conflicte de legi in domeniul succesiunii.dr.international

8/8/2019 Conflicte de Legi in Domeniul Succesiunii.dr.International

http://slidepdf.com/reader/full/conflicte-de-legi-in-domeniul-succesiuniidrinternational 1/228

CAPITOLUL II Considera ţ ii generale

60

Capitolul II

CONFLICTUL DE LEGI ÎN DOMENIUL

SUCCESIUNII

Secţiunea I

Consideraţii generale

Instituţia moştenirii este una dintre cele mai vechi instituţii de dreptcivil alături de cea a proprietăţii, între cele două existând o legăturaindisolubilă întrucât naşterea şi dezvoltarea dreptului de moştenire aufost determinate de naşterea dreptului de proprietate şi modificările adusede-a lungul timpului acestui drept fundamental. Bazele juridice puse dedreptul roman au fost dezvoltate de-a lungul timpului în strânsă corelaţie

cu realităţile vieţii sociale, atâta timp cât instituţia moştenirii s-a dovedit afi în egală măsur ă strâns legată si de raporturile de familie, iar într-ooarecare măsur ă de regimul actelor juridice.

În dreptul internaţional privat legăturile strânse pe care le prezintă moştenirea cu regimul bunurilor şi proprietăţii, raporturile de familie,regimul actelor juridice, îndeosebi al liberalităţilor au pus problemadeterminării legii aplicabile situaţiei juridice avută în vedere, dacă suntem în prezenţa unei probleme ce ţine mai mult de regimul bunurilor,de capacitatea persoanei, de raporturile de familie sau de condiţiile de fond

şi formă ale actelor juridice. Particularităţile date de natura bunurilor succesorale au pus în

dreptul internaţional privat problema determinării legii aplicabile înfuncţie de natura mobiliar ă sau imobiliar ă a bunurilor ce compun patrimoniul autorului.



CAPITOLUL II Localizarea succesiunilor

61

Secţiunea a II-a

Localizarea succesiunilor

§1. LOCALIZAREA SUCCESIUNILOR IMOBILIARE

A. Preliminarii.

Soluţionarea conflictelor de legi cu privire la bunuri şi drepturi realea pus problema localizării acestor raporturi juridice, a plasării lor subautoritatea unei legi naţionale care vădeşte cel mai mare interes înreglementarea situaţiilor juridice privitoare la bunuri şi drepturile reale.

Doctrina şi sistemele de drept au reţinut că cea mai bună şi justificată soluţie este cea a localizării în funcţie de obiectul raportului juridic şi prinaceasta determinarea competenţei legii locului situării bunului.

Î acest sens, Savigny ar ăta că „locul unde se găseşte obiectul estesediul raportului de drept căruia îi furnizează materia"1.

B. Fundamente juridice

Consideraţii generale. Trei argumente principale susţin

competenta legii locului situării bunurilor în materia statutului real,respectiv: 1. comoditatea procedeului de localizare, 2. conformitatea cunatura dreptului real şi 3. satisfacerea în egal ă mă sur ă a intereselor pă r ţ ilor, ale ter ţ ilor şi ale statului.

1. În privinţa primului argument este general admis că dintrediferitele procedee de localizare în funcţie de subiectul raportului juridic,obiectul său ori izvorul raportului juridic, cea mai bună este localizareadupă obiectul raportului juridic, evident în măsura în care ea poate fifolosită. Localizarea după obiectul raportului juridic, cât şi după

obiectul derivat, material (bunul, lucrul) primeşte avantajul decisiv de afi cea mai comodă sub aspect practic. Acest merit este cu atât mai evidentîn materia bunurilor imobile.

2. Al doilea argument este de natur ă eminamente juridic-civilă şi priveşte natura dreptului. Localizarea statutului real după locul situării

1 Apud P. Mayer, Droit international privé ,ed. 4. Editura Montchrestien, Paris, 1991, p.398.




62

bunului se impune sub aspect juridic întrucât ea corespunde naturii profunde a dreptului real. După cum drepturile personale sau de creanţă sunt definite deseori ca fiind un raport între doi indivizi, dreptul real estedefinit ca un drept opozabil erga omnes cu privire la un bun. Această

definiţie subliniază importanţa bunului în situaţia drepturilor reale.Importanţa deosebită a bunurilor cu privire la care poartă drepturile realea fost şi sursa confuziei, multă vreme, în secolele trecute cu privire chiar la definirea noţiunii dreptului real, el fiind considerat ca un raport dintreom şi lucru.

Doctrina actuală. Clasificare. Doctrina contemporană a înlăturataceastă confuzie, ar ărând că dreptul real este un raport social, întretitularul dreptului asupra bunului şi toţi ceilalţi membri ai societăţii cărorale opune dreptul său mod absolut (erga omnes). În virtutea acestui drept

real, titularul dreptului poate avea o anumită conduită, cu privire la bun,f ăr ă a cere intervenţia altor persoane, iar pe de altă parte poate pretindetuturor celorlalţi să-i respecte dreptul subiectiv în sensul de a nu-i aduceatingere în nici un fel. La rândul lor, toţi ceilalţi membri ai societăţii auobligaţia generală şi negativă de non facere, adică de a nu aduce atingeredreptului real.

Din acest punct de vedere merită a fi subliniată o părere1 - esteadevărat, astăzi, izolată -, potrivit căreia raportul juridic civil este unraport între om şi lucru, că, deci, dreptul real creează un raport imediat şi

direct între un lucru şi o persoană.Acest punct de vedere a fost combătut în literatura de specialitatefranceză2, dar şi în cea română. Astfel, Nicolae Titulescu3, sublinia că aadmite aceasta, înseamnă a admite că legea poate reglementa conduitalucrurilor, că deci, este posibil să se poată institui o obligaţie în sarcinalucrurilor, ceea ce este o absurditate. Acestui argument îi adăugăm altul lafel de important: raportul juridic civil se formează prin voinţa subiectelor;dacă raportul juridic civil se leagă între o persoană şi un bun, însemnează că bunul poate fi subiect al acestui raport, concluzie inadmisibilă cel puţin

datorită faptului că lucrurile nu sunt susceptibile de a avea voinţă, acest

1 Aubry et Rau, Cours de droit civil français , Tome II, ed. 5, Imprimerie et Librairiegenerale et Jurisprudence, Paris, 1897, p. 72; a se vedea şi L. şi H. Mazeaud, Leçons dedroit civil , Tome II, Paris, 1962, p. 190.

2 Cl. Pasquier, Introduction à la theorie générale et à la philosophie du Droit , Paris,Sirey, 1937, p. 98.

3 N. Titulescu, Observa ţ iuni asupra reorganiz ării facult ăţ ilor de drept , Bucureşti. 1904. p.47 şi urm.




63

proces psihologic lăuntric de care, organic, sunt în stare numai oamenii1.

Fiecare drept real este un raport între titularul său şi restul membrilor societăţii cu privire la un bun. Opozabilitatea erga omnes a dreptului real pune şi mai mult în lumină caracterul fundamental al conduitei

individului cu privire la bun, conţinutul specific al raportului juridic de proprietate şi al celorlalte raporturi juridice reale.

Atâta timp cât obiectul raportului juridic joacă un rol esenţial înmateria drepturilor reale, este cu atât mai justificată localizarea după obiectul raportului juridic în această materie. De altfel, armonia existentă între procedeul de localizare şi natura dreptului real explică meritul în plusal regulii lex rei sitae de a satisface diferitele interese în prezenţă2.Supunerea statutului real legii locului situării bunului dă satisfacţie atâtintereselor păr ţilor, cât şi ale ter ţilor şi ale statului pe teritoriul căruia se

află bunurile. Lex rei sitae. In privinţa intereselor păr ţilor în materie de drepturi

reale, acestea se concentrează întotdeauna în locul unde se găseşte, seaflă bunul, lucrul. Când o persoana dobândeşte un imobil o face pentrua-l locui, a-l exploata, inclusiv sub forma închirierii lui. Toate acesteoperaţii juridice se concentrează la locul unde este situat bunul imobil. În plus, nu rareori apar necesare expertize cu privire la starea şi valoareaimobilului, executări silite asupra punerii în posesie etc.

Lex rei sitae dă satisfacţie şi intereselor ter ţilor. Una dincaracteristicile drepturilor reale este opozabilitatea erga omnes. Fiindinteresaţi de existenţa unui drept real datorită acestei opozabilităţi, ter ţiitrebuie să se informeze în modul cel mai uşor posibil, ei nu trebuie să fieînşelaţi. Teoria drepturilor reale se sprijină şi pe aceste considerente ce privesc situaţia ter ţilor. Din perspectiva intereselor ter ţilor legea loculuisituării bunurilor este cea care le confer ă maximă ocrotire, securitate.

Interesul statului. Un loc aparte în privinţa statutului real îlocupă interesul statului, iar lex rei sitae r ăspunde şi acestei cerinţe.Singurele bunuri imobile prin natura lor sunt terenurile, pământul, iar

pământul nu este altceva decât teritoriul, bază a puterii politice a oricăruistat.

În doctrina contemporană se arată că aceste avantaje ale soluţieiconflictuale în privinţa statutului real nu trebuie absolutizate3. Se observă

1 I. Dogaru, Drept civil român. Tratat , vol. I, Editura Themis, Craiova, 2000, p. 87.2 Y. Loussouarn. P. Bourel, Droit international privé , Dalloz, 1988, p, 250.3 Ibidem, p. 252-254.




64

că regula lex rei sitae se impune cu putere diferită în materia bunurilor imobile şi cea a bunurilor mobile. În timp ce în privinţa imobilelor eaacoper ă toate situaţiile juridice (fie că ele privesc bunul ut singuli, fie că privesc bunurile ca o universalitate juridică - succesiuni imobiliare),

având în vedere doar statutul real, în timp ce succesiunile mobiliare suntcârmuite de legea personală a autorului, după regula mobilia sequuntur personam. În doctrina contemporană se susţine, în favoarea acestei soluţii,argumentul că bunurile mobile sunt reputate a se afla la domiciliul autorilor,care este proprietarul lor şi s-a servit de ele în timpul vieţii. Bunurilemobile putând fi deplasate dintr-un loc în altul se prezumă că ele au urmat persoana autorului în timpul vieţii sale, servindu-i spre folosinţă.Deplasarea bunurilor mobile dintr-un loc în altul este un act prin careautorul îşi exprimă nemijlocit, direct şi f ăr ă echivoc dreptul de proprietate.Regula are în vedere toate categoriile de bunuri mobile, atunci când le priveşte ca o universalitate juridică.

Dacă s-ar admite aplicarea altei legi pe teritoriul unui stat, cu privirela bunurile ce se află în acest spaţiu juridic s-ar ajunge la situaţia caregimul bunurilor să fie cârmuit de legi diferite, de regulă după persoana proprietarului. În acest mod s-ar îngreuna încheierea operaţiilor juridicecu privire la bunuri, ar fi chiar un pericol pentru cei care ar încheia acesteoperaţii juridice, întrucât ei s-ar putea înşela asupra legii aplicabile şi aconţinutului ei.

Lex rei sitae şi ordinea de drept a statului. Orice altă lege decâtcea a locului situării bunurilor ar aduce atingere ordinii de drept a statului,regulilor sale fundamentale de organizare socială, politică şi economică,fapt ce ar atrage veşnica invocare a ordinii publice în dreptul internaţional privat. S-ar ajunge astfel la situaţii ce sunt contrare reglementărilor dindreptul internaţional privat, scopului, finalităţii sale sociale şi juridice, faptce nu poate fi admis. Faţă de aceste fundamente de ordin juridic (politic şisocial-economic), unii autori1 au ar ătat că regula lex rei sitae dobândeşte,de principiu, un caracter juridic imperativ, excepţie f ăcând regimulsuccesiunilor mobiliare.

Tratând despre localizarea succesiunilor mobiliare, Savigny a maiar ătat că regula lex rei sitae nu trebuie absolutizată, întrucât în privinţasuccesiunilor mobiliare alte considerente juridice, ar ătate şi de autorul citatanterior impun aplicarea regulii mobilia sequuntur personam; legea personală a autorului reglementează aceste probleme şi numai pentru cahotărârea judecătorească în domeniul revendicării să primească efecte

1 D.-A. Sitaru, Drept interna ţ ional privat , Editura Actami, Bucureşti, 2001, p. 155.




65

juridice şi să fie executată este de preferat să se aplice lex fori.

Este benefic să ne referim la opera profesorului Andre Weiss, figur ă marcantă a doctrinei europene a sfâr şitului de secol al XlX-lea, întrucâtîntr-una din lucr ările sale reprezentative1 sunt analizate regulile de drept

internaţional privat român cu referiri la doctrină, fiind citat V. Basilesco şi jurisprudenţa naţională din acea perioadă. În această lucrare se arată că pe teritoriul României un str ăin se supune în privinţa stării şi capacităţii juridice legii personale în vigoare in ţara sa, această materie ca şiraporturile de familie fiind cârmuite de legea sa personală, în măsura încare aceste dispoziţii nu contravin ordinii publice şi moralei de pe teritoriulRomâniei. Articolul 2 alin. (1) din Codul civil român declar ă că sesupun regulii lex rei sitae toate imobilele, chiar posedate de str ăini. În privinţa bunurilor mobile, privite individualele sunt cârmuite tot de legea

română. În privinţa mobilelor privite ca universalitate juridică sedesprind două opinii: pe de o parte, supunerea lor legii situaţiei bunurilor, f ăr ă a se face distincţie între mobile şi imobile, iar pe de altă parte aplicarea regulii mobilia sequuntur personam, care atragecompetenţa legii personale asupra succesiunilor mobiliare. În Codul civilnu există o normă conflictuală în materie succesorală, fapt care dă posibilitatea susţinerii ambelor teorii.

Nu putem încheia f ăr ă a aminti tratarea problemelor de dreptinternaţional privat de către ilustrul jurist Dimitrie Alexandresco în

monumentala lucrare Explica ţ iunea teoretică şi practică a Dreptului Civil Român în compara ţ ie cu legiuirile vechi şi cu principalele legisla ţ iuni str ă ine 2. Autorul arată că situaţia bunurilor face parte din organizarea proprietăţii şi ca atare interesează ordinea publică. Legea locului situării bunurilor va cârmui întregul regim al bunurilor, indiferent că ele suntmobile sau imobile. Această lege ne arată care este clasificarea bunurilor,condiţiile de dobândire a proprietăţii asupra bunurilor şi sarcinile fiscale.Proprietatea este totdeauna dată, în ceea ce priveşte natura, întinderea şielementele sale, de legea ţării în care se găseşte bunul pentru că ea priveşte interese esenţiale ale statului, regimul său economic şi ordinea de

drept. Proprietatea interesând în cel mai înalt grad ordinea publică, legeateritorială este cea care primeşte aplicare. Dimitrie Alexandresco face oanaliză amănunţită a domeniului de aplicare a legii locului situării

1 A. Weiss, Traité théorique et pratique de Droit international privé , Tome III, Paris,1898. p. 207-208.

2 D. Alexandresco , Explica ţ iunea teoretică şi practică a Dreptului Civil Român încompara ţ ie cu legiuirile vechi şi cu principalele legisla ţ iuni str ăine, Tom II, ed. II.Editura Leon Alcalay, Bucureşti, 1907; p. 600-604 şi 886-891.




66

bunurilor, abordând atât probleme asupra cărora soluţiile sunt unanime, câtşi altele controversate, cum este cea a legii aplicabile succesiunii legalemobiliare. Analiza este f ăcută şi din perspectiva dreptului comparat, atâtdin punctul de vedere al românului aflat pe teritoriul unui stat str ăin

european, cât şi din cel al unui str ăin aflat în ţara noastr ă, punându-se înlumină, astfel, reglementările în materia statutului real din Germania,Franţa, Italia, Belgia, Anglia.

Conchizând, consider ăm că această analiză a fundamentelor juridiceale regulii lex rei sitae confirmă punctul de vedere al marelui jurist românDimitrie Alexandresco, susţinut şi în zilele noastre de către autori ce seimpun în dreptul internaţional privat1.

3. Alături de considerentele deja ar ătate, este de subliniat caracterulde ordine publică al normelor ce reglementează statutul real, normele de

ordine publică atr ăgând competenţa de soluţionare, cu înlăturarea aplicăriilegii str ăine. Ca lege de ordine publică în ce priveşte organizareaeconomică a unui stat. legea statutului real din fiecare ţar ă reclamă competenţa de soluţionare a raporturilor de drept internaţional privatcare au ca obiect bunuri aflate pe teritoriul propriu. Legile de ordine publică au în vedere întotdeauna soluţionarea deopotrivă a intereselor în prezenţă: stat, păr ţi, ter ţi.

C. Fundamente politice

Fundamentele politice ale teritoriului sunt primordiale, ele fiindlegate pentru oricare din aspectele de manifestare a teritoriului de ideea deaplicare suverană a legii proprii pe propriul teritoriu, menţinerea unuicontrol strict asupra actelor şi faptelor juridice petrecute în acest spaţiu,supunerea tuturor situaţiilor juridice ordinii de stat şi drept proprii2.

Lex rei sitae guvernează regimul bunurilor şi drepturilor reale, statulavând interese majore de a avea un deplin control asupra bunurilor situate pe propriul teritoriu, mai ales asupra imobilelor (terenuri) care sunt păr ţiale teritoriului de stat. Întregul regim juridic al bunurilor şi drepturilor

reale, uneori şi a obligaţiilor strâns legate de un bun va fi dat de statuirespectiv. El va stabili modurile de dobândire a dreptului de proprietate şicirculaţia bunurilor, va reglementa modurile în care însuşi statuldobândeşte proprietatea asupra bunurilor, va reglementa durata în timp adrepturilor, mijloacele de apărare a proprietăţii şi posesiei, va stabili

1 P. Mayer, op. cit., 397-399; T. R. Popescu, op. cit., p. 234- 237; Ion P. Filipescu, op. cit., p. 245 – 248, ş.a.

2 B. C. Predescu, Drept interna ţ ional privat , Editura Universitaria, Craiova, 2002, p. 392.




67

sancţiunile ce pot interveni în cazul nerespectării regimului juridic alcirculaţiei bunurilor, va reglementa categoria bunurilor cu circulaţiecondiţionată sau scoase din circuitul civil.

Prin intermediul regulii lex rei sitae orice putere politică organizată

în stat îşi apăr ă propriul teritoriu şi cele mai importante valori aflate înacest spaţiu. Niciodată nu s-a acceptat reglementarea regimului bunurilor de o lege str ăină de ţara unde se află acestea. O astfel de reglementare ar fi contrar ă dreptului public, o încălcare evidentă a suveranităţii puterii politice constituită în stat.

Datorită importanţei deosebite pe care o au pentru orice ţar ă bunurileimobile, în sensul modern ele cuprinzând pământul cu toate bogăţiile saleaflate pe sol şi în subsol, bogăţiile aflate pe fundul apelor teritoriale şitoate instalaţiile şi exploatările din acest spaţiu, toate construcţiile aflate pe

sol, indiferent de destinaţia lor economică, legea locului situării bunurilor imobile se aplică şi pentru succesiunile imobiliare. Această reglementareface ca toate modurile de dobândire a proprietăţii asupra celor maivaloroase bunuri să fie cârmuite de legea statului unde acestea sunt situate.

În materie succesorală, interesul politic al statului este evident, pentru că indiferent de temeiul vocaţiei sale de a culege succesiunilevacante de pe propriul teritoriu, fie ca ultim moştenitor al autorului, fie învirtutea suveranităţii de stat, el va culege astfel de succesiuni, lex rei sitaeaplicându-se invariabil în orice situaţie.

D. Fundamente economice

Regula Iex rei sitae care guvernează regimul real dă satisfacţie unor interese economice majore cum ar fi păstrarea contactului asupra celor mai importante valori materiale, conservarea si sporirea avuţiei naţionale,dezvoltarea economică a statului. Supunerea tuturor bunurilor aflate pe propriul teritoriu legii proprii înseamnă nu numai control dar şi profit. Înacest mod statul percepe diferite taxe şi prelevări legate de folosinţa bunurilor mobile şi mai ales imobile, stabileşte condiţiile circulaţiei

acestor bunuri şi păstrează un control direct asupra valorii lor de circulaţie.Încălcările regimului real sunt sancţionate prin forme patrimoniale şinepatrimoniale, sancţiunile patrimoniale executându-le şi percepându-le deregulă statul. Veniturile rezultate din exploatarea unor imobile sunt supusecontrolului statului, sub forma diferitelor prelevări, taxe şi impozite, o partedin aceste venituri revenindu-i şi ele constituindu-se în sursă de finanţare adiverselor nevoi generale ale societăţii, ale statului.




68

În epoca modernă de dezvoltare a producţiei industriale, mult timplegea naţională a persoanelor juridice cu scop lucrativ era dată de legealocului unde se află situate principalele construcţii, uzinele, halele,atelierele etc., locul situări acestor imobile de valoare economică foarte

mare atr ăgând acordarea unui anumit statut personal întreprinderilor existente pe teritoriul unui stat. Această lege teritorială acordă nu numai protecţie, dar instituie şi un control direct al statului, întărindu-i funcţiileeconomice în faza de început a capitalismului, sporind bogăţia, putereaeconomică a ţării respective.

Interese economice regăsim şt în regula Iex rei sitae ce guvernează succesiunile imobiliare. Aplicarea ei face ca succesiunile vacante să fieculese de stat, indiferent dacă acesta vine la moştenire în temeiulsuveranităţii, fie ca ultim moştenitor al autorului. Succesiunile imobiliare

atrag şi competenţa de soluţionare în favoarea autorităţilor de la loculsituării imobilelor, aceasta însemnând, sub aspect economic, perceperea, deregulă, a unor taxe mari ce se cuvin statului pe teritoriul căruia se află bunurile. în unele state aceste taxe sunt atât de oneroase, încât atingemolumentul bunului moştenit, iar succesibilul este mai întâi pus însituaţia de a aprecia dacă acceptă sau nu succesiunea. În alte state, unelecategorii de imobile nu pot fi deţinute în proprietate decât de naţionali,str ăinul fiind pus în situaţia de a înstr ăina imobilul dobândit prinmoştenire, iar dacă nu o face într-un anumit termen, bunul trece în proprietatea statului. Interese politice de protecţie a unor valori materiale

foarte mari, cum este pământul, dar şi interese economice stau la bazaacestor reglementări ce ţin de condiţia juridică a str ăinului în materiesuccesorală.

Regula lex rei sitae confer ă statului dreptul exclusiv de a reglementamodurile prin care acesta dobândeşte proprietatea unor bunuri prin formespecifice: naţionalizare, rechiziţie, confiscare. Nu numai suveranitatea subaspectul politic al unei astfel de hotărâri, dar şi legea civilă confer ă statuluicontrolul deplin şi exclusiv asupra bunurilor, solului şi subsolului, asupravalorilor celor mai importante aflate pe teritoriu, care la un moment dat,

pentru satisfacerea unor interese politice şi economice pot trece în proprietatea exclusivă a statului.

Tot legea locului situării bunului reglementează şi modurile în care bunurile pot trece din proprietatea statului în cea a particularilor persoanefizice sau persoane juridice, la baza acestor reglementări stând întotdeaunainterese economice şi politice urmărite de stat, îmbinarea intereselor generale cu cele individuale pentru menţinerea unui echilibru social, a unui




69

climat de stabilitate şi prosperitate.

Analiza juridică f ăcută din perspectiva teoriei generale a dreptului şiîn funcţie de categoriile juridice de bază furnizate de dreptul civil ne arată că în unele situaţii importanţa major ă o are obiectul raportului juridic şi nu

subiectele sale. Astfel în raporturile juridice privitoare la un bun, poziţiacentrală este cea a obiectului nemijlocit al raportului juridic, bunul înraport de care se analizează drepturile şi obligaţiile subiectelor de drept.Importanţa obiectului raportului juridic determină localizarea după legealocului situării bunului a situaţiilor juridice care privesc regimul juridic al bunurilor şi drepturilor reale, şi tot astfel localizarea succesiunilor imobiliare, toate după lex rei sitae, întrucât aceleaşi raţiuni juridice şiinterese politico-economice stau la baza localizării în ambele materii dedrept.

§2. LOCALIZAREA SUCCESIUNILOR MOBILIARE

„Statutul personal". Expresia „statut personal", folosită prinexcelenţă în dreptul internaţional privat, nu are un corespondent perfect îndreptul civil intern, cu aceeaşi sfer ă de cuprindere.

În dreptul civil intern statutul personal priveşte starea şi capacitatea persoanelor. În dreptul internaţional privat, noţiunea de stare a persoaneifizice este de principiu mai întinsă decât cea din dreptul civil intern, dar înacelaşi timp primeşte şi limitări. Noţiunea este mai întinsă în măsura încare ea cuprinde întregul statut individual (starea civilă, numele,domiciliul, capacitatea juridică) şi statutul familial (raporturile ce izvor ăscdin căsătorie şi din filiaţie). Noţiunea de stare a persoanei fizice primeşteşi limitări în sensul că în dreptul internaţional privat regimul matrimonial,succesiunile şi liberalităţile sunt localizate după alte puncte de legătur ă decât cele folosite invariabil pentru determinarea legii personale şi, înaceste condiţii, de principiu o altă lege va fi aplicabilă acestor raporturi

juridice.Dintotdeauna raporturile succesorale au fost localizate după natura

bunurilor succesorale, condiţii în care succesiunile mobiliare fiind strânslegate de persoana autorului s-au considerat a fi supuse legii personale,care prezintă un interes mai mare în reglementarea raportului juridic.Aceasta face ca în dreptul internaţional privat legea personală să guverneze şi succesiunile mobiliare, aplicabilă fiind în raport de punctulde legătur ă luat în considerare de fiecare sistem de drept: legea cetăţeniei




70

sau a domiciliului autorului.

Statutul personal are un evident caracter de permanenţă în raport cu persoana fizică. Caracterul de permanenţă impune ca şi legea care îlguvernează să beneficieze de permanenţă. Individul, omul r ămâne acelaşi,

oricâte frontiere ar trece şi, ca atare, regimul juridic al statutului său personal trebuie să r ămână acelaşi. În aceste condiţii, în dreptulinternaţional privat legile care se refer ă la persoane, la starea şi capacitateaacestora trebuie să guverneze statutul personal în permanenţă.

Scopul legilor relative la statutul personal este în mod evident deocrotire a persoanei fizice. Acest scop poate fi atins doar dacă legeaaplicabilă statutului său personal are caracter de permanenţă1. Altfel,odată cu trecerea frontierei de stat, persoana fizică şi-ar putea schimbaregimul juridic a( statutului său personal.

Toate sistemele naţionale de drept localizează raporturile relative lastatutul personal în funcţie de subiectul raportului juridic. Aceasta nu faceca şi punctele de legătur ă în funcţie de care se face localizarea să fieaceleaşi. Unele sisteme de drept adoptă criteriul domiciliului, iar altele pecel al cetăţeniei persoanei. Cele două sisteme – lex patriae şi lex domicilii– sunt deopotrivă de r ăspândite, încât nu putem spune că Europa ar fi adoptatîn mod uniform un anumit sistem, după cum nici alte continente nu auadoptat un altul.

Faptul că unele sisteme de drept au adoptat legea naţională şi altelelegea domiciliului ca lege personală se explică, printre altele, nu numai prin caracterul preponderent de emigraţie al unor state sau de caracterul preponderent de imigraţie al altor state, ci şi prin echilibrul dintreargumentele care susţin cele două sisteme.

Lex patriae – legea naţională. Sistemul lex patriae este susţinut deargumente solide2. Cetăţenia fiind o legătur ă politică şi juridică dintre unindivid şi un stat, acesta din urmă, în temeiul suveranităţii, va fixa şiorganiza într-un anumit mod condiţia juridică a cetăţenilor săi. Cetăţeniainteresează statul în primul rând şi în atare situaţie el va da o anumeconfiguraţie condiţiei juridice a propriilor cetăţeni în raport cu cea datastr ăinilor. Legea naţională face posibilă ocrotirea propriilor cetăţeni, atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara lui, oferind statului mijloacele necesare

1 T.R. Popescu, Drept interna ţ ional privat , Bucureşti, 1994, p. 159.2 I. P. Filipescu, Drept interna ţ ional privat , Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 247-248;

T. R. Popescu, op. cit. , p. 160-161; D.-A, Sitaru, op. cit., p. 131-133.




71

acestei ocrotiri, ocrotire mai greu realizabilă în sistemul lex domicilii.

Cetăţenia are un caracter de stabilitate mai accentuat decâtdomiciliul şi astfel permanenţa statutului personal este mai bineasigurată prin legea naţională. Cetăţenia nu depinde numai de voin ţ a

persoanei sau în principal de aceasta, ca domiciliul, şi în aceste condi ţ iiexist ă garan ţ ii mai mari de înl ă turare a fraudei la lege, ce poale fi maiuşor realizată prin schimbarea domiciliului.

Reguli care cârmuiesc statutul personal în sistemul lex patriae .Regulile care cârmuiesc statutul personal în sistemul lex patriae ţin seamade obiceiurile, tradiţiile, religia, nevoile, mediul şi temperamentuloamenilor de pe un anumit teritoriu constituit în stat, de specificul naţiuniirespective şi ele nu au în vedere pe str ăini, care au alte obiceiuri, tradiţii.Unitatea statutului personal este o consecinţă a unităţii naţionale,

fundament al statelor moderne.Dobândirea unei noi cetăţenii implică şi acceptarea unui nou regim

al statutului personal. Cetăţenia prezintă un grad de certitudine mai mareşi este mai uşor de cunoscut decât domiciliul, care este strâns legat deaspectul intenţional, de natura subiectivă.

Stabilirea legii personale după cetăţenia persoanei este mai uşor derealizat întrucât conţinutul noţiunii de cetăţenie este acelaşi în toatesistemele de drept, iar dovada cetăţeniei se face invariabil cu documente publice, a căror for ţă probantă nu poate fi pusă în discuţie, în timp cenoţiunea de domiciliu are un conţinut diferit de ia un sistem de drept laaltul, dovedirea lui se face după regulile fixate de fiecare stat şi în acestecondiţii este mai greu de stabilit legea domiciliului.

Sistemul lex patriae prezintă şi unele dezavantaje, întrucât stabilirealegii personale după cetăţenia persoanei este imposibil de realizat însituaţia persoanelor f ăr ă cetăţenie - apatrizi, iar pe de altă parte, criteriulnu este adecvat în determinarea legii personale pentru cetăţeniiapar ţinând unor state compuse - federaţii, confederaţii ori cu reglementăriregionale distincte, întrucât reglementările în materia statutului personal

difer ă de la o regiune la alta, de la un land, canton sau stat la altul.Sistemul prezintă şi dezavantaje pentru familiile în care nu toţi

membrii au aceeaşi cetăţenie şi, ca atare, statutul personal al acestora va ficârmuit de legi diferite, chiar dacă familia are un domiciliu unitar şi situatsub autoritatea unui singur stat. Se observă că toate aceste dezavantaje, carede fapt sunt evidenţiate prin comparaţie cu legea domiciliului, nu facaltceva decât să pledeze în favoarea sistemului lex domicilii.




72

Unii autori1 consider ă că principiul lex patriae cunoaşte în prezent o perioadă de criză datorată cazurilor de dublă cetăţenie şi rolului redus încadrul Uniunii Europene. Personal nu împărtăşim această opinie,întrucât, aşa cum s-a ar ătat deja, cetăţenia acordată de un stat stă la baza

cetăţeniei europene, iar legile civile, inclusiv ale statelor membre U.E.continuă să facă localizarea raporturilor juridice cu privire la starea şicapacitatea persoanei după criteriul naţional lex patriae.

Lex domicilii – legea domiciliului - . Legea domiciliului ca lege personală este susţinută de o serie de argumente.

Stabilirea în mod voluntar într-o ţar ă implică şi supunerea regimului juridic ai acestei ţări în privinţa statutului personal. Domiciliul reprezintă centrul vieţii juridice a persoanei fizice, întrucât el reprezintă locuinţa

principală şi statornică a persoanei, întocmai ca şi sediul persoanei juridice.Domiciliul exclude diferenţa dintre naţionali şi str ăini din punctul devedere ai ocrotirii acordate indivizilor. Egalizarea regimului acordatnaţionalilor şi str ăinilor favorizează asimilarea emigranţilor.

Domiciliul este unicul criteriu de determinare a legii personale încazul persoanelor f ăr ă cetăţenie şi în situaţia statelor cu reglementăriregionale distincte sau a celor federale, unde criteriul cetăţeniei esteinsuficient pentru determinarea legii statutului personal.

Securitatea creditului şi în general exigenţele comer ţului internaţional

sunt mai bine satisf ăcute prin legea domiciliului care se întemeiază pe unelement de fapt mai uşor de cunoscut decât cetăţenia.

Unicitatea domiciliului, în sensul că orice persoană nu poate aveadecât un domiciliu este preferabilă cetăţeniei în condiţiile dreptuluimodern, care permite dubla sau multipla cetăţenie. În materia raporturilor de familie, domiciliul este unic pentru toţi membrii familie: chiar dacă aceştia au cetăţenii diferite.

Domiciliul asigur ă mai bine interesele persoanelor, ter ţilor şi statului pe teritoriul căruia se află persoanele în cauză, asigurând aplicarea unitar ă a regimului acordat persoanei fizice tuturor indivizilor şi asimilarea lor,integrarea în viaţa social-economică şi politică a ţării.

Sistemul lex domicilii prezintă şi unele dezavantaje, ce suntevidenţiate de avantajele sistemului lex patriae. Domiciliul nu areîntotdeauna un caracter de realitate (spre exemplu, în dreptul englez

1 O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept interna ţ ional privat , Editura Rosetti,Bucureşti, 2002, p. 91.




73

domiciliul de origine nu corespunde cu domiciliul de fapt al persoanei).Şederea îndelungată într-o ţar ă nu produce în toate sistemele de dreptefectul dobândirii domiciliului. În unele situaţii este greu de determinatdomiciliul din cauză dificultăţilor date de stabilirea deosebirilor între

domiciliu şi reşedinţă.Domiciliul nu este întotdeauna acelaşi pentru toţi membrii familiei.

întrucât depinde în principal de voinţa persoanei legea domiciliului poatefi fraudată mut mai uşor.

În practică se întâlneşte şi un al treilea sistem, mixt, după carestatutul personal este guvernat de legea naţională pentru proprii cetăţeni,oriunde s-ar afla aceştia, iar str ăinilor aflaţi pe teritoriul unui astfel de statli se aplică legea forului. Acest sistem este practicat de Elveţia şi stateledin America Centrală şi de Suc cum ar fi Mexic, Uruguai, Venezuela,

Ecuador, Peru.

Lex patriae - lex domicilii . Corelaţii. Argumentele aduse înfavoarea sistemelor principale lex patriae şi lex domicilii par a fideopotrivă de puternice. Pentru a alege între ele se ţine seama de intereselestatelor şi indivizilor, de securitatea şi certitudinea pe care trebuie să le prezinte regulile, rezolvările din dreptul internaţional privat.

Alegerea unuia sau altuia dintre sisteme are şi explicaţii, cât şiaplicaţii de ordin istoric. Spre exemplu sistemul legii naţionale ca lege

personală a fost fundamentat pentru prima dată de doctrina italiană, prinexponentul său de seamă L. Mancini în lucrarea „Della nazionalitacomme fundamento del diritto delle gen ţ i”(Despre naţionalitate ca bază adreptului internaţional)1.

Doctrina Mancini exprima interesele burgheziei italiene, care la aceaepocă (începutul secolului al XlX-lea) lupta pentru înlăturarea stă pâniriiaustriece, realizarea unităţii naţionale şi a statutului naţional unitar.Potrivit acesteia, legile sunt f ăcute pentru oameni, în consideraţia şi folosullor şi ca atare ele trebuie să cârmuiască persoanele în mod permanent,

oriunde s-ar afla şi în orice raport juridic ar intra. Rare erau limitele aduselegii personale şi ele erau date de invocarea ordinii publice în dreptulinternaţional privat, regula locus regit actum şi principiul autonomiei devoinţă.

Doctrina Mancini a fost adoptată de aproape toţi autorii italieni şisub influenţa sa a fost edictat Codul civil italian, de altfel ca şi cel spaniol,

1 T. R. Popescu, op. cit., p. 65




75

realiza în mod adecvat doar printr-o normă conflictuală bilaterală caredetermină limitele aplicării legii proprii şi a legii str ăine. Pe de altă parte,observăm că nici metoda reglementării prin norme conflictuale unilateralenu a fost păr ăsită, întrucât în situaţia românului cu multiplă cetăţenie,

legea aplicabilă se determină cu ajutorul său. Reglementarea este corectă şi, de altfel, singura posibilă, întrucât numai pentru proprii cetăţenilegea română poate determina cazurile de aplicare unilaterală.

Situa ţ ia apatrizilor . Cât priveşte situaţia apatrizilor şi a str ăinilor cu multiplă cetăţenie, observăm că se face aplicarea punctului de legătur ă subsidiar recunoscut în sistemul nostru de drept, pe considerentul just că înastfel de situaţii, fie de conflict între mai multe legi naţionale str ăine, fie aimposibilităţii determinării acesteia pentru că punctul de legătur ă nu seregăseşte în forma cerută de lege (cetăţenia persoanei pentru apatrid),

doar domiciliul poate duce la corecta localizare a raportului juridic. Considerarea principiului lex patriae . Legiuitorul român a r ămas

fidel principiului lex patriae, în mod subsidiar aplicând pentru situaţiispeciale lex domicilii. De aceeaşi manier ă procedează şi alte sistemeeuropene de drept, mai ales ţările latine.

Faţă de reglementarea dată prin Legea nr. 105/1992 se consider ă că în sistemul nostru de drept normele conflictuale privind statutul persoaneifizice au un caracter imperativ, în sensul că păr ţile nu pot deroga de la ele prin manifestarea lor de voinţă1. Mai mult, se consider ă că faţă de

prevederile art. 168 alin. (2) din lege, norma conflictuală privind starea şicapacitatea cetăţenilor români este de ordine publică. Soluţia dată desistemul nostru juridic nu este singular ă, ea regăsindu-se în mod constantşi în alte sisteme contemporane de drept.

Legea care guvernează mo ştenirea. Distincţiile f ăcute de Legeanr. 105/1992 cu privire la legea personală a persoanei fizice sunt aplicabileîntotdeauna în materia succesiunilor mobiliare, respectiv în determinarealegii ce va guverna moştenirea bunurilor mobile lăsate de autor. Se observă că în dreptul românesc problema a fost tranşată pe tărâmul bunei-credinţe

şi în domeniul actelor civile şi comerciale, mai puţin cele ce privesc bunuriimobile, unde intervin alte considerente mai puternice decât buna credinţă şi care atrag anularea actului încheiat de un incapabil.

Considera ţ ii de ordin istoric. Apariţia celor două mari sisteme lex patriae si lex domicilii este produsul epocii moderne. Până în secolul alXlX-lea, în soluţionarea conflictelor de legi cu privire la statutul

1 D.–A. Sitaru, op. cit. , p. 134.




76

persoanei fizice fusese adoptată unitar legea teritorială a domiciliului. Eaîşi are fundamente politice şi economice puternice, fiind expresia principalelor reguli de organizare a statelor feudale. Legea aplicabilă statutului personal era determinată după legătura individului cu un anumit

teritoriu: cetate feudală, oraş-stat, principat. Valoarea principală asistemului economic şi politic feudal era pământul, teritoriul şi în raport de poziţia fiecărui individ faţă de acest bun se stabilea o ierarhie politică,socială, economică în societatea evului mediu. Regele, principele, suveransuprem era şi legiuitor şi cea mai înaltă autoritate judecătorească şi astfelautorităţii sale se supuneau toate celelalte persoane. El era suveransuprem şi faţă de teritoriul în raport de care îşi constituise puterea politică. Sub diferite forme el transmitea o parte din puterea sa absolută asupra teritoriului, nobililor-vasali. Majoritatea locuitorilor cetăţii şi aisatelor nu aveau nici un drept asupra teritoriului. Condiţia juridică a tuturor persoanelor ce se aflau sub autoritatea sa era dată în exclusivitate desuveran. De aceea doar apartenenţa unei persoane la un anumit teritoriuorganizat politic putea determina legea aplicabilă statutului personal.Legea personală avea un caracter teritorial şi se punea doar problemarecunoaşterii unui efect extrateritorial al acestei legi, în sensul invocăriistatutului unei cetăţi şi în afara graniţelor ei. De fapt, până în epocamodernă toate legile erau teritoriale, iar punctele de legătur ă aveauaceeaşi natur ă.

Afirmarea burgheziei, a valorilor sale economice, politice, sociale şi

culturale au produs o mare breşă în principiul teritorialităţii. Valoareacentrală a vieţii materiale şi spirituale este de această dată omul, cât şi produsele muncii şi inteligenţei sale. Dezvoltarea societăţii cunoaşteritmuri deosebit de rapide, iar colectivităţile umane constituite pe principiulunităţii de origine etnică, tradiţii, viaţă materială şi spirituală, religie,obiceiuri, idealuri se manifestă ca for ţă principală a f ăuririi istoriei. Seafirmă principiul naţionalităţilor care a stat la baza formării statelor naţionale unitare în secolul al XlX-lea, iar în dreptul internaţional privat seafirmă principiul că legea personală trebuie să însoţească permanent pe

individ oriunde s-ar afla, să corespundă specificului naţiunii din care face parte. Astfel a apărut pentru prima dată o nouă legătur ă - cetăţenia şi onouă lege personală - legea naţională.

Dat fiind domeniul foarte vast de aplicare a legii personale putemspune că determinarea sa în funcţie de cetăţenia persoanei fizice a dat oimportanţă deosebită punctelor de legătur ă extrateritoriale şi de natur ă juridică foarte complexă, cum este cetăţenia, care este în principal oinstituţie de drept public şi nu de drept privat. Această realitate juridică




77

constituie un argument în plus pentru relaţia indisolubilă dintre dreptul public şi dreptul privat, dintre toate ramurile dreptului.

Fundamente juridice.

În domeniul dreptului civil , privit în sens larg, prin persoană fizică înţelegem omul, privit individual, ca subiect de drept civil. Ca subiect dedrept civil, omul se bucur ă de capacitate civilă, prin care înţelegem acea parte a capacităţii juridice a persoanei ce constă în posibilitatea de a aveaşi a-şi exercita drepturi civile, de a avea şi a-şi asuma obligaţii civile, prin încheiere de acte juridice1.

Capacitatea juridică şi capacitatea civil ă . Drepturile şi obligaţiilecivile nu există în afara capacităţii civile, iar capacitatea juridică civilă estetocmai aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturi şi de a-şi asuma

obligaţii. Cea mai largă capacitate civilă este capacitatea de folosin ţă , dealtfel inerentă existenţei umane.

Capacitatea juridică este reglementată prin norme imperative, eaavând astfel anumite caractere juridice întâlnite în toate sistemele de drept,date de legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate. Prinlegalitatea capacităţii civile înţelegem faptul că ea este de domeniul legii,este creaţia legii şi nu de domeniul voinţei indivizilor. Recunoaştereacapacităţii civile, determinarea începutului, a conţinutului, precum şistabilirea modurilor de încetare a capacităţii civile este opera legii şi nu a

voinţei persoanelor.În afara celor două caractere enunţate, capacitatea de folosinţă a

persoanei fizice mai întruneşte caracterele de egalitate şi universalitate.

Fiind strâns legată de existenţa omului ca subiect de drept,capacitatea de folosinţă începe odată cu naşterea şi încetează la moartea persoanei fizice, întrucât ea exprimă facultatea dobândirii oricăror drepturi subiective şi posibilitatea individului de a se bucura de ele, cât şi posibilitatea exprimării în mod liber a personalităţii umane, romanii aucreat o ficţiune juridică însuşită de toată posteritatea, respectiv capacitateade folosinţă anticipată infans conceptus pro nato habetur quotiens decommodis eius agitur. Se recunoaşte astfel capacitatea de folosinţă doar din momentul concepţiei, cu condiţia ca copilul să se fi născut viu şi nu

viabil şi să privească dobândirea de drepturi, nu şi asumarea de obligaţii. Numai graţie acestei frumoase creaţii a minţii juriştilor romani, copilul

1 Gh. Beleiu, Drept civil. Persoanele , Bucureşti, 1982, Tipografia Universităţii Bucureşti, p. 41.




78

născut după moartea tatălui său a putut veni la succesiune, bucurându-sede calitatea de descendent şi continuator al persoanei autorului, cât şi deaverea tatălui său.

Con ţ inutul capacit ăţ ii de folosin ţă . Conţinutul capacităţii de

folosinţă este deosebit de vast, întrucât ea reprezintă tocmai aptitudineaomului de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile. O enumerare aacestora este imposibilă datorită nelimitării drepturilor subiective şiobligaţiilor corelative. Privit sub aspectul categoriilor de drepturi şiobligaţii civile, conţinutul capacităţii de folosinţă este dat de drepturile personale nepatrimoniale şi drepturile patrimoniale, drepturi reale sau decreanţă.

Limitele capacităţii de folosinţă sunt date de limitele exerciţiuluidrepturilor subiective, limite care sunt întotdeauna de domeniul legii.

Îngr ădirile capacităţii de folosinţă sunt de asemenea de domeniul legiişi ele pot avea caracterul unor măsuri de ocrotire sau de sancţiune.Măsurile de ocrotire privesc anumite categorii de persoane şi anumite actece nu pot fi încheiate de acestea, în timp ce sancţiunile pot fi de natur ă civilă, de exemplu decăderile din drepturile părinteşti sau de natur ă penală, de exemplu pedeapsa complementar ă a interzicerii unor drepturi,măsuri de siguranţă, s. a.

Discernă mântul constituie fundamentul, suportul capacităţii deexerciţiu a omului. În funcţie de gradul de maturitate a persoanei, de

„calitatea" discernământului său, distingem trei situaţii înlăuntrulcapacităţii de exerciţiu, în dreptul roman, ca de altfel în majoritateasistemelor juridice f ăcându-se distincţie între lipsa capacităţii de exerciţiuce priveşte minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdicţie judecătorească; capacitatea de exerciţiu restrânsă pentru minorii ce auvârsta între 14 şi 18 ani şi capacitatea de exerciţiu deplină pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi femeia minor ă căsătorită (de la vârsta de 16 ani sau chiar 15 ani).

Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sunt reprezentate în

actele pe care le încheie de cei care au această calitate. Legea arată că aceştia sunt părinţii şi tutorele pentru minori, curatorul pentru cel pus subinterdicţie judecătorească, iar persoanele cu capacitate de exerciţiurestrânsă sunt asistate la încheierea actelor juridice de ocrotitorii legali,respectiv părinţi, tutore.

Atribute de identificare. Principalele atribute de identificare a persoanei sunt numele şi domiciliul. Numele poate fi definit ca acel atributde identificare a persoanei fizice care constă în dreptul subiectiv al omului




79

de a fi individualizat în familie şi societate prin cuvinte stabilite, încondiţiile legii, cu acest titlu sau cu această semnificaţie1, sau ca fiindcuvântul ori totalitatea cuvintelor prin care este individualizată o persoană2.

Ca atribut de identificare a persoanei, domiciliul serveşte la

localizarea sa în spaţiu. Domiciliul nu este o. abstracţie, ci o realitateconcretă, un loc. În acest sens, în art. 13 din Decretul nr. 31/1954 se precizează: „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi arelocuinţa statornică sau principală”. Se consider ă astfel că persoana estetotdeauna prezentă în domiciliul său. Din această împrejurare decurge şiimportanţa domiciliului în dreptul civil şi dreptul procedural civil. în privinţa domiciliului distingem mai multe specii sau feluri, sistemul nostrude drept distingând între domiciliul de drept comun sau voluntar,domiciliul legal şi domiciliul convenţional sau ales.

Domiciliul de drept comun sau voluntar poate fi definit ca fiind acelatribut de identificare a persoanei, drept personal nepatrimonial careindividualizează persoana în spaţiu, prin precizarea locului unde aceastaare locuinţa statornică sau principală şi de care legea leagă anumite efecte juridice3.

Domiciliul legal este acel domiciliu fixat de lege într-un anumit loc,anumitor categorii de persoane, în considerarea ocrotirii acestora.Domiciliul legal este determinat de lege pentru minori, persoana pusă subinterdicţie judecătorească, pentru cel dispărut şi în caz de curatelă a unei

succesiuni.Domiciliul convenţional sau ales este o convenţie cu ajutorul căreia

păr ţile pot deroga de la efectele normale ale domiciliului. El este loculconvenit de păr ţi ca domiciliu, în privinţa unor operaţii juridicedeterminate. Domiciliul ales este reglementat de Codul de procedur ă civilă şi are valoarea unei convenţii de prorogare de competenţă în această materie.

Omul este o fiinţă socială, el a apar ţinut dintotdeauna societăţii,regăsindu-l ca membru al diferitelor grupuri sociale istoric determinate. La

baza tuturor grupurilor sociale este familia. Ea reprezintă un grup socialformat din persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie şi care secaracterizează prin comunitate de viaţă şi interese, relaţii afectivo- psihologice, morale şi juridice. Familia primeşte un sens restrâns prin care

1 Gh. Beleiu, op. cit. , p. 211.2 C. Stătescu, op. cit., p. 107.3 Gh. Beleiu, op. cit. , p. 252.




80

înţelegem un nucleu social elementar ce cuprinde soţii şi descendenţiinecăsătoriţi ai acestora, cât şi un sens larg sau familia extinsă. carecuprinde şi alte persoane legate prin rudenie.

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care

există drepturi şi obligaţii care izvor ăsc din căsătorie, rudenie şi alteraporturi asimilate relaţiilor de familie. Familia este o realitate juridică ce primeşte o anumită reglementare legală1. Raporturile de familie au şiele un caracter istoric. În epoca modernă ele sunt garantate de principiulocrotirii intereselor copilului, ale căsătoriei şi familiei, sprijinul moral şimaterial pe care şi-l datorează soţii, iar în unele sisteme de drept de principiul monogamiei şi al egalităţii dintre bărbat şi femeie.

Instituţie de bază a raporturilor de familie, că să toria reprezintă uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit

dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie. Ea estereglementată de lege prin norme imperative ce privesc încheierea,efectele şi desfacerea căsătoriei. Efectele căsătoriei privesc relaţiile personale nepatrimoniale, capacitatea de exerciţiu şi relaţiile patrimonialedintre soţi. Primele dau conţinutul principal al relaţiilor de familie,raporturile patrimoniale fiind subordonate finalităţii relaţiilor personale şisarcinilor principale ale familiei. Relaţiile personale dintre soţi acoper ă un domeniu foarte vast. Dreptul reglementează numai o parte din acesterelaţii, care dobândesc astfel un caracter juridic, în timp ce relaţiile cu

caracter moral scapă dreptului. Cu toate acestea, reglementarea juridică araporturilor de familie influenţează şi este influenţată de morală.

Un alt izvor al raporturilor de familie este rudenia. Rudenia firească este legătura de sânge şi cea juridică dintre două sau mai multe persoanecare au un ascendent comun. Ea se întemeiază pe faptul naşterii. În cadrulunei familii, o persoană poate avea calitatea de soţ, rudă sau afin. Legeareglementează imperativ gradul şi întinderea rudeniei, precum şidovada sa. Rudenia poate fi nu numai firească, dar şi civilă. Rudenia civilă rezultă din adopţie. Legea reglementează imperativ încheierea şi

desfacerea adopţiei, precum şi efectele sale juridice. Gradul rudeniei civilese stabileşte în aceleaşi condiţii ca la rudenia firească.

Raporturile de familie, în sens larg, pot să izvorască şi din afinitate.Afinitatea sau alianţa este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. Întrerudele unui soţ şi rudele celuilalt soţ nu există afinitate.

Rudenia este strâns legată de noţiunea de filia ţ ie. Filiaţia

1 I. P. Filipescu, op. cit ., p. 6.




81

desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de unstr ămoş al ei sau un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii astabilit legătura de la părinte la copil1. În sens restrâns, filiaţia reprezintă raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare din părinţii lui. Ea se

întemeiază pe legătura de sânge dintre un copil şi părinţii lui, ce rezultă dinfaptul naşterii şi al concepţiei. Filiaţia se stabileşte atât faţă de mamă, câtşi fată de tată. Pentru copilul născut din căsătorie sau din afara ei, legeareglementează expres stabilirea şi contestarea filiaţiei, efectele acestora,formele de procedur ă, stabilind şi un şir de prezumţii în privinţa copiluluinăscut din căsătorie.

Fundamentele morale ale raporturilor de familie au dat o anumită configuraţie reglementării juridice a acestor raporturi. În acest sens există instituţia obligaţiei legale de între ţ inere, care există între soţi, între părinţi

şi copii, între părintele adoptiv şi cel adoptat, între bunici şi nepoţi,str ă bunici şi str ănepoţi, între fraţi şi surori, cât şi între foştii soţi şi alte persoane, în cazuri expres prevăzute de lege. Între aceste categorii de persoane legea stabileşte o ordine expresă în care se datorează întreţinerea, condiţiile în care se datorează, perioada şi raportul cu alteobligaţii de întreţinere asumate pe cale convenţională.

Raporturile de familie sunt dominate de principiul ocrotirii minorilor şi a intereselor acestora atât în raporturile de familie, cât şi în cadrul mailarg al societăţii. Minorul este ocrotit în principal prin părinţii săi, iar în

anumite cazuri, când această ocrotire nu se poate realiza, intervin instituţiica tutela sau curatela minorului, uneori chiar organe ale statului abilitate înacest sens.

În cadrul raporturilor de familie poziţia centrală o deţine ocrotireaminorului prin părinţi, aspectele personale şi patrimoniale ale acesteiinstituţii juridice. Figura centrală a tuturor raporturilor juridice prezentateeste omul, personalitatea sa, individualitatea sa juridică, mijloacele prin careomul se exprimă pe pianul vieţii materiale şi spirituale ca subiectfundamental de drept. Toate drepturile şi situaţiile juridice expuse sunt

inerente persoanei, exprimă individualitatea acesteia şi o urmează oriundes-ar afla pentru că exprimă în ansamblul lor existenţa omului.

Pe planul dreptului internaţional privat toate aceste aspecte suntguvernate de o singur ă lege, atâta timp cât ele se prezintă ca un tot, unansamblu de drepturi inerente exprimării individualităţii persoanei fizice.Această lege ce priveşte persoana nu poate fi alta decât legea sa personală

1 T. R. Popescu , Dreptul familiei. Tratat, Editura Didactică şi Pedagogică , Bucuresţi,1965, vol. II, p. 7




82

– lex personalis. "Starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoaneifizice sunt cârmuite de legea sa naţională" prevede art. 11 din Legea nr.105/1992. Starea civil ă , capacitatea juridică şi rela ţ iile de familie formează statutul persoanei fizice.

Fundamente politice şi economice. În afar ă de fundamentele deordin juridic ce decurg din cetăţenia şi domiciliul persoanei fizice înstabilirea punctelor de legătur ă în materia statutului personal regăsimîmbinându-se o serie de fundamente sociale, politice şi economice,operaţia de disjungere a acestora fiind foarte dificilă, întrucât ele seîntrepătrund, se determină reciproc1. Apărută abia în secolul al XlX-lea ca principal punct de legătur ă în privinţa statutului personal, cet ăţ enia aretemeiuri de ordin politic majore în raport cu celelalte considerente care par o consecinţă a celor politice. Evidenţierea sa ca punct de legătur ă estestrâns legată de formarea statelor-naţiuni în această perioadă, deafirmarea principiului naţionalităţii, principiu dominant pentru epocamodernă şi contemporană.

Cetăţenia este o instituţie de drept public care reprezintă legătura politico-juridică dintre un individ şi un stat, în temeiul căreia statul acordă un anumit statut naţionalilor în raport cu str ăinii. Cetăţenia trezeşte pentrufiecare individ spiritul, convingerea şi responsabilitatea de a apar ţineaceleiaşi comunităţi constituită pe baze etnice, culturale, lingvistice, detradiţii şi obiceiuri, pe conştiinţa apartenenţei la aceeaşi naţiune constituită în stat, într-o putere politică şi juridică indestructibilă. Această conştiinţă trebuie să primească şi o ocrotire politico-juridică ce se reflectă înîmprejurarea că pentru orice persoană, indiferent dacă se află pe teritoriul propriului stat sau pe un teritoriu str ăin, statutul sau personal esteguvernat de legea care îl poate ocroti cel mai bine, de legea naţionala.

Legea naţională aplicându-se în materie de stare şi capacitate a persoanei raportului de familie şi chiar succesiunii va acorda protecţie propriului cetăţean oriunde s-ar afla, protejându-i interesele în raport custr ăinii, f ăcându-l să se simtă ocrotit şi în afara teritoriului naţional.Acţionând în viaţa sa juridică în raport de legea naţională care-i cârmuieşteîn orice moment statutul personal, cetăţeanul aflat pe teritoriu str ăin capătă un sentiment de siguranţă în actele pe care le încheie şi de demnitate încomportamentul său în raport cu str ăinii.

Aplicarea legii naţionale întăreşte naţiunea, spiritul de coeziune şiafirmare al poporului constituit în stat. Aceste considerente, deşi au fost

1 B. Predescu, op.cit., p. 371 -373.




83

fundamentate în secolul trecut, mai exact la începutul secolului XX, leconsider ăm de actualitate şi la început de secol XXI. Chiar dacă în lumese dezvoltă o serie de modele integraţioniste de dezvoltare, unele dintreele trecând sub tăcere rolul statului şi naţiunii, ne permitem să afirmăm că

tocmai spiritul de coeziune naţională este resortul participării la acesteforme de dezvoltare globală având la bază, printre altele, dorinţa şiconştiinţa unei mai puternice afirmări naţionale.

Aplicarea legii naţionale permite şi încurajează libera circulaţie a persoanelor, schimbul de informaţie, de bunuri, cât şi fluiditatea acestor raporturi internaţionale.

În ceea ce priveşte raporturile juridice petrecute pe propriul teritoriu,orice stat are interesul de a-i ocroti pe propriii cetăţeni în raport cu str ăinii,apartenenţa la naţiune inducând fiecărui cetăţean un comportament loial

faţă de propria ţar ă, sentiment şi atitudine pe care str ăinii nici nu pot fiobligaţi să le aibă. În atare situaţie, f ăcând o evidentă deosebire întrecetăţean şi str ăin, doar legea naţională îi poate ocroti corespunzător pe ceidintâi.

Suveranitatea şi legea personală. Sub aspect politic, ţările deemigraţie aplică sistemul lex patriae, în timp ce statele de imigraţie aplică lex domicilii, în prima situaţie legea naţională urmărind cetăţenii oriundes-ar afla, în cea de-a doua situaţie, încurajându-se exodul de populaţie spreacele ţări.

Pe planul dreptului internaţional, aplicarea sistemului lex patriaeimplică egala recunoaştere a sistemelor de drept, respectarea reciprocă asuveranităţii legi. personale. Cercetând istoria apariţiei şi evoluţieiconflictelor de legi, observăm că raţiunile economice au determinat maiîntâi aplicarea legii proprii în materie de statut personal. Iniţial statutul personal a fost determinat de domiciliul persoanei şi abia începând cusecolul al XlX-lea de cetăţenia sa.

Aplicarea legii personale în forma lex domicilii sau lex patriae îiocroteşte pe indivizi, aceştia putând să îşi desf ăşoare activitatea în

conformitate cu legea proprie. Legea personală astfel determinată lereglementează capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu, ceea ce le permite să încheie actele juridice de natur ă civilă sau comercială după legea proprie pe care o cunosc şi în care au încredere. Aplicarea legii personale dă individului posibilitatea să îşi manifeste pe deplin personalitatea, să acţioneze în conformitate cu scopurile urmărite, scopuride regulă de natur ă economică.




84

Recunoaşterea dreptului subiectiv al unui str ăin de a se căsători peteritoriul unui stat cu un autohton sau dreptul unui str ăin de a adopta uncopil ce are cetăţenia altui stat au la bază considerente de ordin moral – afectiv ce sunt inerente individului, strâns legate de viaţa acestuia şi

personalitatea lui.Pentru că norma de drept, regulile juridice reprezintă o expresie a

nevoilor materiale şi morale inerente vieţii omului, în unele cazuri la bazasoluţionării conflictelor de legi stau implicit şi considerente de ordinsocial, cu un conţinut moral.

Fundamente sociale şi morale. Cetăţenia se bazează pe fundamentesociale şi morale de netăgăduit, conferind demnitate şi siguranţă individului, coeziune, unitate familiei, armonie în societate.

În raporturile de familie întâlnim o regulă specială: legea personală a celui ocrotit. La baza acestei reguli de drept internaţional privat stauînainte de toate fundamente morale, sociale.

Principiul ocrotirii minorilor este un principiu de bază al dreptuluicivil, ai dreptului în general şi el are la bază reguli morale puternice:asigurarea perpetuării speciei umane, apărarea persoanelor aflate la ovârstă la care nu au o experienţă reală, de viaţă, sunt mereu în nevoie pentru că nici nu au capacitatea fizică de a munci şi nici nu dispun demijloace proprii de subzistenţă. Orice societate îşi ocroteşte copiii, urmaşii

care vor duce mai departe mesajul culturii şi civilizaţiei acelui popor.Ocrotirea minorilor este o regulă morală pe care o regăsim la toate popoarele, în toate epocile istorice şi din cele mai vechi timpuri ea s-atransformat în regulă de drept, în normă juridică sau cutumă generală.

Când romanii au creat ficţiunea juridică a capacităţii de folosinţă anticipate infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eiusagitur au pornit de la imperativul suprem al ocrotirii drepturilor copiilor,or cea mai mare ocrotire se realizează prin chiar stabilirea momentului decând li se recunoaşte capacitatea de folosinţă, existenţa lor ca subiecte de

drept.Toate sistemele juridice conţin reguli speciale privind drepturile

minorilor, condiţiile în care ei pot încheia acte juridice, pot culege deregulă drepturi f ăr ă a-şi asuma obligaţii, sunt ocrotiţi de stat în diferiteforme, prin diferite instituţii de drept şi cu concursul diferitelor autorităţi publice ce le reprezintă interesele şi veghează la respectarea drepturilor lor legitime.




85

În dreptul internaţional privat, în toate situaţiile în care avem unminor, fie într-un raport direct cu un major, fie în raport cu societatea îngenerai, legea aplicabilă este legea personală a minorului. Această soluţiese completează cu celelalte dispoziţii care îl ocrotesc şi care îi confer ă un

anumit statut personal şi o poziţie aparte în orice alt raport juridic după natura acestuia. Avem în vedere reguli specifice din domeniul delictuluicivil, actului juridic, succesiunilor, procedurii de judecată.

În dreptul românesc statul ocroteşte minorul încă din primelemomente ale vieţii, acordându-i cetăţenia română copilului născut pe propriul teritoriu atât de părinţi români, cât şi de părinţi necunoscuţi,stabilindu-i prin organele specializate celelalte elemente de individualizareîn societate - nume şi domiciliu. De acelaşi regim de ocrotire se bucur ă şi persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu aflate sub interdicţie

judecătorească. În raporturile lor sociale, ce îmbracă forma raporturilor juridice, aplicarea legii personale a incapabilului este de natur ă să îl protejeze, sa îi susţină drepturile şi interesele.

§3. LOCALIZAREA LIBERALITĂŢILOR

Fundamente juridice. În dreptul internaţional privat formatestamentar ă a succesiunii pune problema legii aplicabile legatului, ca act

de ultimă voinţă a autorului prin care acesta defer ă averea sa. Determinarealegii aplicabile testamentului pune în discuţie noţiunea de act juridic civil ,condiţii de fond şi de formă ale acestuia.

Actul juridic este înainte de toate o manifestare de voinţă f ăcută cuintenţia de a se produce anumite efecte juridice, de a se crea drepturisubiective şi obligaţii corelative, în condiţiile legii, astfel încât omul să-sisatisfacă nevoile materiale şi spirituale ale vieţii. Condiţiile generale pecare legea le impune pentru ca manifestarea de voinţă să producă efecte juridice sunt înainte de toate condiţiile esenţiale, de validitate, cerute

pentru orice act juridic concret, respectiv capacitatea de a contracta,consimţământul valabil al păr ţii care se obligă, un obiect determinat şi ocauză licită (art. 948 Cod civil). Doar în acest cadru completat cu celspecial prevăzut pentru diferitele categorii de acte juridice voinţamanifestată de o parte sau de ambele păr ţi poate produce efecte juridice.

Elementul fundamental al actului juridic este voinţa. Voinţa juridică este de esenţă psihologică şi ea reprezintă, din punct de vedere psihologic,un fenomen complex. Din punct de vedere juridic este de asemenea




86

complexă, fiind formată din două elemente de structur ă: consimţământ şicauză.

Principiul libertăţii de voinţă sau principiul libertăţii actelor juridicese exprimă prin ideile că: în limitele date de lege, păr ţile, persoane fizice

sau juridice pot încheia orice acte juridice; în aceleaşi limite, păr ţile pot daactului juridic conţinutul pe care ele îl doresc, derogând de la dispoziţiilelegii; persoanele fizice sau juridice sunt libere să încheie sau nu acte juridice. Fundamentul acestui principiu îl reprezintă recunoaşterea de cătrelege a puterii generatoare de efecte juridice pentru voinţa subiectelor dedrept.

Legea, actul juridic abstract este expresia voinţei generale alegiuitorului, care este expresia voinţei poporului. Actul juridic concreteste expresia voinţei individului. Validitatea sa este dată de îndeplinirea

cumulativă a condi ţ iilor de fond : consimţământ valabil exprimat,capacitatea de a contracta, obiect şi cauză, iar uneori chiar de îndeplinireaunor formalităţi ce privesc modul de exteriorizare a voinţei.

Prin consim ţă mânt înţelegem manifestarea hotărârii de a încheia unact juridic şi el poate să fie privit fie cu înţelesul de manifestare unilaterală de voinţă, voinţă a autorului unui act unilateral, fie voinţa fiecărei păr ţicontractante, sau poate fi privit cu înţelesul de acord de voinţă a păr ţilor, încazul actelor bilaterale sau multilaterale. Pentru a produce efecte juridice, pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie să îndeplinească patru

condiţii cerute în general în toate sistemele de drept, anume: să emane dela o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produceefecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie afectat de vicii.

Capacitatea juridică, îndeosebi capacitatea de folosinţă ţine decalitatea de subiect de drept a persoanei. Pentru persoanele fizice ea este practic legată de durata vieţii persoanei, de aceea capacitatea de a fisubiect de drept, de a putea dobândi drepturi subiective şi de a-şiasuma obligaţii civile este o problemă de stare juridică a persoanei şinu o simplă condiţie de fond a actului juridic. Calitatea persoanei de a fi

subiect de drept este dată de starea sa civilă şi de capacitatea juridică, probleme de drept reglementate expres de lege şi care în dreptulinternaţional privat fac obiectul unei norme conflictuale distincte. Stareaşi capacitatea persoanei este guvernată de legea personală, fiind o problemă de statut personal şi nu de fond propriu-zis al actului juridic.Regulile privind capacitatea, ca problemă de statut personal, privindmodul de exprimare a consimţământului şi valabilitatea încheierii actului juridic, în privinţa teoriei generale a actului juridic sunt prevăzute alături de




87

celelalte condiţii esenţiale, de validitate, drept condiţii de fond ale actului juridic civil.

Cauza actului juridic reprezintă scopul urmărit la încheiereaactului de partea care l-a consimţit. Ea este o parte componentă a voinţei

juridice, alături de consimţământ. Ele nu se confundă, fiecarereprezentând un element independent, de sine stătător al actului juridic.Cauza reprezintă elementul psihologic, motivul determinant ce duce laexteriorizarea hotărârii, la exprimarea consimţământului într-o anumită formă.

Cele patru condiţii sunt calificate ca fiind condiţii de fond, întrucât privesc conţinutul actului juridic, în timp ce condiţiile de formă privescmodul de exteriorizare a conţinutului şi în principal modul de exteriorizarea consimţământului. Pentru a produce efecte juridice, voinţa trebuie

exteriorizată. În acest sens, prin forma actului juridic se înţelege mijlocul,modul de exteriorizare a voinţei interne şi în acest înţeles forma esteinerentă oricărui act juridic1.

Între sensul termenului de formă în dreptul internaţional privat şidreptul civil nu găsim o identitate de situaţii juridice avute în vedere.Astfel, dacă în dreptul internaţional privat, în sens larg, prin formaactului juridic se au în vedere: forma exterioar ă a actului, forma de publicitate, forma de abilitare şi forma de procedur ă, iar în sens restrânsdoar forma exterioar ă a actului, aceasta putând fi cerută ad validitalem,

ad probationem şi pentru opozabilitate faţă de terti2

, în dreptul internsfera de cuprindere a termenului de formă este mai restrânsă. Dreptul civiloperează, de regulă cu termenul de formă stricto sensu, în accepţiunea demodalitate de exteriorizare a voinţei, considerată ca fiind tocmaisubstanţa actului juridic3, iar lato sensu se au în vedere cele trei cerinţede formă, respectiv forma cerută ad validitatem, forma cerută ad probationem şi cea cerută pentru opozabilitate faţă de ter ţi.

Dincolo de distincţiile f ăcute în doctrină este de reţinut faptul că printermenul juridic „formă" înţelegem condiţiile de formă cerute în legătur ă

cu actul juridic şi sub acest aspect putem distinge între forma solemnă cerută actelor juridice pentru chiar valabilitatea actului ad validitatem,forma scrisă cerută pentru dovedirea actului juridic ad probationem şiforma cerută pentru opozabilitatea faţă de ter ţi a actului. Această formă

1 A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria general ă a dreptului civil , TipografiaUniversităţii Bucureşti, 1980, p. 266.

2 I. Filipescu, op. cit., p. 330-331.3 Gh. Beleiu, op. cit., p. 145.




88

mai este cunoscută ca fiind şi forma de publicitate, care se deosebeştede forma exterioar ă a actului (în sens de negotium) şi poate fi cerută ad validitatem sau ad probationem, dar se deosebeşte şi de forma deabilitare cerută de lege pentru încheierea actelor juridice de către

persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiurestrânsă, cât şi de forma de procedur ă specifică procesului civil.

În sens restrâns, prin formă a actului juridic se înţelege modul deexteriorizare a voinţei, a hotărârii de a încheia un act juridic. Voinţa juridică este dominată de principiul autonomiei sau al libertăţii de voinţă a păr ţilor, principiu ce se particularizează în materia formei prin libertateade alegere a modul de exteriorizare a voinţei. Voinţa juridică este producătoare de efecte juridice, indiferent de forma în care a fostexteriorizată. Acest principiu este cunoscut ca principiul consensua-

lismului care arată că simpla manifestare de voinţă este necesar ă şisuficientă pentru încheierea valabilă a actului juridic, din punctul devedere al formei.

Manifestarea de voinţă poate fi expresă sau tacită, dar nu se cere oformă specială pentru exteriorizarea ei decât în cazuri expres prevăzute delege.

Uneori forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, în sensul că pe lângă condiţiile de fond cerute pentru valabilitatea actului juridic, legeaimpune şi îndeplinirea unei anumite forme, a unei solemnităţi cerute tot

pentru constituirea în mod valabil a actului. Forma ad validitatem estecerută din considerente de ordin juridic şi social, reţinând ca fiindsemnificative următoarele aspecte: uneori operaţiile juridice depăşescinteresele păr ţilor, prezentând şi un important interes general, pentrusocietate, pentru stat şi în acest caz forma solemnă este un mijloc decontrol si evidenţă a acestor operaţii juridice; alteori operaţiile juridicefiind de o deosebită importanţă pentru persoanele care le încheie sauconsimt, forma solemnă este un mijloc de atenţionare a păr ţilor asupragravităţii operaţiilor juridice; de regulă este un mijloc de asigurare a

deplinei libertăţi şi certitudini în privinţa exprimării consimţământului; seurmăreşte realizarea unei publicităţi, de natur ă să ocrotească intereseleter ţilor. Toate aceste situaţii le regăsim în cazul liberalităţilor.

În raport de considerentele de drept şi de fapt ar ătate mai sus,legatele sunt prin excelenţă acte solemne, pentru valabilitatea pe fond aactului cerându-se îndeplinirea anumitor formalităţi expres prevăzute delege. Ele pot fi cele date de legea autorităţii ce intervine la încheiereaactului, ca în situaţia testamentului autentic sau mistic, ori date de legea




89

personală a autorului, ca în situaţia testamentului olograf. Siguranţacircuitului civil a impus soluţia actului solemn în cazul legatelor,fundamentele juridice fiind susţinute şi de cele economice, politice, socialeşi morale care privesc regimul succesiunilor mobiliare şi imobiliare, cât şi

regimul actelor juridice formale, supuse de principiu regulii locus regit actum.

În doctrina naţională de la începutul secolului nostru se arată că: „sediscută dacă această regulă este obligatorie sau numai facultativă pentrutoţi, adică păr ţile sunt obligate să facă actele numai în forma hotărâtă delegea locului sau pot alege între această formă şi forma hotărâtă de legealor naţională, în cazul bineînţeles când această ultimă formă estematerialmente posibilă? Codul civil italian art. 9 - a consacrat în modexpres facultatea de opţiune a păr ţilor între cele două forme. La noi, ca şi

în Franţa, în lipsa unei soluţii legale exprese, chestiunea este controversată,şi dă naştere la dificultăţi. O parte din doctrină şi jurisprudenţă susţine că regula locus regit actum este obligatorie. Noi credem însă mai curând, cuo altă parte din doctrină şi jurisprudenţă, că regula locus regit actum estefacultativă. Astfel, românii aflaţi în str ăinătate pot face un act, fie in formaadmisă de legile locale, fie în forma admisă de legile române, dacă îndeplinirea ei este materialmente posibilă şi reciproc pentru str ăinii aflaţiîn România. „Facultatea păr ţilor nu dispare şi regula nu devine obligatorie,decât în cazul când forma actului este dictată de legiuitor în legătur ă cuordinea publică internaţională"1.

În privinţa actelor unilaterale legea aplicabilă este fie legea locului,fie legea personală a autorului. Aceste reguli sunt prevăzute şi dedispoziţiile Legii nr. 105/1992 în reglementările privitoare la testamente şila forma actelor juridice. Astfel art. 71 arată că actul este valabil încheiatsub aspectul formei exterioare dacă a fost respectată „legea naţională saulegea domiciliului persoanei care l-a consimţit", dispoziţia având în vedereforma actelor unilaterale, f ăr ă a distinge între ele.

Privitor la moştenirea testamentar ă, art. 68 alin. (3) din Legea nr.

05/1992 dispune: „întocmirea, modificarea sau revocarea testamentuluisunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile fiela data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesuluitestatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

legea naţională a testatorului;

1 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu, Tratat de drept civil , vol. I, Editura NaţionalăS. Ciornei, Bucureşti, 1928, p. 99-100.




90

legea domiciliului acestuia;

legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

legea situaţiei imobilului ce face obiectul testamentului”.

Consider ăm că aceste dispoziţii nu înlătura, ci dimpotrivă secompletează cu dispoziţiile art. 885 Cod civil, întrucât ele conţin precizăriale legii aplicabile în materia formei exterioare a testamentului autentic şiolograf. Art. 885 Cod civil dispune: „Cetăţeanul român care s-ar afla înţar ă str ăină va putea face testamentul său, ori în forma olograf ă după normele prevăzute de legea română, ori în forma autentică întrebuinţată delocul unde se face testamentul”.

În susţinerea soluţiei noastre aducem ca argument precizările f ăcuteîn art. 183 din Legea nr. 105/1992 referitor la dispoziţiile finale care arată

că „Pe data intr ării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 2 din Codulcivil, art. 375 din Codul de procedur ă civilă, precum şi orice dispoziţiicontrare". Dispoziţiile art. 68 nu sunt contrare celor din art. 885 Cod civil,ultimele completându-le pe primele în privinţa formei testamentului autenticşi olograf. Nereferirea în Legea nr. 105/1992 la forma testamentului autenticşi olograf reprezintă o menţinere în vigoare a reglementărilor în această materie date de Codul civil, ele prezentându-se ca o lege specială şi o precizare în materie de formă, în raport de legea-cadru ce reglementează raporturile de drept internaţional privat în dreptul românesc.

Reglementările din Codul civil şi din Legea nr. 105/1992 referitoarela forma testamentelor sunt în concordanţă cu rezolvările de principiu şidin alte sisteme de drept, împărtăşite aproape unanim de doctrina despecialitate atât din secolul trecut, cât şi din secolul nostru1.

În ceea ce priveşte aplicarea legii personale pentru forma exterioar ă a testamentului olograf, fundamentele sunt atât juridice cât şi de ordin practic. Dacă am aplica invariabil legea locului întocmirii actului, c persoană ar fi uneori în imposibilitatea de deferire a averii sale după încetarea din viaţă pentru că ar trebui să facă apel la autorităţi necunoscute

sau mai greu accesibile, ar trebui să se conformeze unor cerinţe de formă pe care nu le cunoaşte, întrucât se află accidental pe teritoriul unui statstr ăin. În acest mod prin legea locală s-ar aduce îngr ădiri capacităţii de aface actul şi drepturilor de care poate dispune prin acte pentru cauză demoarte, pe care legea personală nu le prevede şi în acest caz persoana ar fisupusă unui regim discriminatoriu fată de ceilalţi naţionali aflaţi pe propriul teritoriu. În raport de aceste considerente, avându-se în vedere

1 I. P. Filipescu, op. cit., p. 286-289.




91

îngr ădirea capacităţii juridice si chiar imposibilitatea de exprimare avoinţei în forma producătoare de efecte juridice s-a impus soluţia întocmiriitestamentului olograf în forma cerută de legea personală. Sub aspect practicaceastă formă este întotdeauna cunoscută de autor, este uşor de executat

oriunde s-ar afla, depinde doar de persoana autorului, excluzându-seintervenţia unor autorităţi statale, sub aspectul întinderii efectelor sale – produce aceleaşi efecte ca şi testamentul autentic. Pentru individ prezintă avantajul practic al simplităţii şi al celerităţii, cât şi lipsa oricăror cheltuielila întocmirea actului de ultimă voinţă.

Fundamente economice, politice şi sociale. Regula locus regit actum s-a impus datorită importantelor interese politice, economice şisociale pe care le implică1. Încheierea actelor juridice în forma cerută delegea locului întocmirii lor dă posibilitatea fiecărui stat de a exercita undeplin control asupra operaţiilor juridice importante încheiate pe propriulteritoriu.

Pornind de la interese sociale, politice şi economice, fiecare stat a prevăzut încheierea anumitor acte de importanţă deosebită într-o anumită formă. Ele sunt valabil încheiate şi îşi produc efecte pe teritoriul propriu,doar dacă s-au respectat cerinţele de formă prevăzute imperativ de legea proprie. Avem în vedere, spre exemplu, situaţia tuturor actelor de starecivilă, actele de dobândire a proprietăţii asupra imobilelor cu valoareeconomică însemnată, constituirea persoanelor juridice cu capital mare,actele de rezolvare a succesiunilor imobiliare, ş. a. În toate aceste situaţii,încheierea actului sub aspectul formei exterioare, în condiţiile prevăzutede legea locului, confer ă posibilitatea statului de a exercita un controlasupra operaţiilor juridice importante efectuate pe propriul teritoriu, de aavea o situaţie cu privire la migraţia populaţiei, evidenţa acesteia,transferurile de capital, de bunuri de valoare mare, într-un cuvânt păstrează controlul asupra vieţii juridice din spaţiul aflat sub autoritatea sa.

Prin intermediul regulii locus regit actum, statul este într-un permanent dialog cu subiectele de drept aflate pe propriul teritoriu,indiferent de calitatea acestora de cetăţeni sau str ăini, dialog prin care îşiexercită nemijlocit autoritatea asupra tuturor. Prin acest dialog al formelor statul controlează conduita indivizilor aflaţi pe propriul teritoriu,impunându-le chiar o anumită conduită, în acele situaţii în care areinteresul să o facă. Este evidentă atitudinea de autoritate a statului înraporturile sale cu toate subiectele de drept. Din cele mai vechi timpuri

1 B. Predescu, op. cit., p. 415-416.




92

statul a controlat prin diferite mijloace circuitul civil, în unele perioadeistorice acest control fiind total (ca în epoca sclavagistă sau medievală), cutimpul el atenuându-se, privind doar acele raporturi juridice care prezintă oimportanţă mai mare pentru societate în general, dar şi pentru puterea

politică organizată în stat.În plan politic, legea formei exterioare a actelor juridice este o

expresie a suveranităţii de stat, iar recunoaşterea formei valabil întocmită în altă ţar ă înseamnă o egală recunoaştere a diferitelor sisteme de drept pe plan internaţional.

Regula locus regit actum a fost dictată şi ea de unele intereseeconomice cum sunt cele privind controlul asupra operaţiilor juridice devaloare mare încheiate pe teritoriul unui stat, perceperea unor taxe cuocazia întocmirii unor acte juridice în faţa autorităţilor statului, controlul

asupra situaţiei juridice a unor bunuri cu circulaţie condiţionată saulimitată, protejarea economiei naţionale ş. a. Formalismul actelor juridiceeste un mijloc de protecţie a economiei proprii faţă de agresiuneaconcurenţilor str ăini, dar poate constitui şi o frână în dezvoltareacomer ţului.



CAPITOLUL II Determinarea legii succesorale

93

Secţiunea a III-a

Determinarea legii succesorale

În materie succesorală distingem între determinarea legii aplicabile succesiunii şi domeniul acesteia, fiind prealabilă soluţionarea celei dintâi,întrucât numai după ce s-a stabilit legea aplicabilă moştenirii vom cercetace probleme de drept guvernează.

În dreptul internaţional privat, pentru determinarea legii succesoralese are în vedere natura bunurilor ce compun patrimoniul autorului. Înfuncţie de natura mobiliar ă sau imobiliar ă a activului succesoral va devenicompetentă fie legea locului situă rii bunului, fie ultima lege personal ă aautorului. Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de dreptinternaţional privat prevede în art. 66: „Moştenirea este supusă; a) în ceeace priveşte bunurile mobile1, oriunde s-ar afla, legii naţionale2 pe care persoana decedată o avea la data mor ţii; b) în ceea ce priveşte bunurileimobile şi fondul de comer ţ, legii locului unde fiecare din aceste bunurieste situat”.

Materia succesiunii are legătura cu dreptul familiei, regimul juridical bunurilor şi regimul juridic al actelor juridice. Legea aplicabilă succesiunii depinde după cum se pune accentul pe asemenea legături, însensul că este mai consistentă cu dreptul familiei ori cu una din celelalte două

1 Tribunalul judeţean Braşov a stabilit că moştenitorii unui cetăţean str ăin trebuie, indiferentde cetăţenia lor, să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală în termenul de prescripţie prevăzut delegea română, dacă în masa succesorală se află imobile situate pe teritoriul ţarii noastre (înRevista Română de Drept, nr.4/1972, p.159). Aşadar, opţiunea succesorală ţine de materiasuccesorală, şi nu de statutul personal sau de statutul real, ceea ce înseamnă că se aplică legeasuccesorală, care este, în cazul bunurilor imobile situate în ţara noastr ă, legea română. Pentrusuccesiunea vacantă r ămasă de pe urma unui cetăţean grec, a se vedea Revista Română de

Drept, nr.3/1973, p.123.2 Practica judecătorească anterioar ă s-a pronunţat in sensul că succesiunea bunurilor mobile

considerate in mod individual (ut singuli) este supusă legii situaţiei bunurilor (C.

HAMANGIU, Codul civil adnotat , p. 22, nr.19), iar succesiunea mobiliara (deci bunurilemobile sunt privite in universalitatea lor) a unui str ăin decedat in ţara noastr ă este supusă legii lui naţionale ( Ibidem, p.26, nr.37şi 27-23, nr.52). În cazul succesiunii mobiliare,transmiterea are caracter de universalitate, bunurile mobile nefiind privite (considerate ) in modsingular, individual, adică ut singuli. Dacă succesiunea este vacantă (bona vacantia), indiferentcă bunul este mobil ori imobil, statul culege bunurile vacante. Bunurile mobile succesoralesunt considerate ut singuli în cazul succesiunii vacante, dacă dreptul statului de a culege

bunurile este calificat un drept de dezherentă, nu un drept de succesiune.




94

domenii, adică după calificarea care se dă succesiunii. Dreptul comparatcunoaşte fie soluţia că succesiunea - f ăr ă a distinge între cea mobiliar ă şi ceaimobiliar ă - este supusă legii na ţ ionale a defunctului1, fie soluţia că succesiunea bunurilor imobile este supusă legii situa ţ iei (lex rei sitae), iar

succesiunea bunurilor mobile este supusă legii ultimului domiciliu aldefunctului2 ori (este vorba de succesiunea mobiliar ă) legii naţionale de ladata mor ţii a celui de lasă succesiunea3. Aşadar, pentru succesiunea bunurilor mobile se aplică de unele sisteme de drept legea ultimului domiciliu aldefunctului, iar de altele legea lui naţională din momentul decesului.

În favoarea legii domiciliului, se invocă următoarele argumente:

a) legea succesorală are o strânsă legătur ă cu legea care stabileşteregimul juridic al bunurilor, astfel că legea succesorală apar ţine statutuluireal, nu celui personal;

b) bunurile mobile sunt considerate că se află la domiciliuldefunctului; în fapt aceasta este realitatea in cele mai multe cazuri; legeadomiciliului asigur ă un regim unitar lichidării succesiunii, deoarece această operaţie se face la ultimul domiciliu al defunctului;

c) legea domiciliului nu nesocoteşte interesele familiei, deoarecedomiciliul defunctului coincide cu cel al familiei acestuia;

d) interese de ordin practic, pentru a se aplica într-o măsura mai marelegea proprie; este vorba de ţările de imigrare, în care numărul celor care se

găsesc în ţara respectivă ai domiciliul, dar f ăr ă a avea cetăţenia sa, este maimare decât al cetăţenilor proprii care decedează in str ăinătate unde îşi au şidomiciliul.

În sprijinul aplicării legii naţionale a defunctului succesiuniimobiliare se invocă următoarele argumente:

a) succesiunea are o strânsă legătur ă cu raporturile de familie,ambele reflectând concepţia existentă cu privire la familia într-un anumitstat; succesiunea cunoaşte instituţia rezervei care are ca scop stabilitateafamiliei;

b) statul a cărei cetăţenie o are defunctul la data decesului este celmai interesat să reglementeze succesiunea lăsata de cetăţeanul său, decâtoricare alt stat;

c) interese de ordin practic, în ţările de emigrare, pentru a aplica într-

1 Codul italian, art.23; codul civil portughez din 1966, art-62; Codul civil grec, art.28.2 Dreptul englez, cel al S.U.A. şi cel francez.3 Dreptul român.




95

o măsur ă mai mare legea proprie.

Trebuie sa precizăm că adoptarea uneia din cele două soluţii de cătreun anumit sistem de drept nu depinde numai de valoarea acestor argumente, ci şi de tr ăsăturile acelui sistem de drept, intereselor statului pe

care le consacr ă şi le apăr ă, particularităţilor legate de tradiţie şi altor factori.Pe de alta parte, unii autori consider ă că transmiterea succesorală mobiliar ă este consecinţa unui fapt juridic, care este decesul. În dreptul intern, acest fapt juridic se localizează la locul deschiderii succesiunii, iar acest loc este laultimul domiciliu al defunctului. În consecinţă, dreptul internaţional privat, pentru a asigura aplicarea unei singure legi succesiunii mobiliare, foloseştelocalizarea din dreptul intern care se refer ă la faptul generator al drepturilor succesorale1.

Ar urma, după acesta concepţie, că succesiunea imobiliar ă trebuie

supusă legii domiciliului defunctului, pentru a se asigura supunerea întregiisuccesiuni unei singure legi. Autorii amintiţi arată, însă, că locul situăriiimobilului este elementul (punctul) de legătur ă privilegiat pentrusuccesiunea imobiliar ă, faţă de alte puncte de legătur ă2.

Sistemul de drept românesc. Faţă de dispoziţiile legale observăm că succesiunea mobiliar ă va fi guvernată întotdeauna de ultima lege personală, adică de legea ultimei cetăţenii sau legea ultimului domiciliual autorului, iar succesiunea imobiliar ă va fi guvernată de legea loculuisituării bunului pentru fiecare dintre imobilele succesorale lăsate de autor.

În sistemul de drept român, ca de altfel şi în majoritatea sistemelor juridicecontemporane, natura bunurilor succesorale este criteriul unic după care sedetermină legea aplicabilă, astfel încât se observă că nu interesează felulsuccesiunii de a fi legală sau testamentar ă. Prin aceasta înţelegem că legeasuccesorală, determinată conform art. 66 din Legea nr. 105/1992, va guvernaatât succesiunea legală cât şi cea testamentar ă, după cum ea este mobiliar ă sau imobiliar ă.

Pentru a da eficienţă manifestării depline a principiului libertăţii devoinţă, care în materia legatelor îmbracă o formă mai accentuată decât în

situaţia altor acte juridice, legiuitorul român, în art. 68 din Legea nr.105/1992 a precizat:

,,(1) Testatorul poate supune transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea ar ătată în art. 66, f ăr ă a avea dreptul să

1 H. Batiffol şi P. Lagarde, Droit international privé , 8e édition, LGDJ, Paris, 1993, p.305-307

2 Ibidem , p.308




96

înlăture dispoziţiile ei imperative.

(2) Legea astfel aleasă se aplică situaţiilor prevăzute la art. 67.

(3) Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului suntsocotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie ladata când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesuluitestatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

a) legea naţională a testatorului;

b) legea domiciliului acestuia;

c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de

transmitere a bunurilor moştenite”.Coroborând dispoziţiile alin. (3) cu primele două alineate ale art. 68,

înţelegem că testatorul poate să aleagă între două sau mai multe legiaplicabile, f ăr ă a încălca normele imperative din sistemul de drept, adică f ăr ă a încălca legea imperativă privind regimul bunurilor dat întotdeaunade regula lex rei sitae, şi legea sa personală, după distincţiile f ăcute încadrul acesteia cu privire la determinarea legii personale fie ca lege acetăţeniei, fie a domiciliului persoanei. Legea locului încheierii actului poate fi aplicată numai în măsura în care nu este înlăturată de o normă

imperativă, cum ar fi cea a regimului bunurilor imobile dat întotdeauna delegea locului situării lor. Cu alte cuvinte, doar în materia succesiunilor mobiliare legea aplicabilă poate să fie legea personală a autorului sau oaltă lege pe care acesta o poate alege ca aplicabilă, în măsura în care în propriul sistem de drept i se permite această alegere.

În urma acestei scurte analize se observă că libertatea de alegere alegii aplicabile este de fapt limitată de principiile de drept recunoscute înmaterie succesorală.

Distincţiile f ăcute cu privire la natura bunurilor succesorale se

completează cu modul de reglementare a condiţiei juridice a str ăinului înmaterie succesorală, respectiv recunoaşterea vocaţiei acestora, posibilitateade a dispune de bunurile succesorale, inclusiv prin modalitatea scoateriiacestora în afara teritoriului statului.



CAPITOLUL II Domeniul legii succesorale

97

Secţiunea a IV-a

Domeniul legii succesorale

§1. DESCHIDEREA MOŞTENIRII

Preliminarii. Prin deschiderea moştenirii se produce efectul juridical transmiterii acesteia. Ea prezintă o importanţă juridică deosebită întrucâtmoştenitorii, indiferent că sunt legali sau testamentari, nu pot dobândi niciun drept asupra patrimoniului succesoral până în momentul deschideriimoştenirii prin moarte, deoarece patrimoniul unei persoane fizice nu poatefi transmis şi dobândit decât la moartea titularului. De fapt, înainte dedeschiderea moştenirii nici nu se poate vorbi de moştenitori ori masă succesorală, persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său, iar moştenitorii urmează să fie determinaţi numai la data deschideriimoştenirii1.

Conform art.651 C. civ. "succesiunile se deschid prin moarte". Decio persoană în viaţă niciodată nu poate să transmită o moştenire. De aiciregula că nu poate fi moştenit un om viu (nulla est viventis hereditas). Însistemul dreptului civil român, prin moarte se înţelege numai moarteafizică a unei persoane fizice, care a fost constatată prin examenulcadavrului - sau declarată prin hotărâre judecătorească în cazulimposibilităţii constatării fizice. Subliniem că simpla declarare judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efectdeschiderea moştenirii, pentru că "cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, r ămasă definitivă"(art.19 din Decretul nr.31/1954).

Din punct de vedere juridic deschiderea moştenirii presupune

cercetarea şi stabilirea a două coordonate: data şi locul deschideriimoştenirii

1 Astfel fiind, descendentul unei persoane în viaţă nu poate contesta renunţarea f ăcută deacesta din urmă la o moştenire ce i s-ar fi cuvenit, întrucât printr-o asemenea acţiune,descendentul urmăreşte mărirea patrimoniului acelei persoane, spre a moşteni mai mult ladecesul ei; f ăr ă a avea vreun drept asupra acelui patrimoniu câtă vreme moştenirea nu a fostdeschisă. A se vedea TJ Maramureş, dec. civ. nr.340/1983, în Revista Română de Drept,nr.10. 1983, p.72-73.




98

Data deschiderii mo şteniri. Deoarece moştenirea se deschide "prinmoarte" (art.651 C. civ.), data deschiderii ei coincide cu momentul mor ţiicelui care lasă moştenirea1. Rezultă că persoana care pretinde moştenireasau anumite drepturi asupra moştenirii, indiferent că îşi întemeiază aceste

drepturi pe dispoziţiile legii (moştenitorii legali) sau pe dispoziţiiletestamentare (legatarii), trebuie să dovedească moartea, precum şi data -eventual chiar ora sau minutul - mor ţii celui pe care vrea să-l moştenească (art. 1169 C. civ.).

Dovada mor ţii, inclusiv data ei, se face cu certificatul de deceseliberat după întocmirea actului de deces, ca urmare a constatării mor ţii înmod direct (moarte fizică constatată) de către organele abilitate de lege. Înipoteza în care decesul nu poate fi constatat în mod direct, prinexaminarea cadavrului uman, actul de deces se completează pe baza

hotărârii judecătoreşti declarative de moarte r ămasă definitivă, carecuprinde şi data stabilită de instanţă ca fiind aceea a mor ţii (art.18 dinDecretul nr.31/1954). În ambele cazuri, deci atât în cazul mor ţii fizicconstatate, cât şi în cazul declar ării judecătoreşti a mor ţii, întrucât moarteaşi data producerii ei sunt simple fapte materiale, dovada contrar ă se va putea face prin orice mijloace de probă. Astfel, deoarece menţiunile dinactul (certificatul) de deces referitoare la deces şi data lui nu reprezintă constatări ale delegatului de stare civilă, f ăcute ex propriis sensibus, elevor face dovadă nu până la înscrierea în fals, ci numai până la probacontrar ă în cadrul acţiunii în justiţie intentate pentru anularea ori

rectificarea actului (certificatului) de stare civilă. Tot astfel, dacă celdeclarat mort este în viaţă, se poate cere anularea hotărârii declarative demoarte (art.20 alin. l din Decretul nr.31/ 1954), iar dacă se va dovedi caadevărată o altă dată a mor ţii, instanţa judecătorească va putea rectificadata stabilită prin hotărârea declarativă de moarte (art.18 din Decretulnr.31/1954)2. Tot prin orice mijloace de probă se poate dovedi - dacă va fi

1 Deschiderea moştenirii ( şi data ei) nu trebuie să fie confundata cu deschiderea procedurii succesorale notariale. În speţa soluţionată prin dec. civ. a TJ Ilfov nr.411/1979notariatul de stat competent a comunicat instanţei "că succesiunea defunctei - decedată la8.02.1977 - nu a fost deschisă" ( a se vedea, Revista Română de Drept, nr. 10, 1979, p.65}.Este evident că moştenirea în cauză a fost deschisă pentru că ea nu depinde de actele ce seefectuează ulterior la notariatul competent. Ceea ce nu a fost declanşată este procedurasuccesorală notariala, care produce alte efecte juridice.

2 Cu privire la problematica declar ării judecătoreşti a mor ţii, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil , ediţia a V-a revăzută şiadăugită de M. Nicolae. P. Truşcă -, Editura Şansa, Bucureşti, 1998, p.293 şi urm. şi lucr ările(inclusiv practica judecătorească) acolo citate.




99

nevoie1 - ora şi minutul mor ţii netrecute în actul (certificatul) de deces.

Stabilirea exactă a momentului deschiderii moştenirii prezintă oimportanţă deosebită pentru că în funcţie de acest element se determină (indiferent când este soluţionată problema pe cale notarială sau

judecătorească): persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor succesorală şi

drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii;

data de la care începe, de regulă, curgerea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.);

momentul transmiterii moştenirii la succesori, actul juridic alacceptării moştenirii retroactivând până la data deschiderii moştenirii. Totastfel şi renunţarea la succesiune produce efecte retroactive până la

această dată; problema validităţii actelor (pactelor) juridice asupra moştenirii,

ştiut fiind că, în principiu, actele asupra unei succesiuni nedeschise suntnule absolut (art.702 şi 965 C. civ);

compunerea şi valoarea masei succesorale;

începutul indiviziunii succesorale în cazul pluralităţii de moştenitoriuniversali sau cu titlu universal şi data până la care retroactivează efectuldeclarativ al ieşirii lor din indiviziune (al partajului);

legea care va cârmui devoluţiunea moştenirii în cazul conflictului întimp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii -art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. 2 din Constituţie - republicată)2.

Precizăm însă că actele ulterioare deschiderii moştenirii - cum ar fi,de exemplu, acceptarea sau renunţarea la succesiune sau procedurasuccesorală ori partajul între moştenitori - sunt guvernate de legea învigoare la data săvâr şirii acestor acte, în virtutea regulii potrivit căreialegea nouă se aplică de îndată actelor încheiate sau faptelor intervenitedupă intrarea ei în vigoare (principiul aplicării imediate a legii noi)3.

Locul deschiderii mo ştenirii. Moştenirea se deschide la locul1 Stabilirea orei, eventual a minutului mor ţii prezintă importanţă practică numai în cazul in

care două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală; reciprocă sau unilaterală, audecedat la aceeaşi dată (zi).

2 Chemarea la moştenire se stabileşte în funcţie de legea în vigoare la data deschideriimoştenirii, chiar dacă testamentul lăsat de defunct a fost f ăcut după principiile altei legi, ceera în vigoare la data confecţionării lui.

3 A se vedea M. Eliescu, Mo ştenirea şi devolu ţ iunea ei în dreptul RSR, editura Academiei,Bucureşti, 1996, p. 63.




100

ultimului domiciliu al defunctului. Această regulă, neprevăzută în Codulcivil1, rezultă implicit din art.14 al Codului de procedur ă civilă (care dă litigiile privitoare la moştenire în competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului2) şi din art.10 lit. a şi b şi art.68 alin. 1 şi 2 al Legii

notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995, care confer ă competenţă teritorială în materia procedurii succesorale notarialenotarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei3 în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, iar în cazulmoştenirilor succesive ultimul domiciliu al defunctului care a decedat celdin urmă. Regula ultimului domiciliu al defunctului se impune şi dinconsiderente de ordin practic, întrucât la ultimul domiciliu se află, deobicei, înscrisurile defunctului (inclusiv testamentul întocmit de defunct)şi tot acolo se pot culege cel mai uşor şi informaţiile despre moştenitorii(rudele şi alte persoane apropiate) defunctului şi despre masasuccesorală4. Din această cauză, regula ultimului domiciliu este admisă în practica judecătorească ori notarială şi în literatura de specialitate, chiar dacă nu este vorba, în mod direct şi exclusiv, de stabilirea competenţeiacestor organe. Prin urmare, pentru stabilirea locului deschideriimoştenirii nu interesează locul unde a decedat cel care lasă moştenirea şinici locul reşedinţei, dacă defunctul avea o altă locuinţă vremelnică sausecundar ă.

Potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954, "Domiciliul unei persoanefizice este acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală". Poate ii

vorba de domiciliul de drept comun, adică cel voluntar al persoanei fizicecu deplină capacitate de exerciţiu şi de domiciliul legal, adică cel fixat delege, minorului sau persoanei puse sub interdicţie (art. 14 din Decretulnr.31/1954). Cât priveşte domiciliul legal al persoanei dispărute, care estela domiciliul curatorului (în cazul în care s-a instituit curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut), deoarece vizează numai actele în carecuratorul este îndreptăţit să-1 reprezinte (art.15 alin. l din Decretul nr.31/1954) - deci numai actele patrimoniale între vii - nu are nici o înrâurireasupra locului unde moştenirea se deschide5, dacă ulterior, prin hotărâre

judecătorească definitivă, se va declara moartea celui dispărut. Tot astfel,1 Textul art.95 C. civ., ("Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urmă al

defunctului"), care stabilea în mod expres, a fost abrogat prin art.49 al Decr.nr.32/1954.2 A se vedea şi art.397 din C. proc. civ. privitor la continuarea executării silite împotriva

moştenitorilor debitorului decedat.3 Competenţa teritoriala a birourilor de notari publici cu sediul în municipiul Bucureşti se

întinde pe tot cuprinsul municipiului (art.l14 din Legea nr.36/1995).4 M. Eliescu, op. cit., p. 55.5 Ibidem, p. 56.




101

domiciliul legal al moştenitorilor la curator, în cazul instituirii curateleiasupra unor bunuri succesorale (art.15 alin.2 din Decretul nr.31/1954 şiart.72 din Legea nr.36/1995), nu are, evident, nici o influenţă asupralocului de deschidere a moştenirii în cazul decesului unuia sau unora

dintre aceşti moştenitori. În sfâr şit, precizăm că domiciliul convenţional(ales) nu poate avea nici o aplicaţie în privinţa locului deschideriimoştenirii. De exemplu, nu ar putea produce efecte, fiind nulă de drept,clauza testamentar ă prin care testatorul ar dispune ca litigiul eventual înlegătur ă cu moştenirea pe care o va lăsa să fie judecat de altă instanţă decât aceea a ultimului său domiciliu. În materie de moştenire, după cumrezultă din art. 19 coroborat cu art.14 din C. proc. civ., regulile decompetenţă sunt excepţionale şi absolute1.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în ţ ar ă -

indiferent că este vorba de un cetăţean român sau de un cetăţean str ăin -locul deschiderii moştenirii este locul din ţ ar ă unde se afl ă bunurile celemai importante ca valoare ale acesteia2 (art.68 alin.2 din Legeanr.36/1995). Această soluţie prevăzută de lege pentru determinareacompetenţei notarilor publici a desf ăşura procedura succesorală necontencioasă, consider ăm că este aplicabilă şi pentru determinareacompetenţei instanţei judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii înmaterie de moştenire (de exemplu, organul administraţiei publice allocalităţii unde este situat imobilul care face parte din moştenire şi care poate cere deschiderea procedurii succesorale), chiar dacă, la data mor ţii,

defunctul avea în ţar ă o reşedinţă, pentru că în materie de moştenirecompetenţa este - după cum am văzut excepţională şi absolută potrivitart.14 C. proc. civ., fiind înlăturată aplicarea art. 5 C. proc. civ.3. De altfel,în privinţa locului deschiderii moştenirii nu s-ar putea concepe aplicareaconcomitentă a două reguli diferite, fiindcă s-ar ajunge în situaţianefirească ca procedura succesorală necontencioasă să fie începută la un birou notarial în funcţie de locul unde sunt situate bunurile defunctului,iar după ivirea neînţelegerilor între moştenitori procesul să fie judecat şisoluţionat de instanţa de la locul reşedinţei defunctului (care poate fi

diferită).Dacă domiciliul defunctului este necunoscut întrucât a fost nomad,

majoritatea autorilor aplică prin asemănare tot regula deschideriimoştenirii la locul unde se afl ă bunurile mai importante ca valoare ale

1 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedur ă civil ă, vol. I. Editura Naţional,Bucureşti, 1996, p.422 şi 428-429; etc

2D. Chirică, Drept civil. Succesiuni, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996;p. 14.

3 M. Eliescu, op. cit ., p. 56.




102

moştenirii, iar în lipsă de bunuri, la locul unde s-a înregistrat moartea1.

Deoarece locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiunede fapt, dovada lui se poate face, aşa cum s-a ar ătat, prin orice mijloace de probă admise de lege. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu

menţiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei carelasă moştenirea (în cazul minorului sub 14 ani cu actul de identitate alreprezentantului legal).

Locul deschiderii moştenirii prezintă importanţă pentrudeterminarea organelor competente teritorial să rezolve diferite probleme privind moştenirea.

a) Astfel, secretarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritoriale se găseşte ultimul domiciliu al defunctului (sau procurorul) poate cere (iar dacă moştenirea cuprinde imobile, este obligat să cear ă)deschiderea procedurii succesorale notariale şi, dacă este cazul, luareamăsurilor de conservare (art.68 şi 70 din Legea nr.36/1995).

b) Procedura succesorală necontencioasă reglementată de Legeanr.36/1995 este de competenţa notarului public de la locul deschideriimoştenirii (art.10).

c) Instanţa judecătorească competentă a judeca acţiunile privitoare lamoştenire se determină tot în funcţie de locul deschiderii moştenirii (chiar dacă în masa succesorală se găsesc imobile aflate în circumscripţia altei

instanţe)

2

.Potrivit art.14 C. proc. civ. această instanţă este competentă să

judece:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

1; C. Stătescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de crea ţ ie intelectual ă . Succesiunile , Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 110; St. Cărpenaru,

Dreptul de mo ştenire , în Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de

mo ştenire de Fr. Deak, St. Cărpenaru, Universitatea Bucureşti, 1983, p.384; L. Zinveliu, Dreptul la mo ştenire în R.S.R., Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975 p.13; D. Macovei, Drept civil. Succesiuni , Editura Chemarea, Iaşi, 1993,.p.13; E. Safta-Romano, Drept civil.

Dreptul de mo ştenire , Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996. p.42-43; M. EIiescu, op. cit., p.56.2 A se vedea, V M. Ciobanu, op. cit. , p.429. Instanţa competentă se determină in funcţie

de locul deschiderii moştenirii (ultimul domiciliu al defunctului) şi în cazul în care obiectulacţiunii îl constituie ieşirea din indiviziune asupra unui teren restituit potrivit Legiinr.18/1991 moştenitorilor defunctului – TMB s. a III-a civ., dec.nr.515/1993, în Tribunalul municipiului Bucure şti. Culegere de practică judiciar ă civil ă pe anii 1993-1997 , cu note deI. Mihuţă p. 334-335




103

2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii (inclusiv cel aparent) le-ar avea unulîmpotriva altuia (de exemplu, petiţia de ereditate, acţiunea în reducţiunesau pentru raportul donaţiilor, acţiunea de partaj succesoral şi cererile

având ca obiect pretenţii născute din cauza şi în timpul indiviziunii etc); 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva

vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar, inclusivcererile acelor creditori care au f ăcut cheltuieli prilejuite de înmormântareadefunctului sau cu conservarea şi administrarea bunurilor succesorale(creanţe ulterioare deschiderii moştenirii);

Potrivit, art. 74 alin.3 şi art. 88 din Legea nr.36/1995, cererile privitoare la anularea certificatului de moştenitor sau de ridicare ori demodificare a măsurilor de conservare a bunurilor succesorale sunt tot de

competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al mortului. Se admite că după desăvâr şirea împăr ţelii între moştenitori (inclusiv

judecarea acţiunilor în garanţie între copărtaşi sau în desfiinţareaîmpăr ţelii) competenţa excepţională a instanţei locului deschideriisuccesiunii încetează şi se revine la regulile generale de competenţă teritorială. Tot astfel, cererile creditorilor îndreptate împotriva uniculuimo ştenitor al defunctului - care a acceptat moştenirea pur şi simplu -, se judecă de instanţa competentă potrivit regulilor generale (actor sequitur forum rei). În sfâr şit, precizăm că acţiunile reale imobiliare, f ăr ă legătur ă

cu probleme succesorale (cum ar fi o acţiune în revendicare în carereclamantul nu pretinde drepturi succesorale sau în care moştenitoriirevendică imobilul de la un ter ţ care nu contestă calitatea lor demoştenitori ai defunctului ori o urmărire ipotecar ă) sunt de competenţainstanţei în circumscripţia căreia se află imobilul (art.13 C. proc. civ.).

În concluzie, deschiderea succesiunii se determină prin dată şi loc. Pe planul dreptului interna ţ ional privat , legea succesorală se aplica numai înceea ce priveşte data deschiderii succesiunii, nu şi în ceea ce priveşte locul.

Într-adevăr, locul deschiderii succesiunii prezintă interes pentrudeterminarea organelor notariale competente în privinţa proceduriisuccesorale necontencioase şi pentru determinarea competenţei instanţelor judecătoreşti chemate a se pronunţa în litigii născute în legătura cusuccesiunea. În ambele cazuri, competenţa se determină de legea forului.Astfel că, pentru determinarea competenţei notariatului, deosebim1: a)notarul public din biroul notarial situat în circumscripţia teritoriala a

1 Art.10 şi art.68 ale Legii nr.36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială




104

judecătoriei, în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) pentrusuccesiunea unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu in ţar ă, procedurasuccesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei, în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca

valoare; această dispoziţie se aplică atât cetăţenilor români, cât şi str ăinilor,dacă nu au avut domiciliul în ţar ă, dar au lăsat bunuri în România. În cazulîn care între moştenitori apar neînţelegeri, notarul public constată aceasta printr-o încheiere şi îndrumă păr ţile să cear ă soluţionarea litigiilor lainstanţa judecătorească1. Locul deschiderii succesiunii nu prezintă interesnici pentru determinarea legii aplicabile succesiunii, deoarece aceasta serezolvă potrivit normei conflictuale a forului. În sensul celor ar ătate, art.67lit. a din Legea nr.105/1992 prevede că legea aplicabil ă mo ştenirii stabile ştemomentul deschiderii acesteia, deci nu se refer ă şi la locul deschideriimo ştenirii.2

§2. CONDIŢIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOŞTENIRE

Enumerarea condi ţ iilor. Capacitatea şi voca ţ ia succesoral ă Subtitlul "Despre calităţile cerute pentru a succede", Codul civil (art.654-658) prevede două condiţii - una pozitivă şi una negativă - pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moşteni să aibă capacitate

succesoral ă şi să nu fie nedemnă de a mo şteni.La aceste două condiţii, în literatura juridică se adaugă o a treia, şi

anume voca ţ ia (chemarea) la mo ştenire. Într-adevăr, dreptul la moştenirese analizează în cadrul dreptului succesoral nu în sensul aptitudinii generalea persoanei fizice ori juridice de a avea acest drept în conţinutul capacităţiisale de folosinţă (dreptul de moştenire al persoanei fizice fiind un dreptconstituţional)3, ci în sensul dreptului asupra unei moşteniri deschise. Iar pentru ca o persoană să aibă un asemenea drept, ea trebuie să fie chemată Iamoştenire, adică să aibă vocaţie succesorală, legală sau testamentar ă.

Deci vocaţia succesorală este o condiţie a dreptului la moştenire, numaică această chemare îşi are temeiul fie în lege, fie în testamentul lăsat dedefunct. Pe de altă parte, trebuie observat că nedemnitatea succesorală, în

1 Art.78 al Legii nr. 36/19952 A se vedea în acest sens şi I. Filipescu, Drept interna ţ ional privat , Editura Actami,

Bucureşti, 1999, p. 462.3 Potrivit art.46 din Constituţia (republicată) "Dreptul la moştenire este garantat", regimul

juridic general al moştenirii putând fi reglementat numai prin legi organice (art. 73 alin.3 lit.m din Constituţie).




105

sistemul Codului civil (art.655-658), este specifică numai moştenirii legaleşi deci nu reprezintă o condiţie generală a dreptului ia moştenire, tot aşacum revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine (art.930-931C. civ.) - ca echivalent al nedemnităţii succesorale legale - este specifică

moştenirii testamentare.Pentru aceste considerente, aici vom analiza numai capacitatea şi

vocaţia succesorală, urmând ca nedemnitatea să fie analizată în cadruldevoluţiunii legale a moştenirii, iar revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine - precum şi înlăturarea de la moştenire a unuimoştenitor legal prin testamentul lăsat de defunct (exheredarea) - în cadruldevoluţiunii testamentare a moştenirii.

Capacitatea succesorală. Potrivit art. 654 C. civ., "pentru a puteasuccede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la

momentul deschiderii succesiunii". Rezultă că orice persoană careexist ă în momentul deschiderii mo ştenirii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune.

Dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii (art. l169 C. civ.) şi care poate să fie moştenitorul în cauză (prin reprezentanţii legali, dacă estecazul), dar şi succesorii săi în drepturi. În cazul în care moştenitorul a fostîn viaţă la data deschiderii moştenirii (un timp cât de scurt), dar ulterior adecedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi

succesori în drepturi (moştenire prin retransmitere).Întrucât dovada vizează "existenţa" în raport cu momentul

deschiderii moştenirii, ea se poate referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii moştenirii, fie la dovada momentuluideschiderii moştenirii în perioada existenţei persoanei cu vocaţiesuccesorală. Cu alte cuvinte, dovada vizează nu numai şi nu atât existenţa persoanei, ci mai ales corela ţ ia ei cu momentul mor ţ ii celui care lasă moştenirea.

În această ordine de idei, urmează să facem unele precizări în

legătur ă cu persoanele care au capacitate succesorală, fiindcă există înmomentul deschiderii moştenirii, şi în legătur ă cu persoanele care nu aucapacitate succesorală, fiind că nu mai există în acel moment. În prealabil,sunt necesare unele diferenţieri privind capacitatea succesorală în cazulmoştenirii prin reprezentare şi prin retransmitere, în raport de problemacapacităţii succesorale în cazul moştenirii în nume propriu.




106

Persoanele care au capacitate succesorală

1. Persoanele fizice în via ţ a la data deschiderii succesiunii aucapacitate succesorală, f ăr ă deosebire de rasă, de naţionalitate, de origineetnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de

avere sau de origine socială (art. 4 alin. 2 din Constituţie)1. Dovada seface cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care afost în viaţă la data deschiderii moştenirii cu certificatul (actul) de decessau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte (din carerezultă că moartea moştenitorului a intervenit după deschidereasuccesiunii). Persoanele interesate pot dovedi contrariul prin oricemijloace de dovadă admise de lege.

Subliniem că legea nu condiţionează capacitatea succesorală dedurata vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii. Dacă

moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile salesuccesorale (inclusiv dreptul de opţiune succesorală) vor trece la propriisăi moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el.Astfel se explică posibilitatea unei persoane de a beneficia, până la urmă,de bunurile lăsate de o altă persoană, faţă de care nu avea vocaţiesuccesorală (nici legală şi nici testamentar ă). De exemplu, la moartea părintelui unuia dintre soţi, urmată de decesul soţului moştenitor, parteaacestuia din moştenirea părintelui va fi culeasă - în tot sau în parte, după caz - de soţul lui supravieţuitor, ca parte componentă a patrimoniului

succesoral lăsat de soţul decedat, deşi soţul supravieţuitor nu avea vocaţiesuccesorală la moştenirea lăsată de socrii lui.

2. Persoanele dispă rute au, de asemenea, capacitate succesorală. Înacest sens, art. 19 din Decretul nr.31/1954 dispune că "cel dispărut estesocotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarter ămasă definitivă". Înseamnă că persoana dispărută are capacitatesuccesorală, fiind prezumat de lege a fi în viaţă, indiferent că a intervenitsau nu o hotărâre judecătorească declarativă a dispariţiei şi indiferent de

1 În sistemele de drept musulman - de origine religioasă (Coran şi profeţiile lui Mahomed) - principiul egalităţii cunoaşte multe excepţii. De exemplu, fiul defunctului are o cotă dublă faţă de fiica lui: În raporturile succesorale dintre soţi, femeia are o cotă redusă la jumătate faţă de

bărbat: un non-musulman (kafir, necredincios) nu poate moşteni un musulman: păr ăsireaIslam-ului (apostasia) atrage o incapacitate absolută de a moşteni, cel în cauză fiind consideratmort. moştenirea lui fiind culeasă de trezoreria publică, după unele legislaţii, iar după altele

bunurile achiziţionate înainte de apostasie de către moştenitorii musulmani, iar celeachiziţionate ulterior de către trezorerie. Pentru amănunte şi alte particularităţi (calificate deun autor conflicte între civilizaţii, a se vedea Colectiv, Le droit musulman de la famille el des successions à l'épreuve des ordres juridiques occidentaux , Zurich, 1999. p. 309-353,lucrare citată de Fr. Deak, op. cit., p. 44, nota 1.




107

timpul care ar fi trecut de la dispariţia persoanei.

Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai „provizorie",definitivându-se prin reapariţia lui sau prin constatarea fizică a mor ţii luiintervenită după deschiderea moştenirii, ori declararea prin hotărâre

judecătorească definitivă a mor ţii lui. Stabilindu-se ca dată a mor ţii o dată ulterioara deschiderii moştenirii la care are vocaţie succesorală. În toateaceste cazuri, el (şi prin intermediul patrimoniului său succesorii lui îndrepturi, prin retransmitere) vor putea culege, respectiv păstra drepturilemoştenite.

În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului sedesfiinţează cu efect retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la datamor ţii celui care lasă moştenirea. În acest caz, tot ce s-a primit din

moştenire în numele dispărutului va trebui restituit moştenitorilor care aufost înlăturaţi de la moştenire prin prezenţa dispărutului sau ale căror cote- păr ţi din moştenire au fost astfel micşorate. Desigur, urmaşii lui care audreptul de a-l reprezenta succesoral vor păstra cota lui parte dinmoştenire, dar nu ca parte componentă a patrimoniului moştenit de ladispărutul declarat mort cu efect retroactiv (moştenire prin retransmitere),ci în calitate de moştenitori cu vocaţie proprie (prin reprezentare) .

3. Persoanele concepute dar nenă scute la data deschiderii succesiunii. Cu toate că existenta persoanei fizice începe din ziua naşterii.

Codul civil recunoaşte existenţa copilului (qui in utero est ) din ziuaconcepţiei cu singura condiţie de a se naşte viu (art.654) , Această regulă, prevăzută de Codul civil în materie de moştenire, este consacrată cucaracter general - după regula dreptului roman - şi prin art.7 alin.2 dinDecretul nr.31/1954; "drepturile copilului sunt recunoscute de laconcepţiune, însă numai dacă el se naşte viu" (infans conceptus pro natohabetur, quoties de commodis eius agitur ). Rezultă că legea, în interesulcopilului, consacr ă expres capacitatea iui succesorala de la concepţiune, cucondiţia să se nască viu (nu şi viabil). Fiind vorba de fapte materiale, cel

care pretinde moştenirea în numele copilului trebuie să dovedească, cuorice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei copilului, situareaacestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născutviu. Dacă aceste dovezi au fost tăcute, copilul se va putea bucura de"dreptul" la moştenire, fiindcă acest drept, cu toate că are ca obiect ouniversalitate - cuprinzând şi pasivul -, nu poate vătăma interesele iui,deoarece "'acceptarea moştenirii cuvenită unui minor ... va fi socotită întotdeauna ca fiind f ăcută sub beneficiu de inventar" (art. 19 din Decretul




108

nr.32/1954), astfel încât el va r ăspunde de datoriile moştenirii numai înlimita activului (intra vires hereditatis), putând şi abandona bunurilesuccesorale dacă administrarea şi lichidarea moştenirii ar fi preaîmpovăr ătoare (art.713 pct. 1 C. civ.).

În legătur ă cu dovada concepţiei, nefiind posibilă stabilirea cuexactitate a momentului concepţiei, art. 61 din Codul familiei stabileşte o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei (timpul cuprins între atreisuta şi a o sutăoptzecea zi dinaintea naşterii copilului). Numai că această prezumţie este prevăzută de lege în materia stabilirii filiaţiei faţă de tată. Astfel fiind, s-a pus problema dacă aplicarea ei poate fi extinsă şi lamateria succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacităţii succesorale acopilului?

Dacă problema stabilirii capacităţii succesorale se confundă cu aceea

a stabilirii filiaţiei, nu se pun probleme, fiindcă - stabilindu-se paternitatea- implicit şi în mod necesar s-a stabilit şi capacitatea succesorală acopilului născut după moartea tatălui, pe care urmează să-l moştenească (deexemplu, copil născut cel mult la 300 de zile după moartea soţului mamei).Iar dacă se stabileşte că defunctul nu putea fi tatăl copilului pentru că acesta s-a născut după 300 de zile, copilul nu va putea moşteni, nici chiar pe cale testamentar ă, întrucât nu a avut capacitate succesorală la datadeschiderii moştenirii. Consider ăm însă, alături de alţi autori1, că prezumţia legală irefragabilă privitoare la perioada concepţiei (în materie

de moştenire interesează numai perioada maximă de 300 de zile agestaţiei) are - ca atare - o aplicabilitate generală şi deci se impune a filuată în considerare şi în privinţa stabilirii capacităţii succesorale, chiar dacă această problemă nu coincide cu problema stabilirii filiaţiei. Deexemplu, când se pune problema moştenirii unui frate decedat cu mai puţin (sau mai mult) de 300 zile înainte de naşterea copilului care pretinde drepturi asupra moştenirii în calitate de frate sau sor ă2. În lipsaunui alt text legal (şi pentru a nu se ajunge la situaţia întâmplată în Franţa,că un copil născut la trei ani după momentul deschiderii succesiunii să fieconsiderat conceput la acel moment)3 se impune aplicarea art. 61 din

1 Fr. Deak, op. cit., p. 46; M. Eliescu, op.cit., p.69-70; C. Stătescu, op. cit . , p. l14; St.

Cărpenaru, op. cit., p.387; I. Zinveliu. op. cit., p.15-16; D. Macovei. op. cit., p.17; D.

Chirică, op. cit., p. 18-19.2 Pentru a avea calitatea de frate (sor ă), cel care pretinde moştenirea în această calitate

trebuie si dovedească că a existat în momentul deschiderii succesiunii (art.654 C. civ.). Astfelfiind, copilul născut după 300 de zile de la moartea "fratelui" nu poale reclama moştenirea înaceasta calitate. La fel se pune problema şi în cazul nepoţilor defunctului, a descendenţilor din fraţi sau surori, a verilor primari, etc.

3 C. Nacu, Drept civil rumân, vol. al II-lea, Bucureşti, Editura Socec, 1902, p. 32.




109

Codul familiei, mai ales că raţiunile care îl fundamentează justifică pedeplin extinderea prezumţiei şi la materia stabilirii capacităţisuccesorale, chiar dacă problema se pune independent de problemastabilirii filiaţiei.

4. Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi - în virtuteatestamentului lăsat de defunct - bunurile moştenirii de la data dobândirii personalit ăţ ii juridice în condiţiile legii, adică de la data înregistr ării,dacă sunt supuse înregistr ării, iar celelalte persoane juridice de la dataactului de dispoziţie care le înfiinţează sau de la data recunoaşterii ori aautorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege1. Însă legea recunoaşte şi persoanelor juridice ocapacitate ele folosin ţă anticipat ă , deci şi capacitatea succesorală anticipată, de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile

succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în modvalabil (art. 33 din Decretul nr. 31/1954). De exemplu, pentruconstituirea patrimoniului propriu cu ajutorul liberalităţii.

Desigur, în toate cazurile, trebuie să fie respectat principiulspecialităţii capacităţii de folosinţă, adică dreptul care formează obiectullegatului trebuie să corespundă scopului pentru care persoana juridică afost înfiinţată (art. 34 din Decretul nr.31/1954). Deci, capacitateasuccesorală a persoanei juridice este ţărmurită de scopul pentru care ea afost înfiinţată, astfel încât legatul - care nu corespunde scopului - va fi nul

sau caduc, după cum incapacitatea a existat în momentul întocmiriitestamentului sau a survenit ulterior (prin schimbarea scopului de cătreorganele competente), dar înainte de deschiderea moştenirii2.

Menţionăm că nici în cazul persoanelor juridice capacitateasuccesorală nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după datadeschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenitdupă deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare ale patrimoniului persoanei juridice legatare aflate în reorganizare, respectiv vor intra în masa

patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.

1 Pentru amănunte, a se vedea Gh. Beleiu, op. cit., p.414 şi urm.2 Principiul specialităţii aplicabil practic numai în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate

publică, este calificat de unii autori drept o regula de oportunitate care nu atrage nulitatealegatului: prin interpretarea voinţei testatorului poate fi substituit legatarului o altă persoană

juridică calificată. A se vedea, Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les successions. Leslibéralités, Paris, 1989, p.165-166.




110

Persoanele care nu au capacitate succesorala■

1. Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care auîncetat să aibă fiin ţă . Deoarece au capacitate succesorală numai persoanele care "există" la data deschiderii succesiunii (art.654 C. civ.), persoanele fizice predecedate (inclusiv declararea judecătorească a mor ţii)şi persoanele juridice care au încetat de a avea fiinţă mai înainte de datadeschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorală (nefiind subiectede drept) şi deci nu vor putea moşteni. În cazul persoanelor fizice însă, partea din moştenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate (dacă ar fifost în viaţă la data deschiderii moştenirii) va putea fi culeasă - în cadrulmoştenirii legale - de descendenţii săi, în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentarea succesorală. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite,succesorii în drepturi ai persoanei predecedate nu vor avea drepturi asupra

păr ţii din moştenirea lui de cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedatedacă ea ar fi existat la data deschiderii moştenirii, ea fiind culeasă demoştenitorii în viaţă (eventual chiar şi de descendenţii persoanei predecedate, dar în nume propriu, iar nu prin reprezentare sauretransmitere).

2. Comorien ţ i. Potrivit art. 21 din Decretul nr.31/1954. "în cazul încare mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, f ăr ă să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au muritdeodată". Rezultă că prin comorienţi trebuie să înţelegem: (a) două sau

mai multe persoane (b) decedate în aceeaşi împrejurare şi (c) în astfel decondiţii încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia.

La aceste trei condiţii prevăzute de lege. unii autori mai adaugă încă o condiţie, şi anume, ca între persoanele în cauză "să existe vocaţiesuccesorală reciprocă, pentru că numai într-o astfel de situaţie interesează ase stabili cu precizie momentul mor ţii fiecăruia. Dacă nu există o astfel derelaţie, problema comorienţilor nu se pune"1.

3. Persoanele fizice decedate în acela şi timp (codecedaţii). Problemacare se pune, neanalizată în literatura noastr ă juridică, este de a şti cesoluţie urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe persoane fizice (cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sautestamentar ă) decedează în acelaşi timp, deci f ăr ă a se putea stabili(dovedi) ordinea deceselor şi care nu sunt comorienţi în sensul art. 21 dinDecretul 31/1954? Astfel, dacă moartea a survenit în aceeaşi zi şi or ă, dar

1 M. Eliescu, op.cit., p.66; St. Cărpenaru, op. cit., p.388; I. Zinveliu. op. cit., p.15-16; D.

Macovei. op. cit., p.16.




111

nu şi "în aceeaşi împrejurare", ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză, iar minutul mor ţii nu poate fi stabilit. Tot astfel, dacă două sau mai multe persoane au dispărut f ăr ă a se putea constata directmoartea lor şi, din această cauză, nu se poate dovedi că "au murit în

aceeaşi împrejurare" (identitate de cauză a mor ţii). Ce soluţie urmează a fiadoptată în privinţa momentului mor ţii şi, drept consecinţă a capacităţiisuccesorale, de către notarul competent a desf ăşura procedura succesorală necontencioasă sau de către instanţa chemată a rezolva litigiul succesoralîn condiţiile în care prin hotărârile judecătoreşti declarative de moarte s-astabilit, ca dată a mor ţii pentru ambele persoane dispărute definitiv,aceeaşi zi?

Consider ăm că, în toate aceste cazuri, singura solu ţ ie posibil ă estetot aceea prevăzută de art. 21 din Decretul nr.31/1954, adică prezumţia

mor ţ ii concomitente, cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciprocesau unilaterale, legale sau testamentare1.

Vocaţia la moştenire. Pentru ca o persoană fizică sau juridică oristatul să aibă dreptul de a culege, în tot sau în parte, moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretindemoştenirea să aibă capacitate succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemare ia moştenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea testamentuluilăsat de defunct.

După cum vom vedea, legea confer ă vocaţie (chemare) la moştenirerudelor defunctului (în anumite limite), inclusiv rudenia rezultată dinadopţie, solului supravieţuitor ai defunctului şi statului. Vocaţia suc-cesorală testamentar ă poate să apar ţină, în principiu, oricărei persoane cucapacitate succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut delege, cu anumite limitări, ca temei al vocaţiei la moştenire.

Voca ţ ia succesoral ă general ă şi concret ă . Noţiunea de vocaţie(chemare) la moştenire are un dublu înţeles. În sensul ei general, eadesemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege

moştenirea lăsată de o altă persoană. În acest sens se analizează, deexemplu, vocaţia succesorală legală a rudelor în linie directă, f ăr ă limită îngrad sau limitarea vocaţiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterală lagradul IV inclusiv ori principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale.

Dar noţiunea de vocaţie succesorală are şi un sens concret (vocaţie

1 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 51; D. Macovei. op. cit., p.20-21; D. Chirică. op. cit ., p.22-23; E. Safta Romano, op. cit., p. 51.




112

efectivă, utilă), determinată prin devoluţiunea succesorală, cu ajutorulcăreia se selectează, dintre persoanele cu vocaţie succesorală generală,acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct. Decivocaţia succesorală concretă presupune două condiţii: una pozitiva,

vocaţia succesorală generală şi una negativă, persoana în cauză să nu fieînlăturată de la moştenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil sau de un legatar.

Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general-abstractă a unei persoane de a se bucura. înconţinutul capacităţii sate de folosinţă, de dreptul de moştenire, garantat prin Constituţie (art. 46). Dreptul de moştenire, ca o aptitudine abstractă,devine potenţial prin intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv,util prin vocaţia concretă Ia moştenire.

În privinţa legatarilor (desemnaţi prin testament) dreptul demoştenire se înf ăţişează numai ca aptitudine general-abstractă şi cavocaţie succesorală concretă. Noţiunea de vocaţie succesorală generală este inaplicabilă în materia moştenirii testamentare, căci legea nu confer ă nimănui, în mod special, o asemenea vocaţie, dar nici nu limitează - înafara condiţiei generale a capacităţii succesorale1 - cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament.

Aşadar , pentru ca o persoană sa poată moşteni trebuie să întrunească următoarele cerinţe: a) să aibă capacitatea succesorală; b) să nu fie

nedemnă de a moşteni; c) să aibă vocaţie succesorală.

Din perspectiva dreptului interna ţ ional privat , capacitateasuccesorală este supusă legii succesorale, şi nu legii personale, deoarecenu este o problemă de capacitate de exerciţiu. În acest sens art.67 lit. b şi cdin Legea nr.105/1992 prevede că legea succesorală stabileşte persoanelecu vocaţie de a moşteni, precum şi calităţile cerute pentru a moşteni. Legea personal ă se aplică, însă, în ce priveşte prezumţia timpului legal alconcepţiunii copilului pentru a se stabili că acesta a fost conceput înainte de

deschiderea succesiunii.Problema dacă cel declarat judecătoreşte mort sau dispărut înainte de

deschiderea succesiunii nu are sau are capacitatea succesorală se rezolvă potrivit legii aplicabile succesiunii. Această problemă nu trebuieconfundată cu aceea de a şti potrivit cărei legi trebuie îndeplinite condiţiile

1 Incapacităţile speciale de a primi legate urmează să fie analizate - ca şi incapacităţilespeciale de a dispune prin legate - la materia devolu ţiunii testamentare a moştenirii.




113

de fond şi formă pentru a se declara cineva judecătoreşte mort saudispărut. De asemenea, trebuie deosebite regulile de procedur ă care suntsupuse legii forului.

Legea succesoral ă se aplică şi în ce priveşte situaţia comorienţilor,

deoarece interesează capacitatea succesorală; Legea succesoral ă reglementează nedemnitatea succesorală1.

Astfel, această lege arata cazurile în care există nedemnitate succesorală,de exemplu potrivit dreptului nostru atentatul la viaţa defunctului, acuzaţiacapitală calomnioasă la adresa defunctului, nedenunţarea omorului.Aceeaşi lege arata dacă nedemnitatea succesorală operează de drept saudacă este nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a o pronunţa. Însfâr şit, legea succesoral ă mai reglementează efectele nedemnităţiisuccesorale în ce priveşte raporturile dintre nedemn şi ceilalţi moştenitori,

precum şi cele dintre nedemn şi descendenţii săi.

§3. DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII

Noţiune.

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc întemeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.

Noţiunea de moştenire legală nu se confundă cu devolu ţ iunealegală a moştenirii, care reprezintă determinarea persoanelor chemate întemeiul legii să moştenească patrimoniul persoanei fizice decedate2.

De regulă, moştenirea legală intervine în toate cazurile în caredefunctul nu a lăsat testament. Ea poate interveni şi în cazul în care a fostlăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, ci alte dispoziţii de ultimă voinţă precum: desemnarea unui executor testamentar, recunoaştereaunui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la funeralii etc.

Moştenirea poate fi legală şi în cazul în care testamentul cuprindeexheredări (dezmoşteniri) prin care o parte din moştenitori sunt înlăturaţide la moştenire, dar f ăr ă ca testamentul să cuprindă legate, situaţie în carela moştenire vor fi chemaţi restul de moştenitori legali (nedezmoşteniţi)care vor împăr ţi între ei întreaga masă succesorală.

1 Art. 67 lit. c din Legea nr. 105/1992.2 A se vedea: M. Eliescu, o.cit., p. 83; D. Macovei, M. S. Striblea, Drept civil.

Contracte. Succesiuni , Editura Junimea, laşi, 2000, p. 341.




114

Moştenirea legală poate coexista cu cea testamentar ă dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii sale (sau adispus de întreaga moştenire, dar există moştenitori rezervatari); situaţie încare o parte din moştenire se va transmite după voinţa testatorului, iar

cealaltă după regulile moştenirii legale.

Condiţiile moştenirii legale.

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire trebuie să îndeplinească o condiţie generală: să aibă capacitate succesoral ă . Pentruca o persoană să poată moşteni în temeiul legii trebuie însă, să îndeplinească următoarele condiţii speciale:

să aibă vocaţie succesorală legală (condiţie pozitivă);

să nu fie nedemnă (condiţie negativă);să nu fie dezmoştenită (condiţie negativă).

În cazul în care sunt întrunite aceste trei condiţii, transmisiuneamoştenirii se face în virtutea legii, f ăr ă însă a se înţelege că, în această situaţie, moştenitorii sunt obligaţi să primească moştenirea1.

În cele ce urmează, vom analiza problemele care se pun în legătur ă cu voca ţ ia succesoral ă legal ă şi nedemnitatea succesoral ă .

Cât priveşte dezmo ştenirea (exheredarea), aceasta fiind o dispoziţie

testamentar ă, o vom analiza la devoluţiunea testamentar ă a moştenirii.Precizăm numai că moştenitorii rezervatari exheredaţi culeg totuşi, învirtutea legii, deci ca moştenitori legali, partea din moştenire careconstituie rezerva lor, exheredarea putând produce, în privinţa lor, numaiefecte par ţiale.

Nu vom analiza aici nici problema acceptării sau renunţării lamoştenire, fiindcă transmiterea moştenirii operează în virtutea legii înaintede exercitarea dreptului de opţiune succesorală, deci nu este o condiţie adreptului la moştenire. Pe de altă parte, întrucât dreptul de opţiune vizează

şi moştenirea testamentar ă, urmează să fie analizat după devoluţiuneatestamentar ă a moştenirii.

Voca ţ ia succesoral ă legal ă. Instituţia moştenirii este concepută - încadrul devoluţiunii legale - ca o moştenire de familie şi numai in cazul

1 Potrivit art. 686 C. civ. „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i secuvine" (neom invitus heres). Moştenitorul poate renunţa la moştenire, situaţie în care titlul său sedesfiinţează cu efect retroactiv.




115

moştenirii vacante masa succesorală este culeasă de către stat. Astfel fiind.în dreptul nostru sunt chemate la moştenire în temeiul legii - şi deci auvocaţie succesorală legală - persoanele care sunt în legătur ă de familie cudefunctul, adică rudele defunctului - din căsătorie, din afara căsătoriei şi

(în anumite condiţii) din adopţie - şi, alături de acestea, soţul supravieţuitor a] defunctului.

Potrivit legii, rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei per-soane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) sau pe faptul că maimulte persoane au un ascendent comun (rudenie în linie colaterală). Rud-enia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă (art.659-663 C.civ. şi art.45 C. fam.). Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarteîndepărtate, astfel încât chemarea la moştenire nu ar mai avea acoperire însentimente reale de afecţiune reciprocă între aceste rude şi defunct, legea a

limitat - pe linie colaterală - vocaţia succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv1 (art. 676 C. civ. astfel cum a fost modificat prin art. 4 al Legiiasupra impozitului progresiv pe succesiuni din 1921 - prin desfiinţareadreptului de moştenire ab intestat de la al patrulea grad în sus - şi art.6 dinLegea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor). Înlinie dreaptă, ascendentă sau descendentă, legea nu prevede nici olimitare, „căci aici legile firii impun, f ăr ă ajutorul legilor omului, limitareanecesar ă”2.

Prin urmare, rudele în linie dreaptă, descendentă (fiu, nepot de fiu,

str ănepot de fiu etc.) şi ascendentă (părinţi, bunici, str ă bunici etc.), auvocaţie succesorală în mod nelimitat în grad. În schimb, rudele colateralenumai până la gradul al IV-lea inclusiv. Deci au vocaţie succesorală legală pe linie colaterală fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea3,descendenţii lor până la gradul al IV-lea (nepoţi şi str ănepoţi de frate-sor ă,care sunt rude de gradul al III-lea, respectiv de gradul al IV-lea cudefunctul), unchii şi mătuşile defunctului (rude colaterale de gradul al III-lea) şi copiii lor (veri primari ai defunctului, care sunt rude colaterale de

1 Gradul de rudenie se stabileşte astfel:− în linie dreaptă, după numărul naşterilor (generaţiilor). De exemplu, copiii defunctului

sunt rude de gradul I, nepoţii de gradul II, părinţi defunctului de gradul I, bunicii degradul II, etc.:

− în linie colaterală, tot după numărul naşterilor, dar urcând de la defunct până laascendentul comun şi coborând apoi de la acesta până la cealaltă rudă. Astfel, frateledefunctului care este rudă de gradul II, unchiul de gradul III, vărul primar, degradul IV etc. (art. 662-663 C. civ., art. 46 C. Fam.).

2 M. Eliescu. op. cit., p.88. Evident, rudele colaterale de grad mai îndepărtat de rudenie potfi gratificate pe calea moştenirii testamentare, ca si orice alte persoane.

3 Pe linie colaterală nu există rude de gradul întâi.




116

gradul al IV-lea) şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului (rude colateraletot de gradul al IV-lea).

Subliniem că vocaţia succesorală a acestor rude (care sunt chemate lamoştenire alături de soţul supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele

toate, împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată de defunct, căcivoca ţ ia lor la mo ştenire este numai general ă , potenţială, vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moşteni, prin efectul legii. patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia lor concretă de a culege efectivaceastă moştenire este determinată prin devoluţiunea succesorală legală,legea instituind o anumită ordine de chemare legală la moştenire.

Întrucât această vocaţie succesorală legală generală este, în principiu, reciprocă, urmează să analizăm în continuare acest principiu şinumai apoi această vocaţie legată concretă.

Având în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), principiul reciprocit ăţ ii voca ţ iei succesorale nu vizează statul (şi nici persoanele juridice), pentru că - deşistatul are, (iar persoanele juridice pot avea vocaţie succesorală) - aceştianu pot transmite o moştenire . Principiul reciprocităţii vocaţiei succesoralegenerale guvernează însă - f ăr ă a fi prevăzut expres de lege - materiamoştenirii legale între persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de oaltă persoană, atunci şi această din urma persoană are aceeaşi vocaţie în

raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În concret vocaţia lor vadepinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (şi bineînţeles, de concursul celorlalţi moştenitori). De exemplu, dacă copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia succesorală operează şi în sens invers. Tot astfel, în raporturile dintre fraţi şi surori,dintre nepoţi de frate şi unchi ori mătuşi etc.

Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ:dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, niciaceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea primei. De exemplu, copilul

încredinţat unei familii sau unei persoane ori aflat în plasament la o familiesau la o persoană (în condiţiile prevăzute de art.3 din OUG nr.25/1997 cu privire la adopţie şi art.7 şi urm. din OUG nr.26/1997 privind protecţiacopilului aflat în dificultate) şi membrii familiei la care se află; ginerele orinora şi socrii etc.

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte, după părerea noastr ă, excepţii: este cazul constatării nulităţii căsătoriei sau aanulării ei prin hotărâre judecătorească intervenită după decesul soţilor sau




117

a unuia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună -credin ţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie putativă). Înacest caz, dacă soţul supravieţuitor (în viaţă la data mor ţii celuilalt) a fostde rea-credinţă el nu va moşteni; în schimb, dacă soţul de bună-credinţă a

supravieţuit celuilalt, el va avea vocaţie succesorală (art. 23 C. fam.).Dacă ambii soţi au fost de bună sau de rea-credinţă, principiul reciprocităţiivocaţiei succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se restabileşte.

Voca ţ ia legal ă concret ă (efectivă, utilă). După cum s-a văzut, rudelecu vocaţie succesorală legală generală nu sunt chemate, toate împreună şideodată la moştenire. Dacă toate rudele cu vocaţie generală ar fi chemateîmpreuna şi deodată la moştenire, "averile succesorale s-ar f ărâmiţa în păr ţi de o valoare neînsemnată, iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai puteaîndeplini rosturile ei social-economice"1; pe de altă parte, "nu s-ar ţine

seama de caracterul diferit al legăturilor de afecţiune dintre cel care lasă moştenirea şi rudele sale"2. Pentru a se evita asemenea consecinţe, încadrul devoluţiunii legale a moştenirii legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului. Prinurmare, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiullegii, deci să aibă vocaţie legală concretă, nu este suficient să facă partedin categoria moştenitorilor legali, cu vocaţie generală, ci trebuie să maifie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume, să nu fie înlăturată de lamoştenire de o altă persoană, cu vocaţie generală, dar chemată de lege înrang preferabil, deci care are şi vocaţie concretă, utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cuvocaţie generală, legea foloseşte două criterii tehnico-juridice: clasa demoştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii legeadetermină vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului, probleme ceurmează a fi analizate în secţiunea următoare, în cadrul principiilor devoluţiunii legale a moştenirii, după analiza celei de-a doua condiţii adreptului de moştenire legală (nedemnitatea succesorală).

Nedemnitatea succesoral ă . Pentru ca o persoană să poată veni lamoştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală,generală şi concretă, fiind necesar să îndeplinească şi o condiţie negativă şianume, să nu fie nedemnă de a moşteni.

Nedemnitatea (nevrednicia) succesoral ă este decăderea de drept a

1 M. Eliescu, op. cit., p. 86.2 St. Cărpenaru , op. cit., p. 398.




118

moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată,inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deoareces-a f ăcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia.

Cazurile de nedemnitate. Art. 655 C. civ, prevede trei cazuri de ne-demnitate: a) atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea1; b) acuzaţiacapitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea2; c)nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel care lasă moştenirea3.

Efectele nedemnit ăţ ii. Principalul efect al nedemnităţii constă înfaptul ca, în puterea legii, titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţatretroactiv. Se consider ă, prin urmare, că nedemnul nu a avut niciodată dreptul la moştenirea defunctului. Partea de moştenire la care ar fi avutdreptul nedemnul se va cuveni, în temeiul legii, celor cu care ar fi venit

împreună sau pe care prezenţa sa i-ar fi Înlăturat de la moştenire. Efectele nedemnit ăţ ii fa ţă de nedemn. Nedemnul nu va putea

reclama partea sa de moştenire (nici măcar rezerva), întrucât titlul său demoştenitor este desfiinţat de la data deschiderii succesiunii. Această parteva fi culeasă de cei care au venit la moştenire împreună cu el sau de cei pecare prezenţa sa t-ar fi înlăturat de la moştenire. Rezultă că înlăturarea de lamoştenire a nedemnului va fi profitabilă pentru comoştenitorii legali sau pentru moştenitorii legali subsecvenţi. De această situaţie pot profita şilegatarii sau donatarii în cazul în care nedemnul era un moştenitor

rezervatar (a cărui rezervă putea determina reducţiunea unor liberalităţi

1 Codul civil sancţionează cu nedemnitate pe "condamnatul pentru că a omorât sau aîncercat să omoare pe defunct". Această sancţiune civilă, pe lângă cea penală, se justifică

prin ideea că ar fi inechitabil şi potrivnic bunelor moravuri şi ordinii publice ca o persoană,care săvâr şeşte asemenea fapte grave, să fie chemată la moştenirea celui pe care 1-a ucis sau aîncercat să-1 omoare. "Nimeni nu-şi poate deschide calea unei moşteniri printr-un omor" (M.

Eliescu, op. cit., p. 73).2 Nedemnitatea pentru "acuzaţia capitală calomnioasă" împotriva celui care lasă moştenirea

(art.655 pct.2 C. civ.) intervine în cazul în care moştenitorul a f ăcut un denunţ, o plângere sauo mărturisire (deci nu o "acuzaţie" propriu-zisă care este de atributul procuraturii) capitală (deci pentru fapte care ar fi putut atrage pedeapsa cu moartea) calomnioasă împotriva celuicare lasă moştenirea. Caracterul calomnios al faptei trebuie să fie constatat printr-o hotărâre

penală definitivă de condamnare a moştenitorului.Această cauză de nedemnitate a devenit inaplicabilă prin abolirea pedepsei cu moartea prin

Decretul-Lege nr. 6/1990.3 Este nedemn moştenitorul care, având cunoştinţă de omorul celui care lasă moştenirea, nu

denunţă omorul (nu şi ucigaşul) organelor competente (art.655 pct.3 C. civ.), iar această nede-nunţare nu este, potrivit legii (art.656 C. civ.) scuzabilă. În acest caz, nu se cere o condamnare

penală prealabilă.(A se vedea pentru mai multe amănunte M. Eliescu, op. cit., p. 74-75; Fr.

Deak, op. cit. , p. 64; ş.a)




119

excesive).

Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii înainte deconstatarea nedemnităţii, va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite. Restituirea se face, în principiu, în natur ă (iar dacă aceasta

nu mai este posibilă întrucât bunul a pierit - din diferite motive - nedemnulva fi obligat să plătească despăgubiri).

Conform art. 657 C. civ., în privinţa fructelor naturale, industrialesau civile, nedemnul, este privit ca un posesor de rea-credin ţă de la datadeschiderii moştenirii, fiind obligat să le restituie în natur ă (iar dacă acest lucru nu este posibil va restitui valoarea lor).

Nedemnul are dreptul să i se înapoieze sumele plătite pentruachitarea datoriilor mo ştenirii, precum şi cheltuielile necesare şi utile. Drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de moştenire, care se stinseser ă prin confuziune, vor renaşte în urma excluderii nedemnului de lasuccesiune.

Efectele nedemnit ăţ ii fata de descenden ţ ii nedemnului. Conform art.658 C. civ. „copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, f ăr ă ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi pentru greşeala tatăluilor". Cu alte cuvinte, copiii nedemnului pot veni la moştenirea defunctuluiîn nume propriu, dar nu şi prin reprezentarea tat ă lui lor nedemn. Astfel,sancţiunea nedemnităţii produce efecte şi faţă de ei (deşi nu sunt vinovaţide fapta părintelui lor). De exemplu, dacă unicul fiu al defunctului estenedemn, copilul său va putea culege în nume propriu moştenirea lăsată de bunic, întrucât în lipsă de moştenitori de un grad mai apropiat, el estechemat la moştenire f ăr ă ajutorul reprezentării şi cu înlăturarea de lamoştenire a altor rude ale defunctului (din clase de moştenitoriinferioare). Astfel, în acest caz nedemnitatea nu produce nici un efectasupra copiilor nedemnului. Dacă însă defunctul a avut doi copii, dintrecare numai unul este nedemn, copii nedemnului nu vor putea moştenidupă bunicul lor (chiar dacă tatăl lor nu mai este în viaţă la datadeschiderii moştenirii), deoarece sunt rude de gradul II cu defunctul şi vor

fi înlăturaţi de la moştenire de celălalt copil a! defunctului, care este rudă de gradul I.

Întrucât art. 658 C. civ. nu distinge între cele două situaţii, celear ătate mai sus în privinţa efectelor nedemnităţii faţă de copii nedemnului sunt valabile şi în privin ţ a copiilor fra ţ ilor sau surorilor defunctului.

Deoarece art. 658 C. civ. vizează numai „copii nedemnului" se puneîntrebarea; această soluţie trebuie extinsă şi la nepoţii, str ănepoţii




120

nedemnului etc.? În literatura de specialitate, pornindu-se de la faptul că legiuitorul nu foloseşte noţiunea de „descendenţi" (ci noţiunea de copil), s-a admis posibilitatea ca descendenţii subsecvenţi ai nedemnului să poată veni la moştenire prin reprezentare, dacă nedemnul şi copilul său

reprezentaţi, nu mai sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii.1

Efectele nedemnit ăţ ii fa ţ a de ter ţ i. Este posibil ca nedemnul să fi

încheiat acte juridice cu ter ţe persoane referitoare la bunurile moştenirii(de exemplu, a vândut un bun, a constituit o ipotecă asupra unui imobiletc.) în perioada dintre deschiderea succesiunii şi constatarea nedemnităţiisale. întrebarea care se pune este: care va fi soarta acestor acte?

Nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cuefect retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, iar legea nu prevede nicio derogare în privinţa actelor încheiate de nedemn cu ter ţii. Rezultă că

aceste acte vor fi desfiin ţ ate şi ele cu efect retroactiv, potrivit principiilor nemo dat quod non habet şi resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.Înseamnă că, în principiu, nedemnitatea produce efecte şi faţă de ter ţi,soluţie care se justifică în cazul ter ţilor de rea-credinţă, dar nu şi în cazulter ţilor de bună-credinţă care au crezut în valabilitatea titlului demoştenitor al nedemnului.

Rigoarea acestui principiu este atenuat ă deoarece, în virtutea unor principii prevăzute de lege şi aplicate de practica judecătorească, uneleacte încheiate de nedemn trebuie să fie menţinute2. Astfel:

a) actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii semenţin (în principiu) deoarece de ele profită adevăraţii moştenitori;

b) actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurilela purtător) se menţin în baza art. 1909 C. civ., dacă dobânditorul este de bună-credinţă;

c) în privinţa actelor de dispoziţie asupra imobilelor, ter ţul de bună-credinţă se va putea apăra prin invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani,actul încheiat cu nedemnul putând servi ca just titlu.

1 Această interpretare restrictivă a art. 658 C. civ. s-ar putea justifica prin caracterulderogatoriu al soluţiei privind sancţionarea unui nevinovat; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p.76-77; D. Macovei, M.S. Striblea, op. cit. , p. 333-335.

2 În doctrină şi în jurisprudenţă se admite teoria mo ştenitorului aparent, potrivit căreia actulîncheiat de nedemn se menţine dacă este (1) cu titlu particular şi (2) cu titlu oneros, iar ter ţul afost (3) de bună -credin ţă , a existat (4) o eroare comună şi (5) invincibil ă asupra calităţii demoştenitor a nedemnului (error communis facis ius); a se vedea, Fr. Deak, op. cit. , p. 78;Camelia Toader, B. Popescu, Considera ţ ii în leg ătur ă cu aplicarea principiului aparen ţ ei in drept în materia mo ştenirii , în Dreptul nr. 9/1993, p. 36-41.




121

În cazul în care actul juridic încheiat se menţine, nedemnul va fiobligat să plătească despăgubiri moştenitorilor adevăraţi ca posesor de rea-credinţă, iar dacă actul va fi desfiinţat cu efect retroactiv, nedemnul va putea fi acţionat de către ter ţ pentru evicţiune (art. 828 C. civ. sau art.

1399, 1337 şi urm C. civ.). Invocarea nedemnit ăţ ii succesorale. Nedemnitatea succesorală poate

fi invocată de orice persoană interesată cum sunt: comoştenitorii legali,moştenitorii legali subsecvenţi, legatarii sau donatarii etc. Nedemnitatea poate fi invocată şi de creditorii acestor persoane, pe calea acţiunii oblice,dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal (art. 974 C. civ.).

În doctrină şi în practica judecătorească s-a pus problema dacă nedemnul poate invoca propria sa nedemnitate? Majoritatea autorilor auopinat că este admisibilă invocarea nedemnităţii de către nedemn deoarece

aceasta operează de drept, nedemnul referindu-se doar la faptul consumatal îndepărtării sale de la moştenire prin efectul legii1.

Nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de instanţa de judecată numai după deschiderea mo ştenirii şi numai dacă voca ţ ia succesoral ă legal ă a nedemnului este concret ă , nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang preferabil. Nedemnitatea poate fiinvocat ă împotriva nedemnului cât timp acesta este în via ţă , iar dacă -după deschiderea succesiunii - a intrat în stă pânirea bunurilor succesiuniişi a decedat înainte de constatarea nedemnităţii, împotriva mo ştenitorilor

să i legali sau testamentari care stă pânesc aceste bunuri.Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea

moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului pentru a-i împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.

Principiile generale ale devoluţiunii succesorale şi excepţiile de laaceste principii.

Sunt chemate la moştenire, în temeiul legii, rudele defunctului şi,alături de ele, soţul supravieţuitor, iar în lipsa lor - dacă defunctul nu adispus nici prin testament de bunurile moştenirii - statul.

Dar rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală generală nusunt chemate toate împreună şi deodată la moştenire, legiuitorul instituindo anumită ordine de chemare concretă la moştenire. În acest scop,

1 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., St. Cărpenaru, op. cit., p. 393; I. Zinveliu, op. cit., p.18; Fr. Deak, op. cit., p. 79-81.




122

legea foloseşte două criterii tehnico-juridice - clasa de mo ştenitori şi gradul de rudenie - cu ajutorul cărora determină vocaţia concretă lamoştenire a rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluţiunii legale.

1. Principiul chemă rii la mo ştenire a rudelor în ordinea claselor de

mo ştenitori legali. Prin clasă de moştenitori se înţelege o categorie de rude(de exemplu, descendenţii defunctului) care, ca atare, adică în ;nodcolectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă de ea, chiar dacă rudeledin categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudeledin categoria chemată. De exemplu, nepotul de fiu al defunctului (rudă degradul II) exclude de la moştenire pe părinţii defunctului, deşi aceştia suntrude de gradul I.

Codul civil (art.659, 669-675) stabileşte patru clase de moştenitorilegali1:

• clasa I, clasa descenden ţ ilor în linie directă, alcătuită din copii,nepoţi, str ănepoţi ş.a.m.d. ai defunctului, f ăr ă limită în grad;

• clasa a II-a, clasa (mixt ă ) a ascenden ţ ilor privilegia ţ i (părinţii de-functului) şi colateralilor privilegia ţ i (fraţii şi suroriledefunctului şi descendenţii lor până la gradul al IV-Iea inclusiv);

• clasa a IlI-a, clasa ascenden ţ ilor ordinari (bunici, str ă buniciş.a.m.d. ai defunctului, f ăr ă limită în grad);

• clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, verii

primari şi fraţii - surorile bunicilor defunctului)2.

1 În sistemele de drept germanice (Germania, Austria, Elveţia) rudele defunctului suntîmpăr ţite în trei linii de rudenie ( paranteles, în terminologia fr.), chemate la moştenirea legală în această ordine:

a) descendenţii defunctului; b) tatăl şi mama defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor care nu sunt descendenţii

defunctului (fraţi-surori cu defunctul şi descendenţii lor la infinit), cu precizarea că rudelecolaterale ale defunctului din această categorie moştenesc numai prin reprezentarea părinteluisau părinţilor dacă părinţii sau unul dintre ei nu pot ori nu vor să vină la moştenire (predeces,nedemnitate, exheredare, renunţare la moştenire);

c) bunicii defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor (care nu fac parte din primeledouă linii) la infinit (unchi-mătuşi, veri primari etc.). Rudele colaterale ale defunctului şi dinaceastă categorie moştenesc numai prin reprezentarea capetelor de linie absente de lamoştenire.

2 Menţionăm că, de regulă, o rudă a defunctului poate face parte dintr-o singur ă clasă. Esteînsă posibil ca legătura de rudenie să fie şi dublă şi, în consecinţă, persoana în cauză să facă

parte din două clase. De ex., copilul născut din căsătoria încheiată între nepotul defunctului şinepotul de frate al defunctului - face parte din prima clasă, în calitate de str ănepot aldefunctului (rudă în linie directă de gradul III) şi din clasa a II-a, în calitate de str ănepot defrate (rudă colaterală de gradul IV). în această ipoteză, el poate invoca ca temei al chemării la




123

Deoarece rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor, în prezenţa fie şi a unei singure rude din clasa I, rudele din clasele sub-secvente nu mai sunt chemate la moştenirea legală, indiferent de gradul or de rudenie cu defunctul. Deci rudele din clasa a II-a sunt chemate la

moştenire numai dacă nu există rude din clasa I sau cele existente nu potdin cauza nedemnităţii) sau nu vor (sunt renunţători) să vină la moştenire.Tot astfel, rudele din clasa a III-a sunt chemate la moştenire numai dacă nuexistă moştenitori din primele două clase sau cei existenţi nu pot sau nuvor să vină la moştenire. Iar rudele din clasa a IV-a moştenesc numai înlipsa moştenitorilor din primele trei clase.

Precizăm că venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase deosebite este posibilă numai în caz de exheredare prin testament amoştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceştia sunt rezervatari (de-

scendenţii şi părinţii defunctului). În acest caz ei culeg totuşi, ca mo-ştenitori legali, rezerva prevăzută de lege (contrar voinţei defunctului),restul moştenirii (cotitatea disponibilă) fiind dobândită (dacă defunctul n-adispus altfel prin testament) de moştenitorii din clasa subsecventă. Deexemplu, dacă descendenţii (moştenitori din clasa I) sunt exheredaţi, eiculeg totuşi rezerva legală, iar restul se cuvine moştenitorilor legali dinclasa a II-a, a III-a sau a IV-a, după caz, care culeg moştenirea în calitatede moştenitori legali, iar nu în aceea de legatari.

Precizăm, de asemenea, că so ţ ul supravie ţ uitor al defunctului,

nefiind rudă cu acesta, nu face parte din nici o clasă, însă vine la moştenireîn concurs cu oricare clasă chemată la moştenire; deci el nu înlătur ă nici oclasă de moştenitori, dar nici nu este înlăturat de la moştenire indiferent declasa, fie şi prima, chemată de lege la succesiune.

2. Principiul proximit ăţ ii gradului de rudenie între mo ştenitorii dinaceea şi clasă . Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudelemai apropiate în grad înlătur ă de la moştenire rudele mai îndepărtate în

moştenire calitatea de str ănepot al defunctului, pentru a înlătura de la moştenire rudele dinclasa a II-a. El are însă dreptul să opteze (renunţând ia moştenire în prima calitate) înfavoarea calităţii de str ănepot de frete al defunctului, pentru ca, împreună cu el (şi neexistândalţi moştenitori din clasa I), să fie chemat la moştenirea legală (în cadrul clasei a Ii-a) şi un altfrate (sau nepot ori str ănepot de frate) al defunctului (care nu este ascendentul său), de ex.,

pentru că acesta are cunoştinţele necesare pentru cultivarea terenului agricol moştenit.Pentru a nu mai reveni menţionăm că şi soţul supravieţuitor poate fi rudă cu defunctul

(căsătorie încheiată între verii primari în condiţiile art.6 alin.2 C. fam.), în care caz şi el ar avea dreptul (dar nu şi interesul) să invoce calitatea de rudă cu defunctul. Evident, cele două calităţi (de rudă şi soţ supravieţuitor) nu pot fi invocate cumulativ, deoarece - în oricaredintre cele două calităţi - el poate moşteni numai în nume propriu eventual prin retransmitere,iar nu şi prin reprezentare.




124

grad (proximior excludit remotiorem1'. De exemplu, copiii defunctuluiînlătur ă de la moştenire pe nepoţi, str ănepoţi etc.; fraţii şi surorile penepoţii şi str ănepoţii de frate; unchii şi mătuşile pe verii primari etc. Decivocaţia concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi clase depinde de apropri-

erea gradului de rudenie.De la acest principiu, legea prevede două excep ţ ii:

• în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi şicolateralilor privilegiaţi) părinţii defunctului (rude de gradul I) nuînlătur ă de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şidescendenţii lor (rude de gradul II-IV), ci ei vin împreună lamoştenire, primind anumite cote stabilite de lege;

• reprezentarea succesorală.

3. Principiul egalit ăţ ii între rudele din aceea şi clasă şi de acela şi grad chemate la mo ştenire. Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasachemată la moştenire sunt de acelaşi grad, ele împart moştenirea în păr ţiegale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai defunctului, fiecareva primi o jumătate. Tot astfel, dacă în lipsă de moştenitori din primaclasă, sunt chemaţi la moştenire doi fraţi buni ai defunctului, etc.

Şi de la acest principiu, legea prevede două excep ţ ii :

• împăr ţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire arudelor de acelaşi grad prin reprezentare succesoral ă ;

• dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi (fraţi-surori) proveniţi din părinţi diferiţi (indiferentdacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau dinadopţia cu efecte depline), între ei (adică fraţi buni, fraţiconsangvini sau fraţi uterini cu defunctul) şi, dacă este cazul,între descendenţii fraţilor-surorilor de diferite categorii(indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prinreprezentare) moştenirea nu se împarte în păr ţi egale, legea prevăzând împă r ţ irea pe linii, egalitatea păstrându-se numai între

fraţii pe aceeaşi linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte pe ambele linii (privilegiul dublei legături).

Precizăm că nici în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi-surori sau descendenţii lor, pe de altă parte (moştenitori din clasa a II-a),nu se aplică principiul egalităţii (ei nici nu sunt rude de grad egal), părinţiiculegând o cotă fixă stabilită de lege indiferent de numărul colateralilor

1 Remotus - care este departe.




125

privilegiaţi cu care vin în concurs. Tot astfel, soţul supravieţuitor culege ocotă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, neavândimportanţă numărul moştenitorilor din acea clasă (sau subclasă demoştenitori privilegiaţi din cadrul clasei a II-a).

Reprezentarea succesorală

1. No ţ iune şi utilitate. Reprezentarea succesorală este un beneficiual legii în virtutea căruia un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un gradmai îndepărtat - numit reprezentant - urcă în gradul, locul şi drepturileascendentului său - numit reprezentat - care este decedat la deschidereamoştenirii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din mo-ştenire dacă s-ar mai fi aflat în viaţă (art. 664-668 C. civ)1.

Utilitatea reprezentării constă în faptul că, prin efectele pe care le produce, înlătur ă unele consecinţe injuste ale principiului proximităţiigradului de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşigrad2. Astfel, de exemplu, defunctul avea doi copii, dintre care unul a predecedat, lăsând un copil. Dacă am aplica principiul proximităţiigradului de rudenie, moştenirea ar urma să fie culeasă de copilul în viaţă aldefunctului, care - fiind de gradul I - ar înlătura de la moştenire pe nepotulde fiu al defunctului. O asemenea soluţie nedreaptă este înlăturată prininstituţia reprezentării succesorale, care permite nepotului să urce în locul părintelui predecedat pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenitacestuia dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Tot astfel,dacă ambii copii ai defunctului ar fi decedaţi la data deschiderii moşteniriişi unul ar fi lăsat un copil, iar celălalt trei copii, cei patru nepoţi aidefunctului (rude de gradul 11) vor împăr ţi moştenirea nu în mod egal, potrivit principiului egalităţii, ci - fiind admisă reprezentarea - primul valua o jumătate, iar ceilalţi trei o a doua jumătate, adică atât cât ar fi luat şi părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă (schema 8). Dreptul la moştenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supravieţuirea unor rude), iar

1 În cadrul definiţiei date reprezentării succesorale, în literatura de specialitate se maimenţionează că ea intervine pentru a permite reprezentantului să culeagă "'în concurs cusuccesori mai apropiaţi în grad" partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit reprezentatului. (A sevedea. de exemplu, M. Eliescu, op. cit., p. 89-90). Nu am inclus această idee în definiţiareprezentării, deoarece - aşa cum se admite unanim - reprezentarea succesorală intervine nunumai atunci când reprezentantul concurează cu moştenitori mai apropiaţi in grad. dar şi încazul în care toţi moştenitorii chemaţi a culege succesiunea vin la moştenire prin reprezentareşi sunt de acelaşi grad (art. 665 alin.2 C. Civ.).

2 A se vedea B. Dumitrache, M. Nicolae, Discu ţ ii privitoare la reprezentareasuccesoral ă , (II) în Dreptul nr. 4, 1999, p. 32-33.




126

moartea prematur ă a părinţilor nu trebuie să dăuneze unora dintre copii şinici să profite altora.

Din cele ar ătate, rezultă că reprezentarea succesorală este o instituţiedeosebită de reprezentarea din dreptul comun care se refer ă la reprezen-

tarea voinţei altuia la încheierea de acte juridice (reprezentarea persoanelor incapabile, mandatul etc.).

2. Domeniu de aplicare. Potrivit art. 665, 666 şi 672 C. civ.,reprezentarea succesorală este admisă în privinţa descenden ţ ilor copiilor defunctului şi în privinţa descenden ţ ilor din fra ţ i şi surori. Întrucâtreprezentarea derogă de la principiile devoluţiunii legale a moştenirii,dispoziţiile care o prevăd sunt de strictă interpretare. În consecinţă nici oaltă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel, ascendenţii ordinari sauverii primari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor

defunctului, respectiv prin reprezentarea propriilor părinţi (unchii saumătuşile defunctului). Tot astfel, soţul supravieţuitor nu poate beneficia dereprezentare pentru a moşteni un frate sau părinţii ori alte rude ale soţului predecedat (deci cumnaţii, socrii sau alţi afini ai lui) şi nici nu poate fireprezentat.

3. Condi ţ ii. Descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii dinfraţi şi surori pot beneficia de reprezentare numai dacă sunt îndeplinite treicondiţii, două în persoana celui reprezentat şi una în persoana reprezen-tantului.

A. Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii mo ştenirii. înaceastă privinţă legea prevede că "nu se reprezintă decât persoanele mo-arte" (art.668 alin. 1 C. civ.), deci o persoană în viaţă Ia data deschideriimoştenirii nu poate fi reprezentată1. Subliniem că această dispoziţie nutrebuie să fie interpretată în sens de "predeces"2, căci o asemenea formu-lare ar atrage după sine imposibilitatea reprezentării comorienţilor şi a persoanelor decedate în acelaşi timp, în aceste cazuri neputându-se stabiliordinea deceselor. De exemplu, tatăl şi unul dintre cei doi fii ai săidecedează cu ocazia unei catastrofe aeriene. Dacă descendenţii fiului

decedat nu ar putea veni prin reprezentare Ia moştenirea bunicului fiindcă 1 A se vedea de exemplu, TS, s. civ., dec. nr.856/1985, în CD, 1985, p.86-88.2 În sens de predeces: L. Zinveliu, op. cit., p. 29; J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p.25.

Noţiunea de "predeces" provine se pare din formula "mort mai dinainte", utilizată în art. 665şi 666 în C. civ. însă printr-un act normativ ulterior s-a precizat că comorienţii sunt socotiţi că au murit deodată (art.21 din Dec. nr.31/1954) astfel că fiecare dintre ei este "persoană moartă" (art.668 alin. 1 C. civ.) în momentul mor ţii celuilalt şi deci reprezentarea este

posibilă nu numai în caz de predeces al persoanei reprezentate, ci şi în cazul mor ţii eiconcomitente cu persoana despre a cărei moştenire este vorba.




127

- prin ipoteză - nu se poate dovedi predecesul, această moştenire ar ficuleasă integral de celălalt fiu, r ămas în viaţă, în virtutea principiului proximităţii gradului de rudenie, ceea ce ar fi o soluţie profundinechitabilă. În realitate, fiul decedat la data deschiderii succesiunii tatălui

- fiu care nu are capacitate succesorală fiindcă nu se poate dovedi„existenţa" lui (art.654 C. civ.) în acel moment (supravieţuirea), aşa cumnu se poate dovedi nici predecesul - poate fi reprezentat. Aceasta pentrucă, fiind prezumat mort în acelaşi moment cu persoana despre a căreimoştenire este vorba, nu mai există la data deschiderii succesiunii, decieste o persoană moartă (art.668 C. civ.), iar nu în viaţă. Este motivul pentru care, în cazul comorienţilor se admite reprezentarea1 şi trebuie să fie admisă şi în cazul persoanelor decedate în acelaşi timp, dar care nu suntcomorienţi (în sensul art.21 din Decretul nr.31/1954).

Deoarece nu se reprezintă decât persoanele moarte, o persoană careeste în viaţă nu poate fi reprezentată, chiar dacă ea nu moşteneşte,renunţând la moştenire2 sau fiindcă este nedemn3. Tot astfel, persoanadispă rut ă nu poate fi reprezentată, deoarece se socoteşte a fi în viaţă câttimp nu intervine o hotărâre de moarte r ămasă definitivă (art.19 dinDecretul nr. 31/1954)4. Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar cadată a mor ţii se stabileşte o dată anterioar ă sau concomitentă cu datadeschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă. în schimb, dacă datamor ţii stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschideriisuccesiunii cel declarat mort va moşteni el, iar descendenţii lui vor culege

această moştenire nu prin reprezentare, ci odată şi în cadrul patrimoniuluilăsat de acesta (prin retransmitere).

1 M. Eliescu, op. cit., p.92; C. Stătescu, op. cit., p. 127; St. Cărpenaru, op. cit., p.402; E.

Safta-Romano, op. cit., p.80-81. Potrivit unei alte păreri, comorientul nu poate fi reprezentat pentru că nu are capacitate succesorală în raport cu celălalt şi deci locul lui nu este util (D.

Chirică, op. cit., p.44-45).2 Codul civil prevede expres că "eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată".

Descendenţii lui pot veni la moştenire numai în nume propriu (art.698), bineînţeles numaidacă nu sunt excluşi de la moştenire prin prezenţa unui moştenitor mai apropiat în grad sau

prin prezenţa unui moştenitor care poate împrumuta, prin reprezentare, gradul mai apropiat alascendentului său, care nu este renunţător sau nedemn.

3 Copiii nedemnului nu pot veni la moştenire prin reprezentare, chiar dacă nedemnul estedecedat la data deschiderii succesiunii.

4 Astfel fiind, dispărutul moşteneşte fiindcă are capacitate succesorală, fie şi "provizorie",moştenirea putând fi reclamată, în numele lui, de către curatorul instituit.

În trecut, în lipsa vreunui text legal în C. civ., s-a admis reprezentarea absen ţilor pentru caincertitudinea asupra existenţei sale să nu atragă după sine îndepărtarea de la moştenire şi aabsentului şi a descendenţilor săi (A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al.

Băicoianu, Tratat de drept civil român , vol. III , Bucureşti, 1928, p.390; etc.).




128

Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii mo-ştenirii mai are drept consecinţă că reprezentarea nu poate opera per saltum sau omisso medio, ci numai din grad în grad vacant, trecând printoate gradele intermediare1. De exemplu, defunctul are un copil în viaţă şi

un nepot şi str ănepot în viaţă, urmaşii celui de al doilea copil predecedat.În această ipoteză, dacă nepotul este în viaţă şi renunţă la moştenire saueste nedemn faţă de defunct, moştenirea va fi culeasă de unicul copil înviaţă (rudă de gr. I), str ănepotul (rudă de gr. III) neputând veni la mo-ştenire prin reprezentare, pentru că nu poate sări peste locul ascendentuluiîn viaţă renunţător sau nedemn.

B. Locul celui reprezentat să fie un loc util. Reprezentarea se admitenumai în cazul în care cel reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă la datadeschiderii moştenirii, ar fi avut vocaţie concretă la moştenire, adică ar fi

putut moşteni. Deci singurul motiv pentru care nu poate moşteni este că numai este în viaţă (nu are capacitate succesorală). Rezultă că loculnedemnului decedat în momentul deschiderii succesiunii nu este util şideci, în sistemul criticabil al Codului civil, copilul lui nu îl poatereprezenta2. Tot astfel, locul nu este util dacă cel reprezentat este un frate(sor ă) al defunctului, decedat la data deschiderii succesiunii, care însă afost înlăturat de la moştenire prin exheredare testamentar ă3. În schimb,dacă exheredarea priveşte un descendent al defunctului (de exemplu, uncopil) reprezentarea va putea avea loc, pentru că descendenţii suntmoştenitori rezervatari şi deci locul este util în privinţa păr ţii din moştenire

care este rezerva.C. Reprezentantul să îndeplinească toate condi ţ iile necesare pentru

a culege mo ştenirea l ă sat ă de defunct. Deoarece urmează să-1 moştenea-scă pe defunct, iar nu pe cel reprezentat, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condiţiile pentru a putea veni la

1 M. Eliescu, op. cit., p.92; C. Stătescu, op. cit., p. 127.2 Dacă reprezentantul are ascendenţă pe două linii (de exemplu, str ănepotul defunctului -

născut din căsătoria încheiată. În condiţiile art. 6 alin. 2 din C. fam., între doi nepoţi aidefunctului - şi care vine la moştenire în concurs cu un al treilea copil în viaţă al defunctului),dar pe o linie locul celui reprezentat nu este util, el poate urca pe cealaltă linie pentru a

beneficia de gradul, locul şi drepturile unuia dintre ascendenţii săi. Reprezentarea pe o linieeste posibilă şi atunci când un ascendent pe cealaltă linie nu este decedat la data deschideriimoştenirii, partea de moştenire cuvenită pe această linie fiind culeasă de ascendentul în viaţă (dacă şi celelalte condiţii pentru a moşteni sunt întrunite). în această ipoteză însă, poate operaretransmiterea moştenirii. Dacă reprezentantul are ascendenţă pe două linii, locul ambilor reprezentaţi fiind util, el - reprezentantul - va putea urca pe ambele linii, pentru a beneficia deefectele reprezentării aşa cum ar fi profitat de moştenire şi persoanele reprezentate dacă ar fifost în viaţă la data deschiderii moştenirii.

3 A se vedea şi D. Chirică, op. cit., p.44.




129

moştenirea legală a defunctului, având nevoie să împrumute, în acest scop,numai locul şi gradul mai apropiat al ascendentului său. Aceste condiţiisunt:

a) S ă aibă capacitate succesoral ă . Spre deosebire de cel reprezentat,

el nu poate să fie comorient sau persoană decedată în acelaşi timp cudefunctul (codecedat)1;

b) S ă aibă voca ţ ia succesoral ă general ă proprie la moştenirea lăsată de defunct, fiindcă o persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu,nu poate culege moştenirea nici prin reprezentare. Această vocaţie gener-ală urmează să se transforme în vocaţie concretă prin reprezentare. Înlumina acestei condiţii, se impun două precizări: în primul rând, subliniemcă descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentarenumai până la gradul IV inclusiv (str ănepot de frate-sor ă), fiindcă, pe linie

colaterală, legea confer ă vocaţie succesorală generală numai până la acestgrad2. A doua precizare referitoare la vocaţia succesorală proprie vizează situaţia descendenţilor din adop ţ ie, indiferent că este vorba de descendenţiîn linie directă (adopţie f ăcută de cel care lasă moştenirea ori dedescendenţii săi) sau de descendenţi pe linie colaterală (adopţie f ăcută decolateralii privilegiaţi ai defunctului). În materie de adopţie, Codul familieiintrat în vigoare la 1 februarie 19543, a adoptat sistemul dualist4,reglementând două feluri de adopţie (înfiere), numite adopţie cu efecterestrânse (art.75-78) şi adopţie cu efecte depline (art.79). În cazul adopţiei

cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu1 Dacă este comorient sau decedat în acelaşi timp cu cel reprezentat (evident, după

deschiderea moştenirii), patrimoniul defunctului va fi moştenit, în nume propriu, de acestadin urmă. Dacă toţi trei au murit concomitent, descendenţii pot veni la moştenire prinreprezentare.

2 B. Dumitrache, M. Nicolae, loc. cit., p. 33-343 Potrivit art.9 din Decretul nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei şi a

Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, adopţiile şi înfierile încuviinţateînainte de intrarea în vigoare a Codului familiei au r ămas supuse legilor în vigoare la datacând au fost încuviinţate, numai în ce priveşte validitatea lor. Celelalte dispoziţii din Codulfamiliei au devenit aplicabile şi adopţiilor (înfierilor) încuviinţate anterior intr ării lui învigoare. Sub raportul efectelor, Tribunalul Suprem a asimilat adop ţiile anterioare cu efecteleunei "înfieri obişnuite (efectele limitate), iar nu ale înfierii special reglementate de art.79 dinCodul familiei (înfiere cu efectele filiaţiei fireşti)". Col. civ., dec. nr. 646/1957, în LegalitateaPopular ă nr. 10/1957, p.1242. Am f ăcut aceste precizări deoarece problemele succesorale se

pun după multe decenii de la încuviinţarea adopţiei. A se vedea, de exemplu. TJ Timiş, dec.civ. nr. 323/1987, cu Not ă de D. Radu şi C. I. Stoica, în Revista Română de Drept nr.2,1988, p.49 şi urm.

4 Sistemul dualist, în diferite variante, este adoptat, de exemplu, în Franţa, Belgia,Portugalia, Germania, Italia, Spania, iar sistemul unitar în Anglia, Olanda, Elve ţia, Austria,Republica Moldova.




130

adoptatorul (adoptatorii), nu şi cu rudele acestuia (acestora), în schimb,adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudeleacestora (cu familia firească). În cazul adopţiei cu efectele unei filiaţiifireşti (adopţie cu efecte depline) adoptatul şi descendenţii lui devin rudă

cu adoptatorul (adoptatorii) şi cu rudele acestuia (acestora) ca şi un copilfiresc, încetând raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele acestora(cu familia firească). Prin Ordonanţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei nr.25/1997 (modificată prin Legea nr.87/1998 pentruaprobarea OUG nr.25/1997 cu privire la adopţie) s-a consacrat sistemulunitar în materie de adopţie (cu efectele depline ale filiaţiei fireşti). De ladata r ămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare aadopţiei se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil (se subînţelege şidescendenţii lui), precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului,încetând filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali (art. 1), serviciul de starecivilă competent întocmind un nou act de naştere al copilului, în careadoptatorii sunt trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti (art.21 alin.2). Rezultă că, potrivit noii reglementări, adopţia este asimilată filiaţiei şi rudenieifireşti1, deci adopţia poate să fie numai cu efecte depline (de la 12 iunie1997). Potrivit principiului neretroactivităţii legii (art. l C. civ.), care adobândit o valoare constituţională prin art.l5 alin.2 din Constituţie,adopţiile încuviinţate în trecut cu efecte restrânse nu s-au transformat însă în adopţii cu efecte depline, căci legiuitorul nu a dispus şi nici nu puteadispune în acest sens, fiind "obligat să nu emită legi cu caracter

retroactiv"2

. Rezultă că, în materie succesorală, trebuie să ţinem seama, şiîn viitor, de felul adopţiei (încuviinţată înainte de intrarea în vigoare aOUG nr. 25/1997). Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor două feluri de adopţii, în privinţa reprezentării se impun următoareleconcluzii: În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi descendenţii lui pot beneficia de reprezentare ca şi copiii din filiaţia firească, pentru că adoptatul şi descendenţii săi devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi curudele acestuia (art.75 şi 79 C. fam şi art. 1 OUG nr.25/1997). În cazuladopţiei cu efecte restrânse - întrucât adoptatul şi descendenţii săi devinrudă numai cu adoptatorul (art.75 C. fam.), nu şi cu rudele acestuia (art.77C. fam.) - descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin reprezentare

1 Cu privire la regimul juridic al adopţiei (şi observaţii critice juste referitoare la textelenoului act normativ în materie) A se vedea E. Florian, Unele considera ţ ii asupra noului regim juridic al adop ţ iei , în Dreptul nr. 11, 1998, p.3-17.

2 CC, dec. nr.22/1993, în CD a CC, 1992-1993, p. 188. Legea în vigoare la data înfiin ţăriicontinuă să guverneze adopţia; în privinţa efectelor adopţiei modificările legislative nu suntaplicabile. Numai drepturile succesorale rezultând din adopţie sunt cârmuite de legea învigoare la data deschiderii moştenirii (de exemplu, dreptul la rezervă succesorală).




131

numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost f ăcută de de cuius (schema5), el având calitatea de adoptator. În schimb, dacă adopţia cu efecterestrânse a fost f ăcută de cel reprezentat (descendent al defunctului saufrate-sor ă ori nepot de frate-sor ă), respectiv de părinţii defunctului,

reprezentarea nu mai poate avea loc, fiindcă reprezentantul nu are vocaţie proprie la moştenirea lăsată de defunct. Descendenţii copilului adoptat dede cuius cu efecte restrânse, pot beneficia de reprezentare pentru a culege1/2 din moştenire în concurs cu copilul în viaţă al defunctului. În schimb,în schema 6, moştenirea va fi culeasă în întregime de copilul în viaţa aldefunctului, adoptatul (şi descendenţii lui) neputând veni la moştenire prinreprezentare, fiindcă adopţia cu efecte restrânse a creat legături de rudenienumai cu al doilea copil al defunctului (adoptator), nu şi cu defunctul. Nepotul de frate nu poate beneficia de reprezentare, fiindcă părintele său adevenit rudă prin adopţia cu efecte restrânse numai cu părinţii defunctului(adoptatori), nu şi cu defunctul. Precizăm că dacă adoptatul cu efecterestrânse şi descendenţii săi nu pot veni prin reprezentare (şi, bineînţeles,nici în nume propriu) la moştenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei beneficiază de reprezentare în raport cu rudele din familia firească, pentrucă această adopţie nu întrerupe legăturile de rudenie a adoptatului şidescendenţilor săi cu familia firească (art.75 alin.2 C. fam.). În schimb, oasemenea posibilitate nu există în cazul adopţiei cu efecte depline, fiind că prin efectul acestei adopţii încetează orice legătur ă de rudenie aadoptatului şi descendenţilor săi cu familia firească din care provine1. Face

excepţie ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline copilulfiresc al celuilalt soţ, caz în care raporturile de rudenie ale adoptatului şidescendenţilor săi se menţin cu părintele firesc care este soţul

1 Evident, în cazul adopţiei cu efecte depline raporturile adoptatului cu rudele fireştiîncetează numai de la data când hotărârea judecătorească de încuviinţare r ămâne irevocabilă,f ăr ă efect retroactiv. Astfel fiind, vocaţia succesorală a adoptatului - întemeiată pe rudeniafirească - asupra moştenirii deschise anterior încuviinţării adopţiei r ămâne neatinsă. Deexemplu, îl va moşteni pe tatăl firesc decedat anterior r ămânerii irevocabile a hotărârii deîncuviinţare a adopţiei. Pe de altă parte, în cazul desfacerii adopţiei cu efecte depline, întrucâtdesfacerea produce efecte numai pentru viitor, raportul de rudenie cu adoptatorul (şi rudelelui) încetează numai pentru viitor şi tot astfel se restabilesc raporturile de rudenie cu familiafirească, dacă instanţa nu decide o altă măsur ă de protecţie a copilului, în condiţiile legii(art.22 alin.4 din OUG nr.25/1997). Prin urmare, vocaţia succesorală va depinde pentru toate

persoanele interesate (vocaţie comună şi vocaţie reciprocă) de data deschiderii moşteniriicorelativ cu data încuviinţării, respectiv data desfacerii adopţiei. Numai în caz de nulitate aadopţiei efectele vor fi retroactive (rudenia creată prin adopţie dispare şi reapare rudeniafirească) cu toate consecinţele ce decurg de aici şi pe planul dreptului la moştenire. În modcorespunzător se rezolvă problemele rudeniei civile a adoptatului (şi descendenţilor săi) cuadoptatorul şi în cazul nulităţii sau desfacerii adopţiei care este cu efecte restrânse. Problemarudeniei cu familia firească nu sufer ă modificări.




132

adoptatorului şi, pe cale de consecinţă, cu rudele acestui părinte1 şiîncetează faţă de celălalt părinte firesc şi rudele acestuia. Deşi legea nu prevede expres menţinerea raporturilor de rudenie cu rudele părinteluifiresc, soţ al adoptatorului cu efecte depline, concluzia se impune, întrucât

filia ţ ia firească men ţ inut ă nu poate avea efecte mai restrânse decât adop ţ ia cu efecte depline. Or, dacă ambii soţi ar avea calitatea de adop-tatori, adoptatul cu efecte depline ar deveni rudă cu rudele amândurora. Pede altă parte, dacă copilul adoptat cu efecte depline de soţul unuia dintre părinţii săi fireşti ar păstra legăturile de rudenie numai cu părintele săufiresc, soţ al adoptatorului, nu şi cu rudele acestui părinte, ar trebui să ajungem la concluzia - desigur inadmisibilă - că acest copil adoptat nu păstrează nici legăturile de rudenie cu ceilalţi copii fireşti ai părinteluifiresc (şi care n-au fost adoptaţi de către soţul acestuia), deşi sunt fraţi dinfiliaţia firească, eventual chiar fraţi buni (din aceiaşi părinţi);

c) S ă nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renun ţ at la moştenireaacestuia şi să nu fi fost exheredat de acesta (dacă este vorba de descendenţidin fraţi-surori). Deoarece nu este în discuţie moştenirea lăsată de celreprezentat, reprezentantul poate fi nedemn faţă de acesta (nedemnitatea producând efecte relative, numai în raport cu persoana faţă de care s-asăvâr şit fapta2), poate să renunţe la moştenirea acestuia (art.668 alin.2 C.civ.) şi poate să fie exheredat de acesta. Într-un cuvânt, reprezentantul nutrebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru a-1 moşteni pe celreprezentat.

4. Modul cum opereaz ă reprezentarea. În ipoteza în care condiţiilear ătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă (art.665 alin.2 şiart.667 C. civ.): a) în toate cazurile, b) la infinit şi c) operează de drept şiimperativ.

a) Potrivit legii, reprezentarea "este admisă în toate cazurile", decinu numai atunci când unul sau mai mulţi descendenţi ai unui copil decedatal defunctului vin la moştenire în concurs cu unul sau mai mulţidescendenţi în viaţă ai defunctului de grad mai apropiat şi când f ăr ă bene-

ficiul reprezentării nici nu ar putea moşteni, dar şi atunci când descendenţiicopilului sau copiilor decedaţi ai defunctului sunt de acelaşi grad (art.665alin.2 C. civ.)3. Tot astfel, dacă în lipsă de moştenitori din clasa I, la

1 A se vedea şi E. Safta-Romano, op. cit., p.79. Pentru o altă soluţie posibilă de susţinutîn privinţa rudelor părintelui firesc care este soţul adoptatorului, A se vedea I. Filipescu, op.cit., p.53.

2 În caz de moştenire prin retransmitere nedemnitatea faţă de cel de al doilea defunctîmpiedică retransmiterea moştenirii.

3 A se vedea, de ex., TMB, s. a IV-a civ., dec. nr. 1589/1986, în Revista Română de Drept




133

moştenire sunt chemaţi colateralii privilegiaţi şi problema reprezentării se pune pentru descendenţii din fraţi-surori.

În privinţa rudelor de grad egal reprezentarea se admite pentru caîmpăr ţirea moştenirii să se facă pe tulpini, "cu respectarea principiului

egalităţii între moştenitorii de gradul cel mai apropiat cu defunctul"1, iar nu pe capete, in păr ţi egale în raport cu numărul descendenţilor care vinefectiv Ia moştenire. De exemplu, dacă cei doi copii (sau fraţi) aidefunctului sunt decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul a lăsat uncopil, iar al doilea trei copii, moştenirea se va împăr ţi între nepoţi(respectiv nepoţii de frate) ai defunctului nu în păr ţi egale (1/4 pentrufiecare), ci în două păr ţi, prima jumătate revenind unui nepot, iar cealaltă jumătate fiind împăr ţită între ceilalţi trei nepoţi, câte 1/6 pentru fiecare.

Dacă însă condiţiile reprezentării nu ar fi îndeplinite (de exemplu,

ambii copii sunt nedemni), nepoţii vor veni la moştenire în nume propriu,împăr ţind în mod egal moştenirea (câte 1/4 pentru fiecare). Iar dacă reprezentarea nu ar fi admisă pe o tulpină (de exemplu, numai primul copilal defunctului a fost nedemn), vor veni la moştenire nepoţii de pe cealaltă tulpină, care - beneficiind de reprezentare - vor exclude de la moştenire pecopilul nedemnului.

b) Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit). Aceastaînseamnă că nu numai nepoţii, dar şi str ănepoţii, r ăstr ănepoţii etc. pot venila moştenire prin reprezentare (art.665, 666 C. civ. schema 11). Evident,

condiţiile reprezentării trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad.De aceea, descendenţii din fraţi beneficiază de reprezentare numai până lagradul IV (str ănepot de frate), rudele colaterale de grad mai îndepărtatneavând vocaţie legală la moştenirea defunctului.

c) Pentru ca - în toate cazurile în care reprezentarea este admisă -împăr ţirea să se facă pe tulpini, ea operează de drept 2 şi imperativ, voinţadescendenţilor putând influenţa regulile reprezentării numai prin renunţarela moştenire, dar nu şi prin acceptarea ei cu efecte par ţiale (de exemplu,f ăr ă beneficiul reprezentării) sau sub condiţie (de exemplu, împăr ţirea să

se facă în alte cote decât cele rezultând din regulile reprezentării)3

.Consider ăm că regulile reprezent ă rii succesorale legale nu pot fi

modificate nici prin voin ţ a defunctului. În literatura de specialitate s-a

nr. 10, 1986, p.68.1 M. Eliescu, op. cit., p.91.2 Ibidem, p.96.3 Actul juridic al opţiunii succesorale este, în principiu, indivizibil şi nesusceptibil de

modalităţi.




134

susţinut că el ar putea "în limitele cotităţii disponibile şi f ăr ă a aduce at-ingere rezervei, să înlăture reprezentarea legală sau să o admită în altecazuri decât cele prevăzute de lege"1. După părerea noastr ă, asemeneadispoziţii testamentare trebuie să fie interpretate nu în sens de înlăturare a

reprezentării legale sau de admitere a ei în alte cazuri şi condiţii decât cele prevăzute de lege, ci ca exheredări, respectiv legate f ăcute prin testament.De exemplu, defunctul lasă prin testament verilor primari, copiii unchiului predecedat, partea ce s-ar fi cuvenit acestuia în concurs cu mă-tuşile înviaţă la deschiderea succesiunii. Sau defunctul gratifică, în modcorespunzător, unele rude colaterale de gradul V (de exemplu,r ăstr ănepoţii unui frate predecedat). întrucât verii primari (moştenitori dinclasa a IV-a) şi rudele colaterale de gradul V nu beneficiază dereprezentare, ei vor culege partea corespunzătoare din moştenire ca legatecu titlu universal, iar nu ca moştenitori legali care - graţie voinţeitestatorului - ar fi venit la moştenirea legală prin reprezentare.

În toate cazurile - şi independent de problema calificării drepturilor moştenitorilor astfel gratificaţi - voinţa defunctului exprimată prin testa-ment va putea produce efecte, într-adevăr, numai cu respectarea drep-turilor moştenitorilor rezervatari. De exemplu, dacă defunctul a avut doicopii predecedaţi, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, el poate dispune împăr ţirea moştenirii în cote egale între cei trei nepoţi (iar nu pe tulpini), fiindcă rezerva primului nepot este de 1/3 şi deci nu a fostatinsă prin dispoziţia testamentar ă. Dar dacă cel de al doilea copil al

defunctului ar fi lăsat trei copii (schema 8) şi defunctul ar fi dispusîmpăr ţirea moştenirii între nepoţi în cote egale, primul ar lua tot 1/3(rezerva sa) şi numai 2/3 ceilalţi trei nepoţi (câte 2/9). în ambele cazuri,dispoziţia din testament are semnificaţia unei exheredări par ţiale (de la 1/2la 1/3) pentru primul nepot şi de legate pentru ceilalţi (mărirea cotei de la1/4 la 1/3, respectiv de la 1/6 la 2/9). Nu intr ăm însă în amănunte, problemele fiind de domeniul devoluţiunii testamentare a moştenirii.

5. Efecte. Potrivit art.667 C. civ. "în toate cazurile în care repre-zentarea este admisă, partajul se face pe tulpină...". Aceasta înseamnă că

reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor - deoarece urcă " înlocul, în gradul şi în dreptul reprezentatului" (art.664 C. civ.) - vor lua dinmoştenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fostîn viaţă la deschiderea moştenirii; ei nu pot pretinde mai mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin2 Deci stabilirea păr ţii de moştenire se face pe

1 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p.96. 2 Bineînţeles, cu excepţia dispoziţiilor testamentare contrare, care nu aduc atingere




135

tulpină . Aceasta mai înseamnă că dacă se pune problema reprezentării adouă sau mai multe persoane decedate la data deschiderii moştenirii,reprezentanţii lor vor împăr ţi moştenirea nu pe capete (în funcţie de nu-mărul lor), ci pe tulpini. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii

predecedaţi, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, aceştinepoţi ai defunctului vor moşteni nu în păr ţi egale, ci primul nepot va lua1/ 2 din moştenire, iar ceilalţi doi câte 1/4 fiecare, adică tot atât cât ar filuat şi ascendentul lor dacă ar fi fost în viaţă.

Dacă o tulpină "a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iar ăşi pe tulpină în fiecare ramur ă" (art.667 C. civ.), partea cuvenită descenden-ţilor din aceeaşi ramur ă împăr ţindu-se între ei în mod egal. Dacă, în ex-emplul precedent, unul dintre nepoţi ar fi şi el decedat la data deschideriimoştenirii, lăsând doi copii (str ănepoţi fată de defunct), aceştia vor

moşteni tot pe tulpini (subtulpini), adică partea ce s-ar fi cuvenitascendentului lor 1.

În toate cazurile, moştenitorii care beneficiază de reprezentarealegală, indiferent de gradul de rudenie faţă de defunct, sunt - prin definiţie- moştenitori legali.

Deşi la materia reprezentării Codul civil nu precizează (art.664amintind numai de "dreptul reprezentantului"), este evident că moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar şi obliga ţ ii, în raportcu vocaţia succesorală a fiecăruia (art.774 şi urm. C. civ.) r ăspunzând

pentru pasivul moştenirii (datorii şi sarcini) în limita activului moştenirii(intra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o sub beneficiu deinventar, şi peste aceste limite (ultra vires hereditatis) reprezentantul carea acceptat-o pur şi simplu. În ambele cazuri, indiferent că au acceptat sauau renunţat la moştenirea lăsată de cel reprezentat (art.668 C. civ.).

În legătur ă cu efectele reprezentării mai menţionăm că, deşi reprezentarea operează de drept şi imperativ, reprezentantul nu este obligatsă accepte moştenirea (art.686 C. civ.), iar în caz de pluralitate dereprezentanţi, fiecare păstrează dreptul de opţiune succesorală, putând

accepta pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar ori renunţa lamoştenire2.

rezervei succesorale (dacă este cazul).1 Deoarece moştenirea se împarte pe tulpini (subtulpini), iar nu pe capete, dacă

reprezentantul poate urca în grad pe două linii, el va avea dreptul să culeagă cotele-păr ţicuvenite pe ambele linii (două tulpini sau subtulpini).

2 Numai în cazul moştenirii prin retransmitere, nu şi prin reprezentare, opţiunea trebuie să fie unitar ă (art.692- 693 C. civ.).




136

Reguli speciale diferitelor categorii de moştenitori legali

1. Dreptul de moş tenire al rudelor defunctului

A. Clasa întâi de moştenitori legali: descendenţii defunctului No ţ iunea de descenden ţ i. Potrivit art.669 C. civ, prin descendenţi

trebuie să înţelegem copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă lainfinit, f ăr ă deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceea şi că să torie1 sau din că să torii diferite2. Fac parte din clasa I de moştenitori legali şicopiii defunctului sau a urmaşilor lui din afara că să toriei3 , cu singuracondiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii. Într-adevăr, Codul familieia asimilat pe deplin situaţia copilului din afara căsătoriei cu situaţia legală

a unui copil din căsătorie (art.63)4

. În Codul civil belgian (art. 756), deexemplu, se prevedea că copiii „naturali” (nelegitimi) recunoscuţi nu aunici un drept asupra bunurilor părinţilor tatălui şi mamei lor 5.

Alături de copiii din căsătorie şi din afara căsătoriei, din clasa I demoştenitori legali fac parte şi copiii adoptaţi. După cum am văzut5,adoptatul şi descendenţii săi dobândesc, prin efectul adopţiei, aceleaşidrepturi pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi. Dacă persoana care lasă moştenirea este adoptatorul, nu are importanţă nici feluladopţiei – cu efecte depline sau cu efecte restrânse. în ambele cazuri

adoptatul şi descendenţii lui pot veni la moştenirea lăsată de adoptator.1 Declararea nulităţii sau anularea căsătoriei dintre părinţi nu are nici o urmare în privinţa

copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie (art.23 alin.2 C. Fam.; A se vedea şiart.53).

2 Bineînţeles, copii născuţi din căsătorii diferite vor moşteni împreună numai pe tatăl lor comun sau pe mama lor comună, neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatălvitreg, respectiv mama vitregă.

3 4 Codul civil, în redactarea sa iniţială, recunoştea drepturi succesorale copilului din afara

căsătoriei numai faţă de mamă (şi rudele acesteia), nerecunoscându-i nici un drept lamoştenirea lăsată de tatăl din afara căsătoriei (şi de rudele acestuia). Pentru istoricul situaţiei

juridice a copilului din afara căsătoriei A se vedea M. Eliescu, op. cit., p.98-107; C.

Stătescu, op. cit., p.130-132.5 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în cazul VERMIERE contra

BELGIEI că excluderea unei nepoate de la succesiunea bunicilor ei, pe motiv de caracter „natural” al legăturilor de rudenie a încălcat prevederile art. 14 (privind interzicereadiscriminării) din Conven ţ ia pentru apă rarea drepturilor omului şi a libert ăţ ilor

fundamentale (A se vedea V. Berger, Jurispruden ţ a Cur ţ ii Europene a Drepturilor Omului ,Editura a 4-a în limba română, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2003,

p. 386 şi urm).




137

Deosebirea între cele două feluri de adopţie se va manifesta numai înraporturile adoptatului şi descendenţilor săi cu rudele lor fireşti; în cazuladopţiei cu efecte depline încetează aceste raporturi şi deci adoptatul şidescendenţii săi nu mai au vocaţie succesorală în calitate de copii, nepoţi

etc. faţă de ascendenţii fireşti; în schimb, în cazul adopţiei cu efecterestrânse, păstrându-se legăturile de rudenie cu familia firească, adoptatulşi descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală, în calitate de descendenţi,faţă de ascendenţii fireşti.

Dacă adopţia a fost f ăcută nu de către defunct, ci de către copilul luiori de către alt descendent al său, adopţia va conferi vocaţie succesorală adoptatului şi descendenţilor săi la moştenirea lăsată de defunct numaidacă este cu efecte depline, căci în acest caz ei devin rude nu numai cuadoptatorul, dar şi cu rudele acestuia, între care ascendentul adoptatorului

care lasă moştenirea. În schimb, dacă adopţia a fost cu efecte restrânse,adoptatul şi descendenţii săi nu vor avea vocaţie Ia moştenirea lăsată deascendentul adoptatorului, pentru că această adopţie nu creează legături derudenie cu rudele adoptatorului, printre care ascendentul lui care lasă moştenirea.

În toate cazurile, adopţia va produce efectele ar ătate numai dacă afost f ăcută în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege1. Dacă adopţia s-af ăcut „cu scopul exclusiv, dovedit ca atare, de a crea adoptatului vocaţiesuccesorală la moştenirea adoptatorului, adopţia este lovită de nulitate”2.

Într-adevăr, dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al adopţiei, iar nucauza ei.

Împă r ţ irea mo ştenirii între descenden ţ i. Dacă la moştenire suntchemaţi doi sau mai mulţi descendenţi de gradul I (copiii defunctului),cota-parte de moştenire ce se cuvine fiecăruia se stabileşte în mod egal, înfuncţie de numărul lor (pe capete). Tot astfel se procedează dacă lamoştenire sunt chemaţi, în nume propriu, descendenţi de grad subsecvent(care nu beneficiază de reprezentare). În schimb, dacă descendenţii de

1 În dreptul nostru, finalitatea înfierii este determinată de ocrotirea deosebită a intereselor copilului, care trebuie să găsească în noua sa familie o adevărată atmosfer ă de familie,

prielnică dezvoltării sale fizice şi morale". (T. R. Popescu, Dreptul familiei , Tratat, vol. II,Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1965, p. 110). "Instanţa este obligată să verifice...dacă adopţia s-a tăcut sau nu în interesul minorului" (CSJ, s. civ., dec. nr.595/1991, înDreptul nr. 1, 1992, p.103. A se vedea şi I. Albu, Dreptul familiei , Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1975, p.266.

2 TS, s. civ., dec. nr.2186/1984, în CD 1984, p,171. A se vedea şi dec. s. civ. nr.2628/1984în care se precizează că nulitatea (caracterul fictiv) al adopţiei poate fi constatată dacă, ladata adop ţ iei, păr ţile au urmărit scopuri str ăine instituţiei, (CD, 1984, p.171-173); s. civ. dec.nr.369/1989, în Dreptul nr.l-2, 1990, p.129.




138

gradul II şi următoarele vin la moştenire prin reprezentare, împăr ţirea seface pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii aplicându-se numai întreramurile din aceeaşi tulpină. Iar descendenţii mai îndepărtaţi în grad şicare nu beneficiază de reprezentare sunt excluşi de la moştenire.

Dacă, alături de descendenţi (în baza Legii nr.319/1944 pentrudreptul de moştenire al soţului supravieţuitor), la moştenire este chemat şi so ţ ul supravie ţ uitor al defunctului se stabileşte - mai întâi - cota ce secuvine acestuia şi restul se împarte între descendenţi după regulile ar ătate.Aceasta înseamnă că prin efectul Legii nr.319/1944 se micşorează cota- parte din moştenire a tuturor moştenitorilor din clasa descendenţilor.

Caracterele dreptului la mo ştenire al descenden ţ ilor. Aşa cum amvăzut, descendenţii pot veni la moştenire, în nume propriu sau prinreprezentare. Ei sunt moştenitori rezervatari, astfel încât liberalităţile

f ăcute de defunct (donaţii şi legate) prin care se aduce atingere rezervei lor sunt supuse reducţiunii. De asemenea, ei sunt moştenitori sezinari, având posibilitatea juridică de a intra în stă pânirea moştenirii f ăr ă atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor (înainte de eliberarea certificatului demoştenitor). În sfâr şit, ei sunt obligaţi să raporteze dona ţ iile primite de lacel care lasă moştenirea, dacă donaţia nu a fost f ăcută cu scutire de raport.

B. Clasa a doua de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colateraliiprivilegiaţi

Preciză ri prealabile. Dacă defunctul nu are descendenţi sau ceiexistenţi nu pot (din cauza nedemnităţii sau exheredării când culeg numairezerva) ori nu vor să vină la moştenire (renunţând la beneficiul ei), legeacheamă la moştenire rudele care fac parte din clasa a II-a de moştenitori,alcătuită din ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor). Ei se numesc privilegia ţ i, deoarece înlătur ă de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şicolaterali, denumiţi ordinari, care fac parte din clasele de moştenitorisubsecvente.

Întrucât această clasă cuprinde două categorii de rude, din care cauză se şi numeşte clasă mixt ă , urmează să analizăm separat problemele care se pun în legătur ă cu ascendenţii privilegiaţi, respectiv colateralii privilegiaţi,cu precizările ce se impun din cauza concursului dintre ei înăuntrulaceleiaşi clase.

1). Ascendenţii privilegiaţi

No ţ iunea de ascenden ţ ii privilegia ţ i. Ascendenţii privilegiaţi sunt




139

părinţii - tatăl şi mama - defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei şidin adopţie.

Întrucât vocaţia succesorală a părinţilor din căsătorie1 şi a mamei dinafara căsătoriei este consacrată expres de Codul civil (art.670-671, 673,

respectiv 678), urmează să facem unele precizări numai în legătur ă cu problema vocaţiei succesorale a tatălui din afara căsătoriei, a părinţilor fireşti în cazul adopţiei copilului lor şi a adoptatorului (adoptatorilor).

Voca ţ ia succesoral ă a tat ă lui din afara că să toriei . Deşi vocaţiasuccesorală a tatălui din afara căsătoriei nu este, in terminis, consacrată deCodul civil sau alte acte normative şi cu toate că vocaţia succesorală legală - în principiu - trebuie să se sprijine pe o dispoziţie expresă a legii, totuşi,în prezent, nimeni nu o mai pune la îndoială, deoarece recunoaştereavocaţiei succesorale legale a tatălui din afara căsătoriei este reclamată de

raporturile de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin stabilireafiliaţiei, de principiul egalităţii între sexe şi de principiul reciprocităţiivocaţiei succesorale legale, precum şi de art. 106 Codul familiei care oconsacr ă indirect atunci când prevede - f ăr ă a distinge între filiaţia dincăsătorie sau din afara ei - că "părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului în afar ă de dreptul de moştenire şi la întreţinere"2.

Problema voca ţ iei succesorale a pă rin ţ ilor fire şti în cazul adop ţ iei.În cazul adopţiei cu efecte depline, părinţii fireşti ai celui adoptat,indiferent că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei, pierd orice vocaţie

succesorală la moştenirea lăsată de cel adoptat, fiindcă încetează raporturile de rudenie dintre ei. Face excepţie ipoteza în care unul dintresoţi adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soţ, caz în careraporturile de rudenie se menţin cu părintele firesc care este soţuladoptatorului şi care deci păstrează vocaţia succesorală la moştenireacopilului (nu şi celălalt părinte firesc). În schimb, în cazul adopţiei cuefecte restrânse , indiferent dacă adoptatorul este sau nu soţul unuia dintre părinţii fireşti, vocaţia succesorală a ambilor părinţi fireşti se menţine,întrucât această adopţie nu întrerupe legăturile de rudenie ale adoptatului

cu părinţii fireşti.Voca ţ ia succesoral ă a adoptatorului3. Deoarece în cazul adop ţ iei cu

1 Părinţii au chemare şi la moştenirea copilului născut dintr-o căsătorie declarată nulă sauanulată şi indiferent de faptul dacă au fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă la încheiereacăsătoriei. în relaţiile dintre copii şi părinţi nulitatea căsătoriei nu produce efecte retroactive(art.23 alin.2 C. fam.).

2 Pentru o expunere amplă a acestei probleme A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 109-112;C. Stătescu. op. cit., p. 134-135.

3 Dacă adopţia a fost f ăcută numai de unul dintre soţi, celălalt soţ, evident, nu va avea




140

efecte depline adoptatul devine rudă cu adoptatorul (şi rudele acestuia), caşi un copil firesc, iar raporturile cu părinţii şi alte rude fireşti încetează,nimeni nu a pus la îndoială vocaţia succesorală a adoptatorului lamoştenirea lăsată de cel adoptat.

S-a contestat însă, de către unii autori, vocaţia succesorală aadoptatorului în cazul adop ţ iei cu efecte restrânse, mai ales pentru faptulcă, în acest caz, raporturile adoptatului cu familia firească (părinţi şi alterude) nu încetează, iar adopţia se face exclusiv în interesul celui adoptat.Alături de majoritatea autorilor 1, consider ăm şi noi că adoptatorul arevocaţie succesorală la moştenirea lăsată de adoptat şi în cazul adopţiei cuefecte restrânse, căci în privinţa raporturilor de rudenie dintre el (nu şirudele sale) şi adoptat nu există deosebire între cele două feluri de adopţie.Pe de altă parte, legea admiţând coexistenţa celor două rudenii (din

adopţie şi filiaţie firească), recunoaşte implicit şi compatibilitatea efectelor lor sub raportul dreptului la moştenire, aşa cum recunoaşte şi dreptul laîntreţinere atât adoptatorului cât şi părinţilor fireşti (art.86, C. fam.). Însfâr şit, această soluţie este reclamată de principiul reciprocităţii vocaţieisuccesorale legale şi nu contravine intereselor adoptatului, dreptul Iamoştenire al adoptatorului realizându-se la moartea lui.

Împă r ţ irea mo ştenirii între ascenden ţ ii privilegia ţ i şi între ei şi colateralii privilegia ţ i.

a) Dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascenden ţ ii privilegia ţ i ai

defunctului (neexistând colaterali privilegiaţi şi soţ supravieţuitor),moştenirea se împarte întotdeauna în mod egal (art.670 alin.2 C. civ.), înfuncţie de numărul lor, potrivit principiului egalităţii între rudele dinaceeaşi clasă şi din acelaşi grad chemate la moştenire. Precizăm că încazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatorul (sau adoptatorii) vin lamoştenire alături de părinţii fireşti, deci moştenirea se va împăr ţi în 2, 3sau 4 păr ţi, în funcţie de numărul lor. Dacă numai unul dintre părinţi(fireşti sau din adopţie) tr ăieşte la data deschiderii succesiunii, el va preluaîntreaga moştenire.

b) Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cucolateralii privilegia ţ i2 , partea ascendenţilor se stabileşte astfel: dacă

calitatea de adoptator, indiferent de felul adopţiei.1 A se vedea de exemplu, M. Eliescu, op. cit., p. 113-115; C. Stătescu, op. cit., p.135-137;

St. Cărpenaru, op. cit., p.407-409; I. Zinveliu, op. cit. , p.31; J. Manoliu, St. R ăuschi, op.cit., p.27; D. Macovei, op. cit., p.46; E. Safta-Romano, op. cit., p.93-94; D. Chirică, op. cit.,

p.50; L. Stănciulescu, Drept civil. Dreptul de mo ştenire , Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, p.67.

2 Cu privire la modificarea tacită a art.678 C. civ., în sensul concursului dintre mama din




141

există un singur părinte, el va primi 1/4 din moştenire, 3/4 revenindcolateralilor privilegiaţi (indiferent de numărul lor); iar dacă tr ăiesc ambii părinţi, ei vor culege o jumătate din moştenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi (art.671, 673 C. civ.), şi în acest

caz indiferent de numărul lor 1

. Întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse părinţii fireşti vin la moştenire alături de adoptator, concursul dintre ei vaafecta nu cota colateralilor privilegiaţi, ci cotele lor succesorale, respectiv partea de 1/2 a părinţilor va fi împăr ţită între ei, astfel încât vor lua, în modegal, o cotă de 1/4,1/6 sau 1/8.

c) Dacă, alături de clasa a II-a de moştenitori, este chemat lamoştenire şi so ţ ul supravie ţ uitor al defunctului, mai întâi se stabile şte cotace se cuvine acestuia şi restul se împarte între moştenitorii din clasa a II-a,după regulile ar ătate (lit. a şi b)2.

Caracterele dreptului la mo ştenire al ascenden ţ ilor privilegia ţ i. Ascendenţii privilegiaţi pot veni Ia moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare şi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor. în schimb, ca şidescendenţii, ei sunt moştenitori rezervatari şi sezinari.

2). Colateralii privilegiaţi

No ţ iunea de colaterali privilegia ţ i. Colateralii privilegiaţi sunt fraţiişi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv(nepoţii şi str ănepoţi de frate-sor ă). Aceştia – fraţii şi surorile defunctului

şi descendenţii acestora – pot fi din că să torie (aceeaşi căsătorie saucăsătorii deosebite), din afara că să toriei sau din adop ţ ia cu efecte depline.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii lui nuau devenit rude cu rudele adoptatorului, prin urmare nici cu descendenţiiui. De exemplu, dacă soţii au doi copii din căsătorie şi au adoptat cu efecterestrânse un al treilea copil, acesta din urmă nu a devenit frate cu copiii dinfiliaţia firească şi nici aceştia cu el, astfel încât, dacă unul dintre copiiifireşti moare, moştenirea va fi culeasă de fratele său din filiaţia firească,adoptatul neavând vocaţie ia această moştenire. Iar dacă adoptatul ar muri

mai întâi, nici unul dintre copiii din filiaţia firească ai adoptatorilor nu vor avea vocaţie în calitate de fraţi-surori la moştenirea adoptatului. În cazul

afara căsătoriei şi colateralii privilegiaţi, A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 116-119.1 De lege ferenda se propune o cotă de 1/2 chiar dacă un singur părinte concurează cu

colateralii privilegiaţi. D. Macovei, op. cit., p.46.2 În caz de exheredare a moştenitorilor din prima clasă, aceştia - fiind moştenitori

rezervatari - vor concura şi ei, în limita rezervei, cu moştenitorii din clasa a II-a şi, dacă ecazul, cu soţul supravieţuitor.




142

adopţiei cu efecte restrânse colateralii privilegiaţi ai adoptatului serecrutează dintre rudele (fraţii şi surorile) sale fireşti.

Aceste principii se aplică în mod corespunzător şi în privinţadescendenţilor din fraţi şi surori, atunci când adopţia cu efecte restrânse a

fost f ăcută de fratele sau sora defunctului (ori copilul lor). De exemplu,defunctul are doi fraţi din filiaţia firească. Unul dintre ei, decedat la datadeschiderii succesiunii, are un copil din adopţia cu efecte restrânse. Acestadin urmă - neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de defunct -nu va putea veni la moştenire prin reprezentare, astfel încât moştenirea vafi culeasă, în calitate de colateral privilegiat, numai de către fratele dinfiliaţia firească. Adoptatul nu ar putea veni la moştenire nici în nume propriu, astfel încât - dacă şi celălalt frate al defunctului ar fi decedat ladata deschiderii moştenirii - ea ar fi culeasă de ascendenţii privilegiaţi sau,

în lipsă, de moştenitorii din clasa subsecventă.O problemă specială se mai pune în cazul în care adoptatorul ar fi

adoptat mai mulţi copii. în acest caz, dacă toate adopţiile au fost cu efectedepline, va opera principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale întrefraţi şi surori. Iar dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse ceiadoptaţi nu vor avea vocaţie succesorală în calitate de colaterali privilegiaţi (sensul negativ al principiului reciprocităţii vocaţieisuccesorale legale)1. Dar dacă unele adopţii au fost cu efecte depline, iar altele cu efecte restrânse ?

În literatura de specialitate s-a susţinut că "înfiatul dintr-o înfiere cuefecte depline va moşteni pe ceilalţi înfiaţi ai înfietorului, chiar dacă înfierea acestora din urmă a fost cu efecte restrânse, căci orice înfiat esterudă cu înfietorul (art.75 din Codul familiei), iar înfiatul dintr-o înfiere cuefecte depline este rudă cu rudele înfietorului (art. 79 din Codul familiei).Dimpotrivă, înfiatul dintr-o înfiere cu efecte restrânse nu va moşteni peceilalţi înfiaţi ai înfietorului, căci el nu este rudă cu rudele acestuia dinurmă. Acesta este în dreptul nostru un caz în care vocaţia succesorală

1 Face excepţie ipoteza în care cei adoptaţi cu efecte restrânse ar fi fraţi din filiaţiefirească. întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse rudenia firească s-a menţinut, ei (şidescendenţii lor) au vocaţie succesorală reciprocă. în schimb, dacă fraţii din filiaţie firească au fost adoptaţi unul cu efecte depline, iar altul cu efecte restrânse, în mod reciproc, nu auvocaţie succesorală. Aceasta deoarece, prin adopţia cu efecte depline legăturile de rudenie aleadoptatului cu rudele fireşti încetează, iar adopţia cu efecte restrânse a celuilalt nu creează legături de rudenie decât între acesta şi adoptator, nu şi cu rudele acestuia din urmă - întrecare cel adoptat cu efecte depline - împiedicând (cum vom încerca să demonstr ăm încontinuarea analizei) şi recunoaşterea vocaţiei succesorale unilaterale pentru cel adoptat cuefecte depline.




143

încetează de a fi reciprocă"1. După părerea noastr ă, prima parte a tezei - şideci concluzia autorului - nu sunt juste, fiind întemeiate pe o interpretareizolată, incompletă a textelor care reglementează materia. Într-adevăr,dacă se au în vedere art.75 şi 79 din C. fam., potrivit cărora orice adoptat

este rudă cu adoptatorul, iar cel adoptat cu efecte depline este rudă şi curudele adoptatorului, trebuie luat în considerare şi art.77 C. fam. potrivitcăruia adopţia cu efecte restrânse nu dă naştere rudeniei între cel adoptat şirudele celui care face adopţia. Or, cel adoptat cu efecte depline nu poate să devină rudă cu o persoană care nu este rudă cu el! Rudenia nu poate fiunilaterală. Înseamnă că adoptatul cu efecte depline devine rudă cu rudeleadoptatorului, dar nu şi cu copilul adoptat de acesta cu efecte restrânse,efectele restrânse ale acestei adopţii împiedicând statornicirea legăturilor de rudenie. Deci lipsa par ţială de efecte ale adopţiei cu efecte restrânseeste mai puternică decât efectele adopţiei asimilate filiaţiei fireşti. Lipsareciprocă a vocaţiei succesorale iese şi mai mult în evidentă dacă în loculcelui adoptat cu efecte depline substituim un copil din filiaţia firească. Esteindiscutabil (şi nimeni n-a susţinut contrariul) că adoptatul cu efecterestrânse nu devine rudă cu acest copil firesc şi nici acesta cu el. Nici untext de lege nu autoriză o altă concluzie, singurul care reglementează materia (art.77 C. fam.) precizând că adoptatul cu efecte restrânse nudevine rudă cu rudele adoptatorului (inclusiv copiii lui din filiaţiafirească). înseamnă că ei, în mod reciproc, nu se moştenesc2. Astfel fiind,se impune concluzia că nici adopţia, oricât ar fi cu efecte depline, nu poate

să creeze o legătur ă de rudenie mai puternică, mai largă decât cea rezultată din filiaţia firească. În sfâr şit, se mai poate invoca însuşi principiulreciprocităţii vocaţiei succesorale legale, de la care se pot admite excepţiinumai în situaţiile expres şi neechivoc prevăzute de lege, ceea ce nu estecazul în ipoteza analizată. Rezultă că cel adoptat cu efecte restrânse nu are- în calitate de frate sau sor ă - vocaţie la moştenirea copiilor fireşti şicopiilor din adopţie cu efecte depline ai adoptatorului, dar nici aceştia nuau vocaţie la moştenirea lăsată de el. Este ceea ce am numit sensul negatival principiului reciprocităţii vocaţiei succesorale, respectat şi în acesteipoteze.

Cât priveşte vocaţia succesorală a adoptatului din adopţia cu efecterestrânse la moştenirea lăsată de copiii adoptaţi de părinţii săi fireşti, searată că "înfiatul dintr-o înfiere cu efecte restrânse va moşteni în calitatede frate sau sor ă pe cei care au fost înfiaţi de oricare dintre părinţii săi

1 M. Eliescu, op. cit., p. 124.2 A se vedea şi D. Macovei, op. cit., p.47.




144

fireşti"1. După părerea noastr ă şi această teză este valabilă numai în parte:întrucât cel adoptat cu efecte restrânse a păstrat legăturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele acestora (art.75 alin.3 C. fam.), el şi fraţii orisurorile fireşti, precum şi cei adoptaţi cu efecte depline de oricare dintre

părinţii săi se vor bucura de vocaţie succesorală reciprocă în calitate defraţi şi surori, fiind că, - în raport cu familia sa firească - el este nu unadoptat, ci un copil din filiaţia firească. în schimb, dacă părinţii săi fireştiau f ăcut adopţia cu efecte restrânse, copilul astfel adoptat nu devine rudă cu el (aşa cum nu devine rudă nici cu ceilalţi copii fireşti ai părinţilor adoptatori, art.77 C. fam.) şi deci, în mod reciproc, nu vor avea vocaţiesuccesorală legală, nedevenind fraţi printr-o astfel de adopţie2.

Împă r ţ irea mo ştenirii între colateralii privilegia ţ i. Problema care se pune este de a şti cum se împarte între colateralii privilegiaţi moştenirea

sau partea de moştenire ce li se cuvine, adică: întreaga moştenire dacă vinsinguri la moştenire; 3/4 sau 1/2 din moştenire dacă vin în concurs cu unul,respectiv doi sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi, ţinându-se seama, dacă este cazul, şi de cota-parte din moştenire ce se defalcă mai întâi soţuluisupravieţuitor al defunctului care concurează cu această clasă demoştenitori legali.

Regula general ă este că moştenirea sau partea de moştenire ce secuvine colateralilor privilegiaţi se împarte, între fraţii şi suroriledefunctului, în mod egal, adică pe capete, potrivit principiului egalităţii

între moştenitorii de grad egal (art.674 C. civ.). Tot astfel se împartemoştenirea şi între descendenţii din fraţi şi surori dacă ei vin la moştenireîn nume propriu. în schimb, dacă descendenţii din fraţi şi surori vin lamoştenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de grad egal, împăr ţirea seface pe tulpini şi subtulpini.

Împă r ţ irea pe linii este o modalitate specială de împăr ţire amoştenirii care se aplică în acele cazuri în care, în calitate de colaterali privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori ai defunctului care nusunt din aceiaşi părinţi. Din acest punct de vedere fraţii şi surorile

1 M. Eliescu, op. cit., p.124.2 Pentru a nu mai reveni în continuarea analizelor noastre asupra acestei probleme,

precizăm că principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire operează (în sens pozitiv saunegativ) - după distincţiile ar ătate în privinţa celor două feluri de adopţie - şi în raport cu alterude ale adoptatorului, respectiv rudele din familia firească a adoptatului. Cu luarea înconsiderare a principiului reciprocităţii vocaţiei succesorale legale pot fi soluţionate corecttoate problemele care s-ar putea pune în practică în aceste ipoteze (de exemplu, unchi -mătuşă ori văr primar adoptat cu efecte depline sau restrânse). Este şi motivul pentru care amconsacrat mai multe rânduri acestui principiu al devoluţiunii succesorale legale, recunoscuiîndeobşte şi frecvent invocat, dar mai puţin analizat în literatura juridică.




145

defunctului pot fi de trei categorii: fra ţ i buni (primari), adică fraţi cudefunctul şi după tată şi după mamă (indiferent dacă sunt din căsătorie, dinafara căsătoriei1 sau din adopţia cu efecte depline f ăcută de ambii părinţi,soţi), fra ţ i consangvini (consângeni), adică fraţi cu defunctul numai după

tată (indiferent dacă sunt din căsătorii deosebite, din afara căsătoriei saudin adopţia cu efecte depline f ăcută numai de tată); şi fra ţ i uterini, adică fraţi cu defunctul numai după mamă (indiferent dacă provin din căsătoriideosebite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline f ăcută numai de mamă).

Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori f ăcând parte dinaceeaşi categorie, de exemplu, toţi sunt fraţi consangvini cu defunctul,moştenirea se va împăr ţi potrivit regulii generale. În schimb, dacă lamoştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din categorii deosebite (două sau trei

categorii), atunci mo ştenirea sau partea din moştenire ce se cuvinecolateralilor privilegia ţ i se împarte în două păr ţi egale, corespunzătoarecelor două linii; linia - jumătatea - paternă (dimidia paternis) şi linia - jumătatea - maternă (dimidia maternis). Apoi, jumătatea paternă seîmparte între fraţii defunctului pe linie paternă, iar jumătatea maternă întrefraţii defunctului pe linie maternă. Fraţii buni, fiind fraţi cu defunctul peambele linii, vor lua cota-parte corespunzătoare din ambele jumătăţi(art.674 C. civ.) (privilegiul dublei legături).

Precizăm că, deşi art.674 C. civ. - care reglementează împăr ţirea pe

linii - vizează numai ipoteza în care colateralii privilegiaţi vin în concurscu ascendenţii privilegiaţi şi numai dacă fraţii şi surorile sunt din "căsătoriidiferite", ea se aplică, deopotrivă, şi atunci când la moştenire vin numaicolateralii privilegiaţi şi aceştia sunt de diferite categorii, indiferent dacă din cauza unor căsătorii diferite sau din cauza filiaţiei din afara căsătorieiori din cauza adopţiei cu efecte depline f ăcute de unul dintre soţi înaintede deschiderea mo ştenirii2. De asemenea, cu toate că textul nu prevedeexpres, împăr ţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi sau surori,indiferent că ei vin la moştenire prin reprezentare sau în nume propriu3.

1 De exemplu, părinţii unui copil din afara căsătoriei se căsătoresc, din căsătorie rezultânddoi copii. Toţi trei sunt fraţi buni şi dacă unul dintre ei moare, împăr ţirea moştenirii între ceidoi fraţi se va face potrivit regulii de la nr.60.1.

2 Copilul adoptat după deschiderea moştenirii nu are capacitate succesorală (nu arecalitatea de frate-sor ă), la fel ca şi copilul părinţilor conceput după deschiderea moşteniriilăsate de de cuius.

3 De exemplu, dacă toţi fraţii defunctului ar fi nedemni şi renunţători, nepoţii de fraţi -venind la moştenire în nume propriu - ar împăr ţi moştenirea pe linii, cum s-ar fi împăr ţit şiîntre părinţii lor (fraţii defunctului), dacă ar fi venit ei la moştenire. Moştenirea s-ar împăr ţi

pe linii, cu atât mai mult dacă nepoţii de fraţi ar veni la moştenire prin reprezentare. în




146

Fiind singura normă ce cârmuieşte împăr ţirea moştenirii între fraţii şisurorile care nu sunt din aceiaşi părinţi, ea constituie dreptul comun înmaterie1.

Caracterele dreptului la mo ştenire al colateralilor privilegia ţ i.

Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu,în schimb descendenţii lor, aşa cum am văzut, pot beneficia şi dereprezentarea succesorală2. Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitorirezervatari, nici sezinari şi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

C. Clasa a treia de moştenitori legali: ascendenţii ordinari

No ţ iunea de ascenden ţ i ordinari. Dacă defunctul nu are moştenitoridin primele două clase sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii ori -

în ipoteza colateralilor privilegiaţi3

- din cauza exheredării) sau nu vor să vină la moştenire (renunţând la ea), legea cheamă la moştenire peascendenţii ordinari, adică ascendenţii defunctului, alţii decât părinţii lui4; bunici, str ă bunici etc. f ăr ă limită în grad. Ascendenţii ordinari pot fi dincăsătorie, din afara căsătoriei sau, în cazul adopţiei cu efecte depline, dinrudenia civilă rezultat al adopţiei. Dacă cel care lasă moştenirea a fostadoptat cu efecte restrânse, ascendenţii lui ordinari se vor recruta dintrerudele sale fireşti.

schimb, dacă fraţii defunctului fac parte din aceeaşi categorie, nu prezintă relevanţă faptul că

descendenţii lor sunt din părinţi diferiţi. De exemplu, dacă fratele bun al defunctului - avânddoi copii - este decedat la data deschiderii succesiunii partea ce i se cuvine va fi împăr ţită înmod egal între copiii lui, chiar dacă provin din căsătorii deosebite. în raport cu persoanadespre a cărei moştenire este vorba nu interesează această deosebire, pentru ea toţi aceştimoştenitori sunt nepoţi de frate. Nepoţii de fraţi-surori nu pot fi categorii deosebite.

1 Pentru o motivare mai amplă, a se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 121-123. împăr ţeala pelinii "este aplicabilă şi în situaţia în care vin la moştenire descendenţii fraţilor şi surorilor,

prin reprezentare sau prin valorificarea unui drept succesoral propriu". CSJ, s. civ., dec.nr.1031/1991, în Dreptul nr. 1. 1992. p.107. A se vedea şi D. Macovei, op. cit., p.50; E.

Safta-Romano, op. cit., p.99-100; D. Chirică, op. cit., p.53-54.2 Evident, ei pot veni la moştenire, potrivit regulilor generale, şi în nume propriu (A se

vedea în acest sens, şi TS, s. civ., dec. nr. 154/1972, în CD. 1972, p.178), iar nu numai prinreprezentare, cum s-a afirmat (A se vedea L. Zinveliu, op. cit., p.34-36).

3 Dacă defunctul a dispus prin testament, alături de exheredarea colateralilor privilegiaţi,şi exheredarea descendenţilor şi/sau ascendenţilor privilegiaţi, f ăr ă a desemna legatari,descendenţii, iar în lipsa lor ascendenţii privilegiaţi - fiind rezervatari - vor culege totuşi, învirtutea legii, rezerva, ascendenţii ordinari culegând, tot ca moştenitori legali, restul

patrimoniului succesoral.4 Dacă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii lui ordinari

după filiaţia firească vor avea vocaţie succesorală concretă, evident, numai dacă nici părinţiidin adopţie şi nici cei fireşti, nu pot sau nu vor să vină la moştenire. în caz contrar, în

prezenţa fie şi a unui moştenitor din clasa a II-a cei din clasa a 111-a nu pot moşteni.




147

Împă r ţ irea mo ştenirii între ascenden ţ ii ordinari. Ascendenţiiordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie(principiul proximităţii gradului de rudenie); bunicii (rude de gradul II)înlătur ă de la moştenire pe str ă bunici (rude de gradul III) etc. Intre

ascendenţii ordinari chemaţi la moştenire (fiind de grad egal) se aplică principiul egalităţii.

Dacă, alături de ascendenţii ordinari, la moştenire este chemat şi so ţ ul supravie ţ uitor al defunctului, se stabileşte - mai întâi - cota ce secuvine acestuia, restul împăr ţindu-se între ascendenţii ordinari potrivitcelor două principii ar ătate.

Caracterele dreptului la mo ştenire al ascenden ţ ilor ordinari.Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin reprezentare), nu sunt moştenitori rezervatari şi nici obligaţi la

raportul donaţiilor. In schimb, fiind rude în linie directă cu defunctul, suntmoştenitori sezinari.

D. Clasa a patra de moştenitori legali: colateralii ordinari

No ţ iunea de colaterali ordinari. Dacă defunctul nu are moştenitoridin primele trei clase sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii ori -în ipoteza colateralilor privilegiaţi şi ascendenţilor ordinari - din cauzaexheredării) sau nu vor să vină la moştenire (renunţând la ea), legea

cheamă la moştenire pe colateralii ordinari, adică rudele colaterale aledefunctului care nu sunt fraţi sau surori ori descendenţi ai acestora(art.675 C. civ.). Ei sunt chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv,deci unchi, mătuşi, veri primari şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului(unchiul mare)1. Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afaracăsătoriei sau, în cazul adopţiei cu efecte depline, din rudenia civilă rezultat al adopţiei.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse colateralii ordinari aidefunctului adoptat se vor recruta dintre rudele sale fireşti. Astfel, chiar

dacă nu defunctul a fost cel adoptat cu efecte restrânse, adopţia fiindf ăcută de o rudă a sa pe linie ascendentă sau colaterală (de exemplu,adopţia cu efecte restrânse a unei persoane2 f ăcută de bunicul sau de

1 Vocaţia succesorală a colateralilor ordinari nu este condiţionată de vocaţia lor generală (eventuală) la succesiunea unui ascendent comun (cu al defunctului). Astfel fiind, unchiuldefunctului are vocaţie succesoralei concretă, chiar dacă este numai frate uterin (nu şicosangvin) cu părintele defunctului. A se vedea şi V. Economu, Not ă critică la dec. col. civ.al T. Reg. Oltenia nr. 1604/1966, în Revista Română de Drept nr.12. 1967, p. 127-128.

2 Este vorba de o persoană care, evident, nu are calitatea de părinte al defunctului.




148

unchiul defunctului), cel adoptat şi descendenţii săi nu vor avea vocaţiesuccesorală la moştenirea lăsată de defunct.

Împă r ţ irea mo ştenirii între colateralii ordinari. Colateralii ordinarisunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie (principiul

proximităţii gradului de rudenie); unchii şi mătuşile (rude de gradul III)înlătur ă de la moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului1 (rude de gradul IV). între colateralii ordinari chemaţi lamoştenire (fiind de grad egal) se aplică principiul egalităţii (art.675 C.civ.)2 De exemplu, dacă nu există unchi şi mătuşi, verii primari şi unchiulmare împart moştenirea în mod egal.

Dacă, alături de colateralii ordinari, la moştenire este chemat şi so ţ ul supravie ţ uitor al defunctului, se stabileşte - mai întâi - cota ce se cuvineacestuia, restul împăr ţindu-se între colateralii ordinari potrivit celor două

principii ar ătate.Caracterele ale dreptului la mo ştenire al colateralilor ordinari.

Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin reprezentare), nu sunt moştenitori rezervatari, nici sezinari şi niciobligaţi la raportul donaţiilor.

2. Drepturile succesorale ale so ţ ului supravie ţ uitor al defunctului

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate,

în prezent, prin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţuluisupravieţuitor, care a abrogat implicit dispoziţiile din Codul civilreferitoare la succesiunea soţului supravieţuitor (art.679 şi art.681-684).

Sub imperiul Codului civil, situaţia succesorală a soţuluisupravieţuitor era foarte nefavorabilă, inechitabilă. Astfel, el dobândeamoştenirea lăsată de defunctul soţ numai după ultimul colateral de gradulal doisprezecelea, iar, prin efectul Legii asupra impozitului progresiv pesuccesiuni din 1921, după ultimul colateral de gradul al patrulea. În modexcepţional văduva săracă avea dreptul la o cotă-parte în uzufruct dacă

venea în concurs cu descendenţii defunctului, iar dacă nu erau descendenţiavea dreptul la o pătrime de moştenire în plină proprietate.

Ţinând seama de afecţiunea reciprocă dintre soţi, legiuitorul de la

1 A se vedea şi dec. cit. al T. Reg. Oltenia nr. 1604/1966, loc. cit., p. 125.2 În cadrul acestei clase de moştenitori legali nu este aplicabilă nici împăr ţirea pe linii a

moştenirii, întrucât art.674 C. civ. vizează numai împăr ţirea între fraţii şi surorile defunctuluide diferite categorii (fraţi buni, uterini şi consangvini) şi descendenţii lor.




149

1944 a adus o serie de îmbunătăţiri situaţiei succesorale a soţuluisupravieţuitor, recunoscându-i dreptul la moştenire în concurs cu oricaredintre clasele de moştenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală,şi anumite drepturi succesorale accesorii.

Condi ţ iile cerute so ţ ului supravie ţ uitor pentru a putea mo şteni.Pentru a avea dreptul la moştenire soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor generale ale dreptului la moştenirealegală, o condiţie specială (în locul rudeniei cu defunctul): să aibă calitatea de so ţ la data deschiderii mo ştenirii. Dacă soţul supravieţuitor aavut această calitate la data deschiderii succesiunii, nu are importanţă durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soţuluisupravieţuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă convieţuiau la datadeschiderii moştenirii sau erau atunci despăr ţiţi în fapt1, indiferent din vina

căruia dintre soţi. Aşa cum domiciliul separat al soţilor nu influenţează raporturile patrimoniale dintre soţi în timpul vieţii2, nu poate influenţa nicidreptul la moştenire al soţului supravieţuitor după moartea unuia dintre ei.In schimb, convieţuirea a două persoane de sex diferit (concubinajul),oricât de durabilă ar fi fost, nu confer ă vocaţie succesorală legală concubinului supravieţuitor 3.

Întrucât calitatea de soţ se poate pierde prin divor ţ sau princonstatarea nulităţii ori prin anularea căsătoriei, urmează să facem, înaceastă privinţă, unele precizări.

În caz de divor ţ căsătoria este desf ăcută, potrivit art.39 alin. l din C.fam. (astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct.3 din Legea nr.59/1993 pentru modificarea Codului de procedur ă civilă, a Codului familiei, a Legiicontenciosului administrativ nr.29/1990 şi a Legii nr.94/1992 privindorganizarea şi funcţionarea Cur ţii de conturi) din ziua când hotărârea judecătorească prin care a fost pronunţată a r ămas irevocabilă. Până laaceastă dată calitatea de soţ se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit încursul procesului, eventual chiar după pronunţarea divor ţului, dar înainteca hotărârea să fi devenit irevocabilă. În această situaţie efectele divor ţului

nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte, soţul supravieţuitor urmând să moştenească. Soluţia dreptului la moştenire se impune întrucât

1M. Eliescu, op. cit., p. 131.2 A se vedea, de exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 1861/1982, în Revista Română de Drept nr.

11, 1983, p.673 Concubinul supravieţuitor poate pretinde numai drepturile rezultând din contribuţia

(dovedită) adusă la achiziţionarea unor bunuri în timpul concubinajului, inclusiv sumele de bani depuse la CEC sau alte societăţi bancare. Evident, concubinul supravieţuitor poate aveaşi drepturi succesorale, dar numai pe cale testamentar ă, în calitate de legatar .




150

art.39 alin. l din C. fam., are caracter imperativ. Pe de altă parte, ea se justifică prin aceea că, până la r ămânerea irevocabilă a hotărârii dedivor ţ, nu se cunoaşte soarta raportului juridic litigios dintre soţi dedus judecăţii; poate interveni împăcarea păr ţilor în cursul procesului,

admiterea sau respingerea acţiunii, atacarea cu apel şi cu recurs a hotărârii pronunţate înainte de a fi r ămas definitivă şi irevocabilă etc. După r ămânerea irevocabilă a hotărârii fostul soţ al defunctului, evident, nu maiare calitatea să moştenească1.

Precizăm că dispoziţiile Codului familiei privind opozabilitatea faţă de ter ţi a efectelor patrimoniale ale divor ţului2 de regulă, nu influenţează pierderea calităţii de moştenitor al fostului soţ. De altfel, ter ţii (între ei, în primul rând, moştenitorii care - în prezenţa soţului supravieţuitor - ar fisuportat concursul lui sau ar fi fost înlăturaţi de către el de la moştenirea

bunurilor gospodăriei casnice şi a darurilor de nuntă) nici nu ar aveainteresul să invoce menţinerea acestei calităţi.

Nu excludem însă posibilitatea - aspect nesemnalat în literatura despecialitate - ca ter ţul de bună-credinţă, care nu a avut cunoştinţă de divor ţ şi care a contractat cu fostul soţ înainte de efectuarea menţiunii desprehotărârea de divor ţ pe marginea actului de căsătorie, să invoceinopozabilitatea efectelor patrimoniale ale divor ţului. De exemplu,moartea unuia dintre foştii soţi intervine a doua zi după r ămânereairevocabilă a hotărârii de divor ţ, iar ter ţul de bună-credinţă cumpăr ă de la

fostul soţ r ămas în viaţă, pe care îl consider ă moştenitor în calitate de soţ supravieţuitor, un autoturism sau chiar un imobil înainte de efectuareamenţiunii pe marginea actului de căsătorie. În locul mijloacelor deapărare la îndemâna oricărui posesor de bună-credinţă (cum ar fi art. 1909C. civ. sau uzucapiunea de 10-20 de ani ori teoria moştenitorului aparent),el ar putea invoca inopozabilitatea efectelor divor ţului în baza art.39 alin.2C. familiei, textul nef ăcând nici o distincţie în această privinţă, iar ubi lexnon distinguit nec nos distinguere debemus.

În caz de nulitate absolut ă sau relativă , căsătoria se desfiinţează cu

1 Menţionăm că potrivit art. 109 şi 120 C. civ. elveţian (astfel cum au fost modificate în1998), în caz de divor ţ sau de anulare a căsătoriei încetează nu numai calitatea de moştenitor legal, dar se pierd şi avantajele rezultând din dispoziţiile pentru cauze de moarte f ăcute maiînainte de fostul soţ, ceea ce poate avea importanţă în cazul în care, de exemplu, dispunătorula fost împiedicat sau a omis să le revoce. Nu se tace excepţie nici pentru soţul de bună-credinţă (căsătorie putativă).

2 Potrivit art.39 alin.2 "faţă de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătorieiîncetează de la data când s-a f ăcut menţiune despre hotărârea de divor ţ pe marginea actuluide căsătorie sau de la data, când ei au cunoscut divor ţul pe altă cale”.




151

efect retroactiv, astfel încât problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitateasau s-a anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi.Calitatea de soţ pe care soţul supravieţuitor o avusese Ia data deschiderii

succesiunii se desfiinţează cu efect retroactiv.În mod excepţional, art.23 din Codul familiei, care consacr ă

instituţia că să toriei putative, prevede că "soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează, până la datacând hotărârea instanţei judecătoreşti r ămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă"1. Drept urmare, dacă decesul unuia dintre soţi s-a produs înainte de r ămânerea definitivă2 a hotărârii de declarare sau de pronunţare a nulităţii, iar soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă laîncheierea căsătoriei, el va putea veni la moştenire, fiind că păstrează

calitatea de soţ pe care a avut-o la deschiderea succesiunii3

. În schimb,dacă soţul supravieţuitor nu a fost de bună-credinţă, nu va moşteni, pierzând calitatea de soţ cu efecte retroactive4. Este, după cum am văzut,

1 Rezultă că, deşi este vorba de nulitatea căsătoriei, hotărârea prin care ea este declarată sau pronunţată produce efecte - în privinţa soţului sau soţilor de bună-credinţă - numai de ladata când ea r ămâne definitivă, adică numai pentru viitor. (Cu privire la aplicarea, prinasemănare, în raporturile patrimoniale dintre soţi în cazul căsătoriei putative. a dispoziţiilor

privitoare la divor ţ a se vedea art.24 alin. 1 C. fam.).2 După cum am văzut, potrivit art.39 alin. 1 C. fam. (astfel cum a fost modificat prin art.

VIII pct.3 din L.nr.59/1993), căsătoria este desf ăcută prin divor ţ de la data când hotărârea

judecătorească a r ămas irevocabilă. în cazul nulităţii, efectele căsătoriei putative se produc până la data când hotărârea r ămâne definitivă; (art.23 C. fam. nu a fost modificat prinL.nr.59/1993).

3 Rezultă că în căzui nulităţii absolute pentru violarea art.5 din C. fam. (defunctul a fostcăsătorit la data încheierii celei de a doua căsătorii), calitatea de soţ supravieţuitor o poateavea nu numai soţul din căsătoria valabilă, dar şi soţul din a doua (bigamie), sau subsecventă căsătorie (poligamie), bineînţeles numai dacă a fost de bună-credinţă la încheierea căsătorieideclarată nulă (art. 19 C. fam.). În cazul anulării hotărârii judecătoreşti declarative de moartea soţului care ulterior a reapărut, problema bigamiei nu se pune, fiindcă prima căsătorie (cusoţul declarat mort şi ulterior reapărut) se consider ă desf ăcută pe data încheierii celei de-adoua (art.22 C. fam.), adică a căsătoriei dintre de cuius şi soţul supravieţuitor din a douacăsătorie, care va veni singur la moştenire în calitate de soţ supravieţuitor. Prin excepţie de laregula prevăzută în art.22 C. fam., se admite că dacă soţul celui ce fusese declarat mort a fostde rea-credinţă (ştiind la încheierea celei de-a doua căsătorii că soţul lui declarat mort este înviaţă), el se face vinovat de bigamie, cea de a doua căsătorie fiind nulă absolut. În ordinea deidei ce ne interesează aici. aceasta înseamnă că defunctul (soţul de rea-credinţă) va avea şi înacest caz doi soţi supravieţuitori; soţul din prima căsătorie r ămasă valabilă (adică soţul care afost declarat mort dar a reapărut) şi soţul de bună-credinţă la încheierea celei de a douacăsătorii declarată nulă.

4 Potrivit îndrumărilor date de plenul TS, instanţa care declar ă nulă sau anulează căsătoriaeste obligată să stabilească, prin aceeaşi hotărâre, buna sau reaua-credinţă a soţilor laîncheierea căsătoriei. (Dec. de îndrumare nr.3/1974, în CD, 1974, p. 11-14. în acelaşi sens,




152

singura excepţie prevăzută de lege de la principiul reciprocităţii vocaţieisuccesorale legale.

Evident, dacă moartea unuia dintre soţi intervine după r ămânereadefinitivă a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei, nici unul dintre soţi, fie şi

de bună-credinţă, nu va mai putea moşteni, neavând calitatea de soţ; înmaterie de moştenire căsătoria putativă produce efecte numai pe perioadade la încheierea căsătoriei şi până la r ămânerea definitivă a hotărârii dedesfiinţare a ei (de declarare a nulităţii sau anularea ei).

Corela ţ ia dintre dreptul de mo ştenire al so ţ ului supravie ţ uitor şicomunitatea de bunuri a so ţ ilor. În cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea drepturilor succesorale alesoţului supravieţuitor, iar dacă există şi al ţ i mo ştenitori (sau numai alţimoştenitori deoarece soţul supravieţuitor nu vrea sau nu poate veni Ia

moştenire) şi pentru stabilirea drepturilor succesorale ale acestora, estedeterminarea masei succesorale, adică a drepturilor şi obligaţiilor care ocompun.

Problema se pune pentru că - în afara bunurilor (drepturilor şiobligaţiilor) proprii care au apar ţ inut so ţ ului defunct (inclusiv partea sadin proprietatea comună pe cote-păr ţi cu soţul supravieţuitor sau cu alte persoane) şi care, evident, intr ă în masa succesorală, şi în afara bunurilor (drepturi şi obligaţii) proprii apar ţinând soţului supravieţuitor şi care nuintr ă în masa succesorală - există bunurile (drepturile şi obligaţiile)

comune ale soţilor (art.30-35 C. familiei), care apar ţin în codevălmăşieambilor soţi. întrucât la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuriîncetează, trebuie să se determine partea cuvenit ă so ţ ului defunct dinaceast ă comunitate1 , care urmează să intre în masa succesorală, soţulsupravieţuitor culegând partea ce i se cuvine din comunitate nu în calitatede moştenitor, ci în calitatea sa de codevălmaş, adică titular asupracomunităţii2. Astfel fiind, recunoaşterea acestui drept asupra comunităţii

dec. s. civ. nr.852/1978, CD, 1978, p. 146-147). Dacă totuşi instanţa ar omite să se pronunţeîn această privinţă, consider ăm că buna-credinţă ar putea fi constatată şi ulterior, de aceeaşisau de altă instanţă competentă a judeca, de exemplu, procesul dintre moştenitori, îndrumareaurmărind numai - cum se şi arată în deciziile citate - evitarea pornirii unui nou proces de cătresoţul interesat, în vederea stabilirii bunei sale credinţe. Pentru o altă soluţie A se vedea E.

Safta-Romano, op. cit., p.104.1 Deoarece proprietatea comună în devălmăşie apar ţine soţilor - nefracţionat - ca

universalitate juridică (o masă de drepturi şi obligaţii), împăr ţirea se realizează prin stabilireaunei cote pentru flecare din soţi, în raport cu contribuţia reală la dobândirea bunurilor luate înansamblu, iar nu pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de bunuri mobile şi imobile. Ase vedea, TS, s. civ., dec. nr.2171/1980, în CD, 1980, p 108 dec. nr. 161/1981 în CD, 1981, p.144.

2 Pentru stabilirea masei succesorale "prima operaţiune" este "deducerea păr ţii cuvenite




153

de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile care guvernează materiadreptului succesoral (de exemplu, acceptarea moştenirii, nedemnitateasuccesorală etc.). Soţul supravieţuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul Codului familiei, a

raporturilor de familie, iar nu ca moştenitor. Împăr ţeala comunităţii se face potrivit dispoziţiilor Codului familiei prevăzute pentru desfacereacăsătoriei (art.36)1.

Enumerarea drepturilor succesorale ale so ţ ului supravie ţ uitor.Asupra masei succesorale determinate potrivit celor ar ătate, respectivasupra unor bunuri din această masă, Legea nr.319/1944 recunoaştesoţului supravieţuitor următoarele categorii de drepturi:

• un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele demoştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase (art. 1);

• un drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor apar ţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor denuntă (art.5);

• un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art.4).

B. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintreclasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase

Câtimea dreptului la mo ştenire al so ţ ului supravie ţ uitor. Aşa cum

am văzut, soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitorilegali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire. înseamnă că el nici nu este înlăturat de la moştenire, dar nici nu înlătur ă de la moştenirerudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte. Legea nr.319/1944acordă soţului supravieţuitor o cotă-parte din masa succesorală a căreimărime variază în funcţie de clasa (subclasa) de moştenitori cu care vine

pârâtului din bunurile comune, în calitate de coindivizari", numai restul împăr ţindu-se întrecomoştenitori, inclusiv soţul supravieţuitor. TS, col. civ. dec. nr.452/1960, în CD, 1960,

p.259. Cu privire la noţiunea de masă succesorală 1 Conform art.36 alin. l C. familiei, bunurile comune se împart între soţi, "'potrivit învoielii

acestora", iar dacă nu se înţeleg "va hotărî instanţa judecătorească". În materia analizată învoiala referitoare la determinarea şi împăr ţirea bunurilor comune ale soţilor se poate realiza- în locul înţelegerii dintre soţi - între soţul supravieţuitor şi moştenitorii cu care vine înconcurs. Se poate considera că dreptul soţului decedat de a se învoi cu privire la împăr ţeala

bunurilor comune s-a transmis asupra moştenitorilor. Astfel, potrivit art.77 alin.2 din Legeanr.36/ 1995, în "succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii şi alesoţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor se stabilesc

prin acordul moştenitorilor". In caz de neînţelegere hotăr ăşte instanţa judecătorească (art.78alin. l lit. b şi alin 3 din Legea nr.36/1995).




154

în concurs (art. 1), astfel:

a) în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I), indiferent denumărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/4 din moştenire;

b) în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor,care vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, de asemeneaindiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 dinmoştenire;

c) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs numai cuascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, în ambelecazuri indiferent de numărul lor, el culege 1/2 din moştenire. Observămdeci, că în concurs cu clasa a Ii-a de moştenitori legali, cota soţuluisupravieţuitor depinde de existenţa sau inexistenţa celor două categorii derude ale defunctului care compun această clasă mixtă (ascendenţii privilegiaţi şi/sau colaterali privilegiaţi);

d) în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a) sau cu colateraliiordinari (clasa a IV-a), în ambele cazuri indiferent de numărul lor, soţulsupravieţuitor are dreptul, invariabil, la 3/4 din moştenire;

e) în lipsa rudelor din cele patru clase, soţul supravieţuitor culegeîntreaga masă succesorală lăsată de soţul decedat1.

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudeledefunctului (a-d), stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întâietate faţă de

stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează.În toate cazurile, se ţine seama - pentru stabilirea păr ţii succesorale a

soţului supravieţuitor - numai de rudele împreună cu care el "vine lasuccesiune" (art. 1 din Legea nr.319/1944), deci care moştenesc efectiv,adică nu sunt renunţători, nedemni sau exheredaţi (dacă, în acest din urmă caz, nu sunt moştenitori rezervatari). Insă lipsa lor influenţează cota

1 În conformitate cu art.l2 din Legea nr.609/1941 privind văduvele de r ăzboi (care aredispoziţii mai favorabile, r ămase în vigoare, potrivit art.7 din L. nr.319/1944, şi după apariţiaacestei legi), văduva celui chemat sub arme are asupra bunurilor soţului încetat din viaţă subdrapel (dacă acesta nu a dispus altfel prin liberalităţi), un drept de moştenire în plină

proprietate, care este: - de o parte de copil, cel mult o treime, dacă vine la moştenire în concurs cu descendenţii

defunctului; - de o jumătate în concurs cu ascendenţii, fraţii ori surorile defunctului sau urmaşii

acestora (clasele 1I-III de moştenitori legali); - întreaga moştenire în lipsa moştenitorilor ar ătaţi mai sus (înlăturând de la moştenire

rudele care fac parte din clasa a IV-a de moştenitori legali). Aceste dispoziţii sunt aplicabile dacă este vorba de succesiunea unui soţ decedat pe front.

(A se vedea CSJ, s. civ., dec. nr.2406/1992, în Dreptul nr.8, 1993, p.82).




155

soţului supravieţuitor numai dacă este total ă în cadrul clasei sau subclaseirespective. De exemplu, renunţarea sau nedemnitatea unuia dintre copiiidefunctului profită celuilalt (celorlalţi) copii, cota soţului supravieţuitor de1/4 nefiind afectată. În schimb, dacă toţi copiii renunţă, cota soţului

supravieţuitor se măreşte în funcţie de clasa (subclasa) cu care urmează să concureze, iar dacă nu există moştenitori dintr-o altă clasă (şi nicilegatari), culege întreaga moştenire. Tot astfel, dacă unul dintre cei doi părinţi ai defunctului renunţă la moştenire, vor profita colateralii privilegiaţi (a căror cotă parte se va mări în mod corespunzător, de la 1/2la 3/4 din moştenirea r ămasă după defalcarea cotei cuvenite soţuluisupravieţuitor), cota de 1/3 din moştenirea soţului supravieţuitor - carevine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi -r ămânând nemodificată1.

1 Prin decizia civilă nr. 2804/28.101998, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă arespins, ca nefondat, apelul declarat de I.M. împotriva sentinţei civile nr. 8.455/1997 aJudecătoriei Sectorului 2, în contradictoriu cu intimatul D.I.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a apreciat că prima instanţă a reţinut, în modcorect, calitatea de legatar ă universală a soţiei defunctului I.D., întrucât aceasta rezultă dintestamentul autentic nr. 11259/9.12.1972, întocmit de I.D.

Soţia supravieţuitoare a declarat, în cadrul unei procuri autentice, că acceptă expressuccesiunea soţului ei.

În procura dată nu se face vorbire de testamentul prin care so ţul său a instituit-o legatar ă universală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-pârât, care şi-a încheiat criticile pe

dispoziţiile art. 304 pct.9 şi 11 Cod procedur ă civilă.S-a ar ătat că, în mod greşit, s-a apreciat asupra faptului că soţia supravieţuitoare are

calitatea de legatar ă universală, întrucât în declaraţia de acceptare a succesiunii nu se facenici-o menţiune în legătur ă cu testamentul soţului.

Acceptarea f ăcută prin procur ă autentică a fost o acceptare expresă, în care se menţionează doar calitatea de soţie supravieţuitoare şi, deci, nu se poate prezuma că s-a acceptat şi legatul.

Probele administrate în cauză dovedesc împrejurarea că soţia supravieţuitoare a cunoscuttestamentul soţului încă de la data întocmirii lui, or, dacă ar fi dorit să uzeze de acesta, trebuiasă-l predea mandatarului său, în vederea eliber ării certificatului de moştenitor.

Recursul este nefondat.Faptul că, în actul de acceptare a succesiunii, soţia supravieţuitoare nu a f ăcut referire la

testamentul soţului său, nu înseamnă că nu a acceptat moştenirea şi în calitate de legatar ă.S-ar fi putut susţine această teză dacă în cuprinsul procurii se f ăcea referire în mod expres

numai la calitatea de moştenitor legal.Or, prin procura pe care a dat-o, soţia supravieţuitoare şi-a însuşit calitatea de erede, cu

respectarea dispoziţiilor art. 689 Cod civil.Împrejurarea că soţia supravieţuitoare a cunoscut testamentul pe care l-a întocmit

defunctul nu poate conduce la o altă soluţie. După cum, faptul că testamentul nu a fost predatmandatarului, nu înseamnă, în lipsa unui text care să impună această obligaţie pentru actulacceptării, că succesiunea nu a fost acceptată şi ca legatar şi nici nu se poate deduce că intenţia soţiei supravieţuitoare a fost de a nu-l înlătura de la succesiune pe fratele defunctului.

De asemenea, faptul că martorii propuşi de pârât au declarat că cei doi fraţi s-au înţeles




156

În legătur ă cu drepturile soţului supravieţuitor în concurs cudiferitele clase de moştenitori legali se pun două probleme specialereferitoare la ipoteza existenţei a două sau mai multe persoane care pretinddrepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori (bigamie, poligamie)

şi ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase)de moştenitori legali.

a) În caz de bigamie, moştenirea lăsată de defunctul bigam sau cota- parte din această moştenire prevăzută de lege în favoarea soţuluisupravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali seîmparte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent dincăsătoria nulă, ei fiind, deopotrivă, de bună-credinţă1. Soluţia atribuirii pentru fiecare soţ supravieţuitor a unei cote integrale nu ar putea fiacceptată (mai ales dacă ei sunt singurii moştenitori care, oricum, trebuie

să împartă masa succesorală), deoarece ar micşora f ăr ă temei cotelemoştenitorilor cu care concurează (descendenţii defunctului sau colateralii privilegiaţi) sau ar epuiza (în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi saunumai cu colateralii privilegiaţi) ori chiar ar depăşi moştenirea lăsată dedefunct (în concurs cu moştenitorii din clasele III şi IV), ceea ce, evident,nu este posibil.

b) Problema concursului soţului supravieţuitor cu două clase(subclase) de moştenitori legali se pune numai în caz de exheredare a unor

foarte bine în timpul vieţii, nu înseamnă că soţia supravieţuitoare nu a intenţionat să-l înlăturede la moştenire pe pârât. Nimic nu-l împiedica pe defunct ca, în măsura în care dorea să-şigratifice fratele, să întocmească un testament şi în favoarea acestuia.

Relativ la decizia civilă nr. 2804/28.101998, suntem în contracţie cu aprecierea perenă amagistraţilor ce au soluţionat recursul, noi apreciind altfel soluţionarea acestui recurs, avândîn vedere următoarele: soţia supravieţuitoare cunoştea testamentul soţului (fapt rezultat din

probele administrate în cauză) şi ca urmare avea obligaţia ca la data acceptării exprese asuccesiuni soţului său să prezinte (dacă avea în intenţie să r ămână cu calitatea de legatar ă universală, aşa cum a instituit-o soţul defunct), în caz contrar, calitatea de moştenitor (înmodalitatea în care a procedat) era cea ar ătată de lege urmând să culeagă din moştenire cotace i s-ar fi cuvenit în calitate de soţie supravieţuitoare, în concurs cu ceilalţi moştenitori, înspeţă cu intimatul D.I.

Potrivit art. 650 Cod civil, succesiunea se defer ă sau prin lege sau după voinţa omului printestament. Prin urmare în funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor ce dobândesc

patrimoniul persoanei decedate, moştenirea poate fi legală sau testamentar ă. În speţă, soţiasupravieţuitoare, cunoscând testamentul soţului şi nef ăcându-l public la data acceptării, tacita renunţat la calitatea de moştenitor testamentar, întrucât moştenirea testamentar ă trebuieacceptată expres.

1 A se vedea şi D. Macovei, op. cit., p.57; L. Stănciulescu. op. cit., p.78. În sistemele dedrept musulman, soţiile supravieţuitoare ale defunctului poligam împart între ele (în modegal) partea din moştenire ce revine soţiei supravieţuitoare unice.




157

moştenitori legali rezervatari. În caz de exheredare a moştenitorilor legalinerezervatari problema nu se pune, pentru că ei nu „vin la succesiune" (deexemplu, fraţii defunctului), aşa încât cota soţului supravieţuitor sestabileşte în raport de moştenitorii cu care concurează efectiv (de exemplu,

părinţii defunctului, caz în care soţul supravieţuitor are dreptul la 1/2 dinmoştenire, iar nu la 1/3 cât ar fi avut în prezen ţa şi a fraţilor defunctului).Dacă au fost exheredaţi părinţii defunctului, ei culeg totuşi rezerva încalitate de moştenitori legali1 rezervatari, astfel încât la stabilirea coteicuvenite soţului supravieţuitor trebuie să se ţină seama şi de prezenţa lor.Rezultă că - dacă există moştenitori din subclasa colateralilor privilegiaţi -soţul supravieţuitor va primi numai 1/3 din moştenire, deşi ascendenţii privilegiaţi au fost exheredaţi.

Dar dacă nu există colaterali privilegiaţi şi, în lipsa lor şi a părinţilor

exheredaţi din cotitatea disponibilă, soţul supravieţuitor concurează cumoştenitori din clasa a III-a sau a IV-a ? Tot astfel, se pune problema încaz de exheredare a moştenitorilor din prima clasă şi care culeg rezerva,soţul supravieţuitor concurând şi cu moştenitorii din clasa următoarechemată la moştenire, de exemplu, părinţii defunctului? Cota soţuluisupravieţuitor se va stabili în raport de moştenitorii din clasa mai apropiată şi care culeg rezerva în calitate de moştenitori legali sau în raport cu clasachemată datorită exheredării ori se stabileşte media aritmetică a cotelor prevăzute de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu celedouă clase (de exemplu, dacă descendentul este exheredat şi, în

consecinţă, la moştenire vin şi părinţii defunctului: 1/4 + 1/2 împăr ţit la 2= 3/8 ?

Soluţia mediei aritmetice pare a fi cea mai echitabilă şicorespunzătoare realităţii întrucât soţul supravieţuitor concurează, în fapt,cu două clase. Ea are însă inconvenientul că, deşi soţul supravieţuitor concurează cu două clase de moştenitori legali, primeşte o cotă mai maredecât dacă ar fi concurat numai cu prima dintre ele. Dacă, de exemplu,moştenitorul exheredat face parte din clasa întâi, soţul supravieţuitor ar primi 3/8, în loc să primească 1/4 (2/8)2. Pe de altă parte, în cazul

1 Rezerva se dobândeşte în calitate de moştenitor legal.2 Adăugăm că, deoarece rezerva soţului supravieţuitor micşorează rezerva moştenitorilor

cu care concurează (A se vedea Fr. Deak, Stabilirea drepturilor succesorale aleascenden ţ ilor privilegia ţ i şi colateralilor privilegia ţ i in concurs cu so ţ ul supravie ţ uitor , înRevista Română de Drept nr.4, 1989, p.33-35), prin admiterea soluţiei mediei aritmeticerezerva descendenţilor sau a părinţilor s-ar micşora sub cota prevăzută de lege. De exemplu,în cazul unui copil exheredat, rezerva lui nu ar mai fi de 1/2 din 7/8 (cât r ămâne după scăderea rezervei soţului supravieţuitor), adică 7/16, ci de numai 13/16 (deoarece 3/16 - adică 1/2 din 3/8 - este rezerva soţului supravieţuitor).




158

concursului soţului supravieţuitor cu moştenitori din clasa a Ii-a, în ipotezaexheredării părinţilor rezervatari, media aritmetică ar urma să se facă întrecota cuvenită soţului supravieţuitor numai cu colateralii privilegiaţi (deci1/2) şi cota lui în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii

privilegiaţi (de 1/3), rezultatul fiind de 5/12. în realitate, venind lamoştenire ambele categorii care compun clasa a II-a, cota soţuluisupravieţuitor va fi, potrivit art. l lit. b din Legea nr.319/1944, de 1/3(=4/12) din moştenire. Pentru aceste considerente, preferinţa noastr ă seîndreaptă către soluţia stabilirii cotei cuvenite soţului supravieţuitor (şi arezervei lui, dacă este cazul) în raport cu moştenitorii din clasa maiapropiată cu care concurează1. De exemplu, dacă concurează cudescendentul exheredat şi cu moştenitorii din clasa a Ii-a, cota legală asoţului supravieţuitor urmează să fie de 1/4, restul moştenirii (adică ceeace r ămâne după scăderea rezervei de 7/16 a copilului exheredat şi a coteilegale de 1/4 a soţului supravieţuitor), deci 5/16 revenind moştenitorilor din clasa a Ii-a, între ei împăr ţeala fiind f ăcută potrivit art.670-674 C. civ.2.

Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale şimicşorarea, în mod corespunzător, a păr ţilor cuvenite tuturor celorlalţimoştenitori. Cota-parte din moştenire recunoscută soţului supravieţuitor prin Legea nr.319/1944, f ăr ă modificarea expresă, a dispoziţiilor din Codulcivil, modifică (micşorează) implicit, dar inevitabil, păr ţile cuveniterudelor defunctului cu care vine în concurs. Astfel, în prezenţa soţuluisupravieţuitor, descendenţii defunctului împart între ei, în păr ţi egale sau

pe tulpini, nu "moştenirea" (întreagă) vizată de Codul civil (art.669), cinumai 3/4 din moştenire, adică ceea ce r ămâne după defalcarea coteicuvenite soţului supravieţuitor (1/4 potrivit art. l lit. a din Legea nr.319/1944). în caz contrar ar trebui admis că legea a dispus de cinci pătrimi, deşi masa succesorală nu are decât patru pătrimi. Tot astfel, dacă soţul supravieţuitor concurează cu rudele din clasa a 111-a sau a IV-a de

1 A se vedea şi D. Macovei, op. cit., p.58; L. Stănciulescu, op. cit., p.79.2 Dacă, alături de descendentul exheredat, a fost înlăturat de la moştenire şi soţul

supravieţuitor, el va lua, evident, numai rezerva de 1/8, urmând a fi împăr ţită (în exempluldat) între moştenitorii din clasa a 11-a cota de 7/16 din moştenire, adică ceea ce r ămâne după defalcarea rezervei copilului şi a soţului supravieţuitor (7/16+1/8=9/16). În legătur ă cuîmpăr ţirea "moştenirii" (păr ţii din moştenire) între moştenitorii din clasa a II-a. Tot astfel, înipoteza exheredării atât a descendentului cât şi a soţului supravieţuitor, dacă n-ar exista alţimoştenitori legali din cele patru clase, cota soţului supravieţuitor ar urma să fie determinată (această determinare fiind necesar ă în vederea calculării rezervei) - nu prin soluţia medieiaritmetice (1/4+1/1 împăr ţit la 2=5/8) - ci cu luarea în considerare a singurului moştenitor dincele patru clase cu care concurează, adică a descendentului exheredat, restul (7/16) revenindstatului, dacă defunctul n-a desemnat prin testament legatari care să culeagă cotitateadisponibilă.




159

moştenitori legali, el culege 3/4 din moştenire (art. 1 lit. d), iar aceştianumai 1/4, în locul "succesiunii" vizate de Codul civil (art.670). Aceeaşisoluţie se admite şi în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurscu moştenitori din clasa a II-a, dar numai cu ascendenţii privilegiaţi,

respectiv numai cu colateralii privilegiaţi. în aceste cazuri el moşteneşte ocotă de 1/2 (art. l lit. c), iar ascendenţii privilegiaţi sau colateralii privilegiaţi moştenesc cealaltă jumătate, în loc de moştenirea întreagă vizată de Codul civil (art.670-672). Rezultă, prin urmare, că partea soţuluisupravieţuitor, prevăzută de Legea nr.319/1944, se impută asupra maseisuccesorale, micşorând păr ţile ce se cuvin celorlalţi moştenitori cu careconcurează.

Anumite îndoieli s-au exprimat - solicitându-se şi intervenţialegiuitorului - numai pentru cazul în care soţul supravieţuitor vine în

concurs cu ascendenţii privilegiaţi împreună cu colateralii privilegiaţi (art.l lit. b). Pentru acest caz s-a preconizat soluţia după care pătrimea cuvenită fiecărui părinte, precum şi treimea cuvenită soţului supravieţuitor să secalculeze asupra întregii moşteniri (deci 1/4+1/3=7/12, respectiv 1/2+1/3=5/6), iar colateralii privilegiaţi să se mulţumească cu restul moştenirii(5/12 dacă există un singur părinte, şi 1/6 dacă există mai mulţi1. Aceastaînseamnă că por ţiunea cuvenită soţului supravieţuitor s-ar imputa numaiasupra păr ţii cuvenite colateralilor privilegiaţi, lăsând neatinsă cota-partecuvenită părinţilor (ca şi cum aceştia ar concura numai cu colateralii privilegiaţi). În realitate, în toate cazurile, a şa cum a întrevăzut dar nu a

precizat autorul citat), mai întâi trebuie să se atribuie soţului supravieţuitor cota ce i se cuvine potrivit Legii nr.319/1944, iar cotele prevăzute deCodul civil în favoarea celorlalţi moştenitori - modificate implicit prinaceastă lege - să se calculeze asupra restului r ămas din moştenire. Rezultă că şi în cazul dublului concurs al ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţicu soţul supravieţuitor, cota de 1/4 respectiv de 1/2 ce se cuvine păr ţilor înconcurs cu colateralii privilegiaţi, trebuie să se raporteze la 2/3 dinmoştenire (1/4 din 2/3 = 1/6, iar 1/2 din 2/3 = 1/3), tot aşa cum cota de 3/4,respectiv de 1/2 cuvenite colateralilor privilegiaţi trebuie să se raporteze

tot la fracţiunea de 2/3 din moştenire (3/4 din 2/3 = 1/2, iar 1/2 din 2/3 =1/3), şi nu asupra întregii moşteniri. În felul acesta se respectă propor ţia

1 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 134-135. Îndoielile autorului provin din comparaţiaf ăcută cu problema privind rezerva părinţilor, deşi în discuţie este cota legală, iar nu rezervalor. Pe de altă parte, autorul porneşte de la ideea că rezerva soţului supravieţuitor se impută exclusiv asupra cotităţii disponibile, deşi Legea nr. 319/1944 nu statorniceşte o asemenearegulă, astfel încât se poate considera că rezerva lui micşorează rezerva moştenitorilor rezervatari cu care vine în concurs, tot aşa cum şi cota lui legală micşorează cotelemoştenitorilor cu care vine în concurs în cadrul moştenirii legale.




160

voită de legiuitor (art.671 şi 673 din C. civ.) în raporturile dintreascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (1/4 la 3/4 sau 1/2 la 1/2,după cum există un singur părinte sau mai mulţi părinţi). Pe de altă parte,nu s-ar putea admite că prin efectul Legii nr.319/1944 s-a micşorat cota

colateralilor privilegiaţi (de la 3/4 = 9/12, la 5/12, respectiv de la 1/2 la1/6), r ămânând nemodificate cotele prevăzute pentru părinţi (1/4, respectiv1/2 din moştenire). O dată ce legiuitorul a recunoscut dreptul succesoral alsoţului supravieţuitor în concurs cu toate clasele de moştenitori legali, estelogic şi echitabil ca acest drept să afecteze în egală măsur ă şi parteasuccesorală a ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, în cadrulcelei de-a doua clase de moştenitori legali, împreună cu colateralii privilegiaţi, aşa cum afectează partea tuturor celorlalţi moştenitori cu caresoţul supravieţuitor concurează, inclusiv a ascendenţilor privilegiaţi oricolateralilor privilegiaţi atunci când nu vin împreună la moştenire.

De aceea, în toate lucr ările de specialitate1 (cu excepţia autoruluicitat şi a soluţiilor adoptate de unele notariate şi instanţe judecătoreşti2) seconsider ă că partea so ţ ului supravie ţ uitor se imput ă asupra mo ştenirii şi,în consecin ţă , mic şorează pă r ţ ile ce se cuvin celorlal ţ i mo ştenitori, f ăr ă ase admite vreo excepţie - cu nimic justificată - privitor la ipoteza dubluluiconcurs al soţului supravieţuitor cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi. După cum a decis instanţa supremă pentru această din urmă ipoteză, încă din 1960, "mai întâi" soţul supravieţuitor trebuie "să-şi primească partea sa de moştenire, conform art. l lit. b din Legea

nr.319/1944, iar apoi ceea ce a r ămas după deducerea păr ţii sale, să fieîmpăr ţit între mama, fraţii şi surorile defunctei, potrivit art. 673 C. civ."3.

Caracterele dreptului la mo ştenire al so ţ ului supravie ţ uitor. Soţulsupravieţuitor poate veni la moştenire numai în nume propriu (neputândveni prin reprezentare şi nici nu poate fi reprezentat) şi nu este moştenitor

1 A se vedea, de exemplu, C. Stătescu, op. cit., p.145; St. Cărpenaru, op. cit., p.415; I.Zinveliu, op. cit., p.33 şi 40; J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p.34; D. Macovei, op. cit.,

p.47; E. Safta-Romano, op. cit., p.97 şi 108; D. Chirică, op. cit., p.59; I. C. Vurdea (I),

Fr. Deak (II), Stabilirea drepturilor succesorale ale ascenden ţ ilor privilegia ţ i şi colateralilor privilegia ţ i în concurs cu so ţ ul supravie ţ uitor , în Revista Română de Drept nr.4, 1989, p.25-33; R. Petrescu, V. Scherer, Gh. Nichita, Probleme teoretice şi practice dedrept civil, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987, p. 131. În această din urmă lucrare,cota de 1/2 a părinţilor se calculează, potrivit celor ar ătate, asupra cotei de 2/3 din moştenire(adică asupra cotei ce r ămâne după defalcarea cotei soţului supravieţuitor). Printr-oinadvertenţă însă, cota de 1/4 cuvenită unui singur părinte se calculează „din totalul maseisuccesorale".

2 Pentru aceste soluţii contradictorii, A se vedea I. C. Vurdea, loc. cit., p.26.3 TS, col. civ., dec. nr. 452/1960, în CD, 1960, p.259-260.




161

sezinar, în schimb este moştenitor rezervatar, iar dacă vine în concurs cudescendenţii defunctului (clasa I de moştenitori legali) este obligat şi laraportul donaţiilor primite de la soţul decedat1.

C. Dreptul le moştenire special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şiobiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă

Potrivit art.5 din Legea nr.319/1944, soţul supravieţuitor - dacă vinela moştenire în concurs cu moştenitorii din clasele II-IV - "va moşteni înafar ă de partea sa succesorală, mobilele şi obiectele apar ţinând gospodărieicasnice, precum şi darurile de nuntă". Urmează deci să analizăm problemele care se pun în legătur ă cu acest drept special al soţuluisupravieţuitor.

1). Mobilierul şi obiectele apar ţinând gospodăriei casnice

Condi ţ ii speciale. Pentru ca soţul supravieţuitor să nu fie privat deunele bunuri pe care le-au folosit împreună cu soţul decedat, modificându-i-se, f ăr ă o temeinică justificare, condiţiile sale de viaţă2, Legeanr.319/1944 îi recunoaşte - în afar ă de partea sa succesoral ă din celelalte bunuri care i se cuvine în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali -un drept special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor apar ţinândgospodăriei casnice (art.5). Dar pentru ca soţul supravieţuitor, careîntruneşte condiţiile mai sus ar ătate, să culeagă aceste bunuri, trebuie să fieîndeplinite două condiţii speciale:

a. So ţ ul supravie ţ uitor să nu vină la mo ştenire în concurs cudescenden ţ ii defunctului (moştenitori din prima clasă), deci să fie chematla moştenire împreună cu ascendenţii şi/sau rudele colaterale aledefunctului (moştenitori din clasele II, III sau IV)3. Dacă soţulsupravieţuitor vine în concurs fie şi cu un singur descendent al

1 În literatura de specialitate se mai precizează că soţul supravieţuitor este un moştenitor regulat (M. Eliescu, op. cit., p.136-137; C. Stătescu, op. cit., p. 145; St. Cărpenaru, op. cit.,

p.415-416). Fiind de acord cu această precizare, menţionăm că împăr ţirea moştenitorilor înregulaţi şi neregulaţi nu mai prezintă importanţă practică (art.681-683 fiind abrogate implicit- A se vedea şi D. Chirică, op. cit., p.60 nota 1), întrucât - dacă au acceptat moştenirea sub

beneficiu de inventar - nici moştenitorii regulaţi (rudele defunctului) nu r ăspund pentru pasivul moştenirii decât în limita activului, iar soţul supravieţuitor - dacă nu acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar - r ăspunde pentru pasiv şi cu propriile bunuri. (Cu

privire la stat, rânduit de C. civ., art.681, printre moştenitorii neregulaţi, alături de soţulsupravieţuitor şi legatarii universali şi cu titlu universal).

2 Cu privire la această raţiune a art.5 din L.nr.319/1944, A se vedea TS, s. civ., dec. nr.2219/1971, în Revista Română de Drept nr.8, 1972. p. 160; St. Cărpenaru, op. cit., p.4I7

3 A se vedea şi TS, s. civ., dec. nr.2213/1979. în CD, 1979, p. 121.




162

defunctului aceste bunuri se includ în masa succesorală1 şi se împart - ca şicelelalte bunuri ale moştenirii - în condiţiile mai sus ar ătate (1/4 soţulsupravieţuitor şi 3/4 ceilalţi moştenitori care formează prima clasă). Înschimb, dacă soţul supravieţuitor concurează au alţi moştenitori legali

(ascendenţi sau colaterali), aceste bunuri i se cuvin lui, în totalitate şi înmod exclusiv, în virtutea dreptului la moştenire special prevăzut de lege,urmând ca numai restul bunurilor (de exemplu, imobilele, autoturismul, bijuteriile etc.), dacă există, să fie împăr ţite între soţul supravieţuitor şiascendenţii sau rudele colaterale ale defunctului cu care vine în concurs.Deci soţul supravieţuitor culege aceste bunuri "peste cota sa succesorală din celelalte bunuri";

b. So ţ ul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prinliberalit ăţ i între vii (donaţii)2 sau pentru cauză de moarte (legate f ăcute

prin testament)3

. Precizăm că, prin conferirea unui drept special lamoştenire în favoarea soţului supravieţuitor, legiuitorul a avut în vedere nutotalitatea bunurilor gospodăriei casnice, ci numai partea so ţ ului decedat din astfel de bunuri comune ale soţilor, precum şi bunurile proprii aledefunctului din această categorie4 (de exemplu cele dobândite de el înaintede încheierea căsătoriei, cele dobândite prin moştenire sau donaţie întimpul căsătoriei etc. - art.31 C. fam.). Bunurile proprii ale soţuluisupravieţuitor 5, precum şi partea sa din bunurile comune având ca obiectasemenea bunuri îi apar ţin cu titlu de proprietate şi nu fac parte din masa

1 Aceste bunuri se includ în masa succesorală, în vederea calculării rezervei, chiar dacă moştenitorul (moştenitorii) din prima clasă au fost exheredaţi. Dar cu ceilalţi moştenitori,care vin la moştenire ca efect al exheredării moştenitorilor din clasa întâi, soţul supravieţuitor nu mai împarte aceste bunuri.

2 Chiar dacă, uneori, se vorbeşte, generic, de "acte între vii" (A se vedea, de exemplu, dec.de îndrumare nr. 12/1968, loc. cit.), sunt avute în vedere numai cele care reprezintă liberalităţi (donaţii). Actele cu titlu oneros sau cele cu titlu gratuit, dar care reprezintă actedezinteresate, nu au nici o relevanţă în materia cercetată.

3 Dreptul special al soţului supravieţuitor este înlăturat numai dacă testatorul dispune de bunurile gospodăriei casnice "în mod expres", iar nu prin termeni generici, cum ar fi "oricareaveri", care se poate referi la celelalte bunuri. A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 154/1972, loc.cit.

4 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 139. Împrejurarea că bunurile din această categorie..au apar ţinut soţului defunct nu este de natur ă să modifice regimul lor succesoral" instituit

prin art.5 din L.nr.319/1944. (TS, completul de 7 judecatori, dec. nr.70/1978, loc. cit., p.161.A se vedea şi TS, s. civ., dec. nr. 1792/1979. în CD, 1979, p.123; dec. nr. 2135/1984, în

Repertoriu... 1980-1985, p.124, nr.276.5 Sunt bunuri proprii, printre altele, bunurile de uz personal (art.31 lit. c din C.

familiei), adică cele care sunt destinate acestei afecţiuni speciale (de ex., metraje pentruconfecţii) neinteresând dacă pentru aceasta este necesar ă o transformare a bunurilor. Facexcepţie obiectele de lux, care reprezintă în genere investiţii. (A se vedea TS, completul de 7

jud, dec. nr.70/1978, loc. cit. p.163).




163

succesorală. Este însă posibil ca defunctul să fi dispus de partea sa dinaceste bunuri prin acte liberale f ăcute în favoarea unor ter ţe persoane ori înfavoarea tuturor moştenitorilor săi (prin includerea acestor bunuri în masacelorlalte bunuri succesorale1) etc. In asemenea ipoteze bunurile în cauză

nu mai pot fi dobândite în exclusivitate de soţul supravieţuitor în virtuteadreptului special. Actele liberale ale defunctului sunt valabile, so ţ ul supravie ţ uitor nefiind rezervatar în privin ţ a acestor bunuri. Însă el(precum şi părinţii dacă este cazul), fiind rezervatar în privinţa dreptului demoştenire ordinar, bunurile din această categorie care au f ăcut obiectulliberalităţilor, ca de altfel şi toate celelalte bunuri lăsate legat sau donate,vor fi incluse în masa de calcul pentru stabilirea rezervei cuvenite soţuluisupravieţuitor (şi părinţilor, dacă este cazul), putând servi la întregirea ei.Soţul supravieţuitor va fi însă lipsit de acest drept special la moştenirenumai dacă defunctul a dispus prin liberalit ăţ i de toat ă partea sa dinaceste bunuri2. Dacă a dispus numai în parte, de exemplu, a lăsat legat untelevizor bun propriu unei ter ţe persoane, soţul supravieţuitor va culegerestul bunurilor din această categorie în virtutea acestui drept, cuexcluderea celorlalţi moştenitori (din clasele II-IV) care vin în concurs cuel la moştenire. În sfâr şit, precizăm că dreptul special al soţuluisupravieţuitor nu se pierde, nefiind aplicabilă sancţiunea prevăzută deart.703 C. civ., dacă el a dat la o parte sau a ascuns unele bunuri alegospodăriei casnice, deoarece moştenitorii cu care vine în concurs(ascendenţi şi/sau colaterali) oricum nu au nici un drept asupra acestor

bunuri3

. În cazul că să toriei putative din cauză de bigamie, stabilirea

drepturilor soţilor supravieţuitori asupra mobilelor şi obiectelor apar ţinândgospodăriei casnice urmează a se face în funcţie de afectaţiunea lor concretă folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Prin urmare,soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege, dacă estecazul, bunurile din această categorie pe care le-au folosit în cadrulgospodăriei comune cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria nulă, dar putativă, va culege şi el pe cele din gospodăria

comună cu defunctul, f ăr ă a se lua în considerare valoarea bunurilor în1 A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 154/1972, loc. cit. Dacă soţul decedat a dispus de partea

sa din aceste bunuri chiar în favoarea soţului supravieţuitor nu se pun probleme, pentru că acestea vor fi dobândite oricum de soţul supravieţuitor, el având opţiunea între a acceptalegatul sau a culege aceste bunuri în baza art.5 din Legea nr.319/1944.

2 Se pare că prin dec. de îndrumare a TS nr. 12/1968 s-a adoptat o altă soluţie, de vreme cea statuat că "sistemul legal menţionat este aplicabil numai în situaţia în care soţul decedat nua dispus de o parte” din aceste bunuri prin acte între vii sau prin testament" (loc. cit., p.30).

3 A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 1349/1983, în CD,1983, p91-92 şi intra nr.77.1 lit. c.




165

bunuri, de exemplu, mai multe frigidere de acelaşi fel, ci coroborată cucriteriul afectaţiunii lor folosinţei comune1.

Având în vedere criteriile ar ătate, nu intr ă în categoria mobilelor şiobiectelor gospodăriei casnice:

a) bunurile care, potrivit cu natura lor, nu pot şi nu au fost folositeîn cadrul gospodăriei casnice propriu-zise, cum ar fi: automobilul,motocicleta, pianul etc.; bunurile necesare exercitării profesiunii saumeseriei defunctului şi care, în relaţiile patrimoniale dintre soţi, constituie bunuri proprii conform art.31 lit. c din C. fam. (de exemplu, scule deceasornicărie)2; obiectele care prin valoarea lor deosebită (artistică,istorică sau fiindcă sunt confecţionate din metale preţioase) depăşescînţelesul obişnuit al noţiunii de bunuri casnice3;

b) bunurile care nu au fost afectate folosin ţ ei comune în cadrulgospodăriei casnice, cum sunt: cele procurate în alt scop (de exemplu, pentru a face investiţii4 sau pentru a fi donate); cele procurate după dataîntreruperii în fapt a convieţuirii lor 5; obiectele de uz personal şi exclusival defunctului;

c) bunurile apar ţ inând gospod ă riei ţă r ă ne şti (animalele de muncă şi

1 A se vedea şi E. Safta-Romano, op. cit., p. 113.2 A se vedea TJ Hunedoara, dec. civ. nr.756/1983, în Revista Română de Drept nr.3, 1984,

p.72. Altă soluţie nu poate fi dată nici în cazul în care soţii au avut o profesiune comună şicând bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei sunt bunuri proprietatea lor comună,

dar nu în devălmăşie, ci pe cote-păr ţi, păstrând caracterul de bunuri proprii ale soţilor. Deexemplu, dacă soţii au fost intelectuali, biroul profesional al soţilor - mobila de birou, casa de

bani, clasorul - nu apar ţin gospodăriei comune (A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 138 şi practica citată de autor) şi deci nu vor fi atribuite, în mod exclusiv, soţului supravieţuitor învirtutea dreptului special. Este însă evident, că la împăr ţeala (partajarea) moştenirii întremoştenitori, bunurile necesare exercitării profesiei de către soţul supravieţuitor îi vor fiatribuite lui. Dacă biblioteca şi biroul constituie simple piese de mobilier, apar ţinândgospodăriei casnice comune, vor intra în cadrul de aplicare a art.5 din L.nr.319/1944. A sevedea TS s. civ., dec. nr.2734/1973, în Repertoriu... 1969-

1975, p.208 nr.534.3 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p 139; C. Stătescu, op. cit., p.146.4 A se vedea Plenul TS, dec. de îndrumare nr.12/ 1968, loc. cit., p.29.5 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p.139; C. Stătescu, op. cit., p.146; TS, s. civ., dec. nr.

2193/1979, loc. cit., p.132. În principiu, pentru recunoaşterea drepturilor succesorale alesoţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori sau în lipsa rudelor,convieţuirea la data deschiderii moştenirii nu prezintă relevanţă. Soluţie diferită se impuneînsă în privinţa bunurilor gospodăriei casnice, datorită criteriului afectaţiunii lor. în schimb,dacă soţii au avut gospodării separate din motive obiective (de ex., sunt încadraţi în muncă înlocalităţi deosebite), se revine, şi în această materie, la soluţia de principiu; soţulsupravieţuitor are dreptul la bunurile destinate gospodăriei casnice, indiferent de locul undeele se aflau în momentul decesului celuilalt soţ. TS, s. civ., dec. nr.1248/197I, în

Repertoriu... 1969-1975, p.209 nr.536. A se vedea şi St. Cărpenaru, op. cit., p.418.




166

de producţie precum şi uneltele specifice gospodăriei ţăr ăneşti)1. Aceste bunuri nu intr ă în categoria celor vizate de art.5 din Legea nr.319/1944deoarece:

– textul vizează "obiectele apar ţinând gospodăriei casnice", legate de

viaţa intimă a soţilor, iar nu bunurile gospodăreşti în general, cum ar fi şicele din gospodăria ţăr ănească, legate de îndeletnicirea agricolă, careevocă ideea de profesionalism, iar bunurile destinate exerciţiului profesieisoţilor sau a unuia dintre ei, aşa cum am văzut, prin însăşi natura şidestinaţia lor, împiedică includerea lor în categoria bunurilor gospodărieicasnice;

– întrucât terenul agricol se dobândeşte de către moştenitori potrivitregulilor generale2, este indicat ca şi celelalte bunuri din gospodăriaţăr ănească - strâns legate de cultivarea terenului (parte dintre ele fiind şi

imobile prin destinaţie, de exemplu, animalele de muncă, uneltele de aratetc. - art.468 C. civ) 3 - să fie tot astfel moştenite;

– includerea acestor bunuri în rândul celor vizate de art.5 din Legeanr.319/1944 ar fi excesivă şi inechitabilă, mai ales în raport cu moştenitoriidin clasa a Ii-a, care, chiar dacă sunt rezervatari (eventual au şi gospodăritîmpreună cu defunctul), nu ar beneficia de ele, având în vedere natura juridică a acestui drept special al soţului supravieţuitor;

– adoptarea soluţiei preconizate nu afectează funcţia social-economică a gospodăriilor populaţiei deoarece, pe lângă partea sa de proprietate asupra acestor bunuri, soţul supravieţuitor culege şi el, potrivitlegii, cota-parte din moştenire, care include şi partea defunctului din aceste bunuri, iar cotele dobândite de alţi moştenitori pot constitui baza formăriiunor noi gospodării ţăr ăneşti. De altfel, dacă dobândirea unor bunuri dincategoria analizată de către alte persoane decât soţul supravieţuitor ar prezenta pericolul destr ămării gospodăriilor ţăr ăneşti, legea nu ar recunoaşte dreptul de dispoziţie asupra acestor bunuri prin acte între vii(inclusiv donaţii) ori mortis causa4 .

1 A se vedea şi E. Safta-Romano, op. cit., p. 114-115; D. Chirică, op. cit., p.62; L.

Stănciulescu, op. cit., p. 81.2 Menţionăm că dobândirea terenurilor agricole prin moştenire nu este limitată. Numai în

cazul actelor juridice între vii proprietatea dobânditorilor nu poate depăşi 200 ha de terenagricol în echivalent arabil, de familie (art.2 alin.2 din Legea nr.54/1998), prin familieînţelegându-se soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor.

3 Se admite unanim că art.5 din L.nr.319/1944 nu se refer ă la bunuri imobile, fie şi prindestinaţie.

4 Pentru o părere contrar ă, în sensul includerii bunurilor din gospodăria ţăr ănească întrecele vizate de art.5, A se vedea H. A. Ungur, În leg ătur ă cu dreptul de mo ştenire special al




167

2). Darurile de nuntă

Aplicarea regimului juridic al mobilelor şi obiectelor apar ţ inând gospod ă riei casnice. Art. 5 din Legea nr.319/1944, care reglementează dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor menţionează - alături

de mobilele şi obiectele apar ţinând gospodăriei casnice - şi darurile denuntă, f ăr ă a stabili reguli speciale, derogatorii, pentru aceasta din urmă.înseamnă că regimul juridic al bunurilor gospodăriei casnice, analizat maisus se aplică şi în privinţa darurilor de nuntă.

Prin daruri de nuntă se înţeleg, în principiu, darurile manuale f ăcutesoţilor la celebrarea căsătoriei, indiferent că aceste daruri au fost f ăcute încomun ambilor soţi sau unuia ori altuia dintre ei, inclusiv darul f ăcut deunul dintre ei celuilalt (sau reciproc) şi indiferent de faptul dacă aceste bunuri au fost sau nu afectate folosinţei comune a soţilor. Este însă evident

că bunurile dăruite de ter ţe persoane ori de către soţul predecedat numaisoţului supravieţuitor, precum şi partea sa din darurile comune nu facobiectul dreptului special de moştenire, fiindcă îi apar ţin soţuluisupravieţuitor, la fel ca şi mobilele şi obiectele apar ţinând gospodărieicasnice care sunt ale soţului supravieţuitor.

În afar ă de noţiunea însăşi a darurilor de nuntă, în literatura despecialitate se mai fac încă două precizări de amănunt pentru darurile denuntă.

a) Astfel, se menţionează că darurile f ăcute numai defunctului secontopesc în patrimoniul lui şi fac obiectul moştenirii de drept comun,împreună cu celelalte bunuri ale sale1 (adică potrivit art. 1 din Legeanr.319/1944). Observăm că această deosebire fată de regimul bunurilor gospodăriei casnice nu rezultă din textul legii, mai ales că prin daruri denuntă se înţeleg nu numai cele f ăcute ambilor soţi, dar şi cele donate unuiadintre ei2. De aceea, în motivarea acestei soluţii, discutabile, se invocă numai considerente de echitate; "... nu sunt temeiuri ca ele să fie culese învirtutea unui drept special de către soţul supravieţuitor 3. În orice caz, dacă aceste bunuri fac parte dintre cele afectate gospodăriei casnice, soţul

supravieţuitor le culege, ca atare, în virtutea dreptului special demoştenire.

so ţ ului supravie ţ uitor asupra mobilelor si obiectelor apar ţ inând gospod ăriei casnice , înRevista Română de Drept nr. 11, 1988, p. 11 şi urm.

1 M. Eliescu , op. cit., p.139-146; C. Stătescu, op. cit., p.147; St. Cărpenaru, op. cit., p.418; J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p.37; D. Chirică, op. cit., p.64.

2 A se vedea, de exemplu, M. Eliescu, op. cit., p.140 lit. b.3 C. Stătescu, op. cit., p. 214.




168

b) Spre deosebire de soluţia de mai sus (potrivit căreia art.5 ar aveaîn vedere numai darurile f ă cute în comun ambilor so ţ i), se admite că darurile de nuntă f ăcute soţului predecedat de către soţul supravieţuitor sedobândesc de acesta din urmă în baza art.5 din Legea nr.319/1944. În

legătur ă cu această precizare, neîndoielnic exactă, menţionăm numai că reîntoarcerea acestui dar - chiar dacă prin daruri de nuntă s-ar înţelegenumai cele f ăcute de ter ţi ambilor soţi - s-ar putea obţine şi prin revocareadonaţiei f ăcute între soţi care, potrivit art.937 C. civ., este posibilă chiar şidupă moartea soţului donatar 1.

C. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

No ţ iune şi condi ţ ii. Potrivit art.4 din Legea nr.319/1944, soţulsupravieţuitor are, din momentul deschiderii moştenirii, în afar ă de

celelalte drepturi succesorale şi indiferent de mo ştenitorii cu care vine înconcurs, un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din moştenire şi el nu are o altă locuinţă proprie. Prin urmare, înlocul dreptului de folosinţă de care se bucur ă unul dintre soţi în locuinţa proprietatea (exclusivă sau comună) a celuilalt, soţul supravieţuitor dobândeşte - din momentul deschiderii moştenirii - un drept de abitaţie,dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) la data deschiderii moştenirii a locuit (se subînţelege statornic,deci să fi avut domiciliul2) în casa (apartamentul) care formează obiectul

dreptului de abitaţie3

; b) nu are altă locuinţă proprie;

c) casa face parte din moştenire - în total sau în parte - fiind proprietatea exclusivă sau comună (împreună cu soţul supravieţuitor saucu altul4) a defunctului;

d) nu devine prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei. înacest din urmă caz (de exemplu, soţul supravieţuitor este moştenitorul unical proprietarului exclusiv) el nu poate fi titular al dreptului de abitaţie, căci

1 A se vedea TS, col. civ., dec. nr. 1649/1955, în CD, 1955, p.82-83; s. civ., dec. nr.551/1970, în Repertoriu... 1969-1975, p.134-135. Contra E. Safta-Romano, op. cit., p.118.

2 Întrucât stabilirea domiciliului se poate face în mod liber, este suficientă dovada locuirii(statornice) în casa care face obiectul dreptului de abitaţie.

3 Nu este necesar ca la deschiderea moştenirii soţul supravieţuitor să fi convieţuit cudefunctul în aceea locuinţă", M. Eliescu, op. cit., p.142.

4 În caz de proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote-păr ţi), dreptul de abitaţievizează, evident, numai partea din proprietate ce a apar ţinut defunctului, căci partea proprie asoţului supravieţuitor îi apar ţine cu titlu de proprietate, iar asupra cotei-păr ţi ce apar ţine altuianu poate dobândi nici un drept prin moştenire (nu face parte din succesiune - art.4).




169

proprietarul nu poate avea un dezmembr ământ al dreptului de proprietateasupra bunului care îi apar ţine cu titlu de proprietate exclusivă (neminemres sua servit)1. Dacă este numai comoştenitor împreună cu alţii, dreptulde abitaţie îi va permite să folosească locuinţa potrivit necesităţilor, iar nu

numai în raport de cota-parte din dreptul de proprietate dobândit prinmoştenire2;

e) defunctul nu a dispus altfel; el putea înlătura dreptul de abitaţie,ca drept de moştenire legală, fiindcă soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât în raport de drepturile succesorale prevăzute de art. 1 din Legeanr.319/1944.

Caractere. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor secaracterizează prin următoarele:

a) Este un drept real având ca obiect casa de locuit. Titularuldreptului va avea şi dreptul de a se servi de terenul aferent, în măsuranecesar ă folosirii locuinţei3 (inclusiv de păr ţile comune ale imobilului cumai multe locuinţe);

b) Este un drept temporar care durează până la executarea ieşirii dinindiviziune, dar cel puţin un an de la deschiderea moştenirii sau până larecăsătorirea soţului supravieţuitor;

c) Este un drept strict personal, deci inalienabil, neputând fi cedatsau grevat în favoarea altei persoane. Spre deosebire de abitaţia de drept

comun (art.572 C. civ.), soţul supravieţuitor nu poate închiria partea dincasă pe care nu o locuieşte; dimpotrivă, comoştenitorii pot cererestrângerea dreptului de abitaţie, în cazul când locuinţa nu-i va finecesar ă în întregime (art.4 alin.2-3 din Legea nr.319/1944). Mai multdecât atât, ei au dreptul să procure soţului supravieţuitor locuinţă în altă parte, în caz de neînţelegere dintre ei hotărând instanţa (art.4 alin.4-5).Fiind personal şi inalienabil, dreptul de abitaţie este şi insesizabil,creditorii titularului dreptului (soţului supravieţuitor) neavând dreptul să-l

1 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p.142. În acest sens este exactă afirmaţia că dreptul deabitaţie este un drept propriu, născut direct în persoana soţului supravieţuitor (C. Stătescu,

op. cit., p.149; St. Cărpenaru, op. cit., p.421; I. Zinveliu, op. cit., p.42). în fond însă, eldobândeşte dreptul de abitaţie de la defunct, ca un drept de moştenire legală, prin separareaunui atribut component al dreptului de proprietate ce a apar ţinut defunctului. Numai în cazuldrepturilor care n-au apar ţinut defunctului (de exemplu, dreptul de opţiune) se poate susţinecă sunt proprii, născute în persoana moştenitorului.

2 E. Safta-Romano, op. cit., p. 129-130.3 A se vedea şi Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale în RSR , Editura

Academiei, Bucureşti, 1978, p. 121.




170

urmărească1;

d) Acest drept este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit 2 , în sensul că, pe timpul cât se bucur ă de acest drept, nu este obligatsă plătească chirie moştenitorului care a dobândit proprietatea casei3. Iar

dacă este şi el comoştenitor al casei, gratuitatea îi profită în sensul că nueste obligat să plătească chirie, nici înainte şi nici după împăr ţeală (retroactiv), pentru cota-parte corespunzătoare drepturilor comoşteni-torilor.

Corela ţ ia dintre dreptul de abita ţ ie şi legisla ţ ia locativă . Aşa cum s-a ar ătat în literatura de specialitate, legislaţia locativă specială nu adesfiinţat dreptul de abitaţie, nici pe cel de drept comun şi, cu atât mai puţin, pe cel reglementat de Legea nr.319/19444.

3. Drepturile statului asupra mo ştenirii vacante

No ţ iunea de mo ştenire vacant ă . Potrivit art.680 C. civ. (astfel cum afost modificat prin Decretul nr.73/1954 privind modificarea art.680 şi 700din C. civ.), "în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsatede defunct trec în proprietatea statului". În interpretarea acestui text - multcontroversat sub aspectul naturii juridice a dreptului statului asupramoştenirii, dar prea puţin analizat sub aspectul cazurilor de vocaţieconcretă (efectivă) la moştenire a statului -în literatura de specialitate se

arată că "în lipsă de rude în grad succesibil şi de soţ supravieţuitor şiîntrucât nu există legatari, bunurile moştenirii trec în proprietatea statului(fiscus post omnes)" 5.

După părerea noastr ă, o asemenea formulare de principiu nu este pedeplin satisf ăcătoare. Astfel, este adevărat că în cazul lipsei totale amoştenitorilor legali şi a legatarilor statul are vocaţie succesorală concretă6. Dar el are acest drept nu numai în acest caz. De exemplu, dacă

1 A se vedea şi M. Costin, Marile institu ţ ii ale dreptului civil român , vol. 1, EdituraDacia, Cluj-Napoca, 1982, p.315.

2 Soţul supravieţuitor nu este obligat nici la cauţiunea prevăzută de art.566 C. civ. pentruabitaţia de drept comun (art.4 alin.2).

3 A se vedea şi M. Eliescu, op. cit., p. 144.4 A se vedea, de exemplu, M. Eliescu, op. cit., p. 142-144; Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu, op.

cit., p.131; St. Cărpenaru, op. cit., p. 157..5 M. Eliescu, op. cit., p. 145. A se vedea şi art.85 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia

succesiunea este vacantă "în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari".6 In legătur ă cu modurile de formare a unei societăţi comerciale cu asociat unic. în

literatura de specialitate s-a susţinut că: "al doilea mod, prin care se poate ajunge la formarea




171

nu există moştenitori legali, iar defunctul prin testamentul lăsat a instituitunul sau mai mulţi legatari cu titlu particular se va naşte vocaţiasuccesorală concretă a statului, chiar dacă legatarii acceptă legatul,deoarece legatarii cu titlu particular nu au vocaţie asupra patrimoniului

succesoral, ci numai asupra bunurilor determinate care fac obiectullegatelor, restul patrimoniului defunctului revenind statului. Prin urmare,vocaţia concretă a statului poate coexista cu drepturile legatarilor cu titlu particular. De asemenea, ea mai poate coexista, în lipsă de moştenitorilegali, şi cu drepturile legatarilor cu titlu universal, în cazurile în careaceste legate nu epuizează întreaga masă succesorală. în general, dacă înlipsă de moştenitori legali defunctul a dispus prin testament numai de o parte a averii sale, restul va trece în patrimoniul statului.

Dar nici formula "nefiind moştenitori legali sau legatari universali,

moştenirea este vacantă1

" nu acoper ă toate ipotezele în care se naştedreptul statului asupra moştenirii. De exemplu, prin testamentul lăsat,defunctul nu a desemnat nici un legatar; în schimb, a prevăzut exheredareamoştenitorilor legali. în acest caz, dacă unul sau mai mulţi dintremoştenitorii exheredaţi sunt rezervatari, ei vor culege din moştenire - camoştenitori legali - cota corespunzătoare rezervei lor, restul patrimoniuluisuccesoral (cotitatea disponibilă) revenind statului. Deci vocaţia concretă astatului poate coexista şi cu drepturile moştenitorilor legali2. Este şimotivul pentru care unii autori, f ăr ă a formula o regulă de principiu,enumera cazurile în care succesiunea poate fi considerată vacantă,

societăţii cu asociat unic, este acela în care unul dintre cei doi asociaţi se retrage dintr-osocietate şi îşi vinde păr ţile sale sociale celuilalt asociat sau încetează din via ţă f ă r ă mo ştenitori. În ambele ipoteze . societatea bazată pe contract devine o societate cu asociaturne ..." (D. Ciobanu, Societ ăţ ile comerciale cu asociat unic , în Dreptul nr.9, 1993, p.15). Înrealitate, în cazul decesului "f ăr ă moştenitori" al unui asociat dintr-o societate comercială (sau civilă) păr ţile sociale (ca şi acţiunile în cazul societăţilor pe acţiuni) ale defunctului sedobândesc de către stat (art.680 C. civ.). Coasociatul defunctului nu intr ă în categoriamoştenitorilor legali, iar contractul de societate (ori alte acte constitutive) nu reprezintă testamente prin care să se poată institui legatari. Numai dacă defunctul - printr-un testament -ar fi lăsat cu titlu de legat păr ţile sociale în favoarea coasociatului, prin moartea lui societateaar deveni cu asociat unic. Dar în acest caz nu am mai fi în ipoteza decesului "f ăr ă moştenitori", ci în ipoteza moştenirii testamentare. Coasociatul poate fi, evident, şi unmoştenitor legal, caz în care, de asemenea, prin moartea unuia dintre cei doi asocia ţisocietatea se transformă într-o societate cu asociat unic, dar nici în acest caz nu se mai poatevorbi de moartea unui asociat "f ăr ă moştenitori".

1 M. Eliescu, op. cit., p.147. Într-o altă formulare, dar cu un conţinut identic, statul culegesuccesiunea dacă defunctul "nu a lăsat nici rude în grad succesibil, nici soţ, nici legatar universal".

2 A se vedea şi D. Chirică, op. cit., p.68-69; E. Safta-Romano, op. cit., p.123; L.

Stănciulescu, op. cit., p.90.




172

sesizând şi posibilitatea coexistenţei drepturilor statului cu cele alelegatarilor (cu titlu universal sau cu titlu particular)1. Dezavantajul acesteimetode constă în pericolul omiterii unor ipoteze posibile, de exemplu,coexistenţa dreptului statului cu drepturile moştenitorilor legali rezervatari

exheredaţi.De aceea, pentru interpretarea art.680, apreciem ca utilă formularea

unui principiu, şi anume: patrimoniul succesoral trece în proprietateastatului - în total sau în parte - în cazurile în care fie nu există moştenitori(legali sau testamentari), fie - chiar dacă ace ştia exist ă - voca ţ ia lor succesoral ă concret ă nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Cualte cuvinte, "lipsa de mo ştenitori", în sensul art.680 C. civ., poate fi nunumai o lipsă total ă , dar şi una par ţ ial ă . Evident, în toate cazurile, prin"lipsă" trebuie să înţelegem nu numai absenţa fizică a moştenitorilor, ci şi

absenţa lor în sens juridic, determinată de renunţarea lor la moştenire oride înlăturarea lor de la moştenire ca urmare a exheredării, nedemnităţii orirevocării pe cale judecătorească a legatului (şi, bineînţeles, dacă nuoperează dreptul de acrescământ în favoarea unor comoştenitori saucolegatari acceptanţi)2.

Particularit ăţ ile drepturilor statului asupra mo ştenirilor vacante.Atare particularităţi, caractere juridice deosebite se analizează, fireşte, înraport cu regulile aplicabile altor moştenitori, legali sau testamentari.Subliniem că toate aceste reguli speciale operează indiferent de soluţia

care se adoptă în privinţa naturii juridice a dreptului statului asupramoştenirii vacante. De altfel - după cum vom vedea - unele divergenţe de păreri, existente sub aceste aspecte, (de exemplu, în privinţa eliber ăriicertificatului de vacanţă a moştenirii din oficiu sau a necesităţii întocmiriiinventarului pentru limitarea r ăspunderii statului la activul moştenirii ori în

1 A se vedea J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p. 122-123.2 În legătur ă cu soarta moştenirilor vacante, semnalăm unele reguli speciale prevăzute de

Legea nr. 18/1991 (republicată în 1998) referitoare la terenurile care formează obiectulreconstituirii dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar sau moştenitorilor lui.Astfel, potrivit art.26, terenurile situate în intravilanul localităţii, care au apar ţinutcooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri tar ă moştenitori, trec în

proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a servi la destinaţiile prevăzute de lege (vânzare, concesionare etc.). Prin urmare,titular al dreptului de proprietate (se subînţelege, privată) devine unitatea administrativ-teritorială, iar nu statul. Tot astfel, în ceea ce priveşte terenurile din extravilan aduse sau

preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau de la alte persoanecare au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereride restituire (situaţie echivalentă cu vacanţa moştenirii), potrivit art. 18 r ămân la dispoziţiacomisiei constituite pentru aplicarea legii în vederea atribuirii altor persoane îndreptăţite, iar cele neatribuite trec în domeniul privat al comunei, oraşului sau al municipiului.




173

privinţa sezinei), nu sunt determinate de teza adoptată de autorii în cauză cu privire la natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante.

1. Certificatul de vacan ţă a mo ştenirii. Momentul dobândiriimo ştenirii vacante de că tre stat. Potrivit art.85 din Legea nr.36/1995,

notarul public constată vacanţa succesorală "la cererea reprezentantuluistatului" şi eliberează certificatul de vacanţă succesorală după expirareatermenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală1. Dar notatul public este obligat să citeze autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile în toate cazurile în care succesiunea urmează a fi declarată vacantă (art.75 alin.3) putând încredinţa administrarea provizorie a bunurilor unui curator desemnat, cu încunoştinţarea autorităţiiadministrativ-teritoriale (art.73 alin.3). De altfel, constatarea existenţeiunei succesiuni vacante şi a componenţei acesteia se poate face şi de către

instanţa judecătorească, în mod direct, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public.

În toate cazurile, indiferent că vacanţa moştenirii a fost constatată prin certificatul eliberat de notar sau direct prin hotărârea organului de jurisdicţie, statul dobândeşte moştenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale. Cu alte cuvinte, certificatul de vacanţă succesorală ori hotărârea judecătorească pronunţată în această materie, lafel ca şi certificatul de moştenitor sau hotărârea judecătorească prin care seconstată drepturile succesorale ale altor moştenitori, nu au efect

constitutiv, ci numai declarativ, dobândirea operând retroactiv de la datamor ţii celui care lasă moştenirea, potrivit regulilor generale, în legislaţianoastr ă neexistând nici o dispoziţie specială care să permită o altă soluţie.Dacă s-ar susţine că certificatul de vacanţă a moştenirii sau hotărârea judecătorească are efect constitutiv, ar urma să se admită că între momen-tul deschiderii succesiunii şi data eliber ării lui (sau data expir ăriitermenului de opţiune succesorală) moştenirea a r ămas f ăr ă titular (hereditas iacens), ceea ce este inadmisibil (în dreptul nostru), indiferentde teza pe care o împărtăşim în privinţa naturii juridice a dreptului statuluiasupra moştenirii vacante2.

1 "Pentru eliberarea certificatului de vacanţă succesorală nu este obligatorie existenţa unor declaraţii exprese de renunţare la succesiune, f ăcută de toate persoanele cu vocaţiesuccesorală, acestea putând fi str ăine de succesiune fie prin renunţare expresă, fie prinaplicarea dispoziţiilor art. 700 C. civ." (prescripţia dreptului de opţiune). TMB, secţ. a IV-aciv., dec. nr. 490/1997 în Culegere TMB 1993-1997, p. 13-14.

2 Cu referire la o soluţie (potrivit căreia statul nu devine proprietar decât în momentul cândsuccesibilul, prin neacceptarea în termen a moştenirii, a pierdut această calitate) adoptată

printr-o decizie mai veche a Tribunalului Suprem, în literatura de specialitate s-a sus ţinut că această soluţie "pare mai degrabă în concordantă cu teza culegerii de către stat a succesiunilor




174

Întrucât dobândirea de către stat a moştenirii vacante are loc pe datadeschiderii succesiunii, de la această dată urmează a se aplica, în privinţa bunurilor din moştenire, regimul juridic aplicabil proprietăţii de stat, înmăsura în care se pun probleme speciale datorită calităţii statului ca

proprietar 1

. De exemplu, dacă prin acţiune se cere recunoaşterea dobândiriidreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil dintr-omoştenire vacantă, este necesar ă citarea în cauză şi a statului, în principiu, prin autoritatea administraţiei publice (consiliile locale)2.

În sfâr şit, încă două precizări în legătur ă cu certificatul de vacanţă amoştenirii.

a) După eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii notarul public nu mai poate elibera un alt certificat (de moştenitor). Acei care au pretenţii la moştenire (de exemplu, succesibilii care din motive de for ţă

major ă nu au putut accepta succesiunea în cadrul termenului de prescripţiede 6 luni sau care cer repunerea în termenul de prescripţie) ori au fost prejudiciaţi în alt fel prin eliberarea sau cuprinsul certificatului, pot cere prin justiţie anularea lui şi stabilirea drepturilor lor, după care notarul public va elibera certificatul de moştenitor pe baza hotărârii judecătoreştidefinitive şi irevocabile. Consider ăm că în privinţa anulării certificatuluide vacanţă a moştenirii se aplică regulile care sunt prevăzute şi pentruanularea certificatului de moştenitor (art.88 din Legea nr.36/1995).

b) Dacă moştenirea nu este vacantă, însă statul a fost gratificat prin

testament, urmează să i se elibereze certificat de moştenitor, iar nucertificat de vacanţă a moştenirii. Consider ăm că această soluţie urmează afi aplicată şi în cazul în care statul este gratificat prin testament, iar în lipsaacestui legat moştenirea ar fi fost vacantă (deci ar fi revenit, oricum,statului). Optăm pentru această soluţie întrucât dobândirea prin legat se

r ămase f ăr ă moştenitori, în virtutea dreptului de desherenţă". (M. Eliescu, op. cit., p.148). înrealitate, decizia citată de autor - a cărei statuare nu o împărtăşim - nici nu confirmă şi nici nuinfirmă teza dreptului de desherenţă, soluţia privind exclusiv momentul dobândirii de cătrestat a moştenirii vacante la expirarea termenului de 6 luni fixat de lege pentru exercitareadreptului de opţiune. De altfel, însuşi autorul, invocând această decizie în favoarea tezei pecare o împărtăşeşte, arată că "stingerea vocaţiei la moştenire a succesibilului, prinneacceptarea în termen a moştenirii, producându-şi efectele retroactiv, de la data deschideriimoştenirii, succesibilul este refulat că nu a fost niciodată proprietar, iar statul dobândeştelăsământul succesoral de la data mor ţii defunctului".

1 Moştenirea devine vacantă nu "după expirarea termenului de acceptare" (TS, s. civ., dec.nr. 422/1982 în CD, 1982, p. 114), ci de la data deschiderii moştenirii, numai constatareavacanţei se face ulterior.

2 A se vedea art.75 alin.3 din Legea nr.36/1995 şi art.78 din Regulamentul de punere înaplicare a legii; art.5 din Legea nr.69/1991 privind administraţia publică locală. A se vedea şiCSJ, s. civ., dec. nr. 787/1995, în Dreptul, nr.2, 1996, p. 103-104.




175

poate dovedi mai eficientă decât dobândirea succesiunii vacante (de pildă,în cazul apariţiei unor succesibili care cer repunerea în termenul de prescripţie pentru motive temeinic justificate sau invocă suspendarea lui pentru caz de for ţă major ă). Teoretic nu putem exclude nici ipoteza în care

statul este gratificat cu o parte din moştenire (de exemplu, legat cu titluuniversal), iar restul moştenirii devine vacantă (de exemplu, prinrenunţarea sau predecesul celuilalt legatar sau moştenitor legal). în acestdin urmă caz, credem că notariatul urmează să elibereze statului două certificate: unul de moştenitor şi altul de vacanţă a moştenirii.

2. Ră spunderea statului pentru pasivul mo ştenirii numai în limitaactivului. Indiferent de teza adoptată în privinţa naturii juridice a dreptuluistatului asupra moştenirii vacante, se recunoaşte, unanim, că "statul culegeun patrimoniu, o universalitate şi va fi ţinut, prin urmare, de datoriile şi

sarcinile succesorale"1

. Această soluţie se aplică şi în practica judecătorească; "când se iveşte o vacanţă succesorală ... statul nudobândeşte bunurile respective cu titlu particular, ca bunuri individualdeterminate, ci cu titlu universal, ca elemente ale unui patrimoniu".

Din caracterul universal al dobândirii moştenirii vacante de către statdecurg anumite consecinţe practice.

a) Deoarece statul dobândeşte un patrimoniu, deci o universalitate,fiind un succesor în drepturi al defunctului, el va fi obligat faţă de creditoriîn condiţiile în care ar fi obligat orice moştenitor legal sau legatar

universal ori cu titlu universal acceptant al moştenirii sub beneficiude inventar, neputându-se aplica, prin asemănare, reglementările specialecare vizează trecerea în proprietatea statului a unor bunuri în condiţiideosebite (de exemplu, exproprierea pentru cauză de utilitate publică încondiţiile art.41 din Constituţie şi a legii speciale). În practică, problema s-a pus în legătur ă cu stabilirea cuantumului dreptului de creanţă al fosteiconcubine a defunctului, care a contribuit la edificarea unei construcţii, cea intrat în masa succesorală, dobândită de către stat ca moştenire vacantă.în acest caz, statul este obligat să plătească întreaga creanţă, aşa cum orice

alt moştenitor, legal sau testamentar, ar fi obligat în calitate de dobânditor al patrimoniului succesoral.

b) O altă problemă, şi mai frecvent întâlnită în practică, se pune înlegătur ă cu obligaţiile asumate de cel care lasă moştenirea prinantecontractul de vânzare-cumpărare. Întrucât obligaţia (de a face)asumată prin antecontract este o obligaţie patrimonială transmisibilă prin

1 M. Eliescu, op. cit., p.148.




176

moştenire, obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare treceasupra statului, la fel ca şi asupra oricărui alt moştenitor. Dar cumpăr ătorul poate opta, potrivit principiilor aplicabile în materie, şi pentru rezoluţiuneaantecontractului şi restituirea preţului plătit, în condiţiile în care ar fi putut

cere şi împotriva vânzătorului-promitent (decedat).Dacă defunctul moştenit de către stat ar fi avut calitatea de cum-

păr ător, care a plătit - integral sau în parte - preţul, statul ar putea să cear ă şi el pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract deînstr ăinare sau restituirea preţului potrivit regulilor aplicabile în materie,dacă vânzătorul nu cere el pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În toate cazurile, se admite că statul r ăspunde de pasivul moşteniriidobândite numai în limita activului, căci nu ar fi admisibil ca societatea să

suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice. De altfel, nici ceilalţimoştenitori (persoane fizice) nu sunt obligate în acest sens, putând renunţala moştenire sau accepta sub beneficiu de inventar. Cu atât mai mult statul,care nu are drept de opţiune succesorală, nu poate fi obligat pentru pasivdecât în limitele activului.

c) Se pune însă întrebarea, dacă această limitare a r ăspunderiistatului pentru pasiv intra vires hereditatis este sau nu condiţionată deîntocmirea inventarului bunurilor succesorale (potrivit art.705 C. civ.), cuconsecinţa r ăspunderii nelimitate a statului pentru pasivul moştenirii în

lipsa acestui inventar? În literatura de specialitate s-a susţinut că "restrângerea r ăspunderii statului în marginile activului succesoral nu va fioperantă decât dacă s-a oprit confuziunea patrimoniilor prin întocmireaunui inventar"1.

3. Inexisten ţ a dreptului de op ţ iune succesoral ă . Spre deosebire deceilalţi moştenitori, statul - în privinţa dreptului având ca obiectmoştenirea vacantă (iar nu şi eventualele legate lăsate prin testament de decuius) - nu are un drept de opţiune succesorală2. Astfel, el nu poate renunţa

1 M. Eliescu, op. cit., p. 148-149.2 E. Lipcanu, loc. cit., p.54; M. Eliescu, op. cit., p.146. Soluţia adoptată printr-o decizie

mai veche a TS, în sensul că statul "trebuie de asemenea sau să primească întreaga succesiune... sau să r ămână str ăin de moştenire ..." (col. civ., dec. nr.335/1952, în CD, 1952-1954, vol. I,

p.118) a r ămas izolată în practica judecătorească. De altfel, ideea centrală a deciziei este că orice moştenitor, legal sau testamentar, "trebuie sau să accepte sau să repudieze succesiunea,neexistând posibilitatea unor situaţii intermediare, cum ar fi aceea a acceptării unor bunurideterminate din moştenire" Această teză este valabilă, evident, şi pentru stat, care nu ar puteaaccepta anumite bunuri din moştenire, renunţând la rest (nemo pro parte heres). În cazul însă în care statul este gratificat printr-un legat cu titlu universal sau cu titlu particular, iar pentru




177

la moştenirea vacantă, de vreme ce bunurile succesorale, devenind f ăr ă stă pân, ele ar reveni tot lui în baza art.646 C. civ. şi a Decretuluinr.111/19511. Totodată, acceptarea sub beneficiul de inventar este, oricum,inutilă, fiindcă statul r ăspunde pentru pasiv numai în limita activului şi,

după cum am văzut, independent de întocmirea unui inventar special. Neavând drept de opţiune, termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut delege pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil. Aşadar, organulcompetent poate solicita eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii,iar notarul sau instanţa judecătorească pot constata vacanţa moştenirii (şidin oficiu) nelimitat în timp2.

4. Problema sezinei. Aceasta este controversată în literatura despecialitate. Astfel, potrivit unei opinii, "statul nu se bucur ă de sezină. Elva trebui deci să cear ă punerea sa în posesiune (art.653 C. civ.) sub forma

eliber ării de către notarul de stat competent a certificatului constatândvacanţa moştenirii (art.24 din Decretul nr.40 din 1953)"3. După o altă părere, obligaţia statului "de a r ăspunde de datoriile şi sarcinilesuccesiunii, în limitele activului succesoral, nu pot să atârne deîmprejurarea că el ar înţelege sau nu să cear ă punerea sa în posesie prineliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii"4.

Consider ăm că această din urmă soluţie - valabilă, evident, şi în privinţa drepturilor dobândite prin succesiune - este în concordanţă cu posibilitatea ca instanţa să constate direct dobândirea succesiunii de către

stat şi cu lipsa dreptului de opţiune. Chiar dacă statul nu ar fi moştenitor sezinar propriu-zis, el poate să acţioneze sau să fie acţionat direct în

rest moştenirea este vacantă, el ar putea să renunţe la legat, culegând însă moştenirea vacantă,inclusiv partea din moştenire care a f ăcut obiectul legatului, dacă această parte, prinrenunţare, a devenit tot vacantă. în schimb, la moştenirea vacantă statul nu poate renunţa înnici un caz.

1 M. Eliescu, op. cit., p.147; I. Zinveliu, op. cit., p. 147; J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p. 125; E. Lipcanu, loc. cit., p.54; D. Macovei, op. cit., p.65; E. Safta-Romano, op. cit., p.127-128.

2 În literatura de specialitate se arată că "statul, prin organele sale, nu este ţinut să-şiexercite dreptul de opţiune succesorală în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii".(I. Zinveliu, op. cit., p.147; J. Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p.125).

3 M. Eliescu, op. cit., p.149; A se vedea şi p.147, precum şi C. Stătescu, op. cit., p.152; J.

Manoliu, St. R ăuschi, op. cit., p.126.4 E. Lipcanu, op. cit., p.54; L. Stănciulescu, op. cit., p.97; E. Safta-Romano, op. cit.,

p.128-129. Pentru o soluţie "intermediar ă", potrivit căreia "statul nu are nevoie de o trimitereîn posesie propriu-zisă", dar "pentru a putea prelua moştenirea, trebuie să cear ă eliberarea decătre notariatul de stat a certificatului de vacanţă succesorală", a se vedea, St. Cărpenaru,

op. cit., p.423; D. Macovei, op. cit., p.65.




178

justiţie în legătur ă cu drepturile şi obligaţiile succesorale1. Nu excludemnici posibilitatea stă pânirii de fapt de către stat a bunurilor succesoraleînainte de eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii, mai ales încazurile în care vacanţa moştenirii este evidentă şi orice întârziere, fie şi de

numai 6 luni, ar putea prejudicia interesele statului.

În concluzie, pe planul dreptului interna ţ ional privat, în ceea ce priveşte voca ţ ia succesoral ă , se aplică legea succesiunii2. Astfel, această lege arata persoanele care sunt chemate la moştenire şi ordinea chemării lor.Legea succesiunii reglementează reprezentarea succesorală (moştenitorii care beneficiază de reprezentare, condiţiile reprezentării succesorale, efecteleacesteia). Legea succesiunii se aplica în ceea ce priveşte partea ce secuvine fiecă rui mo ştenitor, rezerva succesoral ă şi cotitatea disponibil ă .

Drepturile succesorale ale so ţ ului supravie ţ uitor sunt cârmuite tot delegea succesiunii.

Sunt unele aspecte interesând vocaţia succesorală care nu suntreglementate de legea succesiunii. Astfel, de exemplu, stabilirea filiaţieidin căsătorie sau din afara acesteia, în vederea chemării la moştenire, estesupusă legii personale. Calitatea de soţ se determina potrivit legiiaplicabile căsătoriei, respectiv determinarea bunurilor comune şi a celor proprii defunctului, stabilirea păr ţii defunctului în bunurile comune suntsupuse legii aplicabile efectelor căsătoriei.

Legea succesiunii nu poate fi aplicată în ce priveşte vocaţiasuccesorală dacă contravine ordinii publice în dreptul internaţional privat.Astfel legea str ăină care ar înlătura de la moştenire pe copilul din afaracăsătoriei, de exemplu pe cel adulterin sau incestuos.

În lipsa moştenitorilor legali, precum şi în lipsa unui testament lăsatde defunct, bunurile acestuia se cuvin statului (art.680 C. civ. rom.).Dreptul statului de a culege bunurile vacante poate fi calificat diferit: dreptde moştenire; drept originar de a culege bunurile f ăr ă stă pân aflate peteritoriul său (drept de desherenţă). Pe planul dreptului internaţional privat,

această calificare prezintă interes3. Astfel, dacă un cetăţean romândecedează şi lasă bunuri vacante în str ăinătate, ele se vor cuveni statuluinostru, daca se admite concepţia că statul culege bunurile vacante încalitate de moştenitor, sau statului str ăin respectiv, daca se admite cealaltă

1 A se vedea şi D. Chirică, op. cit., p.71.2 Art. 67 lit. b din Legea nr. 105/1992

3 A se vedea o speţă în Revista Română de Drept nr3/1973, p.123, defunctul fiind cetăţeangrec, succesiunea vacantă mobiliar ă s-a atribuit statului grec.




179

concepţie. Invers, dacă un cetăţean str ăin decedează şi lasă bunuri vacante pe teritoriul ţării noastre, ele se vor cuveni statului al cărui cetăţean este, înconcepţia că statul este moştenitor, sau statului nostru, în cealaltă concepţie.

Art.67 lit. g din Legea nr.105/1992 prevede că legea succesorala stabile şte drepturile statului asupra succesiunii vacante. În dreptul nostruse admite că bunurile mobile se cuvin statului al cărui cetăţean a fostdefunctul la data decesului1, iar bunurile imobile se cuvin statului peteritoriul căruia se găsesc. Totuşi, art.67 lit. g citat nu distinge.

§4. DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ A MOŞTENIRII

I. Testamentul

No ţ iune. Potrivit art. 650 C. civ. „Succesiunea se defer ă sau prinlege sau, după voinţa omului, prin testament”.

Legea permite persoanelor fizice ca printr-un act juridic numittestament să dispună pentru cauză de moarte. Dreptul persoanelor de adispune prin testament nu este nelimitat, astfel că legea stabile şte anumitelimite in care persoana care face testamentul (testatorul) poate să dispună de averea sa pentru cauză de moarte. În interiorul acestor limite există

însă, libertate testamentar ă2

.Testamentul este un act juridic special. Conform art. 802 C. civ.

„Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentrutimpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său."

Noţiunea de testament a fost cunoscută şi în dreptul roman. Definiţia pe care dreptul roman o dădea testamentului este însă, mai largă. Ea nu semulţumea să cuprindă numai dispoziţiile referitoare la bunuri, ci avea caobiect dispoziţii de ultimă voinţă de orice fel (chiar dacă nu aveau caracter patrimonial)

Caracterele testamentului . Conform prevederilor art. 802 C. civ.testamentul are următoarele caractere juridice3

:

a) testamentul este un act juridic, în consecinţă, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute pentru orice act juridic

1 Supra, nota 187.2 Ase vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 196; Fr. Deak, op. cit., p. 169-170.3 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 197.




180

civil. Fiind în acelaşi timp şi o liberalitate, testamentul trebuie să îndeplinească şi condiţiile prevăzute de lege pentru liberalităţi (cauza,condiţii speciale de capacitate etc.);

b) testamentul este un act juridic unilateral; deci exprimă voinţa unei

singure persoane şi produce efecte juridice prin voinţa singular ă atestatorului. Valabilitatea şi efectele testamentului nu depind de acceptareasau neacceptarea ulterioar ă a acestuia de către legatari;

c) testamentul este un act juridic personal, care spre deosebire dealte acte juridice ce pot fi încheiate şi prin reprezentare sau cu asistareaocrotitorului legal (de exemplu, a tutorelui), nu poate fi încheiat decât personal. Rezultă că dacă o persoană nu are dreptul să facă un testament,nici o altă persoană nu poate încheia acest act juridic în locul său;

d) testamentul este un act juridic solemn; pentru ca voinţatestatorului să producă efecte este necesar să fie manifestată în formele prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute. Nu este însă obligatoriu ca testamentul să fie act autentic (poate fi şi olograf)1;

e) testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte (mortiscausa). Deşi este valabil încheiat din momentul redactării sale, el produceefecte juridice numai din clipa mor ţii testatorului;

f) testamentul este un act juridic revocabil. Cât timp se află în viaţă,testatorul poate reveni asupra manifestării sale de voinţă, modificând

sau anulând dispoziţiile unui testament anterior. Revocabilitatea este deesen ţ a testamentului, în sensul că testatorul nu poate renunţa la acestdrept, orice clauză de renunţare la dreptul de revocare fiind nulă. Acestdrept al testatorului este discre ţ ionar şi nesusceptibil de abuz, întrucât îi dă libertatea absolută de a reveni oricând doreşte asupra testamentului2.

Ca o caracteristică generală, testamentul este un act juridicexcep ţ ional, ce prezintă caracteristici datorită cărora se deosebeşte detoate celelalte acte juridice civile.

Cuprinsul testamentului. Potrivit Codului civil român, cuprinsul

principal al testamentului îl constituie actele de dispozi ţ ie cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsa la moartea sa, adică legatele3. Legatele pot avea ca obiect tot patrimoniul defunctului, o

1 Şi în vechiul drept românesc testamentul era considerat un act juridic solemn purtândnumele de diată, zapis sau izvod; a se vedea, V. Stoica, So ţ ul supravie ţ uitor - mo ştenitor legal şi testamentar , Editura „Scaiul", Bucureşti, 2000, p. 22-25.

2 A se vedea: St. Cărpenaru, op. cit., p. 427; D. Chirică, op. cit., p. 743 În dreptul roman testamentul trebuia să cuprindă o instituire de mo ştenitor, f ăcută la




181

fracţiune din acesta sau bunuri individualizate. Testamentul poate cuprindeşi alte dispozi ţ ii de ultimă voinţă:

- sarcini impuse legatarului, respectiv obligaţii prevăzute în sarcinalegatarului ce micşorează emolumentul liberalităţii testamentare (art. 830şi 930 C. civ.);

- exheredări (dezmoşteniri), adică înlăturarea de la moştenire. Legealimitează posibilitatea exheredări, în sensul că moştenitorii rezervatari nu pot fi înlăturaţi cu desăvâr şire de la moştenire (art. 802 şi 841 şi urm. C.civ);

- desemnarea unor executori testamentari, adică a unor persoane caresă vegheze la executarea dispoziţiilor testamentare (art. 910 C. civ.);

- revocarea dispoziţiilor unui testament anterior (art. 920 C. civ.);

- un partaj de ascendent (art. 795 C. civ.);- recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. 57 C. fam.);

- dispoziţii cu privire ia funeralii şi înmormântare.

Lista dispoziţiilor de ultimă voinţă a testatorului nu se încheie aici,întrucât mai pot fi incluse şi altele (de exemplu, retractarea revocăriidispoziţiilor unui testament anterior)1.

După ce am analizat cuprinsul testamentului precum şi definiţia dată acestuia de Codul civil se pune întrebarea, dacă aceasta din urmă este

acoperitoare?În literatura de specialitate2 s-a ajuns !a concluzia că definiţia dată

de Codul civil testamentului este de fapt o definiţie a legatului, ca celmai important element cuprins în testament, şi nu una propriu-zisă atestamentului. Se constată că nu toate dispozi ţ iile testamentare vizează transmiterea patrimoniului, precum sunt: recunoaşterea unui copil saudesemnarea unui executor testamentar. Astfel fiind, s-a apreciat că, înrealitate, testamentul este o formă juridică care poate cuprinde diferiteacte juridice cu regim juridic deosebit 3.

începutul testamentului. Moştenitorul instituit nu putea fi chemat decât la întreaga moştenire,moştenirea testamentar ă neputând coexista cu cea legală. în concepţia Codului civil de la1864, legatarul, chiar universal, nu este moştenitor (nefiind presupus de lege continuatorul

persoanei defunctului), ci este un simplu succesor la bunuri.1 Codul civil francez prevede expres şi alte dispoziţii testamentare precum desemnarea unui

tutore (art. 397); a se vedea, J. Maury, Successions et libéralités , Litec, Paris, 2002, p. 177.2 A se vedea: M. Eliescu op. cit., p. 199-205; St. Cărpenaru, op. cit., p. 427-428; D.

Macovei, op. cit., p. 70.3 În doctrină aprecierea este cunoscută ca „teoria actelor juridice de sine stătătoare,




182

Concluzia este importantă deoarece astfel se admite că nulitatea uneidispozi ţ ii testamentare nu atrage după sine şi nulitatea altor dispozi ţ iitestamentare. Astfel, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru forma testamentului acesta este nul absolut, însă unele acte juridice

cu regim juridic separat pot r ămâne valabile (de exemplu, recunoaştereaunui copil)1.

Condi ţ ii generale de validitate a testamentului . Pentru a fi valabiltestamentul trebuie să îndeplinească unele condiţii de fond şi de formă.

A. Condi ţ iile de fond specifice testamentului2 sunt:

1. capacitatea de a dispune şi a primi prin testament;

2. voinţa liber ă şi neviciată a testatorului;

3. cauza valabilă a actului juridic.

1. a). Capacitatea de a dispune prin testament o au toate persoanelefizice, cu excepţia celor pe care legea le consider ă incapabile3.Incapacitatea de a dispune este prevăzută pentru minorii sub 16 ani şi persoanele puse sub interdic ţ ie judecă torească . Aceste persoane sub nici oformă nu pot face testament (nici prin reprezentare, nici cu încuviinţareaocrotitorilor legali şi, evident, nici personal).

În cazul minorului între 16-18 ani legea prevede că el poate dispunede 1/2 din ceea ce ar putea dispune în cazul în care el ar fi major 4.

În favoarea tutorelui minorul nu poate să dispună prin testamentdecât după ce socotelile definitive au fost f ăcute, predate şi primite (cuexcepţia tutorilor ce sunt ascendenţi ai minorului).

În sfâr şit, persoanele care nu au o voinţă conştientă în momentul

îmbr ăcate în formă testamentar ă (numită şi testament - formă juridică)"; a se vedea, Fr.

Deak, op. cit., p. 173.1 În practică testamentele ridică deseori probleme de interpretare. în caz de „îndoială asupra

intenţiilor testatorului", testamentul se interpretează în favoarea debitorilor care, în acest caz,sunt succesorii legali (întrucât aceştia datorează plata legatelor); a se vedea, D. Chirică, op. cit., p. 74-75 şi autorii citaţi

2 Precizăm că, condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească testamentul, ca orice altact juridic, sunt cele prevăzute de art. 948 C. civ. capacitate, consimţământ, obiect şi cauză.în cele de mai sus, vom face referire exclusiv la particularităţile acestora (în materietestamentar ă).

3 Orice persoană este capabilă de a dispune prin testament sau de a primi o asemenealiberalitate dacă legea nu o opreşte. Capacitatea este regula, iar incapacitatea este excepţia {art.656 C. civ.).

4 Dacă nu sunt moştenitori rezervatari, el va dispune de o jumătate din întreaga avere, iar încaz contrar, numai de o jumătate din cotitatea disponibilă; a se vedea, D. Macovei, M. S.

Striblea, op. cit., p. 384




183

încheierii testamentului nu pot dispune prin testament, chiar dacă nu sunt puse sub interdicţie.

Sancţiunea nerespectării capacităţii de a dispune a testatorului estenulitatea relativă .

1 b).Capacitatea de a primi legate.

Legea prevede două categorii de incapacităţi de a primi: absolute şirelative (după cum există faptă de orice dispunători sau produc efectenumai faţă de anumiţi testatori).

În categoria incapacităţilor absolute de a primi legate intr ă:

a). persoanele neconcepute (art. 808 C. civ.};

b). persoanele juridice care nu pot dobândi decât acele drepturi carecorespund scopului stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut (art. 34din Decretul nr. 31/1954).

Când incapacităţile de a primi un legat există numai faţă de anumiţidispunători, ele sunt relative. Aceste incapacităţi se întemeiază pe prezumţia că legatul a fost determinat printr-un abuz de influenţă săvâr şitde gratificat, care s-a folosit, într-un scop interesat, de starea de dependenţă în care se află, faţă de el, dispunătorul. Sunt relativ incapabili de a primi prin legat.

- tutorele, de la minorul ce se află sub ocrotirea sa;

- preoţii, de la cei pe care îi asistă;- ofiţerii de marină, de la persoanele ce se află pe bord în timpul unei

călătorit maritime;

- medicii şi farmaciştii de la bolnavii pe care îi îngrijesc.

Prohibiţia instituită de art. 810 C. civ. privitoare la medici operează dacă:

a) liberalitatea a fost f ăcută în cursul bolii de care dispunătorul amurit;

b) moartea să fi fost cauzată de boala pentru care a fost îngrijit;

c) donatarul sau legatarul să fi tratat pe bolnav, iar tratamentul să fifost continuu1.

Sancţiunea nerespectării incapacităţii relative de a primi legatul este

1 A se vedea: M. Mureşan, K. Josef, Succesiuni , Editura Cordial, Cluj-Napoca, 1996, p.33 şi practica citată de autori.




184

nulitatea relativă a dispoziţiei testamentare. Momentul în funcţie de carese apreciază incapacitatea este data deschiderii moştenirii1.

Sunt absolut incapabili de a primi prin legat cetăţenii str ăini şiapatrizii, dacă obiectul legatului îl constituie un teren de orice fel [art. 41

alin. (2) din Constituţie].2. Voinţa testatorului, liber ă şi neviciată este o altă condiţie de fond

În principiu, voinţa testatorului poate li viciată prin eroare, doi sauviolenţă, când se vor aplica regulile dreptului comun. Particularităţi înmaterie prezintă dolul, căci el este viciul cel mai frecvent şi care capătă oînf ăţişare deosebită. Aceasta se manifestă în materia legatelor sub formă de capta ţ ie sau sugestie, adică de manevre folosite pentru a determina pedispunător să facă o liberalitate pe care altfel nu ar face-o şi nici nu ar aveamotiv s-o facă.

Sugestia sau captaţia constituie o formă a dolului şi va produceanularea liberalit ăţ ii numai dacă s-au folosit manevre viclene sau frauduloase. Acestea ar putea fi:

- sechestrarea dispunătorului;

- interceptarea corespondenţei sale;

- îndepărtarea rudelor şi a prietenilor sau insinuarea unor calomnii laadresa acestora;

- abuz de influenţă sau de autoritate.În lipsa unor asemenea manevre, simpla simulare f ăţ arnică a unor

sentimente de afecţiune sau prestarea unor îngrijiri interesate nu poatelegitima anularea testamentului2.

Sugestia este folosirea unor mijloace nepermise în scopul de a sădiîn mintea testatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi f ăcut-odin proprie iniţiativă.

Capta ţ ia este folosirea de manopere dolosive în scopul de a înşela buna credinţă a testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, f ăr ă de care nu ar fi f ăcut-o.

3. Cauza actului juridic.

Este valabilă dacă are la bază intenţia liberală (animus donandi), dea da f ăr ă a urmări să primească ceva în schimb. Această intenţie de a

1 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 184.2 A se vedea, M. Eliescu, op. cit ., p. 179.




185

gratifica este cauza abstractă şi obiectivă a oricărei obligaţii cu titlugratuit, este voinţa dispunătorului de a juca rolul testatorului. Cauza falsă,ilicită sau imorală atrage după sine nulitatea testamentului;

- cauza falsă este reprezentarea mintală a unui scop care nu

corespunde cu realitatea;- cauza ilicit ă este cea în care scopul urmărit este potrivnic legii;

- cauza este imoral ă când este contrar ă bunelor moravuri.

B. Condiţii de formă

În dreptul nostru, voinţa testamentar ă nu produce efecte decât dacă este îmbr ăcată în anumite forme, impuse de lege în scopul de a asiguralibera manifestare a voinţei testatorului, cât şi certitudinea declaraţiei sale deultimă voinţă1.

Nerespectarea acestor forme strict prevăzute de lege atragesancţiunea nulităţii (formă cerută ad validitatem).

Dispoziţia testamentar ă este un act juridic solemn. Aceasta nuînseamnă că va trebui îmbr ăcată întotdeauna în formă autentică.Legiuitorul (art. 858 C. civ.) permite testatorului să aleagă intre trei formede testament, numite „ordinare”:

- testamentul olograf,

- testamentul mistic sau secret,

- testamentul autentic.

În afar ă de acestea, Codul civil dă posibilitatea testatorului ca, înîmprejur ări deosebite, să poată recurge la unul din testamentele autenticesimplificate, cunoscute sub denumirea de testamente privilegiate (art. 868-886 C. civ.).

Aceeaşi sancţiune (a nulităţii absolute) se aplică şi codicilului în cazde nerespectare a formei prevăzute de lege pentru testament. Codicilul este

înscrisul ce cuprinde dispoziţii de ultimă voinţă care alcătuiesc adaosul,suplimentul sau accesoriul unei dispoziţii testamentare anterioare. Pentru a

1 În vechiul drept românesc, prima formă de dispoziţie pentru cauză de moarte a fost ceaorală: „limba de moarte", care se f ăcea în prezenţa martorilor (de obicei feţe bisericeşti).Testamentul scris, diata, trebuia să fie iscălit prin semnare sau punere de deget ori de pecete,să fie datat şi întocmit faţă de martori care să-l întărească prin semnătur ă. Reglementăriamănunţite atât despre diată, cât si despre limba de moarte cuprinde Codul Calimach şi LegiuireaCaragea. Pentru amănunte, a se vedea, V. Stoica, op. cit., p. 22-31.




186

fi valabil, codicilul trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi actul juridic principal pe care îl însoţeşte1.

C. Reguli de formă comune tuturor testamentelor.

Condiţiile de formă cerute pentru orice fel de testament sunt:obligativitatea formei scrise şi obligativitatea testamentului separat (oprirea testamentului conjunctiv).

1. Forma scrisă . În dreptul nostru, legea recunoaşte valabilitateaoricărui testament numai dacă a fost f ă cut în formă scrisă . Testamentuloral sau verbal (cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea denuncupativ2 ), în dreptul nostru, nu produce efectele juridice ale unuitestament valabil, indiferent de numărul martorilor 3.

Ce se va întâmpla dacă o persoană ar pretinde că este împiedicată de

o ter ţă persoană sau de for ţa major ă să prezinte instanţei judecătoreşti untestament scris prin care a fost desemnată legatar? În această ipoteză sedisting două situa ţ ii.

a) Când reclamantul pretinde că for ţa major ă sau ter ţa persoană l-au împiedicat pe testator să-şi exprime voinţa de a-1 gratifica într-una dinformele testamentare scrise (de pildă, din cauza bolii a fost înimposibilitate fizică de a scrie testamentul). În acest caz, apreciem că manifestarea de ultimă voinţă a defunctului, chiar dacă este probată dereclamant cu martori, nu întrune şte condi ţ iile de formă pentru testament;

b) Când reclamantul pretinde că un înscris testamentar valabil aexistat, dar că a dispărut ulterior, prin pierdere, distrugere sau dosire.Soluţia depinde de situaţia în care s-a aflat testatorul şi anume: a cunoscutsau nu despre pieirea, distrugerea sau dosirea testamentului? Dacă testatorul a cunoscut pieirea, distrugerea sau dosirea testamentului, seconsider ă că ne aflăm în cazul unei revocări tacite a legatelor cuprinse înînscris, întrucât acesta putea să refacă testamentul, f ăcând astfel dovadastăruinţei sale în intenţia de a face o liberalitate.

Dacă însă testamentul a fost distrus sau dosit f ăr ă ştiinţa autorului

1 În dreptul roman codiciliul avea o semnificaţie redusă, în sensul că deşi reprezenta o cale prin care se adăugau dispoziţii la un testament anterior întocmit, „nu putea conţine niciinstituire, nici substituire de moştenitori şi nici dezmoşteniri" (codicillis hereditas neque dari,neque admini potest, a se vedea, V. Hanga, Adagii juridice latine şti , Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1998, p. 22..

2 Nuncupatio - lat., declarare de moştenitori.3 Testamentul oral a fost recunoscut de dreptul roman, dar şi de dreptul vechi românesc,

fiind aplicabil şi în secolul nostru în Transilvania, prin dispoziţiile Codului civil austriac; a sevedea, M. Eliescu, op. cit., p. 243.




187

sau după moartea acestuia, fie prin fapta unei ter ţe persoane, fie printr-uncaz de for ţă major ă, legatarul va putea dovedi prin orice mijloc de probă existenţa şi cuprinsul testamentului valabil încheiat.

2. Obligativitatea testamentului separat. Oprirea testamentului

conjunctiv.A doua regulă de formă

1 comună tuturor testamentelor este cea careopreşte testamentul conjunctiv (art. 857 C. civ.). Legea interzice ca două persoane să testeze prin acela şi act, una în favoarea celeilalte sau înfavoarea unei ter ţe persoane. Opreliştea impusă de Codul civil se justifică prin preocuparea legiuitorului de a garanta caracterul unilateral şi personalal testamentului, dar mai ales caracterul, prin esenţă, revocabil ai acestuia.Făr ă această interdicţie fiecare testator nu ar putea revoca propriile saledispoziţii f ăr ă consimţământul celorlalţi2.

În practică problema se pune în faţa notarului public, când soţiisolicită să facă un testament unul în favoarea celuilalt prin acelaşi act, pentru ca nici unul să nu-l poată revoca f ăr ă consimţământul celuilalt.

Precizăm că, în materie de testament nu se pot lua mă suri de siguran ţă , întrucât acestea ar contraveni atât libertăţii testatorului de areveni asupra manifestării sale de voinţă pentru cauză de moarte, cât şicaracterului unilateral şi personal al testamentului.

3. Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă cerute pentru orice

fel de testamentEste nulitatea absolută şi va putea fi invocată de orice persoană

interesată (art. 886 C. civ.). Sancţiunea nulităţii absolute este însă atenuat ă în anumite situaţii3:

a) Testamentul autentic sau mistic, nul pentru vicii de formă , arevaloare de testament olograf valabil dacă este scris în întregime, datat şisemnat de testator (conform principiului conversiunii actelor juridice);

b) Testamentul nul pentru vicii de formă d ă na ştere unei obliga ţ iiimperfecte (naturale) în sarcina moştenitorilor defunctului, care poate

1 În doctrina juridică s-a pus întrebarea: dacă oprirea testamentului conjunctiv este condiţiede formă sau de fond? Majoritatea autorilor au opinat în favoarea condiţiei de formă; a sevedea: M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 349; M. Eliescu, op. cit, p. 432. În favoarea condiţieide fond, a se vedea, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Dona ţ iuni. Testamente, vol. III, Editura „Socec", Bucureşti, p. 494.

2 Testamentul este conjunctiv „numai dacă este. ca act juridic, o oper ă comună a două saumai multe persoane, dispoziţiile fiind contopite în acelaşi context"; a se vedea, Fr. Deak, op. cit,

p. 195.3 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 247.




188

constitui cauza unei obligaţii civile perfecte pe care şi-o asumă unmoştenitor de a executa ultima voinţă a defunctului (cu toate că testamentul este nul).

c) Moştenitorul care, voluntar şi în cuno ştin ţă de cauză , execută

legatul f ăcut printr-un testament nul pentru vicii de formă nu se mai poate prevala de nulitatea acelui legat. Astfel, s-a decis că nulitatea absolută atestamentului pentru vicii de formă se poate acoperi prin confirmare decătre moştenitor. Soluţia se bazează pe art. 1167 alin. (3) C. civ. ale căruidispoziţii, prevăzute pentru donaţii, au fost extinse şi la testamente.

II. Diferite feluri de testamente

În dreptul nostru sunt cunoscute trei categorii de testamente în careautorul îşi poate manifesta ultima sa voinţă:

A. testamentele încheiate în condiţii normale, obişnuite, denumitetestamente ordinare;

B. testamentele încheiate în cazuri excepţionale, denumitetestamente privilegiate;

C. forme simplificate de testamente pentru depunerile la C.E.C. şitestamentul f ăcut în str ăinătate.

A .Testamentele ordinare

Din categoria testamentelor ordinare fac parte testamentele: olograf,autentic şi mistic (secret).

1. Testamentul olograf 1 este acel testament care trebuie să fie înîntregime scris, datat şi semnat 2 de mâna testatorului. Testamentul olograf prezintă următoarele avantaje:

a) este supus formalităţilor celor mai simple;

b) poate fi f ăcut oriunde, oricând şi f ăr ă ajutorul nimănui;c) permite păstrarea secretului asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă.

Testamentul olograf prezintă şi neajunsuri, precum:

a) voinţa testatorului poate fi uşor influenţată (prin sugestie saucaptaţie);

1 Denumirea sa provine din cuvintele greceşti holos - întreg şi grafo - a scrie.2 Neîndeplinirea acestor condiţii atrage nulitatea testamentului.




189

b) poate fi uşor falsificat din pricina simplităţii formelor sale;

c) întocmirea lui f ăr ă asistenţă juridică poate avea ca efect oredactare defectuoasă şi ulterior greutăţi de interpretare;

d) poate fi uşor dosit sau distrus.

În practică testamentul olograf este cel mai des întâlnit 1. Aceasta sedatorează simplicităţii formelor prevăzute de lege pentru validitatea lui.

Scrierea testamentului olograf. Testamentul olograf trebuie scris înîntregime de testator. Testamentul poate fi scris în orice limbă ştiută detestator. El poate fi scris pe orice suport: pe hârtie cu stiloul sau creionul, pe un perete cu pensula sau cărbunele, pe un geam sau oglinda cu undiamant şi în general pe orice suport şi cu orice instrument scriptura cucondiţia ca scrisul să fie de mână (adică, să reproducă caracteristicile

grafice individuale ale fiecărei persoane în parte). Acest testament nu poate fi însă dactilografiat sau tipărit (executat prin metode mecanice descris).

Testamentul olograf, deşi act solemn, fiind un înscris sub semnătur ă privată, dacă scrierea sau semnătura nu este recunoscută de cătremoştenitori, se va recurge la verificare de scripte (se poate dispune oexpertiză grafoscopică2). În cazul dactilografierii sau tipăririitestamentului pe baza scrisului executat de maşină, expertul grafoscop nuva putea emite o concluzie certă privind autorul scrierii. Prin urmare,

testamentul dactilografiat sau tipărit este nul.Orice fel de scriere este permisă, chiar şi stenodactilografia sau

alfabetul special pentru orbi.

Testamentul olograf poate fi întocmit dintr-o singur ă dată sau peetape, poate să poarte titulatura de testament sau nu, dar este necesar să rezulte din conţinut că este un act final (şi nu un proiect).

După cum am văzut, legea impune ca testamentul olograf să fie înîntregime scris chiar de mâna testatorului. Ce se va întâmpla dacă testamentul va cuprinde şi o scriere str ă ină ? Sunt posibile două situaţii.

Scrierea str ăină nu are nici o legătur ă cu dispoziţiile de ultimă voinţă ale testatorului. În acest caz testamentul este valabil întrucât voinţa

1 În Portugalia, testamentul olograf nu este recunoscut, astfel că un cetăţean portughez nu poate să testeze în formă olograf ă nici chiar într-o ţar ă care admite ca valabil testamentulolograf (A se vedea O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p.62)

2 Grafoscopia: ştiinţa identificării scriitorului pe baza elementelor de execuţie caracteristicescrisului.




190

testatorului nu a fost afectată cu nimic. Scrierea str ăină priveştedispoziţiile testamentare, de exemplu, este vorba despre o ştersătur ă, omodificare sau o adăugire cuprinsă în testament. în acest caz, testamentulva fi nul, dacă intervenţia str ăină s-a f ăcut cu ştirea testatorului şi va fi,

dimpotrivă, valabil aşa cum a fost conceput de către testator, dacă acesta nu a avut cunoştinţă de intervenţie1.

Testatorul poate efectua modificări ulterioare ale actului său deultimă voinţă, însă acestea trebuiesc datate şi semnate. Uneori testamentulcuprinde adăugiri, ştersături sau modificări executate chiar de mânatestatorului. Acestea trebuiesc datate şi semnate numai în măsura în care produc modificări de esenţă ale dispoziţiilor testamentare cuprinse înconţinutul testamentului.

În ceea ce priveşte libertatea de redactare, testatorul poate fi asistat

de o altă persoană care să-l ajute la materializarea voinţei sale, însă „asistenţa materială" care viciază libertatea de ultimă voinţă a autoruluiatrage după sine nulitatea actului.

Testamentul este valabil şi dacă a fost întocmit după un model ce i-afost pus la dispoziţie testatorului de o altă persoană, cu condiţia caredactarea acestuia să fie la nivelul pregătirii intelectuale a autorului.

Data testamentului olograf . Conform art. 859 C. civ. pentru a fivalid, testamentul trebuie să fie datat de mâna testatorului2. Datatestamentului este importantă întrucât în raport de ea se poate stabili:

- capacitatea testatorului;

- validitatea testamentului în cazul în care testatorul a lăsat maimulte testamente (ultimul revocând dispoziţiile contrare sau incompatibilecuprinse într-un testament anterior).

Data trebuie să cuprindă anul, luna şi ziua când s-a redactattestamentul. Ea poate fi expresă, dar poate fi şi implicită, de pildă „Sf.Mărie 1993". Ora redactării nu este, de regulă, necesar ă. Dacă situaţia prezintă două testamente contradictorii redactate în aceeaşi zi, ora se va

stabili prin orice mijloc de probă.Data poate fi pusă oriunde în cuprinsul testamentului, iar când

testamentul a fost redactat pe mai multe foi se va data o singur ă pagină,rezultând însă că este valabilă pentru actul întreg. Testamentul întocmit pe

1 A se vedea, St. Cărpenaru, op. cit ., p. 434.2 În doctrină se admite şi valabilitatea datei care este: în parte tipărită si, în parte scrisă de

testator; ase vedea: I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit ., p. 505; M. Eliescu, op.cit., p. 221




191

păr ţi la diferite intervale de timp, se va data în final.

Lipsa datei atrage nulitatea testamentului.

Când data există, dar este inexactă, deosebim două situaţii:

a) data este falsă; adică a fost alterată cu bună ştiinţă de testator. b) data este incompletă sau eronată fiind rodul unei greşeli

involuntare.

În cazul în care data trecut ă în testament este falsă , testatorultrecând în mod intenţionat o altă dală decât cea reală testamentul va fi nul.Proba falsităţii se poate face prin orice mijloc de probă, dacă falsificareadatei a avut drept scop frauda, şi numai prin elementele intrinseci aletestamentului, dacă nu s-a urmărit frauda legii.

Data incomplet ă sau involuntar eronat ă se datorează unei simplegreşeli a testatorului. Instanţele judecătoreşti vor putea întregi sau rectificadata.

Data fiind un element esenţial al testamentului, va putea firectificat ă numai cu ajutorul elementelor materiale sau intelectualerezultate din cuprinsul actului de ultimă voinţă (căci numai astfel seconsider ă că figurează în testament). Proba va fi, deci, intrinsecă . Dovadava putea fi f ăcută şi prin elemente extrinseci, cum ar fi moartea testatoruluisau data când a fost pusă în vânzare o anumită calitate de hârtie sau când poşta a ştampilat înscrisul, însă numai dacă elementele extrinseci îşigăsesc principiul şi r ădăcina în elementele intrinseci şi contribuie laîntărirea indicaţiilor ce decurg din conţinutul înscrisului de ultimă voinţă (şi nu la contrazicerea acestora).

Inexactitatea datei este acoperită dacă a fost rectificată ulterior detestator, printr-un supliment la testament (codicil).

Data poate fi incertă dacă testamentul cuprinde mai multe datediferite, dacă este incompletă sau dacă scrierea defectuoasă a testamentuluinu permite descifrarea ei, cazuri în care se aplică aceleaşi reguli ca cele

privitoare la data eronată Semnă tura. Prin semnătur ă testatorul finalizează şi întăreşte

dispoziţiile cuprinse în actul juridic de ultimă voinţă. Actul nesemnat poate fi interpretat ca un simplu proiect ce nu exprimă voinţa autorului dea produce efecte juridice.

Semnătura nu trebuie să cuprindă, obligatoriu, numele din actul destare civilă a testatorului, ci poate fi chiar un pseudonim folosit de obicei.Esenţial este ca semnătura să permit ă identificarea testatorului. Semnătura




192

trebuie să fie executată de mâna testatorului. Punerea de deget aneştiutorului de carte nu constituie o semnătur ă şi atrage nulitateatestamentului.

Semnătura se execută, de obicei, la sfâr şitul testamentului; aşezarea

acesteia, însă, la începutul actului sau la sfâr şitul acestuia, de natur ă să seînţeleagă că autorul acesteia şi-a însuşit astfel cuprinsul şi data, nudetermină anularea lui. Când testamentul este întocmit pe mai multe foi nueste obligatoriu semnarea pe fiecare în parte.

Semnătura este o formalitate esenţială. Lipsa ei atrage întotdeaunanulitatea absolut ă a testamentului.

Prezentarea testamentului olograf . O altă formalitate este prezentarea testamentului olograf, de către orice persoană care l-a găsit, înfaţa notarului public de ta locul unde s-a deschis moştenirea. Notarulconstată atât deschiderea testamentului cât şi starea în care se află şidispune păstrarea acestuia în cadrul biroului notarial. Materializareaconstatării se face într-un proces verbal.

Formalizarea prezentării testamentului olograf se deosebeşte decelelalte trei prin faptul că este ulterioar ă întocmirii testamentului. Pentruaceastă formalitate legea nu prevede o sancţiune, astfel că testamentulolograf îşi produce efectele şi în cazul în care nu a fost înf ăţişat notarului.

Puterea doveditoare. Testamentul olograf deşi este un act juridic

solemn, este constatat printr-un înscris sub semnătur ă privată1

. Cei cărora lise opune acest testament (moştenitorii legali) pot să conteste scrierea,datarea şi semnarea acestuia de către testator.

În ceea ce priveşte nerecunoaşterea scrierii sau semnăturii, potrivitart. 1178 C. civ., legatarii vor trebui să dovedească sinceritatea scrierii şisemnării. Dovada scrierii şi semnării de către testator se va face prinverificarea de scripte.

În materie de putere doveditoare a datei testamentului se admite că întrucât scrierea şi semnătura au fost recunoscute de cei cărora li se opun

sau prin verificare de scripte s-a stabilit că ele apar ţin testatorului, dataindicată în testament este opozabilă ter ţilor f ăr ă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1182 C. civ. Data testamentului este opozabilă ter ţelor persoane numai până la proba contrar ă. Ter ţii (moştenitorii legali) o potcombate, dar numai cu elemente intrinseci testamentului (se pot folosiorice mijloace de probă numai în caz de fraudă sau de incapacitate a

1 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 210; D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit., p. 394.




193

testatorului).

2. Testamentul autentic este testamentul care a fost autentificat denotarul public, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Avantajele testamentului autentic:

a) poate fi folosit de cei care nu pot sau nu ştiu să citească şi să scrie;

b) folosirea mijloacelor dolosive este mai dificilă întrucât notarulasigur ă realizarea voinţei testatorului în cadrul dispoziţiilor testamentare(influenţarea prin sugestie sau captaţie este mai greu de realizat);

c) conservarea înscrisului testamentar este bine asigurată, întrucât unexemplar este păstrat la notarul public (nefiind posibilă dosirea sausustragerea acestuia).

Dezavantajele testamentului autentic:

a) necesită un timp mai îndelungat precum şi cheltuieli materialesporite, în comparaţie cu testamentul olograf;

b) nu asigur ă păstrarea deplină a secretului dispoziţiilor de ultimă voinţă.

Formalit ăţ ile autentifică rii testamentului. Testatorul, care este, deregulă, şi redactorul testamentului se va prezenta la biroul notarial şi vadeclara în faţa notarului public, după citirea testamentului, că cele cuprinseîn el reprezintă voinţa sa, nealterată. Proiectul de testament poate fi redactatşi de o altă persoană (de exemplu, un avocat) care, în această situaţie,trebuie să se prezinte şi el la biroul notarial pentru atestarea înscrisului.Întrucât testamentul este un act juridic strict personal nu este permisă reprezentarea testatorului.

Testamentul autentic se poate încheia şi în alte locuri decât în sediulnotarului public (de exemplu, la locuinţa testatorului) în situaţii bine justificate, precum ar fi: vârsta înaintată, boala testatorului etc.împrejur ările în care se va încheia testamentul în alte locuri r ămân la liberaapreciere a notarului public. Testatorul nu este obligat să prezinte notaruluiun proiect de testament. Testamentul poate fi întocmit, la cerereatestatorului, şi de către notarul public.

În toate cazurile notarul verifică identitatea testatorului, eventual pea redactorului şi a martorilor. Apoi se dă citire înscrisului, cuvânt cucuvânt, în auzul testatorului, care va fi întrebat dacă înscrisul reprezintă




194

ultima sa voinţă1. După luarea consimţământului2, înscrisul se semnează înfaţa notarului de către testator şi de eventualul redactor.

Dacă testamentul este întocmit conform dispoziţiilor legale, notarulva încuviinţa autentificarea testamentului printr-o rezoluţie pusă pe cererea

testatorului. Faptul îndeplinirii autentificării testamentului se constată printr-o încheiere întocmită de notarul public.

Puterea doveditoare a testamentului autentic. Testamentul autenticare (până la înscrierea în fals) for ţa probantă a orică rui înscris autentic.For ţa probantă a înscrisului autentic se refer ă şi la menţiunile procesului-verbal de autentificare, întemeiate pe constatările f ăcute, în limiteleatribuţiilor sale de notar, prin propriile sale simţuri (expropriis sensibus),cum ar fi: constatarea prezentării în persoană a testatorului şi a redactoruluitestamentului sau a martorilor, a prezentării testamentului în două

exemplare, constatarea înscrisului testamentar în auzul testatorului,consemnarea declaraţiilor acestuia, a redactorului şi a martorilor, menţiuneareferitoare la locul autentificării.

Rezultă că existenţa declaraţiilor f ăcute în faţa notarului public careautentifică şi care au fost consemnate de el în încheierea de autentificarenu poate fi combă tut ă decât prin înscrierea în fals, în schimb, sinceritateaacestor declaraţii poate fi combătută prin orice mijloc de probă3.

Sancţiunea pentru nerespectarea formalităţilor esenţiale4 prevăzutede lege este nulitatea absolut ă .

3. Testamentul mistic sau secret 5 este testamentul semnat detestator, strâns şi sigilat şi prezentat judecă toriei pentru îndeplinirea unor formalităţi (art. 864 C. civ.). Aceasta este forma testamentar ă cel mai puţinîntrebuinţată.

1 La fiecare termen al dezbaterii succesorale notarul public va întocmi o încheiere motivată care va cuprinde menţiunile referitoare la îndeplinirea procedurii; a se vedea, V. M. Ciobanu,

Tratat teoretic şi practic de procedur ă civil ă , Editura Naţional, Bucureşti, 1997, p. 678.2 Testatorul îşi va exprima consimţământul înaintea notarului public, prin declaraţie orală.

Testatorul surd, mut sau surdo-mut, însă ştiutor de carte îşi va da consimţământul menţionândîn testament cu propria lui mână că l-a citit. în situaţia de mai sus, dacă testatorul nu ştie să citească se va lua prin interpret. În cazul orbului notarul, înainte de a primi declaraţia de ultimă voinţă orală a acestuia, se va convinge prin întrebări că acesta a auzit bine cuprinsultestamentului ce i-a fost citit.

3 Constatările f ăcute personal de agentul instrumentator (notarul public) dar care depăşescatribuţiile sale legale vor putea (i combătute prin orice mijloc de probă.

4 1 Ase vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 219.5 Termenul „mistic" are în special, semnificaţie de secret, a se vedea Fr. Terre, Y.

Lequette, Droit civil. Les successions. Les libéralités , Dalloz, Paris, 1997, p. 319.




195

Testamentul mistic cumulează neajunsurile testamentului autentic cucele ale testamentului olograf. Acesta se pune la dispozi ţia unei singurecategorii de persoane (dar nu numai) şi anume celor care, ne ştiind să scrie,nu pot recurge la forma testamentului olograf (dar care ştiu să citească şi

să semneze) şi nu doresc să întocmească un testament autentic pentru păstrarea în mai bune condiţii a secretului dispoziţiilor de ultimă voinţă.

Testamentul mistic impune testatorului prezentarea în faţa unuiorgan de stat (judecătoria competentă)1 pentru îndeplinirea unor formalităţi, ceea ce implică cheltuială (ca şi testamentul autentic), f ăr ă însă a-l scuti de neajunsurile testamentului olograf în ce priveşte valoarea probantă şi conservarea testamentului (dacă nu este lăsat în păstrare la judecătorie).

Formalit ăţ ile cerute pentru testamentul mistic. Testamentul mistic

poate fi scris de testator, de o altă persoană, poate fi scris de mână saudactilografiat, putând fi executat chiar cu alfabetul pentru orbi, însă întoate cazurile cel care testează trebuie să-l semneze. Hârtia pe care s-aredactat testamentul ori plicul în care a această hârtie se va strânge şi seva sigila. Insuficienţa închiderii şi sigilării testamentului atrage după sinenulitatea acestuia.

Testatorul va prezenta testamentul unei judecătorii, strâns şi sigilatsau îl va strânge şi sigila în faţa judecătorului, declarând că dispoziţiiledin înscris alcătuiesc testamentul său, scris de el sau scris de altă persoană

şi semnat de el. În cazul în care declaraţia testatorului este mincinoasă,testamentul mistic va fi nul (declaraţia incompletă nu atrage nulitateatestamentului).

Când testatorul, din cauza bolii, este în imposibilitate fizică de a se prezenta în faţa judecătorului, atunci prezentarea, strângerea şi sigilareatestamentului, precum şi declaraţia testatorului se vor face la domiciliulacestuia din urmă în prezenţa unui judecător delegat.

În ambele situaţii, judecătorul care primeşte testamentul este obligatsă întocmească pe hârtia sau plicul sigilat actul de suprascriere („act de

subscripţie" conform, art. 864 C. civ.). Actul de suprascriere este un proces-verbal care constată prezentarea testatorului, declaraţia acestuia că testamentul este al său şi starea lui. Actul de suprascriere va fi datat şisemnat de testator şi judecător. Formalităţile ar ătate mai sus trebuie

1 Codul civil împuternicea instanţa judecătorească să îndeplinească atât formalităţiletestamentului autentic cât şi cele ale testamentului mistic. Legea nr. 36/1995 modifică aceste

prevederi, în sensul că actele autentice se întocmesc de notarul public.




196

desf ăşurate f ăr ă întrerupere în vederea evitării înlocuirii testamentului. Nerespectarea oricărei formalităţi atrage nulitatea testamentului (art. 886C. civ.).

După îndeplinirea formalităţilor, testamentul este restituit

testatorului sau poate fi păstrat la judecătorie. Natura juridică şi puterea doveditoare a testamentului mistic.

Testamentul mistic este alcătuit de fapt din două înscrisuri deosebite:

a) un înscris sub semnătur ă privată {testamentul propriu-zis);

b) un înscris autentic (actul de suprascriere).

Întrucât cei din urmă finalizează pe cel dintâi, testamentul mistic nutrebuie datat, el fiind până la suprascriere un simplu proiect.

Şi în privinţa puterii doveditoare trebuie să facem distincţie întrecele două acte: testamentul propriu-zis şi actul de suprascriere. Primulfiind un act sub semnătur ă privată, va putea fi contestat în condiţiiledreptului comun {menţiunile din actul propriu-zis f ăcând dovadă până la proba contrar ă). Procesul-verbal de suprascriere face dovadă însă, până laînscrierea în fals, pentru tot ce judecătorul declar ă că a constatat.Sinceritatea declaraţiei testatorului va putea fi însă combătută prin oricemijloc de probă.

B .Testamentele privilegiate Având în vedere că testatorul s-ar putea afla în împrejur ări

excepţionale care l-ar împiedica să îndeplinească formalităţile cerute delege pentru testament, legiuitorul a prevăzut pentru fiecare dintre acestesituaţii, testamente autentice, simplificate, denumite testamente privilegiate1. Aceste testamente sunt:

a) testamentele militarilor;

b) testamentul în caz de boală contagioasă;

c) testamentul maritim.

1. Testamentul militarilor

Pot uza de această formă testamentar ă militarii precum şi ceiasimilaţi lor, cât timp se află pe teritoriul str ăin, în misiune ori prizonieri lainamic sau pe teritoriul român într-o localitate asediată ori ale cărei

1 A se vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p. 439.




197

comunicaţii au fost întrerupte din cauza r ăzboiului (art. 868-871 C. civ).Agentul instrumentator nu va fi, în acest caz, notarul public, ci ofiţerulcomandant al unităţii, asistat de doi martori.

Dacă militarul este r ănit sau bolnav, agentul instrumentator va fi

medicul militar-şef al spitalului, asistat de comandantul unităţii militare2. Testamentul f ă cut în timp de boala contagioasa

Persoanele aflate pe un teritoriu izolat din cauza unei bolicontagioase (în carantină) au de asemenea posibilitatea să testeze în formă simplificată (art. 872 C. civ.}. De această formă pot uza toate persoanele)izolate, indiferent că sunt contaminate sau nu. Agentul instrumentator vafi, în acest caz, un membru al consiliului local sau primarul, asistat de doimartori.

Acest testament privilegiat nu va putea fi folosit dacă în localitateexistă notar public, căci abaterea de la formele testamentelor ordinare nuar avea justificare, întrucât testatorul poate face un testament autentic înformele dreptului comun

3. Testamentul maritim

În cursul unei călătorii pe mare, călătorii şi membrii echipajului pottesta în această formă simplificată (art. 874-875 C. civ.). Persoanele demai sus se pot folosi de această formă privilegiată numai dacă vasul se află pe mare; dacă vasul este ancorat într-un port românesc sau într-un port

str ăin în care există un agent diplomatic sau consular român, se poate testanumai în formele ordinare1. Agentul instrumentator în cazul testamentuluimaritim este comandantul vasului sau un Înlocuitor al său asistat deofiţerul intendent de bord şi de doi martori.

Pentru asigurarea conservării testamentului maritim legea cere, subsancţiunea nulităţii, ca acesta să fie întocmit în două exemplare. Unexemplar din acestea se va preda agentului diplomatic sau consular romândin primul port în care va ancora vasul pentru a fi trimis în ţar ă la notarul public al locului de domiciliu al testatorului.

Dacă vasul a ancorat într-un port românesc, ambele exemplare aletestamentului vor fi înaintate prin organele portuare la notarul public de ladomiciliul testatorului (art. 876-878 C. civ.}.

Testamentul maritim îşi încetează valabilitatea în termen de 3 luni de ladata când testatorul a ajuns într-un loc unde poate testa în formele ordinare(art. 882 C. civ.).

1 Ase vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 225; D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit., p. 401.




198

4. Reguli comune testamentelor privilegiateTestamentele privilegiate sunt cârmuite de următoarele reguli

comune:

a) Sub sancţiunea nulităţii testamentele privilegiate trebuiesc

semnate de agentul instrumentator, de testator (f ăcându-se menţiune dacă acesta nu ştie sau nu poate să semneze), de cel puţin unul din cei doimartori care au asistat la întocmirea înscrisului (motivându-se lipsasemnăturii celui de al doilea). Datarea testamentului este necesar ă pentru a proba întocmirea acestuia în împrejur ări excepţionale. Cu toate acestea nutoţi autorii consider ă data o formalitate esenţială1.

b) Testamentele privilegiate produc efecte juridice numai dacă testatorul a murit în împrejur ă ri neobi şnuite care l-au împiedicat să folosească formele testamentare ordinare. În caz contrar testamentul îşi va

pierde eficacitatea după 6 luni, iar în cazul testamentului maritim după 3luni din ziua când testatorul a încetat să mai fie împiedicat de a testa potrivit dreptului comun (art. 871, 873, 882 C. civ.).

Simplitatea testamentelor privilegiate se justifică prin aceea că, pede o parte, sunt întocmite în condiţii excepţionale, iar pe de altă parte suntinstrumentate, de regulă, de persoane f ăr ă pregătire specială.

C. Alte forme testamentare special reglementate de lege

1. Dispozi ţ iile de ultimă voin ţă cu privire la depunerile la C.E.C.

Legislaţia noastr ă prevede posibilitatea pentru titularii de depuneri laC.E.C. să hotărască, pentru cazul încetării din viaţă soarta sumelor depusela C.E.C. Această dispoziţie se poate realiza, nu numai sub forma unuitestament ordinar sau privilegiat, dar şi într-o formă speciala2 , numită clauză testamentar ă (art. 22 din statut).

În legătur ă cu aceste dispoziţii ale titularului de depuneri în literatura

de specialitate au existat discuţii privind natura lor juridică3

. Întrebarea este:dacă declaraţia de voinţă a titularului unui libret de economii, cu privire la

1 A se vedea, A. Ionaşcu, Curs de drept civil. Succesiunile , Cluj, 1948-1949, p. 1402 A se vedea Legea nr. 58/1998 (modificată prin O.G. nr. 23/1999, O.U.G. nr. 24/1999.

O.U.G. nr. 56/2000, O.U.G. nr. 137/2001; Legea nr. 66/1996, republicată privind reorganizareaC.E.C. în societate bancar ă pe acţiuni (modificată prin Legea nr. 250/1998); HG nr. 888/1996

privind statutul CEC (modificata prin Legea nr. 146/1997).3 A se vedea, M. Eliescu, Dispozi ţ iile testamentare privitoare la sumele depuse la C.E.C,

în Studii şi Cercetări Juridice nr. 1/1962 p. 67 şi urm.




199

soarta depozitului său în caz de moarte, este o stipula ţ ie pentru altul sau oliberalitate testamentar ă , adică un legat?

După unii autori ar fi vorba de un contract încheiat în favoarea uneiter ţe persoane (o stipulaţie pentru altul), respectiv un contract de depozit în

care se stipulează, în favoarea unei ter ţe persoane, eliberarea sumelor In cazde moarte.

Astăzi, literatura juridică şi practica judecătorească, în unanimitate,recunosc că această dispoziţie, în realitate reprezintă o dispozi ţ ietestamentar ă , f ăcută într-o formă simplificat ă şi deci această dispoziţiereprezintă un legat cu titlu particular, având ca obiect sumele de bani,inclusiv dobânzile, care se vor găsi depuse la C.E.C. la data decesuluititularului de libret.

Clauza testamentar ă1 are următoarele caracteristici:

a) Clauza testamentar ă nu trebuie confundată cu clauza deîmputernicire. Clauza de împuternicire este un mandat care produceefecte în timpul vie ţ ii titularului şi deci împuternicitul poate dispune deaceste sume până în clipa mor ţii titularului de libret. Din momentul mor ţiiacestuia, clauza de "împuternicire încetează a produce efecte juridice, înschimb clauza testamentar ă produce efecte din momentul decesuluititularului de libret.

b) Clauza testamentar ă este o formă simplificat ă de a testa,

(testament olograf simplificat), fiindcă se cere numai semnăturatestatorului, restul datelor fiind completate de personalul C.E.C.-ului, caurmare a indicaţiilor date de titularul de libret.

c) Clauza testamentar ă este un legat cu titlu particular şi deci, în privinţa acestei dispoziţii se aplică toate regulile care guvernează regimul juridic al legatelor cu titlu particular (mai puţin cele referitoare laformă). De exemplu: titularul are moştenitori rezervatari şi prin această clauză (plus eventualele alte legate f ăcute prin alte testamente), se încalcă rezerva; soluţia este că va trebui să se facă reducţiunea liberalităţilor

excesive. Dacă nu se încalcă rezerva succesorală clauza testamentar ă produce efectele generale ale unui legat.

d) Clauza testamentar ă reprezint ă un testament şi, în consecinţă, seaplică regulile specifice testamentului, printre care principiulrevocabilităţii dispoziţiilor testamentare până în ultima clipă a vieţiitestatorului. Clauza testamentar ă f ăcută de titular nu-l obligă pe acesta să o

1 Clauza testamentar ă nu trebuie scrisă de testator, ea fiind completată de funcţionarulC.E.C; a se vedea, D. Chirică, op. cit., p. 111.




200

menţină până la moarte; el poate reveni asupra ei anulând-o sau poate anulaclauza testamentar ă printr-un alt testament. De menţionat, că nu se cere osimetrie a formelor testamentare, dispoziţia de ultimă voinţă f ăcută înformă specială va putea fi revocată printr-un testament ordinar sau

privilegiat sau invers: o dispoziţie cuprinsă într-un testament ordinar sau privilegiat va putea fi revocată prin forma specială a clauzei testamentare1.

2. Testamentul f ă cut în str ă ină tate

Cetăţeanul român aflat în str ăinătate va putea dispune printestament, fie în forma olograf ă prevăzută de legea română, fie în formaautentică statornicită de legea locului unde se întocmeşte testamentul (art.885 C. civ.). La aceste forme, prevăzute de Codul civil, se mai poateadăuga şi forma autentică reglementată de legea română pentru cazul încare testamentul se încheie în faţa unui agent diplomatic sau consular român.

Menţionăm că pentru a înlesni exprimarea voinţei testamentare, potrivit Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de dreptinternaţional privat întocmirea, modificarea sau revocarea testamentuluisunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile,fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesuluitestatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

1. legea naţională a testatorului;2. legea domiciliului acestuia;

3. legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

4. legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

5. legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura detransmitere a bunurilor moştenite [art. 68 alin. (3)].

III. Principalele dispoziţii cuprinse în testament

A. Legatul

No ţ iune şi condi ţ ii . Principalele dispoziţii în cadrul testamentelor,indiferent de forma lor sunt cele referitoare ia: legat, exheredare şiexecuţiunea testamentar ă.

1 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., 237.




201

Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin caretestatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său,vor primi întreg patrimoniul, o fracţiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul testatorului1. Din analiza definiţiei date legatului rezultă că:

a) desemnarea legatarului trebuie f ăcută prin testament, înseamnă că testamentul trebuie să precizeze persoana legatarului sau cel puţin să prevadă elementele necesare cu ajutorul cărora persoana legatarului să poată fi identificată. Nu este posibil ca testatorul să comunice verbal unei persoane numele şi prenumele legatarului, chiar dacă prin testament arată persoana căreia i-a comunicat verbal numele legatarului;

b) desemnarea trebuie f ăcută în aşa fel încât determinarea legataruluisă fie posibil ă la data când se execut ă testamentul. De exemplu: este posibil să se facă un legat în favoarea viitorului soţ al fiicei; esenţial

este ca în momentul executării testamentului să se poată determinalegatarul;

c) desemnarea nu poate fi lăsată la alegerea unei ter ţe persoane, ciaceastă alegere trebuie să rezulte din cuprinsul testamentului (decidesemnarea legatarului trebuie sa fie f ăcută personal de către testator).De exemplu: fiica testatorului se căsătoreşte; ea îşi alege un soţ (nu unlegatar), deci desemnarea acestuia s-a f ăcut de către testator şi nu de cătrefiica sa. Legatul prin care testatorul a dispus ca persoana legatarului să fiealeasă de o ter ţă persoană (legatul cu facultatea de alegere) va fi nul.

Pentru desemnarea persoanei legatarului legea nu cere anumiteforme sacramentale, din testament trebuind să rezulte numai inten ţ iatestatorului de a face o liberalitate în favoarea acestuia. Desemnarea poatefi direct ă , prin indicarea numelui şi prenumelui legatarului sau prinindicarea unei calităţi care o individualizează. Desemnarea se poate face şiindirect, prin indicarea unor elemente cu ajutorul cărora se va puteaidentifica legatarul.

Clasificarea legatelor . Legatele pot fi de mai multe feluri. Ele pot fiîmpăr ţite, fie după modalitatea ce afectează voinţa testatorului, fie după obiectul lor.

a) din punct de vedere al modalităţii care afectează voinţatestatorului, legatele pot fi: pure şi simple, cu termen, sub condi ţ ie şi cu sarcină .

1 A se vedea: J. Manoliu, Şt. R ăuschi, op. cit., p. 53; St. Cărpenaru, op. cit., p. 443; D.

Macovei, op. cit., p. 107.




202

b) din punct de vedere al obiectului lor, legatele pot fi: universale,cu titlu universal sau cu titlu particular.

I. Clasificarea legatelor după modalit ăţ ile care afectează voin ţ atestatorului

1. Legatul pur şi simplu

Este legatul care îşi produce efectele la data mor ţii testatorului (dată la care legatarul dobândeşte şi începe să-şi exercite drepturile), nefiindafectat de nici o modalitate.

2. Legatul cu termen

Este legatul a cărui executare sau stingere depinde de împlinireaunui termen (întotdeauna un eveniment viitor şi sigur). Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv. Termenul suspensiv suspendă executarea dreptului;

legatarul poate cere predarea bunului legat la data împlinirii termenului.Termenul extinctiv stinge, la împlinirea lui, dreptul care a luat naştere şi s-a executat din momentul deschiderii succesiunii.

În cazul termenului extinctiv legatul produce efecte de ladeschiderea succesiunii (precum un legat pur şi simplu), însă laÎmplinirea termenului dreptul legatarului se va stinge pentru viitor 1.

3. Legatul sub condi ţ ie

Este legatul a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment

viitor şi nesigur că se va îndeplini. Condiţia poate fi suspensivă saurezolutorie. Condi ţ ia suspensivă suspendă, până la îndeplinirea ei, naştereadreptului la legat; o dată Îndeplinită însă, dreptul legatarului i-a naştereretroactiv de la data deschiderii succesiunii. Condi ţ ia rezolutorie, laîmplinirea ei, desfiinţează retroactiv (din momentul deschideriisuccesiunii) dreptul la legat. Când condiţia rezolutorie nu se realizează saueste sigur că nu se va realiza legatul devine definitiv pur şi simplu.

4. Legatul cu sarcină (sub modo)

Este legatul care prevede o obligaţie (sarcină) de a da, a face sau a

nu face impusă de testator legatarului. Sarcina este specifică liberalităţilor şi poate fi prevăzută:

- în interesul unei ter ţ e persoane. De exemplu: testatorul lasă printr-un legat averea sa legatarului cu sarcina de a întreţine o persoană

1 Prin derogare de la dreptul comun în materie de legate se admite că „termenul incert(suspensiv) valorează condiţie"; ase vedea M. Eliescu, op. cit., p. 187; St. Cărpenaru, op.cit., p. 444; Fr. Deak, op. cit., 250; D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit., p. 407.




203

incapabilă de muncă;

- în interesul testatorului. De exemplu: testatorul lasă o casă legatarului cu sarcina de a-i plăti anumite datorii;

- în interesul legatarului. De exemplu: testatorul lasă legatarului osumă de bani pentru a continua o lucrare de care el (legatarul) esteinteresat1.

II. Clasificarea legatelor după obiectul lor

1. Legatul universal

Conform Codului civil, art. 888, „legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă, după moarte-i, la una sau mai multe persoane,universalitatea bunurilor sale”. Redactarea art. 888 C. civ. creează impresia (falsă) că prin „lăsarea" universalităţii bunurilor s-ar puteaînţelege că legatarul culege în fapt întreg patrimoniul succesoral.Formularea este inexactă, întrucât ceea ce caracterizează legatul universalnu este cantitatea bunurilor culese (emolumentul), ci voca ţ ia la întreagauniversalitate pe care o ofer ă legatarului. Pe baza acestei interpretări a art.888 C. civ. se explică faptul că testatorul poate să lase mai mulţi legatariuniversali.

Legatul universal există şi în cazul în care, datorită drepturilor conferite altora de către testator, emolumentul moştenirii este redusconsiderabil (cu condiţia să existe o vocaţie la întreaga moştenire). Deexemplu, dacă testatorul a lăsat mai mulţi legatari universali şi toţiacceptă moştenirea, deşi au vocaţie la întreaga moştenire, fiecare vaculege efectiv numai o parte din succesiune; dacă un singur legatar acceptă, el va culege întreaga moştenire în virtutea vocaţiei saleuniversale.

Interesantă din punct de vedere juridic este situaţia în care legataruluniversal nu culege foloase efectiv; astfel când întreg emolumentullegatului universal este absorbit de alte legate particulare sau de sarcini, se pune întrebarea dacă ne aflăm în faţa unui legatar universal, a unuiexecutor testamentar sau a unei simple persoane interpuse?

Soluţia cea mai realistă lasă la aprecierea instanţei de judecatainterpretarea voinţei testatorului si, în funcţie de circumstanţele cauzei, vastabili dacă testatorul a dorit să lase un legat universal, să instituie un

1 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 188. Nu vom avea două liberalităţi ci o singur ă liberalitate, dar cu afectaţiune specială.




204

executor testamentar sau pretinsul legatar este numai o persoană interpusă.

Testatorul poate califica expres legatul său ca fiind universal; se potfolosi însă şi alte cuvinte din care să rezulte că s-a conferit vocaţie asupraîntregii moşteniri. Astfel, sunt considerate legate universale: legatul tuturor

bunurilor mobile sau imobile, legatul nudei proprietăţi asupra întregiimoşteniri, legatul cotităţii disponibile etc.

Problema legatarilor universali (şi a altor categorii) se pune numai înmateria moştenirii testamentare pentru că moştenitorii legali suntdobânditori universali, oricare dintre ei având vocaţia de a culege întreagamoştenire.

2. Legatul cu titlu universal

Este legatul care confer ă vocaţie succesorală numai la o fracţiune

din moştenirea lăsată de defunct. Asemănarea dintre legatul universal şilegatul cu titlu universal constă în aceea că le caracterizează întindereavocaţiei succesorale şi nu emolumentul. Deosebirea dintre ele este că legatul universal confer ă vocaţie la întreaga moştenire, pe când legatul cutitlu universal numai la o fracţiune din moştenire (chiar dacă un alt legatar cu titlu universal nu ar putea să moştenească sau ar renunţa la moştenire).

Codul civil determină limitativ care sunt legatele cu titlu universal(art. 894):

a. legatul unei fracţiuni din moştenire;

b. legatul tuturor bunurilor mobile;

c. legatul tuturor bunurilor imobile;

d. legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile;

e. legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile1.

La enumerarea de mai sus, trebuie adăugat şi legatul pe care minorulde 16 ani îl face cu privire la întreaga sa avere.

Potrivit art. 807 C. civ. minorul de 16 ani nu poate dispune prin

testament decât de jumă tate din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fostmajor; un legat asupra întregii averi f ăcut de minor, este, în realitate,legatul unei jumătăţi din moştenire (respectiv, din cotitatea disponibilă),

1 Împrejurarea că legatul tuturor bunurilor mobile şi al tuturor bunurilor imobile sau al uneifracţiuni din aceste mase de bunuri sunt calificate de codul civil ca legate cu titlu universal îşigăseşte explicaţia în faptul că codul civil francez de la 1804 (din care s-a inspirat codul civilromân) admitea principiul pluralităţii succesiunilor. Conform acestui principiu bunurilemişcătoare alcătuiau o moştenire deosebită de aceea a nemişcătoarelor ereditare (imobile),fiecare dintre ele alcătuind o universalitate juridică




205

adică un legat cu titlu universal1.Legatul cu titlu universal se situează între legatul universal şi

legatul cu titlu particular.3. Legatul cu titlu particular

Legatul cu titlu particular sau singular confer ă vocaţie succesorală launul sau mai multe bunuri singulare (ut singuli). Codul civil (art. 894), cealcătuieşte sediul materiei, se mulţumeşte să dea o definiţie negativă, prevăzând că este singular orice legat care nu este universal sau cu titluuniversal. Poate constitui obiectul unui astfel de legat orice bun aflat încircuitul civil. Bunul trebuie să fie cert şi individual-determinat. Pot faceobiectul acestui legat şi bunurile determinate generic, dar care sunt precisdeterminate cantitativ. Obiectul acestui legat poate fi şi un lucruincorporal; de exemplu, testatorul lasă în favoarea legatarului o creanţă pe

care o avea contra unui ter ţ.Caracteristica legatului cu titlu particular constă în faptul că el

confer ă un drept asupra unor bunuri singulare şi nu asupra uneiuniversalităţi sau unei fracţiuni din universalitate.

În consecinţă, spre deosebire de legatarul universal sau cu titluuniversal, . legatarul cu titlu particular nu r ă spunde de pasivul succesiunii.

III. Diferite feluri de legate cu titlu particular

Aceste legate sunt cele mai des întâlnite în practică şi prezintă interes şi particularităţi juridice.

1. Legatul uzufructului

Conform prevederilor art. 805 C. civ. testatorul poate transmitemortis causa nuda proprietate unui legatar şi dreptul de uzufruct asupraunui bun (sau patrimoniu) altui legatar. De regulă, legatul uzufructului estelăsat în favoarea soţului defunctului şi are caracter viager, iar nuda proprietate este lăsată în favoarea unei rude apropiate a defunctului

(urmând ca fa moartea soţului dreptul de proprietate transmis să seîntregească prin cuprinderea tuturor prerogativelor sale).

În ceea ce priveşte natura juridică a legatului uzufructului trebuie să

1 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 256; St. Cărpenaru, op. cit., p. 446-447; D. Chirică,

op. cit ., p. 119-120; L. Stănciulescu, Regimul juridic al principalelor dispozi ţ ii cuprinse intestament, în Mo ştenirea testamentar ă . Transmisiunea şi împăr ţ eala mo ştenirii , de CameliaToader, L. Stănciulescu, R. Popescu, V. Stoica. Editura Actami, Bucureşti, 1996, p. 31.




206

facem distincţie între legatul ce are ca obiect nuda proprietate şi legatul cetransmite numai uzufructul.

a) în cazul în care nuda proprietate are ca obiect întregul patrimoniu, o fracţiune din acesta sau bunuri singulare, legatul va fi

universal, cu titlu universal sau cu titlu particular; b) în cazul în care uzufructul poartă asupra unor bunuri determinate,

legatul uzufructului va fi cu titlu particular;

c) când însă uzufructul poartă asupra întregului patrimoniusuccesoral sau a unei fracţiuni din acesta, legatul uzufructului este un legatcu titlu particular (deşi are ca obiect o universalitatea sau o parte dinaceasta)1, deoarece legatul uzufructului nu poate conferii vocaţiesuccesorală la întreg patrimoniul defunctului şi nu este cuprins înenumerarea limitativă a legatelor cu titlu universal f ăcută de art. 894 alin.(1) C. civ.2.

Doctrina a apreciat că legatele nudei proprietăţi şi a uzufructului nuconstituie substitu ţ ii fideicomisare, deoarece cele două liberalităţi auobiecte diferite şi care nu se transmit succesiv3.

2. Legatul bunului altuia

Ce se întâmplă dacă testatorul a f ăcut un asemenea legat având caobiect bunul altuia? Problema legatului bunului altuia se pune numai dacă

sunt Întrunite cumulativ două condiţii4

:a) defunctul nu avea nici un drept actual sau viitor (la momentul

deschiderii moştenirii) asupra bunului obiect al legatului;

b) obiectul legatului este un bun individual-determinat.

Faţă de cele de mai sus soarta legatului va fi apreciată după cumtestatorul a dispus prin testament cunoscând sau nu de situa ţ ia real ă abunului. Astfel, dacă:

1 În literatura de specialitate natura juridică a acestui legat a fost foarte controversată. Făr ă aintra în amănunte, consider ăm că opinia cea mai autorizată ştiinţific, prezentată mai sus, are la

bază deosebirea dintre uzufructul universal sau cu titlu universal (potrivit art. 550-552 C. civ.), pe de o parte, şi legatul universal sau cu titlu universal pe de altă parte, deosebire ceconstă în aceea că „prima vizează numai obiectul dreptului de uzufruct, iar a doua voca ţ ia

succesoral ă (obiectul legatului), adică natura titlului din care derivă dreptul de uzufruct" (s.n.);a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 242-244.

2 A se vedea, D. Chirică, op. cit., p. 121 şi autorii citaţi; I. Rosetti-Bălănescu, Al.

Băicoianu, op. cit., p. 597-599; M. Eliescu, op. cit., p. 257-259.3 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 242.4 Ibidem, p. 245.




207

a) testatorul a lăsat bunul altuia crezând că este al lui, legatul estenul (prezumându-se că, în caz contrar nu ar fi f ăcut liberalitatea);

b) testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al lui, potrivitart. 906 C. civ., însărcinatul cu executarea legatului va avea o obligaţie

alternativă: fie de a procura bunul de la proprietarul acestuia, fie de a plătivaloarea bunului (din momentul deschiderii moştenirii), şi a le transmitelegatarului1.

Sarcina probei va reveni legatarului, întrucât el este acela care emiteo pretenţie. Legatarul va trebui, deci, să probeze că testatorul ştia, laîncheierea testamentului, că dispune de un lucru str ăin. Proba va putea fiatât intrinsecă cât şi extrinsecă.

3. Legatul bunului indiviz

Daca bunul obiect al legatului cu titlu particular se afla înindiviziune la data deschiderii moştenirii soarta juridică a legatului va fidiferită, astfel:

a) dacă testatorul a lăsat legatarului o cotă-parte ideală ce-iapar ţine din bunul determinat aflat în indiviziune, legatul este valabil (deoarece defunctul ca coindivizar este în drept să-şi transmită cota sa prinacte juridice mortis causa);

b) dacă testatorul a lăsat nu cota sa ideală, ci o parte determinată din bunul aflat în indiviziune (deci nepartajat), legatul va fi soluţionat

asemănător regulilor stabilite mai sus, valabile pentru legatul bunuluialtuia. Astfel, legatul va fi, fie valabil, fie nul, după cum testatorul adispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că bunul îi apar ţine.

Ineficacitatea legatelor. Dispoziţiile testamentare formulate încondiţiile prevăzute de lege, produc, de regulă, efecte juridice. În practică însă se întâmplă ca legatul să fie lipsit de eficacitate juridică, fiinddesfiinţat retroactiv. Astfel, legatele pot fi nule sau anulabile, după cumsunt contrare normelor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Aceste cauze de nulitate sunt întotdeauna anterioare sauconcomitente cu întocmirea testamentului2.

1 “Un astfel de legat este interpretat ca o sarcină în favoarea beneficiarului testamentuluiinstituită de testator în contul celui ţinut la executarea legatului", a se vedea, D. Chirică, op.cit., .p. 121.

2 Legatul este nul numai atunci când nu sau respectat condiţiile cerute de lege pentruîncheierea sa valabila; a se vedea D, Macovei, M. S. Striblea, op. cit., p. 413. Deşi înliteratura juridică, nulitatea este considerată unul dintre cazurile de ineficacitate a legatului,




208

În afar ă de cauzele de mai sus, pot interveni şi alte cauze pentru caretestamentul (legatele) nu va produce efecte. Acestea sunt posterioareîntocmirii testamentului şi se datorează revocării sau caducităţiidispoziţiilor testamentare. În consecinţă, în caz de revocare sau caducitate,

legatele au luat na ştere în mod valabil, dar datorită unor cauze posterioarevor ii desfiin ţ ate.

Revocarea poate fi de două feluri:

- revocare voluntar ă , care se datorează voinţei unilaterale atestatorului şi,

- revocarea judecă torească , datorată unor fapte culpabile săvâr şitede legatari.

Caducitatea înseamnă imposibilitatea de executare, independentă de

voinţa testatorului sau de faptele culpabile săvâr şite de legatar.În cazul nulităţii sau anulării legatelor se aplică aceleaşi reguli care

guvernează nulitatea absolută şi relativă a actelor juridice (de ex.:nerespectarea formei prevăzute de lege, incapacitatea testatorului, viciile deconsimţământ etc.). Pentru aceste considerente Codul civil nu se ocupă înmod special de nulitatea dispoziţiilor testamentare.

Revocarea legatelor . Revocarea legatelor poate fi opera voinţeitestatorului sau a instanţei de judecată pentru faptele săvâr şite de legatar.

A. Revocarea voluntar ă

Testatorul , până în ultima clipă a vieţii, are dreptul să revină asupradispoziţiilor testamentare, printr-o manifestare de voinţă ulterioar ă care să aibă ca efect revocarea totală sau par ţială a dispoziţiilor f ăcute anterior.Acest drept decurge din caracterul esenţial-revocabil al legatului.

După modul de manifestare a voinţei testatorului, revocareavoluntar ă poate fi: expresă sau tacită.

Revocarea voluntar ă expresă este revocarea ce rezultă dintr-odeclaraţie a testatorului cuprinsă într-un înscris întocmit în formatestamentar ă sau autentică. Înseamnă că testatorul care a f ăcut untestament poate ulterior să facă un alt testament, prin care îl revocă pe primul, sau f ăr ă să facă un nou testament, printr-un act autentic revocă

calificarea este improprie (şi imprecisă) deoarece actul juridic nul este desfiinţat retroactiv(deci nu există), in consecinţă, numai un legat valabil încheiat (care este producător de efecte

juridice) ar putea deveni ineficace, datorită unor cauze apărute ulterior încheierii lui.




209

testamentul anterior. Nerespectarea acestor forme atrage nulitatea absolută a revocării. De menţionat că legea nu cere ca testamentul ce conţinerevocarea să aibă aceeaşi formă cu cel pe care îl revocă, De exemplu,testamentul autentic poate fi revocat printr-un testament olograf sau secret

(mistic). Când revocarea se face printr-un testament ulterior, dacă s-aurespectat regulile pentru testament, revocarea produce efecte, chiar dacă celelalte dispoziţii din noul testament ar fi nule, indiferent din ce cauză (art.922 C. civ.). Revocarea voluntar ă expresă nu trebuie f ăcută în termenisacramentali. În practică, se consider ă valabilă revocarea unui testament prin scrierea cuvântului anulat, a datei şi a semnăturii testatorului.

Revocarea voluntar ă tacit ă este revocarea care, f ăr ă a fi fost expresdeclarată, rezultă neîndoielnic din anumite acte sau fapte săvâr şite detestator. Codul civil prevede două asemenea cazuri:

a) Incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispoziţiiletestamentului posterior şi cel anterior (art. 921 C. civ.). Incompatibilitateaintervine în cazul în care testatorul a f ăcut două sau mai multe testamente,care conţin dispoziţii incompatibile între ele (imposibilitatea materială sau juridică de a se executa ambele). De exemplu, testatorul, în primultestament, lasă o creanţă (pe care el o are împotriva unei ter ţe persoane) înfavoarea legatarului. Ulterior, testatorul, printr-un alt testament prevede oiertare de datorie în favoarea debitorului (ter ţa persoană) din creanţarespectivă. În situaţia de mai sus produce efecte ultimul testament

(debitorul va fi iertat de datorie). Contrarietatea între cele două dispoziţiitestamentare intervine în cazul în care din punct de vedere juridic nu ar exista incompatibilitate, dar din contextul dat rezultă că al doilea testamenta reprezentat o revocare a primului (imposibilitate rezultată din intenţiatestatorului). De exemplu, în primul testament, testatorul lasă un bun unei persoane; ulterior, printr-un alt testament iasă acelaşi bun altei persoane.Din punct de vedere juridic ar fi posibil ca doua persoane să aibă un dreptasupra aceluiaşi bun în calitate de legatari (dar în acelaşi testament).Fiind vorba de două testamente succesive rezultă că al doilea testamentreprezintă o revocare a primului. Potrivit art. 921 C. civ., atât în cazul

incompatibilităţii cât şi al contrarietăţii, revocarea se produce numai înlegătur ă cu dispoziţiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalter ămânând valabile, dacă testatorul nu a dispus altfel;

b) înstr ăinarea voluntar ă a bunului care face obiectul legatului:„orice înstr ăinare a obiectului legatului, f ăcută cu orice mod sau condiţie,revocă legatul pentru tot ce s-a înstr ăinat, chiar când înstr ăinarea va finulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului" (art. 923




210

C. civ.). Rezultă că înstr ă inarea voluntar ă a bunului care face obiectullegatului denot ă voin ţ a testatorului de a revoca legatul f ăcut printestament. Nu are importanţă felul cum s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare (sub termen sau condiţie), el poate fi chiar nul. Esenţial este ca

manifestarea de voinţă a testatorului, din care rezultă intenţia de aînstr ăina să însemne că a dorit revocarea legatului cu titlu particular.Pentru ca înstr ăinarea să provoace revocarea ea va trebui să fie voluntar ă ,adică consimţită de testator. Înstr ăinarea va trebui să fie şi real ă , adică să fie înf ă ptuită, nu o simplă intenţie de a înstr ăina.

În literatura de specialitate ca şi în practica judecătorească seconsider ă că aceste două cazuri de revocare voluntar ă (prevăzute deCodul civil) nu reprezint ă cazuri limitative, ci sunt numai enunţiative.Rezultă că ori de câte ori, din acte sau fapte săvâr şite de testator, se poate

proba intenţia de revocare, legatele nu mai pot produce efecte. Astfel, deexemplu, distrugerea voluntar ă de către testator sau de alţii (cu ştireaacestuia) a obiectului unui legat cu titlu particular constituie o revocaretacită a legatului. Distrugerea involuntar ă (de către testator) sau distrugereade către alţii (f ăr ă ştirea testatorului) a bunului, nu produce revocare, cicaducitatea legatului. Tot astfel, distrugerea testamentului rezumă intenţia de revocare. Dacă însă distrugerea este independentă de voinţa şiştirea testatorului, legatul nu este revocat. Legatarul trebuie să dovedească existenţa testamentului şi a clauzei înscrise cu privire la legatele la care ar avea dreptul.

Retractarea revocării este admisă. Revocarea fiind, ca şi legatul, unact de ultimă voinţă este şi ea un act revocabil. Retractarea revocării seface în aceleaşi condiţii ca şi revocarea. Ea are ca efect reînviereadispoziţiilor testamentare revocate. În cazul testamentului distrusretractarea revocării se va face prin întocmirea unui alt testament.

B. Revocarea judecă torească

Legatul poate fi revocat prin hotărâre judecătorească, ca sancţiune pentru fapte culpabile săvâr şite de către legatar faţă de defunct sau faţă de

memoria acestuia. Cazurile de revocare judecătorească a legatelor sunt, în principiu, aceleaşi ca cele în care legea permite revocarea judecătorească adonaţiei (art. 930 C. civ.)1.

Legatul va putea fi revocat de instanţa judecătorească:

1 Revocarea judecătorească a legatelor prezintă asemănări atât cu materia revocăriidonaţiilor cât si cu materia nedemnităţii succesorale (din cadrul devoluţiunii succesoralelegale).




211

a). Pentru neexecutarea sarcinilor de către legatarul care a fostgratificat cu un astfel de legat (art. 830 şi art. 930 C. civ.). Pentru ca legatulsă fie revocat pentru neexecutarea de sarcini, trebuie să fie vorba de osarcină propriu-zisă şi nu despre o simplă recomandare cuprinsă în

testament1

. Revocarea presupune neexecutarea sarcinii şi nu o simplă întârziere. Neexecutarea sarcinii trebuie să fie culpabilă; dacă ea estedatorată unui caz fortuit ori de for ţă major ă, legatul nu va putea fi revocat.În toate cazurile, acţiunea în revocare apar ţine celor ce au interes caliberalitatea testamentar ă să fie revocată şi trebuie intentată în termenulgeneral de prescripţie (art. 3 din Decretul nr. 167/1958);

b). Pentru ingratitudinea legatarului, legatele pot fi revocate în două din cele trei cazuri prevăzute pentru donaţii2:

- dacă gratificatul a atentat la viaţa dispunătorului;

- dacă s-a f ăcut vinovat de delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 930şi art. 831 pct. 1 şi 2 C. civ.).

În ceea ce priveşte prima cauză, pentru a îndreptăţi revocarea,atentatul trebuie să fi fost săvâr şit cu inten ţ ia de a ucide (neavândimportanţă încadrarea juridică în faptă consumată sau tentativă).Privitor lacea de-a doua categorie de fapte de ingratitudine, prin cruzimi înţelegemrele tratamente fizice, iar prin delicte, faptele pedepsite de legea penală.Injuria desemnează suferinţele morale pricinuite, cu ştiinţă, testatorului3.Revocarea pentru ingratitudine se poate cere în termen de un an de lasăvâr şirea faptei. Se admite că este vorba de un an de la data când s-a cu-noscut săvâr şirea faptei (art. 833 C. civ.).

c). Pentru injuria gravă la adresa memoriei testatorului, se poatecere revocarea tot in termen de un an (art. 931 C. civ.).

C. Caducitatea legatelor

Testamentul, deşi se întocmeşte în timpul vieţii, produce efecte

numai la moartea testatorului. Întrucât între momentul încheieriitestamentului şi momentul în care urmează să-şi producă efectele sescurge, de regulă, o perioadă de timp, este posibil ca în interiorul acesteia,

1 A se vedea, TS, col. civ., Dec. nr. 1229/1959. C.D., 1959, p. 193.2 Refuzul de alimente, cauză de revocare a donaţiei (art. 831 pct. 3 C. civ.) nu este şi o

cauză de revocare a legatului deoarece, cât timp este în viaţă testatorul, legatarul nu are nici oobligaţie faţă de acesta (dreptul său se naşte abia după moartea testatorului).

3 Injuria trebuie să fie gravă pentru a legitima revocarea. De exemplu, infidelitatea soţuluiconstituie o injurie gravă.




212

să intervină anumite împrejur ări care să împiedice executarea legatelor.Dacă împrejur ările care împiedică executarea legatului sunt str ăine devoinţa testatorului sau de vreo culpă a legatarului, legatul devine caduc.Legatul caduc se desfiinţează cu efect retroactiv.

Caducitatea intervine în următoarele cazuri.a). Predecesul legatarului, (art. 924 C. civ.). Legatul este caduc dacă

legatarul moare înainte de testator. Se prezumă că legatul este o liberalitatecare a fost f ăcută numai în considerarea persoanei legatarului, intuitu personae. Legatul nu-şi întinde, în principiu, efectele şi asupramoştenitorilor legatarului. Prezumţia de mai sus poate fi înlăturată în cazulîn care, prin interpretarea voinţei testatorului se stabileşte că acesta aînţeles să gratifice în lipsa legatarului pe moştenitorii acestuia. Potrivitaceluiaşi principiu, art. 925 C. civ. dispune că legatul f ăcut sub condiţie

suspensivă va fi caduc dacă legatarul moare înainte de împlinireacondiţiei, chiar dacă ar fi supravieţuit testatorului. Dreptul legatarului subcondiţie suspensivă nu este, deci, transmisibil moştenitorilor, cât timpcondiţia nu s-a împlinit1. Această regulă, derogatorie de la principiulretroactivităţii condiţiilor, este proprie testamentului;

b). Incapacitatea legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.).Legatul este caduc dacă, după moartea testatorului, dar înainte de predarea legatului, legatarul devine incapabil de a primi. Dacă legatarulera deja incapabil în momentul întocmirii testamentului, legatul nu este

caduc, ci nul. De exemplu, în cazul persoanelor juridice care au încetat să mai existe, după moartea testatorului, sau datorită modificării capacităţiide folosinţă şi-au schimbat obiectul de activitate;

c). Neindeplinirea condi ţ iei suspensive. În cazul în care legatul estef ăcut sub condiţie suspensivă şi acesta este sigur că nu se va realiza,legatul este caduc. În cazul în care condiţia este rezolutorie, dreptullegatarului se va naşte ca şi când ar fi pur şi simplu, adică de ladeschiderea moştenirii, dar se va desfiinţa retroactiv, dacă se îndeplineştecondiţia;

d). Refuzul legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.). Pentru afi caduc, renunţarea legatarului trebuie să intervină numai după deschiderea succesiunii (altfel ar fi nulă, deoarece ar alcătui un pact asupraunei moşteniri viitoare). Renunţarea va fi valabilă, dacă legatul este subcondiţie suspensivă, iar legatarul renunţă după deschiderea moştenirii, dar

1 În dreptul comun, dacă creditorul a murit înaintea împlinirii condiţiei, drepturile sale trecasupra moştenitorilor săi {art. 1015 C. civ.).




213

înainte de împlinirea condiţiei;

e). Pieirea în întregime a bunului care alcă tuie şte obiectul legatului(art. 927 C. civ). Din punct de vedere juridic are importanţă dacă obiectullegatului a pierit în întregime: înainte de deschiderea succesiunii sau după

această dată. Dacă bunul a pierit înainte de deschiderea succesiunii, legatuleste caduc ca fiind lipsit de obiect1. Cauza pierii lucrului poate fi: culpalegatarului sau a testatorului , fapta unui ter ţ, un caz fortuit sau de for ţă major ă. Acest caz de caducitate nu poate interveni decât dacă legatul estecu titlu particular, căci dacă este universal sau cu titlu universal, pieirea bunului nu poate avea ca efect decât acela de a reduce emolumentullegatului2. În cazul în care bunul a pierit numai în parte, caducitatealegatului va fi numai par ţială. Pieirea bunului după deschiderea succesiuniinu atrage caducitatea legatului. În această situaţie drepturile legatarului se

deosebesc în funcţie de împrejurarea în care a pierit bunul: dacă bunul a pierit din culpa debitorului legatului sau a unui ter ţ, legatarul are dreptulla despăgubire; iar dacă pieirea s-a datorat cazului fortuit sau for ţeimajore, legatarul suportă riscul pierii.

Din momentul deschiderii succesiunii legatarul dobândeşte proprietatea bunului.

Dreptul de acrescământ. Tot în legătur ă cu ineficacitatea legatelor se pune şi întrebarea: ce se întâmplă cu bunurile ce f ăceau obiectullegatului care a devenit ineficace? În principiu, de ineficacitatea legatului

profită persoana care este obligată să execute legatul sau persoanele acăror parte din moştenire a fost diminuată de existenţa legatului:moştenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal şi chiar legatarii cu titlu particular (dar numai dacă au fost însărcinaţi cu executarealegatului în cauză). De exemplu, testatorul a desemnat doi legatariuniversali, iar unul nu acceptă legatul; rezultă că al doilea legatar universal profită, culegând şi cealaltă parte, întrucât are vocaţie laîntreaga moştenire. Dacă ambii renunţă, moştenirea va fi culeasă demoştenitorii legali.

De la principiul de mai sus, Codul civil se abate în două cazuri, cândde ineficacitatea legatului profit ă alte persoane:

a) în cazul substituţiei vulgare, când de ineficacitatea legatului profită persoana stabilită subsidiar de către testator (art. 804 C. civ.);

b) în cazul legatului conjunctiv, când operează dreptul de

1 Când bunul a pierit înainte de întocmirea testamentului, legatul va fi nul.2 A se vedea, TS, col. civ., Dec. nr. 59/1963, în Justiţia Nouă nr. 4, 1964, p. 175.




214

acrescământ (sau de adăugire) în favoarea colegatarului (art. 929 C. civ.).

Legatul conjunctiv şi dreptul de acrescământ. Legatul conjunctiv este legatul al cărui obiect este lăsat la mai mulţi legatari, f ăr ă ca testatorulsă indice partea fiecăruia, colegatarii având o chemare (eventuală) la

întregul obiect. În cazul legatului conjunctiv se pot ivi două situa ţ ii: a) toţi legatarii acceptă legatul. În acest caz chemarea la întreg a

fiecăruia va fi limitată la o parte din bun; bunul se va împăr ţi în păr ţi egale;

b) unul sau mai mulţi legatari nu pot sau nu doresc să primească legatul. În consecinţă păr ţile acestor colegatari se vor cuveni celorlalţicolegatari care primesc legatul şi ale căror păr ţi vor creşte în modcorespunzător. Acesta este dreptul de acrescământ (sau de adăugire).

Dreptul de acrescământ operează numai dacă legatul este

conjunctiv. Caracterul conjunctiv al legatului poate fi rezultatul exclusiv alvoinţei testatorului1. Pentru ca dreptul de acrescământ să opereze trebuiescîntrunite următoarele condi ţ ii:

a) să existe o pluralitate de legatari;

b) dispoziţiile f ăcute în favoarea lor să aibă aceiaşi obiect;

c) să existe intenţia testatorului de a conferi fiecărui colegatar ovocaţie la întregul obiect şi nu o vocaţie fracţionată;

d) unul sau mai mulţi colegatari să nu poată sau să nu dorească să

primească legatul.În literatura de specialitate şi în practica judecătorească s-a pus

problema dacă dreptul de acrescământ operează facultativ sau obligatoriu?(dacă colegatarii ce primesc legatul sunt obligaţi să primească adaosul sauar putea să-l refuze, păstrând totodată din legat ce li s-ar cuveni în lipsaacrescământului). Soluţia este că dreptul de acrescământ operează obligatoriu şi întotdeauna cu sarcini. Într-adevăr, în toate cazurile, dreptulde acrescământ are la bază vocaţia la întregul obiect al legatarului (cândcolegatarii acceptă legatul ei acceptă pentru întreg şi nu pentru o parte a

legatului).În lipsa unei stipulaţii contrare a testatorului, colegatarii care

primesc legatul sunt obligaţi să execute sarcinile care reveneaucolegatarilor care nu au putut ori nu au dorit să primească legatul (cuexcepţia sarcinilor cu caracter personal). De exemplu, testatorul a lăsat 1/2

1 Dreptul de acrescământ, întemeindu-se pe voinţa testatorului, poate fi acordat cu ajutorulsubstituţiei vulgare sau poate fi înlăturat, chiar în cazul când legea îl admite. A se vedea: M.

Eliescu, op. cit., p. 282; St. Cărpenaru, op. cit., p. 455.




215

din moştenire la 3 legatari; dacă toţi acceptă, va reveni fiecăruia câte 1/6din moştenire, dacă însă unul nu poate sau nu doreşte să primească legatul,ceilalţi 2 nu pot refuza surplusul deoarece ei au acceptat legatul (deasemenea vor suporta şi datoriile); rezultă că fiecare din cei doi vor primi

1/4 din moştenire.Dreptul de acrescământ se aplică şi în cazul moştenirii legale. Dacă

moştenirea este deferită mai multor moştenitori legali, partea celui care,fiind renunţător, nu doreşte să vină la moştenire sau care, fiind nevrednic,este îndepărtat de la moştenire prin puterea legii, se va dobândi de ceilalţimoştenitori legali, care au vocaţie la întreaga moştenire, fiecare profitând potrivit cotelor prevăzute de lege. În cazul reprezentării parteareprezentatului decedat se împarte între reprezentanţii lui.

Şi în cazul moştenirii legale dreptul de acrescământ operează

obligatoriu şi întotdeauna cu sarcini.

B. Exheredarea (dezmoştenirea)

No ţ iune. O altă dispoziţie testamentar ă principală, ce poate ficuprinsă în cadrul testamentului este exheredarea sau dezmoştenirea. Exheredarea (dezmo ştenirea) este acea dispoziţie testamentar ă prin caretestatorul înlătur ă de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali.Orice persoană are posibilitatea ca, prin derogare de la reguliledevoluţiunii legale a moştenirii, să înlăture de la moştenire persoana sau persoanele neagreate (indiferent de motive).

Exheredare este o prerogativă ce apar ţine testatorului, dar care nu se poate exercita nelimitat. Astfel, moştenitorii rezervatari nu vor putea fiînlăturaţi de la moştenire, neputând fi lipsiţi de rezerva succesorală,aceasta cuvenindu-li-se chiar împotriva voin ţ ei testatorului. Testatorul poate dezmoşteni pe moştenitorii rezervatari numai cât priveşte cotitateadisponibilă. Ceilalţi moştenitori, nerezervatari, pot fi dezmoşteniţi f ăr ă nicio limită.

Felurile exhered ă rii. Din punct de vedere al modului de manifestare,voinţa de a dezmoşteni poate fi directă sau indirectă. Exheredarea poateinterveni şi ca sanc ţ iune.

I. Exheredarea directă

Este acea dispoziţie prin care testatorul declar ă în mod expres, printestament voinţa sa de a înlătura de la moştenire anumiţi moştenitori.




216

Exheredarea directă poate fi par ţială sau totală.

Exheredarea este par ţ ial ă când testatorul înlătur ă de la moştenireanumiţi moştenitori legali. În acest caz, voinţa testatorului se întregeşte cucea a legiuitorului în sensul că succesiunea se va cuveni moştenitorilor

legali după înlăturarea celor dezmoşteniţi. Prin dezmoştenirea unuia saumai multor moştenitori (dar nu a tuturor) testatorul a acceptat indirectsporirea păr ţilor celorlalţi moştenitori legali. Deci exheredarea directă par ţială poate fi interpretată şi ca o instituire indirectă de legatari1.

Exheredarea directă este total ă în cazul în care testatoruldezmoşteneşte pe toţi moştenitorii legali (rude cu vocaţie succesorală legală şi soţul supravieţuitor). Validitatea unei asemenea dispoziţii, careînlătur ă în totalitate devoluţiunea legală (dacă nu există moştenitorirezervatari), f ăr ă a o înlocui printr-una testamentar ă, dificilă de acceptat din

punct de vedere juridic, a fost totuşi recunoscută2. În cazul exheredăriitotale, bunurile ce alcătuiesc moştenirea r ămân bunuri vacante şi cu acesttitlu sunt atribuite statului, în temeiul art. 680 C. Civ

II. Exheredarea indirect ă

Se realizează prin instituirea unor legate care epuizează întreagamoştenire. În felul acesta, în limitele cotităţii disponibile, moştenitoriilegali sunt înlăturaţi de la succesiune, întrucât a institui legatari înseamnă,în aceeaşi măsur ă, a exhereda pe moştenitorii legali. O situaţie specială intervine în cazul în care testatorul a lăsat un legat universal, dezmoştenindastfel pe toţi moştenitorii legali, iar legatul este caduc.

Întrebarea care se pune este: cui se vor cuveni bunurile moştenirii:moştenitorilor legali sau statului?

Rezolvarea problemei depinde de interpretarea voinţei testatorului;dacă testatorul a dorit să îndepărteze necondiţionat moştenitorii legali de lasuccesiune, bunurile vor reveni statului; dacă testatorul s-a mulţumit să prefere, numai, persoana instituită legatar ă universală altor moştenitori, bunurile vor reveni acestora din urmă.

III. Exheredarea sanc ţ iune Este o dispoziţie de ultimă voinţă prin care testatorul prevede că

vor fi înlăturaţi de la moştenire acei moştenitori care vor ataca testamentulcu acţiune în nulitate. Această dispoziţie testamentar ă a apărut din dorinţatestatorilor de a împiedica pe moştenitori să atace prevederile

1 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 286.2 A se vedea, A. Ionaşcu, op. cit., p. 168-169.




217

testamentului excluzându-i de la moştenire sau reducându-i la rezervalegală (dacă este cazul).

Exheredarea sancţiune este nulă dacă are ca scop să apere dispoziţiitestamentare ilicite sau imorale. Dimpotrivă, o asemenea exheredare este

valabilă dacă urmăreşte să asigure executarea unor dispoziţii testamentarecare nu sunt contrare legii.

C. Execuţiunea testamentară

No ţ iunea şi natura juridică a execu ţ iunii testamentare. Dreptul şiîndatorirea de a executa dispoziţiile testamentare revin, în temeiul legii,moştenitorilor legali şi legatarilor universali. Pentru a asigura îndeplinireadispoziţiilor sale de ultimă voinţă, testatorul poate însă desemna unul sau

mai mulţi executori testamentari (art. 910 C. civ.).Sub aspectul naturii juridice, execuţiunea testamentar ă se prezintă

ca un mandat în care executorul testamentar este mandatarul, iar testatorul,mandantul. Este vorba de un mandat, dar nu de unul de drept comun, ci unmandat supus unor reguli speciale. Pentru aceste considerente execuţiatestamentar ă are particularităţi faţă de mandatul de drept comun.Principalele particularit ăţ i ale execuţiunii sunt1:

a)Executorul testamentar este instituit sau revocat de testator numai printr-un înscris în formă testamentar ă. Mandatul poate fi conferit prin

orice înscris sau chiar tacit; b) Executiunea testamentar ă începe să producă efecte de la

moartea testatorului (mandantului). Mandatul (de drept comun) încetează la moartea mandantului;

c) Atribuţiile executorului testamentar sunt stabilite de lege. Îndreptul comun, mandantul stabileşte atribuţiile mandatarului;

d) Executorul testamentar, după ce a acceptat sarcina, nu mai poate,în principiu, să renunţe la ea. Mandatarul poate întotdeauna să renunţe la

mandat;e) Termenul limită a împuternicirii executorului testamentar cu

sezină este stabilit de lege (un an). Durata mandatul din dreptul comuneste liber convenită de păr ţi.

1 A se vedea: C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit ., p. 976; M.

Eliescu, op. cit., p. 288-290; St. Cărpenaru. op. cit., p. 456; Fr. Deak, op. cit., p. 307-309; D.

Macovei; .M. S. Striblea, op. cit., p. 424-427.




218

Atribu ţ iile executorului testamentar . Atribuţiile executoruluitestamentar variază după cum testatorul i-a conferit sau nu sezina, adică deţinerea, în tot sau în parte a bunurilor succesorale mobile. Dar în toatecazurile, executorul testamentar are sarcina de a asigura executarea

dispozi ţ iilor testamentare. 1. Executorul testamentar f ă r ă sezină are rol de supraveghere şi

control al executării dispoziţiilor testamentare, f ăr ă a executa el însuşiaceste dispoziţii [art. 916 alin. (4) C. civ.]. El are drepturile şi îndatoririleurmătoare:

a) dacă există moştenitori minori, interzişi sau persoane dispăruteexecutorul testamentar trebuie să cear ă punerea sigiliilor; în cazul altor categorii de moştenitori are acest drept însă, nu este obligat. „Punerea peceţilor" se face de către notarul public [art. 916 alin. (1) C. civ. şi art. 72

din Legea nr. 36/1995]; b) executorul are obligaţia să stăruie „a se face inventarul bunurilor

succesiunii", de către notarul public, în prezenţa moştenitorilor prezumtivi[art. 916 alin. (2) C. civ. şi art. 70 din Legea nr. 36/1995];

c) executorul trebuie să ia orice măsuri pentru conservarea bunurilor succesorale [art. 916 alin. (1) C. civ.];

d) executorul are dreptul să intervină în judecată pentru apărareavalidităţii testamentului, în caz de contestaţie a executării acestuia; el

poate porni o acţiune pe cale principală pentru asigurarea îndepliniriidispoziţiilor testamentare [art. 916 alin. (4) C. civ. şi art. 78 din Legea nr.36/1995].

2. Executorul testamentar cu sezină are puteri mai largi. Sezina estedreptul executorului testamentar de a deţine bunurile mobile succesorale pentru ca să poată executa dispoziţiile testamentare1. Executorultestamentar cu sezină are rolul nu numai de a supraveghea şi controlaexecutarea testamentului (ca în cazul executorului f ăr ă sezină), ci de aexecuta el însuşi dispoziţiile testamentare.

Sezina nu apar ţine de drept executorului testamentar, ci se poateconferi numai expres de către testator. Sezina nu confer ă executorului oadevărată posesiune a bunurilor, căci el deţine bunurile pentru moştenitori(şi nu pentru sine); este vorba mai degrabă de un drept de deţinere a bunurilor mobile.

1 Art. 911 C. civ. prevede: „El poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numaidin averea sa mobilă, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa".




219

Prin voinţa legiuitorului, pentru ca moştenitorii să nu fie lipsiţi o perioadă prea lung ă de timp de de ţ inerea bunurilor mobile succesorale,durata sezinei este de cel mult 1 an de la data mor ţii testatorului. Acesttermen poate fi scurtat de testator sau de moştenitori, când, cei din urmă,

ofer ă sume îndestulătoare pentru plata legatelor având ca obiect bunurimobile sau dovedesc că au plătit aceste legate (art. 912 C. civ.).

Drepturile si îndatoririle executorului cu sezină . Executorultestamentar cu sezină are, înainte de toate, drepturile şi îndatoririleexecutorului testamentar f ăr ă sezină. La acestea se adaugă următoareledrepturi şi îndatoriri proprii:

a) executorul sezinar are dreptul şi îndatorirea să efectueze platalegatelor având ca obiect bunuri mobile, iar dacă sumele din patrimoniultestatorului sunt insuficiente pentru plata legatelor, executorul are

obligaţia să cear ă vinderea bunurilor mobile succesorale, pentru acoperireadeficitului [art. 916 alin. (3) C. civ.];

b) executorul sezinar ars dreptul de a încasa creanţele succesiunii(bunuri mobile), urmând ca, apoi, acestea să fie atribuite în modcorespunzător.

Încetarea execu ţ iunii testamentare. Execuţiunea testamentar ă încetează în următoarele cazuri:

a) îndeplinirea tuturor dispoziţiilor testamentare;

b) moartea executorului testamentar (art. 917 C. civ.);c) revocarea executorului testamentar de către instanţa de

judecată, la cererea moştenitorilor, pentru abuz sau incapacitate mexercitarea împuternicirii;

d) renunţarea executorului testamentar de a continua sarcina întrucâtîi cauzează prejudiciu considerabile.

Precizăm că încetarea execuţiunii testamentare nu trebuieconfundată cu încetarea sezinei. Dacă încetarea execuţiunii testamentare

(înaintea termenului de un an) determină şi încetarea sezinei, în schimbîncetarea sezinei la termenul limită nu determină şi încetarea execuţiuniitestamentare.

La încetarea execuţiunii testamentare, executorul cu sau f ăr ă sezină,este obligat faţă de moştenitori să dea socoteal ă (art. 1541 C. civ.) şi să înapoieze (dacă este cazul), bunurile mobile succesorale r ămase (art. 916




220

C. civ.)1. Executorul are dreptul să i se restituie cheltuielile f ăcute pentruîndeplinirea împuternicirii (art. 919 C. civ.) şi să fie despăgubit pentrudaunele pricinuite în timpul exercitării mandatului (art. 1549 C. civ.).

Dacă au fost mai mulţi executori sezinari, ei r ăspund solidar de

gestiunea bunurilor mobile ce li s-a încredinţat. Excepţie face cazul în caretestatorul Ie-a delimitat funcţiile şi fiecare dintre executori s-a limitat lafuncţiile încredinţate (art. 918 C. civ.).

IV. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de

bunurile moştenirii

Din cele ar ătate anterior a rezultat că orice persoană fizică poatedispune a şa cum dore şte de bunurile sale, pentru timpul când nu va mai fi

în viaţă. în acest sens „legea consacr ă principiul libert ăţ ii testamentare,în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniulsău mortis causa2. Legea a recunoscut însă această posibilitate persoaneifizice (de a dispune prin acte juridice de bunurile ce vor alcătuimoştenirea), numai în anumite limite3. Astfel, s-au impus următoarelereguli:

a) Dispoziţia mortis causa este un act juridic ce poate îmbr ăca numaiforma unor testamente, esen ţ ialmente revocabile. Orice pacte (convenţii)asupra moştenirilor viitoare, nedeschise sunt interzise de lege;

b) Testatorul poate dispune de bunurile sale prin acte juridiceexclusiv pentru cazul propriei sale mor ţ i. Dispunătorul nu poate stabilisoarta bunurilor sale şi după moartea moştenitorilor săi. Substitu ţ iile fideicomisare (dispoziţiile testamentare prin care s-ar stabili o ordinesuccesorală pentru cazul mor ţii moştenitorului) sunt interzise de lege;

c) Testatorul poate face liberalităţi, potrivit voinţei sale, cu condiţiade a nu încă lca rezerva succesoral ă . Rezerva succesorală este o parte amoştenirii, pe care legea o atribuie unor persoane apropiate defunctului

1 Din art. 916 C. civ. ar rezulta că numai executorul testamentar cu sezină are obligaţia dedare a socotelilor. Deoarece executorul testamentar este un mandatar, el are această obligaţie chiar dacă nu ar fi învestit cu sezină (art. 1541 C. civ.), deci obligaţia de a da socoteală revine înaceeaşi măsur ă executorului cu sezină cât şi celui f ăr ă sezină; a se vedea M. Eliescu, op. cit.,

p. 293; D. Chirică, op. cit., p. 151, Fr. Deak, op. cit., p. 317; D. Macovei, M. S.

Striblea, op. cit., p. 426.2 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 320.3 Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii sunt dictate de

„ordinea publică succesorală"; a se vedea M. Grimaldi, Droit civil. Successions , Litec, Paris,2001, p. 273.




221

(moştenitori rezervatari), chiar împotriva voinţei dispunătorului. Acesta, în prezenţa moştenitorilor rezervatari, nu poate dispune prin liberalităţi decâtde o parte din moştenire, numită cotitatea disponibil ă 1.

În continuare, vom prezenta pe scurt, cele trei limite ale dreptului de

a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii.

Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare.

Pactul asupra unei succesiuni viitoare este o conven ţ ie, nepermisă de lege, prin care una dintre păr ţi dobândeşte drepturi eventuale lamoştenirea respectivă sau renunţă la ele2. Interdicţia pactelor asuprasuccesiunilor viitoare nu a fost expres prevăzută de lege. Ea derivă implicit din prevederile art. 965 C. civ., conform căruia pot face obiectul

unei obligaţii şi bunurile viitoare, cu excep ţ ia succesiunilor nedeschise,chiar dacă ar exista acordul celui despre a cărui moştenire este vorba şia art. 702 C. civ., care opreşte renunţarea la moştenirea unei persoane înviaţă sau înstr ăinarea drepturilor eventuale într-o asemenea moştenire.

Condi ţ ii. Pentru existenţa unui pact asupra unei moşteniri viitoaresunt necesare următoarele condiţii:

a) Să existe un pact (o convenţie) cu privire la o moştenire. Suntasimilate pactelor (din acest punct de vedere) şi actele juridice unilateralede acceptare sau renun ţ are asupra unei moşteniri viitoare;

b) Obiectul pactului (convenţiei) să fie o mo ştenire nedeschisă .După deschiderea moştenirii succesorii pot dispune liber de drepturiledobândite prin moştenire. Data deschiderii moştenirii este momentul înraport de care se apreciază valabilitatea pactului;

c) Dreptul „ce se dobândeşte sau la care se renunţă să fie un drept succesoral eventual, o simplă expectativă, iar nu un drept actual şi nenăscut"3 (art. 702 C. civ.). Până în momentul deschideri succesiunii drepturile celuice ar urma să moştenească sunt simple nă dejdi, deoarece titularul are

dreptul de a dispune şi a schimba discreţionar şi nesusceptibil de abuz,oricând în timpul vieţii sale, dispoziţiile mortis causa. Dreptul succesoraleventual prezintă asemănări cu dreptul sub condiţie suspensivă (a căruinaştere este condiţionată de un eveniment viitor şi nesigur). Având în

1 A se vedea St. Cărpenaru, op. cit., p. 459; D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit., p. 431.2 A se reţine că interdicţia vizează deopotrivă, atât actele juridice de formaţie bilaterală

(contractele), cât şi pe cele unilaterale; a se vedea Fr. Terre, Y. Lequette, op. cit., p. 488.3 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 299-302.




222

vedere că evenimentul In cauză este moartea (care mai devreme sau maitârziu este sigur ă) între cele două sunt şi deosebiri1. Deci, dreptul eventualeste acel drept căruia îi lipse şte atât obiectul, cât şi subiectul, neştiindu-seîn viitor, dacă obiectul va exista şi dacă dreptul va apar ţine unei alte

persoane;d) Pactul (convenţia) să nu facă parte dintre cele permise, în mod

excepţional, de lege. De exemplu, este valabilă împăr ţeala de ascendentf ăcută prin acte inter vivos, dacă s-au respectat condiţiile de fond şi deformă prevăzute de art. 794-799 C. Civ.2

Nulitatea pactelor asupra succesiunilor viitoare. În conformitate culegea, pactele asupra succesiunilor nedeschise sunt lovite de nulitateabsolut ă 3. Fiind acte juridice irevocabile, ele ar putea aduce atingeredreptului dispunătorului, asupra bunurilor care îi apar ţin până în ultima

clipă a vieţii sale. Sunt deci, nule absolut:a cesiunea drepturilor succesorale ale unui eventual moştenitor

f ăcută înaintea mor ţii lui de cuius;

b) împă r ţ eala între moştenitori a unei succesiuni nedeschise;

c) pactul prin care eventualii moştenitorii convin ca nu vor aplicatestamentul titularului lor sau că îl vor respecta.

Sancţiunea nulităţii absolute se justifică prin împrejurarea că asemenea convenţii, datorită caracterului lor irevocabil, aduc atingere

dreptului celui care lasă moştenirea de a dispune de bunurile sale, dincauză de moarte, până în ultima clipă a vieţii sale prin acte juridiceesentialmente revocabile4.

În doctrină s-a pus întrebarea dacă nulitatea pactului asupra uneisuccesiuni viitoare poate fi acoperită prin confirmarea actului mortiscausa de către moştenitori după moartea testatorului. Consider ăm corectr ăspunsul potrivit căruia validarea actului prin confirmare sau ratificare nueste posibil ă 5.

1 Pentru amănunte a se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 299-300; C. Stătescu, op. cit., p. 188.2 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 32-324.3 Justificarea interdicţiei impusă de lege în privinţa pactelor asupra succesiunilor viitoare

este de natur ă morală, contravenind regulilor de convieţuire socială. Astfel, se apreciază că „ele trezesc dorinţa mor ţii celui care lasă moştenirea"; a se vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p.460.

4 A se vedea, R. Popescu, Dreptul de mo ştenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile mo ştenirii , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 15.

5 Ase vedea: Fr. Deak, op. cit, p. 325; pentru opinie contrar ă, a se vedea, M. Eliescu, op.cit., p. 302 şi E. Safta-Romano, op. cit., p. 287.




223

Oprirea substitu ţ iilor fideicomisare

No ţ iune. Legea permite celui care lasă moştenirea să dispună de bunurile lui, exclusiv pentru cazul mor ţ ii sate. Potrivit art. 803 C. civ, substitu ţ ia fideicomisar ă este o dispoziţie cuprinsa într-o liberalitate(testament ori donaţie) prin care dispunătorul oblig ă pe cel gratificat, numitinstituit să conserve bunurile primite şi să le transmit ă în tot sau în partela moartea sa unei persoane, numită substituit şi desemnată tot dedispunător. De exemplu, dispunătorul A (testatorul) lasă un imobil lui B(numit instituit), cu obligaţia pentru B de a păstra şi conserva imobilul (şi anu-l înstr ăina ori greva) şi apoi, a-l transmite la moartea sa lui C (numit substituit), pe care l-a desemnat tot dispunătorul A.

Din exemplul de mai sus, rezultă că substituţia fideicomisar ă presupune două liberalităţi având acelaşi obiect:

a) o liberalitate în folosul instituitului şi se execută în momentulîncheierii contractului de donaţie sau la decesul dispunătorului;

b) o altă liberalitate în folosul substituitului şi care se execută lamoartea instituitului.

Substitu ţ ia fideicomisar ă gradual ă . Substituţia fideicomisar ă poatefi unică , atunci când se stabileşte un singur substituit. Substituţia poate fi gradual ă când dispunătorul grevează pe primul substituit cu o substituţie

în favoarea unui al doilea, al treilea substituit etc. Este posibil ca substitu ţiasă fi fost f ăcută în folosul descendenţilor, la infinit, situaţie în caresubstituţia fideicomisar ă este ve şnică .

Condi ţ iile substitu ţ iei fideicomisare. Existenţa substituţieifideicomisare presupune următoarele trei condi ţ ii:

a) Dispunătorul să fi f ăcut două sau mai multe liberalităţi, ceurmează să fie executate succesiv, având acela şi obiect, către două sau maimulte persoane diferite. Deci substituţia fideicomisar ă presupune două saumai multe transmisiuni succesive cu titlu gratuit, „despăr ţite una decealaltă printr-o scurgere de timp" (s.n.);

b) Instituitul să fi fost obligat de dispunător de a pă stra şi conserva( şi a nu înstr ă ina ori greva) bunurile primite, pentru a le transmite, apoi,substituitului. Astfel, bunurile moştenirii vor fi lovite de indisponibilitate;

c) Dreptul substituitului se naşte la decesul instituitului.

Substituţia fideicomisar ă este interzisă de lege, în primul rând pentru că dispunătorul stabileşte ordinea succesoral ă a bunurilor sale nu




224

numai pentru propria sa moarte, ci şi a acelora pe care el i-a gratificat,dispunătorul f ăcând adevărate testamente în numele instituiţilor, cărora leînlocuieşte voinţa, „instituind” totodată, inalienabilitatea şiinsesizabilitatea bunurilor care fac obiectul liberalităţii, sco ţ ându-le

practic din circuitul civil 1

. De precizat că nu constituie o substitu ţ ie fideicomisar ă dispoziţia prin care instituitul este obligat să transmită uneianumite persoane bunurile pe care le-a primit, dar nu la data mor ţii sale, cila o dată anterioar ă acesteia (în timpul vieţii sale)2.

No ţ iunea de substitu ţ ie vulgar ă . Substitu ţ ia vulgar ă este o dispoziţiecuprinsă într-o liberalitate (donaţie sau testament), prin care dispunătoruldesemnează în mod subsidiar un al doilea gratificat (legatar sau donatar) pentru ipoteza în care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să o primească. Legea a prevăzut expres validitatea substituţiei vulgare (art.

804 C. civ.). De exemplu, A (testatorul) instituie legatar universal pe B,dar prevede totodată că dacă B va predeceda, patrimoniul succesoral să revină lui C3.

Precizăm că substituţia vulgar ă este permisă de lege şi nu trebuieconfundată cu substituţia fideicomisar ă. Deosebirea dintre substituţiafideicomisar ă şi cea vulgar ă constă în aceea că, la prima, cele două liberalităţi sunt succesive şi nu alternative (ca în cazul substituţieivulgare).

Substituţia vulgar ă este o mă sur ă de prevedere a dispunătorului

pentru cazul în care primul legat devine ineficace.Caracteristicile substitu ţ iei vulgare. Substituţia vulgar ă se

deosebeşte de substituţia fideicomisar ă prin următoarele elemente ce nu seregăsesc în cea dintâi.

a) Cele două liberalităţi deşi au acelaşi obiect, nu sunt succesive, cialternative. Din cele două se va executa numai una dintre ele. Dacă primaliberalitate se realizează, dreptul celui de al doilea gratificat nu se va mainaşte pentru neîndeplinirea condiţiei suspensive;

b) Atât dreptul substituitului, cât şi al instituitului, se nasc lamoartea dispună torului, nefiind stabilită o ordine succesorală;

c) Obiectul substituţiei vulgare nu este scos nici un moment din

1 A se vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p. 461.2 Ase vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 316.3 Când testatorul instituie pe soţia sa legatar ă universală, iar dacă moare înaintea lui,

moştenirea să revină unui anumit nepot, acest testament este valabil, deoarece conţine o substitu ţ ie alternativă ., permisă de lege.




225

circuitul civil1.

Precizăm că, este de asemenea permisă , potrivit art. 805 C. civ.,dispoziţia prin care uzufructul unui bun este lăsat unei persoane, iar nuda proprietate alteia, dispoziţie care este cunoscută în doctrină ca dubla

liberalitate în uzufruct şi nuda proprietate2. Nulitatea substitu ţ iei fideicomisare. Substituţia fideicomisarâ este

sancţionată cu nulitatea absolut ă (art. 803 C. civ.). Nulitatea desfiin ţ ează ambele liberalit ăţ i, atât cea f ăcută substituitului, cât şi cea f ăcută instituitului (care poate fi: donatar erede instituit ori legatar grevat cusubstituţie).

Nulitatea substituţiei fideicomisare nu poate fi acoperit ă princonfirmare de către moştenitori, chiar dacă această confirmare ar luaforma unei executări voluntare a legatului3. Doctrina şi practica judecătorească4 au admis că nulitatea va fi înlăturată (şi unul dintre legateva fi valabil), dacă în timpul vieţii testatorului celălalt legat devenisecaduc, prin predecesul legatarului. Soluţia se justifică prin aceea că substituţia fideicomisar ă presupune obligatoriu o dubl ă liberalitate succesivă pe care evident nu o mai regăsim în situaţia de mai sus.

Precizăm că sancţiunea nulităţii absolute este controversată înmaterie de fideicomis f ăr ă obligaţie, legatul r ămăşiţei şi dublul legatcondiţional. Pentru o simplă informare, prezentăm succint aceste instituţii.

a) Fideicomisul f ăr ă obligaţie este o liberalitate f ăcută gratificatului, f ăr ă obligaţia de a conserva bunurile şi a le transmite lamoartea sa altei persoane. Dispunătorul adresează legatarului numai orug ă minte de a gratifica altă persoană, şi numai dacă bunurile mo şteniriivor mai exista la moartea ultimului. Legatul r ămăşiţei, cunoscut şi cafideicomis f ăr ă inalienabilitate, este o liberalitate care nu oblig ă legatarul să conserve bunurile, putând să le înstr ăineze în orice fel, însă la moarteasa este obligat să transmită patrimoniul său succesoral, unei persoaneanume desemnate;

b) Dublul legat condiţional este o dispoziţie a testatorului prin care1 A se vedea, Fr. Deak. op. cit., p. 332.2 A se vedea, M. Eliescu. op. cit., p. 312.3 Nulitatea substituţiei fideicomisare nu ar putea fi acoperită nici prin renunţarea la legat a

unuia dintre cei doi legatari succesivi, întrucât la data deschiderii succesiunii dispunătoruluiambele liberalităţi sunt nule absolut şi deci renunţarea oricăruia dintre legatari nu ar aveaobiect; a se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 318.

4 A se vedea, T. Ilfov secţ. a II-a, Sent. civ., nr. 825/1937, în Pandectele Române, partea aIII-a, p. 277, TS, Col. civ., Dec. nr. 1638/1956, în CD., vol. I, 1956, p. 137.




226

acesta face două liberalit ăţ i sub aceea şi condi ţ ie şi având acelaşi obiect.Cele două condi ţ ii se deosebesc întrucât: cea impusă instituitului esterezolutorie, iar cea impusă substituitului este suspensivă1.

Oprirea liberalit ăţ ilor care încalcă rezerva succesoral ă

Rezerva succesoral ă este o parte a moştenirii pe care legea o atribuieunor persoane moştenitorilor apropiaţi defunctului (moştenitoriirezervatari), chiar împotriva voinţei dispunătorului. Testatorul nu poatedispune prin liberalităţi decât de o parte din moştenire, numită cotitatedisponibil ă . Cotitatea disponibil ă este partea din moştenire asupra căreiadefunctul poate dispune liber, atât prin liberalităţi cât şi prin acte cu titluoneros.

Potrivit art. 475 şi art. 480 C. civ., în principiu, proprietarul poatedispune de bunurile sale în mod liber şi absolut atât prin acte inter vivos,cât şi prin acte mortis causa. Această libertate a proprietarului nu poateînsă, nelimitat ă . Prin excepţie, dreptul proprietarului de a dispune liber de bunurile sale prin liberalităţi este îngr ă dit 2 de lege, în privinţa rezervei succesorale şi a cotit ăţ ii disponibile (art. 841-855 C. civ. şi art. 1 şi 2 dinLegea nr. 319/1944)3. Astfel, în vederea protejării unor apropiaţi aidefunctului, (din categoria moştenitorilor rezervatari), împotrivaliberalităţilor excesive ale celui ce lasă moştenirea, legiuitorul a stabilitimperativ că o parte din moştenire (rezerva succesorală), li se cuvineîmpotriva voinţei testatorului.

Când există numai moştenitori legali nerezervatari, testatorul poatedispune de bunurile moştenirii, după cum doreşte, f ăr ă limite, atât prin actecu titlu oneros, cât şi gratuit. În consecinţă, când există moştenitorirezervatari, iar defunctul a dispus de bunurile sale prin donaţii şi/sautestament, masa succesorală se împarte în două păr ţi: rezerva succesoral ă şi cotitatea disponibil ă . Cotitatea disponibilă se obţine prin scăderea dinmasa succesorală a rezervei. De menţionat că titularul patrimoniuluisuccesoral poate dispune în timpul vieţii liber şi neîngr ădit de averea sa.

1 Apreciem că numai fideicomisul f ă r ă obliga ţ ie este o liberalitate valabil ă , celelalte două fiind numai varietăţi de substituţii fideicomisare. Pentru amănunte, a se vedea: C. Hamangiu

I. Rosetti-Bălănescu, Al . Băicoianu, op. cit., p. 1089-1095; E. Safta-Romano, op. cit., p.300; Fr. Deak, op. cit., p. 329-331.

2 Rezerva succesorală limitează dreptul de dispoziţie la liberalităţi numai relativ, nefiindsustrasă actelor dezinteresate, cum ar fi, de pildă, împrumutul de folosinţă, împrumutul f ăr ă dobândă, mandatul gratuit şi a fortiori, nici actelor cu titlu oneros.

3 Facem precizarea că legea îngr ădeşte numai dreptul de dispoziţie al titularului dreptului de proprietate asupra liberalit ăţ ilor şi nu dreptul de dispoziţie asupra actelor cu titlu oneros.




227

Astfel el poate, în principiu, prin acte inter vivos, să-şi înstr ăineze toată averea (întrucât nimeni nu este obligat să lase o moştenire).

Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Rezerva succesorală are două caractere juridice: a) este o parte a moştenirii, şi b) este lovită de

indisponibilitate.A) Rezerva este o parte a mo ştenirii, şi anume aceea pe care legea o

defer ă, în mod imperativ, moştenitorilor rezervatari, împotriva voinţeidefunctului. Dreptul la rezervă este un drept propriu, nenăscut la datadeschiderii moştenirii, şi nu un drept dobândit de la defunct pe calesuccesorală1. Altfel, toate actele defunctului ar fi opozabile moştenitoruluirezervatar, inclusiv cele prin care se aduce atingere rezervei şi deciocrotirea legală a rezervatari lor nu ar mai putea fi eficientă. Rezerva nueste o parte din moştenirea pe care defunctul o lasă efectiv, ci o por ţiune

din moştenirea pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar f ă cut dona ţ ii. Din caracteristica rezervei de parte a mo ştenirii rezultă următoarele

consecin ţ e juridice:

a) Rezerva poate fi pretinsă numai de către moştenitorii care auvocaţie şi care vin efectiv la moştenire. Astfel, vin efectiv la moştenirenumai persoanele care fac parte din clasa de moştenitori sau grupul derudenie cu voca ţ ie succesoral ă util ă (concretă), au capacitate succesoral ă , nu sunt nedemne şi nici nu au renun ţ at la moştenire2;

b) Acceptarea sau renunţarea la rezervă a eventualilor moştenitorii rezervatari f ăcută înainte de deschiderea moştenirii este nulă absolut (acte asupra unei succesiuni viitoare);

c) Când există o pluralitate de moştenitori rezervatari, rezervasuccesorală este colectivă , global ( şi nu individual). De exemplu, rezervasuccesorală este de 3/4 din moştenire, dacă defunctul a lăsat 3 copii.Excepţie face rezerva soţului supravieţuitor, căruia i se atribuie în mod individual, chiar dacă vine la moştenire în concurs şi împreună cu alţimoştenitori rezervatari. De menţionat că rezerva se calculează în raport de

numărul moştenitorilor rezervatari care vin efectiv la moştenire;d) Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natur ă , (nu

1 A se vedea: St. Cărpenaru, op. cit., p. 466; Fr. Deak, op. cit., p. 3382 De exemplu, „părinţii defunctului nu au dreptul la rezervă în prezenţa descendenţilor

pentru că, în acest caz, ei nu au voca ţ ie succesoral ă util ă (concretă) întrucât fac parte dinclasa a II-a de moştenitori legali"; a se vedea, R. Popescu, op. cit, p. 56. De asemenea,moştenitorul rezervatar care renun ţă la moştenire, pierde şi dreptul asupra rezervei ce i secuvenea, întrucât devine, prin renunţare, o persoană str ăină de moştenire; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 56.




228

sub forma unui echivalent în bani). Dacă prin actele liberale ale titularuluis-a încălcat rezerva, aceasta va fi reîntregită, de asemenea, în natur ă şi nu prin echivalent.

În cazuri de excepţie şi numai în condiţiile expres prevăzute de lege,

rezerva va putea fi atribuită sub forma unui echivalent în bani. Deexemplu, dacă bunul donat a fost înstr ăinat de donatar înainte dedeschiderea moştenirii.

B. Rezerva succesoral ă este indisponibil ă . Partea din moştenire careconstituie rezerva succesorală este lovită de indisponibilitate (exclusivdupă moartea dipunătorului, întrucât în timpul vieţii acesta poate dispune,chiar cu titlu gratuit, de bunurile sale). Indisponibilitatea rezerveisuccesorale este relativă şi par ţ ial ă .

Indisponibilitatea este relativă deoarece dreptul de a dispune a celuice lasă moştenirea este limitat numai în prezen ţ a mo ştenitorilor rezervatari şi numai In folosul tor. Numai moştenitorii rezervatari potinvoca atingerea adusă rezervei şi numai ei pot pretinde reîntregireaacesteia.

Indisponibilitatea este par ţ ial ă sub dublu aspect:

a) ea loveşte numai o fracţiune a moştenirii (rezerva succesorală) nuşi cotitatea disponibilă;

b) actele cu titlu oneros săvâr şite de titular sunt valabile şi opozabile

moştenitorilor rezervatari (deoarece nu intr ă în masa succesorală). Astfel,nu toate actele defunctului vor fi raportate la cotitatea disponibilă, cinumai donaţiile şi legatele.

Mo ştenitorii rezervatari . Potrivit art. 841, 842 şi 843 C. civ. şi art.1-2 din Legea nr. 319/1944, sunt moştenitori rezervatari:

I. descendenţii defunctului de orice grad;

II. ascendenţii privilegiaţi, (tatăl şi mama defunctului);

III. soţul supravieţuitor al defunctului.

I. Rezerva succesoral ă a descenden ţ ilor

Cuantumul rezervei descenden ţ ilor . Potrivit art. 841 C. civ.„Liberalităţile fie f ăcute prin acte între vii, fie f ăcute prin testament, nu pottrece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moarte-i lasă uncopil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte,dacă lasă trei sau mai mulţi". Rezultă că legea determină cuantumul




229

rezervei sub forma unei fracţiuni din moştenire, astfel:

a) 1/2 din moştenire pentru un copil;

b) 2/3 din moştenire pentru doi copii;

c) 3/4 din moştenire pentru trei sau mai mulţi copii.În toate cazurile de mai sus, prin moştenire se înţelege masa de

bunuri pe care defunctul ar fi l ă sat-o dacă nu ar fi f ă cut dona ţ ii (şi nuaceea pe care a lăsat-o efectiv).

Descenden ţ ii care culeg rezerva. În accepţiunea art. 842 C. civ. prin„copii" se înţeleg nu numai descendenţii de gradul I, dar şi ceilalţidescendenţi (nepoţi, str ănepoţi etc.)1. Potrivit art. 841 C. civ. şi art. 63 C.fam. sunt asimilaţi copiilor atât descendenţii proveniţi din căsătorie, ceidin afara căsătoriei, precum şi cei adoptaţi [art. 1 şi art. 21 alin. (2) din

O.U.G. nr. 25/1997]. Prin adopţia încheiată după O.U.G. nr. 25/1997filiaţia dintre copilul adoptat şi părinţii săi naturali încetează (deci el nu va putea cere rezerva din moştenirea părinţilor naturali). În schimb, în cazuladopţiei cu efecte restrânse valabil încheiate înainte de 12 iunie 1997,adoptatul va avea, atât un drept la rezervă faţă de moştenirea lăsată derudele lui fire şti, cât şi la averea adoptatorilor săi2. Descendenţii pot venila moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare, f ăr ă consecinţediferite în planul rezervei succesorale.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a pus problema: dacă la stabilirea

rezervei se iau în considerare numai descendenţii care vin efectiv lamoştenire sau şi cei care sunt str ăini de aceasta deoarece sunt renunţătorisau nedemni? Opinia dominantă este că la calculul întinderii rezerveidescendenţilor se au în vedere numai descenden ţ ii care vin efectiv lamo ştenire (cu excluderea celor renunţători sau nedemni). În sprijinulsoluţiei de mai sus, s-a argumentat că prin termenul de „copil lăsat" (art.841 C. civ.) legea a înţeles copilul lăsat ca moştenitor, copilul ce vineefectiv la moştenire şi nu descendenţii nedemni şi renunţători care suntconsideraţi retroactiv ca fiind str ăini de moştenire3.

Calculul rezervei în cazul în care vin la mo ştenire al ţ i descenden ţ idecât cei de gradul I. În acest caz se disting două situaţii, după cum

1 Conform art. 842 C. civ. „Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii,descendenţii de orice grad".

2 Adoptatul cu efecte restrânse nu va putea însă pretinde dreptul la rezervă faţă de averealăsată de ascendenţii adoptatorilor săi, cu care nu are legături de rudenie

3 A se vedea: C. Stătescu, op. cit., p. 198; St. Cărpenaru, op. cit., p. 467; Fr. Deak, op.cit., p. 345; D. Macovei, op. cit., p. 117; D. Chirică, op. cit., p. 156; Pentru opiniecontrar ă, a se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 330-332




230

descendenţii de gradul al II-lea (şi următoarele grade) vor veni lamoştenire prin reprezentare sau în nume propriu

Atunci când descendenţii de gradul II, III etc, vin la moştenire prin reprezentare, rezerva se va calcula după numă rul tulpinilor (date de

numărul descendenţilor de gradul I) şi nu după numă rul descenden ţ ilor care vin la moştenire.

Soluţia de mai sus se impune întrucât în cazul reprezentăriisuccesorale, reprezentanţii urcă în gradul, locul şi drepturilereprezentatului lor pentru a culege partea de moştenire care s-ar fi cuvenitacestuia. De exemplu, dacă defunctul a lăsat un fiu A şi doi nepoţi, C şi Ecopii ai lui B (alt fiu predecedat al defunctului), rezerva va fi de 2/3 dinmo ştenire, socotită după numărul celor două tulpini lăsate de fiidefunctului (şi nu de 3/4 din moştenire, socotită după numărul

descendenţilor în viaţă A, C şi E).Atunci când descendenţii de gradul II, III etc., vin ia moştenire în

nume propriu1 problema stabilirii rezervei este controversată. În modfiresc ar trebui ca rezerva să se calculeze după numărul descendenţilor înviaţă (pe capete). Totuşi doctrina2 şi practica judecătorească au admis că şiîn acest caz rezerva se va calcula tot după numă rul tulpinilor date denumărul descendenţilor de gradul I şi nu pe capete. Soluţia are avantajulcă nu permite descendenţilor de gradul I să renunţe la moştenire pentru amări rezerva descendenţilor de grade mai îndepărtate (când numărul lor ar

fi mai mare)3

. De exemplu, dacă defunctul ar fi lăsat doi fii (A şi B) şi treinepoţi (C, D şi E), cei doi fii ar putea renunţa la moştenire pentru carezerva celor trei fii ai lor (nepoţii defunctului C, D şi E) să fie de 3/4 dinmoştenire (şi nu de 2/3 calculată după numărul fiilor renunţători). În astfelde situaţii de mai sus, dacă cuantumul rezervei ar fi lăsat la latitudineamoştenitorilor rezervatari s-ar aduce prejudiciu cotităţii disponibileordinare (şi implicit dreptului de dispoziţie al defunctului prin acte juridicemortis causa).

1 Descendenţii de gradul II, III etc. pot veni la moştenire în nume propriu dacă descendentulsau descendenţii de gradul I sunt nedemni sau renunţători.

2 A se vedea M. Eliescu , op. cit., p. 332; C. Stătescu, op. cit., p. 198; St. Cărpenaru, op.cit., p. 468; Fr. Deak, op. cit., p. 347.

3 În doctrină sunt şi opinii care nu împărtăşesc punctul de vedere având ca argument faptulcă din nici un text de lege sau principiu de drept nu se poate deduce această soluţie; „nimic nuîmpiedică pe ascendentul de gradul întâi să renunţe la moştenire, căci conform art. 686 nimeni nu esteobligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine, chiar dacă ar avea drept consecinţă sporirea rezervei succesorale"; a se vedea, D. Chirică, op. cit., p. 158.




231

II. Rezerva succesoral ă a ascenden ţ ilor privilegia ţ i

În categoria ascendenţilor privilegiaţi intr ă tatăl şi mamadefunctului, indiferent dacă acesta s-a născut din căsătorie, din afaracăsătoriei sau din adopţie, f ăr ă a deosebi dacă a fost f ăcută cu efecte

depline sau restrânse (situaţie aplicabilă adopţiilor efectuate până laapariţia OUG nr. 25/1997).

Ascendenţii privilegiaţi fac parte din clasa a II-a de moştenitorilegali, alături de colaterali privilegiaţi. Dintre aceştia numai ascenden ţ ii privilegia ţ i (pă rin ţ ii defunctului) sunt mo ştenitori rezervatari. Conformdispoziţiilor art. 843 C. civ., modificat prin Legea nr.134/1947, rezerva părinţilor este de 1/2 din moştenire, dacă defunctul lasă „tată şi mamă", şide 1/4 din moştenire, dacă lasă „numai pe unul dintre părinţi".

Ce se va întâmpla dacă defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse,situaţie în care pot veni la moştenire atât părinţii adoptatori cât şi părinţiisăi fireşti (adoptatul cu efecte restrânse putând avea trei sau chiar patru părinţi)? R ăspunzând la întrebare, rezerva părinţilor va fi:

- de 1/4 din moştenire, dacă la moştenire vine un singur părinte,(indiferent că acesta este adoptator sau părinte firesc);

- de 1/2 din moştenire, dacă la moştenire vin 2, 3 sau 4 părinţi(adoptatori şi părinţi fireşti).

De menţionat, că rezerva cuvenită mai multor părinţi se atribuie

colectiv şi se împarte în mod egal. În literatura de specialitate s-a pus problema ce se întâmplă dacă

defunctul are doi părinţi In viaţă, dar unul dintre aceştia este nedemn saurenunţător: rezerva este de 1/2 sau de 1/4? În această situaţie împărtăşimopinia celor care consider ă că rezerva va fi de 1/4 întrucât renunţătorul saunedemnul este str ăin de moştenire (art. 696 C. civ.), iar sensul sintagmei„părinţi lăsaţi" (art. 843 C. civ.) „este acela de părinţi chemaţi efectiv lamoştenire, iar nu acela de părinţi r ămaşi în viaţă" (s.n)1.

III. Rezerva succesoral ă a so ţ ului supravie ţ uitor

Cuantumul rezervei so ţ ului supravie ţ uitor . Soţul supravieţuitor adobândit calitatea de moştenitor rezervatar prin art. 2 din Legea nr.319/1944. Potrivit legii, rezerva soţului supravieţuitor este de 1/2 din cota

1 A se vedea: D. Chirică, op. cit., p, 159; Fr. Deak, op. cit., p. 349. Pentru opinie contrar ă ase vedea M, Eliescu, op. cit., p. 334




232

succesorală care i se cuvine în calitate de moştenitor legal.

Cota-parte din moştenire cuvenită soţului supravieţuitor difer ă însă ,în func ţ ie de clasa de mo ştenitori cu care el vine în concurs, astfel, că şiîntinderea rezervei va fi diferit ă în funcţie de clasa de moştenitori cu care

vine la moştenire. Deci, rezerva soţului supravieţuitor va fi:a) 1/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii

defunctului (clasa I de moştenitori legali); deci 1/2 din 1/4=1/8. Demenţionat că numărul descendenţilor şi gradul de rudenie a acestora cudefunctul (copii, nepoţi, str ănepoţi etc.) nu afectează cuantumul rezervei;

b) 1/6 din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de număr cât şi cu colateralii privilegiaţi, deci 1/2din 1/3=1/6;

c) 1/4 din moştenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, deci 1/2 din 1/2=1/4;

d) 3/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari(clasa a III-a) sau colateralii ordinari (clasa a IV-a), deci 1/2 din 3/4;

e) 1/2 din moştenire, în lipsa rudelor din cele patru clase demoştenitori legali, deci 1/2 din întreg.

De menţionat că soţul supravieţuitor este rezervatar numai în privinţa dreptului de moştenire legală prevăzut de art. 1 din Legea nr.319/1944 (nu şi în privinţa dreptului special asupra mobilelor şi obiectelor apar ţinând gospodăriei casnice, asupra darurilor de nuntă, precum şi adreptului de abitaţie).

În contextul de mai sus rezerva se va calcula prin raportare lavaloarea integral ă a moştenirii, deci incluzându-se şi valoareamobilierului casnic şi a darurilor de nuntă1. De exemplu, masa succesorală la moartea unui soţ este de 100 milioane lei şi se compune dintr-o casă învaloare de 80 milioane lei şi bunuri apar ţinând gospodăriei casnice învaloare de 20 milioane lei. Dacă defunctul a lăsat prin testament toată averea unei ter ţe persoane, soţul supravieţuitor are dreptul fa rezerva de1/2 din moştenire, care se va calcula prin raportare la valoareaintegral ă a moştenirii (şi nu la valoarea de 80 milioane r ămasă prinscăderea valorii bunurilor apar ţinând gospodăriei casnice - faţă de caresoţul supravieţuitor nu este rezervatar).

Caracteristici ale rezervei so ţ ului supravie ţ uitor . Caracterele

1 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 338; C. Stătescu, op. cit., p. 200; St. Cărpenaru, op.cit., p. 470; Fr. Deak, op. cit., p. 351; D. Chirică, op. cit., p. 161.




233

juridice ale rezervei soţului supravieţuitor prezintă următoarele particularităţi:

a) rezerva soţului supravieţuitor nu are caracter colectiv, ci seatribuie individual, calculându-se distinct, chiar dacă sunt mai mulţi

moştenitori rezervatari; b) rezerva soţului supravieţuitor nu este o fracţiune din moştenire, ci

o frac ţ iune calculat ă din cota care i se cuvine ca mo ştenitor legal;

c) rezerva soţului supravieţuitor este o cot ă fixă (1/2) dintr-o cotă variabilă (cota de moştenire legală a soţului supravieţuitor); rezervavariază în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs,indiferent dacă aceştia sunt rezervatari sau nu.

Imputarea rezervei so ţ ului supravie ţ uitor . Calculul rezervei soţului

supravieţuitor nu ridică probleme când acesta vine singur la moştenire sauîmpreună cu alţi moştenitori legali (dar nerezervatari). Când însă soţulsupravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori rezervatarise pune întrebarea: rezerva sa se va imputa (se va deduce) din cotitateadisponibil ă sau/şi din rezerva celorlal ţ i mo ştenitori rezervatari?

Rezerva soţului supravieţuitor se va imputa exclusiv asupra cotit ăţ iidisponibile, mic şorând-o şi nu asupra rezervei descendenţilor sau părinţilor (care r ămâne neatinsă)1. De exemplu, dacă defunctul a lăsat o avere de 100milioane lei şi trei copii A, B, C, soţul supravieţuitor şi un legatar

universal, rezerva copiilor va fi de 3/4 din moştenire, adică 75 milioanelei, iar restul de 25 milioane lei reprezintă cotitatea disponibilă. Dinaceasta se deduce rezerva soţului supravieţuitor de 1/8 din moştenirea de100 milioane lei (adică 12,5 milioane lei). În concluzie, moştenirea se vaîmpăr ţi astfel: 75 milioane lei copiii, 12,5 milioane lei soţul supravieţuitor şi 12,5 milioane lei legatarului universal.

Cotitatea disponibila specială a soţului supravieţuitor în

concurs cu copiii dintr-o căsătorie anterioara a defunctului. Domeniulde aplicare a art. 939 C. civ. Potrivit art. 939 C. civ. „Bărbatul sau femeia

care, având copil dintr-un alt maritagiu, va trece în al doilea sausubsecvent maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decât o parteegală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puţin, şi f ăr ă ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor". Deşi textul de lege serefer ă la „copiii dintr-un alt maritagiu", deci la copii dintr-o altă căsătorie,

1 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 338; C. Stătescu, op, cit., p. 200-201; St. Cărpenaru,

op. cit., p. 470; D. Macovei, op. cit ., p. 120.




234

este unanim admis1 că art. 939 se aplică şi copiilor din afara căsătoriei, câtşi celor adoptaţi (atât cu efecte restrânse, cât şi cu efecte depline), cusingura condiţie ca, în acest din urmă caz, adopţia să fi fost încuviinţată anterior încheierii că să toriei adoptatorului.

Pentru a se prevala de dispoziţiile art. 939 C. civ., copiii dintr-o altă căsătorie trebuie să existe la data deschiderii succesiunii şi să nu fienedemni sau renun ţă tori întrucât textul de lege ocroteşte pe acei copiicare vor şi pot să vină la moştenire. Prin copii trebuie să în ţ elegem atât pedescendenţii de gradul I, cat şi pe descendenţii de gradul II şi III etc.(înacest din urmă caz însă, întinderea rezervei se va stabili, în funcţie denumărul tulpinilor din care coboar ă descendenţii de gradul II, III etc). Înconsecinţă, dacă există descendenţi dintr-o căsătorie anterioar ă adefunctului, soţul din ultima căsătorie nu poate fi gratificat de către cel

care lasă moştenirea în limitele cotităţii disponibile ordinare, ci numai înlimitele unei cotităţi disponibile speciale, care are un maximum variabil(partea copilului care a luat mai puţin) şi, în acelaşi timp, un maxim fix (unsfert din moştenire)2.

Corela ţ ia dintre dispozi ţ iile Codului civil şi prevederile Legii nr.319/1944. Potrivit Codului civil român moştenitorii legali ai defunctuluierau exclusiv rudele apropiate ale defunctului cuprinse în cele patru clase,soţul supravieţuitor nefiind moştenitor regulat şi nici rezervatar. În acestecondiţii soţul supravieţuitor avea o poziţie inferioar ă la moştenire, în raport

cu rudele defunctului. Începând din 1944 Legea nr. 319 a modificat statutulsoţului supravieţuitor, desemnându-l mo ştenitor regulat şi rezervatar ca şicele mai apropiate rude ale defunctului. În aceste condiţii doctrina şi-a pusîntrebarea: dacă nu cumva reglementările Legii nr. 319/1944 au abrogatimplicit prevederile art. 939 C. civ.? Acestea în noile condiţii în care soţulsupravieţuitor vine la moştenire pe poziţii egale (în principiu) cu rudeledefunctului din clasele de moştenitori legali (prevederile art. 939 putând fiinterpretate şi ca o discriminare a soţului supravieţuitor venit la moştenireîn concurs cu descendenţii dintr-o căsătorie anterioar ă, faţă de altesituaţii).

1 Codul familiei din 1954 asimilează situaţia copiilor născuţi din afara căsătoriei cu acopiilor din căsătorie; a se vedea; M. Eliescu, op, cit., p. 340; C. Stătescu, op. cit ., p. 201-202; St. Cărpenaru, op. cit., p. 471.

2 Dispoziţiile art. 939 C. civ. (defavorabile soţului supravieţuitor), urmăresc să ocrotească dreptul la moştenire al copiilor dintr-o căsătorie anterioar ă „împotriva influenţelor şi

presiunilor pe care soţul din ultima căsătorie ar putea să le exercite asupra părintelui cares-a recăsătorit, determinându-l pe acesta din urmă să-i facă liberalităţi în detrimentul copiilor", ase vedea, R. Popescu, op. cit., p. 65.




235

Făr ă a intra în amănunte, ne raliem opiniei majoritare, potrivit căreia prevederile art. 939 C. civ. sunt în vigoare, ar ătând totodată că ra ţ iunea pentru care el a fost instituit, aceea de a ocroti interesele descendenţilor defunctului dintr-o căsătorie anterioar ă împotriva liberalităţilor excesive

pe care defunctul le-ar fi putut face în favoarea soţului din ultima căsătorie, subzist ă şi în prezent.

Determinarea cuantumului cotit ăţ ii disponibile speciale şi a cotelor ce revin so ţ ului gratificat . Problema cea mai dificilă pusă în faţa doctrineişi a jurisprudenţei a constituit-o modalitatea de calcul a cotităţiidisponibile speciale, în condiţiile în care dispoziţiile art. 939 C, civ. aur ămas în vigoare (şi ele). Anterior, în absenţa Legii nr. 319/1944, calcululcotităţii disponibile speciale a soţului supravieţuitor venit la moştenire înconcurs cu descendenţii defunctului dintr-o căsătorie anterioar ă se f ă cea

simplu: la numărul tuturor copiilor defunctului care veneau efectiv lamoştenire, se adăuga o unitate (soţul supravieţuitor), iar moştenirea seîmpăr ţea la numărul obţinut, rezultatul fiind cotitatea disponibilă specială ţin limitele căreia soţul putea fi gratificat inter vivos sau mortis causa). După intrarea in vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 319/1944 s-a pus problema dacă soţul supravieţuitor din cea de a doua căsătorie ar putea să cumuleze partea sa succesorală legală cu liberalităţile f ăcute lui de soţuldecedat în limitele cotităţii disponibile speciale prevăzute de art. 939 C.civ.? Altfel spus, dacă partea succesorală a soţului supravieţuitor de 1/4(în concurs cu descendenţii defunctului) se va imputa asupra cotităţii

disponibile speciale sau asupra cotităţii disponibile ordinare?A. în acest sens, unii autori, dar şi practica judecătorească s-au

pronunţat pentru ca partea succesorală legală a soţului supravieţuitor din adoua căsătorie să se poată cumula cu liberalităţile f ăcute lui (în limitelecotităţii disponibile speciale), cu condi ţ ia ca acestea împreună să nudepăşească cotitatea disponibil ă ordinar ă 1. În acest context, dacă soţulsupravieţuitor a fost instituit legatar universal şi vine la moştenire înconcurs cu un copil dintr-o căsătorie anterioar ă va avea dreptul la 1/4din succesiune, la care se va adăuga încă 1/4 din masa succesorală {ca

parte succesorală când vine în concurs cu clasa I), deci în total 1/2 dinmoştenire. Astfel, copilul din căsătoria anterioar ă va primi 1/2 dinmoştenire (reprezentând rezerva succesorală).

1 Această soluţie este justificată prin aceea că scopul cotităţii disponibile speciale este de alimita liberalităţile f ăcute soţului supravieţuitor în vederea protejării copiilor din primacăsătorie; a se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 348-349; C. Stătescu, op. cit., p. 203; St.

Cărpenaru, op. cit., p. 472-473; TS, S. civ. Dec. nr. 15/1972, în CD. 1972, p. 142.




236

B. într-o altă opinie, pe care o consider ăm cea mai solid argumentată ştiinţific1, calculul se va face în felul următor.

a). Mai întâi se deduce rezerva soţului supravieţuitor raportată taîntreaga moştenire, cât şi a descendenţilor, stabilindu-se cotitatea

disponibil ă ordinar ă ; b) Apoi din cotitatea disponibilă ordinar ă se deduce cotitatea

disponibil ă special ă , în conformitatea cu dispoziţiile art. 939 C. civ.(aceasta trebuie să respecte două limite: să nu fie mai mare decât parteacopilului care a luat mai puţin şi să nu depăşească 1/4 din moştenire);

c) Diferen ţ a r ămasă dintre cotitatea disponibilă ordinar ă şi ceaspecială urmează să fie împă r ţ it ă între copii şi soţul supravieţuitor, potrivit regulilor mo ştenirii legale, adică 1/4 soţul supravieţuitor şi 1/4copii (dacă defunctul nu a dispus personal de diferenţa dintre cotitateadisponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinar ă).

În condiţiile speţei anterioare, moştenirea se va împăr ţi astfel:

a) Rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/8, iar rezerva copilului de7/16 (1/2 din 7/8), deci rezervele cumulate vor fi de 1/8 plus 7/16 =9/16. Scăzând rezervele cumulate din masa succesorală se va obţinecotitatea disponibil ă ordinar ă care este de 7/16 (1 minus 9/16);

b) Din cotitatea disponibilă ordinar ă soţul supravieţuitor va putea primi numai 1/4 din moştenire (deci mai puţin decât toată cotitatea

disponibilă ordinar ă de 7/16);c) Diferenţa dintre 7/16 şi 1/4 (3/16 din moştenire) urmând să se

împartă intre copil şi soţul supravieţuitor potrivit art. 1 din Legea nr.319/1944. Astfel, soţul va primi i/4 din 3/16 (adică 3/64), iar copilul 3/4din 3/16 (adică 9/64).

În concluzie, soţul supravieţuitor va cumula: 1/8 rezerva succesoral ă , 1/4 cotitatea disponibil ă special ă şi 3/64 diferen ţ a cuvenită din restul de 3/16, deci in total 27/64 din moştenire. Copilul din căsătoriaanterioar ă va cumula 7/16 rezerva succesoral ă şi 9/64 diferen ţ a cuvenită din restul de 3/16, deci în total 37/64 din mo ştenire2.

În ceea ce priveşte raportul dintre cotitatea disponibilă specială şicotitatea disponibilă ordinar ă, precizăm că acestea nu se cumulează. Cualte cuvinte, defunctul care a lăsat copii dintr-o altă căsătorie nu a putut, pe de o parte, să facă liberalităţi soţului supravieţuitor în limitele cotităţii

1 A se vedea Fr. Deak. op. cit., p. 362-364.2 Pentru amănunte, a se vedea: Fr. Deak, op. cit., p. 362-364; D. Chirică, op. cit., . 166-172.




237

speciale disponibile, iar pe de altă parte să facă liberalităţi unor ter ţi înlimitele cotităţii disponibile ordinare (deoarece s-ar încălca rezervacopiilor defunctului). În consecinţă, în toate cazurile cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinar ă şi se imput ă

asupra celei din urmă . În nici un caz liberalităţile f ăcute soţuluisupravieţuitor nu pot depăşi cotitatea disponibilă specială.

Liberalit ăţ ile care intra sub inciden ţ a art. 939 C. civ. Stabilirealiberalităţilor care sunt supuse prevederilor art. 939 C. civ. s-a impusdatorită textului de lege care se refer ă la „dăruire", ceea ce s-ar puteaîn ţ elege că acesta prive şte numai dona ţ iile. În literatura juridică s-a admisînsă, că art. 939 C. civ. vizează şi legatele, întrucât sunt vizate toateliberalităţile care ar putea fi rodul influenţei şi presiunilor exercitate desoţul din căsătoria subsecventă asupra celui ce lasă moştenirea (pentru a-l

determina să-i facă liberalităţi în detrimentul copiilor dintr-o altă căsătorie). În consecinţă, liberalităţile supuse prevederilor art. 939 C. civ.sunt;

a) dona ţ iile f ăcute, în timpul că să toriei, soţului din a doua sausubsecventă căsătorie;

b) dona ţ iile f ăcute, anterior că să toriei, soţului din ultima căsătorie(dacă au fost f ăcute în vederea căsătoriei);

c) legatele în folosul soţului din ultima căsătorie indiferent de datatestamentului.

Determinarea masei succesorale. Calculul rezervei şi al cotit ăţ ii disponibile. Înainte de a calcula rezerva şi cotitatea disponibilă estenecesar să se determine masa succesoral ă , care constituie masa de calcul la care se raportează drepturile moştenitorilor rezervatari. Masa de calculse determină nu numai în raport de bunurile existente (efective) în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, ci şi în funcţie deliberalităţile inter vivos f ăcute de acesta. Astfel, patrimoniului succesoralal defunctului urmează să fie întregit fictiv, aşa cum ar fi ar ătat el. dacă cel care lasă moştenirea nu ar fi f ăcut liberalităţi (donaţii şi legate)1.

Conform art. 849 C. civ. pentru determinarea masei de calcul se vor efectua, succesiv trei operaţii:

1) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului ladata deschiderii moştenirii;

1 Precizăm că instituţia juridică a rezervei succesorale fi ocroteşte pe moştenitorul rezervatar nu numai împotriva legatelor, dar şi împotriva donaţiilor (când depăşesc limiteledisponibilului).




238

2) scăderea pasivului succesoral din activul brut, pentru a obţineactivul net al moştenirii;

3) reunirea fictivă (pentru calcul), la acest activ net, a valoriidona ţ iilor f ăcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea.

1) Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului ladata deschiderii succesiunii. În această, primă etapă se identifică toatebunurile existente în patrimoniul defunctului la data deschideriisuccesiunii: bunuri mobile, imobile, drepturi de creanţă etc., pentruob ţ inerea activului brut. Sunt cuprinse de asemenea şi bunurile careconstituie obiectul unor legate, întrucât acestea se află în patrimoniulsuccesoral.

În schimb, nu se vor cuprinde în valoarea bunurilor existente la datadeschiderii moştenirii:

a) bunurile lipsite de valoare patrimonial ă (de exemplu, fotografiide familie, diplome, etc.).

b) drepturile care s-au stins la moartea titularului (de exemplu, ocreanţă de întreţinere, de rentă viager ă, etc.);

c) bunurile care nu au f ă cut parte din patrimoniul defunctului (deexemplu, fructele naturale percepute după dala deschiderii succesiunii,fructele civile şi naturale ajunse la scadenţă ori indemnizaţia de asigurare plătită de asigur ător ter ţului beneficiar al asigur ării de persoane1).

Conform art. 849 C. civ. evaluarea bunurilor se face la momentuldeschiderii succesiunii.

2). Ob ţ inerea activul net al mo ştenirii. În cea de a doua etapă aconstituirii masei succesorale se obţine activul net al moştenirii, prinscăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente. Activul nettrebuie individualizat întrucât rezerva succesorală (dar şi cel al legatarului)este o parte din activul net ai moştenirii şi nu din activul brut. Practic, vor fi scăzute din valoarea moştenirii toate obligaţiile existente în patrimoniuldefunctului la data deschiderii succesiunii2.

Conform art. 849 C. civ. pasivul ar urma să fie scăzut numai după reunirea fictivă la valoarea bunurilor existente a valorii donaţiilor. În

1 Potrivit art. 32 din Legea nr. 136/1995, dacă nu a fost desemnat un ter ţ beneficiar siindemnizaţia se plăteşte moştenitorilor, dreptul la indemniza ţ ie face parte din patrimoniulsuccesoral; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 368.

2 Excepţie fac obligaţiile care se sting prin moartea defunctului (de exemplu, pensia deîntreţinere datorată de defunct, obligaţiile civile imperfecte, obligaţiile morale etc.).




239

literatura de specialitate şi în practica judecătorească se consider ă că maiîntâi se scade pasivul succesoral şi după aceea are loc reunirea fictivă avalorii dona ţ iilor la valoarea bunurilor existente.

Precizăm că ordinea operaţiilor nu are însă nici o importanţă în cazul

în care moştenirea este solvabilă. În schimb dacă mo ştenirea esteinsolvabil ă (valoarea pasivului este mai mare decât valoarea activului),ordinea opera ţ iilor are mare importan ţă . De exemplu, defunctul a lăsat bunuri în valoare de 50 milioane lei şi datorii în valoare de 100 milioanelei, iar în timpul vieţii a f ăcut o donaţie de 50 milioane lei, urmând ca lamoştenirea sa să fie chemat un descendent:

a) în ipoteza în care se va urma ordinea indicată de Codul civil ar trebui ca la activul brut de 50 milioane lei să reunim fictiv donaţia de 50milioane lei şi după aceea să scădem pasivul succesoral de 100 milioane

lei, obţinând astfel o masă de calcul de 0 lei. După cum se observă,aplicarea ordinii stabilite de art. 849 C. civ. duce la diminuarea cotităţiidisponibile până la epuizare. În acelaşi timp, rezerva succesorală şicotitatea disponibilă s-ar reduce în mod excesiv, în detrimentulmoştenitorului rezervatar şi al donatarului;

b) Respectând ordinea impusă de doctrină şi practica judecătorească mai întâi, din activul brut de 50 milioane lei se scade pasivul de 100milioane lei, rezultatul fiind 0 (deficitul de 50 milioane lei r ămânând însarcina creditorilor 1). Apoi, la activul net al moştenirii (0) se va reuni

fictiv valoarea donaţiei de 50 milioane lei şi se va obţine o masă de calculde 50 milioane lei. Întrucât rezerva copilului este de 1/2 din moştenireadică 25 milioane lei, înseamnă că donatarul va restitui2 la masasuccesorală 25 milioane iei iar restul de 25 milioane lei îi va r ămâne lui înlimitele cotităţii disponibile.

3 ) Reunirea fictivă la activul net, a dona ţ iilor f ă cute de titularul mo ştenirii. Moştenitorii rezervatari sunt apăraţi nu numai împotrivadispoziţiilor testamentare ale defunctului, dar şi împotriva liberalităţilor inter vivos ale acestuia. Reunirea valorii bunurilor donate nu este efectivă ,

fiind numai fictivă , doar pentru calcul.Sunt supuse reuniunii fictive toate dona ţ iile f ăcute de defunct

indiferent de forma de realizare; act autentic, donaţii deghizate, donaţii

1 Creditorii nu se pot plânge pentru că sunt în culpă: fie au contractat ou un debitor insolvabil, fie au contractat cu un debitor solvabil, dar au fost inactivi şi nu au atacat actelefrauduloase, f ăcute în detrimentul lor. De asemenea, creditorii nu pot urmări bunul donat

pentru că nu face parte din patrimoniul defunctului; a se vedea R. Popescu, op. cit., p, 72.2 Prin mecanismul instituţiei reducţiunii liberalităţilor excesive.




240

indirecte sau daruri manuale. Potrivit art. 759 C. civ. nu vor face obiectul reunirii fictive la masa de calcul actele defunctului care nu au caracterul unor liberalit ăţ i, ci reprezintă cheltuieli obişnuite sau îndeplinirea uneiobligaţii, cum ar fi: darurile obişnuite, cheltuielile de hrană, întreţinere,

învăţătur ă, f ăcute în folosul descendenţilor sau al soţului, cheltuielile denuntă etc. De asemenea bunurile înstr ăinate prin acte cu titlu oneros nuintr ă în calculul rezervei, (excepţie f ăcând situaţia în care moştenitoriirezervatari dovedesc că un asemenea act deghizează o donaţie1).

Conform art. 849 C. civ., donaţiile cuprinse în operaţia de reunirefictivă se evaluează după starea bunurilor din momentul dona ţ iunii şivaloarea lor din momentul deschiderii mo ştenirii. Astfel, bunurile donatese vor evalua după valoarea pe care o au la moartea celui ce lasă moştenirea, ca şi când ar li r ămas în patrimoniul acestuia, f ăr ă a se ţine

seama de sporul sau de scăderea de valoare datorate faptului donatarului,ci numai de acele modificări ale valorii ce ar fi intervenit chiar dacă bunurile nu ar fi ieşit din patrimoniul celui ce a f ăcut donaţia. De exemplu,dacă un imobil donat valora 100 milioane lei şi ulterior, datorită creşterii preţului imobilelor el va valora 200 milioane lei, imobilul va fi preţuit la200 milioane lei pentru că o asemenea creştere s-ar fi înregistrat şi dacă bunul ar fi r ămas în patrimoniul defunctului. Dacă, dimpotrivă, imobilulvalora la data donaţiei 100 milioane lei şi la data deschiderii succesiuniivalorează 200 milioane lei datorită îmbunătăţirilor aduse de donatar,imobilul se va evalua pentru operaţia de reunire fictivă a donaţiilor la 100

milioane lei.

Reduc ţ iunea liberalit ăţ ilor excesive

No ţ iune. În cazul în care defunctul a dispus prin testament pestelimita cotităţii disponibile, dreptul la rezervă al moştenitorilor este afectat.Sancţiunea care se aplică în cazul în care liberalităţile f ăcute de cel ce lasă moştenirea aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari estereducţiunea. Acţiunea prin care moştenitorii rezervatari vor putea solicita

reducerea liberalităţilor este acţiunea în reducţiune. Reducţiunea poate ficerută numai de către „erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care

1 Dovada deghizării este foarte greu de tăcut (deşi se poate face prin orice mijloc de probă),fapt pentru care art. 845 C. civ., stabileşte (în favoarea moştenitorilor rezervatari) o prezumţie degratuitate în privinţa unor acte în aparenţă cu titlu oneros. Art. 845 C. civ. prezumă de asemeneacă actele prin care cel care lasă moştenirea a înstr ăinat anumite bunuri unui succesibil în liniedreaptă în schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, sunt donaţii şi, trebuiescadăugate la activul net; a se vedea St. Cărpenaru. op. cit., p. 476; TS, S. civ., Dec. nr.3217/1971, în Revista Română de Drept nr. 9/1972, p. 169.




241

înf ăţişează drepturile lor" (art. 848 C. civ).

Dreptul de a pretinde reducţiunea ia naştere o dată cu rezerva, (decila data deschiderii succesiunii). Acesta este un drept propriu, personal aimoştenitorului rezervatar şi nu dobândit pe cale succesorală de la defunct,

împrejurare ce face ca liberalităţile consimţite de către defunct, prin carese încalcă rezerva, să nu fie opozabile rezervatarului1.

Având în vedere că acţiunea în reducţiune este patrimonială şi setransmite pe cale succesorală, legiuitorul a dat şi succesorilor moştenitorilor rezervatari dreptul de a o intenta. Potrivit art. 974 C. civ. potde asemenea intenta acţiunea în reducţiune creditorii moştenitorilor rezervatari pe calea ac ţ iunii oblice, întrucât dreptul de a cere reducţiuneanu este strâns legat de persoana moştenitorului rezervatar, ci are un caracter patrimonial2.

De menţionat că donatarii şi legatarii defunctului nu pot beneficia dereducţiune (reductiunea operând împotriva acestora).

C ă ile procedurale de exercitare a dreptului la reduc ţ iune. Dreptul lareducţiune se poate realiza pe două căi: amiabil (prin bună-învoială) sau pecale judecătorească.

Procedura extrajudiciar ă este reglementată de art. 82 din Legea nr.36/1995 legea notarilor publici şi a activităţii notariale, care prevede că notarul public, cu acordul tuturor moştenitorilor, va reduce liberalităţile

excesive până la limita legală. Dacă păr ţile nu cad de acord litigiulurmează a fi soluţionat pe cale judecătorească (art. 78 din Legea nr.36/1995).

Titularii dreptului la rezervă au la dispoziţie două căi procedurale,după cum obiectul liberalităţii excesive se află în posesia gratificatuluisau în posesia moştenitorilor rezervatari (respectiv acţiunea în reducţiuneşi excepţia în reducţiune).

a) Ac ţ iunea în reduc ţ iune va li folosită de moştenitorii rezervatari încazul în care bunurile ce fac obiectul liberalităţii se află în posesia celui

gratificat (de exemplu, în cazul unei donaţii). Acţiunea în reducţiune nuoperează de drept, urmând a fi obligatoriu invocată. Acţiunea în reducţiune

1 Moştenitorii legali nerezervatari nu pot invoca acţiunea în reducţiune, pentru lipsa calităţii procesuale active; a se vedea, R. Popescu, op. cit., p. 76.

2 Dacă moştenitorul rezervatar a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, creditoriidefunctului nu vor beneficia de reducţiune, deoarece nu-l reprezintă iar, din punctul lor devedere, bunurile ce-au f ăcut obiectul donaţiilor sunt definitiv ieşite din patrimoniul defunctuluisi, deci, neurmăribile.




242

este o acţiune personală patrimonială, fiind supusă prescripţiei de 3 ani, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Excep ţ ie de la această regulă (momentul începerii termenului) facesituaţia în care titularul dreptului la acţiune nu a avut cunoştinţă de

existenţa testamentului care i-a lezat rezerva, situaţie în care termenul de prescripţie începe să curg ă de la data la care a luat cuno ştin ţă decon ţ inutul testamentului1.

Menţionăm că acţiunea în reducţiune este divizibil ă , ceea ceînseamnă că de ea urmează să beneficieze doar moştenitorul rezervatar care a invocat-o, pe cale de excepţie sau pe cale de acţiune2.

b) Excep ţ ia în reduc ţ iune poate fi invocată de către moştenitoriirezervatari numai în cazul în care bunul se află în posesia moştenitoruluirezervatar (deşi beneficiarul liberalităţii are un drept asupra lui). În acestcaz, dacă rezerva succesorală a fost încălcată prin efectuarea de liberalităţiexcesive moştenitorii rezervatari se vor putea apăra invocând excepţia înreducţiune. Excepţia în reducţiune, poate fi invocată numai în cadrultermenului general de prescripţie ( potrivit art. 3 din Decretul nr.167/1958). Termenul de prescripţie curge de la data deschideriisuccesiunii.

În toate cazurile, dovada depăşirii cotităţii disponibile revinemoştenitorilor rezervatari. Ei pot folosi orice mijloc de probă admis delege.

Ordinea reduc ţ iunii liberalit ăţ ilor excesive. Dacă titularulsuccesiunii a f ăcut mai multe liberalităţi: donaţii sau legate, care depăşesccotitatea disponibilă, ele vor fi supuse reducţiunii după o anumită ordine(fiind f ăr ă relevanţă dacă de acestea au beneficiat una sau mai multe persoane). Ordinea reducţiunii este dată de regulile consacrate de Codulcivil:

a) Potrivit art. 850 alin. (1) C. civ. legatele se reduc înainteadona ţ iilor. Regula se justifică prin aceea că legatele sunt ultimele

liberalit ăţ i f ăcute de defunct şi, deci, ele sunt cele care au depăşit cotitateadisponibilă încălcând rezerva (liberalităţile anterioare prezumându-se că s-au f ăcut în limitele cotităţii disponibile). Dacă donaţiile s-ar reduce înaintealegatelor sau o dată cu ele, ar însemna că testatorul a luat înapoi ceea cedonase, pentru a reface cotitatea disponibilă, urmând ca ulterior să dispună

1 Ase vedea: Fr. Deak, op. cit., p. 386-387; R. Popescu, op. cit., p. 77.2 A se vedea: St. Cărpenaru, op. cit., p. 473; TS, S. civ., Dec. nr. 780/1973, în Revista

Română de Drept nr. 1/1974, p. 159.




243

de aceleaşi bunuri pe cale de legat. O asemenea soluţie ar încălca principiulirevocabilităţii donaţiilor 1. Regula de mai sus are caracter imperativ şideci, orice clauză contrar ă este nula;

b) Potrivit art. 852 C. civ., legatele se reduc toate deodat ă şi

propor ţ ional, întrucât toate liberalităţile mortis causa îşi produc efectenumai după deschiderea moştenirii. Regula are numai un caracter dispozitiv (nu imperativ), întemeindu-se pe prezumţia că defunctul a doritsă stabilească o anumită ordine în reducţiunea legatelor. Ordinea poate fistipulată în mod expres sau poate fi implicită;

c) Potrivit art. 850 alin. (2) C. civ. donaţiile se reduc succesiv, înordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă. Se prezumă că ultima sau ultimele donaţii au depăşit această cotitate, încălcând rezerva(cele mai vechi f ăcându-se din cotitatea disponibilă). Dacă donaţiile au

aceeaşi dată, ele se reduc propor ţional. Dispoziţiile art. 850 alin. (2) C. civ.au caracter imperativ, ceea ce însemnă că defunctul nu poate prestabili oaltă ordine a reducţiunii.

Efectele reduc ţ iunii. După cum reducţiunea se refer ă, fie la legatesau exheredări, fie la donaţii, efectele reducţiunii se realizează diferit:

a) în cazul legatelor, reducţiunea are ca efect ineficacitatea totală sau par ţială, după cum legatul depăşeşte cotitatea disponibilă în întregulsău, ori numai în parte. Ineficacitatea intervine şi dacă s-a produsexheredarea directă a unui moştenitor rezervatar;

b) în cazul dona ţ iilor, reducţiunea are ca efect desfiin ţ area lor înmăsura necesar ă întregirii rezervei.

După cum afectează rezerva, desfiinţarea donaţiei poate fi total ă sau par ţ ial ă şi, în consecinţă, moştenitorul rezervatar devine retroactiv proprietar al bunului de la data deschiderii succesiunii (nu de la dataîncheierii contractului)2. Ca urmare a celor de mai sus se producurmătoarele consecinţe:

a) în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează

fructele naturale percepute şi pe cele civile scadente anterior deschideriisuccesiunii. El va trebui să restituie fructele percepute sau scadente numaidupă ce va deveni posesor de rea-credinţă (prin cererea de reducţiune);

b) Actele de înstr ă inare sau de grevare a bunurilor consimţite de

1 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 368; St. Cărpenaru, op. cit., p. 479; Fr . Deak, op. cit., p. 383.

2 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 389.




244

către donatar faţă de ter ţi, înainte de deschiderea succesiunii; numai actelede înstr ăinare sau grevare consimţite de către donatar după deschiderea succesiunii vor fi desfiin ţ ate, ele neputând fi opuse moştenitorilor rezervatari.

Ca urmare a reducţiunii, moştenitorul rezervatar are dreptul larestituirea în natur ă a bunurilor.

De la acest principiu se admit următoarele excepţii, în carereducţiunea donaţiilor se face şi prin echivalent:

a) când bunul donat a pierit din culpa donatarului sau este un bunfungibil sau consumptibil (art. 526 C. civ.);

b) când donaţia excesivă a fost f ăcută unui descendent sau soţuluisupravieţuitor cu scutire de raport (art. 851 C. civ.);

c) când donaţia priveşte un imobil şi este f ăcută unui succesibil f ăr ă scutire de raport, iar partea supusă reducţiunii este mai mică de jumătatedin valoarea imobilului [art. 770 alin. (2)];

d) când succesibilul a dobândit obiectul donaţiei cu sarcina uneirente viagere sau cu rezerva uzufructului (art. 845 C. civ.)1.

În toate situaţiile de reîntregire prin echivalent a rezervei, valoarea eiva fi cea din momentul deschiderii moştenirii (art. 849 şi 855 C. civ.).

Raportul dona ţ iilor Majoritatea autorilor analizează problema raportului donaţiilor în

cadrul instituţiei partajului succesoral. În pofida locului pe care legiuitorulde la 1864 l-a rezervat instituţiei raportului donaţiilor 2, ne raliem opiniei potrivit căreia tratarea acesteia este mai potrivită în prezentul capitol,alături de: rezerva succesorală, determinarea masei succesorale şireducţiunea liberalităţilor excesive3, întrucât instituţiile sunt mai uşor decorelat, iar problematica lor mai uşor înţeleasă. Din aceste considerente,la sfâr şitul acestei secţiuni vom trata şi problematica raportului datoriilor.

Avem în vedere şi faptul că raportul donaţiilor nu apar ţ ine în exclusivitate procedurii partajului succesoral, acţiunea privind raportul donaţiei putândfi intentată şi separat, ca o acţiune de sine stătătoare.

Defini ţ ie şi reglementare legal ă . Potrivit art. 751 C. civ. şi art. 3 din

1 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 379-380.2 Codul civil reglementează raportul donaţiilor într-o secţiune ce face parte din capitolul

intitulat „Despre împăr ţire şi despre raporturi".3 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 397-399.




245

Legea nr. 319/1944 raportul donaţiilor este obliga ţ ia pe care o au între eidescendenţii şi soţul supravieţuitor în concurs cu descendenţii de areaduce la masă succesoral ă , în natur ă sau prin echivalent bănesc bunurile pe care le-au primit cu titlu de dona ţ ie de la cel care lasă

moştenirea (afar ă de cazul în care donatorul a dispus scutirea de raport). Deexemplu, dacă defunctul lasă trei copii şi un patrimoniu în valoare de 100milioane lei, iar în timpul vieţii a f ăcui o donaţie (nescutită de raport) de20 milioane lei unuia dintre copii, moştenirea se va împăr ţi astfel: la masasuccesorală de 100 milioane se va adăuga donaţia de 20 milioane lei, după care suma totală (120 milioane iei) se va împăr ţi egal între cei treidescendenţi (revenind fiecăruia câte 40 milioane lei). În acest fel copilulgratificat va primi efectiv din moştenire numai 20 milioane lei (ce se vor adăuga celor 20 milioane lei primite în timpul vieţii autorului).

Potrivit art. 751 C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 319/1944, sunt obligaţila raport descenden ţ ii defunctului, precum şi so ţ ul supravie ţ uitor, cuexcepţia cazului în care donatorul a dispus scutirea de raporta donaţiei(când el vine în concurs cu descendenţii).

Raportul donaţiilor se justifică prin aceea că atunci când defunctulface o donaţie unui viitor moştenitor, care este un descendent sau soţulsupravieţuitor, nu are inten ţ ia de a-i favoriza pe acesta în detrimentulcelorlalţi moştenitori (din aceleaşi categorii, ar ătate), ci doreşte să facă numai o anticipare a transmisiunii de drepturi, urmând ca aceasta să fie

imputată asupra păr ţii din moştenire ce-i va reveni celui gratificat o dată cu deschiderea moştenirii1.

Drepturile donatarului bunurilor raportabile. Donatarul bunurilor raportabile este obligat să readucă bunurile primite la masa succesorală.Donatarul are însă, şi de unele avantaje de pe urma donaţiei acceptate2:

a) donatarii dobândesc imediat posesia şi folosin ţ a bunurilor donate, cu dreptul de a culege definitiv şi exclusiv, până la datadeschiderii succesiunii, fructele bunurilor donate;

b) la deschiderea succesiunii are dreptul să opteze între a veni la

moştenire (raportând bunul) sau a renunţa la succesiune (păstrând bunulsusceptibil de raport);

c) donatarul are dreptul să pă streze in natur ă bunul primit ca

1 În doctrină se precizează că instituţia raportului donaţiilor are ca scop asigurarea egalit ăţ iiîntre descenden ţ ii defunctului, precum si între aceştia şi soţul supravieţuitor; a se vedea: M.

Eliescu, op. cit., p. 236; St. Cărpenaru, op. cit., p. 535.2 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 236




246

donaţie (în cazul în care este posibil raportul prin echivalent).

Deosebiri între institu ţ iile raportului, reduc ţ iunii şi împă r ţ eliimo ştenirii. Raportul donaţiilor se aseamănă cu reducţiunea liberalităţilor excesive prin aceea că amândouă au ca efect principal readucerea bunului

care formează obiectul liberalităţii la masa succesorală.Cele două instituţii ale dreptului succesoral nu se confundă însă.

Reducţiunea operează numai când s-a încă lcat rezerva succesoral ă amoştenitorilor rezervatari, se r ăsfrânge asupra tuturor celor gratifica ţ i,indiferent dacă sunt moştenitori legali sau nu şi priveşte atât donaţiile cât şilegatele. Raportul donaţiilor operează chiar dacă nu s-a încă lcat rezerva succesoral ă , priveşte numai o parte de mo ştenitori (descendenţii şi soţulsupravieţuitor) şi are ca obiect numai dona ţ iile.

Raportul donaţiilor prezintă asemănări şi cu partajul succesoral(împăr ţeala moştenirii) considerente pentru care de cele mai multe ori, îndoctrină, sunt tratate împreună. Abordarea separată din prezenta lucrareare în consideraţie şi deosebirile principale dintre ele1:

a) dacă raportul donaţiilor poate fi pretins atât printr-o acţiune deie şire din indiviziune, dar şi printr-o acţiune separat ă (extrapartaj) şi esteo acţiune personal ă patrimonial ă supusă termenului general de prescripţie(ce curge de la data deschiderii moştenirii);

b) partajul se solicită printr-o acţiune total independent ă şi care este,

potrivit art. 728 C. civ., imprescriptibil ă . Raportul donaţiilor nu se confundă nici cu opera ţ iunea de stabilire a

masei de calcul; dacă raportul înseamnă o readucere efectivă la masasuccesorală a bunurilor donate, stabilirea masei de calcul este numai fictivă .

Condi ţ iile obliga ţ iei legale de raport . Pentru ca obligaţia de raport aldonaţiilor să fie valabilă, se cer să fie întrunite patru condi ţ ii:

a) succesorul să aibă calitatea de descendent al defunctului saucalitatea de so ţ supravie ţ uitor (în acest ultim caz numai dacă soţul vineîn concurs cu descendenţii defunctului). Ceilalţi moştenitori legali şilegatari nu au obligaţia de raport2. Prin descendenţi trebuie înţeles nunumai pe cei din căsătorie, dar şi cei din afara că să toriei, precum şi ceiadopta ţ i. Precizăm că descendenţii îşi datorează raportul chiar dacă sunt degrade de rudenie diferite (de exemplu, când descendentul donatar vine la

1 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 398 şi practica judiciar ă citată de autor.2 A se vedea, M Eliescu, op. cit., p. 237.




247

moştenire prin reprezentare în concurs cu un alt descendent de un gradde rudenie mai apropiat);

b) moştenitorul (descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cudescendenţii) să fi acceptat mo ştenirea. Este f ăr ă de relevanţă dacă

acceptarea este pur ă şi simpl ă sau sub beneficiu de inventar. Cel carerenunţă la succesiune poate păstra donaţia primită în limitele cotităţiidisponibile (art. 752 C. civ.);

c) moştenitorul legal să aibă şi calitatea de donatar. Pentru caobligaţia de raport să existe trebuie sa fie cumulate calitatea de mo ştenitor legal, cu acea de donatar de către aceeaşi persoană. Cele două calităţitrebuie să coexiste la momentul deschiderii succesiunii şi nu la momentulefectuării donaţiei (art.753 C. civ.). Precizăm că moştenitorul trebuie să fie personal donatar pentru a fi obligat la raport, astfel că raportul nu este

datorat pentru altul, ci numai pentru donaţiile primite personal de către celce este obligat la raport. Potrivit art. 754 şi 756 alin. (1) C. civ. donaţiilef ăcute fiului sau soţului celui ce are calitatea de moştenitor sunt prezumate că au fost f ăcute cu scutire de raport1;

d) donaţia să nu fi fost scutit ă de raport. Potrivit art. 846 alin. (2) C.civ., scutirea poate fi f ăcută în mod expres, prin actul de donaţie sau printr-un act ulterior inter vivos sau mortis causa2. Scutirea de raporttrebuie să fie expresă [art. 846 afin. (1) C. civ.], f ăr ă a necesitaîntrebuinţarea unor termeni sacramentali, fiind suficient ca scutirea de

raport să rezulte în mod neîndoielnic3

. Precizăm că scutirea de raport nutrebuie să se aducă atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari. Dacă prin donaţia f ăcută cu scutire de raport s-a încălcatrezerva succesorală a comoştenitorilor, donatarul-moştenitor nu va suportaraportul, dar donaţia va fi supusă reducţiunii în limitele cotităţiidisponibile (art. 846 C. civ.).

Persoanele care pot cere raportul dona ţ iilor . Obligaţia de raportrevine descenden ţ ilor şi so ţ ului supravie ţ uitor (când vine în concurs cu

1 Astfel, practica judecătorească a decis că moştenitorul nu este obligat să raportezedonaţiile (acute de către cel care lasă moştenire descendenţilor moştenitorului sau soţuluisupravieţuitor al acestuia; a se vedea TS, S. civ., Dec. nr. 740/1972, în Revista Român ă deDrept nr. 11/1972, p. 168.

2 Când scutirea de raport este o liberalitate separată, va trebui să îndeplinească condiţiile deformă pentru donaţii sau testamente.

3 Scutirea de raport depinde de interpretarea voinţei donatorului şi este suficient ca să se poată deduce, în mod neîndoielnic, că intenţia a fost ca folosul creat să fie peste partea dinmo ştenire la care beneficiarul donaţiei are dreptul; a se vedea: M. Eliescu, op. cit. p. 239-242; Fr. Deak, op. cit., p. 401-402; TS, S. civ., Dec. nr. 718/1976, în CD. 1976, p. 156.




248

descendenţii) este reciprocă. Raportul poate fi cerut numai:

a) de descendenţii defunctului, când vin în concurs cu alţidescendenţi sau cu soţul supravieţuitor gratificat;

b) de soţul supravieţuitor, când vine în concurs cu descendenţii.

Potrivit art. 763 C. civ. raportul nu poate fi cerut de legatari saucreditorii personali ai moştenitorului (ori de creditorii defunctului care audevenit creditorii personali ai moştenitorului). În ceea ce priveşte legatarii,f ăr ă deosebire dacă sunt universali, cu titlu universal sau cu titlu particular,ei nu pot cere raportul dona ţ iilor şi nici nu pot trage foloase de pe urmaefectuării raportului solicitat de alte persoane1.

Este evident că nici un creditor succesoral (la care se refer ă art. 763 C. civ.) nu va putea cere raportul dacă mo ştenirea a fost

acceptat ă sub beneficiu de inventar, întrucât, faţă de ei, bunurile donate au ieşit definitiv şi irevocabil din patrimoniul defunctului (sub incidenţadreptului de gaj general prevăzut de art.1718 C. civ. şi sub rezerva fraudei pauliene).

În literatura de specialitate2, s-a admis totuşi unanim că, pe caleoblică, creditorii personali ai moştenitorilor pot exercita acţiunea de raportîn numele şi pe seama debitorilor lor (art. 974 C. civ.), dacă moştenirea afost acceptată pur şi simplu. În consecinţă, putem spune că au dreptul să cear ă raportul donaţiilor:

- descendenţii defunctului;- so ţ ul supravie ţ uitor (dar numai când vine în concurs cu

descendenţii);

- creditorii personali ai acestora (dar numai atunci când moştenireaa fost acceptată pur şi simplu).

Dovada donaţiilor raportabile se va face, în toate cazurile, de cătrecel care cere raportul. Întrucât el valorifică un drept propriu prevăzut delege şi nu este parte în contractul de donaţie (fiind ter ţ în raport cu păr ţile

contractante), el va putea folosi orice mijloc de probă admis de lege. Donaţiile supuse raportului. După cum am mai ar ătat, sunt supuse

1 Soluţia se impune deoarece dreptul legatarilor asupra bunurilor testate se naşte numai lamoartea testatorului, iar „a permite legatarilor să cear ă raportul donaţiilor f ăcute de cătredefunct, ar însemna să se încalce principiul irevocabilităţii donaţiilor"; a se vedea R.

Popescu, op. cit., p. 88.2 Ase vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 242; C. Stătescu, op. cit ., p. 244; St, Cărpenaru, op.

cit., p. 540; Fr. Deak, op. cit., p. 403.




249

raportului numai donaţiile, nu şi legatele1.

În principiu se raportează toate donaţiile, indiferent de forma derealizare: „prin dar, atât direct, cât şi indirect afar ă de cazul cânddonatorele nu a dispus altfel" (art. 751 C. civ.). Legatele se raportează

numai dacă testatorul a prevăzut expres aceastaDin formularea largă a art. 751 C. civ., rezultă că toate dona ţ iile sunt

raportabile, indiferent de forma lor, astfel:

a) donaţiile f ăcute prin act autentic;

b) darurile manuale;

c) donaţiile simulate, indiferent dacă simulaţia a purtat asupra persoanei gratificate (interpunerea de persoană) sau a avut ca obiect natura juridică a actului (donaţie deghizată);

d) donaţiile indirecte (acte juridice inspirate din voinţa de agratifica, însă înf ă ptuite pe calea unui alt act juridic decât donaţia propriu-zisă); de exemplu, renunţarea la un drept, remiterea de datorie etc.

Cel obligat la raport este ţinut să raporteze ceea ce părintele acheltuit cu dânsul pentru înzestrare, procurarea unei cariere sau pl ă tindu-i datoriile (art. 758 C.civ.)2.

Înzestrarea f ăcută f ă r ă respectarea formei autentice cerută pentrudonaţii exprimă totuşi intenţia părintelui de a ceda copilului atât folosul

bunului, cât şi fructele ori veniturile produse de el. „Cheltuielile de procurare a unei cariere", se refer ă la cheltuielile privind cumpărarea unuifond de comer ţ, a căr ţilor sau instrumentelor necesare exercitării unei profesiuni, garanţia pe care trebuie să o depună unii angajaţi (de ex.gestionarii) etc.

De asemenea, cel obligat la raport este dator să raporteze tot ceea cedefunctul a cheltuit cu dânsul, spre a-i achita datoriile. Este necesar ca plata f ăcută de cel ce lasă moştenirea să fi adus un folos descendentuluisau soţului supravieţuitor, iar datoria plătită trebuie să fie personală a

descendentului sau soţului supravieţuitor (şi nu ascendentului).1 Deşi art. 751 C. civ. sugerează că fac obiectul raportului numai donaţiile, nu şi legatele,

alte texte din Codul civil (art. 752, 754, 766 şi 846) prevăd că sunt supuse raportului şilegatele. în literatura de specialitate s-a apreciat că contrazicerea dintre articole constituie „osimplă inadvertenţă a legiuitorului român" datorată inspiraţiei diferite a textelor de lege, atât dinCodul civil francez (art. 725, 754, 756, B46), cât şi din Codul civil italian (art. 751); a se vedea,R. Popescu, op. cit., p. 89

2 Prin „cheltuielile de înzestrare" se înţeleg donaţiile f ăcute oricăruia dintre viitorii soţi învederea căsătoriei.




250

Dona ţ iile nesupuse raportului. După cum am ar ătat numai donaţiileca liberalităţi sunt supuse raportului. Există însă şi gratuităţi care nu suntsupuse regimului liberalităţilor, deşi sunt calificate ca donaţii şi pe carelegea le exceptează de la raportului donaţiilor:

a) cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, de învăţare a unuimeşteşug, cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (art. 759 C. civ.).Aceste cheltuieli se încadrează în executarea obligaţiei legale de întreţinerece există între părinte şt descendenţi sau între soţi. În ceea ce priveştecheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (adică acele daruri care se fac lazile onomastice, botezuri etc.), ele nu sunt f ă cute cu voin ţ a de a gratifica,ci pentru a îndeplini o obliga ţ ie potrivit obiceiului. În concluzie, toateaceste cheltuieli sunt considerate ca f ăcute în executarea obliga ţ iei legalede între ţ inere prevăzută în sarcina părinţilor; ele sunt f ăcute, de regulă, din

veniturile familiei şi nu duc la diminuarea patrimoniului donatorului şi nicila sporirea patrimoniului celui gratificat;

b) fructele sau veniturile bunurilor supuse raportului, dobânditeanterior deschiderii moştenirii (art. 762 C. civ.). Deci, dacă bunul donaţieieste producător de fructe sau venituri, acesta (bunul) va fi supusraportului, dar nu şi fructele sau veniturile bunului dobândite anterior deschiderii moştenirii, regula fiind imperativă (iar sancţiunea nulitateaabsolută)1. Donatorul poate însă, sa instituie o scutire de raport în privinţafructelor dobândite de către donatar după deschiderea moştenirii. În

concluzie, această scutire de raport se explică prin prezumţia că donatorula dorit să procure donatarului folosinţa anticipată a bunurilor donate (ceeace nu s-ar realiza dacă donatarul ar fi obligat să raporteze şi fructele).Toate acestea justifică dispoziţia derogatorie a legii şi caracterul eiimperativ2.

Modurile de efectuare a raportului. Potrivit art. 764 C. civ.,„Raportul se face sau în natur ă , sau scăzându-se valoarea sa din parteacelui obligat a face raport", adică prin luare mai pu ţ in (prin echivalent).

a) Raportul în natur ă constă în readucerea efectivă la masa

succesorală a bunul obiect al liberalităţii;b) Raportul prin luare mai pu ţ in (prin echivalent) dă posibilitatea

moştenitorul obligat la raport să păstrează bunul donat, restituind valoarealui.

1 Pentru amănunte în legătur ă cu neraportabilitatea fructelor, a se vedea: M. Eliescu, op.cit. , p. 248; Fr. Deak, op. cit., p. 405-406; D. Chirică, op. cit., p. 312.

2 Ase vedea, St. Cărpenaru, op. cit., p. 537.




251

Raportul prin luare mai puţin (prin echivalent) se poate realiza petrei că i1.

a) Prin preluare. Conform prevederilor art. 739 C. civ., când raportulnu poate avea loc în natur ă „coerezii căror li se datoreşte, iau mai întâi o

parte egală din masa succesiunii". Deci, comoştenitorii cărora li sedatorează raportul iau din masa succesorală o parte egală cu valoareadonaţiei raportabile, pe cât posibil formată din obiecte de aceeaşi natur ă cu cele donate, după care, restul bunurilor moştenirii se împarte între toţicomoştenitorii. Regula cuprinsă de art. 739 C. civ. este aplicabilă atât bunurilor mobile cât şi celor imobile. De exemplu, defunctul a lăsat doicopiii A şi B, şi bunuri în valoare de 10 milioane lei (iar în timpul vieţii adonat copilului A un bun în valoare de 2 milioane lei). Copilul B va luadin masa succesorală bunuri în valoare de 2 milioane lei, iar restul de 8

milioane lei se va împăr ţi, în mod egal, între copiii A şi B, fiecare luândcâte 4 milioane lei. în final, copilul A va lua 4 milioane lei plus donaţia de2 milioane lei, iar copilul B va lua 6 milioane lei;

b) Prin imputa ţ ie. în această situaţie, valoarea bunurilor ceurmează a fi supuse raportului, va fi reunit ă fictiv la masa succesoral ă .Valoarea donaţiei se scade din partea cuvenită moştenitorului obligat laraport, astfel încât acesta din urmă va culege o por ţiune care reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei. De exemplu,masa succesorală va fi de 12 milioane lei, din care 10 milioane lei activul

brut şi 2 milioane lei donaţia supusă raportului. Cei doi copii aidefunctului au dreptul la câte 6 milioane lei. în cazul copilului A (care a primit donaţia), valoarea bunului donat (2 milioane lei) se scade din partea sa succesorală (6 milioane lei), el urmând să primească bunuri învaloare de 4 milioane lei. Astfel, copilul A va primi bunuri în valoare de 4milioane lei şi va r ămâne cu donaţia raportabilă de 2 milioane lei, iar copilul B va primi bunuri în valoare de 6 milioane lei. în acest felegalitatea dintre comoştenitori fiind asigurată;

c) Prin bani. în acest caz, cel obligat la raport va aduce la masa

succesorală o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea bunului raportabil.În această situaţie este de presupus ca valoarea donaţiei să fie mai maredecât valoarea păr ţii din moştenire cuvenită moştenitorului gratificat2. Deexemplu, defunctul a lăsat doi copii A şi B, a lăsat bunuri în valoarea de

1 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 406-4082 De obicei, în acest caz, donatarul renunţă la moştenire pentru a păstra donaţia, dar în cazul

unei acceptări for ţate, ca urmare a dosirii unor bunuri succesorale; sau în cazul decăderii din beneficiu de inventar, raportul se face în bani şi are caracterul unui raport prin luare mai puţin; a se vedea, R. Popescu, op. cit., p. 93-94.




252

10 milioane lei, iar în timpul vieţii a donat copilului A un bun în valoarede 12 milioane lei. în baza prevederilor art.752 C. civ., copilul A poaterenunţa la moştenire păstrând bunul donat. în cazul acceptării for ţate sau adecăderii din beneficiu! de inventar însă, copilul A va depune la masa

succesorală suma de 12 milioane lei, care reprezintă valoarea bunuluidonat.

Raportul imobilelor . Potrivit art. 765 C. civ. „raportul se poate pretinde în natur ă pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-aînstr ăinat sau ipotecat înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natur ă nu este obligatoriu. Raportul în acest caz, se preţuieşte după valoarea ceimobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii". În consecinţă, art.765 alin. (1) C. civ. consacr ă principiul potrivit căruia raportul imobilelor se efectuează în natur ă (prin readucerea imobilului la masa

succesorală). Astfel, donaţia (şi respectiv dreptul de proprietate aldonatarului asupra bunului) este desfiin ţ at ă cu efect retroactiv, încâtimobilul va face parte din masa succesorală şi este supus partajului întremoştenitori.

Consecinţele practice ale acestui fapt sunt următoarele:

a) imobilul care piere fortuit nu este supus raportului deoarece risculîl suportă moştenirea (res perit domino); moştenitorul gratificat este liberatde obligaţia de a readuce la masa succesorală valoarea acestuia;

b) Donatarul este r ăspunzător de toate degradările şt deterior ărilecare au micşorat valoarea imobilului, prin fapta sa ilicită şi culpabilă (art.767 C. civ.). Când bunul a pierit din culpa donatarului, el va suportavaloarea bunului de la data deschiderii succesiunii [art. 765 alin. (2) C.civ.]. Donatarul are însă dreptul sa pretindă restituirea cheltuielilor necesare şi utile pentru imobil (art. 766 C. civ.), drepturi ce îi suntgarantate cu un drept de retenţie asupra imobilului (art. 771 C. civ.);

c) Prin efectul raportului în natur ă sarcinile reale: uzufructul, uzul,abitaţia, servitutea, se desfiin ţ ează ; cu excepţia ipotecilor [art. 765coroborat cu art. 769 alin. (1) C. civ.].

Raportul imobilelor se face prin luare mai puţin (prin echivalent) în3 cazuri, ce constituie excep ţ ii de la regula potrivit căreia raportulimobilelor se efectuează în natur ă:

- când donatorul impune sau autorizează efectuarea raportului învaloare (prin echivalent);

- când imobilul a pierit din culpa donatarului, el fiind scutit numai pentru pieire fortuită;




253

- când imobilul a fost înstr ăinat sau ipotecat înainte dedeschiderea succesiunii (ori a fost constituit un drept de superficie).

În toate aceste cazuri de raport prin echivalent al imobilelor,evaluarea se face în raport de datele existente la momentul deschiderii

mo ştenirii. Raportul mobilelor . Art. 772-773 C. civ. consacr ă regula potrivit

căreia raportul bunurilor mobile se face prin echivalent (indiferent că suntcorporale, incorporale sau sume de bani), cu excepţia cazului în caredonatorul nu a impus prin voinţa sa, raportul în natur ă (sau să-i permită acestuia efectuarea în natur ă, dacă doreşte).

Întrucât raportul mobilelor se face prin luare mai pu ţ in (prinechivalent) dona ţ ia nu este desfiin ţ at ă cu efect retroactiv, şi deci donatarulr ămâne proprietarul bunurilor donate. În consecinţă:

a)riscul pieirii fortuite a bunurilor îl suport ă donatarul, în calitate de proprietar (res perit domino) , el fiind obligat să aducă la masa succesorală contravaloarea bunului;

b) actele încheiate de donatar în legătur ă cu bunul mobil donat(înstr ăinări, grevări) sunt valabile;

c) donatarul va fi obligat să raporteze valoarea bunul mobil lamomentul încheierii dona ţ iei (chiar dacă au pierit fortuit). Valoarea sedetermină pe baza actului estimativ iar în lipsa lui prin expertiză.

În materie de dovadă, în caz de deghizare, interpunere de persoane,donaţie indirectă şi dar manual sunt aplicabile regulile donaţiei1.

C ă ile de realizare a raportului dona ţ iilor . În baza principiuluilibert ăţ ii de voin ţă , nimeni nu poate împiedica pe succesori să aplicereglementările referitoare la raportul donaţiilor, prin bună învoială, încadrul procedurii succesorale notariale [art. 81 alin. (3) din Legea nr.36/1995].

Dacă însă între păr ţi există neînţelegeri, ele vor fi soluţionate de

instanţa de judecată în cadrul acţiunii pentru raportul donaţiilor (art. 78 dinLegea nr. 36/1995). Acţiunea poate fi f ăcută: fie în cadrul unei acţiuni pentru partaj, fie separat (înainte sau ulterior partajului). Acţiunea are uncaracter personal, deoarece poate fi intentată exclusiv împotrivamoştenitorilor donatari, nu şi împotriva ter ţilor şi se prescrie în termen de 3ani (fiind supusă prescripţiei chiar alunei când este formulată în cadrulacţiunii de partaj, care este imprescriptibilă - potrivit art. 728 C. civ.).

1 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 410.




254

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Decretul 167/1958, termenulde prescripţie începe să curg ă de la data deschiderii mo ştenirii

Raportul datoriilor

No ţ iune. În conformitate cu art. 738 C. civ. „Fiecare erederaportează la masa succesiunii... donaţiunile ce a primit şi sumele ce estedator către succesiune" (s.n.). Din text rezultă că, în afara donaţiilor, uniimoştenitori sunt obligaţi să raporteze la masa succesorală şi datoriile lor faţă de moştenire.

Readucerea bunurilor donate de defunct şi a datoriilor pe careanumiţi moştenitori le-au avut faţă de acesta, la masa succesorală, estecunoscută sub denumirea de obliga ţ ie de raport. În consecinţă, dacă un

moştenitor are o datorie faţă de succesiune, ea se lichidează „nu prin plată sau prin dare în plată, ci prin instituţia raportului în modalitatea luării mai puţin".

Condi ţ ii. Pentru ca raportul datoriilor să existe, trebuie să fieîndeplinite două condi ţ ii: a) să existe mai mul ţ i mo ştenitori(comoştenitori);

b) comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire.

Prin raportul datoriilor se urmăreşte realizarea egalităţii dintrecomoştenitori. De exemplu, defunctul a lăsat 3 copii (A, B şi C) şi bunuriîn valoare de 30 milioane lei, iar unul dintre copii (A) era dator tatălui săucu suma de 3 milioane lei. Suma de 3 milioane lei reprezintă o creanţă succesorală care se divide între cei trei copii, fiecăruia revenindu-i câte 1/3din datorie (un milion). în acest fel copilul A este debitor pentru 3 milioanelei şi creditor pentru 1 milion lei (datorând lui B şi C, 2 milioane lei).Pentru cota de 1/3 (1 milion lei) ce-i revine copilului A, va operaconfuziunea. în schimb copii B şi C, fiind simpli creditori chirografari vor trebui să suporte concursul celorlalţi creditori şi chiar riscul insolvabilităţiicopilului A.

Întrucât soluţia de mai sus este nedreaptă, legea a prevăzutinstituţia raportului, conform căreia se va lichida datoria copilului A.Astfel, fie copiii B şi C vor lua bunuri din masa succesorală până laconcurenţa sumei de 2 milioane lei, înainte de împăr ţeală (partaj), fiecreanţa de 3 milioane lei va fi cuprinsă în fotul debitorului care va lua mai puţin din alte bunuri1.

1 Ase vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 257.




255

Natura juridică a raportului datoriilor . Problema naturii juridice araportului datoriilor a fost controversată în literatura juridică. Într-o opinie,raportul datoriilor are aceeaşi natur ă ca şi raportul donaţiilor 1, fiinddatorat numai între moştenitorii între care există şi obligaţia de a raporta

donaţia. Ar rezulta, deci, că raportul datoriilor este specific indiviziuniisuccesorale. Alţi autori au fost de părere că raportul datoriilor este unmijloc de lichidare a debitelor faţă de masa supusă partajului, aplicabiloricărei indiviziuni, nu numai celei succesorale. Raportul datoriilor „seaplică tuturor succesorilor universali sau cu titlu universal care vin laîmpăr ţeală, iar nu numai descendenţilor sau soţului supravieţuitor înconcurs cu descendenţii"2.

Efectele raportului datoriilor. Raportul datoriilor nu este o simplă plată, ci reprezintă o lichidare în cadrul împăr ţelii.

Raportul datoriilor creează următoarele avantaje pentrucomoştenitori:

a) înlătur ă concursul creditorilor moştenitorului debitor;

b) comoştenitorii au dreptul ia dobândă pentru datorie, dinmomentul deschiderii succesiunii;

c) raportul este permis şi pentru datoriile neajunse încă la scadenţă3.

Imputarea liberalit ăţ ilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibil ă

Din analiza facută anterior am constatat că: pe de o parte,liberalităţile excesive f ăcute de defunct sunt supuse reducţiunii, iar pe dealtă parte, unele liberalităţi (donaţiile) sunt supuse raportului (chiar dacă nuaduc atingere rezervei).

În cazul de mai sus aplicarea regulilor este simplă dacă beneficiaruldonaţiei este un moştenitor legal nerezervatar (când nici nu se pune problema raportului). Când însă cel gratificat este un moştenitor

rezervatar, venit la moştenire în concurs cu alţi moştenitori rezervatari,rezolvarea este mai dificilă, în sensul că se pun unele întrebări:liberalitatea f ăcută rezervatarului se impută asupra cotei sale de rezervă sau asupra cotităţii disponibile? Cele două cotităţi se cumulează sau nu?

1 Ase vedea, M. Cantacuzino, op. cit., p. 279 şi urm.2 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 258-259; pentru aceeaşi opinie, a se vedea, Fr. Deak,

op. cit., p. 413-414.3 A se vedea D. Chirică, op. cit., p. 319.




256

Pentru a r ăspunde la întrebările de mai sus urmează ca problemele să fie analizate în trei ipoteze.

1. Gratificatul nu este mo ştenitor rezervatar

Dacă beneficiarul liberalităţii - donatarul sau legatarul - nu estemoştenitor rezervatar, ci o ter ţă persoană liberalitatea se impută asupracotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte este supusă reducţiunii1. Dacă liberalitatea nu se încadrează în limitele cotităţii disponibile, atuncioperează reducţiunea liberalităţilor excesive.

2. Gratificatul este un mo ştenitor rezervatar

În acest caz, va trebui să deosebim după cum liberalitatea este saunu raportabil ă :

a) Dacă mo ştenitorul rezervatar renun ţă la mo ştenire, prin efectulrenunţării pierde în mod retroactiv, de la data deschiderii succesiunii,dreptul la moştenire şi totodată, dreptul asupra rezervei, căci rezerva este o parte a moştenirii. Deci, liberalitatea f ăcută unui moştenitor rezervatar carerenunţă la moştenire se va imputa, ca orice liberalitate f ăcută unei ter ţe persoane, asupra cotit ăţ ii disponibile, iar în măsura în care depăşeştelimitele acestei cotităţi va fi supusă reducţiunii în favoarea moştenitoruluirezervatar acceptant;

b) Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea iar aceasta nu

este supusă raportului, liberalitatea se va imputa asupra cotităţiidisponibile. Dacă liberalitatea depăşeşte cotitatea disponibilă, diferenţa seimpută asupra cotei de rezervă care se cuvine moştenitorului, beneficiar alliberalităţii. Astfel, moştenitorul rezervatar gratificat cumulează cotitateadisponibilă cu rezerva sa succesorală. Rezultă că, în situaţia de mai sus,liberalitatea trebuie să se încadreze în cuantumul cumulat al cotit ăţ iidisponibile şi cotei de rezervă cuvenit gratificatului (şi nu în cotitateadisponibilă)2. În cazul în care mo ştenitorul rezervatar renun ţă lamo ştenire, liberalitatea f ăcută acestuia se va imputa asupra cotit ăţ iidisponibile, iar în măsura în care depăşeşte limitele acestei cotităţi va fisupusă reducţiunii în favoarea moştenitorului rezervatar acceptant;

c) Când liberalitatea primită de către moştenitorul rezervatar este

1 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 415.2 Deşi această regulă nu este prevăzută in terminis de lege, în doctrină s-a apreciat că „dacă

orice persoană str ăină sau moştenitor nerezervatar poate beneficia de liberalitate în limitacotităţii disponibile, este firesc şi echitabil ca moştenitorul gratificat... să poată adăuga lacotitatea disponibilă şi rezerva prevăzută de lege în favoarea sa"; a se vedea, Fr. Deak, op. cit .,

p. 417.




257

supusă raportului (fiind socotită un simplu avans asupra moştenirii),imputarea se va face asupra rezervei cuvenite mo ştenitorului gratificat, iar în măsura în care liberalitatea depăşeşte rezerva cuvenită moştenitorului,diferenţa se va imputa asupra cotităţii disponibile. În consecinţă, dacă

liberalitatea depăşeşte cota rezervatar ă a gratificatului (şi dispunătorul nua stipulat imputarea asupra rezervei globale) mo ştenitorul rezervatar gratificat cumulează rezerva cu cotitatea disponibil ă . Soluţia se explică prin aceea că, în acest caz liberalitatea f ăcută rezervatarului constituie un simplu avans asupra pă r ţ ii din mo ştenire la care are dreptul gratificatul,deci nu are caracterul unei liberalităţi definitive1.

În concluzie, pentru a fi valabil, testamentul trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. Pe planului dreptului interna ţ ional

privat, trebuie avut însă în vedere că art.63 alin. l din Legea nr.105/1992 permite testatorului de a supune transmiterea prin mo ştenire a bunurilor sale altei legi decât , după caz, legii na ţ ionale ori legii situa ţ iei fiecă rui bunimobil , f ă r ă a avea dreptul să înl ă ture dispozi ţ iile ei imperative. În acest caz,legea aleasă de testator se aplică în calitate de lege succesoral ă avânddomeniul de aplicare prevăzut de art.67 din aceeaşi lege.

Testamentul trebuie sa respecte următoarele cerinţe legale pentru a fivalabil încheiat:

a) Capacitatea.

Cel care face un testament trebuie să fie capabil de a dispune prinacest act. De asemenea, cel care primeşte legatul trebuie să fie capabil dea dobândi cu acest titlu. În măsura în care este vorba de capacitatea deexerciţiu, se aplică, după caz, legea naţională a persoanei care facetestamentul sau primeşte legatul2.

Atât în privinţa capacităţii de exerciţiu în materia testamentului câtşi în privinţa incapacităţilor speciale de a dispune ori a celor de a primi prin testament trebuie să determinăm legea aplicabilă, inclusiv data la care

ne situăm pentru a stabili legea aplicabilă (de exemplu, legea naţională dela data decesului autorului succesiunii)3.

1 Pentru amănunte, a se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 365; Fr. Deak, op. cit., p. 418-419 şi practica citată de autori.

2 Astfel, de exemplu, potrivit dreptului nostru, minorii şi interzisul judecătoresc pot acceptalegatul prin reprezentantul lor legal sau cu încuviinţarea prevăzută de lege (M. Eliescu, op.cit., p.169).

3 Dacă, deci la data testamentului autorul avea o cetăţenie, iar la data decesului său o altă cetăţenie, este vorba de conflictul mobil de legi, problemă de drept internaţional privat.




258

După ce am determinat legea aplicabilă, se pune problema de a şti,după această lege, la ce moment trebuie să existe capacitatea de a dispune prin testament (de exemplu, la data întocmirii testamentului ori la datadecesului testatorului, sau in cazul donaţiei acceptată prin act separat de

oferta de donaţie, momentul acceptării ofertei, momentul notificăriiacceptării ofertei de donaţie) ori la ce moment gratificatul trebuie să fiecapabil de a primi prin act cu titlu gratuit . De data acesta este vorba dedeterminarea datei la care se ţine seama de legea aplicabilă, problemă care nuse confundă cu aceea privind determinarea domeniului de aplicare in timpa legii competente, tot aşa după cum conflictul mobil de legi nu seconfundă cu determinarea domeniului de aplicare in timp a normelor conflictuale.

În consecinţă, trebuie distinse doua probleme: a) data la care ne

situă m pentru a determina legea aplicabil ă (data întocmirii actului oridata decesului autorului actului – in cazul succesiunii legale, datadecesului autorului succesiunii) şi b) data la care trebuie să existe, după legea aplicabil ă determinat ă , capacitatea de a dispune ori capacitatea de a primi prin testament .

Pentru problemele care pot să apar ă în primul caz (litera a), deexemplu legea personală a testatorului (în dreptul englez, legeadomiciliului) de la data decesului este diferită de legea sa personală dinmomentul facerii testamentului, astfel încât reglementarea capacităţii de a

testa ori reglementarea celorlalte condiţii de fond ale testamentului suntdiferite la cele două date1. Avem in vedere că cele două legi sunt diferitedatorită autorului succesiunii, care şi-a schimbat cetăţenia ori domiciliul. Îndreptul englez se aplică testamentului legea domiciliului testatorului de ladata decesului său.

În sfâr şit, o problemă distinctă este aceea în care capacitateatestatorului sau celelalte condiţii de fond ale testamentului sunt supuseunei reglementări deosebite independent de voinţa testatorului, de exempluîntre timp, adică f ăr ă să fi avut loc schimbarea domiciliului (între data

întocmirii testamentului şi data decesului testatorului) se schimbă conţinutulreglementării legii aplicabile, în sensul că după reglementarea anterioar ă testamentului nu era valabil, dar este valabil potrivit noii reglementări sauinvers, testamentul era valabil după reglementarea anterioar ă, dar devine,nevalabil potrivit noii reglementări. De data aceasta, atât pentrureglementarea anterioar ă , cât şi pentru cea nouă , ne situă m la aceea şidat ă şi anume data decesului testatorului, presupunând că testamentul este

1 a se vedea R. H.Graveson , op. cit., p.485-486 şi 493-494.




259

supus legii domiciliului din momentul mor ţii testatorului; dacă se ia inconsiderare data întocmirii testamentului, nu este posibilă ultima problemă menţionată.

Incapacit ăţ ile speciale de a dispune prin testament îşi găsesc

temeiul (justificarea) în considerarea persoanei. De aceea, din punctul devedere al dreptului interna ţ ional privat, ele urmează a fi cârmuite de legea personal ă , dar ele interesează şi succesiunea. De aceea, în această măsur ă,urmează a se aplica legea succesiunii. Cerinţă legală privitoare laconcepţiunea gratificatului este un element al succesiunii şi de aceea esupusă legii succesiunii.

Capacitatea persoanei juridice de a dobândi prin legat este cârmuită de legea sa naţională.

Incapacit ăţ ile relative de folosin ţă de a primi prin testament sunt -totodată - şi incapacităţi de a dispune prin asemenea act. Prin acesteincapacităţi se urmăreşte ocrotirea testatorului împotriva celui gratificat,faţă de care se află într-o stare de dependenţă, dar ele interesează şisuccesiunea. De aceea, ele sunt supuse legii succesiunii1. Sanc ţ iuneanesocotirii incapacit ăţ ii speciale de folosin ţă este reglementată de legeacare se aplică acestei incapacit ăţ i2.

b) Consimţământul. Este supus legii aplicabile testamentului, adică legii succesiunii3. Viciile de consimţământ sunt reglementate de aceeaşilege4. În sfâr şit, legea succesiunii se aplică şi modalităţilor voinţei de a facelegat.

1 Prezumţia de interpunere de persoane prevăzută de art.812 din C. civ. este supusă legiisuccesiunii. Potrivit acestui text, sunt reputate ca persoane interpuse tatăl şi mama, copiii şidescendenţii şi soţul persoanei incapabile.

2 Se poate dispune prin testament numai cu respectarea anumitor limite prevăzute de lege.Astfel , legea noastr ă opre şte pactele asupra unei succesiuni viitoare şi substitu ţ iile

fideicomisare. Nu se poate dispune prin testament decât de cotitatea disponibilă. Aceste limitesunt supuse legii succesorale. În ce priveşte substitu ţ iile fideicomisare, în măsura în care estevorba de regimul juridic al dreptului de proprietate, se aplică legea situa ţ iei bunului.

3 Deşi testamentul este un act juridic unilateral, totuşi legea acestuia (a testamentului) nu sedetermină la fel ca legea actului juridic unilateral, ci după norme proprii. Legeatestamentului este legea succesoral ă , care difer ă după cum succesiunea este mobiliar ă oriimobiliar ă., dar aceasta numai dacă testatorul nu a supus transmiterea succesorală unei alte legi(art.68 alin.1 din Legea nr.105/1992), care se aplică tot cu titlu de lege succesorală. Legeatestamentului coincide în mare mă sur ă cu legea actului juridic unilateral , deoarece această dinurmă lege poate fi (art.69 din Legea nr.105/1992): a) legea aleasă; b) legea statului cu careactul prezintă cele mai strânse legături; c) dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului întocmirii.

4 În sensul notei precedente, legea testamentului coincide, în bună măsur ă, cu legea actului juridic unilateral.




260

c) Obiectul. Cuprinsul principal al testamentului este legatul . Legea succesiunii reglementează condi ţ iile de validitate ale legatului (de exempludesemnarea legatarului trebuie f ăcută personal de testator, prin testament).

Legea succesiunii reglementează rezerva şi cotitatea disponibilă;

desemnarea şi puterile executorului testamentar sunt, de asemenea, urmăritede legea succesiunii. În ce priveşte sezina executorului testamentar, se vaaplica şi lex rei sitae.

Art.67 lit. d din Legea nr.105/1992 prevede că exercitarea posesieiasupra bunurilor r ămase de la defunct este supusă legii succesorale. Dar,regimul juridic al posesiei nu poate fi supus decât legii situaţiei bunului.

Legea succesiunii reglementează cauzele de ineficacitate a legatelor (caducitatea, revocarea judecătorească şi unilaterală, nulitatea).

Interpretarea testamentului este reglementată de legea aplicabilă acestuia1.

d) Cauza este supusă legii succesiunii2.

În ce priveşte condi ţ iile de formă ale testamentului3, se aplică art.68din Legea nr.105/1992. Potrivit acestui text, întocmirea, modificarea saurevocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificatsau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintrelegile următoare:

a) legea naţională a testatorului;

b) legea domiciliului acestuia;

c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

1 Interpretarea donaţiei este reglementată de legea donaţiei, putând fi implicată şi legeasuccesorală. Donaţia intre soţi interesează atât raporturile patrimoniale dintre soţi, cât şisuccesiunea. Ar urma că interpretarea acestei donaţii este supusă ambelor legi (privindraporturile patrimoniale dintre soţi, privind succesiunea), deoarece acestea reglementează asemenea donaţie.

2 Aşadar, testamentele şi dona ţ iile între vii şi cele de bunuri viitoare urmează sa fie privite,intr-o anumită măsura, împreună, în dreptul interna ţ ional privat .

3 Practica judecătorească anterioar ă s-a pronunţat în sensul că art.885 din C. civ. rom. este oexcepţie de la regula generală locus regit actum şi ca atare nu se poate întinde mai departe decazul ce prevede, de permisiunea ce acordă cetăţeanului român de a testa în ţara str ăină cândvoieşte ca testamentul său să-şi producă efectele în ţar ă, neputându-se obliga ţara în care s-a întocmittestamentul f ăr ă observarea formelor exterioare scrise de legea acelei ţari dacă se voieşte catestamentul să-şi producă efectele în acea ţar ă şi nici alte ţări str ăine în care s-ar voi să se executetestamentul(C. Hamangiu, op. cit., p.19).




261

e) legea instan ţ ei sau a organului care îndepline şte procedura detransmiterea bunurilor mo ştenite. Această reglementare este de favoare pentru testament (in favorem testamenti). Pe de altă parte, art.68 din Legeanr.105/1992 a modificat implicit art.885 din Codul civil.

§5. TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII1

Deosebim transmisiunea activului şi transmisiunea pasivuluisuccesiunii. Pe de altă parte, în ce priveşte transmisiunea activuluisuccesiunii, trebuie să distingem transmisiunea posesiunii mo ştenirii şiaceea a dreptului de proprietate şi altor drepturi cuprinse în mo ştenire saulegat .

Potrivit legislaţiei noastre, dobândirea posesiunii moştenirii se facediferit, după cum succesorii sunt legali sau testamentari (prin asemănare şidonatarii de bunuri viitoare). În ceea ce priveşte succesorii legali,deosebim între cei care au sezina şi cei f ăr ă sezina. Primii dobândesc posesiunea de drept a moştenirii în temeiul sezinei, iar cei care nu ausezina, prin trimiterea în posesiune (C. civ., art.653).

Legatarii (prin asemănare donatarii de bunuri viitoare) dobândesc posesiunea prin predarea legatului, respectiv a obiectului donaţiunii(art.895,897 şi 899 din C. civ.).

Succesorii legali, f ăr ă a deosebi între cei cu sezina şi cei f ăr ă sezină,dobândesc dreptul de proprietate şi devin titularii celorlalte drepturicuprinse în moştenire, de drept, de la data deschiderii succesiunii. În acelaşifel, legatarii devin titularii dreptului cuprins în legat. Dar dacă transmisiuneaactivului succesiunii se face în temeiul legii, pe data deschiderii succesiunii, eanu este nici definitivă, nici obligatorie.

Succesorii şi legatarii au un drept de opţiune, în temeiul căruia pot să accepte pur şi simplu, să accepte sub beneficiu de inventar şi să renunţe lasuccesiune sau legat (C. civ., art.685 şi 686).

1) Posesiunea succesiunii .

Sezina. Determinarea succesorilor care au sezina şi a celor care nuau sezina este strâns legată de stabilirea bunurilor asupra cărora există sezina. Aşa fiind, legea situa ţ iei bunului se va aplica în ambele privinţe.Referitor la efectele sezinei, deosebim:

1 Art.67 lit. f. din Legea nr.105/1992 prevede că legea succesorală stabileşte întindereaobligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul.




262

a) intrarea în stă pânirea bunurilor lăsate de defunct este reglementată de legea situa ţ iei bunului;

b) exerciţiul activ şi pasiv al acţiunilor ce au apar ţinut defunctuluieste supus legii aplicabile succesiunii, deoarece nu este vorba de

posesiunea asupra bunurilor. În schimb, exerciţiul acţiunilor posesorii estesupus legii situaţiei bunului.

Natura juridică a sezinei este cârmuită de legea situaţiei bunului.

Aceeaşi lege se aplică şi în ce priveşte trimiterea în posesiune1 şi predarea legatelor. În schimb, procedura trimiterii în posesiune şi cea a predării legatului este cârmuită de legea forului.

Art.67 lit. d din Legea nr.105/1992 arată că legea succesoral ă stabile şte exercitarea posesiei asupra bunurilor r ămase de la defunct,

putându-se considera că textul are în vedere sezina, adică exercitarea posesiei, supusă legii succesorale. Dacă ne referim şi la art. 653 alin.2 dinCodul civil care dispune că moştenitorii f ăr ă sezină intr ă în posesiasuccesiunii cu permisiunea justiţiei, iar cei cu sezină au de drept posesiasuccesiunii (art.653, alin. 1 C. civ.), de asemenea s-ar putea considera că sezina, deci şi exercitarea posesiei, este supusă legii succesorale, dar regimul juridic al posesiei ţine de legea situaţiei bunului, care nu seconfundă cu exercitarea posesiei.

2) Op ţ iunea succesorala2.

1 În sensul că trimiterea în posesie este supusă legilor române dacă este vorba de un bunsituat in ţara noastr ă s-a pronunţat şi practica judecătoreasca anterioar ă (C. Hamangiu, op.cit., p.23).

De asemenea, în sensul că pentru trimiterea în posesie a succesorilor defunctuluiromân pentru imobile situate în str ăinătate sunt competente autorităţile din tara unde se află

bunurile ( Ibidem , p.23). În acelaşi sens, P. Lerebours-Pigeonnière, par Y. Loussouarn, Droit interna ţ ional privé , Dalloz, 1966, p.610.

În sensul că transmisiunea activului succesiunii, inclusiv sezina şi trimiterea în posesiune,este supusă legii succesorale (H. Batiffol şi P. Lagarde, op.cit., vol. II, p.331-332), care insă

precizează că dreptul de a se pune in posesiunea bunurilor moştenirii priveşte prin obiectul luistatul real şi Y. Loussouarn şi P.Bourel, op.cit., p.541-542. Potrivit acestor autori, legeasuccesorală arată dacă moştenitorul are ori nu sezina sau este nevoie de trimiterea in

posesiune. În mod practic, problema interesează când legea succesorală şi legea situaţiei bunului sunt diferite în ce priveşte recunoaşterea sezinei, în sensul că una o recunoaşte şialta nu. în cazul bunurilor imobile, legea succesorală şi legea situaţiei bunurilor coincid.Deci, legile (succesorală şi cea a situaţiei bunurilor) pot să nu coincidă în cazul succesiuniimobiliare şi uneori tot în acest caz să aibă reglementări deosebite privind sezina şi trimiterea în

posesiune.2 A se vedea şi O. Căpăţână, op. cit., p.236 şi urm.




263

Legea succesiunii se aplică privitor la următoarele aspecte:

a) subiectul dreptului de opţiune succesorală;

b) posibilit ăţ ile pe care le are succesibilul (de exemplu, de a accepta pur şi simplu, de a renunţa sau de a accepta sub beneficiu de inventar moştenirea);

c) termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală;

d) situaţia juridică a succesibilului până la data exercitării opţiuniisau până la prescrierea dreptului la opţiune;

e) transmiterea dreptului de opţiune al succesibilului decedat înaintede exercitarea sa, către moştenitorii săi. Aceasta presupune că succesibilul(care nu şi-a exercitat dreptul său de opţiune şi care se află încă în termen pentru a putea opta) decedează;

f) consecinţele prescrierii dreptului de opţiune succesorală şideterminarea persoanelor în favoarea cărora se produc aceste consecinţe1;

g) determinarea actelor care valorează acceptarea moştenirii, inclusivacceptarea for ţată a succesiunii;

h) efectele acceptării sau renunţării la moştenire şi data până lasuccesiunii stabileşte condiţiile şi efectele opţiunii succesorale.

Unele aspecte interesând opţiunea succesorală nu sunt supuse legii succesiunii, ci altei legi, după cum urmează:

a) Legea na ţ ional ă reglementează capacitatea cerut ă pentru a putea opta, precum şi întregirea lipsei sau restrângerii capacit ăţ ii deexerci ţ iu (de exemplu, reprezentarea sau încuviinţarea prealabilă aminorului din partea ocrotitorului său legal, autorizaţia din parteaautorităţii tutelare);

b) Regula locus regit actum reglementează formele exterioare aleacceptării sau ale renunţării. Potrivit dreptului nostru, acceptareasuccesiunii poate fi expresă sau tacită. Regula locus regit actum se aplică în privinţa acceptării exprese. În ce priveşte acceptarea tacita. Această acceptare rezulta dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea facedecât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia dea accepta (C. civ., art.689). Se prezumă deci acceptarea moştenirii. Înacesta măsur ă se aplică legea succesiunii. Valorează acceptare tacit ă

1 Când succesiunea se deschide in favoarea unui str ăin şi cuprinde un imobil în România,succesibilii, indiferent de cetăţenia lor, trebuie să-şi exercite dreptul de opţiune, înăuntrultermenului de prescripţie prevăzut de legea română (Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr.1071 din 1noiembrie 1971, în Revista Română de Drept nr.5/1972, p.159).




264

numai actele de dispoziţie şi cele de administrare care angajează viitorul şinu au caracter urgent cu privire la anumite bunuri succesorale. Astfel, va fisocotit că a acceptat succesibilul care a vândut, ipotecat sau grevat cuservituti un imobil din moştenire. De asemenea, va fi socotit acceptant

succesibilul care a f ăcut un act juridic, având ca obiect universalitateamoştenirii sau o cotă parte din ea. Forma exterioar ă a tuturor actelor menţionate, în măsura în care nu există o reglementare diferită, este supusă regulii locus regit actum, fiind acte juridice. Problema dacă asemenea acte juridice valorează acceptarea tacită (deci interpretarea conduiteisuccesibilului) este supusă legii succesiunii. Regula locus regit actum nuse poate aplica acceptării for ţate, deoarece această acceptare este impusă succesibilului care s-a f ăcut vinovat de darea la o parte sau de dosirea unor bunuri succesorale (C. Civ., art.703). Acceptarea sub beneficiul de inventar şirenunţarea expresă sunt supuse in privinţa formei exterioare regulii locusregit actum. În cazul renunţării tacite nu se pune o asemenea problemă1.

c) Regula lex rei sitae se aplică în ce priveşte întocmireainventarului bunurilor succesorale, formele de publicitate referitoare laaceste bunuri, actele de conservare cu privire la bunurile succesorale. Aceast ă regul ă se aplică şi efectelor beneficiului de inventar şi în ce priveşte administrarea bunurilor succesorale.

Legea situaţiei bunului se aplică efectelor separaţiei de bunuri.

3) Transmiterea pasivului succesiunii .Prin moştenire se transmite nu numai activul, ci şi pasivul

succesoral. Legea succesiunii arată care este cuprinsul pasivului

1 Prin decizia civilă nr. 213/1998 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins canefondat recursul formulat de către păr ţi, reţinându-se că cel care a acceptat tacit succesiuneanu mai poate reveni asupra acceptării acesteia, operând regula de drept comun potrivit cucare actul juridic este irevocabil de la formarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

În opinia noastr ă, nu ader ăm modului de soluţionare a cauzei sus menţionată de către Curteade Apel Bucureşti, considerând că în speţa menţionată nu operează regula de drept comun

potrivit cu care actul juridic este irevocabil de la formarea lui, deoarece actul juridicirevocabil este acea declaraţie expresă de renunţare la succesiune dată cu ocazia observăriicertificatului de moştenitor.

Prin renunţarea expresă la succesiune se renunţă la însăşi calitatea de erede potrivit art. 696C.civ., iar renunţătorul nu a retractat renunţarea în condiţiile art. 701 C.civ.

În opinia noastr ă, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să admită recursul formulat, să modificeîn tot decizia Tribunalului şi pe fond să menţină ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată deJudecătorie.




265

mo ştenirii1. Tot ea mai arată cine este ţ inut de pasivul succesoral (deexemplu, numai succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt ţinuţi dedatoriile şi sarcinile succesiunii, legatarii cu titlu particular neavândaceastă îndatorire). În sfâr şit, legea succesiunii arată măsura în care

succesorii sunt ţinuţi de datoriile şi sarcinile moştenirii (ultra sau intravires hereditatis).

§6. ÎMPĂRŢIREA MOŞTENIRII.

Această operaţie poate interveni numai în cazul în care defunctul alăsat mai mulţi succesori universali sau cu titlu universal. Legea succesiunii cârmuieşte:

a) determinarea celor care se g ă sesc în indiviziune şi, deci, a celor între care intervine împăr ţirea moştenirii;

b) raportul donaţiilor şi datoriilor 2.

Raportul dona ţ iilor. În măsura în care raportul donaţiei produceefecte asupra drepturilor reale şi interesează drepturile ter ţilor se aplică legea situa ţ iei bunului. În cazul bunurilor imobile, legea succesorală şilegea situaţiei bunului coincid. Rezultă că raportul donaţiilor nu este supusunei singure legi, devreme ce succesiunea în dreptul internaţional privat

este reglementată de legi diferite, după cum este vorba de mobile oriimobile, iar efectele raportului donaţiilor sunt cârmuite în măsura ar ătată delegea situaţiei bunului.

Raportul în natur ă are ca obiect bunurile imobile (C. civ, art.765). Caefect al raportului, contractul de donaţie este retroactiv desfiinţat şi, deci,de la data deschiderii succesiunii, bunul intr ă în masa succesorală indiviză (C. civ. art.769). Desfiinţarea contractului de donaţie produce şiurmătoarele efecte:

a) bunul se întoarce la masa succesiunii liber de orice sarcini, cuexcepţia ipotecilor (C. civ. art.765 şi 769);

b) dacă bunul a pierit fortuit riscul îl suportă moştenirea (C. civ.,art.769);

1 Art. 67 lit. f din Legea nr. 105/1992.2 Pentru raportul donaţiilor şi datoriilor, a se vedea St Cărpenaru, op. cit., p.137 şi urm.




266

c) donatarul r ăspunde pentru toate degradările care au micşoratvaloarea bunului cauzate din fapta sa ilicită şi culpabilă.

Raportul imobilelor se poate face în mod excepţional prin

echivalent. Raportul prin echivalent are ca obiect bunurile mobile (C. civ.art.772). În acest caz, contractul de donaţie nu este desfiinţat, donatarulîşi păstrează dreptul de proprietate asupra bunului dar raportează valoarea bunului donat. Aşadar, în măsura în care afectează prin efectele asupradrepturilor reale şi interesele ter ţilor, se aplică legea situa ţ iei bunului.

Legea succesorală se aplică, însă, în ce priveşte condiţiile obligaţieide raport, persoanele care pot cere raportul, donaţiile supuse raportului şi,cu precizările f ăcute, efectelor raportului.

Modurile de efectuare a raportului sunt supuse legii situaţiei bunuluiîn măsura in care interesează drepturile ter ţilor.

Acţiunea privind raportarea donaţiilor poate fi f ăcută fie separat, fieîn cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune. În mod corespunzător celor demai sus, această acţiune este supusă legii succesorale şi legii situaţiei bunului. Legea aplicabilă acţiunii privind raportarea donaţiilor se refer ă şila termenul de prescripţie al dreptului la acţiune.

Reducţiunea succesorală, adică reduc ţ iunea liberalit ăţ ilor excesive,

interesează rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă şi deci estereglementată de legea succesiunii. Ordinea reducţiunii este supusă aceleaşilegi, dar modul de reducţiune este reglementat de legea situaţiei bunului,deoarece interesează drepturile reale şi afectează drepturile ter ţilor.

În opinia noastr ă, în proprietatea pe cote păr ţi, fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei păr ţi ideale ce i se cuvine din bunulindiviz.

Dreptul exclusiv menţionat cuprinde şi posibilitatea pentrucoindivizar de a dispune de cota sa printr-un act de înstr ăinare (vânzare,donaţie).

În aceste condiţii, actul prin care s-a donat cota ideală dintr-unimobil este valabil, donatorul substituindu-se în drepturile donatorului, iar drepturile celorlalţi coindivizari r ămânând neatinse.

Nici împrejurarea că imobilul a fost atribuit unuia dintre coindivizari




267

nu justifică concluzia pentru anularea actului de donaţie.

Actul de donaţie confirmând calitatea donatorului de coproprietar asupra imobilului, atribuirea acestuia în lotul celuilalt coindivizar poate

avea drept consecinţă, nu anularea actului de donaţie, ci plata cătredonatorul coindivizar a echivalentului cotei sale.

Raportul datoriilor. Potrivit art 736 din C. civ., datoriile care suntsupuse raportului sunt următoarele:

1) împrumutul acordat de autorul moştenirii unuia din moştenitori;

2) suma datorată de un moştenitor cu titlu de despăgubiri, pentru prejudiciul cauzat celui care lasă moştenirea.

Aceste două raporturi (raportul donaţiilor şi datoriilor) alcătuiescraportul succesoral.

Raportul datoriilor este supus legii succesorale, dar nu poate fiimpus moştenitorului debitor şi creditorilor săi decât în conformitate culegea situa ţ iei bunului1, ceea ce înseamnă că este supus ambelor legi: succesoral ă şi a situa ţ iei bunului.

Prin raportul datoriilor, comoştenitorii au dreptul să ia din masa

succesorală, înainte de a fi împăr ţită, bunuri în limita cotei de creanţă lacare au dreptul in datoriile supuse raportării, astfel ca se asigur ă egalitateatuturor moştenitorilor. Rezultă că în măsura în care interesele ter ţilor moştenitorului care trebuie să raporteze nu sunt afectate, nu sunt în joc, seaplică legea succesoral ă , deoarece este vorba de determinarea păr ţilor carerevin moştenitorilor

d) formarea loturilor mo ştenitorilor . Modul de atribuire a loturilor formate este supus legii succesorale (de exemplu dacă se procedează laatribuirea loturilor sau la tragerea la sor ţi a loturilor). În cazul în care există

dispoziţii speciale în privinţa unor bunuri, de exemplu terenuri, clădiri, seva ţine seama şi de legea situa ţ iei bunului, care însă coincide cu legeasuccesorală în exemplele luate, fiind vorba de imobile.

e) obliga ţ ia de garan ţ ie reciprocă a copă rta şilor . Efectele garan ţ ieicopă rta şilor , care interesează pe ter ţi, sunt supuse şi legii situa ţ iei

1 H. Batiffol şi P. Lagarde, op.cit., p.338).




268

bunurilor . În cazul imobilelor, cele două legi coincid. În cazul mobilelor,ter ţul poate invoca regula "posesiunea de bună credinţă valorează proprietate", dacă este prevăzută de legea situa ţ iei bunului. Privilegiul copă rta şului este supus legii succesiunii, dar se aplica şi legea situa ţ iei

bunului în măsura în care interesează drepturile reale. Dreptul creditorilor unuia din moştenitori de a interveni la împăr ţirea moştenirii estereglementat de legea succesiunii (cum este dreptul de opoziţie la împăr ţire prevăzut de art.785 C. civ.).

Desfiinţarea împăr ţirii succesorale (nulitate absolută sau relativă) estesupusă aceleaşi legi care conţine dispoziţia a cărei nesocotire justifică nulitatea absolută sau relativă. Astfel, dacă anularea împăr ţirii se cere pemotivul incapacităţii copărtaşului, se aplică legea naţională a acestuia,dacă anularea împăr ţirii se cere pe motivul că un copărtaş nu a participat la

împăr ţire şi aceasta s-a f ăcut prin bună învoială (în lipsa acelui copărtaş), seaplică legea succesiunii.

Potrivit art.790 din C.civ. “împăr ţelile pot fi desfiinţate pentruviolenţă sau dol; pentru o simplă omisiune a unuia din obiectelesuccesiunii nu se anulează împăr ţeala; se face numai un supliment deîmpăr ţeală pentru obiectul omis”.

Prevederile din textul menţionat se refer ă, în principal atât laîmpăr ţeala prin bună învoială între moştenitori, cât şi la cea realizată pecale judecătorească, legea nef ăcând nici o distincţie în această privinţă.

Aşadar, partajul poate fi anulat în cazul în care consimţământul unuicopărtaş a fost obţinut prin violenţă sau este urmarea unor manoperedolosive.

Pe de altă parte, deşi prin dispoziţia legală citată nu s-a prevăzut că împăr ţeala ar putea fi anulată şi în cazul în care la aceasta a participat unincapabil, este în afara oricărei discuţii că o astfel de împăr ţeală poate fi

desfiinţată şi pentru acest motiv.Desigur că în toate trei cazurile, ce ara putea constitui motive de

desfiinţare a unui partaj, reprezintă nulităţi relative, ceea ce înseamnă că partajele încheiate prin dol, violenţă sau la care a participat un incapabil nusunt nule de drept, ci numai anulabile.

În opinia noastr ă, în afara nulităţilor relative menţionate ce potatinge valabilitatea unui partaj, pot exista şi cazuri de nulităţi absolute,




269

cum sunt participarea la împăr ţeală a unei persoane care nu a avut vocaţiesuccesorală ori omiterea de la aceasta a unui moştenitor.

În privinţa efectelor desfiin ţă rii împă r ţ irii, se va aplica şi legea

situa ţ iei bunului, în măsura in care este vorba de regimul drepturilor reale.Modul în care se face raportul dona ţ iilor - în natur ă sau prin

echivalent (prin luare mai puţin) - este supus legii succesorale, dar estesupus legii situa ţ iei bunului, în măsura în care interesează drepturileter ţilor.

Formele procedurale ale raportului sunt reglementate de legeaforului.

Legea situa ţ iei bunului mai cârmuieşte următoarele aspecte privindîmpăr ţirea moştenirii:

a) Regimul juridic al indiviziunii (de exemplu, în ce condiţii se potface acte de folosinţă, administrare sau dispoziţie privind bunurile aflate înindiviziune);

b) Termenul în care se poate cere împă r ţ irea bunurilor mo ştenirii,inclusiv actele juridice care pot interveni în aceast ă privin ţă (cum esteconvenţia de indiviziune);

c) Punerea pece ţ ilor, inventarul bunurilor, mă surile de conservare abunurilor ;

d) Efectul declarativ al împă r ţ irii mo ştenirii.

În materia moştenirii se mai aplică şi legea forului şi cea personal ă .Astfel, legea forului se aplică în ce priveşte formele procedurale aleîmpă r ţ elii, iar legea personal ă în ce priveşte capacitatea pentru a putea face împă r ţ irea1.

1 Problema dacă un copărtaş poate face împăr ţirea pe cale amiabilă ori trebuie să urmezecalea partajului judiciar este supusă legii lui na ţ ionale.




270

§7. COPROPRIETATEA OBISNUITA IN LUMINA DISPOZITIILOR LEGALEACTUALE SI A CELOR DIN PROIECTUL CODULUI CIVIL

Exercitarea atributului posesiunii in cazul coproprietatiiobisnuite.P osesiunea este expresia juridica a indreptatirii de a apropria si de astapani bunul care constituie obiectul dreptului de proprietate privata. In cazulcoproprietatii obisnuite, toti titularii dreptului de proprietate sunt indreptatiti laaproprierea si stapanirea bunului. Altfel spus, posibilitatea de apropriere si destapanire a bunului este comuna. Pentru ca dreptul, ca realitate intelectuala, estedivizat, aceasta indreptatire de apropriere si stapanire a bunului corespundedivizarii dreptului, dar, intrucat bunul corporal nu este fractionat material,realizarea in concret a acestei indreptatiri nu s-ar putea face de fiecarecoproprietar decat in comun cu ceilalti coproprietari, tinand seama de exigenteleregulii unanimitatii.

Daca insa actele juridice prin care se exercita atributul posesiei au

semnificatia unor acte de dispozitie, ele nu pot fi efectuate decat cuconsimtamantul tuturor coproprietarilor. Astfel, actiunea in revendicare, fiindconsiderata un act juridic de dispozitie1, nu poate fi exercitata decat cu acordultuturor coproprietarilor. Altfel spus, este posibil ca, prin anumite acte juridice,sa se exercite atat atributul posesiei, cat si atributul dispozitiei juridice. Inschimb, actiunea posesorie poate fi exercitata de un singur coproprietar impotriva tertilor neproprietari, deoarece ea are valoarea juridica a unui act deconservare2. Aceasta solutie este consacrata, in mod implicit, in art. 500 alin. 2din Proiectul Codului civil. Potrivit acestui text, un coproprietar poate introducesingur actiunile posesorii chiar impotriva tertului care a intrat in posesiunea

bunului comun in urma incheierii actului de instrainare cu un alt copropristar 3. A fortiori actiunile posesorii pot fi exercitate impotriva unui tert care nu isiintemeiaza posesia pe un asemenea act. Desi s-a adrnis in practica judiciara caactiunea posesorie poate fi introdusa de un coproprietar impotriva celorlalticoproprietari, aceasta solutie este discutabila, dar nu din cauza calificarii ei caact de conservare sau de dispozitie, ci pentru ca, tinand seama de dubla calitatea fiecarui coproprietar de posesor si detentor precar, s-ar pune in discutie titlul precaritatii, adica un drept, situatie in care nu mai este utila o actiune posesorie,ci una petitorie; tot astfel, daca un coproprietar ar invoca intervertirea precaritatii in posesiune in raport cu coteleparti din drept ale celorlalti

coproprietari, actiunea posesorie n-ar fi admisibila pentru ca in ipotezaintervertirii precaritatii in posesie nu este vorba de o deposedare, ci de otulburare a posesiei care are semnificatia schimbarii elementului _______________________________________________________________ 1 Ase vedea infra. nr. 5, lit. B, a, ii).II A se vedea V. Stoica, op. cit., p. 193-195.2 Solutia este discutabila cat timp, in ipoteza din text, coproprietarul reclamant in actiunea posesorienu poate invoca deposedarea sa, intrucat element:u1 Corpus este exercitat integral de coproprietarulcare instraineaza bunul (a se vedea V. Stoica, op. cit., p. 191-193).3 A se vedea V. Stoica, op. cit.. p. 194; in sens contrar, a se vedea L. Pop, op. cit.. p. 134\ text si nota 3.




271

subiectiv, or elementul animus este strans legat de dreptul real caruia iicorespunde, aceasta discutie nefiind posibila in cadrul unei actiuni posesorii, cinumai in cadrul unei actiuni petitorii1.

Este adevarat ca exercitarea actiunii in revendicare apare, in mod direct,ca obiectivare a elementului procesual din continutul juridic at dreptului de proprietate privata in general, iar in ipoteza analizata, din continutul juridic alcoproprietatii obisnuite. Dar, intrucat acest element procesual poate fi exercitatca urmare a incalcarii elementului substantial din continutul juridic al dreptuluide proprietate, iar acest element este vatamat in primul rand in atributul ius possidendi, actiunea in revendicare constituie, in mod indirect, si o exercitare aacestui atribut2. Cat priveste actiunea posesorie, desi ea apara, in primul rand,starea de fapt a posesiei, indirect apara si dreptul de proprietate. Chiar daca eanu poate fi privita ca o exercitare a atributului ius possidendi sau a elementului procesual din continutul juridic al dreptului de proprietate privata, totusi, in modindirect, aparand dreptul de proprietate, apara si atributul ius possidendi.4. Exercitarea atributului folosintei in cazul coproprietatii obisnuite. Ius utendi si ius fruendi sunt elementele care compun atributul folosintei3.A) Exercitarea dreptului de a utiliza bunul (ius utendi). a)..Exercitarea prinacte materiale. Problema partajului de folosinfa. Regula unanimitatii ar impuneca toate actele materiale de utilizare a bunului sa se faca impreuna si in acelasitimp de catre toti coproprietarii, ceea ce este imposibil din punct de vedere practic. Daca unele acte materiale pot fi savarsite impreuna si in acelasi timp decatre coproprietari, altele nu pot fi savarsite decat succesiv, de catre unul saualtul dintre acestia. Modul.concret in care coproprietarii utilizeaza bunul nu presupune intotdeauna o intelegere expresa intre acestia. Simpla ingaduinta

reciproca poate fi suficienta pentru utilizarea succesiva, totala sau paqiala, a bunului de catre unul sau altul dintre coproprietari. Important este ca utilizarea bunului de catre un proprietar sa nu excluda accesul celorlalti coproprietari la oasemenea utilizare si sa nu duca la schimbarea destinatiei bunului sau latransformarea modului Obinuit de utilizare; o asemenea schimbare sautransformare nu ar ti posibila decat cu acordul tuturor coproprietarilor 4; soiutiaeste justiticata, ________________________________________________________________ 1 A se vedea V. Stoica, op. cit., p. 191-193.2 In acest sens, a se vedea V. Stoica, op. cit., p. 240.3

A se vedea v. Stoica, op. cit" p. 229.4 In acest sens, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 549/1978, in Culegere de decizii , peanu11978. p. 8-10. Ideea ca prin aceasta utilizare facuta de un coproprietar nu trebuie sa fieirnpiedicat "exercitiul simultan si concurent al folosintei celorlalti copartasi" (L. Pop, op. cit..

p. 135) trebuie sa fie inteleasa in mod nuantat. Intr-adevar, cum am precizat in text, unexercitiu simultan si concurent al utilizarii bunului este de cele mai multe ori, in fapt,imposibil. Ingaduinta celorlalti coproprietari face posibila utilizarea totala sau partiala a

bunului de catre un singur copartas, fara ca prin aceasta sa se excluda insa accesul celorlalticoproprietari la o asemenea utilizare. In acest sens, nu e negat in drept exercitiul simultan siconcurent al celorlalti coproprietari, chiar daca in fapt utilizarea se face de catre unul singur




272

deoarece, de cele mai multe ori, o asemenea schimbare sau transformare ar presupune si efectuarea unor lucrari materiale, adica acte materiale dedispozitie, or aceste acte nu pot ti savarsite decat cu acordul tuturor coproprietarilor. In aceasta ordine de idei, in art. 494 alin. 1 din ProiectulCodului civil sa precizeaza ca "fiecare coproprietar .are dreptul de a folosi bunul comun in masura in care nu schimba destinatia si nu aduce atingeredrepturilor celorlalt coproprietari". Daca un coproprietar utilizeaza bunul cuingaduinta celorlalt coproprietari, aceasta ingaduinta poate avea semniticatiaunui act dezinteresat asemanator contractului de comodat. Dar, in absenta uneiasemenea ingaduinte sau a unui acord incheiat intre coproprietari, este posibilaobligarea coproprietarului care a folosit integral bunul la echivalentul banesc alutilizarii corespunzatoare cotelor-parti din drept ale celorlalti coproprietari catreacestia. Aceasta solutie rezulta si din art. 494 alin. 2 din Proiectul Codului civilsi ea este o aplicatie a regulii inscrise in art. 493 din acelasi proiect, in care searata ca "coproprietarii vor imparti beneficiile si vor suporta sarcinilecoproprietatii proportional cu cota lor parte"; Sintagma impartirea beneficiilor nu se refera numai la fructe, indiferent de natura acestora, ci si la beneticiul carerezulta din utilizarea bunului. Ca imnare, este firesc ca, daca un coproprietar profita integral de utilizarea bunului o perioada de timp, sa plateasca celorlaltiechivalentul banesc al acestei utilizari, corespunzator cotelor-parti din drept aleacestora. Aceasta solutie este aplicabila si in situatia in care unul dintrecoproprietari lasa un tert sa utilizeze in intregime bunul comun o perioada detimp, inclusiv in cazul in care .instraineaza bunul unui tert. In acest sens, in art.500 alin. 2, fraza a II-a din Proiectul Codului civil se precizeaza ca pot fiobligati la daune-interese coproprietarii care au participat la incheierea actului

juridic de dispozitie catre coproprietarul vatamat. Aceasta formulare trimite laideea de raspundere delictuala. Dreptul de a cere echivalentul utilizarii saudespagubiri, dupa caz, se prescrie in termen de trei ani de la data fiecarui act deutilizare. Intr-adevar, chiar daca exista coproprietate"dreptul de a ceredespagubiri nu este suspendat pana la partaj, intrucat 'ius utendi este un atribut prezent, iar incalcarea lui justitica obligarea imediata la despagubiri l8. Temeiulrestituirii poate fi, dupa caz, contractul incheiat intre coproprietari cu privire lautilizarea bunului sau raspunderea civila delictuala. Intr-adevar, in absentaingaduintei celorlalti coproprietari sau a unui contract, utilizarea bunuluiintegral de catre un singur coproprietar are semnificatia unui delict civil.

In absenta unor intelegeri exprese, ar putea sa apara dispute sau litigii intrecoproprietari in legatura cu modul concret de utilizare a bunului.

____________________________________________________________________________________________________

18 Solutia prescriptibilitatii dreptului de a cere despagubiri este expres consacrata in art.81511 alin. 2 din Codul civil francez (in acest sens, a se vedea J. L. Bergel, M. Bruschi, S.Cimamonti op. cit., p. 494).




273

Prevenirea ori stingerea acestor dispute sau litigii este posibila prinincheierea unor intelegeri intre coproprietari avand ca obiect partajui de folosinta; Doua probleme s-au pus in legatura cu aceasta notiune.

Mai intai, care este semnificatia partajului de folosinta? De regula,aceasta notiune are in vedere impartirea utilizarii in raport cu anumite partimateriale din bun fara a se ajunge insa la o fractionare materiale a acestuia .Intr-un sens particular, partajul de folosinta se realizeaza si prin impartireatimpului in anumite perioade afectate utilizarii integrale sau partiale a bunuluide catre fiecare dintre coproprietari. In legatura cu acest sens particular, se pune problema proprietatii periodice.

Este suficient s-a precizam ca proprietatea periodica s-a infatisat, pana laintrarea in vigoare a Legii nr.282/4004 privind protectia dobanditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor purtand asupra dobandirii unui drept deutilizare pe durata limitata unor bunuri imobiliare1 ,tocmai ca o acoprireobisnuita , bunul care constituie obiectul acesteia fiind supus unui partaj defolosinta pe unitati de timp determinate 2 . Dupa intrarea in vigoare a acesteilegi, proprietatea periodica se poate infatisa, in continuare, ca o manifestare acoproprietatii obisnuite, daca nu sunt indeplinite conditiile care fac obligatorieaplicarea dispozitiilor Legii nr. 282/2004: bunul care formeaza obiectuldreptului este un imobil cu destinatie de1ocuinta precizarea duratiecoproprietatii, care este de cel putin trei ani; perioada de timp destinata utilizariide catre un coproprietar este de ce1putin o saptamana ; nu numai partajulfolosintei

________________________________________________________________ 1. Publicata in " Monitorul oficial al Romaniei", partea I, nr 580 din 30 iunie 2004. Potrivit art. 17 dinaceasta lege, ea a intrat in vigoare la 90 de zile de la data publicarii , deci la data de 28 septembrie2004 (data publicarii nu se ia in calcul, in schimb ultima zi a termenului de 90 dezile se ia in calcul,tinand seama ca in text este utilizata sintagma la 90 de zile, iar nu sintagma dupd' 90 de zile). Pentruanaliza prevederilor acestui act normativ,a se vedea B. C. Stoica, S. Stoica, Investi!iile imobiliare Inregim "time share", Intre miraj si posibilitati de implementare , in "Pandectele romane nr. 5/2004, p.212-226; I. Popa, Coproprietatea spatio-temporala, in "Pandectele romane"nr. 5/2004, p. 227-239.2.Intr-o alta opinie, exprimata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 282/2004, s-a apreciatcaproprietatea periodica este o modalitate juridica noua a dreptului de proprietate privata, distincta side coproprietatea obisnuita (in acest sens, a se vedea T. Sambrian, Proprietatea In sistem "time sharing" -proprietatea periodica' ~ o noua modalitate a dreptului de proprietate, in "Dreptul" nr.5/1997, p. 35-43)- Totusi, acest auto precizeaza ca, daca partajul conventional de folosinta ar fiadmisibil, "ar duce la transformarea proprietatii comune pe cote-parti obisnuite sau temporare in

proprietate in sistem time sharing, daca intelegerea ar privi perioada de timp in care fiecare proprietar ar exercita posesiunea bunului respectiv". Or, de regula, nu s-a contestat posibilitatea partajuluiconventional de folosinta, ci doar a partajului judiciar de folosinta. Ca urmare, chiar in logica acestuiautor, proprietatea periodica este o infatisare particulara a coproprietatii obisnuite, in masura incare,prin acordul coproprietarilor, s-a realizat pafajarea folosintei bunului in functie de anumite unitatide timp. Pentru problema proprietatii periodice, inteleasa in contextul legislativ existent inainte deintrarea in vigoare a Legii nr. 282/2004, a se vedea C. Birsan, Drept civil. Drepturile reale principale.Ed. All Beck, Buc.i, 200I, p. 194-198.




274

este conventional, ci si insusi modul de nastere a acestei modalitati a dreptu1uide proprietate privata (art. 3lit. a si b). Daca sunt insa indeplinite aceste conditii,conventia intra sub incidenta acestei legi. Din economia ei rezulta ca oasemenea conventie, care presupune, intre altele, ~i o clauza de neimparteala, se poate incheia si pe o perioada mai mare de cinci ani, prin derogare de la prevederile art. 728 alin. 2 C.civ. Aceasta clauza de neimparteala nu este insaconventionala, ci legala. Sub acest aspect, proprietatea periodica se infatiseaza,in aceasta reglementare, ca o coproprietate fortata, pe durata prevazuta inconventia partilor, durata care trebuie sa fie de cel putin trei ani. Caracterul eifortat decurge din imprejurarea ca imposibilitatea de a cere partajul pe duratarespectiva decurge in primul rand din lege, iar nu din vointa partilor, chiar dacainsasi aceasta coproprietate fortata se naste prin acordul partilor, iar nuindependent de aceasta vointa1. In reglementarea prevazuta in Proiectul Coduluicivil, proprietatea periodica, desi pare sa fie inteleasa ca o modalitate juridicadistincta a dreptului de proprietate privata, se infatiseaza totusi ca ocoproprietate fortata, in sensul ca ea nu poate inceta prin partaj judiciar, a careifolosinta este partajata intre coproprietari pe unitati de timp; in Proiect, notiuneade proprietate periodica este definita in termeni generali, fara restrictiile prevazute in Legea nr. 282/2004 2.

Este posibil insa ca impartirea timpului in anumite perioade afectate utilizariiintegrale sau partiale a bunului comun de catre fiecare dintre coproprietari sa fienumai o ca1e de a curma neintelegerile aparute intre acestia, fara sa seinfatiseze deci ca o proprietate periodica propriu-zisa.A doua problema se refera chiar la admisibilitatea partajului de folosinta.Problema a fost si este controversata in doctrina si in jurisprudenta: In general,s-a admis posibilitatea partajului de folosinta numai prin acordulcoproprietarilor 3,

___________________________________________________________________________ _ 1 Intr-adevar, coproprietatea fortata se poate naste pe terneiul unui contract, cum este cazulcoproprietatii partilor comune din cladirile cu rnai.rnulte spatii locative apartinand unor

proprietari diferiti. Desi, de rnulte ori, se foloseste sintagrna coproprjetate fortata si perpetua, in realitate, nurnai dreptul de proprietate este perpetua, in tirnp ce rnodalitatile salesunt, prin ipoteza, ternporare. Chiar si proprietatea fortata poate inceta in mornentul in careun coproprietar dobandeste cotele parti din drept ale celorlalti coproprietari, fie in rnod direct,fie ca urmare a dobandirii bunurilor principale carora le sunt afectate bunurile accesorii

asupra carora poarta coproprietate fortata.2 In acest sens, in art. 547 din Proiectul Codului civil se precizeaza ca proprietatea periodicainceteaza prin dobandirea de catre o singura persoana a "drepturilor de proprietate aferentetuturor intervalelor de tirnp" sau in alte cazuri prevazute de lege, In realitate, nu sunt rnairnulte drepturi de proprietate, ci cote-parti din dreptul de proprietate exprirnate prinintermediul intervalelor de timp in care coproprietrii au acces la folosinta integrala a bunului.3 In sensul ca partajul de folosinta nu ar fi adrnisibil nici prin acordul coproprietarilor, a sevedea T. Sambtian,op. cit., p.40.Autorul face referire generala la practica judiciara, dar, inrealitate, atat in doctrina , cat si in practica judiciara s-a adrnis, de regula, ideea partajuluiconventional de folosinta.




275

iar nu si pe cale judiciara 1. Desi s-a decis in practica judiciara ca nu trebuie sase confunde actiunea in partaj judiciar de folosinta cu actiunea prin care uncoproprietar cere obligarea celorlalti coproprietari sa ii permita folosinta incomun a bunului care constituie obiectul coproprietatii 2, in realitate, oasemenea obligare nu este practic posibila iara a stabili modul de folosinta a bunului comun, ceea ce practic are sernnificatia unui partaj de folosinta. Uneoris-a mers pana la capat si s-a apreciat ca partajul judiciar de folosinta esteadmisibil din ratiuni de ordin practic 3.

Acest ultim punct de vedere este rational. Mai multe argumenteintemeiaza aceasta solutie. In primul rand, chiar daca in actualut Cod civil nueste consacrata solutia partajului judiciar de folosinta 4, ea nu este interzisa 5 .Or, In

___________________________________________________________________________ 1 In acest sens, a se vedea: C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica: Persoana juridica: Drepturilereale, Editura Didactica siPedagogica, Bucuresti,1970, p. 695; C. Statescu, C. Birsan, Drept civil.

Drepturile reale, Universitatea din Bucuresti, 1988, p. 179; E. Chelaru, op . cit., p. 116; Trib. Suprem,col. civ., dec. nr. 819/1968, in Culegere de decizii pe anul 1968, p. 66-68; dec. nr. 2502/1973, in"Revista romana de drept" nr. 8/1974, p. 66; dec.nr. 784/1977, in Culegerea de decizii aleTribunalului Suprem pe anul 1977, Editura -Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978, p. 192-196.in acelasi sens, a se vedea Curtea de Apel Iasi, dec. nr. 759/1994, in Jurisprudenta Curtii de Apel Iasiin materie civila pe anul 1999, de M. Gaita , M. M. Pivniceru, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 16.2 In acest sens, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2313/1980, in Culegere de decizii pe anul 1980, p. 178-180. In motivarea acestei solutii se precizeaza ca, in actiunea prin care un coproprietar cere obligarea celorlalti coproprietari la asigurarea folosintei in comun a bunului, instanta de judecatatrebuie sa statueze "cum anume se exercita, in fapt, aceeasi folosinta de catre partile in proces; daca,asa cum se sustine in actiune, paratii o exercita abuziv, in dauna reclamantilor, sau corespunzator cotelor lor de proprietate". Fata de aceasta formulare, concluzia instantei supreme in sensul ca

actiunea in imparteala de folosinta si cea de exercitare in comun a folosintei sunt operatiuni juridicedeosebite, este cel putin discutabiJa. intr-adevar, a stabili modul in care se exercita de catrecoproprietari folosinta bunului comun echivaleaza practic cu un partaj de folosinta; intr-un sensasemanator, a se vedea D. Chirica, op. cit., p. 23; idem, Drept civil. Succesiuni ,si testamente, EdituraRosetti; Bucuresti, 2003, p. 481 (text si nota 4). Daca, dupa ce instanta pune in discutia partilor precizarea obiectului actiunii, coproprietarul reclamant nu isi insuseste ideea partajului de folosinta, cistaruie in obligarea celorlalti coproprietari la folosirea in comun a bunului, actiunea va fi respinsa cainadmisibila, intrucat obiectul ei nu este determinat.3. In acest sens, a se vedea: D. M. Fruth-Oprisan; Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem inmateria partajului, I, in "Revista romana de drept" nr. 5/1988, p. 30-39; p. Chirica, op. cit., p. 23, textsi notele 3-5; C. Birsan, op. cit., p.172 si 173; L. Pop, op. cit., p. 135; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 494 si 495. in mod. exceptional, in practica judictara s-a admis partajul judiciar de folosinta, dar in legatura cu dreptul real de folosinta in comun

a unui teren, drept constituit pe temeiul fostului drept de proprietate socialista de stat; in acest sens, ase vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2626/1985, in Culegere dedecizii pe anul 1985, p. 110-ll2; dec.nr. 1119/1987,in Culegere de decizii pe anul 1987, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1988, p. 125 si 126.4 In Codul civil francez, partajul judiciar de folosinta, denumit partaj provizoriu, este consacrat in art.8159alin. 1, fraza a II-a si in art.81510 alin.l. De asemenea, inProiectul Codului civil, aceasta solutieeste consacrata in art. 497, in care se precizeaza ca "Modul de folosire a bunului comun se stabileste prin acordul proprietarilor, iar in caz de neintelegere, prin hotarare judecatoreasca".5 In acest sens, a se vedea C. Birsan, op. cit., p. 173.dreptul privat, ceea ce nu este interzis de lege este permis. S-ar putea obiecta in




276

sensul ca acest principiu priveste libertatea de vointa a partilor, deci se aplicanumai partajului voluntar de folosinta, iar nu si partajului judiciar, intrucataceasta este o problema de competenta a instantelor de judecata. Obiectia esteneintemeiata. In domeniul litigiilor civile functioneaza principiul plenitudinii decompetenta a instantelor judecatoresti de drept comun, iar refuzu1 de a judeca partajul de folosinta ar echivala cu o denegare de dreptate, sanctionata, conformart. 3 C.civ.1.

In al doilea rand, cat timp coproprietarii nu cer chiar partajarea dreptului,rezulta ca ei sunt de acord cu partajul de folosinta, iar neintelegerea privestedoar modalitatea de realizare a acestui partaj. Intr-adevar, instanta de judecatanu decide partajul de folosinta impotriva vointei coproprietarilor cat timporicare dintre acestia poate sa introduca o actiune avand ca obiect partajareadreptului, caz in care partajul de folosinta s-ar mai justifica numai pana inmomentul in care hotararea prin care se pronunta partajul dreptului devineexecutorie. Intr-o asemenea ipoteza, partajul de folosinta s-ar putea dispune si pe cale de ordonanta presedintiala. Mai mult, chiar dupa ce instanta a dispus partajul judiciar de folosinta, intrucat acesta are caracter temporar 2, ca si stareade coproprietate, oricare dintre coproprietari poate sa ceara partajul dreptului,neputandu-se invoca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari, deoareceactiunile au obiect diferit.

In al treilea rand , contraargumentul potrivit caruia partajul judiciar defolosinta nu este posibil intrucat coproprietatea presupune ca "dreptul fiecaruicoproprietar atinge fiecare parte din bunul respectiv pentru portiunea (de drept)a fiecaruia" 3 ar trebui sa functioneze si in cazul partajului voluntar de folosinta.Or, in aceeasi argumentare , se recunoaste ca, prin consimtamantul partilor, partajul de folosinta este posibil.. Asadar, acest partaj nu neaga insusi principiulunanimitatii, ci ii aduce o corectie necesara din ratiuni de ordin practic, fie inipoteza in care chiar partile sunt de acord cu partajul de folosinta, dar nu si cumodalitatea de realizare a lui, fie in ipoteza in care, desi s-a cerut partajuldreptului , este necesara solu1ionarea neintelegerilor dintre parti pana inmomentul in care hotararea avand ca obiect partajul dreptului devine executorie.Chiar si in prima ipoteza partajul de folosinta are caracter provizoriu, oricaredintre coproprietari putand sa ceara sistarea starii de coproprietate.

Desigur, daca, tinand seama de natura si caracteristicile bunului comun,nu este posibil partajul de folosinta, nici prin impartirea utilizarii in raport cu

anumite parti materiale din bun, nici prin impartirea timpului in perioadeafectate ________________________________________________________________ 1 In mod judicios s-a observat ca, daca nu s-ar admite ideea partajului de folosinta judiciar,aceasta ar insemna ca instanta n-ar putea sa solutioneze neintelegerile dintre coproprietari cu

privire la modur de folosire a bunurilor cornune (in acest sens, a se vedea D. M. Fruth-Oprisan, op. cit., p. 39).2. In acest sens, a se vedea I. Lula, Opinii privitoare la posibilitatea exercitarii actiunii inrevendicar de catre un singur coproprietar, in "Dreptul' nr. 4/2002, p. 84.




277

3 Trib. Suprem, s. civ., dec. nr.819/l968, cit. supra.utilizarii integrale sau partiale a bunului de catre fiecare dintre coproprietari,singura cale de a curma neintelegerile dintre parti in legatura cu folosinta bunului ramane chiar partajul dreptului 1.

Spre deosebire de partajul conventional de folosinta, partajul judiciar defolosinta priveste nurnai utilizareabunului, iar nu si culegerea fructelor acestuia.Altfel spus, coproprietarul care utilizeaza o parte materiala din bun sau careutilizeaza bunul o anumita perioada de timp va avea dreptul la fructele bunuluiin raport cu cota sa parte din drept, iar nu in raport cu partea materiala utilizatasau cu timpul cat utilizeaza bunul. Intr-adevar, instanta de judecata nu ar putea proceda altfel, intrucat ar incalca chiar drepturile coproprietarilor. In schimb, prin intelegerea lor, acestia pot sa stabileasca nu numai modul de utilizare a bunului, ci si culegerea fructelor conform acestei utilizari.

b) Exercitarea prin acte juridice. In principiu orice act juridic cu privirela bunul comun trebuie sa fie incheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.

Regula unanimitatii conduce la aceasta concluzie. Dar severitatea acestei reguligenereaza consecinte practice daunatoare chiar pentru coproprietari. Aplicareacu strictete a acestei reguli ar impiedica uneori chiar buna administrare a bunului care constituie obiectul coproprietatii obisnuite, iar alteori ar crea risculdegradarii sau distrugerii bunului. Iata de ce, in practica judiciara si in doctrina,au fost adoptate solutii de natura sa atenueze exigentele regulii unanimitatii sisa satisfaca mai bine chiar interesele coproprietarilor. Aceste solutii nuanteazamodul de aplicare a regulii unaninritatii, fara sa ii nege valoarea de principiu, plecand de la clasificarea actelor juridice in functie de consecintele cu ptivire laun drept sau la bunul care fonrmeaza obiectul acestuia, la o masa patrimoniala

sau un patrimoniu. In acest context, intrucat coproprietatea obisnuita are caobiect un bun individual determinat, semnificatia juridica a actelor deconservare, de administrare si de dispozitie este pusa in lumina, de regula, deconsecintele cu privire la dreptul de proprietate sau alt drept real principal ori cu privire la obiectul acestuia, dar nu este exclus ca aceasta semnificatie sa apara,in functie de circurnstante, prin raportare la o masa patrimoniala sau un patrimoniu in ansamblul sau.

Intrucat actele de conservare urmaresc preintampinarea pierderii unuidrept subiectiv civil 2 si presupun absenta cheltuielilor sau cheltuieli ________________________________________________________________ 1

.In sensul ca partajul de folosinta este posibil numai daca bunul este susceptibil de o asemeneaimparteala prin natura si caracteristicile sale, a se vedea D. M. Fruth-Oprisan, op. cit., p. 39; I. Lu1a,op. cit., p. 84. .2.In acest sens, a se vedea Gh. Beleiu, op. cit., p. 130; G. Boroi, op. cit., p. 144. Uneori, se apreciazaca scopul actelor de conservare este pastrarea unui bun in patrimoniul titularului (C. Bir- san, op. cit., p. 173) sau pastrarea unui bun in starea sa actuala (E. Chelaru, op. cit., p. 116), desi, in general, actele juridice se exercita cu privire la dreptul de proprietate si actele materiale se savarsesc cu privire la bunul corporal; este insa adevarat ca actele juridice de conservare si de administrare isi producconsecintele si cu privire la bunul respectiv; actele juridice de dispozitie isi produc efectul in primulrand cu privire la dreptul de proprietate sau alt drept real principal si numai in mod indirect cu privirela bunul corporal.




278

minime1, ele pot fi incheiate de un singur coproprietar, fara acordul celorlalticoproprietari 2. Din aceasta categorie fac parte inscrierea unei ipoteci, cererea deefectuare a unui inventar, intreruperea cursului unei prescriptii prin introducereaunei cereri de chemare in judecata 3, actele juridice incheiate cu tetii pentrurepararea unui imobil amenintat cu prabusirea 4.Actele de administrare realizeaza o punere in valoare normala a unui bun, a uneimase patrimoniale sau a unui patrimoniu. Asemenea acte sunt contractele de prestari servicii pentru repararea sau imbunatatirea imobilelor sau contractele deinchiriere (daca au ca obiect imobile si au o durata mai marede cinci ani, elesunt calificate ca acte juridice de dispozitie 5). Aceste acte intra sub incidentaregulii unanimitatii. Ca urmare, de lege lata, ele pot fi incheiate, de regula, nu-mai cu acordul tuturor coproprietarilor. In practica judiciara si in doctrina s-asdmis ca, uneori, ele pot fi efectuate chiar de un singur coproprietar 6, cautandu-se insa explicatii care sa impace aceasta solutie cu regula unanimitatii, prinatenua- rea severitatii acesteia. ________________________________________________________________ _ 1 In acest sens, a se vedea: G. N. Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale. Teoria patrimoniului.Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale. Bucuresti, 1947, p. 69; Gh. Beleiu, op. cit., p.130; G. Boroi, op.cit., p. 144; I. Lula,Loc. cit., p. 78 si 79.2 In art. 498 din Proiectul Codului civil se precizeaza expres ca "Fiecare coproprietar poate sa facaactede conservare fara acordul ce1or1alti coproprietari".3 Numai intreruperea cursu1ui prescriptiei printr-o cerere de chemare in judecata are va1oarea unui actde conservare, in timp ce recunoasterea dreptului este un act juridic de dispozitie, intrucat cel careface recunoasterea este intr-o situatie asemanatoare cu cel care dispune de un drept al sau.4 A se vedea E. Che1aru, op. cit.. p. 116, text si nota 5.5 In acest sens,a se vedea G.Boroi, op. cit.. p. 145. Concluzia este intemeiata pe dispozitiile art. 1419

C.civ , care trimit la reglementarea regimului dotal, deci inc1usivla dispozitiile art. 1268 C.civ; prinaceasta trimitere, desi reglementarea respectiva (art. 1233-1293) a fost abrogata expres prindispozitii1e art. 49 din Decretu1 nr .32/1954 pentru punerea in aplicare a Codu1ui fami1iei si aDecretului privitor la persoane1e fizice si persoanele juridice (publicat in "Buletinu1 oficial" nr. 32din 31 ianuarie 1954), prevederi1e art. 1268 au fost pre1uate in continutul art. 1419. Potrivit art. 499alin; 4 din Proiectu1 Codului civil, 1ocatiunile incheiate pe termen mai mare de trei ani, indiferent deobiectul lor, sunt asimilate acte1or juridice de dispozitie.6 In art. 499 alin. 1 din Proiectu1 Codului civil se prevede ca "Acte1e de administrare, precumincheierea sau denuntarea unor contracte de 1ocatiune, cesiuni1e de venituri imobi1iare si a1te1easemenea pot fi facute numai cu acordul majoritatii coproprietari1or si a cotelor parti". Asadar, regulaunanimitatii este in1ocuita cu regula majoritatii, considerata atat in raport cu numarul coproprietarilor,cat si in raport cu cotele-parti. Este de discutat daca aceasta solutie legislativa va exclude posibi1itateaincheierii actelor juridice de administrare de catre un singur coproprietar, in masura in care ideea

gestiunii de afaceri, a contractu1ui de societate, a mandatu1ui tacit, a abuzului de drept sau araspunderii civile delictua1e se va raporta la aceasta majoritate, iar nu la unanimitate. Intrucat, potrivitart.502 ali.1 din Proiectul Codului civil se poate deroga de la dispozitiile privind modu1 de impartirea beneficiilor si sarcini1or coproprietatii, restituirea che1tuie1i1or, a fructe1or sau a echivalentuluiacestora, modu1 de folosire a bunului comun si sanctiunile ap1icabi1e actelor juridice incheiate faraacordu1 unui coproprietar, rezulta ca, in absenta unui regim conventional a1 coproprietatii, nici unadintre aceste idei nu si-ar mai gasi locul.




279

S-a recurs astfel la ideea mandatului tacit de care s-ar bucuracoproprietarul care face actul de adrninistrare in beneficiul comun alcoproprietarilor. Altfel spus, aceasta solutie nu contrazice regula unanimitatii,dar inlocuieste acordul expres al coproprietarilor cu acordul tacit al acestora.

In acelasi sens, au fost socotite valabile contractele de societate civilaincheiate intre coproprietari pe temeiul carora adrninistratia bunului a fostincredintata unuia dintre ei 1.

Ideea gestiunii de afaceri se indeparteaza de regula unanimitatii, dar faraa intra in conflict deschis cu aceasta. Potrivit acestei idei, coproprietarul careincheie actul de adrninistrare se comporta ca un gerant care gestioneazainteresele celorlalti coproprietari, priviti ca gerati2 .

Infrangerea regulii unanimitatii ar aparea insa in ipoteza in care actul deadrninistrare incheiat de un coproprietar este justificat prin ideea abuzului dedrept; in aceasta conceptie, fiecare coproprietar are dreptul sa isi dea acordul

sau sa refuze incheierea unui act de adrninistrare, dar acest drept nu trebuie safieexercitat in mod abuziv; in masura in care dreptul este exercitat abuziv, el nuse mai bucura de protectie juridica, astfel incat nu mai este eficienta opozitiacoproprietaru1ui indaratnic la incheierea actu1ui de adrninistrare3; desigur,aceasta sanctiune nu poate fi aplicata decat de instanta de judecata care, prinhotararea pronuntata la cererea coproprietarilor interesati, poate supliniconsimtamantul coproprietarului indaratnic 4; in realitate, nici aceasta solutie nueste o infrangere a regulii unanimitatii, cat timp instanta suplineste chiar consimtamantul unui coproprietar.

S-a admis, de asemenea, ca oricaredintre coproprietari poate sa ceara, pe

temeiul raspunderii civile delictuale (art. 998-999 C.civ.), remediereadegradarilor cauzate bunului comun, desfiintareai lucrarilor noi efectuate laacest bun sau despagubiri pentru prejudiciile suferite de bunul conlun, fara a finecesar acordul tuturor coproprietarilor 5. Aceasta solutie este partialdiscutabila. Intradevar, se poate admite ca executarea obligatiei de a remediadegradarile poatefi ceruta de orice coproprietar intrucat este o obligatie de a face indivizibila . Inschimb, ________________________________________________________________________________________________________________________________

1 Potrivit art. 1514 alin. 1 C. civ., asociatul insarcinat cu administrarea bunului poate sa incheie toate oactele juridice de administrare fara acordul celorlalti asociati, in masura in care nu actioneaza in mod dolosiv.2

In practica judiciara, chiar daca aceasta idee nu a fost formulata expres, este totusi de recunoscut in urmatoareaformulare: "in absenta unor coproprietari care au domiciliul necunoscut, raman sa faca acte de administrarecoproprietarii prezenti si cunoscuti care locuiesc in el…. actele de administrare facute de unul dintrecoproprietari folosesc tuturor" (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 361/1968, in Culegere de decizii... 1968, p. 66).3 In acest sens, a se vedea E. Chelaru, op. cit., p. 116 (text si nota 8).4 Aceasta solutie este consacrata expres in dispozitiile art. 499 alin. 3 din Proiectul Codului civil, in masura incare actul de administrare este indispensabil mentinerii utilitatii sau valorii bunului. Aceeasi solutie isi gasesteaplicare, conform acestui text legal, si in ipoteza in care unul dintre coproprietari este in imposibilitatea de a-siexprima vointa.5 In acest sens, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 106/1969, in "Revista romana de drept" nr. 5/1969! po175.




280

despagubirile au ca obiect o suma de banii, iar creanta corelativa obligatiei dedespagubire este divizibila intre coproprietari in functie de cotele lor parti dindreptul de proprietate; ca urmare, actiunea in justitie poate fi introdusa pentruintreaga despagubire de catre un coproprietar numai daca are mandat expres din partea celorlalti, altfel neputand sa faca dovada calitatii de reprezentant in justitie al celorlalti coproprietari. cat priveste desfiintarea lucrarilor noi, suntaplicabile dispozitiile art. 494 C.civ., ceea ce presupune reaua-credinta aconstructorului; dreptul potestativ de optiune in sensul desfiintarii sau preluariiconstructiilor trebuie sa fie exercitat de catre toti coproprietarii, intrucat actul juridic prin care se realizeaza aceasta exercitare are semnificatia unui act dedispozitie.

In masura in care nici una dintre aceste explicatii nu ingaduie savarsireaactului de administrare, de catre un singur coproprietar, este necesar acordulexpres al celorlalti coproprietari, regula unanimitatii fiind aplicata fara nici oatenuare. In acest seens; in art. 499 alin. 2 din Proiectul Codului civil se prevedeca "Actele de administrare care limiteaza in mod substantial posibilitatea unuicoproprietar de a folosi bunul comun ori care impun acestuia o sarcina excesiva prin raportare fie la cota sa parte, fie la cheltuielile suportate de catre ceilalticoproprietari nu vor putea fi efectuate decat cu acordul acestuia".

In toate cazurile in care se apreciaza ca actul incheiat de un singur coproprietar cu privire la bunul comun nu a incalcat conditiile legale, el ramanevalabil si ya fi opozabil si coproprietarului care va dobandi bunul in urmaimpartelii, solutie expres prevazuta in art. 537 alin. 1 din ProiectulCoduluj civil,in care se arata ca "Actele incheiate, in conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun raman valabile si sunt opozabile celui care a dobandit

bunul in urma impartelii".B) Exercitarea dreptufui de a culege fructele (ius .fru~ndi). Proprietaruldobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor naturale si industriale prinseparatiune, indiferent de modul in care se produce aceasta 1. Fructele civile seobtin insa numai prin intermediul unor acte juridice care au ca obiect cedareafolosintei bunului in schimbul platii unor venituri periodice, cum sunt dobanzilesau chiriile.Asupra fructelor naturale si industriale exista un drept de coproprietate, ca siasupra bunului care le-a produs. Dar acest drept este distinct de dreptul asupra bunului frugifer 2. Iata de ce, in mod judicios, s-a admis de multa vreme ca

impartirea _______________________________________________________________

1 A se vedea V, Stoica, op. cit., p. 204 si p. 205.2 In practica judiciara, s-a statuat ca fructele "dobandesc, din momentul culegerii lor, o

existenta proprie si de sine-statatoare in raport de lucrul care le-a produs.Recunoscand deci ca fructele au o existenta proprie si de sine-statatoare si ca ele au intrat, sub

aceasta forma, in patrimoniul proprietarilor in indiviziune asupra lucrului care le-a produs, insearnnaca fiecare proprietar este indreptatit sa le si culeaga, potrivit cotei sale de coproprietate" , . (Trib.Suprem, s, civ., dec. nr . 737/1979, in Culegere de decizii pe anu11979. p. 19).




281

fructelor intre coproprietari nu este conditionata de partajarea bunului frugifer 1.In mod normal, fiecare coproprietar are dreptul la o parte din fructe, con- formcotei sale parti din dreptul de proprietate 2.Daca insa fructele naturale sau industriale au fost culese doar de unul dintre

coproprietari, ceilalti au. dreptul la restituire in proportie cu cotele lor parti saula despagubiri. Pe buna dreptate s-a apreciat ca aceasta solutie este aplica- bilasi in ipoteza in care .un singur coproprietar a cultivat terenul, acesta fiindindreptatit sa pretinda contravaloarea cheltuieli1or facute in functie de cotele- parti ale celorlalti coproprietari, iar nu sa refuze restituirea fructelor cuveniteacestora3. Ideea restituirii cheltuielilor catre coproprietarul care le-a facut peste

___________________________________________________________________________ 1 In acest sens, s-a statuat ca nu pot fi tinuti coproprietarii "sa isi valorifice dreptul lafoloasele bunului indiviz numai cu prilejul iesirii din indiviziune, mai ales ca exista si situatiiin care nu au interes sau nu pot iesi din indiviziune" (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr.818/1980,in Culegere de decizii...1980, p. 38). in ace1si sens, a se vedea: Trib. Suprem in compunerea

prevazuta de art. 39 alin. 2 si 3 din Legea nr. 58/1968, dec.nr.89/1972 (cu nota de R.Petrescu), in "Revista romana de drept" nr. 8/1973, p. 126 si urm.; Trib. Mun. Bucuresti, s.aIV-a civ., dec. nr. 1681/1973 (cu nota de M. Mayo), in "Revista romana de drept" nr.11/1976, p. 50-53; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 737/l979, precitata. Aceasta solutie a fostimpartasita in doctrina. in acest sens, a se vedea Gh. Beleiu, Nota la dec. civ. nr. 299/1973 aTrib. Jud. Galati, in "Revista romana de drept" nr. 8/1974, p. 41-43; S. Beligradeanu, Nota(critica) la dec. civ. nr. 1048/1976 a Trib. Jud. Suceava, in "Revista romana de drept" nr.6/1977, p. 47-50; A. Sitaru, In legatura cu obligatia aducerii fructelor la masa bunurilor

partajabile, in "Revista romana de drept" nr. 10/1977, p. 37; L. Mihai, In legatua cu obiectul partajului succesoral, in ,,Revista romana de drept" nr. 2/1987, p. 24; D. Chirica, op. lit., p.24,In sensul ca fructele pot fi impartite numai cu ocazia partajului bunului frugirer, a se vedea

Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 815/1956, in Culegere de decizii pe anu11956, vol. I, EdituraStiintifica, Bucuresti, 1958, p. 241 (decizia se rerera la echivalentul folosintei in ipoteza incare un coproprietar a folosit bunul mai mu1t decat se cuvenea potrivit cotei sale parti dindrept); M. Eliescu, Transmisiunea si imparteala mostenirii in dreptul Republicii Socialiste

Romania, Editura Academiei, Bucuresti, 1966, p. 259. Alteori, s-a acceptat ca impartealafructelor poate avea loc, potrivit intelegerii partilor, chiar anterior partajului, dar s-a apreciatca, daca un singur coproprietar a cules fructele, nu numai actiunea in restituirea fructelor, cisi actiunea de restituire a echivalentului acestora formulata de ceilalti coproprietari esteimprescriptibila; in acest sens, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 108/1969, inCulegere de decizii pe anu11969, p. 245-247.2 In acest sens, in art. 495 din Proiectul Codului civil se arata ca "Fructele si veniturile

produse de bunul comun se cuvin tuturor proprietarilor, proportional cu cota lor parte". S-aapreciat ca "Fructele bunului comun pot fi percepute sau culese in proprietate exclusiva decatre coproprietari, proportonal cu cota-parte ideala din dreptul de proprietate ce revine inexclusivitate fiecaruia" (L. Pop, op. cit., p. 135). Aceasta formulare trebuie sa fie inteleasa insensul ca, in masura in care coproprietarii culeg fructele naturale si industriale cu respectarea

proportiei dintre cotele lor parti, partajul se realizeaza chiar prin acest fapt. In masura in care proportia nu este respec- tata, se poate cere restituirea partiala a fructelor de catre ceiinteresati sau plata contravalorii acestora. Ideea de partaj este exclusa numai in cazulfructelor civile. .3 In acest sens, a se vedea E. Chelaru, op. cit.. p. 115 si 116; Fr. Deak, op. cit.. p. 502, text si nota 2.




282

cota sa parte este consacrata cu valoare generala in art. 496 alin. 1 din ProiectulCodului civil: "Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sauculegerii fructelor, respectiv a veniturilor, are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de catre coproprietari, in proportie cu cotele lor parti".

Aceasta desocotire se poate face independent de partajul bunului frugifer sau o data cu acest partaj, caz in care nu se poate invoca prescriptia extinctiva adreptului de a cere restituirea fructelor naturale sau industriale culese de catreunul dintre coproprietari1. Daca este vorba insa de fructe civile sau deechivalentul banesc al fructelor naturale ori industriale, fiind vorba de un dreptde creanta, el este prescriptibil in termenul general de trei ani 2. Aceste solutiisunt consacrate, chiar daca in mod imperfect, in art. 496 alin. 2 din ProiectulCodului civil: "Fructele si veniturile bunului comun insusite de un coproprietar fac parte din masa partajabila cat timp ele nu au fost consumate ori instrainate si pot fi identificate distinct. In caz contrar, dreptul de a le reclama este supus prescriptiei". Textul este imperfect, pentru ca veniturile bunului comun se culeg printr-un mecanism juridic corespunzator drepturilor de creanta, ele divizandu-se de drept intre coproprietari; in plus, ele nu mai pot fi identificate distinct dacaau fost insusite de catre un coproprietar, astfel incat nu mai pot face parteniciodata din masa partajabila, dreptul de a reclama fiind supus intotdeauna prescriptiei.

Fructele civile fiind dobandite prin mecanismul exercitarii unor drepturide creanta, se impart de drept intre coproprietari, intrucat creantele avand caobiect sume de bani se divid de drept intre creditori, astfel incat fiecare va puteasa ceara doar partea sa de la debitor, cu exceptia cazului in care in contract s-a prevazut solidaritatea ori indivizibilitatea activa. Daca fructele civile au fost

culese doar de unul dintre coproprietari, el are obligatia sa restituie celorlaltisumele cuvenite potrivit cotelor lor parti din dreptul de proprietate asupra bunului frugifer. Creanta corespunzatoare acestei obligatii se prescrie intermenul general de trei ani de la data incasarii fructelor civile.

________________________________________________________________________________________________________________ 1In acest sens, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1706/1976, in Cu/egere de

decizii pe anu/ 1976, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 66--69; dec. nr.1302/1978, in Cu/egere de decizii… 1978, p. 122; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 57/1982, in"Revista romana de drept" nr. 11/1982, p. 63 (in ultimele doua decizii se face referire nunumai la fructele naturale, ci si la cele civile, in aceasta categorie intrand nu numai chiriile, cisi echivalentul banesc, in raport cu cotele-parti ale reclamantului, al folosintei pe care paratii

au exercitat-o asupra intregului imobil; in acelasi sens, a se vedea S. Beligradeanu, Nota ladec. civ. nr. 1048/1976 a Trib. Jud. Suceava, in "Revista romana de drept" nr. 6/1977; p. 47-50; Fr. Deak, op. cit.., p. 502); dec. nr, 860/1983, in "Revista romana de drept" nr.4/1984,p.67 .

2 In acest sens, a se vedea Trib. Mun. Buc., dec. nr. 1681/J973, precitata, p. 48; Trib.Suprem in complet de noua judecatori, dec. nr. 74/1982, in Cu/egere de decizii pe anu/ 1982,

p. 49-51; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 860/1983, precitata;Fr. Deak, op. cit., p. 502, text sinota 2. In sens contrar, a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 108/1969. precitata; M;Mayo, op. cit., p. 52 si 53.




283

Asadar, de la bun inceput, fructele civile se culeg in proprietate pura sisimpla de catre fiecare coproprietar al bunului frugifer, fara a se mai pune problema partajarii lor.

In concluzie, asupra fructelor naturale si industriale exista, pana laimpartirea lor, un drept de coproprietate, ca si asupra bunului frugifer. Partajul poate avea loc concomitent cu culegerea fructelor sau ulterior. Mecanismul juridic de culegere a fructelor civile exclude ideea de coproprietate asupraacestora si deci ideea de partaj. Asadar, fructele au o existenta de sine-statatoarein raport cu bunul care le-a produs, indiferent de natura lor, dar ele sediferentiaza, in functie de aceasta natura, fructele naturale si industriale fiind, pana la partaj, obiect al unui drept de proprietate comuna pe cote-parti, in timpce fructele civile se culeg de la bun inceput in proprietate exclusiva de catrefiecare coproprietar. Chiar si atunci cand un coproprietar culege toate fructelecivile, el restituie partea cuvenita celorlalti nu ca o forma de partaj, ci petemeiul gestiunii de afaceri, al mandatului, al imbogatirii fara justa cauza sau alraspunderii civile delictuale, dupa caz.

5. Exercitarea atributului dispozitiei. A) Dispozitia materiala. Nici un actde dispozitie materiala1 nu poate fi savarsit decat cu acordul tuturor coproprietarilor. Modificarea formei bunului, consumarea sau distrugereasubstantei acestuia nu se pot realiza decat cu respectarea riguroasa a reguliiunanimitatii, indiferent daca actele materiale sunt savarsite direct de catrecoproprietari ori prin intermediul altor persoane. De exemplu, culegerea productelor, intrucat consuma substanta bunului, este posibila pe temeiulacordului dintre coproprietari. Actele de dispozitie materiala nu se confundainsa cu actele materiale de intretinere sau de reparare a bunului, care intra in

sfera actelor de exercitare a folosintei. Aceasta distinctie se poate face in functiede criteriul utilitatii si de criteriul necesitatii lucrarilor. In masura in care acestelucrari sunt necesare, in sensul ca se preintampina distrugerea bunului, sau cel putin utile, in sensul ca se preintampina degradarea bunului sau alta pierdere patrimoniala ori asigura exploatarea economica normala a bunului, ele raman insfera folosintei. In masura in care actele materiale au ca obiect reamenajarea bunului prin modificarea formei acestuia ori consumarea sau distrugereasubstantei bunului, ele intra in sfera dispozitiei materiale. In toate cazurile,actele materiale pot fi savarsite direct de coproprietari sau indirect, prinintermediul unor terti, respectiv prin incheierea unor contracte. Oricum, actele

de dispozitie materiala, directe sau indirecte, trebuie facute cu respectarearegulii unanimitatii si ingradirilor prevazute de legiuitor.B) Dispozitia juridica. a) Dispozitia juridica avand ca obiect dreptul de proprietate in ansamblul sau. i)Solutia de principiu. Exigentele reguliiunanimitatii nu pot fi infrante ori de cate ori dispozitia juridica se exercita cu privire _______________________________________________________________ 1 Pentru prerogativa dispozitiei materiale, a se vedea V. Stoica, op.cit., p. 232




284

la dreptul de proprietate in ansamblul sau si, indirect, cu privire la bunul careconstituie obiectul acestuia. Acordul coproprietarilor trebuie sa fie expres inlegatura cu orice act de dispozitie juridica, indiferent daca este vorba de acte deinstrainare, de dezmembrare sau de grevare cu drepturi reale de garantie ori altesarcini. Solutia este consacrata in art. 499 alin. 4 din Proiectul Codului civil:"Orice acte juridice de dispozitie, cesiunile de venituri imobiliare si locatiunileincheiate pe termen mai mare de trei ani, precum si actele care urmarescexclusiv infrumusetarea bunului nu se pot incheia decat cu acordul tuturor coproprietarilor".

Incheierea unui contract de inchiriere cu privirela un imobil pe o perioadamai mare de cinci ani este considerata, chiar de lege lata1 , un act de dispozitie juridica. cat priveste cesiunile de venituri imobiliare, acestea nu sunt, de legelata, acte de dispozitie juridica, dar ele trebuie sa fie inscrise in cartea funciaradaca au o durata mai mare de trei ani (art. 21 lit. C, a din Legea nr. 7/1996 a

cadastrului si a publicitatii imobiliare2

).ii) Situatia actiunii in revendicare. Actiunea in revendicare este privita caun act de dispozitie juridica, intrucat "are ca scop recunoasterea dreptului de proprietate al reclamanturui asupra bunului In litigiu si readucerea lui in patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoastere a dreptului de proprietateasupra unei cote ideale, nedeterminate in materialitatea sa"3. Asadar, actiunea inrevendicare poate fi introdusa numai cu acordul tuturor coproprietarilor, eaurmand a fi respinsa ca inadmisibila daca este introdusa de un singur coproprietar

__________________________________________________________________________ 1 A se vedea supra, nr. 4, lit. A, b, nota 38.2 Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei”, partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, apoimodificata prin: Ordonata de urgenta a Guvernului nr. 291/2000, publicata in “Monitoruloficial al Romaniei”, partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000; Ordonanta de urgenta aGuvernului nr. 70/2001, publicata in “Monitorul oficial al Romaniei”, partea I, nr.266 din 23mai 2001, Legea nr. 78/2002, publicata in “Monitorul oficial al Romaniei”, partea I, nr. 154din 4 martie 2002; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2004, publicata in “Monitoruloficial al Romaniei”, partea I, nr. 509 din 7 iunie 2004;.Legea nr. 499/2004, publicata in:,Monitorul oficial al Romaniei”, partea I, nr: 1069 din 17 noiembrie 2004.3Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 662/1960, in Culegere de decizii... 1960, p. 356 si 357; dec.nr. 1105/1969, in “Revista romana de drept” nr. 1/1970, p. 179; dec. nr. 1135/1978, inCulegere,de decizii... 1978, p. 31 ~i32; Curtea Suprema de Justitie, s. civ., dec. nr.1467/1992, in .,Dreptul” nr. 7/1993, p. 91; dec. nr. 295/1993, in “Dreptul” nr. 7/1994, p. 85.In acelasi sens, a se

vedea: D. Lupulescu, op. cit., p. 223 ~i 224; Tr. Ionascu, S. Bradeanu, Drepturile reale principale in Republica Socialista Romania, Editura Academiei, Bucuresti, 1978, p. 192;M. N. Costin, Marile ,

institutii ale dreptului civil roman, vo1. I, Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale principale, EdituraDacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 257 ~i 258; E. Safta-Romano, Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Editura Graphix, Iasi, 1993, p. 343; C. Birsan, op.cit.; p. 175; L. Pop, op. cit., p. 279 si 280.




286

plan mai general, actele juridice de dispozitie, indiferent de forma pe care oimbraca, nu sunt susceptibile de o exercitare abuziva. In masura in care dreptulde proprietate privata si orice alt drept patrimonial are in continutul sauelementul dispozitiei juridice, acesta nu este susceptibil de exercitare abuziva. Numai celelalte prerogative sunt susceptibile de o asemenea exercitare, iar, incazul drepturilor reale principale, mai ales, prerogativa folosintei.

In Proiectul Codului civil, fara a se califica expres actiunea in revendicareca act de dispozitie sau ca act de conservare, se precizeaza, in art. 501 alin. 1, ca"Fiecare coproprietar poate sta singur in justitie, indiferent de calitatea procesuala, in orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv in cazul actiuniiin revendicare". Cat priveste efectele hotararilor judecatoresti pronuntate inaceasta materie, in alin. 2 se adauga urmatoarele: "Hotararile judecatoresti pronuntate in folosul coproprietatii profita tuturor coproprietarilor. Hotararile judecatoresti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalticoproprietari".

Solutia adoptata in Proiectul Codului civil este de natura sa inlaturecontroversele privind calificarea actiunii in revendicare ca act juridic deconservare sau ca act juridic de dispozitie. Aceasta solutie este valabila nunumai pentru actiunea in revendicare, ci pentru orice actiuni formulate decoproprietari impotriva tertilor sau de terti impotriva coproprietarilor. Esteevident ca dispozitiile acestui text nu se aplica in actiunile dintre coproprietari.Ca urmare, solutia din Proiectul Codului civil are un dublu avantaj. Pe de o parte, sub aspect teoretic, ea este legata strict de exercitarea dreptului material laactiune care constituie elementul procesual din continutul coproprietatiiobisnuite, indiferent de prerogativa incalcata de terti care duce la nastereaacestui drept. Altfel spus, aceasta solutie se fundamenteaza fie pe ideea calitatii procesuale active, fie pe aceea a calitatii procesuale pasive. Pe de alta parte, subaspect practic, este rezolvata problema pasivitatii unora dintre coproprietari, pasivitate care ameninta sa duca la pierderea unui drept, inclusiv a dreptului decoproprietate. Indiferent de pasi- vitatea celorlalti, un singur coproprietar poate porni orice actiune impotriva tertilor, iar acestia pot porni orice actiuneimpotriva oricarui coproprietar, inclusiv actiunea in revendicare. Sub acestultim aspect, este insa de observat ca tertii nu ar avea interes sa introducaactiunea impotriva unui singur coproprietar decat daca actiunea are ca obiectcota-parte din drept care apartine paratului sau care este pretinsa de acesta.

Important este ca, sub primul aspect, fiecare coproprietar poate introduce singur orice actiune privitoare la coproprietate.

Tertii parati sunt, aparent, intr-o situatie dificila, intrucat sunt expusiriscului de a se apara in actiuni succesive formulate impotriva lor decoproprietari. In realitate, ei pot iesi din impas formuland ei insisi, de la buninceput sau din momentul in care a fost introdusa prima actiune impotriva lor, oactiune in constatare impotriva tuturor coproprietarilor avand ca obiect dreptuldisputat. Existenta simultana a actiunii in revendicare si a actiunii in constatare




are semnificatia juridica a litispendentei (art. 163 C.pr.civ. ), cu consecintareunirii cauzelor la instanta care a fost mai intai investita sau la instanta cu gradmai inalt. In acest fel, daca tertul parat va obtine o solutie favorabila, ea va fiopozabila tuturor coproprietarilor.

Este de observat insa ca solutia prevazuta in art. 501 din ProiectulCodului civil are in vedere numai actiunile petitorii, iar nu si actiunile posesorii.Ca urmare, chiar daca actiunea posesorie este introdusa de un singur coproprietar, hotararea judecatoreasca va fi opozabila tuturor coproprietarilor,indiferent daca este favorabila sau nefavorabila acestora. Altfel spus, in cazulactiunilor petitorii, reprezentarea dintre coproprietari este imperfecta, ea

d i i l h t il j d t ti f bil i ti i l

conflicte de legi in domeniul succesiunii.dr.international

Documents