, I. Andrei, op.cit., p. 33
se aplica acelui raport juridic. Un exemplu clasic de conflict de calificări este ilustrat prin
speța cunoscută sub numele de ,,Testamentul olandezului”15
.
Subcapitolul 1.4 ,,Formele și soluționarea conflictelor de legi” cuprinde o scurtă
prezentare a conflictelor de legi dar și a modalității de soluționare a acestora. Cele două forme
pe care le poate îmbrăca conflictul de legi sunt:
a) conflictele de legi în spațiu – apar în situația în care există două legi care s-ar putea
aplica în momentul nașterii modului de transmitere sau de stingere a unui drept. În
cazul unui astfel de conflict trebuie stabilită legea care se va aplica. În concret este
vorba despre aplicarea unei legi străine pentru a crea, modifica, transmite sau stinge
un drept16
.
b) conflictele de legi în timp și spațiu – apar în situația în care există o lege sub
imperiul căreia se naște un raport juridic și o lege sub imperiul căreia se cere
recunoașterea raportului juridic. Acest conflict apare posterior nașterii modului
transmiterii sau stingerii unui drept și privește respectarea unui drept dobândit în
baza unei legi străine.
Pentru a stabili modalitatea de soluționare a conflictelor de legi am plecat de la definirea
conceptului de ,, normă conflictuală”. Astfel, norma conflictuală este o normă juridică
specifică dreptului internațional privat care are drept scop soluționarea conflictelor de legi
prin indicarea legii aplicabile unui anumit raport juridic. Din acest motiv, norma conflictuală
mai este denumită și normă de trimitere , de atribuțiune, de desemnare sau de fixare. Norma
conflictuală este cea care stabilește care este sistemul de drept aplicabil raportului juridic cu
element de extraneitate. Dacă legea materială aplicabilă a fost indicată, acțiunea normei
conflictuale încetează. Norma conflictuală este doar o normă cu caracter prejudicial care
soluționează indirect problema cauzei.
Subcapitolul se oprește și asupra unei analize de drept comparat cu privire la aplicarea
legii străine. La nivel mondial, există două soluții oferite de sistemele juridice ale lumii –
dreptului străin i se conferă natură juridică fiind privit ca un element de drept sau dreptul
15
SITARU, Dragoș Alexandru, op.cit., p. 73 16
FILIPESCU, Ion P, FILIPESCU Andrei I, op. cit. p. 131
străin este considerat a fi un element de fapt. Aceste două soluții se regăsesc și în legislația
statelor membre ale Uniunii Europene17
.
Dacă dreptul străin este considerat a fi un element de drept de către instanța forului,
acestuia i se va aplica regimul național, fiind privit ca și făcând parte din dreptul național. Pe
plan procedural consecința este că invocarea legii străine se face de către instanța de judecată
,,ex officio” , aplicând principiul ,,iura novit curia” – instanța cunoaște dreptul.
În schimb, dacă dreptul străin este considerat a fi un element de fapt de către instanța
forului, acesta va fi privit ca o situație litigioasă apărută între părți. Ca și consecință, instanța
din oficiu nu are obligația să invoce aplicarea unei legi străine într-o anumită cauză. Părțile
interesate trebuie să dovedească conținutul legii străine , dobândind astfel un rol activ și
aproape unic.
Trebuie să precizăm și faptul că există câteva state care conferă dreptului străin un
caracter hibrid, neîndeplinind nici condițiile specifice unui element de fapt nici cele specifice
unui element de drept. Caracterul hibrid al aplicării legii străine în aceste state se bazează fie
pe temeiul în baza căruia dreptul străin este chemat la aplicare fie pe posibilitatea revizuirii
dreptului străin de către instanțele superioare18
.
De asemenea, subcapitolul 1.4 ilustrează și structura normelor conflictuale (conținutul
– vizează materia sau instituția juridică pe care o guvernează, respectiv regula de drept la care
se referă; legătura – cuprinde legea ce cârmuiește materia din conținut; punctul de legătură este
considerat a fi elementul prin intermediul căruia se stabilește conexiunea între un raport juridic
și un sistem de drept) dar și clasificarea lor în funcție de conținut, în funcție de domeniul la
care se referă , în funcție de felul legăturii.
Cel de-al doilea capitol al tezei de doctorat, intitulat ,,Conflicte de legi în materia
bunurilor” , este dedicat analizei regimului juridic specific conflictelor de legi în materia
bunurilor. Capitolul este împărțit în cinci subcapitole și treizeci și patru de secțiuni.
Subcapitolul 2.1. ,, Conceptul de bunuri și determinarea legii aplicabile bunurilor” conține un
scurt istoric al noțiunii de ,,bunuri” în dreptul românesc, raportul dintre conceptul de ,, bunuri”
și cel de ,,patrimoniu” dar și modul în care conceptul de ,,bunuri” este reglementat în Noul
Cod Civil .
17
ESPLUGUES, Carlos, IGLESIAS, Jose Luis, PALAO, Guillermo, Application of Foreign Law, Sellier
European Law Publishers, Munich, 2011, pp. 8-9 18
ESPLUGUES, Carlos, IGLESIAS, Jose Luis, PALAO, Guillermo, op. cit., p. 16
Încă din cele mai vechi timpuri s-a încercat definirea conceptului de bunuri ,,În
terminologia juridică romană bunurile erau desemnate prin cuvântul res care, însă, era utilizat
și pentru desemnarea lucrurilor în general. Drept urmare, romanii nu au făcut o clasificare a
bunurilor distinctă de clasificarea lucrurilor. Utilizarea unui singur termen pentru două noțiuni
distincte a dat naștere sistemului de clasificare a bunurilor ca diferite categorii de lucruri.
Sistemul acesta, în care clasificarea lucrurilor o cuprinde și pe cea a bunurilor, se justifică nu
numai prin rațiuni ce țin de terminologie, ci și prin faptul că, practic, orice lucru, în anumite
condiții, poate deveni un bun”19
.
Până la adoptarea actualului Cod Civil, legislația română nu cunoștea o definiție
legală a conceptului juridic de ,,bunuri” deși existau articole care menționau acest termen. În
Noul Cod Civil legiuitorul a decis să introducă definiția legală a bunurilor care apar ca fiind
,,lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial” (art.
535, Titlul I Bunurile și drepturile reale în general, Cartea a III a Despre bunuri). Se observă
că în definirea acestei noțiuni, legiuitorul român a plecat de la conceptul de ,,lucruri” ce apar
ca fiind ,,entități exterioare persoanei și utile acesteia”20
. Lucrurile pot fi corporale, adică cele
ce au o existență fizică sau incorporale, adică cele ce nu au o existență fizică, fiind rodul
creației intelectuale însă trebuie să fie evaluabile în bani adică să devină obiectul unui drept
patrimonial.
Din punctul de vedere al dreptului internațional privat, prezintă relevanță locul situării
bunului întrucât acesta este punctul de legătură în materia statului real , raporturile juridice
referitoare la bunuri fiind guvernate de legea statului pe teritoriul căruia se află bunurile.
Toate sistemele juridice naționale aplică regula ,,lex rei sitae ” însă diferențele apar la sfera de
aplicare și interpretările oferite de state acestei reguli.
Subcapitolul 2.2. ,,Statutul real. Concept, istoric” conține o prezentare istorică a
conceptului de statut real, prezentare ce se bazează pe faptul că legea locului situării bunului s-
a dovedit de-a lungul anilor a fi punctul de legătură cel mai natural pentru localizarea
19
MOLCUȚ, Emil, Drept privat roman, Ediție revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004,
p. 106 20
BAIAS, Fl. A., CHELARU E., CONSTANTINOVICI R., MACOVEI I., Noul Cod Civil, Comentariu pe
articole art. 1- 2664, Editura C.H.Beck, București, 2012, p. 580
raporturilor juridice privitoare la bunuri. Subcapitolul cuprinde și o analiză a acestui concept
realizând o delimitare de noțiuni învecinate.
Statutul real este definit în doctrină ca fiind ,, ansamblul elementelor care configurează
regimul juridic aplicabil bunurilor și care este supus, de regulă, legii locului situării
bunului”21
. Principiul mai sus enunțat are un caracter universal - tradiţional în dreptul
internaţional privat întrucât legea locului situării bunului s-a dovedit de-a lungul anilor a fi
punctul de legătură cel mai natural pentru localizarea raporturilor juridice privitoare la bunuri.
Situarea bunului, definită ca fiind locul în care se găseşte, din punct de vedere fizic, bunul este
un criteriu obiectiv în vederea localizării.
Regula ,,lex rei sitae” a fost folosită inițial pentru a determina legea aplicabilă pentru
chestiuni ce privesc pământul. Teoria folosită în acea perioadă pentru a determina legea
aplicabilă conflictelor de legi se numea ,,doctrina statutelor” sau ,,Statutenlehr”. Din punct de
vedere terminologic ,,statuta” provine din termenul latin ce indică legea aplicabilă intr-un
anumit loc. Bartolus a fost cel care a împărțit statutele în reale și personale22
. Dacă statutele
personale însoțeau titularul oriunde s-ar fi deplasat, statutele reale erau guvernate de legea
locală de pe teritoriul pe care era situat bunul. Acceptarea aplicării extrateritoriale a propriei
legi implica și acceptarea legii străine pentru cetățenii străini dar nu pentru statutele reale.
Astfel, observăm că această doctrină urma principiul teritorialității. Un sistem juridic putea să
administreze problemele juridice importante ce se desfășurau pe propriul teritoriu în
conformitate cu propriile legi. Pentru chestiunile ce nu prezentau o mare importanță ( în
special bunurile mobile), decisivă era reședința proprietarului – lex domicilii sau mobilia
personam sequuntur. Raționamentul ce stă la baza acestei soluții este că , în mod obișnuit,
bunurile mobile sunt în sfera de influență a proprietarului.
În secolul al XVI-lea, doctrinarii francezi23
au dezvoltat teoria statutelor, susținând
autonomia de voință a părților în toate chestiunile ce nu privesc dreptul de proprietate. În plus
ei au încercat să creeze o legătură între acestă doctrină și suveranitatea națională, teritorială.
Din păcate, nici la acest moment, doctrina statutelor nu conține un sistem ci doar un set de
21
SITARU, Dragoș Alexandru,op. cit., p. 188 22
AKKERMANS, Bram, RAMAEKERS, Eveline, Lex rei sitae in perspective:National Developments of a
Common Rule?, Maastricht European Law Institute, Working Paper No. 2012/14, Maastricht University, 2012,
p.4 23
AKKERMANS, Bram, RAMAEKERS, Eveline, op.cit, p.5
reguli ce trebuie folosite atunci când apar chestiuni clasificate ca făcând parte dintr-un anumit
statut, fie el real sau personal.
Pentru dreptul internațional privat modern, punctul de cotitură a fost apariția teoriei
lui Savigny în anul 1850 - System des heutigen römischen Rechts care s-a departajat de teoria
statutelor. Savigny propunea ca în locul alegerii automate și obligatorii a unui statut pentru o
anumită relație juridică, să se utilizeze un sistem de gândire în care, în cazul unui conflict de
legi, să se caute cel mai apropiat punct de legătură al raportului și nu legea aplicabilă acelui
raport. Astfel, în loc să alegem o regulă generală care ar urma să se aplice în toate cazurile,
Savigny propune să se ia în considerare fiecare raport juridic întrucât există mulți factori mai
importanți decât statutul general. Metoda savigniană a devenit noul mod de abordare al
conflictelor de legi și a generat o depărtare de vechea doctrină a statutelor și de legătura
puternică cu suveranitatea teritorială.
În ultimii ani se observă modificări esențiale în dreptul internațional privat, schimbări
generate în special de rolul jucat de actorii privați. Autonomia de voință a părților și
recunoașterea importanței acesteia în cadrul conflictelor de legi pune presiune asupra
sistemului de drept internațional privat. Nu mai există o lege obligatorie care să indice legea
aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate ci trebuie să se verifice intenția părților
înaintea aplicării oricărei alte legi de drept internațional privat.
Subcapitolul 2.3. ,,Conflicte de legi în materia bunurilor la nivel European și
internațional” are ca scop o analiză a regimului juridic al conflictelor de legi în materia
bunurilor dar și prezentarea celor mai importante măsuri adoptate la nivel European și
internațional , în cadrul organismelor de cooperare intrenațională.
Am ales să prezint în acest capitol importanța reglementărilor internaționale în materia
dreptului internațional privat plecând de la reglementarea din legea română – art. 10 din
Legea 105/1992 anterior și art. 2557, alineatul 3 din Codul Civil Român în prezent. Ambele
dispoziții oferă întâietate izvoarelor internaționale la care România este parte în cazul unui
conflict între aceste norme și reglementările naționale de drept internațional privat.
Art. 2557 alineatul 3, Titlul I, Cartea a VII a din Codul Civil Român statuează:
,,Dispozițiile prezentei cărți sunt aplicabile în măsura în care convențiile internaționale la
care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legi speciale nu
stabilesc o altă reglementare.
Soluția oferită de legiuitorul român este firească în contextual actual , în care
instituțiile europene și internaționale își concentrează activitatea în vederea unificării
normelor de drept internațional privat. Integrarea europeană nu poate fi definitivată însă fără o
unificare a normelor materiale, înlăturându-se astfel chiar premisa apariţiei conflictului de legi
în spaţiu. În cazul în care unificarea va fi îndeplinită diferenţa dintre conţinutul normelor
conflictuale naţionale va deveni irelevantă. La acel moment rolul dreptului internațional privat
al statelor membre va scădea considerabil, găsindu-și aplicarea doar în raporturile dintre
statele membre ale Uniunii Europene și statele terțe.
La nivel European s-a introdus conceptul de "drept privat european" - "European
private law", doctrinarii încercând să cuprindă sub umbrela ,,europenizării” diferite ramuri ale
dreptului privat creând astfel dreptul European al familiei, dreptul European al contractelor
sau dreptul delictual European. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre un drept privat
European adevărat până când acesta nu se va substitui și va exclude de la aplicare dreptul
internațional privat al statelor membre. Un rol important în armonizarea și unificarea la nivel
European dar și mondial a regulilor de drept internaţional privat revine unor organizații
internaționale precum Unidroit, Uncitral, Consiliul Europei și Conferinţa de la Haga de Drept
Internațional Privat. Acesta este și motivul pentru care prezint în acest subcapitol principalele
organisme internaționale care elaborează convenții în materia dreptului internațional privat și
analizez documentele internaționale ce conțin dispoziții referitoare la transferul ilicit al
bunurilor culturale respectiv, Convenția asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru
interzicerea și împiedicarea operațiunilor ilicite de import, export și transfer de proprietate a
bunurilor culturale, adoptată de Conferința Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru
Educație, Știință și Cultură la Paris la 14 noiembrie 1970, Convenția UNIDROIT privind
bunurile culturale furate sau exportate ilegal și Directiva Consiliului 93/7/EEC cu privire la
restituirea obiectelor culturale trasnferate ilicit de pe teritoriul unnui stat membru. Cele trei
instrumente sunt utile în vederea recuperării bunurilor culturale înlăturate ilegal de pe
teritoriul statelor membre ale Uniunii. În plus, documentele au caracter preventiv și
descurajează mutarea ilegală a bunurilor dar cu toate acestea, există și anumite limitări ale
Convențiilor și ale Directivei.
Subcapitolul 2.4. intitulat,, Studiu comparativ între legislațiile statelor membre ale
Uniunii Europene în materia conflictelor de legi cu privire la bunuri” - conține o analiză a
normelor juridice aplicabile în fiecare stat membru al Uniunii Europene (exceptând Regatul
Danemarcei care nu participă pe deplin la punerea în aplicare a anumitor măsuri din domeniul
justiției și afacerilor interne și România analizată într-un capitol separat) în materia normelor
conflictuale privind bunurile. Sunt avute în vedere normele ce privesc bunurile mobile și
imobile dar și alte dispoziții incidente (legea aplicabilă mijloacelor de transport, drepturilor de
creație industrială și titlurilor de valoare). Studiul este extrem de important întrucât reprezintă
o centralizare a legilor aplicabile normelor conflictuale în statele Uniunii Europene, legi ce pot
deveni incidente și cetățenilor români.
Politicile Uniunii Europene nu sunt întotdeauna compatibile cu politicile naționale ale
statelor membre. De multe ori există tensiuni între cele două părți. Legislația europeană
produce efecte asupra legislației naționale din statele membre. Deși unul dintre obiectivele
principale ale Uniunii Europene este facilitarea mișcării transfrontaliere, statele membre
coordonează efectele juridice ale mișcărilor transfrontaliere prin normele de drept
internațional privat.
Analiza aspectelor ce țin de conflictele de legi în materia bunurilor în statele membre
ale Uniunii Europene este extrem de importantă întrucât, în doctrina de specialitate, acestea
nu primesc atenția meritată. Regula lex rei sitae a supraviețuit de-a lungul timpului tuturor
încercărilor de modernizare în materia dreptului internațional privat. În contextual actual,
neadaptarea dintre polticile Uniunii, buna funcționare a pieței interne și politicile naționale,
protejarea ordinii juridice naționale devine o problemă din ce în ce mai importantă.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra bunurilor, se observă, că în legislația
statelor membre există o normă uniformă de drept internațional privat care determină legea
aplicabilă bunurilor ca fiind legea statului în care bunul este situat – lex rei sitae. Cu toate
acestea, există diferențe în modul în care fiecare sistem juridic national înțelege să aplice acest
principiu și efectele pe care regula le produce.
Argumentul care stă la baza adoptării regulii ,,lex rei sitae” în dreptul internațional
privat este jurisdicția teritorială iar aceasta prezintă importanță atunci când analizăm
conformitatea normelor conflictuale cu regulile pieței unice interne. Trebuie menționat și
faptul că , în special după apariția națiunilor, lex rei sitae a devenit și expresia suveranității
teritoriale. În plus, întrucât dreptul internațional privat este puternic influențat de teoria
juridică, în așa fel încât teoria, mai mult decât legislația, soluționează conflictele de legi, orice
schimbare în teorie , este considerată de fapt o schimbare în legislație.
Este important de precizat și faptul că regulile cu privire la proprietate sunt în general
reguli cu caracter obligatoriu, în toate statele membre ale Uniunii Europene. Actorii privați
trebuie să respecte aceste reguli și trebuie ca pentru crearea, transferul și stingerea drepturilor
să se bazeze pe normele interne. Aplicarea dreptului de proprietate unui raport juridic cu
element de extraneitate se va face în conformitate cu sistemul juridic național24
.
Subcapitolul 2.5. ,, Conflicte de legi cu privire la bunuri în legislația română”
constituie o analiză a istoricului reglementărilor normelor conflictuale în materia bunurilor în
România – art.2 din Codul Civil Român de la 1864, Legea 105/1992 cu privire la raporturile
de drept internațional privat și dispozițiile Noului Cod Civil Român. Concluzia este că lex rei
sitae sau legea ce guvernează statutul real este recunoscută în dreptul internațional privat
român ca fiind punctul de legătură cel mai natural pentru localizarea raporturilor juridice cu
privire la bunuri.
Art. 2 al Codului Civil Român de la 1849 stabilea că toate bunurile imobile situate pe
teritoriul României erau supuse legii române, indiferent dacă acestea erau privite ut singuli
sau ca făcând parte dintr-un patrimoniu. În doctrina de drept internațional privat s-a considerat
că fundamentul acestei reguli îl reprezintă pe de o parte interesul statelor de a stabili și
gestiona regimul juridic al bunurilor imobile situate pe teritoriul acestora și pe de altă parte
dorința statelor de a asigura siguranța operațiunilor juridice privind bunurile în cadrul statului
respectiv25
. Soluția legiuitorului român este eficientă,întrucât garantează evitarea unor situații
bizare în care bunurile imobile situate pe teritoriul aceluiași stat ar avea regimuri juridice
distincte ceea ce ar îngreuna operațiunile juridice cu aceste bunuri. În ceea ce privește
bunurile mobile, întrucât nu exista nici o precizare cu privire la acestea, doctrinarii au apelat
la vechile principii ale teoriei statutelor, care dispuneau că bunurile mobile, privite ad
universum juris, urmăresc persoana titularului întrucât nu au o situare fixă. În concret,
bunurile mobile sunt strâns legate de persoana proprietarului, urmăresc situația acestuia și
sunt cârmuite de legea care guvernează statutul proprietarului – mobilia sequuntur personam.
24
AKKERMANS, Bram, RAMAEKERS, Eveline, Lex rei sitae in perspective:National Developments of a
Common Rule?, Maastricht European Law Institute, Working Paper No. 2012/14, Maastricht University, 2012,
p.4 25
FILIPESCU, Ion. P, FILIPESCU, Andrei, op. cit. , p. 298
După cum se observă această regulă își găsește aplicarea de fiecare data când vorbim despre
bunuri mobile privite ad universum juris. Pe de altă parte, dacă vorbim despre bunuri mobile
privite ut singuli, legea română se aplică bunurilor mobile corporale situate în România chiar
dacă acestea sunt proprietatea unui cetățean străin și aplicarea legii străine bunurilor mobile
corporale situate într-un alt stat, chiar dacă acestea sunt proprietatea unui cetățean român.
Legiuitorul român de la 1864 a ales să nu facă nici o mențiune cu privire la bunurile mobile în
art. 2 bazându-se probabil pe concepția existentă în dreptul feudal, când bunurile mobile erau
lipsite de importanță.
Capitolul 5, secțiunile I -VI din Legea 105/1992 a reprezentat pentru aproape 20 de ani
sediul materiei normelor conflictuale în materia bunurilor. Legiuitorul român a stabilit că
posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor să fie guvernate de
legea locului situării acestora. În doctrina de drept internațional privat26
s-a considerat că
alegerea aplicării legii locului situării bunului pentru a guverna regimul juridic al acestora
favorizează respectarea a trei principii fundamentale – principiul teritorialității (se
materializează prin asigurarea interesului statului de a aplica propriile norme asupra bunurilor
aflate pe teritoriul său), principiul generalității ( se concretizează prin aplicarea aceluiași
regim juridic tuturor bunurilor situate pe teritoriul unui stat) și principiul siguranței circuitului
civil (se materializează prin realizarea formalităților de publicitate și a respectării competenței
jurisdicționale în materia acțiunilor reale imobiliare).
La 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil care , în cartea a VII a,
reglementează raporturile de drept internațional privat român. Capitolul III conține
reglementarea referitoare la conflictele de legi în materia bunurilor. Art. 2613 Cod Civil
reglementează legea aplicabilă bunurilor stabilind că atât posesia, cât și dreptul de proprietate
și celelalte drepturi reale asupra bunurilor sunt guvernate de legea locului situării acestora.
Așa cum am văzut și mai sus, legea locului situării bunurilor este denumită în doctrina și
practica de drept internațional privat lex rei sitae. Se observă, de asemenea, că legiuitorul
român a ales să aplice aceeași lege atât bunurilor mobile cât și bunurilor imobile, asigurând un
regim juridic unic și un grad ridicat de certitudine și siguranță a sistemului juridic. În plus
teritoriul reprezintă o parte componentă a suveranității statului și în virtutea puterii depline
asupra acestuia statul poate determina regimul juridic al bunurilor ce se află pe acest teritoriu.
26
SITARU,Dragoș Alexandru, op. cit, p. 189
Se observă că în acest caz legiuitorul nu a modificat regulile existente în Legea 105/1992
alegând să aplice aceeași lege tuturor bunurilor situate pe teritoriul aceluiași stat asigurând
astfel un regim juridic unic.
Capitolul 3 intitulat ,,Conflicte de legi în materia succesiunilor” are ca scop
prezentarea,într-o manieră practică a problemelor privind devoluţiunea legală şi testamentară
a unei succesiuni transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene. Capitolul este divizat în opt
subcapitole și treisprezece secțiuni. Subcapitolul 3.1. ,,Conceptul de succesiune și evoluția
instituției moștenirii și a dreptului la moștenire” are ca scop analiza noțiunii de succesiune dar
și evoluția instituției dreptului la moștenire încă din dreptul roman până în prezent. De
asemenea, în acest subcapitol am încercat explicarea termenilor de succesiune, moștenire și
drept succesoral.
Dreptul succesoral poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care
reglementeză transmisiunea de drepturi pentru cauză de moarte. Materia succesiunii cuprinde
,,totalitatea normelor ce reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către
moștenitorii săi.”27
. Prin moştenire se înţelege, conform profesorului Francisc Deak,
“transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una ori mai multe persoane în
fiinţă”28
. Termenul de moştenire este utilizate în paralel cu cel de succesiune. Trebuie să
precizăm că dacă inițial romanii considerau că patrimonial nu poate fi transmis de la defunct
către urmașii săi pentru că patrimoniul dispare odată cu decesul titularului , mai târziu aceștia
au admis principiul continuității personalității defunctului.
Legea celor XII Table( Lex duodecim tabularum),expusă pentru prima dată în jurul
anului 364, reglementa, printre altele,,modul de împărțire al succesiunilor rămase de la cei
morți fără testament”29
. Cele trei legi romane date între anii 204 î.e.n. şi 40 î.e.n., lex furia, lex
voconia şi lex falcidia, alături de Novelele Împăratului Justinian (534-565) stau la baza
sistemului de drept românesc în materia succesiunilor.
Subcapitolul 3.2. ,, Aspecte introductive cu privire la conflictele de legi în materie
succesorală” conține o prezentare succintă a informațiilor despre normele conflictuale în
27
MOLCUȚ, Emil, Drept privat roman, Universul Juridic, 2004, București, p. 147 28
DEAK, Francisc , Moştenirea legală, Editura Actami, Bucureşti, 1994, p. 5 29
STOICESCU, Constantin, Curs elementar de drept roman, Retipărire după Edițiunea a III a, Universul Juridic,
București, 2009. p. 43
materie succesorală. De asemenea, am pus accentul și pe reliefarea măsurilor luate la nivel
național și internațional în această materie.
În dreptul internaţional privat, materia succesiunilor este în mod special caracterizată
prin complexitate. Aceasta se compune din numeroase elemente ce pot influenţa relaţiile de
familie pe de o parte, proprietatea, bunurile şi patrimoniul pe de altă parte. Faptul că materia
succesiunilor se află la intersecţia ramurilor dreptului familiei şi dreptului civil nu facilitează
activitatea unui legiuitor internaţional. Alegerea raţională a unui singur element care să
domine această materie şi care să determine soluţia în cazul unui conflict de legi este foarte
dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Sistematizând , la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate următoarele măsuri:
- în anul 1998 în cadrul Planului de acţiune de la Viena figura deja propunerea adoptării unui
instrument european în materia succesiunilor. Planul statua că efectele economice ale
deciziilor luate cu ocazia disoluţiei legăturilor matrimoniale datorată decesului unui soţ,
prezintă un interes major în realizarea spaţiului juridic european.
- în anul 2000, în vederea punerii în aplicare a principiului recunoaşterii comune a deciziilor
în materie civilă şi comercială Consiliul şi Comisia au adoptat un Program de măsuri ce viza
şi competenţa judiciară , recunoaşterea şi executarea deciziior în materie succesorală şi
testamentară.
- în anul 2000, Programul de la Haga cere Comisiei să prezinte o Carte Verde cu privire la
normele conflictuale în materia succesiunilor ,vizând în special problema competenţei
judiciare, recunoaşterii reciproce şi executării hotărârilor în acest domeniu; un certificat
european de moştenitor şi un mecanism ce permite cunoaşterea, cu precizie, a ipotezei în care
un rezident al Uniunii a lăsat un testament.
- între anii 2000 şi 2002 Institutul de Notariat din Germania ( Deutsches Notarinstitut) a
realizat un studiu care analiza dreptul internaţional privat al succesiunilor statelor membre şi
prezenta propunerile cu privire la un viitor instrument comunitar. Acest document a stat la
baza adoptării Cărţii Verzi.
- în anul 2005 Comisia europeană adoptă Cartea Verde cu privire la succesiuni şi testamente.
În concret , cartea verde a dus la adunarea avizelor părţilor interesate de un viitor instrument
comunitar ce va uniformiza normele conflictuale în materia succesiunilor şi a testamentelor
precum şi regulile ce vizează competenţa instanţei.
- în anul 2006 Parlamentul adoptă un raport cu privire la succesiuni şi testamente ce cuprinde
recomandările şi sugestiile Parlamentului pentru viitorul instrument comunitar.
- la 14 septembrie 2009, Comisia prezintă Proiectul de Regulament al Parlamentului și
Consiliului cu privire la jurisdicția, legea aplicabilă, recunoașterea și punerea în executare a
deciziilor și actelor autentice în materia succesiunilor și crearea Certificatului European de
Succesor.
- la data de 24 februarie 2012, COREPER prezintă varianta consolidată și amendată a
Regulementului.
- la 13 martie 2012, Parlamentul adoptă Regulamentul cu privire la jurisdicția, legea
aplicabilă, recunoașterea și punerea în executare a deciziilor și actelor autentice în materia
succesiunilor și crearea Certificatului European de Succesor , în varianta sa consolidată din 24
februarie 2012.
- la data de 28 iulie 2012 se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 201 din 27
iulie 2012, Regulamentul (EU) 650/2012 al Parlamentului și Consiliului din 4 iulie 2012 cu
privire la jurisdicția, legea aplicabilă, recunoașterea și punerea în executare a deciziilor și
actelor autentice în materia succesiunilor și crearea Certificatului European de Succesor.
Regulamentul va intra în vigoare la 17 august 2015 în statele membre ale Uniunii Europene ,
cu excepția Marii Britanii, a Danemarcei și a Irlandei.
La nivel internaţional au fost adoptate următoarele instrumente juridice:
- Convenţia Nordică ( Danemarca, Finlanda, Suedia) din 19 noiembrie 1934 cu privire la
succesiuni.
- Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 adoptată de majoritatea statelor UE dar care
priveşte doar conflictele de legi cu privire la forma dispoziţiilor testamentare.
- Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 cu privire la administrarea internaţională a
succesiunilor (a fost adoptată doar trei state membre si priveşte doar succesiunile mobile)
- Convenţia de la Haga din 1 august 1989 cu privire la legea aplicabilă succesiunilor
- Convenţia Consiliului Europei de la Basel din 16 mai 1972 cu privire la crearea unui sistem
de inscripţiuni testamentare (se aplică doar în nouă state membre ale Uniunii).
- Convenţia de la Washington din 26 octombrie 1973 ce priveşte forma testamentului
internaţional ( se aplică doar în şase state membre ale Uniunii).
Subcapitolul 3.3. ,,Aspecte istorice cu privire la conflictele de legi în materia
succesiunilor” conține informații despre normele conflictuale în materie succesorală așa cum
au apărut acestea în perioada de după căderea Imperiului Roman de Apus (476 d. Hr.), atunci
când sistemul personalităţii legilor înlocuiește sistemul teritorialităţii specific Antichității.
Prezentarea nu îi poate omite pe cei ce au revoluționat dreptul international privat -
D’Argentré și Savigny.
Un rol important în evoluția conflictelor de legi în materie succesorală are Bartolus,
reprezentantul școlii postglosatorilor care face o distincție în materia conflictelor de legi cu
privire la succesiuni în situația în care ar fi incidente într-un raport juridic cu element de
extraneitate un statut şi dreptul roman, sau un statut şi legea unui străin. Bartolus analizează
această problemă prin raportare la statutul oraşului Veneţia, care stabilea că dispoziţiile pentru
cauză de moarte pot fi în mod valabil exprimate în faţa a numai doi martori. Această regulă
contravenea normelor generale de drept roman. Un alt postglosator, Bartholomeus a
Salicetus30
, discipol al lui Bartolus acordă o mare importanță dispozițiilor mortis cauza.
Acesta preia o parte dintre ideile lui Bartolus însă aduce și elemente noi. Salicetus consacră în
opera sa teoria unităţii succesiunii conform căreia unica lege a defunctului care va fi luată în
considerare este legea locului de domiciliu a defunctului.
În doctrina franceză a secolelor XV-XVI, Jean Masuer acordă o importanță deosebită
analizei conflictelor de legi în materie succesorală. El era susținătorul ideii conform căreia
bunurile din masa succesorală sunt supuse regimurilor mai multor cutume în funcţie de locul
situării acestora. Tiraqueau dezvoltă în lucrările sale principiul partajului egal al bunurilor
între erezi și principiul primogeniturii în cutumele care îl admit31
. Un alt reprezentant al școlii
franceze care analizează conflictele de legi în materie succesorală este Gui Coquille care
susține autoritatea cutumelor în raport cu autoritatea centrală fiind un critic al doctrinei
postglosatorilor. În materie succesorală, Coquille consideră că legea personală a defunctului
se aplică şi asupra unor imobile aflate în afara razei de teritorialitate a cutumei respective.
Prin teoria sa Coquille se departajează de doctrina promovată de postglosatori și de metoda
comentariilor sau a gloselor legilor romane.
30
ANTONESCU, Erwin Em, Tratat teoretic și practic de Drept Internaţional Privat, Volumul I, Partea I,
Editura Țăranu&Co, București, 1934, p. 100 31
ANTONESCU, Erwin Em., op. cit., pp. 112 - 113
Totuși cel care a revoluționat dreptul internațional privat a fost Bertrand D’Argentré
care, în elaborarea teoriei sale32
, a plecat de la ideea conform căreia apărarea autonomiei
cutumelor din Bretania era un lucru esențial iar doctrina şcolii italo-franceze ce susținea
extrateritorialitatea statutelor trebuia respinsă. Art. 128 al Consuetudinei Bretaniei care
stipuleză că orice persoană poate dona altora decât moştenitorilor săi cel mult o treime din
patrimoniu îl face pe D’Argentré să cerceteze dacă o astfel de reglementare ar putea fi
aplicabilă şi bunurilor existente pe teritoriul altor cutume. El distinge între reglementările
juridice care privesc bunuri și reglementări juridice care privesc persoane și consideră că, prin
urmare statutele vor fi astfel, în funcţie de obiectul lor, statute care au ca obiect bunurile
imobile şi statute care au ca obiect persoanele (la care sunt ataşate şi bunurile mobile).
Teoria lui D’Argentré este dezvoltată ulterior în Olanda de către Paul Voet , specifică
școlii olandeze fiind ideea conform căreia statutele, reale sau mixte, izvorând din autoritatea
unui legiuitor nu pot avea autoritate de drept în afara domeniului în care s-a legiferat. În
consecință toate statutele sunt ,,ope legis” teritoriale.
Deși teoria statutelor a fost des criticată trebuie recunoscut faptul că această doctrină a
stat la baza elaborării Codurilor Civile ce au apărut în secolul al XIX lea dar și la baza
dreptului international privat modern.
Germanul Von Wächter și francezul Savigny înlătură tandemul real-personal
promovat de teoria statutelor și susțin că diviziunea legilor în teritoriale și extrateritoriale
trebuie să fie făcută ținând seama de natura și de scopul legilor și nu de obiectul lor33
. Savigny
sugera ca pentru a asigura funcționarea acestui sistem era necesar să se asigure o uniformizare
a raporturilor raporturilor juridice în toate sistemele de drept34
. Deși această idee este
criticabilă, trebuie să recunoaștem meritul sistemului propus de Savigny care rupe legătura cu
vechea teorie și pune bazele dreptului internațional modern.
Subcapitolul 3.4. ,,Evoluția reglementărilor normelor conflictuale în materia
succesiunilor la nivel internațional urmărește analizarea convențiilor adoptate sau în curs de a
fi adoptate în cadrul Conferinței de la Haga dar și a Convenției UNIDROIT și a Convenției de
la Basel ce privesc materia normelor conflictuale privind succesiunile. Complexitatea naturală
32
ANTONESCU, Erwin Em., op. cit.,pp 137-144, PILLET, Antoine, op.cit, pp 46-47 33
PILLET, Antoine, Traite practique de Droit International Prive, Tome 1-er, Editura Joseph Aller, Grenoble-
Paris, 1923, pp81-85 34
Vezi și Subcapitolul 2.2.
a materiei succesiunilor nu lasă fără impact tentativele de armonizare internaţională a
normelor conflictuale în materia succesiunilor. Toate convenţiile internaţionale adoptate în
acest domeniu sub umbrela Conferinţei de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat
(Convenţia din 5 octombrie 1961 cu privire la conflictele de legi în materia dispoziţiilor
testamentare, ratificată de 16 state membre ale Uniunii; Convenţia din 2 octombrie 1973 cu
privire la administrarea internaţională a masei succesorale a defunctului, ratificată de 3 state;
Convenţia de la 1 august 1989 cu privire la legea aplicabilă succesiunii defunctului, ratificată
doar de Olanda ) au încercat simplificarea legii aplicabile succesiunilor transfrontaliere dar
fără mare succes35
. În cadrul lucrării încerc să identific motivul pentru care cele trei conferințe
adoptate în cadrul Convenției de la Haga nu au fost larg ratificate de statele membre.
Este cunoscut că în prezent, diverse situaţii de familie sau comerciale care presupun
aplicarea mai multor sisteme de drept sunt extrem de frecvente. Aceste situaţii pot fi afectate
de diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor implicate. În vederea rezolvării acestor
diferenţe, statele au adoptat reguli speciale cunoscute sub numele de norme de drept
internaţional privat. Misiunea statutară a Conferinţei este de a lucra în scopul "unificării
progresive" a acestor reguli. Acest lucru implică găsirea unor viziuni acceptate la nivel
internaţional cu privire la jurisdicţia instanţelor, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea
hotărârilor în materii precum dreptul comercial şi dreptul bancar dar şi procedura civilă
internaţională, protecţia copilului şi statutul persoanei. Principala metodă folosită pentru a
atinge acest scop constă în negocierea şi redactarea tratatelor multilaterale, care se numesc
"Convenţii de la Haga". Astfel, se explică şi diferenţa dintre "Conferinţa de la Haga" şi
"Convenţia de la Haga"36
.
Trebuie precizat și faptul că la data de 5 octombrie 2006, Consiliul Uniunii Europene a
adoptat Decizia 2006/719/EC cu privire la accesul Comunităţii Europene la Conferinţa de la
Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat. Astfel, Comunitatea Europeană a devenit
membră a Conferinţei începând cu 3 aprilie 2007. Articolul unic al deciziei stipulează că , la
acel moment, Comunitatea Europeană, accede la Conferinţă prin declaraţia de acceptare a
statutului organizaţiei , de îndată ce Conferinţa adoptă decizia formală de acceptare a
35
PAJOR,Tomasz, Rapport sur le Rattachement Objectif en Droit Successoral, "Les Successions Internationales
dans l'UE" 36
Hague Conference on Private International Law, About HCCH, Vision, Mission, Strenghts and Values,
accesat la 12 iunie 2012, ora 7.43, http://www.hcch.net/index_en.php?act=text.display&tid=27
Comunităţii ca membru. Începând cu 1 decembrie 2009, data de intrare în vigoare a Tratatului
de la Lisabona, Uniunea Europeană înlocuieşte şi succede Comunitatea Europeană în toate
acordurile încheiate de către aceasta.
În cadrul aceluiași subcapitol al ales să analizez și Convenția de la Washington din 26
octombrie 1973 privitoare la legea uniformă asupra formei testamentului internațional
elaborată sub egida Institutului internațional pentru unificarea dreptului privat (UNIDROIT)
și Convenția de la Basel privind stabilirea unui sistem de înregistrare a testamentelor adoptată
la 16 mai 1972 sub egida Consiliului Europei.
Convenția de la Washington prezintă interes dintr-o dublă perspectivă – în primul rând
în vederea unei viitoare ratificari și în al doilea rând din perspectiva cunoașterii de către
specialiști a acestei forme de testament cu care se pot întâlni în activitatea curentă.
Convenția de la Basel a fost adoptată în vederea stabilirii unui sistem de înregistrare
care să permită testatorului să își înregistreze testamentul în vederea reducerii riscului ca
testamentul să rămână necunoscut sau să fie descoperit cu întârziere și în vederea facilitării
descoperirii existenței acestui testament imediat după decesul testatorului. Statele membre au
convingerea că acest sistem va facilita în special descoperirea testamentelor întocmite în
străinătate.
Subcapitolul abordează și raportul dintre dreptul la respectarea vieții de familie
reglementat în art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și materia succesiunilor.
Am ales să includ în această lucrare și analiza raportului dintre Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și Dreptul Internațional Privat pentru că , de multe ori, există tensiuni
între regimurile de drept internațional privat ale statelor membre la CEDO și
responsabilitățile acestor state în cadrul Convenției. Regulile jurisdicționale și alegerea legii
aplicabile unui stat precum și aplicarea unei legi străine sau punerea în executare a unei
hotărâri străine pot constitui o încălcare a drepturilor protejate prin Convenția Europeană a
Drepturilor Omului. Cel mai simplu exemplu ar fi recunoașterea, într-un stat terț a unei
hotărâri străine pronunțate într-un alt stat, în cadrul unui proces care nu este echitabil și nici
corect. Recunoașterea unei astfel de hotărâri ar reprezenta încălcarea dispozițiilor art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează dreptul la un process echitabil.
Dreptul internațional privat a fost creat pentru a determina jurisdicția, legea aplicabilă
( fie legea străină fie ,,lex fori”) și recunoașterea hotărârilor străine. Scopul dreptului
internațional privat este de a eficientiza și reglementa corect problemele ce apar pe planul
internațional din cauza concurenței sistemelor juridice naționale. Dacă accentual este pus pe
aspectele ce privesc drepturile omului se poate ajunge la violarea obiectivelor dreptului
international privat. În schimb, dacă accentual este pus pe respectarea principiilor de drept
internațional privat acest lucru poate conduce la tragerea răspunderii statelor pe baza
Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În general Curtea Europeană a Drepturilor Omului este asociată de către specialişti cu
domenii mai îndepărtate de dreptul civil clasic insă această secțiune dovedeşte aplicabilitatea
CEDO chiar într-un materie ce face parte din “nucleul dur” al dreptului civil şi anume
succesiunile. Cauzele prezentate în lucrare dovedesc această afirmaţie. Legislaţiile naţionale
din Franţa şi Belgia au fost modificate după condamnările acestor state de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.
Subcapitolul 3.5. ,,Evoluția reglementărilor normelor conflictuale în materia
succesiunilor la nivel comunitar” prezintă documentele ce au stat la baza elaborării
Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului cu privire la jurisdicția, legea
aplicabilă recunoașterea și executarea hotărârilor și acceptarea și executarea instrumentelor
autentice în materia succesiunilor și crearea Certificatului European de Moștenitor ( Cartea
Verde și Raportul Parlamentului). Trebuie precizat faptul că până la adoptarea
Regulamentului nu exista nici un instrument comunitar care să reglementeze materia
succesiunilor. Normele de drept material precum şi regulile de drept internaţional privat,
competenţa şi legea aplicabilă variază de la un stat membru la altul. Statele membre ale
Uniunii Europene au tradiţii juridice diferite, ce sunt deseori neglijate de Comisie. Un
instrument juridic este necesar în această materie pentru a asigura buna funcţionare a pieţii
interne. Prin intermediul acestuia se poate asigura eliminarea diferitelor obstacole ce apar în
calea libertăţii de mişcare a persoanelor. Obstacolele sunt generate în principal de normele
juridice diferite ce guvernează succesiunile internaţionale din statele membre ale Uniunii
Europene37
.
Proiectul de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului (CE) privind
competenţa judiciară, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie
37
MALATESTA, Alberto; BARIATTI, Stefania; POCAR, Fausto; The external dimension of EC private
international law in family and Succesion Matters, Cedam, 2008
succesorală şi crearea Certificatului European de Moştenitor vine după câţiva ani de aşteptări.
Începând cu anul 2005, toţi factorii decizionali de la nivelul Uniunii Europene au luat măsuri
în vederea creării unui instrument comunitar în materia succesorală. Acest proiect de
regulament își propune să permită cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene să își
organizeze succesiunea în avans și să garanteze drepturile moștenitorilor legali sau
testamentari şi ale altor persoane legate de defunct precum şi creditorilor succesiunii.
Conform prevederilor art. 84 alineatul 2, Regulamentul (EU) nr. 650/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 4 iulie 2012 cu privire la jurisdicția, legea aplicabilă,
recunoașterea și punerea în executare a deciziilor și instrumentelor autentice în materia
succesiunilor și cu privire la instituirea Certificatului European de Moștenire se va aplica
începând cu 17 august 2015 succesiunilor persoanelor care decedează la această dată sau
după. Regulamentul nu se va aplica totuși în Danemarca, Irlanda și Marea Britanie. .
În subcapitolul 3.6. ,,Studiu comparativ între legislațiile statelor membre ale Uniunii
Europene în materia normelor conflictuale cu privire la succesiuni” am abordat trei aspecte
extrem de importante pentru materia normelor conflictuale cu privire la succesiuni :
autoritatea competentă, legea aplicabilă și dispozițiile referitoare la rezerva succesorală și
moștenitorii legali. Aceste trei aspecte sunt analizate în legislațiile a 25 de state membre ale
Uniunii (exceptând Regatul Danemarcei care nu participă pe deplin la punerea în aplicare a
anumitor măsuri din domeniul justiției și afacerilor interne și România analizată într-un
capitol separat). Analiza este vitală în contextual actual, când în fiecare an, în Uniunea
Europeană sunt deschise peste 450.000 de moșteniri care implică aproximativ 123 de miliarde
de euro și au o dimensiune transfrontalieră.
Analizând reglementările celor 26 de state membre ale Uniunii Europene observăm că
există state care respectă principiul separației succesiunii aplicând o anumită lege bunurilor
imobile și o altă lege bunurilor mobile(Belgia, Bulgaria,Cipru, Franța, Germania, Irlanda,
Lituania,Luxemburg, Malta,Marea Britanie) dar și state care aplică principiul unității
succesiunii, instituind o singură lege pentru a reglementa ambele situații(Italia, Letonia,
Grecia, Ungaria, Olanda, Suedia, Spania, Slovenia, Slovacia, Cehia, Portugalia, Polonia,
Finlanda, Estonia, Austria). De cele mai multe ori legea aleasă de legiuitor pentru a fi
aplicabilă succesiunilor este fie legea națională a defunctului
(Austria,Polonia,Portugalia,Cehia,Slovacia,Slovenia,Spania,Suedia,Olanda,Ungaria,Grecia,Ita
lia) fie legea reședinței obișnuite a acestuia(Estonia,Finlanda) fie legea domiciliului (Marea
Britanie, Malta). În situațiile în care masa succesorală este divizată bunurilor imobile le este
aplicabilă legea locului situării iar bunurilor mobile fie legea națională a defunctului fie legea
reședinței.
Subcapitolul 3.7. ,,Reglementarea românească în materia conflictelor de legi
referitoare la succesiuni în lumina Noului Cod Civil” cuprinde o analiză atât a istoricului
reglementărilor normelor conflictuale cu privire la succesiuni în România dar și a dispozițiilor
în această materie din Noul Cod Civil . Modificările aduse de noua reglementare în materia
conflictelor de legi în domeniul succesiunilor pot fi observate de la începutul reglementării.
Analizând dispozițiile art. 2633 – 2636 din Capitolul IV al Cărții a VII a observăm ab initio că
legiuitorul român a ales să renunțe la soluția tradițională cuprinsă în art. 66 din Legea
105/1992 a divizării masei succesorale în bunuri mobile și bunuri imobile. Art. 66 deroga de
la caracterul unitar al devoluţiunii şi al transmisiunii succesorale dispunând că moştenirea este
guvernată de: lex patriae - legea națională a lui de cujus la data decesului în privința bunurilor
mobile, oriunde ar fi situate acestea și de lex rei sitae – legea locului situării bunurilor imobile
și a fondului de comerț. Întrucât, în Noul Cod Civil, succesiunea este văzută ca o
universalitate de bunuri, art. 2633 din Noul Cod Civil stabilește că aceasta este supusă unei
singure legi respectiv legea statului pe al cărui teritoriu defunctul a avut reședința obișnuită la
momentul decesului.
Putem afirma că Noul Cod Civil cuprinde o reglementare unitară ce dă curs
transformărilor succesive ale realității juridice românești și ce pune în valoare atât principii
fundamentale de drept cât și soluții propuse invariabil în doctrina și jurisprudența română.
Subcapitolul 3.8. ,, Influența Regulamentului Uniunii Europene în materia
succesiunilor și a testamentelor asupra legislației române” are ca obiect raportarea
dispozițiilor din Proiectul de Regulament al Parlamentului și Consiliului la reglementarea din
Noul Cod Civil. În special am încercat să observ dacă noul Regulament poate determina
schimbări în legislația națională din România sau dacă există dispoziții contrare între cele
două reglementări.
Imediat după adoptarea Regulamentului, comisarul Uniunii Europene pentru justiţie,
doamna Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei a declarat „Existenţa în fiecare ţară
membră a UE a unor norme distincte privind succesiunile a avut în mod frecvent drept
consecinţă un labirint juridic. Prin acest act legislativ, simplificăm procedurile, iar cetăţenii
beneficiază de securitate juridică. Adoptarea acestui regulament al UE facilitează identificarea
legii care se va aplica în fiecare caz. Acesta este doar un exemplu al modului în care Uniunea
Europeană lucrează pentru a soluţiona problemele juridice de zi cu zi şi a permite europenilor
să facă economii.”38
Citind dispozițiile Noului Cod Civil în materia conflictelor de legi cu privire la
succesiuni prin raportare la Regulamentul Uniunii în materia succesiunilor observăm că
legiuitorul român a ținut cont de noua reglementare europeană în momentul în care a elaborat
dispozițiile de drept internațional privat .
Analizând art. 2633 din Codul Civil român observăm că se renunță la sistemul
scizionist și se adoptă sistemul unionist în materie de lege succesorală, punctul de legatură
folosit fiind reședința obișnuită a defunctului de la data decesului și nu domiciliul, cum ar fi
fost traditional pentru dreptul românesc.
În concluzie, legislația română în materia dreptului internațional privat este
compatibilă cu Regulamentul European în material succesiunilor. Pașii ce trebuie făcuți în
viitorul apropiat de către instituțiile competente din România vizează transmiterea
informațiilor solicitate de Comisie și luarea măsurilor necesare punerii în aplicare a
Regulamentului, în special în material certificatului European de moștenitor.
În finalul lucrării prezint concluziile trase în urma activității de cercetare în domeniul
conflictelor de legi în material bunurilor și a succesiunilor. În vederea exemplificării
concluziilor încerc să dau și exemple practice și să fac propuneri de lege ferenda.
38
Reprezentanța Comisiei Europene în România, Știri, Normele UE de simplificare a succesiunilor
transfrontaliere au în prezent putere de lege, accesat la 26.07.2012, ora 14.30,
http://ec.europa.eu/romania/news/26072012_simplificare_succesiuni_transfrontaliere_ro.htm
BIBLIOGRAFIE
VOLUME, MONOGRAFII
AKKERMANS, Bram, RAMAEKERS, Eveline, Lex rei sitae in perspective:National
Developments of a Common Rule?, Maastricht European Law Institute, Working Paper No.
2012/14, Maastricht University, 2012
ALEXANDRESCO, Dimitrie, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român,
Tomul I, București, 1906
ANDERSON, Miriam , ARROYO I AMAYUELAS, Esther , The Law of Succesion:
Testamentary Freedom, European Perspective, European Law Publishing, Amsterdam, 2012
ANGHENI, Smaranda, URS, Robi, Drept civil, Editura Oscar Print, București, 2000
ANTONESCU, Erwin Em. , Tratat teoretic și practic de Drept Internaţional Privat, Volumul
I, Partea I, Editura Țăranu&Co, București, 1934
BAIAS, Flavius Antonius., CHELARU Eugen, CONSTANTINOVICI Rodica, MACOVEI
Ioan, Noul Cod Civil, Comentariu pe articole art. 1- 2664, Editura C.H.Beck, București, 2012
BÎRSAN, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol.
I, Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005; vol. 2, Procedura în faţa Curţii.
Executarea hotărârilor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
BELEIU, Gheorghe, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil,
Editura Universul Juridic, București, 2004
BLACK, Henry Campbell, Black’s Law Dictionnary, abridged 6th edition, St. Paul, MINN,
West Publishing Co., 1991
BORRAS RODRIGUES, Alegria, La Convention de La Haye de 1989 sur la loi applicable
aux successions à cause de mort et l'Espagne; E Pluribus Unum. Liber Amicorum Georges
A.L. Droz, Martinus Nijhoff Publishers, The Hague/Boston/London 1996.
BOROI, Gabriel, BUCUREANU, Anamaria, CERCEL, Sevastian, Bazele dreptului civil,
Editura C.H.Beck, București, 2008
BOROI, Gabriel, STĂNCIULESCU, Liviu, Instituții de drept civil, Editura Hamangiu,
București, 2012
BOULANGER, Francois, Codifications nationales et convention de La Haye du 1er août
1989 : l'improbable unification du droit international des successions; Le droit international
privé : esprit et méthodes, Mélanges Paul Lagarde, Dalloz, Paris 2005
BUGLEA, Claudiu Paul, Curs de Drept Internațional Privat. Prelegere susținută la cursul de
Drept Internațional Privat în anul universitar 2007/2008 , în cadrul Facultății de Drept a
Universității din București.
CASTEL, Jean Gabriel, Introduction to Conflict of Laws, Ediția a 2 a, Editura Butterworths,
Toronto, 1986
CIOBANU, Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă.Teoria generală,
Editura Naţional, Bucureşti, 1996
CONSTANTIN, Valentin, Documente de bază ale Comunității și Uniunii Europene, Editura
Polirom, 1999
DE BLOIS, Matthijs, The Fundamental Freedom of the European Court of Human Rights’ in
Lawson Rick, de Blois M The Dynamics of the Protection of Human Rights in Europe ,
Kluwer Law International 1994
DEAK, Francisc , Moştenirea legală, Editura Actami, Bucureşti, 1994
DEAK, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ediția a IIa, Universul Juridic, Bucuresti, 2007
DICEY, Albert Venn, A Digest of the Law of England with References to the Conflict of
Laws, Editura Strevens and Sons Limited, London, 1896
DROZ,Georges A.L, Regards sur le droit international privé comparé. Cours général de
droit international privé; Recueil des Cours de l'Académie de droit international de La Haye
1991
DUTERTRE, Gilles, Extraits cles de jurisprudence , Cour Europeene des Droits
D’Homme,Editions du Conseil de l’Europe, 2003
DUȚU, Mircea, Dicționar de Drept Privat, Ediția a II a, Editura Mondan, București, 2002
ELIESCU, Mihail, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei, București,
1966
ESPLUGUES, Carlos, IGLESIAS, Jose Luis, PALAO, Guillermo, Application of Foreign
Law, Sellier European Law Publishers, Munich, 2011
FILIPESCU, Ion, Drept internațional privat, Editura Proarcadia, București, 1993
FILIPESCU, Ion, FILIPESCU, Andrei, Tratat de Drept Internațional Privat, Ediție revăzută
și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2007.
FILIPESCU, Ion, SITARU, Dragoș Alexandru, Dreptul internațional privat: spețe și soluții
din practica judiciară și arbitrală pentru comerțul exterior, Tipografia Universității București,
1986
FOELIX,Jean Jacques Gaspard; DEMANGEAT, Charles, Traité de droit international privé,
ou du conflit des lois de différentes nations en matière de droit privé , Editura Curții de
Casație, Paris, 1843
FRANCESCAKIS, Phocion , La Théorie du renvoi et les conflits de systèmes en droit
international privé, Sirey, 1958
FUEREA, Augustin, Drept internațional privat, Ediția a 3-a revizuită și adăugită, Universul
Juridic, București, 2008
FUEREA, Augustin, Regimul juridic al străinilor în dreptul intern și în dreptul internațional
public, Teza de doctorat susținută în cadrul Universității București, Facultatea de Drept, 1994
FUEREA, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ediția a 5-a revizuită și adăugită, Universul
Juridic, 2011
GARB, Louis, WOOD, John, International Succesion, Third Edition, Oxford University
Press, 2010, Great Britain
GHIGEANU, Gheorghe, Dreptul de moştenire. Rezerva succesorală. Teorie şi practică,
Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1998
GHEORGHIU, Gheorghe, ENACHE, Nicoleta, Drept internațional privat.Caiet de seminar,
Editura C.H. Beck, București, 2009
HAGUE ACADEMY OF INTERNATIONAL LAW, Collected Courses 1990 – V, Kluwer
Academic Publishers Group, The Netherlands.
HAMANGIU, Constantin, GEORGEAN, Nicolae, Codul civil adnotat, volumul I, Editura CH
Beck, București, 2007
HAYTON, D, The Significance of the Hague Conventions on Trusts and on Succession: A
Common Law Perspective; E Pluribus Unum. Liber Amicorum Georges A.L. Droz, Nijhoff
Publishers, The Hague/Boston/London 1996.
HILLARD, Victor, Principii de drept internațional privat în legislația pozitivă
română(Naționalitate-Extraneitate. Conflictul legilor. Conflicte interprovinciale –
Exequatur), Tipografia ,,Curierul Judiciar”, București, 1932
HONDIUS, Ewoud, HEUTGER, Viola, JELOSCHEK, Christoph, SIVESAND, Hanna,
WIEWIOROWSKA,Aneta, Principles of European Law. Sales, Sellier European Law
Publisher, Munich, 2008
IONAȘCU, Aurelian, Drept civil.Partea generală, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1963
KALENSKY, Pavel, Trends of Private International Law, Cyechoslovakia 1971
LETSAS, George, A Theory of Interpretation of the European Convention on Human Rights,
Oxford University Press, Oxford, 2006
LOUSSOUARN, Yvon , BOUREL, Pierre, Droit international privé, Pr. Cis, Paris, 1999
MACOVEI, Ioan, Drept internațional privat, Ediția a II a, Ed. Ars Longa, Iași, 2001
MAGNUS,Ulrich, MANKOWSKI, Peter, CARAVACA, Alfonso-Luis Calvo, Brussels I
Regulation – European Commentaries on Private International Law, Sellier - European Law
Publication, 2007
MALATESTA, Alberto; BARIATTI, Stefania; POCAR, Fausto; The external dimension of
EC private international law in family and Succesion Matters, Cedam, 2008
MAYER,Pierre, HEUZE, Vincent, Droit international privé, Editura Montchrestien, Ediția
a 9 a, Paris,2007
MEYZEAUD-GARAUD, Marie-Christine, Droit international privé, 2e Edition Actualisee,
Lexifac Droit, 2008
MOLCUȚ, Emil, Drept privat roman, Ediție revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2004
NORTH, Peter, Cheshire s Private International Law, 9th Edition, London, Butterworths,
1974.
NORTH, Peter, FAWCETT, James, Cheshire and North s Private International Law, Ediția
12, Editura Butterworths, Londra, 1992
NYGH, Peter Edward, Conflict of Laws in Australia, 5th
Edition, Butterworths, Sydney, 1991
PARQUET, Muriel, Droit de la famille, 2em edition , Lexifac Droit, Breal, 2007
PICONE, Paolo, Les methodes de coordination entre ordes juridiques en droit international
prive: cours general de droit international prive, Kluver Law International, Academie de
Droit de la Haye, 2000
PILLET, Antoine, Traite practique de Droit International Prive, Tome 1-er, Editura Joseph
Aller, Grenoble-Paris, 1923
POPESCU, Tudor .R., Drept internațional privat, Editura Romfel București, 1994
POPESCU, Corneliu-Liviu,Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse, instituţii,
proceduri.Note de curs, Editura All BeckBucureşti, 2000
POPESCU, Corneliu-Liviu, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (1999 -
2002), Editura All Beck, București, 2003
POPESCU, Corneliu-Liviu, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (2004),
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
RIGAUX, Francois, La vie privee une liberte parmi les autres?, Faculte de droit de Namur,
Maison Larcier, Bruxelles, 1992
SCOLES, Eugene F., HAY, Peter, Conflict of Laws, Hornbook series,Editura Thomson West,
1992
SITARU, Dragoș Alexandru, Drept Internațional Privat – Tratat - , Editura Lumina Lex ,
2001, București
STONE, Peter, EU private international law: harmonization of laws, Elgar European Law,
UK, 2006
STOENESCU, Ilie, ZILBERSTEIN, Savelly, Drept procesual civil. Partea generală, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977
SOHM, Rudolf, The Institutes of Roman Law, Editura Gorgias, USA, 2002
SPERANȚIA, Eugeniu, Lecţiuni de enciclopedie juridică, Cluj, 1936
STOICESCU, Constantin, Curs elementar de drept roman, Editura Universul Juridic,
București, 2009
SUDRE, Frederic, Drept european şi internaţional al drepturilor omului (traducere), Editura
Polirom, Iaşi, 2006
SZABO, Sarolta, An overview of the Hungarian PIL Codification:Law Governing Contracts,
publicat pe site-ul
http://jmce.elte.hu/docs/Law_Governing_Contracts/HungarianPILContracts.pdf
TĂBÂRCĂ, Mihaela, Drept procesual civil, Universul Juridic, Bucureşti, 2005
VAN ERP, J.H.M., Sjef; VAN VLIET, Lars Peter Wunibald, Netherlands Reports to the
Seventeenth International Congress of Comparative Law, Intersentia, Utrect 2006
VAN ERP, J.H.M., Sjef, AKKERMANS, Bram, European Union Property Law, in Christian
Twigg‐Flesner, Cambridge Companion to European Union Private Law , Cambridge,
Cambridge University Press, 2010
VERBEKE, Alain, LELEU, Yves-Henri, Towards a European Civil Code, Harmonization of
the Law of Succesion in Europe, second edition, Ars Aequi Libri-Nijmegen, Kluver Law
International – The Hague/London/Boston, 1998
WIGMORE, John, Celebration Legal Essays, Editura William S.Hein &Co.,Inc, Buffalo,
New York, 1987
WISNIEWSKI,Andrzej W.,PILICH, Mateusz J., Private International Law - Cases &
Materials,Private International Law Act, publicat pe site-ul
http://pil.mateuszpilich.edh.pl/pil.pdf
ARTICOLE, STUDII ŞI RAPOARTE
AKKERMANS, Bram, RAMAEKERS, Eveline, Lex rei sitae in perspective:National
Developments of a Common Rule?, Maastricht European Law Institute, Working Paper No.
2012/14, Maastricht University, 2012, p.4
ANDREOU, Fani, SOURLAS, Yiannis, International Succesion Laws – Greece, publicat pe
site-ul http://www.bahagram.com/en/news/pdf/GreekSuccessionLaw.pdf
ARENDT,Guy, SCHMITT, Alex, TREVISAN, Fabio, Comparative Study of ,,Residual
Jurisdiction” in Civil and Commercial Disputes in the EU. National Report for Luxembourg
BATIFFOL, Henri, Une succession de methodes. La forme des testaments en droit
international prive, p. 429-443 în Festschrift fur Gunther Beitzke zum 70 Geburstag, Walter
de Gruyer, Berlin, 1979
BONOMI, Andrea, Successions internationales: conflits de lois et de juridictions, in Recueil
des cours de l’Académie de droit international de La Haye, 2010, vol. 350, p. 71
CARRILLO SALCEDO, Juan Antonio, La ley aplicable a la forma de las disposiciones
testamentarias. Nota sobre el proyecto de convenio adoptado por la Conferencia de La Haya
de DIP, IXa sesión, 1960; Revista Española de Derecho Internacional, 1961, p. 169
CĂPĂȚÂNĂ,Octavian, Caracteristici ale dreptului tranzitor în raporturile de comerţ
internaţional, în Revista de Drept Comercial, nr.1/1995, p.26
COMMISION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, Report from the Commission to the
Council, The European Parliament and The European Economic and Social Commitee –
Third report on the application of Council Directive 93/7/EEC on the return of cultural objects
unlawfully removed from the territory of a Member State, Brussels, 30.7.2009, COM(2009)
408 final
CONSILIUL EUROPEAN ECONOMIC ŞI SOCIAL, Punct de vedere ce vizează Cartea
Verde cu privire la Succesiuni şi Testamente, publicată în Jurnalul Oficial C 28, 3.2.2006
COUNCIL OF EUROPE, Explanatory Report on the Convention on the Establishment of a
Scheme of Registration of Wills
COMISIA EUROPEANĂ, Planul de Acţiune adoptat la Vienna - Vienna Action Plan, 3
decembrie 1998, publicat în Jurnalul Oficial C 19 din 23 ianuarie 1999
COMISIA EUROPEANĂ, Programul adoptat la Haga- Hague Programme, 10 mai 2005,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene C 236 din 24 septembrie 2005
CURTIS JR., James, The Convention on international wills: a reply to Kurt Nadelmann;
American Journal of Comparative Law, Vol. 23, 1975, p. 119.
DEUTSCHES NOTARINSTITUT, Etudé de droit comparé sur les règles de conflits de
juridictions et de conflits de lois relatives aux testaments et successions dans les Etats
membres de l’Union Européenne, Würzburg, 2002.
DROZ, Georges A.L., Les principaux traités multilatéraux relatifs aux régimes
matrimoniaux, successions et libéralités, Rapport général in Régimes matrimoniaux,
successions et libéralités, Union internationale du Notariat latin, Vol. I, p. 250.
EUROPEAN INSTITUTE FLORENCE, European Private Law Forum, Deutsches
Notarinstitut Wurzburg, Real Property Law and Procedure in European Union – General
Report, Final Version, 2005, p. 82
FONTANELLAS MORELL, Josep Maria , La forma de la designación de Ley en la
propuesta de Reglamento europeo en materia de sucesiones, în Revista española de derecho
internacional, 2011, p. 123
FRAGISTAS, Charalambos, La Convention de La Haye sur l'administration internationale
des successions; Anuario de Derecho Internacional,Vol 1, 1974, p.29
GĂTEJEANU, Sandra Liliana, Dreptul la respectarea vieții de familie și succesiunile,
publicat în Revista Română de Jurisprudență, nr. 2/2012, Editura Universul Juridic, p 246
GĂTEJEANU, Sandra Liliana, Modificările aduse de Noul Cod Civil în domeniul
conflictelor de legi în materie succesorală, în Revista Română de Jurisprudență nr. 3/2012,
Editura Universul Juridic, p.272
GĂTEJEANU, Sandra Liliana, Studiu comparativ cu privire la legea aplicabilă în materie
succesorală în statele membre ale Uniunii Europene, Curierul Judiciar nr. 6/2012, Editura
C.H. Beck, București, p. 377
GANSHOF, Louis , La Convention de La Haye du 2 octobre 1973 sur l'administration
internationale des successions; Revue du Notariat belge, octobre 1975, p. 490.
GOLDMAN, Berthold, Le projet de Convention de La Haye sur l'administration
internationale des successions; Journal du Droit international (Clunet), 1974, p. 256.
INSTITUTUL INTERNAŢIONAL DE UNIFICARE A DREPTULUI PRIVAT, Raport
explicativ cu privire la Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973 privitoare la legea
uniformă asupra formei testamentului internațional, accesat pe site-ul UNIDROIT
KINDLER, Peter, La legge regolatrice delle successioni nella proposta di regolamento
dell’Unione Europea: qualche riflessione in tema di carattere universale, rinvio e professio
iuris, în Rivista di diritto internazionale, 2011, p. 422
LAGARDE, Paul, Convention de La Haye du 5 octobre 1961.- Forme des testaments.-
Domicile du testateur.- Détermination.- Loi du lieu du domicile prétendu.- Cour de cassation
(1e Ch. civ.) 14 nov. 2007 (note); Revue critique de droit international privé, No 2 avril-juin
2008, p. 263.
LANDO, Ole, Principles of European Contract Law, Volume 3 prepared by the Comission on
European Contract Law, Kluver Law, 2003, p. IX- X
LAW REFORM COMMISSION, Report on the Hague Convention (1989) on the Law of
Succession to Estates of Deceased Persons; LRC 36-1991, Dublin, April 1991.
MARINO, Silvia, La proposta di regolamento sulla cooperazione giudiziaria in materia di
successioni, in Rivista di diritto internazionale, 2010, p. 463
MUIR-WATT, Horatia, Reshaping Private International Law in a Changing Law, publicat pe
site-ul http://conflictoflaws.net/2008/guest-editorial-muir-watt-on-reshaping-private-
international-law-in-a-changing-world/
PAJOR, Tomasz; POLOGNE, Lodz, Rapport sur le Rattachement Objectif en Droit
Successoral ,publicat în Les Successions Internationale dans l’UE de către Camera Notarilor
Publici din Germania
PARLAMENTUL EUROPEAN, Rezoluţia Parlamentului European ce cuprinde
recomandări destinate Comisiei în materia succesiunilor şi a testamentelor, 2005/2148(INI)
RABEL,Ernst, The Conflict of Laws, Volume IV (Ann Arbor: University of Michigan Law
School 1958), p.30
REVILLARD, Mariel, Les nouvelles Conventions de La Haye et le droit patrimonial de la
famille; Annuaire de La Haye de droit international/Hague Yearbook of International Law,
1994, p. 53 (spéc. p. 70 et 71).
RYSDALL, Rolv, The Coming Age of the European Convention of Human Rights, European
Human Rights Law Review, 1996, p 18.
SCOLES, Eugene F., Hague Conference on Private International Law: Convention on the
Law Applicable to Succession to the Estates of Deceased Persons and Final Act of Sixteenth
Session (Adopted October 20, 1988), Introductory Note; ILM, Vol. 28, 1989
UNESCO, Resolutions – Records of the General Conference, Twentieth Session, Paris, 24th
October to 28th November 1978, Volume 1.
UNIDROIT, Unidroit Convention on Stolen or Illegal Exported Cultural Objects:
Explanatory Repport, Unif. L. Rev. 2001
VAN DER ELST, Raymond, Convention de La Haye du 2 octobre 1973 sur l'administration
internationale des successions; Journal des Tribunaux (Belgique), Vol. 90, 1975, p. 250.
VON OVERBECK, Alfred, La Convention du 1er août 1989 sur la loi applicable aux
successions pour cause de mort; Annuaire suisse de droit international, 1989, p. 138.
VON OVERBECK, Alfred, Divers aspects de l'unification du droit international privé,
spécialement en matière de successions; Recueil des Cours de l'Académie de droit
international de La Haye, Vol. 104, 1961, III, p. 529 (forme des testaments, p. 593
WATERS, W.M. Donovan, Convention on the law applicable to succesion to the estates of
deceased persons – Explanatory repport addopted by the Hague Confenerce on Private
International Law at the Sixteenth Session, Permanent Bureau of the Conference, The
Netehrlands, 1988
WATTE, Nadine, L'autonomie de la volonté dans les Conventions de La Haye; Revue belge
de droit international, Vol. 24, 1991, No 1, p. 413.
SURSE INTERNET
Bundesministerium der Justiz, Introductory Act to the German Civil Code, www.gesetze-im-
internet.de
Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Internațional al Comerțului, www.uncitral.org
Conferința de la Haga pentru dreptul internațional privat, www.hcch.net
Council of Europe, hub.coe.int
European Judicial Network in Civil and Commercial Matters, ec.europa.eu/civiljustice/
FINLEX, Legislation – Translations of Finnish acts and decrees, www.finlex.fi/en/
Hague Conference on Private International Law, www.hcch.net
Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat, www.unidroit.org
Legilux - Grand-Duche de Luxembourg, www.legilux.public.lu/leg
Le Portail du Pouvoir judiciaire de Belgique, Legislation Belge, www.ejustice.just.fgov.be/loi
Lexadin – The Legal Site, www.legaltext.ee
Lexius – Portugalia, Codul Civil Portughez, lexius.no.sapo.pt
Noticias Juridicas, Base de Datos de Legislacion, Codul Civil Spaniol,
noticias.juridicas.com/base_datos/
Reprezentanța Comisiei Europene în România, Știri, ec.europa.eu/romania/news/
Secrétariat général du Gouvernement Francaise, Le Service Public de la Diffusion du Droit,
www.legifrance.gouv.fr
Seimas of the Republic of Lithuania, www3.lrs.lt
Succesions in Europe, www.successions-europe.eu
Study Group on a European Civil Code, www.sgecc.net
Solicitor Bulgaria - Legislation, solicitorbulgaria.com
The European Network of Registers of Wills Association , www.arert.eu
United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, portal.unesco.org
Uniunea Europeană, Directoratul General Justiţie, Libertate şi Securitate ,
www.europa.eu/justice_home/news
JURISPRUDENȚĂ
Curtea Permanentă de Justiție Internațională, Avizul consultativ din 7 septembrie 1929 al
Curții Permanente de Justiție Internațională în cauza Lotus, Recueil des Arrets de la C.P.J.I.,
Syjthoff, Leiden, 1927, Serie A, nr. 10.
Curtea de Apel București, Decizia nr. 210R din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Pannullo şi Forte împotriva Franţei, 30
octombrie 2001
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Marckx împotriva Belgiei, cererea nr.
00006833/74, 13 iunie 1979
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Vermeire împotriva Belgiei, cererea nr.
12849/87, 29 noiembrie 1991
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Pla şi Puncernau împotriva Andorei, cererea
nr. 69498/01, 13 iulie 2004
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Mazurek împotriva Franţei, cererea nr.
34406/97, 1 februarie 2000
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Merger şi Cros împotriva Franţei, cererea nr.
68864/01, 22 decembrie 2004
LEGISLAȚIE
LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ
Ediţia Critică a Codului Calimah, ediţie bilingvă, Editura Acad. R.P.R., Bucureşti, 1958
Pravilniceasca condică, ediţie critică, Bucureşti, 1957
Legiuirea Caragea, ediţie critică, Bucureşti, 1955
Codul Civil din 26 noiembrie 1864 al Principatelor Unite Române, publicat în Monitorul
Oficial nr. 271 (art. 1-347), și în Monitorul Oficial nr. 7, 8, 9, 11 şi 13 din 1865 ( art. 348-
1914) actualizat până în 1997
Codul Civil din 2009 , Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 505 din
data de 15 iulie 2011.
Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 privind reglementarea raporturilor de drept
internațional privat, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 245 din data de 1
octombrie 1992
Legea privind regimul juridic al adopției , nr. 273/2004 republicată în anul 2009, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 788 din 19 noiembrie 2009 în temeiul dispozițiilor art. III din OUG nr.
102/2008, ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adoptiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 5
septembrie 2008, aprobată cu completări prin Legea nr. 49/2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009, dându-se textelor o nouă numerotare
Legea nr. 79/1993 publicată în Monitorul Oficial nr. 268/1993
Legea 149/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 176/1997
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 828 din 09/12/2008
LEGISLAȚIE EUROPEANĂ
Uniunea Europeană , Versiunea Consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C83/47 din 30.3.2010. Începând
cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, în conformitate cu art.
2 alineatul 1 , Tratatul de instituire a Comunității Europene se numește Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene
Uniunea Europeană, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C 303/1,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 14.12.2007, eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2007:303:0001:0016:RO:PDF
Consiliul, Convenția de la Lugano cu privire la competenţa judiciară şi executarea
hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, 16 septembrie 1988
Consiliul, Regulamentul CE nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară,
recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială publicat în Jurnalul
Oficial L 12, 16.1.2001
Consiliul, Directiva Consiliului 93/7/EEC din 15 martie 1993 cu privire la restituirea
bunurilor culturale înlăturate illegal de pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul
Oficial L74 din 27 martie 1993, p. 74 amendată prin Directiva 96/100/EC a Parlamentului și
Consiliului din 17 februarie 1997 publicată în Jurnalul Oficial L60 din 1 martie 1997, p. 59 și
prin Directiva 2001/38/EC a Parlamentului și Consiliului din 5 iunie 2001, publicată în
Jurnalul Oficial L 187 din 10 iulie 2001
Consiliul, Convenția de la Bruxelles privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor
judecătoreşti în materie civilă şi comercială, 27 septembrie 1986, Bruxelles
Consiliu, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind
competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Consiliul, Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte semnat la Bruxelles la
1 februarie 1993, ratificat de România prin Legea nr.20/1993 - M.Of.nr.73/12.04.1993
Consiliul, Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind
procedurile de insolvență
Consiliul, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind
competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și
în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L
338, 23.12.2003, p. 1)
Comisia Europeană, Cartea Verde cu privire la succesiuni şi testamente, 1 martie 2005, COM
(2005) 65 final
Comisia Europeană, Planul de Acţiune adoptat la Vienna - Vienna Action Plan, 3 decembrie
1998, publicat în Jurnalul Oficial C 19 din 23 ianuarie 1999
Comisia Europeană, Programul adoptat la Haga- Hague Programme, 10 mai 2005, publicat
în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene C 236 din 24 septembrie 2005
Parlamentul European, Raportul cu recomadări pentru Comisie privind succesiunile și
testamentele, 2005/2148(INI), 16 octombrie 2006, Bruxelles
Parlamentul European, Rezoluţia Parlamentului European ce cuprinde recomandări destinate
Comisiei în materia succesiunilor şi a testamentelor, 2005/2148(INI)
Parlamentul European, Consiliul, Propunerea de Regulament a Parlamentului și Consiliului
cu privire la jurisdicție, legea aplicabilă, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor
și a instrumentelor autentice în materia succesiunilor, COM(2009) 154 2009/0157 COD
CONVENȚII INTERNAȚIONALE
Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelor de invenţie din
26 martie 1971, modificat la 28 septembrie 1979 la care România a aderat prin Legea
nr.3/1998 - M.Of.nr.10/14.01.1998
Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizatiei Mondiale de Comerţ - Anexa
1C.Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ încheiat
la Marrakech la 15 aprilie 1994, ratificat de România la 22 decembrie 1994 prin Legea
nr.133/1994 - M.Of.nr.360/27.12.1994.
Consiliul Europei, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Basic Texts,
/www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/D5CC24A7-DC13-4318-B457-
5C9014916D7A/0/EnglishAnglais.pdf
Consiliul Europei/ Council of Europe, Convenţia cu privire la instituirea unei sistem de
înregistrarea a testamentelor, adoptată la 16 mai 1972/Convention on the Establishment of a
Scheme of Registration of Wills
Conferinţa de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat /Hague Conference on Private
International Law, Convention of 15 November 1965 on the Service Abroad of Judicial and
Extrajudicial Documents in Civil or Commercial Matters.
Conferinţa de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat /Hague Conference on Private
International Law, Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la conflictele de
legi în materie de formă a dispozitiunilor testamentare/ Convention on the Conflicts of Laws
relating to the Form of Testamentary Dispositions
Conferinţa de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat /Hague Conference on Private
International Law, Conventions, Convenţia cu privire la administrarea internaţională a
bunurilor defunctului, adoptată la 2 octombrie 1973/Convention concerning the international
administration of the estates of deceased persons
Conferinţa de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat /Hague Conference on Private
International Law, Convenţia cu privire la legea aplicabilă succesiunilor , 1 august 1989
/Convention on the Law Applicable to Succesion to the Estates of Deceased Persons
Conferinţa de la Haga cu privire la Dreptul Internaţional Privat/ Hague Conference on Private
International Law, Convenţia cu privire la legea aplicabilă trustului şi recunoaşterea lor, 1
iulie 1985
Conferința Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură,
Convenția asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea și împiedicarea
operațiunilor ilicite de import, export și transfer de proprietate a bunurilor culturale
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la
Stockholm la 14 iulie 1967, ratificată de România prin Decretul nr.1777 din 28.12.1968 -
B.Of. nr.1/06.01.1969
Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuale semnată la
Stockholm, 14 iulie 1967, ratificata de România prin decretul nr.1175 din 28.12.1968 -
B.Of.nr.1/06.01.1969
Convenţia privind eliberarea brevetului european adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973
şi Actul de revizuire a acesteia adoptat la Munchen la 29 noiembrie 2000 prin care România a
aderat prin Legea nr.611/2002 - M.Of.nr.844/13.11.2002
Convenția de la Basel din 16 mai 1972 cu privire la stabilirea unui sistem de înregistrare a
testamentelor.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Internaţional Privat/ International Institute
for the Unification of Private Law, Convenţia cu privire la legea de unificare a formei
testamentului, adoptată la 16 mai 1973/ Convention providing a Uniform Law on the Form of
an International Will, www.unidroit.org/english/conventions/1973wills/main.htm
Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat la Conferinţa diplomatică de la
Washington la 19 iunie 1970, ratificat de România prin Decretul nr.81 din 2 martie 1979 -
B.Of.nr.22/08.03.1979
Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de
microorganisme in scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şi modificat la
26 septembrie 1980 la care România a aderat prin Legea nr.75/1999 -
M.Of.nr.210/13.05.1999
UNIDROIT, The 1995 UNIDROIT Convention on Stolen or Illegally Exported Cultural
Objects/ Convenția UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal
UNIDROIT, Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973 cu privire la legea uniformă
aplicabilă aplicabilă formei testamentului internațional.
LEGISLAȚIA STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE
Codul Civil General Austriac, www.ibiblio.org
Legea din 16 iulie 2004 – Codul de drept internațional privat din Belgia,
/www.ipr.be/content/WbIPR%5BEN%5D.pdf
Codul Civil al Letoniei,
unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/untc/unpan018388.pdf
Seimas of the Republic of Lithuania, Legal Acts,Civil Code of the Republic of Lithuania,
www3.lrs.lt/pls/inter3/dokpaieska.showdoc_l?p_id=370997
Codul Civil Lituanian, www3.lrs.lt/pls/inter2/dokpaieska.showdoc_e?p_id=370997
Codul Civil din Luxemburg,
www.legilux.public.lu/leg/textescoordonnes/codes/code_civil/CodeCivil_PageAccueil.pdf
Legea din 4 februarie 2011 din Polonia cu privire la dreptul internațional privat,
www.polishlaw.com.pl/pct/fileakty_prawne13_0.pdf
Codul Civil Portughez,lexius.no.sapo.pt/page27.html
Legea cu privire la succesiuni din Marea Britanie din anul 1995,
www.legislation.gov.uk/ukpga/1995/41/contents
Codul Civil Spaniol, noticias.juridicas.com/base_datos/Privado/cc.html
Actul introductiv al Codului Civil German, Site-ul Ministerului German al Justiției,
www.gesetze-im-internet.de/englisch_bgbeg/englisch_bgbeg.html#BGBEGengl_000P25
Legea cu privire la conflictele de legi în materia succesiunilor din Suedia,
www.sweden.gov.se/content/1/c6/02/77/80/d8a2b3f7.pdf
Principiile Generale ale Codului Civil Finlandez– Partea V – Dispoziții de Drept Internațional
Privat, www.legaltext.ee/text/en/X0015.htm
Codul Civil Francez, lexinter.net/ENGLISH/civil_code.htm
Codul Civil German, www.iuscomp.org/gla/statutes/BGB.htm
Actul cu privire la succesiuni din Irlanda nr. 27 din 1965,
www.irishstatutebook.ie/1965/en/act/pub/0027/index.html